Structuri pe cadre din beton armat

Comportarea structurilor pe cadre la actiunea seismica

Disciplina: Teoria Structurilor III Studenti: Bacalu Sebastian

Barbu Alexandru
Profesor: s.l. dr. Ing. Movila Mihaela Bulgaru Marius
An IV, 2022-2023
 Perioada de timp în care betonul a fost inventat pentru prima dată depinde de modul în care se interpretează termenul „beton”.
Materialele antice erau cimenturile brute obținute prin zdrobirea și arderea gipsului sau a calcarului. Varul se referă și la calcar
zdrobit, ars. Când au fost adăugate nisip și apă acestor cimenturi, acestea au devenit mortar, care era un material asemănător
ipsosului folosit pentru a lipi pietrele una de cealaltă. De-a lungul miilor de ani, aceste materiale au fost îmbunătățite, combinate cu
alte materiale și, în cele din urmă, transformate în beton modern.

Betonul de astăzi este realizat folosind ciment Portland, agregate grosiere și fine de piatră, nisip și apă. Aditivii sunt substanțe
chimice adăugate amestecului de beton pentru a-i controla proprietățile de priză și sunt utilizați în primul rând atunci când betonul
este folosit în condiții de mediu extreme, cum ar fi temperaturi ridicate sau scăzute, condiții de vânt etc.

Precursorul betonului a fost inventat în aproximativ 1300 î.Hr., când constructorii din Orientul Mijlociu au descoperit că, atunci
când au acoperit exteriorul fortărețelor lor de lut bătut și zidurile casei cu un strat subțire și umed de calcar ars, acesta a reacționat
chimic cu gazele din aer pentru a forma o suprafață tare, protectoare. Acesta nu a fost ciment, dar a fost începutul dezvoltării
cimentului.

Materialele compozite cu ciment timpuriu includeau de obicei calcar ars, zdrobit cu mortar, nisip și apă, care a fost folosit
pentru construcția cu piatră, spre deosebire de turnarea materialului într-o matriță, care este în esență modul în care este utilizat
betonul modern.
 Betonul armat, denumit și beton de ciment armat, este un material compozit în care rezistența la tracțiune și ductilitatea relativ
scăzute ale betonului sunt compensate prin includerea de armături cu rezistență la tracțiune sau ductilitate mai mare. Armătura este
de obicei, deși nu neapărat, bară de oțel, bară de armare și este de obicei încorporată pasiv în beton înainte ca betonul să se înfunde.
Cu toate acestea, post-tensionarea este folosită și ca tehnică de armare a betonului. La nivel mondial, în termeni de volum, este un
material de inginerie absolut cheie. În termeni de inginerie a coroziunii, atunci când este proiectat corect, alcalinitatea betonului
protejează bara de oțel de coroziune. De asemenea, betonul armat poate fi solicitat permanent (beton în compresie, armătură în
tracțiune), astfel încât să se îmbunătățească comportamentul structurii finale la sarcini de lucru. În Statele Unite, cele mai comune
metode de a face acest lucru sunt cunoscute sub denumirea de pretensionare și post-tensionare.

Joseph Monier, un grădinar francez din secolul al XIX-lea, a fost un pionier în dezvoltarea betonului structural, prefabricat și
armat, fiind nemulțumit de materialele existente disponibile pentru realizarea ghivecelor durabile. I s-a acordat un brevet pentru
consolidarea ghivecelor din beton prin amestecarea unei plase de sârmă și a unei învelișuri de mortar. În 1877, Monier a primit un alt
brevet pentru o tehnică mai avansată de armare a stâlpilor și grinzilor din beton, folosind tije de fier plasate într-un model de grilă.
Deși Monier știa, fără îndoială, că betonul armat îi va îmbunătăți coeziunea interioară, nu este clar dacă știa chiar cât de mult a fost
îmbunătățită rezistența la tracțiune a betonului prin armătură.
 Înainte de anii 1870, utilizarea construcțiilor din beton, deși datează din Imperiul Roman și reintrodusese la începutul secolului al
XIX-lea, nu era încă o tehnologie științifică dovedită. Thaddeus Hyatt, a publicat un raport intitulat An Account of Some Experiments
with Portland-CementBeton combinat cu fier ca material de construcție, cu referire la economia metalului în construcții și pentru
securitatea împotriva incendiului în realizarea acoperișurilor, podelelor și suprafețelor de mers, în care a raportat experimentele sale
privind comportamentul betonului armat. Opera sa a jucat un rol major în evoluția construcțiilor din beton ca știință dovedită și
studiată. Fără munca lui Hyatt, s-ar fi putut baza pe metode de încercare și eroare mai periculoase pentru progresul tehnologiei.

