Sunteți pe pagina 1din 47

TEHNOLOGII DE REALIZARE A PODURILOR

Etapele construirii unui pod

Asemenea realizarii majoritatii obiectelor de catre om in zilele noastre, construirea unui pod este un proces complex impartit in diferite etape, dupa cum urmeaza: 1. Comun tuturor obiectelor artificiale, prima faza este extractia materiei prime din natura si procesarea ei industriala pentru a o transforma in materiale adecvate scopului pentru care au fost facute. Materialele de baza folosite la poduri sunt otelul, cimentul si agregatele; primele doua pot fi considerate artificiale pentru ca necesita procesarea industriala pentru elaborare; al treilea poate fi considerat natural pentru ca se extrage direct din natura si nu este nevoie de procesare ulterioara, doar spalare si sortare. Sunt folosite si alte produse, cum ar fi neoprenul si teflonul pentru reazeme, polietilena pentru acoperirea hobanelor, vopsea pentru a proteja otelul, aditivi pentru beton s.a.m.d. Cand se construieste un pod, inginerul nu proiecteaza materialele pe care le va folosi, ci trebuie sa aleaga dintre cele aflate pe piata, al caror proces de elaborare nu face parte din procesul de construire. Totusi, el trebuie sa aiba cunostinte despre tot ce va afecta comportarea acestor materiale, durabilitatea, deformatiile initiale sau in timp si multe alte caracteristici. Odata ce anumite materiale au fost alese in proiectarea podului, trebuie definite si caracteristicile celor utilizate pe santier conform conditiilor prevazute in proiect, iar podul sa devina materializarea acestuia, deci, este tot atat de sigur precum a fost planuit. Materialele folosite trebuie supuse sistematic unor incercari pentru a ne asigura ca au caracteristicile dorite. 2. A doua etapa este construirea propriu zisa a podului. Asa cum am vazut, podurile trebuie construite din componente, exceptie facand constructiile mici, care nu pot fi numite poduri, pentru ca marimea nu permite manipularea intregului; ele trebuie fragmentate pentru a fi construite. Procesul de uzinare al diferitelor componente ale podului depinde de multi factori si, prin urmare, nu pot fi stabilite criterii generale dar poate fi aleasa o tehnologie de construire in fiecare caz:
1

a) In primul rand, diferitele elemente care formeaza podul, fundatiile, pilele si suprastructura, ridica diferite probleme tehnologice si deci metodele de construire folosite sunt diferite. Totusi, problema fundatiei in construirea podului este suprastructura, cu exceptia cazurilor speciale, care sunt cele ce definesc tipul de pod ce va fi construit, desi problemele privind dimensiunile fundatiei si pilelor vor avea o influenta decisiva in alegerea facuta. b) In al doilea rand, diferitele materiale care pot fi utilizate la construirea unui pod ridica diferite probleme tehnologice care afecteaza proiectarea si construirea si, prin urmare, realizarea podului va fi puternic influentata de tehnologii specifice fiecarui material: -la podurile din piatra, elementele din piatra vor avea formele si dimensiunile care sa permita asigurarea configuratiei dorite a boltii -la podurile metalice, componentele trebuie realizate prin imbinarea profilelor laminate sau a tablelor; acestea sunt imbinate prin sudura in uzina (componentele mai pot fi realizate din metal turnat, asa cum s-au facut componentele metalice la primele poduri din metal, dar aceasta tehnologie mai este folosita in zilele noastre doar pentru elemente speciale) -la podurile din beton trebuie realizate intai cofrajele, forme in care se va turna betonul proaspat si va fi tinut pana va ajunge la rezistenta necesara. Odata ce cofrajele sunt gata, se fasoneaza si se monteaza armaturile. Si, in cele din urma, betonul este facut din ciment si agregate cu diferite caracteristici, asa cum cere fiecare parte a podului. Betonul este turnat in cofraj si trebuie sa ne asiguram ca nu raman zone in care nu patrunde betonul si ca betonul are compactitate; metoda cea mai eficienta pentru a obtine acest lucru este vibrarea betonului proaspat care asigura eliminarea oricarui gol in masa betonului si o buna compactitate. Diferitele parti componente ale podului pot fi realizate in uzina si transportate la santier si apoi montate, sau pot fi realizate la fata locului direct in faza lor finala fara a mai fi nevoie de transport ulterior. Primul sistem a fost numit prefabricare si cel de al doilea construirea in situ in cazul structurilor din beton. Podurile metalice sunt intotdeauna prefabricate deoarece diferitele parti componente ale podului sunt realizate in uzina. In cazul constructiilor de mari dimensiuni se urmareste atingerea unui procent maxim de industrializare sau prin prefabricare in uzine specializate sau prin organizarea unor poligoane pe santier in cazul in care sunt necesare operatiuni cu mare grad de repetabilitate.
2

Grinzile simplu rezemate din beton precomprimat sunt un exemplu de elemente prefabricate in uzina si acum sunt un produs pur industrial. Diferite companii au pus la dispozitie cataloage de grinzi continand gama de produse disponibile pentru a construi un pod din care le putem alege pe cele mai potrivite; pe scurt, problema este achizitionarea unui produs disponibil pe piata. Grinzile de montaj pentru realizarea grinzilor continue, care pot sustine o incinta inchisa mobila pe care sunt instalate utilajele de fabricare, sunt un exemplu de atelier amenajat la fata locului, asa cum sunt cofrajele glisante in cazul podurilor construite prin turnare in consola, care pot fi acoperite, inchise si transformate intr-un atelier mobil, ca si grinzile de montaj. c) Cea de-a treia etapa este montajul partilor componente uzinate, actiune ce necesita echipamente pentru montaj care variaza de la o constructie la alta, in functie de tehnologia aleasa. Nu este intotdeauna posibil sa separam a doua etapa de a treia. Uzinarea si montajul sunt activitati simultane in cazul podurilor realizate in situ si chiar se poate spune ca montajul se face inaintea uzinarii pentru ca, de fapt, cofrajele trebuie confectionate prima data pentru a sustine greutatea betonului proaspat. Un exemplu sunt podurile turnate in consola cu cofraje glisante care trebuie asezate in pozitie inainte de a se turna segmentul respectiv. Acelasi lucru poate fi spus despre esafodajele autosustinute pentru grinzi continue. Montajul depinde de cativa factori si acest lucru e valabil si pentru uzinare. In primul rand, depinde de structura aleasa. Asa cum am vazut, atunci cand se construieste un pod trebuie realizate segmente ale acestuia care trebuie sa fie capabile sa-si suporte greutatea proprie si greutatea segmentelor montate in fazele urmatoare. Acest lucru se dovedeste a fi mai simplu de asigurat in cazul unor tipuri de structuri decat la altele. Asa cum am spus in mod repetat, arcele rezista datorita configuratiei lor si astfel tronsoane ale acestora nu pot sa se comporte ca si structura finala pentru ca efectul de bolta nu este obtinut inainte de montajul cheii de bolta. Pe de alta parte, este mai usor sa se realizeze segmente care sa fie asemenea structurii finale in cazul podurilor pe grinzi ale caror elemente sunt solicitate preponderent la incovoiere. La arce sunt posibile trei metode de realizare:
3

