PARTEA VIII
8. BETOANE CU LIANŢI MINERALI
8.1. Introducere
În literatura de specialitate s-a
discutat foarte mult despre numeroase
clădiri importante ale imperiului Roman
realizate folosind „beton” ca material
structural. Mulţi cercetători sunt de
părere că prima utilizare a unui adevărat
material de cimentare ca agent de liere
(diferit de varul utilizat în mod obişnuit
în mortarele din antichitate) a fost
descoperit în sudul Italiei în secolul II
Î.d.Chr. Este vorba de un tip special de
nisip vulcanic numit puzzolană, care a
fost găsit prima dată lângă Pozzuoli în
golful Napoli, acesta fiind utilizat la
scară largă de către romani ca material
de cimentare. Analize amănunţite arată
că pentru construirea Porticus
Aemelia(fig.8.1), un depozit foarte întins
construit în 193 Î.d.Chr, puzzolana a
1
Fig. 8.1 – Resturi Porticus Aemilia – 174 d.Chr.
fost folosită pentru a lega pietrele
împreună şi a forma materilul cunoscut
în prezent ca „beton”. Acest nisip
vulcanic reacţionează chimic cu calcarul
şi apa pentru a se solidifica într-o masă
pietroasă, chiar şi în condiţii de imersie
totală în apă. Romanii foloseau acest
amestec la construcţia de poduri, docuri,
drenuri pluviale şi apeducte dar şi la
clădiri. [1.1]
Betonul roman seamănă ca
structură şi compoziţie cu cel de azi,
alcătuit cu ciment Portland. Acesta nu s-
a aflat niciodată într-o stare plastică
care să îi permită curgerea printr-o
formă sau un cofraj. Cu toate acestea,
nu există o delimitare suficient de clară
între ceea ce ar putea fi numit primul
beton şi ceea ce poate fi numit corect
pietriş cimentat. Betonul roman era
creat în straturi prin adunarea
mortarului cu mâna în jurul pietrişului
de diferite dimensiuni. Această montare
era îmbrăcată cu cărămidă de argilă pe
ambele laturi, dacă nu era de calitate
inferioară, iar în cazul pereţilor din
cărămidă, aceştia serveau drept cofraj
pentru „beton”[1.2]. Este cunoscut
faptul că, din punct de vedere structural
cărămizile nu au un aport deosebit şi
erau folosite pentru a facilita construirea
în sine şi decorarea suprafeţelor. Există
totuşi îndoiala că acest material
puzzolanic a făcut posibil acest tip de
structuri de construcţie, el fiind folosit

peste tot în zona Roma/Napoli, însă
nedescoperit în nordul italiei şi nici în
imperiul Roman.
Majoritatea clădirilor publice,
incluzând Panteonul (fig. 8.2) şi
clădirile rezidenţiale elegante utilizau
beton acoperit cu cărămidă pentru
pereţi şi bolte. Domul Panteonului,
construit în secolul II d. Chr., este cu
siguranţă o capodoperă structurală a
tuturor timpurilor. Constructorii acestuia
au avut destule cunoştinţe pentru a
utiliza agregatele foarte grele la baza
construcţiei şi cele cu densitate mai
mică la elementele înalte (pereţi, ziduri)
şi la domuri pentru a reduce greutatea
proprie a acestora. [1.3]
Fig. 8.2 – Templul Panteon, Roma – 125 d.Chr.
Probabil, datorită lipsei
disponibilităţii puzzolanelor similare în
restul regiunilor lumii, aceste tip de
beton nu a fost utilizat şi în alte zone,
iar piatra şi zidăria de cărămidă au
continuat să fie dominante printre
materialele de construcţie pentru cele
mai multe construcţii importante din
lume, timp de secole întregi.
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
Un alt tip de beton, a a fost
observat din nou în secolul 18 în Franţa,
unde o tencuială de gips cu pietriş care
căuta să imite zidăria a devenit la modă.
Francois Cointeraux, un zidar din
Lyon, a căutat o modalitate cât mai
economică de a realiza pereţi rezistenţi
la foc utilizând mortar de ciment în
combinaţie cu soluţii de construcţie
antice unde se utiliza pământ
compactat.
Abia în 1824 Joseph Aspdin,
un zidar englez, patentează cimentul
folosit şi în zilele noastre, cimentul
Portland. În timpul secolului 19 betonul
a fost folosit la construirea multor clădiri
în Europa, adesea de natură industrială,
datorită faptului că acest „nou” material
nu era acceptat pe plan social la fel ca
piatra sau cărămida.
Apariţia cimentului de tip
Portland permite dezvoltarea
compozitelor pe bază de ciment atât
teoretic cât şi practic, permiţând ca în
timp să apară betoane din ce în ce mai
performante din punct de vedere al
caracteristicilor mecanice şi de
durabilitate. Domeniul de utilizate cel
mai frecvent este pentru structuri de
construcţii, cunoscut fiind faptul că în
prezent betonul prezintă o pondere de
70% din totalul materialelor utilizate în
realizarea structurilor de rezistenţă.
2
PARTEA VIII

Liantul care în cazul de faţă este

8.2. Compoziţia, structura şi ciment de tip silicatic şi apa vor
caracteristicile betonului cu lianţi forma materialul de legătură - matricea
minerali. Aspecte generale. betonului, în care sunt înglobate
agregatele şi va influenţa în mod direct
toate caracteristicile betonului (fig.8.3).
Betoanele sunt materiale Spre deosebire de alte sisteme
compozite rezultate prin întărirea compozite obţinute prin aglomerare şi
amestecurilor omogene de agregat, cimentare, betonul de ciment prezintă o
liant, apă şi adaosuri, în anumite serie de particularităţi determinate de:
proporţii.
- modul de conlucrare între matrice
În compoziţia betonului şi agregat;
dimensiunea maximă a agregatului este
71 mm, dar condiţionat de diferite - caracteristicile intrinseci ale
condiţii, se pot utiliza şi agregate cu matricei;
dimensiunea maximă mai mică, .iar - proprietăţile agregatului.
influenţa dimensiunii maxime a
granulelor de agregat asupra Dacă în betonul de ciment
caracteristicilor betoanelor va fi prezintă o conlucrare preponderent
prezentată ulterior. fizică între agregat şi matrice, există şi
conglomerate obţinute cu lianţi ce
Partea activă a sistemului reacţionează chimic cu agregatele şi se
compozit este liantul şi apa, care, în integrează în structura ansamblului,
urma reacţiilor fizico-chimice specifice cum ar fi cazul unor materiale refractare
liantului, leagă granulele de agregat (fig.8.4.a).
într-un tot coerent, care este betonul.

Fig. 8.3 Structura unui conglomerat în care

liantul este ciment

3
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

A
A
L
B
Fig. 8.4 Structura unui compozit:
a-liantul reacţionează cu agregatul şi se integrează în structură;
b-liantul este consolidat cu agregat filerizat
a b

De asemenea, betonul de ciment 2. concentraţia soluţiilor din

se deosebeşte de materialele filerizate
(beton asfaltic) în care agregatele sunt
legate prin intermediul bitumului filerizat
(fig.8.4.b.) şi în care fenomenele de
suprafaţă şi de frecare interioară au rol
hotărâtor.
Specific betoanelor de ciment este
faptul că structura pastei de ciment
întărit din beton este diferită faţă de cea
din paste independente. Această
neconcordanţă se poate explica prin:
1. folosirea unei cantităţi de
apă mai mare în beton, impus de
necesitatea umectării granulelor de
agregat şi având drept consecinţă
mărirea porozităţii matricei betonului,
spre deosebire de porozitatea pastei de
ciment de aceeaşi consistenţă ;
beton este micşorată datorită
cantităţii mai mari de apă, iar
proprietăţile soluţiilor sunt influenţate de
natura ionilor şi de concentraţia
acestora (care este proporţională cu
coeficienţii de activitate ai electroliţilor
formaţi);
3. agregatele cu dimensiuni
mai mici ca 0,2 µm au o mare
activitate fizică (determinată de faptul
că rocile utilizate ca agregate sunt
alcătuite din minerale cu structura ionică
sau au legături covalente polare în
reţelele cristaline) ce se manifestă
intens în formarea matricei;

4. adeziunea cimentului cu
agregatele este un fenomen complex

4
PARTEA VIII
influenţat de o serie de factori şi la
rândul său influenţează hotărâtor toate
caracteristicile betonului.
8.3. Structura betonului întărit
8.3.1. Formarea structurii
betonului întărit
Betonul este deci un material
compozit alcătuit dintr-o matrice
(piatra de ciment) şi agregate.
Caracteristicile betonului vor fi
influenţate, datorită compoziţiei sale,
atât de proprietăţile celor două
componente ale amestecului, cât şi de
5
interacţiunea lor. Structura betonului nu
este o sumă a structurii componentelor
sale; interacţiunea matrice-agregat
se manifestă odată cu realizarea
amestecului, prin coeziunea dintre pasta
de ciment şi agregate, influenţând
caracteristicile betonului proaspăt şi
continuă să se manifeste prin aderenţa
dintre piatra de ciment şi granulele de
agregat, determinând caracteristicile
fizico-mecanice şi de durabilitate ale
betonului. Prezenţa agregatelor în
betoane va impune mărirea raportului
A/C în vederea umectării suprafeţei
granulelor de agregat, cu consecinţe
favorabile în ceea ce priveşte
lucrabilitatea amestecului. Excesul
de apă introdus în amestec (faţă de un
raport optim 0,24 - 0,28, se foloseşte
0,40 - 0,80) va avea consecinţe
nefavorabile asupra betonului:
1. măreşte eterogenitatea
structurală a betonului (fig. 8.5.a.)
ceea ce poate conduce la fenomene
de segregare;
2. micşorează compactitatea
betonului, deoarece apa în exces va
fi îndepărtată din structura
betonului prin evaporare, în timpul
întăririi.
În funcţie de proporţia între
diferitele sorturi de agregate din
amestecul de beton, cantitatea de apă
necesară unei anumite lucrabilităţi va fi
diferită. Când în compoziţia agregatului
partea fină este în cantitate mare,
atunci şi dozajul de apă va creşte
deoarece granulele mai fine au
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

por din piatra por

de ciment capilar
apa aer

peliculă pastă
ciment pelicula de
Fig. 8.5 Structura betonului:ciment
a- proaspăt; b- întărit.

nisip
granulă de piatra de
ciment ciment
a) b)
nehidratată

suprafaţa specifică mai mare. betonului. Asupra acestui sistem de

Cercetările efectuate au arătat că pori/goluri s-au făcut o multitudine de
dozajul clasificări şi printre acestea şi
clasificarea simplificată care urmează:
de apă este influenţat şi de provenienţa
şi natura agregatului, de aspectul şi
forma granulelor, de condiţiile de
turnare şi compactare. 1. Cavernele - goluri de
dimensiuni mari (10 - 50 µm) rezultate
Apa suplimentară se evaporă în ca o consecinţă a unei compoziţii
timpul procesului de întărire al necorespunzătoare, sau o prelucrare
betonului, lăsând pori/goluri în structura necorespunzătoare a betonului.
acestuia (fig. 8.5.b).
Prezenţa acestor goluri constituie
În structura betonului apar zone slăbite a secţiunilor de lucru a
pori/goluri provenite din antrenarea materialului şi reduce rezistenţa
aerului la preparare şi turnare. elementului sau construcţiei în
Sistemul de pori/goluri din ansamblu; reprezintă defecte de
structura betonului va fi influenţat de o structură.
serie de factori tehnologici şi de 2. Porii de aer - sunt rezultaţi la
compoziţie, din punct de vedere al amestecarea betonului (aer oclus) sau la
volumului, formei şi dimensiunilor. La folosirea aditivilor antrenatori de aer.
rândul său, acest sistem de pori/goluri
va influenţa în totalitate caracteristicile

6
PARTEA VIII

Dimensiunile porilor de aer permeabili pentru apa în stare de

oclus variază între 0,1 şi 5 µm, iar la agregare lichidă; sunt închişi sau
porii de aer antrenat între (50...250) . interconectaţi cu pori capilari şi sunt
10-3 µm; porii cu dimensiuni mai mari de provocaţi de sucţiunea interioară a apei
200.10-3 µm aparţin defectelor de din geluri către granula nehidratată de
structură, iar volumul lor trebuie ciment.
limitat prin alegerea unei compoziţii
adecvate şi o bună compactare a
betonului. 6. Fisuri şi microfisuri - au
mărime variabilă şi se datoresc
contracţiilor, fenomenelor fizico-chimice
ce au loc la formarea pietrei de ciment,
datorită variaţiilor de temperatură sau a
3. Porii de sub agregate - au eforturilor din acţiunea sarcinilor
dimensiuni variind de la 0,01 la 0,1 µm, exterioare. Constituie defecte ale
sunt închişi sau interconectaţi la porii structurii betonului.
capilari şi sunt formaţi la sedimentarea
componentelor solide ale betonului, în În toate golurile din masa pietrei
ordinea densităţilor şi a dimensiunilor de ciment şi a betonului se poate afla
particulelor componente, după punerea faza lichidă şi faza gazoasă a betonului
în operă a betonului, în perioada de ce sunt constituite din apă, vapori de
repaos. Sub granulele plate apar alveole apă sau diferite gaze.
ce rezultă din mustirea apei şi constituie
defecte de structură. 8.3.2. Aderenţa matrice-
agregat
Odată cu formarea structurii
4. Porii capilari - au dimensiuni betonului întărit, se realizează şi
de 1...50 x 10-3 µm, sunt uniform conlucrarea dintre componentele
repartizaţi în masa pietrei de ciment, iar acestuia, prin formarea zonei de
pe parcursul întăririi pietrei de ciment se contact între matrice şi agregat. Cu
umplu parţial cu noile produse de cât această zonă asigură o legătură mai
reacţie. Sunt determinaţi de prezenţa bună între matrice şi agregat, cu atât
apei libere din beton, iar dimensiunile şi structura betonului şi omogenitatea sa
volumul lor cresc odată cu creşterea vor fi mai bune, rezistenţele mecanice
raportului A/C; sunt legaţi între ei şi au vor creşte, va rezulta un beton cu
o influenţă hotărâtoare asupra tuturor durabilitate sporită.
caracteristicilor betonului. Realizarea adeziunii între
piatra de ciment şi agregat are loc
astfel:
5. Porii de gel - au dimensiuni
1. prin ancorarea mecanică a
de regulă sub 10-3 µm şi sunt greu
pietrei de ciment întărit în asperităţile

7
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

unei suprafeţe dure, rugoase (fig. 8.6), hidratare-hidroliză ale cimentului. În

astfel încât agregatele concasate putând această zonă distribuţia compoziţională
crea un spor de rezistenţă de 15 - 20%, este neuniformă, constatându-se o
datorită unei mai bune aderenţe. Dacă creştere a concentraţiei de Ca(OH)2 şi
iniţial pasta de ciment umple toate hidroaluminat tricalcic trisulfatat în
asperităţile granulelor de agregat, în imediata apropiere a suprafeţei
timp, datorită contracţiilor de întărire ale agregatului.
cimentului, apare o retragere parţială a
matricei faţă de agregat şi o fisurare a Se poate concluziona că
acesteia perpendicular pe suprafaţa principalii factori de influenţă a
agregatului ca o continuare a adeziunii matrice-agregat sunt:
rugozităţii. Acest tip de adeziune se
realizează deci la nivelul porozităţii 1. raportul A/C, care prin
aparente. valoarea sa poate mări sau micşora
coeziunea amestecului proaspăt de
beton şi odată cu aceasta
2. adeziunea prin epitaxie - se
realizează când reţelele cristaline ale a-structura betonului proaspăt;
agregatelor şi ale produselor de
hidratare ale cimentului au parametri
reticulari apropiaţi sau identici şi o
orientare favorabilă, dând naştere la
a b
interfeţe semicoerente sau coerente Fig. 8.6 Aderenţa
b-structura
între piatra
piatră de
betonului
de ciment
întărit.
şi agregat
(apar tensiuni la interfeţe, care sunt cu ciment
agregat
atât mai mari cu cât diferenţele între
parametrii de reţea sunt mai mari,
pentru cele două faze în contact).
În lipsa epitaxiei, fenomenele
determinate de tensiunea
superficială pot determina apariţia de
legături între matrice şi agregat.
Cercetări electronomicroscopie
omogenitatea amestecului;
asupra betonului, au arătat că piatra de
ciment are porozitate cu atât mai mare
2. rugozitatea agregatului, care
cu cât zona analizată se află mai
în cazul agregatului grosier, prin
aproape de suprafaţa granulelor de
creşterea sa conduce la mărirea
agregat; granulele de agregat sunt
aderenţei matrice-agregat; aşa
înconjurate de o zonă de contact a cărei
cum s-a arătat nu trebuie neglijat
grosime variază în funcţie de cantitatea
aportul la realizarea aderenţei, a
de apă folosită la prepararea betonului
porozităţii aparente a agregatelor;
şi scade în timp datorită proceselor de

8
PARTEA VIII

3. natura mineralogică a
agregatului, constatându-se că
piatra de ciment prezintă o
aderenţă mai bună la agregate
concasate calcaroase decât la cele
granitice;
4. natura cimentului care prin
natura produşilor săi de hidratare-
hidroliză, va influenţa capacitatea
acestora de a forma cu agregatul
interfeţe coerente sau
semicoerente.
Piatra de ciment este un sistem
evolutiv, iar imaginea prezentată
referitor la aderenţa matrice-agregat se
complică, astfel:
8.4. Caracteristici tehnice,
încercări şi condiţii de calitate
Betoanele sunt materiale cu
pondere foarte mare în industria
construcţiilor şi sunt folosite pentru
realizarea structurilor de rezistenţă ale
construcţiilor, cât şi pentru alte tipuri de
lucrări.
Prin prisma rolului pe care îl joacă
în stabilitatea şi funcţionalitatea
construcţiilor, betonul trebuie să fie un
material durabil, din punct de vedere al
rezistenţei la solicitări mecanice şi din
punct de vedere al comportării la
acţiunea factorilor de mediu.

- odată cu modificările Pentru a corespunde cerinţelor

compoziţionale din piatra de ciment impuse, este obligatoriu ca betoanele
pot fi influenţate şi interacţiunile folosite să prezinte caracteristici tehnice
fizico-chimice de la interfaţa corespunzătoare regimurilor de
matrice-agregat şi implicit expunere ale construcţiilor.
aderenţa; Având în vedere faptul că
- aderenţa matrice-agregat este betonul este un material compozit,
influenţată de fenomenul de caracteristicile tehnice ale betonului
microfisurare care are loc odată cu întărit vor fi influenţate de
întărirea pastei de ciment; fisurile caracteristicile şi proporţiile cu care
formate datorită variaţiilor de volum, se intervin în amestec materialele
dezvoltă mai uşor la interfaţa matrice- componente. De asemenea,
agregat datorită valorii mai mici a caracteristicile de lucrabilitate (uşurinţa
legăturii dată de aderenţa matrice- de punere în operă) ale betonului
agregat, decât la legăturile proaspăt, respectiv tehnologia de
interparticulare ale matricei şi în preparare, de punere în operă şi de
consecinţă, betonul, odată cu tratare, vor influenţa caracteristicile
îmbătrânirea, va ceda sub eforturi betonului întărit.
începând de la zona de contact
dintre matrice şi agregat.

9

8.4.1. Caracteristicile
betonului proaspăt
A. Lucrabilitatea
Betonul proaspăt - defineşte
starea amestecului din momentul
introducerii apei până la începerea prizei
liantului, deci starea în care betonul
poate fi pus în operă.
Lucrabilitatea - este o granulele solide din amestec;
caracteristică complexă a betonului
proaspăt, care exprimă faptul că acesta
rămâne omogen în timpul transportului
şi tunării şi în acelaşi timp poate fi uşor
pus în operă, în condiţiile în care umple
cofrajul ce dă forma elementului de
construcţie şi ajunge la grad de
compactare necesar, cu consum de
lucru mecanic cât mai mic.
Aşa cum se poate observa din
definiţie, betonul proaspăt trebuie să fie
cât mai plastic pentru a putea fi turnat
uşor în cofraj şi pentru a depune un
efort cât mai mic pentru eliminarea
aerului din beton, prin compactare, dar
în acelaşi timp trebuie să fie suficient de
vârtos pentru a nu se separa în
componente la turnare şi compactare.
Lucrabilitatea betonului se
apreciază ţinând cont de proprietăţile
măsurabile ale acestuia. Aceste
proprietăţi sunt:
1. consistenţa;
2. aptitudinea de compactare;
3. tendinţa de segregare.
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
A.1. CONSISTENTA
Consistenţa - reprezintă
capacitatea betonului proaspăt de a se
deforma plastic sub acţiunea lucrului
mecanic generat de greutatea proprie a
betonului.
Consistenţa este determinată de
doi factori şi anume:
1- forţele de frecare dintre
2- forţele de coeziune pe care
mortarul le exercită asupra granulelor
de pietriş.
Valoarea forţelor de frecare
dintre componentele solide depinde de:
- forma granulelor – determină
consistenţe diferite când este rotunjită
faţă de granulele cu muchii vii;
- aspectul suprafeţei -
suprafeţele netede, faţă de cele aspre,
rugoase, determină forţe de frecare
diferite.
Valorile forţelor de coeziune
sunt determinante pentru omogenitatea
amestecului şi depind de:
- volumul mortarului - cu cât
volumul este mai mare coeziunea este
mai bună, asigurând omogenitatea
amestecului prin cuprinderea
agregatului mare;
- consistenţa mortarului - un
mortar vârtos în condiţiile unui volum
10
PARTEA VIII

suficient (deci mare) asigură o bună

coeziune şi omogenitate.
Consistenţa în condiţiile de
laborator se apreciază prin trei metode:
- metoda tasării;

- metoda răspândirii (reintrodusă

odată cu Normativul NE012/99
si ulterior NE012-1/2007)

- metoda remodelării VE-BE.

Determinarea consistenţei
betonului

Consistenţa betonului exprimă

aptitudinea acestuia de a fi deformat
plastic sub acţiunea unui lucru mecanic.

- metoda tasării (conul lui

Abrams) - pentru betoanele plastic-
fluide;

- metoda remodelării VE-BE -

pentru betoanele vârtoase.

A.1.1. Metoda tasării

În metoda tasării (fig. 8.7),

consistenţa se apreciază prin diferenţa
“h” dintre înălţimea unei matriţe
tronconice (din tablă de oţel) şi
înălţimea grămezii de beton formată
după ridicarea matriţei, cu condiţia ca
forma tronconică de material să nu se
prăbuşească.

