Furtuna  
Furtuna Shakespearee 
William Shakespear
ACTUL I 
SCENA l 
Furtunăă. Tună
Furtun Tună şi fulger ă. Se vede puntea de mijloc a unei cor ă bii bă
bătute de talazurile mă  că pitanul şi şeful echipajului 
mării. Intr ă că
CĂPITANUL (de pe puntea de la pupa) 
Şefule! 
ŞEFUL 
(de pe puntea de mijloc) lată-mă, că pitane: cum merge? 
CĂPITANUL 
Bine. Stai de la
(Se întoarce vorb ă cuă.)matelo
cîrm ţii. Dăfluierul
(Se aude -i zor, altminteri ne ducem
c ă pitanului. Intr la
ă fund. Hai,
matelo repede,
 ţ ii.)
ii.)   repede! 
ŞEFUL 
Curaj, bă
băieţ
ieţi, curaj! Daţ
Daţi-i zor, scumpilor! Hai, iute, iute, strîngeţ
strînge ţi velele. Luaţ
Luaţi aminte la fluierul
că pitanului... Suflă
Suflă, vîntule, pînă
pînă nu mai poţ lasă-ne loc de manevrat! 
poţi — numai lasă
(Intr ă  Alonso, Sebastian, Antonio, Ferdinand, Gonzalo  şi al  i.) 
 ţ iii.)
ALONSO 
Vrednice şef de echipaj, ai grijă
grijă. Unde-i că
că pitanul? Cheamă toţi oamenii. 
Cheamă toţ
ŞEFUL 
V-aşş ruga să
V-a  coborîţţi. 
să coborî
ANTONIO 
că pitanul, şefule? 
Unde-i că
ŞEFUL 
 Nu-l auziţ
auziţi ? Ne încurcaţ
încurcaţi. Mai bine-aţ
bine-aţi sta în cabine, decît să  daţţi ajutor furtunii. 
s ă da
GONZALO 
Fii calm, amice, fii calm. 
ŞEFUL 
Cînd o fi şi marea... Plecaţ
Plecaţi de-aici! Talazurile astea nu se sinchisesc nici mă
măcar de rege. întoarceţ
întoarceţi-v
i-văă 
în cabine. Liniş stînjeniţi! 
Linişte! Nu ne stînjeniţ
GONZALO 
la-o mai încet şi nu uita pe cine ai pe bord.  
ŞEFUL 
 Nu-i nimeni care să să-mi fie mai drag decît eu însumi... Eş E şti sfetnic: dacă
dacă po
 poţţi porunci stihiilor să
să tac
 tacăă şi
1
să ne lase în pace , nu ne mai atingem de nici un odgon. Arată Arat ă-ţi puterea. Dacă
Dacă nu eş
eşti în stare,
mulţţume
mul umeşşte cerului c-ai tr ăit cît ai tr ăit şi aaşşteapt
teaptăă în cabină
cabină n
 năă pasta pe care-o poate-a-duce ceasul...
Curaj, bă
băieţ
ieţi... Că
Căraţ
raţi-vă vă spun! (Iese în fug ă.) 
i-vă de-aici, vă
GONZALO (smuciturile vasului îi curmă  vorba, mereu) 
Omul ăsta îmi dădă mari speranţ
speranţe... Nu-i stă
stă scris pe frunte c-o să
s ă se înece, are mutra unuia care va sfîr şi
în ştreang... Destin ce ne ocroteş
ocroteşti, ai grijă
grijă de spînzur ătoarea lui, f ă din ştreangul ce-l aş
aşteapt
teaptăă o funie
de nă
nădejde pentru noi, fiindcă
fiindcă asta de care ne ţinem acum e prea slabăslabă... Dacă
Dacă nu-i sortit să
să sfîrseasc
 sfîrseascăă 
copcă. 
în ştreang, ne-am dus pe copcă
(Intr ă iar  şeful de echipaj : vă zîndu-l, curtenii se retrag in cabinele lor.) 
ŞEFUL 
Coborîţi catargul! Vira, mai jos, mai jos! Să
Coborîţ S ă-ncer-c să plutim doar cu vela cea mare. (Se aud  
-ncer-căăm să
1
  Gonzalo f ăcea parte~;din sfatul regelui, a că
c ărui menire era să
să sting  „facăă pace" (n. tr.). 
 stingăă vrajba şi ssăă „fac
' 
ipete dinspre cabine.) Dar-ar ciuma-n ei cu zbieretele lor! R ăcnesc mai avan decît furtuna, ba chiar decît noi... 
 ţ ipete
(Intr ă  iar Sebastian, Antonio  şi Gonzalo.) 
Iar ăăşşi? Ce căutaţi aici? Vreţi să lăsăm totul baltă şi să ne scufundăm? Aveţi chef să vă duceţi la fund? 
SEBASTIAN 
Puschea pe limbă-ţi, cîine afurisit, lătr ător şi cîrtitor! 
ŞEFUL 
faceţi voi treaba. (Le întoarce spatele.) 
Atunci faceţ
ANTONIO 
La spînzur ătoare cu tine, cîine, fecior de lele, zurbagiu neruşinat! Nu ni-e teamă nouă de înec, pe cît ţi-e ţie. 
GONZALO 
Mă pun chezaş că n-o să se-nece, chiar dacă nava asta n-ar fi decît o coajă de nucă şi-ar fi la fel de spartă ca o tîrf ă 
nesătulă. 
ŞEFUL (strig ă ) 
Pînzele-n vînt! Ridicaţi două vele. în larg, în larg! 
(Corabia se ciocne şte. Limbi de foc o str ăbat de la prova la pupa. Intr ă  matelo ţ iî,
iî, uzi leoarcă.)
8   
MATELOŢ
MATELO ŢII 
 

Sîntem pierduţi! Să  ne rugăm, să  ne rugăm i Totul s-a sfîcşit! (Ies.) 
ŞEFUL 
lnd încet un clondir) Cum aşa, să murim cu gîtlejul rece? 
(sco ţ lnd
GONZALO 
Se roagă regele şi prinţul. Haidem, să-i însoţim, c-avem aceeaşi soartă. 
îmi ies din fire. 
SEBASTIAN ANTONIO 
Beţivanii ăştia ne fur ă  viaţa. Ticălosu-acesta Cu gura mare, tare-aş vrea să-l văd Spălat de zece valuri!1
GONZALO 
Ştreangu-l paste, 
Măcar că-l cere fiecare val
  ă. 
Căscîndu-se adînc, ca să-l înghit
(De jos se aud zgomote învălmăşite.) Aibi milă, Doamne! Vai, ne sf ărîrnăm! Soţie, frate şi copii, adio! Ne
sf ărîmăm! Ne sf ărîmăm! Ne sf ărîmăm! 
i Aluzie la soarta piraţilor, care erau legaţi în lanţuri pt? ţărrn, pe o scar ă de piatr ă, şi lăsaţi aşa pînă ce trei rînduri de valuri se
spărgeau de trupurile lor (n. tr.). 
ANTONIO 
Cu regele-mpreună
regele-mpreună S  ne-necăăm. (Iese.) 
 Săă ne-nec
SEBASTIAN 
Să-i spunem bun r ămas. (Iese.) 
GONZALO 
Aş da acum o mie de stînjeni de mare pentr-un pogon de pă p ămînt sterp... pentru-o pîrloagă
pîrloagă n
 năă p
 păădit
dităă de bă
bălării...
Facăă-se voia cerului! Dar tare-aş
Fac să mor pe uscat! (Iese.) 
tare-aş fi vrut să
Pe punte năvăleşte mulţimea călătorilor, luminată  de 
flăcări. Deodată, acestea se sting. R ăsună  un cor de 
glasuri. 
SCENA 2 
Insula. Un platou stîncos, înverzit, cu o potecă ce coboar ă printr-un crîng de tei, sub un perete de stîncă; în faţă se vede
deschizătura unei peşteri înalte, perdeluite. Miranda priveşte spre mare; Prospero, înf ăş
ăşurat în mantia-i de vr ă jitor, iese
din peşter ă cu un toiag în mînă. 
MIRANDA 
(întorcîndu-se cu fa ţ a spre el) Dac-ai stîrnit cu vraja ta, drag tată
tat ă, A apelor mînie, potoleş
potoleşte-o: Ne-ar potopi cu
-arzîndăă cerul, 
smoală-arzînd
smoală
10 
cumplită! 
Ce zi cumplită
 Nici un r ău anume. Tot ce-am f ăcut a fost de dragul tă t ău, Copila mea, tu, care n-ai habar Nici cine eş eşti, nici cine
sînt — mai mult Decît stă stă pînul unei biete peş
peşteri Şi tată tău. 
tatăl tă
De n-ar ajunge marea pîn-la el Să S ă-i stingă
stingă focul din obraji... AlăAl ături De cei nă
nă p
 păăstui
stuiţţi am suferit: Frumoasa navă
navă 
(f ăr ă doar şi poate C-avea pe bord vreo nobilă rîmatăă. 
nobilă f ă ptur ă!) E sf ărîmat
(Suspină.)  
Gemetele lor  
îmi sfîş
sfîşiar ă  inima... Să
Sărmanii! Puterea unui zeu de-as fi avut, Pă
P ămîntul l-aş
l-aş fi pus să
să-nghit
-nghităă marea Decît să
s ă-
nghităă ea frumoasa navă
nghit navă Ş i-a sufletelor lor încă rcătur ă. 
înc ărcă
Te liniş teşşte: inimii miloase 
linişte
Tu  spune-i că
12 că nimic nu s-a-ntîmplat. 
MIRANDA (privind din nou spre mare) 
să ştiu mai mult. 
 Nu mi-a trecut prin minte Nicicînd să
PROSPERO 
E vremea, îns
însăă, S Dă-mi mîna, mantia mi-o scoate. 
Săă ştii. Dă
(Punînd deoparte mantia.)  
Magie, stai acolo... — Şterge- terge-ţţi ochii 
Şi-ascult
i-ascultăă lini tităă. Naufragiul 
 linişştit
mişcat, stîrnind în tine mila,  
Ce te-a miş
grijă pus la cale 
A fost cu-atîta grijă
De mine, prin magia mea, încît  
 Nici una din f ă pturile pe care 
Le-ai auzit gemînd pe nava ceea 
De valuri înghiţ
înghiţit ităă, n-a pierdut 
Măcar vreun fir de pă păr. Şezi jos, acum 
Se cade să
MIRANDA  cunoşşti şi alte lucruri. 
s ă cuno
 

Ai început adeseori să
să-mi spui Anume cine sînt, dar te-ai oprit De fiecare dată
dat ă, cu-ncheierea: Nu încă ,
 — să
să mă mă l lăăsai. 
 mă zbucium mă
PROSPERO 
Acum, e timpul, îns
însăş
ăşii clipa-ţ S-asculţi şi ssăă-ţi deschizi urechea bine. 
clipa-ţi cere S-asculţ
(Se a şaz ă pe un bolovan cioplit în chip de lavi ţă  
 ţă.)
îţi aminteş
aminteşti de vremea dinaintea Sosirii noastre-Ti peş
pe ştera aceasta? Nu cred că
c ă ai putea să
să o ţii minte,
Aveai pe-atunci numai trei ani. 
MIRANDA 
PROSPERO 
Ba pot.
  ţii minte ? Prin vreo altă
Prin ce-o alt ă cas
 casăă, Alţ
Alţi oameni, alte lucruri? Haide, spune-mi De ţi s-a-ntipă
s-a-ntipărit
ceva în minte. 
MIRANDA 
E mult de-atunci, şi amintirea mea E mai degrabă
degrabă ca un vis, ceţ
ce ţoas
oasăă... N-aveam vreo patru-cinci
dădace-atunci? 
PROSPERO 
Ba ai avut mai multe chiar, Miranda. Dar cum de mai ţii minte ? Ce mai vezi în hă h ăul vremii
 plin dentunecime? De-ţ aminteşti ceva din tot ce-a fost, Ţii minte, poate,-aici cum ai ajuns?  
De-ţi aminteş
MIRANDA 
Nu, asta nu. 

l 
14  
PROSPERO 

Miranda, ăl ttăău 
A fost, cutată
tatdoisprezece ani în urm prinţ puternic: duce de Milano. 
urmăă, Un prinţ
MIRANDA 
 Nu tu mi-eş tată? 
mi-eşti tată
PROSPERO 
Maică-ta — femeie 
Maică
Cinstităă — îmi spunea că
Cinstit că tu mi-eş
mi-eşti fiică
fiică; Şi duce de Milano ţi-era tată
tatăl, Moş
Moştenitoarea-i unică
unică fiind O
 principesăă — da, nu mai prejos.  
 principes
MIRANDA 
O, ceruri! Ce nă pastăă ne-a adus Aici? sau e-un noroc?  
nă past
PROSPERO 
Şi una şi-alta: 
 Nă pasta ne-a gonit de-acolo, dar Norocul ne-a adus aici. 
 Nă
MIRANDA 
Cît suf ăr  
Cînd mă
mă gîndesc la marile necazuri Pe care eu ti le-am pricinuit Fă urmează... 
Făr ă-a le ţine minte. Dar urmează
PROSPERO 
Aveai un unchi, Antonio pe nume, Un frate-al meu — aaşşa îl socoteam Pe tic ticăălosul, ce-mi era mai
drag Decît oricare om afar' de tine. Lui i-am lă
l ăsat în grijă
grijă tot ducatul — Pe-atunci întîiu-n lume,
Prospero Fiind vestit prin 'nalta-i demnitate Şi ne-ntrecut în liberele arte. Fiind de-acestea absorbit cu
totul, Pe frate l-am lăsat să
să cîrmuiasc
 cîrmuiascăă Şi cufundat în studiile-oculte, Da ţari rn-am înstr ăinat. Atuasi,
Mîr şavu- M-asculţi? 
avu-ţţi unchi... M-asculţ
MIRANDA (întorcîndu- şi fa ţ a dinspre mare) 
Cu luare-arninte. 
PROSPERO 
Cînd a deprins ştiin de-a-mpărti 
tiinţţa de-a-mpă
tăgădui favoruri lumii, 
Şi de-a tă
înălţa şi-a coborî în rang —  
De-a înă
slujbaşii 
Cînd mi-a schimbat şi mi-a strunit slujbaş
Avînd în mînă
mînă cheia şi lă lăcata, 
A început pe degete să să-i joace 
Ş
Cai i-a f ăcutajunsese
vîscul să-i cînte
să ă  ă: 
lui în strună
strun
să se-nlind
să  se-nlindă
 

16 
m-asculţi... 
Pe trunchiu-mi princiar, sleindu-i vlaga. Dar nu m-asculţ
MIRANDA '(cu glas spă sit) 
tatăă. 
Ba da, iubite tat
PROSPERO 
 Nesocotindu-mi trebile lumeş
lumeşti, Desă
Desăvîr şindu-mi, în singur ătate, Puterea minţ
minţii, şi-n norod avînd
încredere prea multă
multă — am trezit |n tică
ticălosu-mi frate pofte rele: încrederea ce i-o dăd ădeam, deplină
deplină Şi
f ăr ă margini, a nă
născut în el 0-nş
0-nşelă
elăciune tot atît de mare, în felul ei... Ajuns, astfel, stă
st ă pîn Nu numai pe
veniturile mele, Ci şi pe tot ce-i mai putea aduce Puterea mea — ca unul care-ajunge, Minţ Minţind mereu,
săăcînd
f   ia drept adevărşMinciunile
adevă
pe ducele, i-a zis Că —drept
Că are a început s ă cread
să
deplin. Ambiăţ C
 creadă
Ambiţ  Că ă-i duce-ntr-adevă
ii mariduce-ntr-adev ăr; ţM-asculţ
Crescur ă-n el... inîndu-mi
M-ascul copilaŞmea?
ţi, locul i tot  
MIRANDA 
tată. 
Şi-un surd ti-ar auzi povestea, tată

l 
PROSPERO 
• 
Ca între rolul ce-l juca şi omul Ce i-l dă
dăduse piedici săsă nu fie, A vrut să
să-ajung
-ajungăă despot în Milan,
Crezînd că
că mi-e de-ajuns cr ăiia slovei Şi ccăă nu-s bun să
să cîrmuiesc ducatul. Deci, lacom de putere, s-a-
nvoit Cu-al Neapolului crai, să
să-i dea peş
peşche
cheşş, Punîndu-ş
Punîndu-şi „coroniţ
„coroniţa" lui în slujba „Coroanei" celuilalt
si-ncovoind Ducatul, pîn-atunci neatîrnat, In jugul cel mai ruş ruşinos... 
MIRANDA 
PROSPERO 
O, ceruri! 
Mîr 
MIRANDA faptă judec-o şi spune-mi De poate fi un frate omu-acesta.  
şava-i  faptă
Pe-a mea bunică
bunică o stimez, dar ştiu Că
Că uneori o mamă
mamă bun  naşşte Fii r ăi. 
 bunăă na
PROSPERO 
Prin învoiala încheiată
încheiată, Al Neapolului crai — un vechi duş
du şman De-al meu — s-a înţ
în ţeles cu al meu
frate 
17 

18 
Ca — pentru închinare şi tribut — -S -Săă m
 măă alunge din ducat pe mine Şi pe ai mei şi săsă-i dea lui
Milanul, Cu-onorurile toate. Drept urmare, Antonio, strîngîndu-ş
strîngîndu-şi lefegiii, Deschise-ale Milanului
vechi por ţi, Iar slugile-i, la adă
ad ă postul nopţ
nopţii, Ne-au scos afar ă din cetate, silnic, Pe mine şi pe tine...
Ce-ai mai plîns! 
MIRANDA (cu lacrimi în ochi) 
 Neamintindu-mi cum am plîns atunci, Voi plînge-acurn, din nou — e un prilej De care se aga
agaţă ochii
ţă ochii
mei. 
PROSPERO 
încă pu
încă puţţin ascultă
ascultă şi te-oi face Să
Să în
 înţţelegi si-această
si-această întîmplare Ge-atît te-a tulburat; altminteri, ştiu, N-
ar avea noimă ce-ţi povestesc. 
noimă tot ce-ţ
MIRANDA 
viaţa? 
De ce nu he-au luat atunci şi viaţ
PROSPERO 
Pe drept mă
mă-ntrebi; povestea mea, ea însăş
însăşi,i, Stîrneş
Stîrneşte întrebarea. Află
Află, dar, Că
Că n-au avut curaj (eram
iubit 
De-al meu norod). Nu şi-au pă pătat cu sînge 
Făr ădelegea, ci-n culori frumoase 
cărat cu-o luntre 
Au zugr ăvit-o. Ne-au că
unde-aştepta, doar pentru noi, 
în larg, unde-aş
navă, f ăr ă pînze, 
Un putregai de navă
Odgoane şi catarge, pă sită 
păr ăsită
Chiar de guzgani. Acolo ne-au lă lăsat, 
Siă ne
Ş jelim ce
vîntului, asurzitoarei ări 
ne-ntorceamă
msuspinul,  
 

înduioşşat, sporindu-ne durerea. 

