1

Cod ECLI ECLI:RO:TBGLT:2022:014.001662

Dosar nr. 5828/121/2021
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GALAŢI
SECTIE I CIVILA
SENTINŢA CIVILĂ NR. 1662/2022
Şedinţa publică din 19.12.2022
Instanţa constituită din:
Preşedinte: Daniel George Nechifor
Asistent Judiciar: Corina Voicu Muscă
Asistent Judiciar: Violeta Neculai
Grefier: Vasilica Monica Dănăilă

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea cauzei de Litigii de muncă privind pe

reclamanții ARMAŞU MARIUS - DAN, BULAI ADRIAN, CALINIUC ALINA
DANIELA, SAUCIUC RAMONA NICOLETA, SCRIPCĂ CĂTĂLINA IOANA,
STAVARACHE ANDREIA - IRINA şi pe pârâții MINISTERUL JUSTIŢIEI,
TRIBUNALUL IAŞI, CURTEA DE APEL IAŞI şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU
COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului
din justiţie
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 05.12.2022, fiind consemnate în
încheierea din aceeaşi zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa având
nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunţarea la data de 19.12.2022.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de faţă,

Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr 5828/121/2021 pe rolul Tribunalului
Galaţi la data de 24.12.2021, reclamanţii ARMAȘU MARIUS – DAN, BULAI ADRIAN,
CALINIUC ALINA DANIELA, SAUCIUC RAMONA NICOLETA, SCRIPCÄ
CĂTĂLINA IOANA, STAVARACHE ANDREIA – IRINA au solicitat în contradictoriu
cu pârâţii MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL IAȘI, CURTEA DE APEL IAȘI cu
citarea obligatorie a CONSILIULUI NAȚIONAL pentru COMBATEREA
DISCRIMINĂRII:
-recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a OUG nr.
20/2016, începând cu fiecare dintre datele menționate mai jos și în continuare, și după
intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare
coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de
indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - OUG nr.27/2006): începând cu
01.08.2015 și în continuare, în ceea ce privește pe reclamanta STAVARACHE
ANDREIA - IRINA; începând cu 30.01.2017 și în continuare, în ceea ce privește pe
reclamanţii ARMAȘU MARIUS - DAN, GALINIUC ALINA - DANIELA și BULAI
ADRIAN; începând cu 02.02.2018 și în continuare, în ceea ce privește pe reclamanta
SAUCIUC RAMONA - NICOLETA; începând cu 24.12.2019 și în continuare, în ceea ce
privește pe reclamanta SCRIPCĂ CĂTĂLINA-IOANA
-repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de
diferența salariată rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală
de încadrare, începând cu fiecare dintre datele menționate la pct. 1 (01.08.2015 -

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
Digitally signed by Curtea de Apel
Galati
Date: 2023.01.31 15:27:44 +02:00
Reason: Document semnat digital
 2

Stavarache Andreia Irina, 30.01.2017 - Armașu Marius Dan, Bulai Adrian și Caliniuc
Alina - Daniela, 02.02.2018 - Sauciuc Ramona-Nicoleta și 24.12.2019 - Scripcă Cătălina
Ioana) și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin
obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor
bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va
aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.
Motivându-şi in fapt cererea au arătat următoarele:
Reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Pașcani, facând
parte din categoria profesională a magistraților- familia ocupațională Justiție, iar
salarizarea acestora era reglementată prin Legea cadru nr.284/2010 privind salarizarea
unitară a personalului plătit din fondurile publice.
Prin reglementări succesive, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea diferențelor
salariate rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost aceasta modificată prin
legi anuale de salarizare. în acest sens au fost adoptate Legea nr.71/2015 și Ordonanța de
Guvern nr.20/2016.
Prin Legea nr.71/2015 a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.83/12.12.2014, cu următoarele modificări și completări:
La articolul I, după alineatul (5) s-a introdus un nou alineat, alineatul (5 ind. 1). cu
următorul cuprins: „(5 ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul
din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții si autorități publice,
salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al
Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care
beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele
stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare
funcție, grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară
activitatea în aceleași condiții”.
Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege, conform art. 5
alin. (1 ind, 1) din OUG nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.
același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au
fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare,
precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă
salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii, de vechime
și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data
angajării sau promovării.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, în interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. alin. (5 ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte
măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că sintagma „salarizat la
același nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului,
personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul
celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru
nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare: nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în
interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor
art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu
modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare,

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 3

în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice.

Potrivit art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 284/2010, invocate mai sus, dispozițiile
prezentei legi se aplică: personalului din autorități și instituții publice, respectiv
Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul,
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autorități
ale administrației publice locale, alte autorități publice, autorități administrative
autonome, cât și instituțiile din subordinea acestora, finanțate integral din bugetul de stat,
bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale.
Prin Decizia nr.794/15.12.2016, publicată în M.O. nr.1029/21 decembrie 2016,
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că
dispoziții te art. 31 alin. 12 din OUG nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-
bugetare sunt neconstituționale.
În cuprinsul deciziei, Curtea Constituțională a reținut că, prin OUG nr.20/2016
(care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și
diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat,
încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate
au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul Codului de procedură
civilă din 1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au
fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri
judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a OUG nr. 20/2016 este aceea că, pentru
fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația
de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel
maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.20/2016, prin art. l alin.51
din OUG nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul
2015, precum și alte măsuri in domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de
aprobare, Legea nr.71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării
indemnizațiilor la nivel maxim.
Așadar, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit Ordonanței de urgență a
Guvernului nr.20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție,
grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, salariul de bază sau
indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilită la nivel maxim.
Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a statuat în sensul că pentru
respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului
de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de OUG nr.57/2015, corespunzător fiecărei
funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă
majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot
personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii
profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr.284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că efectul neconstituționalității art.
31 alin. 12 din OUG nr. 57/2015 (introdus prin OUG nr. 43/2016) este acela că „nivelul
maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare”, la care se face egalizarea
prevăzută de art.31 alin, din OUG nr. 57/2015 (introdus prin OUG nr.20/2016), trebuie să
includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.
A considerat că, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie
salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul
aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 4

autoritate publică,
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, a stabilit următoarele: "în interpretarea și
aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5!) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte
măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la
nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri
judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă
ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.”
Decizia este obligatorie pentru instanțele judecătorești, potrivit dispozițiilor art.
521 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
În motivare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept a reținut următoarele: „64. Textul de lege ce suscită lămuriri este art. 1
alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul
cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu
modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut: "Prin excepție de la
prevederile alin, (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din
celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din
cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art.
5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor
mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități
publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim
dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."
Trebuie precizat că alin. (51) al articolului citat a fost introdus prin art. 1 pct. 1 din
Legea nr. 71/2015 începând cu 9 aprilie 2015 și a fost abrogat prin art. 44 alin. (1) pct. 11
din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,
cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 iulie 2017.
Acest text de lege a fost interpretat de instanța supremă prin Decizia nr. 23 din 26
septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea [, nr. 899 din 9
noiembrie 2016, și Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea 1, nr. 747 din 18 septembrie 2017, ambele date în dezlegarea unor
chestiuni de drept.
Astfel, prin Decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016 Înalta Curte de Casație și
Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: "în
interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul
2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și
completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma
«salarizat la același nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al
Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi,
precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1)
lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi
avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin
aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 5

completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

Totodată, prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, înalta Curte de Casație și Justiție -
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: "în interpretarea și
aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5!) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte
măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 71/2015. cu modificările și completările ulterioare, sintagma «salarizat la același
nivel» are în vedere și personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice prevăzute
la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."
În chestiunea ce interesează prezenta sesizare trebuie reamintită Decizia Curții
Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, prin care s-a admis excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3! alin. (12) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul
2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare.
Prin această decizie Curtea Constituțională a stabilit că, "la momentul pronunțării
prezentei decizii, există magistrați și personal asimilat care beneficiază de hotărâri
judecătorești prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18%
stabiliți prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de credite a emis ordine
de salarizare corespunzătoare în acest sens, magistrați și personal asimilat care
beneficiază de hotărâri judecătorești prin care li s-a stabilit dreptul de a avea inclus în
indemnizație cei 18% stabiliți prin Ordonanța Guvernului nr. 10/2007, iar ordonatorul de
credite nu a emis ordine de salarizare corespunzătoare în acest sens și magistrați și
personal asimilat care nu beneficiază de hotărâri judecătorești prin care li s-a stabilit
dreptul de a avea inclus în indemnizație cei 18%. stabiliți prin Ordonanța Guvernului nr.
10/2007".
Totodată, examinând excepția de neconstituționalitate cu care a fost învestită,
Curtea Constituțională a considerat că "prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr,
20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistrați s-au eliminat și
diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat,
încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate
au obținut hotărâri definitive și irevocabile (în temeiul Codului de procedură civită din
1865) sau definitive (în temeiul Codului de procedură civilă), prin care le-au fost
recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri
judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție
sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este
aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5!) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus
prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a
egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."
În contextul vizat de sesizare, Curtea Constituțională a mai reținut în decizia de
mai sus că: "întrucât hotărârile judecătorești invocate de autoarea excepției de
neconstituționalitate se referă la majorarea indemnizațiilor de încadrare, vizând, de fapt, și
întreaga familie ocupațională a «Justiției», aceste majorări salariale trebuie avute în

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 6

vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad,

treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate. însă, dispozițiile de lege criticate
exclud recunoașterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, fără
a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de
încadrare din cadrul autorității publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate
din jurisprudența constituțională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor
salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, de la calculul nivelului
maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul autorității publice,
afectează art. 124 și art. 126 din Constituție."
Totodată, s-a apreciat că "dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016,
contravin principiului egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție,
deoarece stabilesc că persoanele aflate în situații profesionale identice, dar care nu au
obținut hotărâri judecătorești prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au
indemnizații de încadrare diferite (mai mici) față de cei cărora li s-au recunoscut astfel de
drepturi salariale, prin hotărâri judecătorești, generând diferențe în stabilirea salariului de
bază/indemnizației de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are
nicio justificare obiectivă și rezonabilă. De altfel, dispozițiile de lege criticate lipsesc de
sens și, practic, anulează voința legiuitorului și rațiunea esențială a edictării actului
normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanței de urgență a
Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu
aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, prin raportate
Ia nivelul maxim, și de a elimina inechitățile existente”.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în primul rând, reamintește, cu titlu de principiu,
faptul că forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale prevăzută de art. 147 alin. (4)
din Constituția României se atașează dispozitivului și considerentelor pe care se
întemeiază raționamentul din punct de vedere juridic. în acest sens este relevant faptul că,
potrivit Deciziei Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995 privind obligativitatea
deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, puterea de lucru
judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se
atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină soluția adoptată,
în verificarea conformității textelor legale analizate cu prevederile Constituției României.
Astfel, Curtea Constituțională reține că atât considerentele, cât și dispozitivul
decizii lor sale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din
Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.
Chiar dacă, în decizia prezentată mai sus Curtea Constituțională a interpretat un alt
text de lege decât cel supus prezentei dezbateri, totuși, se observă că soluția legislativă a
egalizării indemnizațiilor la nivel maxim a fost adoptată de legiuitor, începând cu data de
9 aprilie 2015, prin introducerea art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr.
83/2014, astfel că toate considerentele expuse de instanța constituțională se verifică și în
privința acestui text de lege.
Prin urmare, a accepta o interpretare contrară ar însemna să fie golit de conținut
raționamentul avut în vedere în decizia mai sus citată și să fie negat rolul Curții
Constituționale de așezare a interpretărilor legale în acord cu Legea fundamentală.
Din acest motiv, opinia exprimată de instanța de trimitere, în sensul că numai
existența unor hotărâri judecătorești de acordare a unor majorări salariale unora dintre
magistraţi sau membri ai personalului auxiliar nu este suficientă pentru a atrage

