Sunteți pe pagina 1din 33

AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)

DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

Secțiunea III – Caiet de sarcini pentru achiziție de produse


1 Introducere
Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația de atribuire și constituie ansamblul
cerințelor pe bază cărora se elaborează de către fiecare ofertant propunerea tehnică.
Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice. Acestea definesc, după caz și fără
a se limita la cele ce urmează, caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță,
siguranța în exploatare, dimensiuni, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologie,
simboluri, teste și metode de testare, ambalare, etichetare, marcare, condițiile pentru certificarea
conformității cu standarde relevante sau altele asemenea.
În cadrul acestei proceduri, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în
Comunicații, denumită și ANCOM îndeplinește rolul de Autoritate contractantă, respectiv Autoritate
contractantă în cadrul Acordului-cadru/Contractelor subsecvente.
Pentru scopul prezentei secțiuni a Documentației de Atribuire, orice activitate descrisă într-un
anumit capitol din Caietul de Sarcini și nespecificată explicit în alt capitol, trebuie interpretată ca
fiind menționată în toate capitolele unde se consideră de către Ofertant că aceasta trebuia
menționată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului Acordului-cadru/Contractelor subsecvente.
Cerinţele impuse vor fi considerate ca fiind minime şi obligatorii. Oferta care nu respectă cerințele
minime obligatorii prevăzute în Caietul de sarcini va fi considerată neconformă şi va fi respinsă.
Specificațiile tehnice care indică un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu
ori care se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică sau la standarde
sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurință a caracteristicilor produselor ce urmează a fi
achiziționate și NU au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici. Aceste
specificații vor fi întotdeauna considerate ca având mențiunea «sau echivalent».
Pentru demonstrarea conformităţii Propunerii tehnice cu cerinţele minime obligatorii solicitate,
trebuie completată şi încărcată în SEAP, Fişa de date privind conformitatea Propunerii
tehnice cu prevederile Caietului de sarcini, în conformitate cu formularul din Anexa nr. ......
din Secțiunea 5 – Formulare și modele de documente.

2 Contextul realizării acestei achiziții de produse


2.1 Informații despre Autoritatea contractantă
ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin
promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea
investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

ANCOM este o autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar,
finanțată integral din venituri proprii.
ANCOM are sediul central în municipiul București, precum și structuri teritoriale (5 direcții regionale
și câte un oficiu județean în fiecare reședință de județ, mai puțin în reședințele în care se găsesc
direcții regionale) necesare desfășurării obiectului său de activitate.

1 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

2.2 Informații despre contextul care a determinat achiziționarea produselor


În perioada 2009-2015, în conformitate cu prevederile Strategiilor privind dezvoltarea sistemului
național de monitorizare a spectrului radio, elaborate la nivelul ANCOM, s-au stabilit prioritățile care
să permită realizarea atribuțiilor în domeniul monitorizării spectrului radio și definirea arhitecturii
tehnice care să contribuie la îndeplinirea acestui scop. Printre alte elemente de coordonare s-a
evidențiat că sistemele aflate în funcțiune prezintă limitări de natură tehnică (game de frecvențe
radio acoperite, apariția de noi tehnologii, acoperirea cu servicii de monitorizare la nivel național
etc.) și a rezultat necesitatea înlocuirii acestora, etapizat, cu noi echipamente, integrate în cadrul
unui sistem cu acoperire la nivel național, interoperabile la nivel de componente, fixă și mobilă.

Pentru identificarea celor mai bune soluții de configurare a arhitecturii sistemului national de
monitorizare a fost comandat un studiu tehnic care urmărea să stabilească situația actuală a
sistemului, cu evidențierea limitărilor și posibilităților de modernizare, și să orienteze, în baza
bunelor experiențe, evoluției și performanțelor sistemelor pe piața internațională, activitatea viitoare
în domeniu.

Studiul, care a avut drept obiectiv identificarea soluțiilor optime de extindere a gradului de acoperire
cu servicii de monitorizare și goniometrie a sistemului existent, recomandă construirea/înlocuirea
unor stații de monitorizare care să conducă la extinderea acoperirii și modernizarea sistemului
național la nivelul ANCOM în următoarele localități:

- zona aflată în administrarea Direcției Regionale Muntenia (DRM): în comuna Hotarele (jud.
Giurgiu) și dealul Ciuhoiu din comuna Merei (jud. Buzău).
- zona aflată în administrarea Direcției Regionale Cluj (DRC): com. Berghin (jud. Alba), mun.
Sfântu Gheorghe (jud. Covasna), mun. Baia Mare (jud. Maramureş) mun. Sighetu Marmației
(jud. Maramureş).
- zona aflată în administrarea Direcției Regionale Timişoara (DRT): comuna Runcu (jud. Gorj),
sat Crăciunei, com. Radomirești (jud. Olt), com. Gottlob, jud. Timiș și sat Dijir/Marghita (jud.
Bihor).
- zona aflată în administrarea Direcției Regionale Iași (DRI): un teren în curs de identificare în
proximitatea mun. Vaslui, județul Vaslui.

Ca urmare, Serviciile de Monitorizare Spectru din cadrul Direcțiilor Regionale au întreprins diligențele
administrative necesare, inclusiv prin analiza din punct de vedere radio a gradului de îndeplinire a
condițiilor impuse site-urilor de monitorizare prin recomandările conținute în ITU Monitoring
Handbook, în vederea verificării compatibilității electromagnetice pentru amplasamentele indicate în
studiu, precum și găsirea soluțiilor pentru dobândirea dreptului de folosință sau de proprietate
asupra unor suprafețe de aprox. 20 x 20 mp, în zonele indicate în studiu.

Situația actuală este următoarea:

-ANCOM deține dreptul de proprietate asupra unor terenuri din: com. Hotarele, jud. Giurgiu;
satul Crăciunei, com. Radomirești, jud. Olt; satul Dijir, jud. Bihor și mun. Sighetu Marmației, jud.
Maramureș;

-ANCOM deține dreptul de folosinţă asupra terenurilor situate în: mun. Baia Mare, jud.
Maramureş; mun. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, com. Berghin, jud. Alba; com. Gottlob, jud. Timiș
și com. Merei, jud. Buzău;

2 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

-ANCOM deţine deţine dreptul de utilizare al unui spațiu la Spitalul de Pneumoftiziologie


”Tudor Vladimirescu”, comuna Runcu, jud. Gorj.

De asemenea, se efectuează demersuri în vederea dobândirii dreptului de


folosință/proprietate pentru două locații în județele Caraș Severin (Coronini) și Vaslui (proximitatea
mun. Vaslui).

Prin urmare, cele 12 (douăsprezece) Stații de Monitorizare și Goniometrie (SMG) sunt


destinate să fie instalate în amplasamentele de monitorizare enumerate mai sus, în urma
activităților de site-survey realizate de către personalul tehnic din ANCOM.

Locațiile exacte unde se vor livra/instala SMG-urile se vor menționa în cadrul contractelor
subsecvente, pe măsura identificării, amenajării corespunzătoare și/sau finalizării infrastructurii
asigurate de ANCOM.

2.3 Informații despre beneficiile anticipate de către Autoritatea contractantă


Proiectul de investiții constă în încheierea unui acord-cadru având ca obiect achiziția de stații de
monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC), conform cantităților și
cerințelor din prezentul Caiet de sarcini.
Beneficiile achiziției sistemelor menționate mai sus se vor reflecta în realizarea următoarelor
obiective:
- extinderea capabilităților de monitorizare ale sistemului de monitorizare existent, în acord cu
soluția descrisă în studiul tehnic sau identificate pe baza analizei nevoilor operaționale;
- îndeplinirea obiectivelor stabilite de ANCOM privind cerințele de acoperire a rețelei naționale de
monitorizare, respectiv a acoperirii zonelor de graniță (90% a granițelor non UE), a populației (75
%), geografică (50%) și cea a licențelor (cel puțin 90% din total).

2.4 Alte inițiative/proiecte/programe asociate cu această achiziție de produse, dacă


este cazul
Acest proiect are legături cu următoarele investiții:
- Sistemul Informatic Integrat pentru Gestiunea Spectrului Radio (SIIGSR) prin
conexiunea la ICS Manager;
- SNMS actual, realizat cu stații fixe/transportabile de monitorizare, implementat cu
componente (HW&SW) Rohde&Schwarz.

Toate sistemele de mai sus trebuie să poată fi operate într-un mod integrat pentru îndeplinirea
atribuțiilor ANCOM în ceea ce privește administrarea resurselor de comunicații referitoare la spectrul
radio (verificarea parametrilor aprobați prin licențe, autorizații de asignare și autorizații tehnice,
determinarea gradului de utilizare a spectrului în benzile licențiate, depistarea, identificarea și
scoaterea din funcțiune a surselor de emisii neautorizate, precum și acordarea suportului tehnic
pentru soluționarea cazurilor de interferențe prejudiciabile).

3 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

2.5 Cadrul general al sectorului în care Autoritatea contractantă își desfășoară


activitatea
ANCOM este înființată și organizată în conformitate cu dispozițiile Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare
în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 123/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Informații cu privire la atribuțiile și cadrul legal în care ANCOM își desfășoară activitatea sunt
disponibile pe site-ul ANCOM (www.ancom.org.ro, www.ancom.ro) în secțiunea legislație.

ANCOM are ca rol punerea în aplicare a politicii naționale în domeniul comunicațiilor electronice,
comunicațiilor audiovizuale și al serviciilor poștale, inclusiv prin reglementarea pieței și
reglementarea tehnică în aceste domenii.
ANCOM administrează și gestionează resursele limitate din domeniul comunicațiilor electronice,
incluzând, dar fără a se limita la acestea, spectrul de frecvente radio, resursele de numerotatei și
alte resurse tehnice asociate, și monitorizează benzile de frecvente radio cu utilizare
neguvernamentală.
ANCOM controlează îndeplinirea cerințelor esențiale privind comptabilitatea electromagnetică, a
obligațiilor privind utilizarea eficientă a spectrului de frecvente radio cu utilizare neguvernamentală,
controlează îndeplinirea obligațiilor privind utilizarea resurselor de numerotație și a resurselor
tehnice asociate, realizează controlul pieței echipamentelor radio și echipamentelor terminale de
telecomunicații.
În vederea elaborării politicii naționale în domeniu, ANCOM pune la dispoziția ministerului de resort
rapoarte, studii și analize realizate de aceasta. Pentru buna coordonare a reprezentării României în
organismele internaționale, ANCOM are obligația de a informa lunar ministerul de resort despre
rezultatele întâlnirilor internaționale unde a fost reprezentată.

2.6 Factori interesați și rolul acestora, dacă este cazul


Principalul factor interesat în implementarea Acordului-cadru/Contractelor subsecvente este însăși
Autoritatea Contractantă (ANCOM) cu toate structurile ei decizionale și de execuție prin
desfășurarea activităților specifice în vederea exercitării atribuțiilor stabilite prin lege și prin
angajamentele și protocoalele care derivă din statutul de membru în organizațiile mondiale și
europene în domeniul comunicațiilor electronice și reglementării comunicațiilor electronice.

3 Descrierea produselor solicitate


Proiectul de investiții constă în încheierea unui acord cadru pentru achiziția de stații de
monitorizare și goniometrie (SMG) și de centre regionale de control (CRC) – coduri CPV: 38433200-
1, 48511000-3, 51300000-5.
Modalitatea de atribuire: Acord-cadru în baza căruia se vor încheia contracte subsecvente având ca
obiect achiziția produselor prevăzute mai sus.

