1.

NOŢIUNI DE BAZĂ

1.1 INTRODUCERE

1.2 ELEMENTELE DE BAZĂ ALE PRODUCŢIEI DE

CONSTRUCŢII – MONTAJ (C + M)

Noţiunile fundamentale ale producţiei de C + M au o compoziţie arborescentă

şi vor fi tratate în ordinea complexităţii acestora, după cum urmează:
1. Micromişcarea este deplasarea sau rotirea unidirecţională a unei părţi a
corpului omenesc (mână, ochi, cap, picior, etc.). Micromişcarea se
efectuează de om şi în afara procesului de muncă.
2. Mişcarea este reuniunea de micromişcări, efectuată de o parte sau chiar de
corpul omenesc în totalitate şi care are drept scop o anumită acţiune
(apucare, strângere, apăsare, lovire, ridicare, etc.).
3. Mânuirea este ansamblul de mişcări pe care le efectuează un muncitor,
conform unor anumite reguli, cu ajutorul unui mijloc de muncă asupra unui
obiect al muncii, pentru a pregăti sau a executa o parte a unui acţiuni mai
complexe (tăierea armăturii cu ghilotina, baterea unui cui cu un ciocan,
etc.)
4. Operaţia este o parte componentă a unei acţiuni mai complexe, compusă
din mai multe mişcări şi / sau mânuiri, realizată de unul sau mai mulţi
executanţi – pe un loc de muncă şi cu mijloace de muncă specifice – care,
în cadrul unei anumite tehnologii – acţionează asupra unui obiect al muncii
dat, obţinându-se întotdeauna valoare şi uneori valoare de întrebuinţare
(preparare beton, transport beton sau mortar, fasonare fier beton, montarea
unui prefabricat, etc.). Astfel, operaţia duce la realizarea unei valori de
întrebuinţare numai atunci când poate fi decontată faţă de un anumit
beneficiar.
5. Procesul de muncă este o activitate omenească, compusă din mai multe
operaţii, efectuate de o formaţie de lucru pe un front de lucru dat, prin care
se obţine un bun material sau ideal, care are întotdeauna valoare de
întrebuinţare (prepararea, transportul şi punerea în operă a betonului;
săpatul şi evacuatul pământului; achiziţionarea, transportul, montarea şi
punerea în funcţiune a unei pompe, etc.).Un proces de muncă poate fi
compus din una sau mai multe operaţii, de aici o relativă apropiere între
noţiuni.
6. Elementul (produsul) este un bun material rezultat din efectuarea mai
multor procese de muncă de acelaşi fel sau diferite între ele; cea mai mică
parte dintr-un obiect al unei investiţii, delimitată spaţial şi care – împreună
cu celelalte elemente ale obiectului, - îi asigură acestuia funcţionalitatea
proiectată (o fundaţie izolată, un stâlp, o grindă, etc.).
 7. Subansamblul este o grupare de elemente, asemănătoare între ele sau
identice, care se pot executa în paralel sau succesiv, cu continuitate şi se
referă la aceiaşi parte de lucrare (fundaţii stâlpi susţinere fermă de
acoperiş, terasamente la un canal de aducţiune, etc.).
8. Ansamblul este o reuniune de mai multe subansambluri sau elemente
(izolate) dintr-un obiect de investiţie, care au funcţiuni omogene sau
conţinut asemănător al proceselor de muncă prin care sunt realizate
(fundaţie casă, bazin de aspiraţie la o staţie de pompare, etc.).
9. Categoria de lucrări este un grup de procese de muncă care au acelaşi
specific de execuţie (specialitate inginerească) şi care sunt cuprinse în
acelaşi indicator de norme de deviz (Terasament – Ts., Construcţii – C.,
Drumuri – D., Poduri – P., Alimentări cu apă şi canalizare – Ac.,
Îmbunătăţiri funciare – If., Izolaţii – Iz., etc.).
10. Obiectul este orice construcţie distinctă, delimitată spaţial (natural sau
artificial) şi caracterizată printr-o destinaţie funcţională bine determinată
(casă de locuit, hotel, motel, un tronson de autostradă, etc.).
11. Complexul de obiecte este ansamblul format din două sau mai multe
obiecte legate între ele prin anumite funcţiuni şi servicii comune, având
anumită destinaţie (un sistem de irigaţie sau de desecări, un complex de
lucrări de amenajare a unui torent, amenajarea hidroenergetică a unui râu,
etc.)