înduio
MIRANDA 
Ţi-am fost povar ă grea! 
PROSPERO 
Mi-ai fost un înger. 
Cînd marea o spoream cu-a mele lacrimi Şi cînd gemeam sub greaua mea povar ă, Surîsu-ţ
Surîsu-ţi plin de har
mă-mb
-mbăărbă Să-ndur orice. 
rbăta Să
MIRANDA 
Cum am ajuns la ţărm? 
ţărm?
PROSPERO
Prin Pronia cerească...1
  cerească
Aveam puţ
puţin
inăă ap băut 
 apăă de bă
hrană de la nobilul Gonzalo 
Şi hrană
lăsat In suspensie in original (n. tr.). 
i Vers lă
19 
 — Lui i se-ncredinţ Mărinimos, ne-a dat şi straie scumpe, 
se-ncredinţase misiunea; Mă
?i rufe, ce ne-au fost de mult folos. n bună
bunătatea lui, ştiindu-mi dorul De că
căr ţi, mi-aduse din dulapul meu Pe cele
însuşi. 
care mi-s mai dragi decît Ducatul însuş
MIRANDA 
Tare-aşş vrea să
Tare-a văd Şi eu pe omu-acela într-o zi.  
să-l vă
PROSPERO 
E vremea să
să m
 măă scol. Stai jos şi-ascult călătoria noastr ă... 
i-ascultăă Cum s-a sfîr şit că
 şi pune iar mantia.)
(î   
Ei, si-am ajuns pe insula aceasta. Aici, eu ţi-am fost dască
dascăl şi, prin mine, Ai dobîndit mai multe cunoş
cuno ştin
tinţţe Decît
alţ
alţi prinţ
prinţi, ce au mai mult r ăgaz Şi dască
dascăli mai puţ stăruitori. 
puţin stă
MIRANDA 
Fii binecuvîntat! (H sărut ă.) 
Şi-acum te rog 
Să-mi spui de ce-ai stîrnit furtuna asta — Că
C ăci întrebarea încă
încă mă mîntăă. 
 mă fr ămînt
20 
PROSPERO 
ciudată întîmplare, soarta —  
Printr-o ciudată
Acum iubita mea — mi i-a adus  
duşmani pe insula aceasta 
Pe-ai mei duş
Şi ştiu că atîrnă 
că fericirea mea atîrnă
De-o stea de bun augur, a că c ărei zodie 
De-aşş ocoli-o, aş
De-a  cădea pe veci. 
aş că
Mai mult nu întreba. Ţi-e somn, îmi pare. 
Adormi, e-o toropeală
toropeală s toasăă: 
 săănătoas
te-mpotriveşti. 
In van te-mpotriveş
(Miranda adoarme. Prospero deseneaz ă pe iarbă  un cerc magic.)  
Hai, vino, slugă iat ă! (î  şi ridică toiagul.) 
slugă, Te-apropie, Ariel. Sînt gata, iată
(Intr ă Ariel.) ARIEL  
Stă pîne, slavă
Stă slavă ţie! Am venit Să
Să-ţi fac pe voie; orice-ai porunci — Să
S ă zbor, să
să-not, să
să m
 măă arunc în foc, Să
S ă c
 căălăresc
îndeplinită Cu-ntreaga lui pricepere. 
 pe-un nor, porunca ta De Ariel va fi îndeplinită
PROSPERO 
Ia spune-mi, 
poruncită^ întocmai? 
Ai rînduit furtuna poruncită

l
ARIEL 
 

Punct cu punct...1 M-am ar ătat pe-a regelui corabie La pror ă, şi la mijloc, şi pe punte, Şi-n fiece cabină
cabină,
trezind spaimă
adunam spaim ă. Ardeam
apoi într-o în multe
vă paie.
vă locuri dintr-o
Nici fulgerul dată —
dată
prevestitor de Pe velaTrimis
tunet, mare, de
pe Jupiter,
catarg, pe
nu vergi
e mai— Şi m- Mai
sprinten,
 

orbitor. Cu flă
flăcări de pucioasa II hă
hăr ţuiam pe aprigul Neptun,^ De-i tremurau talazurile toate Şi cît pe
să-i scape şi tridentul. 
ce să
PROSPERO 
larmă ca aceasta 
Viteze duh, cu-o larmă
Puteai să
să-i scoţ minţi pe_cei mai vajnici. 
scoţi din minţ
ARIEL 
Toţ simţit fiorul nebuniei 
Toţi au simţ
Şi pradă
pradă dezn lăsat. 
 deznăădejdii s-au lă
Toţ mateloţi, s-au azvîrlit 
Toţi, far' de mateloţ
spumegîndă, ppăăr ăsind 
în marea spumegîndă
cuprinsă de-al meu foc. 
Corabia, cuprinsă
sărit-a Ferdinand, feciorul 
întîi să
„Toţi dracii-aici sînt 
Monarhului, strigînd: „Toţ
Vers lăsat în suspensie in original (n. tr.). 
22 

p ărul lui, Ca un foltan de trestii se zbîrlise.  

Şi iadul s-a golit!" Iar pă
PROSPERO 
ţărm aproape? 
Aşa te vreau. Dar spune-mi, toate-acestea S-au întîm.plat de ţărm
Şi-s teferi? 
ARIEL PROSPERO 
ARIEL 
Da. 
 Nici un fir de pă
păr n-au lipsă
lipsă, Iar straiele ce i-au ţinut pe apă
apă Li-s mai curate-acum. I-am risipit Pe

insul
insulăă, precum
Văzduhul şi să ai zis,
să-si în cete,
mestece Pe-al  regelui fecior llăăsîndu-l singur Pe-o stîncă
amarul. stîncă, să
să înghe
 îngheţţe cu suspinuri
PROSPERO 
Cu-a regelui corabie, cu flota Şi cu matrozii, ce-ai f ăcut? 

ARIEL 
Corabia 
E-acum la adăadă post, în golfu-adînc De unde-n miez de noapte depărtatele
noapte m-ai trimis S-aduc din depă
Bermude —  
încă tulburate1 — stropi de rouă
Ce-s încă rouă. Pe mateloţ
mateloţi în cală
cală i-am lă
lăsat Să
Să doarm
 doarmăă, frînţ
frînţi de trudă
trudă şi de-o
vrajăă. Cît despre flota ce-am împr ăstiat-o, S-a strîns la loc şi se îndreaptă
vraj îndreaptă-acurn, Pe al Mediteranei val,
spre Neapol, Crezînd că dat ă. 
că nava regelui s-a frînt Şi a pierit cu regele o dată
PROSPERO 
S ă fie ceasul? 
Ţi-ai împlinit întocmai datoria, Dar, Ariel, mai e ceva. Cam cît Să
ARIEL 
de-amiază. 
E trecut de-amiază
PROSPERO (uitlndu-se la soare) 
Sînt ceasurile două
două, pe puţ
puţin. De-acum pînă
pînă la sase-avem de lucru Şi fiecare clipă scumpă. 
clipă ne e scumpă
ARIEL 
Mai e de lucru? Dacă
Dac ă m
 măă tot pui La treabă
treab ă, îîţţi aduc şi eu aminte De o f ăgăduial  ne-mplinităă. 
duialăă ne-mplinit
i Shakespeare face aluzie la naufragiu
naufragiull unei cor ă bii care transporta
transporta coloniş
colonişti în America şi care s-a scufundat în apropiere de insulele
Bermude, la 29 iulie 1609 (n. tr.). 
24 
PROSPERO
 
Măi, mofturosule, ce-i mai fi vrînd? 
ARIEL 
 

Vreau libertatea. 
PROSPERO 
 N-o s-o dobîndesti 'Nainte de soroc. Ajunge-acum. 
 şi ridică toiagul.) ARIEL
(î   
Adu-ţi aminte, rogu-te, ce bine Te-am tot slujit, f ăr ă s
Adu-ţ  săă mint vreodată
vreodată, Far' să
să gre
 greşşesc şi f ăr ă să
 să 
să-mi scazi un an. 
crîcnesc. Mi-ai şi f ăgăduit să
PROSPERO 
Ui sc ă pat? 
Uiţţi de ce cazne te-am scă
ARIEL 
PROSPERO 

 Nu uit. 
Ba uiţ
uiţi; şi îîţţi închipui că
că e
 eşşti mare Şi tare, dacă
dacă mergi pe fundul mă
mării, Goneş
Goneşti pe vîntul de la
miazăănoapte, Sau te strecori, spre-a-mi împlini porunca, în vinele-nghe
miaz pămint. 
vinele-ngheţţatului pă
25 
26 
ARIEL 
PROSPERO 
Ba nu. 
Minţi, r ăule! Uitaşi, pesemne, De cotoroanţa Sycorax, zăluda Pe care-o-ncovoiase r ăutatea Şi anii... Ai uitat-o? 
ARIEL 
 Nu, stă pîne. 
PROSPERO 
Ba, ai uitat-o. Unde s-a născut? R ăspunde-mi! 
ARIEL 
In Alger, stă pîne. 
PROSPERO 
Oare? 
lună S
Sînt nevoit în fiecare lună  Săă-ţi amintesc ce-ai fost. Clonţ
Clonţoasa ceea A fost, cum ştii, zvîrlită
zvîrlită din Alger,
Căci să
săvîr şise multe f ărdelegi Şi vr ă ji prea crunte ca să
să-ncap
-ncapăă-n vorbe. Ca ppre
reţţ al unei slujbe ce-o
f ăcuse Cetăţ
Cetăţii,
ii, au lă viaţă.. Este? 
lăsat-o-n viaţă
ARIEL 
stă pîne. 
Aşa-i, stă
PROSPERO 
Cotoroanţa asta 
Cotoroanţ
Cu ochii urduroş
urduroşi a fost adusă
adusă Pe insulă
insulă de niş
nişte marinari. Era bor ţoas
oasăă, iar ă tu pe-atunci Erai, curn
singur spui, în slujba ei. Şi pentru că
că erai un duh prea gingaş
gingaş Spre-a-i împlini poruncile lumeş
lumeşti, S-a
mîniat pe tine şi te-a-nchis — Cu ajutorul crunţ
crunţilor ei demoni -în trunchiul despicat al unui pin. Vreo
doisprezece ani ai stat acolo, In care timp ea a murit. Gemeai Asemeni unei mori de vînt, amarnic. Era
 pustie insula pe-atunci (Afar ă de odrasla zgripţ
zgripţoroaicei — Un boţboţ de carne roşroşie). 
ARIEL 
PROSPERO 
Calibaii. 
Da, Caliban, cel ce mi-e slugă-acum, Nerodule. Ştii bine din ce chinuri Te-am scos. F ăceai, cu gemetele tale, Să urle
lupii şi să plîngă ur şii. 
27 

28  
De blestemul acesta, Sycorax 
să te dezlege: 
 Nu mai putea în veci să
f
Eu, cu  magia mea. te-am slobozit  
O '

Cînd, poposind pe insula aceasta, Te-am auzit şi-am despicat copacul. 

ARIEL 
îţi mulţ stă pîne. 
mulţumesc, stă
PROSPERO 
De mai murmuri, Am să despic anume un stejar Şi-am să
să te-nchid în trunchiu-i noduros, Ca să
să mai
douăsprezece. 
urli ierni două
ARIEL 
O, iartă
iartă-m
-măă, stă Porunceşte Şi te ascult, supus. 
stă pîne! Porunceş
PROSPERO
Dac  
Dacăă-ai s-asculţ
s-asculţi, Eu, peste două îţi dau drumul. 
două zile, îţ
ARIEL 
 

Te recunosc, stă
stă pîn mă
mărinimos. Ce porunceş să fac? 
porunceşti anume? Ce să
PROSPERO 
Să te prefaci în nimf ă, nevă zutăă 
nevăzut
tăi si-ai mei. Hai, au-te Şi-ntoarce-te cu noul chip, mai iute. 
Decît de ochii tă
(Ariel iese. Prospero se apleacă asupra Mirandei.)  
copilă, ai dormit Destul. 
Desteaptă-te, copilă
Desteaptă
Ciudată. 
Ciudată
MIRANDA 
M-a toropit povestea ta 
Toropeala  poţ
PROSPERO poţi s-o scuturi. Să
Să mergem să moroc ănos. 
să-l vedem pe Caliban, Pe sclavul meu în veci morocă
(Se apropie de o grot ă.) MIRANDA  
E-un tică
ticălos, mi-e silă săă-l privesc. 
silă s
PROSPERO 
 Nu ne putem lipsi de el, oricum: Ne face focul, ne aduce lemne,
lemne, Ni-i de folos în multe alte feluri. Hei,
Caliban! Hei, sclavule! R ăspunde! 
CALIBAN (din grot ă ) Sînt lemne de ajuns. 
29 
PROSPERO 
ieşi afar ă, 
Hai, ieş
Am altă
altă treab Ieşi, Ţestoaso! 
 treabăă pentru tine. Ieş
(Reapare Ariel, în chip de nimf ă.) 
Minunatăă ar ătare — Auzul ţi-l ascute, Ariel. 
Minunat
(îi şopte şte ceva.) ARIEL 
Stă pîne, se va face. 
Stă
(Dispare.) 
PROSPERO 
(lui Caliban) 
Sclav bicisnic, 
Făcut de-o cotoroanţă
cotoroanţă cu Arată-te! 
 cu un diavol, Arată
(Caliban iese din grot ă , mormăind.) CALIBAN 
Să cad
 cadăă-asupra voastr ă Atîta rouă
rouă otr ăvită
vită, cîtă
cîtă A mă
măturat din smîrcuri mama mea Cu pana unui corb.
1
Bătu-v-ar vîntul Şi umple-vi-s-ar trupul de băş ici! 
băşici!
i Shakespeare precizează aducător de molime (n. tr.).  
precizează: vîntul de sud-vest, un vînt aducă
30  
PROSPERO 
Âzi-noapte, pentru-aceste vorbe rele, Simţ
Simţi-vei junghiuri crîncene în coaste, De n-ai să
s ă po
 poţţi nici
r ăsufla; arici Au să
să te piş
pişte, ciuruindu-ţ
ciuruindu-ţi trupul — Cu gă
găuri dese ca la faguri, dar Mai dureroase decît
acul viespii. 
CALIBAN (rînjindu- ş ii) 
 şi col  ţ ii)
Vreau să să maniac. Iar insula-i a mea —  
Mi-a dat-o mama. Tu mi-ai şterpelit-o. /M-ai r ăsf ăăţat,
ţat, întîi, cu poame dulci, j M-ai învăţ
înv ăţat
at apoi să
să spun
 pe nume l Luminii celei mari şi celei mici, l Ce ard prin zi şi noapte. Mi-ai fost drag, 
Ţl'am ar ătat al insulei tezaur — v
Izvoarele şi slatinele ei, 
Pămîntul gras, sau sterp. Acum, mă mă blestem! 
Să tabere asupr ă-ţi toţtoţi gîndacii, 
Broscoii şi liliecii mumei mele! 
Eu, rege altă slugă! 
altădat', ajuns-am slugă
M-ai ţintuit în stînca asta aspr ă 
Şi- insul ă, în voie. 
i-ţţi faci de cap pe insulă
PROSPERO 
mişcă numai biciul, 
Sclav mincinos, te miş
bună. M-am purtat cu tine 
 Nu vorba bună
 — Spurcat cum eşti —cu grijă  omeneascăă, 
grijă omeneasc
31 
Te-am gă
găzduit în peş
peşter ă la mine, Pîn-ai cercat să
să-mi pîngăreşşti copila. 
pîngăre
CALIBAN 
Ha, ha ! Bine-ar fi fost! Mi-ai stat în cale, Altminteri, toată ticsită azi de Calibani. 
toat ă insula aceasta Ar fi ticsită
PROSPERO 
 

 Nemernic sclav, în stare de-orice rele, 

bunătatea nu se prinde. 
De tine bună
M-am str ăduit, din milă
milă, ssăă te-nv ăţ 
 te-nvăţ
Cîte ceva în fiecare ceas 
să-l deprinzi — cînd nu ştiai 
Şi graiul să
 Nici ce-i cu tine, ci bolboroseai 
jivină; gîndurilor tale 
Ca o jivină
Le-am dat cuvinte, ca săsă le pricepi. 

învăţat,
Ai învăţat, printre
 Nevrednic dar soiul tău te să
tă
oameni ă tr ă  ieş
sface ieşti. 
De-aceea te-am închis în stînca asta.  
CALIBAN 
E drept că
că să
 să vorbesc m-ai învăţ
învăţat,
at, Dar m-am ales cu-atît, că
c ă ştiu să
să blestem. Lovi-te-ar ciuma pentru-
nvăţul ăsta! 
nvăţul
PROSPERO 
ză bovi, 
Piei, pui de vr ă jitoare! Du-te grabnic Şi adu lemne; vezi, nu ză
32  
Căci ai şi alte treburi. Dai din umeri? De nu-mi asculţ
ascul ţiporunca-i vai de tine! Te-mpung cu junghiuri, os
cu os ţi-l umplu
umplu C Cuu ace de durere, de-ai să urli Atît de ta,re, c-au să
s ă se-ngrozeasc
 se-ngrozeascăă Şi fiarele-auzindu-
te. 
CALIBAN 
O, nu!... 
(Aparte.) 
Am să
să-l ascult, n-am încotro. Puterea I-e-atît de mare, că
c ă ar fi în stare Să
Să-l biruie şi să
să şi-l facă
facă sclav Pe
1
zeul mumei
„_^ mele,
PROSPERO  Setebos.
Hai, sclavule, te car ă, nu mai sta! 
(Caliban pleacă. Prospero şi Miranda intr ă în pe şter ă. 
Se aude muzică. Intr ă Ariel nevă zut, jucău ş. Ferdinand  
îl urmeaz ă.) 
ClNTECUL LUI ARIEL 
Pe nisip, cu-această  zînăă, 
cu-această zîn
mînă: 
Mînăă-n mînă
Mîn
sărutarea —  
Dă-i fierbinte, să
Tace marea. 
Riturnela au s-o cînte 
1
 Zeitate pă
păgînă
gînă  a patagonezilor, menţ
men ţionat
ionatăă  într-o carte de călătorii apă rută în 1577: History of Travel de Eden (n. tr.). 
apărută
3 — Furtuna 

Duhuri blînde. 
Dănţuiţi, dănţuiţi
Şi auziţi!   
ăştiat.) 
„Hau, hau!" (Refren, împr ăş
Latr ă cîinii: 
„Hau, hau!" (Refren.) 
Auziţi! 
E cocoşul care strigă: 
„Cucurigu!" 
FBRDINAND 
De unde vine cîntecul? Din aer  
Sau din pămînt? Nu-l mai aud. Desigur  
Că vreun zeu al insulei i-e soţul. 
Jeleam pe ţărm a tatălui meu soartă 
Cînd cîntecul s-a furişat spre mine, 
Pe ape, liniştindu-le mînia 
Şi potolindu-mi jalea. L-am urmat,  
Mai bine zis: el m-a tîrît pe mine. 
Dar a pierit... Ba nu, începe iar ăăşşi. 
ClNTECUL LUI A R I E L   Oasele i-s de coral, Ochii lui — mărgăritare. Nu s-a spulberat sub val, Ci doar marea l-a
îţi zace tatăl colo-n mare.
 

schimbat In ceva ciudat, bogat. Nimfe clopotul i-l sună. 

34  
Bing —bang! (Refren.) Ia auzi-l cum r ăsună — Bing — bang. 
De bietul tata-mi aminteşte cîntul: Nu-i omenesc de fel, nici pămîntean Acum l-aud deasupr ă-mi. 
PROSPERO (ie şind cu Miranda din pe şter ă ) 
Fata mea, 
Ridică-ţi genele puţin şi spune-mi Ce vezi? 
duh? O, doamne, cum se uită! E-aşa frumos! Dar nu-i decît un duh. 
E-un duh?
 Nu, fata mea: mănîncă, bea şi doarme, Şi-i înzestrat cu simţuri ca şi noi... Acest flăcău, pe care-l vezi acum, A fost şi el
 pe navă. De n-ar fi Mîhnit — mîhnirea roade frurSusetea —  
  ş: şi-a pierdut Tovar ăăşşii — si-i caută  acum.
(îi atinge obrazul)
Ai spune că e chipe
MIRANDA (înainteaz ă , vr ă jit ă ) 
Aş spune că
că-i dumnezeesc la chip, Că
Căci n-am vă nobilă f ă ptur ă. 
văzut mai nobilă
PROSPERO (aparte) 
E-ntocmai cum am vrut. douăă zile vei fi slobod. 
vrut. O, harnic duh, De azi în dou
FERDINAND (în timp ce Miranda U prive şte) 
Desigur căcă-i zeiţ
zeiţa proslăvită 
proslăvită
De cîntu-acesta... Rogu-te săsă-mi spui 
eşti de fel din insula aceasta? 
De eş
Aş vrea săsă-mi dai povaţă
povaţă — să fac? 
 — ce să
întîi de toate, spune-mi, tu, minune: 
fată? 
Eşti fată
MIRANDA 
fatăă, nu-s minune. 
Da, sînt fat
FEROINAND  
O, ceruri! îmi r ăspunde-n graiul meu! Din cei care-l vorbesc, aş
aş fi întîiul, De-aş
De-aş  fi acolo unde e
vorbit. 
36  
PROSPERO (se apropie) 
întîiul? Dac-al Neapolului crai Te-ar auzi, ce-ai fi? 
FERDINAND  
Ce sînt şi-acum: Un muritor uimit să
să te audă
audă Vorbind de Neapol. Mă
Mă aude el, De-aceea plîng: sînt
 Neapolul eu însumi, De cînd cu ochii mei — de-atunci în lacrimi VVăăzut-am moartea tată
tatălui meu
 — craiul. 
MIRANDA 
Sărmanul! 
FERDINAND  
toţţi curtenii, Cu ducele Milanului şi fiul Acestuia. 1
S-a-necat, cu to
PROSPERO (aparte) 
Adevăratul duce Şi fiica lui, frumoasa, ar putea Să
Adevă S ă te subjuge, dar nu-i vremea încă
încă... Au şi schimbat
 priviri... Blînd Ariel, Curînd te slobozesc... 
l(Cu ducelui e pomenit o singur ă dat
Fiulasprime.)  datăă, dar e probabil cS într-o versiune anteriuar ă Sliakespeare îi dă
d ăduse un rol mai mare (n. tr.).  
Cinstite domn, O vorb
vorbăă doar: mă
mă tem că greşit. 
că-ai cam greş
MIRANDA 
De ce-i vorbeş
vorbeşti atît de aspru, tată
tată? E-al treilea om pe care-l vă
v ăd şi-ntîiul Ce-mi smulse un suspin. O,
îndurare înduplecă tatăl meu! 
înduplecă-l pe tată
FERDINAND 
eşti 
De eş
Fecioar ă si de nu iubeş reginăă-n Neapol. 
iube şti pe altul, Te fac regin
PROSPERO 
Mai domol... 
Sînt unul în puterea celuilalt, Dar ca să n-o cîstige prea uş u şor, Am săsă le pun, fireş
fireşte, beţ
beţe-n roate...
O vorbă
vorbă  doar — îţi poruncesc s-asculţ
s-asculţi: Uzurpi un titlu care nu-i al tă
t ău Şi ai venit pe insula aceasta
Ca o iscoadă
iscoadă, ca să  peşşti. 
să ini-o r ă pe
FERDINAND 
îţi dau cuvîntul meu de om. 
Greşşeşti, îţ
Gre
38
 
MIRANDA 
 Nu poate gîndul r ău să  stea-ntr-un templu C
Cum
um e acesta; Binele-ar fi dornic Să stea cu R ăul într-
 

casă. 
asa o casă
PROSPERO (cu glas poruncitor, lui Ferdinand) 
-mă! 
Urmeazăă-mă
Urmeaz
vorbeşti de el: E-un tr ădător... 
(Mirandei) Să nu-mi vorbeş
(Lui Ferdinand) Hai, vino. O să să-ţi leg Picioarele cu gîtul laolalt
laolaltăă. Vei bea doar apa mă
m ării, iar
drept hrană
hrană Doar muş ghindăă vei primi. Hai, vino. 
muşchi jilav şi r ădăcini uscate Şi coji de ghind
FERDINAND 
Cît am putere să
să mă Mă voi lipsi de-asemenea primire.  
 mă-mpotrivesc, Mă
(Scoate spada, dar o vrajă  îl în ţ epene  
epene şte.)