Fiecare staţie de monitorizare și goniometrie va conţine cel puţin următoarele


componente principale:

4 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

- Receptor/Receptoare cu funcții de monitorizare și goniometrie 20 MHz – 6 GHz cu bandă


instantanee de captură de minimum 80 MHz;

- Antene de monitorizare și goniometrie în gama de frecvențe 20 MHz – 6 GHz și sistem de


comutare a acestora;

- Cabluri RF, control, rețelistică, alimentare;

- Stație de lucru;

- Nod de comunicație pentru conexiunea cu centrul de comandă;

- Sursă neîntreruptibilă de tensiune (UPS);

- Unitate GPS;

- Cutie conexiuni;

- Aplicații de monitorizare, goniometrie și de comandă a receptoarelor de monitorizare conform ITU


Spectrum Monitoring Handbook, inclusiv sistem de operare și aplicaţii tip office pentru editare și
calcul tabelar;

- Dispozitive de protecţie la întreruperi de tensiune;

- Orice alte componente necesare punerii în funcțiune și exploatării SMG.

Fiecare centru regional de control va conține cel puțin următoarele componente


principale:

- Stație de lucru;

- Sursă neîntreruptibilă de tensiune (UPS);

- Aplicații de monitorizare, goniometrie și de comandă la distanță a receptoarelor de monitorizare


conform ITU Spectrum Monitoring Handbook, inclusiv sistem de operare și aplicaţii tip office pentru
editare și calcul tabelar.

Principalele funcţionalităţi ale staţiilor de monitorizare și goniometrie:

1. Măsurarea frecvenţei conform ITU-R SM.377


2. Masurarea intensităţii câmpului electric conform ITU-R SM. 378
3. Măsurarea parametrilor de modulaţie pentru semnale cu modulaţie FM şi AM
4. Măsurarea benzii ocupate conform ITU-R SM.443
5. Măsurarea ocupării spectrului conform ITU-R SM.182
6. Demodulare şi înregistrare audio/video.
7. Capacitatea de a primi comenzi de la distanţă cu ajutorul aplicației livrate în vederea
configurării, efectuării tuturor măsurătorilor descrise mai sus şi a transmiterii rezultatelor.

5 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

Staţiile de monitorizare şi goniometrie vor fi instalate pe infrastructura existentă/pusă la dispoziție


de ANCOM (piloni/construcții și sheltere/spații tehnice) și se vor presta toate serviciile cu privire la
integrarea, instalarea, punerea în funcțiune și efectuarea testelor de acceptanță în vederea furnizării
unei stații de monitorizare și goniometrie la cheie conform cerințelor prevăzute în prezentul Caiet de
sarcini. De asemenea, se vor presta serviciile cu privire la integrarea, punerea în funcțiune și testele
de acceptanță pentru centrele regionale de control conform cerințelor prevăzute în prezentul Caiet
de sarcini. Suplimentar, în baza acordului-cadru, anterior încheierii fiecărui contract subsecvent,
promitentul-contractant va asigura servicii de proiectare a fiecărei stații, conform informațiilor puse
la dispoziție de către autoritatea contractantă. Încheierea oricărui contract subsecvent este
condiționată de prezentarea și agrearea de către Beneficiar a proiectelor tehnice privind instalarea
stațiilor de monitorizare și goniometrie. În baza primului contract subsecvent se va asigura și
prestarea serviciului de instruire a personalului ANCOM implicat în exploatarea SMG-urilor și a CRC-
urilor aferente conform cerințelor prevăzute în prezentul Caiet de sarcini.

SMG-urile și CRC-urile achiziționate trebuie să fie interoperabile cu cele existente din punct de
vedere al aplicațiilor informatice, pentru a executa misiuni de monitorizare și goniometrie în comun
și pentru a permite schimb informațional, analiză și obținere de rezultate în format comun.

3.1 Descrierea situației actuale la nivelul Autorității contractante

ANCOM deține, la acest moment, un sistem național de monitorizare a spectrului compus din 36
stații fixe de monitorizare funcționale, din care 24 cu capacități de detecție a direcției semnalelor
(inclusiv locațiile unde se montează stațiile de monitorizare transportabile). Acestea sunt dotate cu
receptoare ESMD, bazate pe tehnologia ARGUS (producător Rohde & Schwarz), achiziționate și
integrate în perioada 2013-2014 în rețeaua națională de monitorizare a spectrului radio și care oferă
capacitățile necesare solicitate din partea unei organizații moderne de monitorizare.

3.2 Obiectivul general la care contribuie furnizarea produselor


La baza activității ANCOM stă Strategia de dezvoltare instituțională a ANCOM 2021 – 2024 care
pornește de la misiunea, viziunea, valorile și principiile organizației, pe care se bazează eforturile
depuse de întreaga echipă pentru atingerea obiectivelor strategice, a viziunii și a priorităților
managementului, identifică factorii cheie de succes și riscurile ce ar putea afecta atingerea
obiectivelor.
Strategia conține puncte de reper pentru elaborarea strategiilor și politicilor sectoriale, a planurilor
operaționale și financiare anuale sau multianuale, precum și, în subsidiar, a planurilor de
performanță.
Obiectivele strategice și direcțiile prioritare de acțiune au fost stabilite pe baza analizei
oportunităților și amenințărilor provenind din mediul extern, a potențialului și vulnerabilităților
interne din perspectiva resurselor umane, tehnologice, financiare și informaționale.
ANCOM este responsabilă pentru îndeplinirea într-o manieră profesională și independentă a
sarcinilor cu care este învestită prin lege, a obiectivelor decurgând din statutul de entitate publică
(obiective statutare): promovarea concurenței și investițiilor și maximizarea beneficiilor utilizatorilor

6 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

în domeniile comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, administrare a resurselor de spectru și


numerotație pentru statul român și dezvoltarea pieței interne a Comunității Europene.
Obiectivele statutare sunt reflectate în strategiile sectoriale adoptate și în planurile operaționale
anuale și sunt realizabile prin eficienta și eficacitatea operaționale, corectitudine, transparență și
proporționalitate în măsuri, conformitatea cu legile, regulamentele și standardele aplicabile,
monitorizarea permanentă a contextului socio-economic, inclusiv a evoluțiilor piețelor comunicarea
permanentă cu utilizatorii, cu industria și cu celelalte instituții și prin adaptarea la evoluția mediului
extern, iar actualizarea acestora au în atenție prevederile Codului European al Comunicațiilor
Electronice.
Sunt prezentate în continuare Obiectivele generale și Obiectivele statutare (fundamentale) la a
căror îndeplinire contribuie achiziția a 12 stații de monitorizare și goniometrie și 4 centre regionale
de control.
3.2.1 Obiectiv general privind calitatea nr. 3: Furnizarea de servicii publice de calitate care să
satisfacă în proporție de 100% cerințele legale și reglementările aplicabile și în egală măsură
interesele beneficiarilor de servicii.

3.2.2 Obiective statutare (fundamentale) ale ANCOM:


- Promovarea concurenței în sectorul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale;
- Asigurarea utilizării eficiente a resurselor limitate din domeniul comunicațiilor electronice;
- Dezvoltarea pieței interne a Comunității Europene;
- Promovarea intereselor utilizatorilor finali din Uniunea Europeană.

3.3 Obiectivul specific la care contribuie furnizarea produselor


Pe baza Obiectivelor generale și Obiectivelor statutare (fundamentale) ale ANCOM au fost definite
Obiective strategice și Obiective de dezvoltare organizațională. Achiziția a 12 stații fixe de
monitorizare și goniometrie și 4 centre regionale de control contribuie la îndeplinirea:
3.3.1 Obiective strategice ANCOM 2021 – 2024:
- OS1. Promovarea competitivității rețelelor de comunicații și poștale.
- OS2. Maximizarea disponibilității serviciilor digitale și poștale.
- OS3. Fructificarea progresului tehnologic în favoarea utilizatorilor.
3.3.2 Obiective de dezvoltare organizațională ale ANCOM:
- ODO1: Consolidarea rolului Autorității în dezvoltarea pieței comunicațiilor și a serviciilor poștale.
- ODO2: Creșterea cunoașterii rolului și atribuțiilor ANCOM și a nivelului de încredere și colaborare a
grupurilor de public interesate de activitatea sa.

3.4 Produsele solicitate și operațiunile cu titlu accesoriu necesar a fi realizate


Se dorește atribuirea unui Acord-cadru în baza căruia se vor încheia contracte subsecvente având
ca obiect achiziția de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control

7 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

(CRC) – coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5 în conformitate cu cerințele minime


obligatorii prevăzute în prezentul Caiet de sarcini.

3.4.1 A. Volumul produselor achiziționate


 Pe durata întregului acord-cadru se estimează:
 cantitate minimă – 1 SMG și 1 CRC;
 cantitate maximă – 12 SMG și 4 CRC

 Pe durata unui contract subsecvent se estimează:


 cantitate minimă – 1 SMG;
 cantitate maximă – 5 SMG și 4 CRC.
Frecvența estimativă de atribuire și derulare a Contractelor subsecvente este următoarea:

- 2022: 1-3 contracte subsecvente;

- 2023: 1-5 contracte subsecvente;

- 2024: 1-5 contracte subsecvente;

- 2025: 1-3 contracte subsecvente;

- 2026: 1-3 contracte subsecvente.

Cantitățile minime și maxime estimate a fi achiziționate sunt în corelație directă cu derularea


lucrărilor necesare pentru pregătirea și finalizarea infrastructurii existente/pusă la dispoziție de
ANCOM (piloni/construcții și sheltere/spații tehnice) destinate stațiilor de monitorizare. În aceste
condiții, având în vedere că nu sunt finalizate în totalitate demersurile în vederea asigurării dreptului
de proprietate/de folosință asupra terenurilor/construcțiilor unde urmează să fie amplasate stațiile
de monitorizare și goniometrie și nu sunt realizate și obținute în totalitate documentațiile tehnice de
execuție, inclusiv avizele, acordurile și autorizările necesare, respectiv nu sunt realizate în totalitate
lucrările aferente instrastructurii destinate amplasării stațiilor de monitorizare și goniometrare,
precizăm că la acest moment nu se poate aprecia dacă urmează a fi achiziționate toate cele 12
SMG-uri și 4 CRC-uri și, prin urmare, se justifică aplicarea acordului-cadru. De asemenea, frecvența
încheierii contractelor subsecvente și respectiv cantitățile minime și maxime aferente contractelor
subsecvente pot diferi față de cele de mai sus, în limitele aferente acordului-cadru, în funcție de
identificarea locațiilor și finalizarea infrastructurii destinate stațiilor de monitorizare. Totodată,
durata ultimelor contracte subsecvente încheiate în baza acordului-cadru poate depăși durata de 48
de luni a acordului-cadru.

B. Mecanismul de atribuire și derulare a acordului-cadru

Având în vedere necesitatea interoperabilității celor maxim 12 SMG și maxim 4 CRC între ele,
precum și cu cele existente, acordul-cadru se va încheia cu un singur operator economic, desemnat
câștigător în urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate - preț”, detaliat în
documentația de atribuire.

Pe parcursul derulării acordului cadru, în baza contractelor subsecvente se vor achiziționa stații de
monitorizare și goniometrie și centre regionale de control (până la cantitățile maxime menționate
mai sus), în funcție de necesitățile autorității contractante și în funcție de stabilirea locațiilor exacte
unde vor fi instalate stațiile și de evoluția lucrărilor necesare pentru pregătirea și finalizarea
infrastructurii ce va trebui să fie pusă la dispoziție de ANCOM în fiecare locație.

8 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

În baza acordului-cadru, de fiecare dată când intenționează să atribuie un contract subsecvent,


autoritatea contractantă se va adresa în scris operatorului economic semnatar al acordului-cadru
(denumit „promitentul-contractant”) solicitând încheierea unui contract subsecvent și comunicând
informații cu privire la categoria/categoriile de SMG și dacă este cazul numărul de CRC care se
doresc a fi achiziționate în baza contractului subsecvent, precum și informații cu privire la
locația/locațiile în care acestea trebuie livrate, instalate, integrate, puse în funcțiune și testate.