PROCESUL DE MUNCĂ – ELEMENT FUNDAMENTAL AL

PRODUCŢIEI DE CONSTRUCŢII – MONTAJ

Elementele procesului de muncă

Procesul de muncă (PM) este o noţiune complexă, un element fundamental al

producţiei de construcţii – montaje şi care necesită definirea următoarelor elemente:
 natura procesului de muncă, precizată de categoria de lucrări şi de norme
de deviz de care acesta aparţine (C, Ac, Ts, If, Iz, H1, D, P, etc.);
 conţinutul procesului de muncă, descris în norma de deviz;
 unitatea de măsură (UM) precizată tot în norma de deviz (ND);
 normele de consum de resurse (NCR), date sub formă tabelară în norma
de deviz;
 cantitatea de proces de muncă (C (i)), calculată prin antemăsurătoare.
Pe lângă aceste elemente, definite anterior, mai există şi următoarele:

 volumul de muncă (necesar) al procesului de muncă VMn(i), calculat cu

relaţia (1.1):

VNn = C(i) x NT(i), [om – ore, om – schimb, utilaj - ore] (1.1)

în care:
 - NT(i) este norma de timp, respectiv norma de consum de resurse NCR(i,j)
pentru resursele nestocabile (forţă de muncă şi / sau utilaje).
- C(i) – cantitatea de executat, determinată prin antemăsurătoare;

 durata de execuţie – D(i), se poate calcula, impune sau alege.

Produsul dintre resursă – R(i) şi durată – D(i) dă volumul de muncă efectiv

VMe (1.2).

VMe = R(i) x D(i) [ i = 1, m ] (1.2)

Dacă se aleg efectivele atunci durata se poate calcula cu relaţia (1.3):

VM e (i )
D(i ) = , [ i = 1, m ] (1.3).
R(i )

 resursele necesare – R(i), calculate cu relaţia (1.4):

VM e (i )
R(i ) = , [ i = 1, m ] (1.4).
D(i )

Clasificarea proceselor de muncă

Clasificarea proceselor de muncă se poate face:

a). După natura sistemelor de producţie:
- procesele de muncă manuale, care sunt executate de sisteme de
producţie manuale;
- procese de muncă mecanice, care sunt executate de sisteme de
producţie mecanice;
- procese de muncă automate, care sunt executate de sisteme de
producţie automate.
b). După complexitate:
- procese de muncă simple, la care executantul trebuie să asigure
numai forţa şi mijloacele de muncă, obiectul muncii fiind preexistent
în natură (săpături, nivelări, derocări, etc.);
- procese de muncă complexe, la care executantul trebuie să asigure
toate forţele de producţie.
c). După legăturile reciproce:
- procese de muncă independente, care se pot executa oricând pe
parcursul executării construcţiilor (Ex: amenajări de spaţii verzi,
împrejmuiri, etc.);
- procese de muncă condiţionate, care se pot executa numai după ce
alte procese de muncă au fost executate şi / sau numai înainte de a
 executa alte procese de muncă, conform tehnologiei de execuţie a
lucrărilor.
d). După ritmul de execuţie:
- procese de muncă ritmice, la care cantităţile executate pe unitatea de
timp sunt egale între ele;
- procese de muncă neritmice, la care cantităţile executate pe unitatea
de timp diferă de la un interval de timp la altul.

Reprezentarea proceselor de muncă

Reprezentarea proceselor de muncă se poate face:

 matematic;
 ciclografic;
 tip Gantt.

1. Reprezentarea matematică

În prezent sunt folosite două tipuri de reprezentări:

- Reprezentarea carteziană;
- Reprezentarea vectorială.

