UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE CHIMIE, BIOLOGIE, GEOGRAFIE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

IDENTIFICAREA PERSOANELOR ȘI A
CADAVRELOR PRIN MIJLOACE ȘI
METODE CRIMINALISTICE

STUDENTĂ: GONDEC IANCA-BIANCA

TIMIȘOARA
2022
Capitolul I.
Identificarea criminalistică a persoanelor

1.1 Identificarea persoanei după semnalmentele exterioare

1.1.1 Metode tehnice de identificare a persoanelor - Metoda
portretului vorbit

Dificultățile inerente întâmpinate în practică, recunoașterea bazată pe metoda

portretului menționată sau prin procese tehnice precum fotoroboți, recunoaștere
etc., au condus la căutarea unor noi modalități de creare a portretului robot.
Tehnica sa s-a dovedit a fi foarte utilă în practică.
Principalul avantaj al utilizării computerelor în identificarea prin indicii externi
este nu numai utilizarea mai eficientă a datelor furnizate de martori (chiar dacă
formularea este incorectă), ci și în utilizarea a altor date, stocate în dosare
criminalistice (respectiv în memoria computerului), privind cei care au săvârșit
infracțiuni, sau persoane suspecte, au dispărut sau au fost urmărite penal.
. În esență, deși portretul unui robot computer este punctul de plecare pentru
informațiile oferite de martor sau victimă cu privire la trăsăturile feței, acest
lucru s-ar face pe o altă bază, deținut de justiție, acest lucru este ipotetic
imposibil. pentru a crea un portret clasic de robot, precum și elemente desenate
din diferite cadre, „editate” de computer. Tehnicile computerizate, devenite
clasice, sunt adăugate de sistemele de procesare a imaginii corespunzătoare ale
fotografiei digitale, în special din fotografiile realizate la diferite perioade. Și,
ca un arc în timp, sistemele de recunoaștere facială de astăzi codifică, compară
și găsesc oameni în baze de date folosind date antropometrice.
În prezent, profesioniștii români folosesc o nouă generație de software pentru a
crea portrete compozite care sunt instalate pe stațiile de lucru ale sistemului de
recunoaștere facială.
Portretele compozite sunt realizate în mai multe etape, respectând regulile
tacticii criminalistice specifice ascultării martorilor sau a persoanelor rănite.
persoană, se selectează o nouă opțiune de fișier în bara de comandă și se
compila portretul robotului (anexa nr. Se vor completa câmpurile legate de sexul
și rasa persoanei, apoi descriptorii asociați. fiecărui element al feței la În a doua
etapă, după retușarea portretului, se vor face modificări în detaliu
la una dintre trăsăturile feței (nasul proeminent, etc.), pentru a nu-l umfla. În
descriere, portretul robotului va fi creat dintr-o schiță simplă. Acesta este
selectat la pornirea unui nou portret de robot prin selectarea butonului „Utilizați
elemente faciale minime”. Apoi am început să creăm portrete roboți începând cu
elementul facial pe care creatorul descrierii își amintește cel mai mult.
Software-ul permite dimensionarea, poziționarea (subiect, stânga și dreapta),
rotirea, fiecărei părți faciale, precum și accesoriile și îmbrăcămintea.
Percepția victimei sau a martorului asupra imaginii autorului, la momentul
săvârșirii infracțiunii. , poate exista, în sens larg, o urmă de memorie,
corespunzătoare a ceea ce s-ar putea numi „urmă ideală”, următoarea urmă
Aceasta are proprietăți fizice evidente, specifice proceselor psihofiziologice din
scoarța cerebrală. Prin urmare, este posibil să se identifice vinovatul pe baza
portretului spus de martor, sau a recunoașterii acestuia după fotograf. de
declarații, pe această bază, se va folosi o metodă de identificare sau identificare
adecvată, conform regulilor de tactică criminalistică.
O persoană poate fi căutată şi regăsită în baza de date după următoarele
elemente:
- datele de stare civilă;
- semnalmente;
- semne particulare;
- după imagini – fotografii digitale (aparat foto digital, videocasetă) sau pe
suport de hârtie (prin scanare) cu ajutorul algoritmului de recunoaştere facială;
- după portretul robot realizat cu aplicaţia E-FIT;
- cicatrici, tatuaje sau deficienţe psiho-motorii;
- faptă şi mod de operare sau alt atribut care există ca pick-list.
Sistemul este, de asemenea, ușor de instalat și întreținut, captează imagini de
înaltă rezoluție și date stocate cu diferite grade de securitate.
Sistemul dispune de un algoritm de căutare a feței independent de culoare
(LFA), ceea ce înseamnă că de fotografii cu tonul pielii sau nu sunt luat in
considerare. Din punct de vedere rasial, nu ia în considerare structura facială,
deoarece este comună, indiferent de rasă. cameră sau cameră video etc.
În funcție de vârstă, impresia unei fețe rămâne neschimbată în timp.
Posibilităţile sistemului de recunoaştere facială sunt următoarele:
 a. Listarea de rapoarte despre persoanele înregistrate cu fotografii şi date
