PERSONAJELE:

ULTRASUPERMAN - E înalt şi foarte slab. Insist: foarte slab. Sau: e mic şi foarte gras.
Insist: foarte gras. Un costum de superman, dar care se opreşte la chiloţi, astfel încât
picioarele sunt dezgolite. Dacă picioarele sunt şi păroase, înseamnă că am descoperit
actorul ideal. Nişte labe de înotător ar fi o încălţăminte potrivită. Costumul trebuie
umplut bine cu burete, pentru a sugera nişte muşchi ultrasuperherculeeni. Actorul poate fi
ras în cap sau, cel mai bine, să poarte o cască de înotător şi nişte ochelari de scafandru. 
 
RESTUL LUMII - Muncitori, mineri, forjori, sondori, turnători, ceferişti, Bufonul, ţărani
luminaţi, ţărani cu sapa, ţărani cu mapa, ţărani cu ţărance, iţari, opinci, boi, cai, oi,
ciobanul mioritic, funcţionari, curve, politicieni, peşti, doctori, intelectuali, Vocea Tatălui
Ceresc, poeţi, avocaţi, elevi, profesori, filosofi, nebuni, moşnegi, babe, bebeluşi,
bebeluşe, mămici, cărucioare, Moartea, bancheri, decoraţii, murături, patroni, cerşetori,
hoţi, poliţişti, puşcăriaşi, militari, ziarişti, studenţi, golani, academicieni, popi, măicuţe,
bucătari, cofetari, măcelari, avari, marinari, ambasadori, chiori, şi alţii, că mai sunt
destui. 
 
Acţiunea se petrece în Republica Cyclonia, în orice timp posibil, căci după  ce se termină
piesa se termină şi timpul. 
 
 
SCENA  I
E L I B E R A R E A 
 
Horă  mare de bărbaţi şi femei. Fiecare e costumat potrivit profesiei. Ţăranii în costum
popular complet (de la floricica din clop la nojiţa din opincă), minerii în salopete
huiloase, cu lămpaşe şi bâte; muncitorii în salopete uleioase, cu ochelari protectori;
curvele în chiloţi-sutiene-ciorapi-jartiere; doctorii în halate albe, puţin însângerate;
bebeluşele în scutece, mămicile în cărucioare (pardon! invers sau viceversa, că nu mai
ştiu); poliţiştii cu bulane ş.a.m.d., treaba regiscenografului. Muzica e frumoasă, vioaie,
mobilizatoare şi populară.  
 
TOŢI:  Azi ţara e-n sărbătoare, măi, măi,
      Dictatura s-a uscat, măi, măi,
      Noi cu gloanţe militare, măi, măi,
      Pe tirani i-am răposat, măi, măi,
      Frunză  verde matostat,
      Am cântat şi am jucat,
      Am golit tot din hambare,
      Carne, kent, televizoare, măi, măi,
      Libertate te cântăm, măi,
      Libertate te chemăm, măi, măi,
      O să ducem dulce trai, măi, măi,
      Ţara noastră ca un rai, măi, măi. 
 
Toată  lumea cântă din inimă, cu patos şi naivitate. După ce se opresc din cânt şi dans,
poporenii chiuie de bucurie şi se aşează care pe unde poate. După tradiţie, fiecare scoate
ce are: bărbaţii sticlele de vin şi de ţuică, femeile andrelele, ciorapii de lână şi unele chiar
sânul pentru a-i alăpta pe bebeluşi. Ciobanul miorotic traversează scena cu turma lui de
mioare. Pot fi oi autentice sau figuranţi ovinizaţi. 
 
CIOBANUL MIORITIC (cu voce de înţelept din spaţiul deal-vale):
      Frunză  verde mătrăgună,
      Veselia nu-i a bună,
      Când treaba nu merge strună.
MINERUL: Ascultă, bă oier bătrân...
POETUL: Cioban ancestral care...
MUNCITORUL (îi ia vorba din gură): De mii de ani încoace gura nu-ţi mai tace.
OILE: Bee, bee.
CURVA (înţepată, îşi dă chiloţii jos şi le arată fundul): De mii de ani încoace, fundul ăsta
mai multe parale face. (Râsete)
ŢĂRANUL: Să se dea mămăligă şi să ne lase-n pace.
PROFESORUL: Ne-am săturat de aerele tale.
ELEVUL: Ne plictiseşti până şi-n manuale.
PEŞTELE: Ia mai dă-te naibii, zbanghiule.
POLIŢAIUL: La zdup!
CIOBANUL MIORITIC:
      Libertatea e frumoasă
      Când ai ce pune pe masă, 
      Dar ca să pui o masă
      Îţi trebuie întâi o casă,
      Şi ca să construieşti o clădire
      Trebuie aprobare de la stăpânire,
      Dar ca să fie stăpânire
      Ea trebuie aleasă.
OILE (îi întăresc spusele în stilul păpuşilor Muppets): Bee, bee, da! 
 
Panică  generală câteva secunde bune. Apoi izbucneşte isteria. Se aud cuvinte gen:
defetistule, duşman al libertăţii, jos, la moarte, ce ne facem, are dreptate, care-i soluţia,
huo, jos, ce să facem. În final, pe o singură voce, poporul cântă. 
 
TOŢI: Ce facem, ce facem acum,
      Când tinereţea ni-i jună,
      Când idealul ni-i scrum? 
 
Izbucneşte din înalt o muzică glorioasă, gen gâlceavă  pi ceriu, ceva kitschînălţător şi
grandios. 
 
VOCEA TATĂLUI CERESC:
      Popor cuminte, norod binecuvântat,
      De mii de ani greu încercat,
      Către tine m-am îndreptat
      Şi te-am ascultat.
      Eu, Tatăl Ceresc, vi-l trimit în ajutor
      Pe Ultrasuperman, fiul meu iubitor,
      El în toate vă va îndruma,
      Ascultaţi-l şi vă veţi salva. 
 
Bucurie generală. Strigăte de hip, hip, ura; slavă ţie, Tată; trăiască; sus
Ultrasuperman etc. 
 
TOŢI (cântec-invocaţie):
      Coboară-n jos, tu, Ultrasuperman,
      Alunecând pe-o rază,
      Pe noi acum ne luminează
      Şi viaţa ne-o-ndrumează! 
 
Apare Ultrasuperman. E agăţat cu un cârlig de o ştangă şi face gesturi largi de salut.
Muzică de triumf americană, gen alegeri prezidenţiale. 
 
ULTRASUPERMAN: Hir ai em! Hir ai em! Iuhuu! (Dă cu confetti peste popor) Iubesc
poporul. Ador poporul. Eu am venit la voi să fac mult bine.
TOŢI: Ura! Ura!
ULTRASUPERMAN: Să vă ajut să trăiţi liberi.
TOŢI: Ura! Ura!
ULTRASUPERMAN: Să vă sfătuiesc.
TOŢI: Ura! Ura!
ULTRASUPERMAN: Să mă bat cu răul.
TOŢI: Ura! Ura!
ULTRASUPERMAN: Ca să triumfe binele.
TOŢI: Ura! Ura!
ULTRASUPERMAN: Fenchiu! Fenchiu! (Dă şi cu bomboane peste popor) Hir ai em!
Yeee!
POETUL (inspirat): Ultrasuperman sublim, mărgăritar nepreţuit în salba de luceferi...
MINERUL: Baciul ăsta de oier ne-a feştelit.
CURVA: Peştele ăsta de cioban mioritic ne-o trage cotită.
POLIŢAIUL: Io-l bag la zdup!
PROFESORUL: Cică-ţi trebuie mai întâi o casă...
ELEVUL: Ca să ai să pui o masă.
ŢĂRANUL: Da’, eu am casă, un bordei.
CURVA: Taci, ţopârlane, că bordele sunt peste tot.
VREO CÂŢIVA: Huo! (Şuturi în curul arhaic al ţăranului)
DOCTORUL: Cică stăpânire...
POLIŢAIUL: Care trebuie aleasă şi respectată cu sfinţenie, că altfel...
TOŢI: Sfătuieşte-ne, Ultrasuperman,
      Dă-ne povaţă îndat’, 
      Altfel degeaba
      Noi libertate ne-am luat.
ULTRASUPERMAN: Ăukey! Ăukey! Am înţeles. Aici e problemă grea, ancestrală şi de
demult. Nu poţi fi liber cu adevărat decât dacă de trecut te-ai separat. Cu cât te separi mai
uşor, la trecutu-ţi mare, mare viitor. Iar cum spune o vorbă din popor, când turma rămâne
fără păstor, vine lupul, o face friptură şi o dă iute pe gură...
MINERUL (îi ia vorba de pe buze): Am înţeles, am înţeles!
CEILALŢI: Ce?
MINERUL: Păstor, turmă, friptură. 
 