1.1 Reprezentarea carteziană

Reprezentarea carteziană foloseşte un sistem de axe de coordonate, în care, pe

abscisă este reprezentat timpul – t, iar pe ordonată cantitatea executată pe procesul de
muncă „i” la timpul „t” – C(i,t).
Cantitatea

C(i,ti1)

ωi
C(i,ti0)
t0 ti0 ti1 Timpul

1.1 Reprezentare carteziană – procese ritmice

i – proces de muncă; ti0 – momentul de începere a procesului; ti1 - momentul de
terminare a procesului; C(i,ti0) – cantitatea executată la timpul ti0; C(i,ti1) – cantitatea
executată la timpul ti1; ωi – unghiul între procesul de muncă şi axa timpului.
 Ţinând seama de notaţiile din fig. 1.1, putem scrie următoarele relaţii
matematice:

C(i , t ) =  i (t ) , [ i = 1, m ] (1.5)

C(i, t 1i ) - C(i, t 0i )
r(i ) = tg  i = , [ i = 1, m ] (1.6)
t 1i - t 0i

D(i) = ti1 - ti0 , [ i = 1, m ] (1.7)

C(i,ti1) = r(i) x (ti1 - ti0) = r(i) x D(i) , [ i = 1, m ] (1.8)

unde:
- φi(t) este o funcţie de timp pentru procesul de muncă „i”;
- r(i) - ritmul de execuţie a procesului de muncă „i”;
- D(i) - durata de execuţie a procesului de muncă „i”.

Reprezentarea proceselor de muncă neritmice se face în mod asemănător (Fig.

1.2).
Cantitatea

C(i,ti3)

ω3
C(i,ti2)

ω2
C(i,ti1)
i
ω iR
ω1
C(i,ti0)
t0 ti0 ti1 ti2 ti3 Timpul

1.2 Reprezentare carteziană – procese neritmice

i – proces de muncă ritmic; ωiR – ritmul echivalent al procesului de muncă ritmic
echivalent.

Ţinând seama de notaţiile din fig. 1.2, putem scrie următoarele relaţii
matematice:
 C(i , t ) =  i (t ) , [ i = 1, m ] (1.9)

C(i,ti1) = r(i,1) x (ti1 - ti0)

C(i,ti2) = C(i,ti1) + r(i,2) x (ti2 - ti1)

, [ i = 1, m ] (1.10)
. . . . . .

C(i,tik) = C(i,tik -1
) + r(i,k) x (tik - tik - 1)

în care r(i,k) este ritmul pe procesul i în intervalul de timp k.

Dacă există n intervale [ k = 1, n ] atunci:

C(i,tin) = C(i,tin -1
) + r(i,n) x (tin - tin - 1) , [ i = 1, m ] (1.11)

conducând la relaţia generală de calcul (1.12):

k
C(i,tik) = j j-1
 r(i, j) x (t i - t i ) , [ i = 1, m ] , [ i = 1, n ] (1.12)
j = 1

Ţinând seamă de condiţiile de mai sus ritmul procesului de muncă ritmic

echivalent – rech.(i), va fi (Fig. 1.13):

1 n
rech.(i) =  r(i, k) x (t i - t i
k k -1
) , [ i = 1, m ] (1.13).
t ni - t 0i k =1

1.2 Reprezentarea vectorială

Reprezentarea vectorială este tot o reprezentare matematică şi se caracterizează

prin direcţie şi sens. În cazul proceselor de muncă ritmice avem (Fig.1.3):

Ci

ωi Di

Oii
O t1i

Fig. 1.3 Reprezentare vectorială – proces de muncă ritmic

D – axa de referinţă (direcţia de bază); C i - cantitatea de executat din procesul i;
 Oi – punctul de aplicaţie al vectorului reprezentând procesul de muncă i; ωi –
echivalentul ritmului.