de interes operativ;
b. Acces pe reţea;
c. Acces la distanţă pentru furnizorii sistemului în vederea intervenţiei cât
mai rapide pentru înlăturarea eventualelor probleme apărute la sistem ;
d. Obţinerea facilă de diferite rapoarte ;
e. Softul personalizat în limba română;
f. Permite importul de imagini digitale :
- o imagine cadru (Frames) din cadrul unui film de supraveghere;
- fotografii scanate;
- imagini cu portret robot;
Softul pentru portret robot suportă format JPEG, TIFF, GIF şi BMP.
Posibilitatea editării imaginii: scalare, decupare, strălucire, contrast etc.
g. Permite una sau mai multe căutări în baza de date, rezultatul acestei
căutări este o listă de candidaţi, afişată în ordinea punctajului obţinut.
h. Filtre de căutare care permit reducerea timpului de căutare.
Elementele comune utilizate în acest tip de specializare sunt faptul că în
fotografia persoanei pot fi observate trăsături anatomice (statice), precum: sexul,
vârsta, rasa, forma capului și a feței, zonele feței, forma, mărimea , pozitia si
culoarea Acesti factori ajuta specialistul, la prima verificare, sa excluda unele
fotografii care sunt reprezentative pentru altele, diferite din punct de vedere
anatomic si sa pastreze alte fotografii care prezinta o anatomie asemanatoare, sa
treaca la pasul urmator.Aceste elemente se mai numesc distinctive sau markeri
distinctivi. caracteristici umane statice și individualizate după natură, formă,
culoare, mărime și poziție. Elementele individuale comune sunt: cicatrici, pete,
negi, alunițe, riduri, forme tatuaj și trăsături ale anumitor componente faciale
(deviația septală, dimensiunea, forma, distanța exagerată). asimetria elementelor
pereche etc.) Din cele de mai sus, nu trebuie să înțeleagă că identificarea
persoanelor este posibilă numai atunci când prezintă semne specifice, aspect
exterior, mărime, amplasare și relație între ele, personalizarea oamenilor.
1.2. Sistemul automat de identificare a persoanei după impresiuni papilare
Identificarea criminalistică a persoanei după impresiuni papilare are ca
fundament ştiinţific proprietăţile desenului papilar: unicitatea (individualitatea)
şi fixitatea (stabilitatea) şi inalterabilitatea.
Unicitatea desenului papilar a fost constatată de cercetătorii în materie de
dactiloscopie, pe baza studiilor efectuate şi a experienţei practice în acest
domeniu, care au ajuns la concluzia certă că este imposibil a se întâlni două
persoane cu desene papilare identice, fiecare deget având o morfologie unică.
Prin dezvoltarea organismului omului, intervin o serie de schimbări datorită
vârstei şi anumitor boli, însă forma desenului papilar rămâne aceeaşi, ceea ce
demonstrează fixitatea şi inalterabilitatea desenului papilar. prealabil
a numeroase examene comparative între amprentele în litigiu şi cele model de
comparaţie, prin care se înţeleg cele aflate în evidenţele dactiloscopice, cele
provenite din cercul de suspecţi, de la persoanele cărora urmează a le stabili
identitatea, de la cadavrele cu identitate necunoscută sau urmele papilare ridicate
de pe diverse obiecte ce aparţin persoanei dispărute.
Odată cu introducerea sistemului de comparare automată AFIS se observă
eficientizarea activității de identificare a persoanelor după urmele papilare, cu
ajutorul acestui sistem fiind rezolvate multe cazuri de acest gen.
Ca mod de lucru, sistemul AFIS identifică detaliile amprentelor, atribuie
fiecăreia o clasificare şi procedează la codificarea detaliilor, ulterior operaţia
fiind supravegheată şi corectată de operatorul dactiloscop. În mod diferit faţă de
specialistul dactiloscop, procesorul de imagini "vede" amprenta ca orice sistem
de computere convertind informaţia în date numerice sau binare. Prelucrarea
imaginii impresiunilor se realizează de pe fişele decadactilare iar a urmelor de
pe fotograme, clişeele fotogramelor la mărime naturală sau de pe obiectele
purtătoare de urme a căror grosime nu depăşeşte 5 mm.
Staţia de introducere impresiuni şi urme papilare este compusă dintro unitate
centrală, monitor, tastatură, mouse, scanner pentru fişe decadactilare, scanner
pentru urme papilare, convertor de imagine, procesor pentru codificarea
automată a amprentelor. Este cea mai complexă stație din sistem, cu funcții
încorporate de intrare a urmei și stație de verificare.
.
Când un fișier este scanat, programul găsește automat centrul fiecărei liniuțe
care poate fi ajustată. ajustare manuală, deci nu există trebuie să repetați
operația. lucrează pentru a digitiza calitatea fiecărei amprente - urmată de
compararea acestora cu impresiile aflate deja în baza de date precum și cu
urmele de dovezi.de design papilar și imagini mărite sunt verificate căutarea pe
regiune, aplicabilă și în „inserare. directă și transparentă.
1.3. Identiifcarea persoanei după voce și vorbire

