Polarimetria este tehnica de dozare a soluţiilor de substante optic active.

Aceste substanţe (solide sau lichide) au proprietatea de a roti planul de polarizare

al luminii cu un anumit unghi a datorita prezentei unuia sau mai multor atomi de
carbon asimetrici. Substanţele care rotesc planul de polarizare spre dreapta (în sens
invers trigonometric) se numesc dextrogire (glucoza, lactoza, progesteron), iar cele
care rotesc planul de polarizare spre stânga (în sens trigonometric) se numesc
levogire (fructoza, colesterolul).
Pentru soluţii lichide, unghiul de rotaţie al planului de polarizare a depinde de
natura substanţei optic active, de grosimea stratului străbătut l (dm) şi de
concentraţia lor c (%), după relaţia lui Biot:
Polarimetrele sunt folosite pentru determinarea glucozei si albuminei din urina,
precum si pentru dozarea glucozei din lichidul cefalorahidian, ser sanguin, etc.

1. Unda luminoasă

În conformitate cu teoria ondulatorie luminii, raza luminoasă este o undă

electromagnetică. Iniţiată de o perturbaţie electrică într-un punct, raza
luminoasă, reprezentată oscilaţia transversală, se propagă cu viteza luminii prin
variaţii în fază ale câmpului electric şi magnetic a căror vectori intensitate sunt
perpendiculari între ei şi pe direcţia de propagare

Fenomenul luminos, datorat oscilaţiilor acestor două câmpuri, este

provocat de variaţiile periodice a stării electrice a atomilor, a căror arhitectură
electronică este astfel perturbată.

2. Lumină naturală şi lumina polarizată

Numim lumină naturală, lumina ce provine de la o sursă când oscilaţiile

elementare ale vectorului electric au loc complet haotic, în toate direcţiile.
Aceste direcţii sunt conţinute într-un plan perpendicular pe direcţia de
propagare

3. Procedee de obţinere a luminii polarizate

Lumina polarizată se poate obţine prin fenomenele de reflexie, refracţie şi

dublă refracţie. Din punctul de vedere al aplicaţiilor practice, cel mai frecvent se
utilizează lumina polarizată prin fenomenele de reflexie şi dublă refracţie.

1. Polarizarea prin reflexie

Fenomenul se polarizare apare într-una din cele mai simple şi obişnuite

situaţii- reflexia luminii pe o suprafaţă plană.
Atunci când o rază de lumină ajunge la suprafaţa de separaţie a două medii
transparente, cea mai mare parte a luminii se refractă şi doar 10-15% se reflectă.
Această rază reflectată este parţial polarizată.

Principiul metodei polarimetrice constă în măsurarea unghiului de rotaţie a

luminii plan polarizate de către o substanţă optic activă introdusă între polarizor
şi analizor.

Metoda folosită este o metodă cantitativă cu ajutorul căreia se măsoară

concentraţia unei soluţii etalon.

Polarimetrul este un dispozitiv alcătuit în principal din două prisme nicol

dispuse coaxial, între cei doi nicoli fiind aşezat tubul polarimetric ce conţine
soluţia optic activă (fig.10). Sursa de lumină monocromatică- o lampă de sodiu-
produce un fascicul divergent, transformat în fascicul paralel de lentilă
colimator LC. Lumina străbate nicolul polarizator obţinându-se un fascicul de
lumină liniar polarizată. Nicolul analizator, montat într-un tub, se află la o
distanţă de circa 30 şi se poate roti în jurul axei cu . Analizorul este solidar

cu un tambur gradat (0- ), iar un sistem vernier permite citirea diviziunilor

de grad.

Fig.10. schema polarimetrului: S-sursa de lumină monocromatică; L.C.- lentilă

colimator; P-polarizor; C-cuvă; F- ferestre; A- analizator; T- tambur gradat