Dacă axa D reprezintă şi axa timpului, se va putea scrie:

t 0i = O i ; i = 1, m , (1.14)

t 1i = C i x cos  i i = 1, m , (1.15)

Ritmul r(i) se va calcula cu relaţia 1.16:

r(i ) = tg  i [ i = 1, m ] (1.16)

Reprezentarea vectorială a proceselor de muncă neritmice se face ca în fig. 1.4,

în care sunt evidenţiaţi parametrii evoluţiei realizării proceselor de muncă pe fiecare
interval de timp k ( k = 1, n ) .
C 1i , C i2 …….. C ki sunt vectori ce pot fi însumaţi vectorial şi înlocuiţi printr-o
rezultantă R , rezultând:

C 1i + C i2 + C ki = R [ k = 1, n ] . (1.17)

Astfel, orice proces de muncă neritmic poate fi înlocuit cu un proces de

muncă ritmic echivalent şi, vice – versa, orice proces de muncă ritmic poate fi
înlocuit cu un proces de muncă neritmic.

C i3
ω3i

C i2
ω2i

C 1i R
ω1i
Di

O ti 1 ti 2 ti 3

Fig. 1.4 Reprezentare vectorială – procese de muncă neritmice

 2. Reprezentarea ciclografică

Reprezentarea ciclografică este tot o reprezentare carteziană ce permite

reprezentarea mai multor procese de muncă simultan prin înlocuirea cantităţii
procesului de muncă - C în ordonată cu volumul de muncă – VM, a cărui unitate de
măsură este aceiaşi pentru orice proces de muncă. În această reprezentare singura
problemă este găsirea pentru fiecare proces de muncă o altă modalitate de reprezentare
(evidenţiere – Fig. 1.5).
VM
VM(2,t12)

VM(1,t11)
1
2
VM(3,t13)

t0 t01 t02 t03 t12 t11 t13 t

a).

VM
VM(1,t21)
VM(2,t22)
VM(2,t12)
VM(3,t23)
1
VM(1,t11)
2 3
VM(3,t13)

t0 t01 t02 t03 t12 t11 t13 t21 t22 t23 t

b).
Fig. 1.5 Reprezentare ciclografică
a). – procese de muncă ritmice; b). – procese de muncă neritmice.

Analizând reprezentarea matematică şi ciclografică ne dăm seama că aceste

reprezentări au o serie de dezavantaje, mai ales dacă se ţine seama de complicaţiile de
ordin grafic legate de găsirea de modalităţi diferite de reprezentare pentru zeci şi sute
de procese de muncă.
 3. Reprezentarea Gantt

Gantt în 1876 a rezolvat cel mai bine reprezentarea proceselor de muncă

eliminând astfel dezavantajele reprezentărilor matematice şi ciclografică.
Reprezentarea Gantt, constă în a reprezenta procesele de muncă sub formă de bare
orizontale de planificare, lungimea barelor fiind proporţională cu durata de execuţie
(di). În ordonată în loc de cantităţi se înscrie numărul de ordine a procesului de muncă
sau denumirea acestuia. De asemenea, deasupra barei orizontale se înscrie cantitatea de
executat (Ci), iar resursele necesare (Ri) sub bară (Fig. 1.6).

a). Procese de muncă ritmice – C(1) = C(2) = ……C(i) = …….C(n);

nr
C(n)
n
R(n) = 3

.
C(i)
i
R(i) = 1

.
C(2)
2
R(2) = 1
C(1)
1
R(1) = 2 t
t01 t02 t11 = t0i t12 = t0n t1i t1n
T

Rmax
Graficul de

R(i)+ R(n)
resurse

R(1)+R(2) R(n)
R(1) R(2)+ R(i)

Fig. 1.6 Reprezentare Gantt – procese de muncă ritmice

Cu ajutorul datelor din fig. 1.6 putem scrie următoarele relaţii matematice:

• ritmul de lucru r(i) :

C (i )
r(i ) = , [i = 1, n] (1.18)
t 1i − t 0i

• resurse (R(i)) :
 n
R T (t ) =  R(i , t ) , t  [ t0 , T ] (1.19)
i =1

R max = max R T (t ) , (1.20)

t  [ t0 , T ]

• volumul de muncă (VM(i)) :