Identificarea persoanei după voce se înscrie printre metodele tehnico-ştiinţifice

moderne pe care criminalistica le pune în slujba stabilirii adevărului şi
descoperirii autorului infracţiunii. Identificarea vorbitorului după voce şi vorbire
se bazează pe diferenţele existente de la o persoană la alta în construcţia
aparatului fonorespirator, precum şi pe prezenţa unor particularităţi de ordin
fiziologic sau apărute ca urmare a unor stări fiziopatologice.
Identificarea persoanelor după voce şi vorbire este posibilă datorită următoarelor
elemente anatomo-fiziologice şi fiziopatologice care constituie fundamentul
ştiinţific:
A) Stabilitatea pe care o prezintă vocea şi vorbirea în toată perioada vieţii adulte,
până la bătrâneţe;
Vocea poate fi definită ca rezultatul variaţiilor periodice de presiune ale aerului
în cavităţile supraglotice cu particularităţile cu participarea mecanismului
linguopalatal. Modificările vocii în funcţie de vârstă urmează calea evoluţiei
fiziologice a organismului uman. După schimbarea vocii la pubertate (în special
la băieţi între 12 şi 15 ani), ea rămâne stabilă, în mod normal, pe toată perioada
vieţii adulte, până la bătrâneţe. Aceasta presupune că în tot acest interval de timp
caracteristicile generale şi individuale proprii anatomiei şi fiziologiei aparatului
fonator ale fiecărei persoane îşi menţin o stare relativ neschimbătoare.
B) Deosebiri ale construcţiei aparatului fonorespirator;
Toate componentele aparatului fonorespirator au o construcţie proprie fiecărei
persoane, care se înscrie în cadrul anatomic general. Printre aceste componente
se pot enumera plămânii, bronhiile, traheea, laringele, coardele vocale, cavităţile
bucale şi sinuzale.
C) Particularităţile funcţiei fonatorii;
Sunt determinate de fiziologia specifică actului respirator şi, îndeosebi, de
modul de comportare a coardelor vocale. Particularităţile funcţiei fonatorii se
reflectă în cele trei caracteristici principale ale unei voci: timbru, frecvenţă,
intensitate, în care primele două sunt deosebit de valoroase pentru identificarea
persoanei, întrucât scapă controlului conştient al acesteia.
D) Particularităţi determinate de unele maladii ale aparatului fonorespirator;
Sunetul vocal prezintă întotdeauna aceleaşi caracteristici generale şi individuale,
cu condiţia ca starea funcţională a tuturor compartimentelor care contribuie la
elaborarea lui să fie aceeaşi, adică normală. Orice modificare la nivelul
aparatului respirator, coardelor vocale, mucoasei laringiene, sinusurilor,
cavităţilor nazale şi bucală va produce perturbări sau modificări ale vocii şi
vorbirii, cum ar fi: răguşeala, diminuarea intensităţii, scăderea înălţimii tonale,
pauze tot mai lungi între fraze, atimbrarea vocii, amputarea sfârşitului cuvintelor
sau al frazelor, strangularea vocii.
Sistemul Multi-Speech reprezintă un program pentru înregistrarea, analizarea,
feedback-ul şi măsurători ale vocii, care rulează sub sistemul de operare
Windows, destinat analizării vocii, foloseşte o placă de sunet pentru a capta,
analiza şi rula mostre de voci, aduce în mod incontestabil o îmbunătăţire acestei
categorii de programe.
Rapoartele rezultate sunt, de asemenea, uşor de interpretat datorită graficelor ce
includ analize numerice şi statistici complete. Uşurinţa utilizării softului acestui
sistem este completată de alte aplicaţii importante. Fiecare funcţie poate fi
adaptată chiar şi celor mai exigente cerinţe. De exemplu, analiza spectrografică
poate fi ajustată pentru nouă benzi de filtrare a lungimii de undă, patru ferestre
cu ajustare prealabilă, scalare, etc.
Sistemul este complex, uşor de utilizat, cu multe opţiuni de analiză a vocii. Este
ideal pentru cercetare, training, aplicaţii clinice. Sistemul, datorită faptului că se
bazează pe CSL (cel mai bun sistem de analiză a vocii) include o arie vastă de
funcţii şi aplicaţii pentru profesionişti.