Două  secunde de maximă împietrire, apoi brusc, sub impresia revelaţiei, mulţimea
izbucneşte: da, ura, trăiască Ultrasuperman, geniu salvator etc. Se reped toţi spre ciobanul
mioritic şi-l snopesc în bătaie. Câţiva dau iama în oi şi începe scărmăneala. Strigăte de
veselie şi de satisfacţie alternând cu behăituri de jale. Ultrasuperman se scarpină pe cască,
uşor nelămurit, se pare că altceva ar fi vrut să spună. În fine, dă din umeri în stilul „mă
rog, peu importe”. Hărmălaiei de pe scenă i se poate asocia o muzică săltăreaţă, o bătută,
o sârbă sau o croată. Inutil să amintesc, dar o fac totuşi, că ceea ce se petrece pe scenă
trebuie să fie cât mai grotesc şi mai hazliu, căci dacă spectatorii nu se cacă pe ei de râs,
înseamnă că regizorul nu şi-a îndeplinit misiunea. Cu cât sala de spectacol va puţi mai
tare a rahat, cu atât scopul va fi îndeplinit mai bine, iar montarea va fi mai genială.
Întorcându-ne la oile noastre, care au fost complet jupuite, asistăm la o nouă scenă de
slavă pe care turma umană i-o aduce lui Ultrasuperman. 
 
ULTRASUPERMAN:
     Ăukey! Ăukey! Mersi de complimente.
     Acum c-aţi jumulit timpul trecut
     V-aşteaptă  un viitor nemaivăzut,
     Campania electorală de-ndată porniţi,
     Timpul e bani, nu-l irosiţi;
     La vot, copii, la vot acum,
     Simt că democraţia-i pe drum. 
 
Ultrasuperman e ridicat uşurel, în uralele mulţimii care, încet-încet, se împrăştie, în timp
ce se aude cântecul „Hai cu toţi la vot, la vot!” 
 
SCENA  II
C A M P A N I A   E L E C T O R A L Ă 
 
Ca la orice campanie electorală, kitsch-ul e în floare. Multă  lume pestriţă. Fiecare e
îmbrăcat conform profesiei. Hoţii sunt cel mai bine îmbrăcaţi. Categoriile
socioprofesionale să  fie larg reprezentate. Majorete cu paiete şi orchestră cu alămuri. Un
regizor cu o fantezie nelimitată va şti să transforme această atmosferă de bâlci într-una de
circ. Şi invers. Apar reprezentanţii partidelor. Iată cum: fiecare partid are câte o pereche
de reprezentanţi, tot aşa precum un om poartă o pereche de pantaloni. Un crac seamănă
întotdeauna cu celălalt. Perechea de reprezentanţi stă ţeapănă într-un cărucior-prezidiu,
care va fi împins de un muncitor, un ţăran, un miner etc. Partidele sunt pe culori: verde,
roşu, oranj etc. Căruţul-prezidiu şi perechea vor fi vopsite în aceeaşi culoare. Fiecare
pereche va rosti în acelaşi timp strofa sau versurile, adică pe o singură voce. Să trecem la
fapte, căci teatrul e acţiune în mişcare sau mişcare în acţiune, ceea ce nu sunt sigur că e
totuna. Scena e traversată de căruţul-prezidiu al partidului roşu. 
 
PARTIDUL ROŞU:
      Partidul roşu vă propune vouă
      Lapte-brânză-carne-ouă
      Partidul roşu vă propune vouă
      Lapte-brânză-carne-ouă
      Partidul roşu...
MULŢIMEA: Ura, ura, să votăm friptura! 
 
Înghesuială, agitaţie, confuzie. Traversează scena Partidul oranj. 
 
PARTIDUL ORANJ: Partidul oranj vă propune un melanj.
VOCI: Huo!
ALTE VOCI: Ura!
VOCI: Jos candidatura!
ALTE VOCI: Votaţi melanj-coloratura! 
 
Traversează  scena Partidul verde. 
 
PARTIDUL VERDE:
      Partidul verde îl votaţi
      Şi o să aveţi oi multe
      Mândre şi cornute
      Şi câini mai bărbaţi.
VOCI: Ura, ura, trăiască natura!
ALTE VOCI: Care ne-ntreţine dantura! 
 
Trece Partidul alb pe o parte şi negru pe cealaltă. 
 
PARTIDUL ALB-NEGRU:
      Noi alungăm pe duşmani din ţară
      Şi hrănim cu salam căţei oropsiţi,
      Patriotismu-ndulceşte pâinea amară,
      Noi nu vrem să mai fiţi cotropiţi.
VOCI: Să piară, să piară din ţară!
ALTE VOCI: Să rămânem barbari, dar cinstiţi! 
 
Trece Partidul vernil. 
 
PARTIDUL VERNIL:
      Noi vă propunem loc de veci
      Şi gogonele puse-n beci. 
 
Din căruţ, reprezentanţii aruncă cu gogonele. Agitaţie şi înghesuială. Strigăte de ura şi de
apreciere. Câteva huo-uri răzleţe potolite cu bâte-n cap. Trece Partidul violet. 
 
PARTIDUL VIOLET:
      Noi propunem erotismul violent
      Şi titlul de „cetăţean sexcelent”. 
 
Partidul galben din colţul opus apare. 
 
PARTIDUL GALBEN:
      Noi vinul la robinete-l vom instala
      Şi bere va curge la orice hazna. 
 
Câteva curve vor aclama sexul şi Partidul violet. Toţi bărbaţii vor chiui după Partidul
galben. Se scandează după cum urmează. 
 
CURVELE: Partidul violet l-am votat,
            Între picioare ne-am şi udat.
BĂRBAŢII: Vrem şi votcă gratuit
            Şi rachiu nemăsluit.
DOUĂ  CĂLUGĂRIŢE (din întâmplare şi ele pe acolo): Ce neruşinare, ce desfrânare! 
 
Călugăriţele primesc iute câţiva pari în cap şi sunt aruncate apoi, ca pe nişte cârpe, în
culise. În continuare, sumedenie de cărucioare-prezidiu vor traversa scena, intrând şi
ieşind de peste tot, perechile de reprezentanţi scandându-şi lozincile. Haos în plină
expansiune. Asemenea unor valuri bătute de vânt, poporul se deplasează de la un prezidiu
la altul, nehotărât. Orchestra şi majoretele îşi continuă parada cântând „Hai la vot, la vot,
la vot!”. Haosul e multilateral dezvoltat. La un moment dat, poporul epuizat se prăbuşeşte
pe scena istoriei. Scena e din scânduri şi nimeni nu se loveşte prea tare. Cărucioarele-
prezidiu se opresc, aşijderea şi orchestra & pipiţele de paradă. Se aude o muzică gravă,
dilematică, problematică, aproape hamletiană. 
 
INTELECTUALUL:
     Ce dilemă, ce cumpliă dilemă,
     Poporul e liber s-aleagă în draci.
BUCĂTARUL:
     Dar se iveşte o mică problemă,
Ce os să  alegi când eşti liber s-o faci?
TOŢI: Ce e de făcut? Ce e de făcut?
CURVA: Păi de ce chiloţii mei îl avem pe Ultrasuperman?
PUŞCĂRIAŞUL:Să aleagă el, ce zeghea măsii!
ŢĂRANUL LUMINAT: Un vot luminat umple hambarul.
TURNĂTORUL: Noi muncim, nu...
PREOTUL: Ultrasuperman e însăşi Providenţa.
POLIŢAIUL: El să ne circuleze.
CURVA: Să ne reguleze.
BABA: Să ne dea poveţe, maică.
BEBELUŞUL: Uau, uau, Ultlaţupelman!
TOŢI: Să vină Ultra,
         Să-l chemăm iute,
         Să ne ajute,
         Ca să votăm! 
 
Apare din înalt Ultrasuperman, agăţat de un cârlig. Mişcări largi, americăneşti. Muzică de
triumf intergalactică. Orchestra şi fetiţele de paradă intonează imnul: „Afară-i frig şi
îngheţat/ Şi-n sobă arde mama/ Iar eu mă tai încet cu lama.” 
 
POPORUL:
     Coboară  Ultrasuperman vital,
      Coboară-n spaţiu-electoral,
      Pe noi acum ne luminează
      Şi votul ne-ndrumează.
ULTRASUPERMAN: Hir ai em! Ye! Hir ai em! Uelcam stiupid pipăl! Hir ai em! Iubesc
poporul! Ador poporul! Eu vin la voi să fac mult bine.
TOŢI: Noi vrem să votăm conştient
         Pentru schimbare şi ambient,
         Dar sunt la partide puzderie,
         Să alegi acum e o mizerie.
ULTRASUPERMAN: Vă voi sfătui.
TOŢI: Ura!
ULTRASUPERMAN: Vă voi îndruma.
TOŢI: Ye!
ULTRASUPERMAN: Calea spre lumină vă voi arăta.
TOŢI: Trăiască!
ULTRASUPERMAN: Vă fac cadou aceşti ochelari de vedere, care vă vor feri de greşeli
şi de rele. 
 
Aruncă  dintr-o desagă, sau pot să cadă  de undeva de sus, o sumedenie de ochelari
fumurii. Toţi se vor buluci şi îi vor pune pe nas. Bucurie, imne de slavă. După  ce îşi vor
pune ochelarii, vor bâjbâi ca orbii şi se vor îndrepta într-o parte a scenei, unde a apărut o
cabină de vot. Cabina are o trapă, cei care intră cad în ea, rând pe rând, sau mai mulţi
odată. Legea spune că, în anumite situaţii, se poate vota cu însoţitori. Se aude un marş
revoluţionar, ceva glorios, care să sublinieze măreţia şi importanţa evenimentului.
Ultrasuperman e încântat, convins că a făcut mult bine, şi e ridicat încetişor către podul
scenei. Pe măsură ce ultimii votanţi se estompează cu ajutorul trapei, apare un bufon
pipernicit. Are o mătură în mână şi face curăţenie. 
 
