Civile Curs

5/16/2021
CONSTRUCȚII CIVILE 1
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
ș. l. dr. ing. Claudiu ROMILA
1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
2. EXIGENȚE PENTRU CONSTRUCȚII
3. CLASIFICAREA CONSTRUCȚIILOR ȘI ALCĂTUIREA GENERALĂ A
CLĂDIRILOR
4. NOȚIUNI GENERALE DESPRE ACȚIUNI
5. CONDIȚII CLIMATICE DE CALCUL
6. TRANSFERUL DE CĂLDURĂ ÎN CONSTRUCȚII
7. UMIDITATEA CONSTRUCȚIILOR
8. ACUSTICA CLĂDIRILOR
9. VENTILAREA NATURALĂ
10. ILUMINATUL NATURAL
1
5/16/2021
Scurtă incursiune în istoria construcțiilor

Construcțiile sunt produse ale activității umane destinate a adăposti și deservi procesele
vieții. Ele reprezintă cea mai veche activitate tehnică a oamenilor, însoțind permanent
lupta acestora cu adversitatea mediului înconjurător. Cele mai vechi așezări umane se
consideră ca datând din neolitic (mileniul V î.e.n).
Evoluția concepțiilor și a tehniciilor de realizare a construcțiilor a fost strâns

legată de materialele disponibile și de nivelul cunoștiințelor și a descoperirilor
tehnice.
Timp de mii de ani s-a construit în lut, lemn, piatră și ceramică, ipsos și
var, pe bază de experiență și reguli empirice transmise de la o generație la
alta, dar completate și îmbunătățite permanent.
2
5/16/2021
Cu aceste materiale modeste s-au realizat construcții impresionante.
Încă din mileniul V î.e.n, în Egipt și vechea Mesopotamie, se utilizau în

construcții cărămizi crude arse la soare, ipsos și mortar de ipsos, var și mortar
de var.
• Zidul exterior al Babilonului (18 km lungime, 30 m grosime)
• Grădinile suspendate ale Babilonului
• Piramidele, zigurate
Activitatea de construcții a cunoscut o înflorire spectaculoasă în perioada de

dominație a Romei antice. Romanii au utilizat un mortar special al cărui liant era
așa numitul ”ciment roman”: o marnă arsă la cca. 900°C și măcinată apoi cu
circa 5% gips și 15% pietre vulcanice. Edificiile romane nu impresionează doar
prin dimensiune ci și prin diversitatea funcțională.
• Poduri, viaducete, tuneluri, ziduri de sprijin etc.
• Bazilici, temple, amfiteatre, terme etc.
3
5/16/2021
Aproximativ în anii 550 e.n. constructorii bizantini au realizat (în cca 5 ani)
celebra catedrală Sf. Sofia, acoperită cu o cupolă de 32,6m diametru, la o
înălțime de peste 50m. Pentru a fi ușoare, cupola și bolțile au fost realizate din
zidărie de plăci cărămizi bizantine (cca 45x45x5cm) legate cu mortar.
Clădirile catedralelor gotice realizate în secolele XII-XVI în țările Europei

Occidentale uimesc prin proporții și dimensiuni (adâncimi ale fundațiilor din
piatră de până la 10m, lățimi ale navei clădirii de până la 48m și înălțimi de până
la 165m) – în România cea mai înaltă clădire are 137m și a fost construită în
anul 2012.
Secolul XIX marchează o cotitură esențială în domeniul construcțiilor datorită

apariției cimentului Portland (1824 – amestec de calcar și argilă, ars până la
cca 1000°C și măcinat fin) și apoi a două noi materiale de construcție cu
caracteristici mecanice mult superioare pietrei naturale, ceramice și lemnului:
oțelul (profile laminate) și betonul armat.
Apar construcții cu ferme de oțel (gara din Liverpool cu deschidere de 47m),
poduri cu structură metalică din grinzi cu zăbrele de mare deschidere (podul
peste Vistula cu 6 deschideri de 131 m în 1857).
Podul de peste Dunăre de la Cernavodă, la care deschiderea centrală măsoară
191m, era în anul deschiderii sale cea mai spectaculoasă realizare din Europa.
4
5/16/2021
În România s-au utilizat atunci în premieră mondială oțelurile moi.
România a fost printre primele țări din lume în care s-au utilizat construcții din
beton armat: silozurile de cereale de la Brăila, Galați și Constanța începute în
anii 1884-1885 (ocazie în care inginerul A. Saligny utilizează în premieră
mondială elemente prefabricate din beton armat și îmbinarea barelor de
oțel prin sudare).
În a doua jumătate a sec. XIX au început să apară preocupări pentru aspectele

teoretice și experimentale ale utilizării materialelor de construcții și s-a conturat
apariția „științelor construcțiilor”.
Între competențele arhitecților și a ingineriilor în raport cu proiectarea și

realizarea construcțiilor s-a produs în timp o delimitare, apărând în timp două
profesii.
În România în anul 1867 apare Școala Națională de Poduri și Șosele și Mine

(în anul 1921 se transformă în Școală Politehnică) și Școala de Arte
Frumoase (care în anul 1904 devine Școală Superioară de Arhitectură).
Secolul XX este secolul construcțiilor din beton armat și/sau metal, cu soluții
tehnice și tehnologice din ce în ce mai diverse și mai îndrăznețe.
În prima jumătate a acestui secol, în întreaga lume are loc o adevărată explozie
a activităților de construcții. Pe lângă clădirile individuale, apar un număr mare
de imobile de locuințe, clădiri publice (majoritatea cu caracter monumental),
clădiri pentru activități monumentale, drumuri, poduri etc.
După cel de al doilea război mondial, majoritatea țărilor și-au propus programe
ambițioase în domeniul construcțiilor, programe nerealizabile cu vechile tehnici
și tehnologii. S-a conturat o nouă strategie de principiu, care a fost exprimată
generic „industrializarea construcțiilor” definită prin:
Mecanizarea lucrărilor mari consumatoare de forță de muncă și de
timp (excavări, transport, preparare betoane etc.) ;
Organizarea proceselor de lucru pe șantier în modele și metode;
Prefabricarea multor componente ale construcțiilor.
5
5/16/2021
Aceste strategii (adoptate în deceniul VI al secolului trecut) au permis realizarea

în deceniile VII și VIII a unui număr mare de lucrări.
Caracteristică acestei perioade a fost subordonarea necesităților umane

dezideratelor tehnice și tehnologice ale industrializării, când în mod firesc ar fi
trebuit procedat invers.
Deceniul VIII a fost puternic marcat de criza mondială de materii prime și

energie.
Noul mileniu s-a caracterizat printr-o diminuare a interesului pentru aspectele

cantitative ale domeniului de construcții și printr-o creștere a interesului pentru
aspectele calitative.
Particularități ale produsului construcții și ale activităților

legate de concepția, proiectarea și realizarea acestora
Față de alte produse ale activității umane, construcțiile au un specific aparte, se
individualizează printr-o serie de particularități care țin atât de activitatea de proiectare
cât și de cea de execuție.
A. DURATA DE VIAȚĂ
B. LIPSA SERIEI ZERO
C. DEPENDENȚA PERFORMANȚELOR DE AMPLASAMENT
D. IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI NATURAL
E. PROCES REALIZAT ÎN AER LIBER
6
5/16/2021
Construcțiile sunt produsele umane care au cea mai mare durată de viață de
funcționare, de 70-100 de ani (de aproximativ 10 ori mai mare decât a majorității
celorlalte produse).
Prin urmare, concepția, proiectarea, execuția și întreținerea unui obiect de
construcție trebuie să-i asigure acestuia o durabilitate fizică și funcțională
deosebit de mare (mai ales în condițiile creșterii ca număr și intensitate a
fenomenelor extreme).
Nu toate construcțiile trebuie să aibă aceeași durată de viață. Durata depinde
de gradul de importanță al acesteia.
În țările Uniunii Europene, începând cu anii 1990, a început să fie utilizată

noțiunea de durata de viață rațională economic, care definește o perioadă de
timp stabilită prin analize ce au în vedere:
Costurile survenite în cazul în care construcția ajunge inutilizabilă;
Riscurile și consecințele unei prăbușiri a construcției și costurile
asigurării contra acestor riscuri;
Costurile renovărilor parțiale ce se estimează a fi necesare;
Costurile de întreținere;
Costurile dezafectării;
Efectele ecologice ale existenței construcției sau ale dezafectării ei.
7
5/16/2021
B. LIPSA SERIEI ZERO

Pentru majoritatea produselor industriale este obligatorie verificarea soluției de
proiect prin testarea tehnologic – funcțională a unor prototipuri. Astfel,
proiectantul dispune de mai multe posibilități de îmbunătățire din aproape în
aproape a calității.
Produsele construcții nu pot fi testate, în ansamblul lor, la scară naturală și în

regim real de existență, cu introducerea factorului timp. Deci proiectul nu poate
fi îmbunătățit succesiv înainte de a fi materializat.
Fiabiliatea produsului construcție, pe durata a 70-100 de ani (și nu a sute sau

mii de ore de funcționare) rămâne necunoscută sub acțiunea continuă,
combinată și aleatoare în timp și în spațiu a unui număr mare de agenți
fizico-mecanici, chimici, biologici etc.
C. DEPENDENȚA PERFORMANȚELOR DE AMPLASAMENT
Fiind legate de pământ, pentru toată durata lor de viață, construcțiile își
realizează performanțele în strânsă legătură cu caracteristicile amplasamentului.
Astfel, siguranța și stabilitatea depind mult de aceasta.
Amplasamentul influențează și prin particularitățile lui climatice: temperatura

exterioară, însorire (ca intensitate și durată), cantități de precipitații (ploi, zăpezi),
viteza și direcția vânturilor, compoziția fizico-chimică a aerului etc.
Ca urmare, fiecare construcție este într-un fel sau altul unicat, chiar dacă
este realizată după un proiect tip.
8
5/16/2021
D. IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI NATURAL

Construcțiile trebuie astfel proiectate și executate în termenii fundamentali ai
conceptului de dezvoltare durabilă a societății și pentru aceasta este necesară o
anticipare atentă a tuturor consecințelor pe care le va avea viitoarea construcție,
inclusiv cele imputabile dezafectării și reciclării materialelor rezultate.
Procese funcționale adăpostite de multe construcții sunt generatoare de

reziduuri, cel mai adesea poluante. Reintroducerea lor în circuitul natural – care
se face tot cu ajutorul unor construcții speciale – constituie în ultimul timp o
problemă de mare importanță.
Alături de proiectanții tehnologiilor industriale și de instalații,

constructorilor le revine o răspundere foarte mare pe linia protejării și
prezervării mediului natural.
E. PROCES REALIZAT ÎN AER LIBER

Obținerea unei execuții de calitate este foarte dificilă atunci când aceasta are
loc în aer liber sub acțiunea directă a factorilor climatici exteriori.
Resursele tehnico-materiale ocupă un volum foarte mare și ca urmare

depozitarea lor este greu să se facă în spații acoperite și închise.
Operațiile de aprovizionare, depozitare și management a acestor resurse

sunt mai greu de stăpânit și controlat decât în cazul altor ramuri de
activitate.
9
5/16/2021
1. Exigențe pentru construcții

A. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Construcțiile se numără printre cele mai importante produse realizate, deoarece asigură
un cadru protejat pentru majoritatea activităților umane și, dintre toate bunurile, au cea
mai lungă perioadă de utilizare. Clădirile au atât o perioadă utilitară, de ordin practic, dar
și o valoare artistică, arhitecturală.
Prin urmare, orice construcție trebuie să răspundă unui ansamblu bogat de cerințe
(exigențe) determinate de necesitățile de utilizare și de cele de ordin estetic. Prin
exigențe în construcții se înțeleg condițiile care trebuiesc îndeplinite astfel încât clădirile
să corespundă necesităților și posibilităților utilizatorilor individuali și societății în
ansamblu.

Un sistem de exigențe devine util când poate conduce la soluționarea următoarelor
probleme:
A. Determinarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească construcțiile, în ansamblu
și pe părți componente, ținând seama de funcțiile care decurg din destinația clădirii și de in-
teresele colectivității care o utilizează;
B. Stabilirea soluțiilor constructive care să satisfacă aceste condiții, a modalităților de verifi-
care, a materialelor utilizate și a tehnologiilor prin care se poate ajunge cel mai avantajos
la rezultatul dorit.
!!! Conceptul de performanță în construcții are un înțeles diferit față de sensul

comun al noțiunii de performanță.
10
5/16/2021

În domeniul construcțiilor, noțiunile de bază ce conduc la definirea conceptului de performanță sunt
următoarele:
a. EXIGENȚELE UTILIZATORILOR CLĂDIRILOR
b. EXIGENȚE DE PERFORMANȚĂ
c. CRITERII DE PERFORMANȚĂ
d. NIVELURI DE PERFORMANȚĂ

a. Exigențe ale utilizatorilor (formulate la nivel general)
fiziologice-naturale
Exigențe acustice – protecția contra zgomotului și calitatea sonoră a imobilului;
Exigențe higrotermice și de însorire – se manifestă prin confortul de iarnă și confortul de vară;
Exigențe vizuale – iluminarea;
Exigențe de securitate – stabilitatea construcției, securitatea functionării echipamentelor la incendiu,
electrocutare, explozie, la circulație, la intruziune;
Exigențe de igienă – adaptarea echipamentelor sanitare, ușurința efectuării curățeniei și dezinfecției,
eliminarea apelor uzate;
Exigențe olfactive și respiratorii – determină puritatea aerului în construcție;
Exigente tactile – în special la contactul dintre picior și pardoseala;
psihosociale
exigențe privind dreptul la intimitate al ocupanților – între ei și în raport cu exteriorul.
de eficiență privind cheltuieli și consumuri minime de achiziție și exploatare a clădirii, durabilitate,

protecție fata de pericole, conservarea mediului etc.
11
5/16/2021

b. Exigențe de performanță
Sunt formulate de specialiști pentru a satisface exigențele utilizatorilor, luând în considerare factorii
care acționează asupra imobilului. Ca și exigențele utilizatorilor, exigențele de performanță sunt
exprimate tot calitativ (fără formulare calitativă). Un exemplu de exigență de performanță este izolarea
acustică față de zgomotele provenite din afara unei clădiri.
• Exigențe de performanță privind realizarea lucrărilor de construcții
• Exigențe de performanță referitoare la exploatarea construcțiilor
c. Criterii de performanță
Constituie traducerea exigențelor de performanță în calități pe care trebuie să le îndeplinească diferen-
țiat părțile componente ale clădirii pentru ca exigențele de performanță să fie satisfăcute. Unei exigențe
de performanță îi pot corespunde mai multe criterii de performanță (izolării acustice îi corespunde ca-
pacitatea de izolare la transmisia zgomotelor aeriene și de impact).
d. Niveluri de performanță
Reprezintă concretizarea cantitativă, numerică, a criteriilor de performanță, astfel încât acestea să
poată fi utilizate în proiectare, cu ajutorul diferitelor relații fizico-matematice de dimensionare. Valorile
minime, maxime sau optime ale nivelurilor de performanță sunt stabilite prin standarde și normative.
De exemplu, nivelul zgomotelor exterioare percepute în încăperi trebuie să fie de maxim 35dB.
EXIGENȚE DE PERFORMANȚĂ PENTRU CLĂDIRI CIVILE
La nivelul Organizației Internaționale pentru standardizare (ISO) a fost întocmită

în anul 1975 o listă ce cuprinde 14 exigențe de performanță pentru clădiri civile,
ce a fost preluată în România prin STAS 12400/1-85:
1. Stabilitate și rezistență 8. Confort tactil

2. Siguranța la foc 9. Confort antropodinamic
3. Siguranța utilizării 10. Igienă
4. Etanșeitatea 11. Utilizarea spațiilor / adaptare la utilizare
5. Confort higrotermic 12. Durabilitate
6. Ambianță atmosferică 13. Confort vizual
7. Confort acustic 14. Economicitate
12
5/16/2021
EXIGENȚE DE PERFORMANȚĂ PENTRU CLĂDIRI CIVILE
În cadrul Reglementărilor Uniunii Europene (Directiva 89/106) au fost adoptate

6 exigențe (cerințe) esențiale, însușite și de România prin elaborarea Legii nr.
10/1995 privind calitatea în construcții:
1. Rezistență mecanică și stabilitate
2. Securitate în caz de incendiu
3. Igienă, sănătate și mediu
4. Securitate în utilizare
5. Protecție împotriva zgomotelor
6. Economie de energie și izolație termică
În martie 2011, Parlamentul European a emis Regulamentul UE nr. 305/2011

care înlocuiește Directiva 106 și adaugă o nouă cerință esențială:
7. Utilizare sustenabilă a resurselor naturale
A. REZISTENȚĂ MECANICĂ ȘI STABILITATE
O construcție trebuie concepută și realizată astfel

încât acțiunile susceptibile a se exercita în timpul
construirii și utilizării ei să nu antreneze nici unul
dintre evenimentele următoare:
• Prăbușirea ansamblului sau a unei părți al
construcției;
• Deformații de o amploare inadmisibilă;
• Deteriorări ale unor echipamente nestructurale,
instalații și echipamente, ca urmare a unor
deformații importante ale elementelor
structurale;
• Deteriorări rezultând din solicitări accidentale,
de o amploare disproporționat de mare în raport
cu intensitatea evenimentului solicitant.
13
5/16/2021
B. SECURITATE ÎN CAZ DE INCENDIU

încât în caz de incendiu:
• Stabilitatea elementelor structurale să se
mențină pe o perioadă dată;
• Apariția și propagarea focului și fumului în
interior să fie limitate;
• Extinderea focului la construcțiile vecine să fie
limitată;
• Ocupanții să poată părăsi clădirea neafectați,
sau să poată fi asistați la aceasta;
• Echipele de salvare să poată acționa eficient și
rapid, fără a fi expuse unor pericole majore.
C. IGIENĂ, SĂNĂTATE ȘI MEDIU

O construcție trebuie concepută și realizată astfel încât, pe tot ciclul ei de viață,
să nu constituie un pericol pentru igiena și sănătatea lucrătorilor, a ocupanților
sau a vecinilor și nici să nu exercite un impact exagerat de mare asupra calității
climei și a mediului interior și exterior din cauza:
• Unor degajări de gaze toxice;
• Prezența îa aer a unor particule periculoase;
• Emisiei de radiații periculoase;
• Poluării sau contaminării apei sau solului;
• Defectelor de evacuare a apelor reziduale, a fumului, sau a dejecțiilor solide și
lichide;
• Prezenței umidității în diferite părți ale construcției sau pe suprafețele
interioare ale acestora
14
5/16/2021
D. SECURITATE ÎN UTILIZARE

încât utilizatorii ei să nu fie expuși unor riscuri
majore de accidente de tipul alunecărilor, căderilor,
loviturilor, arsurilor, electrocutărilor, rănirilor în urma
exploziilor și a tâlhăriilor etc.
În plus ele trebuie să fie accesibile și utilizabile
pentru persoanele cu dizabilități.
E. PROTECȚIE CONTRA ZGOMOTELOR
O construcție trebuie concepută și

realizată astfel încât zgomotul perceput
de ocupanți sau de persoane aflate în
apropiere să fie menținut la nivelul la
care sănătatea lor să nu fie primejduită
iar somnul, odihna sau lucrul să fie
posibile în condiții satisfăcătoare.
15
5/16/2021
F. ECONOMIE DE ENERGIE ȘI IZOLARE TERMICĂ
O construcție (împreună cu instalațiile și echipamentele sale) trebuie concepută

și realizată astfel încât consumul de energie necesar utilizării să rămână moderat
în raport cu condițiile climatice locale, fără ca prin aceasta să fie afectat confortul
termic al ocupanților.
În plus, construcțiile trebuie să consume cât mai puțină energie pe parcursul
construirii și dezafectării lor.
G. UTILIZARE SUSTENABILĂ A RESURSELOR NATURALE
O construcție trebuie concepută, proiectată, realizată și dezafectată astfel încât

utilizarea resurselor naturale să fie sustenabilă și să se asigure, în mod special
reutilizarea sau reciclabilitatea materialelor și în special următoarele:
• Reutilizarea sau reciclabilitatea materialelor și părților componente după
dezafectare
• Durabilitatea
• Utilizare unor materii prime și secundare compatibile cu mediul.
16
5/16/2021
CALITATEA ÎN CONSTRUCȚII
Pentru obținerea unor construcții de calitate corespunzătoare, Legea 10/1995,
modificată prin Legea 123/2007, instituie obligativitatea realizării și menținerii, pe
întreaga durată de existentă a construcțiilor, a tuturor exigențelor esențiale
prevăzute de Directivele Europene.
Sistemul Calității în Construcții se compune din:
a) Reglementările tehnice în construcții;
b) Calitatea produselor folosite la realizarea construcțiilor;
c) Agrementele tehnice pentru produsele și procedeele noi;
d) Verificarea și expertizarea proiectelor, lucrărilor de execuție și a construcțiilor
existente;
e) Conducerea și acreditarea laboratoarelor de analize;
f) Activitatea metrologică în construcții;
g) Recepția construcțiilor;
h) Comportarea în exploatare și intervenții în timp;
i) Postutilizarea construcțiilor;
j) Controlul de stat al calității în construcții.
CALITATEA ÎN CONSTRUCȚII
Răspunderea pentru realizarea și menținerea, pe întreaga durată de existență, a
unor construcții de calitate corespunzătoare, precum și pentru îndeplinirea
obligațiilor revine factorilor care participă la conceperea, realizarea,
exploatarea și postutilzarea acestora:
Investitori
Proiectanții de specialitate
Executantul lucrărilor
Specialiști verificatori de proiecte
Responsabili tehnici cu execuția
Experții tehnici atestați
Diriginții de șantier
Proprietarii construcțiilor
Administratorii și utilizatorii construcțiilor
Unități care prestează activități de cercetare
Inspectori de stat în construcții
17
5/16/2021
ELEMENTE DE LEGIFERARE TEHNICĂ A ACTIVITĂȚILOR DE

CONSTRUCȚII
În domeniul construcțiilor, optimizarea concepției, proiectării și execuției (și pe

această bază asigurarea calității lor globale) se obține prin respectarea unor legi
tehnice.
PRESCRIPȚII TEHNICE < 1995 REGLEMENTĂRI TEHNICE > 1995

Standarde Normative tehnice (coduri)
Normative Ghiduri
Instrucțiuni tehnice Specificații tehnice
Fișe tehnologice Soluții cadru
Proiecte și detalii tip Programe de calcul cadru
Manuale
Standarde

CONSTRUCȚII
Normative generale - reglementări cu caracter general obligatoriu, care

cuprind noțiuni și principii generale, terminologii și clasificări, modul de
considerare a agenților etc.
Normative tehnice sau coduri – reglementări tehnice cu caracter obligatoriu

care “detaliază cerințele de calitate,definesc niveluri minime de performanță
pentru construcțiile în ansamblu sau pentru anumite diviziuni fizice ale lor și
stabilesc modalitățile de evaluare-verificare a acestora”.
Ghiduri – reglementări tehnice cu caracter de recomandare, care “conțin

elementele exigențiale și elementele descriptive necesare concepției, proiectării
și execuției unui anumit tip funcțional de construcție sau a unei anumite diviziuni
ale acesteia”
GP – ghid de proiectare, GE – ghid de execuție, GU – ghid de utilizare, GV –
ghid de control și verificare, GA – ghid de agrementare.
18
5/16/2021

CONSTRUCȚII
Specificații tehnice - reglementări tehnice cu caracter obligatoriu, care

precizează, pentru un anumit tip de construcție, setul specific de criterii și
niveluri de performanță, alături de elementele necesare pentru evaluarea și
verificarea performanțelor.
Soluții cadru – reglementări tehnice cu caracter descriptiv și de recomandare
care grupează rezolvări exemplificative ale unor elemente sau subansambluri
constructive cu grad ridicat de repetabilitate.
Programe de calcul cadru – reglementări tehnice cu caracter de recomandare
care cuprinde procedee de proiectare, verificare și expertizare conforme cu
normativele și specificațiile tehnice în vigoare.
Manual – lucrare de sinteză destinată unui domeniu, categorie de lucrări,
profesiune sau specilitate în construcții, care recomandă o practică corectă de
proiectare, execuție, utilizare (denumită bună practică)
Standard – reguli, linii directoare, caracteristici tehnice, simboluri, terminologie
etc. în scopul de a se obține un grad ridicat de ordine conceptuală și
terminologică într-un domeniu dat.