În urma primirii comunicării indicate mai sus, în baza acordului-cadru și anterior încheierii
contractului subsecvent, promitentul-contractant va realiza fără costuri pentru autoritatea
contractantă, proiectarea SMG care se doresc a fi achiziționate. Vor fi avute în vedere următoarele
termene:

a) Proiectul inițial va fi prezentat de către promitentul-contractant în termen de maxim 30


de zile calendaristice de la data primirii comunicării autorității contractante cu privire
la intenția de a încheia un contract subsecvent.
b) Eventualele observații vor fi transmise de către autoritatea contractantă în maximum 15
zile calendaristice de la prezentarea proiectul inițial;
c) Revizuirea proiectului de către promitentul-contractant (design-review) se va face în
termen de maxim 15 zile calendaristice de la primirea observațiilor transmise de către
autoritatea contractantă
d) Acceptarea proiectului final de către autortatea contractantă se va face în termen de
maxim 60 de zile calendaristice de la data primirii comunicării autorității contractante
cu privire la intenția de a încheia un contract subsecvent;
e) În cadrul proiectului final, promitentul-contractant va indica și termenul maxim de
furnizare, integrare, instalare, testare, punere în funcțiune și, dacă este cazul de
instruire pentru SMG și dacă se solicită CRC care fac obiectul contractului subsecvent,
termen care nu poate fi mai mare decât termenul de 180 de zile calendaristice prevăzut
în prezentul Caiet de sarcini.
f) După acceptarea proiectului final de către autoritatea contractantă se vor efectua
demersurile pentru încheierea contractului subsecvent, având ca termen maxim de
furnizare, integrare, instalare, testare, punere în funcțiune și, dacă este cazul de
instruire, termenul indicat în cadrul proiectului final.

În cadrul primului contract subsecvent care se va încheia în baza Acordului-cadru, furnizorul va


asigura și instruirea personalului autorității contractante, în condițiile prevăzute în prezentul caiet de
sarcini, fără costuri pentru autoritate. Ulterior, pe parcursul derulării acordului-cadru se vor presta
servicii de instruire, la solicitarea autorității contractante și fără costuri în sarcina acesteia, în
situația în care este necesară aprofundarea tematicii inițiale sau acoperirea unor subiecte
suplimentare față de cele pentru care s-a realizat instruirea inițială.

În situația în care pe parcursul derulării Acordului cadru și/sau contractelor subsecvente, anumite
produse ce compun stațiile de monitorizare și goniometrie și centrele regionale de control prevăzute
în propunerea tehnică, nu se mai fabrică/comercializează sau se află la finalul ciclului de
producție („end of life”), contractantul va notifica autorității contractante această situație. În
măsura în care autoritarea contractantă comunică acceptul, contractantul este obligat să livreze,
prin contractele subsecvente atribuite, produsele de generație ulterioară apărute, cu menţinerea
preţurilor și condițiilor prevăzute de contractant în oferta sa iniţială și respectiv în prezentul caiet de
sarcini, inclusiv asigurarea interoperabilității.

9 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

3.4.2 Produse solicitate


Staţiile de monitorizare și goniometrie trebuie proiectate şi realizate astfel încât să conţină toate
echipamentele și componentele necesare (echipament de măsură, antene, cabluri, dispozitiv de
susținere a sistemului de antene etc.), software-ul operaţional şi de aplicaţii într-un tot unitar, astfel
încât să rezulte unităţi integrate, capabile de a fi operate atât local, cât și de la distanță.
A. Fiecare staţie de monitorizare și goniometrie va conţine cel puţin următoarele componente
principale:
- Receptor/receptoare de monitorizare și goniometrie 20 MHz – 6 GHz cu bandă instantanee
de captură de minim 80 MHz;
- Antene de monitorizare și goniometrie în gama de frecvențe 20 MHz – 6 GHz;
- Cabluri RF, control, rețelistică, alimentare;
- Stație de lucru;
- Nod de comunicație pentru conexiunea cu centrul de comandă;
- Sursă neîntreruptibilă de tensiune (UPS);
- Unitate GPS;
- Cutie conexiuni;
- Aplicații de monitorizare, goniometrie și de comandă a receptoarelor de monitorizare
conform ITU Spectrum Monitoring Handbook, inclusiv sistem de operare și aplicaţii tip office pentru
editare și calcul tabelar;
- Dispozitive de protecţie la întreruperi de tensiune;
- Orice alte componente necesare punerii în funcțiune și exploatării SMG.

B. Fiecare CRC va conţine cel puţin următoarele componente principale:


- Stație de lucru;
- Sursă neîntreruptibilă de tensiune (UPS);
- Aplicații de monitorizare, goniometrie și de comandă la distanță a receptoarelor de
monitorizare conform ITU Spectrum Monitoring Handbook, inclusiv sistem de operare și aplicaţii tip
office pentru editare și calcul tabelar.
Toate staţiile de monitorizare și goniometrie și respectiv CRC-urile trebuie să fie identice ca
funcționalități.
Fiecare staţie de monitorizare și goniometrie trebuie să poată fi controlată:
- Local, de la staţia de lucru;
- De la distanţă, de către centrul regional de control.

Sistemele/Echipamentele livrate trebuie să cuprindă:


 Maximum 12 (douăsprezece) staţii de monitorizare și goniometrie care vor fi
comandate de maximum 4 (patru) Centre Regionale de Control.
Stațiile de monitorizare și goniometrie trebuie să permită îmbunătăţiri ulterioare şi extensii cu noi
funcţionalităţi în funcţie de apariţia de noi tehnologii.

NOTA 1: În prezentul caiet de sarcini prin stații de monitorizare și goniometrie/SMG se înțeleg și


stații transportabile de monitorizare și goniometrie/STMG, denumite în continuare SMG sau
Sisteme, ambele sisteme având aceeași compunere, dotare cu echipamente și parametri tehnici,

10 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

singurele diferențe provenind de la dispunerea/locul instalare (înălțime piloni și shelter/spațiu


tehnic).
NOTA 2: Prin acordul cadru se preconizează achiziția de SMG-uri cu următoarele scenarii de
instalare:

- Tip A: instalate pe clădire – pilonet/tripodă cu înălțimea adecvată asigurării condițiilor


optime de funcționare dar nu mai puțin de 4 m – 1 stație;
- Tip B: Instalate pe piloni cu înălțimea de 20 m – 2 stații;
- Tip C: Instalate pe piloni cu înălțimea de 50 m – 9 stații.
Propunerea financiară formulată de ofertanți pentru atribuirea acordului-cadru în baza prezentei
documentații de atribuire va avea în vedere o valoare maximă determinată pentru cantitățile
maxime care vor face obiectul acordului cadru:

- 9 SMG tip C (instalate pe piloni cu înălțimea de 50 m);

- 2 SMG tip B (instalate pe piloni cu înălțimea de 20 m);

- 1 SMG tip A (instalat pe clădire - pilonet/tripodă);

- 4 CRC.

Observație:

- Se va avea în vedere formularul de propunere financiară detaliată prevăzut în Secțiunea 4 a


Documentației de atribuire;

- Valorile ofertate vor include toate costurile ofertantului, legate de încheierea şi executarea
acordului-cadru și a contractelor subsecvente, de transportul și livrarea tuturor produselor și
îndeplinirea tuturor obligațiilor, precum si prestarea serviciilor aferente, în conformitate cu cerințele
minime obligatorii, prevăzute în Caietul de sarcini;

- La configurarea prezentei achiziții, incluzând determinarea valorii estimate și stabilirea modelului


de propunere financiară detaliată s-a luat în considerare că pentru SMG tip A care urmează a fi
instalată pe clădire – pilonet/tripodă se vor folosi cabluri RF/de comandă de aceeași lungime ca
pentru stațiile instalate pe piloni de 50 m. În plus, pentru SMG tip A este necesară livrarea
componentei „tripod/pilonet” care să respecte condițiile prevăzute în prezentul Caiet de sarcini.
La încheierea fiecărui contract subsecvent conform mecanismului prevăzut la pct. 3.4.1 lit. B) din
prezentul Caiet de sarcini, se vor lua în considerare valorile menționate în propunerea
financiară care stă la baza atribuirii acordului cadru pentru CRC și respectiv pentru fiecare
tip de SMG care vor face obiectul contractului subsecvent în cauză.

11 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

3.4.2.1 Stații de monitorizare și goniometrie

garanție/termen de
funcționale extinse
Specificații tehnice
Unitate de măsură

Durata minima
Data de livrare
Loc de livrare

SAU cerințe

valabilitate
Cantitate

solicitată
Specificații tehnice SAU cerințe funcționale minime

1 2 3 4 5 6 7

12 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

1. Descriere Nu este
cazul
(1) Staţiile de monitorizare si goniometrie/SMG trebuie proiectate şi realizate
astfel încât să conţină toate echipamentele necesare (echipament de
măsură, antene, cabluri, dispozitiv de susținere a sistemului de antene etc.),
software-ul operaţional şi de aplicaţii într-un tot unitar, pentru a rezulta
unităţi integrate, capabile de a fi operate atât local, cât și de la distanță.
(2) Aceastea trebuie să fie echipate și integrate în conformitate cu
funcționalitățile necesare pentru DF fix, măsurarea parametrilor de semnal,
măsurarea ocupării benzii (ocupanță spectrală), identificarea emițătoarelor
neautorizate/nelicențiate sau având parametrii tehnici neconformi și pentru
investigarea cazurilor de interferențe radio.
(3) Toate SMG trebuie să fie identice ca funcționalități și compunere.
(4) Fiecare staţie de monitorizare și goniometrie trebuie să:
a) acopere minimum următoarele game de frecvenţe:
i. pentru goniometrie (detecția direcției): 20 MHz - 6 GHz, utilizând
maximum două antene, astfel:
 cu polarizare verticală în banda de frecvenţe 20 MHz – 6 GHz.
 cu polarizare orizontală în banda de frecvenţe 87.5 MHz – 862
MHz.
ii. pentru monitorizare 20 MHz - 6 GHz, utilizând maximum două antene,
omnidirecţionale.
b) poată fi controlată:
i. Local, de la staţia de lucru;
ii. De la distanţă, prin intermediul CRC.
c) includă interfața de comunicaţie cu Centrele Regionale de Control/CRC.

1.1 Receptoare
(5) Staţiile de monitorizare și goniometrie vor fi dotate cu receptoare de
bandă largă. Acestea trebuie să permită monitorizarea şi goniometria
semnalelor existente.
(6) Receptoarele trebuie să fie în tehnologie digitală (timp real/SDR,
DSP/FFT) și să fie instalate/dispuse în rack-uri de 482,6 mm (19") (rack-urile
urmând a fi puse la dispoziție de către autoritatea contractantă).
(7) Receptoarele trebuie să fie dispuse extern faţă de stațiile de lucru locale.

1.2 Controlul la distanţă


(8) Staţiile de monitorizare și goniometrie trebuie să poată fi controlată de
către oricare centru regional de control/CRC furnizat.

2. Funcţii
(9) Staţiile de monitorizare și goniometrie/SMG trebuie să dispună de
componente hardware, software şi infrastructura necesară pentru realizarea
următoarelor funcţii:
a) Monitorizare și goniometrie conform sarcinilor primite de la un stație
de lucru (calculator) /CRC);
b) Monitorizare și goniometrie sub control local, efectuat de operator;
c) Determinarea direcţiei către un emiţător staţionar sau în mişcare
(Direction Finding Line of Bearing/LOB) valabil pentru emiţătoare în toată
gama de frecvenţe 20 MHz - 6 GHz.

3. Standarde și recomandări
(10) Standardele de calitate și de performanță ale materialelor și
echipamentelor menționate în acest document sunt considerate cerințe
minime. Ofertantul poate oferta materialele și echipamentele de standarde
diferite, cu condiția să demonstreze că acestea sunt echivalente sau
superioare standardelor desemnate.