BUFONUL: Odată votul terminat
            Trebile-n matcă s-au aşezat.
            Poporul are şefi şi Parlament,
            Ba are şi guvern omnipotent
            Ancorat vârtos în prezent.
            Poporul scăpat de griji existenţiale
            Îşi vede-n linişte de ale sale.
            Şi pentru ca totul să fie precizat
            Guvernanţii au chemat cetăţenii la sfat. 
 
 
SCENA III
D O C T R I N A   N A Ţ I O N A L Ă 
 
O sală  de şedinţe. La o masă de prezidiu, vreo patru-cinci guvernanţi. Moace identice,
costume de aceeaşi culoare. Culoarea nu contează. În sală, pe scaune, vreo zece
reprezentanţi ai poporului. Categoriile socioprofesionale larg reprezentate. Costume
specifice profesiei: curva în ..., seneceferistul în ..., ţăranul în..., elevii în blugi etc.
Animaţie, hărmălaie, tusete, râsete, mormăituri. Un ins din prezidiu se scoală şi declamă. 
 
INSUL: Am fost popoare, acum suntem o naţiune,
       Să cugetăm adânc l’a-noastră raţiune.
     (Aplauze cetăţeni)
       Stimaţi reprezentanţi ai ţării, vă iubim,
       Pe voi în sfere-nalte v-am chemat,
       Doctrina naţiunii acum s-o făurim,
       Să ştie acest popor de ce-a votat.
     (Aplauze. Ura şi trăiască)
     Să  nu mai pierdem vremea, să trecem la  doctrine,
     Voi liber formulaţi, noi aprobăm ce credem că e bine. 
 
Cetăţenii reuniţi îşi manifestă plenar entuziasmul. Se ovaţionează în picioare. 
 
CETĂŢEAN I: Propun Mioritismul
                Şi Spaţiul de deal-vale
                Şi Jertfa-n temelie
                Să fie a noastră cale.
INSUL (şi-a consultat colegii care au clătinat afirmativ din capete): Aprobăm pozitiv şi
dăm spre validare. (Aplauze furtunoase. Bucurie, satisfacţie).
CETĂŢEAN II:
     Şi Capravecinismul e-o marcă şi un destin;
      Când moare vita în grajdul cel vecin
      Să  juisăm cu toţii că altul a scăpat de chin.
INSUL (consult din priviri cu colegii):
      A voastră-nţelepciune e fără de cusur,
      Să  crape dară capra pe la vecini prin jur.
      Ba, ca să stârpim din faşă pe toţi spinii,
      Propun să crape-n massă toţi vecinii. 
 
Alte aplauze vii şi furtunoase. De undeva, din culise, intră  val-vârtej un cetăţean tânăr,
cu părul vâlvoi, cu privire de falanster, cu ţoale de student. E agitat şi vehement. 
 
CETĂŢEANUL TÂNĂR:
      Mii de ani prin văgăuni am stat,
      Liniştea lumii n-am tulburat,
      Un somn istoric ne-a cuprins,
      Nu am râvnit, iar alţii ne-au învins. 
 
Stupoare generală. Cetăţenii se uită intrigaţi şi bovini unii la alţii. Cei din prezidiu se uită
urât şi ameninţători. 
 
CETĂŢEANUL TÂNĂR (continuă cu aceeaşi privire falansterială. În ochi i se întrevăd
deja ghilotinele şi bastiliile dărâmate):
      Ne trebuie o schimbare
      La creier şi la faţă,
      Cuprinşi de exaltare
      Să  nimicim o resemnată viaţă!
INSUL: Fiinţă exaltată şi impulsiv-cioraniană,
       Cuprinsă eşti de o febră americană,
       Elanul agresiv şi acea fecundă ofensivă
       Nu-s pentru căţei cu viziunea costelivă.
CETĂŢEANUL TÂNĂR (dezlănţuit şi deloc convins):
      Iar specific, iar resemnare?
      Şi nunţi în ceruri
      Şi hore populare?
      Cu doine şi balade din popor
      Te ţii la coada sapei.
      Să  punem mâna pe topor!
INSUL (face un semn, doi poliţai îl înşfacă pe tânăr şi-l scot afară):
      Iubesc tineretul până la exaltare
      Dar nu când cioranizează fără aprobare.
      Să  continuăm a noastră conlucrare. 
 
Cetăţenii se vor scula pe rând şi vor debita. 
 
CETĂŢEAN III: Totunismul îl propun spre aprobare.
INSUL: Justifică-l cu voce tare.
CETĂŢEAN III:
     L-a justificat un mare poet,
     Sună  cam aşa şi foarte net:
     „De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
     Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.”
CETĂŢEAN IV: O propun şi pe Aia a măsii.
INSUL: Asta ce mai e?
CETĂŢEAN IV: Asta-i după Marin Preda.
INSUL: Se aprobă.
CETĂŢEAN V:
     Mofturile noastre toate
      În Miticism trebuie căutate.
CETĂŢEAN VI:
     Hazul cu necazul socot că sunt surate,
     Ca cum Carpatul cu Balcanul este frate.
CETĂŢEAN VII:
     Gulaşu-n fruntarii pândeşte nencetat,
      Naţionalismul să-l facem noi stindard.
CETĂŢEAN VIII:
     Se-Poate-Şi-Mai-Răul să nu-l uităm nicicum,
     Că  mulţi străbuni stătură cu bojocii-n fum.
INSUL: Aşa-i. Da’ nu mai stau cu nasu-n fum,
       Căci mândre puşcării se făuresc în drum.
        Şi fiindcă ce e mult produce aglomeraţii,
       Să punem punct aici, să trecem la libaţii. 
 
Se destupă  sticle cu şampanie. Bucurie, veselie, hărmălaie. Insul se suie pe masa
prezidiului şi ţine un toast. 
 
INSUL: Doctrina naţională e stabilită dară,
       Să fie liniştită întreaga ţară.
       Pe Ultra să-l rugăm acum în cor
       Să aibă grijă de voi în viitor.
       Noi mergem acum la odihnă, fârtaţi,
       De-aveţi necazuri, pe Ultra-l chemaţi. 
 
Ies toţi. Se aude o muzică imnică  şi versurile: „Facerea de bine/ Ţine acum de tine,/
Slavă ţie, Ultrasuperman!” 
 
SCENA IV
F A C E R E A   D E   B I N E 
 
În fundul scenei, un dig. Două mămici cu două landouri, în care se află trei bebeluşi. De
vreme ce se pot împărţi două paie la trei măgari, şi trei bebeluşi pot sta în două landouri.
Într-o parte a scenei, un cor de călugăriţe. Pioase. Cu mâinile împreunate a slavă. 
 
MĂMICA PRIMĂ: Minunată vreme! Superb cer! Albastră mare! E linişte în ţară. Şi
digul ce asfaltat!
MĂMICA SECUNDĂ: Şi soţii noştri ce ditamai patronii. Ce viaţă minunată ducem. 
 
Cuvintele lor sunt punctate de o muzică diafană. Corul călugăriţelor glorifică pe mame,
pe copii şi pe conceptul de viaţă nouă, liberă şi fericită. 
 
MĂMICA PRIMĂ: Natura e superbă. Bebeluşul meu la fel. Iar poporul e ascultător.
MĂMICA SECUNDĂ: Soţii noştri au bani. Au putere. Noi suntem fericite. 
 
Din senin, se stârneşte o furtună nemaipomenit de uragană. Muzică  tumultoasă, poate
ceva Wagner combinat cu AC/DC. 
 
MĂMICA PRIMĂ: Vai de mine,/Vai de noi,/S-a stârnit un furtunoi.
MĂMICA SECUNDĂ: E furtună magnetică sau vijelie revoluţionară?
MĂMICA PRIMĂ: E furtună sintetică sau absolut naturală? 
 
În tot acest timp, mămicile au fost aruncate de vânt când într-o parte, când în alta a
digului. În fine, ele cad în mare. Landourile, însă, rămân suspendate la marginea digului,
în pericol de a cădea şi ele. Bebeluşii urlă inuman. Corul călugăriţelor cântă suav, dar a
jale. 
 
CORUL CĂLUGĂRIŢELOR:
      Furtuna a ucis orice mamă din târg,
      Bebeluşii pe dig soarta îşi plâng,
      La noi în ţară e iar jale amară,
      Stihia naturii pe mame le furară. 
 
Brusc izbucneşte o muzică victorioasă, gen Deux ex machina. Ultrasuperman apare de
undeva de sub scenă, printr-o trapă. 
 
ULTRASUPERMAN: Sosesc, sosesc, ai camin! Vin! De jos din submarin!
CORUL CĂLUGĂRIŢELOR:
     Ultrasuperman, bebeluşii salvează-i,
      În familie reintegrează-i.
ULTRASUPERMAN:
     Ale voastre mândre mume
     În marea flămândă-au căzut,
      Am să v-ajut anume
     Să  vă-ntâlniţi în absolut. 
 
Dă  un şut landourilor care se prăbuşesc în mare. Aplauze din partea călugăriţelor.
Ultrasuperman face semnul victoriei. 
 
CORUL CĂLUGĂRIŢELOR:
     Familia la Ultra e pe primul plan,
      El îi uneşte pe cei ce-s la liman,
      Glorie, glorie lui... 
 
