Sunteți pe pagina 1din 14

Istoria tabelului periodic

reflectă cel puținun secol de progres în înțelegereaproprietăților chimice și culminează cu

publicarea primuluitabel periodicactual

de către

Dimitri Mendeleev înanul1869.

[1]

Cu toate că Mendeleev s

-abazat pe descoperirile timpurii ale unor

savanți ca

Antoine-Laurent de Lavoisier

și

Stanislao Cannizzaro,savantulrusa adus, la modul general,

doar un mic aport dezvoltării tabelului

periodic actual.

DimitriMendeleev

Oamenii au știut despre câteva

elemente chimicecaaurul,argintul

și

cupruldinAntichitate, deoarece acestea pot fi

găsite în natură în stare nativă și sunt relativ simplu de extras cu unelte

primitive.

[2]

Totuși, conceptul că există în lume un număr limitat deelemente din care este compus totul a fost propus
prima dată decătre

filozofulgrec,Aristotel
. În jurul anului 330 î.Hr., Aristotel a sugerat cătotul este făcut dintr

-un amestec de una sau mai multe din cele patru

"rădăcini" (idee propusă prima oară de filozoful

sicilianEmpedocles), dar aredenumit mai târziuelementele

după

Platon. Cele patru elemente au fost

pământul, apa, aerul și f

ocul. În timp ce

conceptul

unui element a fost

astfel introdus, ideile lui Aristotel și ale lui Platon nu au ajutat la avansarea în înțelegere a naturii
materiei.

HennigBrand a fost prima persoan

consemnat

pentru descoperireaunui nou element.El a experimentat prin distilarea urinei de om pân

în1649când a ob

inut osubstan

ță

alb

luminoas
ă

pe care a denumit-ofosfor.2.Lucrarea lui Lavoisier, TraitéÉlémentairede Chimie (Tratat Elementarde


Chimie) este considerat

a fi primul manual modern de chimie. Elcon

inea o list

de elemente, sau substan

e care nu pot fi dezbinate înunele mai simple, printre care

oxigenul, azotul, hidrogenul, fosforul,mercurul, zincul

i sulful.

3.În 1817, Johann Wolfgang Döbereinera început formularea uneia dintre cele maitimpurii încerc

ri de clasificare a elementelor. În 1828, el

i-a dat seama c

uneleelemente formeaz

grupe cu propriet

ăț
i asociate. El a denumit aceste grupe "triade".Unele dintre triadele clasificate de Döbereinersunt:clor,
brom

i iod;calciu, stron

iu

ibariu;sulf, seleniu

i telur;litiu, sodiu

i potasiu

4.Din 1869 un total de 63 de elemente au fost descoperite. Pentru c

num

rul deelemente cunoscute a crescut, savan

ii au început s

recunoasc

modele în modul încare reac

ioneaz

ă
substan

ele chimice. De asemenea, au început s

conceap

ipentru clasificarea elementelor.

5.Alexandre-Emile Béguyerde Chancourtois, un geolog francez, a fost primul care a


perceputperiodicitatea elementelor

elemente similare p

reau s

se repete la intervale regulate când erauordonate dup

masele atomice. El a creat o form

timpurie a tabelului periodic, pe care a denumit-o'spiral

teluric

. Cu elementele aranjate în spiral

ă
pe un cilindru dup

masa atomic

, de Chancourtoisa observat s

elementele cu propriet

ăț

i similare se aliniau vertical. Graficul s

u a inclus câ

iva ioni

icompu

i în adi

ie elementelor. Documentul a fost publicat în 1862, dar con

inea mai mult termenigeologici decât chimici

i nu includea nicio diagram

; ca rezultat, el a primit pu
ț

in

aten

ie pân

lalucrarea lui Dimitri Mendeleev.[5]6.John Newlandsa fost un chimist englez care în 1865 a aranjat cele
56 de elemente care au fostdescoperite atunci în unsprezece grupe care au fost bazate pe acelea

i propriet

ăț

i fizice.Newlandsa remarcat c

existau multe perechi de elemente asem

toar

ecare difereau printr-un multiplu de opt în num

rul atomic. Totu

i, a sa
lege a octavelor, asem

nând aceast

periodicitate a num

rului opt cuscara muzical

, a fost ridiculizat

de c

tre contemporanii s

i.

Dimitri Mendeleev, un chimist rus, a fost primul savant care a f

cut un tabel periodic foarteasem

tor cu cel actual. El a aranjat elementele într-un tabel ordonat de masa atomic

, care estecorespunz
ă

toare cu masa molar

ăș

tiut

în prezentEl a stabilit c

:1.Elementele, dac

sunt aranjate dup

masa atomic

, prezint

o aparent

periodicitate a propriet

ăț

ilor.2.Elementele care sunt similare cu privire la propriet

ăț

ile lor chimice au greut

ăț

i atomice care suntasem

ă
n

toare ca valoare (de exemplu

platina, iridiul

i osmiul) sau care cresc regulat (de exemplupotasiul, rubidiul

i cesiul.3.Aranjamentul elementelor sau al grupelor de elemente dup

masele lor atomice corespunde a

a-ziselor valen

e, precum

i, într-o oarecare m

sur

, propriet

ăț

ilor lor chimice distinctive; a

a cum esteaparent
ș

i în alte serii ca Li, Be, Ba, C, N, O

i Sn(ar trebui s

fie Li, Be, B, C, N, O

i F).4.Elementele care sunt foarte r

spândite au mase atomice mici.5.M

rimea greut

ăț

ii atomice determin

caracterul elementului, a

a cum

im

rimea unei moleculedetermin

caracterul corpului unui compus.6.Trebuie s

ă
a

tept

m descoperirea multor elemente necunoscute înc

-de exemplu, elementeleanaloage

aluminiului

i siliciului -a c

ror greutate atomic

ar trebui s

fie între 65

i 75.7.Masa atomic

a unui element poate fi corectat

uneori în func

ie de pozi
ț

ia sa în tabelul periodic.Astfel, masa atomic

a telurului ar trebui s

fie între 123

i 126,

i nu poate s

fie 128. Anumitepropriet

ăț

i caracteristice unor elemente pot fi prezise pornind de la masele lor atomice

ăș

tirea lui Mendeleev, LotharMeyer lucra de asemenea la un tabelperiodic. De

i lucrarea acestuia a fost publicat

în 1864,

i a fost realizat
ă

independent de Mendeleev, pu

ini istorici ai

tiin

ei îl privesc ca pe unco-autor al tabelului periodic. Tabelul lui Meyer cuprindea numai 28 deelemente. De
asemenea, Meyer a clasificat elementele doar în func

ie devalen

țăș

i nu dup

masa atomic

. De asemenea, Meyer nu a ajuns laideea prezicerii unor elemente necunoscute

i nici corectarea maseloratomice. La doar câteva luni dup

ce Mendeleev a publicat tabelulperiodic al tuturor elementelor cunoscute (

i a prezis

i descoperireaunora noi în completarea tabelului), plus corectarea câtorva maseatomice, Meyer a


publicat un tabel aproape identic.

S-ar putea să vă placă și