1. Utilizarea tronsoanelor pe durata procesului, care nu au forma structurii finale. Un exemplu al acestei metode consta in ancorarea semiarcelor cu ajutorul hobanelor inainte de a inchide cheia de bolta. Inceputul acestui procedeu a fost la construirea podului St. Louis (fig. 1.58) peste raul Mississippi, finalizat in 1874, avand trei arce de 152+157+152 m, una dintre realizarile remarcabile in istoria constructiei podurilor. Montajul in consola a fost folosit la toate podurile mari pe grinzi, intai la podurile metalice apoi la cele din beton si la toate podurile hobanate mari, realizate din ambele materiale. Cu exceptia podurilor suspendate, aceasta metoda a fost aplicata la realizarea aproape a tuturor podurilor de mare deschidere si chiar si la podurile suspendate tablierul a fost adesea realizat prin inaintare in consola, de la un tirant la urmatorul, desi structura in ansamblul ei nu este in consola deoarece este sustinuta de cablurile principale. 2. Utilizarea unei structuri auxiliare, esafodaj, unde tronsoanele care formeaza arcul sunt sustinute pana la finalizarea structurii. Esafodajul poate fi de multe tipuri si de fapt s-au folosit sisteme variate, de la grinzi cu zabrele dese facute din lemn sau tevi metalice pana la o structura care sa aiba aceeasi deschidere ca si a arcul pentru ca acest lucru e inevitabil in multe cazuri; esafodajul devine atunci un arc cu aceeasi deschidere ca si cel final doar ca din material diferit. Am vazut ca unele dintre esafodajele din lemn de mari dimensiuni erau ele insele arce construite. In alte cazuri, esafodajul era un arc metalic, ca si cel al podului Arrabida (fig. 1.59) de peste raul Douro din Porto, o lucrare a lui Edgar Cardoso. Pe scurt, ceea ce se obtine cu aceste esafodaje este asigurarea realizarii unui arc mai usor decat cel final pentru ca esafodajul sub forma de arc trebuie si el montat, chiar daca e realizat din lemn sau metal. 3. Realizarea unui nucleu de arc usor cu configuratia finala urmata de sporirea sectiunii transversale a arcului in jurul celei initiale pana la obtinerea arcului final. Sistemul Melan de armatura rigida (fig. 1.60) sau grinzi de esafodaj pentru arcele din beton consta in a realiza mai intai un arc metalic care este apoi incorporat in arcul de beton pe post de armatura rigida; aceasta metoda a fost inventata de Joseph Melan la sfarsitul secolului nouasprezece si s-a raspandit apoi in intreaga lume. Viaductul Martin Gil (fig. 1.60) peste raul Esla din Spania a fost construit folosind acest procedeu in 1947. La realizarea arcului cu deschidere de 209 m s-a beneficiat de consultanta lui Eduardo Torroja. Mai intai a fost realizat esafodajul pe grinzi cu zabrele metalice si apoi s-a turnat betonul arcului in cateva faze astfel ca fiecare in parte sa conlucreze cu esafodajul metalic si cu fazele premergatoare cu scopul de a prelua solicitarile date de faza urmatoare.
4

Podurile suspendate reprezinta un alt exemplu de structuri de mari dimensiuni care rezista datorita configuratiei. Cablurile principale ale marilor poduri suspendate au fost realizate pana acum prin metoda intinderii cu ajutorul unui palan deplasabil de la un capat al podului la altul (fig. 1.61), suspendat pe un cablu de ghidare care se realizeaza intr-o prima faza, in acelasi timp cu pasarela; ambele au forma finala a cablurilor principale. Inventat de John August Roebling la podul Niagara in anul 1885, acest sistem se bazeaza pe o structura realizata pentru a ghida scripetele mobil. Odata ce fiecare fir este fixat in blocurile de ancoraj, acesta se sustine pe sine si e capabil sa suporte partea care ii revine din greutatea podului. Palanul folosit la podurile suspendate japoneze noi de mari deschideri intinde simultan 127 fire la o deplasare in loc de a intinde fir cu fir. Structurile partiale pot fi realizate de aceeasi forma sau similare cu forma finala in cazul podurilor pe grinzi. Segmentele in cazul unui tablier pe grinzi simplu rezemate sunt practic grinzile ce formeaza structura finala pentru ca aceasta este impartita in elemente longitudinale care sunt montate separat si apoi monolitizate cu ajutorul unei placi superioare; fiecare grinda este simplu rezemata, ca si intregul tablier. Perfectiunea si usurinta cu care se aplica aceasta metoda de montaj sunt motivele pentru care sunt folosite grinzile prefabricate ca si solutie universala. Divizarea transversala a tablierului in segmente mai mult sau mai putin mari a condus la aparitia mai multor metode de montaj folosite in mod frecvent la podurile pe grinzi: poduri pe esafodaje, poduri montate prin lansare, poduri realizate in consola etc. Structurile partiale la podurile hobanate pot si ele sa aiba configuratia structurii finale. Fiecare faza a aplicarii metodei de montaj in consola, cea mai raspandita metoda la acest tip de poduri, are aceeasi schema statica ca si structura finala, desi consola care avanseaza de la o hobana la urmatoarea provoaca eforturi in tablier egale sau mai mari decat la structura finala. Realizarea diferitelor elemente ale podului Asa cum am vazut, diferitele parti ale podului, fundatiile, pilele si suprastructurile pun/ridica diferite probleme de uzinare si montaj si, prin urmare, se folosesc metode diferite pentru a le realiza. Fundatiile Fundatiile sunt acele elemente ale podului care creaza multa incertitudine pentru ca ele asigura conectarea podului la terenul de fundare care ii serveste ca sprijin si cunoasterea
5

naturii terenului de fundare este mai dificila chiar decat cunoasterea podului in sine, care e realizat din materiale artificiale ale caror proprietati sunt bine cunoscute. Intelegerea comportarii terenului de fundare a progresat substantial in secolul douazeci, mai ales in a doua sa jumatate, insa subiectul acestui studiu e dificil a fi bine inteles din cauza variabilitatii si neomogenitatii acestuia desi exista in zilele noastre multe metode de a studia si a evalua natura caracteristicilor terenului de fundare. Din acest motiv problemele pe durata executiei podului si abaterile importante de la proiect apar foarte frecvent la fundatii, mai ales in ceea ce priveste costul. Podurile sunt construite pentru a servi la traversarea raurilor si fundatiile adesea trebuie realizate sub apa, complicand mult procesul de construire. Raul este unul dintre factorii majori in procesul de construire a majoritatii podurilor si a fost chiar mai important d.p.d.v. istoric deoarece deschiderile podurilor din piatra si lemn erau mai mici decat a celor din zilele noastre si necesitau mai multe fundatii in albia raului. In plus, santierele erau mult mai rudimentare decat cele de azi. Acest lucru l-a determinat pe Jean Mesqui sa le dedice un intreg capitol din lucrarea Constructia podului. Lupta impotriva apei despre podurile franceze istorice. Cu exceptia unor cazuri foarte simple, realizarea fundatiilor necesita in mod frecvent tehnici speciale. Companiile care se ocupa in mod exclusiv de acest aspect, construiesc fundatiile netinand cont de ceilalti constructori in general. E nevoie sa se realizeze fundatii de mare adancime daca terenul nu are suficienta capacitate portanta pentru a asigura sustinerea podului la suprafata exterioara. Exista cinci metode diferite de a realiza fundatii de adancime, metode ce au fost folosite de-a lungul istoriei podurilor: pilotii batadourile chesoanele deschise chesoanele cu aer comprimat metoda chesoanelor asezate pe fundul albiei

Pilotii sunt elemente liniare al caror scop este de a transmite sarcinile de la pod catre terenul de fundare in adancime, acolo unde se intalneste teren bun de fundare, sau, in
6

cazul cand terenul bun de fundare este la mare adancime, acestia transmit incarcarile prin frecare pe toata suprafata laterala. Astfel incarcarile sunt distribuite mai uniform si terenul de fundare poate sa le preia mai usor. Un alt motiv care poate duce la necesitatea unei fundatii de adancime, chiar daca terenul are suficienta capacitate portanta, este afuierea albiei raului care, in caz de inundatii, poate submina/afecta baza podului si sa provoace daramarea. Acesta e unul din efectele care au distrus numeroase poduri de-a lungul istoriei. In zilele noastre pilotii pot fi infipti fie prin batere fie cu ajutorul aerului comprimat, care da o viteza mai mare greutatii, care poarta numele de berbec. Batadourile sunt niste incinte inchise realizate cu scopul excavarii uscate in interior atunci cand nivelul fundatiei este sub nivelul apei. Acest sistem poate fi folosit atunci cand apa care tasneste din interiorul incintei poate fi pompata afara dar acest lucru depinde de natura terenului unde va fi realizata fundatia si de adancimea excavatiei. Exista diferite metode de realizare a batadourilor, majoritatea bazate pe palplanse , adica facute din pereti metalici formati din alaturarea unor elemente liniare care se infig in pamant si pusi unul dupa altul. Ca si batadourile, chesoanele deschise sunt imprejmuiri in interiorul carora se excaveaza dar, in acest caz, imprejmuirea e parte a fundatiei. Chesonul se toarna la fata locului deasupra zonei unde se vor realiza fundatiile si pe masura ce excavatia inainteaza acesta se afunda in pamant. Muchia inferioara a chesonului trebuie sa fie ascutita. Odata ce e atinsa cota de fundare, interiorul este umplut sau se realizeaza o etansare la partea interioara care va servi la transmiterea sarcinilor de la pila spre terenul de fundare. Chesoanele deschise sunt formate dintr-o imprejmuire care astazi se realizeaza aproape intotdeauna din beton dar in secolul nouasprezece putea fi si din metal. Forma lor e de obicei cilindrica pentru ca aceasta forma preia cel mai bine presiunea pamantului, dar pot sa aiba forme foarte diferite. Chesonul poate fi uni sau multicelular, in functie de marimea fundatiei. Problema fundamentala a chesoanelor deschise consta in dificultatile frecvente datorate directionarii. S-a produs basculare in multe cazuri deoarece chesonul se inclina in timpul coborarii si, odata basculat, este foarte dificil, daca nu chiar imposibil in unele cazuri, sa se corecteze pozitia acestuia. Dificultatile dirijarii si nesiguranta asigurarii coborarii chesonului la nivelul cerut au condus la utilizarea acestui sistem din ce in ce mai putin; a fost inlocuit cu coloane de mare diametru.
7