Scena se întunecă. Ultrasuperman şi călugăriţele dispar. 
 
 
SCENA V
C H E S T I U N E A   Ţ Ă  R Ă N E A S C Ă 
 
Într-un colţ al scenei, un prezidiu foarte înalt. Undeva sus, la cucurigu, doi executivi
corpolenţi îmbrăcaţi la fel, aceeaşi culoare. Trebuie să fie ţepeni şi să aibă un evident aer
de ciocli. Ba chiar tribuna ar putea semăna cu un dric. Pe undeva să fie scris:
„Reprezentanţi Executiv”. În partea cealaltă, o ceată de ţărani. Atmosferă gen 1907:
flămânzi, răscoală, unşpe mii de victime şi tot tacâmul. Ţăranii sunt însoţiţi de cai, oi,
vite, capre, găini, ţărance, coase, topoare şi de Moarte. Are loc o scenă vie, mitică,
mioritică, impregnată de un puternic miros şi specific naţional. 
 
EXECUTIVUL PRIM:
     Tu, mândru peizan, prietenul gliei eşti,
      Artă  populară şi muzeul satului născoceşti,
      Noi slavă-ţi aducem mereu şi mereu,
      Eşti în manuale glorificat ca un zeu.
ŢĂRAN I: Da, da’ aratu-i scump.
ŢĂRAN II: Şi seminţele nu mai spun.
ŢĂRANCĂ I: Şi primaru’ şi-o îmbogăţât rudele.
ŢĂRAN III: Le-o dat din pământu nostru. Cu acte!
MOARTEA (compătimitoare): Câtă libertate prost înţeleasă!
ŢĂRANCĂ II: Unde a avut bunicu’ ogor, acuma-i combinat siderurgic.
ŢĂRAN IV: Oţelu’ nu se prăjeşte-n tigaie.
ŢĂRANCĂ III: Eu nu vreau decrete, eu vreau pământ!
MOARTEA: Chiar că începe să-mi miroase a pământ pe aici.
EXECUTIVUL SECUND:
     O revoluţie agrară nouă se-ntrevede
      Şi un alt pariu fi-va câştigat,
      Ţăranul nostru, ca-n miticile Vede,
      Va şterge singur deosebirea dintre oraş şi sat.
ŢĂRAN A: Da’ dacă avem supraproducţie cui o vindem?
ŢĂRANCĂ B: Da-ngrăşămintele-s expirate.
ŢĂRAN C: Şi tractoarele stricate.
ŢĂRAN D: Iar vicele mi-o furat un hectar de pădure.
ŢĂRANCĂ E: Că cică acolo ar fi terenul lui Coca Cola Panipat Prodacşăn.
MOARTEA (absolut compătimitoare): Cât capitalism pe metru pătrat de pădure!
ŢĂRAN F: Unde-i legea?
ŢĂRANCĂ G: Care-i pravila?
ŢĂRAN H: Daţi ucaze!
ŢĂRAN J: Daţi islaze!
ŢĂRAN PROVOCATOR: Daţi un ordin, daţi ceva!
EXECUTIVUL PRIM (imperturbabil, ridică mâna, îl întrerupe şi declamă):
      Mii de ani pământul hrană a dat,
      Cu suferinţă pălmaşii l-au lucrat,
      Slavă  ţie, ţărănime muncitoare,
      Faci ca patria să arate ca o floare. 
 
Nu se mai aude cântecul de glorificare, ci strigăte de dezaprobare. Concetăţenii de la
ţară urlă, protestează, strigă, vociferează, lovesc, ţipă, jos, sus, huo, oz armî  sitoaieni,
liberte-egalite-fraternite, huo, jos, arbait-maht-frai, să păstrăm consensul, huo, jos. Pe o
muzică gen „apariţie erou neînfricat”, pe un pătul de coceni de porumb, este coborât din
tavan Ultrasuperman. Are o seceră într-o mână şi un ciocan în cealaltă. Moartea se
apropie de el, îl îmbrăţişează şi se aşează alături, pe pătul. 
 
ULTRASUPERMAN:
     Glasul ţărănimii înrobite
      A ajuns până la cer,
      Hir ai em, popor cuminte,
      Am sosit ca-ntr-un mister. 
ŢĂRANII (în cor):
     Legea nu-i bună şi toate sunt scumpe,
      Se fură ca-n codru, se dă şi pe gratis.
EXECUTIVII (în cor):
     Legenda ţăranului acum să triumfe,
      De nu pe ogoare, măcar pe zapis.
ŢĂRANII (în cor): Dreptate, dreptate, şi nu cuvinte uscate!
MOARTEA (lui Ultrasuperman): Telurică atmosferă, sănătoasă, primitivă,/ Miroase a
pământ şi a colivă. 
 
Ţăranii zbiară în continuare după dreptate. 
 
ULTRASUPERMAN: Ăuchei, ăuchei! Să rezolvăm chestiunea agrară, dar bine ar fi să
chibzuim întâi adânc.
ŢĂRANII: Noi nu gândim, noi trudim.
ŢĂRANCELE: Noi vrem ogoare, nu planuri agrare!
ULTRASUPERMAN (pe o muzică de glorie, un oratoriu ţărănesc): Iată atunci care e
rezolvarea: legea e una, dar ţăranul şi ogoru-s totuna. Să-i redăm dreptatea şi demnitatea
ţăranului, deci să dăm cu el de pământ, căci pământul şi ţăranul sunt una şi aceeaşi
entitate...
MOARTEA: Trebuia s-o spui de la început, fârtate! 
 
Se apucă amândoi, Moartea şi cu Ultrasuperman, de cosit capetele ţăranilor. Multe capete
ţărăneşti trebuie să fie aruncate din culise înspre spectatori. Cu cât mai multe capete se
abat înspre public, cu atât eficienţa e mai mare, iar regizorul creşte în ochii mei. 
 
EXECUTIVII:
     Glorie, glorie Ultrasupermanului,
      Că  i-a redat demnitatea ţăranului,
      Rezolvând competent problema agrară
      A reparat nedreptatea comisă la ţară. 
 
SCENA VI
L I C H I D A R E A   A N A L F A B E T I S M U L U I 
 
Un pluton traversează scena. În rânduri de câte patru, sunt cetăţeni şi cetăţence din mai
toate categoriile sociale care lucrează cu palma, fierul, vorba, ţâţa, curul. Nu mă mai
repet, e cazul ca regizorul să citească cu atenţie lista kodificată Restul lumii. Toţi au câte
un abecedar în mână şi silabisesc pe aceeaşi voce. Sunt conduşi de un şef de pluton. 
 
PLUTONUL:  Mi-ţi-le-ne-vi-lo-hă-jap-că
                 De-mo-cra-ţi-e-con-sens-con-ce-tă-ţeni
                 Re-vo-lu-ţie-lobby-ex-e-cu-tiv
                 Cam-bi-e-le-gis-la-tiv-co-mi-sie
                 De-pu-tat-co-rup-ţie...
ŞEFUL DE PLUTON: Stânga-mprejur!
PLUTONUL:  Cu-pon-pri-va-ti-za-re
               Ca-ra-ghio-slâc-e-co-no-mie
               Ca-pi-tal-zar-za-vat-pia-ţă
               Li-be-ra-li-za-re-cos-me-ti-za-re
               Pe-se-de-ri-za-re-ce-de-ri-za-re
               Pe-re-mi-za-re-ca-cial-ma 
 
Cuvintele vor fi silabisite şi rostite cât mai rapid, mai tare, mai isteric şi mai obsesiv. În
tot acest timp, şeful de pluton le va da diverse comenzi: stânga-mprejur, la dreapta,
culcat, târâş, avioane inamice, drepţi, pe loc repaus etc. La un moment dat se vor prăbuşi
toţi la pământ, văitându-se de dureri de cap. Creierul lor s-a încins puternic şi miroase a
ars. Se poate da cu fum de scenă. Un sobor de preoţi, cu câteva călugăriţe în coadă,
traversează scena, cădelniţând şi cântând. 
 
SOBORUL: Alfabetizarea e problemă vitală
            În noua eră ce-o trăim acum,
            Mulţi s-au lăsat cuprinşi de tânjală
            Şi şi-au făcut intelectul cam scrum.
            O, vină tu, Ultra, dă-ne o povaţă
            Şi ne învaţă de analfabeţi să scăpăm. 
 
Dintr-o culisă sau, cel mai bine, de pe culoarul ce desparte scaunele spectatorilor, apare
Ultrasuperman. Vine în pas săltat, are o mască  de gaze pe figură şi o pompă  uriaşă de
muşte în mână.  
 
ULTRASUPERMAN:
     Hir ai em, spre voi am şi venit!
     O lume nouă de vrem să înălţăm,
     Analfabetizarea pe loc s-o lichidăm,
     S-o facem repede, să nu fim fleţi,
Să  crape ignoranţa cu tot cu analfabeţi. 
 
Dă  cu gaze peste plutonul de analfabeţi. Zvârcoleală  gen Auschwitz. Soborul de preoţi
& călugăriţe se pun pe osanale, lăudând din răsputeri metoda ultrasupermană. 
 
