Alexandrescu Maria-Petronela

Clasa a 7-a C

Joyeux Noel (Crăciun Fericit-2005) este un film care relatează întâmplările

de Nașterea Domnului, petrecute în 1914, pe Frontul de Vest. În zilele de
sărbătoare, soldații și comandanții care reprezentau țările Germania, Franța și
Anglia, s-au înțeles să oprească focul pentru a petrece împreună Sărbătoarea
Crăciunului.
Filmul începe într-o biserică anglicană din Scoția, Jonathan și fratele lui
lucrau acolo alături de pastorul Palmer. Fratele lui Jonathan le dă vestea că a
început războiul foarte entuziasmat, fără să se gândească la consecințe și că ar
putea fi pentru ultima dată acasă. Jonathan a primit vestea la fel, foarte
entuziasmat și bucuros că în sfârșit se întâmplă ceva interesant în viața lor.
Preotul în schimb, era îngrijorat și știa că războiul nu va aduce nimic bun.
Consider că cei doi au fost naivi și din dorința de a experimenta o un eveniment
care îi va scoate din rutina de zi cu zi, nu s-au gândit la efectele lui, la suferință, la
moarte. Jonathan a fost singurul din cei doi care a înțeles cu adevărat
consecințele războiului, celălalt nu a mai apucat. Prin moartea fratelui său,
Jonathan și-a dat seama că războiul nu e o joacă și pot spune că s-a maturizat.
Ponchel, un soldat francez, a fost personajul amuzant de care aveam nevoie
în timpul filmului. Acesta a dat puțină culoare evenimentului tragic cu spiritul lui
de glumă și caracterul nostim. Acesta este un iubitor de animale, mai ales de pisici
și se împrietenește repede cu soldații din celelalte tabere.
Punctul culminant al filmului, momentul în care cei trei comandanți
hotărăsc să înceteze focul în zilele de Crăciun, a fost unul foarte emoționant
pentru mine. Această decizie a demonstrat că, totuși, oamenii implicați încă mai
aveau puțină bunătate și aveau respectul față de semenii lor și de Dumnezeu
(pentru cei care credeau în El), să nu verse sânge de Nașterea Domnului. Se vedea
că nici unul dintre ei nu își dorea să se afle în acea poziție, de la soldat, la
comandant, ci că erau obligați să ucidă pentru binele țării lor.
Admir inițiativa comandanților de a da drumul tunurilor în timp ce cele două
alianțe stateau împreună în aceeași tranșee. După ce s-au împrietenit, au mâncat
și au băut împreună, au vorbit despre familiile lor și s-au simțit bine, nu puteau să
treacă direct la fapte și să se omoare între ei. Așa că au dat drumul tunurilor și s-
au ascuns împreună, apărând-se unii pe alții și pe femeia de pe front Anna
Sorensen.
Filmul cap-coadă a avut un impact emoțional. Acest eveniment este cu totul
special și unic care a unit până și dușmanii de moarte. Momentul meu preferat a
fost acela când regimentul german a fost trimis pe alt câmp de luptă, iar pe drum
au început să fredoneze melodia învățată de la soldații scoțieni. Până la urmă,
soldații au întemeiat legături strânse și nu s-au uitat nici în cele mai îngrozitoare
momente din viața lor. Își apreciau mai mult “dușmanii” decât oamenii din care
țara lor care voiau să-și șteargă inamicul de pe fața Pământului.
“M-am simțit mai apropiat de germani decât de cei care strigă “Omorâți
nemții!” în fața curcanului de pe masă!” – comandant francez.