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 7

aplicabilitatea art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, în
modalitatea stabilirii pentru întreg personalul din justiție a unei valori de referință
sectorială majorate, nu poate fi împărtășită.
Astfel, au apreciat că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile
obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare
ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau
neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri
judecătorești definitive să producă consecințe juridice în sensul privării unor titulari de
drepturile lor specifice.
Chiar dacă în cauză hotărârile judecătorești pronunțate pentru obținerea unor
drepturi salariale au efecte doar între părțile ce au luat parte la judecată, totuși se observă
că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare,
cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate
magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu
vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte
normative, care au aplicabilitate generală.
Prin urmare, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului
maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, prad/treaptă, gradație, vechime în
muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere
de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.
Se susţine că dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului și
substanței normative. s-ar menține inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de
personal și, în discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea
acestei reglementări.”
În raport de cele mai sus evocate, salariul de bază din indemnizația de încadrare
trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în
cadrul familiei ocupaționale „Justiție”.
Drepturile salariale acordate subsemnaților prin Ordine al Ministrului Justiției iau
în considerare, începând cu 09.04.2015 și până la data de 30.11.2015, exclusiv valoarea
de referință sectorială de 421,36 lei, respectiv, începând cu 01.12.2015, o valoare de
referință sectorială de 463,5 lei, în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de
salarizare nr. 153/2017, fără a lua în calcul și coeficientul de multiplicare 19, împrejurare
care justifică solicitarea acestor diferențe în cadrul prezentei acțiuni.
Acești coeficienți de multiplicare reprezintă diferențele de drepturi salariale dintre
indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și drepturile salariale încasate,
câștigate pe cale judiciară de aproximativ 1000 de judecători reclamanți (cu grade
profesionale de judecătorie, tribunal sau curte de apel). Drepturile salariale au fost
acordate și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare.
Această stare de discriminare nu a încetat până la momentul intrării în vigoare a
Legii nr. 330/2009. Prin urmare, în decembrie 2009 indemnizația acestora trebuia să fie
calculată cu aplicarea coeficienților mai sus menționați. Acest nivel al indemnizației nu a
scăzut nici ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, întrucât potrivit art. 30
alin. (5) din actul normativ menționat, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31
decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009. De asemenea,
dispozițiile art.5 alin. l din OUG nr, 1/2000 prevăd în mod imperativ că începând cu luna
ianuarie 2010 personalul aflat în funcție la 31.12.2009 își păstrează salariul avut la
această dată.
Analiza textelor de lege evocate denotă caracterul acestora de normă de protecție,

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 8

intenția legiuitorului de a proteja drepturile salariale ale personalului bugetar fiind

evidentă.
Mai mult, cu privire la înțelesul sintagmei de “salariu avut” s-a pronunțat Înalta
Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 11/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.
734/31.10.2012, care, în soluționarea unui recurs în interesul legii a stabilit că
“reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 urma a se
realiza luând în calcul salariul de bază la care ar fi fost îndreptățit acesta la data de 31
decembrie 2009, ceea ce reprezintă dreptul recunoscut și ocrotit de lege”.
Prin similitudine, această decizie se aplică și magistraților care dețineau un titlu
executoriu, în anul 2010, prin care s-a dispus majorarea indemnizației începând cu anul
2007 și care nu a fost avut în vedere la reîncadrarea acestora. Aceste aspecte au fost
avute în vedere la pronunțarea Sentinței civile nr. 78/2017 în dosarul nr. 2196/102/2016 al
Tribunalului Mureș, definitivă prin Decizia nr. 273/A/2017 a Curții de Apel Tg. Mureș,
astfel că în temeiul acesteia se constată că la momentul intrării în vigoare a Legii nr.
71/2015 existau magistrați a căror indemnizație trebuia calculată cu aplicarea
coeficienților de multiplicare prevăzuți la lit. A pct. 6-13 din Anexa la OUG nr. 27/2006
(încă din octombrie 2013).
De asemenea, prin decizia civilă nr. 33/R/17 septembrie 2019, Curtea de Apel
Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr.
963/117/2008/al. s-a admis cererea formulată de reclamanții judecători în contradictoriu
cu pârâții TRIBUNALUL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL
FINANȚELOR PUBLICE și, în consecință, s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței
civile nr. 969/29.05,2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 963/117/2008,
irevocabilă prin decizia civilă nr. 1403/02.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în
dosar nr. 963/117/2008, în sensul că diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile
procurorilor DNA și DIICOT și cele ale reclamanții or recunoscute prin sentința
menționată, au fost și rămân incluse în indemnizația de bază lunară de încadrare, fiind
datorate și pentru viitor, începând cu data acordării lor și până la încetarea stării de
discriminare.
Prin urmare, acest cuantum majorat, recunoscut numai pentru o parte a
magistraților care l-au obținut prin hotărâri judecătorești, nu a fost achitat și
subsemnaților începând cu data de 09.04.2015, deși, astfel cum am arătat anterior,
începând cu această dată, salariul de bază/indemnizația de încadrare trebuie stabilit la
nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale „Justiție”. în cazul în care
diferențele de salarizare dintre magistrați provin din drepturi acordate prin hotărâri
judecătorești, ordonatorul de credite este obligat ca, la stabilirea nivelului maxim al
salariului de bază/indemnizației de încadrare, din cadrul instituției sau autorității publice,
să ia în considerare si drepturile salariate stabilite sau recunoscute prin hotărâri
judecătorești deoarece hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte între părți,
interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală.
Faptul că aceste hotărâri își produc efectele și în prezent este confirmat de
existența unor hotărâri care lămuresc dispozitivele sentințelor și deciziilor de genul celor
menționate anterior, în sensul că efectele lor se întind și în viitor. Instanța reține în acest
sens decizia Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 963/117/2008/al.
Având in vedere Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17
februarie 2014, aplicabilă în concret la un caz similar, și ținând seama de soluția din
Decizia nr.21 din 22 iunie 2015 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul
nr. 199/1/2015, rezultă că repararea integrală a prejudiciului, în cazul neexecutării unei

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 9

obligații de plată a salariului, presupune atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei

datorate (acoperirea pierderii efective suferite de creditor) cât și plata dobânzii legale
(beneficiul de care este lipsit salariatul).
Prin neexecutarea integrală a creanțelor, la data când erau datorate, adică atunci
când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un
prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani
reprezentând aceste creanțe, prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese
pentru neexecutare.
Prin acordarea acestor creanțe actualizate cu indicele de inflație nu înseamnă că ar
fi obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de
aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu
indicele de inflație urmărește, de fapt, păstrarea valorii reale a obligației bănești la data
efectivă a plății, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din
beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
În privința dobânzii legale, au arătat că aceasta reprezintă prejudiciul pentru
beneficiul nerealizat (art. 1084 din Codul civil), având natură juridică diferită de
actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea
obligației de plată. Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată care cuprind
dobânda legală, așa cum prevăd dispozițiile art. 1088 din Codul civil, au drept rezultat
acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Cât privește natura juridică a dobânzii legale, aceasta este diferită de natura
juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune
moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua valoarea reală a obligației
bănești la data efectuării plății - daune compensatorii. De asemenea, indicele de inflație
reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de
piața și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în
circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.
Referitor la dobânda legală, aceasta reprezintă câștigul, folosul pe care l-ar fi
obținut reclamantul din investirea banilor dacă aceștia ar fi fost plătiți la termen. Prin
urmare, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației,
întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.
Daunele interese moratorii se cuvin creditorului pentru o amânare a executării,
pentru o executare târzie a obligației, deci executarea obligației mai este posibilă, prezintă
interes pentru creditor, a fost sau va fi executată dar nu și la momentul la care ar fi trebuit,
daunele interese moratorii fiind cauzate tocmai de întârzierea în îndeplinirea obligației.
Rolul lor fiind acela de a acoperi prejudiciul cauzat prin întârzierea executării, se pot
cumula întotdeauna cu executarea în natură a obligației, inclusiv cu executarea parțială. în
cazul obligației bănești, existența daunelor interese moratorii este prezumată de lege, lipsa
de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care
este egal cu dobânda legală, exact ceea ce solicită și reclamanții de față.
În susţinerea cererii, s-au folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, au invocat Decizia CC nr.794/2016, Legea nr.293/2015, Legea
nr.7l/2015, art.253 alin. (1) - (2), art.266, art.270, art.272 și art.275 din Codul muncii,
art.208, art.210, art.216 din Legea nr.62/2011, art.2517, art.2526, art.1535 și art.6 alin.4
din Codul civil, precum și prevederile art.14 din Convenția europeană a drepturilor
omului, precum și cele statuate prin Decizia nr.21/2015 a înaltei Curți de Casație și
Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la posibilitatea

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 10

solicitării dobânzii penalizatoare pentru un interval de 3 ani anterior introducerii cererii de

chemare în judecată; Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a înaltei Curți de Casați și Justiție -
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Pârâta Curtea de Apel Iaşi a formulat întâmpinare f.52-55 la dosar prin care a
solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi a arătat următoarele:
Reclamanții solicită, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași
și Tribunalul lași: recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și
a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.08.2015, 30.01.2017, 02.02.2018 și 24.12.2019, și
în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare
coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariate în raport de
indemnizațiile procurorilor cu funcții de conducere din cadrul DNA și DI1COT-O. U.G.
nr. 27/2006): repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea dispozițiilor legale,
reprezentat de diferența salarială dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația
actuală de încadrare recalculată, începând cu datele menționate și în continuare până la
plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv
la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sume
actualizate cu indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare.
A arătat că sunt de observat dispozițiile art. 8 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei
nr. V la Legea- cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu
care "indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor,
magistraților-asistenți, inspectorilor judiciari și ale personalului de specialitate juridică
asimilat judecătorilor și procurorilor și ale personalului de instruire de la Institutul
National al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri se stabilesc, după caz, de
Ministrul Justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele
Consiliului Superior al Magistraturii, de inspectorul șef al Inspecției Judiciare, directorul
Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sau de procurorul
general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor
în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel''
A susţinut că atribuția stabilirii indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi
ale judecătorilor, revenea și revine exclusiv ministrului justiției și nu se poate solicita
Curții de Apel Iași recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și
a O.U.G. nr. 20/2016, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe
de drepturi salariate în raport de indemnizațiile procurorilor cu funcții de conducere din
cadrul DNA și DIICOT -O.U.G. nr. 27/2006).
A subliniat faptul că reclamanții au solicitat și repararea prejudiciului cauzat prin
neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salariată dintre noua indemnizație
de încadrare și indemnizația actuală de încadrare recalculată. începând cu datele
menționate și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin
obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor
bănești corespunzătoare), sume actualizate cu indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii
legale penalizatoare, recunoscând, astfel, faptul că primul capăt de cerere reprezintă, în
fapt, o solicitare de stabilire a unei noi indemnizații de încadrare.
Totodată, din analiza tuturor textelor de lege și a soluțiilor instanței supreme și
Curții Constituționale invocate de reclamanți, reiese că stabilirea drepturilor salariale ale
unor angajați la un nivel maxim în plată al altor angajați impune emiterea unor acte
administrative de salarizare în acest sens.
Reclamanții au solicitat recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii
nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu datele menționate, și în continuare și

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 11

după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de

multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor
cu funcții de conducere din cadrul DNA și DIICOT -O.U.G. nr. 27/2006), dar. în
condițiile în care acest aspect presupune, implicit, stabilirea drepturilor salariale și
emiterea actului administrativ de salarizare corespunzător, apreciem că o astfel dc
solicitare nu poate fi analizată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iași.
Reclamanții nu pot solicita instanței de judecată să oblige Curtea de Apel Iași să se
pronunțe asupra indemnizației lor de încadrare, acesta fiind atributul exclusiv al
angajatorului, în cazul dc față ministrul justiției.
Admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, în contradictoriu cu pârâta Curtea
de Apel Iași, ar echivala cu golirea de conținut și lipsirea de eficiență practică a
prevederilor legale care impun ca fiind de competența exclusivă a ministrului justiției
stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor.
În condițiile în care atribuția stabilirii indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte
drepturi ale judecătorilor revine ministrului justiției, alocarea fondurilor se face de
Ministerul Justiție, iar plata drepturilor și a diferențelor salariale s-a făcut și se face de
Tribunalul Iași (reclamanții având calitatea la Judecătoria Pașcani), raportat la prevederile
art. 36 și ale art. 40 C.proc.civ., pentru toate capetele dc cerere, invocăm excepția lipsei
calității procesuale pasive a Curții dc Apel lași în prezenta cauză.
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele
aferente perioadei ce depășește 3 ani anterior introducerii acțiunii, raportat la prevederile
art. 171 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare și ale art.
2517 și art. 2626 din Codul Civil.
A arătat că faţă de data introducerii acţiunii, 24.12.2021, sunt prescrise sumele de
bani aferente perioadei anterioare datei de 24.12.2018.
A subliniat că acţiunea formulată de reclamanţii este neîntemeiată pentru
următoarele considerente: (2) Începand cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plata la
nivelul acordat pentru luna iunie 2017, pană la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al
salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare,
precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte
elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar,
indemnizația brută de încadrare, soldă lunară de care beneficiază personalul plătit din
fonduri publice, în măsura în care personalul ocupa aceeași funcție și îți desfășoară
activitatea în aceleași condiții.
Potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din acest act normativ, "începând cu data de 1
ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariate: a) cuantumul brut al salariilor de
bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și
cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al
celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul
lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază
personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru
luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care
personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. ”
În conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (4) din acest act normativ, "în perioada
2019 - 2022 se va acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor
de funcție, indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența
dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare
prevăzute de lege pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 12