Chesoanele cu aer comprimat se folosesc ori, mai exact spus, s-au folosit la fundatiile unde exista apa. Ele sunt infipte in pamant intr-un mod asemanator chesoanelor deschise dar diferenta consta in faptul ca ele formeaza clopote impermeabile datorita aerului comprimat introdus sub o presiune mai mare decat cea a apei la nivelul excavatiei. Astfel apa nu patrunde si se poate realiza excavarea uscata in interiorul clopotului. Chesoanele cu aer comprimat au fost folosite la majoritatea fundatiilor mari unde nu a fost posibila pomparea apei din interiorul chesonului. Marele dezavantaj al acestui procedeu este lucrul in interiorul clopotului la o presiune mai mare decat cea atmosferica, ceea ce a facut ca lucrul sa fie efectuat in etape scurte si cu lungi momente de adaptare la intrarea si la iesirea din clopot. Este o tehnologie care a provocat multe accidente din cauza neuniformitatii terenului sau a lipsei de aer comprimat, care puteau duce la inundarea clopotului si astfel muncitorii din interior sa nu mai aiba nici o sansa de scapare. In secolul nouasprezece chesoanele cu aer comprimat erau realizate din palplanse, elemente din lemn ale caror muchii erau protejate cu tabla metalica pentru a preveni patrunderea apei. Cutitele chesoanelor erau metalice. Chesoanele cu aer comprimat mai erau realizate si din beton armat atunci cand folosirea acestui material s-a generalizat in secolul douazeci. Dificultatea si riscul de a lucra in interiorul clopotului au fost principalele motive pentru care aceasta tehnologie a fost abandonata la mijlocul secolului douazeci, mai exact in 1960. Chesoanele asezate au fost folosite la unele poduri de mari dimensiuni, atunci cand fundul albiei poate suporta reactiunile transmise de pod. Tehnologia consta in pregatirea unei suprafete pe fundul albiei pe care sa se aseze fundatiile si apoi aducerea prin plutire a chesonului cu ajutorul remorcherului pana la pozitia finala a fundatiei si scufundarea acestuia pana cand se aseaza pe fundul albiei. Chesonul plutitor poate sa aiba baza de sprijin inchisa sau poate fi deschis la baza astfel ca, odata ajuns pe pozitie, interiorul lui sa fie umplut cu beton. Aceasta tehnologie a fost des folosita in cazul platformelor de foraj marin. In prezent, cele doua sisteme de fundatii folosite cel mai frecvent la poduri sunt urmatoarele: a) fundare directa, daca suprafata terenului de fundare este capabila sa suporte sarcinile transmise de catre pile; aceste blocuri de fundare sunt betonate direct in terenul de fundare dupa realizarea unei excavari.
8

b) Fundatii din coloane de adancime; daca terenul, la suprafata sau la mica adancime, nu are capacitate portanta suficienta, se folosesc coloanele care transmit sarcinile la adancime mai mare. Exista coloane de diferite tipuri si capacitati portante, in functie de diametrul lor, de procedura de excavare si procesului de fabricatie. Utilajele din zilele noastre pot fora gauri pentru coloane realizate in situ, care sa aiba diametrul mai mare de 2 m. Pile si piloni Pilele, la majoritatea podurilor, pun foarte putine probleme de constructie; marea parte a lor sunt din beton si realizate in situ desi ele pot fi si prefabricate, in special cele mici. Pilele mai inalte se toarna cu ajutorul cofrajului catarator sau glisant si nu exista nici o dificultate in acest proces, exceptie facand cazul in care, din cauza inaltimii lor, poate aparea o problema economica cu privire la costul ridicarii materialului si al personalului care lucreaza. S-au atins inaltimi de peste 200 m la unele pile ale viaductelor de mari dimensiuni si a pilonilor de la poduri hobanate si suspendate de mari dimensiuni Pilonii podurilor suspendate au fost initial din piatra dar mai tarziu au fost realizati din metal; Pilonii majoritatii podurilor suspendate de mari dimensiuni din zilele noastre sunt din beton; Pilele si pilonii podurilor cu o inaltime mai mare de 5 sau 10 m sunt construite din segmente verticale. Daca sunt din beton, realizate in situ, asa cum sunt marea majoritate, se folosesc cofraje cataratoare ancorate in portiunile deja construite sau cofraje glisante ceea ce implica montarea armaturii si betonarea continua. Daca sunt metalice, se folosesc elemente suprapuse, imbinate de partea deja construita prin folosirea diferitelor mijloace de imbinare cum sunt niturile, suruburile sau prin sudare. In cazuri exceptionale, pilonii de mari dimensiuni au fost montati direct pe santier si apoi ridicati cu macarale sau prin rotire. Suprastructura Principalele probleme care apar la construirea unui pod sunt intotdeauna in legatura cu structura de rezistenta, cea care acopera deschiderea podului si, odata depasit acest aspect, restul constructiei este mai simplu. Nu exista reguli generale pentru construirea suprastructurilor la un pod pentru ca fiecare tip de structura pune probleme de construire diferite si, chiar daca la unele sunt acelasi
9

tip de probleme, exista diferite procedee posibile pentru rezolvare; atunci cand se construieste un pod, intotdeauna principala problema va avea legatura cu structura de rezistenta.

REALIZAREA PODULUI PE ARCE

Asa cum am stabilit in repetate randuri, arcul este o structura care preia actiunile datorita formei sale si aceasta este inchisa doar atunci cand structura este finalizata. Acesta e motivul pentru care problema majora a arcelor de mari dimensiuni a fost intotdeauna construirea lor.

Metoda lui J. Melan este folosita la construirea arcelor din beton prin utilizarea unei grinzi suport realizata dintr-un arc metalic care sa suporte greutatea betonului, si in acest caz devine armatura acestuia. Acest sistem poate fi considerat o exceptie la regula care spune ca intre structura partiala si cea finala este o diferenta. De fapt, asa cum am spus, problema construirii unui arc greu, din beton, se transforma in realizarea unei structuri mai usoare, metalice, pentru ca cea din urma trebuie sa fie realizata prima folosind o tehnologie diferita. Acelasi lucru se intampla si in cazul eafodajelor mari din lemn sau metal si care, in multe cazuri, au existat inaintea arcelor.

Construirea pe esafodaj Tehnologia clasica de construire a unui arc si singura posibila in cazul podurilor din piatra, impune utilizarea unei structuri auxiliare, un esafodaj, pe care se vor sprijini boltarii pana cand arcul va fi inchis. Toate podurile pe arce au fost construite in acest mod pana in secolul nouasprezece.

10

O problema fundamentala care apare la realizarea de mari deschideri construite pe esafodaj este operatiunea de decofrare. Trebuie sa ne asiguram ca rezemarea arcului nu este dezechilibrata pe durata operatiunii pentru ca incovoierea care poate sa apara poate depasi capacitatea portanta a acestuia. Aceasta problema nu a fost rezolvata in mod corespunzator pana cand Freyssinet a propus un sistem de decofrare la podul Veurdre peste raul Allier, constand in desprinderea esafodajului folosind pompe plate. Acest sistem se foloseste de atunci la decofrarea tuturor arcelor mari construite pe esafodaje prin introducerea de pompe plate la cheia de bolta si in nasteri astfel incat atunci cand se doreste micsorarea curburii esafodajului separandu-l de arc fara a produce incovoieri anormale. Esafodajele pot fi de diferite tipuri si din diferite materiale; acestea pot fi structuri zabrelite din lemn sau metal rezemate in mai multe puncte sau structuri cu reazeme izolate sau chiar avand aceeasi deschidere ca si arcul final.

Tehnologia de construire folosind drept cintru un arc zabrelit Metoda consta in a realiza mai intai un arc metalic care are rol de cintru si schelet de armatura pentru arcul final; se realizeaza in acest fel mai intai un arc mai usor si care, astfel, e mai putin dificil de ridicat prin orice metoda care nu foloseste esafodajul.