 
SCENA VII
C H E S T I U N E A   S I N D I C A L Ă 
 
Pe scenă  năvăleşte un grup de sindicalişti. Cam câte doi reprezentanţi de fiecare branşă.
Pancarde şi lozinci. Exemple: constructorii: Sindicatul constructorilor vrea totul;
minerii: Sindicatul din adâncuri vrea mai mult ca totul; curvele: Sindicatul femeilor de
moravuri o vrea groasă; elevii: Sindicatul elevilor vrea să predea profesorilor;
profesorii: Sindicatul profesorilor vrea şi al cincisprezecelea salariu;
seneceferiştii: Sindicatul senecefere vrea spor de şină; homosexualii: Sindicatul homo
vrea legi posterioare; puşcăriaşii: Sindicatul vieţaşilor liberi vrea Jos Codul Penal etc.
Evident, categoriile socioprofesionale pot fi mai larg reprezentate, asta în funcţie de
numărul de actori dispuşi să joace în aiureala asta. Regizorul poate aduce şi alţi
sindicalişti pe scenă, după cum poate inventa şi alte lozinci pe pancarde. Oricum, decât
să-şi ia libertate singur, mai bine i-o acordă autorul dramatic. După cum se înţelege de la
sine, sindicaliştii se agită şi vociferează. Cele mai des întâlnite cuvinte sunt: vrem, daţi-
ne, huo, jos, bani, salarii, drepturi, sporuri, huo, jos, subvenţii, intervenţii, şi se mai pot
găsi şi altele. Dintr-o culisă apare o cuşcă mare de sticlă în care stau câţiva inşi îmbrăcaţi
la fel, în aceeaşi culoare, ţepeni ca nişte ciocli. Pe cuşcă scrie: Reprezentanţi Executiv.
Cuşca e înconjurată de câţiva scutieri. Un om-sandwich, pe care scrie Purtător de cuvânt,
duce un megafon la gură şi declamă. 
 
PURTĂTORUL DE CUVÂNT:
      La glasul scump al naţiunii sindicale
      Toţi guvernanţii vestă antiglonţ şi-au pus
      Şi au coborât aicea în oraş, devale,
      Să  vă asculte ce aveţi de spus. 
 
Sindicaliştii încep toţi odată să-şi expună păsurile. Păsurile au conţinutul semantic expus
mai sus. Între timp purtătorul de cuvânt s-a consultat din priviri cu cei din cuşca de sticlă,
care au clătinat de câteva ori din cap în stilul : e clar. 
 
PURTĂTORUL DE CUVÂNT:
      În înţelepciunea lor proverbială
      Aleşii naţiunii aşa mi-au declarat:
      O analiză nuanţată e cea mai raţională,
      Pe Ultrasuperman în ajutor ei l-au chemat. 
 
Între timp, un executiv din cuşcă a vorbit ceva la un telefon celular. Frenezie şi bucurie
pe scenă. Sindicalişti cuprinşi de isterie: trăiască Ultra, ura, sus, stima noastră şi mândria,
luminatorul patriei, ura, Ultra e cu noi, te iubim Ultra, Ultra penetrează-ne etc. Se aude o
muzică kitschînălţătoare, de triumf. Pe un butoi uriaş este coborât din tavan
Ultrasuperman. Pe butoi scrie: Drojdia naţiunii naşte iluştri. Ultrasuperman ţine o ulcică
dacică în mână, din care a băut şi tot mai bea. În cap, coroană de viţă de vie, ca Dyonisos.
La şold, un telefon celular. 
 
COR SINDICALIŞTI:
     Vin’  lângă noi, măreţe Ultrasuperman,
     Lângă  mişcări de sindicate,
     A’  noastre cereri rezolvă-le spontan,
     Împarte-ne la toţi o halcă de dreptate.
ULTRASUPERMAN (un pic aghezmuit):
      Hâc! Hai noroc, popor sindical,
      Eu te iubesc de la vale la deal.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT:
      Ultrasuperman, guvernanţii te-au delegat
      Să  rezolvi ceea ce e de rezolvat.
ULTRASUPERMAN (se dă jos de pe butoi): Ăuchei, ăuchei! (Sindicaliştilor): Alinierea!
(Sindicaliştii se aliniază perechi-perechi, pe branşe, ramuri, căprării.) Problema sindicală
e o problemă vitală. Rezolvarea ei necesită criterii cantitative, calitative, axiologice şi
oenologice. (Mai bea un gât din cană şi pune mâna pe o bâtă). Să tratăm chestiunea
diferenţiat. (Adresându-se minerilor): Ce se întâmplă dacă voi vreţi mai mult ca totul?
CONSTRUCTORII (plângăcioşi): Nu mai luăm noi totul.
ULTRASUPERMAN: Exact. (Le trage o bâta-n cap minerilor) Acum s-a rezolvat.
(Constructorilor): Acum totul e al vostru.
SENECEFERIŞTII: Păi, dacă totul e al lor, or să ne ia şinele şi adio spor.
ULTRASUPERMAN (bâte-n cap constructorilor): Întocmai. Am spus-o şi repet:
problema o nuanţez corect. Luaţi-vă şinele înapoi, ca să aveţi pe ce aşeza vagoanele.
CITITORII (gură mare): Noi nu vrem şine, nici vagoane, vrem eliminarea virgulei dintre
subiect şi predicat. 
 
Se aud două  împuşcături din partea scutierilor. Cititorii cad răpuşi. 
 
PURTĂTORUL DE CUVÂNT (explică): Era o falsă problemă sindicală.
ULTRASUPERMAN (edificat): Aha!
TOŢI: Să moară cititorii!
ULTRASUPERMAN (îi potoleşte): Nici chiar aşa. Să rămână măcar cititorii de contoare.
CÂŢIVA: Şi ăia de etichete.
ULTRASUPERMAN: Păi vedeţi. Să continuăm cu nuanţarea, adică cu rezolvarea şi
sindicalizarea. (Curvelor): Voi ce pretindeţi?
CURVELE (arată incriminator spre seneceferişti): Trenule, maşină mică, unde-l duci pe
Ionică? Toţi bărbaţii ne dispar spre american hotar.
ULTRASUPERMAN: Aha, decopulaţi ţara! (Bâte-n cap seneceferiştilor)
ELEVII: Să crape profesorii că au făcut din licee cimitire ale vieţii noastre. Ba chiar
cavouri vaste.
ULTRASUPERMAN: Se aprobă. (Bâte-n cap.) Tot nu-şi primeau salariile la timp şi-l
mai voiau şi pe al cinşpelea.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT: Ce rost mai au atunci elevii?
ULTRASUPERMAN: Corect. (Bâte-n cap.) Încă un sindicat definitiv rezolvat.
(Homosexualilor): Voi n-aveţi nici sediu, nici fonduri, nici preşedinte. Vă dau eu legi
posterioare printre cavouri şi morminte. (Îi rezolvă şi pe ei.) Ia să vedem ce probleme
sindicale mai sunt. (Se îndreaptă spre puşcăriaşi şi spre curve. Din cuşca guvernanţilor se
aud aplauze.)
PURTĂTORUL DE CUVÂNT:
      Cu câtă măiestrie genială
      Ai rezolvat problema sindicală,
      Aleşii naţiunii acum te apreciază,
      În semn de preţuire ei te decorează. 
 
Pe scenă  cad câteva kilograme bune de medalii. 
 
ULTRASUPERMAN: Mersi, aleşi, sunteţi drăguţi, dar mai am două revendicări.
PURTĂTORUL DE CUVÂNT:
      Ajunge, Ultra, nu mai e trebuinţă,
      Demografia-i tare-n suferinţă,
      Am şi votat legea Josului Cod Penal
      Şi-am pus felinare roşii la tribunal.
ULTRASUPERMAN: Păi, de ce n-aţi spus-o de la început? Io înţeleg că nu somî isi o
portî dio loria u tut e priz a la lejerî, da’ gata! Începusem să obosesc şi eu. Acu, dacă le-
am rezolvat pe toate, să bem şi să ne veselim, fraţi şi surori!  
 
Ultrasuperman încinge o horă împreună  cu curvele şi puşcăriaşii, în timp ce pe o muzică 
populară de triumf guvernanţii cântă. 
 
GUVERNANŢII:
     Consensul naţiunii acum îl savurăm,
      În linişte şi pace noi colaborăm,
      Ultra alături de noi veghează,
     Pe toţi luminează şi îndrumează,
      Chestiunile mari el clar rezolvează.
      Ţăranului i-a redat demnitatea
      Şi doi metri pătraţi sub pământ,
      Sindicaliştii şi-au primit partea,
      Nimeni nu scoate acum un cuvânt.
      Trimisule ceresc, să mai stai printre noi,
      Noi te iubim, ca ciobanul pe oi. 
 
SCENA VIII
V O T A R E A   B U G E T U L U I 
 
Ne aflăm  în sala Parlamentului. Vreo zece-douăsprezece scaune. Vreo zece-doisprezece
parlamentari. Toţi arată la fel, îmbrăcaţi în aceleaşi costume ţepene, cu acelaşi aer de
cioclu. Singurul element care-i deosebeşte e culoarea costumului. Vom avea astfel
parlamentari roşii, negri, verzi, galbeni, oranj, violeţi, cu picăţele, tip dalmaţian, roz-
bonbon etc. Într-o parte, un prezidiu. La prezidiu sunt trei persoane: Preşul ţării, Preşul
Parlamentului, Primul Ministru. Regizorul va trebui să facă în aşa fel încât spectatorii să
înţeleagă clar şi definitiv ce funcţie importantă are fiecare. Zumzet şi rumoare printre
parlamentari. Toţi vorbesc în acelaşi timp, deşi fiecare pe limba lui de partid. De o pildă:
verzuliul va ciripi, roşul va vorbi ca lemnul, galbenul va expectora, negrul va guiţa,
albastrul va psalmodia, şi tot aşa. Preşul ţării se ridică şi demandă silenţium la râtagnii de
parlamentari. 
 