CONSTRUCȚII
a) Orice reglementare tehnică își capătă caracter obligatoriu numai după ce este
publicată în Monitorul Oficial;
b) În România standardele noi au indicativul SR;
c) În cazul în care un standard SR are un coresponedent identic ca număr, titlu
și conținut cu un standard european EN (reglementare tehnică denumită ”normă
europeană”, ce este elaborată de Comitetul European de Standardizare – CEN),
el primește indicativul SR-EN;
d) În cazul în care un standard SR are un coresponednt identic ca număr, titlu și
conținut cu un standard tip ISO (reglementare tehnică denumită ”standard
internațional”, elaborată de Organizația Internațională de Standardizare – ISO), el
primește indicativul SR-ISO;
e) Multe din standardele românești au simultan și corespondent EN și ISO și, ca
urmare, poartă indicativul SR-EN-ISO;
e) La ora actuală standardele SR au caracter de recomandare și informare.
Pentru a deveni obligatoriu, un standard SR trebuie să aibă prevederile preluate
total sau parțial într-un normativ.
19
5/16/2021
CLASIFICAREA CONSTRUCȚIILOR
curs 2
CLĂDIRILOR
1
5/16/2021
Clasificarea construcțiilor
Clădirile sunt construcţii ce delimitează un spaţiu închis,
având ca funcţie principală de a adăposti oameni sau alte
vieţuitoare, bunuri materiale şi procese tehnologice sau
funcţionale împotriva unor acţiuni defavorabile ale mediului
înconjurător.
Construcţiile inginereşti prezintă un caracter special, fiind
legate mai ales de procese tehnologice. Din această categorie
fac parte: căi de comunicaţie terestre, lucrări de artă (poduri,
viaducte, tuneluri), construcţii hidrotehnice şi subterane, coşuri
de fum, turnuri şi piloni, rezervoare, silozuri, buncăre, estacade,
conducte, linii de transport a energiei electrice etc.
I. Clasificarea funcțională
Clădiri
Clădiri civile
Clădiri industriale
Clădiri rezidențiale
Clădiri agro-zootehnice
Clădiri socio-culturale
Hale industriale Hambare
Clădiri administrative
Mori
Ateliere de producție
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
Clădiri pentru transporturi
transport
uri Abatoare
Clădiri speciale Depozite Pivnițe
2
5/16/2021
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Blocuri
Clădiri comerciale
Azile Condominium Cămine
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
Clădiri speciale Azil

Depozitare Pivnițe
Duplex bătrâni Vilă
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
3
5/16/2021
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
Unități de Ocrotire a Clădiri de cult Săli de Biblioteci Cinematografe

Clădiri speciale Silozuri Pivnițe
învățământ sănătății spectacol
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
4
5/16/2021
Clădiri
Clădiri civile
Clădiri administrative Primării Consulate Judecătorii Ambasade

Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
Clădiri speciale
Stație pompieri Parlament Stație de poliție
Silozuri Pivnițe
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
5
5/16/2021
Clădiri
Clădiri civile
Clădiri administrative Iulius Mall Palas Mall Lafayete

Mori
Ateliere de producție Galleries, Paris
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
Clădiri speciale
Bănci Dubai Mall Sedii financiare
Silozuri Pivnițe
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
6
5/16/2021
Clădiri
Clădiri civile
Clădiri administrative Gara centrală Iași Aeroportul Stația Stratford Stație metrou
Mori
internațional Iași Brixton
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
Clădiri portuare Autogara Airportul Charles Hamburg Stație
Walthamstow du Gaulle trenuri rapide
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
7
5/16/2021
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
8
5/16/2021
Clădiri
Clădiri civile
Hale industriale Ateliere

Mori
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare
Centrale Depozite
Clădiri
Clădiri civile
Mori
Hambare Moară de apă Moară de vânt
Clădiri comerciale
Grajduri
Centrale
transport
uri Abatoare

Grajduri Abatoare Pivnițe
9
5/16/2021
Construcții industriale
speciale
LUCRĂRI INGINEREȘTI
Lucrări de căi de
comunicație
Lucrări de artă
Lucrări hidrotehnice și
hidroameliorative
Lucrări pentru alimentări

cu apă și canalizări
Constucții speciale diverse
speciale Construcții care din cauza
proceselor de fabricație pe
Lucrări de căi de care le adăpostesc trebuie

comunicație să aibă forme particulare
Centrale nucleare specifice.
Lucrări de artă
hidroameliorative
Silozuri
Hale, magazii, mori,
buncăre, silozuri, coșurile
industriale, centrale
electrice, estacade
Construcții speciale
Turnuri de răcire
diverse
10
5/16/2021
speciale Construcții care asigură
circulația pietonilor sau a
Lucrări de căi de vehiculelor, fie în interiorul
comunicație centrelor populate, fie între
Drumuri aceste centre
Lucrări de artă
hidroameliorative
Căi ferate
Străzi, șosele, autostrăzi,
căi ferate, funiculare,
canalele de navigație,
pistele de aterizare
Căi de navigație diverse
speciale Construcții speciale
necesare pentru
Lucrări de căi de completarea căilor de

comunicație comunicații în punctele
Poduri dificile
Lucrări de artă
hidroameliorative
Viaducte

Podurile, viaducte, tuneluri,
zidurile de sprijin
Constucții speciale diverse

Tuneluri
11
5/16/2021
Construcții industriale Cuprind construcțiile

speciale executate în vederea
regularizării apelor sau
Lucrări de căi de
pentru asigurarea unui
comunicație
anumit regim hidrologic
Baraje terenurilor
Lucrări de artă
hidroameliorative
Ecluze
Diguri, baraje, canale,
ecluze, cheiurile porturilor,
lucrări de protecție a
malurilor, lucrări de irigație
Cheiuri diverse
speciale
Sunt destinate
Lucrări de căi de
aglomerărilor urbane
comunicație
Apeducte
Lucrări de artă
hidroameliorative
Captările de apă,
Canale de scurgere conductele de aducțiune și
Lucrări pentru alimentări de distribuție, apeductele,
cu apă și canalizări rezervoarele, castelele de
apă, canal de scurgere a
Construcții speciale apelor, canale colectoare,
diverse decantoare, cămine de
Castele de apă vizitare, stații de pompare
12
5/16/2021
speciale Cuprind construcțiile cu
forme caracteristice
Lucrări de căi de impuse de destinația lor,
comunicație care nu au putut fi cuprinse
în celelalte grupe:
Antene radio
Lucrări de artă
hidroameliorative
Stâlpi pentru linii electrice
Platforme petroliere aeriene și pentru antene
Lucrări pentru alimentări radio sau televiziune,
cu apă și canalizări stadioane, piscine, tribune,
velodromuri, hangare,
Construcții speciale schele pentru sonde,
diverse lucrări militare, fortificații
Fortificații
etc.
II. Clasificarea după tipul structurii de rezistență
Clădiri cu Clădiri cu Clădiri cu Clădiri cu

pereți schelet structură structură
portanți portant mixtă specială
13
5/16/2021
a. Clădiri cu pereți portanți – caracterizate prin rigiditate ridicată, cum sunt:

clădiri cu pereți de rezistență din zidării diverse, cu diafragme, din beton armat
monolit sau prefabricat (panouri mari).
b. Clădiri cu schelet portant – având o deformabilitate mare la acțiuni

orizontale: clădiri pe cadre din beton armat (monolit sau prefabricat) sau din
elemente metalice;
c. Clădiri cu structură mixtă – alcătuită din cadre și diafragme;
d. Clădiri cu structură specială – arce, plăci curbe subțiri, sisteme suspendate.

II.1. Rigiditatea elementelor verticale
A. STRUCTURI FLEXIBILE
B. STRUCTURI SEMI-FLEXIBILE
C. STRUCTURI RIGIDE
14
5/16/2021
III. Clasificarea după durabilitate
Clădiri permanente – cu o durată

de exploatare de 30 ... 100 de ani
Clădiri semipermanente – cu o
durată de exploatare de peste 5 ani
Clădiri provizorii – cu o durată de

exploatare de câțiva ani
IV. Clasificarea după modul de execuție
Clădiri executate monolit – din materiale puse în operă la

fața locului
Clădiri executate din elemente prefabricate – prin

montarea pe șantier a unor elemente și subansambluri
realizate în prealabil în ateliere sau pe poligoane speciale
Clădiri realizate în sistem mixt
15
5/16/2021
V. Clasificarea după materialul de bază al structurii de

rezistență
Lemn
Zidărie de cărămidă sau alte blocuri
Beton
Beton armat
Oțel
Mixt
Lemn Cărămidă Blocuri Beton Oțel Mixt

armat
VI. Clasificarea în clase de rezistență
Construcțiile sunt împărțite în clase de importanță-expunere, în funcție de

consecințele umane și economice ale unui cutremur major, precum și de
importanța lor în acțiunile de răspuns post-cutremur.
16
5/16/2021

CLASA I – Clădiri având funcțiuni esențiale, pentru care păstrarea integrității este vitală pentru
protecția civilă, cum sunt:
(a) Spitale şi alte clădiri din sistemul de sănătate, care sunt dotate cu servicii de urgenţă/ambulanţă
şi secţii de chirurgie
(b) Staţii de pompieri, sedii ale poliţiei şi jandarmeriei, parcaje supraterane multietajate şi garaje
pentru vehicule ale serviciilor de urgenţă de diferite tipuri
(c) Staţii de producere şi distribuţie a energiei şi/sau care asigură servicii esenţiale pentru celelalte
categorii de clădiri menţionate aici
(d) Clădiri care conţin gaze toxice, explozivi şi/sau alte substanţe periculoase
(e) Centre de comunicaţii şi/sau de coordonare a situaţiilor de urgenţă
(f) Adăposturi pentru situaţii de urgenţă
(g) Clădiri cu funcţiuni esenţiale pentru administraţia publică
(h) Clădiri cu funcţiuni esenţiale pentru ordinea publică, gestionarea situaţiilor de urgenţă, apărarea
şi securitatea naţională;
(i) Clădiri care adăpostesc rezervoare de apă şi/sau staţii de pompare esenţiale pentru situaţii de
urgenţă şi alte clădiri de aceeaşi natură

CLASA II – Clădiri care prezintă un pericol major pentru siguranța publică în cazul prăbușirii sau a
avarierii grave, cum sunt:
(a) Spitale şi alte clădiri din sistemul de sănătate, altele decât cele din clasa I, cu o capacitate de
peste 100 persoane în aria totală expusă
(b) Şcoli, licee, universităţi sau alte clădiri din sistemul de educaţie, cu o capacitate de peste 250
persoane în aria totală expusă
(c) Aziluri de bătrâni, creşe, grădiniţe sau alte spaţii similare de îngrijire a persoanelor
(d) Clădiri multietajate de locuit, de birouri şi/sau cu funcţiuni comerciale, cu o capacitate de peste
300 de persoane în aria totală expusă
(e) Săli de conferinţe, spectacole sau expoziţii, cu o capacitate de peste 200 de persoane în aria
totală expusă, tribune de stadioane sau săli de sport
(f) Clădiri din patrimoniul cultural naţional, muzee ş.a.
(g) Clădiri parter, inclusiv de tip mall, cu mai mult de 1000 de persoane în aria totală expusă
(h) Parcaje supraterane multietajate cu o capacitate mai mare de 500 autovehicule, altele decât
cele din clasa I
17
5/16/2021

CLASA II – Clădiri care prezintă un pericol major pentru siguranța publică în cazul prăbușirii sau a
avarierii grave, cum sunt:
(i) Penitenciare
(j) Clădiri a căror întrerupere a funcţiunii poate avea un impact major asupra populaţiei, cum sunt:
clădiri care deservesc direct centrale electrice, staţii de tratare, epurare, pompare a apei, staţii de
producere şi distribuţie a energiei, centre de telecomunicaţii, altele decât cele din clasa I
(k) Clădiri având înălţimea totală supraterană mai mare de 45m şi alte clădiri de aceeaşi natură
CLASA III – Clădiri de tip curent, care nu aparțin celorlalte clase
CLASA IV – Clădiri de mică importanță pentru siguranța publică, cu grad redus de ocupare și/sau
de mică importanță economică, construcții agricole, construcții temporare etc.
VII. Clasificarea în funcție de forma în plan
Dreptunghiulară formă I
Pătrată formă T
Circulară formă L
Iregulară formă U
formă Y
18
5/16/2021
Identificați tipul structurii și

asociați schema structurii cu forma în plan
A. B. C.
a. b. c.
Identificați tipul structurii și

asociați schema structurii cu forma în plan
19
5/16/2021
Alcătuirea generală a clădirilor

1. Compartimentarea clădirilor
Față de nivelul terenului, o clădire este alcătuită dintr-o porțiune
subterană – infrastructura și o parte supraterană – suprastructura sau
elevație, compartimentate funcție de necesități.

1. Compartimentarea clădirilor
a. Spațiul interior al unei clădiri este compartimentat pe înălțime cu

ajutorul planșeelor în niveluri (etaje sau caturi), fiecare nivel având o
anumită denumire și diferite funcții:
S (D) + P + M + nE + M
b. Compartimentarea în plan a clădirilor (la același nivel) se asigură

prin intermediul pereților, rezultând încăperilor, aflate între ele în relații de
vecinătate, de legătură sau de separare.
20
5/16/2021

2. Elementele componente ale clădirilor
Elementele de rezistență
Elemente neportante
Elemente de finisaj și protecție
Elementele și lucrările de instalații
21
5/16/2021
Fundațiile sunt elementele de rezistență care transmit terenului bun

de fundare încărcările provenite de la elementele pe care le susțin
Stâlpii sunt elementele de construcție verticale care susțin elemente

orizontale (grinzi, planșee) ale căror încărcări le transmit la fundații.
Stâlpii fac parte din structurile de rezistență pe cadre.
22
5/16/2021
Grinzile sunt elemente structurale care preiau încărcări orizontale și verti-

cale și le transmit către stâlpi sau pereți structurali.
Planșeele sunt elemente orizontale care susțin diferite încărcări gravita-

ționale și le transmit elementelor de rezistență verticale.
23
5/16/2021
Pereții portanți (diafragme verticale) preiau încărcările provenite de

la planșee și alte elemente orizontale și le transmit succesiv până la fun-
dații, îndeplinind și rol de închidere.
Tipuri de pereți
Perete structural, perete destinat să reziste forţelor verticale şi

orizontale care acţionează, în principal, în planul său.
Perete nestructural, perete care nu face parte din structura

principală a construcţiei; peretele de acest tip poate fi suprimat fără
să prejudicieze integritatea restului structurii.
Perete portant, perete destinat să reziste doar forţelor verticale

care acţionează în planul său.
Perete de rigidizare, perete dispus perpendicular pe un alt perete,

cu care conlucrează la preluarea forţelor verticale şi orizontale şi
contribuie la asigurarea stabilităţii acestuia.
24
5/16/2021
Tipuri de pereți
Perete de umplutură, perete care nu face parte din structura

principală dar care, în anumite condiţii, contribuie la rigiditatea
laterală a construcţiei şi la disiparea energiei seismice.
Perete purtat, nu face parte din structura de rezistenţă a clădirii,

deoarece reazemă pe planşee sau grinzi şi preia doar greutatea
proprie, transmitând-o elementelor verticale de rezistenţă (pereti
portanţi sau stâlpi). După rolul funcţional pot fi pereţi purtaţi interiori
(cu rol de compartimentare funcţională) şi pereţi purtaţi exteriori (cu
rol de închidere).
Perete autoportant, preia încărcături orizontale şi vertical numai

din greutatea lor proprie (nu şi de la planşee) pe care le transmite
terenului prin fundaţie. Nu are ca destinaţie rezemarea planşeului,
având rolul de rigidizare a clădirii şi de preluare a încărcăturilor
orizontale.
Scările sunt elemente de rezistență de mare importanță, fiind astfel

concepute încât să cedeze printre ultimele în cazul unor solicitări de
excepție.
25
5/16/2021
Șarpanta constituie ansamblul elementelor de rezistență la acoperișuri-

le cu pod, având rolul de a susține învelitoarea clădirii.
26
5/16/2021

a. Structura de rezistență
În principiu, elementele de rezistență pot fi grupate după poziție și

funcțiuni astfel:
a. Elemente portante verticale, care preiau încărcări provenite de la
elementele orizontale și le transmit la fundații: stâlpi, pilaștrii, contraforți,
diafragme verticale, sâmburi sau stâlpișori de rigidizare, bolți sau arce,
cadre și cadre-diafragme etc.
b. Elemente portante orizontale, care suportă acțiunile gravitaționale și
le transmit elementelor verticale ale structurii sau terenului de fundare:
grinzi, planșee, structuri orizontale speciale, fundații etc.
c. Elemente de contravântuire, care preiau și transmit forțele orizontale
(datorită vântului, sesimicității etc.) până la terenul de fundare, asigurând
regiditatea structurii la acțiuni laterale: stâlpi și cadre de contrevântuire,
contrafișe, grinzi cu zăbrele verticale, nuclee centrale, pereți de rigidizare
etc.

b. Elemente neportante
Prezintă în general funcțiuni de închidere a clădirilor față de exterior sau

de separare a încăperilor între ele. După poziție pot fi: verticale, cum
sunt pereții autoportanți (care nu preiau încărcări de la alte elemente) și
cei neportanți (cu rol de umplutură), mai rar orizontale (planșee) sau
înclinate (acoperișuri).
27
5/16/2021

c. Elemente de finisaj și protecție
Au rolul de a sigura condiții corespunzătoare de igienă, confort și estetică,

completând uneori alcătuirea constructivă și comportarea elementelor de
construcție din punct de vedere al condițiilor tehnice de bază.

c. Elemente de finisaj și protecție
a. Învelitoarea, care asigură protecția părții superioare a clădirii la

acțiunea apei, a zăpezii și a altor factori climatici și fizici;
b. Izolațiile, cu rolul de a proteja interiorul clădirii împotriva pătrunderii
apei din precipitații (hidroizolații), împotriva zgomotelor (izolații acustice)
sau a influențelor termice negative (izolații termice sau termoizolații) etc.
c. Tencuielile și placajele (exterioare și interioare), cu rol de izolare și
de protecție pentru suprafețele unor elemente de construcție (pereți,
planșee etc.);
d. Pardoselile care asigură circulația normală și protecția la uzură a
planșeelor;
e. Tâmplăria care asigură acces, iluminare și ventilare naturală;
f. Zugrăveli, vopsitorii, tapete având rol de protecție și decorativ;
g. Ornamente în scopuri estetice și de îmbunătățire a comportării lor la
diferiți agenți exteriori.
28
5/16/2021

d. Elementele și lucrările de instalații
Sunt necesare pentru asigurarea condițiilor normale de exploatare,

confort și igienă a clădirilor și cuprind în general:
a. Instalații sanitare pentru alimentare cu apă, canalizare, protecție

contra incendiilor, evacuarea sau arderea gunoaielor;
b. Instalații de încălzire, pentru asigurarea temperaturilor necesare
funcțiunilor clădirii;
c. Instalații de ventilare, pentru evacuarea din încăperi a aerului viciat
și înlocuirea cu aer proaspăt din exterior;
d. Instalații electrice, pentru iluminat, de forță, de curenți slabi (sonerie,
telefon), de protecție (paratrăznet) etc.
29
5/16/2021
COORDONARE DIMENSIONALĂ ȘI TOLERANȚE ÎN CONSTRUCȚII
curs 2
COORDONARE DIMENSIONALĂ ȘI
TOLERANȚE ÎN CONSTRUCȚII
Coordonarea dimensională este o convenţie asupra dimensiunilor

unei construcţii şi ale elementelor ei componente, care se
condiţionează reciproc prin poziţia şi modul lor de asamblare, astfel
încât la execuţie să se elimine ajustări (reglări), altele decât cele
prevăzute în proiect.
1
5/16/2021
Coordonare dimensională și toleranțe în construcții
Coordonarea dimensională bazată pe utilizarea unui sistem modular se numeşte

coordonare modulară.
Coordonarea modulară se bazează pe utilizarea:

• modulilor de bază şi derivaţi, ca unităţi de lungime a dimensiunilor;
• dimensiunilor modulare;
• sistemelor geometrice de referinţă pentru localizarea elementelor si raportarea
dimensiunilor modulare.
Sistemul modular reprezintă totalitatea regulilor de

coordonare reciprocă a dimensiunilor în construcţii prin
utilizarea unui modul de bază (MQ).
Modulul de bază este unitatea de lungime a coordonării

modulare şi se alege astfel încât să asigure părţilor
componente ale construcţiilor multiple posibilităţi de utilizare si
adaptare.
• modulul de bază decimetric, Mo = 100/10=10 cm;
• modulul de baza octometric MQ = 100/8 = 12,5 cm, utilizat
în cazul elementelor de construcţie din zidărie de cărămidă.
2
5/16/2021
În sistemul modular se definesc următoarele caracteristici dimensionale ale elementelor

de construcţii:
• Dimensiunea modulară, care este o dimensiune multiplu întreg al unui modul
(modulul de bază sau un multimodul).
• Dimensiunea nominală (Dn) este o dimensiune modulară, care se referă la
caracteristicile dimensionale principale ale unui element, prin care acesta poate fi
identificat în cadru unei categorii de elemente asemănătoare.
• Dimensiunea de execuţie sau de fabricație (De) este dimensiunea care trebuie
realizată, fiind prevazută în planurile de detaliu ale proiectelor.
• Dimensiunea efectivă sau reală (Dr) este dimensiunea rezultată după realizarea
elementului, materialului etc. şi poate avea unele abateri faţă de dimensiunea de
execuţie corespunzătoare.
• Dimensiunea limită (Dl) este una din cele două dimensiuni extreme admisibile
(maximă sau minimă), între care trebuie să se găsească dimensiunea efectivă pentru
ca elementul executat să poată fi considerat corespunzător.
• Dimensiuni preferenţiale (Dp) sunt valorile cele mai raţionale pentru construcţii sau
părţile lor componente, alese din anumite considerente din totalul dimensiunilor
modulare posibile
Datorită unui număr mare de factori obiectivi (imperfecţiuni ale mijloacelor

de lucru şi control etc.) şi subiectivi (calificarea neomogenă a muncitorilor
etc.) piesele sau produsele de acelaşi fel pot prezenta unele deosebiri atât
între ele, cât şi faţă de produsul proiectat.
Aceste diferenţe se numesc abateri care pot fi:

- de formă (referitoare la planeitate, paralelismul feţelor etc.);
- de poziţie (deviaţii faţă de poziţia din proiect);
- dimensionale.
3
5/16/2021
Abaterea dimensională reprezintă diferenţa dintre o dimensiune reală