3.1 Documente/Recomandări ITU-R relevante pentru


echipamentele de monitorizare/DF, care trebuie respectate

13 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

3.4.2.2. Centre regionale de control/CRC

14 / 33
cerințe funcționale
Unitate de măsură

garanție/termen
Durata minima
Data de livrare

de valabilitate
Loc de livrare
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)

tehnice SAU
Specificații
Cantitate

solicitată
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare
Specificațiiși tehnice
goniometrie
SAU(SMG) și centre
cerințe regionale
funcționale de control (CRC)
minime
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

1 2 3 4 5 6 7

1. Descriere
(1) Centrul Regional de Control trebuie să permită operarea de la distanţă
a staţiilor de monitorizare și goniometrie/SMG.
(2) Fiecare CRC va conţine cel puţin următoarele componente principale:
a) Stație de lucru (calculator);
b) Sursă neîntreruptibilă de tensiune (UPS);
c) Aplicații de monitorizare, goniometrie și de comandă la distanță a
receptoarelor de monitorizare conform ITU Spectrum Monitoring
Handbook, inclusiv sistem de operare și aplicaţii tip office pentru editare și
calcul tabelar.
(3) Toate cele 4 CRC trebuie să fie identice ca funcționalități și
compunere.

1. Funcţii
(4) Centrul Regional de Control trebuie să dispună de echipamente,
software şi infrastructura necesară pentru realizarea următoarelor funcţii:
a) Trasarea sarcinilor de monitorizare și goniometrie către orice SMG
selectată.
b) Recepţia datelor rezultate în urma măsurătorilor executate.
c) Afişarea şi memorarea rezultatelor în scopul analizei ulterioare şi a
generării de rapoarte ale activităţii de monitorizare și goniometrie.

2. Componenţă
3.1 Stații de lucru (calculator)
(5) Fiecare stație de lucru din compunerea CRC trebuie să permită
operarea de la distanţă a echipamentelor integrate în SMG, să fie
compatibilă cu aplicațiile software furnizate și să îndeplinească următoarele
cerinţe minime:
a) Să fie de tip desktop;
b) CPU: procesor INTEL sau echivalent de ultimă generaţie cu minim
șase nuclee, cu scor PassMark pe un singur nucleu mai mare ca 2500, pe
mai multe nuclee mai mare ca 12000, frecvenţă de lucru nominală minim 3
GHz, (în modul turbo minim 4 GHz);
c) RAM: minim 32 GB, minim DDR 4, minim 2133 MHz (în funcție de
procesor);
d) Hard Disk:
i. 1 buc. tip SSD cu capacitate de minim 500 GB pentru sistemul
de operare și aplicații;
ii. 1 RAID 1 tip SSD cu capacitate de minim 1 TB pentru datele
stocate în timpul măsurătorilor, rezultatele analizelor și rapoarte);
e) Interfaţă video: PCI Express, memorie minim 4 GB, bus minim 128
biţi, ieşire VGA, DVI, HDMI, DP (minim 2 din cele enumerate);
f) Interfaţă reţea LAN: 1x1000 Mbps;
g) DVD+/-RW: Double Layer;
h) Interfaţă sunet: PCI;
i) I/O Port: 6 porturi USB din care cel puțin 2 pe panoul frontal;
j) Dispozitive de intrare: Tastatură şi Mouse cu conectare USB;
k) Afişaj: Ecran LED color, de minim 24 inch, wide, rezoluţie 1920 x
1080, maxim 5 ms timp de răspuns, conectică compatibilă cu ieşirile de la
placa video, cu cabluri cu cilindri de ferită aferente, unghi de vizibilitate
minim 160° vertical şi 170° orizontal, boxe integrate;
l) Căşti: Stereo.
(6) Pachetul software aferent instalat pe stațiile de control la distanță
trebuie să includă, dar nu se va limita la:
a) sistemul de operare + aplicaţii tip office pentru editare și calcul tabelar;
b) software-ul pentru monitorizare, goniometrie și comandă de la distanță.
(7) Fiecare CRC va fi configurat pentru a putea opera la distanță oricare
15 /unei
SMG selectată, prin intermediul 33 rețele de comunicații ETHERNET (pusă
la dispoziție de beneficiar).
(8) Fiecare CRC va fi echipat cu:
a) dispozitive de protecție împotriva supratensiunii și variațiilor frecvenței
de rețea;
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

Notă 1: Ofertanții vor prezenta propunerile tehnice din care să rezulte respectarea cerințelor
minime obligatorii din prezentul caiet de sarcini. Se vor avea în vedere precizările din cuprinsul
Secțiunii II – Instrucțiuni pentru ofertanți – Cap. 3 Instrucțiuni privind oferta.
Notă 2: Se admite ca filele de catalog, prospectele de la producător să fie prezentate în limba
română sau engleză cu respectarea specificațiilor tehnice din tabel. În fișa de date privind
conformitatea propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini trebuie să se găsească
menționarea exactă a modului de îndeplinire a cerințelor, indicându-se pentru fiecare parametru
referința din foaia de catalog anexată și pagina/anexa unde poate fi indentificată. Nu se admite
copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții
având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia. De asemenea,
simpla asumare a ofertantului nu probează îndeplinirea cerințelor tehnice solicitate.

Notă 3: Ofertanții trebuie să își asume expres obligația ca în situația în care pe parcursul derulării
Acordului cadru anumite produse ce compun stațiile de monitorizare și goniometrie și centrele
regionale de control prevăzute în propunerea tehnică, nu se mai fabrică/comercializează sau
se află la finalul ciclului de producție („end of life”) să notifice autorității contractante
această situație și, după primirea acceptului Autorității contractante să livreze prin contractele
subsecvente atribuite, produsele de generație ulterioară apărute, cu menţinerea preţurilor și
condițiilor prevăzute de contractant în oferta sa iniţială și respectiv în prezentul caiet de sarcini,
inclusiv cu asigurarea interoperabilității cu stațiile existente.

3.4.3 Disponibilitate, dacă este cazul


Echipamentele din componența SMG/CRC trebuie să îndeplinească cerințele constructive și
parametrii de fiabilitate astfel încât componentele SMG și/sau CRC să respecte cerințele de
fiabilitate din prezentul caiet de sarcini.
Se estimează ca durata totală de funcționare pentru fiecare SMG să fie de minimum 12 ani, de la
data recepției calitative a fiecărei SMG.
Disponibilitatea reprezintă perioada de timp în care SMG/CRC funcționează corect, în parametrii
specificați de producător, cumulat, pe parcursul a 365 de zile calendaristice și trebuie să fie mai
mare de 92% din timp, adică indisponibilitatea să nu fie mai mare de 30 de zile
calendaristice/an (12 luni consecutive) în perioada de garanție a SMG/CRC.
În situația în care perioada de indisponibilitate a SMG/CRC este mai mare decât cea prevăzută mai
sus furnizorul datorează achizitorului penalități de 0,05% din valoarea unui SMG/CRC, fără TVA,
pentru fiecare zi suplimentară de indisponibilitate, în cursul unui an de garanție, pentru cauze
tehnice care țin de funcționarea în mod corect a SMG/CRC și nu sunt imputabile utilizatorului, fără
vreo formalitate prelabilă de punere în întârziere sau altă formalitate. În situația în care sunt
percepute penalități de întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în perioada de
garanție, zilele pentru care sunt calculate penalități în garanție nu vor genera penalități și pentru
perioada de indisponibilitate a SMG/CRC conform celor de mai sus.
Timpul de indisponibilitate se calculează de la momentul notificării nefuncționalității până la
remedierea acesteia. Nu se calculează timp de indisponibilitate în situația în care nefuncționalitatea
este aferentă accesoriilor sau altor componente ale SMG/CRC care nu afectează funcționalitatea

16 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

acestuia în ansamblul său. O listă completă a componentelor care nu intră în calculul timpilor de
indisponibilitate va fi stabilită la recepție.
Pentru asigurarea disponibilității prevăzute, se acceptă ca pe timpul reparației componentelor în
perioada de garanție, Furnizorul să înlocuiască, temporar, echipamentul defect cu un altul similar
sau superior ca performanțe, cu respectarea prevederilor condițiilor de garanție.

3.5. Extensibilitate/Modernizare, dacă este cazul

Stațiile de monitorizare și goniometrie și centrele regionale de control furnizate trebuie să permită


îmbunătăţiri ulterioare şi extensii cu noi funcţionalităţi în funcţie de apariţia de noi tehnologii.

Aceste operațiuni se vor realiza în funcție de necesitățile autorității contractante cu respectarea


dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice și a altor dispoziții legale incidente.

3.5.1. Garanție
Perioada de garanție pentru staţiile de monitorizare și goniometrie și centrele regionale de control,
va fi de cel puțin 36 (treizecișișase) luni şi va curge de la data semnării procesului-verbal de
recepție calitativă a SMG și dacă este cazul CRC, acceptat, în condițiile prevăzute în contractul de
furnizare subsecvent, pentru fiecare SMG/CRC în parte.

Garanția trebuie să acopere toate costurile rezultate din remedierea defectelor în perioada de
garanție, inclusiv, dar fără a se limita la:
i. demontare, inclusiv închirierea de unelte speciale necesare pe durata intervenției (dacă este
aplicabil);
ii. ambalaje, inclusiv furnizarea de material protector pentru transport (carton, cutii, lăzi etc.);
iii. transport prin intermediul transportatorului, inclusiv de transport internațional (dacă este
aplicabil);
iv. diagnoza defectelor, inclusiv costurile de personal;
v. repararea tuturor componentelor defecte sau furnizarea unor noi componente;
vi. înlocuirea părților defecte;
vii. despachetarea, inclusiv curățarea spațiilor unde se efectuează intervenția;
viii. instalarea în starea inițială;
ix. testarea pentru a asigura funcționarea corectă;
x. repunerea în funcțiune.
Pentru intervenții în perioada de garanție, furnizorul are obligația de a răspunde în maximum 2
zile lucrătoare de la sesizare.
În perioada de garanție, fără costuri pentru Achizitor, în termen de maximum 30 (treizeci) de
zile calendaristice de la notificare, furnizorul are obligația de a:

a. remedia orice tip de eroare, neperformanță, defecțiune, nefuncționalitate a produselor ce


compun SMG/CRC, inclusiv a calculatoarelor furnizate;
b. remedia orice tip de eroare, neperformanță, defecțiune, nefuncționalitate a aplicațiilor
software livrate și de a asigura suportul prin livrarea pachetelor de corecție ( patches) și a
pachetelor de actualizare și îmbunătățire a versiunii livrate ( updates), cu respectarea

17 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

termenului de mai sus, termen care curge de la notificarea formulată de către achizitor sau
de la acceptul Achizitorului pentru efecturarea îmbunătățirilor la noile versiuni propuse, după
caz;
c. în situaţia în care intervenţiile asupra produselor impun recalibrarea acestora, Furnizorul are
obligaţia de a remedia defecțiunile şi de a recalibra aceste echipamente;
d. înștiința de îndată Achizitorul cu privire la:
i. apariția pachetelor de corecții şi/sau actualizare;
ii. disponibilitatea de noi versiuni software livrabile gratuit pe perioada de garanție și
suport.

În cazul în care perioada de remediere a defecțiunilor echipamentelor care compun SMG/CRC


depășește 90 (nouăzeci) zile calendaristice de la notificare, precum și în cazul în care nu este
posibilă remedierea erorilor, neperformanțelor, defecțiunilor sau nefuncționalităților semnalate,
furnizorul are obligația de a înlocui de îndată, echipamentul defect cu altul nou, cu performanțe
similare sau superioare cu cel livrat inițial sau cu modelul următor/superior al aceluiași producător,
cu titlu definitiv, fără costuri pentru Achizitor.

Echipamentele înlocuite vor beneficia de o nouă perioadă de garanție egală cu perioada de garanție
ofertată, care curge de la data înlocuirii acestora, respectiv de la data semnării a unui nou proces-
verbal de recepție și vor fi însoțite de certificat de calibrare/etalonare, în cazul echipamentelor care
necesită justificarea/confirmarea funcționării în parametrii tehnici prin efectuarea aceastei
operațiuni.
Echipamentele recalibrate vor fi însoțite de un nou certificat de calibrare/etalonare.

