Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Scopul lucrării
2. Principiul lucrării
Prin undă înţelegem o perturbaţie a unei stări de echilibru, care se deplasează sau se
propagă în timp dintr-o regiune a spaţiului în alta. În funcţie de direcţia de oscilaţie a
particulelor faţă de direcţia de propagare a undei, distingem unde transversale (direcţii
perpendiculare) şi unde longitudinale (direcţii paralele). Unda luminoasă este o undă
transversală, în timp ce unda sonoră este o undă longitudinală.
Fenomenele de interferenţă şi de difracţie se pot produce cu orice fel de unde, cum ar
fi undele sonore sau undele formate la suprafaţa unui lichid. Efectele de polarizare depind
direct de caracterul transversal al undelor luminoase. Aceste efecte pot fi observate numai la
undele transversale şi nu pot fi reproduse de undele longitudinale.
Moleculele din care sunt compuse sursele de lumină radiază unde luminoase.
Particulele încărcate electric din molecule câştigă energie prin diferite procese, energie pe care
o radiază sub forma de unda electromagnetică, cu lungimi de undă mici. Aceste molecule au
orientări aleatoare, iar unda luminoasă este rezultatul suprapunerii acestor unde emise de ele.
Unda luminoasă transversală are o componentă magnetică şi una electrică (Fig. 5.1),
oscilaţiile acestor vectori făcându-se perpendicular pe direcţia de înaintare a undei.
În lumina naturală, aceste oscilaţii se efectuează în toate direcţiile perpendiculare pe rază (în
orice azimut). Dacă, prin anumite metode, oscilaţiile sunt împiedicate de a se efectua pe orice
direcţie, spunem că lumina este parţial polarizată. În cazul în care oscilaţiile se efectuează pe o
singură direcţie, într-un singur plan care conţine şi vectorul viteză al undei luminoase, spunem
că lumina este polarizată liniar (oscilaţii într-un singur azimut).
Există mai multe metode prin care vibraţiile într-o direcţie particulară pot fi
selecţionate în întregime sau în parte, dintr-un fascicul de lumină naturală:
• reflexia - când lumina naturală cade pe o suprafaţă dielectrică reflectătoare, s-a constatat
că există o direcţie preferenţială a acelor unde în care vectorul electric este perpendicular
pe planul de incidenţă (planul care conţine raza incidentă şi normala la suprafaţă); în cazul
incidenţei normale toate direcţiile de polarizare sunt reflectate în mod egal; la un anumit
unghi de incidenţă cunoscut sub numele de unghi de polarizare totală sau unghiul
Brewster, nu se reflectă decât lumina al cărei vector electric este perpendicular pe planul
de incidenţă; pentru acest unghi raza reflectată şi cea refractată sunt perpendiculare. Pentru
unghiul Brewster este valabilă relaţia:
n2
tgφ polarizare =
n1 (5.1)
unde n2 este indicele de refacţie al mediului în care pătrunde raza, iar n 1 este indicele de
refracţie al mediului din care provine raza.
• refracţia
• dicroismul de rotaţie – este proprietatea unor cristale birefringente de a absorbi una din
cele două unde polarizate din interiorul lor, rezultatul absorbţiei diferite pe cele două
direcţii fiind lumină total polarizată. Dacă un cristal este tăiat la lăţimea potrivită, una
dintre componente este practic stinsă prin absorbţie (turmalina este un cristal dicroic, de
exemplu).
BIOFIZICA – LUCRĂRI PRACTICE
De exemplu, soluţiile de zahar sunt dextrogire, indicând faptul că proprietatea optică este o
caracteristică a moleculei de zahar. Moleculele de dextroză (glucoză) şi levuloză (fructoză) sunt una
imaginea în oglindă a celeilalte, iar activităţile lor optice sunt opuse.
Fig. 5.2. Exemplu de substanţe optic active: glucoza şi fructoza rotesc planul luminii
polarizate
Cuarţul cristalin este optic activ, unele cristale naturale fiind dextrogire, iar altele levogire. În
acest caz, activitatea optică este consecinţa structurii cristaline, deoarece dispare când cuarţul este topit
şi apoi solidificat într-o stare vitroasă, necristalină.
Unghiul α cu care o substanţă optic activă roteşte planul de polarizare a luminii este
direct proporţional cu concentraţia c a substanţei precum şi cu grosimea l a stratului de
substanţă străbătut.
α = [α] l c (5.2)
DETERMINAREA CONCENTRAŢIEI UNEI SOLUŢII OPTIC ACTIVE PRIN METODA POLARIMETRICĂ
3. Mod de lucru
Fig. 5. 3. Polarimetrul
BIOFIZICA – LUCRĂRI PRACTICE
inferior al câmpului optic este mai slab iluminat (prin analizor trece doar componenta
vectorului câmpului electric pe direcţia planului luminii incidente, având valoarea Ecosβ).
Pentru a avea o iluminare uniformă, analizorul trebuie rotit cu un unghi β/2, astfel încât
proiecţiile vectorului câmp electric pe direcţia analizorului să fie egale. Cum apare câmpul
vizual dacă analizorul continuă să fie rotit peste unghiuri mai mari decât β/2? Cum trebuie să
fie orientat analizorul astfel încât câmpul să fie uniform întunecat?
Fig. 5. 5 Orientarea planului luminii polarizate la trecerea prin polarimetrul cu apa distilată în cuva cu
soluţia de studiat (linia punctată reprezintă orientarea planului analizorului)
Fig. 5. 6. Orientarea planului luminii polarizate la trecerea prin polarimetrul cu soluţie optic activă (care
roteşte planul luminii polarizate cu unghiul α) în cuva cu soluţia de studiat
a) b) c)