(efectivă) şi dimensiunea de execuţie corespunzătoare.
+/- Aef = Dr - De
Abaterile pot fi micşorate, însă practic nu pot şi nici nu este raţional să fie
complet eliminate. În acest scop este indicat ca abaterile efective să fie mai mici
decat abaterile admisibile:
Aef ≤ Aad
Ca un produs realizat să fie utilizabil trebuie ca dimensiunile sale efective să se

înscrie între dimensiunile limită maxime (Dl,max) și dimensiunile limită minime
(Dl,min) admisibile.
Diferenţa dintre dimensiunea limită şi dimensiunea de execuție reprezintă

abaterea admisibilă (Aad) numita și abatere limită, definindu-se
corespunzător abaterea admisibilă (limita) superioară (Aad,s) și abaterea
admisibilă (limită) inferioară (Aad,i).
+Aad,s = Dl,max - De
- Aad,i = Dl,min - De
4
5/16/2021
Intervalul dintre dimensiunea limită minimă şi dimensiunea limită maximă

constituie toleranță (T).
T = Dl,max – Dl,min
Modul de aplicare al sistemului de toleranţe dimensionale:

• Confecţionarea si montarea elementelor de construcţii să se poată face
în condiţiile prevăzute de proiect, excluzându-se lucrările suplimentare
de ajustare.
• Construcţiile, elementele de construcţii şi detaliile acestora să asigure
în condiţii optime satisfacerea exigențelor esențiale.
• Soluţiile preconizate pentru tehnologia de execuţie să fie, din punct de
vedere tehnico-economic, posibile si optime.
5
5/16/2021
NOȚIUNI GENERALE DESPRE ACȚIUNI
curs 4
CLĂDIRILOR
1
5/16/2021
1. Agenți, acțiuni și încărcări
O acțiune este orice cauză susceptibilă să genereze stări de solicitare

mecanică (eforturi și deformații) într-una sau mai multe diviziuni fizice
ale unei construcții.
Directiva Europeană referitoare la produsele de construcții
(89/106CEE) propune lărgirea sferei de cuprindere astfel încât să se ia
în vedere toate cerințele esențiale ale utilizatorilor.
O acțiune este orice cauză susceptibilă de a afecta conformitatea unei
construcții sau a unei diviziuni fizice a acesteia în raport cu una sau
mai multe cerințe esențiale ale utilzatorilor.
Acțiunile exprimă influența exercitată asupra unei construcții sau a unei

părți a acesteia de către diferiți factori de mediu exterior sau interior.
Aceștia sunt denumiți generic agenți.
După natura lor, agenții se pot clasifica astfel:

a) agenți mecanici: greutăți proprii și de exploatare, zăpadă, vânt, șocuri
mecanice, presiuni ale maselor de pământ, cutremure, explozii, manevrări
bruște sau brutale, dilatări și contracții termice împiedicate.
b) agenți electromagnetici: radiații solare de diverse lungimi de undă,
radiații din procesul de exploatare, trăsnete, curenți vagabonzi, câmpuri
magnetice.
c) agenți termici: variații ale aerului exterior și interior, șocuri termice,
înghețul apei și solului, incendiu interior sau exterior.
d) agenți chimici: umiditatea aerului, apa de condens, apa meteorică,
apa din procesul de exploatare, apa subterană, solvenți, acizi, baze,
săruri (dinspre interior sau exterior)
e) agenți biologici: bacterii și mucegaiuri, rădăcini, insecte și rozătoare.
2
5/16/2021
În domeniul proiectării structurale a clădirilor sunt de interes major doar

agenții care produc acțiuni de solicitare mecanică.
Pentru calculul elementelor și subansamblurilor de construcții acțiunile
reale (care sunt produse de agenți) se modelează în general prin sisteme
de forțe, prin deplasări sau prin deformații impuse. Prin această modelare,
acțiunile sunt transformate în încărcări.
Observații:
În mod practic fiecărei acțiuni/încărcări i se asociază o reprezentare
grafică redactată astfel încât să o definească univoc și operațional (prin
modelarea prin forțe se precizează punctul de aplicație, direcția, sensul și
intensitatea).
Noțiunea de încărcare are un caracter convențional; el provine din faptul
că este rezultatul unei modelări.
Efectul (E) al unei acțiuni / încărcări (F) asupra unui element structural
al unei construcții, se exprimă în principal i) prin eforturi în diferite
secțiuni și/sau prin eforturi unitare din punctele unei secțiuni și ii)
deplasări și sau rotații.
Codul de proiectare CR0-2012 prevede încadrarea oricărei construcții

într-o clasă de importanță-expunere la acțiuni ale mediului exterior, în
funcție de consecințele umane și economice pe care acestea le pot
provoca.
Fiecărei clase de importanță-expunere i se asociază un factor de
importanță, notat cu γI cu valori specifice tipului de acțiune (zăpadă, vânt,
seism).
3
5/16/2021
2. Clasificarea acțiunilor
Cea mai reprezentativă clasificare actuală a acțiunilor este aceea care

are în vedere durata de manifestare cu intensități semnificative și
frecvența de apariție a acestor manifestări.
Conform acestui criteriu de clasificare se disting.

1) Acțiuni PERMANENTE (G)
2) Acțiuni VARIABILE (Q)
3) Acțiuni ACCIDENTALE (A)
4) Acțiuni SEISMICE (AE)
Alte clasificări ale acțiunilor după diverse criterii:

a. În raport cu poziția față de nivelul terenului acțiunile pot fi:
- sub nivelul suprafeței terenului (împingerea pământului, presiunea
apei subterane, efectul tasărilor inegale etc.);
- deasupra terenului (greutatea elementelor suprastructurii, greutatea
zăpezii, presiunea datorită vântului etc.)
b. După direcția față de construcție încărcările pot fi:

- verticale în care se includ toate acțiunile de proveniență gravitațională;
- orizontale (acțiunea vântului, efectul cutremurelor, împingerea
pământului, împingerea apei etc.)
4
5/16/2021
Alte clasificări ale acțiunilor după diverse criterii:

c. Funcție de variația spațială acțiunile pot fi:
- fixe care își mențin nemodificabile în timp distribuția și poziția pe
structură (de ex. acțiunile provenite din greutatea proprie);
- libere care pot să își modifice în timp atât distribuția cât și/sau poziția
pe structură (de ex. datorate zăpezii și vântului.)
d. Funcție de natura răspunsului structural acțiunile pot fi:

- statice (care nu provoacă oscilații semnificative ale structurii și
elementelor sale componente);
- dinamice (care variază rapid în timp și care, ca urmare, provoacă
oscilații semnificative ale structurii și elementelor sale componente),
- cvasistatice (o acțiune dinamică reprezentată printr-o acțiune
echivalentă)
3. Valori caracteristice și valori de proiectare ale încărcărilor
Toate acţiunile care se exercită asupra unei construcţii au, într-o

măsură mai mare sau mai mică, caracter aleator în timp şi spaţiu iar
aceasta implică dificultăţi majore în procesul de modelare.
Acţiunile sunt modelate ca variabile aleatoare care necesită un număr
mare de date statistice şi de o prelucrare matematică de specialitate a
acestora.
Rezultatul prelucrării statistice este în esenţă o valoare de referinţă a
acţiunii, valoare caracterizată printr-o mică probabilitate de a fi
depășită în sensul defavorabil siguranţei structurii.
Această valoare, notată Fk, este denumită valoare caracteristică a
încărcării (denumită anterior valoare normată a încărcării). Valoarea
acesteia se determină pe baze probabilistice sau deterministe.
5
5/16/2021
În actuala concepție de calcul a structurilor construcțiilor se lucrează cu

valori de încărcări denumite valori de proiectare, valori notate generic cu
Fd.
Aceste valori se obțin din valorile caracteristice prin multiplicarea cu un
coeficient parțial de siguranță γf.
= ·
unde:
Fk, Fd – valoarea caracteristică, respectiv valoarea de proiectare a
încărcării F;
γf – coeficient parțial de siguranță ce ține seama de posibilitatea unor
abateri nefavorabile și nealeatorii ale valorii reale a acțiunii în raport cu
valoarea sa caracteristică.
Stări limită
Termenul de stare limită definește acea situație în care o clădire sau o
diviziune fizică a acesteia începe să-și piardă capacitatea de a satisface,
total sau parțial, una dintre cerințele impuse de utilizarea sa normală sau
situația în care ajunge să pună în pericol viața oamenilor și sau
integritatea bunurilor pe care le adăpostește.
În reglementările românești actuale se au în vedere două tipuri generale
de stări limită:
1) Stări limită ULTIME (pentru elementele și subansamblurile
structurale)
Sunt stările limită ce se referă la siguranța oamenilor, a bunurilor de
mare valoare adăpostite și a construcției ca întreg.
2) Stări limită de SERVICIU sau de EXPLOATARE (pentru elementele
și subansamblurile structurale)
Sunt stările limită ce se referă la comportarea elementelor structurale în
condițiile unei exploatări normale a construcției.
6
5/16/2021
Stări limită
1) Stări limită ULTIME (pentru elementele și subansamblurile
structurale)
În raport cu aceste stări limită se acceptă apariția unor degradări foarte
severe ale construcției, unele putând fi practic nereparabile. Principala
stare limită ultimă este pierderea capacității portante a elementelor
STR. Alte stări limită: GEO (pierderea capacității portante a terenului sau
deformarea excesivă a acestuia), ECH (pierderea echilibrului static al
structurii sau al unei părți a acesteia, OB (oboseala structurii și a
elementelor structurale).
2) Stări limită de SERVICIU sau de EXPLOATARE (pentru elementele
și subansamblurile structurale)
Stările limită ce iau în considerare (i) funcționarea structurii sau a
elementelor structurale în condiții normale de exploatare, (ii) confortul
ocupanților respectiv limitarea vibrațiilor, deplasărilor și deformațiilor
structurii și (iii) estetica construcției (deformații mari și fisuri extinse)
sunt clasificate ca stări limită de serviciu.
O construcție se găsește în permanență sub influența mai multor tipuri de

agenți, ea va fi supusă simultan mai multor acțiuni. Combinațiile acțiunilor
se realizează în mod aleator, dificil de previzionat și din acest motiv în
proiectarea structurii construcțiilor se iau în vedere anumite scenarii de
simultaneitate a acțiunilor (și a încărcărilor asociate).
Aceste combinații se materializează la nivelul încărcărilor prin GRUPĂRI

DE ÎNCĂRCĂRI care reprezintă grupări convenționale de acțiuni, posibil
a apare în timpul vieții construcției.
Fiecare încărcare are propriul efect, deci se poate vorbi de un efect

rezultant al efectelor distincte ale încărcărilor din grupare, la nivelul
secțiunilor caracteristice ale structurii considerate.
7
5/16/2021
Coeficienți parțiali de siguranță și factori de grupare
În definirea unei grupări de încărcări, alături de încărcările caracteristice

care se combină, intervin și:
1) Coeficienți parțiali de siguranță de tip γ (prin care încărcările
caracteristice se transformă în încărcări de proiectare)
2) Factori de grupare, notați în prezent cu ψ0, ψ1 și ψ2 (prin care se
ține cont de simultaneitatea probabilă a acțiunilor luate în combinație)
Diferitele tipuri de combinații-grupări de încărcări ce se recomandă

pentru calculele de proiectare ale structurilor la diferitele tipuri de stări
limită sunt prezentate în cadrul Normativului CR-0/2012.
Grupări de încărcări - STR

Normativul CR-0/2012 propune 3 moduri de grupare ale acțiunilor pentru
calculele de proiectare structurală la starea limită ultimă:
1) Gruparea FUNDAMENTALĂ;
2) Gruparea ACCIDENTALĂ;
3) Gruparea SEISMICĂ.
În cadrul grupării fundamentale se au în vedere numai încărcările

permanente și încărcările variabile, iar în cadrul grupărilor accidentală
și seismică, alături de acestea, intervine și încărcarea accidentală
predominantă și respectiv cea seismică.
8
5/16/2021
1. Gruparea fundamentală
= , · , + · + , · , + , ·Ψ , · ,
2. Gruparea accidentală
= , + + + Ψ , !" Ψ , · , + Ψ , · ,
3. Gruparea seismică
= , + + # + Ψ , · ,
În aceste expresii semnificația factorilor este:

Gk,j = valoarea efectului pe elementul structural al încărcării caracteristice
permanente j;
Qk,1 = valoarea efectului pe elementul structural al încărcării caracteristice
variabile ce are ponderea predominantă (încărcarea 1);
Qk,i = valoarea efectului pe elementul structural al încărcării caracteristice
variabile i alta decât încărcarea 1 (i=2,3,...);
γ = coeficient parțial de siguranță (g-acțiuni permanente, p-acțiuni de
precomprimare; Qi – acțiuni variabile);
Ψ0,i = coeficient de grupare (de combinare) a efectelor pe elementul structural
considerat, al valorilor caracteristice ale diferitelor încărcări variabile Qi;
Ψ1,i; Ψ2,i = factori de definire ai valorilor frecvente respectiv cvasipermanente ale
încărcărilor variabile Q1 și Qi;
Ad = valoarea efectului pe elementul structural al încărcării de proiectare
provenită din acțiunea accidentală prepoderentă;
AE,d = valoarea efectului pe elementul structural al încărcării de proiectare
provenită din acțiunea seismică;
9
5/16/2021
10
5/16/2021
Exercițiu:
Să se scrie expresia grupării fundamentale a încărcărilor pentru starea ultimă STR la

un acoperiș.
Grupări de încărcări - SLS
Normativul CR-0/2012 propune 3 moduri de grupare ale acțiunilor pentru

calculele de proiectare structurală la starea limită de serviciu:
1) Gruparea CARACTERISTICĂ;
= , + + , + Ψ , · ,
2) Gruparea FRECVENTĂ;
= , + +Ψ , · , + Ψ , · ,
3) Gruparea CVASIPERMANENTĂ.
= , + + Ψ , · ,
11
5/16/2021
2.1. Acțiuni permanente
Acțiunile PERMANENTE (G) sunt acțiunile care au o probabilitate

foarte mare de a dura toată viața construcției și a căror variație în timp
a valorii medii este neglijabilă.
Este vorba de acțiuni care se exercită practic în mod continuu pe toată
durata de viață a construcției fără modificări semnificative ale
intensității.
Greutățile proprii ale elementelor de construcție, structurale și
nestructurale (în ansamblul componentelor lor) – excepție fac
pereții structurali;
Greutățile echipamentelor fixate pe construcție;
Tasările diferențiale;
Efectele de precomprimare.
12
5/16/2021
În esență este vorba de greutăți ale unor volume de materiale, pentru evaluarea lor
este necesară cunoașterea dimensiunilor volumului de material [m3] și a greutății
specifice [N/m3] a acestuia.
= ·$
În foarte multe situații este necesară evaluarea unei greutăți unitare, în sensul:
Greutatea pe m2 de suprafață – g = d⋅γ [kN/m2]
Greutatea pe metru - g = b⋅h⋅γ [kN/m]
Greutatea tehnică reprezintă o valoare convenţională adoptată pentru greutatea

unitară a materialelor (greutate specifică, greutate specifică aparentă, în grămadă, în
vrac, în stivă etc.), considerate în starea în care încarcă construcţiile, ţinându-se
seama şi de efectul umidităţii, de gradul de îndesare, de prezenţa unor accesorii de
montaj etc.
Material Greutate tehnică

beton armat 25 kN/m3
b.c.a. 15-18 kN/m3
mortar în stare uscată 19 kN/m3
lemn de foioase 8 kN/m3
oțel de costrucții 78,50 kN/m3
vată minerală 1,6-2,5 kN/m3
13
5/16/2021
1. Să se determine valoarea caracteristică gk a încărcării permanente asociate

componentei structurale a unui planșeu care are în secțiune curentă alcătuirea din
figură:
Nr. Material Grosime Greutate tehni-

(cm) că (N/m3)
1 Mortar de var-ciment 1,5

2 Beton armat 13
3 Mortar de ciment 1,0
4 Plăci de vată minerală 2,0
5 Șapă egalizare 3,5
6 Parchet laminar 1,0
2. Peretele exterior al unei clădiri cu structura din cadre de b.a. are alcătuirea din
figură. Să se determine valoarea caracteristică gk a încărcării permanente adusă
grinzii de fațadă pe acest perete.
Nr. Material Grosime Greutate tehni-

(cm) că (N/m3)
1
2
3
4
5
6
14
5/16/2021
3. Să se determine valoarea caracteristică gr a încărcării permanente asociată unei

rampe de scară (lățime 1,10m), cu alcătuirea și dimensiunile din imagine.
15
5/16/2021
CLĂDIRILOR
3. Acțiuni variabile
Acțiunile VARIABILE (Q) sunt acțiunile care au o probabilitate mică de
a dura toată viața construcției și a căror variație în timp a valorii medii
nu se poate neglija.
Este vorba de acțiuni care nu se exercită, cu intensități semnificative, în
mod continuu (pot lipsi anumite perioade de timp) și a căror intensitate
suferă (sau poate suferi) modificări majore în timp. Datorită fluctuaților
valorice în timp, proiectarea uzuală folosește valori maxime probabile
(în timp) ale intensității lor, valori ce se pot manifesta pe durate mai
lungi sau mai scurte.
Valorile care au durate scurte de realizare sunt interesante doar în
măsura în care apar foarte frecvent; ele sunt denumite din acest
motiv ”valori frecvente” și sunt exprimate prin fracțiunea Ψ1Q.
Valorile care se mențin pe durate de timp mari și foarte mari sunt
denumite ”valori cvasipermanente” și sunt exprimate prin fracțiunea
Ψ2Q.
1
5/16/2021
Cele mai întâlnite încărcări variabile întâlnite în calcul elementelor de

construcție sunt:
- încărcările datorate proceselor de exploatare;
- încărcările utile;
- încărcările datorate pereților despărțitori ;
- încărcările climatice (zăpadă, vânt, variații de temperatură);
Observații:
1. Dintre aceste acțiuni, cea mai mare variabilitate o au cele datorate
agenților climatici exteriori;
2. Greutățile pereților nestructurali și ale utilajelor sau produselor

depozitate pe planșee, precum și împingerilor datorate diverselor
cauze, sunt acțiuni care se exercită cu intensități semnificative pe
durate mari de timp (deci au caracter cvasipermanent);
3. Greutățile oamenilor pe planșeele clădirilor de tip teatru,

cinematograf, școală etc. sunt acțiuni ce își ating intensitățile
semnificative în mod intermitent, dar foarte frecvent și din acest motiv
pot fi considerate a avea un caracter cvasipermanent.
2
5/16/2021
3.1. Încărcări datorită proceselor de exploatare
Încărcările generate de procesele de exploatare se stabilesc funcție de

destinația construcției, de condițiile de exploatare și eventual de
evoluția în timp a acestora. Evaluarea proceselor datorate proceselor
tehnologice, utilajelor și a echipamentelor se face pe baza datelor
tehnologice, find specificate de regulă în prescripții tehnice.
3.2. Încărcări utile curente

Aceste acțiuni au un caracter variabil și se manifestă sub formă de
greutăți pe plăcile planșeelor sau sub formă de împingeri asupra
pereților, balustradelor, parapetelor de protecție etc.
Aceste încărcări au poziții și intensități diferite în timp pe suprafață
planșeelor prin urmare distribuția acestor greutăți este neuniformă iar
intensitățile destul de variabile în timp. Prin urmare este justificată
reprezentarea lor în proiectarea curentă prin forțe verticale uniform
distribuite pe întreaga suprafață a planșeului.
3
5/16/2021
3.2. Încărcări utile curente
http://iasifun.ziaruldeiasi.ro/patru-premiere-la-teatrul-national-iasi/72099/
www.ce.tuiasi.ro
Sunt încărcari mobile și

variabile în timpul utilizării și
ocupării clădirii și uneori
provoacă efecte dinamice.
Principalele tipuri de încărcări utile sunt următoarele:

a) încărcări utile verticale, uniform distribuite pe metru pătrat de suprafață
orizontală de planșeu. Încărcările utile ce interesează în mod curent plăcile de
planșeu sunt exprimate printr-un sistem de forțe verticale uniform distribuite pe
suprafață care provin în general din:
- greutatea oamenilor;
- greutatea mobilierului funcțional și sanitar;
- greutatea pereților mobili;
- greutatea materialelor și produselor utilizate;
- greutatea utilajelor ușoare.
www.ce.tuiasi.ro
4
5/16/2021
a) încărcări utile verticale. Categorii de utilizare a construcțiilor
a) încărcări utile verticale. Încărcări din exploatare
5
5/16/2021

b) încărcări orizontale, uniform distribuite pe metru care modelează împingerile
care pot pare din activitatea utilizatorilor la nivelul parapetelor de siguranță și a
pereților nestructurali. Valorile normate ale acestor încărcări sunt diferențiate după
tipul funcțional al clădirii și implicit după posibilitatea de solicitare a balustradelor sau
a pereților ca urmare a aglomerărilor.
Clădiri de locuit sau asimilabile .... p = 0,50 kN/m

Clădiri școlare, administrative etc. ... p = 1,00 kN/m
Săli de spectacol ... p = 1,50 kN/m

c) încărcări verticale concentrate care modelează greutatea unui om încărcat cu
scule și materiale, este un tip de încărcare utilă, specifică unor elemente de
construcție liniare care trebuie în unele situații să suporte direct sau indirect o astfel
de greutate:
- scândurile asterelei unui acoperiș;
- grinzile din structura unei șarpante
de acoperiș (căpriori și pane);
- treptele independente ale unor scări.
6
5/16/2021
a) încărcări utile verticale. Categorii de utilizare a clădirilor
7
5/16/2021
a) încărcări utile verticale.

Încărcări utile pe planșee, balcoane, scări din clădiri
a) încărcări utile verticale.