În cazul defectării în perioada de garanție a unui mediu de stocare, furnizorul trebuie să îl


înlocuiască fără a solicita achizitorului restituirea celui defect, ANCOM rezervându-și dreptul de a-l
distruge în cazul în care consideră că este necesar.

Toate cheltuielile ocazionate de remedierea defecțiunilor produselor furnizate, incluzând, fără


limitare, preluarea, predarea și transportul de la și la locația achizitorului, în condițiile menționate
mai sus, sunt în sarcina furnizorului.

Intervențiile și reparațiile în perioada de garanție se efectuează la adresa de livrare a SMG/CRC


precizată de Achizitor, conform locurilor de dispunere a SMG sau sediile ANCOM, după caz, cu
respectarea programului de lucru curent al ANCOM, adică de Luni până Joi în intervalul 8:30-17:00
și Vineri în intervalul 8:30-14:30, cu excepția zilelor declarate oficial nelucrătoare. Prin acordul
părților, ocazional, se poate stabili un alt interval orar.
Furnizorul are obligația, fără costuri pentru beneficiar, să:

- asigure serviciile de garanție pentru minim 36 (treizecișișase) de luni pentru toate


produsele care compun SMG/CRC;
- ofere beneficiarului acces direct la resursele producătorului pentru descărcarea de
actualizări de firmware sau alte componente software livrate;
- răspundă notificărilor beneficiarului și să remedieze orice defecțiune apărută pe perioada
de garanție, în termenele stipulate prin prezentul Caiet de sarcini;
- de a înștiința de îndată Achizitorul cu privire la apariția corecțiilor şi/sau îmbunătățirilor
software-urilor la noi versiuni;
- presteze activitățile specifice în cazul unor disfuncționalități (deplasare la locația fizică,
demontare/montare componente, configurare/reconfigurare) și să restabilească serviciile inițiale
furnizate de echipamentul defect, indiferent dacă e necesară reparația sau înlocuirea

18 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

echipamentului;
- înlocuiască cu un produs identic sau superior de la același producător și care să dețină
aceleași licențe pentru toate cazurile în care echipamentul defect nu mai poate fi reparat.
La finalizarea fiecărei intervenții prin care s-au remediat problemele semnalate se vor executa probe
funcționale ale produsului reparat sau înlocuit, în prezența reprezentanților beneficiarului (local sau
de la distanță), iar rezultatele vor fi consemnate într-un Raport de intervenție în care trebuie să fie
menționate operațiile efectuate și rezultatele testelor de funcționalitate.
În ultimul trimestru, dar cu cel puțin 30 de zile înaintea expirării perioadei de garanție, Furnizorul
are obligația realizării unei revizii pentru fiecare SMG/CRC, conform manualului de întreținere, care
să evidențieze funcționalitatea fiecărui echipament component și a SMG/CRC, în ansamblul său.
Data exactă a efecturării reviziei va fi stabilită de comun acord și se va realiza împreună cu personal
desemnat de ANCOM. În urma reviziei se va întocmi un “Raport privind starea de funcționare a
SMG…(denumire loc)” care va conține informații referitoare cel puțin la: denumirea
componentelor/echipamentelor, operațiunile efectuate, rezultatele măsurătorilor, corecții efectuate,
concluzii și propuneri.
În cazul neîndeplinirii oricăreia dintre obligațiile referitoare la perioada de garanție, furnizorul
datorează achizitorului penalități de întârziere 0,15% din valoarea, fără TVA, a produselor (valoarea
SMG și/sau dacă este cazul valoarea CRC) afectate de neîndeplinirea obligațiilor asumate pentru
perioada de garanție, pentru fiecare zi de întârziere, fără vreo formalitate de punere în întârziere
sau altă formalitate prealabilă, indiferent de echipamentul/componenta sau activitatea pentru care
nu au fost îndeplinite aceste obligații.

Pentru asigurarea disponibilității prevăzute la Cap. 3.4.3. și/sau în cazul depășirii termenului de 30
de zile calendaristice asumat în perioada de garanție, furnizorul poate pune la dispoziția
autorității contractante (inclusiv cu instalare, configurare, punere în funcțiune), temporar, cu titlu
gratuit, echipamente/componente cu caracteristici tehnice similare (în nici un caz inferioare) celor
defecte din cadrul SMG/CRC și care asigură funcționalitatea SMG/CRC la parametrii nominali
prevăzuți în proiect. În situația în care echipamentul/componenta este pus la dispoziția autorității
contractante și se asigură funcționalitatea SMG/CRC la parametrii nominali prevăzuți, cel mai târziu
în prima zi lucrătoare ulterioară expirării termenelor de asumate în perioada de garanție, nu se vor
percepe penalități de întârziere. 
Caracteristicele tehnice similare se vor dovedi prin foi de catalog și documente oficiale (de exemplu:
certificat de etalonare (calibrare) valabil pentru toate funcționalitățile). Înlocuirea
echipamentului/componentei nu poate depăși o perioadă maximă de 60 (șaizeci) de zile
calendaristice.
Pe toată durata garanției furnizorul trebuie să asigure un punct unic de contact în vederea sesizării
oricăror incidente legate de funcționarea echipamentelor (de exemplu un serviciu de tip help-desk
funcțional non-stop). Furnizorul va trebui să detalieze procedura de înregistrare a incidentelor
(minim: număr telefon, adresă email, detalii necesare deschiderii incidentului), precum și planul
privind asistența tehnică asigurate care să includă etape, activități și termene.
Acestea vor fi detaliate și prezentate pe perioada testării SMG/CRC până la semnarea procesului-
verbal de recepție calitativă a SMG și dacă este cazul CRC, acceptat, in baza primului contract
subsecvent. Dacă este cazul, în măsura în care pe parcursul derulării acordului-cadru este necesară
revizuirea procedurii de înregistrare a incidentelor și a planului privind asistența tehnică asigurate
acceptate în baza primului contract subsecvent, revizuirea acestora va fi detaliată și prezentată pe

19 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

perioada testării SMG/CRC până la semnarea procesului-verbal de recepție calitativă a fiecărui


SMG/CRC, acceptat, în baza contractelor subsecvente ce urmează a fi încheiate, fără costuri în
sarcina autorității contractante.

Toate cheltuielile ocazionate de remedierea defecțiunilor echipamentelor ce compun SMG și CRC


furnizate incluzând fără limitare preluarea, predarea și transportul de la și la locațiile achizitorului, în
condițiile menționate mai sus, cad în sarcina furnizorului.

Pentru o perioadă de 10 (zece) ani de la expirarea perioadei de garanţie Furnizorul are


obligaţia de a notifica Achizitorului apariţia oricărei îmbunătăţiri cu privire la produsele software
furnizate, fără a solicita costuri Achizitorului.

3.5.2. Livrare, ambalare, etichetare, transport si asigurare pe durata transportului

SMG-urile și CRC-urile necesare vor fi achiziționate în baza contractelor subsecvente, în funcție de


necesitățile autorității contractante, contracte încheiate pe parcursul unei perioade de 48 de luni de
la semnarea acordului-cadru de către ambele părți.
Termenul de livrare a fiecărei SMG și/sau a fiecărui CRC este de 180 de zile calendaristice de la data
semnării fiecărui contract subsecvent de către ambele părți. SMG și/sau CRC sunt considerate
livrate când toate activitățile în cadrul contractului subsecvent au fost realizate și
produsele/echipamentele care îl compun sunt integrate, instalate, funcționează la parametrii
agreați, sunt testate și sunt acceptate de Autoritatea contractantă prin semnarea procesului-verbal
recepție calitativă a SMG și dacă este cazul CRC, acceptat.
Produsele care compun stațiile de monitorizare și goniometrie și CRC vor fi livrate cantitativ și
calitativ la locațiile indicate de Autoritatea contractantă pentru fiecare stație/centru în parte. Fiecare
stație/centru va fi însoțită de toate subansamblele/părțile componente necesare punerii și menținerii
în funcțiune.
În cuprinsul fiecărui proiect SMG realizat în vederea încheierii unui contract subsecvent,
promitentul-contractant este obligat să prezinte un grafic de derulare a activităților referitor la
derularea contractului subsecvent în cauză, cuprinzând activitățile privind livrarea echipamentelor şi
prestarea serviciilor aferente, cu respectarea prevederilor Caietului de sarcini. Din grafic trebuie să
rezulte și termenul maxim asumat de furnizare, integrare, instalare, testare, punere în funcțiune și,
dacă este cazul de instruire pentru SMG și dacă se solicită CRC care fac obiectul contractului
subsecvent, termen care nu poate fi mai mare decât termenul de 180 de zile calendaristice prevăzut
în prezentul Caiet de sarcini.

Termenele intermediare stabilite pentru realizarea proiectului SMG, precum și cele cuprinse în
graficul de derulare a activităților din contractul subsecvent au caracter orientativ și nu vor fi
percepute penalități de întârziere pentru nerespectarea acestor termene intermediare. Eventualele
penalități de întârziere se vor percepe pentru nerespectarea termenului general de 60 de zile
asumat pentru prezentarea proiectului final, în baza acordului cadru și respectiv pentru
nerespectarea termenului general asumat de livrare a SMG/CRC, în baza contractului subsecvent.
Produsele din componența SMG și CRC furnizate vor fi noi și nefolosite.
Contractantul va ambala și eticheta produsele furnizate astfel încât să prevină orice daună sau
deteriorare în timpul transportului acestora către destinația stabilită.

20 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

Dacă este cazul, ambalajul trebuie prevăzut astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării
accidentale, expunerii la temperaturi extreme, sării și precipitațiilor din timpul transportului și
depozitării în locuri deschise. În stabilirea mărimii și greutății ambalajului Contractantul va lua în
considerare, acolo unde este cazul, distanța față de destinația finală a produselor furnizate și
eventuala absență a facilităților de manipulare la punctele de tranzitare.
Transportul și toate costurile asociate sunt în sarcina exclusivă a contractantului. Produsele vor fi
asigurate împotriva pierderii sau deteriorării intervenite pe parcursul transportului și cauzate de
orice factor extern.
Destinația de livrare și instalare este cea comunicată pentru fiecare stație/centru.
Contractantul este responsabil pentru livrarea în termenul agreat a stațiilor de monitorizare și
goniometrie și a centrelor regionale de control și se consideră că a luat în considerare toate
dificultățile pe care le-ar putea întâmpina în acest sens și nu va invoca nici un motiv de întârziere
sau costuri suplimentare.
Fiecare produs va fi însoțit de toate subansamblele/părțile componente necesare punerii și
menținerii în funcțiune.
Contractantul va ambala și eticheta produsele furnizate astfel încât să prevină orice daună sau
deteriorare în timpul transportului acestora către destinația stabilită.
Dacă este cazul, ambalajul trebuie prevăzut astfel încât să reziste, fără limitare, manipulării
accidentale, expunerii la temperaturi extreme, sării și precipitațiilor din timpul transportului și
depozitării în locuri deschise. În stabilirea mărimii și greutății ambalajului Contractantul va lua în
considerare, acolo unde este cazul, distanta față de destinația finală a produselor furnizate și
eventuala absență a facilităților de manipulare la punctele de tranzitare.

3.5.3. Operațiuni cu titlu accesoriu, dacă este cazul


3.5.3.1. Instalare, punere în funcțiune, testare
În baza acordului cadru, promitentul-contractant va realiza activitățile de proiectare pentru SMG
care se doresc ca fi achiziționate în baza contractelor subsecvente, conform prevederilor pct. 3.4.1.
lit. B din prezentul Caiet de sarcini.

În baza contractelor subsecvente, fiecare staţie de monitorizare şi goniometrie va fi instalată pe


intrastructura pusă la dispoziție de ANCOM (piloni sau construcții) și se vor presta toate serviciile cu
privire la integrarea, instalarea, punerea în funcțiune și efectuarea testelor de acceptanță în vederea
furnizării unei stații de monitorizare și goniometrie la cheie. De asemenea, se vor presta serviciile cu
privire la integrarea, instalarea, punerea în funcțiune și testele de acceptanță pentru centrul de
comandă.