G. A. Wayss a fost un inginer civil german și un pionier al construcției de beton din fier și oțel. În 1879, Wayss a cumpărat
drepturile germane asupra brevetelor lui Monier și, în 1884, firma sa, Wayss & Freytag, a făcut prima utilizare comercială a betonului
armat. Până în anii 1890, Wayss și firma sa au contribuit în mare măsură la dezvoltarea sistemului Monier de întărire, l-au stabilit ca o
tehnologie științifică bine dezvoltată. Unul dintre primii zgârie-nori din beton armat a fost clădirea Ingalls, cu 16 etaje, din Cincinnati,
construită în 1904.

Prima clădire din beton armat din California de Sud a fost Anexa Laughlin din centrul orașului Los Angeles, construită în 1905. În
1906, au fost emise 16 autorizații de construcție pentru clădiri din beton armat din orașul Los Angeles, inclusiv Temple Auditorium și
hotelul Hayward cu 8 etaje.
 În zilele noastre, imitarea înfățișărilor complexe și aproape inexprimabile ale formelor vegetale a devenit posibilă, în noi moduri,
fără efort, într-un timp scurt, prin utilizarea proceselor de calcul avansate digital și a algoritmilor matematici simpli.

Proiectarea și implementarea celui mai eficient sistem de pardoseală este cheia pentru crearea structurilor optime de clădire.
Micile modificări în proiectarea unui sistem de pardoseală pot avea un impact semnificativ asupra costurilor materialelor,
programului de construcție, rezistenței finale, costurilor de operare, nivelurilor de ocupare și utilizării finale a unei clădiri. Fără
armături, nu ar fi posibilă construirea de structuri moderne cu material beton.

Este greu, dacă nu imposibil, să ne imaginăm secolul al XX-lea fără beton. Cu siguranță peisajul modernității și modernizării ar
fi de nerecunoscut fără el. Până în 1900, betonul ar fi fost într-adevăr considerat modern, dar, așa cum au subliniat manualele tehnice
de-a lungul secolului, nu era în niciun caz un material nou. Constructorii antici l-au folosit, mai ales romanii, care au construit ziduri
(fațetate cu cărămidă) și trave arcuite (întinderea de 145 de picioare a cupolei Panteonului este cel mai faimos și bine conservat
exemplu). Acest exemplu clasic a atras mulți arhitecți de la începutul secolului al XX-lea, deși practica modernă a betonului a avut
origini mai recente.
 Făcut pentru om, la scară umană, cu tehnici robuste, moderne, care dezvăluie splendoarea betonului brut și pun în valoare resursele
extraordinare ale acestei epoci acasă. Charles-Edouard Jeanneret, cunoscut în întreaga lume drept Le Corbusier, a explicat cum betonul
armat ar schimba arhitectura modernă cu aceste cuvinte.

Casa Dom-Ino este o structură modulară în plan deschis proiectată de arhitectul pionier Le Corbusier în 1914–1915. Acest design a
devenit fundația pentru cea mai mare parte a arhitecturii sale în următorii zece ani.

A fost un prototip ca platformă fizică pentru producția de masă de locuințe. Numele este un joc de cuvinte care combină o aluzie la
domus și piesele jocului de domino, pentru că planul de etaj semăna cu jocul și pentru că unitățile puteau fi aliniate într-o serie ca
domino, pentru a face case rânduri de diferite modele.

Acest model a propus un plan de etaj deschis format din plăci de beton susținute de un număr minim de coloane subțiri din beton
armat în jurul marginilor, cu o scară care oferă acces la fiecare nivel pe o parte a planului. Cadrul urma să fie complet independent de
planurile de etaj ale caselor, dând astfel libertate de proiectare a configurației interioare. Modelul a eliminat pereții portanti și grinzile de
susținere pentru tavan.
 Pentru determinarea efectelor structurale se utilizează modele de calcul care descriu comportarea structurii la acțiunea seismică. Modelul
structural trebuie să reprezinte adecvat configurația generală (geometrie, legături, material), distribuția caracteristicilor inerțiale (mase de nivel,
momentele de inerție ale maselor de nivel raportate la centrul maselor de nivel), a caracteristicilor de rigiditate și de amortizare, conducând la
determinarea corectă a modurilor proprii de vibrație semnificative, a forțelor seismice și a caracteristicilor de răspuns seismic.