11

Dezavantajul acestui sistem este cantitatea mare de otel pe care o necesita arcul initial, mult mai mare decat cea necesara in arcul de beton pentru a prelua momentul incovoietor; din acest motiv este o metoda costisitoare ceea ce a dus la utilizarea ei in putine cazuri. O tehnologie similara celei care foloseste cintrul metalic zabrelit s-a folosit la cateva arce recente, constand in realizarea in prima faza a unui arc cu sectiune casetata inchisa, urmata de umplerea acestuia cu beton, arcul metalic ramanand vizibil.

12

Realizarea prin metoda in consola

Metoda a mai fost folosita si la podurile de mari dimensiuni pe grinzi si hobanate, atat la cele metalice cat si la cele din beton. Aceasta tehnologie consta in metoda de a avansa in consola cu tronsoane succesive care necesita hobane provizorii pentru ancorarea arcelor pana la inchiderea cheii. Aceasta tehnologie a fost si este una dintre cele mai des folosite metode pentru realizarea podului si putem spune ca e unica metoda pentru a construi poduri cu deschideri foarte mari, altele decat cele suspendate. Construirea folosind jumatati de arc

Acest sistem consta in construirea de jumatati de arce pe verticala nasterilor si, odata finalizate, asezarea lor prin rotire pana cand capetele lor se inchid la cheie. Initial ele trebuie sa fie sustinute cu ajutorul unui pop orizontal si apoi sustinute cu cabluri pana la ajungerea in pozitia finala si se creaza o articulatie provizorie sau finala la cheie.
13

Construirea folosind un funicular

Arcul suedez a fost construit folosind cabluri principale similare celor de la podurile suspendate, sustinute de piloni provizorii si ancorate in terenul de fundare. Odata ce cablurile au fost ridicate, arcele au fost realizate din segmente conectate in mod similar cu tablierele podurilor suspendate, sustinute de cabluri, pana cand nasterile au fost ancorate in fundatie si arcul inchis la cheie; odata inchis, cablurile au fost indepartate.

Montajul prin deplasari orizontale si verticale Am vazut in mod repetat ca arcul este o structura care rezista datorita formei sale si ca efectul de bolta nu apare inainte ca acesta sa fie inchis; dar am vazut de asemenea si ca arcele cu calea jos de care este atarnat tablierul se comporta ca grinda simplu rezemata exterior la capete. Acest lucru a facut posibila construirea mai multor poduri cu calea jos
14

in afara amplasamentului final si apoi mutarea lor pe pozitie cu aceleasi metode ca si la podurile pe grinzi.

Mai multe poduri pe arce metalice de mare deschidere au fost construite in afara amplasamentului final in Japonia pentru ca apoi sa fie transportate prin plutire, pozitionate si apoi ridicate cu ajutorul macaralelor plutitoare.

TEHNOLOGII DE REALIZARE A PODURILOR PE GRINZI Sunt folosite diferite metode pentru a construi podurile pe grinzi si acest lucru depinde de mai multe variabile; cele mai importante sunt deschiderea si dimensiunea constructiei; acestea pot fi grupate in doua mari familii: constructia realizata in situ sau monolita si constructia prefabricata sau turnata. Turnarea monolita este o metoda des folosita pentru constructiile din beton si, de fapt, a fost folosita inca din vremea romanilor care au folosit beton din calcar si pozzolona. Acesta consta in realizarea cofrajului in amplasamentul podului peste care se toarna betonul proaspat; dupa ce e turnat si se obtine rezistenta necesara, cofragul este inlaturat si constructia este terminata. Acest procedeu a fost folosit la toate structurile timpurii realizate din beton armat. Prefabricarea consta in realizarea unor elemente care urmeaza sa formeze podul intr-o fabrica, preferabil in apropierea amplasamentului podului), de unde sunt transportate si montate pe pozitie. Diferitele elemente prefabricate sunt asamblate in prealabil. In cazul podurilor pe grinzi sunt posibile doua forme de subdivizare a acestora. Segmentarea poate fi longitudinala, construind grinzi separate care apoi sunt monolitizate printr-o placa superioara, sau transversala, prin realizarea unor segmente care sunt legate unele dupa altele.
15

Divizarea longitudinala (fig. 3.04 a) se foloseste in cazul tablierelor simplu rezemate realizate din grinzi in forma de T sau I care au fost construite de-a lungul istoriei constructiei de poduri si cu materiale diferite.

Divizarea transversala este utilizata in general in cazul podurilor pe grinzi simplu rezemate si acest lucru a condus la dezvoltarea unei mari varietati de tehnologii constructive. Grinzile cu inima plina, metalice sau din beton reprezinta solutia cea mai potrivita pentru acest tip de segmentare, si din acest motiv este cel mai des folosita in zilele noastre, in cazul podurilor pe grinzi de mare deschidere. Segmentele podurilor pe grinzi din beton pot fi realizate la fata locului sau pot fi cumparate prefabricate; ambele solutii au fost folosite in mod frecvent. Prefabricarea se face intotdeauna in fabrica in cazul podurilor metalice. Dimensiunea podului va fi factorul hotarator in alegerea intre realizarea elementelor in fabrica sau pe santier; segmentele pot fi realizate in intregime si transportate pe santier sau, atunci cand sunt foarte mari, sunt facute pe bucati si asamblate pe santier. Construirea pe esafodaje Turnarea in situ

16

Turnarea in situ a podurilor din beton pe esafodaje este o metoda facila, comoda, care intotdeauna a fost folosita si va continua sa fie folosita in mod frecvent, mai ales in cazul podurilor de dimensiuni mici si medii. Esafodajele au evoluat foarte mult de la epoca arcelor din piatra si pana in zilele noastre. Initial esafodajele au fost realizate din lemn dar in zilele noastre majoritatea sunt metalice si refolosibile;

Esafodajele autosustinute pot fi utilizate in cazul viaductelor lungi. Se foloseste o tehnologie care sa permita montarea si demontarea acestuia cu un inalt nivel de repetabilitate si viteza in cazul turnarii podului in situ; sistemul consta dintr-o grinda metalica rezemata pe pilele podului si permite realizarea unei intregi deschideri sau a unei parti din doua deschideri consecutive in fiecare faza a constructiei. Odata ce o faza e finalizata, esafodajul este deplasat orizontal si rezemat pe pilele viaductului, in noua pozitie. Operatiunea de lansare a esafodajului poate fi executata intr-un timp scurt (cateva ore) permitand astfel o construire mai rapida decat in cazul altor tehnologii. Tehnologia este folosita frecvent in zilele noastre in cazul viaductelor lungi, cu deschideri intre 20 si 50 m.
17

Podurile realizate din segmente preturnate asezate pe esafodaje

Cea mai simpla tehnologie de construire care foloseste segmente preturnate consta in montarea acestora pe esafodaje si monolitizarea lor cu beton proaspat sau prin rosturi uscate realizate prin asezarea segmentelor unul langa altul si inchiderea rosturilor cu rasini epoxidice. De indata ce segmentele au fost asamblate, conlucrarea lor se asigura prin precomprimare. Aceasta solutie este echivalentul constructiei in situ dar este mai rapida si mai industrializata. A fost folosita in mod special de francezi si britanici la viaductele din beton precomprimat de lungime mare cu deschideri mici, pe esafodaj auto sustinut, la fel ca in cazul viaductelor turnate in situ si permite acestora sa fie realizate folosind aceleasi solutii ca si cele din urma, avand avantajele si dezavanajele preturnarii.

Tehnologia de realizare in consola Metoda constand in folosirea segmentelor cea mai des folosita in cazul podurilor pe grinzi si cea mai potrivita pentru cele cu deschideri mari este cea a turnarii in consola care consta in turnarea unor segmente unul dupa celalalt si avansarea in consola plecand de la cele deja turnate. Daca segmentul este prefabricat sau preturnat, metalic sau din beton, este montat cu ajutorul unei macarale sau a unui sistem similar si este legat de segmentul montat anterior. Daca podul este metalic, oricare dintre metodele de realizare a imbinarilor cunoscute poate fi folosita si, daca este din beton, se vor realiza rosturi umede sau uscate, asa cum am vazut mai sus. Cele mai comune sunt rosturile uscate la care se folosesc rasini epoxidice.
18

Daca segmentul din beton se toarna in situ, este folosit un cofraj glisant care reazama pe segmentul turnat anterior, consola fiind constituita din segmentele turnate anterior; de indata ce betonul s-a intarit suficient de mult, este legata de segmentele precedente printr-o armatura de precomprimare iar cofrajul glisant este deplasat pentru a permite turnarea segmentului urmator s.a.m.d. pana cand se ajunge la mijlocul deschiderii unde se realizeaza legatura cu consola venita de pe celalalt reazem. Sunt posibile doua metode de avansare in consola si ambele sunt la fel de des utilizate. Avansarea poate fi facuta de pe o pila cu console simetrice echilibrate sau cu o singura consola, pornind de pe o portiune din pod realizata anterior folosind o metoda diferita.

