Proiect

Instrumente de masura

Realizat:Arman Marcel

Profesoara:Goncear Tamara
 Harta proiectului
1.Foaia de titlu
2.Introducere
3.Termometru
4.Cantarul
5.Vitezometru
6.Rigla
7.Pahar gradat
8.Ceasul
Introducere
Un instrument de măsură este un sistem de corpuri, cel puțin în parte solide, cu
mobilitate mutuală, folosit la măsurarea sau controlul mărimilor de stare fizico-chimică
sau a mărimilor de stare globale ale unui sistem fizic, deduse din cele de stare, sau
corpuri fără mobilitate mutuală, dar gradate, care servesc pentru măsurători geometrice.
[1]

După categoria (felul) mărimilor ale căror valori sunt măsurate cu ele, instrumentele de
măsură se grupează în:

 instrumente de măsură mecanice, care măsoară dimensiuni liniare

( metrul, rigla, calibrul, micrometrul), unghiuri (raportorul), arii (planimetrul), volume
( biureta, cilindrul gradat), timpul (orologiul, ceasornicul, cronometrul), viteza
(vitezometrul, anemometrul, tubul Pitot), turația (tahometrul), accelerația
(accelerometrul), frecvența (frecvențmetrul), amplitudinea vibrațiilor (seismometrul),
forța (dinamometrul, balanța, cântarul), presiunea (manometrul, barometrul),
densitatea lichidelor (areometrul), nivelul ( nivela), orizontalitatea (nivela), altitudinea
(altimetrul), debitul (apometrul, contorul) etc.

 instrumente de măsură termice, care măsoară mărimi termice: temperatură

(termometrul), cantitate de căldură (calorimetrul).

 instrumente de măsură electrice, care măsoară mărimi electrice, de

exemplu: ampermetrul, voltmetrul, wattmetrul, fazmetrul,
frecvențmetrul, ohmmetrul etc. De asemeni sunt denumite uzual electrice acele
instrumente cu care se măsoară diferite mărimi (neelectrice) prin conversia lor în
mărimi electrice.

 instrumente de măsură magnetice, care măsoară mărimi magnetice, de exemplu:

intensitatea de câmp magnetic (magnetometrul), tensiometrul magnetic,
permeabilitatea materialelor (permeametrul), sau cele care au ca piesă de lucru
principală un magnet.

 instrumente de măsură optice, care măsoară mărimi optice, de exemplu luxmetrul.

De asemeni sunt denumite uzual optice acele instrumente care au incluse în
construcția lor principială lentile sau oglinzi .
Termometru
Punțile de măsurare utilizate la intrarea adaptoarelor sunt de regulă punți Wheastone
rezistive alimentate în c.c., unul din brațe constituindu-l elementul sensibil; de
asemenea tot în cadrul acestora sunt incluse anumite elemente de reglaj pentru
echilibrarea inițială, deplasarea punctului de zero etc., iar în anumite situații, așa cum se
va preciza în continuare, la cele lucrând în regim dezechilibrat se preferă structuri de
punți modificate în vederea obținerii unei dependențe liniare cu variația elementului
sensibil. Vom conecta termorezistența la puntea de măsurare conform figurii următoare:
La conexiunea pe două fire pot apărea erori destul de mari. În acest caz trece un curent
prin senzor de la sursa de alimentare, firele de legătura folosite sunt comune pentru
alimentare și măsurare. Odată cu creșterea temperaturii, crește și rezistența. Această
creștere a rezistenței determină creșterea tensiunii (U=I*R). Rezistența care este cauza
creșterii tensiunii este rezistența totală a senzorului plus rezistența introdusă de firele de
legătură. Cât timp rezistența firelor rămâne constantă, nu va fi afectată măsurarea
temperaturii. Rezistența firelor se modifică odată cu variația temperaturii, totuși așa cum
condițiile de mediu se schimbă, așa se modifică și rezistența firelor, apărând erori. Dacă
firele sunt foarte lungi, sursa de erori poate fi semnificativă. Conexiunea pe două fire e
folosită numai pentru fire scurte sau pentru elemente cu rezistenta de 1.000 Ω. La
conexiunea pe trei fire un fir este comun, unul este folosit pentru alimentarea cu curent,
iar al treilea este folosit pentru măsurarea potențialului la bornele termorezistenței. În
cazul conexiunii rezistentei in punte există firele RL1, RL2 și RL3. RL1 și RL3 sunt
folosite la alimentarea cu curent, în timp ce RL1 și RL2 sunt folosite pentru măsurarea
potențialului. Rezistența R e egală cu rezistența senzorului, Rt, la o temperatură dată
(de obicei mijlocul scării de temperatură) pentru a asigura echilibrarea punții. În acest
caz, nici un curent nu trece prin firul central. Când crește temperatura senzorului, crește
și rezistența senzorului. Astfel puntea se dezechilibrează. Va trece un curent prin firul
central care va indica o temperatură de offset. Am folosit pentru traductorul de
temperatură cu termorezistență conexiunea pe 3 fire. La conexiunea pe patru fire poate
fi eliminată eroarea cauzată de rezistența firelor de legătură. Prin doua fire trece un
curent constant de la o sursă de alimentare, iar între celelalte doua fire se măsoară
tensiunea care cade pe termorezistență. Cu un curent constant, variația tensiunii este
doar în funcție de variația rezistenței. Acest tip de conexiune este oarecum mai scump
față de celelalte două configurații, dar este soluția ideală când se cere un grad înalt de
precizie.
Cantarul
Cântarul sau balanța este un instrument pentru determinarea masei unui
corp constând dintr-o pârghie cu brațe egale și două talere, care
echilibrează cu greutăți etalonate.
Primul aparat de cântărit a fost o balanță utilizată de egipteni în mileniul al
patrulea î.Hr. Aceasta avea o formă extrem de simplă, brațul orizontal fiind
susținut la mijloc de un pivot și dispus pe laterale, la distanțe egale, cu
două talere suspendate cu sfoară. Inițial, această balanță era utilizată
pentru a cântări și compara nu numai diverse produse destinate trocului,
cât și pentru a determina masa prafului de aur pe care îl primeau, uneori,
vânzătorii în schimbul bunurilor. Deși se număra printre primele modele,
balanța egiptenilor avea o acuratețe de aproximativ 99%. Egiptenii au fost
cei care au introdus și conceptul utilizării greutăților pentru a afla masa unui
produs în urma echilibrării balanței.
Acest tip de măsurătoare a masei corpurilor a fost îmbunătățit în mod
semnificativ de romani, de la care a rămas moștenire "cântarul roman",
încă din perioada primului mileniu. Noua balanță avea, pe una dintre
jumătățile brațului, o singură contragreutate etalonată, care putea fi
deplasată de-a lungul pârghiei, până când aceasta stătea în echilibru.
Romanii au fost aceia care au confecționat balanța astfel încât porțiunea
punct de sprijin să fie sprjinită pe un pivot ascuțit la capătul de sprijin,
pentru a oferi o balansare cât mai exactă în momentul cântăririi.
Vitezometru