Activitatile descrise mai sus și perioada necesară derulării acestora sunt incluse în termenul de
livrare a SMG/CRC de maximum 180 de zile calendaristice pentru fiecare contract subsecvent
încheiat și trebuie avute în vedere de către furnizor în derularea contractului subsecvent.

În baza contractelor subsecvente, furnizorul are obligația de a livra, în funcție de nevoile autorității
contractante, maximum 12 staţii de monitorizare și goniometrie și maximum 4 centre regionale de
control, precum și de a presta următoarele servicii asociate:

21 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

a) Integrarea şi instalarea produselor din componența SMG și/sau CRC;


b) Punerea în funcţiune şi efectuarea testelor de acceptanță pentru fiecare SMG/CRC.
Contractantul va integra și instala produsele/echipamente din componența SMG și/sau CRC care fac
obiectul contractelor subsecvente în spațiile indicate de Autoritatea contractantă și va efectua orice
altă configurație considerată necesară pentru a asigura funcționarea corectă a
produselor/echipamentelor și a staţiilor de monitorizare și goniometrie și centrelor regionale de
control în ansamblul lor.
Se vor livra toate licențele necesare instalării, configurării și funcționării sistemelor de operare și
aplicațiilor, produse comerciale sau dezvoltate de furnizor cu drept de utilizare perpetuă conform
celor solicitate în prezentul Caiet de sarcini.

Furnizorul se obligă să notifice Achizitorului data începând cu care poate să facă livrarea produselor
la fiecare locație. ANCOM va asigura accesul în locațiile și spațiile destinate implementării
proiectului. ANCOM se angajează să stabilească de comun acord cu furnizorul data și ora pentru
asigurarea accesului la locație, dată care să fie cuprinsă în următoarele 5 zile lucrătoare de la data
primirii notificării. Acordarea accesului la locație va fi consemnată printr-un proces-verbal
încheiat între Achizitor și Contractant. Luând în considerare locațiile avute în vedere pentru
amplasarea SMG, pentru perioada cuprinsă între asigurarea accesului la locație și recepția calitativă
prevăzută mai jos, contractantul va suporta riscul contractului și va lua toate măsurile suplimentare
necesare pentru paza și eventual asigurarea produselor/echipamentelor.

În perioada cuprinsă între asigurarea accesului la locație și recepția calitativă a SMG Contractantul
răspunde pentru defectarea şi/sau deteriorarea totală sau parţială, din culpa sa, a produselor şi/sau
a altor bunuri aflate în locația respectivă unde se furnizează produsele şi se prestează serviciile care
fac obiectul Contractului.

Dacă pentru integrarea, instalarea, punerea în funcțiune a staţiilor de monitorizare și goniometrie și


centrelor regionale de control vor mai fi necesare alte componente de tip hardware, rețelistică,
multimedia, software, licențe fără a se limita la cele enumerate pentru îndeplinirea cerințelor
solicitate prin Caietul de sarcini, acestea vor fi livrate de furnizor, în baza contractului subsecvent,
fără costuri suplimentare pentru Autoritatea Contractantă.

Contractantul trebuie să integreze și să instaleze toate produsele care compun staţiile de


monitorizare și goniometrie și centrele regionale de control în mod corespunzător, asigurând-se în
același timp ca spațiile unde s-a realizat instalarea și integrarea rămân curate. În baza contractelor
subsecvente, după livrarea, integrarea și instalarea fiecărei staţii de monitorizare și goniometrie și
fiecărui centru regional de control, contractantul va elimina toate deșeurile rezultate și va lua
măsurile adecvate pentru a aduna toate ambalajele și eliminarea acestora de la locul de instalare.
În baza fiecărui contract subsecvent, pe măsură ce fiecare din staţiile de monitorizare și
goniometrie și centrele regionale sunt livrate, integrate și instalate, contractantul va realiza și toate
configurările/setările necesare pentru a le pune în funcțiune, pentru fiecare SMG/CRC în parte.
Punerea în funcțiune include, de asemenea, toate ajustările și setările necesare pentru a asigura
integrarea și instalarea corespunzătoare, în ceea ce privește performanța și calitatea, cu toate
configurațiile necesare pentru o funcționare optimă.
Contractantul va integra, instala și pune în funcțiune produsele ce compun fiecare SMG și/sau CRC
la locul de livrare indicat de Autoritatea contractantă conform contractelor subsecvente și va efectua

22 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

orice altă operațiune considerată necesară pentru a asigura funcționarea corectă a acestora în
concordanță cu cerințele prezentului Caiet de sarcini.
După integrare, instalare și punere în funcțiune, Autoritatea contractantă împreună cu Contractantul
vor efectua teste funcționale de acceptanță asupra SMG și/sau CRC care fac obiectul fiecărui
contract subsecvent.
Testele de acceptanță vor verifica toate funcționalitățile SMG și/sau CRC, așa cum au fost solicitate
prin prezentul Caiet de Sarcini, precum şi cele conținute în oferta tehnică şi vor cuprinde, minimum,
următoarele elemente: denumirea testului; cerințe/limite de acceptare impuse de specificația
tehnică; metoda de verificare; cantitatea de produse verificate; resurse umane/materiale necesare
efectuării testelor; durata de desfășurare a probei și locul; procedurile de testare de acceptanță;
criteriile de evaluare a rezultatelor finale. Activitățile de testare menționate se vor desfășura cu
participarea unei echipe de testare și evaluare formată din reprezentanți ai Furnizorului și ai
Achizitorului. După finalizarea activităților de testare, în termen de maxim 5 zile calendaristice,
furnizorul va transmite pentru avizare “Raportul de testare și acceptanță”, care va include cel puțin
modul de îndeplinirea cerințelor minime obligatorii din specificațiile tehnice şi a tuturor
funcționalităților din propunerea tehnică, precum și concluziile reieșite în urma desfășurării activității
de testare.
Pe parcursul derulării acordului-cadru și al contractelor subsecvente, pot avea loc, la cerere, întâlniri
între reprezentanții furnizorului și ai achizitorului în vederea derulării în bune condiții a acordului-
cadru și a contractelor subsecvente, inclusiv pentru vizionarea locurilor de livrare.
Se vor livra toate licențele necesare instalării, configurării și funcționării sistemelor de operare și
aplicațiilor, produse comerciale sau dezvoltate de furnizor. Furnizorul va asigura autorităţii
contractante dreptul de utilizare perpetuă, irevocabilă şi nelimitată a tuturor produselor
software furnizate.

Contractantul va efectua pe cheltuiala sa și fără nici un fel de costuri din partea Autorității
contractante toate testele de acceptanță pentru a asigura funcționarea staţiilor de monitorizare și
goniometrie și a centrelor regionale de control.
Contractantul rămâne responsabil pentru protejarea produselor/echipamentelor luând toate
măsurile adecvate pentru a preveni lovituri, zgârieturi și alte deteriorări, până la recepția calitativă
acceptată de către Autoritatea contractantă. Riscul oricărei deteriorări a echipamentelor și respectiv
riscul furtului acestora din locație este suportat exclusiv de către Contractant, conform celor indicate
mai sus până la semnarea procedului verbal de recepție calitativă, acceptat.
Toate activitățile de mai sus sunt derulate în baza unui contract subsecvent și sunt incluse în
termenul de livrare de 180 de zile calendaristice.

3.5.3.2. Instruirea personalului pentru utilizare


Contractantul este responsabil pentru instruirea personalului desemnat de Autoritatea contractantă.
Scopul instruirii este de a transfera cunoștințele necesare pentru a opera și administra SMG și CRC,
precum și utilizarea corespunzătoare atât a echipamentelor, cât şi a software-urilor aferente livrate.

23 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

Instruirea se va realiza fără costuri suplimentare pentru beneficiar și va fi efectuată de personal de


specialitate din partea furnizorului sau acreditat de producătorul software-urilor specifice livrate, în
format fizic și/sau on-line, în funcție de situația existentă.
Furnizorul va instrui, în România, 30 angajaţi ai ANCOM, pentru o perioadă de minimum 4 zile
lucrătoare în cazul instruirii în format fizic și de minimum 5 zile în format on-line. Instruirea celor 30
utilizatori se va realiza în cadrul termenului maxim de furnizare de 180 de zile calendaristice de la
semnarea primului contract subsecvent de către părți. La solicitarea autoritatii contractante, dacă
este necesară aprofundarea tematicii inițiale sau acoperirea unor subiecte suplimentare față de cele
pentru care s-a realizat instruirea inițială (de exemplu: modificări/îmbunătățiri ale tehologiei/
software-ului etc.) se pot efectua sesiuni de instruire si în cadrul celorlalte contracte subsecvente.
Aceste sesiuni vor fi de minimum 2 zile și se vor efectua, fără costuri pentru autoritatea
contractantă, în cadrul termenului de 180 zile calendaristice . Cursul va fi efectuat de personal de
specialitate din partea din partea furnizorului sau acreditat de producătorul software-urilor specifice
livrate. Conținutul cursului va trebui să acopere atât partea hardware, cât și cea software, iar
structura și conținutul acestuia vor fi stabilite până la momentul recepției cantitative. Semnarea
procesului verbal de recepție calitativă a SMG și dacă este cazul CRC, acceptat, va fi condiţionată de
instruirea utilizatorilor, conform celor de mai sus.

Instruirea va include, însă fără a se limita la: înțelegerea diferitelor componente ale SMG și CRC;
înțelegerea tuturor funcționalităților; operarea și administrarea SMG/CRC; informații despre
mentenanța de rutină care trebuie să fie efectuată de către utilizator; depistarea problemelor și
diagnosticare de bază, realizarea interoperabilității software în diferite moduri de lucru/utilizarea
opțiunilor din cadrul aplicației ARGUS de diferite generații etc.
Contractantul trebuie să propună orice subiect suplimentar care ar putea fi necesar pentru a se
asigura că personalul Autorității contractante este pe deplin instruit pentru a asigura utilizarea
corespunzătoare a staţiilor de monitorizare și goniometrie și a centrelor regionale de control.
Contractantul va asigura pe durata sesiunii de instruire materiale suport, manuale sau instrucțiuni
de utilizare în limba română sau engleză, pe suport de hârtie sau electronic.

3.5.3.3. Mentenanța preventivă în perioada de garanție


Nu este cazul. Toate operațiunile de remediere a defectelor apărute în perioada de garanție se vor
efectua conform paragrafului 3.5.1 Garanție.

3.5.3.4. Mentenanța corectivă în perioada post-garanție, după caz


Nu este cazul. După perioada de garanție aferentă fiecărui contract subsecvent încheiat Autoritatea
contractantă va încheia un contract de mentenanță pentru staţiile de monitorizare și goniometrie și
centrele regionale ieșite din garanție și un contract de service echipamente pentru componentele
din cadrul SMG/CRC, cu respectarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice și a altor
dispoziții legale incidente.

24 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

3.5.3.5 Suport tehnic


Pe toată durata a fiecărui contract subsecvent, în perioada de garanție Contractantul va asigura
suport tehnic, atât pentru echipamente, cât și pentru aplicațiile software de monitorizare instalate.
Contractantul va asigura un punct de contact dedicat personalului autorizat al Autorității
contractante unde se poate semnala orice problemă/defecțiune sau solicită suport tehnic
Contractantului în gestionarea unui incident, disponibil, pentru a se asigura că orice situație
semnalată este tratată cu promptitudine.
Contractantul va răspunde la solicitările Autorității contractante și va remedia orice
problemă/defecțiune conform paragrafului 3.5.1 Garanție.