1.4. Sistem biometric de recunoaștere a persoanei după

caracteristicile irisului

Soluţiile biometrice abordează aceste probleme fundamentale, pentru că

informaţiile biometrice ale unei persoane sunt unice şi nu pot fi transferate.
Biometria constituie metoda automată de indentificare a unei persoane sau de
verificare a identităţii unei persoane pe baza unei caracteristici morfologice sau
comportamentale.
Biometria furnizează valori in două moduri. Mai întâi, o componentă
biometrică automatizează intrarea intr-o locaţie securizată, eliberând sau cel
puţin reducând necesitatea unei monitorizări pe tot parcursul timpului de către
un personal angajat. In al doilea rând, când intră intr-o schemă de autentificare,
biometrul adaugă un nivel puternic de verificare pentru utilizatori şi parole.
Biometrul adaugă un indentificator unic la reţeaua de autentificare, unul ce este
extrem de dificil de duplicat.
Cardurile inteligente si pachetele de date furnizează şi ele un identificator unic,
dar biometrul are avantaj asupra acestor echipamente întrucât un utilizator nu îşi
poate pierde sau uita amprenta, retina sau vocea. Aplicaţiile practice ale
sistemelor biometrice vizează diverse domenii: asistenţă medicală, servicii
financiare, transport, siguranţa publică si justiţie.
Asemenea aplicaţii sunt identificări online pentru Comerţul electronic, controlul
accesului într-o anume clădire sau zona restrictivă, indentificarea personalului
neconectat, maşini automate de citire financiară (ATM), achiziţionarea de bilete
prin intermediul internetului si controlul accesului in zonele militarizate, etc.
Folosind recunoaşterea irisului, o persoană pur si simplu merge la dispozitivul
automat de recunoaştere a irisului şi priveşte in camera cu senzori pentru a-şi
accesa conturile. O autentificare pozitivă poate fi citită şi prin ochelari de
vedere, lentile de contact si majoritatea ochelarilor de soare. Este important să
distingem dacă un sistem biometric este folosit pentru a verifica sau indentifica
o persoană. Acestea sunt scopuri separate si anumite sisteme biometrice sunt
mai potrivite pentru unul decât pentru celălalt, deşi nici un sistem biometric nu
se limitează la unul sau la celălalt.
Necesităţile mediului vor dicta ce anume sistem va fi ales. Cel mai utilizat de
catre biometrie este verificarea. După cum sugerează numele, sistemul biometric
verifică utillizatorul bazându-se pe informaţia furnizată de către utilizator. De
exemplu, când X îşi introduce numele de utilizator şi parola sistemul biometric
introduce datele biometrice pentru X. Dacă există o potrivire, sistemul verifică
dacă utlizatorul este de fapt X. Procesul de scanare a irisului începe cu o
fotografie realizată cu un aparat de fotografiat specializat ce foloseşte o lumină
infraroşie pentru a ilumina ochiul şi a capta o imagine cu o rezoluţie foarte
ridicată. Acest proces durează doar una sau doua secunde şi furnizează detaliile
irisului, care sunt înregistrate şi stocate pentru o viitoare potrivire sau verificare.
Ochelarii de soare şi lentilele de contact nu influenţează calitatea imaginii si
sistemele de scanare a irisului.
Marginea interioară a irisului este localizată printr-un algoritm de scanare a
acestuia care creionează modelele distincte si caracteristicile irisului. Un
algoritm reprezintă o serie de directive ce arată sistemului biometric cum să
interpreteze o problemă specifica. Algoritmele au un număr de paşi şi sunt
folosite de sistemul biometric pentru a determina dacă un şablon (prima
înregistrare) şi o înregistrare ulterioară sunt identice.
Aeroporturile au început să folosească scanarea irisului pentru înregistrarea,
identificarea sau verificarea angajaţilor pentru traversarea zonelor securizate si
permiterea accesului pasagerilor pe liniile aeriene. Acest sistem permite o
verificare rapidă si uşoară a identităţii persoanelor pentru a li se permite accesul
prin punctul de control.
De asemenea, irisul nu îmbătrâneşte niciodată ceea ce înseamnă că rămâne intr-
o formă stabilă de la vârsta aproximativă de un an şi până la moarte. Folosirea
ochelarilor sau a lentilelor de contact (colorate sau incolore) are un efect minim
asupra reprezentării irisului si prin urmare nu afectează tehnologia identificării.
Din cele prezentate se desprinde concluzia că irisul se caracterizează printr-o
serie de trăsături care permit identificarea persoanei, cum ar fi:
- unicitate;
- imuabilitate;
- nu poate fi contrafăcut;
- diversitatea varietăţilor (desenelor) din iris;
- nu poate fi influenţat prin utilizarea accesoriilor (ochelari, lentile de
contact).
Figura nr. 1 Irisul uman
Recunoaşterea irisului se bazează pe următoarele caracteristici vizibile
principale:
- ţesutul conjuctiv care dă aparenta de divizare a irisului în fâşii radiale;
- cercurile;
- semnele;
- pistruii;
- coroana.
Se poate spune că irisul are un cod.
Imaginea retiniana consta în determinarea aspectului si marimii vaselor de
sânge existente în retina. Este o metoda de identificare extrem de sigura însa
este putin folosita datorita caracterului invaziv. Persoana trebuie sa-si scoata
ochelarii sau lentilele de contact si sa-si focalizeze privirea pe un punct, astfel
încât sistemul optic al cristalinului sa nu modifice focalizarea sistemului optic
de citire.
În timp ce ochiul este tinut nemiscat, un fascicul infrarosu de mica intensitate
scaneaza circular zona centrala a retinei. Cantitatea de lumina reflectata,
modulata de diferentele de reflectivitate între vasele de sânge si tesutul
înconjurator, este memorata si constituie informatia care va fi prelucrata pentru
identificare.