Metoda de inaintare in consola a facut posibila realizarea celor mai mari doua poduri cu console si articulatii din lume, podul Forth cu o deschidere de 521 m si finalizat in 1890

Aceasta tehnologie este utilizata in prezent la majoritatea podurilor pe grinzi de mare deschidere. Atunci cand se proiecteaza un pod ce va fi construit prin metoda inaintarii in consola poate fi aleasa o metoda din doua: turnarea in situ sau folosirea elementelor preturnate. Fiecare tehnologie are avantaje si dezavantaje si astfel se dovedeste a fi mai mult sau mai putin adecvata, in functie de optiunile de construire.

19

Segmentele preturnate necesita folosirea unor utilaje de ridicat mai puternice decat in cazul turnarii in consola dar permite o industrializare mult mai accentuata a procesului de constructie si un montaj mult mai rapid, si din acest motiv tehnologia va fi preferata in cazul constructiilor de lungime mare cu multe deschideri. Cu cat este mai mare constructia, cu atat trebuie sa fie mai puternic utilajul pentru ridicare si astfel pot fi preturnate segmente mai grele.

20

Cea mai mare constructie realizata manual, prefabricata, este podul Confederation (fig. 3.17 b) cu 43 deschideri a cate 250 m care a fost construit folosind si prefabricate lungi de 192 m, finalizat in 1997.

Viaductele de mari dimensiuni, din beton precomprimat, avand pile foarte inalte, au in mod frecvent deschideri de 100 m sau mai mari. Ele sunt construite intotdeauna prin inaintarea in console balansate/echilibrate, succesive, pornind de pe fiecare pila. O grinda auxiliara care face legatura intre dubla consola in curs de construire si cea deja construita este folosita in multe cazuri fiind necesara pentru transportul materialelor si muncitorilor la punctul de lucru.

Grinda auxiliara poate sa aiba diferite functii in afara de cea de a asigura accesul: a) deplasarea cofrajului glisant de pe o pila pe urmatoarea b) balansarea consolelor fara a fi necesara incastrarea tablierului in pila c) sustinerea cofrajului glisant
21

d) se recomanda pentru fixarea pilelor in tablier in cazul pilelor foarte inalte pentru a reduce lungimea de flambaj pe directie longitudinala. Pila poate fi fixata cu o grinda de legatura pentru a asigura mentinerea lungimii de flambaj pe toata durata constructiei si, astfel, nu va fi dimensionata considerand solicitarile din timpul executiei.

Primele doua functiuni, accesul pe santier si deplasarea cofrajului glisant, au fost utilizate in cazul tuturor viaductelor construite prin aceasta tehnologie.

Cateva viaducte extrem de lungi cu pile foarte inalte au fost construite in Germania cu ajutorul grinzilor de legatura. Unul dintre primele a fost viaductul Siegtal), lung de 1050 m, cu o deschidere maxima de 105 m, proiectat cu doua grinzi cu sectiune casetata inchisa, inalte de 5,36 m, una pentru fiecare parte carosabila. Grinda de legatura in acest caz a fost folosita pentru toate functiile enumerate, exceptie facand punctul d).

Cel mai mare viaduct construit cu aceasta metoda este Kochertal langa Geislingen, Germania, lung de 1128 m, cu pile care ating inaltimea de 180 m si deschideri de 81+7 x 138+81. Acest viaduct are pilele cu sectiune unica si o singura grinda casetata, cu o latime totala de 30,5 m si o inaltime de 6,5 m. Datorita acestei latimi foarte mari, consolele grinzii casetate au trebuit sa fie sustinute prin contrafise plecand de la talpa
22

inferioara. Tablierul a fost realizat in doua faze: grinda casetata fara console a fost construita prin inaintarea in consola si o data ce cheia a fost inchisa, contrafisele prefabricate au fost montate si apoi s-au turnat consolele. Grinda metalica ce facea legatura cu deschiderile precedente a fost folosita doar pentru acces si pentru deplasarea cofrajului glisant, in timp ce pilele centrale au fost incastrate in tablier si cele laterale au fost sprijinite provizoriu. Cateva poduri cu doua deschideri au fost construite de asemenea folosind metoda inaintarii in consola cu hobane provizorii, grinda avand inaltimea maxima pe pila centrala si minima la capete, deschiderile au fost realizate in consola pornind de pe pila centrala spre culee.

Podul peste estuarul Pontevedra a fost construit cu doua deschideri de 120 m iar avansare s-a facut simetric, dinspre pila centrala cu ajutorul consolelor hobanate provizorii. Tehnologii de realizare prin translatii orizontale sau verticale ale podului Este recomandata, in multe cazuri, construirea unui pod in totalitate sau partial departe de pozitia lui finala si deplasarea lui ulterioara. Sunt posibile diferite metode de a deplasa un pod spre amplasamentul final: daca deplasarea se face longitudinal avem de-a face cu poduri lansate; daca deplasarea se face transversal avem de-a face cu poduri ripate; daca deplasarea se face prin rotire avem de-a face cu poduri rotite si, in cele din urma, alte deplasari pot sa fie transportul prin plutire, transportul pe vechicule s.a.m.d.

Podurile lansate Deplasarea cea mai folosita pentru a construi poduri este cea longitudinala; tablierul este mutat in faze succesive pana cand ajunge in pozitia finala. Tehnologia consta in
23

realizarea sau asamblarea unui tablier intr-o pozitie aliniata celei finale a podului urmand ca apoi acesta sa fie deplasat longitudinal prin alunecare pe culee si pile pana ajunge la culeea opusa. Tablierul avanseaza in consola de la o pila la alta astfel ca, in mod normal este folosit un element de lansare (nas) si acesta consta intr-o grinda usoara atasata structurii tablierului pentru a reduce lungimea struncturii aflata in consola. Viaductele metalice, in secolul nouasprezece, erau lansate folosind role dar in zilele noastre sunt folosite elemente din teflon cu neopren care aluneca usor pe o placa din inox. In perioada de inceput a podurilor lansate metalice si din beton intregul tablier era construit pe mal, in spatele culeii, si apoi impins, in intregime. Dar solutia predominanta in timpul nostru, mai ales in cazul podurilor din beton, consta in realizarea tablierului din segmente pe mal. Fiecare segment este turnat, imbinat cu cele dinainte si, odata finalizat, inteaga unitate este impinsa longitudinal, pe o lungime egala cu lungimea segmentului facand loc pentru urmatorul. In fiecare din aceste faze inaintarea se face cu ajutorul preselor fixate pe culee. Aceasta tehnologie ar trebui denumita tehnologia inaintarilor succesive.

Pe durata operatiunii de lansare, tablierul trebuie sa traverseze distanta totala a deschiderii in configuratie de consola si acest lucru conduce la aparitia unor solicitari mai mari decat cele finale. Exista doua posibilitati de a reduce aceste solicitari: a) hobanarea provizorie a grinzii b) extinderea tablierului printr-o grinda metalica care reduce greutatea aflata in consola si, prin urmare, eforturile care apar in deschidere

24

Metoda cea mai utilizata in cazul podurilor din beton este cea a consolei metalice cu toate ca hobanarea provizorie a fost folosita cu cateva ocazii. In cazul podurilor metalice se folosesc atat metoda prin care tablierul inainteaza in consola libera cat si metoda in care se folosesc hobane in timpul lansarii. Podurile rotite In afara deplasarii longitudinale, podul poate fi rotit; aceasta metoda a fost folosita de cateva ori dar nu s-a raspandit ca si tehnologie de construire universala ca si cea prin lansare. Aceasta deplasare este aceeasi cu cea a podurilor mobile utilizate pentru a permite accesul alternativ al vapoarelor si vehiculelor terestre pentru o perioada de mai bine de un secol si jumatate. Diferenta consta in faptul ca rotirea se imprima in scop tehnologic o singura data la montarea podului; podul este construit paralel cu malurile si apoi este rotit pe pile pana ajunge in pozitia finala. Exista doua cai posibile pentru efectuarea acestei operatiuni; fie prin construirea fiecarei jumatati de pod pe mal si apoi rotirea pe pile pana cand acestea ajung una in prelungirea celeilalte si se inchid la mijloc; sau realizarea intregului pod pe mal si rotirea lui prin rezemarea unuia din capete pe o barja sau lasand-l in consola.