3.5.3.6 Piese de schimb și materiale consumabile pentru activitățile din programul


de mentenanță corectiva după expirarea garanției
Nu este cazul. După perioada de garanție Autoritatea contractantă va încheia un contract de
mentenanță pentru pentru cele 12 staţii de monitorizare și goniometrie și 4 centre regionale ieșite
din garanție care va asigura inclusiv piesele de schimb si/sau înlocuirea produselor/componentelor
defecte care nu se pot repara.

3.5.4 Mediul in care este operat produsul


Produsele/echipamentele care alcătuiesc staţiile de monitorizare și goniometrie și centrele regionale
de control vor fi utilizate astfel: SMG vor fi instalate în diverse spații ale ANCOM aflate în aer liber
(shelter, sistem radiant, cabluri etc.) și în interior (stația de lucru), iar CRC vor fi instalate în spații
de birouri, în condiții normale de temperatură și umiditate cu o frecvență de utilizare
zilnică/minimum 5 zile pe săptămână.

3.5.5 Constrângeri privind locația unde se va efectua livrarea/instalarea


Locurile unde se efectuează livrarea/instalarea se vor menționa în cadrul contractelor subsecvente,
pe măsura identificării, amenajării corespunzătoare și/sau finalizării infrastructurii asigurate de
beneficiar.

3.6 Atribuțiile și responsabilitățile Părților


3.6.1 În baza acordului-cadru promitentul-contractant are obligația de a realiza proiectarea SMG în
condițiile prevăzute în prezentul caiet de sarcini, fără costuri pentru autoritatea contractantă.
Pentru neîndeplinirea obligațiilor de proiectare, precum și în situația în care nu semnează contractul
subsecvent în termenul solicitat de autoritatea contractantă, promitentul-contractant datorează
penalități de întârziere de 3.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea acestor obligații și
până la îndeplinirea efectivă a acestora fără vreo formalitate prealabilă de punere în întârziere.
Pentru obligațiile de proiectare SMG nu se vor percepe penalități de întârziere pentru nerespectarea
termenelor intermediare, prevăzute la pct. 3.4.1 lit. b. Eventualele penalități de întârziere se vor

25 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

percepe pentru nerespectarea termenului general de 60 de zile asumat pentru prezentarea


proiectului final, în baza acordului cadru.
În baza contractelor subsecvente, contractantul are obligația de a livra SMG/CRC în spațiile indicate
de Autoritatea contractantă, precum și de a presta serviciile aferente de integrare, instalare, punere
în funcțiune și testare pentru SMG și CRC, precum și instruire a personalului Autorității contractante,
acolo unde este cazul) în conformitate cu specificațiile caietului de sarcini, a acordului-cadru și a
contractelor subsecvente încheiate între părți. De asemenea, contractantul are obligația de a
asigura îndeplinirea obligațiilor aferente perioadei de garanție a componentelor livrate, conform
prezentului Caiet de sarcini.
Pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul subsecvent, furnizorul datorează autorității
contractante (achizitorul) penalități de întârziere de 0,15% din valoarea, fără TVA, a produselor
(SMG și dacă este cazul CRC) care nu au fost recepționate, pentru fiecare zi de întârziere, și până la
îndeplinirea efectivă a acestora fără vreo formalitate prealabilă de punere în întârziere.
Pentru neîndeplinirea de către furnizor a obligației de livrare a produselor și de prestare a serviciilor
aferente, în baza contractului subsecvent, pentru o perioadă mai mare de 30 (treizeci) de zile de la
data scadenței, achizitorul are dreptul să rezoluționeze contractul, de plin drept, la simpla notificare
scrisă și fără vreo altă formalitate de punere în întârziere sau altă formalitate prealabilă. În cazul
rezoluțiunii contractului, achizitorul are dreptul la daune interese cu titlu de clauză penală în
cuantum de 10% din prețul total al contractului, fără TVA. Pentru recuperarea daunelor interese
achizitorul are dreptul să execute integral garanția de bună execuție și să rețină întreaga sumă
rezultată din executarea garanției.
Rezoluțiunea a două contracte subsecvente atrage automat rezilierea Acordului-cadru.
În cazul neîndeplinirii oricăreia dintre obligațiile referitoare la perioada de garanție, furnizorul
datorează achizitorului penalități de întârziere 0,15% din valoarea, fără TVA, a produselor (valoarea
SMG și/sau dacă este cazul valoarea CRC) afectate de neîndeplinirea obligațiilor asumate pentru
perioada de garanție, pentru fiecare zi de întârziere, fără vreo formalitate de punere în întârziere
sau altă formalitate prealabilă, indiferent de echipamentul/componenta sau activitatea pentru care
nu au fost îndeplinite aceste obligații.
În situația în care perioada de indisponibilitate a SMG/CRC este mai mare decât cea prevăzută în
prezentul Caiet de sarcini, furnizorul datorează achizitorului penalități de 0,05% din valoarea unui
SMG/CRC, fără TVA, pentru fiecare zi suplimentară de indisponibilitate, în cursul unui an de
garanție, pentru cauze tehnice care țin de funcționarea în mod corect a SMG/CRC și nu sunt
imputabile utilizatorului, fără vreo formalitate prelabilă de punere în întârziere sau altă formalitate.
În situația în care sunt percepute penalități de întârziere pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute
în perioada de garanție, zilele pentru care sunt calculate penalități în garanție nu vor genera
penalități și pentru perioada de indisponibilitate a SMG/CRC conform celor de mai sus.
3.6.2 Autoritatea contractantă are obligația de a plăti prețul staţiilor de monitorizare și goniometrie
și centrelor regionale de control care fac obiectul contractelor subsecvente, recepționate în
conformitate cu specificațiile Caietului de sarcini și a contractelor subsecvente încheiate între părți.
Neefectuarea plății de către achizitor conform prevederilor contractului subsecvent atrage obligarea
acestuia la plata unei penalități egale cu 0,15% din valoarea sumei neachitate, fără TVA, pentru
fiecare zi de întârziere, până la achitarea integrală a sumei.

26 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

Perioadele de întârziere din culpa achizitorului nu vor fi incluse în termenul livrare, care se
decalează în mod corespunzător și nu vor putea fi cerute penalități în sarcina vreuneia dintre părți
pentru aceste perioade de întârziere.
Modul de comunicare: prin email la adresele indicate in contract. Este posibilă și stabilirea unor
întâlniri de lucru la locația achizitorului sau a furnizorului în vederea remedierii problemelor apărute
pe parcursul derulării contractului.

4 Documentații ce trebuie furnizate Autorității contractante în legătură cu produsele


În baza acordului-cadru contractantul trebuie să livreze proiectul tehnic al SMG conform cerințelor
prezentului Caiet de sarcini.
Documentațiile pe care Contractantul trebuie să le livreze Autorității contractante în cadrul
contractului subsecvent sunt: documentația de utilizare; documentația de administrare și operare;
raport privind testarea. De asemenea, contractantul va transmite autorității contractante și
următoarele documente: aviz de însoţire marfă, certificate de etalonare (calibrare) pentru
receptor/receptoare, declaraţie de conformitate/certificat de calitate, certificate de garanţie pentru
produse/echipamente, licenţe pentru produsele software aferente stațiilor de monitorizare și
goniometrie.
Furnizorul va livra, cel mai târziu la începerea efectuării testelor de acceptanţă pentru stațiile de
monitorizare și goniometrie, următoarea documentaţie:
(a) Procedura de testare în fabrică şi rapoartele de test
(b) Procedurile de testare de acceptanță ale staţiilor şi rapoartele aferente
(c) Manualul de utilizare şi operare a staţiilor de monitorizare și goniometrie (pe suport optic –
CD sau DVD)
(d) Manualul de întreţinere a staţiilor de monitorizare și goniometrie (pe suport optic – CD sau
DVD)
Procedurile de testare trebuie elaborate astfel încât să permită verificarea îndeplinirii tuturor
cerinţelor minime obligatorii din caietul de sarcini şi a tuturor funcţionalităţilor din propunerea
tehnică.
La semnarea procesului-verbal de recepție calitativă a SMG și dacă este cazul CRC, acceptat, în
baza contractului subsecvent, Furnizorul are obligaţia de a transmite certificatul de garanţie pentru
staţiile de monitorizare și goniometrie și/sau centrele regionale de control care fac obiectul
contractului subsecvent.

5 Recepția staţiilor de monitorizare și goniometrie și a centrelor regionale de control


Recepția fiecărui SMG și respectiv CRC care fac obiectul unui contract subsecvent se va efectua pe
baza de proces-verbal semnat de Contractant și Autoritatea contractantă, încheiat după livrarea
tuturor produselor din componenta acestora și prestarea tuturor serviciilor aferente. Recepția
staţiilor de monitorizare și goniometrie și a centrelor regionale de control se va realiza în mai multe
etape, în funcție de derularea contractelor subsecvente.
În acest sens, în cadrul fiecărui contract subsecvent se vor efectua pentru fiecare SMG și respectiv
CRC dacă este cazul:

27 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

a) Acordarea accesului Contractantului la fiecare locație, consemnată printr-un


proces-verbal încheiat între Achizitor și Contractant. Luând în considerare locațiile
avute în vedere pentru amplasarea SMG, pentru perioada cuprinsă între asigurarea accesului
la locație și recepția calitativă prevăzută mai jos, contractantul va suporta riscul contractului și
va lua toate măsurile suplimentare necesare pentru paza și eventual asigurarea
produselor/echipamentelor.
În perioada cuprinsă între asigurarea accesului la locație și recepția calitativă a SMG
Contractantul răspunde pentru defectarea şi/sau deteriorarea totală sau parţială, din culpa sa,
a produselor şi/sau a altor bunuri aflate în locația respectivă unde se furnizează produsele şi
se prestează serviciile care fac obiectul Contractului.

b) recepția calitativă se va realiza după livrarea, integrarea, instalarea, punerea în funcțiune,


instruirea personalului (atunci când este cazul) și testarea staţiei de monitorizare și
goniometrie și respectiv centrului regional de control, dacă este cazul.
Procesul-verbal de recepție calitativă a SMG și dacă este cazul CRC (procesul-verbal de acceptanță),
încheiat în derularea unui contract subsecvent, va include unul din următoarele rezultate:
a) acceptat – dacă staţia de monitorizare și goniometrie și dacă este cazul centrul regional de
control livrate și serviciile aferente prestate corespund în totalitate cu cerințele caietului de
sarcini;
b) refuzat – dacă staţia de monitorizare și goniometrie și, dacă este cazul, centrul regional de
control livrate nu corespund în totalitate cu cerințele caietului de sarcini.

Procesul-verbal de recepție calitativă a SMG și dacă este cazul CRC va fi redactat în cadrul fiecărui
contract subsecvent cu respectarea formularelor financiar-contabile, reglementate de legislația
incidentă.
Dreptul de proprietate asupra SMG și dacă este cazul CRC, respectiv dreptul de utilizare perpetuă,
irevocabilă şi nelimitată asupra software-urilor aferente, conform prezentului Caiet de sarcini,
împreună cu riscul contractului subsecvent aferent acestora, se transferă de la contractant la
autoritatea contractantă la data semnării procesului-verbal de recepție calitativă a respectivelor a
SMG și dacă este cazul CRC , acceptat.
Rezultatele serviciilor aferente elaborate sub orice formă (documentaţiile şi/sau proiectele,
indiferent de natura acestora) sunt și vor rămâne în proprietatea Autorității contractante în timpul și
după finalizarea prestării serviciilor prevăzute în prezentul Caiet de sarcini. La momentul semnării
fiecărui proces-verbal de recepție a proiectului, respectiv proces-verbal de recepţie calitativă a SMG
și dacă este cazul CRC, acceptat, are loc, în mod automat şi fără îndeplinirea vreunei alte formalităţi
prelabile, transferul exclusiv al dreptului de proprietate şi a tuturor celorlalte drepturi, incluzând
orice drepturi patrimoniale de autor, către Autoritatea contractantă, asupra rezultatelor serviciilor,
incluzând aici și dreptul de utilizare asupra materialelor folosite, Autoritatea contractantă având
dreptul exclusiv şi nelimitat de a utiliza, multiplica și/sau modifica etc. rezultatele serviciilor, aşa
cum crede de cuviinţă. Pentru evitarea oricărui dubiu, se convine faptul că cesiunea drepturilor
patrimoniale de autor are caracter exclusiv, nu este limitată teritorial, este realizată pe o durată
nedeterminată şi nelimitată, este definitivă şi integrală. Preţul cesiunii este inclus în preţul total
ofertat.