respectivă și data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu

respectarea prevederilor art. 6 lit. h). ”
Potrivit art. 38 alin. (6) din acest act normativ, “In situația în care, începând cu 1
ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de
încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau
devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariate reglementate, se acordă cele
stabilite pentru anul 2022."
Ca atare, de la data de 1 ianuarie 2018, drepturile salariate ale judecătorilor se
determină prin aplicarea art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, aspect
care interesează motivat de faptul că, în eventualitatea stabilirii drepturilor salariate prin
raportare la alți coeficienți de multiplicare, sunt incidente prevederile art. 38 alin. (6) din
lege, adică plafonarea la veniturile stabilite pentru anul 2022.
În consecință, este neîntemeiată solicitarea de recalcularea indemnizațiilor de
încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu datele
menționate, și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în
considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariate în raport de
indemnizațiile procurorilor cu funcții de conducere din cadrul DNA și DI1COT -O.U.G.
nr. 27/2006), fără a se ține cont de faptul că stabilirea indemnizațiilor de încadrare prin
raportare la alți coeficienți de multiplicare atrage incidența prevederilor 38 alin. (6) din
Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv plafonarea drepturilor salariate la veniturile stabilite
de lege pentru anul 2022.
A menționat și faptul că, prin, Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, emis de ministrul
justiției, anexat, s-a dispus ca, începând cu data ordinului, drepturile salariale ale
judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților
de apel, precum și ale asistenților judiciari, să fie stabilite având în vedere valoarea de
referință sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25
din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare.
Ca atare, pentru judecătorii în activitate, stabilirea drepturilor salariale având în
vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei impune respectarea prevederilor art.
38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, adică plafonarea la nivelul maxim al drepturilor
salariale prevăzut de lege pentru anul 2022.
Cu atât mai mult, stabilirea indemnizațiilor de încadrare prin raportare Ia alți
coeficienți de multiplicare atrage incidența prevederilor 38 alin. (6) din Legea-cadru nr.
153/2017, respectiv plafonarea drepturilor salariale la veniturile stabilite de lege pentru
anul 2022.
Reclamanții au invocat prevederile O.U.G. nr. 84/2014, cu modificările și
completările aduse de Legea nr. 71/2015 și ale O.U.G nr. 57/2015, cu modificările și
completările ulterioare.
Prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările
ulterioare, a fost abrogat art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și
completările ulterioare, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017, au fost abrogate
prevederile din O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, invocate în
acțiune.
Prin urmare, cu mențiunea de la pct. II, la data de 24.12.2018, prevederile legale
care permiteau stabilirea drepturilor salariale la un nivel maxim aflat în plată, cuprinse în
acțiune la pct. III - “Dreptul aplicabil uniformizării indemnizațiilor” erau abrogate.
Reclamanții au invocat Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale și Decizia nr.

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 13

36/2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept.
Or, Curtea Constituțională și înalta Curte de Casație și Justiție s-au referit doar la
despăgubirile acordate în baza hotărârilor judecătorești reprezentând indexările de 18%
ale valorii de referință sectoriale și a subliniat că situația acestor hotărâri este diferită de
cea a celorlalte tipuri de cauze, rezultând că este vorba de un caz special întrucât are
aplicabilitate generală la nivelul personalului din Justiție.
Astfel, hotărârile prin care a fost recunoscută personalului din Justiție indexarea
valorii de referință au aplicabilitate generală întrucât se refereau la un element de stabilire
a salariului care trebuia să aibă aceeași valoare pentru întreg sectorul Justiției și la aceste
hotărâri se referă deciziile menționate.
Pe de altă parte, coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A
din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 reprezintă un alt element pe baza căruia era stabilit
salariul, a cărui valoare concretă varia în funcție de situația particulară a persoanei
(categorie profesională, funcție, grad, loc de muncă, vechime).
Așadar, analiza instanței supreme și a Curții Constituționale a vizat doar
majorările/indexările salariale, cu aplicabilitate generală, iar nu situații particulare, vizând
doar unele categorii de personal din cadrul Familiei ocupațională a "Justiției". Această
situație a avut caracter particular, neputându-se susține că stabilirea mărimii coeficienților
de multiplicare diferențiat reprezintă o majorare cu aplicabilitate generală, pentru toate
categoriile de personal din întreaga Familie ocupațională a "Justiției".
În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr.
36/04.06.2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dezlegarea unei chestiuni
de drept, invocate în acțiune, arătăm faptul că, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție -
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, s-a aflat dosarul nr.
3360/1/2020, obiectul sesizării fiind “Interpretarea Deciziei nr. 36/04.06.2018 a înaltei
Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept, în sensul de a
ști dacă instituie precedentul judiciar ca izvor de drept în materia salarizării personalului
din justiție.”, instanța de judecată care a formulat sesizarea subliniind faptul că, la baza
hotărârii prealabile în cauză, a stat Decizia nr. 794/2016, pronunțată de Curtea
Constituțională.
În cuprinsul sesizării, se arată următoarele: “(...) atât hotărârea prealabilă, cât și
decizia de neconstituționalitate pe care se întemeiază, au avut un obiect de interpretare
limitat la dispozițiile legale deduse judecății, respectiv, verificării constituționalității. Se
constată, de asemenea, că aceste dispoziții au fost analizate prin raportare la intenția
exprimată de legiuitor la data edictării lor, fără ca soluțiile pronunțate să fie de natură să
fixeze vreun reper pentru comportamentul ulterior al instanțelor în materia egalizării
drepturilor salariale la nivelul cel mai înalt care ar rezulta dintr-o hotărâre judecătorească.
Competența de judecată a oricărei instanțe (inclusiv a celei supreme sau constituționale)
este limitată la ceea ce există, fără posibilitatea de a anticipa, a da girul, cu atât mai puțin,
a obliga la respectarea de plano, a unor acte impredictibile, incerte, neavute în vedere la
judecată soldată cu decizia obligatorie, fie ele și hotărâri judecătorești prezumate legale
absolut prin autoritatea pe care le-o conferă art. 124 și 126 din Constituție.
Decizia nr. 794/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, care a stat la baza
hotărârii prealabile în cauză, nu a învestit instanțele cu vreo putere nouă: de a pronunța
hotărâri cu aplicabilitate generală, ci a constatat această trăsătură a unor drepturi cuprinse
în hotărâri existente la data adoptării textului incriminat, dar excluse de acesta de la
realizarea intenției sale, pentru care nu a găsit nicio justificare obiectivă și rezonabilă.

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 14

Dimpotrivă, a văzut în soluția legislativă de excludere a hotărârilor judecătorești de la

realizarea intenției de egalizare la nivel maxim, o manifestare de natură să afecteze însuși
principiul fundamental al egalității căruia pretindea să îi dea expresie, plasat în contextul
rolului pe care înfăptuirea justiției, separația și echilibrul puterilor îl îndeplinesc în statul
de drept. Cu toate aceste vicii, instanța constituțională nu a depășit cadrul și momentul
delimitate de norma legală controlată, pentru a anticipa asupra unor eventuale drepturi ce
s-ar mai putea recunoaște în viitor, obligând legiuitorul să le consacre cu aplicabilitate
generală și, prin filtrul legii, pe judecătorul ordinar, să le consfințească, când va fi sesizat
cu eșecul angajatorului în aplicarea respectivei legi.
Cu atât mai mult, Curtea Constituțională nu a statornicit valoarea ca sursă de
drept, întocmai cu a legii, a hotărârilor judecătorești, imediat ce acestea ar recunoaște
majorări salariale cu aplicabilitate generală, chiar dacă ar antama perioada de activitate a
normei interpretate. Nici nu ar avea cum, având în vedere că scopul său este de a controla
constituționalitatea legilor, nu de a stabili principii de judecată pe fond ori chiar soluții
de-a gata pentru instanțe, când ar predetermina valoarea juridică sau relevanța probantă a
actelor (nenormative) ale dosarului. ”
Așa fiind, decizia de neconstituționalitate (de care nu poate fi desprinsă hotărârea
prealabilă) vorbește despre ceea ce știau și obiectiv puteau cunoaște atât judecătorul
constituțional, cât și legiuitorul delegat, la momentul la care și-au exprimat intenția
amendată pentru neconformitate cu legea fundamentală: pe de o parte, despre egalizarea
prevăzută de art. 31 alin. (1) din OUG nr. 57/2015, introdus prin OUG nr. 20/2016: pe de
altă parte, despre drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive,
existente la data intrării în vigoare a normei declarate neconstituționale pe motiv că nu le
includea în nivelul maxim de salarizare (mai exact, s-au avut în vedere, în mod cert și
determinat, cei 18% prevăzuți de O.G. nr. 10/2007, pe care unii magistrați și personal
asimilat îi aveau incluși în indemnizație, spre deosebire de restul familiei ocupaționale).
Pornind de la rolul și efectele schițate anterior ale Curții Constituționale și actelor
sale, această decizie nu poate fi înțeleasă și utilizată pentru mai mult decât spune,
respectiv pentru a deduce că se recunoaște autorității judecătorești puterea de a se
pronunța pe cale de dispoziții generale atunci când statuează asupra unor drepturi
susceptibile de o astfel de aplicare, cu corolarul său. obligativitatea precedentului judiciar.
în afara logicii presupuse de autoritatea de lucru judecat cu tripla sa identitate. Pe lângă
efectul de maximizare a puterii, o astfel de înțelegere ar comporta și efectul contrar, prin
ipoteză neintenționat de decizia care afirmă principiul independenței și supunerii
judecătorilor numai legii, care și-ar vedea îngrădită până la inexistență facultatea de
apreciere, ținuți fiind de singura soluție posibilă în prezența unei hotărâri conforme
pretenției de majorare a indemnizației. (...)
Astfel, când s-a referit la aceste "majorări salariate ce trebuie avute în vedere la
stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă.
gradație, vechime în muncă și în specialitate, în logica egalizării drepturilor, le-a avut în
vedere, în mod expres și exclusive, pe cele de 2%, 5% și 11%, acordate magistralilor și
personalului asimilat. în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, astfel cum limitativ
au fost reținute și în Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016. Bazându-și soluția pe
motive legate de rațiunea legii care a intenționat să elimine discriminarea prin edictarea
reglementării supuse interpretării, înalte Curte de Casație și Justiție a sancționat cu efecte
obligatorii starea de fapt și de drept existentă la momentul exprimării opțiunii legislative.
Pronunțându-se asupra egalizării salariate în interpretarea și aplicarea dispozițiilor ari. 1
alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 (...) instanța supremă nu a

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 15

făcut altceva decât a intențional explicit: să interpreteze voința legiuitorului cu privire la

acțiunea principiului egalității în materie salariată. Or. această voință legislativă nu se
poate manifesta pentru mai mult decât ar fi putut să prevadă legiuitorul la momentul
edictării normei interpretate - cum ar fi pronunțarea unor hotărâri de recunoaștere a altor
majorări salariate decât cele avute în vedere pentru pronunțarea deciziilor obligatorii, ca
sursă a diferențelor de valoare de referință sectorială în plată, cel târziu, la același
moment. Niciunde în cuprinsul său. hotărârea prealabilă nu stipulează că o hotărâre
pronunțate între părți aflate pe picior de egalitate procesuală devine general obligatorie
prin efectul Legii nr. 71/2015, dacă admite pretențiile de majorare salariată ale
reclamantului din familia ocupațională "Justiție. " Astfel, ea nu exprimă intenția de a
acorda girul în alb pentru egalizarea la nivelul oricăror alte drepturi s-ar recunoaște
vreodată, cu sursa identificabilă într-o reglementare anterioară datei de 09.04.2015. O
pretenție, ca și hotărârea care se pronunță asupra ei, trebuie să-și aibă cauza, sursa, în
legea care consacră respectivul drept. în privința căreia instanța păstrează putere suverană
de interpretare. Orice practică jurisprudențială care s-ar considera obligată la o anume
soluție, previzibilă dincolo de principiile procesului echitabil, sau care ar plasa sursa unui
drept subiectiv general aplicabil în altceva decât în lege, nu este autorizată de termenii
deciziilor de neconstituționalitate, respectiv în dezlegarea chestiunii de drept.
De altfel, când spunem că sursa dreptului trebuie căutată și găsită în lege, avem în
vedere sensul pozitiv, material, al noțiunii, cu corolarul său - faptul că izvorul unui drept
pretins legal nu se poate afla nici în omisiunea de reglementarea, nici în
neconstituționalitatea legii. Tot astfel, nu pot constitui sursă de drept obiectiv, deciziile
obligatorii ale instanței supreme sau Curții Constituționale. Acestea nu pot fi invocate ca
stând la baza recunoașterii vreunui drept, ci doar pentru a justifica înțelesul legii care îl
consacră. A pretinde contrariul, cum că decizia de neconstituționalitate și/sau hotărârea
prealabilă întemeiază în drept pretențiile de majorare a indemnizațiilor, înseamnă a le
identifica pe acestea cu legea și pe autorii lor, cu legiuitorul pozitiv, de unde și concluzia
cu privire la valoarea de izvor drept a hotărârilor judecătorești. "
A concluzionat faptul că efectul pe care l-ar avea admiterea acțiunii reclamanților,
în sensul că s-ar produce o veritabilă modificare a criteriilor de salarizare specifice doar
procurorilor din cele DNA și DIICOT, adică o schimbare a sistemului de salarizare a
judecătorilor și procurorilor, mai ales că legiuitorul a stabilit că salarizarea acestora se
face în funcție de nivelul instanțelor și parchetelor în care își desfășoară activitatea, și nu
în funcție de natura cauzelor soluționate. Se de reținut. în acest context, Deciziile nr. 818,
nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 03.07.2008, publicate în M, Of. nr. 537 din 16.07.2008, prin
care Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de
Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, ari. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din
O.G nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că
instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte
normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu
norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În susţinerea celor arătate, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, a invocat dispoziţiile C.proc.civ., Codul Civil, Codul Muncii, O.U.G. nr.
27/2006, Legea- cadru nr. 330/2009, O.U.G. nr. 84/2014, cu modificările și completările
ulterioare, O.U.G nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, Legea-cadru nr.
153/2017, cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul TRIBNALUL IAȘI a formulat întâmpinare-f.59-63 la dosar, prin care a