VM ( i ) = C (i) x NT(i) , [i = 1, n] (1.21)

VM ( i ) = R (i) x d (i) , [i = 1, n] (1.22)

Ecuaţiile 1.21 şi 1.22 sunt ecuaţii cu două necunoscute (R(i) şi d(i)),

rezolvarea lor făcându-se prin impunerea unei necunoscute, de exemplu resursa - R(i) şi
calculând durata - d(i) şi invers:
VM (i)
d (i ) = impus (1.23)
R (i)

VM (i)
R (i ) = impus (1.24)
d (i)

b). Procese de muncă neritmice – C1(1)  C2(2)  ……Cj(i)  …….Cm(n);

În mod asemănător se face şi reprezentarea proceselor de muncă neritmice

(Fig. 1.7):
Folosind elementele descrise în fig. 1.7 se pot scrie următoarele relaţii de
calcul:
• cantităţile de executat (C(i)) :

m
C ( i ) =  C (i)
j
[ i = 1, n ; j = 1, m ] (1.25)
j=1

• ritmurile de lucru:

j j
C(i) C(i)
r(ji ) = = , [ i = 1, n ; j = 1, m ] (1.26)
t ij - t ij - 1 j
d(i)

C(i)
rechiv (i) = , (1.27)
tm
i - t 0i
 nr
N

.
C1(i) Cj(i) Cm(i)
I
R1(i) = 1 Rj(i) =3 Rm(i) = 1

.
C1(2) C2(2)
2
R1(2) = 1 R2(2) = 1
C1(1) C2(1)
1
R1(1) = 1 R2(1) = 1
tj i tm i
t
t0i t1i
T
Graficul de
resurse

Rmax = 3
2 2
1 1

Fig. 1.7 Reprezentare Gantt – procese de muncă neritmice

• resursele :

n
R T (t ) =  R(i , t ) , t  [ t0 , T ] (1.28)
i =1

R max = max R T (t ) , (1.29)

t  [ t0 , T ]

• volumul de muncă :

VM (ji ) = C (i)
j
x NT(i) , [ i = 1, n ] , [ j = 1, m ] (1.30)

VM (ji ) = R (i)
j j
x d (i) , [ i = 1, n ] , [ j = 1, m ] (1.31)

relaţii din care rezultă:

 j
VM (i)
d (ji ) = j
impus [ i = 1, n ] , [ j = 1, m ] (1.32)
R (i)

j
VM (i)
R (ji ) = j
impus [ i = 1, n ] , [ j = 1, m ] (1.33)
d (i)

cu condiţia:

m
VM ( i ) =  VM (i)
j
, [ i = 1, n ] ; [ j = 1, m ] (1.34)
j=1

În relaţiile de mai sus T reprezintă termenul final de execuţie a ultimului

proces de muncă (Fig.1.7).

Metode de organizare a execuţiei proceselor de muncă

În practică se cunosc trei metode fundamentale de organizare a execuţiei

proceselor de muncă şi anume:
• metoda paralelă;
• metoda succesivă;
• metoda mixtă.

1). Metoda paralelă.

În această metodă toate procesele de muncă încep deodată (în acelaşi timp) şi
se execută simultan, astfel se concentrează în acelaşi timp un număr mare de resurse
(oameni, utilaje şi materiale).
Elementul nou în fig. 1.8 este Tp, numit durata totală de execuţie a lucrărilor în
metoda paralelă.
Cu ajutorul elementelor din fig.1.8 se pot scrie următoarele relaţii importante:

Tp = max d (i) (1.35)

i = 1, n

relaţie în care d(i) este durata de execuţie a procesului de muncă i, calculabil cu

relaţia:

d ( i ) = t 1i - t 0i [ i = 1, n ] (1.36)

iar necesarul maxim de resurse în metoda paralelă - R max

P
, va fi :
 n
P
R max =  R (i) . (1.37)
i = 1

Proces de
muncă

C(n)
N
R(n) = 2

C(i)
I
R(i) = 1

C(2)
2
R(2) = 1
C(1)
1
R(1) = 1 t

t0i t12 Tp t11 t1n t1i

5
4
3
RP max.
1

Fig. 1.8 Metoda paralelă

Metoda paralelă este o soluţie extremă de organizare a execuţiei proceselor de

muncă datorită faptului că durata de execuţie (Tp) este mic (relaţia 1.35), iar necesarul
de resurse ( R pmax ) în perioada de vârf (intensitate maximă) este foarte mare (relaţia
1.37).