28 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

6 Modalități și condiții de plată


Contractantul va transmite câte o factura aferentă fiecărei SMG și, dacă este cazul, CRC în funcție
de cantitatea de SMG și CRC stipulate prin contract. Facturile vor fi trimise în original la adresa
specificată de Autoritatea contractantă.
Plata preţului fiecărei SMG și dacă este cazul CRC se va efectua numai după semnarea procesului -
verbal de recepţie calitativă a SMG și, dacă este cazul, CRC, acceptat, după livrarea produselor din
componența respectivelor SMG și dacă este cazul CRC și prestarea serviciilor aferente.
Procesul-verbal de recepție calitativă a SMG și dacă este cazul CRC, acceptat, reprezintă elementul
necesar realizării plății, împreună cu celelalte documente justificative prevăzute mai jos:
a)certificatul de calitate și garanție;
b) declarația de conformitate;
c) avizul de expediție a produselor;
d) certificate de calibrare a receptoarelor;
e) certificate de garanţie pentru echipamente;
f) licenţe pentru produsele software aferente stației de monitorizare și goniometrie și CRC, dacă
este cazul;
g) inventarul fiecărui SMG/CRC (detaliat pe ansamble, subansamble și componente/accesorii, cu
evidențierea seriilor/elementelor de identificare și a costurilor detaliate pe fiecare produs).
h) procesul verbal/procesele-verbale de recepție cantitativă.
În cadrul fiecărui contract subsecvent, plata se va efectua prin ordin de plată, în contul de trezorerie
al Contractantului, în baza facturii/facturilor transmise de Contractant, primită/-e şi acceptată/-e de
Autoritatea contractantă.
În situaţia în care factura este primită anterior sau la data recepţiei calitative, plata se va efectua în
termen de maxim 30 de zile de la data semnării procesului - verbal de recepţie calitativă a SMG și
dacă este cazul CRC, acceptat.
În situaţia în care factura este primită după semnarea procesului - verbal de recepție calitativă a
SMG și dacă este cazul CRC, acceptat, Autoritatea contractantă are dreptul de a efectua plata în
termen de maxim 30 de zile de la data primirii facturii.
Nu se admite efectuarea de plăţi în avans în baza unui contract subsecvent.

7 Cadrul legal care guvernează relația dintre Autoritatea contractantă și Contractant


(inclusiv în domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă)
Ofertantul devenit Contractant are obligația de a respecta în executarea Acordului-cadru și a
Contractelor subsecvente reglementările și standardele aplicabile în furnizarea produselor, precum și
reglementările obligatorii în domeniul mediului, social și al relațiilor de muncă stabilite prin legislația
adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislația națională, prin acorduri colective sau prin tratatele,
convențiile și acordurile internaționale în aceste domenii. În acest sens, informații detaliate pot fi
obținute de la ministerele de resort (http://www.mmuncii.ro/j33/index.php/ro/) și
(http://www.mmediu.ro/).
Pe perioada derulării acordului cadru și a contractelor subsecvente, contractantul se obligă să
asigure şi să respecte toate obligaţiile referitoare la condiţiile de muncă și de protecţia muncii astfel

29 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

cum sunt acestea prevăzute în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările
şi completările ulterioare, precum şi în celelalte acte normative în vigoare în acest domeniu.
Contractantul este unicul răspunzător pentru orice accident, dauna și/sau avarie ocazionate de
îndeplinirea obiectului acordului-cadru și a contractelor subsecvente.

8 Managementul/Gestionarea Acordului-cadru, a Contractelor subsecvente și


activităților de raportare în cadrul acestora, dacă este cazul
i) Compartimentul din cadrul autorității contractante care va răspunde de managementul acordului-
cadru și al contractelor subsecvente: personalul desemnat din Direcția Executivă Monitorizare și
Control și din cadrul ANCOM;
ii) Autoritatea Contractantă va asigura accesul furnizorului în locațiile specificate în prezentul Caiet
de sarcini, în timpul orelor de program, pentru efectuarea operațiunilor necesare proiectării,
integrării, instalării, punerii în funcțiune, instruirii personalului, testării sau remedierii
disfuncționalității, ori de câte ori va fi necesar pentru fiecare activitate din acordul-cadru sau din
contractul subsecvent.
iii) La fiecare intervenție efectuată de furnizor, Autoritatea Contractantă va asigura alocarea cel
puțin a unui angajat care are cunoștințele și pregătirea necesară pentru supravegherea
operațiunilor efectuate în cadrul contractului subsecvent.
iv) Comunicarea dintre echipa de management a contractului subsecvent din partea Autorității
Contractante și echipa furnizorului se va face, după caz, prin e-mail, întâlniri de lucru și adrese
oficiale;
v) Monitorizarea activităților desfășurate de furnizor se va face de către responsabilul de proiect prin
urmărirea executării acestora conform cu cerințele prezentului Caiet de sarcini.
vi) Furnizorul trebuie să desemneze cel puțin un specialist, responsabil pentru îndeplinirea
obligațiilor pe perioada de garanție;
vii) Furnizorul și autoritatea contractantă își vor comunica un număr de telefon, respectiv o adresă
de e-mail la care reprezentații autorizați să transmită informări sau solicitări pentru buna
desfășurare a acordului-cadru și a contractelor subsecvente;
viii) Reprezentantul Autorității contractante se va asigura că problemele raportate sunt înregistrate
și rezolvate. Evoluția unei probleme raportate va fi urmărită până la închidere;
ix) Furnizorul trebuie să respecte termenele stabilite și să asigure rezolvarea tuturor problemelor
apărute, fără a produce alte disfuncționalități.
Perioadele de întârziere din culpa autorității contractante nu vor fi incluse în termenul livrare a
produselor și de prestare a serviciilor care se decalează în mod corespunzător și nu vor putea fi
cerute penalități în sarcina vreuneia dintre părți pentru aceste perioade de întârziere.
x) Autoritatea Contractantă și furnizorul au în responsabilitate respectarea dispozițiilor legale care
reglementează protecția datelor cu caracter personal - Regulamentul (UE) 2016/679 al
Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în
ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date

30 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

(“GDPR”) aplicabil în Uniunea Europeană și LEGEA nr. 190 din 18 iulie 2018 privind măsuri de
punere în aplicare a acestui Regulament.

9.CRITERIU DE ATRIBUIRE: Cel mai bun raport calitate-preț”.

Criterii:                                                      Pondere: Punctaj max.:

1. Factorul de evaluare:
”Prețul ofertei” 70% 70

Punctajul pentru factorul de evaluare ”prețul ofertei” se acordă astfel:

a) pentru oferta care are cel mai scăzut preț se acordă punctajul maxim alocat factorului de
evaluare, respectiv 70 puncte;
b) pentru un alt preț decât cel prevăzut la lit. a) punctajul se acordă astfel:

Ppreţ (n) = (preţminim/preţ(n)) x punctajmaxim, unde:

- Ppreț(n) este punctajul pentru prețul ofertat


- prețminim este prețul minim ofertat
- prețn este prețul ofertat pentru care se calculează punctajul
- punctajmaxim este punctajul maxim alocat, respectiv 70 de puncte
Notă: Prețul ofertat (exprimat în lei, fără TVA) este prețul total indicat în formularul de ofertă,
pentru îndeplinirea întregului acord-cadru, criptat în SEAP.

2. Factorul de evaluare:

”Perioada de garanție” 10% 10

Punctajul pentru factorul de evaluare ”Perioada de garanție” se acordă astfel:    

a) în situația în care ofertantul asigură pentru staţiile de monitorizare și goniometrie și centrele


regionale de control o perioadă de garanție de 36 (treizecișișase) de luni (garanția minimă
prevăzută în Caietul de sarcini) se acordă 0 puncte;

b) în situația în care ofertantul asigură pentru staţiile de monitorizare și goniometrie și centrele


regionale de control o perioadă de garanție de 48 (patruzecișiopt) de luni se acordă 5 puncte;

c) în situația în care ofertantul asigură pentru staţiile de monitorizare și goniometrie și centrele


regionale de control o perioadă de garanție de 60 (șaizeci) de luni sau mai mult se acordă 10
puncte.

Notă: Perioada de garanție se exprimă în luni. În situația în care ofertantul asigură o garanție mai
mică de 36 (treizecișișase) de luni (garanția minimă prevăzută în Caietul de sarcini) oferta va fi
declarată neconformă. În situația în care ofertantul prezintă o perioadă de garanție mai mare de 60
(șaizeci) de luni, oferta nu va fi punctată suplimentar.

31 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

3. Factorul de evaluare:
”Lărgimea de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de monitorizare”  10%
10
Punctajul pentru factorul de evaluare ”Lărgimea de bandă instantanee (BW) pentru
receptorul de monitorizare” se acordă astfel:

b) pentru oferta care prevede o valoare de 80 MHz a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru
receptorul de monitorizare (cerința minimă din Caietul de sarcini), se acordă 0 puncte:
c) pentru oferta care prevede o valoare a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru receptorul
de monitorizare mai mare decât valoarea minimă solicitată, respectiv 80 MHz, se acordă 0,25
puncte/MHz suplimentar ofertat, în limita a maxim 10 puncte;
d) pentru oferta care prevede o valoare a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru receptorul
de monitorizare egală cu 120 MHz sau mai mult, se acordă punctajul maxim, respectiv 10
puncte.

Notă: Lărgimea de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de monitorizare se exprimă în MHz.
Oferta care prevede o valoare a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de
monitorizare mai mică de 80 MHz (cerința minimă din Caietul de sarcini) va fi declarată neconformă.
Oferta care prevede o valoare a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de
monitorizare mai mare de 120 MHz nu va fi punctată suplimentar.

4. Factorul de evaluare:
”Lărgimea de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de goniometrie”  10%
10
Punctajul pentru factorul de evaluare ”Lărgimea de bandă instantanee (BW) pentru
receptorul de goniometrie” se acordă astfel:
a) pentru oferta care prevede o valoare de 20 MHz a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru
receptorul de goniometrie (cerință minimă din Caietul de sarcini), se acordă 0 puncte;
b) pentru oferta care prevede o valoare a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de
goniometrie mai mare decât valoarea minimă solicitată, respectiv 20 MHz, se acordă 0,25
puncte/MHz suplimentar ofertat, în limita a maxim 10 puncte;
c) pentru oferta care prevede o valoare a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de
goniometrie egală cu 60 MHz sau mai mult, se acordă punctajul maxim, respectiv 10 puncte.

Notă: Lărgimea de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de goniometrie se exprimă în MHz.
Oferta care prevede o valoare a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de
goniometrie mai mică de 20 MHz (cerința minimă din Caietul de sarcini) va fi declarată neconformă.
Oferta care prevede o valoare a lărgimii de bandă instantanee (BW) pentru receptorul de
goniometrie mai mare de 60 MHz nu va fi punctată suplimentar.

Observație: În cazul în care două sau mai multe oferte sunt clasate pe primul loc, cu punctaje
egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii de evaluare în ordinea
descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea
contractantă va solicita noi propuneri financiare și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu
propunerea financiară cea mai mică.

32 / 33
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ŞI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAŢII (ANCOM)
DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE în cadrul procedurii de “licitație deschisă” în vederea atribuirii unui acord-cadru având ca obiect
furnizarea de stații de monitorizare și goniometrie (SMG) și centre regionale de control (CRC)
(coduri CPV: 38433200-1, 48511000-3, 51300000-5)

33 / 33

S-ar putea să vă placă și