Conform practicii actuale, majoritatea structurilor sunt proiectate pentru forțe seismice inferioare celor care ar asigura un răspuns elastic în
timpul unui cutremur major. Această abordare are la baza două rațiuni:
• pentru multe tipuri de construcții este în general neeconomică proiectarea la acțiunea seismică în domeniul elastic de comportare;
• în trecut, structurile proiectate pentru forțe mai mici decât cele care ar fi asigurat un răspuns elastic, au supraviețuit unor cutremure majore;
Principii de proiectare a structurilor din beton armat

Proiectarea seismică a construcțiilor de beton armat va asigura o capacitate adecvată de disipare de energie în regim de solicitare ciclică,
fără o reducere semnificativă a rezistenței la forțe orizontale și verticale. Clădirile din beton pot fi clasificate într-unul din următoarele tipuri,
corespunzător comportării estimate sub încărcări seismice orizontale :
Sistem structural tip cadru format din elemente structural verticale și orizontale îmbinate rigid la noduri. Fiecare stâlp face parte simultan
din două cadre plane (transversal și longitudinal). Fiecare cadru plan este conceput și dimensionat pentru a prelua atât forțele gravitaționale, cât
și cele orizontale care îi revin în cadrul spațial. Permite flexibilitatea arhitectural-funcțională,elementele de compartimentare sunt nestructurale
și descarcă direct pe plăcile de planșeu.
 Sistem structural dual (cu pereți predominanți sau cu cadre predominante);
O astfel de soluție îmbină avantajul flexibilității de organizare a spațiilor cu avantajul unei flexibități moderate la acțiuni orizontale este structura
duală.
Un astfel de sistem structural asociază unui ansamblu de cadre plane un număr de pereți structurali dispuși izolat sau grupați.
La asemenea sisteme structurale, rigiditatea de ansamblu a cadrelor la forțe orizontale este net sporită de prezența pereților structurali și invers,
rigiditatea sporită a pereților structurali este echilibrată de prezența elementelor de tip cadru.
Structurile duale sunt concepute și dimensionate pentru a prelua și forțe gravitaționale și forțe orizontale, conlucrând în acest sens. Sistemul se
utilizează la clădiri înalte și foarte înalte.
Sistem structural în care încărcările verticale sunt preluate în principal de cadrele spațiale, în timp ce încărcările laterale sunt preluate parțial de
sistemul în cadre și parțial de pereții structurali individuali sau
cuplați.
 Sistem structural tip pereți – clădirea cu pereți portanți la care subsistemul are ca subansambluri verticale pereți, interiori sau exteriori,
dispuși după două direcții ortogonale;
Acest sistem este cunoscut sub numele de sistem fagure – conferă structurii rigiditate la forțe orizontale și o bună capacitate de rezistență. Are
marele dezavantaj că îngheață partiul de arhitectură.
Distanțele dintre doi stâlpi structurali succesivi sunt mici 3-6m, fiecare ochi de planșeu putând fi rezolvat fără grinzi.
O altă variantă a sistemului structural cu pereți este cea în care aceștia sunt dispuși în system celular, adică la distanțe mari, astfel încât să
includă între ele , nu o încăpere ci un ansamblu de incinte. Acest sistem îmbunătățește flexibilitatea funcțional-arhitecturală, încercând că
diminueze efectul de înghețare al partiului.
 Acţiunea seismică rămâne însă una dintre cele mai importante cauze generatoare de degradări ale construcţiilor, cele mai vulnerabile fiind
clădirile vechi, la care nu s-au luat măsuri specifice de protecţie.
Uneori numărul mare de seisme înregistrate pe durata vieţii unei construcţii duc la pierderea capacităţii portante ca urmarea a oboselii
materialului. Dar cel mai grav este atunci când apar acţiuni seismice extraordinare, nespecifice amplasamentului, care pot cauza distrugeri în
masă ale fondului construit.
Reabilitarea structurilor din beton armat