11
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

hf
hi
Fig. 8.7 Principiul metodei tasării

12
Fig. 8.8. Aparatura pentru metoda tasării.
PARTEA VIII

Metoda tasării - În timpul tuturor operaţiilor

caracterizează consistenţa betonului prin menţionate mai sus, matriţa trebuie
măsurarea deformaţiei plastice sub să fie menţinută apăsat pe
acţiunea greutăţii proprii. suprafaţa de rezemare, pentru a se
evita refularea betonului pe la
partea inferioară a acesteia.
În timp de (5..10) secunde, se
Pentru realizarea determinării
ridică matriţa tronconică, prin tragerea
sunt necesare:
pe verticală, fără a se executa rotiri ale
- tipar tronconic din tablă (fig. acesteia în plan orizontal şi se aşează pe
8.8); suprafaţa de rezemare, în imediata
- vergea metalică; vecinătate a grămezii de beton.
- riglă metalică;
- mistrie; Înălţimea măsurată ca diferenţă
- metru; între înălţimea vasului tronconic şi
- beton pentru încercare. înălţimea grămezii de beton, exprimată
în centimetri, indică consistenţa prin
tasare a betonului.
Efectuarea determinării
Matriţa umezită, şi având un guler
prelungitor montat, se aşează pe o În cazul în care grămada de beton
suprafaţă plană. suferă prăbuşiri se repetă încercarea.
Dacă şi la repetarea încercării se
Se umple matriţa cu beton, în trei constată prăbuşire, sau dacă tasarea
reprize (straturi de înălţimi aproximativ este mai mică decât 1 cm, metoda
egale), în fiecare repriză, betonul fiind tasării nu este aplicabilă, betonul fiind
compactat prin împungerea, de câte 25 vârtos.
de ori, cu o vergea metalică. Primul
strat (inferior) trebuie să fie împuns pe Se compară valorile obţinute cu
toată grosimea. Pentru straturile cele normate şi prezentate în tabelul
ulterioare, vergeaua metalică trebuie să 8.1., pentru atestarea calitativă a
pătrundă pe circa (3..5) cm în stratul lucrabilităţii betonului (L), din punct de
inferior. Pentru ultimul strat, la turnare, vedere al consistenţei, exprimată prin
betonul trebuie să umple gulerul tasare (S), şi corespunzător şi prin grad
prelungitor. Se îndepărtează gulerul de compactare şi remodelare, fără însă
prelungitor şi se elimină surplusul de corelarea lor obligatorie (NE 012-
beton, prin raderea cu ajutorul riglei 1/2007).
metalice. Betonul proaspăt turnat într-un
tipar de formă tronconică, la
Se îndepărtează betonul, îndepărtarea tiparului îşi modifică mai
eventual, căzut în jurul matriţei mult sau mai puţin forma, în funcţie de
tronconice. valoarea forţelor interne care trebuie să

13
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

echilibreze greutatea proprie a În funcţie de valoarea

betonului. caracteristicilor de lucrabilitate,
betoanele se clasifică conform tabelului
În această metodă, consistenţa 8.1 preluat din NE 012/1999 şi corelat
se măsoară prin diferenţa în cu valorile din tabelele cu valori normate
centimetri dintre înălţimea din NE 012-1/2007:
trunchiului de con umplut cu beton
de încercat şi înălţimea betonului
tasat (fig. 8.7.), după îndepărtarea
tiparului. Tabelul 8.1
Raspandire Remodelare
lucrabili
Grad de

Tasare Grad de
Consistenţă
tate

[mm] compactare [mm] VE-BE [s]

L0 foarte vârtos C0 ≥ 1,46 F1 ≤ 340 V0 ≥ 31

F2 =
L1 vârtos S1 =10-40 C1 = 1,26...1,45 V1 = 30...21
350...410

F3 =
L2 slab plastic S2 =50-90 C2 = 1,11...1,25 V2 = 20...11
420...480

F4 =
L3 plastic S3=100-50 C3 = 1,04...1,10 V3 = 10...6
490...550

C4 <1,04 - se
F5 =
L4 fluid S4=160-220 aplica la betoane V4 = 5...3
560...620
usoare

L5 foarte fluid S5 >220 - F6 ≥ 630

NOTĂ - Din raţiuni de lipsă de - diametru de răspândire > 340 mm ≤

sensibilitate a metodelor de 620 mm.
încercări, de la anumite valori, se
recomandă de a utiliza încercările
indicate mai sus numai pentru: A.1.2. Metoda răspândirii
- înălţime a tasării ≥ 10 mm şi ≤ 210 Metoda răspândirii -
mm; caracterizează consistenţa betonului prin
- timp de încercare Vebe ≤ 30 s şi > 5 s; măsurarea deformaţiei plastice(a
diametrului turtei formate) sub acţiunea
- grad de compactare ≥ 1,04 şi < 1,46;

14
PARTEA VIII

unor şocuri produse în regim

standardizat. A.1.3. Metoda remodelării Ve-
BE

Metoda remodelării VE - BE,

În această metodă, consistenţa măsoară consistenţa prin durata în
se măsoară prin diametrul calculat secunde necesară unui volum de beton
ca medie a valorii diametrelor proaspăt, turnat în tipar cu formă de
masurate dupa doua directii trunchi de con, să se remodeleze într-un
ortogonale, în centimetri, format de vas de forma cilindrică, sub acţiunea
betonul din trunchiul de con asezat unui disc transparent cu greutate
pe masa de raspandire, după standardizată şi sub acţiunea vibraţiilor
îndepărtarea tiparului şi aplicarea (fig.8.9).
şocurilor(15 socuri) în regim
standardizat.

15
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Fig. 8.9. Vâscozimetru VE-BE.

Consistenţa betonului proaspăt la Sunt situaţii în care se impune:
turnare în elementele de construcţii este
diferită, fiind condiţionată atât de forma - beton de consistenţă
şi dimensiunile elementului, de desimea vârtoasă, dacă elementul este masiv,
armăturilor ca elemente legate de are formă geometrică simplă şi se
structura construcţiei, cât şi de dispune de mijloace mecanice de
mijloacele tehnologice de transport, compactare;
turnare, compactare.

16
PARTEA VIII
- beton de consistenţă
plastică, dacă elementele sunt suple
sau subţiri, cu forme uneori complicate
şi cu reţea deasă de armatură,
compactarea executându-se manual (cu
maiul, cu ciocan de cofraj);
- beton de consistenţă fluidă,
când betonul turnat impune folosirea
transportului pneumatic, cu pompa de
betoane.
Pentru realizarea determinării
sunt necesare:
- vâscozimetru VE-BE
8.9.);
- masă vibrantă;
- vergea metalică;
- mistrie;
- cronometru;
- betonul pentru încercare.
Efectuarea determinării
Determinarea constă în
următoarea succesiune de operaţii, care
se prezintă în continuare.
Se umezeşte toată aparatura
folosită. Se aşează matriţa tronconică,
centrat, în recipientul cilindric şi se
umple cu beton în aceleaşi condiţii (de
umplere, compactare şi eliminare a
excesului de beton) ca pentru metoda
tasării.
Se ridică matriţa tronconică în
aceleaşi condiţii ca pentru metoda
tasării. Se aduce placa deasupra
grămezii de beton (prin rotirea
17
dispozitivului de ghidare) şi se coboară
până la rezemarea ei pe beton.
Se pornesc simultan masa
vibratoare şi cronometrul, urmărindu-se
momentul în care betonul umple corect
recipientul cilindric, suprafaţa lui
superioară devenind orizontală şi în
contact cu întreaga suprafaţă a plăcii
transparente, moment în care
cronometrul se opreşte.
Durata cronometrată, exprimată
în secunde, exprimă consistenţa
betonului.
Pentru stabilirea calităţii betonului
(fig. din punct de vedere al lucrabilităţii
exprimate prin remodelare prin metoda
VE-BE, valorile obţinute se compară cu
cele din tabelul 8.1.
B. Determinarea aptitudinii de
compactare a betonului
Aptitudinea de compactare
este determinată de forţele interne care
se manifestă între componenţii betonului
şi fac posibil ca după amestecare
betonul să rămână înfoiat, astfel încât
dacă betonul proaspăt turnat este supus
unei acţiuni de vibrare, granulele de
agregat vor intra în vibraţie pentru
perioade scurte, timp în care se produce
o desprindere şi o reaşezare a acestora.
Se realizează în acest mod
posibilitatea de aşezare a granulelor de
pietriş în reţele compacte, iar mortarul
va pătrunde în golurile rămase,
eliminând aerul. În aceste condiţii
volumul aparent al betonului proaspăt

scade şi va creşte densitatea aparentă şi
compactitatea sa.
Se poate realiza un efect similar
vibrării, prin aplicarea de şocuri (lovituri
cu maiul, cu ciocanul de cofraj) asupra
betonului proaspăt.
În condiţii de laborator,
aprecierea aptitudinii de compactare a
betonului proaspăt, în concordanţă cu
normativele româneşti, se realizează
folosind metoda Waltz de determinare a
gradului de compactare.
Gradul de compactare (C) -
reprezintă raportul între volumul
aparent maxim, pe care îl ocupă betonul
proaspăt turnat într-un vas standardizat
de formă prismatică (cu latura bazei de
20 cm şi înălţimea 40 cm) şi volumul
aparent minim pe care îl ocupă acelaşi
beton când este compactat prin vibrare
până la atingerea densităţii aparente
maxime (fig.10.3), (nivelul betonului în
vas nu mai scade şi nu se mai formează
bule de aer la suprafaţa sa).
Calculul se poate efectua
relaţia (8.1):
Va max hi
C= = (8.1)
Va min hf
unde Vx are semnificaţie de volum şi hx
are semnificaţie de înălţime.
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
Gradul de compactare (Waltz) -
este o mărime supraunitară, cu o
valoare cu atât mai mică cu cât betonul
este mai fluid(tabel 8.1).
Pentru realizarea determinării
sunt necesare:
- masa vibrantă;
- mistrie;
- riglă metalică;
- metru;
- recipient prismatic din tablă de
oţel (fig. 6.3.), cu dimensiunile de
(200 x 200 x 400) mm;
- beton pentru încercare.
Efectuarea determinării
Betonul se introduce cu ajutorul
mistriei care se basculează, succesiv, pe
cele patru laturi ale recipientului. Se
urmăreşte umplerea corectă a
recipientului, prin căderea liberă a
betonului. Pe durata acestor operaţii,
recipientul nu trebuie mişcat,
pentru a nu se produce compactarea
betonului.
Se aşează recipientul pe masa
cu vibratoare şi se vibrează până când se
constată că nivelul betonului nu mai
coboară, iar la suprafaţă nu mai apar
bule de aer, când se opreşte vibrarea.
Se măsoară cu ajutorul unui
metru, înălţimile libere (h=s -
fig.8.10.), la cele patru colţuri ale
recipientului, şi se calculează media
aritmetică a acestor înălţimi.
18
PARTEA VIII

Se calculează gradul de Fig. 8.10. Principiul de determinare a

compactare (Gc), cu relaţia 8.1 gradului de compactare
prezentată anterior.
Lucrabilitatea betonului se
stabileşte prin încadrarea în domeniile C. Tendinţa de segregare a
de valori prezentate anterior şi se betonului proaspăt
exprimă prin grade de lucrabilitate Segregarea betonului -
care au corespondent pentru toate reprezintă fenomenul de separare a
caracteristicile betonului în stare componentelor datorită energiilor
proaspătă inclusiv pentru aptitudinea de potenţiale diferite, generate de volume
compactare. şi densităţi aparente diferite ale
granulelor.
În concluzie, gradul de
compactare exprimă aptitudinea
Astfel, în timpul manipulării
betonului proaspăt de a fi compactat şi
betonului în vederea punerii lui în operă,
practic reprezintă raportul între
componentele cu volum şi densitate
volumele aparente pe care o masă de
aparentă mare, deci cu energie
beton le ocupă înainte şi după
potenţială mare (granulele mari de
compactare.
pietriş), sunt capabile să efectueze lucru
Rezultatele se trec într-un buletin de mecanic mai mare, ceea ce poate duce
încercare cu format impus de normativul în anumite condiţii, la separarea lor din
tehnic corespunzător caracteristicii de amestec (la segregare).
determinat şi se compară cu valorile
Aşa cum se poate vedea în
normate, pentru încadrarea în clasa de
fig.8.11.a, forma frecventă de segregare
calitate.
este cea reprezentată de separare a

19

granulelor mari la fundul cofrajului şi a
granulelor fine şi apei la suprafaţă
(mortarul). Acest tip de segregare este
a b
Fig. 8.11. Forme ale segregării betonului
În cazul betoanelor slabe (cu
dozaje reduse de ciment) de
consistenţă vârtoasă, coeziunea fiind
redusă, segregarea se va produce la
descărcarea din mijlocul de transport,
fig. 8.11.b, când granulele mari de
agregat se vor rostogoli la baza
grămezii.
Aceste două moduri de segregare
sunt cuprinse în categoria segregării
directe.
Există încă o posibilitate de
segregare, care se manifestă la betoane
slabe şi fluide, fig.8.9.c, constând în
scurgerea mortarului dintre granulele
mari de agregat spre partea inferioară a
cofrajului, la partea superioară
rămânând o structură macroporoasă,
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
specific amestecurilor fluide şi cu
dimensiuni maxime mari ale granulelor
de agregat.
c
producându-se astfel segregarea
inversă.
Pentru aprecierea segregării nu
s-au conceput metode standardizate,
dar în cadrul încercărilor efectuate pe
betonul proaspăt se procedează în felul
următor:
- betonul introdus într-o matriţă
de forma cubică se vibrează cca.10
minute, se desface matriţa şi se
analizează distribuţia granulelor de
agregat pe înălţimea probei;
- un alt mod de provocare a
segregării se realizează în vase de
formă cilindrică cu capac, în care se
introduce betonul proaspăt şi se lasă în
repaos. Apa separată la suprafaţa
betonului se colectează periodic, se
20
PARTEA VIII
măsoară şi în final volumul colectat se
raportează la suprafaţa liberă a
betonului şi la volumul de apă folosit la
preparare. În felul acesta se poate
aprecia tendinţa de segregare directă a
unui beton în stare proaspătă.
Fenomenul de separare a apei la
suprafaţa betonului, numit mustirea
betonului, este determinat de
incapacitatea componentelor solide din
amestecul de beton de a absorbi apa de
amestecare.
Tendinţa de deplasare a apei
spre partea superioară, permite crearea
în masa betonului pe traseele de
deplasare, a unei porozităţi capilare
deschise, orientată pe direcţie
verticală, ce determină o permeabilitate
mai mare a betonului după această
direcţie. În acelaşi timp, apa ce se
ridică la suprafaţă poate rămâne
captată sub granulele cu forma plată,
dând naştere la goluri de dimensiuni
mari şi care constituie defecte de
structură. Se poate astfel aprecia că
mustirea conduce la creşterea
permeabilităţii şi reducerea
rezistenţelor mecanice a betonului.
Indiferent de forma de
manifestare a segregării, aceasta
reprezintă un fenomen negativ şi
influenţează în acest sens şi
calitatea betonului întărit. Având
totuşi în vedere că segregarea directă
nu poate fi împiedicată dar poate fi
redusă, se impune a se asigura un
minim de condiţii tehnologice, astfel:
21
- betoanele plastice şi fluide se vor
transporta cu autoagitatoare;
- turnarea de la înălţimi mai mari de
1,50m se va face cu ajutorul
jgheaburilor şi a pâlniilor de
turnare;
- durata de vibrare a betoanelor
trebuie limitată şi adaptată la
consistenţa amestecului.
D. Masa volumică
aparentă(densitatea aparentă) (Da)
a betonului proaspăt
Masa volumică aparentă a
betonului proaspăt reprezintă masa
unui volum cunoscut de beton
proaspăt, compactat.
Aceasta se determină în condiţii
standardizate, utilizând o matriţă de
formă cubică cu latura de 20 cm şi
constituie parametru de verificare a
compoziţiei betonului, având în vedere
faptul că între valoarea experimentală
şi cea teoretică (calculată ca sumă a
materialelor componente) diferenţa
3
admisă este ± 50 kg/m . În condiţii de
laborator masa volumică aparentă se
determină prin introducerea în matriţă
a betonului, compactarea şi cântărirea
masei acestuia. Fiind cunoscut volumul
matriţei se poate calcula cu uşurinţă
masa volumică aparentă ca raport între
masă şi volumul aparent.
Masa volumică aparentă
constituie în acelaşi timp parametru de
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

proiectare al cofrajelor şi susţinerilor

tehnologice.
Pentru realizarea determinării
sunt necesare:
- vas cilindric din tablă de
volum cunoscut (V) cu guler
prelungitor;
- riglă metalică;
- masă vibrantă;
- balanţă;
- beton de încercat.
Efectuarea determinării
Se cântăreşte vasul gol cu o
precizie de trei cifre semnificative (m1).
Vasul se umple cu beton în exces
folosind la umplere gulerul prelungitor
şi se compactează prin vibrare.
Se îndepărtează gulerul, se
elimină excesul de beton, prin radere
cu rigla metalică. Se cântăreşte vasul
cu o precizie de 3 cifre semnificative
(m2).
Se calculează densitatea
betonului cu relaţia:
E. Conţinutul de aer oclus
Aerul oclus - este volumul de
aer din structura betonului şi care
rămâne sub formă de pori dispersaţi în
matricea betonului după compactare.
Volumul de aer oclus nu poate fi
eliminat din structura betonului
proaspăt şi nici nu trebuie confundat cu
aerul din golurile cu dimensiuni mari
(alveole, caverne) rămase în structură
datorită compactării insuficiente şi care
constituie defecte de structură.
Prezenta bulelor de aer oclus, în
structura betonului proaspăt este
benefică deoarece acestea se interpun
ca granule elastice între componenţii
solizi, reducând contactul direct
între granulele de agregat şi în
acelaşi timp reducând frecarea
internă. De asemenea, prin
manifestarea tensiunii superficiale,
a apei care delimitează granulele
de aer, se măreşte coeziunea
amestecului.

D= m2 –m1 / V (8.2)
Rolul benefic al aerului oclus
în care: asupra lucrabilităţii betonului şi
termenii din relaţie au structurii betonului întărit, este în
semnificaţiile enunţate anterior. funcţie de volumul lui, raportat la
volumul aparent al betonului şi trebuie
Valorile experimentale se să se încadreze între 5…7%. Depăşind
înregistrează într-un butetin de această valoare influenţele defavorabile
încercare conform formularului ale micşorării compactităţii asupra
corespunzător din normativul tehnic şi caracteristicilor betonului întărit devin
se compară cu valorile normate pentru majore.
aprecierea calităţii.

22
PARTEA VIII

Pentru betoane obişnuite în beton proaspăt compactat, pentru ca

calculele de compoziţie se consideră că presiunile în cele două incinte să se
volumul de aer oclus este cca.2% (20 echilibreze.
dm3/m3).
Pentru realizarea determinării
Pe considerente tehnice sunt necesare:
acceptate volum de aer oclus poate fi
mărit prin folosirea unor aditivi - aparat pentru aer oclus (fig.
antrenatori de aer. 8.12) care cuprinde două camere
(camera pentru beton şi camera de
presiune) ce pot fi puse în legătură
prin intermediul unei supape de
Conţinutul de aer oclus poate legătură;
fi determinat prin calcul, sau se poate
determina pe cale experimentală: - vas cu apă;
- masă vibrantă;
%A oclus = (1-Da /Db) (8.3)
- beton pentru încercare.
în care:
Da = densitatea aparentă
determinată pe beton proaspăt;
Db = densitatea aparentă,
calculată cu relaţia (8.4):

Db =C+A+Ag /Vc +V a + Vag

(8.4)
în care:
C, A, Ag = dozajele de ciment,
apă, agregat din amestec;

Vc ,Va , Vg = volumele aparente

ale componentelor respective.

Metoda experimentală de
determinare a volumului de aer oclus
are la bază legea Boylle-Mariotte a Fig.8.12. Aparat de aer oclus
gazelor, măsurând scăderea presiunii
Efectuarea determinării
aerului într-o cameră (de presiune),
când aceasta este pusă în legătură cu
un vas de volum cunoscut, umplut cu

23

Se execută, mai întâi,
determinarea presiunii de pornire, în
modul următor:
- se umple “camera beton” cu
apă şi se montează capacul;
- se introduce apă, prin unul
dintre tuburile existente la capac,
până la apariţia curgerii prin
celălalt tub, când se închid, rapid,
robinetele acestor tuburi;
- se introduce aer, în camera de
presiune, până la atingerea unei
presiuni mai mari decât cea
prevăzută pentru volumul “0” de
aer oclus, marcat pe manometru
(valoarea presiunii atinse trebuie
reţinută);
- se deschide supapa de
legătură, urmărind presiunea la
care se stabilizează acul
manometrului .
Presiunea de pornire a fost
bine aleasă dacă acul manometrului se
stabilizează la reperul “0” - aer oclus.
În caz contrar, se deschid robinetele
tuburilor şi se reiau operaţiile de
introducere a apei şi de căutare a
presiunii de pornire, până la realizarea
condiţiei menţionate.
Presiunea de pornire se notează
şi va fi aplicată pentru determinarea
aerului oclus.
Pentru determinarea
conţinutului de aer oclus, din beton,
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
se execută următoarea succesiune de
operaţii:
- se umple “ camera beton”, cu
beton şi se compactează pe masa
vibratoare, asigurându-se
umplerea completă a recipientului;
- se curăţă marginea
superioară a recipientului de
mortar, pentru a asigura prinderea
etanşă a capacului;
- se montează capacul şi se
introduce apă prin tub, în acelaşi
mod ca la stabilirea “presiunii de
pornire”;
- se pompează aer, până la
atingerea “presiunii de pornire”;
- se deschide supapa de
legătură şi se citeşte, pe
manometru, valoarea “aer oclus”,
la care se stabilizează acul
acestuia.
Rezultatele încercărilor se trec
într-un beletin de încercare cu format
impus de normativul tehnic specific şi
se compară cu valorile normate.
8.4.2 Caracteristicile betonului
întărit. Generalităţi
Betonul întărit - este un
conglomerat format din agregate legate
de piatra de ciment, rezultată în urma
fenomenelor de priză şi întărire a
cimentului.
24
PARTEA VIII
Caracteristicile betonului întărit
se pot determina în condiţii de laborator
pe epruvete confecţionate, păstrate şi
încercate în condiţii standardizate.
De asemenea, unele caracteristici
pot fi determinate pe probe, extrase
sub formă de carote, din elemente de
construcţii, doar în cazul în care nu
există informaţii asupra acestor
caracteristici (la construcţii vechi) sau
nu sunt probe prelevate pentru
atestarea calitativă ( la construcţii noi).
Din punct de vedere fizico-
chimic, betonul în stare întărită
reprezintă un sistem activ, evoluţia
caracteristicilor sale fiind influenţată de
factorii de compoziţie (dozajele şi
calitatea componentelor) şi de acţiunea
factorilor de mediu. În acest sens şi
caracteristicile tehnice ale betonului
întărit sunt influenţate de condiţiile de
confecţionare, păstrare şi încercare a
probelor şi de durata de întărire.
Orice epruvetă confecţionată din
beton va avea dimensiunea minimă
exprimată de relaţia:
lmin < n max (8.5)
în care:
l min = dimensiunea cea mai mică
a epruvetei din beton;
 de zile (90 de zile la betoanele
max = dimensiunea maximă a
granulelor de agregat din beton;
n = factor impus de tipul probei
şi încercarea la care aceasta va fi
supusă.
25
Din punct de vedere al modului
de păstrare al probelor de beton până
la încercare, acesta este diferit în
funcţie de scopul încercării, astfel:
- dacă se urmăreşte estimarea
carateristicilor betonului turnat în
elementele de construcţie de
executat, epruvetele vor fi
păstrate în condiţiile în care se află
şi elementul;
- dacă se urmăreşte verificarea
calităţii betonului, prin comparare
cu valorile normate ale
caracteristicilor tehnice, epruvetele
vor fi păstrate în regim normat de
durată, temperatură şi umiditate.
Regimul normat de păstrare a
epruvetelor din beton este de: 24 ore
în tipare acoperite cu plăci de sticlă la
temperatura de (20 ± 3)0 C, 6 zile în
bazine cu apă sau nisip umed la
temperatura de (20 ± 2)0 C şi în
continuare până la încercare, în
atmosferă de laborator la temperatura
de (20 ± 3)0 C şi umiditate relativă de
(65 ± 5)%.
Regimul normat aşa cum este
prezentat , este identic cu cel utilizat la
nivel european.
Regimul normat prevede ca
durată de întărire pentru beton, 28
hidrotehnice). Există cazuri când, din
necesităţi tehnice, încercările se pot
executa la durate de timp intermediare
(7, 14 zile) sau la durate mai mari.
În conformitate cu standardele
actuale, pentru orice construcţie
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

executată, este obligatorie Densitatea aparentă/masa

confecţionarea de epruvete din betonul volumică aparentă (Da) se calculează
ce se pune în lucrare, caracteristicile cu relaţia:
tehnice obţinute în urma încercării
acestora stând la baza atestării Da = m/Va [kg/m3] (8.6)
calitative a lucrării respective.
unde:
m = masa probei;
A. Caracteristici de structură Va= volumul aparent al probei.