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 16

solicitat respingerea acţiunii ca nefondată:

Reclamanții solicită, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel lași
și Tribunalul lași:
-recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G.
nr. 20/2016, începând cu 01.08.2015, 30.01.2017, 02.02.2018 și 24.12.2019, și în
continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare
coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport de
indemnizațiile procurorilor cu funcții de conducere din cadrul DNA și DIICOT -O.U.G.
nr. 27/2006);
-repararea prejudiciului cauzat prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de
diferența salarială dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de
încadrare recalculată, începând cu datele menționate și în continuare până la plata efectivă
a noii indemnizații de încadrare (prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea
fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare), sume actualizate cu
indicele de inflație și cu adăugarea dobânzii legale penalizatoare.
Dispozițiile art. 8 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea-cadru nr.
153/2017, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care “Indemnizațiile de
încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți,
inspectorilor judiciari și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și
procurorilor și ale personalului de instruire de la Institutul Național al Magistraturii și
Școala Națională de Grefieri se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele
înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii, de
inspectorul șef al Inspecției Judiciare, directorul Institutului Național al Magistraturii și al
Școlii Naționale de Grefieri sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta
Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care, prin lege specială sau prin
prezenta lege, se prevede altfel.”
Așadar, atribuția stabilirii indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi ale
judecătorilor, revenea și revine exclusiv ministrului justiției și nu se poate solicita
Tribunalului lași recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 si a
O.U.G. nr. 20/2016, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de
drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor cu funcții de conducere din
cadrul DNA si DIICOT -O.U.G. nr. 27/2006).
Este de observat faptul că reclamanții au solicitat și repararea prejudiciului cauzat
prin neaplicarea dispozițiilor legale, reprezentat de diferența salarială dintre noua
indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare recalculată, începând cu
datele menționate și în continuare până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare
(prin obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății
diferențelor bănești corespunzătoare), sume actualizate cu indicele de inflație și cu
adăugarea dobânzii legale penalizatoare, recunoscând, astfel, faptul că primul capăt de
cerere reprezintă, în fapt, o solicitare de stabilire a unei noi indemnizații de încadrare.
Totodată, din analiza tuturor textelor de lege și a soluțiilor instanței supreme și
Curții Constituționale invocate de reclamanți, reiese că stabilirea drepturilor salariale ale
unor angajați la un nivel maxim în plată al altor angajați impune emiterea unor acte
administrative de salarizare în acest sens.
Reclamanții au solicitat recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii
nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu datele menționate, și în continuare și
după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de
multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 17

cu funcții de conducere din cadrul DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), dar, în
condițiile în care acest aspect presupune, implicit, stabilirea drepturilor salariale si
emiterea actului administrativ de salarizare corespunzător, apreciem că o astfel de
solicitare nu poate fi analizată în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul lași.
Reclamanții nu pot solicita instanței de judecată să oblige Tribunalul lași să se
pronunțe asupra indemnizației lor de încadrare, acesta fiind atributul exclusiv al
angajatorului, în cazul de fată ministrul justiției.
Admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, în contradictoriu cu pârâtul
Tribunalul lași, ar echivala cu golirea de conținut și lipsirea de eficiență practică a
prevederilor legale care impun ca fiind de competența exclusivă a ministrului justiției
stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor. în condițiile în care atribuția stabilirii
indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi ale judecătorilor revine ministrului
justiției, raportat la prevederile art. 36 și ale art. 40 C.proc.civ., pentru primul capăt de
cerere, invocăm excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului lași în prezenta
cauză
A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele aferente
perioadei ce depășește 3 ani anterior introducerii acțiunii, raportat la prevederile art. 171
din Codul’ Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare si ale art. 2517 si
art. 2626 din Codul Civil.
Față de data introducerii acțiunii - 24.12.2021,a considerat ca sunt prescrise
sumele de bani aferente perioadei anterioare datei de 24.12.2018.
Pe fondul cauzei, a susţinut că acțiunea formulată de reclamanți este neîntemeiată,
pentru următoarele considerente:
Este de reținut faptul că, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din acest act normativ,
“începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna
iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de
funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul
sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale
sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația
brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice,
în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași
condiții. ”
Potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din acest act normativ, “începând cu data de 1
ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariate: a) cuantumul brut al salariilor de
bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și
cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al
celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul
lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază
personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru
luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care
personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Potrivit art. 38 alin. (4) din acest act normativ, “în perioada 2019 - 2022 se va
acorda anual o creștere a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție,
indemnizațiilor de încadrare, fiecare creștere reprezentând 1/4 din diferența dintre salariul
de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de lege
pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2018. Creșterea respectivă și data de
aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6
lit. h).”

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 18

Potrivit art. 38 alin. (6) din acest act normativ, “în situația în care, începând cu 1
ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de
încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau
devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele
stabilite pentru anul 2022.”
Ca atare, de la data de 1 ianuarie 2018, drepturile salariale ale judecătorilor se
determină prin aplicarea art. 38 alin. (3), (4) și (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, aspect
care interesează motivat de faptul că, în eventualitatea stabilirii drepturilor salariale prin
raportare la alți coeficienți de multiplicare, sunt incidente prevederile art. 38 alin. (6) din
lege, adică plafonarea la veniturile stabilite pentru anul 2022.
În consecință, este neîntemeiată solicitarea de recalcularea indemnizațiilor de
încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu datele
menționate, și în continuare și după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în
considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de drepturi salariale în raport de
indemnizațiile procurorilor cu funcții de conducere din cadrul DNA și DIICOT - O.U.G.
nr. 27/2006), fără a se ține cont de faptul că stabilirea indemnizațiilor de încadrare prin
raportare la alți coeficienți de multiplicare atrage incidența prevederilor 38 alin. (6) din
Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv plafonarea drepturilor salariale la veniturile stabilite
de lege pentru anul 2022.
A menționat și faptul că, prin, Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, emis de ministrul
justiției, anexat, s-a dispus ca, începând cu data ordinului, drepturile salariale ale
judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și al curților
de apel, precum și ale asistenților judiciari, să fie stabilite având în vedere valoarea de
referință sectorială de 605,225 lei, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25
din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare.
Ca atare, pentru judecătorii în activitate, stabilirea drepturilor salariale având în
vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 lei impune respectarea prevederilor art.
38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, adică plafonarea la nivelul maxim al drepturilor
salariale prevăzut de lege pentru anul 2022.
Cu atât mai mult, stabilirea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la alți
coeficienți de multiplicare atrage incidența prevederilor 38 alin. (6) din Legea- cadru nr.
153/2017, respectiv plafonarea drepturilor salariale la veniturile stabilite de lege pentru
anul 2022. Reclamanții au invocat prevederile O.U.G. nr. 84/2014, cu modificările și
completările aduse de Legea nr. 71/2015 și ale O.U.G nr. 57/2015, cu modificările și
completările ulterioare.
Prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările
ulterioare, a fost abrogat art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările și
completările ulterioare, iar prin art. 44 pct. 20 din Legea nr. 153/2017, au fost abrogate
prevederile din O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, invocate în
acțiune.
Prin urmare, cu mențiunea de la pct. II, la data de 24.12.2018, prevederile legale
care permiteau stabilirea drepturilor salariale la un nivel maxim aflat în plată, cuprinse în
acțiune la pct. III - “Dreptul aplicabil uniformizării indemnizațiilor” erau abrogate.
Reclamanții au invocat Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale și Decizia nr.
36/2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept. Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție s-au referit doar la
despăgubirile acordate în baza hotărârilor judecătorești reprezentând indexările de 18%

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 19

ale valorii de referință sectoriale și a subliniat că situația acestor hotărâri este diferită de
cea a celorlalte tipuri de cauze, rezultând că este vorba de un caz special întrucât are
aplicabilitate generală la nivelul personalului din Justiție.
Astfel, hotărârile prin care a fost recunoscută personalului din Justiție indexarea
valorii de referință au aplicabilitate generală întrucât se refereau la un element de stabilire
a salariului care trebuia să aibă aceeași valoare pentru întreg sectorul Justiției și la aceste
hotărâri se referă deciziile menționate.
Pe de altă parte, coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A
din anexa la O.U.G. nr. 27/2006 reprezintă un alt element pe baza căruia era stabilit
salariul, a cărui valoare concretă varia în funcție de situația particulară a persoanei
(categorie profesională, funcție, grad, loc de muncă, vechime).
Așadar, analiza instanței supreme și a Curții Constituționale a vizat doar
majorările/indexările salariale, cu aplicabilitate generală, iar nu situații particulare, vizând
doar unele categorii de personal din cadrul Familiei ocupațională a "Justiției". Această
situație a avut caracter particular, neputându-se susține că stabilirea mărimii coeficienților
de multiplicare diferențiat reprezintă o majorare cu aplicabilitate generală, pentru toate
categoriile de personal din întreaga Familie ocupațională a "Justiției".
În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr.
36/04.06.2018 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dezlegarea unei chestiuni
de drept, invocate în acțiune, arătăm faptul că, pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție -
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, s-a aflat dosarul nr.
3360/1/2020, obiectul sesizării fiind "Interpretarea Deciziei nr. 36/04.06.2018 a înaltei
Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept, în sensul de a
ști dacă instituie precedentul judiciar ca izvor de drept în materia salarizării personalului
din justiție.”, instanța de judecată care a formulat sesizarea subliniind faptul că, la baza
hotărârii prealabile în cauză, a stat Decizia nr. 794/2016, pronunțată de Curtea
Constituțională.
În cuprinsul sesizării, se arată următoarele: “(...) atât hotărârea prealabilă, cât și
decizia de neconstituționalitate pe care se întemeiază, au avut un obiect de interpretare
limitat la dispozițiile legale deduse judecății, respectiv, verificării constituționalității. Se
constată, de asemenea, că aceste dispoziții au fost analizate prin raportare la intenția
exprimată de legiuitor la data edictării lor, fără ca soluțiile pronunțate să fie de natură să
fixeze vreun reper pentru comportamentul ulterior al instanțelor în materia egalizării
drepturilor salariale la nivelul cel mai înalt care ar rezulta dintr-o hotărâre judecătorească.
Competența de judecată a oricărei instanțe (inclusiv a celei supreme sau constituționale)
este limitată la ceea ce există, fără posibilitatea de a anticipa, a da girul, cu atât mai puțin,
a obliga la respectarea de plano, a unor acte impredictibile, incerte, neavute în vedere la
judecată soldată cu decizia obligatorie, fie ele și hotărâri judecătorești prezumate legale
absolut prin autoritatea pe care le-o conferă art. 124 și 126 din Constituție.
Într-adevăr, decizia nr. 794/2016 pronunțată de Curtea Constituțională, care a stat
la baza hotărârii prealabile în cauză, nu a învestit instanțele cu vreo putere nouă: de a
pronunța hotărâri cu aplicabilitate generală, ci a constatat această trăsătură a unor drepturi
cuprinse în hotărâri existente la data adoptării textului incriminat, dar excluse de acesta de
la realizarea intenției sale, pentru care nu a găsit nicio justificare obiectivă și rezonabilă.
Dimpotrivă, a văzut în soluția legislativă de excludere a hotărârilor judecătorești de la
realizarea intenției de egalizare la nivel maxim, o manifestare de natură să afecteze însuși
principiul fundamental al egalității căruia pretindea să îi dea expresie, plasat în contextul
rolului pe care înfăptuirea justiției, separația și echilibrul puterilor îl îndeplinesc în statul