MIRANDA
 Nu-l   în prip
judeca tatăă  drag, E nobil şi viteaz. 
pripăă, tat
PROSPERO 
Ce? A ajuns Copilul ssăă-l înveţ părinte? 
înveţe pe pă

Mi teacă vîr ă-ţi spada! 
Mişşelule, în teacă
O scoţ
scoţi, dar n-ai curajul să  loveşşti —  
să love
încărcat. 
Ţi-e cugetul, pesemne, încă
gardă: cu toiagul, 
Degeaba stai în gardă
De vreau, te fac să mînă arma. 
să scapi din mînă
(Sabia îi cade din mînă lui Ferdinand.)  
MIRANDA 
tată, te implor! 
O, tată
PROSPERO 
Dă-mi drumul, fată te-agăţaa de mantia-mi. 
fată. Nu te-agăţ
40 
MIRANDAz ălog. 
Mă pun ză
milă, 
Aibi milă
PROSPERO 
O vorbă
vorbă de mai spui, Te-alegi, de nu cu ura mea, cu-o ceartă
ceart ă; Ce? Aperi un uzurpator? Tu crezi Că Că nu-
i pe lume altul mai frumos, Pe Caliban doar şi pe el vă
văzîndu-i. Prostuţ
Prostuţo! Dacă
Dacă-l pui cu alţ
alţii-al
ii-alăături, E-
un Caliban ^i el, iar ei par îngeri.  
MIRANDA 
Mă mul
 mulţţumesc, pesemne, cu puţ
puţin: Nu vreau să
să v
 văăd o faţă
faţă mai
 mai plăcutăă. 
plăcut
PROSPERO (lui Ferdinand)  
Supune-te şi vino. Muş tăi Sînt firavi iar, ca în pruncia lor.  
Muşchii tă
FERDINAND  
Aşa-i: înlă
înlănţuit sînt, ca de-o vrajă
vraj ă: Nu-mi pasă
pasă-acum de slăslă biciunea rnea, De moartea tatei, de
nenorocirea Prietenilor şi de-amenintarea Acestui om, ce m-a supus — îndur Chiar temniţ temniţa, de pot s-o
văd pe fată
fată în fiecare zi. întreg pămîntul Să
Să fie liber, eu m-aş
m-aş mul
 mulţţumi Cu-o temniţă ca asta. 
temniţă ca
PROSPERO 
Vraja-i bună. (Lui Ferdinand) 
-mă. 
Urmeazăă-mă
Urmeaz
(Lui Ariel)  
Lucrat-ai foarte bine. 
(Lui Ferdinand)  
-mă. 
Urmeazăă-mă
Urmeaz
(Lui Ariel)  
Mai vreau să treabă. 
să-mi faci o treabă
41 
MIRANDA 
Fu liniştit, nu-i tata r ău cum pare: Mînia asta-i neobi şnuită. 
PROSPERO (lui Ariel) 
Vei fi ca vîntul muntelui de slobod, De-mi împlineşti porunca. 
ARIEL 
Punct cu punct. 
PROSPERO 
(întorcindu-se din nou spre Ferdinand) Urmează-mă. (Mirandei) Tu nu te-amesteca. (Intr ă to ţ i trei în pe şter ă.) 
ACTUL II 

Un luminil ş de pădure, într-alt colţ al insulei. Regele Alonso e întins pe iarbă, cu faţa în jos. Gonzalo, Adrian, Francisco
SCENA
şi alţii stau în jurul Iui. Sebastian şi Antonio stau deoparte şi vorbesc în şoaptă, cu glas batjocoritor. 
 

GONZALO 
Fii vesel, sire, ai temei să fii, 
Ca si noi toţi, căci viaţa e mai scumpă 
Decît tot ce-am pierdut. Necazul nostru 
E lucru-obişnuit: nu trece zi 
Făr ă ca vreo soţie de matroz, 
Vreun armator sau vreun negu ţător, 
Să  nu deplîngă-o pierdere ca asta. 
Puţini pot spune c-au scă pat, ca noi, 
Printr-o minune. De aceea, cată 
în cumpănă să  pui, întelepţeşte, 
Salvarea cu necazul. 
ALONSO (f ăr ă să  ridice capul) 
Taci, te rog! 
43 
SBBASTIAN 
Ca pe o ciorbă primeşşte alinarea. 
ciorbă rece prime
ANTONIO 
 N-o să aşa curînd duhovnicul. 
să-l lase aş
SEBASTIAN 
Te uită
uită, al minţ
minţii ornic şi-l întoarce grabnic Acuş-acuşş va bate ceasul. 
Acuş-acu
începe: unu. 
GONZALO 
SEBASTIAN 
GONZALO 
Sire... 
GONZALO 
(din nou către rege) De-aceea, sire... 
ANTONIO 
Ptiu! Ce spart la gur ă ! 
ALONSO 
dă-mi pace! 
Te rog, dă
GONZALO 
totuşi... 
Am sfîr şit. Dar totuş
SEBASTIAN 
dă-nainte cu vorba. 
îi dă
Cine-ncepe să să punem prinsoare. 
să cînte mai întîi, el sau Adrian? Hai să
SEBASTIAN 
Cocosul ăl bbăătrîn. 
ANTONIO 
cocoşelul. 
Ba, cocoş
SEBASTIAN 
Pe ce ne prindem? 
fiecărei suferinţ
Cînd fiecă prime şti... 
suferinţi îi dai în suflet cuvenitul loc, primeş
SEBASTIAN 
(tare) Un ţechin. 
GONZALO (tntorcîndu-se spre el) 
Da, da, un chin. Fă
Făr ă s adev ăr. 
 săă vrei ai spus un adevă
SEBASTIAN 
a şteptat. 44 
Iar tu l-ai priceput mai repede decît m-am aş
ANTONIO 
Pe-un hohot de rîs. 
SEBASTIAN 
S-a f ăcut! 
ADRIAN 
Deşi insula pare pustie... 
SEBASTIAN 
Ha, ha, ha! 
ANTONIO 

Ai plătit.
ADRIAN   
 

...nelocuită şi aproape-inaccesibilă... 
SEBASTIAN 
Totuşi... 
ADRIAN 
Totuşi... 
ANTONIO 
 Nimic nu-i scapă. 
ADRIAN 
Totuşi trebuie să aibă o clemenţă dulce, aleasă şi blînSă. 
46
 
ANTONIO 
„Clemenţa" a fost o fată dulce.1
SEBASTIAN 
Da, şi aleasă, vorba cărturarului nostru. 
ADRIAN 
Văzduhul se dezmiardă cu dulcea-i r ăsuflare. 
SEBASTIAN 
De parc-ar avea bojoci, si-nc ă bojoci putregăiţi. 
ANTONIO 
Sau de parcă l-ar hr ăni cu miresme o mlaştină. 
GONZALO 
Aici ai tot ce trebuie ca să tr ăieşti. 
ANTONIO 
Adevărat, lipsesc numai mijloacele de trai. 
SEBASTIAN 
Lipsesc cu desăvîr şire, sau ca şi cînd n-ar fi. 
GONZALO 
Ce-naltă şi ce grasă pare iarba! Şi-atît de verde! 
i Joc de cuvinte: Adrian, folosind un limbaj preţ
pre ţios, spune „clementă
„clementă" în loc de climă
climă. Antonio se reler ă la un nume de (aţă
(aţă,, obiş
obişnuit
în familiile puritane (n. tr.).  
47  
ANTONIO 
Pămîntul, ză oacheş. 
zău, e oacheş
SEBASTIAN 
verdeaţă.. 
Ba are şi-un ochi de verdeaţă
ANTONIO 
greşeşte prea mult. 
 Nu greş
SEBASTIAN 
 Nu, de fel, numai că
că ocole adevărul cu totul. 
 ocoleşşti adevă
GONZALO 
p ărea de necrezut... 
Dar minunea e — oricît ar pă
SEBASTIAN Cum sînt mai toate minunile...  
GONZALO 
...că vesmintele noastre, deş
...că deşi au trecut prin mare, par la fel de noi şi de str ălucitoare ca şi-nainte, ca si cum
apa ei să ratăă le-ar fi vopsit din nou. 
sărat
ANTONIO 
Dacăă m
Dac c ă minte. 
 măăcar unul din buzunarele lui ar avea glas, ar spune că
SEBASTIAN 
Sau i-ar ascunde minciunile. 
GONZALO 
Ve
Veşşmintele noastre par acum la fel de noi ca atunci cînd le-am îmbr ă
îmbr ăcat întîiaş
întîiaşi dată
dată, în Africa, la nunta
fiică a regelui, cu craiul Tunisului.  
Claribelei, mîndra fiică
SEBASTIAN 
48  
A fost o nuntă grozavăă şi n-am dus-o de loc r ău la întoarcere. 
nuntă grozav
ADRIAN 
Tunisul n-a avut niciodată
niciodată parte de o regină
regină a frumoasă. 
 aşşa de frumoasă
GONZALO 
văduva Didona încoace. 
Da, de la vă
Văduv
duvăă? Dar-ar holera-n ea. De unde a mai scos-o şi pe asta? Vă Văduva Didona!
Ce te f ăceai dacă „văduvul Eneas ? Ce-ai fi zis atunci? 
dacă pomenea şi de „vă  
Văduva Didona,
Didona, zici? Stai pu
puţţin să
să m Păi, dînsa era din Cartagina, nu din Tunis.  
 măă gîndesc. Pă
 

 
GONZALO 
Tunisul se chema odinioar ă Cartagina, domnule. 
ADRIAN 
Cartagina? 
GONZALO 
crede-mă. 
Da, Cartagina, crede-mă
ANTONIO 
miraculoasă decît harpa f ăcătoare de minuni.1
Vorba lui e mai miraculoasă
SEBASTIAN
 Nu-nal
 Nu-nalţă  
 numai
ţă numai ziduri cu ea, ci case întregi.  
ANTONIO 
Ce ispravă
ispravă miraculoas
 miraculoasăă ne mai pregă
pregăteş
teşte, spre a ne dovedi că toată? 
c ă-i o nimica toată
SEBASTIAN 
Cred c-o să
să-şi vîre în buzunar insula şi-o s-o ducă
ducă acas m ăr. 
 acasăă lui fiu-su, ca pe un mă
ANTONIO 
Şi o să să r ăsar ă şi alte insule. 
să-i arunce sîmburii în mare, ca să
l Aluzie la Amphion, fiul Iul Jupiter şi al Antiopel, căruia Apollo i-a dăruit o harpă, cu care a înălţat zidurile Tebei (n. tr.). 
50  

l 
Sire... 
Era şi timpul... 
GONZALO 
ANTONIO 
GONZALO 
Sire, spuneam că
că ve
 veşşmintele noastre par acum la fel de noi ca atunci cînd le-am purtat la Tunis, la
regină. 
nunta fiicei voastre, care-i acum regină
ANTONIO 
O regină
regină cum n-a vă niciodată Tunisul. 
văzut niciodată
SEBASTIAN 
Afar* de vă Didona, ia te rog! 
văduva Didona,
ANTONIO 
Da, văduva Didona, ah, văduva Didona! 
GONZALO 
Sire, nu-i aş
aşa că
că pieptarul meu pare nou-nouţ
nou-nouţ, ca-n ziua cînd l-am pus pe mine-ntîia oar ă? Adică
Adică,
într-un fel. 
ANTONIO 
A nimerit-o bine cu felul ăsta. 
4*  
51 
GONZALO 
nunţii fiicei voastre, atunci l-am îmbr ăcat. 
In ziua nunţ
ALONSO (ridicîndu-se în capul oaselor)  
Se-mpotriveşte mintea-mi să
Se-mpotriveş  primeascăă 
să primeasc
Acest potop de vorbe... Ah, mai bine 
Pe fiică
fiică-mea săsă n-o fi dus acolo, 
Căci mi-am pierdut, la-ntoarcere, feciorul, 
Iar fata mea, departe de Italia, 
Ca şi pierdută v ăd! 
pierdută-i, vai! N-o s-o mai vă
O, fiule, menit să urmaş 
să-mi fii urmaş
în Neapol şi-n Milan, ce că  pcăăun 
că pc
înghiţit? 
Te-a înghiţ
FRANCISCO 
Poate că
că-i viu, mă
mărite: Eu l-am vă
văzut luînd în piept talazul Şi că
călărindu-l. Capul şi-l ţinea Deasupra şi,
cu braţ
braţele vînjoase, îş
îşi despica f ăgaş
gaş spre ţărmul care Se apleca asupr ă-i, ca şi cum Voia să
ţărmul să-i vină
vină-n

ajutor.   sigur Că
ALONSOSînt Că a ajuns cu bine.  
 Nu, s-a dus! 
 

52 
SEBASTIAN (cu glas tare) 
Aceasta, mulţ
mulţumit
umităă dumitale: N-ai vrut cu fiica-ţ
fiica- ţi ssăă blagoslove
 blagosloveşşti Europa, ci în Africa ai dus-o. Acolo,
 barem, ea nu-ţ
nu-ţi vede ochii, Ce au temei să  plîngăă. 
s ă plîng
ALONSO 
dă-mi. pace! 
O, dă
SEBASTIAN 
 Noi te-am rugat, că zîndu-ţţi în genunchi 
căzîndu-
stăruit, în fel şi chip. Chiar fata 
Şi-am stă
Ini cumpă
Ş cump ănă aneş
ascultare nestat — s-aleagă
ştiind ă.  ă 
între revoltă
s-aleagrevolt
Mă tem că că ţi-am pierdut pe veci feciorul: 
In Neapol şi-n Milan r ămas-au azi 
Mai multe vă văduve decît bă rbaţţii 
bărba
Pe care i-om aduce să să le-aline. 
E vina dumitale. 
ALONSO 
Tot a mea-i Şi pierderea, din toate cea mai grea. 
GONZALO (lui Sebaslian) 
E aspru adevă rosteşti, 
adevărul ce-l rosteş
Şi nu-i la vreme spus: cam zgîndă oblojeşti. 
zgînd ări rana In loc s-o oblojeş
SEBASTIAN 
bine-aşşa. 
E bine-a
ANTONIO 
felcereşte chiar. 
Şi felcereş
GONZALO 
Măria ta, cînd eş
eşti posomorit, Pe toţ ne-apasă nori. 
toţi ne-apasă
SEBASTIAN 
pasărea? 
Ce spune pasă
ANTONIO 
pasă-rea.1
E-n pasă
GONZALO 
plantaţie aici... 
Să am eu o plantaţ
ANTONIO 
semăna urzici... 
Ar semă
l Joc de cuvinte: „foul wealher" —vreme rea — şi „fowl weather" —vreme pă
păsăreasc
reascăă —aluzie, probabil, la pieptă
pieptănătura bă
bătrînului
„cocoş" (n. tr.). 
sfetnic, numit şi „cocoş
54  
SEBASTIAN 
Măcriş nalbă. 
criş  sau nalbă
GONZALO 
Iar dac-as fi al insulei monarh... 
SEBASTIAN 
Ar face-orice, doar de bă Că n-are ce... 
băut n-ar bea, Că
GONZALO 
Aş r ăsturna a ţă rînduială: 
rii rînduială
ţării
l-aş opri, de orice fel. 
 Negoţţul l-aş
 Nego
De tribunale n-ar mai fi nici urmă urm ă. 
pomeneală. N-ar mai fi 
De scoli, nici pomeneală
 Nici bogăţ
bogăţie
ie şi nici săsăr ăcie, 
 Nici slujbe, învoieli sau moş moşteniri, 
 Nici pîre pentru ţarini sau podgorii. 
Metalul, grîul, vinul şi uleiul 
 Nu s-ar mai folosi. Şi nici o muncă muncă —  
Toţi oamenii ar sta cu mîna-n sîn;  
Toţ
Femeile, la fel — nevin ovate. 
nevinovate.
stă pîn... 
 N-ar fi nici un stă
SEBASTIAN 
Şi totuş Să fie rege-al insulei, nerodul. 
totuşi vrea Să
ANTONIO 
 

Un capă
capăt al republicii lui, uită celălalt. 
uită de celă
55  

III 
GONZALO 
Ar fi-n devă
devălm
lmăş ie împă
ăşie împăr ţite Ale naturii daruri, f ăr ă munc
 muncăă. Nemaifiind tr ădări şi r ăzvr ăti
tiţţi, N-aş
N-aş mai avea nevoie
de cuţ
cuţite, De să
să bii, suliţ
suliţi, puş
puşti sau alte arme. Natura ar da, singur ă,-un belş
belşug în stare a-mi hr ăni norodul paş paşnic. 
SEBASTIAN 
căsători? 
Supuşşii lui se pot că
Supu
 Nu, nene, au să
ANTONIO să leneveasc  toţi — şi tîrfele, şi golanii... 
 leneveascăă toţ
GONZALO 
Domnia mea ar fi desă ită, Chiar Epoca de Aur ar întrece-o...  
desăvîr şită
SEBASTIAN 
(tare) Tr ăiasc măria sa! 
iascăă-n veci mă
ANTONIO 
iascăă-n veci Gonzalo! 
Tr ăiasc
56  
GONZALO 
M-asculţţi, sire? 
M-ascul
ALONSO 
Dă-mi pace cu nimicurile astea! 
GONZALO 
Ai dreptate, luminăţ
luminăţiaia ta; le-am spus numai aş aşa, ca să
să le dau un prilej de rîs acestor domni, care au niş
ni şte plă
plămîni
atît de simţ
simţitori şi de gîdiloş
gîdiloşi, încît oriş
orişice nimic îi face să  rîdăă. 
să rîd
De tine rîdeam. 
De mine, care nu-s nimic pe lîngălîng ă voi, cînd e vorba de asemenea glume prosteş
prosteşti. Dar daţ
daţi-i înainte cu rîsul, nu
 opriţţi. 
vă opri
ANTONIO 
nică lovitur ă ne-a tras! 
Straşşnică
Stra
 Numai că lăsat lat tot pe el. 
că l-a lă
Sînteţţi niş
Sînte nişte oameni grozavi: aţ aţi fi în stare să
să smulge
 smulgeţţi si luna de pe cer, dac-ar sta neclintită
neclintit ă acolo vreme de cinci
 ptămîni! 
să ptă

(Apare Ariel, nevă zut, îngintnd o melodie gravă.) SEBASTIAN  

Aşa am face şi după
după aceea ne-am duce să păsări1, pe-ntuneric. 
să prindem niscai pă
(Gonzalo le întoarce spatele.) ANTONIO  
supăra, scumpul meu. 
 Nu te supă
GONZALO 
Fii pe pace, nu-mi pierd eu cumpă
cumpătul aş
aşa de lesne... (Se culcă.) Ce-ar fi să
să mă
 mă adormi
 adormiţţi cu rîsetele
că mi-e tare greu capul?  
voastre, că
ANTONIO 
i-ascultăă-ne. 
Gulcăă-te, şi-ascult
Gulc
(Adorm toii, afar ă de Alonso, Sebastian şi Antonio.) ALONSO
Aşa curînd au adormit ?! As vrea    
se-nchidă ochii peste gînduri —  
Să mi se-nchidă
Pleoapele mi-s grele. 
SEBASTIAN 
Să n-alungi somnul: vine rareori 
Sire, vezi Să
i E vorba, din nou, de Gonzalo (n. tr.). 
58  
In ospeţ să ne-o aline. 
ospeţie la durerea noastr ă Şi-atunci o face ca să
ANTONIO 
mărite domn, te vom veghea Cît te-odihnesti. 
 Noi doi, mă
ALONSO 
Vă mul toropeală... 
 mulţţumesc... Ciudat Ce toropeală
(Alonso adoarme. Ariel dispare.) SEBASTIAN  
i-apasă? 
Ce somn greu i-apasă
ANTONIO 
vină-i clima. 
De vină
SEBASTIAN 
aşa, 
Dacăă e aş
Dac
 

Pleoapele de ce nu ni se-nchid? Eu vă că mie nu mi-e somn. 

v ăd că
ANTONIO 
 Nici rnie. 
Mi-e trează
trează mintea. Au că sniţţi. 
căzut în somn, Ca la un semn, parc-ar fi fost tr ăsni
(Ar ătind spre cei adormi ţ 
 ţ i,i, vorbe şte în  şoapt ă.)  
59 
Cinstite Sebastian, ce-ar fi? Ce-ar fi... Dar nu... şi totuş
totuşi parcă
parcă-ţi vă
văd pe frunte Ce ai putea să
să fii:
 prileju-ţţi cere Să
 prileju- Să-l foloseş coroanăă-ţi cade-n cap, din cer. 
foloseşti, iar fantazia-mi vede Cum o coroan
SEBASTIAN 

E şti treaz  sau dormi? 