A1. Densitatea aparentă In accepţiunea noului Normativ

(masa volumica dupa NE012- NE 012-1/2007 clasele de masa
1/2007) (Da) - este o mărime care volumica notate cu Di vor indica limitele
apreciază masa unităţii de volum de încadrare a betoanelor în clase de
aparent a unei probe din beton. masa volumică (densitate aparentă).
În funcţie de volumul golurilor şi
al defectelor de structură, valoarea

Da

kg/m3

2400 proaspăt

după 28 zile
2200

2000
0 100 200 300 400 500 600 700 800

Fig. 8.13.dozaj
Variaţia masei
ciment volumice aparente a betonului în funcţie de dozajul
în kg/m3

de ciment

26
PARTEA VIII

masei volumice conform NE 012- influenţată de factorii de compoziţie ai

1/2007 va prezenta limite largi (tabelul
6.3), ceea ce va conferi construcţiilor
greutăţi variabile şi materialului, funcţii
diferite în elementele în care este
turnat.
Asa cum se poate vedea pentru
un beton obişnuit densitatea
aparentă(masa volumică) are valori
cuprinse între 2000 şi 2600 kg/m3, fiind
optim, va avea drept consecinţă un
beton greu lucrabil, volum mare de
goluri (cu defecte de structură),
deci densitate aparentă mică;
- agregatele influenţează densitatea
aparentă a betonului prin
densitatea aparentă proprie rocii de
provenienţă şi prin granulozitate.
betonului, astfel:
- cantitatea de ciment influenţează
masa volumică aparentă conform
graficului din fig.8.13.;
- raportul A/C mai mare decât cel
optim va avea ca rezultat un beton
poros, datorită evaporării apei
(deci densitate aparentă mică), iar
un raport A/C mai mic decât cel
În condiţiile utilizării aceloraşi
materiale, la compoziţii diferite de
betoane pentru clase de rezistenţă
diferite, densitatea reală variază în
limite restrânse, determinarea
efectuându-se prin metoda
picnometrului, pe pulbere obţinută din
betonul respectiv.

În condiţii de laborator A3. Compactitatea reprezintă

densitatea aparentă la betonul gradul de umplere cu fază solidă a
întărit se determină în condiţii similare volumului aparent al probei de material
cu cele prezentate la produsele (beton).
ceramice.
Compactitatea (C) - se calculează
ca raport între masele volumice /
densităţi aparentă şi reală, cu relaţia
A2. Densitatea reală (D)-
(8.8):
reprezintă raportul între masa şi
volumul real al unei probe de beton.
V
C= (8.8)
Va
Densitatea reală (D)se
calculează cu relaţia (8.7): Ca urmare a naturii lianţilor
silicatici, betonul nu poate avea o
D = m /V [kg/m3] (8.7) structură absolut compactă. Betonul
este un sistem microporos şi
unde: microfisurat. Într-un beton compact,
m = masa probei; porii de aer oclus nu pot depăşi
V = volumul real al probei. convenţional 5 - 7% din volumul
betonului, dar mai există şi pori capilari,

27

pori de gel, alveole, caverne, microfisuri
etc.
Aşa cum s-a arătat, pasta de
ciment care are rol important în
asigurarea compactităţii betonului,
prezintă în structura sa o multitudine de
goluri ce determină porozitatea
betonului.
A4. Porozitatea totală(P) - este
mărimea complementară a compactităţii
şi reprezintă raportul dintre volumul
porilor şi volumul aparent al probei de
beton.
Porozitatea totală(P) se determină
cu relaţia:
P=1-C=1-
(8.9)
unde:
Vp = volumul porilor probei de beton.
Sistemul de pori este format din
pori cu formă variată, dimensiuni şi
distribuţie variabile, aceştia putând fi
interconectaţi prin canale capilare ce
comunică cu exteriorul şi formând
porozitatea deschisă sau
permeabilă, dar pot fi şi izolaţi
(înfundaţi sub formă de "călimară" sau
"fund de sac"), alcătuind porozitatea
închisă sau impermeabilă.
Porozitatea închisă va rezulta ca
diferenţă între volumul total al porilor ce
determină porozitatea totală şi volumul
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
porilor deschişi, care determină
porozitatea deschisă.
Aceste caracteristici prezintă o
evoluţie în timp, datorită faptului ca
porii sunt umpluţi cu formaţiuni de
hidratare ale cimentului, ce suferă
reacţii specifice în timp îndelungat. Din
punct de vedere al volumului porilor,
pentru un beton compact
porozitatea medie poate fi 10 -
15%, putând atinge şi limita de 8%.
Dimensiunea şi forma porilor,
caracterul lor închis sau deschis,
influenţează durabilitatea betonului,
datorită accesului prin absorbţia
soluţiilor în structura sa, precum şi
datorită fenomenelor fizice ce se
desfăşoară la nivelul pereţilor porilor.
B. Caracteristici fizico-
mecanice
B1. Contracţia betonului -
reprezintă fenomenul de reducere a
volumului betonului şi este generat de
trei procese:
1. contracţia plastică care se
produce ca urmare a mobilizării apei de
amestecare în reacţiile de hidratare-
hidroliză ale cimentului;
2. contracţia la uscare
(întărire) care se produce ca urmare a
uscării gelurilor;
3. contracţia de carbonatare
care se manifestă în timp, ca urmare a
carbonatării hidroxidului de calciu din
piatra de ciment, de către dioxidul de
28
PARTEA VIII
carbon atmosferic, proces ce pune în
libertate apa evaporabilă.
Factorul determinant al producerii
Fig. 8.14. Influenţa proporţiei de agregate din beton asupra contracţiei
contracţiilor îl reprezintă modificarea
conţinutului de apă din structura
betonului. Întrucât volumul agregatelor
este, de regulă, foarte puţin influenţat
de variaţia umidităţii, rezultă că suportul
variaţiilor de volum îl constituie matricea
betonului.
Granulele de agregat, în reţeaua
spaţială, se opun producerii contracţiei
globale a betonului încât contracţia
betonului cb şi contracţia pastei de
ciment cc se află în raport subunitar
(fig. 8.14), în cadrul structurii compacte
acest raport fiind cu atât mai mic cu cât
conţinutul de agregat este mai mare
(raportul agregat/ciment este mai
mare).
În condiţiile contracţiei
împiedicate, granulele vor fi supuse unor
29
eforturi de compresiune, iar dacă
modulul lor de elasticitate este mare, în
matrice se vor induce eforturi de
întindere creând astfel tendinţa de
microfisurare a structurii betonului. În
cazul în care deformarea elementului din
beton este împiedicată contracţia se
cumulează putând produce fisurarea
elementului.
La reumezire, betonul se umflă
prin absorbţia apei şi restabilirea
echilibrului hidraulic în porii capilari,
betonul rămânând însă cu o contracţie
remanentă.
Contracţia betonului nu este
un fenomen total reversibil.
Variaţiile de volum sunt
importante în prima perioadă de
întărire (la betoanele tinere) şi se
atenuează în timp. Tendinţa de
microfisurare a structurii va fi mai
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

importantă, de asemenea, în prima - aparat Graff(fig. 8.15);

perioadă de întărire, când formaţiunile
- prisme din beton de
de hidratare ale cimentului nu au
10x10x55cm cu repere la capete.
conferit, încă, structurii suficientă
rezistenţă, pentru a putea echilibra
Aparatul Graff este alcătuit dintr-
eforturile interne induse de contracţie.
un suport rigid de oţel(2), o bară de
Contracţia la uscare a betonului referinţă(9) din constantan(metal
se determină prin măsurarea scurtării în insensibil la variaţiile de temperatură) şi
timp a unor prisme din beton. un cadru metalic mobil(4) care are la
capete un sistem de rezemare
reglabil(se poate aşeza pe reperele barei
Pentru realizarea determinării de referinţă sau reperele de la capetele
sunt necesare: prismelor) şi la celălalt capăt un
comparator(10).
b) a)

Fig. 8.15. – a) Aparatul Graff

b) prisma cu reperi

Efectuarea determinărilor pe reperul superior şi se fixează tija

comparatorului pe reperul inferior. Se
Se plasează pe suportul citeşte valoarea înregistrată la
aparatului bara de referinţă, care comparator(C1), în sutimi de milimetru.
trebuie să fie în poziţie verticală. Se Se scoate cu atenţie bara de referinţă
aşează cadrul aparatului rezemându-se fără a modifica poziţia reazemului şi a

30
PARTEA VIII

comparatorului. Bara de referinţă se B2. Caracteristici termofizice

înlocuieşte cu prisma din beton, se ale betonului
aşează cadrul aparatului pe prismă şi se
citeşte valoarea la comparator(C2), în
sutimi de milimetru. Variaţiile de temperatură au ca
Măsurătorile se repetă la anumite efect modificarea dimensiunilor probelor
intervale de timp(7, 28, 60, 90, 180, din beton, deci dilatarea sau
360 zile). contracţia betonului.

Rezultatele citirilor(C1,C2….) se
înscriu într-un formular tipizat,conform
normelor tehnice specifice şi se compară
cu valorile normate.
22 12-18
Contracţia la uscare la un anumit < 6 luni
luni months
interval de timp se calculează cu relaţia:
18 Fig. 8.16. Variaţia coeficientului de dilataţie termică a
pietrei de ciment funcţie de umiditate şi vârstă
Cn zile =
Coeficient de dilataţie
termică (x10-6/K)
16
(8.10) 16 ani
years
în care: 14
20 40 60 80 100
– - diferenţa Umiditate %
între lungimea barei de referinţă şi
prisma din beton în momentul
zero(de referinţă), în mm;
– C1 şi C2 – citirile la
comparator pe bara de referinţă
respectiv pe prismă în momentul
zero;
– - diferenţa
între lungimea barei de referinţă şi
prisma din beton la un moment
diferit de momentul zero, în mm;
– C3 şi C4 – citirile pe bara
de referinţă şi pe proba din beton la
momentul următor, în mm; Betonul are (ca raport între
– l – lungimea prismei din deformaţie şi dimensiunea iniţială)
beton, în m. coeficienţi de dilataţie termică ()
pozitivi: se dilată prin încălzire şi se
contractă la răcire. Variaţiile globale de

31
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

volum ale betonului datorate variaţiilor Variabilitatea fenomenului de

de temperatură vor rezulta din dilataţie-contracţie termică
suprapunerea variaţiilor de volum ale determină o serie de fenomene
materialelor componente. În tabelul 6.4. complexe în structura betonului întărit
se prezintă coeficienţii de dilataţie care, în situaţia alternanţei temperaturii
termică ai cimenturilor şi unor roci. Se în domeniu larg, poate provoca fisurarea
poate vedea că sunt coeficienţi de structurii, mai ales la nivelul stratului de
dilataţie, în general mai mici la agregate contact matrice-agregat.
decât la piatra de ciment şi sunt mai
mari la agregatele de natură silicioasă
decât la cele de natură calcaroasă.
Variaţiile globale de volum ale betonului
 a max=2400kg/m3
datorate variaţiilor de temperatură vor
rezulta din suprapunerea variaţiilor de (w/mK)
volum ale materialelor componente.
Caracterul evolutiv al pietrei de
ciment determină şi caracterul evolutiv
al coeficientului de dilataţie al betonului
(fig. 8.16.). În prima perioadă de a min.=800kg/m3
întărire(0...6 luni) betonul are
coeficienţii de dilataţie cei mai mari, ei
scăzând odată cu vârsta betonului.
Coeficienţii de dilataţie termică w (%)
sunt dependenţi de umiditate şi de
temperatura betonului:

- coeficienţii de dilataţie termică

ai agregatelor cresc odată cu
creşterea temperaturii;

- coeficienţii de dilataţie termică

ai pietrei de ciment saturate cu apă
scad rapid la reducerea
temperaturii până la cca. 5 0C,
crescând însă pentru temperaturi
mai mici; sub temperatura de -
100C, ei ating valori superioare
celor corespunzătoare
Fig. 8.17. Variaţia conductivităţii termice a
temperaturilor pozitive normale.
betonului în funcţie de umiditate

32
PARTEA VIII
Conductivitatea termica ( ) a
betonului, indică proprietatea acestuia
de a permite transmiterea căldurii în
anumite condiţii.
Această caracteristică este
influenţată în principal, de natura
agregatului, de structura şi umiditatea
betonului.
Natura agregatului influenţează
prin conductivitatea termică proprie rocii
din care provine. În acest sens, se
remarcă faptul că rocile silicioase
prezintă conductivităţi termice ridicate –
cristalul de cuarţ poate atinge pe
direcţie axială, valori de = 12 W/(mK)
- rocile calcaroase prezintă
conductivităţi termice medii ( = 1,5
W/(mK) etc.
Deoarece conductivitatea termică
a pietrei de ciment  = 1.38 W/(mK)
este mai mică decât a agregatelor,
rezultă că pentru beton conductivitatea
termică scade odată cu creşterea
raportului ciment/agregat.
Structura betonului îşi
manifestă influenţa prin porozitate şi
prin caracterul porilor, întrucât
conductivitatea termică a aerului [ =
0,023 W/(mK)] este mult mai mică
decât a apei [ = 0,60 W/(mK)] şi a
celorlalte componente ale betonului,
influenţa umidităţii fiind prezentată în
fig. 8.17.
B3. Rezistenţele mecanice ale
betonului
33
Rezistenţa mecanică defineşte
proprietatea betonului de a se opune
solicitărilor mecanice de orice fel.
În momentul în care capacitatea
de a rezista este depăşită de solicitările
ce acţionează asupra betonului, are loc
ruperea. Valoarea solicitării în acel
moment se numeşte rezistenţa la
rupere sau rezistenţa betonului.
Fiind un material compozit este
de la sine înţeles că rezistenţa betonului
va fi determinată de rezistenţa
componenţilor săi. Dacă asupra
rezistenţei agregatului nu se poate
interveni, în mod cert rezistenţa
betonului va fi influenţată de legăturile
interioare ale pietrei de ciment, cât şi de
cele dintre piatra de ciment şi agregat.
Rezistenţa betonului reprezintă un
criteriu de apreciere a calităţii acestuia
şi în acelaşi timp reprezintă
caracteristica ce stă la baza proiectării
structurilor din beton.
Rezistenţa la compresiune a
betonului
Dintre rezistenţele betonului, cea
mai importantă este rezistenţa la
compresiune, care ca valoare este
comparabilă cu cea a pietrei naturale,
iar în anumite condiţii se pot obţine
rezistenţe la compresiune comparabile
cu ale metalelor. Uşurinţa de punere în
operă şi posibilitatea realizării unor
forme complicate ale structurii
construcţiilor au condus la realizarea
unui volum important de construcţii, la
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

care volumul de beton folosit este referinţă, putându-se utiliza şi probe de

preponderent.
Determinarea rezistenţei la
compresiune se face prin intermediul
unor corpuri de probă (epruvete) de
forme şi dimensiuni diferite, în funcţie
de forma şi dimensiunile elementului de
construcţie în care betonul respectiv va
fi folosit. Astfel, rezistenţa la
compresiune se poate determina pe
epruvete de formă cubică (Rc), cilindrică
(Rcil), prismatică (Rpr), pe capete de
prismă (cub echivalent) şi pe carote
extrase din elemente din beton.
Valoarea rezistenţei la
compresiune, în general, indiferent de
forma probei, se poate calcula cu relaţia
(8.11):
alte dimensiuni prevăzute de
standardele de încercări pe betoane, iar
pentru compararea valorilor sunt relaţii
de echivalenţă). Direcţia de acţionare a
forţei va fi perpendiculară pe direcţia de
turnare a probei.
Din punct de vedere al rezistenţei
la compresiune, betonul se clasifică în
clase de rezistenţă conform actualelor
standarde, care sunt în concordanţă cu
standardele europene şi obligatorii
conform normativului NE012-1/2007.

R= [N/mm2] (8.11)

în care:
Fmax - forţa maximă în momentul
ruperii, înregistrată la presă;
A0 - secţiunea de încercare iniţială
(perpendiculară pe direcţia de
încercare).
În tara noastră normativele
actuale prevăd pentru aprecierea
rezistenţei betonului la compresiune,
efectuarea încercării în varianta "cu
frecare", pe corpuri de probă de formă
cubică cu latura de 150mm şi cilindri cu
diametrul de 150mm şi înălţimea de
300mm(valorile rezistenţelor pentru
aceste dimensiuni ale probelor sunt de

34
PARTEA VIII

Clasa betonului este valoarea determina o rupere după planuri oblice,

rezistenţei exprimată în N/mm2, sub cu formarea a două trunchiuri de
care se pot întâlni statistic cel mult 5% piramidă cu baza mică cap la cap, iar în
din rezistenţele obţinute prin încercări lipsa frecării, ruperea probei se produce
pe epruvete cubice cu latura de 150mm după planuri aproape paralele cu
şi/sau cilindri cu diametrul de 150mm şi direcţia solicitării. Ruperea prin
înălţimea de 300mm, păstrate în regim compresiune se produce prin eforturi
standard şi încercate la vârsta de 28 de interne de întindere şi este condiţionată
zile(ex. C6/7,5 = echivalent cu Bc7,5 de lunecarea laterală, frânată cu atât
într-o simbolizare mai veche şi aceasta mai mult cu cât cubul este mai mic.
depăşită, când Rbk = 6/7,5 N/mm2 cele Din Normativul NE 012-99 si NE
două valori indicând rezistenţa minimă 012-1/2007 sunt prezentate seriile
la compresiune pe cilindri respectiv pe complete de mărci şi clase de
cuburi). rezistenţă pentru betoane de
construcţii, completate cu seriile de
mărci şi clase de rezistenţă pentru
betoane de construcţii şi hidrotehnice
Tabelul 8.2 din vechiul Normativ C140/86 pentru
lucrari de constructii si din normativele
specifice
Betoane de constructii de masa Betoane
Rezistenţa pentru
volumica normala si betoane grele hidrotehnice
caracteristică lucrari
2
fbk(N/mm )
Clasa-2007 Clasa-99 Clasa-86 Marca Clasa-86 Marca
C 25/30 C 25/30 Bc 30 B400 BcH30 BH400 25/30
C 2,8/3,5 C 2,8/3,5 Bc 3,5 B50 - - 2,8/3,5
- C 28/35 Bc 35 B450 BcH35 BH450 28/35
C 4/5 C 4/5 Bc 5 B75 - - 4/5
C 30/37 C 30/37 - - - - 30/37
C 6/7,5 C 6/7,5 Bc 7,5 B100 BcH-7,5 BH100 6/7,5
- C 32/40 Bc 40 B500 BcH40 BH500 32/45
C 8/10 C 8/10 Bc 10 B150 BcH10 BH150 8/10
C 35/45 C 35/45 - - - - 35/45
C 12/15 C 12/15 Bc 15 B200 BcH15 BH200 12/15
C 40/50 C 40/50 Bc 50 B600 - - 40/50
C 16/20 C 16/20 Bc 20 B250 BcH20 BH250 1620
C 45/55 C 45/55 - - - - 45/55
- C 18/22,5 Bc 22,5 B300 BcH22,5 BH300 18/22
C 50/60 C 50/60 Bc 60 B700 - - 50/60
C 20/25 C 20/25 Bc 25 B(330) BcH25 (330) 20/25
C55/67 - - - - - 55/67
hidrotehnice,
C60/75 - - - - - 60/75

C70/85 - - - - - 70/85

C80/95 - - - - - 80/95

C90/105 - - - - - 90/105
35
C100/115 - - - - - 100/115

Notă: valorile scrise pe fond închis nu se regăsesc în normele europene şi sunt acceptate provizoriu, până la
terminarea execuţiei lucrărilor proiectate înaintea modificării sistemului de clasificare.
Pentru determinarea rezistenţei la
compresiune pe probe cilindrice,
standardele româneşti prevăd folosirea
unor epruvete cu aria bazei egală cu 50,
100, 200 şi 500 cm2, iar raportul dintre
diametrul bazei şi înălţimea cilindrului
va fi 1/2. Cercetările efectuate au pus în
evidenţă corelarea între rezistenţa
cubică şi rezistenţa cilindrică în condiţii
impuse:
Rcil = (0.80...0,85)Rb (8.12)
Influenţa concentrării eforturilor
în zone cu unghiuri ascuţite (forma
cubică) conduce la reducerea secţiunii
de lucru a probelor, prin cedările din
zona colţurilor ceea ce are drept urmare
grăbirea cedării probei în ansamblu. În
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
aceste condiţii probele cu forma
cilindrică vor prezenta rezistenţe mai
mari decât cele cu forma prismatică, sau
cubică (a se avea în vedere şi influenţa
înălţimii probei asupra rezistenţelor
mecanice).
Rezistenţa prismatică (Rpr) se
determină pentru situaţia în care
elementul de construcţii va fi solicitat la
compresiune centrică sau compresiune
excentrică cu mică excentricitate.
Rezistenţa prismatică va fi diferită
de cea cubică, deoarece influenţa
forţelor de frecare de la suprafaţa de
contact între probe şi platanele presei
36
PARTEA VIII

este cu atât mai redusă, cu cât raportul solicitare, deoarece cedarea elementelor
între înălţimea probei (h) raportată la comprimate are loc tot datorită
latura bazei (b), este mai mare. eforturilor interioare de întindere.
Corpurile de probă folosite pentru Ruperea la întindere a betonului
determinarea rezistenţei prismatice vor este bruscă şi are loc pentru deformaţii
fi prisme cu dimensiuni de 10 x 10 x 55 de cca.10 ori mai mici decât la
cm sau 20 x 20 x 70 cm. Valorile compresiune.
obţinute şi modul de rupere al probei
vor fi influenţate de raportul h/b. Pentru Sistemul de microfisuri din
un raport h/b mic, ruperea se va face structura betonului influenţează mai
după planuri înclinate la 300, care nu accentuat rezistenţa la întindere decât
întâlnesc platanele presei. Ruperea se cea la compresiune, întrucât zonele cu
poate produce după fisuri înclinate la microfisuri nu participă la preluarea
45-600 prin lunecare. Valoarea acestei eforturilor, chiar la solicitări mici. Pentru
rezistenţe se foloseşte pentru betoane confecţionate din acelaşi
caracterizarea rezistenţei elementelor de material, raportul între rezistenţele R t/Rc
construcţie solicitate aşa cum s-a arătat poate fi de 1/6...1/20 în funcţie de
doar la compresiune. calitatea betonului.