Încărcări utile pe planșee, balcoane, scări din clădiri
8
5/16/2021
3.3. Încărcări datorate pereților despărțitori

În valorile încărcărilor uniform distribuite pe planșee nu este inclusă și
valoarea încărcării dată de pereții despărțitori autoportanți. Această
încărcare, poate fi stabilită corespunzător situației reale sau pentru
simplificare se poate admite că întreaga greutate a pereților
nestructurali asociați unei plăci (ochi) de planșeu se transmite acesteia
ca o încărcare uniform distribuită qp pe suprafața văzută a plăcii.
3.3. Încărcări datorate pereților despărțitori

În proiectarea curentă, modelarea acțiunii se face printr-o încărcare
uniform distribuită qp a cărei valoare este funcție doar de greutatea
pereților pe metru (g*) și nu de lungimea lor.
g*< 1,00 kN/m .................... qp=0,50 kN/m2
1,00 < g* < 2,00 kN/m .................... qp=0,80 kN/m2
2,00 < g* < 3,00 kN/m .................... qp=1,20 kN/m2
Observație
Încărcarea uniform distribuită astfel calculată are în general valori mult
mai mari decât cea obținută prin metoda generală de repartizare
uniformă pe placă a greutății totale a pereților nestructurali.
9
5/16/2021
Să se determine încărcarea uniform distribuită pe m2 de placă pentru pereții de

compartimentare a unei clădiri rezidențiale realizați în două variante (i. Zidărie de
cărămidă 11,5 cm grosime și ii. Zidărie bca zidărie din bca 12,5 cm grosime).
Să se determine valoarea încărcării de proiectare cu care placa de planșeu analizată

acționează asupra grinzii din axul A.
10
5/16/2021
3.4.1 Încărcări asociate acțiunii zăpezii

Zăpada este un agent climatic natural, specific zoncelor cu climă
temperată rece. În domeniul clădirilor acțiunea ei se manifestă în
special prin depunerea pe acoperișuri a unui strat cu o anumită formă
și grosime.
Pe suprafețe orizontale și în absența vântului, zăpada se depune într-

un strat de grosime uniformă, variabilă în timp.
3.4.1 Încărcări asociate acțiunii zăpezii

Factorii care influenţează modul de depunere a zăpezii pe acoperiş :
- forma acoperişului;
- caracteristicile termice ale acoperişului şi cantitatea de căldură
generată sub acoperiş;
- vecinătatea cu alte construcţii;
- topografia terenului din jurul construcţiei;
- condiţii meteorologice (caracteristicile vântului, variaţiile de
temperatură, nivelul aşteptat de precipitaţii).
11
5/16/2021
Modelarea acțiunii zăpezii la nivelul acoperișurilor clădirilor se face pornind de la

greutatea stratului depus la nivelul solului plan și orizontal și în absența vântului (în
absența fenomenelor de spulberare).
Evaluarea acţiunii zăpezii porneşte de la valoarea caracteristică a încărcării date de

zăpadă pe sol - sk, care prezintă o probabilitate anuală de depăşire de 2% şi nu ia în
considerare încărcările excepţionale date de zăpadă.
Încărcarea din zăpadă acţionează vertical pe acoperiş. În proiectare se utilizează

două distribuţii ale încărcării din zăpadă, şi anume:
- încărcarea din zăpadă neaglomerată (este încărcarea datorată depunerii naturale a
zăpezii pe acoperiş, distribută cvasiuniform şi influenţată doar de forma acoperişului);
- încărcarea din zăpadă aglomerată (este încărcarea datorată redistribuirii zăpezii pe
acoperiş datorită vântului sau mai rar datorită unor topiri zonale).
2,5kN/m2
1,5 kN/m2
2,0 kN/m2
12
5/16/2021
Valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe acoperiş, s [N/m2], se determină

astfel:
= · · · ·
γIs = factorul de importanţă expunere pentru acţiunea zăpezii [-];;
µi = coeficientul de formă a încărcării din zăpadă pe acoperiş [-];
Ce = coeficient de expunere a construcţiei în amplasament [-];
Ct = coeficientul termic [-];
sk = valoarea caracteristică a încărcării din zăpadă pe sol, în amplasament [N/m2].
Factorul de importanță-expunere pentru acțiunea zăpezii γIs, introduce în

modelul de calcul clasa de importanță a construcției în raport cu comportarea la
acțiunea zăpezii (sub aspectul consecințelor pe care le-ar avea asupra utilizatorilor).
În codul de proiectare CR 1-1-3/2012 sunt indicate construcțiile care aparțin celor
patru clase de importanță-expunere și valorile corespunzătoare ale factorului γIs.
Clasa I 1,15
Clasa II 1,10
Clasa III 1,00
Clasa IV 1,00
Coeficientul de formă µ pentru încărcarea din zăpadă pe acoperiș ține cont de

posibilitatea distribuirii neuniforme a zăpezii pe versanții unui acoperiș datorită
configurației geometrice a acoperișului, funcție de panta acestuia și de poziția în
cadrul configurației generale a acoperișului.
Valorile de calcul µ sunt prezentate în CR 1-13/2012 pentru câteva forme generale
de acoperiș.
13
5/16/2021
Valorile coeficientului de formă a încărcării date de zăpadă, µi, pentru acoperişuri cu

o singură pantă, cu două pante şi pe acoperişuri cu mai multe deschideri, sunt
prezentate valorile în tabelul următor.
0° ≤ α ≤ 30° 30° ≤ α ≤ 60° α ≥ 60°
µ1 0,80 0,8⋅(60-α)/30 0,00
µ2 0,8+0,8⋅α/30 1,60
Zăpada se depune pe suprafeţele înclinate cu până la 60°, iar peste 60° stratul de
zăpadă va aluneca. Valorile sunt valabile doar pentru situaţia în care zăpada nu este
împiedicată să alunece de pe acoperiş. Atunci când există panouri, parazăpezi sau
alte obstacole,valoarea coeficientului de formă a încărcării date de zăpadă nu trebuie
să fie mai mică de 0,8.
Valorile caracteristice ale încărcării din zăpadă pe sol de pe teritoriul României,

sk [kN/m2], sunt indicate în harta de zonare. Valorile indicate sunt valori minime
obligatorii valabile pentru proiectarea la acţiunea zăpezii a construcţiilor amplasate la
altitudini (A) mai mici de 1000 m. Determinarea caracteristice a încărcărilor date de
zăpada la sol în amplasamentele cu altitudinea (A) mai mare de 1000 de metri se
face cu următoarele relaţii (CR – 1 – 1 - 3 / 2012):
pt. sk = 1,5 kN / m2 sk (A) = 1,5 + 0,00752 · (A - 1000) (7.10)
pt. sk = 2,0 kN / m2 sk (A) = 2,0 + 0,00691 · (A - 1000)
14
5/16/2021
Să se determine conform CR1-1-3/2012 valoarea caracteristică a încărcării zăpezii

pentru dimensionarea elementelor șarpantei acoperișului unui clădiri de locuit ce
urmează să se construiască la marginea orașului Iași. Clădirea va avea o formă
aproximativ dreptunghiulară în plan și un acoperiș în două ape inegale (30° și 45°).
3.4.2 Încărcări asociate acțiunii vântului

Vântul este un agent climatic reprezentat de mișcarea unor mari mase
de aer în raport cu suprafața pământului. Această mișcare este
datorată încălzirii neuniforme a atmosferei și scoarței terestre de către
soare.
La înălțimi mari mișcarea maselor de aer este laminară dar în

vecinătatea solului mișcarea aerului este turbulentă fiind puternic
influențată de topografia mediului natural. În aceste zone vântul bate în
rafale și are viteza fluctuantă.
15
5/16/2021
Acțiunea vântului se consideră semnificativă pentru:

- Clădiri înalte
- Poduri cu deschideri mari
- Acoperișuri ușoare de pantă mică
- Pereți cortină
- Clădiri speciale
3.4.2 Încărcări asociate acțiunii vântului

Acţiunea vântului asupra construcţiilor se consideră ca sumă a două
componente, statică şi dinamică. Componenta dinamică a acţiunii
vântului se neglijează la construcţiile obişnuite (excepţie făcând
construcţiile zvelte).
Evaluarea acestor încărcări se realizează pornind de la prevederile
codului CR 1-1-4/2012. Prin aplicarea acestuia, se obţin valori
caracteristice ale acţiunilor produse de vânt pe clădiri şi alte construcţii.
Efectele pe structură vor fi grupate cu efectele acţiunilor permanente şi
variabile relevante pentru proiectare, în conformitate cu standardul CR
0 - 2012.
Acţiunile din vânt sunt variabile în timp şi actionează atât direct, ca
presiuni / sucţiuni pe suprafeţele exterioare ale clădirilor şi structurilor
închise, cât şi indirect pe suprafeţele interioare ale clădirilor şi
structurilor închise, rezultând forţe normale pe suprafeţe.
16
5/16/2021
Presiunea rezultantă (totală) a vântului pe un element de construcţie este diferenţa

dintre presiunile (orientate către suprafaţă) şi sucţiunile (orientate dinspre suprafaţă)
pe cele două feţe ale elementului; presiunile şi sucţiunile se iau cu semnul lor.
Presiunile sunt considerate cu semnul (+), iar sucţiunile cu semnul (-).
17
5/16/2021
Presiunea dinamică a vântului variază pe verticală. Presiunea / sucţiunea vântului

ce acţionează pe suprafeţele exterioare ale clădirii / structurii, we (N/m2), se
determină cu relaţia:
( )= · ( )· ( )·
γIw = factorul de importanţă expunere pentru acţiunea vântului [-];
Ce (z) = factorul de expunere al suprafeței de anvelopă aflată la înălțimea z deasupra
terenului [-];
Cpe (z) = coeficientul aerodinamic de presiune/sucțiune al suprafeței exterioare a
zonei de anvelopă considerată [-];
qb = presiunea de referință a vântului pe amplasament [N/m2].
1
= · ·
2
În reglementările românești actuale (cod CR 1-1-4/2012) valorile qb sunt indicate în
harta de zonare a teritoriului. Pentru cea mai mare parte a țării, valorile qb ale
presiunii de referință a vântului sunt 0,4; 0,5 și 0,6 kN/m2.
0,7 kN/m2
0,7 kN/m2
0,6 kN/m2
0,4 kN/m2
0,5 kN/m2
18
5/16/2021
Factorul de importanță-expunere pentru acțiunea vântului γIw, introduce în

modelul de calcul clasa de importanță a construcției în raport cu comportarea la
acțiunea vântului (sub aspectul consecințelor pe care le-ar avea asupra utilizatorilor).
În codul de proiectare CR 1-1-4/2012 sunt indicate construcțiile care aparțin celor
patru clase de importanță-expunere și valorile corespunzătoare ale factorului γIw.
Clasa I 1,15
Clasa II 1,15
Clasa III 1,00
Clasa IV 1,00
19
5/16/2021
20
5/16/2021
21
5/16/2021
22
5/16/2021
Factorul de expunere al suprafeței de anvelopă aflată la înălțimea z deasupra

terenului:
Coeficienţii aerodinamici de presiune / sucţiune exterioară, cpe, pentru clădiri şi

părţi individuale din clădiri depind de mărimea ariei expuse. Aceştia sunt indicaţi în
tabele, pentru arii expuse de 1 m2 şi 10 m2, pentru configuraţii tipice de clădiri, sub
notaţiile cpe,1 pentru coeficienţi locali, respectiv cpe,10 pentru coeficienți globali.
23
5/16/2021
3.4.3 Acțiunea variațiilor de temperatură

Variațiile de temperatură ce se exercită asupra construcțiilor pot fi de
natură climatică, datorită fluctuațiilor termice sezoniere sau zilnice, sau
de natură tehnologică, datorită funcționării unor utilaje: cuptoare,
camere frigorifice.
Datorită acestei acțiuni elementele de construcție tind să se dilate sau
să se contracte. Dacă această tendință nu este împiedicată,
deformarea este liberă și nu iau naștere eforturi. Dacă deformațiile sunt
împiedicate datorită legăturilor elementului cu restul construcției sau
datorită formei elementului, atunci iau naștere eforturi de compresiune,
întindere, încovoiere sau alte tipuri de solicitări.
= · ·∆
= → = ·!· ·∆
!
( (
#= $%& ·' = · = · ·∆ ·
) )
24
5/16/2021
3.4.3 Acțiunea variațiilor de temperatură

Diferențele de temperatură ∆T se determină, conform standardului
pentru încărcări din variații de temperatură, cu ajutorul relațiilor
simplificate.
∆ *+ = *+ , -.
+ +
∆ . = . , -*
T+n – temperatura exterioară normată maximă (+40°C pentru construcții

metalice înglobate; +30°C pentru construcții din beton, zidărie);
T-n – temperatura exterioară normată minimă (-30°C pentru construcții
metalice înglobate; -20°C pentru construcții din beton, zidărie);
T0+,T0- – temperaturile inițiale (pozitive sau negative din faza terminării
construcției.
25
5/16/2021
CLĂDIRILOR
4. Acțiuni accidentale
Acțiunile ACCIDENTALE (A) sunt acțiuni cu durată foarte scurtă durată,
dar cu intensitate foarte mare și cu caracter de foarte multe ori
devastator; în plus au o probabilitate redusă de a apare pe durata de
viață proiectată a construcției.
1
5/16/2021
4. Acțiuni accidentale
Vandalism
Alunecări de teren Explozie internă
Demonstrații
Tornade Explozie externă Atac terorist
Avalanșe Incendiu interior
Căderi de pietre Eroare de proiectare
Incendiu exterior
Eroare de construcție
Inundații
Impactul unui vehicul Eroare de exploatare
Erupție vulcanică Lipsa mentenanței
Colapsul terenului
Structurile vor fi proiectate în situația apariției încărcărilor accidentale urmărind

următoarele tipuri de strategii (conform SR EN 1991-1-7):
Proiectarea clădirii
pentru a avea o
robustețe minimă
Strategii bazate pe
Prevenirea sau
identificarea
reducerea acțiunii
acțiunilor accidentale
Proiectarea structurii
pentru a rezista
acțiunii
SITUAȚII DE
PROIECTARE
Supradimensionare
structurală
Strategii bazate pe Elemente cheie

limitarea extinderii pentru susținerea
cedării localizate acțiunilor accidentale
Norme de proiectare
(integritate,
ductilitate etc.)
2
5/16/2021
Acțiunile accidentale care trebuie luate în considerare depind de:

măsurile luate pentru prevenirea sau reducerea gravității unei acțiuni accidentale;
probabilitatea apariției acțiunii accidentale identificate;
consecințele cedării datorate acțiunii accidentale identificate;
percepția oamenilor;
nivelul de risc acceptabil.
Un nivel zero de risc este imposibil de obținut și în majoritatea cazurilor este

necesar să se accepte un anumit nivel de risc. Un astfel de nivel de risc poate fi
determinat cu ajutorul unor factori, cum ar fi numărul potențial de victime,
consecințele economice și costul măsurilor de siguranță etc.
Strategiile pentru situații accidentale de proiectare se pot baza pe următoarele clase

de consecințe, după cum se prevede în EN1990:
Clasa Situația de Aspecte specifice

proiectare
1 Efecte minime nu este necesară o atenție specială pentru acțiunile accidenta-
în cazul cedării le, cu excepția faptului că se respectă regulile de robustețe și
stabilitate prevăzute în EN 1990 la EN 1999, după caz
2 Efecte medii în în funcție de circumstanțele specifice ale structurii, poate fi
cazul cedării adoptată o analiză simplificată prin modele de acțiune echiva-
lente statice sau pot fi aplicate reguli de prescripție / detaliere
3 Efecte majore ar trebui să se efectueze o examinare a cazului specific pentru
în cazul cedării a determina nivelul de fiabilitate și profunzimea analizelor
structurale necesare. Aceasta poate necesita efectuarea unei
analize de risc și utilizarea unor metode rafinate, cum ar fi ana-
lizele dinamice, modelele neliniare și interacțiunea dintre
sarcină și structură
3
5/16/2021
Clasa Exemplu de clasificare a tipului de clădire și de ocupare

1 Locuințe individuale care nu depășesc 4 etaje;
Cladiri agricole;
Clădiri în care oamenii merg rareori, cu condiția ca nici o parte a clădirii să
nu fie mai aproape de o altă clădire, sau o zonă în care oamenii merg,
aflată la o distanță de minim 1,5 ori înălțimea clădirii.
2a Locuințe individuale cu 5 niveluri;
Hoteluri de risc mai mici, care nu depășesc 4 etaje;
Grupa Locuințe multifamiliale, apartamente și alte clădiri rezidențiale care nu de-
de risc pășesc 4 etaje;
scăzut Clădiri de birouri care nu depășesc 4 etaje;
Clădiri industriale care nu depășesc 3 etaje;
Spații de vânzare cu amănuntul care nu depășesc 3 etaje cu o suprafață
mai mică de 1 000 m2 în fiecare etaj;
Cladiri de învățământ cu un etaj;
Toate clădirile care nu depășesc două etaje la care publicul este admis, cu
suprafețe care nu depășesc 2000 m2 la fiecare etaj.
Clasa Exemplu de clasificare a tipului de clădire și de ocupare

2b Hoteluri, apartamente, apartamente și alte clădiri rezidențiale mai mari de
4 etaje, dar care nu depășesc 15 etaje;
Grupa Clădiri de învățământ mai mari de un etaj, dar care nu depășesc 15 etaje;
de risc Spații de vânzare cu amănuntul mai mari de 3 etaje, dar care nu
ridicat depășesc 15 etaje;
Spitale care nu depășesc 3 etaje;
Birouri mai mari de 4 etaje, dar care nu depășesc 15 etaje;
Toate clădirile cărora publicul este admis cu suprafețe care depășesc
2000 m2, dar nu depășesc 5000 m2 la fiecare etaj;
Parcări auto care nu depășesc 6 etaje.
3 Toate clădirile definite mai sus ca în clasele 2 care depășesc suprafețele
și numărul de etaje
Toate clădirile în care membrii publicului sunt admiși în număr semnificativ
Stadioane care găzduiesc mai mult de 5 000 de spectatori
Clădiri care conțin substanțe periculoase și procese lor
4
5/16/2021
Impactul cu un vehicul
Tipul drumului Tipul vehicului Fd,x [kN]

Autostradă Camion 1000
Șosea Camion 750
Zonă urbană Camion 500
Parcare Camion 150
Parcare Mașină personală 50
5. Acțiunea seismică
Această acțiune are caracter excepțional, manifestându-se relativ rar și

cu o durată redusă, în general de ordinul secundelor sau zecilor de
secunde, dar cu intensități deosebit de mari și cu consecințe grave,
uneori catastrofale.
5
5/16/2021
Cutremurele pot fi de mai multe tipuri:

- tectonice, datorită deplasărilor bruște ale plăcilor adiacente din
scoarță;
- vulcanice, datorită activității vulcanilor;
- de prăbușire, datorită surpării unor porțiuni din scoarță în goluri
rezultate din dizolvarea sărurilor, din prăbușirea unor mine;
- din cauze diverse: explozii puternice, căderea unor meteoriți etc.
În țara noastră cutremurele își au originea în câteva zone. Cea mai

importantă este regiunea Vrancei, dar mai există astfel de zone în
Banat, Crișana, Maramureș și nordul Bucovinei.
6
5/16/2021
Pentru caracterizarea acțiunii cutremurelor se folosesc scările de

intensitate seismică, cele mai cunoscute fiind:
- scara Mercalli (intensitate), având 12 grade ce caracterizază
acțiunea seismică în mod descriptiv pentru fiecare grad seismic,
prin efectele asupra oamenilor, construcțiilor, terenului etc.
(apreciere subiectivă);
- Scara Richter (magnitudine), cu 9 grade (gradul 9 nu este un
maxim absolut), ce se referă la energia de deformație eliberată prin
ruptura faliei, calculată funcție de amplitudinea mișcării seismice,
înregistrată pe seismografe de un anumit tip (apreciere obiectivă);
Statistic, cutremure cu magnitudinea 6 și peste apar în Vrancea

(aproximativ) la fiecare 10 ani, cutremure cu magnitudinea 7 la fiecare
33 ani, în timp ce cele cu magnitudinea (peste) 7,5 la fiecare 80 de ani
7
5/16/2021
Scara Richter a fost imaginată în 1935 de Charles Richter și Beno Gutenberg, de la

California Institute of Technology, pentru a măsura puterea unui cutremur. Este o
scară logaritmică, pentru că magnitudinea, după Richter, corespunde logaritmului
măsurării amplitudinii undelor de volum (de tip P și S), la 100 km de epicentru și este
gradată de la 1 la 9.
Deoarece scara Richter este o scară logaritmică, o modificare de un grad pe scara
Richter este corelată cu o modificare de 10 ori a amplitudinii undelor seismice și de
aproximativ 30 de ori a energiei eliberată de cutremur.
8
5/16/2021
Datorită undelor seismice terenul suferă mișcări orizontale și verticale. În general

acțiunea orizontală este cea mai periculoasă.
Atunci când terenul de fundare începe să oscileze, construcțiile au tendința firească

de a se opune acestor mișcări, datorită masei lor apreciabile. Drept rezultat apar
solicitări ale clădirii, similare efectelor unor forțe suplimentare.
Prin urmare mărimea forțelor seismice este proporțională cu masa construcției ”m” și
cu accelerația ”a”, imprimată clădirii de mișcarea seismică, fiind prin urmare forțe de
inerție, ce au expresia generală:
= · = · = · = ·
5.1 Evaluarea sarcinii seismice orizontale
În afară de intensitatea cutremurului și de masa construcției, răspunsul

acesteia la seism depinde de proprietățile elastice și dinamice ale
structurii (modurile proprii de vibrație, capacitatea de amortizare a
oscilațiilor, distribuția maselor și rigidităților) precum și de
proprietățile terenului de fundare.
Există două noțiuni de bază utilizate în dinamica construcțiilor:
Gradul de libertate dinamică – numărul de grade de libertate
dinamică al unui sistem oscilant este egal cu numărul minim de
coordonate independente ce definesc complet poziția sistemului la
un moment dat;
Modul de vibrație – ansamblul format dintr-o formă de oscilație și
perioada proprie (sau frecvența proprie) de oscilație. Aceste moduri
depind de caracteristicile sistemului oscilant, adică de structura
clădirii. Numărul modurilor de vibrație este egal cu numărul gradelor
de libertate dinamică ale sistemului oscilant.
9
5/16/2021
5.1.1 Metoda forțelor statice echivalente

Metoda se aplică la construcțiile care pot fi calculate prin considerarea
a două modele plane pe direcții ortogonale, a căror răspuns seismic
total nu este influențat semnificativ de modurile proprii superioare de
vibrații. În acest caz, modul propriu fundamental de translație (modul 1
de vibrație) are contribuția predominantă în răspunsul seismic total.
În această categorie intră clădirile a căror perioadă fundamentală
(perioada modulului fundamental) corespunzătoare direcțiilor principale
îndeplinește condiția T ≤ 1,6 s. De asemenea, aceste construcții trebuie
să aibă formă regulată în plan, să prezinte o distribuție a maselor și a
rigidităților cât mai uniformă, iar planșeele să aibă rigiditate suficient de
mare în planul lor (să constituie șaibe rigide).
Forța seismică totală, numită forță seismică de bază,
corespunzătoare modului propriu fundamental, pentru fiecare direcție
orizontală principală, se determină cu relația:
= · · ·
10
5/16/2021

Metoda se aplică la construcțiile care pot fi calculate prin considerarea
a două modele plane pe direcții ortogonale, a căror răspuns seismic
total nu este influențat semnificativ de modurile proprii superioare de
vibrații. În acest caz, modul propriu fundamental de translație (modul 1
de vibrație) are contribuția predominantă în răspunsul seismic total.
În această categorie intră clădirile a căror perioadă fundamentală
(perioada modulului fundamental) corespunzătoare direcțiilor principale
îndeplinește condiția T ≤ 1,6 s. De asemenea, aceste construcții trebuie
să aibă formă regulată în plan, să prezinte o distribuție a maselor și a
rigidităților cât mai uniformă, iar planșeele să aibă rigiditate suficient de
mare în planul lor (să constituie șaibe rigide).
Forța seismică totală, numită forță seismică de bază,
corespunzătoare modului propriu fundamental, pentru fiecare direcție
orizontală principală, se determină cu relația:
= · · ·

unde:
γl – factorul de importanță-expunere al construcției;
Sd(T1) – ordonata spectrului de răspuns de proiectare pentru accelerații,
corespunzătoare perioadei fundamentale T1 pe direcția considerată;
λ – factor de corecție care ține seama de contribuția modului propriu
fundamental prin masa modală efectivă asociată acestuia.
Factorul de importanță expunere γl depinde de clasa de importanță a
clădirii apreciată în funcție de: consecințele prăbușirii asupra vieților
omenești, utilitatea construcției pentru siguranța publică și protecția
civilă în perioada imediată după cutremur, consecințele sociale și
economice ale prăbușirii sau avarierii grave. Clasa γl
I 1,4
II 1,2
III 1,0
IV 0,8
11
5/16/2021

Spectrul seismic de răspuns al accelerațiilor este reprezentarea grafică a
valorilor maxime ale accelerațiilor unui sistem oscilant cu un singur grad de
libertate dinamică, pentru un cutremur dat, în funcție de perioada proprie și de
gradul de amortizare al sistemului. Spectrele seismice se determină în baza
accelerogramelor.
Accelerogramele reprezintă graficele de variație ale valorilor accelerației
terenului în timp, pe o anumită direcție, pentru un anumit cutremur. În calcule se
utilizează media spectrelor celor două componente (pe direcțiile N-S și E-V)
corespunzătoare înregistrărilor șocurilor seismice, numite spectre standard sau
spectre de proiectare.