ANTONIO
 N-auzi că  îţi vorbesc? 
că îţ
SEBASTIAN 
viseaz ă: 
Ba da, e graiul celor ce visează
Ciudat ă stare: 
Vorbeşşti în somn. Ce-ai spus ? Ciudată
Vorbe
deschişi, să stai 
Să dormi cu ochii larg deschiş
De vorbă
vorbă, să
să te miş totuşi 
mişti mereu si totuş
Să dormi adînc... 
ANTONIO 
Mărite Sebastian, 
îţi laş
laşi ssăăi^ doarmă să moar ă chiar — Norocul, închizi ochii, treaz fiind. 
doarmă — sau să
SEBASTIAN 
că sfor ăi, dar e-un tîlc în sfor ăiala ta. 
E limpede că
60  
ANTONIO 

Sînt
Decîtmai
oricînd; s ă fii la fel încearcă
seriossă încearc ă — Ascultă-mă, oricît te-ar tulbura- 
Ascultă-mă
SEBASTIAN 
Poftim, sînt ca o apă stăătătoare. 
apă st
ANTONIO 
Te-nvăţ
Te-nv să te umfli şi ssăă curgi. 
 eu să
ăţ eu
SEBASTIAN 
încearcă: lenevia moş
încearcă tenităă 
moştenit
Din moş
moşi-str ămo
moşşi mă
mă-nva
-nvaţă  săă descresc. 
ţă s
ANTONIO 
De-ai şti ce mult îţ
îţi place gîndu-acesta, De care rîzi acum! Cum, dezgolindu-l, De-abia-l îmbraci mai
mult! E-adevă
E-adevărat Că fric ă sau din lene. 
Că oamenii-n declin se duc la fund, Adeseori, de frică
SEBASTIAN 
Continuăă. Vă
Continu Văd după
după ochii tă
tăi Şi după
după fa
 faţă zba ţi. 
ţă,, c-ai ceva de spus: în chinurile facerii te zbaţ
62 
ANTONIO (arat ă spre Gonzalo) 

asta Seămai
Ascultă
Ascult -mă.pricepe)
-mă băcă
Acest băctrîn uituc —
ă feciorul luiCe
E-nvaviaţă
fi ţă.
via uit ănoi
dat. Dar
uită ştimă moarte
rii după
dup Sînt sigur,ţatcum
— L-a-ncredinţ
L-a-ncredin
că s-a-necat:
că pe rege (doar că
sînt sigur claă nu
Să-noate omu-acesta-n somn. 
 poate Să
SEBASTIAN 
 Nu cred. Nici o nă
nădejde nu-i să scă pat. 
să fi scă
ANTONIO 
„Nici o nă
nădejde"-nseamn
dejde"-nseamnăă pentru tine-o NăNădejde mare, -atît de 'nalt
'naltăă-ncît Ambiţ
Ambiţia nu-i poate-ntrece
 piscul, Şi se opreş
opreşte-acolo... Eş Că Ferdinand s-a înecat? 
Eşti de-acord Că
SEBASTIAN 
E mort. 
ANTONIO 
Moşştenitorul Neapolului, cine-i ? 
Mo
SEBASTIAN 
E Glaribel. 
ANTONIO 
Regina din Tunis, Ce stă
stă a
 aşşa departe, că
că nu poate Primi din Neapol veş
ve şti, decît de-ar face Poş
Poşta
taşş din
soare (luna-i
 Ne-am înecat,prea înceat cîăţ).iva
afar înceată
ă de cîţ ă s
 săă afle,
PînMeniţ
Pînă
Meni ţi ssăă spruncii-ar
 să
ăvîrseasc -unşte
vîrseascăăcreş
cre mari,
fapt, prinCucare
barb
barbăă. Din Tunis
Trecutul pornind,
e-un prolog
prolog, în ce
, iar mare
urmeazăă E treaba ta si-a mea. 
urmeaz
 

SEBASTIAN 
Ce tot îndrugi ? A fratelui meu fiică
fiic ă e regina Tunisului, iar Neapolul, de drept I se cuvine, ca
moşştenitoare. Intre Tunis şi Neapol, e-o distanţă
mo ... 
distanţă...
ANTONIO 
Ce parcă
parcă strig
 strigăă: „Cum să întoarcă 
să se întoarcă
In Neapol, Claribel ? Să Să stea-n Tunis, 
Iar Sebastian să trezească!"...Uite, 
să se trezească
închipuie-ţţi ccăă-s mor ţi— e-un somn şi moartea—  
închipuie-
Atunci, la Neapol, s-ar gă găsi un rege 
La fel de bun ca adormitul ăsta, 
Curteni ca şi Gonzalo de flecari; - 
O gaiţă
gaiţă la
 la fel de învăţ atăă 
învăţat
Aş fi eu însumi, la nevoie. Ah,  

64 
Dac-ai avea acelaş
acelaşi gînd! Ce somn Prielnic slavei tale-ar fi acesta! Mă  înţelegi ? 
M ă înţ
SEBASTIAN 
Da, cred că te-nţţeleg. 
că te-n
ANTONIO 
să-ţi întîmpini ? 
Şi cum ai vrea norocul să
SEBASTIAN 
t ău, Prospero. 
Mi-aduc aminte cum l-ai alungat Pe fratele tă
ANTONIO 
Aşa e: 
Şi uită
uită-te ce bine-mi vin acum Veş
Veşmintele, mai bine ca-nainte. Eram în rînd cu servitorii lui — Acurn,
mă slujesc pe mine numai.  
ei mă
SEBASTIAN 
Dar conş tiinţţa?... 
conştiin
ANTONIO 
Ce-o mai fi şi asta ? Deger ătur ă la căcălcîi de-ar fi, Aş
Aş merge în tîrlici. Nu simt în piept Această
Aceast ă zeitate...
Douăăzeci 
Dou
De conş
conştiin
tiinţţe, cu-nveliş
cu-nveliş de zahă
zahăr, De-ar sta-ntre mine şi Milan, sînt sigur Că Că s-ar topi... Priveste-l pe-al
tău frate: N-ar fi de loc mai bun decît ţă rîna Pe care zace, dac-ar fi ce pare, Adică
ţărîna Adic ă mort... Cu-acest otel
supus, îl fac săsă doarm
 doarmăă-n veci... în timp ce tu L-ai m mîntui
întui pe bosorogul ăsta, Pe-acest Jupîn Prudenţă
Prudenţă,,
ce-ar putea Să Să ne încurce. Toţ
Toţi ceilalţ
ceilalţi, fii sigur, Le-nchidem gura, cum o-nchizi cu lapte Pisicii;
ori supu şi. 
orişşice le-am porunci, Ne-ar asculta, supuş
SEBASTIAN 
Prieten drag. 
îţi voi urma exemplul: după
după cum Ai dobîndit Milanul, tot astfel Voi dobîndi eu Neapolul. Şi-acum, Să Să 
tragem spada. Cu o lovitur ă Sc
 Scăă pa-vei de tributul ce-l plă
plăte pre ţui. 
teşşti, Iar eu, ca rege, te voi preţ
ANTONIO 
Să tragem spada în aceeaş
aceeaşi clipă braţul mi-l ridic, tu f ă la fel, Asupra lui Gonzalo.  
clipă: Cînd braţ
5 — Furtuna 
65 
SEBASTIAN 
vorbă... (î  şi vorbesc în şoapt ă.) 
Stai, o vorbă
(Muzică. Reapare Ariel, nevă zut,  şi se apleacă asupra lui Gonzalo.) 
Stă
Stă pînul meu prevede, prin magie, Primejdia care îi paş
paşte-acum Şi mă
mă trimite ca să
să-i scap, altminteri Tot planul
rîpă se va duce. 
lui de rîpă
(Clnt ă în urechea lui Gonzalo.)  
Sfor ăi, adormit de tot, Neş
Neştiind că
că un complot Se urzeş
urzeşte: Dacă
Dacă ţii la viaţ
viaţa ta, Lasă trezeşte! 
Lasă somnul şi ppăăzea... Te trezeş
ANTONIO 
Hai, amîndoi, deodată  săă izbim! 
deodată s
OONZALO (trezindu-se) 
O, îngeri buni, pe rege ocrotiţ
ocroti ţi-l! (îl zgîllîie pe Alonso, care se treze şte si el.) Treze se-ntîmplă-aici? 
Trezeşşte-te! Dar ce se-ntîmplă
ALONSO (lui Antonio şi Sebastian) 
Cu să feţele acestea îngrozite ? 
să biile trase ? Ce-i cu voi ? Ce-s feţ
SEBASTIAN 
să te veghem, 
stăteam aici, să
Pe cînd stă
Am auzit un r ăget ca de taur, 
 

Sau chiar de leu, grozav. Nu te-a trezit? 

ALONSO 
 N-am auzit nimic. 
ANTONIO 
Era un zgomot 
Ce-ar fi înspă
înspăimîntat şi-un că
că pc pămîntul. N-a fost un singur leu, ci zeci şi sute. 
 pcăăun, De se cutremura întreg pă
ALONSO 
Ai auzit ceva, Gonzalo?  
GONZALO 
Sire, 
zgîl ţîit, trezindu-te. Cînd ochii Mi i-
Pe legea mea, am auzit un murmur, Un bîzîit ciudat, ce m-a trezit... Te-am zgîlţ
am deschis, eu i-am vă
văzut pe ei Cu să Adevărul 
s ă biile trase... Adevă
66  
5* 
67 

E că
că a fost ceva... Sa stă
st ăm de veghe, Sau să
să plec
 plecăăm de-aici. Să ne-narmăăm. 
Să ne-narm
ALONSO 
Da, să
să plec
 plecăăm, pe bietul meu fecior Să
Să-l căutăm. 
căută
GONZALO 
Să-l ocrotească
ocrotească cerul De fiare, că insulă-i, desigur. 
căci pe insulă
ALONSO 
Să mergem, dar ă; ia-o înainte. 
ARIEL (în timp ce ceilal  ţ i se depărteaz ă ) 
Stă
Stă pînul meu va şti ce-am să
săvîrsit, Deci, rege, cată liniştit. 
cată-ţi fiul, liniş
(Iese.) 
SCENA 2 
Un platou sterp. Vreme posomorită
posomorit ă. Intr ă Caliban, cu o leg lemne. Se aud tunete. 
legăătur ă de lemne.
CALIBAN 
Din gropi si smîrcuri, molimele supte De soare peste
pest e Prospero să să cad
 cadăă, S-ajungă
S-ajungă-ntreg o boală
boală.
(Fulger ă.) Da, îl blestemi, Deş m-ascultă  duhurile lui (î  şi lasă jos povara) 
Deşi m-ascultă
68  
Ce, numai la porunca lui, mă mă-mburd
-mburdăă  , M-arunc
M-aruncăă-n glod, mă
mă sperie cu stafii, Mă
Mă poart
 poartăă-aiurea
noaptea, ca o tor ţţă.
ă. La orice fleac le-asmute împotrivă
împotriv ă-mi — Au chipuri de maimuţ
maimu ţe uneori, Ce-ş
Ce-şi rid
de mine şi mă
mă mu
 muşşcă-apoi; Ades îmi ies în cale ca aricii Şi ţepii si-i înfig în talpa-mi goală
goal ă; Iar alteori
le simt pe trupul meu, Ca niş să-mi iau cîmpii... 
ni şte şerpi ce-mi şuier ă-n ureche, De-mi vine să
(Intr ă  Trinculo.) 
Uite, na! 
Un duh de-al lui vrea să
să m
 măă canoneasc
 canoneascăă Pentru ză
ză bav
 bavăă: am să
să mă
 mă lungesc, Poate c-aş
c-aşa n-o să
să mă
 mă bage-
seamă. 
n seamă
(Se trînteste cu fa ţ a în jos, incit nu i se vede decît mantaua.) 
TRINCULO 
 Nici un tufiş
tufiş, nici mă
măcar un copă
copăcel ca să
să te poţ
poţi feri de vremea rea — si iacă
iac ătă că
 că vine iar furtuna, auzi
cum şuier ă vîntul. Norul ăla negru şi mă
mătăhălos seamă
seamănă c-un poloboc gata-gata să să-şi deş
deşerte vinul.
Dac-o tuna iar ca mai-nainte, nu ştiu un" să
să-mi vîr scă
scăfîrlia. Din norul ăla o să
să plou
 plouăă cu gă
găleata, mai
mult ca sigur... 
(Calcă peste Caliban.) 
69  
Hei, dar ce-i cu mogîldeaţ
mogîldeaţa asta? O fi om sau peş peşte? Viu sau mort? (fi miroase.) Dup Dupăă miros s-ar zice
că e peste, miroase a peşpe şte împuţ
împuţit. Un fel de batog, dar de loc proaspă
proasp ăt. Curios peş
peşte! De-as fi acu în
Anglia — cum mai fusei —aş —a ş pune pe careva să să mi-l vopsească
vopsească şi-atunci toţ
toţi prostii din tîrg s-ar repezi
să-l cumpere, cu'bani grei. Acolo, cu o pocitanie ca asta ai traiul asigurat! Orice dihanie poate face om
din tine. Ăia n-ar da un sfanţ
sfanţ unui olog, dar ar da şi-un pol ca săsă vad
 vadăă un indian mort. (Ridică an capăt
al mantalei.) Ia te uită
uită! Are picioare de om şi aripioarele-i parc-ar fi braţ
braţe! (îl pipăie.) Valeu, si e cald!
(Se d ă înapoi.) Numai ştiu ce să să cred. în tot că
c ăzu, nu-i peş
peşte; te pomeneş
pomeneşti c-o fi vreun pă p ămîntean al
insulei, tr ăsnit de curînd pesemne. (Tună.) Valeu! Iar vine furtună
furtună: ăl mai bine-i să să mă
 mă ascund sub
mantaua lui... (Se vira sub capătul de jos al mantalei.) Alt adă adă post nu vă
văz ssăă fie pe-aproape. Nevoia te
face să
să nu-
 nu-ţţi alegi vecinii de pat. Am să pînă-o trece furtuna. 
s ă stau aici pînă
 N-am să
să mai ies pe mare, mare, Pe ţă   să
(Intr ă  Stephano cu un şip în mină , cînlînd.) STEPHANO
rm as vrea
ţărm să mor... 
 

Grozav cîntec de îngrop

îngropăăciune!... Ia să măă mai alin un pic. (Bea.j 
să m
70 
(Cînt ă.) 
că pitanul, matrozii şi şeful 
Eu, că
Pe fete grozav le iubeam, 
în fiece zi f ăcîndu-ne cheful. 
Şi numai pe Kate o lă l ăsam, 
C-avea o limbă
limbă-ascu ită ca acu: 
-ascuţţită
Pe-orice matroz îl primea cu „la dracu!"  
Mirosul catranului nu prea-i plă plăcea, 
ciupească putea. 
Dar un croitor s-o ciupească
Băieţ daţi-o „la dracu!" 
ieţi, hai pe mare şi daţ
Par şiv cîntec şi ăsta... Dar ia să mai tragem o 
duscăă... (Dea.) 
dusc
CALIBAN 
mă mai canoni... Aoleo! 
 Nu mă
STEPHANO  
Ce se-ntîmplă
se-ntîmplă? Sînt şi diavoli pe-aci? Nu cumva ne jucaţ
jucaţi vreo festă
festă cu să
sălbatici si cu piei-rosii? N-am
scă
scă pat eu de la înec ca să
să m
 măă sperii acum de dihania asta cu patru picioare. Bine-a zis cine a zis că
c ă nu
s-a nă
născut încă
încă omul cu patru picioare care să
să-l pună
pună pe Stephano cu botul pe labe. Şi aş aşa va fi, cîtă
cîtă 
vreme-mi mai bate inima-n piept. 
CALIBAN 
munceşte duhul!... 
Valeu, cum mă mai munceş
STEPHANO  
O fi vreun că
că pc
 pcăăun cu patru labe, de pe insulă c ă-i bolnav de friguri... Unde 
insul ă, şi mi se pare mie că
naiba o fi-nvaţ
fi-nvaţat graiul nostru? Drept r ăsplat
splatăă, o să
să-i dau o mînă
mînă de-ajutor... Dacă
Dacă-l vindec, îl
îmblînzesc şi-l iau cu mine la Neapole — ar fi un plocon vrednic de orice împă împ ărat care-a că
călcat
blană. 
vreodatăă pe-o blană
vreodat
înd capul) 
CALIBAN (sco ţ înd
 Nu mă
mă mai canoni atîta, rogu-te. Am să
să duc degrabă acasă. 
degrabă lemnele acasă
STEPHANO 
L-au apucat frigurile şi bate cîmpii. Ia săs ă-i dau să
să guste din şip: dacă
dacă n-a mai pus niciodată
niciodată vin în gur ă,
scapăă de bîţ
scap bîţîial
îialăă. Dacă
Dacă-l vindec şi-l îmblînzesc, m-am pricopsit — îl vînd în cîstig. Cu unul ca ăsta îţ
îţi
scoţţi pîrleala. 
sco
(li apucă de umăr.) CALIBAN  
 Nu mi-ai f ăcut r ău pîn-acum, 
Dar o să
să-mi faci, o ştiu după tău tremur: 
după-al tă
Te-aţţîţă
Te-a  Prospero-mpotrivăă-mi.- 
ţă Prospero-mpotriv
STEPHANO 
Fă-te-ncoa'! (îi aruncă  şşipul.) Deschide gura; asta o să-ţi dezlege limba. Hai, mîţă mî ţă,, deschide gura,
cu asta scapi de bîţ
bîţîial
îialăă, zzăău. Ţi-o spun eu. (Caliban bea.)  Nici nu ştii ce prieten ai gă
găsit. Mai desf ă-ţi
dată f ălcile. 
o dată
72 
TRINCULO 
Parc-am mai auzit eu glasul ăsta. Te pomeneş
pomeneşti câ-i... Ba nu, că
c ă s-a-necat. Ăştia-s diavoli. Doamne, 
Ăştia-s
apăăr ă! 
ap
STEPHANO 
Patru picioare şi două
două gl
 glăăscioare — e un balaur foarte nostim! Glasul din faţăfa ţă are,pesemne,
 are,pesemne, menirea
să-l vorbească
vorbească de bine pe prietenul să său, iar ăl din spate să
să bîrfeasc
 bîrfeascăă si să
să-njure... îi dau tot vinul din şip,
dacăă-i prieş
dac prieşte şi-l scapă
scapă de friguri. Hai, bea. (Caliban se supune.) Amin! Ia să să-ţi torn acu şi pe gura
ailaltăă. 
ailalt
Stephano! 
TRINCULO 
STEPHANO (se d ă înapoi) 
M-ai chemat cu gura ailaltă
ailalt ă? Doamne, fie-ţ
fie-ţi milă
milă! Ăsta-i diavol, nu că
că pc
 pcăăun, îl las, că
că n-am lingur ă 
masă.1
să stau cu el la masă
mare ca să
TRINCULO 
 