Rezistenţa prismatică se poate Valoarea raportului Rt/Rc va

determina cu ajutorul unei relaţii de scădea în timp odată cu dezvoltarea
calcul (8.13), ce ţine cont de rezistenţa fenomenelor de contracţie, datorită
de marcă a betonului: îmbătrânirii gelurilor componenţilor
hidrataţi ai cimentului, fenomene
generatoare de microfisuri, ce
influenţează negativ creşterea
Rpr = (8.13) rezistenţelor la întindere.
Pentru rezistenţa la întindere se
unde: Rb - rezistenta cubica a betonului. marchează o creştere în primele luni, în
condiţiile unei umidităţi de 50...70%. În
cazul unor umidităţi scăzute rezistenţa
Rezistenţa la întindere (Rt), la întindere va înregistra valori scăzute.
prezintă o importanţă deosebită pentru
asigurarea a elementelor de construcţii
din beton la apariţia şi dezvoltarea Determinarea rezistenţei la
fisurilor, sub acţiunea sarcinilor întindere centrică este rar folosită,
exterioare. deoarece necesită epruvete cu formă
modificată la capete, şi implică greutăţi
Ca mecanism de rupere, teoria în repartizarea uniformă a eforturilor în
textural-structurală ce apreciază fiecare secţiunea transversală
ruperea elementelor comprimate, este considerată de-a lungul epruvetelor. În
satisfăcătoare şi pentru această

37
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

aceste condiţii rezistenţa la întindere se epruvete de forma cilindrică sau cubică

va determina prin metode indirecte cum supuse la eforturi de compresiune locală
ar fi: pe generatoare, pe laturi sau pe
muchiile cubului, prin intermediul unor
1. întinderea din fâşii dure din carton sau din lemn. În
încovoiere secţiunea transversală apar eforturi
2. întinderea prin unitare de întindere ce ating rapid
despicare. rezistenţa la rupere a betonului la
despicare (Rtd) şi se va calcula cu relaţii
Rezistenţa la întindere din ce ţin cont de parametrii încercării.
încovoiere (Rti) (metoda Cercetările făcute arată că
standardizată), se determină pe rezistenţa la întindere prin despicare
epruvete de formă prismatică cu este cu 5-15% mai mare decât
dimensiuni de: 4 x 4 x 16 cm la rezistenţa la întindere centrică, iar în
mortare, 10 x 10 x 55 cm sau 20 x 20 x comparaţie cu rezistenţa la întindere din
70 cm, iar calculul se va face cu ajutorul încovoiere aceasta este mult influenţată
relaţiei (8.14): de clasa betonului.

Rti = [N/mm2] (8.14)

Determinarea rezistenţelor
mecanice
în care: Rti - rezistenţa la întindere
din încovoiere; Betonul are o comportare diferită
la solicitări diferite şi în acelaşi timp
P - forţa care provoacă ruperea;
prezintă valori diferite ale mărimii
l - distanţa dintre reazeme; rezultatelor în funcţie de forma probei şi
dimensiunile acesteia, cât şi de condiţiile
b - lăţimea secţiunii de încercare; diferite de încercare. În acest sens se
h - înălţimea secţiunii de vor determina: rezistenţa la
încercare. compresiune pe cuburi de diverse
dimensiuni şi pe prisme, în varianta cu
Între rezistenţa la întindere frecare şi fără frecare, rezistenţa la
centrică şi cea la întindere din încovoiere întindere din încovoiere şi rezistenţa la
există o relaţie de legătură: întindere din despicare.
Rt = 0,584 Rti [N/mm2] (8.15) Pentru realizarea determinării
sunt necesare:
-factorul de corecţie (0,584)
rezultând din abaterea betonului de la - presă hidraulică de 100KN şi
comportarea elastică pe care o 3000KN;
presupune relaţia (8.15). - şublere;
- metru cu precizia de măsurare
Rezistenţa la întindere prin
de 1mm;
despicare (Rtd) se determină pe

38
PARTEA VIII

- balanţe de 10 şi 50kg;
- epruvete cubice de diverse
dimensiuni, epruvete cilindrice cu
d=100mm, sau epruvete prismatice
de 10x10x55cm.

Efectuarea determinării
În vederea determinării
rezistenţelor în variantele propuse,
probele ce urmează a fi încercate se Fig. 8.20. încercarea la despicare
măsoară şi se cântăresc, încercarea
propriu-zisă efectuându-se
perpendicular pe direcţia de turnare.
Principiul de încercare la
compresiune este prezentat în fig. 8.18. Principiul de încercare la
încovoiere este prezentat în fig. 8.19.
Principiul de încercare la întindere
din despicare este prezentat în fig. 8.20.
Pentru calculul rezistenţelor se
vor folosi următoarele relaţii:
1. rezistenţa la compresiune:

(8.16)
Fig. 8.19. Încercarea la încovoiere
2. rezistenţa la întindere din
încovoiere:

(8.17)

a) fără frecare b) cu frecare

Fig. 8.18. Încercarea la compresiune

39
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Permeabilitatea la lichide şi gaze

este condiţionată de compactitatea
betonului respectiv de porozitatea sa.
Permeabilitatea betonului nu este o
funcţie simplă a porozităţii sale; în afara
volumului porilor, permeabilitatea
3. rezistenţa la întindere din betonului mai este influenţată şi de
despicare: dimensiunea, distribuţia şi continuitatea
porilor.
Căile de penetrare a apei şi
(8.18)
soluţiilor în beton sunt:
în care termenii din relaţii au
- presiune hidraulică;
semnificaţiile enunţate anterior.
- sorbţie capilară;
- difuziune a vaporilor.
Înregistrarea şi prelucrarea
rezultatelor se va face într-un buletin de Studiile efectuate pe piatra de
]ncercare tipizat, conform normelor ciment şi pe roci au pus în evidenţă
legale. faptul că, piatra de ciment deşi este mai
poroasă decât rocile, prezintă în general
Se calculează valorile medii
permeabilitate mai redusă decât
pentru fiecare tip de încercare şi se
acestea, fenomen ce se explică prin
compară cu valorile normate.
dimensiunea redusă a porilor pietrei de
ciment.

C. Caracteristici de Betonul prezintă

durabilitate permeabilitate mare în raport cu
componentele sale, permeabilitate
Permeabilitatea betonului - determinată de o serie de factori cum ar
este o caracteristică fizică a betonului fi:
care apreciază condiţiile concrete în care
un fluid poate penetra în anumite - existenţa stratului de contact
condiţii printr-o probă de beton. matrice-agregat, ce prezintă o
porozitate mare în raport cu fazele
Posibilitatea lichidelor şi gazelor în contact;
de a pătrunde în structura betonului - porozitatea rezultată din
poate conduce la fenomene de mustirea apei;
degradare ale betonului prin îngheţ- - compactarea şi asigurarea
dezgheţ sau coroziune. Rezultă deci, că, umidităţii după turnare etc.
pentru asigurarea durabilităţii
betoanelor, acestea trebuie să fie cât
mai impermeabile.

40
PARTEA VIII

Standardele româneşti prevăd conform fig. 8.21, iar probele necesare

aprecierea permeabilităţii betonului încercării pot fi cuburi cu latura de 15;
prin determinarea gradului de 20 sau 30cm şi cilindri cu diametrul
impermeabilitate, definit ca presiune a minim 15 cm, de vârstă cel puţin 28 de
apei, pentru care aceasta poate zile.
pătrunde în beton pe o adâncime
maximă admisă. Încercarea constă în supunerea
epruvetei la presiunea crescândă a apei.
Pentru a se ţine seama de eventuala
mustire a betonului, direcţia de
Instalaţia pentru determinarea pătrundere a apei în proba de beton
gradului de permeabilitate este alcătuită trebuie să fie perpendiculară, în raport
cu direcţia de turnare a betonului, la
4 încercare însă, aceasta, trebuie să
corespundă situaţiei reale, din
exploatare, a elementului de construcţie
3
de realizat. Presiunea iniţială a apei este
de 2 atmosfere şi se menţine timp de 48
de ore, urmând a creşte cu câte 2
1 atmosfere din 24 în 24 de ore. După
valoarea acestei presiuni, betoanele se
clasifică în grade de permeabilitate:
5 P2, P4, P6, P8, P10 şi pentru lucrări
speciale P12.
apa 3 Pentru realizarea determinării
sunt necesare:
2
- instalaţie pentru determinarea
permeabilităţii(fig.8.21);
- epruvete cubice din beton;
- presa de 300tf;
- şublere.
Instalaţia de determinare a
permeabilităţii este alcătuită dintr-un
suport pe care se găsesc mai multe
celule de permeabilitate şi o pompă
pentru menţinerea în instalaţie a unei
anumite presiuni, necesare încercării.
Celula de permeabilitate sete
formată dintr-o placă metalică prevăzută
cu cameră de presiune(3) şi racord la
Fig. 8.21. Celula de permeabilitate pompă, inelele de cauciuc de etanşare(5

41
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

şi6) şi sistemul de fixare a epruvetelor

prin intermediul inelelor. p

16

Efectuarea determinării
14
Suprafaţa probei din beton ce va Fig. 8.22. Dependenţa gradului de
veni în contact cu apa sub presiune se permeabilitate al betonului de diametrul mediu
pregăteşte prin cioplire superficială. 12
al porilor pentru trei tipuri de betoane
După pregătire proba se aşeză pe
inelul de etanşare astfel încât apa să nu
10
se prelingă pe lângă suprafaţa de
rezemare. Se fixează cu ajutorul
sistemului de prindere proba din beton 8
între inelele de etanşare.
Cu ajutorul pompei de presiune se
6
ridică presiunea apei din 2 în 2
diametrul mediu al porilor
atmosfere la intervale de 24 ore, până la
în m
presiunea de încercare. 4

La 24 ore de la atingerea presiunii

de încercare se scoate apa din instalaţie
2
şi se eliberează probele din beton.
Cuburile încercate la
0
permeabilitate se despică în jumătate
după un plan perpendicular cu suprafaţa
de contact cu apa, prin compresiune
locală.
În secţiunea obţinută se măsoară
adâncimea de pătrundere a apei, în cm.
Se notează presiunea de
încercare (a1),în bari.
Valorile obţinute se compară cu
cele impuse de caracteristicile necesare
betonului cuprinse în simbol, astfel:
(8.19)

- pentru valorile obţinute se impune :

42
PARTEA VIII

a1 = a şi b1 b Influenţele şi efectele îngheţ-

dezgheţului repetat se manifestă cu
intensitate diferită în raport cu:
Deoarece permeabilitatea - condiţiile de expunere şi
betonului este o caracteristică tehnică caracteristicile mediului;
dependentă de porozitatea betonului s-a
cercetat relaţia de legătură între - caracteristicile structurale ale
porozitatea betonului şi permeabilitatea materialului.
sa, iar o reprezentare matematică a
acestei dependenţe se prezintă în fig.
8.22, rezultând clar influenţa INFLUENŢA CONDIŢIILOR DE
dimensiunii porilor asupra mărimii EXPUNERE ASUPRA GELIVITĂŢII
gradului de permeabilitate.
Temperatura şi apa sunt
Există metode variate de principalii factori prin care mediul
determinare a gradului de acţionează distructiv asupra betonului.
permeabilitate, toate fiind aproximări Materialul expus ajunge treptat la
ale valorilor reale, aproximări temperatura mediului, între straturile
determinate de timpul scurt în care se exterioare şi interioare ale betonului
fac determinările, de dimensiunile dezvoltându-se un gradient de
epruvetelor, de starea de tensiune din temperatură, deci îngheţul are loc
beton etc. gradat şi nu instantaneu. Temperatura
la care îngheaţă apa în beton variază în
raport cu dimensiunile porilor şi
GELIVITATEA BETONULUI microfisurilor. Studiile experimentale
arată că modificările cele mai
Gelivitatea betonului - este o importante în structura betonului se
caracteristică ce apreciază comportarea produc în intervalul de temperaturi -
sa la îngheţ-dezgheţ repetat. 10...-450C. Durata de expunere la
temperaturi negative şi viteza de
Comportarea la îngheţ-dezgheţ scădere a acestor temperaturi va
repetat este o caracteristică de influenţa procesul de formare a gheţii şi
durabilitate a betonului determinată de de deteriorare a betonului.
structura sa poroasă. Importanţa acestei
Umiditatea la rândul său va
caracteristici derivă din rapiditatea
influenţa procesul de formare a gheţii în
degradării elementelor din beton
corpuri poroase, studiile pe beton
saturate cu apa, în condiţii de îngheţ-
indicând valori ale umidităţii care pot
dezgheţ repetat, cu consecinţe asupra
influenţa comportarea la îngheţ-dezgheţ
rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor.
repetat.

43

INFLUENŢA
CARACTERISTICILOR STRUCTURALE
ALE BETONULUI ASUPRA
COMPORTĂRII LA ÎNGHEŢ-DEZGHEŢ
REPETAT
Componentele betonului prin
porozitatea lor şi structura porilor
vor avea influenţe variabile asupra
comportării la îngheţ-dezgheţ a porii capilari nu mai sunt interconectaţi.
betonului. În structura matricei există
pori de gel, pori capilari, bule de aer
oclus şi aer antrenat.
În fisuri şi pori largi (10-4 cm)
apa conţinută, îngheaţă în condiţii
identice cu apa liberă. Porii mari saturaţi
au o influenţă defavorabilă asupra
durabilităţii betonului, în condiţiile
îngheţ-dezgheţului. Dacă gradul de
saturare cu apă va fi redus şi influenţa
acestor pori asupra comportării de
ansamblu la îngheţ-dezgheţ va fi
redusă.
Porii capilari - influenţează
defavorabil comportarea la îngheţ-
dezgheţ, prin:
- volumul porilor capilari;
- caracterul porilor capilari
(neconectaţi sau interconectaţi).
La rândul lor, volumul porilor
capilari şi caracterul acestora este
determinat de raportul A/C, cercetările
efectuate punând în evidenţă, corelarea
între acest raport şi rezistenţa betonului
la îngheţ-dezgheţ, dar şi influenţa sa
favorabilă pentru valori A/C reduse.
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
Sistemul de pori
interconectaţi, măreşte sensibilitatea
betonului la acţiunea distructivă a
îngheţ-dezgheţului repetat, de aceea
este necesar ca betonul să fie realizat cu
un raport A/C redus, să fie expus
îngheţ-dezgheţului la o vârstă când
datorită gradului de hidratare avansat,
Aerul oclus(şi aerul antrenat)
- are rol de "rezervor de expansiune"
în momentul îngheţării, când apa
pătrunde în aceste goluri datorită
presiunii hidraulice create de mărirea de
volum de 9% a apei din porii saturaţi cu
apă; deci împiedică sau limitează
creşterea particulelor de gheaţă în
microstructura pietrei de ciment. La
dezgheţ, apa se întoarce înapoi din
goluri spre reţeaua de capilare, iar
protecţia asigurată de acest sistem de
goluri este valabilă la repetarea
procesului de îngheţ-dezgheţ.
În porii de gel îngheţul poate
avea loc la temperaturi negative mari (-
850C), care în condiţii normale la noi nu
pot apărea.
Mecanismul fenomenului de
îngheţ-dezgheţ este un fenomen
complex şi ca atare există mai multe
teorii referitoare la acesta, printre care
cea de mai jos.
Prin scăderea temperaturii în jurul
valorii de 00C apa liberă îngheaţă în porii
cu raza de 10-4 cm. Îngheţul începe de
44
PARTEA VIII

la suprafaţa elementului din beton şi se depăşeşte valoarea rezistenţei la

continuă în adâncime pe măsură ce se
atinge punctul de congelare a apei.
Congelarea apei se produce la
temperaturi cu atât mai scăzute cu cât
porii sunt mai fini şi forţele de adsorbţie
se manifestă mai intens asupra
volumului apei conţinute în pori.
Apa din beton este de fapt o
soluţie (de diferite substanţe din mediu
sau chiar din componenţii mineralogici ai
cimentului) la care solventul, pe măsura
ce îngheaţă lasă loc la soluţii cu
concentraţie mărită şi odată cu aceasta,
temperatura de congelare va scădea.
La congelarea apei, în porii
betonului au loc următoarele fenomene:
1. prin mărirea volumului,
cristalele de gheaţă exercită o
presiune asupra apei neângheţate
(teoria presiunii hidraulice a lui
Powers), forţând-o să treacă prin
pereţii porilor;
2. datorită diferenţelor de
concentraţii a soluţiilor apoase din
geluri şi din porii capilari (teoria
segregării microscopice), se va
manifesta presiunea osmotică şi
sub acţiunea sa apa din porii de gel
va trece prin pereţii capilarelor, în
porii capilari.
Cele două presiuni contrare,
determină o presiune de umflare a
betonului saturat şi în consecinţă
apariţia unei stări de tensiune care, dacă
întindere a betonului, va conduce la
apariţia microfisurilor în structura
acestuia.
Dacă procesul de îngheţ-dezgheţ
are loc în prezenţa apei sau numai în
condiţii de umiditate ridicată, apa
pătrunde în microfisurile formate de la
îngheţul anterior, astfel încât
degradarea betonului capătă în timp,
prin repetarea ciclurilor de îngheţ-
dezgheţ, un caracter cumulativ.
Consecinţă directă a degradării
structurii betonului, rezistenţele sale vor
scădea, creşte permeabilitatea la apa,
ceea ce grăbeşte dezagregarea
betonului.
Există mai multe modalităţi de
apreciere a rezistenţei la îngheţ-dezgheţ
(gelivităţii) a betonului:
- metode indirecte - care
apreciază această caracteristică, în
funcţie de porozitatea şi structura
porilor, absorbţia de apă, volumul de aer
oclus etc;
- metode directe - care
apreciază această caracteristică prin
variaţia rezistenţei la compresiune,
întinderii din încovoiere, modulului de
elasticitate dinamic, variaţiei
dimensionale sau pierderii de masă.
Gradul de gelivitate se
defineşte prin numărul de cicluri de
îngheţ-dezgheţ până la care, corpurile
de probă expuse în stare saturată nu
înregistrează o reducere a rezistenţei la
compresiune mai mare de 25%, faţă de
epruvetele martor.

45
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

În funcţie de gradul de Trei probe se supun ciclurilor de

gelivitate, se deosebesc trei clase de îngheţ-dezgheţ pentru care proiectat
gelivitate: compoziţia betonului respectiv şi
celelalte trei probe se menţin ca martor
în bazinul cu apă.
G50, G100, G150, (8.20) După terminarea numărului de
în care G - semnifică gradul de gelivitate cicluri propus, cele trei probe împreună
şi 50, 100, 150 - numărul de cicluri cu probele martor se şterg cu o cârpă
pentru care nu sunt depăşite limitele umedă stoarsă, se cântăresc(cele
menţionate. supuse la îngheţ-dezgheţ) şi se încearcă
la presă, stabilind rezistenţele tuturor
Pentru realizarea determinării cuburilor.
sunt necesare:
- cameră frigorifică;
- bazin cu apă pentru saturarea Cu ajutorul datelor obţinute se
probelor; calculează:
- presa de 300tf;
- coeficientul de gelivitate
- cântar de 100kg cu precizia de
cântărire de 100g; (8.21)
- probele de încercat(cuburi cu
latura de 20cm).
- coeficient de înmuiere la
gelivitate
Efectuarea determinării
Pentru efectuarea unei încercări
sunt necesare 6 cuburi.
(8.22)
în care:
Un ciclu de îngheţ-dezgheţ - m – masa iniţială a probei, în
standard presupune menţinerea kg;
probelor saturate 4 ore la temperatura - mg – masa probei după îngheţ-
de (-17±2)0C, urmate de alte 4 ore în dezgheţ, în kg;
apă la temperatura de (+20±5)0C. - R – rezistenţa pe proba
martor, în N/mm2;
- Rg – rezistenţa la compresiune
Se introduc toate cele 6 cuburi în a probelor supuse la îngheţ-
baia cu apă şi se saturează la masă dezgheţ.
constantă, notând după saturare masa
fiecărei probe ce urmează a fi supusă la
îngheţ-dezgheţ.

46
PARTEA VIII
Rezultatele se înregistrează într-
un buletin de încercări cu formatul
impus în normele specifice.
COROZIUNEA BETONULUI
Coroziunea betonului se
produce, în principal, ca urmare a
coroziunii pietrei de ciment. În unele
cazuri poate fi corodat şi agregatul:
agregatele calcaroase se corodează în
medii acide, agregatele silicioase se
corodează în medii alcaline.
În cazul betonului pot apărea
reacţii chimice chiar între componentele
de hidratare ale cimentului şi
componenţii mineralogici ai agregatelor.
Cea mai frecventă, este reacţia
dintre constituenţii activi ai SiO2 din
agregat şi alcaliile din ciment, numită
reacţia alcalii-agregat.
Reacţia, presupune atacul asupra
mineralelor silicioase din agregat, de
către hidroxizii alcalini derivaţi din
alcaliile (Na2O; K2O) aflate în compoziţia
cimentului:
m SiO2 + 2n NaOH + p Ca(OH)2 + q H2O
----> n Na2O.pCaO.mSiO2+ tH2O
(8.23)
Se formează astfel un gel de
silicat alcalin şi are loc alterarea
suprafeţei granulelor de agregat. Gelul
prezintă capacitate foarte mare de
umflare prin absorbţie de apă,
producând astfel expansiunea structurii
şi datorită anulării aderenţei matrice-
agregat, conduce la dezagregarea
betonului.
47
Reacţia este favorizată de:
- cantităţile de materiale
reacţionabile;
- fineţea agregatului şi cimentului;
- porozitatea agregatului;
- disponibilitatea de apă şi alternanţa
stărilor umedă şi uscată;
- creşterea temperaturii, în special în
domeniul 10...400C.
Formele reactive ale SiO2 sunt
opalul, calcedonia şi tridimitul, care pot
apare în calcare silicioase, riolite, dacite,
andezite şi tufurile corespunzătoare.
Potenţialul reactiv al agregatelor se
stabileşte prin determinarea conţinutului
de acid silicic activ, solubil în soluţie de
NaOH (1n).
În condiţiile în care, pe criterii
economice, nu poate fi evitată folosirea
agregatelor reactive, se impune
utilizarea cimenturilor cu conţinut redus
de alcalii (sub 0,6% echivalent de
Na2O).
8.4.3. Factorii care
influenţează caracteristicile
betonului
Factorii care influenţează
caracteristicile betonului pot fi grupaţi
în:
A factori compoziţionali, care se
referă la caracteristicile şi dozajele
materialelor componente;
B factori tehnologici, care se
referă la condiţiile de preparare, de
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

punere în operă şi întărire a aluminiu, oxizi ce intră şi în compoziţia

betonului.
A. INFLUENŢA FACTORILOR
COMPOZIŢIONALI
A1. Influenţa cimentului
Influenţa naturii cimentului
Cimentul poate influenţa
structura betonului (mortarului) prin
natura sa şi prin dozajul folosit la
realizarea amestecului.
Există o mare varietate de
cimenturi ce se folosesc la realizarea
betoanelor (mortarelor) începând cu
cimenturile unitare şi sfârşind cu
cimenturile cu adaosuri ca: zgura de
furnal, puzzolane (artificiale, naturale).
Pentru cimenturile unitare, modul
de formare al structurii a fost prezentat
subliniindu-se influenţa constituenţilor
mineralogici asupra caracteristicilor
structurale ale pietrei de ciment.
Adaosurile vor influenţa
formarea structurii pietrei de ciment şi
deci caracteristicile fizice şi mecanice ale
pietrei de ciment.
cimenturilor silicatice, dar în alte
proporţii.
Pentru un raport A/C moderat,
structura pietrei de ciment obţinute prin
folosirea cimentului cu zgură de furnal şi
a cimentului Portland unitar este
asemănătoare. Totuşi, unele modificări
compoziţionale vor determina modificări
ale structurii cimentului întărit.
Modificările compoziţionale constau în
formarea de hidrosilicaţi de calciu, dar
cu caracter gelic mai pronunţat. Aceste
modificări au loc concomitent cu
reducerea proporţiei de hidroxid de
calciu. Consecinţa directă a acestor
modificări compoziţionale va fi creşterea
volumului specific al noilor formaţiuni
hidratate şi ca urmare reducerea
capilarităţii şi implicit a permeabilităţii

Zgura de furnal şi puzzolanele

produc modificări în formarea structurii
pietrei de ciment şi deci şi a
caracteristicilor structurii formate, faţă
de cazul utilizării cimentului portland
unitar.
Zgura de furnal granulată este
un amestec de oxizi de calciu, siliciu şi

48
PARTEA VIII

cu efecte favorabile asupra

comportării la coroziune, a
rezistenţei la îngheţ-dezgheţ, a
rezistenţelor mecanice.
Aceste particularităţi
compoziţionale şi de structură, conferă
pietrei de ciment o mai mare stabilitate
la agenţi chimici, dar şi variaţii de volum
mai mari la întărire, variaţii de volum
determinate de procentul mai mare sau
mai mic de zgură, utilizată. Cercetări
făcute în paralel pe betoane cu ciment
portland şi cu ciment portland cu zgură
indică în condiţiile unor cimenturi cu
caracteristici fizice asemănătoare, o
viteză de dezvoltare a structurilor de
întărire mai redusă la cimentul cu zgură
în primele 28 de zile (este foarte
important ca în aceastăperioadă acest
beton să fie tratat superficial) şi deci, o
rezistenţă mai mică.
La durate de întărire mai mari,
rezistenţele cresc, putând chiar depăşi
rezistenţele cimentului portland unitar
de aceeaşi marcă (fig.8.23).