2). Metoda succesivă

În această metodă se execută – la un moment dat – numai un singur proces de

muncă, fiecare proces de muncă începând numai după ce anteriorul s-a încheiat.
În fig. 1.9 se prezintă execuţia unor procese de muncă după această metodă, Ts
fiind durata totală de execuţie a lucrărilor în metoda succesivă.
Cu ajutorul datelor din fig. 1.9 putem scrie următoarele relaţii de calcul:
 n
Ts =  d (i) (1.38)
i = 1

R smax = max R (i) (1.39)

i = 1, n

Procese de
muncă

C(n)
n
R(n)

C(i)
i
R(i)
.

C(2)
2
R(2)
C(1)
1
R(1)
t
Ts
Rsmax
de resurse
Graficul

Fig. 1.9 Metoda succesivă

Metoda succesivă este tot o soluţie de extremă datorită faptului că durata totală
de execuţie a proceselor de muncă (Ts) este mare (relaţia – 1.38), iar resursele
necesare ( R smax ) în perioada de intensitate maximă sunt mici (relaţia – 1.39).

3). Metoda mixtă

Această metodă este o combinaţie între cele două metode prezentate anterior,
metodă în care se execută în paralel procese de muncă în diferite fronturi de lucru şi
succesiv procese de muncă aferente unui front de lucru dat. În acest fel, pentru fiecare
front de lucru se formează câte un lanţ de procese de muncă (L).
 i

C(5)
5
R(5)
C(4)
4 R(4)
C(3)
3
R(3)
C(2)
2
R(2)
C(1)
1 R(1) t
Tm

Fig. 1.10 Metoda mixtă

În fig. 1.10 sunt prezentate două lanţuri de procese de muncă, L1 şi L2:

L 1 = { C (1) , C (3) , C (2) } . (1.40)

L 2 = { C (4) , C (5) } . (1.41)

În lanţurile de mai sus, prezentate matematic ca mulţimi, procesele de muncă

au fost reprezentate prin intermediul cantităţilor de executat şi în ordinea de execuţie
impusă de tehnologie.
Duratele lanţurilor vor fi (dL):

dL1 = d(1) + d(3) + d(2) . (1.42)

dL2 = d(4) + d(5) . (1.43)

Prin generalizare se scrie durata unui lanţ:

dL j =  d (i) (1.44)
i  Lj

Cu ajutorul datelor din fig. 1.10 putem scrie următoarele relaţii de calcul:
• durata totală de execuţie a lucrărilor în metoda mixtă (Tm) :

Tm = max dL j (1.45)
j = m

• resursele maxime în metoda mixtă ( R m

max )
 m
max =
Rm max  RL (j,t) (1.46)
t  [ t0 , T ] j = 1

unde: RL(j,t) este resursa pe lanţul j la timpul t.

Comparând rezultatele obţinute la cele trei metode obţinem următoarele relaţii:

Tp  Tm  Ts (1.47)

P
R max  Rm
max  R smax (1.48)

Astfel, prin metoda mixtă se elimină dezavantajele constatate la metodele

prezentate anterior (în paralel sau succesiv).

Noţiuni de bază privind organizarea construcţiilor

În organizarea construcţiilor ne ocupăm de două noţiuni de bază:

• formaţii de muncă;
• spaţii de muncă.
Întrucât înţelegerea corectă a acestor noţiuni sunt foarte importantă în cele ce
urmează fiecare noţiune de bază va fi definită în mod explicit.