Stephano! Dacă
Dacă eş
 eşti cu adevă
adevărat Stephano, pune mîna pe mine si vorbeste-mi: sînt Trinculo! Nu te
t ău prieten Trinculo. 
teme, sînt bunul tă
i Aluzie la un proverb: „Ca să mas ă, îtl trebuie o lingur ă mare" (u. tr.). 
s ă stai cu diavolul la masă
73 
STEPHANO 
Dacă e
Dacă  eşşti cu-adevă ieşi de-acolo. (li apucă de glezne.) Am să
cu-adevărat Trinculo, ieş să te trag de picioarele mai scurte —
Trinculo avea astfel de picioare... Da, zăzău, astea sînt ale lui. (Se uit ă la el.) Eşti chiar Trinculo, pe cîte vă
v ăd. Cum
de-ai ajuns să suflăătoare pe unde ies Trinculi? 
să fii dosul dihaniei ăsteia? Are-o r ăsufl
TRINCULO (ridicindu-se) 
Credeam c-a fost doborît de tr ăsnet... Dar, Stephano, nu te-ai înecat? Acu trag nă nădejde că
că nu te-ai înecat. A trecut
furtuna ? De teama ei, m-am pitit sub mantaua pocitaniei. Va să s ă zic
 zicăă tr ăie
ieşşti, Stephano? O, Stephano, se cheamă
cheamă 
că doi napolitani au scă viaţă!! 
scă pat cu viaţă
 ţ îie
(II zgîl  îie zdravăn.) STEPHANO  
 Nu mă
mă  zgudui, că ameţţesc. 
că ame
CALIBAN 
Frumoşşi mai sînt la chip, de n-or fi duhuri: Acesta-i zeu şi are-o bă
Frumo  Cereascăă. In genunchi îi voi cădea. 
băutur ă Cereasc
(îngenuncheaz ă.) 
74 
STEPHANO 
Cum de-ai scă
scă pat? Şi cum de-ai ajuns aici ? Jur ă pe şipul ăsta, cum ai venit aici?... Eu, unul, am scă
scă pat agăţ
agăţîndu-
îndu-
mă de-un butoi de madera, pe care marinarii-l zvîrliser ă peste bord — ţi-o jur pe şipul ăsta, pe care mi l-am
meş
meşterit singur, din scoar ţă de
ţă de copac, după
după ce-am ajuns pe ţă rm. 
ţărm.
CALIBAN (se apropie) 
Jur pe-acest şip să
să-ti fiu supusă
supusă slug
 slugăă. Nu-i pămînteascăă  băutura asta. 
pămînteasc
STEPHANO 
Uite! (îi întinde  şipul lui Trinculo.) Jur ă  şi spu-ne-mi cum ai scă pat. 
TRINCULO 
Am înotat pîn'la ţă rm, ca o raţă
ţărm, raţă.. Ză
Zău ccăă-not ca o raţă
raţă,, ti-o jur.
Sărut
rutăă sfînta scriptur ă... (Trinculo bea.) Ăi fi-no-tînd tu ca o raţă ra  ţă,, dar ar ăţi gîscă. (îi smulge din mină  şşipul.) 
ăţi ca o gîscă
TRINCULO 
băutur ă? 
Ah, Stephano, mai ai bă
75 
STEPHANO 
Tot butoiul, fr ăăţţioare. Pivniţa mea e-ntr-o stîncă pe malul mării, acolo mi-am ascuns vinaţul... (Se uit ă cu coada
ochiului la Caliban.) Ei, dihanie, cum o duci cu frigurile? 
CALIBAN 
Ci spune-mi, n-ai picat cumva din cer ? 
STEPHANO 
De-a-dreptul din lună, crede-mă... (Golind şipul.) De omul din lună ai auzit? Eu eram.  
CALIBAN (i se prosternă ) 
Te-am zărit acolo şi mă închin ţie: stă pîna mi te-a ar ătat, aveai un cîine şi-ţi uscai obielele pe-o tuf ă. 
STEPHANO 
Hai, jur ă pe sfînta evanghelie si sărut-o. O umplu îndată la loc...Jur ă! 
TRINCULO 
Pe lumina cerului, nu-i cine ştie ce grozav că pcăunul. Nu mi-e frică de el — e tare slab de minte... Omul din lună! E şi
lesne
76   crezător, după toate alea. Dar ştie să bea... Bravo, că pcăune, te pricepi să tragi la măsea, 
CALIBAN 
Fii dumnezeul meu: am să-ţi ar ăt 
Al insulei pămînt mănos, în întregime - 
Şi tălpile am să-ţi sărut. 
TRINCULO 
E-un că pcăun f ăăţţarnic şi beţiv, pe legea mea. Gînd o s-adoarmă dumnezeul lui, o să-i şterpelească şipul. 
CALIBAN 
Jur să-ţi fiu rob şi tălpile-ţi sărut. 
STEPHANO 
Atuncea, cazi în genunchi si jur ă. 
(Caliban îngenuncheaz ă , cu spatele la Trinculo.) 
TRINCULO 
Mor de rîs cînd mă uit la că pcăunul ăsta nerod. N-are pereche de tîmpit ce e. Mai că-mi vine să-l bat... 
STEPHANO 
Hai, pupă-aici. 
(Caliban îi sărut ă picioarele.) TRINCULO  
Dar
77 
e beat-rnort, nenorocitul... Scîrbos că pcăun! 
 

CALIBAN 
Am să să-ţi ar ăt izvoarele curate, 
Voi pescui, îţ îţi voi culege boabe 
i-ţţi voi aduce lemne-ndeajuns. 
Şi-
La naiba cu tiranul ce-l slujeam!  
Un lemn nu-i. mai aduc! Te voi urma, 
Om minunat! 
TRINCULO 
Caraghios că
că pc beţiv nenorocit i se pare o minune de om!  
 pcăăun! Un beţ
CALIBAN 
merişori 
Te-oi duce la aluni şi meriş
Şi, scormonind cu ghearele pămîntul, 
Ţi-oi scoate baraboi. Am să să-ţi ar ăt 
Şi gaiţ
gaiţa în cuib, am să
să te-nv ăţ 
 te-nvăţ
Să prinzi maimuţ
maimuţa sprintenă capcană 
sprintenă-n capcană
1
Şi pui de pescă
pescăruş să-ţi aduc 
ruşi  am să
Din cele stînci. Vei merge, dar, cu mine? 
STEPHANO 
Du-ne unde vrei, numai nu păpălăvr ăgi atîta. Ajunge! Trinculo, avînd în vedere căcă regele şi toţ
toţi ceilalţ
ceilalţi s-
au înecat, noi sîntem moş
moştenitorii insulei. (Lui Caliban.) la-mi şipul şi du-l. (Lulndu-l de bra ţ  pe
 pe
acuşi îl umplem la loc.  
Trinculo.) Frate Trinculo, acuş
1
 Ca şi în alte pă
păr ţi, textul shakespearean e neclar. Asupra termenului folosit aici — „sea-mells" — există
există controverse. Am adoptat
interpretarea dată ediţia Cambridge (n. tr.). 
dată de ediţ
78  
CALIBAN (cînt ă ca un om beat) 
stă pîn, adio! 
Adio, crunt stă
TRINCULO 
Un că
că pc
 pcăăun care zbiar ă, un că pcăăun beat. 
că pc
CALIBAN 
 Nu-i mai prind peş c ăra Nici o surcea. 
peşti, nu-i mai fac foc. Nu-i voi că
 Nici blide nu-i mai spă
spăl de loc. Ban! B Ban!
an! Ca-li-ban Are alt ststăă pîn, nu un tiran. Ura! Tr ăiasc
iascăă 
libertatea! Ura! Ura! 
STBPHANO 
Bravo, că pcăăune ! la-o-nainte ! (Ies  ţ ooppăind.) 
că pc

ACTUL III 
SCENA I 
In faţ
faţa peş
peşterii lui P
Pros
rosper
pero.
o. Int
Intr 
r ă  Ferdinand, că buştean. 
cărînd un buş
FERDINAND  
Anume jocuri obosesc, dar mun ca 
munca
plăăcere; uneori 
Le-adaugăă  pl
Le-adaug
umilinţă-i
O umilinţă îndurată, 
-i nobil îndurată
Iar cele mai modeste începuturi 
Tind spre un ţel înalt... Această muncă 
Această  muncă
părea un chin îngrozitor  
Mi s-ar pă
De n-aş
n-aş  fi-nsufleţ
fi-nsufleţit de o domni
domniţă ţă 
Ge-mi schimbă plăcere... O, 
schimbă truda în plă
Pe cît e tată ăgos şi r ău, 
tatăl de-ar ţţăgos
bună. (Se a şeaz ă.) El m-a pus 
Pe atît e ea de bună
Să-i car buş
buşteni cu miile; ea plîng plîngee 
Cînd vede cum muncesc de greu si-mi spune 
niciodată  n-a fost truditor  
Că  niciodată
Mai nobil
nobil decît m ine. (Se ridică.) Dar uitasem. 
mine.
80  
Aceste gînduri munca-mi uşureazăă  — In aste clipe-s cel mai odihnit 1. 
uşureaz
(Miranda iese din pe şter ă. Prospero r ătnîne la intrarea pe şterii, nevă zut.) 

MIRANDA
 Nu  
mai munci atît, te rog. Aş
Aş vrea Un fulger să
să fi ars aceş
aceşti buş
buşteni Pe care ai poruncă
poruncă să
 să-i aduni.
Povara lasă
lasă-ţi jos şi te-odihneste: Va plînge-n vatr ă c căă te-a ostenit... Te rog să
să te-odihnesti: cu nasu-n
 

la-ndemînăă. 
căr ţi E tata. Ai trei ceasuri la-ndemîn
FERDINAND  
Stă
Stă pîn
 pînăă  dragă
dragă, pînă
pînă  să  sfîr şesc Această
Această treab
 treabăă, mă  apucăă noaptea. 
mă apuc
MIRANDA 
De te aaşşezi, car eu buş
buşteni în locu-ţ
locu-ţi: Pe-acesta dă
dă-mi-l, ca să stivăă. 
să-l duc la stiv
FERDINAND  
 Nu, scumpa mea, decît să
să trînd ru şine, Mai bine-mi frîng spinarea. 
 trîndăăvesc In timp ce-nduri o astfel de ruş
i Gel mai controversat vers din Furtuna. In folip-ul original e scris astfel: „Most busie lest when I doe it". In ediţ
ediţiile ulterioare versul
a fost corectat, devenind: „Deşi fac munca cea mai grea, n-o simt" (n. tr.). 
devenind: „Most busy, least when I do it", cu sensul: „Deş
81 
82 
MIRANDA 
Ca şi ţie 
Această muncă mi s-ar potrivi Şi-aş  îndura-o mai uşor, dorind-o, în timp ce tu o faci f ăr ă să vrei. 
PROSPERO 
(aparte)  
Sărmana mea, te-ai prins, pe cît se ve 
Pari obosit. 
MIRANDA 
FERDINAND 
 Nu, nobilă stă pînă — E dimineaţă noaptea, cînd te văd. Vreau numele să-mi spui, spre-a-l pomeni în rugăciuni. 
MIRANDA 
Miranda. — Tată, vai, Porunca ţi-am călcat-o ! 
FERDINAND 
Admirată 
Miranda, preţuieşti cu-adevărat Mai mult decît orice pe lumea asta. Mi-au încîntat privirea multe fete, Ades mi-a
fost auzul fermecat 
6* 
De glasul lor; pe multe dintre ele Le-am îndr ăgit pentru anume haruri, Dar nu deplin, căci fiecare-avea Cîte-un
oameni eşti f ăcută. 
cusur care-i ştirbea nobleţea... Dar tu n-ai seamăn, eşti desăvîr şită, Din tot ce-i bun în oameni
MIRANDA 
Eu n-am văzut nicicînd vreo altă fată. Alt chip, decît al meu într-o oglindă, Nu-mi amintesc. Iar chipuri de
 bărbaţi, Afar' de tine, bunul meu prieten, Şi de iubitu-mi tată, n-am privit. Cum or fi alţii nu ştiu, însă jur Pe feciorie
 — juvaer în zestrea-mi — Că n-aş  vrea alt tovar ăăşş  decît tine — Şi nici nu-mi pot închipui alt om Vederii mele mai
"plăcut... Dar iată, Pălăvr ăgesc şi uit îndemnul tatei. 
FERDINAND 
Miranda, sînt un prinţ, poate chiar rege — O, n-aş  mai fi! — şi n-aş  mai îndura Corvada asta, cum n-aş şti
să-ndur Pe buze-o muscă... Sufletul mi-ascultă: Din clipa-n care te-am v ăzut, spre tine Zburat-a a mea inimă, dorind
Să-ţi fie sclavă. Iată de ce sînt Un bustenar atît de r ă bdător. 

84  
MIRANDA 
Deci, mă iubeşti? 
mă  iubeş
FERDINAND 
O, ceruri, o, pă
pămînt, Fiţ
Fiţi martori si încununaţ
încununaţi-mi spusa Cu fericire, de-i adev
adevăărat
ratăă, Iar dacă
dacă-i
mincinoasă, să-mi prefaceţ
mincinoasă prefaceţi în nenoroc cît bine mi-a fost scris. Da, te
t e iubesc şi te cinstesc mai mult
Decît orice pe lume. 
MIRANDA 
Sînt nebună Săă  plîng de fericire. 
nebună S
PROSPERO (aparte) 
Două  inimi 
Două
Alese, întîlnitu-s-au! Pogoare Asupr ă-le al cerurilor har! 
FERDINAND 
De ce plîngi? 
MIRANDA 
De nevrednicia mea, 
Că nu cutez să să  primesc ceva, f ăr ă  de care 
să  dau ce-as vrea să dau, Nici să
 Nu pot tr ăi... Dar toate astea-s fleacuri Mă dau pe faţă faţă,, vrînd să
să mă
 mă ascund... Sfioasă
Sfioasă şiretenie, în
lături! Tu, nevinovăţ
nevinovăţie,
ie, fi-mi îndemn!... De vrei, îţ
îţi sînt soţ
soţie, iar de nu, Fecioar ă voi muri, în slujba ta:
Tovar ăşă 
ăşă  să-ţi fiu, mă
mă po
 poţţi opri, Dar nu m
măă po să te slujesc. 
 poţţi opri să
sînt, pe veci! 
FERDINAND (îngenuncheaz ă ) Stă pînă  dragă, rob îţi sînt,
MIRANDA 
soţ? 
îmi vei fi soţ
FERDINAND 
 

Doresc să
să-ţi fiu, cum robul Doreş latăă-mi mîna. 
Doreşte libertatea. lat
MIRANDA 
palmăă. Şi-acum, la revedere; peste-o or ă. 
Ţi-o-ntind pe-a mea cu inima în palm
FERDINAND 
O mie au să-mi par ă, nu doar una! (Miranda iese. Ferdinand se duce s ă care lemne.) 
85  
PROSPERO 
Ca ei de fericit nu pot să
s ă fiu — Uimirea bucuria le-a sporit-o — Mă
M ă bucur totuş
totuşi mult... Pînă
Pînă la cină
cină 
Mai am destule de-mplinit, de-aceea Mă  duc la cartea mea. 
(Se întoarce în pe şter ă.) 
SCENA 2 
Un golf al mă
mării, în stînga faleza coboar ă lin spre plajă
plajă, în dreapta se vă
văd stînci şi o mică
mică grot
 grotăă, la intrarea că
c ăreia stau şi beau
Stephano, Trinculo şi Caliban. 
STEPHANO 
Ia mai ţine-
ine-ţţi gura! Cînd s-o goli butoiul, o să
să bem apă
apă — da' pîn-atunci nici o pică
pic ătur ă. De-aceea,
vira! şi ddăă-i bă
bătaie. Bea în să
sănătatea mea, slugă
slugă-că  pcăăun. 
-că pc
TRINCULO 
Slugă-că
Slugă -că pc
 pcăăun! Mare nebunie-i pe insula asta! CicăCic ă n-ar fi pe ea decît cinci oameni — noi sîn-tem trei;
dacăă ăilal
dac rîp ă statul. 
ilalţţi doi au tot atîta minte ca noi, se duce de rîpă
STEPHANO 
Slugăă-că
Slug -că pc
 pcăăun, bea cînd îţ duşi în fundul capului. 
îţi spun. Ţi-s ochii duş
86  
TRINCULO 
Păi, unde vrei să
să se ducă
ducă? Dacă
Dacă i s-ar duce în coadă
coad ă, ar fi un că  pcăăun nemaipomenit. 
c ă pc
STEPHANO 
Robul meu şi-a înecat limba-n vin. Cît despre mine, nici marea nu mă
mă poate înghiţ
înghiţi — am înotat
trei'şş'cinci  de leghe pîn'la
trei'
TRINCULO ţă
ţărm. Ascultă, ccăă p-c
rm. Ascultă să-mi fi locotenent, sau stegar. 
 p-căăune, ai să
Mai degrabă
degrabă locotenent, că
că stegar... nu poa' săsă stea de loc. 
STEPHANO 
Dom'le că
că pc să fugim. 
 pcăăun, n-o să
TRINCULO 
Şi nici n-o să
să mergem mă
măcar: o să
să st
 stăăm lungiţ
lungiţi, ca niş să deschidem gura. 
nişte cîini şi nici n-o să
STEPHANO 
Ascultăă, pocitanie, zi si tu ceva, dacă
Ascult dac ă e treab ă. 
 eşşti o pocitanie de treabă
CALIBAN 
Luminăţie,
Luminăţ ie, cum o duci? Dă
Dă-mi voie Să
Să-ţi ling sandalele. Pe celă
celălalt N-o să
să-l slujesc, fiindcă
fiindcă nu-i
viteaz. 
87 
TRINCULO 
Minţi, că
Minţ că pc
 pcăăun ageamiu: aş
aş fi în stare să
s ă dobor şi-un vagmistru. BăBă, peş
peşte stricat, ai mai vă
văzut tu om
fricos să
să bea cît am bă
b ăut eu azi? Fiindcă
Fiindcă e eşşti jumate peş
peşte, jumate că pcăăun, umbli cu minciuni? 
că pc
GALIBAN 
îşi bate joc de mine! îl laş
I-auzi-l cum îş stă pîne? 
la şi, stă
TRINCULO 
„Stăă pîne" —zice. Tîmpit că
„St  pcăăun! 
că pc
CALIBAN 
Auzi-l! Iar ăăşi!
şi! Muş
Muşcă-l, ză să crape! 
zău, să
STEPHANO 
Trinculo, tacă
tacă-ţi fleanca! Dacă
Dacă te r ăzvr ăteş
teşti, cel dintîi copac te-aş
te-aşteapt
teaptăă... Bietul că
că pc
 pcăăun e supusul
meu şi nu îngă să fie batjocorit. 
îngădui să
CALIBAN 
îţi mulţ
mulţumesc, prea nobile stă
stă pîn... Eş
Eşti bun să
să-mi mai asculţ
asculţi o dată rugăămintea? 
dată rug
STEPHANO 
Cu plă
plăcere: cazi în genunchi si zi-o înc-o dată
dat ă. Eu şi Trinculo stă te-ascultăm. 
stăm şi te-ascultă
in pe picioare. 
(Caliban îngenuncheaz ă , Stephano şi Trinculo abia se mai ţ in
(Intr ă Ariel, nevă zut de ei.) 
88  
CALIBAN 
Cum ţi-am mai spus, sînt robul unui zbir, un vr ă jitor care, prin viclenie, mi-a smuls această insulăă. 
această insul
minţi! 
Ba minţ
 

ARIEL 
CALIBAN (întorcîndu-se spre Trinculo) 
Minţţi tu, maimuţă
Min maimuţă   hîtr ă. Tare-aş
Tare-aş  vrea Să te ucidă stă pîn... Eu nu mint! 
ucidă  bravul meu stă
STEPHANO 
•  
Trinculo, să
să ştii că
că dac
 dacăă-i mai curmi vorba, îţ măsele. 
îţi zbor vreo cîteva mă
TRINCULO 
Păi, n-am zis nimic. 
STEPHANO 
Taci acum, o vorbă săă  n-aud. (Lui Caliban.) Zi-i 'nainte. 
vorbă s
CALIBAN 
Prin farmece pe insulă
insulă-a pus mîna — Furîndu-mi-o. Dac
Dacăă mă
 măria ta Vei vrea să
să mă
 mă r ăzbuni — şi ştiu
că po cutează... 
 poţţi Şi ai curajul... Ăsta nu cutează
89 
Asta aşa e. 
STEPHANO 
CALIBAN 
Vei fi stă pînul insulei, iar eu Te voi sluji. 
STEPHANO 
Dar cum să fac? Mă poţi duce la cetăţeanul ăla ? 
CALIBAN 
Da, da, stă pîne: adormit ţi-l dau 
Şi poţi să-i baţi şi-un cui în că păţînă. 
ARIEL 
Minţi, n-ai putere. 
CALIBAN 

Ce tot îndrugi,
nainte bea neghiobule,
Să  bea doar saramur pramatie!
ă. Nu-i Tear rog, măria ta, de
ăt Izvoarele loveapşte-l zdrav  ăn, Apoi ia-i şipul: de aci-
ă  dulce.
STEPHANO 
Trinculo, astîmpăr ă-te, c-o păţeşti. Dacă-l mai întrerupi pe că pcăun măcar c-o vorbă, pe legea mea
că las mila la o parte si fac din tine pastrama. 
90 
TRINCULO 
Dar ce-am f ăcut ? Nici n-am deschis gura. Uite, mă dau mai încolo, poftim. 
STEPHANO 
 N-ai zis tu că minte ? 
Tu minţi! 
ARIEL 
STEPHANO 
Mint? Na! (îl love şte.) Dacă ţi-a plăcut, mai spu-ne-mi şi altădată că mint. 
TRINCULO 
 N-am zis că minţi. Ce, eşti într-o ureche şi-ai şi surzit? Dar-ar ciuma-n şipul tău! Uite unde duce
 beţia. Lua-l-ar naiba de c ă pcăun, iar ţie cădea-ţi-ar mîna! 
Ha, ha, ha! 
CALIBAN 
STEPHANO 
Şi-acum, povesteşte mai departe... 
Iar tu dă-te mai încolo, (îl amenin ţă pe Trinculo.) 
CALIBAN 
GCG&" CLUJ 
GCG&"
- FILIALA MĂREŞTI - 
rrn. Awn VL*CU »'«< "
Să-l baţi pînă  se satur ă, pe urmă  „„„.^„n,,___  
îl bat şi eu.  '^tf >; * H  Ă   * 
STEPHANO 
Dă-te mai încolo. — Hai zi-i mai departe. 
CALIBAN 
Cum îţîţi spuneam, e obiceiul lui Să
Să doarm
 doarmăă dup
 dupăă mas
 masăă: du-te-acolo, la-i căcăr ţile şi dă
dă-i la cap c-un lemn,
îi spinteci burta c-un ţă ruşş, sau gîtul Cu un cuţ
ţăru cuţit i-l tai. Dar nu uita Să
S ă-i iei hîr ţoagele, că
căci f ăr ă ele
E-un tont cum sînt şi eu şi nici un duh Nu-l mai ascultă
ascult ă: toate îl ur ăsc La fel ca mine. Că Căr ţile, doar
ele, Pe foc le pui. Mai are si unelte — Aş
A şa le zice — şi ar vrea cu ele Să S ă-şi umple casa, cînd o va avea.
 