Fig. 8.23. Variaţia rezistenţei unor cimenturi

49
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Rezistenţa la compresiune în MN/m2

60 Portland cu zgură de furnal

50

Portland obişnuit
40

30

20 0 7 28 90 vârsta, zile

10

50
PARTEA VIII

Puzzolanele sunt materiale devin astfel electropozitive şi

naturale sau artificiale de natură favorizează creşterea volumului de noi
silicioasă sau silicioasă şi aluminoasă, formaţiuni gelice.
care sub formă fin divizată şi în prezenţa
umidităţii, poate reacţiona cu Ca(OH)2 în Pentru a preveni contracţiile mari
condiţii normale de temperatură, la întărire, generate de volumul mare de
formând compuşi cu proprietăţi liante. formaţiuni gelice (contracţii ce duc la un
Din această categorie de materiale fac proces intens de microfisurare a pietrei
parte: cenuşa vulcanică (puzzolana de ciment), la betoanele ce utilizează în
propriu-zisă), piatra ponce, şistul compoziţie astfel de cimenturi, este
silicios, diatomit calcinat, argila arsă, recomandat să se lucreze în mediu
cenuşa de termocentrală etc. În cazul umed sau sub apă, ceea ce contribuie la
utilizării unor puzzolane naturale împiedicarea contracţiei şi concomitent
silicioase şi active din punct de vedere la mărirea compactităţii betonului. În
chimic (deci cu structura amorfă), acest sens se poate aprecia că mărirea
acestea vor reacţiona cu Ca(OH)2 compactităţii este favorabilă comportării
rezultat în urma reacţiilor cu apa a la coroziune (în special la atacul
componenţilor mineralogici ai cimentului sulfaţilor) în timp ce rezistenţele
silicatic, formând hidrosilicaţi de calciu mecanice, deşi cresc mai greu în cazul
ce acoperă granulele de puzzolană ce unor adaosuri, în final dau valori
Rezistenţa în N/mm2

40

30
beton cu ciment Portland obişnuit

beton cu ciment Portland cu cenuşă

cilindri de încercare carote de 150x300mm din

20 de 150x300mm îmbrăcăminţi de drumuri
existente

10

0 1 2 3 vârsta, ani

Fig.8.24. Variaţia rezistenţei la betoane cu ciment fără adaosuri şi cu adaosuri de cenuşă de

termocentrală
51
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Rezistenţa la compresiune, N/mm2

apropiate de ale cimenturilor unitare (fig. 8.24 şi fig. 8.25).

Adaosuri de puzzolană mai puţin betoanelor cu ciment silicatic fără

40 ciment Portland

35

30
30% din greutate înlocuită cu:
- cenuşă de termocentrală
25 - diatomitic calcinat

20

28 90 180 360
15 vârsta(scară logaritmică),zile

Fig.
8.25 10

0
Variaţia rezistenţei betoanelor cu ciment fără adaos
prin comparaţie cu betoane cu ciment cu tras
active (cenuşi de termocentrală) în adaosuri de cenuşă.
condiţiile unor cantităţi reduse (15- Pentru dozaje sporite de
25%) au o influenţă redusă asupra cenuşă de termocentrală (30-40%),
pietrei de ciment. în condiţiile în care la preparare s-au
Cercetările au arătat că folosit şi aditivi tensioactivi, se poate
principalele caracteristici structurale constata:
sunt în general asemănătoare cu a 1. există o tendinţă
accentuată de deplasare a ponderii mari

52
PARTEA VIII

de pori de dimensiuni 0,5-1 m spre

dimensiuni mai mari;
2. creşte volumul de pori Este cunoscut faptul că betonul
capilari prin creşterea volumului de apă prezintă o contracţie de aproximativ 10
de amestecare, odată cu mărirea ori mai mică decât piatra de ciment, ca
cantităţii de cenuşă de termocentrală, urmare a consumării acestora la nivelul
modificările acestea fiind defavorabile; agregatelor. Dar atât contracţia cât şi
3. în favoarea structurii deformaţiile vâscos-plastice sunt
betonului, prin folosirea aditivilor determinate de piatra de ciment. Deci
tensioactivi se realizează o îmbunătăţire cu cât dozajul de ciment creşte,
contracţia betonului va fi mai mare,
Rc deformaţiile vâscos-plastice vor creşte.
În aceste condiţii, de la o anumită
(daN/cm2)
700 valoare a dozajului de ciment, rezistenţa
devine independentă de dozajul de
ciment (fig. 8.27).
600

S-a constatat că raportul dintre

500 rezistenţa betonului şi dozaj (creşterea
specifică) are valoarea maxima pentru

400 600
kg/m3 Rc

0,48 500
300
kg/m3
0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1,0 Fig. 8.26 Influenţa dozajului de ciment
400
200
A/C
kg/m3 Fig. 8.27. Variaţia A/C
şi a raportului asupra larezistenţelor
rezistenţei compresiune a
betonului
betonului funcţie de dozajul de ciment
300
kg/m3
100 dozaj ciment

53
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

dozajele de ciment situate între 300 şi

400 kg de ciment la m3 beton(fig. 8.28).

Din punct de vedere

macrostructural, se poate aprecia că
pentru un agregat dat (ca natură,
dozaj şi granulozitate) există o
valoare a dozajului de ciment până
la care capacitatea de înglobare a
agregatelor în matrice şi adeziunea
matrice-agregat se îmbunătăţesc. O
creştere în continuare a volumului
pietrei de ciment din beton va
conduce la micşorarea
compactităţii betonului.

54
PARTEA VIII

creştere specifică (Rc/Dc)

daN/cm2

kg/m3
0,8 Fig. 8.28. Variaţia creşterii specifice a rezistenţei funcţie de dozajul de ciment

0,7

0,6

0,5

0 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
0,4
dozaj ciment(Dc)

0,3

Betonul este un sistem

microporos, microfisurat, iar volumul

55
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

porilor într-un beton compact - prin densitatea aparentă a

convenţional nu depăşeşte 5-7% din granulelor de agregat va influenţa
volumul aparent al betonului. Volumul densitatea aparentă a betonului şi
de pori va creşte, prin mărirea dozajului este determinată de porozitatea
de ciment peste cel normal. Prin proprie rocii;
porozitatea sa betonul va avea
comportări mai bune la solicitări - prin natura petrografică şi
mecanice, la permeabilitate şi la compoziţia mineralogică va
coroziune, în condiţiile în care aceste influenţa rezistenţele mecanice ale
caracteristici sunt determinate atât de materialului compozit, dar în
volumul porilor cât şi de natura, forma aceeaşi măsură şi aderenţa
şi distribuţia lor tipodimensională. formaţiunilor de hidratare ale
cimentului la suprafaţa agregatului;
de asemenea pot determina reacţii
A2. Influenţa agregatelor chimice ale compuşilor mineralogici
ai agregatului cu compuşii
Agregatul formează materialul de cimentului sau cu substanţe
masă din beton, având o pondere de chimice din mediul înconjurător, cu
cca.75%. Prin proporţia mare cu care consecinţe asupra durabilităţii,
participă la realizarea structurii rezistenţelor etc.
betonului, agregatul influenţează notabil
caracteristicile betonului proaspăt dar şi Referitor la aderenţa compuşilor
întărit şi aceasta prin compactitate şi hidrataţi ai cimentului la suprafaţa
omogenitate structurală, adeziunea între granulelor de agregat (deci stratul de
matrice şi agregat etc. contact), în funcţie de caracterul rocilor:
Agregatul influenţează structura silicioase (acide) sau calcaroase (bazice)
betoanelor şi mortarelor prin: şi cunoscând faptul că atracţia
electrostatică se manifestă între sarcini
- natură; de sens contrar, se poate concluziona că
aderenţa pietrei de ciment la agregate
- caracteristici geometrice;
de tip silicios va fi mai bună.
- dozaj.

INFLUENŢA ASPECTULUI
INFLUENŢA NATURII ROCII SUPRAFEŢEI GRANULELOR
DE PROVENIENŢĂ
Aspectul suprafeţei granulelor
Natura rocii de provenienţă - de agregat va influenţa într-o masură
agregatul poate influenţa caracteristicile importantă aderenţa pietrei de ciment la
structurale ale betonului (mortarului), agregat.
astfel:
În cazul agregatului de concasaj,
cu granule cu suprafaţa rugoasă şi

56
PARTEA VIII

muchii vii, aderenţa va fi îmbunătăţită capilari, compoziţie omogenă, dar la

prin ancorarea mecanică a pietrei de
ciment în asperităţile suprafeţei
granulelor de agregat. O bună aderenţă
implică o mai bună omogenitate a
distribuţiei caracteristicilor de rezistenţă
ale betonului (mortarului).
Prezenţa rugozităţii conduce la
mărirea frecărilor interne, deci creşterea
consistenţei. Dacă se adaugă şi efectul
măririi suprafeţei specifice a granulelor
de agregat şi deci necesitatea
intervenirii cu mijloace de compactare
energice, va rezulta în final (dacă nu se
modifică raportul A/C) un beton cu
structura compactă, volum redus de pori
care doar partea grosieră a fost înlocuită
cu agregat concasat. Se poate
prezenta sub formă tabelară influenţa
aspectului suprafeţei asupra rezistenţei
mecanice (indicele de rezistenţă se
calculează ca raport între rezistenţa
corespunzătoare indicelui 1.00 şi cea
corespunzătoare celorlalţi indici):
Tabel 8.2. Influenţa aspectului
suprafeţei asupra rezistenţelor mecanice

Agregat Indice de
A/C rezistenţă a
Provenienţa Suprafaţa betonului

Balast de râu netedă 0,30 0,86

0,35 0,77
Nisip + piatră aspră 0,30 1,00
concasată 0,35 0,85

Se poate aprecia că în cazul agresive, rezistenţe mecanice vor fi

utilizării agregatului concasat, volumul
total de pori scade, iar maximul
distribuţiei porilor scade spre valori mai
mici. O consecinţă imediată a acestor
concluzii este îmbunătăţirea
caracteristicilor structurale de ansamblu
ale betonului, cu consecinţe favorabile
asupra tuturor celorlalte caracteristici
fizico-mecanice. Caracteristicile
structurale implicate sunt porozitatea şi
compactitatea care prin reducerea
volumului porilor îşi vor modifica
valorile, cu implicaţiile favorabile privind
impermeabilitatea betonului şi în acelaşi
timp rezistenţa la acţiuni chimice
mărite.
INFLUENŢA FORMEI
GRANULELOR
Forma granulelor modifică
volumul de goluri din agregat şi
suprafaţa specifică a agregatului, prin
aceasta influenţând compactitatea şi
lucrabilitatea betonului.
Pentru granule de agregat cu
forma lamelară sau aciculară, spre
deosebire de granulele cu forme
izometrice, volumul de goluri cât şi

57
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

suprafaţa specifică vor fi mai mari, cu dimensiunea maximă (diametrul)

consecinţe nefavorabile asupra
lucrabilităţii, iar prin reţinerea apei de
amestec se formează lentile de apa
evaporabilă şi în continuare formarea de
"pori de sub agregate". O altă
consecinţă a utilizării granulelor cu
forma alungită (plate, aciculare) conferă
betonului o structură stratificată,
deoarece granulele respective prezintă
tendinţe de orientare perpendicular pe
direcţia îndesării, cu consecinţe negative
asupra omogenităţii structurale
amestecului proaspăt şi cu consecinţe
asupra structurii finale, a rezistenţelor
mecanice, a durabilităţii.
Conform normelor tehnice
actuale, aprecierea formei granulelor se
face prin raportul parametrilor b/a şi
c/a şi coeficientul volumic mediu Cv,
în care aşa cum s-a prezentat anterior:
- a, b, c -sunt dimensiunile în
spaţiu ale granulelor de agregat
reprezentative pentru agregatul folosit;
-iar coeficientul volumic mediu Cv
se calculează cu relaţia (8.24):
fiecărei granule de agregat.
Metodologia de determinare a
acestor caracteristici presupune folosirea
în vederea realizării măsurătorilor a
unor anumite sorturi de agregate, iar
condiţia utilizării acestora la prepararea
mortarelor şi betoanelor impusă în
normativele actuale, este:
a b/a 0,66 c/a 0,33
Cv 0,20
Valorile sus menţionate pot da
indicaţii asupra formei generale a
granulelor de agregat astfel:
1. pentru valori sub
limitele impuse, agregatul se
presupune că prezintă o masă mare de
granule cu forma plată sau aciculară,
forme nefavorabile amestecului de beton
şi prin suprafaţa specifică mare va
presupune mărirea cantităţii apei de
amestecare şi implicit a porozităţii
betonului; în consecinţă va creşte
permeabilitatea, se vor reduce
rezistenţele mecanice;

Cv = (i =1......n) 2. pentru valori peste

limitele impuse, agregatul se
(8.24) presupune că prezintă granule cu forme
scurt prismatice, izometrice, proprii
în care:
amestecurilor de betoane (mortare),
- V = volumul aparent al granulelor
deoarece aceste forme implică
de agregat alese, reprezentative;
suprafeţele specifice cele mai reduse ale
- /6ai3 = volumul sferelor granulelor şi volumul de goluri cel mai
circumscrise granulelor alese, redus, cu efecte favorabile asupra
reprezentative, în care ai este compactităţii şi porozităţii şi implicit a
permeabilităţii şi rezistenţelor mecanice.

58
PARTEA VIII

INFLUENŢA GRANULOZITĂŢII
Granulozitatea agregatelor
reprezintă compoziţia procentuală pe
sorturi (tipodimensiuni) a granulelor
unui agregat şi influenţează în mod
direct compactitatea betonului şi prin
aceasta caracteristicile lui fizico-
mecanice şi de durabilitate.
Valorile experimentale se
interpretează în funcţie de poziţia curbei
de granulozitate trasate cu ajutorul
valorilor obţinute(în raport cu valorile
limită ale curbelor standardizate
prezentate în graficul din fig. 8.29), în
care în ordonată sunt trecute procentele
de treceri prin ciur (site), iar în abscisă
sunt trecute dimensiunile ochiurilor de
ciur (sită). Trebuie subliniat faptul ca
dimensiunile ochiurilor la site si ciururi,
deci seturile standardizate de
ciururi/site, ce sunt preluate din NE
012/1999, conform NE 012-1/2007
aliniate la normele europene, sunt
diferite de cele prezentate in
documentele normative anterioare, setul
compet de site si ciururi fiind: 0,125; 0,
25; 0,50; 1,0; 2,0; 4,0; 8,0; 16,0;
22,4; 31,5, iar principiile de prelucrare
si interpretare a datelor sunt identice
indiferent de varianta de normativ. De
asemenea trebuie mentionat faptul ca
noul normativ NE 012-1/2007 va fi
uitlizat cel puţin o perioadă în paralel cu
normele vechi.

59
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

100 100
95
90

80
76
70
masa
% din 60 60
c1
54
prin ciur
trecut 50 c2
45
c3
40
34 34

50
30
28

20

40
Rezistenţa la compresiune, MN/m2
12 14
10
4

30
0
0,2 1 3 7 16

20
diametrul ochiurilor ciurului (mm)
10

Fig. 8.29. Curbele limită de granulozitate pentru agregat total 0-16

0

Granulozitatea agregatelor va dozaj ciment, kg/m3

influenţa caracteristicile betonului 390
proaspăt şi întărit, corelat şi cu
mijloacele de preparare şi punere în 330
operă. Influenţa granulozităţii 280
agregatului se va manifesta prin
suprafaţa specifică a agregatelor şi prin
volumul de goluri, caracteristici de care
170
depinde lucrabilitatea şi tendinţa de
segregare a betonului proaspăt cât şi
caracteristicile fizico-mecanice şi de
durabilitate a betonului întărit.
19,05

38,10

76,20
9,52

60mm
dmax agregat,
PARTEA VIII

Având în vedere faptul că

dimensiunea maximă a granulelor
de agregat este strâns legată de
suprafaţa specifică a agregatului, rezultă
că pentru dimensiuni maxime mici
ale agregatului total, suprafaţa specifică
va fi mare, situaţie în care sunt
necesare dozaje sporite de apă (fig.
8.30) pentru umectarea întregii
suprafeţe a agregatului în scopul
realizării unei lucrabilităţi
corespunzătoare.

61
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

În această situaţie, se va păstra

constant raportul A/C, deci va fi mărit şi
dozajul de ciment, situaţie ce va
200

contribui şi la mărirea volumului de

mortar şi odată cu aceasta se va
Apa de amestec, kg/m3

160

Fig. 8.30. Influenţa dimensiunii

120

maxime a agregatului asupra cantităţii de apă

de amestecare
80
40
0

agregatul A

agregatul B

9,5 19 37,5 63

dmax agregat, mm
îmbunătăţi coeziunea amestecului cât şi
raportul A/C, deci va fi mărit şi dozajul
de ciment, situaţie ce va contribui şi la
mărirea volumului de mortar şi odată cu
aceasta se va îmbunătăţi coeziunea
amestecului cât şi lucrabilitatea acestuia
în stare proaspătă.
În ceea ce priveşte caracteristicile
amestecului întărit, studiile efectuate au
pus în evidenţă creşteri mici ale
rezistenţelor mecanice faţă de conţinutul
mai mare de ciment, aceasta deoarece
prin contracţiile pe care cimentul în
exces le provoacă, accentuează procesul
de microfisurare cu efect şi asupra
porozităţii permeabile şi a comportării la
coroziune chimică.

62
PARTEA VIII

Cu cât granulele de agregat 1. dimensiunea maximă a

sunt mai mari, suprafaţa specifică va agregatului;
scădea, ceea ce duce la scăderea
cantităţii de apă de amestecare, ori la 2. dozajul de ciment;
reducerea dozajului de ciment prin 3. lucrabilitatea betonului
menţinerea constantă a raportului A/C, proaspăt.
ori la micşorarea raportului A/C cu
efecte favorabile asupra rezistenţelor În funcţie de alura curbei de
mecanice şi a caracteristicilor granulozitate a agregatului folosit,
structurale, deci şi a caracteristicilor de acesta poate fi caracterizat în situaţii
durabilitate (fig. 8.31). extreme, astfel:

Adoptarea de dimensiuni maxime

> 71 mm va mări caracterul eterogen al a. Agregat sărac în părţi fine -
amestecului. când curba efectivă se situează sub
Având în vedere faptul că în
golurile reţelei minerale formate de
granule de agregat cu dimensiuni mari,
intră granule cu dimensiuni mai mici şi
aşa mai departe până la granulele de
ciment hidratat, compoziţia în sorturi a
unui agregat total trebuie să asigure
realizarea unui volum de goluri strict
necesar introducerii cimentului în
structura reţelei minerale. Fig. 8.31. Influenţa dimensiunii maxime
a agregatului asupra rezistenţei la compresiune
S-a constatat totuşi, că un
agregat cu o granulozitate care să
permită o îndesare maximă dă un
amestec neomogen şi o lucrabilitate
slabă. Lucrabilitatea se îmbunătăţeşte
când există un exces de pastă pentru
umplerea golurilor dintre granulele
grosiere de agregat.
Adoptarea granulozităţii unui
agregat în vederea elaborării unei reţete
de beton este condiţionată de următorii
factori:

63
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

curba limită inferioară; consecinţa neuniforme a reţelei minerale şi

directă a lipsei de părţi fine, este contracţiilor hidraulice mari (care
compoziţia săracă în mortar a betonului pot fi preluate doar de reţele
proaspăt respectiv, ceea ce presupune: minerale uniforme), are drept
consecinţe rezistenţe mecanice
reduse, permeabilitate mare la
1. consistenţa vârtoasă a betonului agenţi agresivi.
proaspăt, determinată de granulele
de agregat nelubrifiate de mortar; Abaterea de la granulozitatea
2. tendinţa de segregare inversă a optimă a agregatului are consecinţe
betonului proaspăt; defavorabile asupra tuturor
caracteristicilor betonului proaspăt
3. structura betonului întărit va fi
şi întărit. Majorarea dozajului de apă,
macroporoasă, deci permeabilă
pentru mărirea lucrabilităţii betoanelor
pentru agenţi agresivi, cu
cu agregate fine în exces, va mări
rezistenţe mici;
tendinţa de segregare a betonului;
mărirea dozajului de ciment, pentru
b. Agregat bogat în părţi fine - compensarea lipsei de mortar prezintă
când curba efectivă se situează peste dezavantaje economice, măreşte
curba limită superioară, ca urmare a contracţia hidraulică şi tendinţa de
excesului de părţi fine se va forma un microfisurare a structurii, reduce
volum mai mare de mortar cu rezistenţele mecanice, măreşte
caracteristici coezive slabe, generate de permeabilitatea.
reducerea relativă a cantităţii de apă şi
a raportului C/Ag din mortar, cu
următoarele consecinţe: A3. Influenţa apei şi a
raportului A/C
Apa de amestecare, utilizată la
1. consistenţa vârtoasă a betonului
prepararea betoanelor (mortarelor) prin
proaspăt, determinată de
cantitate şi calitate trebuie să asigure:
consumarea unei părţi din apa de
amestec pentru umectarea
suprafeţei specifice mărite a
granulelor , faţă de cele normale; 1. umezirea suprafeţelor
componentelor solide (agregat,
2. tendinţa de segregare directă care ciment, materiale de adaos)
apare datorită volumului mărit de reducând frecarea internă datorită
mortar şi densităţii diferite a acestei lubrifieri şi conferind
componentelor amestecului; fluiditate amestecului de beton
3. structura neuniformă a betonului (mortar) proaspăt;
întărit, datorată distribuţiei