25

Podurile transportate prin plutire Grinzile de mari dimensiuni au fost au fost transportate prin plutire in mod frecvent in cazul in care podul era amplasat pe fluvii navigabile sau in zonele marine. Sistemul necesita folosirea unor macarale plutitoare mari sau prese pentru ridicarea tronsoanelor pentru a fi aduse pe pozitia finala.

Ridicarea pe verticala a grinzilor de mari dimensiuni cu ajutorul pompelor hidraulice cataratoare sau a pompelor cu dubla actionare a fost utilizata la cateva poduri si nu intotdeauna tansportul s-a facut prin plutire.

Tabliere din grinzi prefabricate


26

Este usor de realizat si sunt aplicabile diferite tehnologii de construire sau folosind macarale pentru montaj sau lansand tablierul. Acest proces este adecvat deschiderilor de pana la 40 m, s-a raspandit rapid peste tot in lume si este una dintre cele mai folosite tipuri de structuri de poduri precomprimate pentru deschideri mici si medii. In general sunt folosite grinzile I si placa superioara betonata in situ.

Aceasta metoda nu a evoluat foarte mult deoarece a fost pusa la punct de la bun inceput; modificarea majora a fost disparitia antretoazelor care intial au fost considerate necesare si cateva au fost incastrate in fiecare tablier. In zilele noastre nu mai sunt considerate necesare; grinzile sunt rigidizate prin placa superioara. Tendinta a fost astfel de a reduce numarul de grinzi in sectiune transversala si aceasta reducere s-a facut la majoritatea podurilor, pana s-a ajuns la doua grinzi cu sectiune trapezoidala inchisa prin turnarea placii superioare.

Poduri turnate in situ, pe esafodaje La fel ca si solutia anterioara, aceasta fost de asemenea folosita inca de la inceputurile aplicarii betonului precomprimat si a condus la aparitia catorva tipuri de poduri: in plan longitudinal, pot fi folosite grinzi continue sau simplu rezemate pe fiecare deschidere; in plan transversal pot fi placi usoare sau grinzi casetate, daca deschiderea este mai mare.

Evolutia acestui tip de poduri a fost directionata in principal spre imbunatatirea esafodajelor astfel incat sa asigure montarea si demontarea cat mai facila a acestora si in acelasi timp sa permita marirea gradului de industrializare a procesului de construire.

27

Cele care rezolva cel mai bine ambele probleme sunt esafodajele autosustinute care se reazama pe pilele existente ale viaductului si permit industrializarea aproape la acelasi nivel cu podurile pe grinzi prefabricate.

Poduri pe grinzi casetate continue sau intrerupte realizate din segmente prefabricate montate pe esafodaje sau ancorate de grinzi superioare Aceste tehnologii fac posibila construirea viaductelor in acelasi mod ca si constructiile turnate in situ, pe esafodaje autosustinute, cu avantajele si dezavantajele folosirii prefabricatelor. In general au fost atinse deschideri similare cu cele ale podurilor turnate in situ in situ (pana la 50 m).

28

TEHNOLOGII DE CONSTRUIRE A PODURILOR PE CADRE


Au fost folosite tehnologii constructive similare celor folosite in cazul podurilor pe grinzi si a celor pe arce si, de fapt, tehnologii provenind de la ambele categorii. Aplicarea unei tehnologii sau a alteia depinde in mare masura de natura cadrului, adica daca se apropie mai mult de un pod pe grinzi sau de un pod pe arce. Diferitele tehnologii de construire a grinzilor si arcelor de mare deschidere pe care le cunoastem au fost folosite in cazul cadrelor de mari dimensiuni care au pile inclinate, atat din otel cat si din beton: a. construirea in situ, pe esafodaje. b. realizarea tablierului prin metoda in consola ancorata.

c. construirea prin rotirea pilelor; construire in pozitie verticala pe reazeme si apoi rotirea, securizare cu ancoraje, pana la ajungerea in pozitie finala. Aceasta este o solutie similara construirii jumatatilor de arce si apoi rotirii acestora. Intotdeauna este posibila montarea unei parti a tablierului pe pile verticale asigurand provizoriu o articulatie intre ele.

29

d.

construirea pilelor inclinate si a deschiderilor laterale pe esafodaje. Reazemele verticale provizorii sunt aduse si amplasate la punctele de legatura intre pila si tablier, care anuleaza temporar efectul de cadru si permite montajul tablierului in consola, asemenea unui pod normal pe grinzi. Reazemele temporare sunt retrase imediat ce cadrul a fost inchis.

30

Efectul de cadru al pilelor inclinate mai poate fi echilibrat si prin ancoraje in terenul de fundare care leaga capetele tablierului si, asadar, zona centrala a cadrului poate fi realizata in consola. Ancorajele provizorii sunt desfacute imediat ce cheia a fost inchisa. Atunci cand examinam podurile pe cadre de mari dimensiuni, vom observa/analiza tehnologiile de realizare utilizate la fiecare deoarece au fost folosite o multime de variante de tehnologii.

31

CONSTRUIREA PODURILOR SUSPENDATE


Structura podurilor suspendate de mari dimensiuni este in functie de sistemul constructiv ales deoarece dimensiunile blocurilor de ancoraj depind de acesta si sunt elemente fundamentale in cadrul structurii podului. Blocurile de ancoraj pot fi eliminate si, de fapt, acestea chiar au fost eliminate in cazul mai multor poduri suspendate prin alegerea solutiei constructive de autoancorare, prin ancorarea cablurilor principale direct in tablier astfel incat componenta orizontala a tensiunii din cabluri va fi transmisa acestuia iar componenta verticala ramane sa fie transmisa la teren si este in functie de raportul deschiderilor podului. Podul autoancorat necesita ca tablierul sa fie montat inaintea cablurilor principale si aceasta elimina unul din marile avantaje ale podurilor suspendate, acela de a nu necesita reazeme provizorii pe durata executiei: prima data sunt intinse cablurile iar apoi tablierul care se atarna de cabluri sau se monteaza in consola, de la un tirant la altul. Construirea unui pod suspendat este caracterizata prin aceasta succesiune a montarii diferitelor elemente si acest lucru faciliteaza realizarea podurilor cu deschidere mare. Tehnologia consta in urmatoarele etape:

Realizarea pilonilor si a blocurilor de ancoraj Pilonii nu ridica probleme de constructie speciale exceptie facand dificultatea in ridicarea lor sau a materialelor la inaltime mare; Pilonii metalice sunt ridicati de obicei cu ajutorul unor macarale cataratoare montate pe acestia. Pilonii din beton sunt realizati cu ajutorul cofrajelor cataratoare.

Nici blocurile de ancoraj nu ridica probleme speciale de ordin constructiv; acestea sunt obligatoriu elemente masive. Majoritatea au fost din piatra in secolul nouasprezece dar
32

astazi se realizeaza din beton. La multe dintre ele o parte a greutatii este obtinuta prin umplerea unor celule practicate in blocul de beton cu pamant sau materiale mai grele. Cea mai mare dificultate in ceea ce priveste blocurile de ancoraj consta in precizia cu care trebuie sa fie montate piesele metalice cu rol de ancoraje pentru sarmele ce formeaza cablul, a caror geometrie este complicata; aceste ancoraje pot fi realizate sub forma unor talpi peste care sunt trecute sarmele sau din table care sustin ancorajele unor grupuri de sarme.

Capetele sarmelor care ajung in ancoraje se raspandesc in forma de evantai pentru a asigura spatiu suficient intre ancoraje. Aceste ancoraje sunt prinse de bare metalice care de asemenea se deschid in forma de evantai si, in majoritatea cazurilor, barele sunt inglobate in betonul blocului de ancoraj. Intinderea cablurilor principale Asa cum am vazut in mod repetat, cablul principal este elementul de baza a structurii podului suspendat. Acesta trebuie sa traverseze distanta dintre doi piloni ceea ce presupune intinderea lui deasupra unui spatiu gol. Intinderea cablului principal care este elementul de baza a structurii podurilor suspendate este faza cea mai complicata atunci cand se construieste un pod suspendat. In prima etapa sunt montate niste cabluri auxiliare care sa permita traversarea spatiului dintre piloni intinse intre cele doua blocuri de ancoraj. Majoritatea podurilor suspendate
33

de mari dimensiuni sunt amplasate deasupra unor cai navigabile si fac posibila intinderea cablurilor initiale peste deschidere cu ajutorul unei barci cu remorcher; Cablul intial din kevlar al podului Akashi-Kaikyo a fost intins cu ajutorul unui elicopter. Apoi se realizeaza pasarele) care sa permita intinderea sarmelor ce vor forma cablurile principale.