Construcţiile cu structuri din beton armat au o pondere importantă în cadrul fondului nou construit în majoritatea ţărilor lumii. Cu toate
avantajele legate de siguranţa unor astfel de tipuri de structuri sunt frecvente cazurile când este necesară intervenţia în vederea reabilitării lor.
Cauzele apariţiei degradărilor la stucturile din beton armat sunt multiple. Astfel, o primă categorie de degradări - şi chiar cele mai frecvente -
sunt datorate execuţiei defectuoase.
Uneori cauzele degradărilor structurilor din beton armat, ca şi în cazul altor tipuri de structuri, se
regăsesc încă din faza de proiectare.
Cele mai multe degradări structurale le întâlnim, însă, în zone seismice. Cauzele degradărilor structurilor din beton armat la acţiunea seismică
sunt multiple. Astfel, există structuri vechi care au fost supuse unui număr relativ mare de seisme fapt care a condus la pierderea capacităţii
portante ca urmare a oboselii materialului. Insăşi conceptul de proiectare ductil, care stă în prezent la baza proiectării construcţiilor în zone
seismice, acceptă degradări structurale în cazul unor acţiuni seismice extraordinare şi care necesită ulterior intervenţii.
 PRINCIPII GENERALE DE CONSOLIDARE

Reabilitarea structurilor din beton armat se poate realiza prin mai multe procedee. Performanţele noului sistem creat sunt însă condiţionate de o
serie de factori cum ar fi:
1. compatibilitatea dintre deformabilitatea sistemului vechi şi a celui cu care se realizează consolidarea la nivelul fiecărui element structural;
2. realizarea unei conectări cât mai bune între cele două elemente (cel nou şi cel vechi) astfel încât să se asigure un bun transfer al încărcărilor;
3. modelarea corectă a noului sistem creat;
4. dezvoltarea unor procedeee de evaluare a performanţelor şi comportării noului sistem creat.
 Consecințele cutremurului din 1977
Structuri în cadre din beton armat

Acest tip de structură este specifică clădirilor înalte construite înainte de 1941,
precum şi clădirilor de locuit construite după 1945.
Blocurile construite înainte de 1941
Au suferit numeroase avarii 28 dintre acestea prăbușindu-se numai în București. Degradări:
La stâlpi: fisuri, crăpături, dislocări de beton şi armături aparente; ruperi cu flambaj de armături;
La grinzi: fisuri, crăpături, dislocări de beton, ruperi
La planșee: fisuri și crăpături; au apărut fisuri si la rampele scărilor;
Zidăriile: expulzări, crăpături și fisuri.

Blocurile construite intre 1941 şi 1977

Au avut puţine avarii în comparaţie cu cele construite înainte de 1941, în București nu s-a prabusit nicio bloc in cadre
din beton armat, ponderea lor fiind oricum destul de mica in randul blocurilor inalte. Cladirile în cadre din beton
armat s-au realizat pentru o varietate de înaltimi, ȋncepand de la S+P+4E pâna la S+P+17E. Ponderea acestor tipuri
de clădiri este de cca. 9% din totalul clădirilor de locuit. Între 1956 şi 1963 s-au construit blocuri cu structuri în cadre
ca plombe pe principalele bulevarde din Bucureşti (Magheru, Elisabeta, Carol, Victoriei etc.) având regim de înălţime
de maxim S+P+8E. De reţinut ca aceste clădiri au fost proiectate conform codului de proiectare din 1941, cu un
coeficient seismic de 5%, comparativ cu celee proiectate după 1970, conform P13-70 cu un coeficient seismic de
2.5%, dar aceasta nu inseamna neaparat ca au un grad de asigurare seismica superior. După 1970 construcțiile în
cadre au devenit din ce în ce mai înalte ajungând pana la P+14 etaje (vezi Magazinul Bucur-Obor si altele).
Avariile au apărut la clădirile înalte, în special, datorită conformării defectuoase şi a armării transversale sau longitudinale
insuficiente şi s-au manifestat după cum urmează:

Stâlpii:
- articulații plastice la ambele capete în cazul stâlpilor zvelți;
- zdrobiri în zonele centrale ale stâlpilor, în special în zonele cu segregari, au fost urmate de flambarea armăturilor;
- fisurări și ruperi casante, datorate armării transversale insuficiente;