64
PARTEA VIII
2. reacţia cu cimentul şi
adaosurile active.
Apa de amestecare trebuie să
îndeplinească calităţile apei potabile
din punct de vedere al compoziţiei
chimice deci: să aibă pH = 7±3, să nu
conţină săruri, reziduuri industriale etc,
ce pot influenţa defavorabil procesul de
priză şi întărire a cimentului, să nu
conţină impurităţi ce pot reduce
aderenţa matrice-agregat (reziduuri
petroliere).
Cantitatea de apă necesară
hidratării cimentului, nu poate asigura şi
o bună lucrabilitate a betonului
(mortarului), fiind redusă chiar şi pentru
asigurarea unei bune lucrabilităţi a
pastei de ciment. O cantitate
insuficientă de apă, presupune obţinerea
unui beton vârtos, rigid, cu o coeziune
redusă, în concluzie puţin lucrabil.
O cantitate de apă prea mare va
provoca separarea apei la suprafaţă,
fluidizarea amestecului, deci reducerea
stabilităţii şi lucrabilităţii amestecului.
Apa de amestecare, luată ca
atare, va influenţa prin variaţia ei
consistenţa amestecului de beton
proaspăt.
Parametrul tehnic pentru
analiza compoziţiei betoanelor
(mortarelor), cu influenţe asupra tuturor
caracteristicilor materialelor compozite
cu ciment, îl constituie raportul
apă/ciment (A/C).
În limitele unei lucrabilităţi
satisfăcătoare a betonului proaspăt,
65
modificarea raportului A/C va
determina schimbări importante în
structura de pori a betonului.
Studiile efectuate permit a se
constata că, la creşterea raportului
A/C, se va produce:
1. creşterea porozităţii totale a
betonului;
2. scăderea proporţiei de pori de
gel în favoarea porilor capilari.
Aceste două urmări ale creşterii
raportului A/C vor avea consecinţe
defavorabile asupra unor caracteristici
fizico-mecanice ale betonului: creşterea
permeabilităţii, reducerea rezistenţelor
mecanice, reducerea rezistenţei la
îngheţ-dezgheţ, reducerea rezistenţei la
coroziune.
La distribuţia dezavantajoasă a
dimensiunilor porilor, un raport A/C
mare va conduce la accentuarea stării
de microfisurare din structura betonului,
stare generată de contracţia la uscare
(deci contracţia la evaporarea apei care
este în exces).
A4. Influenţa aditivilor
Aditivii sunt substanţe care,
introduse în cantităţi determinate în
suspensii, mortare sau betoane,
modifică proprietăţile acestora pe baza
unor acţiuni fizico-chimice.
Din categoria aditivilor ce produc
modificări ale caracteristicilor betonului,
enumerăm:

1. aditivi modificatori ai
proceselor de priză şi întărire;
2. aditivi
impermeabilizanţi;
3. aditivi tensioactivi.
A4.1. ADITIVII
MODIFICATORI AI PROCESELOR DE
PRIZĂ ŞI ÎNTĂRIRE
Din categoria de aditivi
modificatori de priză şi întărire fac
parte o mare diversitate de substanţe ce
acţionează după mecanisme diferite, dar
efectul lor principal constă în
modificarea proceselor de priză şi
întărire, datorată produşilor de reacţie
cu compuşii hidrataţi sau anhidri ai
cimentului.
Marea majoritate a acceleratorilor
şi întârzietorilor de priză şi întărire sunt
substanţe solubile în apa de amestec,
unde schimbă echilibrul ionic
sistemului şi odată cu aceasta şi viteza
de hidratare-hidroliză a cimentului,
viteza de coagulare şi cristalizare a
produselor hidratate. În urma reacţiilor
chimice pot lua naştere combinaţii
complexe cu influenţe asupra proceselor
de întărire. Urmare directă a acestor
fenomene, apar modificări în structura
pietrei de ciment şi deci, a betonului
(mortarului) cu influenţe directe asupra
caracteristicilor mecanice şi
durabilitate. În funcţie de importanţa
lucrării, înainte de utilizarea aditivilor,
aceştia sunt supuşi unor testări pe probe
din beton, pentru a confirma calităţile
acestuia pentru condiţiile concrete ale
lucrării respective.
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
Viteza de hidratare-hidroliză prin
variaţia ei poate influenţa:
- proporţia şi intensitatea formării
noilor formaţiuni hidratate;
- raportul gel/spaţiu şi compactitatea
betonului;
- evoluţia compactităţii.
Prin modificarea proceselor de
hidratare-hidroliză se modifică şi
intensitatea proceselor de structurare.
Substanţele modificatoare de priză şi
întărire, care sunt de obicei electroliţi,
vor determina mutaţii în desfăşurarea
proceselor de coagulare şi cristalizare,
prin modificarea cineticii de structurare
a noilor formaţiuni gelice şi în final
modificarea caracteristicilor structurale
ale pietrei de ciment.
De o manieră diferită, pot acţiona
o altă categorie de aditivi, care în urma
reacţiilor chimice formează şi produşi
al insolubili, care din punct de vedere fizic
conduc la mărirea compactităţii matricei
betonului, în plus faţă de efectul de
modificare al proceselor de priză şi
întărire.
Aditivi acceleratori de priză -
sunt substanţe utilizate în scopul
accelerării proceselor de priză până la
câteva minute (2-5). Se folosesc în
de compoziţia betoanelor necesare unor
lucrări de reparaţii urgente sau la lucrări
cu caracter provizoriu.
Mecanismul de acţionare al
aditivului constă în mărirea bazicităţii
mediului de reacţie şi prin mărirea
66
PARTEA VIII
vitezei de hidratare a aluminaţilor de
calciu dă naştere unor structuri de
coagulare rapide dar afânate (deci
permeabile).
Din categoria acestor aditivi fac
parte o serie de săruri de sodiu, potasiu
sau amoniu, hidroxizi alcalini, cimentul
aluminos.
Acceleratori de priză şi
întărire sunt substanţe utilizate în
scopul accelerării proceselor de priză şi
măresc rezistenţele iniţiale ale
betoanelor, fără a influenţa notabil
evoluţia ulterioară a produsului întărit.
Mecanismul de acţiune al
aditivului este asemănător cu al
aditivilor acceleratori de priză, la care se
adaugă produsele de reacţie cu compuşii
cimentului, ce contribuie la creşterea
rezistenţelor mecanice iniţiale. Ca
urmare a proceselor rapide de hidratare-
hidroliză şi formare a noilor formaţiuni,
cu contribuţii la creşterea rezistenţelor
iniţiale, se va constata o degajare mare
de căldură şi deformaţiile
corespunzătoare.
Cercetările efectuate cu CaCl2 au
pus în evidenţă creşterea volumului
noilor formaţiuni hidratate, o creştere
importantă a raportului gel/spaţiu şi deci
a compactităţii betonului, ce explică
creşterea rezistenţelor iniţiale.
Rezistenţele finale şi caracteristicile de
durabilitate însă, de cele mai multe ori
vor fi mai mici decât cele ale betoanelor
neaditivate, ca urmare a procesului de
microfisurare şi datorită eterogenităţii
structurale crescute a pietrei de ciment.
67
În acest scop s-au cercetat şi se
utilizează: Fe2(SO4)3, FeCl3, Fe(NO3)3 sau
Na2CO3 şi Cu(OH)2.
Acceleratorii de întărire sunt
substanţe utilizate în scopul intensificării
creşterii rezistenţelor mecanice ale
betoanelor în faza iniţială, fără o
influenţă deosebită asupra rezistenţelor
finale.
Intensificarea vitezei de
creştere a rezistenţelor mecanice se
poate face practic prin mai multe
metode:
- acţiuni mecanice - măcinarea
cimentului, amestecarea forţată;
- acţiuni chimice - aditivi, hidratarea
prealabilă a cimentului;
- acţiuni fizice - tratamente
hidrotermale, acţiunea curentului
electric.
Mărirea fineţii de măcinare
conduce la creşterea reactivităţii
particulelor constituente ale liantului
silicatic şi având în vedere şi creşterea
volumului produşilor de reacţie este
explicabilă creşterea rezistenţelor iniţiale
şi finale ale betonului.
S-a demonstrat că în condiţiile
utilizării unor cimenturi cu fineţe de
măcinare sporită şi o granulozitate
adecvată, între un beton cu ciment
silicatic şi unul cu ciment aluminos,
rezistenţele mecanice la vârste până la

90 zile sunt sensibil mai mari la betonul
cu ciment aluminos, după care
rezistenţele acestor betoane au valori
inferioare celor cu ciment silicatic.
Folosirea aditivilor acceleratori
de întărire este mai eficientă în cazul
cimenturilor cu fineţe mare de măcinare
şi fiindcă betoanele respective prezintă
proprietăţi tixotrope, punerea în lucru se
va face cu mijloace de compactare
foarte energice. Mărirea cantităţii de apă
de amestecare având efectele
cunoscute, se impune folosirea unor
aditivi cu acţiune concomitentă de
accelerator-fluidizant.
În cazul folosirii tratamentului
hidrotermal, în industria
prefabricatelor, creşterea rezistenţelor
iniţiale, necesare tehnologic, conduce la
apariţia unor defecte de structură
(porozitate mare, fisuri, eterogenitate
structurală) cu consecinţe nefavorabile
asupra rezistenţelor finale şi a altor
caracteristici tehnice.
În vederea reducerii duratei
tratamentului hidrotermal se folosesc
aditivi acceleratori de întărire aleşi în
concordanţă cu compoziţia cimentului şi
cu regimul tratamentului termic.
Din categoria aditivilor
acceleratori de întărire fac parte:
- CaCl2; Ca(NO3)2; Ca(SO4)2;
- FeCl3; Fe(NO3)4; Fe2(SO4)3;
- NaCl; NaF; Na2.SO3; Na2SO4.
Întârzietori de priză - sunt
substanţe care micşorează viteza
reacţiilor de hidratare şi hidroliză a
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
cimenturilor în limitele dorite, fără a
influenţa negativ dezvoltarea ulterioară
a structurii de rezistenţă, astfel încât la
2-3 zile nivelul rezistenţelor ajunge la
valoarea normală, pentru ca în final să
depăşească nivelul rezistenţei
betoanelor neaditivate îmbunătăţind şi
caracteristicile de lucrabilitate.
Mecanismul de acţionare al
acestor aditivi este diferit, în funcţie de
natura aditivului, astfel:
1. aditivi care reduc viteza de
hidratare şi hidroliză a
constituenţilor din cimentul anhidru
- aceasta presupune reducerea
solubilităţii SiO2 din silicaţii de
calciu şi a Al2O3 din aluminaţii de
calciu, micşorarea vitezei de
dizolvare a CaO şi de cristalizare a
Ca(OH)2;
2. aditivi care reacţionează
chimic cu produsele de hidratare şi
hidroliză ale cimentului şi formează
produşi insolubili sub formă de
filme la suprafaţa granulelor
anhidre - aceste reacţii au loc la
interfaţa de contact solid-lichid,
aparţin chemosorbţiei, stratul
format este monomolecular,
discontinuu încât hidratarea este
doar întârziată;
3. aditivi care se adsorb pe
suprafaţa granulelor anhidre sub
formă de filme monomoleculare şi
întârzie hidratarea acestora sau se
adsorb pe suprafaţa produselor de
hidratare împiedicând consolidarea
68
PARTEA VIII

acestora prin mărirea stabilităţii hidrosilicaţi cu bazicitate redusă şi

particulelor disperse, forţele prin bune proprietăţi liante;
care se realizează legătura pe îmbunătăţeşte comportarea la
particulele de ciment sunt de tip acţiuni agresive
Van der Vaals sau legături de sulfatice(puzzolane, dolomita) şi
hidrogen, stratul format reducând implicit măreşte gradul de
viteza de difuziune a apei şi a impermeabilitate;
ionilor hidrataţi.
3. pulberi minerale cu
Cu efect întârzietor de priză se proprietăţi coloide - (argila
pot folosi: ghipsul, fosfaţi de sodiu, bentonitică, calcar fin măcinat etc)
borax, glucoză, zaharuri etc. - în prezenţa apei se umflă mărind
impermeabilitatea şi în acelaşi timp
rezistenţa la acţiuni agresive
A4.2. ADITIVI chimice;
IMPERMEABILIZANŢI
4. substanţe care în urma
Aditivi impermeabilizanţi - reacţiilor cu produsele de
sunt substanţe care măresc capacitatea hidratare ale cimentului
de rezistenţă a betonului la penetrarea formează produşi cu proprietăţi
apei, prin: coloidale, ce măresc gradul de
impermeabilitate a betonului prin
- reducerea permeabilităţii
formarea unui volum mai mare de
betonului la acţiunea apei sub presiune;
produse de hidratare şi prin
- reducerea porozităţii capilare şi colmatarea golurilor fisurilor;
implicit, a ascensiunii prin capilaritate a
apei în beton. 5. aditivii tensioactivi au efect
favorabil asupra impermeabilizării
Cu acţiune impermeabilizantă se betoanelor prin reducerea
folosesc o mare diversitate de raportului A/C, modificarea
substanţe: dimensiunilor porilor şi a distribuţiei
lor (aditivi plastifianţi), întrerup
1. pulberi minerale inerte - au sistemul capilar (aditivi antrenatori
rolul de a completa granulozitatea de aer), micşorează ascensiunea
agregatului în parte fină (orice capilară (aditivi hidrofobizanţi).
mărire a dozajului de apă trebuie
corelată cu mărirea dozajului de A4.3. ADITIVI TENSIOACTIVI
ciment);
Aditivii tensioactivi - sunt
substanţe ce se adsorb pe suprafaţa
2. pulberi minerale silicioase - granulelor de ciment modificând
leagă chimic Ca(OH)2 sub formă de

69
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

tensiunea superficială a sistemului solid- acestea se adsorb cu grupările mai puţin

lichid-aer. polare spre granulele de ciment şi cu
celelalte grupări polare spre apă,
În compoziţia mortarelor şi tensiunea superficială a soluţiei scade,
betoanelor astfel de substanţe produc ceea ce permite antrenarea unei
modificări notabile ale proprietăţilor cantităţi de aer în beton. Adsorbţia
acestora. După mecanismul de acţiune acestor substanţe duce la creşterea
deosebim trei tipuri de aditivi hidrofiliei granulelor de ciment dar şi la
tensioactivi: dispersarea acestora datorită sarcinilor
electrice ale aditivului.
1. aditivi fluidizanţi;
Prezenţa particulelor adsorbite şi
2. aditivi antrenatori de aer;
a sarcinilor electrice la suprafaţa
3. aditivi micşti. granulelor va mări stabilitatea sistemului
ciment-apă, ce va manifesta o mai mică
tendinţă de separare a apei, o viteza
1. ADITIVI FLUIDIZANŢI
mai mică de sedimentare şi o
omogenitate mai bună, cu influenţe
Aditivi fluidizanţi - sunt
favorabile asupra rezistenţelor mecanice
substanţe tensioactive cu mai multe
şi mai ales asupra caracteristicilor de
grupări polare ionice în structură, sau
durabilitate. În acelaşi timp, aceşti
substanţe neionice cu polaritate în
aditivi pot avea şi acţiuni de accelerare
moleculă, sau substanţe ionice cu
sau întârziere a prizei, în funcţie de
polaritate în lanţul molecular (fig. 8.32).
natura cimentului, natura aditivului şi
La amestecarea cu apa, granulele proporţia în care acesta este folosit.
de ciment au tendinţa de aglomerare. În
prezenţa substanţelor tensioactive,

c c c

a b c

Fig. 8.32 Mecanismul de adsorbţie al aditivilor:

a- substanţe tensioactive ionice cu mai multe grupări polare;
b- substanţe tensioactive ionice cu polaritatea in moleculă;
c- substanţe tensioactive ionice cu polaritate in lanţul moleculei.

70
PARTEA VIII

Cercetările efectuate în ţară prin

analize chimice pe amestecul plastic
C A
ciment-apă-aditiv (LSC) şi prin
N
determinarea prizei şi a rezistenţelor C
mecanice, au pus în evidenţă acţiunea A
A
dispersantă şi reducerea pH-ului datorită
A A
acestui tip de aditivi, precum şi C
A
intensificarea proceselor de hidratare şi C Fig. 8.33. Mecanismul antrenării aerului
A
hidroliză ale cimentului. N în beton
S-a pus în evidenţă faptul că
aditivii tensioactivi fluidizanţi, modifică
morfologia aluminaţilor de calciu şi a
hidrosilicaţilor de calciu, cu consecinţe
favorabile asupra rezistenţelor mecanice
şi a durabilităţii. Aditivii fluidizanţi
produc modificări atât în comportarea
reologică a pastelor cât şi în procesul de
hidratare-hidroliză şi de structurare a
pastelor la nivel microscopic şi
macroscopic. Prin adsorbţia lor la
suprafaţa neoformaţiunilor, sunt Referitor la aditivii fluidizanţi cu
introduse modificări atât în cinetica de efect de întârzietori de priză s-a
dezvoltare cât şi în forma acestora. Se constatat că aceştia provoacă mărirea
modifică astfel morfologia formaţiunilor consistenţei betonului şi măresc
hidratate cu consecinţe asupra pericolul fisurării, cu efecte directe
macrostructurii matricei betonului. asupra rezistenţei şi durabilităţii şi din
În sistemele cu aditivi fluidizanţi, această cauză se va da atenţie tratării
aceştia se adsorb pe suprafeţele cu betonului după punerea în operă.
tensiune superficială maximă şi reduc Din categoria de aditivi fluidizanţi
tensiunea. Se va produce un echilibru fac parte lignosulfonaţii de calciu,
sorbţie-desorbţie, se vor magneziu, sodiu, amoniu şi produselor
forma noi forţe în dauna celor vechi şi se lor.
modifică forma exterioară a cristalelor.
Modificarea morfologiei produselor de
hidratare prin prezenţa acestor aditivi, 2. ADITIVI ANTRENATORI DE
influenţează compactitatea produselor AER
întărite, mărimea, natura şi distribuţia
porozităţii cu consecinţe directe asupra Aditivii antrenatori de aer sunt
caracteristicilor amintite. substanţe tensioactive care adăugate în
proporţii mici în betoane antrenează şi

71

stabilizează un număr mare de bule fine
de aer, repartizate uniform în masa de
material şi care pot determina o
structurare a amestecurilor în care sunt
introduse.
Efectul principal este acela al
îmbunătăţirii lucrabilităţii şi durabilităţii.
Aceşti aditivi sunt alcătuiţi dintr-o
grupare hidrofilă polară (cu mare
afinitate chimică) şi o grupare hidrofobă,
nepolară (cu afinitate chimică redusă).
Aceşti aditivi se orientează cu gruparea
polară spre ciment (cu caracter ionic) şi
spre agregate (cu caracter hidrofil), iar
gruparea nepolară, hidrofobă, spre
exterior (spre aer) conform figurii 8.33.
Suprafaţa particulelor solide
capătă un caracter hidrofob şi, ca
urmare, bulele de aer aderă la suprafaţa
granulelor de ciment şi agregat,
Tabel 8.3
Sort granular (m) 0,2 0,2/0,5
Aer antrenat (%) 1,5 4,5..5,0
De asemenea, natura
mineralogică a agregatului influenţează
proporţia de aer antrenat, care scade
când creşte liofilia acestuia.
Proporţia de aer antrenat scade
odată cu creşterea dozajului de ciment.
Raportul A/C, prin reducere, va
determina o deplasare a spectrului
porozităţii către dimensiuni mai mici.
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
exercitând un efect de dispersare
ordonată a sistemului; aceasta are ca
efect mărirea lucrabilităţii şi reducerea
raportului A/C.
Efectul asupra lucrabilităţii va fi
determinat în mod deosebit de natura şi
proporţia aditivului şi de compoziţia
betonului.
Astfel, cantitatea de aditiv va fi cu
atât mai mare cu cât suprafaţa specifică
a cimentului va fi mai mare, sau se vor
folosi adaosuri fine (zgură, cenuşă) ce
prezintă suprafaţă de adsorbţie sporită.
De asemenea, compoziţia
granulometrică a cimentului va influenţa
mărimea şi distribuţia bulelor de aer.
Agregatele vor influenţa
cantitatea de aer antrenat şi distribuţia
dimensională a porilor, prin fracţiunea
de nisip cuprinsă între 0,1 şi 3 mm
(suprafaţă specifică mare), conform
tabelului 8.3 :
0,5/1,0 1,0/3,15
3,5..4,5 5,0...8,0
Se pot folosi cu rol de aditivi
antrenatori de aer: abietatul de sodiu,
sulfonaţii alcoolilor graşi, săpunuri de
sodiu ale acizilor polihidrocarboxilici etc.
3. ADITIVII MICŞTI
Aditivii micşti sunt substanţe
tensioactive cu acţiune dublă de
fluidizare a amestecului şi în acelaşi
timp antrenatori de aer.
72
PARTEA VIII

Astfel de produşi sunt de fapt rezultate contrare celor aşteptate, sau

amestecuri de substanţe compatibile, chiar la compromiterea betonului.
judicios dozate, alcătuite dintr-un
component cu acţiune fluidizantă şi un
component cu acţiune antrenatoare de A4.4. ADAOSURI PENTRU
aer. Printre substanţele cu acţiune mixtă BETOANE
se pot enumera: detergenţi sintetici,
polietilenglicolul sau polietilenoxizii, În compoziţia betoanelor de clase
unele produse pe bază de lignosulfat de până la C 16/20 se pot introduce
calciu etc. adaosuri active direct în betonieră, la
preparare. Se pot folosi următoarele
categorii de adaosuri:
a. cenuşi de termocentrală,
caz în care betonul se notează cu
indicativul Bc-xx CT;
4. ADITIVI ANTIGEL
b. praf de silice, rezultat la
Aditivii antigel au rolul de a elaborarea ferosiliciului, caz în
coborî temperatura de îngheţ a apei din care betonul se notează cu Bc xx-
compoziţia betonului, fiind utilizaţi la PS;
lucrările pe timp friguros, ca masură de c. praf de silico-mangan,
protecţie la îngheţ a betonului. Aceşti rezultat la elaborarea silico-
aditivi trebuie să manifeste şi acţiune de manganului, caz în care betonul
accelerator de întărire, pentru reducerea se notează Bc xx-PSM;
duratei de timp până la atingerea
rezistenţei suficiente pentru preluarea
eforturilor interne dezvoltate de îngheţ. Adaosurile active sunt
substanţe care se introduc în betoane,
În ţara noastră se foloseşte în principal, în următoarele scopuri:
aditivul "Antigero" care coboară punctul
de îngheţ al apei la -100C, având şi - raţionalizarea consumului de
efecte de accelerator de întărire şi ciment, la betoanele de clasă relativ
antrenator de aer. mică, pentru fundaţii, întrucât
activitatea hidraulică a adaosurilor
Utilizarea aditivilor, în compoziţia permite reducerea dozajelor de ciment
betoanelor de ciment trebuie făcută cu cu până la 20%;
mare atenţie, întrucât, în general,
produsele folosite ca aditivi au acţiuni - îmbunătăţirea comportării
complexe. betoanelor la agresivitate chimică slabă,
până la medie;
Nerespectarea dozajelor
prescrise, determinate experimental, - completarea curbei de granulozitate
poate conduce la obţinerea unor a agregatului, în sorturi fine, pentru

73
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

betoanele cu dozaje relativ mici de impusă de faptul că reacţiile specifice

ciment. cimentului au loc în timp, pe baza apei
din porii şi din capilarele betonului.
Scăderea cantităţii de apă din pori şi
capilare va fi urmată de reducerea
B. Influenţa factorilor
intensităţii sau chiar oprirea reacţiilor de
tehnologici
hidratare-hidroliză.
Comportarea de ansamblu a unui Studiile efectuate au pus în
beton este determinată de compoziţia evidenţă faptul că la presiuni relative ale
sa. Aceasta presupune existenţa unor vaporilor de apă din capilarele, sub
anumite proporţii între componenţi şi, 0,8 ,gradul de hidratare este scăzut (fig.
de asemenea, influenţa caracteristicilor 8.34), el fiind neglijabil când presiunea
proprii fiecărui component asupra unora scade sub 0,3.
din caracteristicile mortarelor şi
betoanelor.
Aceştia sunt factori intrinseci de
influenţă a caracteristicilor betoanelor şi
au fost prezentaţi anterior.
Dintre factorii extrinseci, cu
influenţe deosebite asupra comportării
generale a mortarelor şi betoanelor, cei
mai importanţi se referă la tratarea
betonului după turnare şi anume:
influenţa umidităţii şi a
temperaturii.