Capitolul 2
Identificarea criminalistică a cadavrelor
2.1. Aspecte de ordin metodologic privind cercetarea locului descoperirii unui
cadavru neindentificat. Operațiuni pregătitoare în vederea identificării
cadavrului

„ Cercetarea locului în care a fost descoperit un cadavru se face după principiile

generale unanim acceptate, referitoare la cercetarea la faţa locului. Dacă un
cadavru descoperit nu poate fi identificat, cercetarea la faţa locului capătă
anumite aspecte specifice.” Aşa cum o defineşte literatura juridică , cercetarea
locului faptei reprezintă activitatea procedurală şi de tactică criminalistică al
cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârşit
infracţiunea, descoperire, relevarea, fixarea, ridicarea şi examinarea urmelor şi a
mijloacelor materiale de probă, precizarea poziţiei şi a stării acestora, având ca
scop stabilirea naturii şi împrejurărilor comiterii faptei, precum şi a datelor
necesare identificării făptuitorului. Din aceste considerente, cercetarea locului
faptei se constituie ca fiind de importanţă maximă, cu caracter imediat şi de
neînlocuit, de obicei imposibil de repetat în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi
rezultate.
Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de cercetare la faţa
locului, se parcurg două etape pregătitoare: până la deplasarea la faţa locului şi
după sosirea la locul faptei, cu menţiunea că desfăşurarea acestora se face după
stabilirea componenţei echipei de cercetare. Anterior celor două etape, organele
de urmărire penală – altele decât cele competente să efectueze cercetarea la faţa
locului – precum şi alte organe, de regulă ofiţeri sau subofiţeri din Ministerul de
Interne care s-au sesizat despre săvârşirea unei infracţiuni sau au fost dirijaţi la
locul faptei, sunt obligate să ia unele măsuri urgente ca: salvarea victimelor şi
asigurarea acordării ajutorului medical; identificarea martorilor oculari , a
persoanelor suspecte, identificarea şi reţinerea făptuitorului sau, după caz, luarea
măsurilor de urmărire şi prindere a acestora; conservarea aspectului locului
faptei prin îndepărtarea curioşilor, interzicerea pătrunderii în câmpul
infracţional, asigurarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă;
încunoştiinţarea organului de urmărire penală competent să efectueze cercetarea
locului faptei.
Măsurile pregătitoare până la sosirea la locul faptei constau în:
1. primirea, consemnarea şi verificarea sesizării.
2. stabilirea echipei de cercetare şi asigurarea mijloacelor tehnico-materiale
necesare.
Pornind de la faptul că obiectul lucrării de faţă îl reprezintă identificarea
cadavrelor, ne vom referii doar la faptele de omor, accident (mortal) rutier sau
de muncă, sinucidere şi moarte suspectă, adică fie are o cauză necunoscută, fie
a intervenit în împrejurări deosebite şi pe neaşteptate—de exemplu, în instituţii,
pe căi publice, pe câmp, etc. În funcţie de caracterul faptei, dacă constituie sau
nu o infracţiune, şi de gravitatea acesteia, se stabileşte componenţa echipei de
cercetare sau, dacă situaţia o cere, completarea acesteia. Pot exista situaţii în
care o sinucidere să se dovedească a fi un omor, caz în care echipei - alcătuită, în
principal, din ofiţeri sau subofiţeri de judiciar şi criminalişti – i se alătură
procurorul şi medicul legist.
3. asigurarea deplasării cu operativitate a echipei la faţa locului.
4. asigurarea prezenţei specialiştilor (medici-legişti, ingineri, tehnicieni auto,
cadre didactice din învăţământul tehnic de specialitate, etc), a apărătorului şi a
martorilor asistenţi.
Imediat după sosirea la faţa locului şi înainte de a începe examinarea
propriu-zisă, echipa de cercetare ia câteva măsuri urgente :
-- informarea operativă asupra evenimentelor ce au avut loc şi au fost constatate
de cei sosiţi primii la faţa locului;
-- verificarea modului cum s-a acţionat până la sosirea echipei, a rezultatelor
obţinute şi, în raport cu situaţia existentă, luarea măsurilor corespunzătoare;
-- determinarea modificărilor ce au intervenit în aspectul iniţial al locului
faptei;
-- delimitarea corectă a locului faptei;
 -- organizarea măsurilor de pază a locului faptei;
-- identificarea martorilor oculari şi a persoanelor suspecte;
-- stabilirea metodelor concrete de cercetare, etc..

