UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie

Departamentul de Geografie
Specializarea: Geografie

Problema evreilor și a rromilor din

România Mare

Prof. Coordonator:
RĂDOI Ilie

Studentă:
GONDEC Ianca-Bianca

Timișoara
-2022-
Cuprins
I. Introducere...................................................................................................................................2
II. Evreii din România....................................................................................................................4
III. Rromii din România.................................................................................................................6
IV. Concluzii....................................................................................................................................7

I. Introducere

Holocaustul reprezenta inițial un ritual religios prin care o ofrandă adusă zeilor era arsă în
întregime. În zilele noastre cuvântul face legătura mai ales cu exterminarea aproape în
totalitate a evreilor din Europa de către Germania nazistă. În secolul XIX evreimea din
Europa devenea din ce în ce mai emancipată și, în majoritatea țărilor, ajunsese să aibă o
situație egală cu restul populației. Totuși, din când în când evreii erau defaimați și hărțuiți
de grupări antisemite care-i considerau o "rasă" străină, ce nu putea fi asimilată în
interiorul culturii europene; însa acestea nu au inițiat niciodată cu adevărat o campanie
antisemită coerentă (Roxana Neagu, n.d.).

Lista celor vinovaţi sau suspecţi de a fi vinovaţi de tragedia evreilor ucişi fără altă vină
decât aceea că erau evrei, lista celor vinovaţi de cumplitul genocid care a vizat neamul
evreiesc, este azi departe de a fi completă. Această listă nici nu poate fi completă şi, deci,
însuşi procesul Holocaustului nu-şi va produce toate efectele aşteptate, atâta vreme cât de
pe această listă vor lipsi în continuare evreii (persoane, instituţii, doctrine) care, într-un fel
sau altul, au făcut posibilă existenţa, ascensiunea politică şi consolidarea la putere a lui
Hitler şi a nazismului, însăşi strategia şi derularea Holocaustului. Înţelegem, este probabil
cel mai trist paradox din istorie faptul că Hitler, el însuşi parţial evreu, a ajuns la putere şi
şi-a consolidat controlul asupra statului şi poporului german cu ajutorul, printre alţii, al
unor evrei. Dar atâta timp cât cu privire la acest aspect al vinovăţiei evreieşti nu este
exprimat un punct de vedere al statului Israel şi al comunităţii evreieşti mondiale, al celor
care azi administrează şi valorifică în toate planurile moştenirea Holocaustului, noi,
românii, nu putem accepta ca un asemenea punct de vedere să fie exprimat cu privire la
vinovăţia românilor. Românii, ca popor şi ca stat, nu au avut nimic de câştigat, ci numai de
pierdut şi au avut imens de pierdut, de pe urma instaurării nazismului în Germania şi a
declanşării celui de-al II-lea Război Mondial. Ca stat victimă a sinistrei colaborări nazisto-
comuniste materializată prin pactul Molotov-Ribbentrop, România este îndreptăţită să
incrimineze ea toţi factorii, inclusiv pe cei evreieşti, care au lucrat în sprijinul nazismului,şi
să ceară recunoaşterea publică a acestei vinovăţii, a marilor prejudicii ce i s-au adus în
acest fel (Ion Coja, n.d.).

Pe parcursul anilor conduși de Hitler în Germania, acesta a făcut milioane de crime din
cauza că nazismul a fost o ideologie rasistă al cărei scop era eliminarea evreilor și a altor
grupuri nedorite din societatea germană (fig.1) . Nu avea nicio bază faptică sau logică.
Hitler și naziștii i-au vizat pe evrei pentru a-i persecuta și anihila, deoarece erau antisemiți
înverșunați care detestau evreii. Naziștii au făcut două afirmații false principale în
propaganda lor timpurie: în primul rând, că evreii de origine germană trădaseră Germania
în timpul Primului Război Mondial și că fuseseră responsabili de înfrângerea sa; în al
doilea rând, că evreii fuseseră responsabili de dificultățile economice ale Germaniei din
timpul crizei de la sfârșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30. Acestea s-au legat de o
minciună mai generală despre o conspirație evreiască globală. În România s-au răspândit
de mult evreii (fig.2), aceștia fiind deportați ulterior în Transnistria din cauza antisemiților.
 Fig.1 (Sursa: https://www.statista.com/)

Fig.2. (sursa: https://ro.wikipedia.org/)