PURTĂTORUL DE CUVÂNT:
     În aceste clipe solemne pentru ţară,
     Când legea bugetului fi-va votată iară,
      Deşi suntem în anotimpul vară,
      Eu vă urez consens la scară planetară. 
 
Aplauze parlamentari. Muzici divine, celeste. Un cor intonează: „Glorie bărbaţilor care
antum şi postum/ Bugetul îl luară de coarne acum.” 
 
PRIMUL MINISTRU:
     În aceste clipe solemne pentru ţară
      Îl aprob pe Preşul ţării a mia oară;
      Deşi mâine începe vacanţa parlamentară
      Prin ordonanţe corija-vom dilema bugetară. 
 
Aplauze parlamentari. Muzici divine, celeste. Un cor intonează:  „Zi lungă de vară, până-
n seară/ Ei cu bugetul intens se luptară/ Glorie, glorie lor...” 
 
PREŞUL PARLAMENTULUI:
     Mulţumim din inimă Preşului acestei naţii,
     Vii mulţumiri Primului ministru, ba chiar ovaţii.
     Dar, fiindcă-s Preş al acestui Parlament enorm,
     Vă rog să dezbateţi ca să n-adorm. 
 
Aplauze parlamentari. Muzici divine, celeste. Un cor intonează:  „O să-nceapă o luptă 
strânsă ca mai an,/ Două  zile încheiate, când pe jos, când pe divan.” 
 
PARLAMENTAR I (foarte bătrân şi convins de ce spune): Domnilooor, să se dezbărată,
zic. Iată deci opiniunea mea. Din două una, daţi-mi voie: ori să se dezbărată, primesc!
Dar să nu se voteze nimica; ori să nu se dezbărată, admit! Dar să se voteze pe ici pe colo,
şi anume în alineatele esenţiale. Din această negare a negaţiei nu putem ieşi. Am zis! 
 
Aplauze, fluierături, scenă tipică  de Parlament. După ce totul se mai potoleşte, se scoală 
alt parlamentar, foarte agitat şi confuz. 
 
PARLAMENTAR II: Să nu se mai cacă (Nu e facă, ci chiar cacă) ca anul trecut. Un sfert
din buget să se dea la agricultură. Ţăranul să aibă şi el propria-i cultură în a lui bătătură. 
 
Tot felul de reacţii pro-contra. Parlament în dezbatere. 
 
PREŞUL PARLAMENTULUI (e singurul treaz de la prezidiu, căci Preşul ţării şi Primul
ministru au adormit după ce au speechuit): Drăguţe colega, pe ce lume trăieşti? Au nu-ţi
aminteşti că de câteva luni încoace Ultrasuperman i-a rezolvat pe baci şi pe bace,
tranşând cu o clarviziune rară spinoasa problemă agrară? Nu mai e picior de ţăran în ţară.
Toţi au primit pământ şi zac ca mortu’ în pace o mie de ani în mormânt. 
 
Se aude o muzică înceată şi vagă, un cor care cântă:  „Slavă ţie, Ultrasuperman.” 
 
PARLAMENTAR III (după ce-i trage un pumn în cap parlamentarului care a glăsuit
despre agricultură): Eşti mai bou decât un ou. (Zbiară): Ultra ne-a salvat de o povară
apăsătoare/ Să dăm, deci, bugetul clasei muncitoare,/ Căci industria, ştim bine, e sublimă
şi înălţătoare,/ Dar lipseşte când nu are speze financiare. 
     Tot felul de reacţii pro-contra. Scenă  tipică... 
PREŞUL PARLAMENTULUI: Nici tălică nu prea eşti pe fază, că de câţiva ani încoace,
mult străinătatea-ţi place, şi n-ai aflat tu, n-ai aflat, că Ultra şi pe sindicalişti i-a rezolvat.
Nu mai avem, domne, sindicalişti în ţară, nici clasă proletară, căci cu o clarviziune rară,
Ultra a declarat toată industria falimentară.
PARLAMENTAR IV: Să dăm la medicină!
PARLAMENTAR V: Ultra a suprimat-o de la rădăcină şi medicii i-a ştrangulat pe toţi.
Mama lor de hoţi!
PARLAMENTAR VI: Atunci rămâne totul la cultură,/ Că prea ne-am săturat de
impostură.
PARLAMENTAR VII: Pe artişti de o vreme bună i-a rezolvat Ultra, trimiţându-i în lună.
PARLAMENTAR VIII: Atunci bugetul să-l dăm la armată,/ Soldaţii toţi să aibă baston
de mareşal,/ În cap căciulă îmblănită, la urechi vată,/ Şi-n loc de ciorbă să mânce
caşcaval.
PREŞUL PARLAMENTULUI (se scoală furios şi se urcă pe masa prezidiului. Tropăie
din picioare. Preşul ţării şi Primul ministru se trezesc brusc):
      Bravi şi primi aleşi ai ţării,
      Sunteţi cu toţii un cap pătrat.
      Prin văi de munte, pe valurile mării
      Ani grei voi v-aţi plimbat.
      Problema pe tărâmul ăsta minunat
      El, Ultra, deja a rezolvat.
PREŞUL ŢĂRII:
      Aşa e, concetăţeni aleşi ai mei,
      Totul şi-a găsit un temei.
      Ţăranii s-au semantizat în morminte,
      Pământul li-i plapumă şi datinile sfinte,
      Clasa muncitoare e-n drum spre paradis,
      Industria-i sublimă şi-i stare de vis,
      Profii şi elevii sunt fraţi de cruce acum,
      Spre sfânta şcoală a morţii sunt pe drum,
      Cocotele s-au stins pe cărări de fum,
      Ah, ce poetic rezum totul acum!
PRIMUL MINISTRU:
      Ultrasuperman, trimisul ceresc,
      A rezolvat totul simplu şi firesc;
      Armata a desfiinţat-o, era mai puţin costisitor,
      Popii i-a-necat în butoaiele de vin ale lor,
      Cerşetorii au dispărut, nu era nimic de cerşit,
      Străzile de aurolaci aşa s-au curăţit,
      Doctoriii toţi bisturiile şi-au înghiţit,
      Filosofii s-au izgonit singuri din cetate
      Nevrând a-i da lui Platon dreptate,
      Bancherii din bani şi-au făcut imense cavouri,
      Poliţiştii şi-au însângerat a lor vaste popouri,
      Din animale a făcut munţi de săpun,
      Ale nostre păduri sunt mobilă acum. 
 
Muzici divine, celeste. Cor: „Slavă-nzecită  trimisului ceresc/ C-a rezolvat totul simplu şi
firesc”. 
 
PARLAMENTAR II: Păi, noi pentru cine mai dezbatem bugetul?
PARLAMENTAR III: Stăm aici, în loc să facem ceva constructiv?
PARLAMENTAR IV: Eu aş face castele de nisip, dar la Acapulco.
PARLAMENTAR V: Cu cine mai realizăm noi consensul?
PARLAMENTAR VI: Noi pe cine mai conducem?
PARLAMENTAR VII: Pe cine mai reprezentăm?
PARLAMENTAR VIII: Nu mai e nici un popor de condus!
PARLAMENTAR I (ăla bătrânu’, decrepitu’, gen Manea slutu’ şi urâtu’): Bine, bine, dar
suntem singurii supravieţuitori!
CEILALŢI PARLAMENTARI (tâmpiţi o secundă de revelaţie): Chiar aşa. Suntem
singurii în viaţă. Ce rost mai avem? Pentru cine mai trăim? (Se reped spre prezidiu.) Ce
ne facem? Tătucilor, ce ne facem? Nu mai e nimeni în viaţă! Suntem singurii! Suntem
unici! Dar ce ne facem? Ce ne facem? 
 
Panică  în Parlament. Preşul ţării, Primul ministru şi Preşul Parlamentului se uită 
nedumeriţi unii la ceilalţi preţ de câteva secunde. În fine, ca printr-un consens dirijat,
Preşul ţării se scoală şi declamă. 
 
PREŞUL ŢĂRII:
     Coboară-n jos, tu, Ultrasuperman,
      Coboară  că-i amiază,
      Un Parlament se chinuie în van,
      Coboar’  şi-l luminează! 
 
Apare de undeva Ultrasuperman. Poartă  o tunică uşoară, albă  şi aproape transparentă,
are în mână  un toiag lung şi pe faţă o barbă  albă, gen Moise. 
 
ULTRASUPERMAN:
     V-am ascultat pătruns
      Şi mă declar supus,
      Acum că tot poporul e pe sus
      S-o luăm încet către Apus.
TOŢI: Unde, spre ce meleaguri ne duci,
         Pe noi cei aleşi, dar singuri şi cuci?
ULTRASUPERMAN:
     Pământuri cu soare şi ceruri senine,
      Şi oameni mai altfel vreau să vă dau,
      Veniţi deci îndată, veniţi după mine,
      Acolo unde lapte şi miere curgeau. 
 