B.1. Influenţa umidităţii

Obţinerea unui beton de calitate,
presupune conservarea betonului pus în
operă cel puţin în prima perioadă de
întărire.
Se impune păstrarea betonului
saturat sau cât mai aproape de
această stare, până când spaţiul
ocupat de apă în pasta de ciment va fi
umplut în proporţia necesară, de
produşii de hidratare ai cimentului.
Necesitatea menţinerii
umidităţii la suprafaţa betonului este

74
PARTEA VIII

0,40
Grad de hidratare (H2O/grame ciment)
În această situaţie, uscarea

0,32
prematură a betonului trebuie prevenită,
deoarece poate conduce la oprirea
0,24
procesului de întărire a betonului şi la
ruperi structurale provocate de
contracţii, cu consecinţe asupra
rezistenţelor mecanice şi a
0,16

caracteristicilor de durabilitate.
0,08
0

Fig. 8.34. Corelaţia între gradul de

hidratare al cimentului şi presiunea relativă a
vaporilor de apă din pori;1-
1 apa totală;2- apa
neevaporabilă.

0,2 0,4 0,6 0,8 1,0

Presiune relativă vapori

Evaporarea apei din beton după

punerea în operă va depinde de
temperatura şi umiditatea relativă a
mediului, de viteza curenţilor de aer.
Păstrarea în mediul înconjurător
este valabilă la întărirea betoanelor în
condiţii de şantier. Procedeele de

75

realizare a conservării, pentru evitarea
evaporării apei cu consecinţele ei
negative, depind de condiţiile concrete
de lucru, de dimensiunile, forma şi
poziţia elementelor din beton.
B.2. Influenţa temperaturii
a. Influenţa temperaturii
ridicate
În funcţie de natura betonului, se
poate accelera procesul de dezvoltare a
structurilor de întărire prin ridicarea
temperaturii de conservare, ca
urmare a accelerării reacţiei cimentului
cu apa.
Dacă ridicarea temperaturii se
face în timpul punerii în operă şi al
perioadei iniţiale de întărire, după
această perioadă conservarea făcându-
se în continuare în condiţii optime de
temperatură şi umiditate, se vor
constata scăderi importante de
rezistenţă.
Efectul principal al temperaturilor
ridicate asupra betonului în timpul prizei
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
constă în hidratarea iniţială rapidă, cu
formare de structuri de întărire de
calitate inferioară (afânate, eterogene,
tensionate). În condiţiile unei cinetici
accelerate a procesului de întărire, în
structurile de condensare-cristalizare se
creează condiţiile dezvoltării cristalelor,
fenomen ce introduce tensiuni mari în
sistem, iar în final va rezulta o structură
slăbită, cu rezistenţele mici şi
permeabilitate mare. Referitor la
eterogenitatea structurală, s-a elaborat
o teorie conform căreia o hidratare
rapidă în perioada iniţială, va determina
zone de concentraţie înaltă de hidraţi în
jurul granulelor nehidratate (fig. 6.35)
ce va conduce la frânarea proceselor
chimice, deoarece porii şi capilarele
iniţiale nu sunt umplute în mod uniform
de noile formaţiuni hidratate, iar
raportul gel/spaţiu pentru acelaşi grad
de hidratare, este mai mic decât în cazul
întăririi iniţiale cu viteze moderate.
Trebuie menţionat că influenţa
temperaturilor ridicate după perioada de
început de priză şi întărire, va intensifica
ritmul de dezvoltare structurală cu
efecte pozitive asupra compactităţii, a
rezistenţelor mecanice.
76
PARTEA VIII

Studiile făcute în acest sens au

pus în evidenţă influenţa favorabilă a
încetinirii cineticii desfăşurării reacţiilor
120 160
Rezistenţa relativă[%]

asupra valorii rezistenţelor mecanice

(fig. 8.36), deoarece cimentul întărit la
80

Fig. 8.36. Influenţa regimurilor de temperatură

de tratare a betoanelor asupra rezistenţelor mecanice
40

-40C +40C
0

130C

1 3 7 28 90 365

Vârsta probei, zile

temperaturi scăzute, dezvoltă structuri

cu grad de dispersie mai mare, cu
defecte mai puţine, cu porozitate mai
mică şi omogenitate mai mare.
Îngheţarea fazei lichide în betonul
neântărit, va conduce la creşterea
volumului său, iar procesul de hidratare-
hidroliză va fi oprit, priza şi întărirea
betonului fiind întârziate.

După dezgheţ, betonul supus

b. Influenţa temperaturilor
Hidratare lentă Hidratare rapidă
revibrării, se întăreşte şi dă rezistenţe
scăzute 130C 50 0
C
mai mari decât în condiţii normale de
Temperaturile coborâte priză şi întărire.
determină încetinirea reacţiei dintre Dacă nu se procedează la
ciment şi apă. Îngheţarea apei face ca revibrare, din cauza măririi de volum în
procesele de La hidratare-hidroliză
28 zile să timpul îngheţului, betonul va prezenta o
înceteze. textură poroasă după întărire şi în

77
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

consecinţă cu permeabilitate mare şi

rezistenţe mecanice reduse.
Dacă îngheţul survine la sfârşitul
prizei sau după priză, când betonul nu
are rezistenţă suficientă, expansiunea
provocată de îngheţul apei va conduce
la deteriorarea definitivă a structurilor
de întărire şi în consecinţă, la structuri
slabe, poroase.
Dacă rezistenţa betonului înainte
de îngheţ este suficient de mare,
îngheţul are influenţe cu atât mai mici,
cu cât betonul este mai compact şi mai
rezistent.

8.5. Tipuri de betoane

8.5.1. Betoane grele speciale
Aceste betoane îndeplinesc în
structurile de construcţii şi alte condiţii
decât cele de rezistenţă pentru care
sunt proiectate şi în acest sens şi
compoziţia lor va fi diferită de a
betoanelor obişnuite.

1. Betoane de înaltă rezistenţă

- sunt considerate betoanele cu clasă de
rezistenţă mai mare ca C 20/25.
Obţinerea unor betoane cu rezistenţe
mecanice mari presupune folosirea în
amestec a unor cimenturi de clasă
superioară, raportul A/C să nu
depăşească 0,40, granulozitatea
agregatelor se va situa obligatoriu în
zona optimă indicată de dozajul de
ciment şi lucrabilitatea impusă, iar
agregatul mare se va alege de concasaj
pentru îmbunătăţirea aderenţei
matrice--agregat.

78
PARTEA VIII

Utilizarea frecventă a unor astfel Pentru fiecare din aceste tipuri de

de betoane, este pentru realizarea de betoane în compoziţie intră lianţi,
elemente armate puternic solicitate, material fin de adaos şi agregate
pentru elemente din beton diferite. Astfel de betoane folosesc ca
precomprimat la construcţii cu liant: cimentul portland cu adaos de
deschideri mari etc. zgură, cimentul aluminos şi silicatul de
sodiu. Agregatul fin şi mare, de natură
refractară poate fi: zgura alumino-
2. Betoane antiacide - sunt titanică, zgura de furnal, minereu de
betoane cu rezistenţe mari la acţiunea cromit, spărtura de cărămidă refractară.
agenţilor anorganici (cu excepţia Asigurarea stabilităţii compoziţiei se
acidului fluorhidric) şi la diverse alte realizează cu material fin de adaos, cum
acţiuni chimice agresive. ar fi: zgură, cenuşă de termocentrală,
şamotă, cromit, magnezit, loess etc.
În compoziţie folosesc silicat de
Utilizările curente sunt în industria
sodiu ca liant, fluosilicat de sodiu ca
metalurgică şi siderurgică, la construcţia
accelerator de priză şi întărire,
coşurilor de fum, furnalelor, cuptoarelor
agregatele utilizate trebuie să fie
etc., unde pot înlocui produsele
compacte, rezistente la acţiuni chimice
ceramice refractare, fiind mai ieftine şi
(nisip cuarţos, pietriş de andezit, cuarţit
mai rapide în execuţie.
etc.).
Utilizările sunt în general la
elemente de instalaţii (canale, incinte de 4. Betoane de protecţie contra
depozitare), pardoseli în industria radiaţiilor - au rolul de a reduce
chimică etc. intensitatea radiaţiei, nu de a o anula.

Sunt betoane cu densităţi mari

3. Betoane rezistente la foc şi (2500-5000 kg/m3). În compoziţia
refractare - sunt betoane care acestor betoane se utilizează ca liant
păstrează în anumite limite proprietăţile cimentul silicatic, ciment silicatic cu
fizico-mecanice, ce le permit să reziste zgură sau ciment aluminos. Ca agregate
la temperaturi înalte. se folosesc baritina, minereul de fier sau
titan, şpan sau deşeuri de la armături
În funcţie de temperatura de din oţel etc., care cuprind elemente
refractaritate deosebim: chimice grele (Fe, Ba, Ti) ce au
proprietatea de protecţie împotriva
1. betoane suprarefractare, radiaţiei gamma. Se pot folosi ca
2. betoane refractare; adaosuri clorura de bor, clorura de litiu,
sulfat de cadmiu etc., care prin
3. rezistente la foc (Rf < conţinutul de elemente uşoare asigură
15800C). protecţie împotriva neuronilor.

79
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

2. betonul din stratul de

uzură trebuie să aibă clasa de
5. Betoane hidrotehnice - sunt rezistenţă C25/30.
betoane care trebuie să asigure
rezistenţe mari la îngheţ-dezgheţ În compoziţia betoanelor rutiere
repetat (gelivitate) şi la acţiuni chimice se utilizează cimenturi silicatice cu
agresive în zona de nivel variabil sau de rezistenţe bune la îngheţ-dezgheţ
contact permanent cu apa şi aerul. (cimenturi unitare cu întărire rapidă). Ca
agregat se utilizează agregat de
Realizarea unor astfel de betoane concasaj cu rezistenţe mari la uzură
presupune utilizarea unor aditivi (granit, sienit, gabrou, bazalt etc.)
antrenatori de aer pentru realizarea unei
comportări superioare la îngheţ- Raportul A/C se va folosi la valori
dezgheţ; din punct de vedere al reduse în vederea realizării unei bune
comportării corespunzătoare la compactităţi, cu condiţia realizării unei
coroziune se impune utilizarea unor compactări corecte a betonului.
betoane cu compactităţi mari, realizate Din punct de vedere tehnologic,
cu cimenturi cu rezistenţe specifice mari având în vedere dilatarea-contracţia
la acţiuni agresive (au un conţinut redus termică a betonului în covoare continui,
de C3A) şi utilizând în acelaşi timp se impune realizarea de rosturi
adaosuri plastifiante; zonele interioare, transversale şi longitudinale de 3-5
masive, vor utiliza betoane cu cimenturi cm( la distanţe normate), ce vor fi
cu căldură de hidratare mică. umplute cu bitum.

8.5.2. Betoane uşoare

6. Betoane rutiere - fac parte
din categoria betoanelor de înaltă
rezistenţă şi în structura straturilor
rutiere trebuie să prezinte rezistenţe
mecanice mari şi să fie negelive.
În funcţie de rolul lor în stratul
rutier (rezistenţă sau uzură) aceste
betoane trebuie să îndeplinească condiţii
tehnice diferite.
Din punct de vedere al
rezistenţei:
1. betonul din stratul de
rezistenţă trebuie să aibă clasa
de rezistenţă C 18/22,5
Betoanele uşoare sunt betoane
cu densitate aparentă sub 2000 kg/m3,
bune izolatoare termice şi fonice, cu
rezistenţe mecanice limitate.
În funcţie de principalele
proprietăţi, betoanele uşoare se pot
împărţi în trei clase:
1. betoane uşoare
termoizolatoare cu caracteristicile:
 0,30 W/m.k
Rb < 30 daN/cm2

80
PARTEA VIII

2. betoane uşoare mortar, astfel că densitatea aparentă şi

termoizolatoare şi de rezistenţă cu porozitatea lor se datoresc porozităţii
caracteristicile: agregatelor.
 0,60 W/m.k Utilizările specifice acestui tip de
Rb > 30 daN/cm2; betoane este cel de realizare a unor
elemente de pereţi, planşee şi
acoperişuri.
3. betoane uşoare de
rezistenţă cu caracteristicile:
2. Betoanele macroporoase
 > 0.60 W/mK
sunt betoanele din compoziţia cărora
Rb > 100 daN/cm2
lipsesc aproape complet sau în parte
Din punct de vedere al structurii nisipul, iar agregatele mari pot fi grele
se pot deosebi următoarele tipuri de compacte sau uşoare, cu dimensiuni >5
betoane uşoare: cm, cu granulozitate discontinuă sau cu
sort monogranular. Cimentul din
- betoane compacte cu agregate compoziţie va fi în cantitate redusă,
uşoare; astfel încât să poată forma o peliculă pe
granulele de agregat, prin care acestea
- betoane macroporoase; să se sprijine între ele, dar în acelaşi
- betoane celulare. timp să lase goluri mari, ce să comunice
între ele.

1. Betoanele compacte cu
agregate uşoare pot fi obţinute
folosind agregate uşoare naturale
(diatomit, scorie, tuf vulcanic, piatra
ponce, calcar cochilifer) sau artificiale.
Agregatele artificiale se obţin fie din
concasarea şi sortarea unor deşeuri
industriale (zgură de cazan, spărtură de
cărămidă sau ţiglă, steril de cărbune ars
etc.), fie prin sinterizarea unor materiale
granulare (agloporit), fie prin granulare
(zgura expandată, perlit expandat,
granulit etc.).
În aceste betoane, golurile
intergranulare sunt umplute complet cu
Din punct de vedere al
compoziţiei, în aceste betoane se
folosesc dozaje de ciment Dc = 300
kg/m3 şi raport A/C = 0,4...0,5.
Caracteristicile betonului
macroporos indică o permeabilitate
ridicată, o rezistenţă bună la îngheţ-
dezgheţ, conductivitate termică mai
bună ca la betoanele uşoare compacte,
rezistenţa la compresiune Rb < 100
daN/cm2.
Utilizările curente sunt: la
realizarea de pereţi monoliţi, blocuri de
zidărie care păstrează caracteristicile
dimensionale ale materialelor ceramice

81

utilizate în mod curent pentru realizarea
zidăriilor, plăci termoizolatoare etc.
3. Betoane celulare sunt
betoane care au în structură un număr
foarte mare de bule de aer de forme
mai mult sau mai puţin sferice, de
dimensiuni 0,5...7 mm şi care pot
reprezenta până la 85% din volum.
Volumul mare de pori se poate
obţine prin:
1. înspumare - prin
introducerea unui agent spumogen în
amestec (spumobetoane);
2. cu substanţe generatoare
de gaz - care realizează sistemul de
pori, prin gazul degajat în urma unor
reacţii chimice în amestecul de beton
(gazbeton).
Materialele folosite pentru
realizarea acestor betoane sunt: liantul
(ciment, var, ipsos), agregat (nisip,
cenuşă de termocentrală, zgură
expandată), substanţe generatoare de
gaze (pulberi de Al, Zn, Mg, feroaliaje,
care reacţionează cu Ca(OH)2 rezultat
din reacţia cimentului cu apa şi degajă
H2+), substanţe generatoare de spumă
(spumogen, clei şi săpun de colofoniu
care se stabilizează cu Na2SiO3).
În compoziţie se utilizează un
raport A/C = 2.
Întărirea este grăbită de obicei cu
ajutorul tratamentului termic pentru a
prinde efectul stabilizării porozităţii şi se
obţin mai multe sortimente: B.C.A.
(beton celular autoclavizat), G.B.N.
MATERIALE DE CONSTRUCŢII
(gazbeton cu nisip), G.B.C. (gazbeton
cu cenuşă).
Utilizările specifice acestor
betoane sunt pentru realizarea de
elemente de zidărie şi de protecţie
termică.
8.6. Proiectarea amestecurilor
de betoane
Un beton trebuie să
îndeplinească, simultan, condiţii:
- de lucrabilitate, pentru ca
betonul proaspăt să poată fi turnat în
cofraje, să ocupe complet forma, fără
fenomene de segregare, de apariţie a
discontinuităţilor structurale, sau
neomogenităţilor structurale, în condiţii
de compactare disponibile, dar în
concordanţă cu fişa tehnologică de
turnare;
- de rezistenţă, care este impusă
de calcule specifice tipului de structură
proiectat a se realiza;
- de durabilitate la acţiunea
factorilor fizico-chimici de mediu, care
fără a putea dispune de relaţii de calcul
pentru caracteristicile de durabilitate,
implică o serie de restricţii(condiţionări)
privind realizarea compoziţiei.
In cele mai multe cazuri,
exigenţele de durabilitate sunt mai
severe decât exigenţele referitoare la
82
PARTEA VIII
rezistenţele mecanice şi, corespunzător,
clasa impusă de condiţiile de durabilitate
va fi considerată ca limită inferioară
pentru proiectarea dimensională a
elementelor de constructii.
Elaborarea unei reţete de
beton este o problemă complexă,
pentru că trebuie avute în vedere,
practic, toate cunoştinţele referitoare la
proprietăţile materialelor componente şi
ale betonului, în legătură cu exploatarea
construcţiilor din beton. Aceste
cunoştinţe sunt cuprinse în normativul
NE 012-99, NE 012-1/2007 şi NE
012-2/2010 (ultimele două venind cu
schimbari semnificative şi fiind
incomplet nu poate fi folosit decat
împreună cu normativul din1999), sub
forma recomandărilor de alegere a
materialelor din punct de vedere al
calităţii şi proporţiilor cu care intervin în
amestec şi de limitare in sens restrictiv
a unor caracteristici pe care trebuie să le
îndeplinească betonul în funcţie de
condiţiile de expunere a structurii
respective.
Deci procesul de elaborare a
unei reţete de beton este un proces
complex, ce se realizează în mai multe
etape.
Etapa I - DETERMINAREA
CLASEI NECESARE A BETONULUI
Se analizează clasa de
expunere a betonului din structura
de construcţii, la acţiunea factorilor
fizici şi chimici, în concordanţă cu
precizările din tab. 8.4 şi 8.5.
Tabel 8.4. Clasele de expunere pentru construcţii
Denumirea clasei Descrierea
83
In conditiile noului normativ
NE 012-1/2007 (si in concordanta
cu Standardul SR EN 206-1) care
defineşte diferite clase de expunere
în funcţie de mecanismele de
degradare ale betonului, notaţia
utilizată pentru identificarea acestor
clase este formată din două litere şi
o cifră.
Prima literă este X (de la
eXposure în limba engleză) urmată de o
alta care se referă la mecanismul de
degradare considerat, astfel :
C - de la Carbonation
(Carbonatare)
D - de la Deicing Salt (Sare
pentru dezgheţ)
S - de la Seawater (Apă de mare)
F - de la Frost (Îngheţ)
A - de la Aggressive environment
(Mediu agresiv chimic)
M - de la Mechanical abrasion
(Atac mecanic prin abraziune)
A doua literă este urmată de o
cifră care se referă la nivelul de
umiditate (XC, XD, XS, XF) sau nivelul
de agresivitate (XA, XM).
Pentru o componentă structurală
dată, suprafeţe diferite ale betonului pot
fi supuse unor diferite acţiuni ale
mediului.
Exemple informative ilustrând
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

mediului
alegerea claselor de expunere
înconjurător
1 Nici un risc de coroziune sau atac
Beton simplu şi fără piese
metalice înglobate. Toate
expunerile, cu excepţia
X0 Beton de umplutură / egalizare
cazurilor de îngheţ-
dezgheţ, de abraziune şi
de atac chimic
2 Coroziunea datorată carbonatării
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este expus la aer şi
umiditate şi
umiditate, expunerea trebuie clasificată în modul următor:

NOTĂ – Condiţiile de umiditate luate in considerare sunt cele din betonul ce acoperă
armăturile sau piesele metalice înglobate, dar în numeroase cazuri, această umiditate poate fi
considerată că reflectă umiditatea ambiantă. În acest caz, o clasificare fondată pe diferite medii
ambiante poate fi acceptabilă. Situaţia nu poate fi aceeaşi dacă există o barieră între beton şi mediul
său înconjurător (acoperirea betonului cu un material de protecţie).
Beton in interiorul cladirilor unde gradul
de umiditate a mediului ambient este
Uscat sau permanent
XC1 redus (inclusiv bucătăriile, băile şi
umed
spălătoriile clădirilor de locuit)
Beton imersat permanent în apă
Suprafeţe de beton în contact cu apa pe
termen lung (de exemplu elemente ale
XC2 Umed, rareori uscat
rezervoarelor de apă)
Un mare număr de fundaţii
Beton în interiorul clădirilor unde
umiditatea mediului ambiant este medie
sau ridicată (bucătării, băi, spălătorii
profesionale altele decât cele ale
XC3 Umiditate moderată cladirilor de locuit
Beton la exterior, însă la adăpost de
intemperii (elemente la care aerul din
exterior are acces constant sau des, de
exemplu : hale deschise)
Suprafeţe supuse contactului cu apa,
Alternanţă umiditate - dar care nu intră în clasa de expunere
XC4
uscare XC2 (elemente exterioare expuse
intemperiilor)
3 Coroziunea datorată clorurilor având altă origine decât cea marină
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este în contact cu apa
având altă origine decât cea marină, conţinând cloruri, inclusiv din sărurile pentru
dezgheţare, clasele de expunere sunt după cum urmează:

84
PARTEA VIII

NOTĂ - În ce priveşte condiţi le de umiditate, a se vedea de asemenea secţiunea 2 din acest tabel
Suprafete de beton expuse la cloruri
transportate de curenti de aer( de
exemplu suprafeţele expuse agenţilor de
XD1 Umiditate moderată
dezgheţare de pe suprafaţa carosabilă,
pulverizaţi şi transportaţi de curenţii de
aer, la garaje, etc.)
Piscine, rezervoare
XD2 Umed, rar uscat Beton expus apelor industriale
conţinând cloruri
Elemente ale podurilor, ziduri de sprijin,
Alternanţă umiditate - expuse stropirii apei conţinând cloruri
XD3
uscare Şosele, dalele parcajelor de staţionare a
vehiculelor
4 Coroziunea datorată clorurilor din apa de mare
Când betonul care conţine armături sau piese metalice înglobate, este pus în contact
cu cloruri din apa de mare, sau acţiunii aerului ce vehiculează săruri marine, clasele de
expunere sunt următoarele:
Expunere la aerul ce Structuri pe sau în apropierea litoralului
vehiculează săruri (agresivitatea atmosferica marina
XS1 marine, însă nu sunt în acţionează asupra construcţiilor din
contact direct cu apa de beton,beton armat pe o distanta de
mare circa 5 km de ţărm)
XS2 Imersate în permanenţă Elemente de structuri marine
Zone de amaraj, zone
XS3 Elemente de structuri marine
supuse stropirii sau ceţei
5 Atac din îngheţ-dezgheţ cu sau fără agenţi de dezgheţare
Când betonul este supus la un atac semnificativ datorat ciclurilor de îngheţ-dezgheţ, atunci
când este umed, clasele de expunere sunt următoarele:
Saturaţie moderată cu
Suprafeţe verticale ale betonului expuse
XF1 apă fără agenţi de
la ploaie şi la îngheţ
dezgheţare
Suprafeţe verticale ale betonului din
Saturaţie moderată cu
lucrări rutiere expuse la îngheţ şi
XF2 apă, cu agenţi de
curenţilor de aer ce vehiculează agenţi
dezgheţare
de dezgheţare
Saturaţie puternică cu
Suprafeţe orizontale ale betonului
XF3 apă, fără agenţi de
expuse la ploaie şi la îngheţ
dezgheţare
XF4 Saturaţie puternică cu Şosele şi tabliere de pod expuse la
apă, cu agenţi de agenţi de dezgheţare
dezgheţare sau apă de Suprafeţele verticale ale betonului
mare expusela îngheţ şi supuse direct stropirii
cu agenţi de dezgheţare

85
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Zonele structurilor marine expuse la

îngheţ şi supuse stropirii cu agenţi de
dezgheţare

6 Atac chimic
Când betonul este expus la atac chimic, care survine din soluri naturale, ape de suprafaţă şi
ape subterane, clasificarea se face după cum se indică în tabelul 2. Clasificarea apelor de
mare depinde de localizarea geografică, în consecinţă se aplică clasificarea valabilă pe locul
de utilizare a betonului

NOTĂ - Un studiu special, poate fi necesar pentru determinarea clasei de expunere adecvate în medii
înconjurătoare, în situaţiile următoare:
- nu se încadrează în limitele din tabelul 2 din NE -012-1/2007;
- conţine alte substanţe chimice agresive;
- sol sau apă poluată chimic;
- prezintă o viteză ridicată a apei de scurgere, în combinaţie cu anumite substanţe chimice din
tabelul 2.
Mediu înconjurător cu
agresivitate chimică
XA1
slabă, conform
normativului
Mediu înconjurător cu
agresivitate chimică
XA2
moderata, conform
normativului
Mediu înconjurător cu
agresivitate chimică
XA3
intensa, conform
normativului
7 Solicitarea mecanică a betonului prin uzură
Dacă betonul este supus unor solicitări mecanice care produc uzura acestuia, atunci acest tip
de expunere poate fi clasificat după cum urmează:
Elemente din incinte industriale supuse
Solicitare moderată de
XM1 la circulaţia vehiculelor echipate cu
uzură
anvelope
Elemente din incinte industriale supuse
Solicitare intensa de
XM2 la circulaţia stivuitoarelor echipate cu
uzură
anvelope sau bandaje de cauciuc
Elemente din incinte industriale supuse
la circulaţia stivuitoarelor echipate cu
Solicitare foarte intensă
XM3 bandaje de elastomeri / metalice sau
de uzură
maşini cu şenile

NOTĂ – Alegerea claselor de expunere depinde de cerinţele în vigoare la locul unde betonul este
utilizat. Această clasificare de expuneri nu exclude luarea în consideraţie a condiţiilor particulare existente
la locul unde betonuleste utilizat, sau aplicarea de măsuri de protecţie precum utilizarea de oţel inoxidabil

86
PARTEA VIII

sau alt metal rezistent la coroziune, şi utilizarea de acoperiri protectoare pentru beton sau armături.