Spectrul de proiectare pentru accelerații Sd(T1) este un spectru inelastic
întrucât ia în considerare rezervele de capacitate portantă ale structurii clădirii
prin disiparea energiei când deformațiile efective depășesc limita elastică,
structura lucrând parțial în domeniul plastic. Acest spectru se determină cu una
dintre relațiile:
= 1 · 1 ! 0 # #
= · ! $
unde:
ag – accelerația terenului pentru proiectare;
β(T) – spectrul normalizat de răspuns pentru componenta orizontală a
accelerației terenului;
β0 – factor de amplificare dinamică macimă a accelerației orizontale a terenului
de către structură (uzual 2,75);
q – factor de comportare inelastică a structurii;
T1 – perioada fundamentală;
TB – perioada de control (de colț).
12
5/16/2021
13
5/16/2021

Forța seismică orizontală Fb se distribuie pe nivelurile clădirii, pentru fiecare
dintre cele două metode plane de calcul. Forța seismică ce acționează la
nivelul ”i” al construcției se calculează cu relația:
% · &% % · +%
% = · ≅ ·
∑(%) % · &% ∑(%) % · +%
unde:
Fi – forța seismică orizontală static echivalentă de la nivelul ”i”;
Fb – forța tăietoare de bază corespunzătoare modului fundamental,
reprezentând rezultanta forțelor seismice orizontale;
mi – masa de nivel;
si – componenta modului fundamental de vibrație, pe direcția gradului de
libertate dinamică de translație, la nivelul ”i”;
zi – înălțimea nivelului ”i” în raport cu baza construcției.
Forțele seismice orizontale se aplică sistemelor structurale ca forțe laterale la
nivelul fiecărui planșeu, considerat indeformabil în planul său.
5.1.2 Metoda de calcul modal cu spectre de răspuns

Metoda de calcul se aplică clădirilor care nu îndeplinesc condițiile specificate
pentru utilizarea metodei simplificate cu forțe statice echivalente. În acest caz
calculele se pot efectua:
- prin folosirea a două modele plane, câte unul pe fiecare direcție principală,
dacă sunt îndeplinite criteriile de regularitate a structurii, în plan și pe verticală;
- prin utilizarea unui model spațial, la care acțiunea seismică se va aplica pe
direcțiile principale ortogonale (uzual direcția transversală și longitudinală a
clădirii) și pe direcțiile orizontale relevante (de exemplu, la structurile în cadre,
pe direcții la 45° în raport cu direcțiile principale ortogonale).
Forța tăietoare de bază aplicată pe direcția de acțiune a mișcării seismice în
modul propriu de vibrație ”k” este:
,- = · - · -
14
5/16/2021
,- = · - · -
unde:
γl – factorul de importanță-expunere al construcției;
Sd(Tk) – ordonata spectrului de răspuns de proiectare pentru accelerații,
corespunzătoare perioadei în modul de vibrație ”k” (Tk), pe direcția considerată;
mk – masa modală efectivă asociată modului de vibrație ”k” (reprezintă masa
unui sistem oscilant echivalent, un singur grad de libertate dinamică, pe baza
căruia se determină spectrul de accelerații; sistemul are perioada proprie egală
cu perioada Tk a sistemului real în modul ”k”).
.
∑(%) %· &%,-
- =
∑(%) .
% · &%,-
mi – masa de nivel;
si,k – componenta pe direcția gradului de libertate dinamică de translație la
nivelul ”i” în modul de vibrație ”k”.
Răspunsurile clădirii pentru modurile de vibrație luate în considerare trebuie

combinate, existând mai multe procedee în acest sens. Deoarece modurile de
vibrație nu apar simultan, cea mai utilizată dintre metodologiile de suprapunere
a răspunsurilor modale presupune combinarea probabilistică prin metoda SRSS
(radical din suma pătratelor răspunsurilor modale), conform relației:
2
.
1 /0,-
/0 =
-)
unde:
EE – efectele acțiunii seismice (efort secțional, deplasare);
EE,k – efectele acțiunii seismice în modul ”k” de vibrație;
R – numărul modurilor de vibrație luate în calcul.
15
5/16/2021
3. Să se determine valoarea caracteristică gr a încărcării permanente asociată unei

rampe de scară (lățime 1,10m), cu alcătuirea și dimensiunile din imagine.
Să se determine valoarea încărcării de proiectare cu care placa de planșeu analizată

acționează asupra grinzii din axul A.
16
5/16/2021
Să se determine conform CR1-1-3/2012 valoarea caracteristică a încărcării zăpezii

pentru dimensionarea elementelor șarpantei acoperișului unui clădiri de locuit ce
urmează să se construiască la marginea orașului Iași. Clădirea va avea o formă
aproximativ dreptunghiulară în plan și un acoperiș în două ape inegale (30° și 45°).
17
5/16/2021
CLĂDIRILOR
Parametri climatici de calcul
Parametri climatici exteriori

Temperaturile convenţionale ale aerului exterior
Temperaturile convenţionale ale pământului
Umiditatea aerului exterior
Regimul vânturilor
Parametri climatici interiori

Temperaturile convenţionale ale aerului interior
Umiditatea aerului interior
1
5/16/2021
Elementele exterioare de construcţie (pereţi de

închidere, acoperişuri etc.) se află sub influenţa
directă a condiţiilor climatice care depind în primul
rând de amplasament.
Pentru evaluarea performanţelor higrotermice ale acestor elemente, se utilizează

valori convenţionale ale parametrilor climatici privind:
• temperaturile convenţionale ale aerului exterior in perioadele de iarnă şi vară;
• umiditatea aerului exterior;
• viteza de calcul a aerului exterior (regimul vânturilor).
Aceste valori pot fi extrase din tabele sau hărţi realizate prin prelucrarea datelor
meteorologice în conformitate cu reglementările tehnice în vigoare (SR EN 15927/1
- 2004).

1. Temperaturile convenționale ale aerului exterior
a) Anotimpul rece
Temperaturile convenţionale de calcul ale aerului exterior în perioada rece se consideră în
conformitate cu harta de zonare climatică a teritoriului României pentru perioada de iarnă,
cuprinsă în standardul SR 1907/1 – 97. Aceste date au fost preluate în „Normativ privind
calculul performanţelor termotehnice ale elementelor de construcţie ale clădirilor” (C
107/3 – 2005) şi „Metodologie de calcul al performanţei energetice a clădirilor” (Mc 001/1
– 2006).
Ca urmare, teritoriul României se împarte în 5 zone climatice, conform Anexei A (Tabelul
A.1 şi Fig. A.1).
2
5/16/2021

zona I : -12 °C
zona II : -15 °C
zona III : -18 °C
zona IV : -21 °C
zona V : -25 °C

zona I : -12 °C
zona II : -15 °C
zona III : -18 °C
zona IV : -21 °C
zona V : -25 °C
3
5/16/2021

zona I : -12 °C
zona II : -15 °C
zona III : -18 °C
zona IV : -21 °C
zona V : -25 °C

zona I : -12 °C
zona II : -15 °C
zona III : -18 °C
zona IV : -21 °C
zona V : -25 °C
4
5/16/2021

zona I : -12 °C
zona II : -15 °C
zona III : -18 °C
zona IV : -21 °C
zona V : -25 °C

b) Anotimpul cald
Conform „Ghid privind calculul performanţelor termotehnice ale clădirilor de locuit” (C
107/4 – 2005), temperaturile convenţionale de calcul ale aerului exterior pentru
perioada de vară se preiau din STAS 6472/2 – 83. Teritoriul României este împărţit în trei
zone climatice conform Anexei A (Tabelul A.2 şi Fig. A.2). Aceste valori sunt considerate la
umbră.
5
5/16/2021

zona I : 22 °C
zona II : 25 °C
zona III : 28 °C

zona I : 22 °C
zona II : 25 °C
zona III : 28 °C
6
5/16/2021

zona I : 22 °C
zona II : 25 °C
zona III : 28 °C

2. Temperaturile convenționale ale pământului
Variaţia convenţională a temperaturii în pământ, conform „Normativ privind calculul

termotehnic al elementelor de construcţie în contact cu solul”
(C 107/5-2005), funcţie de zona geografică, este prezentată în Anexa A,
Fig. A.3. Cota stratului invariabil, adoptată la 3.0 + 4.0 = 7.0 m sub cota terenului
sistematizat, reprezintă adâncimea de la care temperatura în teren este
considerată constantă tot timpul anului, având valorile din Anexa A,
Fig. A.3, funcţie de zona climatică. IV III II I
-21° -18° -15° -12°
αe = 24 W/m2 °C
λp1 = 2,0 W/mK dp1 = 3.0 m
-3,4° -1,6° +0.2° +2.0°
λp2 = 4,0 W/mK dp2 = 4.0 m

cota stratului invariabil
I, II, III, IV – zone climatIce (sezonul rece)
+8° +9° +10° +11°
7
5/16/2021

3. Umiditatea aerului exterior
În proiectarea higrotermică a clădirilor se poate admite umiditatea relativă a aerului exterior

φe = 85% pentru condiţii de iarnă şi φi = 70% pentru condiţii de vară, indiferent de zona
climatică.
În cadrul „Normativ privind calculul transferului de masă (umiditate) prin elementele de
construcţie” (C 107/6-2002) se recomandă:
• pentru verificarea neacumulării progresive de apă, de la an la an, ca urmare a
condensării vaporilor de apă în interiorul elementelor de construcţii, umiditatea relativă
medie anuală a aerului exterior φe = 80%;
• pentru stabilirea temperaturii aerului exterior de la care apare condens în structura
elementelor de construcţie şi determinarea suprafeţei / zonei de condens: φe = 85%;
• pentru calculul cantităţii de apă ce se evaporă din masa elementelor de construcţie
în perioada caldă a anului, umiditatea relativă a aerului exterior se consideră φe = 70%.

4. Regimul vânturilor
Viteza de calcul a aerului exterior pe perioada de iarnă se consideră egală cu viteza medie
a vantului pe direcţia dominantă în luna ianuarie, a cărui frecvenţă reprezintă cel puţin 16%.
Viteza de calcul a vântului se stabileşte pentru fiecare localitate din țară şi pentru clădiri cu
înălţimea maximă de 15,00 m. Pentru clădiri cu înălţimea de 15,00—30,00 m această
valoare se majorează cu 15%, iar pentru clădiri cu înălţimea de 31,00—50,00 m respectiv
cu 40%.
Viteza de calcul a aerului exterior serveşte la calculul permeabilităţii la aer a elementelor
exterioare de construcţii şi a elementelor exterioare ventilate.
În lipsa unor date precise rezultate din prelucrări meteorologice, viteza convenţională de
calcul a vântului se poate adopta conform SR 1907 / 1-97, în funcţie de zona eoliană.
8
5/16/2021

1. Temperaturile convenționale ale aerului interior
a) Anotimpul rece
Conform Normativului C 107/3 – 2005 şi Metodologiei Mc 001/1 – 2006, temperaturile
interioare convenţionale de calcul ale încăperilor încălzite se consideră cele prevăzute de
Normativul SR 1907/2 – 97 (Tabelul 1), prezentate în Anexa A (Tabelul A.4).
Categoria clădirii şi ti Categoria clădirii şi ti

destinaţia încăperii (°C) destinaţia încăperii (°C)
1. Locuinţe 2. Clădiri administrative
Camere de locuit şi holuri 20 Birouri 20
Vestibuluri 18 Săli de conferinţe şi festivităţi 18
Camere pt. baie şi duşuri 22 Săli de aşteptare 16

Bucătării 18 Biblioteci, camere de lectură 20

1. Temperaturile convenționale ale aerului interior
b) Anotimpul cald
Temperatura maximă a aerului interior pentru evitarea senzaţiei de zăpuşeală în
încăperilor clădirilor de locuit este Ti = +25…+26 °C.
c) Temperaturile în regim nestaționar

Temperatura de calcul a aerului interior pe timp de vară, pentru o viteză relativă a aerului
de 0,275 m/s, se adoptă conform Normativului C 107/7-2002 (Tabel A.1), preluate în
Anexa A (Tabel A.7).
Nr. crt. Grupa de clădiri Temperatura aerului interior (°C)
1 a 22
2 b 25
3 c nu se normează
9
5/16/2021

2. Umiditatea aerului interior
Umiditatea relativă a aerului interior trebuie să fie cuprinsă în intervalul 30…70% (optim
40…60%). În lipsa altor date, Normativul C 107/6 – 2002 admite valorile recomandate în
cadrul Normativului C 107/3 – 2005 (Tabel VI), preluate în Anexa A, Tabelul A.8.
∆Ti max (°C)

Grupa Destinaţia φi
clădirii clădirii (%) Pardosel
Pereţi Tavane
i
• Clădiri de locuit,
cămine, internate;
I • Spitale, policlinici ş.a. 60 4,0 3,0 2,0
• Creşe, grădiniţe
• Şcoli, licee ş.a.
• Alte clădiri
II 50 4,5 3,5 2,5
social-culturale
• Clădiri sociale cu
III regim 60 6,0 4,5 3,0
ridicat de umiditate
10
5/16/2021
CLĂDIRILOR
TRANSFER TERMIC ÎN CONSTRUCȚII
Prin transfer termic se înţelege procesul spontan, ireversibil de

propagare a căldurii în spaţiu, reprezentând schimbul de energie
termică între corpuri, sau regiuni ale aceluiaşi corp, ca rezultat al
diferenţei de temperatură dintre acestea.
Transferul de căldură este un transfer de energie între sisteme
fizico–chimice sau între diferitele părţi ale aceluiaşi sistem, în cadrul
unei transformări în care nu se efectuează lucru mecanic.
În mod curent, parametrul cu care se apreciază calitatea căldurii este
temperatura, privită ca o măsură globală a intensităţii proceselor care
determină energia internă a unui corp.
1
5/16/2021

Schimbul de căldură respectă cele două principii fundamentale ale
termodinamicii:
• Principiul I al termodinamicii, care exprimă legea conservării
energiei: „Dacă într-un sistem izolat termic, schimburile de căldură
se desfăşoară fără reacţii chimice, fără fenomene electromagnetice
sau de disociere şi fără deplasări de mase, cantitatea de căldură a
sistemului rămâne constantă, oricare ar fi schimburile termice
dintre părţile sale componente.
• Principiul al II-lea al termodinamicii, care stabileşte sensul
natural al propagării căldurii, întotdeauna de la zona cu
temperatură mai ridicată către zona cu temperatură mai coborâtă:
„Dacă într-un sistem izolat termic, distribuţia temperaturilor este
neuniformă, vor avea loc schimburi de căldură, aceasta scurgându-
se din regiunile cu temperatură ridicată spre cele cu temperatură
joasă, până la completa nivelare a temperaturilor sistemului”.
Transferul de căldură este prezent într-o măsură mai mare sau mai
mică în majoritatea domeniilor tehnicii actuale, iar importanţa lui este
în continuă creştere.
Legile transferului termic controlează modul în care căldura se
transmite prin elementele exterioare ale clădirilor (anvelopa),
proiectarea şi funcţionarea unei extrem de mari varietăţi de aparate şi
instalaţii industriale etc.
Obiectivele inginereşti generale ale studiului transferului termic sunt
constituite de găsirea metodelor şi procedeelor de frânare a acestui
fenomen în cazul elementelor de izolare termică, sau de intensificare
în cazul unor instalaţii de diverse tipuri.
2
5/16/2021
Temperatura – reprezintă o mărime scalară de stare, care

caracterizează gradul de încălzire al corpurilor.
Temperatura poate varia în timp şi spaţiu fiind, în cazul cel mai general, o
funcţie de 4 variabile (trei variabile geometrice şi variabila timp):
T = f(x,y,z,τ).
Ca unitate de măsură se utilizează gradele, care diferă funcţie de
sistemul de măsură folosit: Kelvin (K), Celsius (ºC), Fahrenheit (F). În
sistemul internaţional (SI) unitatea de măsură a temperaturii este
Kelvinul.
(° ) = ( ) − 273,15
(° ) = (° ) · + 32
(° ) = (° ) + 273,15 ·
Câmpul termic – reprezintă totalitatea valorilor temperaturii ce

caracterizează un anumit spaţiu (domeniu).
Câmpul termic poate fi constant (staţionar sau permanent) sau variabil
(nestaţionar sau tranzitoriu), după cum temperatura din fiecare punct este
constantă sau variabilă în timp.
De asemenea, câmpul termic este unidirecţional, atunci când propagarea
căldurii are loc în mod preponderent pe o singură direcţie, bidirecţional sau
plan, dacă propagarea căldurii are loc pe două direcţii şi tridirecţional sau
spaţial, în situaţia în care propagarea căldurii are loc pe toate cele trei
direcţii în spaţiu.
3
5/16/2021
Te = -15 ºC Ti = 20 ºC
Ti = 20 ºC
Te = -15 º
Câmp termic unidirecțional (câmp curent) C
Câmp termic bidirecțional (plan)
perete interior
din zidărie
centură
planşeu
termoizolaţie
perete exterior
din zidărie Câmp termic spațial
Linie izotermă – este locul geometric al punctelor de egală

temperatură, dintr-un câmp termic plan.
Deoarece un punct al unui corp nu poate avea simultan două valori
diferite ale temperaturii, rezultă că liniile izoterme sunt continue şi nu
se intersectează între ele.
perete exterior
termoizolaţie
planşeu
centură
4
5/16/2021
Suprafaţă izotermă – este locul geometric al punctelor dintr-un câmp

termic spaţial, ce se caracterizează prin aceeaşi valoare a
temperaturii.
Suprafeţele izoterme sunt continue şi nu se intersectează între ele, din
acelaşi motiv ca în cazul liniilor izoterme. Suprafeţele izoterme pot fi
plane sau curbe.
Gradientul de temperatură – este o mărime ce caracterizează variaţia

temperaturii pe o anumită direcţie din spaţiul (domeniul) analizat.
Mai riguros, gradientul de temperatură reprezintă limita raportului între
diferenţa de temperatură ∆T şi distanţa ∆x dintre două puncte, când ∆x →
0 (din punct de vedere matematic este derivata temperaturii în raport cu
spaţiul):
Δ
= lim =
→ Δ! !
5
5/16/2021
Fluxul termic sau debitul de căldură - # %#

este cantitatea de căldură ce străbate "= =
$ %$
o suprafaţă în unitatea de timp.
Din punct de vedere matematic perete interior
reprezintă derivata cantităţii de căldură din zidărie
în raport cu timpul, şi se măsoară în J/h

sau, mai uzual, în W.
Densitatea fluxului termic sau
fluxul termic unitar (q) - reprezintă
cantitatea de căldură care străbate
unitatea de suprafaţă în unitatea
#
de timp. Fluxul unitar este o mărime & =
vectorială, având direcţia normală la '·$ centură
planşeu
planşeu
suprafeţele sau liniile izoterme şi se termoizolaţie
măsoară în W/m2.
perete exterior
din zidărie
TRANSFERUL CĂLDURII PRIN CONDUCȚIE

Mecanismul fenomenului
Conducția este procesul de transfer al căldurii dintr-o zonă cu o
temperatură mai ridicată către una cu temperatură mai coborâtă, în
interiorul unui corp (solid, lichid sau gazos) sau între corpuri solide diferite
aflate în contact fizic direct, fără existenţa unei deplasări aparente a
particulelor care alcătuiesc corpurile respective.
La corpurile solide nemetalice (dielectrice), conducţia
termică se realizează prin vibraţia termică a reţelei
cristaline.
La corpuri solide metalice şi semiconductoare,
conducţia termică se realizează prin transferul de
energie datorită vibraţiei termice a reţelei cristaline şi
cu ajutorul electronilor liberi (de valenţă). Contribuţia
electronilor liberi este de 10...30 de ori mai mare
decât contribuţia vibraţiei reţelei.
6
5/16/2021

La corpurile lichide şi gazoase, conducţie termică apare sub forma a două

procese: ciocnirile elastice din aproape în aproape între molecule sau
atomi, poziţia reciprocă a acestora rămânând însă aceeaşi în spaţiu, şi
deplasarea electronilor liberi.
În cazul particular al metalelor lichide şi electroliţilor,

contribuţia ultimului proces este de 10...1000 ori mai
mare decât la lichidele nemetalice.
Gazele, având o distribuţie haotică a moleculelor, cu

legături intermoleculare slabe şi distanţe mari între
molecule, realizează cel mai redus transfer de
căldură prin conducţie.

Legea lui Fourier
Relaţia de bază a transferului de căldură

prin conducţie a fost propusă de Baronul
Jean Baptiste Joseph Fourier Fourier (1768-
1830), prin legea care îi poartă numele, în
cadrul lucrării Théorie Analytique de la
Chaleur, publicată în 1822.
7
5/16/2021

Legea lui Fourier
*· +, − +- ·.
(=)
unde:
Q – cantitatea de căldură transmisă prin conducţie (J
Q T Q sau Wh);
λ – coeficientul de conductivitate termică (W/mºC);
si
suprafaţa S – aria suprafeţei elementului prin care se face
exterioară
suprafaţa
Ts transferul termic. perpendiculară pe direcţia de
interioară
propagare a căldurii (m2);
e
d Tsi, Tse – temperaturile suprafeţei interioare, respectiv
exterioare a elementului (ºC sau K);
τ – timpul (h);
d – grosimea elementului (m).

Legea lui Fourier
*· +, − +- ·.
(=/
Coeficientul de conductivitate termică este

Q T Q mărimea numeric egală cu cantitatea de căldură
ce trece printr-un element cu suprafaţa de 1 m2,
si
suprafaţa grosimea de 1 m, timp de o oră şi pentru o
exterioară
suprafaţa diferenţă de temperatură dintre cele două
interioară Ts
suprafeţe de 1 ºC sau 1 K.
d e
S = 1 m2, Tsi – Tse = 1 ºC, τ = 1 h, d = 1 => λ=Q
8
5/16/2021
Δ +
= +, − !
suprafaţa suprafaţa
interioară exterioară
*· +, − +- ·.
(=/
Majoritatea materialelor de construcţie, cu excepţia celor compacte (metale, sticlă

etc.), au o structură capilar–poroasă, alcătuită din cavităţi şi schelet rigid, ce poate
lega apa sub diferite forme, la presiuni mai mici decât cele de saturaţie din afara
corpurilor. De asemenea, aerul şi apa migrează prin reţeaua de capilare şi pori.
În consecinţă, căldura se transmite concomitent sub mai

multe forme:
conducţie în scheletul solid şi în amestecul aer – apă din
cavităţi;
convecţie locală a aerului şi apei datorită diferenţelor de
temperatură între feţele opuse ale pereţilor cavităţii;
schimburi repetate de fază (evaporări, condensări) în
cavităţi.
9
5/16/2021

Coeficientul de conductivitate termică
*· +, − +- ·.
(=/
Nr.
Material λ (W/mºC)
Coeficientul de conductivitate termică λ crt.
(sau, mai scurt, conductivitatea termică) 1 Polistiren expandat 0,044
reprezintă o caracteristică termofizică 2 Vată minerală 0,042 ... 0,05
de bază a fiecărui material şi în cazul 3 Lemn 0,17...0,41
general depinde de natura şi starea 4 Zidărie din b.c.a. 0,25...0,34
materialului, de temperatură şi de Zidărie din cărămizi cu goluri
5 0,46...0,75
presiune. verticale
Pentru materialele de construcţie curent 6 Zidărie din cărămizi pline 0,8
folosite, acest coeficient are valori 7 Beton armat 1,62...2,03
cuprinse între 0,04...3,0 W/mºC. 8 Oţel 58,0
9 Aluminiu 220,0

*· +, − +- ·.
(=/
Conductivitatea termică variază direct Nr.