Un cor intonează:  „Veniţi, privighetoarea cântă  şi liliacu-e-nflorit/ Spre Wall Street,
spre Wall Street ei iute-au pornit”. Bucurie. Satisfacţie printre parlamentari. Fiecare îşi ia
scaunul şi-l urmează  pe Ultrasuperman. 
 
SCENA IX
R Ă T Ă C I R E A   P R I N   P U S T I E 
 
Se văd parlamentari cu scaunele în spate. Unii şi-au luat şi uşile capitonate, alţii chiar
birourile sculptate. Pustia e sahariană: dune, oase înălbite, furtuni de nisip, urlete de
şacali, răgete de lei, trompete de elefant, fete morgane, tot tacâmul. Într-un colţ al scenei,
la un pupitru mobil pe care-l împinge, a apărut Bufonul. E pe post de Cronicar. O
costumaţie de Bufon-Cronicar. Are o pană mare smulsă din târtiţa unui anser domesticus
şi scrie ceva într-un catastif.  
 
BUFONUL-CRONICAR:
      Mulţi ani pe calendar s-au scurs,
      Pustiia încă nu s-a terminat,
      Mările roşii au despicat al lor curs,
      Mulţi parlamentari pe drum au răposat. 
      Se înţelege că, pe măsură ce înaintează în furtună  şi în pustie, mulţi parlamentari se
transformă în alese şi distinse cadavre.  
PARLAMENTAR A: O sete cumplită în mine a dat.
PARLAMENTAR B: Platforma-program în minte s-a uscat.
PARLAMENTAR C: Ce bine era acolo în Parlament, chiar dacă singuri, cu poporul
absent.
PREŞUL PARLAMENTULUI: Ce băuturi populare pe gât eu dădeam,/ Coca de Cola, şi
Fanta, şi Skip avalam.
PRIMUL MINISTRU: Ce whisky de import goleam.
PREŞUL ŢĂRII: Cu Văduva Cliquot adesea mă-nsoţeam.
TOŢI: Biblicule Ultra, dă-ne udătură,
     Implementează-ne pe gât ideologii umide,
     A noastră căutare s-a-mpotmolit în fundătură
     Şi creierele ne sunt din ce în ce mai vide.
ULTRASUPERMAN:
     Bărbaţi aleşi ai ţări, inamovibile fiinţe,
      Nu cu cârteli obţineţi biruinţe,
      Nu-i vorba de sete, nici de pustie,
      Ci de simboluri şi de o nouă trezie.
TOŢI (îndârjiţi):
     Nu vrem simboluri, nici nouă trezie,
      Vrem ca s-o punem acum de-o beţie!
ULTRASUPERMAN: Fie! Vă dau ambrozie! 
 
Face un semn şi din tavan, legate de o ştangă, se coboară  două ulcioare uriaşe, pline cu
ambrozie. Înghesuială mare în jurul lor. Vreo câţiva parlamentari se bagă cu totul în
ulcioare şi se îneacă.  
 
BUFONUL-CRONICAR:
     Ambrozia-i esenţă cerească, divină,
      Şi numai aleşii se-nfruptă din ea,
      De bei însă mult îţi cauzează pricină,
      Şi ajungi îngeraş cu aripioare de nea.
ULTRASUPERMAN:
     Să pornim mai departe spre ţara promisă,
      Drumul e lung şi primejdiile-s mii,
      Acolo sunt oameni cu cap şi minte deschisă,
      Iar reţete nu sunt decât în farmacii. 
 
Pornesc iarăşi la drum. Nisip. Oboseală. Unul a răposat pe uşă ca Ahile pe scut.
Furtună şuierătoare. Urlete de şacal, leu, elefant. Fete morgane şi tot tacâmul. 
 
BUFONUL-CRONICAR:
     Alţi zeci de ani pe ai lor umeri se lăsară,
     Urmându-l pe Ultra sperau o nouă ţară,
         Cu oameni mai altfel şi câini mai bărbaţi,
         Cu faxuri şi job-uri, cu dolari adecvaţi.
PARLAMENTAR D: O foame imensă mă roade-n stomac.
PARLAMENTAR E: De-o lună-mi miroase a copane de gânsac.
PRIMUL MINISTRU: Ce sărăţele-ngurgitam pe lângă apriga vodcuţă.
PREŞUL ŢĂRII: Ce urdă populară muiam în măliguţă.
TOŢI: Ubi sunt aceste toate? Ubi au pierit?
         Vai, poporu-i în ceruri şi stomacu lihnit.
         De ce ne-ai smuls de lângă oi, măreţe Superman?
         Vrem stânga-mprejur în spaţiul carpato-dunărean.
ULTRASUPERMAN:
     Aleşi ai ţării, bărbaţi cu rânza unsuroasă,
      Spre ţara de lumină-nainte să pornim,
      Cu hrană spirituală, cu mentalitate aleasă,
Noi dragostea ce trece prin stomac s-o ostoim.
TOŢI: Schimbăm şi gândirea dar semantizăm în van
         De n-o punem iute de-un teribil chiolhan.
ULTRASUPERMAN: Fie! Îl chem pe zeul burdihan. 
 
De sus, se abate peste parlamentari o avalanşă de fripturi, copane, aripi, jamboane,
salamuri, roţi de caşcaval, mere, pere, micşunele, mămăligi, pâini, turte, cozonaci,
sarmale etc. Dacă  bugetul teatrului o permite, se vor descărca vreo două bascule din
suspomenitele produse în sala unde spectatorii admiră acest produs teatral. Prin acest gest
se va evidenţia rolul pe care teatrul (ca artă) îl are în hrănirea însetaţilor de cultură. Dacă
teatrul n-are buget, spectatorii vor înţelege desigur că arta dramatică e o artă a iluziei.
Revenind la oile noastre, adică la turma de parlamentari, se poate observa cu limpezime
felul în care ei înoată prin avalanşa de haleală. Cei mai mulţi mor striviţi şi asfixiaţi de
abundenţă. 
 
BUFONUL-CRONICAR:
     Zeiasca abundenţă pe mulţi îi înecară,
      Calea prin pustie spre mult promisa ţară
      E cale bântuită de aspre încercări,
      Iar cugetul se frânge când n-are încălţări.
ULTRASUPERMAN (celor vreo câţiva inşi care au mai rămas vii):
      Ne aşteaptă acolo, departe, în zare,
      Cetatea şi soarta promise mai an,
      Acolo-s fotolii şi umane mioare
      Cu lână de aur şi contul baban. 
 
Pornesc mai departe prin pustie. Vijelie, urlete... nu mă  mai repet. La un moment dat, o
umbră  de consens se mai păstrează  şi parlamentarii, vizibil osteniţi, îşi înfig scaunele în
nisip şi se aşează fiecare cum poate. Ultrasuperman se opreşte şi el. 
 
ULTRASUPERMAN: Nu aici v-am promis o nouă locuinţă.
TOŢI: Ultra, părinte, de patruzeci de ani ne faci făgăduinţă.
ULTRASUPERMAN: Şi ce mai vrei, colectivă fiinţă?
TOŢI: Ne e dor, Ultra, ne e dor de o şedinţă?
ULTRASUPERMAN: Şi ce să dezbatem aici în pustie?
PREŞUL ŢĂRII: Cum Moise a ştiut să dea plebei colective un Decalog, dă şi tu
directive.
PRIMUL MINISTRU: Şi liber formulează, că noi asimilăm ce credem că e bine.
PREŞUL PARLAMENTULUI:
     Să  dezbatem şi să aprobăm ca la carte
      Noile doctrine de care o să avem, sper, parte.
ULTRASUPERMAN:
     Prima poruncă e a drumului drept, pieptiş,
      Ce suie înspre vârfuri ameţitoare,
      Gata cu păşunea, cu al ei nivelator podiş,
      Cu exaltatul plai de deal-vale.
PARLAMENTAR I (ăla bătrânu’ şi decrepitu’ din scena trecută): Vai, au şi început să se-
ndoaie ale mele şale! (Se prăbuşeşte cu nasul în nisip. Ultrasuperman îl ia în spate şi-l
aruncă după o dună. Între timp le explică porunca a doua)
ULTRASUPERMAN:
     Legea doi: să facem nunta cu cei vii,
      Cu carne, lăutari, cu băutură şi cu caş,
      Adio nuntă-n ceruri şi tării
      Şi resemnări cu glas de fluieraş.
PREŞUL ŢĂRII:
     Vai, barbar piere mitul unui ciobănaş!
      Mă  duc după el, printre brazi şi păltinaşi. 
 
Dispare undeva în furtună. 
 
ULTRASUPERMAN:
     De-s multe capre la vecini, să nu huliţi,
      Să  căutaţi pe-a’ voastre să le înzeciţi.
PRIMUL MINISTRU:
     O să miroase-n ţară a capră planetară,
      Eu nu rezist, mă-ngrop în pustia barbară. 
 
Primul Ministru îşi bagă capul în nisip, ca struţul, şi acolo rămâne. 
 
ULTRASUPERMAN:
     De vă cuprinde iarăşi somnul
      Şi alţii sar să vă doboare,
      Nu mai cătaţi cu ochii pe la Domnul,
      Curtea e plină de bombe şi pistoale.
PREŞUL PARLAMENTULUI: De când mă ştiu am luptat pentru dezarmare. 
 