II. Evreii din România

Prezenţa primilor locuitori evrei în actualul teritoriu al României este atestată încă din
perioada romană. Ulterior, informaţiile privind existenţa evreilor înaceastă zonă se
înmulţesc după secolul XII şi mai apoi XV. Numărul evreilor în Principatele Dunărene ale
Valahiei şi Moldovei devine însă semnificativă abia în secolul XVIII, în timpul domniilor
fanariote şi mai apoi în secolul XIX, mai ales după Pacea de la Adrianopol (1829).
Creşterea rapidă a număruluide evrei, datorat în principal procesului de modernizare a
Ţărilor Române, face ca în mai puţin de jumătate de secol, în Moldova, în 1859, evreii să
reprezinte 3% din întreaga populaţie. Tot acum încep, din nefericire, să apară şi primele
manifestări antisemite din România, reprezentanţii acestui curent considerând prezenţa şi
integrarea evreilor în societate un pericol. Astfel de reacţii încep să se înmulţească mai ales
după 1848, momentul cel mai important în ce priveşte încercările deemancipare a evreilor
din Principate. Un al doilea moment semnificativ este înregistrat în perioada domniei lui
Alexandru Ioan Cuza,când evreii sunt numiţi în documentele oficiale "români de cult
mozaic." Emanciparea evreilor din România cunoaşte însă un puternic regres după 1866,
prima constituţie modernă refuzându-le dreptul de a fi cetăţeni.Obligaţi să efectueze
serviciul militar, să se supună legilor ţării, să plătească taxe şi impozite, evreii erau
consideraţi în continuare străini. Acest statut aveasă fie schimbat abia la 1878, când, în
timpul Congresului de Pace de la Berlin, României i se impune modificarea articolului 7
din constituţie. Conformnoului articol, evreii (locuitori necreştini), puteau dobândi
cetăţenia. Naturalizarea urma să se facă însă individual şi prin lege, încât, în ciuda
numeroaselor cereri depuse, singurii care au obţinut cetăţenia au fost cei 888 de evrei
participanţi la Războiul de Independenţă.

În 1938, guvernul condus de Octavian Goga şi A.C. Cuza introducea legea de revizuire a
cetăţeniei tuturor evreilor din România. În mod abuziv, aveau să li seretragă acum
drepturile politice la peste 220.000 de evrei, care îşi pierdeau astfel şi dreptul de a deţine
proprietăţi funciare ori imobiliare sau de a ocupa poziţii în administraţie, justiţie,
învăţământ, armată. Situaţia lor se va înrăutăţi şi mai mult în1940, când în timpul
guvernării Gigurtu, a fost legiferat statut juridic pentru reglementarea situaţiei evreilor din
România, transformarea acestora în cetăţeni decategoria a II-a. Vara anului 1940 aduce o
altă urgie pe capul evreilor, mai ales al celor dinBasarabia şi Bucovina, pe care România
este obligată să le cedeze URSS. Psihoza produsă de aceste pierderi teritoriale face ca
unităţi ale armatei şi jandarmeriei din numeroase localităţi din zonă să ucidă sute de evrei,
acuzaţi pe nedrept de simpatii sau chiar colaborare cu sovieticii. Pierderea Transilvaniei de
Nord în toamna lui 1940 va duce la o răsturnare de situaţie cu consecinţe extreme pentru
România. Regele Carol II se vede obligat să abdice după ce aduce la putere pe generalul
Ion Antonescu, susţinut de Garda deFier. În septembrie 1940 România devine Stat
Naţional Legionar.Printre multealtele, această schimbare de regim politic va genera şi o
intensificare şi instituţionalizare a antisemitismului în România, o elaborare şi aplicare a
unei legislaţii antievreişti menită a elimina definitiv pe evrei din viaţa economică,socială,
politică şi culturală românească etnică a acestor teritorii, ordonată de generalul Ion
Antonescu, zeci de mii de evrei au fost executaţi de jandarmii români sau de către trupe
regulate ale armatei române, uneori cu ajutorul germanilor,încă din primele luni ale
războiului. Supravieţuitorii au fost internaţi în lagăre de tranzit şi ghetouri create pe
teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei, deunde, în toamna anului 1941, au fost deportaţi în
Transnistria. Singurii careau scăpat au fost cei 20.000 de evrei din ghetoul de la Cernăuţi,
scăpaţi de la moarte de către protestele energice ale primarului acestui oraş,
TraianPopovici. Între 1941-1942, în jur de 150.000 de evrei deportaţi din Basarabia şi
125.000 din Bucovina au murit în Transnistria. Situaţia evreilor din Vechiul Regat a fost
oarecum diferită de cea a nefericiţilor din Basarabia şi Bucovina. Aceştia au fost trimişi în
detaşamente de muncă, au fost privaţi de drepturile civice, deposedaţi de bunuri, umiliţi,
evacuaţi etc. Asta nu înseamnă că în România nu au fost ucişi evrei. Astfel, numai în
timpul pogromului de la Iaşi au fost omorâţi în jur de 13.000 de evrei, o parte dintre ei în
celebrele “trenuri ale morţii.” Alte7.000 de evrei din Dorohoi au murit în urma deportării
lor în Transnistria. Victime ale regimului antonescian au fost însă şi cei 4.500 de evrei
români prinşi defuria nazistă în Belgia, Franţa, Germania, Austria şi pe care SS-ul, cu
consimţământul autorităţilor române, i-a trimis în lagărele de exterminare din Polonia.
Mulţi alţi evrei ucrainieni şi ruşi au căzut la rândul lor victime represiunii, cele mai
cunoscute cazuri fiind cele ale evreilor din Odessa (30.000), învinuiţi că ar fi comunişti şi
că ar fi participat sau încurajat aruncarea în aer a comandamentului armatei române din
acest oraş şi cel ale vreilor masacraţi la Bogdanovka, în jur de 75.000. În 1944, numărul
evreilor din România ucişi de către regimul antonescian se ridica la aproximativ 280.000.
La aceştia se adăuga un număr important de evrei ucişi de către trupele române în URSS,
după unele estimări peste 130.000.