Dar cea mai mare-avere-a lui e fata, Frumoasă

Frumoas ă foc; el însuş
însuşi o numeş
numeşte „Fă
„Făr ă egal". Femei eu n-am
pămînt. 
văzut Afar' *de ea şi mama, Sycorax, Dar între ele-i o deosebire Ca de la ceruri la pă
STEPHANO 
frumoasă? 
Atîta de frumoasă
E chiar  
CALIBAN 
stă pîne. 
Da, stă
S-ar potrivi în patu-ţ frumoşi ţi-ar face. 
patu-ţi de minune Şi-0 droaie de copii frumoş
92 
STEPHANO 
Că pcâune, am să să-l ucid pe cetăţ
cetăţean
ean şi am să
să domnesc pe insulă
insulă împreun
 împreunăă cu fiică
fiică-sa, regina mea —
tr ăiasc
iascăă regele şi regina! Iar tu şi cu Trinculo veţ
veţi fi vice-regi... Ce zici de ideea asta, Trinculo, îţ
î ţi
 place? 
TRINCULO 
E straş nicăă. 
straşnic
STEPHANO 
Bate laba, îmi pare r ău că
că te-am pocnit. Numai vezi, cît tr ăie
ieşşti, ai grijă vorbeşti. 
grijă  ce vorbeş
CALIBAN 
într-o jumate ceas va adormi — îl vei ucide? 
STEPHANO 
Da, pe cinstea mea. 
ARIEL 
Stă
Stă pînului mă să-i dau de veste. 
mă duc să
datăă  cîntecelul ăla. 
Ce bine-mi pare! Să ne-nveselim... Mai zi-mi o dat
STEPHANO 
Dacă mă rogi tu, că pcăune, fac orice pentru tine. Hai, Trinculo, să  cîntăm. 
(Cînt ă.) 
Joc de ei ne batem, limba să le-o scoatem, Facem tot ce vrem.  
CALIBAN 
 Nu-i asta melodia. 
(Ariel clnt ă  melodia din fluier  şi tamburină.) STEPHANO  
Ce-o mai fi şi asta ? 
TRINCULO 
E cîntecelul nostru, cîntat de Jupîn Nimeni. 
STEPHANO (strîngînd pumnul) 
Dacă eşti om, arată-te. Iar dacă eşti diavol, f ă ce vrei. 
TRINCULO (plîng ăre ţ  ) O, iartă păcatele!  
iartă-mi pă
94 
STEPHANO 
Moartea stinge toate datoriile. Te sfidez, demone! (Deodat ă U piere curajul.) Fie-ţi milă  de noi! 
CALIBAN 
Ţi-e frică? 
STEPHANO 
 Nu, că pcăune, nu mi-e frică  de loc. 
CALIBAN 
Să nu te temi — căci insula e plină 
De zgomote şi melodii plăcute, 
Ce nu fac r ău. îmi zumzăie-n urechi 
Adesea mii de cobze şi de naiuri, 
Şi glasuri, uneori, ce mă adorm 
Din nou cînd mă trezesc după-un somn lung. 
Atunci, în vis, îmi pare că asupr ă-mi 
Se cască norii şi comori mi-arată, 
încît vreau iar s-adorm, cînd mă trezesc. 
STEPHANO 
îmi place împăr ăăţţia asta, în care muzica e pe degeaba. 
CALIBAN 
 Numai să scapi de Prospero. 
STEPHANO 
Vine şi asta — n-am uitat ce mi-ai spus. 
95 
TRINCULO 
Cîntecul se depă
depărteaz
rteazăă. Ce-ar fi să
să ne luă
luăm după
după el şi p-ormă să  ne facem treaba? 
p-ormă să
 

STEPHANO 
Ia-o-nainte, că
că pc
 pcăăune, te vom urma. Tare-aş
Tare-aş vrea să
să-l vă Gintă grozav. 
văd pe muzicantul ăla. Gintă
TRINCULO 
urmă, Stephano. 
Hai, vii? Eu r ămîn în urmă
(îl urmeaz ă pe Ariel, urctnd poteca de pe falez ă-) 
SCENA 3 
Crîngul de tei de deasupra pe
peşşterii lui Prospero, pe culmea stînoii. Alonso şi curtenii lui, obosiţ
obosiţi şi descurajaţ
descurajaţi, îş
îşi croiesc drum
 printre copaci. Gonzalo se tîr ăăşte celorlalţi. 
şte în urma celorlalţ
OONZALO 
Pe Sfînta Nă
Născă
scătoare, nu mai pot, Nu mă
mă mai ţin picioarele, alteţă
alteţă.. E-un labirint f ăr ă  sfîr şit. Dă
Dă-mi
Să m-odihnesc. 
voie Să
ALONSO 
Bătrîne, nu te cert, Fiind eu însumi ostenit de moarte. Şezi jos si te-odihneste... 
96 
(Alonso, Gonzalo, Adrian  şi Francisco se a şazâ.) 
Pînă-aici 
Pînă
Mi-a fost nă
nădejdea sfetnic: n-o ma
maii las S
Săă m
 măă-am
-amăăgeasc
geascăă. S-a-necat acela Pe care-l căut
utăăm, iar
odihnească! 
marea-şşi rîde De cercetarea noastr ă pe uscat... în pace odihnească
marea-
ANTONIO (care st ă  cu Setastian, ceva mai departe) 
Bine-mi pare 
Că şi-a pierdut nă
nădejdea. Nu cumva De hotă
hotărîrea noastr ă s
 săă te lepezi, Fiindc
Fiindcăă-am dat o dată greşş. 
dată gre
SEBASTIAN 
Aştept Un nou prilej, să-l folosim din plin. 
ANTONIO 
Ce-ai zice să
să-ncerc
-ncercăăm chiar astă
astă-noapte? Sînt osteniţ
osteniţi de drum si nu-s în stare Să
S ă stea de veghe ca în
daţi. 
alte daţ
SEBASTIAN 
La noapte,
noapte, deci. Nici un cuvînt m
mai
ai mult. 
mult.
deasupra lor.) 
(Se aude o muzică solemnă , ciudat ă. Apare Prospero, nevă zut, deasupra
7 — Furtuna 
97 
ALONSO 
Prieteni buni, ce-i cîntecul acesta? 
GON.ZALO 
O muzică încîntăătoare, dulce! 
muzică încînt
(Apar o mul  ime de f ă pturi ciudate, care a şaz ă o masă de 
 ţ ime
ospe ţ e,
e, apoi d ăn ţ uie ioase; după 
uie în jurul ei cu mi  şşcări gra ţ ioase;
ce-l poftesc la masă pe rege şi suita lui, dispar.) 
ALONSO 
Doamne-ajutăă! 
Ce-au fost aceste duhuri? Doamne-ajut
SEBASTIAN 
E-un teatru de pă
pă pu
 puşşi însufleţ
însufleţite. Acuma cred că
că-s inorogi pe lume Şi că
că-n Arabia e un copac în
care-i tronul pă măiastre. 
păsării mă
ANTONIO 
Da, cred şi eu. Iar de mai e vreun lucru De necrezut, jur că-i adevă
adevărat. Drumeţ
Drumeţii niciodată
niciodată n-au minţ
minţit,
De
Deşşi-s huliţ
huliţi de proş acasă. 
proşti cînd vin acasă
GONZALO 
M-ar crede cei din Neapol, de le-as spune Ce s-a-ntîmplat aici şi c-am vă
văzut Asemenea f ă pturi —
nu mă Că-s pămînteni ai insulei — ciudate 
mă-ndoiesc Că
98 
ţişare, dar mai delicate 
La-nf ăăţi
Decît sînt îndeobş noştri semeni?! 
îndeobşte-ai noş
PROSPERO (aparte) 
Prea bine zici, cinstite domn, că
c ăci unii Din cei de faţă   sînt mai r ăi ca dracul... 
faţă
ALONSO 
Mă  minunez vă
văzînd aceste chipuri; Atîta farmec au şi-atîta graţ
graţie! E muzic
muzicăă-n miş
mişcările lor
mute! 
PROSPERO (suriztnd sumbru) Nu te gr ă bi cu lauda, aşteaptă. 
FRANCISCO 

 
Ciudat cum
SEBASTIAN au pierit. 
Dar n-are-a face, Mîncarea ne-au lăsat-o şi — ni-e foame... 
 

(Se uit ă cu jind la masă.) Ce-ar fi să guşti puţin? 

ALONSO 
 Nu, n-am nevoie. 
99 
OONZALO 
 Nu-ţi fie teamă
 Nu-ţ teamă, sire. Cînd eram Copii, am fi crezut noi că, la munte, Sînt oameni care au, ca niş
ni şte tauri, Guş
Guşi
lungi — desagi de piele — sau că
că alţ
 alţii Au capu-n piept precum ne-ncredinţ
ne-ncredinţeaz
eazăă Drume
 Drumeţţii care-ncheie r ămăşaguri
ăşaguri
1
?
ALONSO 
M-aşez cu voi la masă
M-aş masă, chiar de-ar fi Cea de pe urmă
urm ă... Totuna îmi este, Că
Căci traiul mi-am tr ăit. Hai, frate, duce,
Urmeazăă-mi pilda, şezi si tu cu noi. 
Urmeaz
(Alonso, Sebastian şi Antonio iau loc la masă.) 
ăţ i  şşarea unei zgrip- 
(Tunete şi fulgere. Apare Ariel, cu înf ăţ 
oroaice înaripate. Bătînd din aripi face s ă dispar ă masa, 
 ţ oroaice
 printr-o vrajă ciudat ă.) 
ARIEL 
Sînteţi trei pă
Sînteţ toşşi, pe care marea, 
păcăto
Urmînd porunca soartei — ce-i stă st ă pîna 
Pămîntului — v-a azvîrlit aici, 
Pe insula aceasta f ăr ă oameni, 
Căci printre oameni n-aţ n-aţi putea tr ăi. 
scot săbiile.) V-am scos din minţ
(Cei trei scot minţi, fricoş alţii, 
fricoşilor; dar alţ
i Comentatorul ediţiei Cambridge e de părere că întreagă această replică îi apar ţine lui Antonio, nu bătrînului Gonzalo (n. tr.). 
100 

.v* 
La  fel de laş
f"'
laşi ca voi, s-ar spmzu£â' • •~ Sau
Sau îneca, de-ar fi în locul vostru! 
îneca, de-ar
intuie şte.) 
(Cei trei se reped să lovească , dar o vrajă îi  ţ intuie
 Nebunilor! Eu şi ortacii mei 
Sîntem ale destinului unelte. 
Cu să
să biile voastre aţ aţi putea 
Să-mpunge degrabă vîntul, sau 
-mpungeţţi mai degrabă
Să sfîş
 sfîşia
iaţţi rîzînda faţă
faţă-a mării, 
-a mă
Decît să smulgeţi din penetul meu 
să  smulgeţ
Măcar vreun fir. La fel de neatins 
Sînt ceilalţ
ceilalţi. Şi de-altminteri chiar de-aţ de-aţi vrea 
Tot n-aţ
n-aţi putea, că să biile voastre 
căci să
Prea grele-s pentru voi acum... Mi-e dat 
Să v-amintesc că că din Milan, voi trei 
Pe Prospero l-aţ l-aţi alungat, zvîrlindu-l 
Pe mare — care fapta v-a plă plătit-o! —  
Cu mîndra-i copilită împreună. 
copilită  împreună
Drept care cerul, care doar amînă amînă, 
Făr ă-a uita, a aţîtat uscatul 
marea, împotriva voastr ă — da, 
Şi marea,
asmuţit asupra voastr ă  toate 
A asmuţ
Fă pturile păpămîntului si mă mării... 
Alonso, ţie ţi-a luat feciorul 
Şi-acum, prin mine, îţi vesteş vesteşte-o moarte —  
O vei simţsimţi la fiecare pas 
Pe insula aceasta f ăr ă via ţă;; 
 viaţă
De-a ei mînie, doar prin pocă poc ăin ţă 
inţă
Şi-o viaţă
viaţă   f ăr ă  pat
patăă, po scă pa. 
poţţi scă
101 
Ariel dispare; reapar, înso ţ ite
(Se aude un tunet si Ariel ite de o muzică suavă , gra ţ ioasele
ioasele f ă pturi, care, dansînd
dansînd si f ăcînd fel de fel de grimase,
 scot masa afar ă din scenă.) 
PROSPERO 
Ai fost grozav în rolul zgripţ
zgripţoroaicei, Scump Ariel — cu m
mult
ult firesc, întocmai Precum ţi-am poruncit.
Şi n-ai uitatrolul.
admirabil, Nimic Da,dinsi-a
cef aveai de spus.
ăcut efectul La fel
vraja Şi Duş
mea: celelalte
Du şmanii duhuri
mei, cusi-au jucat
minţile
minţ Sînt înţire,
Cu-nsufle
Cu-nsufleţ
robite, puterea mea.
 

c ă-i mort — şi la Miranda lui Şi-a mea. 

în starea asta Ii las, iar eu mă duc la Ferdinand — Ei cred că
(Iese.) 
GONZALO 
Dar ce ai, sire, pentru Dumnezeu ?! De ce pprivirea
rivirea aasta cităă? 
sta r ătăcit
ALONSO 
E groaznic! Se f ăcea că
că îmi vorbesc Talazurile, că  îmi cîntă
cîntă vîntul, Iar tunetul, cu orga lui
cumplităă, Acelaş
cumplit Acelaşi nume — PROSPERO-mi rostea, Ca un ecou. Acuma ştiu de ce Fecioru-mi zace-n
 patul lui de alge; . 
102 

(Seărepede
M să-l
  ducspre
să cautSEBASTIAN
mare.) în adîncul mării, Să
  mă culcuşul. 
Să-mpart cu el culcuş
De-ar veni Toţ m-aş bate. 
Toţi demonii pe rînd, cu ei m-aş
ANTONIO 
însoţesc. 
Te însoţ
(Ies cusabia în mină , înnebuni ţ 
 ţ i.)  
i.) GONZALO
Da, sînt pierduţ
pierduţi toţ
toţi trei. Pă
Păcatul lor, ca o otrav
otravăă-nceat
-nceatăă, începe a-i m
muuşca pe din
dinăăuntru. Voi, ce
sînteţţi mai sprinteni decît mine, Urmaţ
sînte Urma ţi-i şi opriţ îndeamn ă. 
opriţi-i de la fapta La care nebunia îi îndeamnă
ADRIAN 
Urmeazăă-ne, te rog. 
Urmeaz
(Pornesc pe urmele celor trei.)  
ACTUL IV 
SCENA l 
în faţ
faţa peş
peşterii lui Prospero. Prospe
Prospero peşte: ă  cu Ferdinand şi Miranda. 
ro iese din peş
PROSPERO 
De-am fost prea aspru în pedeapsa mea, R ăsplata ce ţi-o dau îndreaptă
îndreaptă r ăul: îţ
îţi dau o parte-a vieţ
vieţii
mele, partea Care mă
mă ţine-n viaţă
viaţă.. Deci, a ta e. La cazne te-arn supus, ca să-ţi încerc Iubirea. Ai trecut
Această încercare. De aceea, In faţ
ciudat de bine Această fa ţa cerului îţ
îţi întă
întăresc Bogatul dar. O, Ferdinand, nu
rîde C-o laud: vei vedea curînd că
că-ntrece Cu mult oriş laudă. 
orişice laudă
FERDINAND 
orişice mi-ar spune. 
Te cred, Oracolele oriş
PROSPERO  
Primeşte-mi fiica-n dar şi drept r ăsplata 
Primeş
Prea vrednic dobîndită
dobîndită. Dar săsă ştii 
Că de te-atingi de fecioria ei 1
sfinţita cununie, 
'Nainte de sfinţ
rodită 
Unirea voastr ă nu va fi rodită
De nici o ploaie-a cerului: doar ur ă, 
Dispreţţ şi vrajbă
Dispre nupţial 
vrajbă patul nupţ
Vi-l vor aş
aşterne-ncît vă silă 
vă va fi silă
De el, amîndurora. Deci, doar tor ţa 
Lui Himeneu să să-ţi lumineze calea. 
FERDINAND   la zile liniş
Cum nănăzuiesc liniştite, 
Copii frumoş
frumoşi şi viaţă -ndelungatăă, 
viaţă-ndelungat
Cu-o dragoste ca asta — nici un demon  
 Nu-mi poate ispiti cu negre iaduri 
Şi amă
amăgeli onoarea. I-aş I-aş r ă pi 
Acelei zile str ălucite nimbul, 
Doar cînd aş că-ai lui Phoebus cai  
aş crede că
Au damblagii, sau că că frumoasa Noapte 
intuităă-n iad. 
E ţintuit
PROSPERO 
Frumos vorbit-ai. Deci, stai cu ea de vorbă: e a ta... 
ii se retrag şi se a şaz ă  ceva mai încolo, pe banca de piatr ă. Prospero î  şi ridică  toiagul.) 
(îndr ă gosti  ţ 
ţ ii
lin original „virgin-hnol"  —centur ă  de castitate (n. tr.) 
104 

106 
slug ă! 
Hei, Ariel, prea harnica mea slugă
 

(Apare Ariel.)  
ARIEL 
Aici sînt. Ce doreş stă pînul meu? 
doreşti, stă
PROSPERO 
Tu şi ortacii tă mi-aţi împlinit 
tăi mi-aţ
poruncă. 
Cu vrednicie ultima poruncă
Acum, văvă dau o nouă -nsăărcinare: 
nouă-ns
Adu-mi aici alaiul peste care 
Te-am pus stă
stă pîn — dar repede, că căci vreau 
Să-ncînt privirea tinerei perechi 
plăsmuire a masiei mele: 
Cu-o plă
l o 
Eu le-am f ăgăduit-o, şi-o aş teaptăă. 
aşteapt
ARIEL 
 Numaidecît? 
PROSPERO 
In clipa asta chiar. 
ARIEL 
Pînăă să
Pîn  să zici „Ai plecat?" Şi ssăă mai r ăsufli-o dat' Pe toţ
toţi ţi i-am adunat — Mă
M ă iube stă pîne, oare? 
 iubeşşti, stă

PROSPERO 
Da, Ariel, din inim Să nu vii Decît cînd îmi vei auzi chemarea.  
inimăă. — Să
Fireşşte. 
Fire
ARIEL (Dispare.) 
PROSPERO (întorcîndu-se la Ferdinand) 

Vezi
 jur  cuvîntul
ămîntul ă ţi-lgrav.
cel să
smai ţii, Pornirilor săcumpă
Să fii Maisă  nu ăletat,
cump daidefrîu
vreiliber, ăcicuvîntul.
să-ţiCţii.
să pentru focul
  sîngelui e-un pai Chiar
FERDINAND 
Pe pace fii, că
căci neaua virginală
virginală Ce-o port pe inimă
inimă îmi potoleş vă paie.1
potoleşte A trupului vă
PROSPERO 
Bine... Vino, 
E vremea, Ariel: rnai multe duhuri Adu, decît vreunul să
să lipseasc
 lipseascăă. Tă
Tăcere, numai ochi să Tăcere! 
să fim! Tă
(Se aude o muzică suavă.) 
socotit sediul pasiunilor (n. tr.). 
l In original: „ardour of my liver" — ar şiţa ficatului — ficatul fiind socotit

108 
MASCARADA 
 Apare Iris IRIS 
Zeiţă Ceres, holdele-ţi înalte 
De grîu, de orz, de-ovăz şi celelalte —  
Păşunile din munţi, cu oi blajine, 
Imaşurile de fîneaţă pline, 
Zăvoaiele pe care-April le împle 
Cu crini, de pus naiadelor la tîmple —  
Dumbr ăvile, a căror umbr ă deasă 
O caută acel pe care-l lasă 
Ibovnica; şi viile bogate, 
Şi ţărmul sterp, cu stînci, pe care-ades 
Te-ntinzi la soare — lasă-acestea toate: 
A Cerului cr ăiasă m-a trimes 
Pe mine, curcubeul ei, să-ţi spun 
Că vrea să-i fii, la joc, tovar ăăşş bun. 
Văd carul ei, cel tras de păunite: 
Hai, Ceres, spune-i bun venit zeiţei. 
(Carul Junonei apare pe bolt ă. Intr ă Ceres.) 
CERES 
Salut, o sol pestriţ, ce pe vecie Ascul ţi de a lui Jupiter soţie Şi, cu-âripi ca şofranul, peste flori îmi picuri rniere şi îmi
înf ăşori Pămînturile-n straşnice covoare -Stă pîna ta de ce mă cheamă oare? 
IRIS 
Spre a nunti o dragoste curată Şi-a-i da o zestre binemeritat ă. 
CERES
Drag arc ceresc, întîi să-mi spui, de vrei, 
 