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 20

de drept. Cu toate aceste vicii, instanța constituțională nu a depășit cadrul și

momentul delimitate de norma legală controlată, pentru a anticipa asupra unor eventuale
drepturi ce s-ar mai putea recunoaște în viitor, obligând legiuitorul să le consacre cu
aplicabilitate generală și, prin filtrul legii, pe judecătorul ordinar, să le consfințească când
va fi sesizat cu eșecul angajatorului în aplicarea respectivei legi.
Cu atât mai mult, Curtea Constituțională nu a statornicit valoarea ca sursă de
drept, întocmai cu a legii, a hotărârilor judecătorești, imediat ce acestea ar recunoaște
majorări salariate cu aplicabilitate generală, chiar dacă ar antama perioada de activitate a
normei interpretate. Nici nu ar avea cum, având în vedere că scopul său este de a controla
constituționalitatea legilor, nu de a stabili principii de judecată pe fond ori chiar soluții
de-a gata pentru instanțe, când ar predetermina valoarea juridică sau relevanța probantă a
actelor (nenormative) ale dosarului. ”
Așa fiind, decizia de neconstituționalitate (de care nu poate fi desprinsă hotărârea
prealabilă) vorbește despre ceea ce știau și obiectiv puteau cunoaște atât judecătorul
constituțional, cât și legiuitorul delegat, la momentul la care și-au exprimat intenția
amendată pentru neconformitate cu legea fundamentală: pe de o parte, despre egalizarea
prevăzută de art. 31 alin. (1) din OUG nr. 57/2015, introdus prin OUG nr. 20/2016; pe de
altă parte, despre drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive,
existente la data intrării în vigoare a normei declarate neconstituționale pe motiv că nu le
includea în nivelul maxim de salarizare (mai exact, s-au avut în vedere, în mod cert și
determinat, cei 18% prevăzuți de O.G. nr. 10/2007, pe care unii magistrați și personal
asimilat îi aveau incluși în indemnizație, spre deosebire de restul familiei ocupaționale).
Pornind de la rolul și efectele schițate anterior ale Curții Constituționale și actelor
sale, această decizie nu poate fi înțeleasă și utilizată pentru mai mult decât spune,
respectiv pentru a deduce că se recunoaște autorității judecătorești puterea de a se
pronunța pe cale de dispoziții generale atunci când statuează asupra unor drepturi
susceptibile de o astfel de aplicare, cu corolarul său, obligativitatea precedentului judiciar,
în afara logicii presupuse de autoritatea de lucru judecat cu tripla sa identitate. Pe lângă
efectul de maximizare a puterii, o astfel de înțelegere ar comporta și efectul contrar, prin
ipoteză neintenționat de decizia care afirmă principiul independenței și supunerii
judecătorilor numai legii, care și-ar vedea îngrădită până la inexistență facultatea de
apreciere, ținuți fiind de singura soluție posibilă în prezența unei hotărâri conforme
pretenției de majorare a indemnizației. (...)
Astfel, când s-a referit la aceste “majorări sal aria le ce trebuie avute în vedere la
stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă,
gradație, vechime în muncă și în specialitate, în logica egalizării drepturilor, le-a avut în
vedere, în mod expres și exclusive, pe cele de 2%, 5% și 11%, acordate magistraților și
personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, astfel cum limitativ
au fost reținute și în Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016. Bazându-și soluția pe
motive legate de rațiunea legii care a intenționat să elimine discriminarea prin edictarea
reglementării supuse interpretării, înalte Curte de Casație și Justiție a sancționat cu efecte
obligatorii starea de fapt și de drept existentă la momentul exprimării opțiunii legislative.
Pronunțându-se asupra egalizării salariale în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1
alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 (...) instanța supremă nu a
făcut altceva decât a intenționat explicit: să interpreteze voința legiuitorului cu privire la
acțiunea principiului egalității în materie salarială. Or, această voință legislativă nu se
poate manifesta pentru mai mult decât ar fi putut să prevadă legiuitorul la momentul
edictării normei interpretate - cum ar fi pronunțarea unor hotărâri de recunoaștere a altor

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 21

majorări salariale decât cele avute în vedere pentru pronunțarea deciziilor obligatorii, ca
sursă a diferențelor de valoare de referință sectorială în plată, cel târziu, la același
moment. Niciunde în cuprinsul său, hotărârea prealabilă nu stipulează că o hotărâre
pronunțate între părți aflate pe picior de egalitate procesuală devine general obligatorie
prin efectul Legii nr. 71/2015, dacă admite pretențiile de majorare salarială ale
reclamantului din familia ocupațională “Justiție. ” Astfel, ea nu exprimă intenția de a
acorda girul în alb pentru egalizarea la nivelul oricăror alte drepturi s-ar recunoaște
vreodată, cu sursa identificabilă într-o reglementare anterioară datei de 09.04.2015. O
pretenție, ca și hotărârea care se pronunță asupra ei, trebuie să-și aibă cauza, sursa, în
legea care consacră respectivul drept, în privința căreia instanța păstrează putere suverană
de interpretare. Orice practică jurisprudențială care s-ar considera obligată la o anume
soluție, previzibilă dincolo de principiile procesului echitabil, sau care ar plasa sursa unui
drept subiectiv general aplicabil altceva decât în lege, nu este autorizată de termenii
deciziilor de neconstituționalitate, respectiv în dezlegarea chestiunii de drept. De altfel,
când spunem că sursa dreptului trebuie căutată și găsită în lege, avem în vedere sensul
pozitiv, material, al noțiunii, cu corolarul său - faptul că izvorul unui drept pretins legal
nu se poate afla nici în omisiunea de reglementarea, nici în neconstituționalitatea legii.
Tot astfel, nu pot constitui sursă de drept obiectiv, deciziile obligatorii ale instanței
supreme sau Curții Constituționale. Acestea nu pot fi invocate ca stând la baza
recunoașterii vreunui drept, ci doar pentru a justifica înțelesul legii care îl consacră. A
pretinde contrariul, cum că decizia de neconstituționalitate și/sau hotărârea prealabilă
întemeiază în drept pretențiile de majorare a indemnizațiilor, înseamnă a le identifica pe
acestea cu legea și pe autorii lor, cu legiuitorul pozitiv, de unde și concluzia cu privire la
valoarea de izvor drept a hotărârilor judecătorești.”
Totodată, trebuie remarcat efectul pe care l-ar avea admiterea acțiunii
reclamanților, în sensul că s-ar produce o veritabilă modificare a criteriilor de salarizare
specifice doar procurorilor din cele DNA și DIICOT, adică o schimbare a sistemului de
salarizare a judecătorilor și procurorilor, mai ales că legiuitorul a stabilit că salarizarea
acestora se face în funcție de nivelul instanțelor și parchetelor în care își desfășoară
activitatea, și nu în funcție de natura cauzelor soluționate.
Sunt de reținut, în acest context, Deciziile nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din
03.07.2008, publicate în M, Of. nr. 537 din 16.07.2008, prin care Curtea Constituțională a
admis excepțiile de neconstituționalitate invocate de Ministerul Justiției și a constatat că
prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din O.G nr. 137/2000 privind prevenirea și
sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în
măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența
să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că
sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative.
În susţinerea celor arătate s-a folosit de proba cu înscrisuri.
În drept, au invocat C.proc.civ., Codul Civil, Codul Muncii, O.U.G. nr. 27/2006,
Legea-cadru nr. 330/2009, O.U.G. nr. 84/2014, cu modificările și completările ulterioare,
O.U.G nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, Legea-cadru nr. 153/2017,
cu modificările și completările ulterioare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare –f.38-39 la dosar prin care a
solicitat respingerea cerii ca fiind nefondată., pentru următoarele considerente:
Reclamanții solicită obligarea pârâților la recalcularea și plata indemnizației de
încadrare în funcție de salarizarea aferentă a procurorilor de la DNA/DIICOT, conform

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 22

Legii nr. 71/2015 și a OUG nr. 20/2016, luând în considerare coeficientul de multiplicare
19,000 începând cu 01.08.2015 pentru Stavarache Andreia-lrina, 30.01.2017 pentru
Armașu Marius Dan, Caliniuc Alina și Bulai Adrian, 02.02.2018 pentru Sauciuc Ramona
Nicoleta și 24.12 2019 pentru Scripcă Cătălina Ioana, actualizate cu indicele de inflație și
dobânda legală penalizatoare.
Având în vedere obiectul principal al pretențiilor constând în emiterea ordinelor
de salarizare cu recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, a
invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului de a soluționa cauza.
Reclamații își exprimă nemulțumirea față de drepturile salariale stabilite după
intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, invocăm dispozițiile art. 7, CAP. VIII din
Anexa VI la Legea-cadru 284/2010 potrivit cărora, „(1) Personalul salarizat potrivit
prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face
contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al
ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului
Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție,
Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori,
după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă
acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în
termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a
înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al înaltei
Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte
hotărâri...”.
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1), CAP VIII din Anexa V la Legea-cadru nr.
153/2017, „Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului
capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în
termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire
a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului
Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și
Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție,
Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori
la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la
organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile
salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile
calendaristice.
(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în
termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a
Curții de Apel București”.
Această competență specială este reținută și de înalta Curte de Casație și Justiție în
cuprinsul Deciziei nr. 9/2017 privind examinarea recursului în interesul legii, aceasta
reținând la pct. 35-37 din decizie, cu referire expresă la familia ocupațională de funcții
bugetare „justiție”, că „ ... în această situație, legea instituie o procedură specială în fața
ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ. ”
Este adevărat că prin prezenta acțiune, nu au criticat în mod expres niciun ordin de
salarizare, însă stabilirea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte elemente salariale s-a
făcut prin ordine emise în acest sens, iar recalcularea acestora nu poate fi adusă la

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 23

îndeplinire decât prin ordine ale ministrului justiției.

Excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neparcurgerii procedurii prealabile
prevăzută de art. 7, CAP. VIII din Anexa VI la Legea-cadru 284/2010 și art. 7, Cap VIII,
Secțiunea I, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, pe capătul de cerere privind
reîncadrarea reclamantei.
În aceeași decizie nr. 9/2017 invocată mai sus, instanța supremă mai reține că, spre
deosebire de norma specială, care instituie o procedură specială în fața ordonatorului de
credite, dispoziția cu aplicare generală nu instituie o procedură prealabilă, salariatul
nemulțumit urmând a se îndrepta la instanța competentă în ceea ce privește raportul său
de muncă, însă doar în situația în care pretențiile angajaților nu ar rezulta dintr-o
încadrare/reîncadrare pretins nelegală: „49. Prin urmare, atunci când pretențiile
angajaților nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea
angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum și atunci când angajatorul
nu a emis un act administrativ/act adițional la contractul individual de muncă ori actul
respectiv nu a fost comunicat angajaților, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu
care salariatul a învestit instanța specializată în litigii de muncă nu este condiționată de
parcurgerea procedurii prealabile.”.
Așadar, în speța de față, pe de o parte, există dispoziții speciale care impun
parcurgerea unei proceduri speciale, iar pe de altă parte, reclamanta solicită recalcularea
indemnizațiilor de încadrare, astfel că admisibilitatea acțiunii este condiționată de
parcurgerea procedurii prealabile, fapt pentru care apreciem că prezenta acțiune este
inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
A invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având in vedere :
Pentru a avea calitatea de parte în proces, aceasta trebuie să corespundă cu
calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului
juridic de drept material dedus judecății.
În susținerea excepției, arătăm că Ministerul Justiției nu poate efectua plata în
mod direct reclamanților , motiv pentru care solicităm respingerea acestui capăt de cerere
ca fiind formulat în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă.
Astfel, calitatea de ordonator de credite și debitor al plății drepturilor salariale
invocate se regăsește la nivelul instanței angajatoare, față de care reclamanții se află în
raporturi se serviciu, neavând relevanță în speță raportul juridic de drept financiar stabilit
între ordonatorii de credite la diferite niveluri ale alocării de fonduri bugetare.
Tribunalele și curțile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale
reclamanților au fost stabilite cu pârâta Curtea de Apel lași drepturile salariale fiind
datorate, calculate și plătite direct de către instituția angajatoare, care procedează și la
calcularea și virarea contribuțiilor sociale către stat.
Atribuțiile Ministerului Justiției cu privire la gestionarea bugetului instituțiilor
subordonate și calitatea de ordonator principal de credite a ministrului justiției nu justifică
participarea Ministerului Justiției în procesele având ca obiect plata unor drepturi de
natură salarială în favoarea personalului instituțiilor publice pentru al căror buget
ministrul justiției este ordonator principal de credite.
Ordonatorii principali de credite au stabilite căile legale pentru obținerea
fondurilor necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești, asigurând
ordonatorilor secundari și terțiari, respectiv angajatorilor instituții publice, sumele
necesare.
Așadar, cererea de chemare în judecată apare ca fiind lipsită de interes, întrucât
Ministerul Justiției repartizează fondurile necesare către ordonatorii inferiori, în funcție