Material λ (W/mºC)
proporţional cu densitatea crt.
materialului. Din acest motiv materialele 1 Polistiren expandat 0,044
uşoare (polistirenul, vata minerală) au un 2 Vată minerală 0,042 ... 0,05
coeficient λ mai mic şi deci proprietăţi de 3 Lemn 0,17...0,41
izolare termică mai bune. 4 Zidărie din b.c.a. 0,25...0,34
De asemenea, coeficientul de Zidărie din cărămizi cu goluri
conductivitate variază direct 5 0,46...0,75
verticale
proporţional cu umiditatea (deoarece 6 Zidărie din cărămizi pline 0,8
conductivitatea apei este considerabil 7 Beton armat 1,62...2,03
mai mare decât cea a aerului), deci un
8 Oţel 58,0
material va avea proprietăţi izolatoare
9 Aluminiu 220,0
mai bune cu cât va fi mai uscat.
10
5/16/2021

TRANSFERUL CĂLDURII PRIN CONVECȚIE

Convecţia este astfel un transfer de energie, masă şi impuls. Energia
este înmagazinată în particulele de fluid şi este transportată ca rezultat
al mişcării acestora.
Factorii care influenţează convecţia căldurii, determinând caracterul
complex al acesteia, sunt: câmpul de temperatură din solid şi din fluid
în vecinătatea suprafeţei de contact, natura fluidului (densitate,
căldură masică, vâscozitate, coeficient de conductivitate termică etc.),
structura geometrică a sistemului în care fluidul se mişcă, natura şi
modul de prelucrare al suprafeţelor solidului etc.
Funcţie de cauza mişcării, convecţia se clasifică în:
convecţie liberă sau naturală (mişcarea de amestec este rezultatul
diferenţelor de densitate produse de gradienţii de temperatură)
convecţie forţată (mişcarea de amestec este rezultatul unor cauze
externe care produc diferenţe de presiune, ca de exemplu un
ventilator).
11
5/16/2021

Legea lui Newton
Calculul fluxului termic transmis prin

convecţie nu se poate efectua cu ajutorul
legii lui Fourier, datorită imposibilităţii
cunoaşterii complete a stratului limită de la
suprafaţa de contact dintre perete şi fluid.
Rezolvarea acestor dificultăţi, pentru calculele
practice, se face cu ajutorul legii lui Newton,
care permite determinarea cantităţii de
căldură (sau a fluxului termic) schimbată
prin convecţie între un solid şi un fluid.
Sir Isaac Newton (1642-1727)
12
5/16/2021

Legea lui Newton
Fiind dat un element, de exemplu un perete exterior, cantitatea de căldură

primită sau cedată prin convecţie se determină astfel:
( = 01 · * · − ·.
exterior
, +, (rece)
(′ = 0′1 · * · +- − - ·.
unde:
Ti, Te – temperatura aerului interior, respectiv exterior (ºC);
interior
(cald)
Tsi, Tse – temperatura suprafeţei interioare, respectiv

exterioare a peretelui (ºC);
αc, α’c – coeficientul de transfer termic prin convecţie, la suprafaţa
interioară, respectiv exterioară a peretelui (W/m2 ºC);
S – suprafaţa prin care are loc transferul termic (m2);
τ – timpul (h).

Legea lui Newton
exterior
(rece)
( = 01 · * · , − +, ·.
(′ = 0′1 · * · +- − - ·. interior
(cald)
S = 1 m2, Ti(se) – Tsi(e) = 1 ºC, τ = 1 h => α=Q
Coeficientul de transfer de suprafaţă α se defineşte, asemănător cu

coeficientul de conductivitate termică λ, ca fiind mărimea numeric egală cu
cantitatea de căldură primită sau cedată într-o oră, printr-o suprafaţă de 1 m2,
când diferenţa de temperatură dintre perete şi fluid este de 1 ºC sau 1 K.
13
5/16/2021
TRANSFERUL CĂLDURII PRIN RADIAȚIE

Radiaţia este un fenomen de transport al energiei, care are drept suport
undele electromagnetice. Radiaţia se propagă şi prin vid, deci poate să apară
ca mod elementar de transfer termic independent de conducţie şi convecţie.
Toate corpurile emit şi absorb radiaţii în proporţii diferite şi pe lungimi de
undă caracteristice.
La interacţiunea radiaţiilor cu un mediu material se evidenţiază efectul lor
termic. Din punct de vedere energetic radiaţiile se comportă la fel, diferenţele
apărând la lungimea de undă şi la efectele pe care le au asupra mediului
ambiant.
Energia radiaţiilor provine din energia internă a corpurilor şi diferă de la un
tip de radiaţie la altul. Cea mai mare cantitate de energie o transportă radiaţiile
infraroşii. Efecte nocive asupra organismelor vii au radiaţiile cosmice, gama şi
Röntgen. În doze mari şi celelalte radiaţii sunt periculoase, deoarece pot provoca
arsuri.

Josef Stefan (1835–1893) Ludwig Boltzmann (1844–1906)
14
5/16/2021

6
(3 = 43 · * · ·.
100
unde:
cr – coeficientul de radiaţie (W/m2K4);
S – aria suprafeţei exterioare a corpului radiant (m2);
T – temperatura absolută (K);
τ – timpul (h).
Coeficientul de radiaţie reprezintă, din punct de vedere numeric, cantitatea

de căldură radiată de 1 m2 din suprafaţa unui material, într-o oră, la o
temperatură a suprafeţei radiante de 100 K.

Relația lui Stefan-Boltzmann
6
(3 = 43 · * · ·.
100
Cantitatea de căldură transmisă prin În mod analog, cantitatea de căldură

radiaţie de la aerul interior la transmisă prin radiaţie de la
suprafaţa interioară a unui perete suprafaţa exterioară a unui perete la
poate fi determinată cu relaţia: aerul exterior se poate exprima cu
6 6
relaţia : 6 6
, +, +- -
(3 = 43 · * · − ·. (′3 = 4′3 · * · − ·.
100 100 100 100
15
5/16/2021

Relația lui Stefan-Boltzmann
Din punct de vedere al calculului practic este mai convenabil să se exprime
cantitatea de căldură sub forma unei expresii care să conţină temperatura la
puterea I-a. Acest lucru se poate obţine printr-un artificiu matematic, înlocuind
coeficienţii de radiaţie cr cu coeficienţi echivalenţi de radiaţie αr, astfel:
6 6 6 6
, +, +- -
(3 = 43 · * · − ·. (′3 = 4′3 · * · − ·.
100 100 100 100
(3 = 03 · * · , − +, ·. (3 = 0′3 · * · +- − - ·.
6 6 6 6
, +, +- -
43 · − 4′3 · −
100 100 100 100
03 = 0′3 =
, − +, +- − -
REZISTENȚA TERMICĂ UNIDIRECȚIONALĂ
Rezistența termică este capacitatea unui element de a se opune propagării

căldurii, deci de a diminua fluxul termic ce traversează elementul.
Rezistența termică depinde de:
– Geometria materialului
– Proprietățile fizice ale materialului
– Modurile de transfer ale căldurii
Forma generală a expresiei de calcul a rezistenței termice este:
:;
89 = [=>?/A]
&
16
5/16/2021
TRANSMISIA CĂLDURII
ÎN REGIM STAȚIONAR
Perete plan cu conductivitate termică constantă

Se consideră un perete plan cu suprafață foarte mare, realizat din
materiale omogene și izotrope, fără surse interioare de căldură. λ
Distribuția de temperatură în strat este liniară:
! Tsi
! = +, − +, − +-
Prin aplicarea relațiilor celor trei moduri fundamentale de transfer ale Tx

căldurii, se obțin expresiile particularizate ale rezistenței termice în
cazul conducției, convecției și radiației.
Tse
Δ Δ +, − +-
C = ⇒ DE = =
DE C C
În cazul transferului termic unidirecțional prin conducție, rezistența

termică a unui element omogen, de grosime d, va fi: d
Δ Δ x
DE = = =
C Δ )
)
17
5/16/2021
Perete plan cu conductivitate termică constantă
Transmisia termică prin convecție și radiație la suprafața

peretelui:
C = C1 + C3 = 01 Δ + 03 Δ
C = (01 +03 ) ⋅ Δ = 0 · Δ
Δ Δ 1
D+ = = =
C 0·Δ 0
1 1
D- = D, =
0- 0,
d
Perete plan compus din straturi așezate perpendicular

cu direcția fluxului termic
Fie un element de construcţie exterior (de exemplu un

perete), alcătuit din mai multe straturi de grosimi d1, d2,
d3, ... şi având conductivităţile termice λ1, λ2, λ3, ...
+, − H H
CH = )H +, − H =C
H
)H λ1 λ2 λ3
H − I I
q Tsi q
CI = )I H − I =C
T1
I )I
I − +- J T2
CJ = )J I − +- =C
J )J Tse
q1 q2 q3
H I J
+, − +- =C + +
)H )I )J d1 d2 d3
18
5/16/2021

H I J
+, − +- =C + + = C DH + DI + DJ = C · D
)H )I )J
+, − +- − +-
+,
C= =
H I J DH + DI + DJ
+ +
)H )I )J λ1 λ2 λ3
q Tsi q
T1
Tx
∆Ts dj
q= R = ∑Rj = ∑ T2
R j j λj Tse
q1 q2 q3
Rx
Tx = Tsi − ∆Ts d1 d2 d3
R
x
Transfer global de căldură
q1 q2 q3
Ti
Tsi
Tse Te
19
5/16/2021

REZISTENȚA TERMICĂ A ELEMENTELOR CU PUNȚI TERMICE
Dacă elementele sunt omogene, sau alcătuite din straturi continui şi paralele cu
suprafeţele elementului, fluxul termic este unidirecţional şi perpendicular pe element, iar
rezistenţa termică este constantă.
Această situaţie se regăseşte rar în cazul elementelor anvelopei clădirilor. De regulă,
există zone neomogene prin care căldura se propagă după două sau trei direcţii, câmpul
termic fiind în acest caz plan sau spaţial.
În aceste zone pot exista materiale cu coeficient de conductivitate termică mai mare
decât în restul elementului (câmpul curent) şi/sau zone în care geometria elementului
se modifică. Ambele situaţii au drept urmare o majorare semnificativă a pierderilor
de căldură.
20
5/16/2021
Zonele din componenţa elementelor de construcţii care, datorită alcătuirii structurale

sau geometrice, prezintă o permeabilitate termică sporită faţă de restul elementului,
determinând intensificarea transferului de căldură, sunt denumite punţi termice.
Punţile termice sunt caracterizate în principal prin temperaturi care diferă de cele ale
restului elementului din care fac parte. Ca urmare, în perioadele reci suprafaţa
interioară a elementului de închidere prezintă în zonele punţilor temperaturi mai mici,
ceea ce afectează condiţiile de confort prin scăderea temperaturii resimţite în încăpere
şi favorizează condensarea vaporilor de apă din aerul interior, cu urmări defavorabile
sub aspect igienic, estetic şi al durabilităţii elementelor.
• Conform Normativului C 107/3-2005, prin rezistenţă termică specifică

corectată, notată cu R’ [m2K/W], se înţelege acea rezistenţă care „ţine seama
de influenţa punţilor termice asupra valorii rezistenţei termice specifice
determinate pe baza unui calcul unidirecţional în câmp curent”.
• Rezistenţa termică în câmpul curent, determinată prin calcul unidirecţional
este funcţie de structura elementului în zonele neperturbate de punţi, şi nu
poate fi influenţată de prezenţa acestora. Influenţa punţilor termice se
exercită, de fapt, nu asupra rezistenţei unidirecţionale, ci asupra rezistenţei
termice globale a unui element.
• De aceea, rezistenţa termică corectată reprezintă o aproximare a
rezistenţei termice reale, care ţine cont atât de rezistenţa unidirecţională cât
şi de efectul punţilor. Valoarea rezistenţei termice corectate tinde către
valoarea rezistenţei termice reale, de ansamblu, a elementului, fiind apropiată
de aceasta în cazul unui calcul corect efectuat.
21
5/16/2021
Punţile termice se clasifică în două categorii, din punct de vedere geometric:

• punţi termice liniare – caracterizate printr-o anumită lungime, secţiunea
transversală a punţii fiind constantă pe toată lungimea acesteia; de exemplu,
stâlpişorii şi centurile înglobate în pereţii din zidărie constituie punţi termice liniare.
• punţi termice punctuale – au o extindere redusă pe toate cele 3 direcţii.
Intersecţiile dintre stâlpi şi grinzi (dintre punţile termice liniare) constituie punţi
termice punctuale; de asemenea, unele elemente constructive cu dimensiuni mici
(de ex. agrafele metalice cu ajutorul cărora se realizează legătura dintre straturile
unui perete), constituie punţi termice punctuale.
Punți termice liniare
• stâlpi din beton armat înglobați parțial sau total în pereții din zidărie
• stâlpișorii și centurile pereților din zidărie
• intersecțiile dintre pereții exteriori (colțuri ieșinde sau intrânde ale
clădirii)
• intersecțiile dintre pereții exteriori și cei interiori
• intersecțiile dintre pereții exteriori și planșee
• conturul ferestrelor și ușilor exterioare
22
5/16/2021
Punți termice punctuale

• Metodele de calcul ale rezistenţelor termice corectate depind de
informaţiile disponibile şi de gradul de precizie impus de faza de
proiectare:
METODE DE CALCUL
FAZA PRELIMINARĂ FAZA INTERMEDIARĂ

FAZA FINALĂ
METODA METODA
METODE PRECISE
APROXIMATIVĂ SIMPLIFICATĂ
23
5/16/2021
Metoda aproximativă
• Constă în reducerea globală a rezistenţei termice

unidirecţionale (în câmp curent), funcţie de tipul elementului, astfel:
– Pereți exteriori: 20 ... 45%
– Pereți la rosturi: 10 ... 20%
– Planșee terasă sau de pod: 15 ... 25%
– Planșee peste subsoluri: 25 ... 35%
TRANSMISIA CĂLDURII
ÎN REGIM NESTAȚIONAR (VARIABIL)
24
5/16/2021
TRANSMISIA CĂLDURII PRIN CONDUCȚIE ÎN REGIM NESTAȚIONAR

Ecuația diferențială a conducției termice
Datorită variaţiilor în timp ale temperaturii, atât la exteriorul cât şi la interiorul

clădirilor, are loc şi o variaţie a temperaturii elementelor de construcţii. În
această situaţie avem de-a face cu un regim termic nestaţionar (variabil).
Fluxul termic, care de această dată este o mărime variabilă, se poate scrie conform
relaţiei lui Fourier (în cazul câmpului termic unidirecţional):
I
1
C = −) =
! !I .
unde:
a – coeficientul de difuzivitate termică, reprezintă capacitatea unui material de a transmite o
variaţie de temperatură (m2/s);
λ – coeficientul de conductivitate termică (W/m ºC); )
cp – căldura specifică a materialului (J/Kg ºC); =
4K · L
ρ – densitatea materialului (Kg/m3).
TRANSMISIA CĂLDURII PRIN CONDUCȚIE ÎN REGIM NESTAȚIONAR

Ecuația diferențială a conducției termice
I
1
Câmp termic unidirecțional =
!I .
I I
1
Câmp termic bidirecțional + =
! I MI .
I I I
1
Câmp termic tridirecțional + + =
!I MI NI .
O O O O O O
) !, M, N, . + ) !, M, N, . + ) !, M, N, . + P C, !, M, N, . =
O! O! OM OM ON ON
,
O
= 4(!, M, N, .) · L(!, M, N, .) · (!, M, N, .)
O.
25
5/16/2021
Mărimi caracteristice privind regimul termic variabil

a. Noţiunea de asimilare termică
În cazul regimului termic nestaţionar este importantă proprietatea materialelor
de a absorbi şi ceda căldura, ca urmare a variaţiilor periodice ale fluxului termic.
Prin cercetări experimentale s-a demonstrat faptul că fluxul termic are o variaţie apro-
piată de o sinusoidă, cu perioada de o zi, o lună, un an etc.
q
Sub acţiunea variaţiei fluxului termic unitar q are loc o va-
Aq
riaţie a temperaturii T a elementului de construcţie. Din
τ
punct de vedere matematic, asimilarea căldurii de către
P
materiale este exprimată prin raportul între amplitudinea
∆τ
T Aq a fluxului şi amplitudinea AT a temperaturii:
AT
RS CUV − CU-W
Q= =
τ
P RT UV − U-W

b. Indicele de inerție termică
Reflectă proprietatea elementelor de a se opune variaţiilor de temperatură,
diminuându-le efectul prin atenuarea amplitudinii şi întârzierea undelor termice.
Indicele inerţiei termice reprezintă numărul undelor ce pătrund în element şi permite
aprecierea capacităţii de acumulare şi cedare a căldurii, determinându-se cu ajutorul
relaţiilor
elemente omogene: X = D·Q (s - coeficientul de asimilare termică)
elemente în straturi: X = P DY · QY
Y
Funcţie de valoarea indicelui de inerţie, elementele de construcţii cu rol de izolare termică se
pot clasifica în: elemente cu masivitate mică: D ≤ 4;
elemente cu masivitate mijlocie: 4 < D ≤ 7;
elemente cu masivitate mare: 7<D
26
5/16/2021

c. Coeficientul de amortizare termică
Prin coeficient de amortizare a amplitudinii oscilaţiilor temperaturii aerului exterior,
notat cu ν, se înţelege raportul dintre amplitudinea variaţiei temperaturii aerului
exterior (ATe) şi amplitudinea variaţiei temperaturii suprafeţei interioare a
elementului (ATsi):
ATsi
R T-
ATe
Z=
R T+,
Practic, coeficientul de amortizare reflectă capacitatea unui element de a atenua

variaţiile de temperatură ale aerului exterior în vederea realizării unor condiţii bune
de confort termic în încăperi. Acest indice trebuie luat în considerare atât în condiţii de
vară, cât şi în condiţii de iarnă.

d. Coeficientul de defazare termică
Reprezintă capacitatea elementelor de construcţii de a întârzia oscilaţiile
temperaturii aerului exterior.
În perioada sezonului cald temperatura exterioară creşte la valori maxime în
jumătatea a doua a zilei. O defazare termică corespunzătoare va face ca valul de
căldură datorat temperaturilor ridicate să poată fi întârziat, astfel încât să ajungă
în interiorul clădirii pe timpul nopţii, când temperatura aerului exterior scade şi se
poate utiliza aerisirea prin deschiderea geamurilor. Întârzierea undei termice trebuie
să fie, conform normativelor în vigoare, de minim 8-10 ore la pereţii exteriori şi la
planşeele situate sub poduri, şi de minim 9-13 ore la planşeele acoperişurilor terasă,
întrucât suportă o perioadă de însorire mai mare.
Metodologia de calcul a coeficientului de defazare termică este descrisă în cadrul
Normativului C 107/7–2002, fiind bazată pe rezolvarea analitică a ecuaţiei
diferenţiale a căldurii în regim nestaţionar unidirecţional.
27
5/16/2021
UMIDITATEA ÎN CONSTRUCȚII
curs 9
CLĂDIRILOR
7. UMIDITATEA ÎN CONSTRUCȚII
1
5/16/2021
Mecanismul transferului de masă
Dacă un sistem este alcătuit din unul sau mai mulţi componenţi în care
concentraţia variază de la un punct la altul, există tendinţa de
echilibrare a concentraţiilor, prin transportul masei din zonele cu
concentraţie mai ridicată către cele cu concentraţie mai redusă. Acest
fenomen poartă numele de transfer de masă.
Mecanismul transferului de masă este analog celui de transfer de

căldură. Ambele sunt produse de o variaţie spaţială a unui parametru
motor: temperatura, în cazul căldurii, şi concentraţia (sau presiunea) în
cazul masei. De asemenea, intensitatea ambelor procese depinde de
gradientul parametrului motor şi de rezistenţa opusă de mediu la
procesul de transfer.
Mecanismul transferului de masă
Transferul de masă se poate face în două moduri: prin difuzie

moleculară şi prin difuzie turbulentă.
Transferul de masă prin difuzie moleculară este analog cu transferul de

căldură prin conducţie termică şi se datorează tendinţei naturale de
reducere a diferenţei de concentraţie dintr-un fluid prin mişcarea
dezordonată a moleculelor sau atomilor care alcătuiesc fluidul.
Transferul de masă prin difuzie turbulentă este analog transferului de

căldură prin convecţie termică şi reprezintă transferul de masă de la o
suprafaţă solidă către un fluid în mişcare. Fenomenul este dependent
de proprietăţile de transport ale fluidului şi de caracteristicile
hidrodinamice ale procesului.
.
2
5/16/2021
Surse de umiditate
Prezenţa apei sub formă gazoasă (vapori), lichidă

(picături) şi uneori solidă poate avea efecte
defavorabile asupra construcţiilor. Aceste efecte se
răsfrâng:
• asupra microclimatului încăperilor,
determinând condiţii sanitar–igienice
improprii;
• asupra materialelor din elementele
construcţiilor, conducând la efecte negative
cum ar fi: scăderea capacităţii de izolare
termică, apariţia condensului, micşorarea
rezistenţelor mecanice etc.
Surse de umiditate
Principalele surse de umiditate pentru construcţii sunt:

• apa din teren, ce poate afecta fundaţiile şi subsolurile;
• apa meteorologică, ce acţionează asupra elementelor exterioare sub formă de ploaie
sau zăpadă;
• apa iniţială datorată tehnologiei de execuţie (apa din betoane,
mortare etc.);
• apa de exploatare, datorită proceselor umede din anumite încăperi (băi, bucătării,
spălătorii etc.);
• apa higroscopică, prezentă în porii materialelor datorită proprietăţii acestora de a reţine
umiditatea din atmosferă;
• apa de condens, datorită condensării vaporilor de apă pe suprafeţele sau în interiorul
elementelor.
3
5/16/2021
Surse de umiditate
Dacă protecţia la acţiunea apei provenite din exterior este asigurată prin măsuri de
hidroizolare adecvate, prevăzute prin proiectare şi urmărite îndeaproape în timpul execuţiei,
umiditatea excesivă din aerul interior este mai dificil de controlat şi, asociată cu anumiţi
factori de ordin constructiv şi de exploatare (degajări de vapori, ventilare insuficientă,
suprafeţe cu capacitate redusă de absorbţie a vaporilor din aer etc.), determină
fenomenele de condens şi apariţia mucegaiului.
Consecinţele defavorabile ale acestor fenomene se manifestă prin modificarea
caracteristicilor fizico–mecanice ale materialelor, aspectul dezagreabil şi deteriorarea
finisajelor dar mai ales prin efectele negative asupra sănătăţii ocupanţilor, fiind cunoscut
faptul că sporii de mucegai provoacă alergii şi afecţiuni ale căilor respiratorii, în special la
copii şi la persoanele în vârstă.
Umiditatea aerului
Cantitatea de vapori de apă, exprimată în grame, conţinută într-un m3 de aer, poartă

numele de umiditate absolută.
= [ ⁄
Cantitatea maximă de vapori ce poate fi conţinută într-un m3 de aer, la o temperatură T, se

numeşte umiditate absolută de saturaţie, notată cu φs.
Raportul între umiditatea absolută şi umiditatea absolută de saturaţie poartă numele de

umiditate relativă (notată φr), exprimată procentual cu relaţia:
= · [%]
4
5/16/2021
Umiditatea aerului
Unei umidităţi relative φr îi corespunde o presiune a vaporilor de apă numită

presiune parţială şi notată cu pv (exprimată în Pa, N/m2, mmHg).
Presiunea parţială reprezintă presiunea pe care o exercită vaporii de apă din
aer, dacă ar ocupa singuri volumul respectiv.
Umidităţii absolute maxime (de saturaţie) φs îi corespunde o presiune maximă
ps, denumită presiune de saturaţie.
Atât presiunea parţială cât şi cea de saturaţie depind de temperatură şi variază
direct proporţional cu aceasta.
Umiditatea relativă poate fi exprimată şi ca raport între presiunea parţială şi
presiunea de saturaţie:
·
= · 100 [%] = [
100
Umiditatea aerului
Materialele de construcţii pot reţine apa sub următoarele

forme:
• apa legată chimic, prin reacţiile de formare a structurii
interne; această apă nu este influenţată de procesul de
uscare;
• apa de structură, sau de hidratare, care participă la
formarea structurii cristaline a unor materiale;
• apa higroscopică, reţinută de materiale prin absorbţie,
direct din faza gazoasă;
• apa liberă, reţinută mecanic, fără adeziune, prin contactul
direct al materialelor cu faza lichidă (infiltraţii din ploi sau
din procesele funcţionale) sau ca urmare a condensării
vaporilor pe suprafaţa şi în masa elementului.
5
5/16/2021
Umiditatea aerului
Umiditatea materialelor se poate exprima pe bază gravimetrică sau

volumetrică, prin raportarea greutăţii Ga sau volumului Va al apei conţinute, la
greutatea G0, respectiv volumul V0 corespunzătoare materialului uscat:
"#$% − ! '
= 100 = 100 % = 100 %
! ! '!
Determinarea conţinutului de apă a unui material, respectiv a umidităţii, se poate

face prin metode gravimetrice (cântărire, uscare şi recântărire), metode electrice
(bazate pe variaţia unui parametru electric cu umiditatea), electronice, radioactive
etc.
Umiditatea aerului
Exigenţele legate de umiditatea elementelor de construcţii,

alcătuite din diverse materiale, diferă în raport cu funcţiile
elementelor şi cu natura materialelor.
Elementele care se află în contact permanent cu apa trebuie

să fie impermeabile (pardoselile şi pereţii din băi şi bucătării,
pereţii de subsol şi fundaţiile în teren umed etc.), iar
elementele exterioare de închidere (cu excepţia ferestrelor) la
care este posibilă apariţia condensului la suprafaţă sau în
structură trebuie tratate corespunzător (cu bariere contra
vaporilor, straturi de aer ventilat etc.).
6
5/16/2021
Condensarea vaporilor de apă în clădiri
Degajările de vapori ce conduc la creşterea umidităţii aerului interior apar în

orice spaţiu în care sunt prezenţi oameni sau animale, fiind mai mari sau mai
mici funcţie de numărul de ocupanţi şi de natura activităţii.
Funcţiunea de locuire implică degajarea unor importante cantităţi de vapori
din respiraţie, prepararea hranei şi activităţi menajere.
Cantitatea medie de vapori degajată în interiorul unei locuinţe poate fi de peste
100 g/h pentru fiecare ocupant.
Cantitatea de vapori produsă de un om prin expiraţia aerului umed şi prin
transpiraţie depinde de efortul fizic şi de temperatura ambianţei: în repaus
degajarea de vapori este de ordinul a 50 g/h, dar poate să ajungă la 1000 g/h în
cazul unui efort fizic intens.
Cantităţi de vapori datorită activităţilor casnice (litri/săpt.)
Gătit (3 mese zilnic) 6,30

Spălatul vaselor (de 3 ori zilnic) 3,20
Îmbăiat 2,40
Spălatul rufelor 1,80
Uscatul rufelor la interior 10,00
Spălatul unei podele (cca. 30 m2) 1,30
Respiraţie normală şi evaporare la
38,00
nivelul pielii
Total 63,0
7
5/16/2021
Fenomenul de condens în clădiri se manifestă sub două forme, care pot să

apară independent sau simultan:
• depuneri de rouă pe unele zone ale suprafeţei interioare a elementelor de
închidere (în special pereţii exteriori), unde temperaturile sunt mai scăzute;
a b b a c d
a b c d
Fenomenul de condens în clădiri se manifestă sub două forme, care pot să

apară independent sau simultan:
• acumulări de apă în masa elementelor stratificate ale anvelopei, pe suprafaţa
rece a termoizolaţiei;
perete acoperiş
8
5/16/2021

Condensul pe suprafeţele interioare poate avea mai multe cauze:
• creşterea concentraţiei vaporilor de apă din aerul încăperilor, la
temperatură interioară constantă, până la valoarea concentraţiei de saturaţie;
• scăderea temperaturii aerului interior până la valoarea la care presiunea
parţială a vaporilor devine egală cu presiunea de saturaţie;
• scăderea temperaturii suprafeţei interioare a elementelor de închidere,
datorită scăderii temperaturii aerului exterior sau interior.
Un fenomen neplăcut, cu efecte dăunătoare asupra sănătăţii oamenilor, este
apariţia mucegaiului. Mucegaiul este o ciupercă parazită microscopică, de
culoare cenuşie sau verzuie, care îşi procură hrana din materia organică pe care
se dezvoltă. Mucegaiul domestic apare peste tot unde umiditatea este ridicată.
Contrar aparenţelor, nu este obligatoriu să apară condensul pe o suprafaţă
pentru a se dezvolta mucegaiul. Este suficient ca umiditatea relativă cores-
punzătoare acelei suprafeţe să se menţină un anumit timp, de ordinul
săptămânilor, la valori mai mari de 80 %.
9
5/16/2021

Condensul în masa (interiorul) elementelor de
construcţie apare în cursul migraţiei vaporilor de apă de
la interior spre exterior, prin aceste elemente. Astfel,
vaporii pot ajunge într-o zonă cu temperatură scăzută,
care favorizează condensarea (presiunea parţială a
vaporilor atinge valoarea presiunii de saturaţie). În
această zonă surplusul de vapori se depune sub formă
lichidă, provocând umezirea.
Migraţia vaporilor prin elementele exterioare (perimetrale)
se datorează diferenţei dintre presiunea parţială a
vaporilor din interior şi din exterior.
În perioada rece a anului aerul mai cald din încăperi poate
absorbi o cantitate mai mare de vapori decât aerul rece
din afara clădirii. Ca urmare, presiunea vaporilor din
interior va fi mai mare decât a celor din exterior.
10
5/16/2021
VENTILAREA NATURALĂ
CLĂDIRILOR
1
5/16/2021
GENERALITĂȚI
Ventilarea are ca scop menţinerea calităţii aerului în

clădiri în perioadele în care condiţiile climatice impun
menţinerea ferestrelor închise.
Ventilarea este necesară din trei motive:

evitarea acumulării de bioxid de carbon şi mirosuri;
menţinerea unui nivel de umiditate acceptabil;
aportul de aer reîmprospătat necesar aparatelor casnice
cu combustie.
GENERALITĂȚI
Ocupanţii imobilelor degajă vapori de apă (între 40…70

g/h de persoană în cazul repausului) la care se adaugă
cei proveniţi din prepararea hranei, toaletă şi baie, care
se ridică la 2… 8 g pe oră şi m3 de volum locuit.
Efectele unei umidităţi interioare ridicate nu se manifestă
numai prin fenomenul de condens care deteriorează
clădirile, ci şi prin alte fenomene:
senzaţia de disconfort (umezeală) când umiditatea este
apropiată de nivelul de saturaţie;
umiditatea permite dezvoltarea microbilor atât pe
suprafaţa elementelor de construcţie, cât şi în aer.
2
5/16/2021
GENERALITĂȚI
O parte din cantitatea de aer proaspăt pătruns în

locuinţă serveşte pentru întreţinerea arderii în aparatele
cu combustie (aragaze, centrale termice). Atunci când
cantitatea de aer proaspăt este redusă se pot produce
arderi incomplete care generează oxidul de carbon (CO)
care, în cazul lipsei tirajului, se împrăştie în toată
locuinţa.
GENERALITĂȚI
Ventilarea clădirilor, care este indispensabilă pentru

menţinerea unui nivel corespunzător al calităţii aerului,
trebuie în acelaşi timp limitată pentru a nu amplifica
pierderile de căldură şi pentru a nu fi o sursă de
inconfort.
Se poate admite ca pierderile de căldură prin ventilare să
reprezinte 1/3 din pierderile totale ale unei locuinţe.
Aceasta este valabilă dacă rata ventilării este de 1 volum
pe oră. Raportul poate urca la 2/3 dacă rata ventilării
este de 2 volume/oră.
3
5/16/2021
CLASIFICAREA VENTILĂRII
Mişcarea aerului este generată de o diferenţă de presiune.

După sursa care o determină se disting:
ventilarea naturală datorată vântului şi diferenţei de
temperatură a aerului;
ventilarea mecanică asigurată cu instalaţii speciale.
Ventilarea implică existenţa unor căi prin care aerul să
poată fi admis şi evacuat. Din acest punct de vedere
ventilarea naturală se consideră:
neorganizată când aerul circulă prin reţeaua capilar-
poroasă, fisuri şi rosturile elementelor de închidere şi
compartimentare;
organizată atunci când aerul circulă prin deschideri
special prevazute în acest scop (uşi, ferestre, canale).
CRITERII ȘI NIVELURI DE PERFORMANȚĂ

PENTRU VENTILARE
Criteriile de apreciere a intensităţii ventilării sunt:

viteza aerului în încăperi, în m/s;
debitul împrospătat, în m3/h sau m3/h·persoană;
rata ventilării stabilită pe baza expresiei:

n = volum de aer împrospătat pe oră / volumul încăperii
4
5/16/2021
BAZA FIZICĂ A SCHIMBULUI DE AER A

ÎNCĂPERILOR
Circulaţia aerului între exterior şi încăperi, prin structura

elementelor separatoare sau prin sistemele cu care sunt
prevăzute, este posibil datorită diferenţei de presiune a
aerului ce se exercită de o parte şi de alta a anvelopei.
Diferenţa de presiune a aerului poate fi generată de doi

factori naturali:
diferenţa de temperatură;
acţiunea vântului.
VENTILAREA CLĂDIRILOR PRIN

DESCHIDEREA FERESTRELOR
Este cel mai simplu mod de ventilare care permite, în

câteva minute, reîmprospătarea aerului într-o încăpere,
însă este intermitent şi nu este posibil controlul debitului
de aer.
Mai mult, deschiderea ferestrelor generează curenţi de aer
rece (iarna) şi determină creşterea nivelului de zgomot
din exterior. Din acest motiv, ocupanţii pot uneori să
resimtă acest inconfort şi să evite ventilarea.
5
5/16/2021
VENTILAREA NATURALĂ SAU PRIN TIRAJ

TERMIC
În sezonul rece, în clădirile încălzite, diferenţa între

greutatea specifică a aerului rece exterior şi aceea a
aerului cald interior determină tendinţa de deplasare a
aerului.
Diferenţa de presiune, care pune în mişcare aerul,
denumită tiraj termic sau efect de coş, este
proporţională cu diferenţa de temperatură între aerul
interior şi cel exterior şi cu înălţimea coloanei virtuale de
aer.
Dacă această diferenţă de presiune depăşeşte pierderile
de presiune la admisia şi evacuarea aerului din locuinţă
are loc mişcarea aerului prin tiraj.

TERMIC
Ventilarea naturală se produce prin deschiderile datorate
defectelor de etanşeitate (neetanşeităţi) la aer a
construcţiei (în special a tâmplăriei) şi/sau prin canale de
ventilare.
În absenţa influenţei vântului diferenţa de presiune
termică care generează ventilarea într-o incintă se
poate exprima cu relaţia:
∆PT = 0,044 h (Ti – Te) [Pa]
h – înălţimea coloanei de aer (distanţa între zona de
admisie şi evacuare a aerului), în [m];
Ti, Te – temperatura aerului interior şi exterior în [°C].
6
5/16/2021

TERMIC
Debitul de aer este proporţional cu înălţimea coloanei de

aer.
Distribuţia diferenţelor de presiune termică pe înălţimea
încăperilor depinde de:
- poziţia golurilor de admisie şi evacuare;
- permeabilitatea la aer a elementelor de construcţie
Distribuţia diferenţelor de presiune pe înălţimea unei încăperi în situaţia

Ti > Te: a) pereţi omogeni, uniform permeabili la aer; b) goluri de
admisie şi evacuare a aerului practicate la partea superioară şi
inferioară a peretelui; c) fereastră obişnuită.
7
5/16/2021
Distribuţia aproximativă a presiunilor termice şi a curenţilor de aer pe

înălţimea clădirilor multietajate, fără canale de ventilare: a) în ipoteza
unei permeabilităţi perfecte a planşeelor; b) la o clădire în care
apartamentele de la diferite niveluri comunică între ele prin casa scării.
În clădiri fenomenul de tiraj este influenţat de efectul vântului.
Vântul generează diferenţele de presiune între faţadele opuse ale unei

clădiri care pot favoriza tirajul sau pot să îl inverseze.
8
5/16/2021
DIFERENŢA DE PRESIUNE DATORITĂ

ACŢIUNII VÂNTULUI
Acţiunea vântului asupra clădirilor determină creşteri ale

presiunii aerului pe suprafeţele expuse şi subpresiuni pe
cele opuse, ca urmare a transformãrii în energie
potenţială a unei părţi din energia cinetică a aerului în
mişcare, la întâlnirea unui obstacol.
Mărimea presiunilor care iau naştere depinde de

presiunea dinamică a vântului, respectiv de viteza
aerului, de greutatea specifică a aerului, de forma clădirii
şi unghiul de incidenţă al vântului, care se iau în
considerare prin intermediul coeficientului aerodinamic,
de caracterul curgerii aerului în jurul clădirii.
TIRAJUL DATORAT ACŢIUNII VÂNTULUI
∆P = c v2 γ/2g
v – viteza vântului, în m/s

g – acceleraţia gravitaţiei, în m/s2
γ – greutatea specifică a aerului
c – coeficient aerodinamic, exprimând cota parte din
presiunea dinamică care acţionează pe suprafaţa unui
element al clădirii;
valorile medii ale coeficientului aerodinamic pentru
diferitele suprafeţe ale clădirii sunt:
c = 0,6 ... 0,8 pentru faţadele expuse şi c= – 0,4 ... – 0,5
pentru celelalte faţade.
9
5/16/2021
VENTILAREA NATURALĂ DATORATĂ ACȚIUNII

VÂNTULUI
Pentru un regim constant de ventilare, neinfluenţat de

vârtejuri care ar putea inversa tirajul, este indicat ca
orificiile de ventilare ale căilor de ventilare (canale,
coşuri de fum) să fie dispuse în afara zonei de turbulenţă
locală, indusă de clădire, trebuind să depăşească
anumite înălţimi minime deasupra acoperişurilor.
VENTILAREA NATURALĂ DATORATĂ ACȚIUNII

VÂNTULUI
Acţiunea vântului are un rol pozitiv asupra ventilării

naturale a clădirilor vara şi în perioadele de tranziţie
când diferenţele de temperatură Ti – Te sunt mici.
Acest efect este util mai ales la ultimul nivel unde
înălţimea coloanei virtuale de aer este minimă, ceea ce
face ca tirajul termic să fie insuficient pentru evacuarea
vaporilor de apă şi aerului viciat din băi şi alte încăperi
fără ferestre, chiar în timpul iernii.
10
5/16/2021
CALCULUL DEBITELOR DE AER NECESARE

VENTILĂRII
Prin structurile capilar-poroase şi fisurile sau
rosturile fine, migraţia aerului se face cu viteze
mici, având caracter de filtrare. Este valabilă legea
Darcy, stabilită experimental, având expresia:
Df = Σ ij ∆p S / dj
unde:
Df - debitul de aer (m3/m2·h);
dj - grosimea stratului (m);
ij - coeficient de permeabilitate la aer (m3 /m⋅h⋅Pa) al
materialului;
∆p - diferenţa de presiune care determină curgerea
(Pa).

VENTILĂRII
Prin rosturile tâmplăriei închise curgerea aerului

atinge viteze mai mari decât prin pori, regimul fiind
turbulent. Pentru debitul Dr, se aplica relaţia:
Dr = Σ aj Lj ∆p2/3
aj - coeficient de permeabilitate la aer al rostului

tâmplăriei, depinzând de dimensiunile acestuia
(m3 /m ⋅ h ⋅ Pa2/3 )
Lj - lungimea rostului (m);
∆p - diferenţa de presiune care determină curgerea (Pa).
11
5/16/2021

VENTILĂRII
Prin canale verticale netede de evacuare a

aerului, debitul de aer poate fi stabilit cu ajutorul
nomogramelor în funcţie de:
diferenţa de presiune exercitată la capetele
canalului (egală cu pierderea de sarcină);
dimensiunile grilelor şi orificiilor de admisie în
canal.

VENTILĂRII
12
5/16/2021
VENTILAREA NATURALĂ PRIN CANALE
Eficacitatea ventilării naturale prin canale depinde

de diferenţa temperaturilor aerului interior şi exterior
şi de înălţimea activă, respectiv de distanţa dintre
admisie şi evacuare, circulaţia fiind posibilă dacă
aerul din coş este mai cald decât cel din afară.
Având o funcţionare nesigură, dependentă de
acţiunea unor factori climatici, ventilarea naturală
prin canale este indicată în special la clădirile care
nu necesită ventilare cu program sau un schimb de
aer predeterminat (încăperi de serviciu).
CALCULUL VENTILĂRII NATURALE

ORGANIZATE
Scopul calculului este de a stabili rata ventilării

naturale pentru o încăpere sau un grup de încăperi
care comunică între ele ţinând seama de
caracteristicile constructive şi de diferenţa de
temperatură interior-exterior.
Se porneşte de la o valoare presupusă a presiunii
interioare în spaţiul ventilat, valoare apreciată ţinând
seama de presiunea termică şi de presiunea
vântului, în raport cu presiunea atmosferică la o cotă
arbitrar aleasă
13
5/16/2021
CALCULUL VENTILĂRII NATURALE

ORGANIZATE
Dacă valoarea propusă pentru presiunea interioară este

cea reală, atunci este îndeplinită condiţia:
Σ Dinf –Σ De = 0
Dinf - debitul de aer care pătrunde în spaţiul ventilat în m3

/h
De - debitul de aer evacuat prin canale verticale în m3 /h.
Dacă valoarea presiunii din spaţiul ventilat nu este cea

reală relaţia de mai sus nu se verifică. Se reia calculul
pentru o nouă valoare a presiunii interioare şi se repetă
până când ecuaţia de bilanţ este satisfăcută.
Schemă cu indicarea circulaţiei aerului în cazul unei soluţii

eficiente de ventilare organizată de ansamblu a apartamentului, cu
canale de ventilare în bucătării şi grupuri sanitare
14
5/16/2021
VENTILAREA MECANICĂ
Pentru a nu fi influenţată de temperatura exterioară şi

nici de vânt, diferenţa de presiune necesară punerii
în mişcare a aerului este generată de un ventilator
mecanic.
În această situaţie se pot distinge:
ventilarea prin evacuarea aerului din încăpere,
când locuinţa este supusă unei uşoare depresiuni;
ventilare prin introducerea aerului, când locuinţa
se află într-o uşoară suprapresiune;
ventilare dublă cu infiltrare şi apoi exfiltrare
mecanică a aerului.
VENTILAREA MECANICĂ INTERMITENTĂ

CONTROLATĂ
Ventilarea mecanică este, în general, o cauză de

mărire a consumului de energie termică şi de
zgomot. Totuşi, în construcţiile cu grupuri sanitare
fără ferestre soluţia constă în folosirea unor
ventilatoare cu funcţionare intermitentă, comandată.
Acestea sunt utile mai ales vara, când tirajul natural
lipseşte sau este inversat, aerul din clădire fiind mai
rece decât cel din exterior. Intrarea în funcţiune a
ventilatoarelor pentru o durată scurtă este
comandată de un întrerupător cu releu de
temporizare care intră în funcţiune la aprinderea
luminii sau la deschiderea uşii.
15
5/16/2021
Sistem de ventilare mecanică controlată la grupuri sanitare fără

ferestre: a) canale verticale independente şi ventilatoare montate la
fiecare încăpere, comandate cu releu; b) canal vertical unic cu
ventilator la nivelul acoperişului, comandat cu releu.
ALEGEREA SOLUŢIEI DE VENTILARE
Ventilarea naturală neorganizată, prin porii şi fisurile

materialelor, este prea slabă pentru asigurarea
necesarului de aer proaspăt în încăperi. De aceea, se
adoptă ventilarea organizată prin intermediul ferestrelor,
orificiilor şi canalelor de ventilare.
Într-o primă etapă se stabileşte un proiect de ventilare în
una din variantele:
prin încăperi separate, utilizând deschiderea ferestrelor
ca mijloc de ventilare a încăperilor principale şi eventual
a încăperilor secundare, altele decât bucătăria
16
5/16/2021
ventilarea generală şi permanentă cu admisia aerului

prin încăperile principale şi evacuarea prin încăperile de
serviciu.
Aceasta presupune ca aerul proaspăt care pătrunde în
camera de zi, dormitoare etc. să circule spre băi,
bucătării şi alte anexe dotate în mod obligatoriu cu
canale verticale de evacuare a aerului viciat şi aflate în
depresiune faţă de restul încăperilor.
Astfel vaporii de apă, mirosurile şi oxidul de carbon nu se
pot răspândi în încăperile de locuit.
Ventilarea unui imobil: a) ventilare generală; b) ventilarea

separată a fiecărei încăperi.
17
5/16/2021
Ventilarea încăperilor fără ferestre necesită uşi neetanşe sau alte căi
de admisie a aerului proaspăt din încăperile adiacente, altfel canalul de
ventilare rămâne inutil.
Alegerea uneia dintre cele două soluţii depinde de

existenţa canalelor de ventilare în clădire, de starea
lor sau de posibilitatea construirii lor.
Dacă imobilul este dotat cu canale în încăperile de
serviciu, se pot crea orificii de admisie în încăperile
principale în locuri alese astfel încât să nu creeze
senzaţii de disconfort. În cazul unor canale
înfundate spaţiul acestora se poate utiliza pentru
montarea unor tuburi de ventilare în sistem
individual sau colectiv.
18
5/16/2021
Ventilarea imobilelor etajate: a) ventilare naturală prin canale

individuale; b) ventilare naturală prin canal colector; c) ventilare
mecanică.
EXIGENŢE PRIVIND VENTILAREA NATURALĂ