Un parlamentar scoate bazooka şi-l seceră pe la spate. 
 
PARLAMENTAR II:
     Astea-s vestigii din tovărăşesc sistem,
      Azi pentagoane la ciorbă avem.
ULTRASUPERMAN:
     Porunca a cincea sună cam aşa:
      Să  urli când eşti tras în ţeapă
      Şi să chiui când scapi de vreo belea,
      Păi nu-i totuna să fii bou sau să fii vacă! 
PARLAMENTAR III:
     Vai, eu la Paris m-am dus ambasador
      Şi m-am întors vacă;
      Mă  duc înapoi poate o să-mi treacă. 
 
Dispare şi ăsta, târâş-grâpiş, printre urlete de şacali, lei şi dolari. 
 
ULTRASUPERMAN:
     De ajuns cu miticisme şi chestii balcanite,
      Cu mofturi şi răbdări prăjite.
ULTIMUL PARLAMENTAR:
     Cum, Ultra, ne deznaţionalizăm?
      Se-poate-şi-mai-rău să ajungem?
ULTRASUPERMAN: Porunca a şaptea desfiinţează un alt mit.
ULTIMUL PARLAMENTAR: Nici n-o mai spune, că mătrăgună acum înghit. 
 
Înghite. Moare. Ultrasupermanul rămâne năuc. Şi singur. 
 
BUFONUL-CRONICAR:
     Comedia fu tragică, iubiţi spectatori,
      Rămas-a singur Supermanul ceresc,
      Prea mult bine a făcut la muritori,
      Şi ei, nerecunoscătorii-l părăsesc.
ULTRASUPERMAN (cu ochii la cerul Tatălui Ceresc):
      O, Tată Ceresc, mă cuprinde-o ruşine adâncă,
      Cine pe lume în viaţă a rămas?
      Vreau să mă-nlănţui ca Prometeu pe o stâncă
      Şi roiuri de muşte să-mi bâzâie-n nas. 
 
ULTIMA SCENĂ
U L T R A S U P E R M A N U L  P R O M E T E I C 
 
Pe vârful Caucazului. Înconjurat de muşte sartriene şi veşnic bâzâitoare, care-i scurmă 
gândurile, Ultrasupermanul, înlănţuit la cerere, priveşte neclintit în zare. Nu vede nimic,
căci zarea e în întuneric, iar spootul îl orbeşte din sutele de waţi putere. 
 
ULTRASUPERMAN:
     Un zumzet surd din vreo lagună
      Îmi bâzâie-n urechi necontenit;
      Or fi Erinii din străvechiul mit
      Sau eu acum stârnit-am vreo furtună? 
 
Alungă  cu mâna muştele. Sartrienele bâzâie mai tare. 
 
      Pe Ultra însă cine să-l mai cheme?
      Să  vezi că vremea taman s-a împlinit;
      Nu tu popor, ciozvârte sau blesteme,
      Pierit-au toate, ca muştele la flit. 
 
Dă  cu Flit. Trei sferturi din preagraţioasele sartriene admiră  existenţialismul în picaj. 
 
     Aş  vrea să sufăr ca titanul în vechime,
      Dar cin’ m-ascultă, în jur nu este nime’,
      Ah, Tată Ceresc, vreau să sufăr înzecit, înmiit,
      Cu toată suferinţa, de la nadir la zenit! 
VOCEA TATĂLUI CERESC:
     Ce chinuri să-ţi adug, copil împătimit,
      Că  nici un muritor în viaţă n-a rămas?
ULTRASUPERMAN:
     Vorbeşte tu cu Scaraoţchi, al tău frate hulit,
Să-ţi  împrumute hoarda lui de umbre preţ de un ceas.
VOCEA TATĂLUI CERESC:
     Cum, fiule, şi Tartarul vrei să-l laşi fără norod?
      Rămânem eu cu Scaraoţchi fără pâine!
ULTRASUPERMAN:
     Nicicum, părinte, un ceas doar îi slobod,
      Să  plângem împreună soarta mea de câine. 
 
Tatăl Ceresc încuviinţează. În timp ce Ultrasuperman se mai chinuie de unul singur pe
stânci, are loc o vie şi amicală  conversaţie cosmică între cei doi fraţi divini, cu fulgere,
tunete, furtuni, meteoriţi, comete, supernove, quasari şi pulsari. Două stele pitice albe,
ciocnite în conversaţie, n-ar strica deloc. În fine, odată treaba lămurită, o mulţime de
umbre fantomatice invadează scena. E clar că sunt fantomele personajelor care au jucat
până acum în aiureala asta. Astfel vom avea: fantome de muncitori, de mineri, de ţărani,
de curve, de... nu mai înşir, e lista completă, kodificată Restul lumii. Ca să se vadă că
sunt umbre fantomatice, li se poate aplica deasupra vestimentaţiei câte un cearşaf alb,
ultratransparent. Mare agitaţie. Bâlci, iarmaroc, circ etc. 
 
MULŢIMEA: Huo, Ultrasuperman!
ULTRASUPERMAN: Cine a strigat pe Ultrasuperman?
MULŢIMEA: Huo, Ultrasuperman!
ULTRASUPERMAN:
     O, voi sunteţi! Umană turmă de mai an,
      Voi îl strigaţi pe Ultrasuperman!
MULŢIMEA: Huo, Ultrasuperman!
ULTRASUPERMAN:
     Da, urlă, urlă, fiară! Mugeşte, turmă!
      Ai timp destul să plângi, la urmă!1
MULŢIMEA:  Huo!... Adică cum?
      N-am suferit destul şi până acum?
ULTRASUPERMAN:
     Aţi suferit în van vreo două mii de ani,
      Păi timpul, fraţilor, înseamnă bani.
FANTOME DE ÎNALŢI FUNCŢIONARI, INTELECTUALI, FILOSOFI:
      Ne-am convertit moneda-n basme şi folclor,
      Şi avem tezaure apreciate-n străinătate.
ULTRASUPERMAN: Atât de apreciate, că acolo au fost lăsate.
FANTOME DE POEŢI, MĂMICI, BABE:
      Nu vrem a mai plânge
      Cu lacrimi de sânge.
ULTRASUPERMAN:
     Cine v-a pus să faceţi haz
      De prea multul vostru necaz?
FANTOME DE ŢĂRANI & ŢĂRANCE: Ne-ai dat pământ, dar la subsol.
ULTRASUPERMAN: Pe cel deasupra îl lucraţi fără spor.
FANTOME DE SINDICALIŞTI:
     Şi nouă drepturi în loc să ne dai,
     Cu bâte-n cap tu ne poceai.
ULTRASUPERMAN:
     Când toată lumea umblă la cerut
      Şi visteria-i goală,
      Ori puneţi osul la umplut,
      Ori după cap poceală.
FANTOME DE POLITICIENI:
     Pe noi, bărbaţi de neam parlamentar,
      Ne-ai prăpădit prin crâncena pustie.
ULTRASUPERMAN:
     Eraţi ca nişte muşte pe hoitul bugetar,
      V-am dus ca minte-n capuri să vă vie.
MULŢIMEA: Huo, Ultrasuperman nebun,
              Destul am suferit până acum.
ULTRASUPERMAN:
     De asta v-am şi scos de acolo, din Tartar,
      Sperând că suferinţa n-o să fie în zadar.
MULŢIMEA: Ce vrea să zică asta, Ultrasuperman?
ULTRASUPERMAN:
     Decât să mă-ntorc în nemurire
      Şi să-mi caut altă omenire-n loc,
      Vă-ntorc pe voi în viaţa cu murire,
      Vă  dau în vine-n loc de sânge foc.
MULŢIMEA:
     N-o să mai fim umbre, cu smoală-ndopate,
      Nici prin Tartar n-o să scurmăm canalele săpate?
ULTRASUPERMAN:
     Înapoi în istoire, cu mii de ani-napoi,
      Puneţi sacii-n căruţă şi mintea la bătaie,
      M-am săturat de muşte şi de mototoi,
      Adio lanţuri! Să dăm cu ele la ţurloaie! 
 
Ultrasuperman îşi smulge prometeic lanţurile şi alungă  cu ele firavul bâzâit muscăcios
care mai persistă. Bucurie, exaltare printre umbrele fantome. Îşi smulg pânzele
transparente şi învie. Îl iau pe Ultrasuperman în braţe, îl aruncă în aer şi cântă. 
 
MULŢIMEA: Înapoi, înapoi în istorie,
              La cap mintea să ne vie,
              De mai avem un strop de glagorie
              Să spargem milenara colivie. (Bis) 
 
După  ce bisează cât bisează, mulţimea le cântă spectatorilor care au mai rămas în sală şi
nu dorm.  
 
MULŢIMEA: Înapoi, înapoi spre casă,
              S-a terminat această aiureală aleasă,
              Nu ne-njuraţi, vină n-am avut,
              Că autorul câmpii a bătut. (Bis) 
 
Spectacolul se termină cu câmpiile autorului, pe care pasc oi multe, mândre şi cornute,
păzite de câini mai bărbaţi şi de ciobănaşi care-şi pun la cap fluieraş de soc, că mult zice
cu foc, pen’că brazi şi păltinaşi lor le-a fost nuntaşi. 
SFÂRȘIT