OCHELARI

La începutul erei
noastre, chinezii au
cunoscut ochelarii, dar
îi utilizau împotriva
razelor solare sau ca și
talisman, nicidecum
pentru corectarea
vederii. De abia prin
secolul XI apar
menționări ale folosirii
lor și în scop optic. Se
foloseau lentile
semisferice din cristal de stâncă sau din beriliu și ei le numeau "lapis ad
legendum", în traducere, "piatră de lectură". Acești așa ziși ochelari fiind foarte
grei, erau ținuți cu mâna în timpul cititului, dar nu înaintea ochilor, ci a textului de
lecturat. De abia prin Veneția anilor 1300 s-au fabricat niște sticle ingenioase,
concave sau convexe, numite "besicles", din cristal, pentru a corija vederea.
Așadar, florentinul Salvino Dogli Armati, ar fi inventatorul ochelarilor optici cu
adevărat.

Primii ochelari erau în formă de clește, confecționați din fier sau argint, la
extremități având câte o lentilă. Mai târziu, apar ochelarii arcuiți, cu un fel de
spătar deasupra nasului, fiind mult mai comozi decât predecesorii lor. Fabricați din
os, aramă sau argint, erau ținuți cu mâna totuși, iar instabilitatea distanței față de
ochi și faptul că presiunea asupra nasului era foarte mare, îi făceau totuși să fie și ei
incomozi. Prin Germania secolului XVII apare monoclul, un mâner prevăzut la un
capăt cu o singură lentilă înrămată. În scurt timp apar și ochelarii tip lornion, care
erau micuți, cocheți, dar mare lucru nu vedeai prin ei. Ochelarii sub forma celor pe
care îi purtăm și noi astăzi, apar imediat după aceștia, când s-au atașat bare laterale
și s-au numit "lunete". De atunci, ei s-au perfecționat tot timpul, dar principiul este
neschimbat. În 1784 Benjamin Franklin a inventat lentila bifocală. Desigur, s-a
ajuns ca acum lentilele să fie de calitate foarte bună, iar ramele bine adaptate,
practice și elegante.

Ochelarii cu lentile speciale sunt utilizați în cazul în care parametri vederii se

abat de la vizualizarea normală, indiferent dacă devierea se datorează formei
globului ocular și modificării suprafețelor refractare, puterii de refracție a
mijlocului optic, unei schimbări în sistemul muscular sau unei modificări a
densității și elasticității cristalinului, etc . În funcție de natura acestor abateri sunt
folosiți ochelari cu suprafața lentilelor sferice, cilindrice, ovale sau prismatice.
Tehnologia modernă permite producerea de ochelari cu un grad ridicat de precizie
de până la 0,1 D și lentile ovale pentru ochi astigmatic.

Smartglasses (ochelari inteligenți) sunt dispozitive computerizate asemănătoare

ochelarilor obișnuiți. Spre deosebire de ochelarii obișnuiți, ochelari inteligenți sunt
echipați cu ecrane, camere video/foto, microfoane și senzori și aderă la câmpul
vizual al utilizatorului. Afișajul poate fi proiectat sau reflectat pe lentilele de
ochelari sau poate fi o componentă separată.

Ochelarii inteligenți colectează informații de la senzorii interni și externi, pot

controla sau primi date prin tehnologii wireless precum Bluetooth, Wi-Fi sau GPS,
avînd astfel toate caracteristicile unui smartphone, sau smartwatch. Ochelarii
inteligenți sunt adesea menționați și cu termenul de realitate augmentată, care
înseamnă, în esență, amplificarea mediului real existent cu informații suplimentare
furnizate de sistemul informatic al dispozitivului.

În timp ce modelele anterioare puteau efectua doar sarcini simple, cum ar fi

un afișaj pentru diverse informații, ochelarii inteligenți moderni rulează propriile
aplicații mobile și pot fi utilizați fără folosirea mâinilor, doar prin comenzi vocale.

Deși noile modele de smartglasses sunt complet funcționale ca produse

independente, majoritatea producătorilor recomandă sau chiar necesită ca
utilizatorii să achiziționeze un smartphone care rulează același sistem de operare,
astfel încât cele două dispozitive să poată fi sincronizate pentru funcționalități
suplimentare și îmbunătățite.

Dezvoltarea ochelarilor inteligenți este în concordanță cu dezvoltarea

realității augmentate. Începând cu anii '70, cercetarea a fost desfășurată numai în
scop militar pentru asistență în avioanele militare.

Ochelari inteligenți EyeTap: Cei mai cunoscuți dezvoltatori ai ochelarilor

inteligenți sunt Thad Starner, consultant pentru dezvoltarea primului Google Glass,
precum și Steve Mann
(Universitatea din Toronto),
inventatorul EyeTap.
LENTILE DE CONTACT

Cele mai vechi

lentile au fost descoperite
în ruinele orașului asirian
Ninive, acestea fiind
confecționate din cristal
șlefuit. În secolul I,
împăratul roman Nero
urmărea luptele de
gladiatori cu ajutorul unui
smarald șlefuit, pe post de
lentilă. În secolul IX,
învățatul arab Abbas Ibn
Firnas a realizat lentile corective, pe care le-a numit „pietre pentru citit”. În secolul
al XIII-lea, la Florența, fizicianul Salvino degli Armati a pus la punct o pereche de
ochelari a căror grosime și curbură putea mări obiecte și text. În secolul XV au
apărut lentilele concave, pentru miopie, iar în secolul XVIII brațele ramelor de
ochelari. Ochelarii propriu-ziși, ca și mijloc de corecție vizuală, se pare că nu au
existat în antichitate. Anume Plinius, povestește în scrierile sale ca Nero, care după
toate caracterizările vremii era miop, pentru că nu vedea bine la distanță, urmărea
luptele dintre gladiatori privind printr-un smarald. Pe de altă parte, există o figurină
descoperită de arheologii japonezi, ce datează de acum cinci milenii, care are pe
față două lentile uriașe, a căror formă se aseamănă oarecum cu ochelarii din zilele
noastre.

În anul 2007 existau peste 77 de milioane de purtători de lentile de contact în

întreaga lume. În România importurile de lentile de contact au urcat de la 29 de mii
de bucăți în anul 2000, la aproximativ 370 de mii, în 2006.