Dacă Venera şi feciorul ei 

Sînt cu regina, fiindcă-am jurat 
Să nu-i mai văd, de cînd l-au ajutat 
Pe Pluton să-mi r ă pească biata fiică. 
IRIS 
De ea tu n-ai temei să-ţi fie frică: 
Am întîlnit-o printre nori — zbura 
Spre Pâphos, cu fecioru-i după ea. 
Pe-aici cînd au trecut, au vrut cu-o vrajă 
 Nesă buită să mi-i prindă-n mreajă 
Pe-acesti logodnici, juruiţi să fie 
Făr ă prihană pîn-la cununie. 
zadar: ibovnica lui Marte 
Dar în zadar:
foarte, 
A dat iar greş. Iar fiul ei, trist foarte,
Săgeţile-otr ăvite si le-a frînt 
Şi a rostit fierbinte jur ămînt 
Să nu mai tragă, ci, ca un ştrengar  
Cu vr ă biile să se joace doar. 
(Junona coboar ă  din carul ei.) 
CERES 
Junona, cea mai mîndr ă-ntre regine, Soseşte: după paşi o simt că vine. 
JUNONA 
Ce faci, iubită
iubită sor ă ? Hai cu mine, Perechea asta s-o blagoslovim — S
Săă prop
 propăş eascăă-n pace să
ăşeasc să-i
dorim! 
(Clnt ă.)  
Bunăăstare, armonie, Mulţ
Bun Mulţi copii şi bucurie Azi Junona vă
vă ureaz
 ureazăă Şi vă binecuvînteazăă. 
vă binecuvînteaz
CERKS 
Roade multe şi bogate Şi hambare-ndoldorate; Vite grele de ciorchine, Holde mari, cu spice pline;
Primul prunc să
să vin
 vinăă-n lume După
După seceri
 secerişş anume. Grijile să
să nu vă
vă plou
 plouăă — Ceres vă
vă ureaz  vouăă. 
 ureazăă vou
FERDINAND 
fermecătoare. Oare Sînt duhuri? 
Ce ar ătări fermecă
PROSPERO 
Duhuri, da: eu le-am chemat Din lumea lor, spre a da trup si viaţă  închipuirii mele. 
via ţă închipuirii
FERDINAND 
O, aş vrea 
In paradisu-acesta să
să tr ăiesc O veş
veşnicie, lîngă
lîngă un pă înţelept si minunat. 
părinte Atît de înţ
 şi vorbesc în  şoapt ă , apoi o trimit pe Iris
(Junona si Ceres î  cu o solie.) 
MIRANDA 
Iubitul meu, tă îşi şoptesc.1
tăcere, ccăăci Junona Şi Ceres îş
PROSPERO 
Mai e ceva De împlinit. Tă
Tăceţ rupeţi vraja! 
ceţi, nu rupeţ
IRIS 
Voi, nimfe ale apelor de munte, Cu ochi blajini şi verzi cununi pe frunte, Lă
Lăsa
saţţi nahlapii şi porniţ
porniţi,
alai:
curatăJunona
curat ă.  vă pofte
vă pofteşşte pe-acest plai. Veniţ
Veniţi, fecioare-nimfe, de îndată
îndată Să
 Să-ncunun
-ncununăăm o dragoste
(Intr ă un grup de nimfe.)  
Secer ători trudiţ Veniţi si voi aici, de pe ogoare.  
trudiţi şi ar şi de soare, Veniţ
i In primul folio (din 1623) această
această replic
 replicăă e atribuită
atribuită lui Prospero. Editorul Aldis Wright a emis pentru prima oar ă în 1866 ipoteza că
că 
replica e a Mlrandei (n. tr.). 
110  
111  
•  
 puneţţi ppăălăriile de paie 
Vă pune
Şi-n hor ă prinde
 prindeţţi nimfele băbălaie. 
(Intr ă un grup de cosa şi, îmbr ăca ţ i în straie de sărbătoare. Se al ătur ă nimfelor într-un dans plin de gra ţ ie,
ie, spre sfîr- şitul căruia
 Prospero tresare deodat ă  şşi începe să vorbească. Se aude apoi un zgomot ciudat, înv ălmăşit, iar dansatorii ies cu vizibil ă părere de
r ău.)  
PROSPERO (aparte) 
Uitasem de mîr şava uneltire Urzită
Urzită împotriva vieţ aliaţii lui. Se-apropie momentul. 
vieţii mele De Caliban şi aliaţ
(C ătre duhuri) 
plecaţi. Ajunge. 
Foarte bine! Şi-acum, plecaţ
FERDINAND  
Tatăăl ttăău E mistuit
Tat de-o patimă  ciudatăă. 
patimă ciudat
MIRANDA 
 

 N-a fost nicicînd atît de mînios. 

PROSPERO 
Pari tulburat, bă
băiete, şi speriat: Fii vesel. Doar peţ sfîrsită, 
peţrecerea-i sfîrsită
112 
Actorii, cum ţi-am spus, au fost doar duhuri 
Şi toate s-au topit acum în aer: 
Aidoma acestei nănăluciri, 
Palatele şi turnurile-nalte, 
însuşi globu-acesta 
Şi templele, şi însuş
Cu totlă
Făr-a lăce-i viu pe
sa vreo urmelă—
urmă vor topiă  
, caseşi-aceast
i-această
Părelnic viaţa noastr ă 
relnicăă serbare: viaţ
E din plă
plămada viselor f ăcut cutăă, 
Şi somnul o-mpresoar ă... Domnul meu, 
Sînt tulburat, îmi iartă  slă biciunea —  
iartă slă
Bătrîna-mi minte-i r ăvăşit ăşităă-acum. 
De beteş
beteşugu-acesta să  nu-ţţi pese. 
să nu-
Retrage-te-n chilia mea, de vrei, 
Şi te-odihneş
te-odihneşte. Voi umbla puţ puţin, 
liniştesc înfierbîntata minte. 
Şă-mi liniş
Şă-mi
PERDINAND şi MIRANDA 
 Noi îţ
îţi dorim să dobîndeşti iar pacea. (Ies amîndoi.) PROSPERO 
să-ţi dobîndeş
Şă-mi vii ca gîndul! Haide, Ariel! De tine-i vorba. 
(Apare Ariel.) ARIEL 
Cu-al tă porunceşti? 
tău gînd sînt una. Ce porunceş
8 —Furtuna  113  
PROSPERO 
să fim gata A-l întîlni pe Caliban. 
E vremea să
ARIEL 
Stă pîne, 
Stă
Cînd am jucat în rolul blîndei Ceres,1 Am vrut să S ă nu te superi. 
să-ţi spun, dar m-am temut apoi Să
Pe tică loşşi ? 
ticălo
PROSPERO 
Unde i-ai llăăsat 
ARIEL 
Ti-am spus: erau beţ
beţi turtă
turtă Şi bbăătăioş
ioşi, încît loveau vă
văzduhul Că
Că le-adia pe-obraji — şi chiar pă
pămîntul
Că le-atingea picioarele. Şi totuş
totuşi Erau mereu cu gîndul la complot. Cînd am izbit în tamburină
tamburin ă-o dată
dată,
Ca niş
nişte cai urechile-ş
urechile-şi ciulir ă, Holbar ă ochii şi adulmecar ă, Cu nă
nările umflate, melodia. Atît de mult
le-am fermecat auzul, Că spin ării, ce i-au împuns amarnic. 
Că m-au urmat, ca mînjii glasul iepei, Prin spină
zeiţei Ceres (n. tr.). 
i Din pricina lipsei de actori a „trupei regelui", Ariel juca şi rolul zeiţ
114 
urmă, i-am lă
La urmă lăsat în smîrcul verde Din dosul grotei; pînă
pîn ă la bă
bărbie-s Vîrîţ
Vîrîţi în smîrcul mai duhlit ca
ei. 
PROSPERO 
Bine-ai f ăcut. Fă
Fă ptura nevă
nevăzut
zutăă P
 Păăstreaz
streazăă-ţi-o: mai am de ea nevoie. Adu-mi aici zorzoanele din casă
cas ă 
 — Momeală
Momeală pentru hoţ hoţi. 
ARIEL 
mă duc. 
Mă duc, mă
PROSPERO 
Un diavol înnă
înnăscut, de-a că
cărui fire învăţ
învăţul
ul nu se prinde, în zadar M-am str ăduit să să-l schimb: cu anii,
trupul I-e si mai hîd, iar sufletul mai putred... îi schingiuiesc pe toţ pînă la sînge! 
to ţi, pînă
(Reapare Ariel, încărcat cu ve şminte str ălucitoare etc.) AtîrnAtîrnăă-le pe o ramur ă de tei.  
(Ariel le atîrnă. Prospero şi Ariel r ămîn nevă zu ţ i.
i. Intr ă Caliban, Stephano  şi Trinculo, uzi leoarc ă.)  
CALIBAN 
Călca
lcaţţi tiptil, să
să n-aud m ăcar. Aici i-e vizuina. 
 n-audăă sobolul Un pas mă
8* 
115 

STEPHANO  
bătut joc de noi. 
Ascultăă, pocitanie, zîna ta, de care ziceai că-i cumsecade, şi-a cam bă
Ascult
TRINCULO 
 

Mă că
 că pc
 pcăăune, tot trupul îmi miroase a pi
pişă sup ărat foc. 
şăllău de cal, drept care nasul s-a supă
STEPHANO  
La fel şi-al meu... Auzi, că
că pc
 pcăăune? Dac
Dacăă m
 măă-n-furii pe tine, să
să ştii că
că... « 
 
(Scoate cu ţ itul.)
TRINCULO 
S-a zis cu tine, că pcăăune. 
că pc
CALIBAN (umil) 
Stă pîne, ai încredere în mine, 
Stă
 bdăător: r ăsplata te va face 
Fii r ă bd
Să ui
E liniţişde
 uiţ
liniş neplămiezul
neplă
te ca-n nopţiiţiîncă
ceri... Vorbiţ
Vorbi
nopţ înc   ă: 
înăş...oapt
oaptă
TRINCULO 
Măcar de nu ne-am fi pierdut clondirele în smîrc...  
STEPHANO  
Da, că
că pc
 pcăăune, asta nu-i doar o ruş  seamăăn. 
ruşine, ci şi o pierdere f ăr ă seam
116 
TRINCULO 
Mă doare mai mult decît că
c ă m-am udat. Şi mai zici, că pc
 pcăăune, că zînă cumsecade! 
că-i o zînă
STEPHANO  
Mă duc să
să-mi scot şipul din baltă
baltă, chiar de-ar fi să
să m pînă peste urechi în noroi. 
 măă vîr pînă
CALIBAN 
Stai liniş măria ta... 
liniştit mă
(Se Ur ă  
ăşşte pînă la gura pe şterii.)
Aici 
E gura peş
peşterii... Pă
Pătrunzi tiptil Şi săvîr şesti acea nelegiuire Prin care-ajungi al insulei stă
st ă pîn, Iar eu,
 pe veci, o prea plecată  slugăă. 
plecată slug
Bate laba. 
STEPHANO încep ssăă  nutresc gînduri sîngeroase. 
TRINCULO (tr ă gînd cu ochiul la ve şmintele atîrnate) 
O, rege Stephano! Alteţă
Alteţă!! Mă
Mărite domn Ste-phano (apucă o haină ) uite ce garderobă
garderobă te-a -teaptăă! 
 te-aşş-teapt
CALIBAN 
 Nebunule, sînt niş zdrenţe doar! 
nişte zdrenţ
117 

TRINCULO 
Da de unde, că pcăăune! (îmbr ăcînd haina.) Ştim noi ce-i o zdreanţă
că pc opăie.) 
zdreanţă.. O, rege Stephano ! (începe să  ţ ţ op
STEPHANO 
Dă-o-ncoace, c-o vreau eu. 
Scoate haina de pe tine, Trinculo. Vezi pumnul ăsta? Dă
TRINCULO O vei avea mă i-o scoate cu părere de r ău.) 
măria ta. ( Ş 
Ş i-o
CALIBAN 
R ămîne-
mîne-ţţi-ar în gît! Ce ţi-a venit, Nebunule, de ţi-au căcăzut cu tronc Aceste boarfe? Lasă
Lasă-le! întîi Să
Să-l omorîm,
căci dacă
dacă se trezeş
trezeşte E vai de noi, ne tă
t ă băceşte pielea. 
 băceş
STEPHANO 
Ţ ine-ţşţi-o că pc (O îmbracă.) Acu' jiletca-i sub tei, pe umerii
ine-
mei, i gura, că
să-mi
să tinăăune.
 pcă
tină Nenetotteiule,
 de cald anul. nu cumva jiletca asta-i a mea?
118 
TRINCULO (dîrdîind) Da, zău, măria ta, fur ăm cu toptanul!1
STEPHANO 
Bunăăă!! Ţine-o haină
Bunăăă haină pentru gluma asta: sub domnia mea, oamenii de duh vor fi r ăsplă
splăti
tiţţi cum se cuvine.
hain ă. 
„Fur ăm cu toptanul" - da, bine zis. Mai na o haină
TRINCULO 
Că pc
 pcăăune, pune-ţ
pune-ţi puţ deşte şi ia ţoalele care au mai r ămas. 
puţin clei pe deş
CALIBAN
 
tf 
 
 Nu mă
mă ating de ele. Pierdem vremea Şi-o să
să ne pomenim schimbaţ
schimbaţi în gîste Sau chiar în cimpanzei cu fruntea
strimtăă. 
strimt
STEPHANO 
Că pc
 pcăăune, pune mîna şi ajută
ajută-ne să
să că
 căr ăm boarfele astea pînă
pînă la polobocul meu de vin, altminteri te dau afar ă din
ăţie. Hai, ţine asta. 
împăăr ăţie.
împ
TRINCULO 
Şi asta. 
lin original joc de cuvinte intraductibil; pornind de la „line", vechi cuvînt echivalent cu linie (tei) Shakespeare ajunge la
„under the line" (cu sens de „la ecuator"). Trinculo face un calambur: „we steal by line and lenei", expresie însemnînd: cu
metrul, exact (n. tr.). 
 

Da, şi asta. 
STEPHANO  
(îl încarcă.) 
f"Se aud chiote de vînătoare. Apar o Sumedenie de duhuri 
cu chip de cline şi încep să-i fug ărească. Prospero şi Ariel  
le asmut.) 
PROSPERO 
Hai tu Duh al munţilor! 
ARIEL 
Şo pe ei, Argint Viu! 
PROSPERO 
Hai, Furie! Uite colo, Tiran! Şo pe ei! (Caliban, Stephano si Trinculo sînt alunga ţ i din scenă.) 
Poruncă spiriduşilor le dau Să-i facă zob, să-i macine-n dureri; De-atîtea vîn ătăi cîte-au să aibă, Să 
fie mai tărcaţi decît un tigru. 
ARIEL 
Auzi-i cum r ăcnesc. 
PROSPERO 
Să-i fugărească  ' Amarnic. — Da, acum îi am în mînă Pe toţi vr ă jmaşii mei. Str ădania mea 
120 
Se va sfîr şi curînd, iar tu putea-vei Zburda în libertate, încă-un pic Slujeşte-mă şi-al tău va fi
văzduhul. 
(Iese.) 
ACTUL V 
SCENA l 
în faţ
faţa peş
peşterii lui Prospero. Acesta apare în veş
veşmintele sale vr ă jitore însoţit de Ariel. 
 jitoreşşti, însoţ
PROSPERO 
împlineşte tot ce-am pus la cale. Am vr ă ji de soi şi duhuri ce m-ascultă
Se împlineş m-ascultă, Iar vremea-ş
vremea-şi mină
mină carul
înainte. Ce or ă e? 
ARIEL 
Că munca noastr ă va-nceta la sase. 
E şase si spuneai Că
PROSPERO 
Am spus aş soţii lui ce fac, Ia spune-mi?  
aşa, cînd am stîrnit furtuna... Dar regele şi soţ
122 
ARIEL 
Sînt închiş
închişi ca mai 'nainte — Cum i-ai vă v ăzut — în acel crîng de tei Ce-ti apă
ap ăr ă chilia de furtuni. Nu ies
de-acolo, de nu-i slobozeş
slobozeşti. Toţ
Toţi trei: monarhul, frate-să
frate-său, precum Şi fratele matale, aiurează
aiurează, Iar
ceilalţţi îi deplîng, nenorociţ
ceilal nenorociţi, îndeosebi cel că
căruia îi zici „Bă
„Bătrînul şi cinstitul lord Gonzalo": Pe barba
lui curg lacrimile-întocmai Ca ploaia-n streşstreşini... Vraja ta i-a prins Atît de zdravă
zdrav ăn, că
că, de i-ai vedea,
inimă te-ai înmuia. 
La inimă
PROSPERO 
Crezi, oare? 
ARIEL 

Eu, de-aş  fi om, m-as înmuia. 

de-aş
PROSPERO
Şi eu... 
Dacăă pe tine, care eş
Dac eşti doar duh, Te-nduioş
Te-nduioşeazeazăă starea lor, pe mine, Care li-s semen şi-am aceleaş
aceleaşi patimi, Cum
ar putea să
să nu mă
mă mi
 mişşte-adînc? Deş
Deşi tică
ticălo mă-nfurie, Chem Cugetul, mai darnic, împotriva 
loşşia lo"r mă
123 

Mîniei: în virtute stă

stă noble
 nobleţţea, Nu-n r ăzbunare. Mă
Mă opresc aici: MăMă mul
 mulţţumesc cu pocă
pocăin
inţţa lor. Hai,
dă-Ie drumul, .Ariel. Voi rupe Aceste vr ă ji, să
să-şi vină în şişi. 
vină iar în fire Pentru-a putea redeveni ei înş
ARIBL 
Stăpîne, ţi-i aduc numaidecît. (Dispare.) 
PROSPERO (Descrie un cerc magic cu toiagul.) 
Voi, iazme ale apei şi ppăădurii, 
Şi voi, ce f ăr ă urme pe nisip 
după Neptun, cînd scade marea, 
Fugiţţi după
Fugi
Şi-l ocoliţ creşte iar. Voi, duhuri 
ocoliţi, cînd creş
Ce în lumina
O iarbă
iarb ă creaţă,lunii
 creaţă semoiănaţ
semă
, nu de na
pă i  ă —  
păţscut
scută
împliniţi 
Şi voi, ce-n miez de noapte împliniţ
 

rîdeţi 
Ciupercile — precum şi voi, ce rîdeţ
sună ceasul stingerii, — prin voi,  
Cînd sună
slabe-aţi fi, am fost în stare 
Oricît de slabe-aţ
de-amiază, 
Să scad lumina soarelui de-amiază
Să slobozesc nănă prasnicele vînturi 
Şi să bolţile cu marea. 
să încaier bolţ
Am dat pe mîna tunetului focul;  
său tr ăsnet 
Lui Jupiter, cu propriul să
I-amtemelii
Din despicat stejarul.
înaltul Zguduind  
promontoriu,
124 
Am smuls din r ădăcin cinăă pini şi cedri. 
Tot eu am dat mormintelor poruncă poruncă 
Să se deschidă trezindu-şi mor ţii 
deschidă şi trezindu-ş
Să-i lase-n lume... De magia-mi cruntă cruntă 
Mă lep iată. Vreau sa mai stîrnesc  
 lepăăd, iată
O muzică
muzică divin
 divinăă, ca să facă 
să-i facă
Să-mi înţ
înţeleag gmdul.(Ridicînd toiagul.)După-aceea 
eleagăă  gmdul.(Ridicînd
îmi frîng toiagul şi-l îngrop în ţă rnăă, 
ţărn
Iar cartea am s-o zvîrl într-un adînc  
niciodată. 
 Necercetat de nimeni, niciodată
(Se aude o muzic ă solemnă. Reapare Ariel, urmat de Alonso, care d ă din mîini ca un nebun,  şi de Gon-zalo. Apoi intr ă în scenă Sebastian si
gesturi asemănătoare, urma ţ i de Adrian  şi Francisco. To ţ i intr ă în cercul desenat de Prospero  şi r ămîn ca vr ă ji  ţ 
 Antonio, cu gesturi ţ i.i. V ă zîndu-i
astfel, Prospero vorbe şte.) 
 