III. Rromii din România

Poraimos sau porajmos (câteodată samudaripen) este un termen în limba romani care se
referă la genocidul nazist împotriva țiganilor în cel de-al Doilea Război Mondial, în timpul
holocaustului. Acțiunile nazismului german în cadrul poraimos au fost mult mai puțin
studiate decât cele din holocaustul evreiesc, și numai în ultimii ani ,Când comunitatea
romă a început să ceară recunoașterea ca victime ale regimului nazist. Din cauza faptului
că romii au fost mai slab organizați comunitar în comparație cu evreii, este dificilă
estimarea numărului de victime al poraimos-ului dar se estimează că numărul de romi care
au murit exterminați este între 200.000 și 2.000.000. Data de 2 august este desemnată Ziua
Memorială a Holocaustului Romilor (numit și Holocaustul Uitat) pentru că în noaptea de 2
august 1944, în lagărul de concentrare de la Auschwitz II-Birkenau, cei 2,897 de membri
de etnie romă rămași în viață ( femei, bătrâni și copii) din așa-numitul "lagăr al țiganilor"
au fost exterminați în camerele de gazare. N-au existat supraviețuitori romi sau sinti în
lagărele de concentrare de la Auschwitz. Josef Mengele a manifestat interes în mod
deosebit pentru romi și i-a supus unor experimente îngrozitoare. (Bartov, n.d.)

IV. Concluzii
Holocaustul s-a încheiat oficial în 1945, odată cu eliberarea treptată a lagărelor de
concentrare, în timp ce aliații au atacat armata germană. La sfârșitul Holocaustului, peste
50 000 de supraviețuitori evrei supraviețuiau în trei zone de ocupație , și anume sovietic,
britanic și american. Taberele erau în apropiere de linii de cale ferată pentru a le permite
transportul evreilor în aceste lagăre de moarte. Evreii au purtat insigne care le-au
identificat ca evrei și s-au adunat în lagăre de concentrare sau ghetouri pentru a fi
transportați în lagărele de moarte. (Mihai Chioveanu, 2005).

V. Bibliografie

Neagu Roxana, Holocaustul- accesat la data de 04.01.2023

Coja Ioan, 2004, Holocaustul- Între Mitologie și Rigoarea Juridică- Protocoalele Kongaionului-
accesat la data de 02.01.2023

Chioveanu Mihai, 2005, Holocaustul, Un avertisment al istoriei- accesat la data de 18.12.2022

Omer Bartov, 2000, The Holocaust- Origins, Implementation, Aftermath- accesat la data de
24.12.2022