2.2 Metode criminalistice de identificare a cadavrelor

De regulă, expertiza pentru identificarea cadavrelor este de natură

plurimultidisciplinară. Este greu de conceput o rezolvare completă şi corectă
fără ajutorul unor specialişti din domenii diverse, cum ar fi: medici legişti,
antropologi, biologi, fizicieni etc.” În principiu, se poate considera ca fiind
metode criminalistice de identificare a cadavrelor următoarele:
1. dactiloscopia
2. confruntarea fişelor de identificare
3. expertiza fotografiei de portret
4. supraproiecţia
5. prezentarea pentru recunoaştere.
Aceste metode pot fi utilizate individual, sau conexate în acelaşi proces de
identificare al unui cadavru. În fapt, confruntarea fişelor de identificare se poate
finaliza cu expertiză dactiloscopică sau expertiză de portret. În acest fel,
identificarea va fi certă, înlăturându-se caracterul orientativ al confruntării
fişelor, întrucât acestea nu conţin întotdeauna date reale şi corecte.
Voi insista în mod special asupra metodei dactiloscopice de identificare, întrucât
în practica judiciară este cel mai des utilizată, rezultatele ei fiind foarte bune şi,
mai important, certe.
Dactiloscopia este o parte a ştiinţei criminalistice care are ca obiect examinarea
amprentelor digitale, palmare şi plantare în scopul identificării persoanei. În
cazul cadavrelor cu identitate necunoscută, impresiunile obţinute de la acestea se
vor compara fişele cu impresiuni existente în baza de date a Poliţiei : fişele
persoanelor cu identitate necunoscută, fişele persoanelor dispărute, suspecte,
aflate în atenţia organelor de poliţie etc.
Dactiloscopia elaborează, de asemenea, metodologia de realizare a expertizei
dactiloscopice pentru identificarea persoanei. Desenele papilare, specifice pielii
corpului omenesc, aflate la nivelul degetelor, palmei şi tălpii piciorului,
cunoscute sub denumirea de dermatoglife, sunt formate din sistemul liniilor
paralele ale crestelor papilare, separate între ele de şanţurile papilare. Crestele
papilare redau relieful neregulat al papilelor dermice, aflate la linia de legătură
dintre cele două straturi principale ale pielii, dermă şi epidermă, dintre care
ultimul, aflat la suprafaţă, cunoaşte un permanent proces de descuamare.
„Raportat la valoarea de identificare, motivul esenţial care a condus la folosirea
desenelor papilare în identificarea persoanelor este acela că nu numai desenul
papilar, în întregul său, că înseşi crestele papilare şi chiar porii prezintă elemente
de specificitate, puncte caracteristice de natură să deosebească un individ de
altul.”
Dactiloscopia, ca şi celelalte ramuri ale criminalisticii care folosesc examinările
comparative în scopul identificării, utilizează anumite puncte caracteristice sau
elemente individuale ce aparţin amprentelor care fac obiectul examinărilor.
Aceasta denotă importanţa respectivelor detalii caracteristice ale desenelor
papilare, care se referă la : traseu crestelor papilare, formele porilor şi
elementele adiacente desenelor papilare.
Detaliile caracteristice dintr-o dactilogramă digitală de la falangetă se citesc
circular, în sensul acelor de ceasornic, iar axul acestor ace este considerat centrul
nucleului dactilogramei date. Dacă un fragment papilar nu reproduce decât un
număr mic de creste papilare, se va proceda la examinarea orificiilor porilor care
se găsesc pe traseul crestelor (poroscopia) sau la stabilirea elementelor adiacente
ale desenelor papilare, adică cicatricea, liniile albe, liniile şanţului de flexiune şi
negii sau alte malformaţii. În cazul prelevării de la cadavre putrefiate a unor
fragmente papilare de dimensiuni mici, aceste elemente pot ajuta la identificare.
Dintre sistemele automate de colectare, stocare şi prelucrare a amprentelor
papilare, cel mai uzitat este sistemul AFIS 2000- PRINTRAK.
„Sistemele automate sunt de neînlocuit în cadrul cartotecilor dactiloscopice,
asigurând o viteză de lucru şi un randament de neatins în sistemul manual de
lucru. Se poate spune că doar prin utilizarea sistemelor automate, ideea de
cartotecă dactiloscopică a fost transpusă integral în realitate.”
Dacă în urma comparaţiilor efectuate cu baza de date a impresiunilor digitale
prelevate de la un cadavru cu identitate necunoscută, se stabileşte că acestea