Grinzile:
- articulații plastice la capetele grinzilor la eforturi de tip moment încovoietor.
- fisuri oblice datorate eforturilor de întindere din forță tăietoare.
Zidăriile de compartimentare:
- fisuri în tencuială sau fisuri pe conturul panourilor
- fisuri și/sau crăpături înclinate sau în formă de X;
- dislocări ale panourile de zidărie, situații mai rare;
- fisuri în planșee în zona rampelor scărilor si a lifturilor.
 Blocurile cu parter flexibil

Clădirile cu parter flexibil au de regulă spații comerciale la parter și uneori la mezanin și locuințe de la etajul 1 în sus. Dintre acestea
s-a prabușit o bucată din tronsonul de capat al blocului de la Lizeanu/ Maica Domnului și majoritatea au suferit avarii considerabile.

Sunt mai multe tipuri de structuri identificate după cutremurul din 1977:
- clădiri cu structură în cadre din beton armat, având spații largi, fără zidării de compartimentare la parter și mezanin, iar de la
etajul 1 având compartimentări din BCA sau cărămidă care măresc semnificativ rigiditatea de la acel nivel în sus;

- blocuri cu structură de tip pereți structurali din beton armat, de tip fagure, având la parter stâlpi; cazul blocurilor de pe Șoseaua
Ștefan cel Mare si bulevardul Ion Mihalache.

- clădiri cu structură de tip pereți structurali din beton armat, fagure sau celular, având la parter goluri mari în anumiți pereți;
Aceste blocuri au avut o comportare defectuoasă la cutremurul din 1977 datorită: comportării asemănătoare unui pendul invers care a
condus la deplasări laterale foarte mari la nivelul parterului;

- armare transversală insuficientă;

- trecerea de la stâlp la peretele structural incorect proiectată si insuficient armată;

Avariile au apărut în principal la stâlpii parterului si au fost de tipul articulații plastice

care s-au manifestat prin fisuri, crăpături și armături care au flambat.
 Exemple
Colapsul parțial și înclinarea pronunțată a
tronsonului de colț al blocului 30 din Șoseaua
Ștefan cel Mare 33,
structură de tip "parter flexibil" sau "slab".
Demolarea tronsonului afectat a fost obligatorie
(București, 1977)
"Scufundarea" și înclinarea unei întregi clădiri.

Înclinarea clădirii datorită zdrobirii stâlpilor de la primul nivel. Cedarea stâlpilor de la parter și prăbușirea fațadei unei structuri
pre-1940 cu schelet de beton armat în 1977.
COD DE PROIECTARE PENTRU STRUCTURI ÎN CADRE DE BETON ARMAT NP 007-97
Prezentul Cod cuprinde prevederi referitoare la proiectarea structurilor în cadre de beton armat ale clădirilor.

Ca urmare a consecințelor dezastruoase din urma

cutremurelor, au apărut normative și coduri de proiectare ce
au ca scop stabilirea unor norme de proiectare pentru
situațiile de cutremur.
Principalele preocupări ale ingineriei seismice s-au axat, în ultimele
decenii, în special către îmbunătățirea siguranței structurale iar
Reglementări tehnice în vigoare:
rezultatele au fost evidente: cutremurele din ultimele doua-trei decenii au
P100-1/2013 ”Codul de proiectare seismică”
arătat performanțe seismice superioare pentru clădirile proiectate dupa
NP 112-04 ”Normativ pentru proiectarea structurilor de
Coduri seismice moderne (reducerea numarului de clădiri prabușite și, în
fundare directă”
consecință, reducerea numarului de persoane decedate sau rănite).
CR 0 – 2012 ”Cod de proiectare. Bazele proiectării
construcțiilor”
Proiectarea pentru optimizarea pierderilor:
CR 1-1-3/2012 ”Evaluarea acțiunii zăpezii asupra
Acest demers are ca scop evitarea/limitarea avariilor generatoare de pierderi produse de
construcțiilor”
acțiunea cutremurelor cu IMR mai mic decât cel al cutremurului de referință.

Codul P100-1/2013 asociază cutremurul cu IMR = 40 de ani, cu cerința de limitare a

degradărilor definită astfel:

„Structura va fi proiectată pentru a răspunde acțiunilor seismice cu

probabilitate mai mare de apariție decât acțiunea seismică de proiectare, fără
degradări sau scoateri din funcțiune, ale căror costuri să fie exagerat de mari în
comparație cu costul structurii.”