Problema cea mai serioasa care apare in cazul acestor pasarele este deplasarea lor sub actiunea vantului ceea ce a condus la frecvente intreruperi ale lucrului la unele poduri, deci la intarzieri in executie;

Pasarela, in cazul podurilor suspendate de mari dimensiuni, este ancorata cu ajutorul cablurilor secundare reducandu-i astfel deplasarile datorate vantului; sunt asa numitele
34

cabluri pentru furtuna. Aceasta rigidizare a fost realizata cu cabluri de ancoraj cu curbura inversa fata de cea a podului, Munca de instalare a cablurilor de ghidare la podurile mari este lenta si laborioasa; Cablul este format dintr-o sarma fara capat si este realizat prin intinderea acestuia intre cele doua blocuri de ancoraj cu ajutorul unui palan mobil care il trage si il desfasoara de pe tambur. Odata ce a ajuns la blocul de ancoraj de la malul opus, sarma este trecuta prin ochiul ancorajului corespunzator, cunoscut sub numele de talpa, si operatiunea este repetata in sens opus. Dispozitivul poate antrena una sau mai multe sarme, pentru a grabi operatiunea;

Intinderea cablurilor fiind finalizata, cablurile partiale sunt grupate si compactate cu ajutorul unor bratari inelare, dand cablului forma cilindrica.

Pe cablul astfel obtinut se prind piesele de ancorare a tirantilor. Deoarece cablul principal are o panta variabila, aceste piese de ancorare trebuie sa fie stranse pe el astfel incat sa asigure transmiterea eforturilor verticale din tiranti la cablul inclinat .

35

Cablul final este protejat in diferite moduri. Cel mai frecvent folosit consta in infasurarea unui cablu galvanizat care asigura acoperirea completa a sarmelor. Deasupra se aplica benzi protectoare din plastic sau metal. In cazul podurilor de deschidere mica, in special la cele din Europa, cablurile principale au fost realizate frecvent din grupuri de cabluri impletite Montarea tablierului In cazul multor poduri suspendate de mari dimensiuni tablierul a fost montat prin metoda in consola avansand de la un tirant la celalalt; montajul se face simetric fata de piloni spre mijlocul deschiderii principale si spre capat. Elemente mai mult sau mai putin mari sunt imbinate de tablierul deja realizat, ridicandu-le cu ajutorul unor macarale asezate pe tablier pana cand tablierul este inchis la mijlocul deschiderii principale.

O alta tehnologie de montaj folosita la multe poduri si la toate cele avand tablierul cu sectiune casetata inchisa consta in divizarea acestuia in segmente complete care sunt
36

transportate prin plutire sub pozitia finala si ridicate cu ajutorul unor vinciuri asezate pe cablurile principale; odata ajunse in pozitia finala, segmentele sunt suspendate de tiranti. Etapele de realizare in aceasta tehnologie sunt inversul celor din metoda precedenta. Se incepe cu segmentul central si se avanseaza simetric pana la piloni.

In cazul podurilor catenare tehnologia de executie este similara cu cea a podurilor suspendate clasice. Se monteaza prima data cablurile, apoi elementele prefabricate ce formeaza calea apoi se precomprima tablierul cu ajutorul cablurilor initiale la care se pot adauga cabluri suplimentare

TEHNOLOGII DE REALIZARE A PODURILOR HOBANATE


37

Podurile hobanate au in general deschideri mari, iar din acest motiv tehnologia aleasa reprezinta unul din factorii decisivi in elaborarea proiectului si a solutiei constructive. Dintre diferitele tehnologii constructive, cea mai raspandita si cea mai potrivita pentru relizarea podurilor de mare deschidere este construirea tablierului in consola care presupune ca tronsoanele in consola sa fie ancorate de fiecare data cand se ajunge la un ancoraj. Mai exista si alte tehnologii care, insa sunt aplicate mai rar, toate fiind similare tehnologiilor aplicate la la podurile pe grinzi. Metoda de construire in consola

Construirea podurilor hobanate in consola este similara cu cea aplicata la podurile pe grinzi cu mentiunea ca la fiecare pas se adauga si se tensioneaza cate o pereche de hobane. Structurile partiale pe durata constructiei sunt in acest fel ancorate exact ca si structura finala deci structurile partiale sunt similare cu cea finala, ceea ce putem considera ca este situatia ideala. Diferenta majora intre structura finala si cele partiale consta in existenta unei mici portiuni libere in consola pana la atingerea unui nou punct de ancorare a hobanelor. In multe cazuri aceste console produc eforturi mai mari in tablier decat cele ce vor aparea in exploatare, motiv pentru care faza de montaj poate fi decisiva in dimensionarea tablierului. Una din problemele principale urmarite de proiectantii podurilor hobanate este reducerea eforturilor produse de aceste mici console; modul cel mai facil este acela de a indesi hobanele pentru a reduce dimensiunile consolelor. Este unul din motivele pentru care a crescut numarul hobanelor.
38

Construirea pe reazeme provizorii

Aceasta metoda consta in construirea completa a tablierului asezat pe un sistem de reazeme provizorii inainte de a se intinde hobanele. Reazemele pot sa fie izolate daca tablierul este metalic sau se folosesc segmente prefabricate din beton sau poate fi un esafodaj continuu daca se face betonarea in situ. Imediat ce a fost finalizata realizarea tablierului se monteaza hobanele si se tensioneaza succesiv pana cand tablierul se ridica de pe esafodaje. Faptul ca intinderea unei hobane afecteaza tensiunile din celelalte este
39

fundamental in aceasta tehnologie deoarece atunci cand o hobana intra in lucru tensiunile din hobanele intinse mai inainte se modifica ceea ce poate sa conduca la necesitatea tensionarii hobanelor in mai mult decat o singura etapa, adica la reluarea tensionarii hobanelor. O alta metoda de a tensiona hobanele consta in ridicarea initiala a tablierului cu ajutorul unor prese; hobanele sunt fixate pentru aceasta pozitie iar apoi tablierul este coborat pana cand ramane suspendat de hobanele care sunt automat tensionate. Ridicarea tablierului cu ajutorul preselor se face pentru a regla distributia momentelor incovoietoare sub actiunea greutatii proprii. Montarea podului prin deplasari orizontale Tehnologia consta in construirea podului undeva intr-o pozitie in care sa se poate lucra comod. De multe ori structura este construita in pozitia initiala, rezemata temporar si imediat ce podul sau parti ale acestuia au fost finalizate acestea se deplaseaza in amplasamentul final prin deplasari orizontale. Sunt posibile diferite deplasari iar fiecare este caracteristica unei anumite tehnologii: a. deplasarea longitudinala cu ajutorul unui sistem de lansare, similara celei folosite la podurile pe girnzi

b. rotirea pe articulatii locale amplasate sub pilon

40

c.

translatarea transversala - riparea

Construirea diferitelor elemente constitutive ale podului

Dupa ce am trecut in revista metodele generale de realizare a podurilor hobanate, vom discuta in continuare problemele deosebite ridicate de realizarea si montarea diferitelor componente de baze ale acestora, adica tablier, piloni si hobane.

Construirea tablierului Constructia tablierului nu pune nici o problema deosebita, metodele ce se folosesc sunt similare cu cele folosite la podurile pe grinzi cu deschideri mai mari sau mai mici.

Construirea pilonilor La fel ca pilonii podurilor suspendate, pilonii podurilor hobanate sunt realizati in general avansand pe verticala sau aproape pe verticala, structura fiind asamblata din elemente mai mult sau mai putin mari. Aceste elemente sunt turnate la fata locului, in cazul pilonilor din beton, folosind cofraje cataratoare sau glisante si sunt montati cu ajutorul unor macarale cataratoare

Asezarea hobanelor
41

Problema cea mai spinoasa in construirea unui pod hobanat este cea a asezarii hobanelor. Exista doua tipuri diferite de hobane: hobane prefabricate si hobane realizate in situ. Primele hobane au fost realizate din cabluri impletite.

Cablurile au sosit pe santier infasurate pe tamburi cu mufele montate la capete si in mod normal un capat era ridicat spre ancorajul de varful pilonului si abia pe urma se realiza ancorajul in tablier .

Operatiunea este similara in cazul hobanelor care sunt trecute peste sei; cablul este ridicat prima data si asezat pe sa iar apoi se realizeaza ancorajele in tablier. Aceasta metoda de lucru este folosita si in cazul hobanelor prefabricate cu fire paralele sau impletite cu diametrul de 0,6 inch.