sunt aceleaşi cu impresiunile unei anumite persoane din cartoteca
dactiloscopică, specialistul sau tehnicianul criminalist va consemna într-un
raport operaţiile şi concluziile constatării tehnico- ştiinţifice (sau expertizei), în
conformitate cu art. 115, respectiv 122 şi 123 din Codul de procedură penală.
Acest raport (expertiză) va cuprinde trei părţi:
a. partea introductivă- se va arăta în ce bază s-a efectuat constatarea tehnico-
ştiinţifică sau expertiza şi care este organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată ce a dispus executarea acesteia.
Se consemnează numele şi prenumele specialistului sau expertului şi institutul
de specialitate sau laboratorul de expertiză criminalistică din care face parte. În
continuare, se va trece obiectul constatării şi întrebările la care urmează să se
răspundă. Respectivele întrebări trebuie să nu depăşească obiectul expertizei, să
precizeze toate problemele ce se impun a fi lămurite şi care nu sunt în afara
obiectului constatării, să fie clare, precise şi complete. De ex.: dacă impresiunile
prelevate de la cadavrul cu identitate necunoscută, de sex masculin, găsit la data
de.... pe Str. ...nr..., aparţin (sunt aceleaşi cu ) numitului ...., având datele de
identificare...
În finalul primei părţi, se vor enumera materialele puse la dispoziţia
specialistului, în cazul nostru: fişa tip a cadavrului cu identitate necunoscută şi
fişa decadactilară a numitului...
b. cuprinsul- va avea, la rându-i, două părţi : descrierea materialelor supuse
examinărilor, adică a impresiunilor în litigiu şi a celor model de comparaţie, cu
indicarea tipului, subtipului şi varietăţii desenelor papilare, şi descrierea
examenului comparativ efectuat. În cadrul examenului nu trebuie să se aibă în
vedere numai numărul punctelor de coincidenţă, adică a cel puţin 12, ci şi
varietatea lor.
Examinarea comparativă va cuprinde stabilirea numărului total de puncte
coincidente, selectarea celor mai valoroase dintre ele şi a celor mai diverse.
Modul de examinare comparativă cel mai des folosit este tehnica juxtapunerii
imaginilor şi constă în prezentarea alăturată a fotografiilor celor două amprente
comparate, mărite la aceeaşi scară, pe care se trasează concomitent cel puţin 12
puncte de coincidenţă descoperite în ambele imagini.
Alte modalităţi de examinare şi demonstrare sunt : verificarea continuităţii
liniare a desenului papilar, formarea diagramei punctelor de coincidenţă,
reprezentarea prin rapoarte şi proporţii, pe hârtie milimetrică, a fiecărui segment
de dreaptă care ia naştere între un punct fix de pe amprentă şi fiecare din
punctele de coincidenţă trasate, etc.
c. concluziile- vor cuprinde răspunsurile scurte, clare, precise, fără echivoc,
direct la obiect şi la toate întrebările puse. Fiecare răspuns poate avea caracter:
afirmativ, în mod cert; negativ, în mod cert; probabil ; nu se poate stabili.
O nouă tehnică de analizare a amprentelor le va ușura investigatorilor
criminaliști sarcina de a cerceta urme vechi și uscate de la scenele comiterii unor
infracțiuni, sporindu-le autorităților șansele de soluționare a unor cazuri de furt
sau crimă. Noua metodă funcționează cu ajutorul nanoparticulelor de aur, care îi
ajută pe experți să depisteze aminoacizii de pe suprafețele neporoase, ceea ce
permite o mai bună cercetare a amprentelor latente.
În ciuda avansului înregistrat în sensul detectării ADN-ului și al analizelor
mostrelor sanguine, tehnica învechită a depistării amprentelor rămâne, în
continuare, metoda favorită de a identifica personajele prezente la locul
comiterii unei infracțiuni. Dar, în unele cazuri, obținerea dovezii vreunei
amprente este foarte dificilă, deoarece urmele nu persistă foarte mult pe
suprafețele neporoase, iar oamenii cu piele uscată, spre exemplu, nu lasă
amprente clare.
Se poate spune despre tehnica legistă în discuție că măsoară amprentele chimice
ale oamenilor. Cercetătorii care au brevetat-o, conduși de Xanthe Spindler, de la
Universitatea Tehnologică din Sydney, au folosit anticorpi care se atașează
aminoacizilor din sudoare combinându-i cu nanoparticule din aur. Atunci când
anticorpii se leagă de aminoacizi, nanoparticulele contribuie la descompunerea
