Sunteți pe pagina 1din 2

                                                                                                                              Sultana Raul Alexandru

                                                                       
                                                                                              
                                                                            COLOSSEUM

Colosseumul este un monument turistic aflat in centrul Romei


Construcția a început sub conducerea împăratului Vespasian în anul 72 d. Hr. și a fost finalizată în anul 80
d.Hr. sub conducerea succesorului său și moștenitorul Titus.
Spre deosebire de amfiteatrele construite anterior între două dealuri, Colosseumul este o structură
autonomă, în întregime construită. Planul său este eliptic, având 189 m lungime și 156 m lățime, aria sa
fiind de 6 ha. Înălțimea zidului exterior este de 48 m. Perimetrul originar măsoară 545 m. Arena centrală
este ovală, având 86 m lungime și 156 m lățime, înconjurată de un zid de 4,5 m înălțime, care se ridică
până la nivelul primelor rânduri pentru spectatori.

Se estimează că zidul exterior era construit din 100.000 m³ de travertin, nu zidit cu mortar, ci fixat cu
scoabe de fier. Ansamblul structurii a suferit pagube însemnate în decursul veacurilor, prin prăbușirea
unor părți mari, în urma unor cutremure. S-a păstrat partea de nord a zidului de incintă. În secolul al XIX-
lea au fost adăugate la extremitățile sale rampe de cărămidă pentru a-l consolida. Restul exteriorului
actual al Colosseumului este de fapt zidul interior de la origine.

Partea păstrată a zidului exterior al fațadei monumentale se compune din trei niveluri de arcade
suprapuse, având deasupra o platformă pe care se înalță un atic foarte înalt, prevăzut cu ferestre la
intervale regulate. Arcadele sunt încadrate de semi-coloane dorice, ionice și corintice, în timp ce aticul
este împodobit cu pilaștri corintici. Fiecare arc de la al doilea și al treilea etaj era ornat cu statui, probabil
reprezentând divinități și alte personaje ale mitologiei greco-romane.

În jurul părții de sus a aticului se aflau 240 de catarge dispuse în corbel. Acestea susțineau un acoperiș
mare, retractabil, cunoscut sub numele de velarium, care ferea spectatorii de arșița soarelui sau de
ploaie

S-ar putea să vă placă și