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 24

de solicitările justificate ale acestora, în condițiile legii, nefiind astfel nevoie de o hotărâre
judecătorească pronunțată în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite.
Obligația de plată a pârâților angajatori, datorată în temeiul unui titlu executoriu,
se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestuia, conform celor arătate anterior.
Astfel, obligarea Ministerul Justiției în acest sens este redundantă, cât timp pronunțarea
unei hotărâri judecătorești în contradictoriu cu ordonatorii inferiori reprezintă o justificare
suficientă pentru alocarea fondurilor în acest scop, în temeiul legii.
De asemenea, solicităm instanței să aibă în vedere și Decizia 1CCJ - RIL nr.
13/2016, în cuprinsul căreia instanța supremă a reținut faptul că interesul atragerii în
proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o
garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice cu care este
stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, câtă vreme atribuțiile prevăzute de lege
în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu
cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite,
care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.
Raportat la perioada pentru care sunt solicitate drepturile salariate, Ministerul
Justiției invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada
anterioară celor 3 ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Potrivit
dispozițiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul Cod Civil, dreptul material la
acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.
De asemenea, art. 2524 Cod civil prevede că „prescripția începe să curgă de la
data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să
cunoască nașterea lui.”
Coroborând toate aceste dispoziții cu prevederile art. 171 alin. 1 din Codul muncii,
potrivit cărora „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la
daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata
salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau
datorate” și luând în considerare data introducerii acțiunii, acțiunea este prescrisă.
Pe fond, solicităm respingerea capătului de cerere referitor la recalcularea
indemnizațiilor de încadrare prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare
19,000 ca neîntemeiat.
În primul rând, ideea de aplicare a coeficienților din OUG nr. 27/2006 este exclusă
în cazul judecătorilor de judecătorie, întrucât, în cazul lor, indemnizațiile de încadrare au
ajuns deja la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017, cuantumul lor fiind astfel fix,
determinat prin raportare la grila din legea salarizării.
Pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor lor, nu se mai utilizează
coeficientul de multiplicare (ex. 19,000) înmulțit cu valoarea sectorială de referință ci se
aplică pur si simplu grila din Legea nr. 153/2017.
Astfel, coeficientul de multiplicare 19,000 s-a utilizat ca parte a unui calcul de
determinare a salariului, alături de valoarea sectorială de referință, însă utilitatea lui se
oprește în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de
Legea nr. 153/2017.
Mai mult, în sistemul Legii nr. 153/2017, grilele de salarizare pentru judecători și
procurori sunt diferite, neexistând temei pentru utilizarea grilei dedicate procurorilor
pentru reîncadrarea judecătorilor.
Nivelul salarial, după intrarea in vigoare a Legii 153/2017, se stabilește în funcție
de coordonatele carierei profesionale a reclamantei (grad, vechime în muncă si funcție) nu
ale unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție,

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 25

D.N.A. și D.I.I.C.O.T, întrucât hotărârea judecătorească nu poate atribui grade

profesionale noi, care să conducă la încadrarea reclamantei pe alte coordonate, ci acordă
drepturi salariale, intervenind asupra unui element de calcul (coeficientul).
Astfel, este neîntemeiată solicitarea de stabilire a indemnizațiilor „și în
continuare” în funcție de coeficientul de multiplicare 19,000 pentru procurorii DNA și Dl
(COT, ignorându-se plafonul maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017.
Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017: „(6) în situația în care,
începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție,
indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru
anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se
acordă cele stabilite pentru anul 2022.”
Ca atare, potrivit dispozițiilor legale mai sus-citate, în nicio situație nu ar putea fi
depășite salariile de bază stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022,
acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariate îl pot atinge potrivit
legii.
Maximul la care se oprește indemnizația lunară este cel stabilit de lege pentru
funcția de judecător (anexa A), nu procuror. Coeficientul 19, ca și valoarea VRS este un
element care se utilizează în prima etapă a calculului indemnizației, ori de câte ori
valoarea acesteia depășește maximul din anexa, indemnizația reducându-se la acest
maxim, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Apel Pitești prin Decizia civilă nr.
433/2021 pronunțată în Dosarul nr. 2885/90/2019, precum și Curtea de Apel Cluj prin
Decizia civilă nr.1319/A/18.11.2020în Dosarul nr. 1244/84/2018.
În ceea ce privește pretențiile întemeiate pe considerentele Deciziei Curții
Constituționale nr. 794/2016, subliniem faptul că această decizie a avut ca obiect
aplicarea OUG nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 43/2016. Precizăm
totodată că, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituția României, „Deciziile Curții
Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării,
deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, astfel încât nu pot
opera retroactiv. Neretroactivitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale a fost
subliniată chiar de către aceasta. Spre exemplu, în Decizia nr. 838/2009, publicată în M.
Of. nr. 461 din 03.07.2009, unde se precizează expres că: „Efectul ex nune al actelor
Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a
drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor
în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în
acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu
pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în
viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională”.
În aceste condiții, nu sunt admisibile pretențiile întemeiate pe considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, dar având în vedere o perioadă anterioară, și
cu atât mai puțin prin raportare la acte normative care nu au fost avute în vedere de Curte
la momentul pronunțării acesteia.
Prin Decizia nr. 794/15.12.2016 invocată de reclamant, Curtea Constituțională a
statuat că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare”, la care se face
egalizarea prevăzută deart.31 din OUG nr. 57/2015 (introdus prin O.U.G. nr. 20/2016),
trebuie să includă și drepturi stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar,
personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al
salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și
familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică”.

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 26

Potrivit OUG nr. 43/2016 care a modificat și completat OUG nr. 57/2015, de la
data de 31.08.2016 art.31, „începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri
publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare,
aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la
nivel maxim, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației
de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară
activitatea în aceleași condiții.
Or, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 se referă la drepturile stabilite sau
recunoscute prin hotărâri judecătorești care produceau efecte juridice asupra modului
de stabilire a indemnizațiilor de încadrare la data intrării în vigoare a Legii nr.71/2015 sau
ulterior acestui moment.
De asemenea, arătăm că, prin Decizia CCR nr. 51/2020, Curtea Constituțională a
reținut că, prin soluția pronunțată în Decizia nr. 21 din 21 noiembrie 2016, înalta Curte de
Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii (în care s-a
reținut că au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor
după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009) a adus atingere principiului
constituțional al separației puterilor în stat, subrogându-se atât competențelor
constituționale ale legiuitorului, cât și celor ale instanței de contencios constituțional. ...,
Curtea constată că interpretarea instanței supreme se constituie, în fapt, într-o modificare
a opțiunii legiuitorului, în sensul contrar adoptat de acesta, afirmând existența unui drept
care nu mai are temei legal, contrar principiului constituțional al separației puterilor în
stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederilor constituționale ale
art. 61 alin. (1) și art. 115, care consacră rolul Parlamentului de unică autoritate
legiuitoare a țării, respectiv delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul are
competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Curtea Constituțională apreciază că, prin interpretarea dată, instanța supremă nu
doar că a procedat, din nou, la o modificare a opțiunii legiuitorului, dar s-a substituit și
instanței de contencios constituțional, cu încălcarea prevederilor art. 142 alin. (1) din
Constituție, care consacră rolul Curții Constituționale de garant suprem al Constituției,
efectuând un veritabil control de constituționalitate ce a avut drept rezultat refuzul
aplicării unor dispoziții legale ce ar fi fost, în opinia sa, contrare principiului egalității în
drepturi și că posibilitatea instanțelor judecătorești de a anula prevederile legale pe care le
consideră discriminatorii și de a le înlocui cu alte norme de aplicare generală, neavute în
vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse
judecății contravine principiului separației puterilor.
Potrivit actelor normative intervenite ulterior OUG nr. 27/2006, salarizarea
magistraților se realizează în funcție/raport de nivelul instanțelor sau parchetelor (art. 6
din Anexa VI, Secțiunea a II-a a Legii nr.330/2009, art. 8 alin.1 din Anexa VI, Secțiunea
a ll-a a Legii nr.284/2010). Această modalitate de stabilire și de diferențiere a salariilor în
funcție de nivelul instanțelor sau parchetelor este firească, atât timp cât complexitatea și
natura cauzelor diferă.
Totodată, Legea nr. 153/2017 dispune în art.1 alin.3 că „începând cu data intrării
în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și
rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.
A învederat că prin mai multe decizii {nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008,
821/2008), Curtea Constituțională a statuat că instanțele judecătorești nu au competența
să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le
înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 27

normative.
Astfel, pronunțându-se asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de
Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Curtea
Constituțională a reținut că „Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se
conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin
lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în
alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației
puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin.
(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare
legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competenta de a institui,
modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o
asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.
126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre
subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor
subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate
ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27
alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor
formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde
înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor
acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască
cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în
vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.”
De asemenea, învederăm faptul că prin Decizia nr, 1325/4 decembrie 2008 Curtea
Constituțională a statuat că „...dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind
prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în
măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența
să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că
sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi
cuprinse în alte acte normative”. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, în temeiul art.
147 alin. (4) din Constituție, instanța de judecată trebuie să țină cont de faptul că deciziile
Curții Constituționale sunt general obligatorii și se impun a fi respectate în egală măsură
de către toate autoritățile publice.
Totodată, acordarea coeficienților corespunzători procurorilor DNA și DIICOT nu
se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a
Curții Constituționale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu „aplicabilitate
generală” așa cum era situația majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza
Curții Constituționale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel
de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, întrucât privesc
valoarea de referință sectorială, nu au determinat majorarea indemnizațiilor de încadrare
așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016, hotărârile prin care s-
au recunoscut majorările de 2%, 5% și 11% au aplicabilitate generală în comparație cu
hotărârile prin care s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt
particulare (ex. recunoașterea sporului de doctorat).
A învederat că cererea privind plata dobânzilor penalizatoare este, de asemenea,
neîntemeiată.

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 28

Astfel, prin Decizia nr. 21/22.05.2015 pronunțată în Dosarul nr. 199/1/2015, înalta
Curte de Casație și Justiție reține că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru
executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani
anterior datei introducerii acțiunii, însă în condițiile existentei unui titlu care stabilește
obligația de plată a unei sume de bani, iar executarea acestuia este amânată. Așadar,
„problema naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte a fost
rezolvată prin recursul în interesul legii soluționat de înalta Curte de Casație și Justiție
prin Decizia nr. 2/2014, care, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil
din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr.
287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, a apreciat că pot fi
acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a
sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale
personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.”
În aceeași decizie, se reține că „(...) aceste dobânzi, ca formă de penalizare a
debitorului care nu și-a îndeplinit la timp obligația de executare a unei hotărâri
judecătorești pronunțate într-un litigiu referitor la drepturi salariale, curg de drept de la
momentul pronunțării hotărârii,...”, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.
A concluzionat că , nu se aflăm în prezența unei hotărâri judecătorești care a
obligat la plata unor drepturi bănești și care nu a executoriu, în speță tinzându-se la
obținerea unei hotărâri judecătorești care să oblige la plata unor drepturi salariale, acestea
neputând fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru un interval de timp anterior
momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească.
Potrivit disp. art. 258 C.pr.civ. instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri.
În temeiul disp. art 248C.pr.civ, instanţa va analiza mai întâi excepţiile lipsei
calităţii procesuale pasive, şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâţi
prin întâmpinare .
Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei ,
Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi, instanţa reţine următoarele:
În ceea ce priveşte pe pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru a avea calitatea de parte
în proces, aceasta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al
obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.
Ca urmare, calitatea de ordonator de credite și debitor al plății drepturilor salariale
invocate, se regăsește la nivelul instanței angajatoare, față de care reclamanții se află în
raporturi se serviciu, neavând relevanță în speță raportul juridic de drept financiar stabilit
între ordonatorii de credite la diferite niveluri ale alocării de fonduri bugetare.
Atribuțiile Ministerului Justiției cu privire la gestionarea bugetului instituțiilor
subordonate și calitatea de ordonator principal de credite a ministrului justiției nu justifică
participarea Ministerului Justiției în procesele având ca obiect plata unor drepturi de
natură salarială în favoarea personalului instituțiilor publice pentru al căror buget
ministrul justiției este ordonator principal de credite.
Ordonatorii principali de credite au stabilite căile legale pentru obținerea
fondurilor necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești, asigurând
ordonatorilor secundari și terțiari, respectiv angajatorilor instituții publice, sumele
necesare.
Mai mult, prin Decizia 1CCJ - RIL nr. 13/2016, s-a statuat faptul că interesul
atragerii în proces și a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar
reprezenta o garanție a executării obligației de plată ce revine instituției/autorității publice