compușilor moleculari, ceea ce conduce la formarea unei imagini mult mai clară
a amprentei
Potrivit lui Spindler, rezultatele obținute în urma folosirii acestei metode s-au
dovedit superioare calitativ cu mult metodelor tradiționale de revelare a
amprentelor, inclusiv celor care presupun folosirea pudrei și expunerea la vapori
de adezivi cianoacrilați (tip Superglue), ce reacționează cu aminoacizii. Desigur,
chiar și cu noua metodă, odată ce o amprentă este recoltată, investigatorii tot
trebuie să folosească tehnici de identificare pentru a asocia liniile de diferite
forme și mărimi cu o persoană anume.
Metoda supraproiecţiei se utilizează în cazul în care este necesară identificarea
unui cadavru ce se află într-un stadiu avansat de putrefacţie sau când se
descoperă numai scheletul.
Supraproiecţia a fost folosită pentru prima dată în Anglia în anul 1935, când
Prof. Brash de la Universitatea din Edinbourgh a avut ideea de a folosi
suprapunerea de fotografii în încercarea sa de a dovedi că cele două cranii
descoperite în cazul omorului comis de Buck Ruston- caz celebru la vremea
aceea- aparţineau soţiei şi doicei celor doi fii a acestuia. Un aparat special
necesar aplicării metodei se află actual şi în cadrul Institutului de Criminalistică
de la Bucureşti.
Identificarea unui cadavru prin această metodă este posibilă după ce s-au luat în
considerare:
* elementele generale de identificare: de ordin rasial, tipologic, sexul, de ordin
antropometric;
* elemente individuale de identificare: de ordin metric, morfologic şi estetic.
În esenţă, metoda constă în examinarea suprapunerii elementelor unei fotografii
de portret a persoanei dispărute peste elementele unei fotografii a craniului
descoperit şi care urmează a fi identificat. Pentru aplicarea metodei, este necesar
ca elementele generale şi individuale constatate pe cadavru şi cele referitoare la
persoana dispărută să fie corespondente.
Fotografia persoanei dispărute se poate procura de la evidenţa populaţiei, de la
familia sau anturajul acesteia. De pe respectiva fotografie se obţine un negativ la
dimensiunile de 9/12 sau 12/18 cm. Negativul se introduce într-o cameră
fotografică cu geam mat, se suprapune pe geamul mat şi se schiţează cu
creionul, cu mare atenţie, trăsăturile caracteristice pe plan vertical- linia
transversală care leagă oasele zigomatice şi colţurile orbitei ochilor.
Craniul se instalează pe un stativ special care să permită mişcarea în toate
planurile şi, după stabilirea unei poziţii cât mai apropiate de cea a capului din
fotografia dispărutului, se obţine un negativ la aceleaşi dimensiuni. În final, cele
două negative se proiectează concomitent pe aceeaşi hârtie tipografică,
obţinându-se fotografia craniului, suprapusă total sau parţial peste fotografia
dispărutului. Concluzia de identitate se bazează pe suprapunerea perfectă a
tuturor caracteristicilor ce sunt constituite din linii caracteristice şi puncte
anatomotopografice.
Prin introducerea tehnicii electronice de calcul şi a tehnicii video, s-a reuşit
combinarea electronică a imaginii craniului persoanei necunoscute cu fotografia
persoanei dispărute. Dispozitivul se compune din două camere de televiziune, o
masă de mixare şi un monitor TV, rezultatul fiind fixat fotografic.
Concluzii

În termeni generali identitatea este ceea ce definește o entitate și o face

recognoscibilă prin posesia unor calități sau caracteristici care o diferențiază de
alte entități. Prin urmare identificarea este actul de a stabili caracteristicile
definitorii, proprii unei entități. Astfel la persoanele vii și la cadavre
identificarea are rolul de a evidenția și grupa caracterele ce definesc unicitatea
individului. Termenul de identitate derivă din cuvântul latin “idem” ce înseamnă
“la fel” sau “identic”.
Identificarea persoanelor, a cadavrelor și a resturilor umane în diferite stadii de
descompunere este cerută de organele judiciare, instanțele de judecată și de alte
instituții pentru inițierea cercetărilor în vederea descoperirii infractorului în
cazuri de omucidere, obținerea unor date de anchetă în cazuri de sinucidere,
accident sau morți suspecte, identificarea persoanelor care își ascund identitatea,
identificarea persoanelor dispărute, mai ales în cazul victimelor dezastrelor.