Vitezometrul sau indicatorul de viteză este un instrument de indicare

a vitezei de deplasare a unui vehicul. El a devenit, împreună cu contorul de
parcurs, echipament obligatoriu pe
toate automobilele, motocicletele și mopedurile aflate în circulație. Au
început să fie disponibile ca echipament opțional în anii 1900, și ca
echipament standard, începând cu anii 1910.[1] Într-un autovehicul el se
găsește de obicei în spatele volanului, uneori în centrul tabloului de
bord (fr).
Vitezometrul a fost inventat înainte de 1888 de Josip Belušić.[2] El și-a
brevetat invenția în 1888 la Viena și a prezentat-o în 1889 la Exposition
Universelle din Paris.[3][2]
Și alte vehicule motorizate sunt echipate cu vitezometre care au denumiri
specifice și utilizează alte mijloace de detectare a vitezei. Pentru
o aeronavă, vitezometrul este un indicator al vitezei față de aer.
Rigla

Rigla, numită cel mai des lineal,[1] este un instrument folosit

în geometrie, desen tehnic și inginerie sau construcții pentru a
măsura distanțe (de obicei scurte) și/sau pentru a desena linii
drepte. Constă într-o bucată subțire de lemn, metal sau plastic,
de obicei dreptunghiulară, uneori gradată pentru mai multă
precizie.

Pahar gradat
Gospodinele știu câte grame dintr-un produs alimentar încap într-o
lingură, un pahar sau o ceașcă de cafea: astăzi nu aveți nevoie de o astfel
de fișă culinară. Folosiți paharul de măsurat marca Pyrex, care are o
scară gradată de grame, uncii și pinturi pe o suprafață transparentă.
Paharul este fabricat din sticlă borosilicată, un material durabil care
rezistă la temperaturi extreme și poate fi spălat în mașina de spălat vase.
Proporția exactă a ingredientelor dintr-o rețetă reprezintă succesul unei
mese delicioase.

Ceasul
Ceasul (din slavonă časŭ, oră) este un instrument de măsurare a timpului.
În mod normal, termenul „ceas” se referă la un dispozitiv ce indică ora
exactă conform unui standard de timp, iar termenul cronometru la un
dispozitiv ce măsoară durate de timp. Prin extensie, termenul „ceas” se
utilizează și pentru dispozitive care recepționează și indică ora exactă
transmisă prin satelit la un dispozitiv aflat la distanță. Ceasul se poartă la
încheietura mâinii sau legat de un lănțișor și purtat în buzunarul de la vestă
sau pantaloni. Ceasul de mână este cel mai utilizat ceas în ziua de azi.

Unul dintre primele ceasuri de mănă făcut de compania numită Waltham Watch
Company, ceasul a fost purtat de soldați în primul Război Mondial (Deutsches
Uhrenmuseum, Inv. 47-3352)

Un ceas de dimensiuni mari, fixat în locuri publice, pe fațada unei clădiri

(biserică, turn, primărie, arc de triumf etc.)[1] ori pe un perete interior, și
prevăzut, de regulă, cu un mecanism sonor care anunță principalele unități
de timp, se numește „orologiu”.