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 29

cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este unul legitim, câtă vreme atribuțiile
prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei
acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal
de credite , care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte pe pârâta Curtea de Apel Iaşi, se reţine faptul că reclamanții au
solicitat recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G.
nr. 20/2016, începând cu datele menționate, și în continuare și după intrarea în vigoare a
Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,00 (diferențe de
drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor cu funcții de conducere din
cadrul DNA și DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006), dar, în condițiile în care acest aspect
presupune, implicit, stabilirea drepturilor salariale si emiterea actului administrativ de
salarizare corespunzător, apreciem că o astfel de solicitare nu poate fi analizată în
contradictoriu cu această pârâtă.
Pentru considerentele expuse, instanţa urmează să admită excepţia lipsei calităţii
procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi şi va respinge
acţiunea formulată împotriva reclamanţilor ca fiind formulată împotriva unor persoane
lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive, invocată de Tribunalul Iaşi, instanţa
urmează să o respingă, având în vedere faptul că reclamanţii indeplinesc funcţia de
judecători în cadrul Judecătoriei Paşcani, iar faţă de obiectul cauzei dedus judecăţii,
Tribunalul Iaşi fiind ordonator terţiar de credite, poate sta in judecată în calitate de pârât.
Asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul
Tribunalul Iaşi:
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 53/2003, cererile în vederea
soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii
dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în
plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în
cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
Întrucât premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în
existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui
interes legitim, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect
dreptul material la acțiune este aceea că, prescripţia începe să curgă de la data când
titularul a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea dreptului la acţiune. Această regulă
este reglementată prin art. 2523 NCC.
Faţă de momentul de debut al dreptului material la acţiune pentru plata acestor
despăgubiri băneşti, instanţa reţine că, la momentul depunerii acţiunii termenul de 3 ani
indicat de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii era împlinit la data de 24.12.2021 data
înregistrării cererii pe rolul Tribunalului Galaţi.
Astfel fiind, instanţa, va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune
cu privire la drepturile băneşti anterioare datei de 24.12.2018 şi respinge pretenţiile
reclamanţilor pentru această perioadă ca fiind prescrise.
Analizând şi coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză,
instanţa reţine următoarele:
Reclamanţii sunt judecători în cadrul Judecătoriei Paşcani.
Prin cererea formulată au solicitat :
-recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a OUG nr.
20/2016, începând cu fiecare dintre datele menționate mai jos și în continuare, și după
intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 30

coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de

indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - OUG nr.27/2006): începând cu
01.08.2015 și în continuare, în ceea ce privește pe reclamanta STAVARACHE
ANDREIA - IRINA; începând cu 30.01.2017 și în continuare, în ceea ce privește pe
reclamanţii ARMAȘU MARIUS - DAN, GALINIUC ALINA - DANIELA și BULAI
ADRIAN; începând cu 02.02.2018 și în continuare, în ceea ce privește pe reclamanta
SAUCIUC RAMONA - NICOLETA;începând cu 24.12.2019 și în continuare, în ceea ce
privește pe reclamanta SCRIPCĂ CĂTĂLINA-IOANA:
-repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de
diferența salariată rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală
de încadrare, începând cu fiecare dintre datele menționate la pct. 1 (01.08.2015 -
Stavarache Andreia Irina, 30.01.2017 - Armașu Marius Dan, Bulai Adrian și Caliniuc
Alina - Daniela, 02.02.2018 - Sauciuc Ramona-Nicoleta și 24.12.2019 - Scripcă Cătălina
Ioana) și în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare (prin
obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor
bănești corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va
aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plății efective.
În susţinerea acţiunii au indicat ca titluri - hotărâri judecătoreşti prin care s-a
stabilit determinarea drepturilor salariale în raport de coeficienţii de multiplicare
prevăzuţii la lit. A pct. 6 – 13 din Anexa I la OUG nr. 27/2006, în raport de perioada
lucrată.
Raportat la istoricul legislativ în materia salarizării reclamanţilor, se reţin
următoarele:
Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale
judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei „ Art. 1(1)
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează salarizarea şi alte drepturi ale membrilor
Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, de la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de
pe lângă aceste instanţe, ale magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, potrivit
Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi salarizarea şi unele drepturi ale
asistenţilor judiciari.(2) Salarizarea şi celelalte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor
militari se asigură de Ministerul Apărării Naţionale, potrivit prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenţă şi reglementărilor referitoare la drepturile materiale şi băneşti
specifice calităţii de militar activ. Salarizarea şi celelalte drepturi ale procurorilor militari
din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se asigură de aceasta, potrivit prevederilor
prezentei ordonanţe de urgenţă şi reglementărilor referitoare la drepturile materiale şi
băneşti specifice calităţii de militar activ. Art. 2. - Salarizarea şi celelalte drepturi ale
judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora şi ale magistraţilor-
asistenţi se stabilesc ţinându-se seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, de
răspunderea, complexitatea şi riscurile funcţiei, de incompatibilităţile şi interdicţiile
prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal. Art. 3. (1) Judecătorii, procurorii,
personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea
desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul
instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi cu vechimea în magistratură prevăzută
de art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
pe baza valorii de referinţă sectorială şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi în anexa

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 31

care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.( …) Art. 11(1) Procurorii
din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt salarizaţi potrivit nr. crt. 6-13
de la lit. A din anexă, în raport cu funcţiile pe care le deţin sau cu care sunt asimilaţi
potrivit legii. (…) Art. 40. - Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică
începând cu luna aprilie 2006. ”
Conform pct. 13 din Anexa „ Coeficienţii de multiplicare ”funcţiei de „procuror”
din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi corespunde
coeficientul de multiplicare 19, 000, respectiv 21,500 pentru procuror şef secţie.
Acelaşi coeficient este prevăzut de pct.14 din Anexa, pentru funcţia de
„ Preşedinte, Procuror general” din cadrul Curţilor de Apel, Parchetelor de pe lângă
Curţile de Apel.
De asemenea, art.16 din acelaşi act normativ prevede că „Asistenţii judiciari
numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu
modificările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare brută lunară potrivit
coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi, după caz, la lit. A din anexă, nr. crt. 28-31, în
raport cu vechimea în funcţii juridice.” La lit. A din anexă, nr. crt. 28-31 sunt prevăzuţi
coeficienţii de multiplicare aplicabili unui judecător sau procuror ce funcţionează în
cadrul judecătoriei şi are o vechime de peste 3 ani sau mai mică.
Ordonanţa de urgenţă nr. 27/2006 a fost abrogată de Legea nr.330/2009 Partea a
III-a, Cap. VI, art.48 cu excepţia art.10(8), art.11(4), art.12- 14, art.15(1), art.17, art.22-
31, art.31 1 (2), art.32-34 si art.37-41.
Conform Legii nr.330/2009 „ Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de
reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul
bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului. Art. 12. - (1) Coeficienţii de
ierarhizare pe baza cărora se stabilesc salariile de bază, soldele funcţiilor de bază şi
indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile şi alte drepturi specifice fiecărui domeniu de
activitate sunt prevăzuţi în anexele nr. I...nr. XII.(…) (3) În anul 2010, salariile, soldele şi
indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. (5), fără a fi utilizaţi
coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexe” . Art.30 (5) „ În anul 2010 , personalul aflat
în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de
reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel : a) noul salariu de
bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea
corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se
introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în
anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau,
după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să
conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. ”
Conform Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit
din fonduri publice „ Art. 10. - (1) Salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi
indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor de ierarhizare
corespunzători claselor de salarizare cu valoarea de referinţă, rotunjindu-se din leu în leu
în favoarea salariatului.(2) Coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare
sunt următorii: (…) Art. 11. - (1) Clasele de salarizare şi coeficienţii de ierarhizare pe
baza cărora se stabilesc salariile de bază, soldele/salariile de funcţie şi indemnizaţiile
lunare de încadrare, sporurile şi alte drepturi specifice fiecărui domeniu de activitate
corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, precum şi pentru
personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii sunt

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 32

prevăzuţi în anexele nr. I-VIII. ”

Conform Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit
din fonduri publice „Art. 1 (1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor
de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare,
astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie
2010, se majorează cu 15%. (2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor,
indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care
fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut,
indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri
publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul
îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(…) Art. 4 (…) (2) În anul 2011 nu se aplică
valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare
prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru. ”
Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului
nr.80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar 2. După
articolul unic, care devine articolul I, se introduce un nou articol, articolul II, cu următorul
cuprins:" Art. II. - Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în
domeniul bugetar, după cum urmează: Art. 1. - (1) În anul 2012, cuantumul brut al
salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de
încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri
publice pentru luna decembrie 2011.(…)Art. 4(2) În anul 2012 nu se aplică valoarea de
referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în
anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare. ”
Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru
recuperarea reducerilor salariale „Art. 1. - (1) Cuantumul brut al salariilor de
bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de
care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a)
cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b)
cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna
noiembrie 2012. ”
Ordonanţa de urgenţă nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din
sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi
unele măsuri fiscal-bugetare „ Art. 1. - În anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat
pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea
reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.Art. 2. - Prevederile
art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări
prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7,
9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2008
privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru
instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013. ”
Ordonanţa de Urgenţă nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
„ Art. 1. (1) În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 33

bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul

plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna
decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii
şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor
de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară
a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare .”
Ordonanţa de Urgenţă nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
„ Art. 1. (1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de
bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul
plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna
decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii
şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor
de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară
a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. ”
Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din
fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-
bugetare „ 1(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de
bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul
plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna
decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii
şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor
de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară
a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. ”
Ordonanţa de Urgenţă nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017,
prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
„ Art. 1. - (1) În perioada 1 martie-31 decembrie 2017, se menţin în plată la nivelul
acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei
de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară, precum şi
cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale
sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară
brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare de care beneficiază personalul
plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi
nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de
salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. ”
Din reglementările enunţate anterior reiese ca în perioada 2010-2017 nu s-au
aplicat nici coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi de Legea 330/2009 si nici valoarea de
referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în
anexele la Legea-cadru nr. 284/2010.
La data de 01.07.2017 a intrat in vigoare Legea-cadru nr. 153/2017 privind
salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care, prin art. 44 a abrogat Legea-cadru
nr. 284/2010 şi care a reglementat conform art. 12. Modul de stabilire a salariilor de bază,
soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor
lunare (1) Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile
gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă,
indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor
prezentei legi şi anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 34

sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat,

bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru
cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor
stabilite. (2) Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de
funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi
în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. ”
Potrivit art. 38. „Aplicarea legii (1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat,
începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se menţin în
plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul
brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de
încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al
celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul
brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul
plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi
desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…) ( 3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se
acordă următoarele creşteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de
funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al
sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente
ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut,
indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul
plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna
decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul
respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (4) În perioada 2019-2022 se va
acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie,
indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul
de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege
pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de
aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6
lit. h) (...) (6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de
funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite
potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a
majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. (6 ind.1)
Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit
prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se
acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura
în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este
cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25.
Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile
pentru acordarea acesteia. ”
Astfel, raportat la aceste reglementări, instanţa reţine că şi după data de
01.07.2017, până în 202, rămâne acelaşi mod de determinare al indemnizaţiilor pentru
judecători şi procurori, prin înmulţirea valorii de referinţă sectoriale (stabilită prin lege)
cu un coeficient de multiplicare variabil (astfel cum a fost determinat, raportat la fiecare
funcţie, în anexa la O.U.G. 27/2006), stabilit potrivit vechimii (art. 3 alin. 1 O.U.G.
27/2006 ), cu aplicarea etapizata a dispoziţiilor din Legea nr. 153/2017. Prin „vechime”
se înţelege perioada în care au fost deţinute diferite funcţii juridice (pct. 2 din Nota de la
finalul O.U.G. nr. 27/2006, cu trimitere la art. 86 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor .

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 35

Instanţa mai reţine ca prin Legea nr. 71/2015, prin aprobarea Ordonanţei de
Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus
aliniatul 5 ind.1 la art.1 din O.U.G. nr. 83/2014 cu următorul cuprins: „(5 1 ) Prin excepţie
de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din
celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din
cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art.
5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor
mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi
publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim
dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.", astfel ca actul normativ mai sus
menţionat a fost reglementat astfel cu scopul de a elimina anomaliile legate de aplicarea
dispoziţiilor legilor de salarizare, care au determinat în domeniul justiţiei diferenţe de
salarizare între persoane care desfăşoară aceeaşi activitate, printre care şi cea care rezultă
din aplicarea creşterilor salariale în funcţie de valoarea de referinţa sectorială sau de
coeficientul de multiplicare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de
drept, prin decizia nr. 23 din data de 26 septembrie 2016, pronunţată în dosarul
nr.1733/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9
noiembrie 2016, obligatorie de la această dată pentru instanţe, în privinţa chestiunii de
drept dezlegate, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, a
stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51 ) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
sintagma „salarizat la acelaşi nivel” are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru
al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi,
precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1)
lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din
fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi
avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin
aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi
completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice”.
De asemenea, în ceea ce priveşte discriminarea derivată din diferenţe salariale,
pentru înlăturarea acesteia, legiuitorul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 20 din 8 iunie
2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor
termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor
acte normative.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă nr.20 din 8
iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016,
prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, în şedinţa din 23 august 2016, Plenul Consiliului
Superior al Magistraturii, cu majoritate de voturi, a adoptat o hotărâre de principiu prin
care recomandă ordonatorilor de credite ca în interpretarea acestor dispoziţii legale să
aibă în vedere principiul de drept menţionat în expunerea de motive a OUG nr.20/2016 şi

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 36

în cuprinsul art.31 din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată şi completată prin
O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării discrepanţelor salariale existente în sistemul
judiciar, astfel încât personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii să fie salarizat la
nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau
autorităţii în care îşi desfăşoară activitatea.
Ulterior, a fost adoptată OUG nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-
bugetare pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea
unitară a dispoziţiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al
României nr. 673 din 31 august 2016.
Prin acest act normativ, la articolul 31 din OUG nr. 57/2015, după alineatul (1)
Guvernul a introdus patru noi alineate, alineatele (11)-(14), cu următorul cuprins:,,(11 )
Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute in aceeaşi
anexă, capitol, literă, număr şi număr curent in Legea-cadru nr. 284/2010 privind
salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi
completările ulterioare.
(12 ) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al
salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice
respective, se iau în considerare numai drepturile salariate prevăzute în actele normative
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile
stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (13 ) În aplicarea prevederilor alin.
(1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu
personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli,
conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de
credite, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi
ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la
acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de
bază indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat in plată din cadrul
tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate"
Prin aceste texte introduse prin OUG nr. 43/2016, în cadrul aplicării OUG
nr.57/2015 (astfel cum a fost iniţial modificată prin OUG nr. 20/2016), Guvernul a
urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizaţiilor, raportarea la indemnizaţiile
stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul
Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi
s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016,
prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.
Aşadar, Curtea a constatat că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie,
vechime în funcţie sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma
să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilită la nivel maxim.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat în sensul că pentru respectarea principiului
constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei
de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător
fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să
includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 37

tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii
profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Curtea Constituţională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii
art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), este acela că ,,nivelul maxim al
salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art.
31 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau
recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi
condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de
încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de
instituţie sau autoritate publică.
De asemenea, prin decizia nr. 36/2018 a ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept s-a stabilit că “ În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin.5
ind.1)din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor
publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi
completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi
majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau
membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu
ordine de salarizare corespunzătoare.
Revenind la considerentele anterior expuse, deduse din reglementările legislative
enuntate, instanţa reţine că în măsura în care, în cadrul familiei ocupaţionale justiţie
existau la data de intrării în vigoare a legii 330/2009, magistraţi, care deţin aceeaşi funcţie
cu cea a reclamanţilor şi îndeplinesc aceleaşi condiţii de vechime cu ale acestuia, şi care,
beneficiau de o indemnizaţie de încadrare stabilită prin raportare la un coeficient de
multiplicare 19,000, respectiv 21,500, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau
nu ordine de salarizare corespunzătoare, indemnizaţia de încadrare pentru reclamant
trebuie stabilită, la nivelul maxim aflat în plată.
Instanţa se va raporta la data intrării în vigoare a Legii 330/2009, şi nu la data de
1.08.2016, având în vedere pe de o parte că aşa cum s-a arătat anterior drepturile
recunoscute prin hotărâri judecătoreşti trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului
maxim, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare
corespunzătoare, iar pe de alta parte, pentru faptul că unul din principiile de baza ale
sistemului de salarizare reglementat de LEGEA-CADRU Nr. 330 din 5 noiembrie 2009
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri public, prevăzut de art.3 lit. c
stabilea ” luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a
indemnizaţiilor cu caracter general sau special, precum şi a altor drepturi de natură
salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin
hotărâri judecătoreşti, prin acte de negociere colectivă, precum şi prin alte modalităţi,
acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul
brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcţiei de bază sau în indemnizaţia lunară
de încadrare”
Or, coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la lit. A pct. 6 – 13 din Anexa I la OUG
27/2006, erau la data intrării în vigoare a Legii 330/2009, un drept de natura salarială,
recunoscut prin hotărâri judecătoreşti irevocabile în favoarea unor magistraţi judecători
care deţin funcţii şi condiţii de vechime identice cu ale reclamantului, astfel că acesta

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 38

trebuia inclus în indemnizaţia brută de încadrare şi după intrarea în vigoare a Legii nr.
330/2009.
În acelaşi sens, dar cu privire la alte creşteri salariale s-a pronunţat şi ICCJ prin
decizia 7/2019 în dosarul nr. 2807/1/2018, raţiunile avute în vedere prin aceasta decizie
cu privire la valoarea de referinţă fiind pe deplin aplicabile şi pentru coeficientul de
multiplicare.
În considerentele acestei decizii , la pct.70, se arată că : „…A aprecia că nivelul
maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti
definitive decât până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2008 este greşit şi
goleşte de conţinut reglementările în materie de salarizare şi indemnizare.
71. Chiar dacă hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru obţinerea unor drepturi
salariale au efecte doar între părţile care au luat parte la judecată, totuşi se observă că
hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare,
cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi, respectiv, 11% acordate
magistraţilor şi personalului asimilat, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, nu
vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte
normative, care au aplicabilitate generală.
72. Prin urmare, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea
nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie,
vechime în muncă şi în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale
avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicită.
73. O altă interpretare ar fi contrară scopului şi substanţei normei juridice,
menţinând inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, implicit,
discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei
reglementări.
74. Hotărârile judecătoreşti pronunţate, constitutive de drepturi salariale (conform
paragrafului 55 din Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), au fost puse în
executare în mod diferit de ordonatorii principali de credite, fără majorările stabilite prin
hotărâri judecătoreşti şi fără să se efectueze cuvenitele menţiuni în carnetele de muncă ale
reclamanţilor.
75. Practica neuniformă şi contradictorie a ordonatorilor principali de credite a
determinat intervenţia legislativă pentru înlăturarea inechităţilor de salarizare şi lămurirea
noţiunii de "indemnizaţie", fiind astfel adoptată Legea nr. 71/2015”
Având în vedere considerentele expuse anterior, instanţa va admite în parte
acţiunea şi va obliga pârâtul Tribunalul Iaşi către fiecare reclamant a diferenţelor de
drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte
drepturi aferente, prin aplicare coeficiienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A pct. 6 – 13
din Anexa I la OUG nr. 27/2006 în raport cu funcţia deţinută de fiecare şi de perioada în
care a exercitat-o , după caz, începând cu data de 24.12.2018 şi în continuare, până la data
încetării exercitării funcţiei respective, sumă actualizată cu indicele de inflaţie, la care se
va aplica dobânda penalizatoare, până la data plăţii efective.
În ceea ce priveşte petitul acţiunii referitor la actualizarea sumelor cu rata inflaţiei,
se apreciază că, fiind vorba despre accesorii ale drepturilor salariale ce alcătuiesc o
creanţă, acestea sunt justificate şi în concordanţă cu prevederile art.1535 Cod civil şi
art. 166 alin. 4 Codul muncii .
Din coroborarea acestor norme legale, se deduce în mod clar că, în speţă, dreptul
reclamanţiilor la obţinerea unei dezdăunări derivate din neexecutarea obligaţiei la timp, se

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 39

referă la beneficiul nerealizat, ca parte componentă a prejudiciului (damnum emergens),

care trebuie privită ca o chestiune distinctă de actualizarea cu rata inflaţiei a sumelor
datorate iniţial; o astfel de actualizare antrenează şi ea răspunderea debitorului pentru
neexecutarea la timp a obligaţiei de plată a unei sume de bani, însă întemeiată pe o altă
cauză.
Dacă actualizarea la inflaţie are, cum sugerează chiar denumirea, finalitatea
aducerii creanţei la valoarea ei reală, în aceeaşi expresie economică din momentul
stabilirii ei (deci, înăuntrul noţiunii de lucrum cessans), fără altă componentă adăugată
(protejându-se, astfel, interesele creditorului, care nu trebuie să suporte din patrimoniul
propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei), dimpotrivă, atunci când se
vorbeşte despre daunele-interese moratorii, discuţia este plasată pe tărâmul unei reparaţii
a prejudiciului creat prin neexecutarea la timp a creanţei băneşti, de această dată sub
forma beneficiului nerealizat, care, potrivit legii aplicabile, nu poate cuprinde decât
dobânda legală.
Aşadar, instanţa apreciază că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la actualizarea sumelor
astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzilor legale penalizatoare,
conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr.2/2014 din 17 februarie 2014
(Completul competent să judece recursul în interesul legii), dobânzile penalizatoare
datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată putând fi solicitate
pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii, repararea integrală a
prejudiciului, în cazul neexecutării unei obligaţii de plată a salariului, presupunând atât
actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei datorate (acoperirea pierderii efective suferite
de creditor), cât şi plata dobânzii legale (beneficiul de care este lipsit salariatul).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Justiţiei, cu

sediul în str. Apolodor, nr. 17, sector 5, București şi Curtea de Apel Iaşi, cu sediul în Iași,
str. Elena Doamna, nr. 1A, jud. Iași şi respinge acţiunea formulată împotriva acestora ca
fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului
Tribunalul Iaşi.
Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretențiile
anterioare datei de 24.12.2018, invocată de pârâtul Tribunalul Iași.
Admite în parte acţiunea formulată de către reclamanții ARMAŞU MARIUS-
DAN, CNP: 1870222270063, domiciliat în mun. Piatra-Neamț, str. Mihai Eminescu, nr.
53, bl. C1, sc. A, ap. 9, jud. Neamț, BULAI ADRIAN, CNP: 1870112226747, domiciliat
în mun. Iași, str. Ciric, nr. 38A, bl. V1, sc. B, et. 1, ap. 2, jud. Iași, CALINIUC ALINA
DANIELA, CNP: 2901017226706, domiciliată în sat Lețcani, com. Lețcani, jud. Iași,
SAUCIUC RAMONA NICOLETA, CNP: 2891204225895, domiciliată în mun. Pașcani,
str. Crinilor, nr. 29B, jud. Iași, SCRIPCĂ CĂTĂLINA IOANA, CNP: 2820824271709,
domiciliată în mun. Iași, str. Anastasie Panu, nr. 40, bl. A. Panu, sc. 1A, et. 4, ap. 12,
STAVARACHE ANDREIA – IRINA, CNP: 276070522451, domiciliată în mun. Pașcani,
str. moldovei, nr. 4, bl. Moldova, sc. E, et. 5, ap. 20, jud. Iași, toți cu domiciliul procesual
ales la Judecătoria Pașcani – mun. Pașcani, str. Grădiniței, nr. 8, jud. Iași, în
contradictoriu cu pârâţii TRIBUNALUL IAŞI, cu sediul în Iași str. Elena Doamna, nr.

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.
 40

1A, jud. Iași și CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,

cu sediul central în București, Piața Valter Mărăcineanu, nr. 1-3, sector 1, București.
Obligă pe pârâtul Tribunalul Iaşi la plata către fiecare reclamant a diferenţelor de
drepturi salariale rezultate din recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte
drepturi aferente, prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A pct. 6 –
13 din Anexa I la OUG nr. 27/2006, pentru fiecare reclamant în raport cu funcţia deţinută
de fiecare şi cu perioada în care a exercitat-o, începând cu data de 24.12.2018, după caz,
şi în continuare până la data încetării exercitării funcţiei respective, sumă actualizată cu
indicele de inflaţie, la care se va aplica şi dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii
efective.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul Galaţi.
Pronunţată astăzi, 19.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin
mijlocirea grefei instanţei.

Pt. Preşedinte, Asistenți judiciari, Grefier,

Daniel George Nechifor Corina Voicu Muscă Violeta Neculai Vasilica Monica Dănăilă
Delegat la C.A. Galați,
Semnează, conf. disp. art. 426
alin 4, Cod Pr. Civ.
Președintele Tribunalului Galați,
jud. Diana Mihaela Oancea

Red. C.V.M./27.01.2023
Tehnored.A.V.A./2ex./30.01.2023

Vă atragem atenţia că datele menţionate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de

Regulamentul UE 2016/679 al Parlamentului European, fapt ce conferă obligativitatea protejării,
conservării şi folosirii acestora doar în scopul prevăzut de lege.