PROSPERO (lui Alonso)
Un cînt solemn e leacul cel mai bun Al unei minţ min ţi bolnave. Liniş
Linişte
teşşte-
te-ţţi înfierbîntatul cap, lipsit de
cuget. R ămîi în cerc, eş
eşti ţintuit de-o vrajă
vrajă... Cinstite domn Gonzalo, ochii mei Vă Văzîndu-i pe ai tătăi se-
nlă
nlăcr ămeaz
meazăă... Se risipeş
risipeşte vraja şi, precum in noapte se strecoar ă zorii limpezi Şi bezna o topesc, la fel
încep Şi ei să
să-alunge ceaţ
ceaţa neş
neştiin învăluise judecata... 
tiinţţei Ce le învă
125 
O, vrednice Gonzalo, credincios 
slujeşti, 
Aceluia pe care îl slujeş
salvată Cu vorba şi cu fapta, 
Tu m-ai salvată
splăti-o... 
Credinţţa eu din plin ţi-oi r ăsplă
Credin
Alonso, tu ai fost prea crud cu mine  
Şi fiica mea, de fratele tăt ău pus —  
ispăşeeşti azi vina, Sebastiane... 
Iţi ispăş
Pe tine, frate-al meu, hr ănit cu-ambitii 
Ce ţi-au stîrpit în suflet omenia,  
Incît ai încercat, cu Sebastian 
 — Ce-i şi mai chinuit de remuşremuşcări —  
Pe rege săsă-l omori, te iert acum, 
Oricît ai fi de vitreg... Judecata  
limpezească a-nceput: 
Să li se limpezească
Se-apropie ca valurile mă mării 
De ţă minţii lor... 
rmu-ntunecat al minţ
ţărmu-ntunecat
Toţ
Toţi mămă privesc, dar nu mămă recunosc. 
peşter ă adu-mi 
Hei, Ariel, din peş
Coroana şi topuzul. 
(Ariel zboar ă  spre pe şter ă.) 
Lepăd masca 
Lepă
Şi mă
mă ar ăt aaşşa cum în Milano Am fost cîndva. Hai, duhule, gr ă be
 beşşte, îţ îndată libertatea. 
îţi voi reda îndată
 ţşi-l ajut ă pe Prospero să se-m-brace.) 
(Ariel se întoarce, cînlînd 
ARIEL 

Zbor
126 sprinţare Şi m-ascund în cîte-o floare 
  cu-albinele sprinţ
Cînd vreo buhă dă chemare. 
buhă dă
 

călare 
După var ă  zbor, că
După
Pe-a liliecilor spinare. 
să fiu, 
Fericit şi vesel o să
mlădiu. 
Sub o floare de pe-un ram mlă
PROSPKRO 
aşa... 
O, cît îmi vei lipsi, drag Ariel! Dar vei fi slobod. Da, aaşşa, aş
(Ariel U ajut ă să se îmbrace.) 
Şi-acum, pîn' la corabia regeasca Să
Să-mi zbori, sol nevă
nevăzut, îi vei găsi Pe mateloţ
mateloţi pe punte, adormiţ
adormiţi.
Sînt treji doar că
că pitanul şi cu şeful De echipaj: adu-mi-i de îndată
îndată.
ARIEL   
Sorbind vă
văzduhul, fi-voi înapoi Pîn' să
să apuce inima să
să-ţi bată două ori. 
bată De două
 
(Dispare.)
GONZALO 
Acesta e tă suferinţei, 
tărîmul suferinţ
Al spaimei şi-al minunilor. O, Doamne, 
Ajutăă-ne de-aicea să
Ajut să sc  păăm! 
 scăă p
127 
PROSPERO 
Priveşte, rege, ai în faţ
Priveş faţa ta 
Pe Prospero, nedreptăţ
nedreptăţitulitul duce 
Al mîndrului Milan. Şi ca dovadă dovadă 
Că-i viu acela care îţ vorbeşte, 
îţi vorbeş
ţişez şi îîţţi urez şi ţie 
Te-mbr ăăţi
Şi celorlalţ „Bine-aţi venit!" 
celorlalţi, un cald: „Bine-aţ
ALONSO
 Nu   eş
ştiu de eşti chiar el, sau o nă
năluc
lucăă Din cele ce de-un timp mă
m ă am
 amăăgesc. Dar inima îţîţi bate, vă
văd —
eşti viu. Din clipa cînd mi-ai apă
ap ărut în faţă
faţă,, Cumplitul zbucium, ce m măă  adusese în ppragul
ragul nebuniei, m-
a lăsat. Presimt c-a fost o stranie poveste — De s-a sfîr şit cumva... îţ îţi dau-napoi Ducatul, şi te
rog să
să-mi ier ţi greş via ţă?? 
greşeala. Dar cum de-i Prospero aici si-n viaţă
PROSPERO (lui Gonzalo) 
Te voi îmbr ăăţi întrupatăă. 
ţişa întîi pe tine, Prieten drag — eeşşti cinstea întrupat
GONZALO 
O fi sau nu aievea ? N-am să jur. 
128 
PROSPERO 
Vă mai aflaţ vrajă 
aflaţi, pesemne, sub o vrajă
A insulei, de puneţ la-ndoială 
puneţi la-ndoială
Tot ce vedeţ —Bine-aţi venit, prieteni! 
vedeţi. —Bine-aţ
(Aparte, lui Sebastian şi Antonio.) 
Cît despre voi, nevrednicii mei domni, A regelui mînie as putea, De-a
De-aşş  vrea, să
să  o abat
asupra (lui ăAntonio)
voastr 
SEBASTIAN Vădindu-v
, Vădindu-vă
  Să spun ce ştiu. 
ă tr ădarea. Dar nu-i vremea Să
Vorbeste-n el Satana. 
PROSPERO 
De fel... Cît despre tine, om nevrednic — M-as pîngă
pîng ări dacă
dacă ţi-a
i-aşş spune „frate" — îţîţi iert tică
ticălo
loşşiile, pe
toate, Şi-
i-ţţi cer ducatul înapoi, că
căci ştiu Că să-l dai. 
Că trebuie să
ALONSO 
De-ntr-adevăr  
De-ntr-adevă
Eşti Prospero, ne spune
spune-n
-n am
amăănunt Cum ai sc scăă pat şi cum ne-am întîlnit Cu tine-aici, cînd nu sînt
nici trei ceasuri De cînd am fost zvîrliţ
zvîrliţi pe ţărmu-acesta, La care Ferdinand, iubitu-mi fiu, N-a mai
ţărmu-acesta,
ajuns —o, dureros e gîndul! 
129 
î 
mi pare râu. 
130  
PROSPERO 
ALONSO 
cumplităă N-o poate nici r ă bdarea lecui. 
E-o pierdere cumplit
PROSPERO 
 

 Nu cred că ajutorul i-ai cerut. O pierdere la fel de grea avînd, Ea sprijinul mi-a dat şi-s împăcat. 
ALONSO 
O pierdere la fel de grea ? 
PROSPERO 
La fel 
Şi n-am atîtea mijloace s-o-ndur, Pe cît ai tu: eu fiica mi-am pierdut-o. 
ALONSO 
O fiică! De-ar fi-n viaţă  amîndoi, în Neapole, eu rege si regin
regină I-aş  face si m-aş  duce să mă-ngrop în fundul
mării, unde-mi zace fiul... Cînd ai pierdut-o? 
ai pierdut-o?
PROSPERO 
Astăzi, în furtună... 
Dar, domnii mei, îmi pare că sînteţi 

Aţît de uluiţi, încît nu daţi Nici ochilor crezare... Ce vă  spun E-adevărat. Cît de năuci aţi fi, Aflaţi că eu sînt
Prospero, acelaşi Pe care din Milan l-aţi alungat Şi care-n chip ciudat a nimerit Pe insula aceasta, ca s-ajungă 
Stă pînul ei, iar voi să fiţi zvîrliţi Pe ţărmul ei... Dar mă  opresc aici — .E o poveste lungă, n-o poţi spune La prima
"întîlnire, nici la masă... 
(Ar ătlnd spre intrarea pe şterii) 
Bine-ai venit, măria ta. Această 
Chilie mi-e palat. N-am multe slugi, 
Iar în afar ă n-am nici un supus. 
Priviţi, vă rog: de vreme ce îmi da ţi 
Ducatul înapoi, vă  r ăsplătesc 
C-un dar la fel de scump, sau cel puţin 
Cu o minune care vă va face 
La fel de bucuroşi pe cît sînt eu. 
(Prospero  ridică perdeaua de deasupra intr ării. Se vede cum înăuntru Ferdinand şi Miranda joacă  şşah.) 
MIRANDA
Mă-nşeli, iubitul meu. 
PERDINAND 
 Nu, draga mea, Pentru nimic în lume nu aş face-o. 
9* 
131 
MÎRANbA 
Iar mie mi-ar pă
părea că
că  joci frumos Chiar dac-ai face-o pentru-o-mpă ăţie. 
pentru-o-mpăr ăţie.
ALONSO 
De-i vreo nă
năluc
lucăă-a insulei, cumva, îm entru-a doua oar ă. 
îmii pierd feciorul ppentru-a
Minunăţ
Minun ie! 
ăţie!
SEBAjSTIAN 
PERDINAND 
Marea-i milostivă
milostivă, Deş crîncenă. Degeaba Am blestemat-o. 
Deşi-i atît de crîncenă
(îngenuncheaz ă în f ala lui Alonso.) ALONSO  
binecuvîntă 
Te binecuvîntă
Un tată
MIRANDA  
tată fericit! Ridicăă-te şi spune-mi ce-i cu tine. 
Hai, fiul meu, Ridic
Minune! Ce de nobile f ă pturi! 
Ce oameni minunaţ nouă, 
minunaţi! O, lume nouă
Frumoasăă  eşti, cu-asemenea f ă pturi! 
Frumoas
PROSPERO (cu un surîs amar) 
nouă pentru tine... 
E nouă
132  
ALONSO 
Cine-i fata? 
O poţ
poţi cunoaş
cunoaşte doar de vreo trei ceasur
ceasuri.i. O fi zei despăr ţit Şi ne-a unit apoi din nou? 
zeiţţa ce ne-a despă
FERDINAND 
tată, 
 Nu, tată
E-o muritoare, dar eterna Pro Pronie
nie Mi-a hăr ăzit-o: am ales-o cînd Nici nu puteam să cer povaţ povaţa
tatei, Nici nu credeam că
c ă mai am tată
tat ă. Ea E fiica ăstui duce de Milan, De-a că c ărui faimă
faimă  auzisem des,
Dar nu-l văvăzusem, şi care mi-a dat O nouă
nouă via
 viaţă
ţă.. Prin această
această fat tat ă. 
 fatăă, El mi-e al doilea tată
Pentru ea  fi... Dar ce ciudat îmi pare S
La fel voi Săă-i cer iertare fiului meu.., 
Sire, 
 

Opreşşte-te. Trecutul a murit — Să nu ne-apese cugetul. 

Opre
GONZALO  
Am plîns 
In sinea mea, de-aceea n-am vorbit... Privi
Priviţţi această
această tîn
 tînăăr ă pereche, O, zei, şi o cunună
cunună sacr ă 
daţ
daţi-i. Că ne-aţi însemnat anume drumul Ce ne-a adus aici. 
Căci voi ne-aţ
ALONSO Amin, Gonzalo. 
GONZALO 
Milanul din Milan a fost zvîrlit  
Ca să  domnească
domnească-ai să urmaşi în Neapol ? 
săi urmaş
Daţţi bucuriei glas şi-nve
Da niciţţi-o 
i-nveşşnici
Cu aur în coloane! Claribel 
Plecînd la Tunis, îşîşi ggăăse soţ 
seşşte-un soţ
Şi fratele
fratele ei, Ferdinand, îşi află află 
O soaţă
soaţă,, chiar cînd alţalţii-l cred pierdut; 
Iar Prospero-ş recapătă ducatul 
Prospero-şi recapă
Pe-o insulă
insulă pustie. Şi noi toţ toţi 
Redevenim noi înş înşine, de unde 
 Ne cam pierdusem mintea fiecare. 
ALONSO (către Ferdinand şi Miranda) 
Vreau mîinile să
să mi le daţ
daţi. Durerea Să
Să-i mai apese pe aceia care Nu vă deplină fericire! 
v ă doresc deplină
134 
GONZALO 
Amin, aaşşa să  fie! 
(Reapare Ariel, urmat de C ă pitan  şi de Ş eful echipaj, buimăci ţ 
eful de echipaj,  
 ţ ii).
).

Uite,
Sînt totsire,  noş
de-ai noştri! N-aveam eu dreptate Să
Să spun că
că ăsta n-o să
să se în
înece
ece Cît timp mai sînt
spînzur ători pe lume ? 
( Ş
Ş  efului  
efului de echipaj.)
Ascultă, blestematule, nu-njuri 
Ascultă
Şi pe uscat, cum înjurai pe bord ? 
Aici nu mai ai glas ? Ce vesti ne-aduci?  
ŞEFUL 
întîi de toate, vestea cea mai bună
bun ă: Că
Că-i teaf ăr regele şi-a lui suită
suită. A doua veste bună
bună e că
că nava, In
urmăă cu trei ceasuri sf ărîmat
urm E-ntreagă-acum şi gata de plutire, Ca-n ziua cînd pe mare am purces. 
rîmatăă, E-ntreagă
ARIEL (la urechea lui Prospero) 
Stă despăr ţit. 
Stă pîne, toate-acestea le-am f ăcut De cînd ne-am despă
PROSPERO 
O, harnic duh! 
ALONSO 
Sînt întîmplări cu totul nefireşti, 
Din ce în. ce mai stranii. — Să ne spui 
Cum ai ajuns aici? 
ŞEFUL 
De-aş şti că-s treaz 
De-a binelea, m-aş str ădui să-ţi spun... Dormeam buştean, îngr ămădiţi pe punte — N-aş şti să 
spun de cînd şi cum anume Gîn Gînd,
d, f ăr ă  veste, ne-a trezit o larmă De urlete, un zăngănit de
lanţuri Şi alte zvonuri înfricoşătoare. Ne-am pomenit toţi slobozi, slobozi, iar în faţă Corabia sta —
teaf ăr ă şi mîndr ă. Văzînd-o, că pitanul a-nceput Să ţopăie, dar într-o clipă-am fost Luaţi pe
sus şi-aduşi aici, ca-n vis. 
ARIEL 
(la urechea lui Prospero) Lucrat-am bine? 
PROSPERO 
Straşnic! Vei fi slobod. 
ALONSO 
E-un labirint de^întîmplări ciudate, Cum nu a cunoscut vreodată  omul. Puteri dea deasupra
supra FFirii
irii
sînt la mijloc
PROSPERO   — Ne poate lămuri doar vreun oracol. 
 Nu-ţi fr ămînta degeaba mintea, sire, 
 

Cu-aceste ciudăţenii, în curînd 

Voi lămuri eu însumi, pe-ndelete, 
Aceste întîmplări, ce-au să  vă  par ă 
Fireşti atunci. Fiţi veseli deocamdată —  
Şi bune să vă par ă toate cele. 
(Lui Ariel.) Apropie-te, duhule. Dă-i drumul 
Lui Caliban şi celorlalţi. Dezleagă-i 
vrajă. (Ariel pleacă.) 
De vrajă

Cum te simţi, măria ta? 

Suitei tale îi lipsesc, îmi ppare,
are, Vreo cîţiva inşi, de care ai uitat. 
care
(Reapare Ariel, împingîndu-i din urmă pe Caliban, Stephano şi Trinculo, îmbr ăca ţ i In straiele furate.) 
STEPHANO 
Fiecare să aibă grijă de ceilalţi, nu de sine însuşi! Fiindcă-n viaţă totu-i să ai noroc. Coragio, că p-
căune, coragio! 
TRINCULO 
Dacă iscoadele pe care le port sub frunte spun adevărul, atunci am în faţa mea o privelişte gro- 
z;wa. 
136 
137 
 J  
CALIBAN 
O, Setebos, ce duhuri minunate! Şi cît e de frumos st stăă pînul meu! M
Măă tem că mă va pedepsi. 
că mă
SEBASTIAN 
Ha, ha! 
Antonio, 
ANTONIO ce-s ăş tia? De vînzare-s? 
ăştia?
Eu cred că
că  da, că
căci unul dintre ei E-un peş
peşte numa' bun de dus la pia ţă.. 
piaţă
PROSPERO 
De vreţ
vreţi ssăă şti
tiţţi ce fel de oameni sînt, Priviţ
Privi ţi-le însemnele. Pocitul — A ccăărui mamă
mamă-a fost o
vr ă jitoare Ge-avea puterea de-a supune luna Şi valurile mă mării — monstrul ăsta Şi ceilalţ
ceilalţi doi tîlhari,
m-au jefuit Şi-au pus pus la cale via
viaţţa ssăă-mi r ă peasc
 peascăă. Cei doi vă  apar ţin, îi recunoa
recunoaşşte
teţţi. Dar stîrpitura
asta, f ăt al beznei, îmi apar ţine. 
CALIBAN 
O să
să mă
 mă împung să mor! 
 împungăă Pîn-am să
ALONSO  
Beţivul meu chelar? 
Acesta nu-i Stephano, Beţ
SEBASTIAN 
E beat şi-acum — De unde-o fi f ăcut el rost de vin? 
ALONSO 
Şi Trinculo-i beat mort; dar unde oare 
Or
Cumfi găăsit atîta
gde-ai băsă
ajunsbă săutur  a?ş a murat? 
 fii ăaş
TRINCULO 
Păi, de cînd v-am pierdut din vedere, tot într-o mur ătur ă o duc şi tare mă
mă tem că
că mi-a intrat în oase.
Dar nu face nimic, n-au să
să se mai lipească  muşştele de mine! 
lipească mu
(Stephano geme.) SEBASTIAN  
Stephano, ce-i cu tine? 
STEPHANO 
 Nu m-atinge! 
Eu nu mai sînt Stephano, ci un junghi în coaste.  
PROSPERO 
Voiai s-ajungi al insulei monarh, Pramatie ? l 
monarh,
139 
138 
STEPHANO 
Aş fi fost un rege tare bolnav. 
ALONSO 
(ar ălînd spre Caliban) N-am pomenit f ă ptur ă mai ciudată. 
PROSPERO 
 

I-e sufletul la fel de hîd ca trupul. — în peşter ă  te du cu ceilalţi doi, Şi f ă curat, de vrei să fii
iertat. 
CALIBAN 
Da, da, mă duc. Şi o să fiu cuminte Şi n-o să mai crîcnesc. Ce dobitoc Arn fost că  l-am luat pe
 beţivan Drept Dumnezeu şi lui m-am închinat! 
Hai, car ă-te! 
PROSPERO 
ALONSO 
Căraţi-vă şi voi — Dar straiele să le lăsaţi acolo De unde le-aţi luat. 
SEBASTIAN 
Sau fur-luat. (Caliban, Stephano şi Trinculo ies.) 
140 
PROSPERO 
Pofteşte, sire, cu a ta suită, în peştera-mi săracă: veţi r ămîne Acolo-n astă  noapte, ce va trece
Mai repede, căci vă voi depăna Povestea vieţii mele, mai cu seamă  Tot ce s-a întîmplat de
cînd venit-am Pe insulă. Iar mîine dimineaţă 
Vom merge împreună la corabie 
Şi vom porni spre Neapol, unde sper  
Să fiu de faţă la frumoasa nuntă 
A tinerei perechi. Mă voi retrage 
Pe urmă în Milanul meu, să cuget 
La moarte-ndeosebi. 
ALONSO 
Aş  vrea s-ascult 
Povestea vieţii tale: mi-o . închipui Ciudată foarte. 
PROSPERO 
O   ă voi spune-o toată Si vă f ăgăduiesc o mare calmă 
V-
Şi-un vînt prielnic, pentru a ajunge  
Din urmă  cît mai grabnic flota voastr ă... 
Atîta îţi mai cer, drag Ariel —  
Şi-apoi eşti liber la stihia ta 
Să  te întorci. Adio! 
(C ătre ceilal  .) 
 ţ ii.)
Mă urmaţii 
ii In pe şter ă , In timp ce se lasă  cortina.) 
(Intr ă cu to ţ ii
141 
EPILOG 
rostit de 
PROSPERO 

un ă jile-mi
Vr  s-au
ducat, N-aş
N-a risipit,
ş dori Sîntlă
să fiu
să lăun
sat om obiăş nuit.
obiş
Pe-ast
Pe-astă insulPot
insulăă  aici să fiu
să
pustie. Cumînchis,
veţţi Sau
ve vrea,la aNeapole
şa să fie!trimis.
Cu-aleDar avînd iar
voastre
mîini, puteţ
puteţi S
Săă mă
 mă slobozi
 sloboziţţi, de vreţ
vreţi. Umîle-mi pînzele suflarea Voastr ă, binef ăcătoarea. Altfel, ţelul
de-a văvă place, Pulbere şi praf se face. Fă Făr ă  duhuri şi minuni, M-aş
M-aş sfîr şi, de-n rugă
rugăciuni — Care
spalăă-orice pă
spal păcat — N-aşN-aş cere să să fiu iertat. Cum şi voi aţ aţi vrea să
să fiţ
 fiţi, Rogu-vă sloboziţi! 
Rogu-vă: mă  sloboziţ
REGIONALA L. U J