Ancorajele realizate in situ pentru hobanele protejate cu teci se realizeaza astfel: prima data cu ajutorul unui cablu se ridica tubul din PVC sau teaca metalica. Dupa ce acestea au fost asezate in pozitie, se introduc in teci cablurile pornind de pe ancorajele din varf spre cele de la baza pana cand hobana este completata. Daca teaca este metalica, adica mult mai rigida, se foloseste un cablu exterior tensionat de care sunt atarnate piesele metalice, asamblate prin sudura si ridicate pentru a face loc pentru urmatoarea piesa). Dupa ce s-a realizat teaca, cablurile sunt conectate. Hobanele pot fi tensionate in mai multe moduri:

a. tensionarea hobanelor cablu cu cablu folosind o singura presa hidarulica; b. tensionarea intregii hobane folosind o singura presa c. folosirea unui sistem dual, ceea ce se intampla cel mai des, adica prima data se tensioneaza hobana cablu cu cablu iar apoi se tensioneaza ansamblul pentru a ajunge la forta finala folosind o singura presa.

TURNAREA IN CONSOLA
42

Primul tronson, AMORSA, se toarna pe esafodaje rezemate pe pila. Se monteaza un cofraj glisant si se toarna unul sau doua segmente neechilibrate pentru a face loc celui de-al doilea cofraj glisant. In continuare se inainteaza simetric pentru a limita momentele incovoietoare pe pila. Se admit mici dezechilibre cum ar fi inaintarea unui cofraj cu un pas inaintea celuilalt sau turnarea unui segment inaintea simetricului sau. Grinda se incastreaza pe pila definitiv sau, daca nu se doreste acest lucru, se introduc niste cabluri de precoprimare verticale provizorii dispuse de o parte si de cealalta a reazemelor pe pila. La intalnirea a doua console se va proceda la fixarea lor provizorie pana la inchdierea structurii care se poate face mai tarziu pentru a se consuma o parte din contractie si curgere lenta.

Cofrajul glisant Structura de sustinere a cofrajului este metalica. Structura de sustinere (S.S.) poate fi asezata pe tablierul podului sau sub acesta. In primul caz S.S. este mai simpla dar incomoda deoarece se lucreaza sub ea. In al doilea caz S.S. este mai complicata, este necesar un spatiu liber sub pod pentru amplasarea ei, dar se lucreaza foarte comod pe ea. S.S. trebuie sa ruleze pe role sau pe teflon. La partea frontala S.S. trebuie sa sustina cofrajele pentru turnarea unui tronson, iar la partea din spate trebuie sa aiba contragreutatile pentru echilibrare sau ancorele pentru fixare. Cofrajul este compus din: Intradosul cu platforma de lucru Cofrajele laterale Cofrajele interioare pentru sectiunile casetate
43

Cofrajul de capat (capacul) S.S. trebuie sa fie foarte simpla pentru a preveni deformatiile sub greutatea betonului proaspat astfel ca rezulta o structura foarte grea si scumpa intre 1/3 si 2/3 din greutatea betonului dintr-un segment. Amplasarea tendoanelor si a armaturii pasive Tecile se pozitioneaza inaintea turnarii betonului. Tendoanele se introduc in teci atunci cand e nevoie sa se tensioneze pentru acel segment. Tecile sunt continuizate cu ajutorul mansoanelor. Armatura pasiva se monteaza in general in interiorul cofrajului, cu exceptia cazurilor in care S.S. este amplasata sub tablier, cand armatura pasiva poate fi adusa in carcase gata montate. Turnarea betonului Betonul este adus cu macaraua sau cu pompe. Daca deschiderile laterale se realizeaza inainte pe esafodaje, betonul poate fi transportat cu CIFA. Turnarea betonului se face prin ferestre. Turnarea se incepe cu capatul consolei si se termina la restul cu tronsonul turnat anterior. Turnarea este continua, cu o mica pauza dupa turnarea placii inferioare. Faze Avanseaza S.S. si se fixeaza in noua pozitie. Se monteaza armatura pasiva in placa inferioara si in pereti. Se pozitioneaza tecile. Se monteaza capacul cofrajului. Se monteaza cofrajul interior. Se verifica forma cofrajului dimineata devreme si se fac ultimele ajustari. Se toarna betonul. Se verifica dimensiunile dupa turnare.
44

Se slabesc usor legaturile cofrajului pentru a permite contractia betonului proaspat. La momentul la care se considera ca s-a atins rezistenta betonului, se incearca probele. Se tensioneaza tendoanele transversale. Se decofreaza lateralele. Se introduc tendoanele longitudinale. Se tensioneaza pentru a prelua greutatea tronsonului nou turnat. Se aseaza S.S. pe sine pentru deplasarea in noua pozitie. Se desprinde intradosul cofrajului pentru deplasare. Se elimina ancorele exterioare. Se deplaseaza cofrajul in noua pozitie.

Un ciclu Durata unui ciclu depinde in principal de timpul necesar betonului pentru a atinge rezistenta la care se pot tensiona tendoanele. Acest lucru e posibil in trei zile. Un ciclu dureaza de obicei sapte zile. Durata unui ciclu nu depinde de cantitatea de materiale puse in opera deoarece in cazul unui tronson mai greu dimensiunea acestuia permite folosirea unui numar mai mare de muncitori.

Inchiderea structurii Inchiderea bratelor consolelor se va face cat mai tarziu posibil. In cazul unui pod cu un numar mare de deschideri, inchiderea acestora se va face in ordinea stabilita de proiectant. Inainte de inchidere, cele doua console vor fi aduse in pozitia necesara prin introducerea unor forte axiale, taietoare sau momente de torsiune cu ajutorul unor prese hidraulice. Capetele pot fi fortate sa se apropie pentru a compensa contractiile si curgerea lenta care nu s-au consumat inca. Consolele sunt foarte sensibile la incalzirea unei parti de razele solare, deci cuplarea se va face noaptea sau in zori.
45

Cuplarea se face prin turnarea unui tronson avand lungimea de 0.5-2.0 m urmata de tensionarea tendoanelor de inchidere. Pe durata turnarii si intaririi betonului de inchidere capetele consolelor vor fi legate rigid pentru a impiedica deplasarile relative ale capetelor. Daca sectiunea tablierului este foarte mare, se va betona doar partial, se vor tensiona tendoanele corespunzatoare iar apoi se va completa betonarea. Se va acorda mare atentie respectarii simetriei pentru a nu introduce incovoieri sau tensiuni suplimentare. In momentul inchiderii se poate proceda la o reglare a momentelor incovoietoare. Acest lucru se poate face in modul urmator; La momentul in care se tensioneaza primele tendoane de inchidere nu se toarna intreaga sectiune de beton. Se introduce un distantier in zona neturnata pentru a transmite tensiunile iar apoi se completeaza betonul si se tensioneaza tendoanele ramase. In acest mod se introduce un moment incovoietor pozitiv sau negativ, in functie de pozitia distantierului in raport cu tendoanele. Momentul astfel introdus se va transmite pe toata lungimea grinzii. Introducerea unui moment pozitiv este utila pentru reducerea momentelor de pe reazem si pentru a reduce efectul variatiei momentului la mijlocul deschiderii produs de actiunile utile. Oricum momentul acesta va reduce influenta contractiei la mijlocul deschiderii in masura in care acesta variaza in sens opus redistributiei momentelor din contractie si curgere lenta.

Variante ale turnarii in consola Turnarea in consola cu hobane provizorii Se foloseste atunci cand intreaga deschidere se contruieste in consola plecand de pe un reazem. Lungimea consolei va fi egala cu deschiderea, ceea ce face necesara introducerea unor hobane provizorii. Variante: Console duble plecand de pe o pila pana la pilele vecine. Prima parte se contruieste in consola clasica iar mai departe se introduce cate o pereche de hobane, turnate peste un pilon provizoriu, la fiecare tronson. Un numar de deschideri se construiesc pornind de la un capat al grupului de deschideri spre celalalt capat. Pilonul provizoriu va fi mutat de pe o pila pe urmatoarea. Procedura este complicata dar permite trecerea cofrajului glisant peste reazeme.
46

Turnarea in consola cu grinda auxiliara Grinda auxiliara asigura stabilitatea pilelor pe durata constructiei si permite accesul facil de pe portiunile deja finalizate. Grinda auxiliara este rezemata pe tablierul podului si pe pile. Grinda se muta pe masura ce inainteaza constructia. Variante ale metodei: Cofrajele sunt suspendate de grinda auxiliara. Grinda va suporta greutatea cofrajelor si a betonului proaspat pana la tensionarea tendoanelor. In acest fel se poate spori lungimea unui tronson si creste viteza de turnare; Cofrajele sunt fixate pe betonul deja turnat. Grinda auxiliara foloseste doar pentru transportul cofrajelor.

47