.1 Formaţii de muncă

Formaţia de muncă (sau de lucru) este un grup format din doi sau mai multe
persoane, dotate cu mijloace de muncă necesare şi care execută împreună un anumit
proces de muncă (sau de producţie).
Formaţia minimă de muncă este formaţia de muncă alcătuită din numărul
minim de muncitori, de aceeaşi specialitate dar cu grade diferite de calificare şi care
numai împreună pot executa eficient un proces de muncă dat.
Echipa este formaţia de muncă alcătuită din una sau mai multe formaţii
minime.
Mărimea unei echipe are trei valori caracteristice:
• limita inferioară, o formaţie minimă de muncă;
• limita superioară, este dată de capacitatea de conducere a şefului
de echipă, de mărimea şi dispersia frontului de lucru;
• mărimea optimă, pentru care eficienţa activităţii formaţiei de
muncă este maximă.
Brigada este formaţia de muncă alcătuită din mai multe echipe care execută un
grup de procese de muncă sau o categorie de lucrări (subansamble, ansamble, obiecte,
etc.).
Brigada poate fi:
• de specialitate;
• complexe.
 Brigada de specialitate este formaţia de muncă, când execută activităţi ca:
operaţii, procese de muncă, ansambluri şi subansambluri.
Brigada complexă este formaţia de muncă, când execută lucrări de mare
complexitate ca: ansambluri şi chiar obiecte întregi.
Grupul de utilaje este alcătuit din mai multe utilaje de acelaşi fel sau diferite
între ele care numai împreună pot executa în mod eficient un grup de procese de muncă
sau o categorie de lucrări.
Lotul de construcţii este formaţia de muncă alcătuită din mai multe echipe şi
/sau brigăzi şi care execută lucrări de complexitate ca obiecte întregi sau complexe de
obiecte.
Şantierul de construcţii este formaţia de muncă alcătuită din mai multe loturi,
brigăzi şi /sau echipe şi care execută lucrări pe suprafeţe mari, concentrate sau
dispersate dintre care amintim: complexe de obiecte întregi sau chiar ansambluri de
complexe de obiect (eventual pentru mai mulţi beneficiari).
Întreprinderea de construcţii este formată din mai multe şantiere.

.2 Spaţii de muncă

Spaţiul de muncă este suprafaţa (teritorii) de teren delimitată şi dotată cu toate

mijloacele de muncă necesară, pe care se desfăşoară un proces de producţie (operaţie,
proces de muncă, etc.).
Locul de muncă este spaţiul de muncă pe care îşi desfăşoară activitatea unul
sau mai mulţi muncitori (aparţinând unei formaţii de muncă) care execută împreună o
anumită operaţie cu mijloacele de muncă aferente.
Locul de muncă de fapt este un sistem de producţie ireductibil din care
rezultă interacţiunea dintre trei factori: omul, maşina şi mediul exterior (Fig. 1.11). În
acest caz prin factorul maşină înţelegem mijloacele de muncă.

ME ME
X1 Y
intrare MAŞINA ieşire

OMUL

X2

Fig. 1.11 Locul de muncă

ME – mediu exterior; X1, X2 – intrări; Y – rezultate
Analizând interacţiunea factorilor care au loc la locul de muncă, toate acestea duc la
importanţa deosebită pe care o are organizarea locului de muncă, cu importante efecte
tehnice şi economice. Faţă de industrie, în construcţii este mai greu de asigurat
organizarea ergonomică a locului de muncă.
Frontul de lucru este format din mai multe locuri de muncă pe care îşi
desfăşoară activitatea o echipă în vederea realizării unui proces de muncă.
Frontul de lucru presupune existenţa unui ansamblu de condiţii satisfăcute,
cum ar fi:
• operaţiile sau procesele de muncă precedente terminate;
• spaţiul necesar degajat;
• resursele asigurate.
Frontul de lucru poate fi:
• front de lucru curent, în care formaţiile de muncă îşi desfăşoară
activitatea conform planului de execuţie;
• front de lucru tampon (sau de rezervă), în care formaţiile de
muncă îşi desfăşoară activitatea atunci când din cauza unor
perturbaţii cele curente nu pot fi folosite.