PENTRU LOCUINŢE
Încăperile principale trebuie să fie prevăzute cu o

tâmplărie exterioară;
Bucătăria, dacă este dotată cu tâmplărie exterioară,
poate fi ventilată prin 2 orificii, unul la partea inferioară,
celălalt la partea superioară sau cu ventilator (de
fereastră, în hotă). Totodată este bine să se prevadă o
evacuare a aerului printr-un canal de ventilare, sau
printr-un ventilator mecanic; în acest caz, debitele
aerului ventilat trebuie să fie:
- 90 m3/h într-un apartament cu mai puţin de 3 camere
principale;
- 120 m3/h în apartamentele de 3 şi mai multe camere
principale.
19
5/16/2021
EXIGENŢE PRIVIND VENTILAREA NATURALĂ

PENTRU LOCUINŢE
Pătrunderea aerului proaspăt se face printr-un orificiu la

partea inferioară situat în bucătărie sau într-o încăpere
principală, cu condiţia liberei circulaţii a aerului între
această încăpere şi bucătărie.
Alte încăperi de serviciu (baie şi grup sanitar) pot fi
ventilate prin deschiderea ferestrelor dacă acestea au
fost prevăzute. Când sunt situate în poziţie centrală,
încăperile de serviciu trebuie echipate cu orificii de
evacuare a aerului printr-un canal de ventilare sau printr-
un ventilator mecanic de evacuare care să permită
preluarea unui debit de 30 m3 /h.
20
5/16/2021
ILUMINATUL NATURAL ȘI ÎNSORIREA CLĂDIRILOR
CLĂDIRILOR
1
5/16/2021
GENERALITĂȚI
Problemele iluminării naturale a construcţiilor civile şi

industriale sunt foarte variate şi se referă la:
amplasarea şi orientarea clădirilor;
însorirea construcţiilor;
sistemele de iluminat natural (ferestre, luminatoare);
sistemele de protecţie împotriva excesului de radiaţie
solară;
proiectarea finisajelor interioare;
cercetarea proprietăţilor optice ale materialelor de
construcţie.
2
5/16/2021
MĂRIMI REFERITOARE LA
ILUMINATUL NATURAL
Fluxul radiant P reprezintă energia radiată în unitatea de
timp, unitatea de măsură fiind erg/s, Watt sau kcal/h.
Fluxul radiant primit de unitatea de suprafaţă este o
mărime necesară în studiul iluminatului natural şi
artificial.
Fluxul luminos Φ este o mărime care caracterizează
puterea radiaţiilor luminoase în funcţie de intensitatea
senzaţiei luminoase pe care o produc şi se măsoară în
lumeni (Im).
ILUMINATUL NATURAL
Lumenul defineşte mărimea fluxului luminos pe care-l
emană un corp absolut negru la temperatura de
solidificare a platinei, pe o suprafaţă de 5 x 305 x 10-10
m2.
Pentru aprecierea mărimii fluxului luminos exprimat în
lumeni se poate lua în consideraţie că vara, pe 1 cm2 de
pe suprafaţa pământului, ajunge un flux luminos de 1 Im,
când cerul este acoperit şi de 10 Im, când cerul este
senin, cu soare.
3
5/16/2021
ILUMINATUL NATURAL
Iluminarea E este densitatea superficială a fluxului luminos
Φ, care cade pe o suprafaţă A, având valoarea medie:
E = Φ/A [lx sau lumen/m2]
Luxul, unitatea de măsură a iluminării, reprezintă

iluminarea unei suprafeţe care primeşte un flux luminos
de 1 lumen, uniform repartizat pe 1 m2.
ILUMINATUL NATURAL
Pentru aprecierea iluminării, exprimată în lx, se dau
următoarele valori :
iluminarea dată de o lumânare pe un ecran normal pe
direcţia razelor aflat la distanţa de 1m: 1 lx
idem, datorită soarelui, care cade pe un plan orizontal:
100.000 lx;
idem, pe lună plină: 0,2 lx.
În condiţiile Romaniei se consideră că valoarea iluminării

dată de bolta cerească este de minimum 4000 lx, la 22
decembrie, între orele 9,30 şi 14,30.
4
5/16/2021
ILUMINATUL NATURAL
Pentru reglementarea iluminării naturale, care este
variabilă periodică, s-a adoptat o unitate de măsură
abstractă, exprimată în procente - coeficientul
iluminării naturale.
Coeficientul iluminării naturale (eM) într-un punct
oarecare al încăperii M, reprezintă raportul iluminării în
acest punct (EM) și iluminarea exterioară concomitentă a
unei suprafeţe orizontale în aer deschis, iluminată de
lumina difuză a întregii bolţi cereşti (Ee).
eM = EM / Ee * 100 [%]
ILUMINATUL NATURAL
Uniformitatea iluminatului natural este raportul dintre
valorile minimă şi maximă ale coeficientului de iluminare
naturală în limitele zonei de lucru, exprimată astfel:
emed = emin 100 / emax
Iluminatul natural şi artificial, este efectul de lumină
produs de lumina de zi, respectiv cel datorat surselor
artificiale de lumină;
coeficientul zilei (denumit şi coeficientul iluminatului
natural), e, este raportul între iluminarea interioară Ei pe
planul de lucru într-un punct dat la înălţimea de 1 m şi
iluminarea simultană exterioară Ee pe un plan orizontal,
în spaţiul deschis, dată de bolta cerească.
5
5/16/2021
CARACTERISTICILE LUMINOTEHNICE
ALE MATERIALELOR DE CONSTRUCŢIE
Materialele utilizate la realizarea construcţiilor se
caracterizează prin:
capacitate diferită de reflexie, absorbţie şi refracţie a
fluxului luminos;
capacitate de a modifica componenta spectrală a luminii
atât la trecerea cât şi la reflectarea fluxului luminos;
capacitate de a repartiza în încăperi fluxurile luminoase
transmise sau reflectate.
Materialele luminotehnice se împart după proprietăţile lor
luminofizice în 5 grupe principale:
Transparente (geamuri trase, pentru oglinzi, termopan,
plexiglas, geamuri ondulate, blocuri de sticlă cu goluri);
Dispersante (geamuri ornament, mate, cu vată de sticlă,
ondulate armate);
Refractante (geamuri prismatice, blocuri de sticlă cu
goluri);
Reflectante (geamuri, oglinzi);
Luminiscente (tencuieli, vopsele luminiscente).
6
5/16/2021
Materialele luminotehnice folosite în construcţii pentru
ferestre, luminatoare, pereţi despărţitori, uşi sunt
următoarele:
foile de geam trase pentru ferestre având o transmisie
de lumină de 84-97%);
foile de geam şlefuite şi neșlefuite (pentru vitrine) cu
proprietăţi fizice identice cu cele ale geamului pentru
ferestre;
foile de geam ornament, incolor sau colorat, cu
transmisia luminii de 60-70%;
foile de geam givrate, mate, armate, cu o capacitate de
transmisia luminii de circa 60 % la grosimea de 3 mm;
geamurile ondulate, cu coeficientul de transmisia
luminii de 57 -76%;
blocurile de sticlă cu goluri, avand coeficientul global
de transmisia luminii între 25-35% la blocuri cu un gol şi
între 15-20% la blocuri cu două goluri; proprietăţile
blocurilor de sticlă de dispersare a luminii înlătură în
mare măsură însorirea încăperilor, micşorând fluxul
radiaţiilor solare în încăpere cu 30-40% şi respectiv cu
50% în comparaţie cu geamurile duble sau simple;
geamurile termopan, care prezintă un coeficient de
transfer de căldură global mic şi un coeficient de
transmisie a radiaţiilor infraroşii de 0,05-0,17;
7
5/16/2021
geamurile termoabsorbante, cu coeficient de
transmisie a luminii de 70-75% şi cu coeficient de
transmisie a radiaţiilor infraroşii de 0,3;
materiale plastice transparente (plexiglas) sau
translucide (poliesteri), având un coeficient de
transmisie a luminii de ~ 92% şi de transmisie a
radiaţiilor ultraviolete de ~ 71% în cazul plexiglasului şi
un coeficient de transmisie a luminii de ~ 76% în cazul
sticlei ondulate şi de 40-60% în cazul poliesterului armat
cu împâslitură de sticlă; materialele plastice pot fi
incolore sau colorate.
8
5/16/2021
ACUSTICA CLĂDIRILOR
CLĂDIRILOR
1
5/16/2021
GENERALITĂȚI
Problemele specifice acusticii construcțiilor sunt:

A. Protecția împotriva zgomotelor și vibrațiilor; această
categorie de probleme se rezolvă prin:
reducerea intensității zgomotelor la sursă;
atenuarea zgomotelor la trecerea prin elementele de
închidere.
B. Asigurarea condițiilor optime de audiție în săli; prin
următoarele măsuri:
tratamente acustice absorbante, pentru a reduce reflexia
necontrolată a sunetelor și efectelor sale negative;
dirijarea convenabilă a sunetelor utile, pe baza reflexie
controlate.
2
5/16/2021
GENERALITĂȚI
Sunetele sunt vibraţii transmise printr-un mediu elastic sub
formă de unde, care având o anumită intensitate şi frecvenţă
sunt percepute de urechea omenească, producând senzaţii
auditive.
Sunetele pot fi simple sau complexe (sunete muzicale,

zgomote). Sunetele supărătoare, indiferent de natura lor
reprezintă zgomote.
Sunetele se pot propagă prin aer, în care caz se numesc sunete

sau zgomote aeriene, sau prin medii solide (elemente de
construcţie) fiind numite sunete sau zgomote structurale.
Zgomotele produse de lovituri, şocuri etc. sunt zgomote de

impact şi se transmit prin structură şi prin aer.
GENERALITĂȚI
Sunetele produse de un număr mic de vibraţii, adică cele
cu frecvență mică se numesc sunete joase, iar cele
produse de un număr mare de vibraţii deci cu frecvenţă
mare se numesc sunete înalte.
Urechea omenească percepe sunete cu frecvența între 16

şi 20.000 Hz. Vibrațiile mecanice cu frecvenţe mai mici
de 16 Hz se numesc infrasunete iar cele cu frecvenţe
mai mari de 20.000 Hz se numesc ultrasunete.
În construcţii interesează în special intervalul de frecvenţe

100 ... 6.400 Hz.
3
5/16/2021
CARACTERISTICI DE BAZĂ ALE SUNETULUI
a. Presiunea acustică
Deoarece vibrația unui corp provoacă dilatări și contractări ale mediului
fluid învecinat (de ex. aerul), rezultă o variație de presiune, aceasta
având valori mai mari în cazul comprimării particulelor sau mai mici în
cazul rarefierii.
Pentru măsurarea presiunii sonore se folosește unitatea de presiune
sonoră numită “bar”, definită prin: 1 bar = 105 N/m2 = 105 Pa.
De exemplu, șoapta creează în aer la distanța de 1,00 m o presiune
sonoră de 0,01 bari, strigătul 10 bari iar un motor de avion cca. 200 bari.
b. Intensitatea acustică
Datorită propagării undelor acustice, într-un mediu elastic se transmite o
anumită energie. Cantitatea de energie acustică ce cade în unitatea de
timp pe o suprafață se numește flux de energie acustică.
Prin intensitate acustică se înțelege fluxul de energie sonoră ce cade pe
unitatea de suprafață.
unde:
I – intensitatea acustică (W/m2);
ρ – flux de energie acustică (W);
S – suprafața supusă acțiunii sonore (m2).
4
5/16/2021
c. Nivelul de intensitate sonoră

Cel mai slab sunet care poate fi perceput de om, la frecvența de 1.000
Hz, are intensitatea acustică I0 = 10-12 W/m2. Pe de altă parte, senzația
auditivă crește cu logaritmul excitației.
unde:
Li – nivelul intensității sonore (db);
I – intensitatea acustică (W/m2);
I0 – intensitatea acustică de referință(W/m2);
reprezintă pragul inferior al intensității
auditive ce poate fi percepută de om, la
frecvența de 1.000 Hz.
c. Nivelul de intensitate sonoră

Subunitatea curent folosită în calcule și măsurători este decibelul (notat
dB):
Nivelul (pragul) minim al intensității sonore ce poate fi percepută de om

este:
Nivelul (pragul) maxim, ce corespunde intensității sonore Imax = 1 W/m2

(perceput ca debut la unei senzații dureroase), are valoarea:
5
5/16/2021
d. Tăria sunetului
Este o trăsătură a senzației auditive, datorită căreia sunetele sunt
percepute ca fiind slabe sau puternice. O mărime des utilizată este
nivelul de intensitate auditivă sau nivelul de tărie (La), ce constituie
corespondentul auditiv al nivelului de intensitate sonoră.
unde:
p – presiunea acustică (Pa sau N/m2);
p0 – presiunea de referință, corespunzătoare
pragului inferior de audibilitate la frecvența de
1000 Hz (p0=2⋅10-5 N/m2).
Unitatea de măsură a nivelului de intensitate auditivă este fonul, ce
reprezintă nivelul de tărie a sunetului etalon cu frecvența de 1000 Hz, a
cărui presiune acustică este egală cu presiunea de prag (presiunea
acustică minimă, pentru o frecvență dată, care produce o senzație
auditivă perceptibilă de către om (p0=2⋅10-5 N/m2).
ABSORBȚIA ACUSTICĂ
Când undele acustice întâlnesc un obstacol suferă modificări ale

direcției de propagare și ale caracteristicilor energetice. Astfel, o
parte din energia sonoră se reflectă (Er), o parte este absorbită de
element (Ea) și o parte (Et) se transmite prin element în spațiile
învecinate:
Raportul dintre energia acustică “pierdută” (absorbită + transmisă) și

cea incidentă se numește coeficient de absorbție:
Coeficientul de absorbție variază funcție de natura materialului de la

suprafața elementului, de structura elementului și de frecvența
sunetului.
6
5/16/2021
ABSORBȚIA ACUSTICĂ
Pentru materialele de construcții compacte (oțel, beton, cărămidă,
lemn) coeficientul de absorbție are valori mici, de cca. 0,02 ... 0,08,
deoarece în aceste cazuri energia acustică reflectată este mare.
Materialele poroase (vată minerală, pâslă, plută) au proprietăți bune
de absorbție a sunetului (0,2 ... 0,8).
Absorbția acustică a unei încăperi se determină cu relația:
unde:
αi – coeficient de absorbție al materialului suprafeței Si;
Si – suprafața elementului de construcție “i” sau a obiectelor din
încăpere (m2).
REVERBERAȚIA
Un sunet emis într-o încăpere suferă numeroase reflexii pe o

suprafețele elementelor limitatoare și a obiectelor din interior,
rezultând o suprapunere a undelor reflectate care determină întărirea
și prelungirea sunetului după încetarea emisiei. Acest fenomen
poartă denumirea de reverberație.
Reverberația reprezintă amortizarea energiei acustice într-o

încăpere închisă, concretizată prin prelungirea sunetului după
încetarea emisiei sursei.
Durata de reverberație este prin convenție intervalul de timp în care
nivelul acustic într-o încăpere scade cu 60 dB după încetarea sursei
sonore.
7
5/16/2021
IZOLAREA LA ZGOMOT ÎN CONSTRUCȚII

Se definește indicele de evaluare a izolării la zgomot aerian și notat cu
Rw [dB], care se obține prin calcul. Exigențele de proiectare impun ca
valoarea Rw pentru pereți să fie de Rw=55 dB.
Pentru elementele de construcție cu alcătuiri compacte, legea masei indică
nevoia unor grosimi și greutăți mari, ceea ce firește nu dă satisfacție
proiectării de rezistență.
În anumite limite însă, soluția tradițională a elementelor structurale și
nestructurale groase și grele, poate fi avută în vedere. Pentru acest tip de
elemente, în proiectarea curentă pot fi utilizate valorile lui Rw prezentate în
continuare:
Tip perete Grosime (cm) Rw (dB)
Beton armat 20 56
Zidărie cărămidă plină 25 54
Zidărie goluri verticale 30 51
Zidărie blocuri bca 25 47
Zidărie cărămidă plină 12,5 49
Fâșii armate bca 12,5 35
Dacă se ține cont de valorile minime ale Rw asociat elementelor de

compartimentare ale clădirilor de locuit se pot avea în vedere indicații de
”bună practică”:
Pentru pereții de compartimentare ai unei locuințe (apartament) se pot
utiliza (sub aspectul performanțelor de izolare la zgomot aerian) zidăriile de
cărămidă plină de 12,5 cm și fâșiile de bca de 12,5 cm.
Pentru pereții separatori a două locuințe respectiv apartamente se pot
avea în vedere numai soluțiile foarte grele: zidărie plină cu grosimi peste
25cm, beton armat cu grosimi peste 20 cm
În mod evident, rezolvări de tipul de mai sus (rezolvări tradiționale) nu pot fi

acceptate cu ușurință întotdeauna, pe de o parte datorită greutății și grosimi
mari și pe de altă parte datorită tehnologiilor umede, greoaie și mari
consumatoare de timp și de forță de muncă.
8
5/16/2021
Soluțiile ultimilor ani rezolvă funcțiunea de izolare la zgomot aerian nu prin

alcătuiri compacte (legea masei) ci prin alcătuiri mai subțiri și mai ușoare, de tip
multistrat. Astfel de elemente izolează acustic prin mecanisme mai complexe și
mai greu de controlat prin calcule, concepția este de tip masă – resort – masă.
În esență este vorba de alcătuiri cu fețe din straturi de grosime mică, separate
între ele printr-un strat de aer, sau mai des, printr-un strat din material elastic și
poros, dublat de cele mai multe ori de un strat de aer.
Ca ordin de mărime un astfel de perete oferă un indice de izolare Rw cu cca. 4-9
dB mai mare decât valoare ce rezultă din aplicarea legii masei cu m=m1+m2.
Pentru a se evita apariția fenomenului de rezonanță între vibrațiile celor două
straturi este indicat ca acestea să aibă mase diferite. În caz contrar, întreg
spațiul de aer sau numai o parte să se umple cu un strat fonoabsorbant de tip
pâslă minerală (fixat numai pe unul dintre cele două straturi – față.

Exemplu. Dacă o alcătuire de 12,5 cm grosime, cu fețe din fâșii de ipsos-carton de
12,5 mm grosime și lamă de aer de 10 cm grosime oferă un indice Rw de 38 dB,
dacă spațiul de aer este umplut în totalitate cu vată, valoarea Rw crește la 47 dB.
Observație. Pentru ca cele două straturi să nu funcționeze împreună, trebuie ca
rezolvarea de detaliu să evite orice legătură rigidă între ele.
Tip perete Grosime (cm) Rw (dB)

Zidărie cărămidă plină + strat de aer +zidărie cărămidă 11,5 + 5 + 11,5 54
plină
Fășii bca + aer + fășii bca 12,5 + 10 +12,5 51
Fășii armate bca + vată + aer + fășii armate bca 7,5 + 7 + 6 + 7,5 51
Plăci ipsos + vată minerală + strat de aer 1,25 + 5 + 5 +1,25 55
NU IZOLEAZĂ FONIC:
– Polistirenul (este ușor și rigid intrând foarte repede în rezonanță);
– Cofrajele de ouă (nu au nici masă, nici nu sunt fonoabsorbate);
– Spumele poliuretanice rigide (din aceleasi motive ca și polistirenul).

Civile Curs

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Civile Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

5/16/2021

ș. l. dr. ing. Claudiu ROMILA

Scurtă incursiune în istoria construcțiilor

Evoluția concepțiilor și a tehniciilor de realizare a construcțiilor a fost strâns

Cu aceste materiale modeste s-au realizat construcții impresionante.

Încă din mileniul V î.e.n, în Egipt și vechea Mesopotamie, se utilizau în

Activitatea de construcții a cunoscut o înflorire spectaculoasă în perioada de

Clădirile catedralelor gotice realizate în secolele XII-XVI în țările Europei

Secolul XIX marchează o cotitură esențială în domeniul construcțiilor datorită

În România s-au utilizat atunci în premieră mondială oțelurile moi.

În a doua jumătate a sec. XIX au început să apară preocupări pentru aspectele

Între competențele arhitecților și a ingineriilor în raport cu proiectarea și

În România în anul 1867 apare Școala Națională de Poduri și Șosele și Mine

Aceste strategii (adoptate în deceniul VI al secolului trecut) au permis realizarea

Caracteristică acestei perioade a fost subordonarea necesităților umane

Deceniul VIII a fost puternic marcat de criza mondială de materii prime și

Noul mileniu s-a caracterizat printr-o diminuare a interesului pentru aspectele

Particularități ale produsului construcții și ale activităților

În țările Uniunii Europene, începând cu anii 1990, a început să fie utilizată

B. LIPSA SERIEI ZERO

Produsele construcții nu pot fi testate, în ansamblul lor, la scară naturală și în

Fiabiliatea produsului construcție, pe durata a 70-100 de ani (și nu a sute sau

C. DEPENDENȚA PERFORMANȚELOR DE AMPLASAMENT

Amplasamentul influențează și prin particularitățile lui climatice: temperatura

D. IMPACTUL ASUPRA MEDIULUI NATURAL

Procese funcționale adăpostite de multe construcții sunt generatoare de

Alături de proiectanții tehnologiilor industriale și de instalații,

E. PROCES REALIZAT ÎN AER LIBER

Resursele tehnico-materiale ocupă un volum foarte mare și ca urmare

Operațiile de aprovizionare, depozitare și management a acestor resurse

1. Exigențe pentru construcții

1. Exigențe pentru construcții

!!! Conceptul de performanță în construcții are un înțeles diferit față de sensul

1. Exigențe pentru construcții

a. EXIGENȚELE UTILIZATORILOR CLĂDIRILOR

1. Exigențe pentru construcții

de eficiență privind cheltuieli și consumuri minime de achiziție și exploatare a clădirii, durabilitate,

1. Exigențe pentru construcții

EXIGENȚE DE PERFORMANȚĂ PENTRU CLĂDIRI CIVILE

La nivelul Organizației Internaționale pentru standardizare (ISO) a fost întocmită

1. Stabilitate și rezistență 8. Confort tactil

EXIGENȚE DE PERFORMANȚĂ PENTRU CLĂDIRI CIVILE

În cadrul Reglementărilor Uniunii Europene (Directiva 89/106) au fost adoptate

În martie 2011, Parlamentul European a emis Regulamentul UE nr. 305/2011

A. REZISTENȚĂ MECANICĂ ȘI STABILITATE

O construcție trebuie concepută și realizată astfel

B. SECURITATE ÎN CAZ DE INCENDIU

O construcție trebuie concepută și realizată astfel

C. IGIENĂ, SĂNĂTATE ȘI MEDIU

O construcție trebuie concepută și realizată astfel

E. PROTECȚIE CONTRA ZGOMOTELOR

O construcție trebuie concepută și

F. ECONOMIE DE ENERGIE ȘI IZOLARE TERMICĂ

O construcție (împreună cu instalațiile și echipamentele sale) trebuie concepută

G. UTILIZARE SUSTENABILĂ A RESURSELOR NATURALE

O construcție trebuie concepută, proiectată, realizată și dezafectată astfel încât

ELEMENTE DE LEGIFERARE TEHNICĂ A ACTIVITĂȚILOR DE

În domeniul construcțiilor, optimizarea concepției, proiectării și execuției (și pe

PRESCRIPȚII TEHNICE < 1995 REGLEMENTĂRI TEHNICE > 1995

ELEMENTE DE LEGIFERARE TEHNICĂ A ACTIVITĂȚILOR DE

Normative generale - reglementări cu caracter general obligatoriu, care

Normative tehnice sau coduri – reglementări tehnice cu caracter obligatoriu

Ghiduri – reglementări tehnice cu caracter de recomandare, care “conțin

ELEMENTE DE LEGIFERARE TEHNICĂ A ACTIVITĂȚILOR DE