Tabelul 8.5 – Valorile limită pentru clasele de expunere corespunzătoare la atacul chimic
al solurilor naturale şi apelor subterane
Mediile înconjurătoare chimic agresive, clasificate mai jos, sunt bazate pe soluri şi
ape subterane naturale la o temperatură a apei/solului cuprinsă între 5 0C şi 25 0
C
şi în cazurile în care viteza de scurgere a apei este suficient de mică pentru a fi
considerată în condiţii statice.
Alegerea claselor se face în raport de caracteristicile chimice ce conduc la agresiunea
cea mai intensă.
Când cel puţin două caracteristici agresive conduc la aceeaşi clasă, mediul
înconjurător trebuie clasificat în clasa imediat superioară, dacă un studiu specific nu a
demonstrat că acesta nu este necesar.
Caracteristici Metode de
XA1 XA3
chimice încercări de XA2
referinţă
Ape de suprafaţă şi subterane
> 3000 şi ≤
SO42-, mg/l SR EN 196-2 ≥ 200 şi ≤ 600 > 600 şi ≤ 3000
6000
pH ISO 4316 ≤ 6,5 şi ≥ 5,5 < 5,5 şi ≥ 4,5 < 4,5 şi ≥ 4,0
CO2 agresiv, 100 până la
EN 13577 ≥ 15 şi ≤ 40 > 40 şi ≤ 100
mg/l saturaţie
SR ISO 7150-1
sau
≥ 15 şi ≤ 30 > 30 şi ≤ 60
NH4+, mg/l > 60 şi ≤ 100
≥ 15 şi ≤ 30
SR ISO 7150-2
SR ISO 7980
> 1000 şi ≤ > 3000 pana
Mg2+, mg/l ≥ 300 şi ≤ 1000
3000 la saturatie
≥ 300 şi ≤ 1000
Sol
SO42-, mg/kga ≥ 2000 şi ≤ >3000cşi ≤ >12000 şi
SR EN 196-2b
total 3000 12000 ≤ 24000
> 200
Aciditate, ml/kg DIN 4030-2 Nu sunt întâlnite în practică
Baumann Gully
a Solurile argiloase a căror permeabilitate este inferioară la 10 -5 m/s, pot să fie
clasate într-o clasă inferioară.
b Metoda de încercare prevede extracţia SO 42- cu acid clorhidric; ca alternativă este
posibil de a proceda la această extracţie cu apă, dacă aceasta este admisă pe locul de
utilizare a betonului.
c Limita trebuie să rămână de la 3000 mg/kg până la 2000 mg/kg în caz de risc de
acumulare de ioni de sulfat în beton datorită alternanţei perioadelor uscate şi perioadelor
umede, sau prin ascensiunea capilară.
NOTĂ - Valorile limită pentru clasele de expunere corespunzătoare atacului chimic a pământurilor
naturale şi apelor subterane indicate în tabelul 2.8.2 se aplică şi apelor supraterane în contact cu

87
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

suprafaţa betonului.

Betonul poate fi supus la mai elementul de construcţie vine în contact,

multe din acţiunile descrise în tabelul
8.9, în acest caz, condiţiile de mediu
înconjurător la care el este supus,
trebuie să fie exprimate sub formă de
combinaţii de clase de expunere.
Sub aspect fizic, betonul va
suferi umeziri şi uscări alternante (ca
urmare a variaţiei nivelului apei în
structura respectivă), poate îngheţa în
stare saturată cu apă (iarna).
Sub aspect chimic, în baza
analizei chimice a apei cu care
se stabileşte tipul de coroziune şi
intensitatea agresivităţii.
Indiferent de atacul de natură
fizică sau chimică care se produce
asupra betonului din lucrarea care se
are în vedere prin proiectul respectiv,
atât în normativul NE 012-99 cât şi în
NE 012-1/2007 se are în vedere cerinţe
minime legate de compozitie şi
proprietăţi privind asigurarea din punct
de vedere al durabilităţii, pentru toate
clasele de expunere, conform tabel 8.6,
extras din NE 012/1999:

Tabel 8.6. Cerinţe de asigurare a durabilităţii în funcţie de clasele de expunere

Clasa de Grad de Grad de Agregate Aer Rapor
Clasa de Tip de
beton, imperm geliv., rezistente la antr t A/C,
expunere ciment
min. ., min. min. îngh.-dezgh. enat max.
Conf.
1 C12/15* P4 - - - 0,65 NE012-
99
2 a - Conf.
C16/20* P4 - - 0,50
G100 NE012-
C18/22,5 P8 da da 0,45
b (150) 99
Conf.
3 C25/30 P12 G150 da da 0,40 NE012-
99

4 a C20/25 P8 - - - Conf.
0,45
b1 C25/30 P12 G100 da da NE012-
0,40
b2 C25/30 P12 G150 da da 99
5 a C18/22,5 P8 0,50
Conf.
b C18/22,5 P8 0,50
- - - NE012-
c C18/22,5 P12 0,45
99
d C25/30 P12 0,45

* - presupune utilizarea obligatorie de superplastifianţi

88
PARTEA VIII

Conform prevederilor tabelului dispersant şi antrenator de aer DISAN

8.4, cele mai restrictive condiţii ce se A.
impun betonului sunt: Sunt impuse condiţii de dozaj
minim de ciment pentru betonul simplu
 clasa minimă şi armat şi de asemeni de tip de ciment,
=C 25/30; tot în funcţie de condiţiile de expunere,
 grad de impermeabilitate extras din NE 012/1999:
minim =P12;
 grad de gelivitate necesar
= G 150;

 raport A/C maxim

=0,40
Normativele de betoane impun ca
pentru betoanele supuse la îngheţ-
dezgheţ să se folosească aditiv mixt

Tabel 8.7. Dozajul minim de ciment pentru asigurarea condiţiilor de durabilitate

Clasa de Grad de Dozaj minim de ciment(kg/m3) pentru

expunere agresivitate Beton simplu Beton armat
a - 150 250
1
b - 180 275
a - 200 290
2
b - 300 325
3 - 325 365
S 300 325
a
I 350 390
4
S 300 325
b
I 325 365
ANA AS ANA AS
225
a FS 2401) 260 2701)
(180)
300 3301) 3601)
b S 2) 325
(230) 300 3402)
5 350 330 2)
3652)
c I 3) 390
(280) 310 3503)
2)
FI-1 410 4502)
3)
350(+) 370 4103)
d 390 (+)
FI-2 (280) 2)
410 (+) 4502) (+)
3)
410 4503)

89
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

FI-3
4103) (+) 4503) (+)

- 1/6 din grosimea elementului

- în care notaţiile din tabel simbolizează: din structura recipienţilor;;
ANA – ape naturale agresive - cu 6 mm mai mică decât
AS – agresivitate sulfatică dimensiunea celui mai mic "ochi" format
1) ciment II A-S de barele de armătură conţinută de
2) ciment H I; H II A-S
element.
3) – ciment SR I; SR II A-S
(+) – măsuri suplimentare de
Proiectul va trebui să
protecţie specifice atât clasa de beton
( ) – valorile din paranteză se adoptă necesară, cât şi condiţiile limitative
pentru betoanele suport sau de egalizare. impuse betonului, în modul
următor:
În situaţia în care nu se prevăd
tipurile de ciment ce urmează a se C min. ; A/C ; eventual
utiliza, normativul NE 012/1999 aditivi(DISAN A)
reactualizat si completat de NE 012-
1/2007, are anexe care prevăd acest Etapa I, prezentată mai sus,
lucru, inclusiv clasa de rezistenţă a constituie sarcina inginerului
cimentului. proiectant al construcţiei. Etapele
Se calculează caracteristicile ulterioare ale procesului de
dimensionale ale elementului, elaborare a reţetei cad în sarcina
considerând clasa de beton minimă executantului construcţiei.
adoptată, cea mai defavorabilă
rezultată din restricţiile de mai sus. In Etapa a-II-a - ADAPTAREA
cazul în care calculele de dimensionare REŢETEI LA CONDIŢIILE
relevă necesitatea adoptării unei clase TEHNOLOGICE DE PRODUCŢIE
superioare de beton, o astfel de clasă se A doua etapă, are ca obiectiv
poate adopta, întrucât se vor respecta adaptarea caracteristicilor de
implicit condiţiile limitative de lucrabilitate ale betonului la
durabilitate. Sub nici un motiv, nu caracteristicile constructive ale
poate fi, însă, adoptată o clasă elementelor de constructii, la condiţiile
inferioară. tehnologice de preparare şi de punere în
Dimensiunea maximă a operă a betonului, conform NE
agregatului se adoptă în funcţie de 012/1999 şi pentru care NE 012-1/2007
forma, dimensiunile şi caracteristicile de nu prezinta specificatii.
armare ale elementului ce urmează a fi
executat, această dimensiune trebuind Se adoptă gradul de lucrabilitate
să fie mai mică decât: al betonului, pe criteriile prezentate în
- 1/3 din grosimea plăcilor; tabelul 8.8. Consistenţa betonului
- 1/5 din dimensiunea minimă a proaspăt ca măsură a lucrabilităţii asa
elementului; cum s-a prezentat anterior poate fi

90
PARTEA VIII

determinată prin următoarele metode: tasarea conului, remodelare VE-BE,

răspândire.

Tabel 8.8. Alegerea lucrabilităţii betonului funcţie de tipul de element constructiv şi

tehnologiile de punere în operă

Nr.
Tipul de elemente şi tehnologia de punere în Clasa de Tasare
crt
operă consistenţă (cm)
.
Fundaţii din beton simplu sau slab armat, 30 10
1 T2 sau T3
elemente masive 70 20
Fundaţii din beton armat, stâlpi, grinzi, pereţi 70 20
2 T3 sau T3/T4
structurali 100 20
Idem, realizate cu beton pompat, recipienţi,
3 T4 120 20
monolitizări
Elemente sau monolitizări cu armături dese sau
4 dificultăţi de compactare, elemente cu secţiuni T4/T5 150 30
reduse
Elemente pentru a căror realizare, tehnologia de
5 T5* 180 30
execuţie presupune betoane foarte fluide

Determinarea consistenţei prin vechile notatii, astfel încât consistenţa

metoda tasării conului nu este poate fi stabilită prin una dintre acestea.
recomandată pentru betoane cu Se analizează existenţa sau
lucrabilitate redusă. În cazul betoanelor posibilităţile de aprovizionare a
cu lucrabilitate mare se utilizează materialelor componente. In cazul în
metoda tasării conului sau metoda care executantul nu poate asigura
răspândirii, această ultimă metodă fiind materialele recomandate, este necesară
reintrodusă prin intermediul adoptarea materialelor utilizabile, alese
Normativului NE012/1999 si mentinuta conform normativului NE 012-99 si in
prin NE012-1/2007, la determinarea concordanta cu NE 012-1/2007.
caracteristicilor betonului proaspăt şi
Se analizează dacă staţia de
fiind recomandată pentru determinarea
betoane realizează gradul de
consistenţei la betoane cu lucrabilitate
omogenitate.
mare.
Clasa de beton adaptată
În general, chiar daca prin
condiţiilor constructive şi tehnologice va
actualele acte normative nu s-a stabilit o
fi cel puţin egală cu cea rezultată din
corelaţie între cele patru metode, in
etapa I.
lucrarea de fata se propune o apropiere
intre acestea prin intermediul
conceptului de lucrabilitate si in acord cu

91
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Etapa a-III-a - STABILIREA 012-99 şi care lipsesc din NE 012-

REŢETEI PRELIMINARE 1/2007.
A treia etapă cuprinde calculele Se adoptă dozajul informativ
dozajelor materialelor componente, pe de apă, conform tabelului 8.9.:
baza recomandărilor normativului NE

Tabelul 8.9. Dozaje orientative de apă de amestecare

Dozaj de apă recomandat pentru clasa da tasare
Clasa betonului
T2 T3 T3/T4 T4
<C8/10 160 170 - -
C8/10…..C20/25 170 185 200 220
C25 185 200 215 230

Dozajul de apă se reduce cu: şi se majorează cu:

- 10 %, pentru agregat 0-71 m; - 10 %, pentru agregatul concasat;
- 5 %, pentru agregat 0-40 m; - 20 %, pentru agregatul 0-7 m
- 10-20 % dacă se folosesc aditivi - 10 %, pentru agregatul 0-16 m;
plastifianţi; - 5 %, pentru agregatul 0-20 m.

Tabelul 8.10. Rapoartele A/C maxime pentru realizarea rezistenţei

Clasa cimentului
Clasa
betonului
32,5 42,5 52,5

C8/10 0,75 - -
C12/15 0,65 - -
C16/20 0,55 0,65 -
C18/22,5 0,53 0,62 -
C20/25 0,50 0,60 -
C25/30 0,45 0,55 0,60
C28/35 0,40 0,50 0,55
C30/37 - 0,47 0,53
C32/40 - 0,45 0,50
C35/45 - 0,40 0,47
C40/50 - - 0,45

92
PARTEA VIII

C45/55 - - 0,42
C50/60 - - 0,40
Se adoptă raportul A/C - , şi = densităţile
recomandat, pentru realizarea aparente ale agregatului (2,7
rezistenţei, conform tabelului 8.10, dar
kg/dm3), cimentului
care trebuie să fie mai mic sau cel mult
egal cu valoarea limită stabilită din (3 kg/dm ) şi apei (1 kg/dm3);
3
condiţiile de durabilitate: -V = volumul
betonului (1000 dm3);
Notă: - C' şi A' = dozajele de
- valorile din tabel sunt valabile pentru ciment şi de apă;
gradul II de omogenitate al betonului; pentru -P = porozitatea
gradul I şi III valorile cresc cu 0,05 respectiv scad betonului (20%, pentru betoanele
cu 0,05; fără aditivi antrenatori de aer,
- în cazul utilizării agregatelor de respectiv valorile recomandate,
concasaj, valorile din tabel se măresc cu 10%; pentru betoanele cu astfel de
- pentru betoanele tratate termic valorile aditivi).
din tabel se consideră pentru gradul I, iar pentru
gradul II acestea vor fi diminuate cu 0.05; Agregatul ce urmează a se utiliza
- valorile în umbră nu se regăsesc în va avea o anumită compoziţie
normele europene. granulometrică, ce va ţine seama de
clasa de consistenţă a betonului şi de
Se calculează dozajul de ciment conţinutul de ciment, ca parte fină. Va
( ) , din condiţiile rezulta pentru agregatul respectiv, în
respectării dozajului de apă şi raportului funcţie de dimensiunea maximă a
A/C maxim, pentru asigurarea condiţiilor granulei, o compoziţie pe sorturi ce se
de rezistenţă dar şi de durabilitate: va încadra într-o anumită zonă de
granulozitate.
= (8.25.) Pentru betoanele cu aditivi,
dozajul volumului de aditiv se consideră
cuprins în volumul apei (în care se
- Se calculează dozajul de dizolvă).
agregat total, din condiţia realizării Se calculează dozajul (Ad)
volumului: de soluţie de aditiv (cu concentraţia
de 20% şi densitatea 1,07 kg/l),
considerând 1 litru la suta de kilograme
de ciment.
Dozajul de aditiv se consideră
(8.26) cuprins în dozajul de apă, în care se
în care: diluează.

93
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

Se calculează densitatea mare decât +50 kg/m3, indică o eroare

aparentă a betonului proaspăt în calcului reţetei.
compactat, ca sumă a dozajelor
Dozajele de apă (A/), de
materialelor componente:
aditiv (Ad/) şi densitatea aparentă ( ),
(8.27) determinate experimental, constituie
parametri de corecţie ai reţetei,
Dozajele calculate constituie
aplicându-se formulele:
prima reţetă (informativă) a
betonului, întrucât a rezultat pe baza
dozajului de apă şi raportului A/C
recomandat de normativul NE 012-
99. (8.28)

Este necesară verificarea Agregatul se împarte pe sorturi,

realizării lucrabilităţii betonului, prin conform granulozităţii adoptate iniţial.
încercări de laborator. Dacă, după corectarea reţetei,
Se prepară un volum (V) de dozajul de ciment devine mai mic decât
minimum 30 dm3 de beton, cu reţeta cel minim admis din condiţiile de
informativă stabilită. durabilitate, se adoptă valoarea limită,
Agregatele folosite pentru fără a modifica dozajele celorlalte
prepararea amestecului de probă trebuie materiale componente.
să fie uscate.
Dozajele calculate constituie
Se determină una din
"reţeta de bază" a betonului, care
caracteristicile de lucrabilitate
îndeplineşte condiţiile de lucrabilitate.
(consistenţa, gradul de compactare)
respectiv densitatea aparentă a
Etapa a-IV-a -
betonului proaspăt, compactat( ). In
DEFINITIVAREA REŢETEI
cazul în care lucrabilitatea nu este
Ultima etapă cuprinde încercările
realizată, se corectează
de laborator pentru verificarea
corespunzător dozajul de apă.
caracteristicilor betonului în stare
Dacă betonul conţine aditiv
întărită.
antrenator de aer, dozajul acestuia se
Se prepară amestecuri de probă
corectează odată cu dozajul de apă, pe
baza conţinutului de aer oclus, (câte trei şarje de minimum 0.03 m3),
determinat experimental. cu trei reţete:
1. reţeta de bază, stabilită
anterior;
O primă condiţie ce trebuie 2. reţeta preliminară, la care
verificată, o constituie diferenţa între dozajul de ciment se reduce cu 7%;
3. reţeta preliminară, la care
densităţile aparente ( şi ) ale
dozajul de ciment se majorează cu 7%.
betonului proaspăt. O diferenţă mai

94
PARTEA VIII

In reţetele cu dozaj de ciment Rb = rezistenţa betonului, la

modificat, dozajele celorlalte materiale compresiune, care va fi comparată
componente se menţin neschimbate. cu valoarea din tab. 8.16;
Modificarea dozajului de ciment se = rezistenţa betonului, la
realizează numai dacă proporţia de 7% compresiune, obţinută la vârsta de
reprezintă cel puţin 20 kg/m3, iar în 28 zile;
cazul reducerii, dozajul de ciment nu = rezistenţa de clasă (normată) a
devine mai mic decât cel minim admis cimentului, ce se va folosi la
din condiţiile de durabilitate. prepararea betoanelor;
Din betoanele preparate,
= rezistenţa de clasă (efectivă) a
repartizat egal pe cele trei şarje, se
realizează epruvetele necesare cimentului care s-a folosit la
încercărilor pentru determinarea prepararea betoanelor din care s-au
caracteristicilor în stare întărită. confecţionat epruvetele.
Epruvetele se păstrează în regim
normat, până la termenul de încercare Se adoptă, ca definitivă,
( 7zile şi 28 zile pentru betoanele reţeta care, cu dozajul minim ce
obişnuite, respectiv 90 zile pentru ciment, realizează, simultan, toate
betoanele hidrotehnice). exigenţele impuse pentru starea
întărită.
Rezistenţa la compresiune ( ),
în varianta pe cub respectiv pe cilindru, Pentru lucrări urgente, se poate
se corectează conform relaţiei: emite, ca reţetă provizorie, compoziţia
care realizează condiţia de rezistenţă la
compresiune la 7 zile, urmând a fi
definitivată prin încercările la 28 zile,
valorile limitative fiind cuprinse în
(8.29) tabelul 8.11:

în care:

Tabelul 8.11. Rezistenţa la compresiune minimă la 28 zile, pentru încercări preliminare

Rezistenţa preliminară (N/mm2)
Clasa
betonului
cilindru cub

C8/10 14,5 18

C12/15 19 23,5

95
 MATERIALE DE CONSTRUCŢII

C16/20 23 29

C18/22,5 26 32

C20/25 29 36

C25/30 33,5 42

C28/35 37,5 47

C30/37 38,5 48

C32/40 41 51,5

C35/45 45 56,5

C40/50 50 62,5

C45/55 54 67,5

C50/60 58 73

C55/67 55 67

C60/75 60 75

C70/85 70 85

C80/95 80 95

C90/105 90 105

C100/115 100 115

8.7. Bibliografie
1. R.E. Shaefer, “Reinforced
concrete: Preliminary Design for
Architects and Builders”, McGraw-
Hill, 1992;
2. A. Boёthius, J.B. Ward-
Perkins, “Etruscan and Roman
Architecture. Pelican History of
Art”, 2nd ed., Baltimore: Penguin,
1970;
3. R.J. Mainstone,
“Developments in Structural
Forms”, Allen Lane, London, 1975;

96
PARTEA VIII

4. Neville, A. Proprietăţile betonului –

Editura Tehnică Bucureşti, 1979
5. Moldovan, D. - Aditivi pentru
betoane – Editura Tehnică Bucureşti,
1978
6. Lewicki, B. - Betoane uşoare
– Editura tehnică, Bucureşti, 1978
7. Nicolescu, L. - Betoane
hidrotehnice pentru lucrări de
îmbunătăţiri funciare – Editura CERES
Bucureşti, 1987
8. Rujanu, M.. - Pietre naturale şi
artificiale, lianţi şi compozitele lor,
Editura “TEHNICA INFO” Chişinău, 2002
9. Rujanu, M.. - Laboratorul
materialelor de construcţii, Editura
“TEHNICA INFO” Chişinău, 2002
10. I. Teoreanu, Tehnologia
betoanelor şi azbocimentului,
Editura Didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1977
11. ***** SR 3518:2009,
- Încercări pe betoane
12. *****NE 012-1:2007, -
Cod de practică pentru executarea
lucrărilor din beton, beton armat şi
beton precomprimat
13. *****NE 012-2:2010,
- Cod de practică pentru
executarea lucrărilor din beton,
beton armat şi beton
precomprimat.

97