LUCRETIUS

DE RERUM NATURA
-PREZENTARE GENERALĂ-

Se pare că este unul dintre puţinii scriitori care s-au născut la Roma, unde
şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă, unde a şi primit o educaţie aleasă.
Lucretius este atât poet, cât şi un filozof de valoare, foarte preţuit pentru
vasta sa operă.
Opera sa, „De rerum natura”, cuprinde şase cărţi, scrise în hexametrul
dactilic.
Este adeptul epicureismului, curent la modă în perioada sa. De-a lungul
celor şase cărţi, cu precădere în prima, a treia, a cincia şi a şasea, el îi aduce
elogii lui Epicur, căruia i se adresează chiar direct în cartea a treia:
„tu care, întâiul, din adâncul nopţii Ai înălţat făclia lucitoare Şi-ai luminat
cărarea fericirii, O, tu, cunună graiului elenic, Pe tine te urmez; pe-a tale urme
Păşesc şi eu" (3, 1-4).
El încearcă o viziune raţională, încearcă o explicare logică a fenomenelor
lumii. Tot pe bază logică explică formarea, naşterea lucrurilor – atomul stă la
baza lucrurilor, prin îngrămădire, aglomerare, comasare, atomii dau naştere
lucrurilor, fiinţelor, lumii etc.
Unul dintre scopurile acestei lucrări îl constituie eliminarea superstiţiilor,
a terorii de care sunt stăpâniţi oamenii din cauza ignoranţei. Bineînţeles, fiind
adeptul epicureismului, militează pentru o viaţă plăcută, în care să-ţi trăieşti
clipa, dar cum altfel se poate aceasta, decât prin îndepărtarea „fantasmelor”
(să-mi fie cu iertare exprimarea).
Îşi scrie opera în versuri, după modelul presocraticilor (filozofii dinaintea
lui Socrate, care-şi numeau operele Peri Fyseos – Despre natură).
Zeii există, dar sunt pasivi.
S-a susţinut că de fapt cărţile întâi, a doua şi a şasea, care încadrează
centrul poemului Despre natură, ar fi consacrate prin excelenţă fizicii, studiului
universului, în timp ce nucleul operei, cărţile a treia, a patra şi a cincea, fără a
abandona fizica, rămasă fundaţia sistemului, ar fi axate pe antropologie.
După cum spune Eugen Cizek, Jacques Gaillard propune o altă diviziune a
poemului: cărţile 1-2, canonul epicureic, adică metodele cunoaşterii şi stabilirea modelului
atomic; cărţile 3-4, natura omului şi evoluţia umanităţii; cărţile 5-6, marile fenomene ale
naturii şi conflictul între ordinea naturii şi societate. Iar Fabio Cupaiuolo optează pentru altă
structură tripartită, care ar dezvălui trei teme fundamentale: atomii, sufletul omenesc, lumea.
Oricum, dobândirea sănătăţii spirituale prevalează. Dar important se dovedeşte şi interesul
ştiinţific, care îl împinge pe poet să cerceteze totul.
 Aşadar, natura reprezintă idealul lucreţian primordial, el prezintă natura extrem de
amănunţit, surprinte aproape totul, dar nu o vede ca pe ceva constituit, ci în continuă mişcare,
transformare, un proces.

Bibliografie

Pierre Grimal, Literatura latină

Eugen Cizek, Istoria literaturii latine
Lucretius, Despre natură