PARAMETRII ORGANIZĂRII EXECUŢIEI

PROCESELOR DE CONSTRUCŢIE.
 În organizarea execuţiei proceselor de construcţie parametrii se grupează
astfel:

- parametrii tehnico-organizatorici;

- parametrii de desfăşurare în spaţiu;

- parametrii de desfăşurare în timp.

1.2. Parametrii de desfasurare in spatiu
1. Z zona de lucru este spaţiul în care se desfăşoară execuţia unui proces aferent unei lucrări de
construcţie. Se masoara in m sau mp.

Distingem:

- ZT – zona de lucru totală, atunci când se dispune dintr-o dată de întreg spaţiul necesar
pentru execuţia unui proces.

- ZP - zona de lucru parţială, atunci când nu se dispune dintr-o dată de întreg spaţiul
necesar pentru execuţia unui proces; este caracteristică organizării execuţiei proceselor
aferente structurii de rezistenţă la construcţiile cu mai multe etaje.
2. E numărul de niveluri ale obiectului de construcţie.

3. s sectorul de lucru este suprafaţa din zona de lucru a unui obiect de construcţie unde o
formaţie de muncitori urmează să execute o anumită cantitate de proces.

Un sector se caracterizează prin:

- As (Ls ) - suprafaţa (lungimea) sectorului;

- qi - cantitatea de proces "i" ce urmează a se executa pe sector; în cazul unei distribuţii
uniforme a cantităţilor de proces pe zona de lucru:
Qi
qi 
nt

În cazul unei distribuţii neuniforme a cantităţilor pe zona de lucru sau când, din condiţii constructiv-
tehnologice, lucrarea de construcţie nu poate fi împărţită în sectoare cu cantităţi de procese egale, q i se
poate determina numai pe baza detaliilor de execuţie pentru fiecare sector în parte, în funcţie de
configuraţia acestuia.
 - Mmax - numărul maxim de muncitori ce se pot introduce pentru a executa un proces pe
sector; în principiu:
As
M max 
a

unde:
a (l)- suprafaţa (lungimea) minimă necesară unui muncitor pentru a desfăşura o activitate în
condiţii de randament normal şi deplină securitate a muncii.

4. n numărul de sectoare pe nivel

5. nt numărul total de sectoare pe lucrarea de construcţie.

nt = n · E
6. Li locul de lucru.

Este porţiunea limitată din sectorul de lucru, în jurul, de-a lungul sau în interiorul conturului unui
element de construcţie, ce se atribuie unei formaţii minime de muncă (b i-mi) pentru a executa un
proces "i" aferent elementului, unde se amplasează muncitorii cu sculele, dispozitivele şi utilajele
corespunzătoare; se măsoară în m2 sau m.

Asupra locului de lucru acţionează restricţii tehnologice şi restricţii organizatorice care îi stabilesc
dimensiunile minime.

Restricţiile tehnologice de execuţie ale procesului determină locul de lucru minim tehnologic, Lti.

Locul minim tehnologic reprezintă spaţiul în care trebuie să se amplaseze muncitorii din formaţia
minimă, materialele, utilajele şi dispozitivele de lucru pentru a executa procesul de construcţie,
precum şi spaţiul pentru circulaţie.

Dimensiunile pentru Lti sunt în funcţie de natura procesului (manual sau mecanizat), trebuind să se
asigure condiţii de securitate pentru muncitori şi utilizarea raţională a utilajelor, precum şi în
funcţie de dimensiunile în plan orizontal şi vertical ale elementelor de construcţie.
Dimensiunile pentru Lti sunt în funcţie de natura procesului (manual sau mecanizat), trebuind să se
asigure condiţii de securitate pentru muncitori şi utilizarea raţională a utilajelor, precum şi în funcţie
de dimensiunile în plan orizontal şi vertical ale elementelor de construcţie, fig.1.1.

Fig.1.1. Elementele orientative ale loculuide muncă pentru procese manuale

Fig. 1.2. Organizarea locului de muncă pentru execuţia unui
perete din zidărie de cărămidă.
În cazul proceselor mecanizate, locul minim tehnologic trebuie să creeze condiţii pentru depozitarea
materialelor (de ex. prefabricatele din beton), spaţii de circulaţie, spaţii de manevrare şi rotire a
utilajului.

În figura 1.3. se exemplifică locul de lucru pentru montarea elementelor prefabricate.

Fig. 1.3. a) Poziţia de turnare a stâlpilor pe şantier la ridicarea cărora se foloseşte procedeul de
ridicare prin târâire: 1 – stâlp; 2 – fundaţie pahar; 3 – poziţia macaralei.
b) Poziţia de turnare a stâlpilor pe şantier la ridicarea cărora se foloseşte procedeul de
ridicare prin rotire: 1 – stâlp; 2 – fundaţie pahar; 3 – poziţia macaralei.
 Restricţiile organizatorice decurg din condiţia de a asigura formaţiilor minime stabilitatea pe
un loc de lucru cel puţin pe durata unui schimb, ceea ce determină locul de lucru minim
organizatoric Loi.
N PSi
L oi  (m2/schimb sau m/schimb)
q oi  I i

unde: - Ii - indicele de îndeplinire a normei de producţie de către formaţia minimă la

execuţia procesului "i",
I i=0,9 0 ÷ 1,20

- qoi - cantitatea de proces pe unitatea de măsură a locului de lucru.

Loi  Lti
7. Fi frontul de lucru, este porţiunea limitată din sectorul de lucru, multiplu de locuri de lucru, ce
se atribuie unei formaţii de muncă Bi-Mi, Bi=gi·bi, Mi=gi·mi, pentru a se executa un proces
"i" aferent unui element de construcţie.
Fi = g ·Li, g =1,2,3,... (m2 sau m)

8. hi nivelul de lucru este o parte dintr-un element de construcţie, măsurată pe verticală, unde un
proces se poate executa fără a fi necesară schimbarea condiţiilor tehnologice şi
organizatorice de execuţie;

Împărţirea în niveluri de lucru este determinată de consideraţii tehnic-constructive, tehnologice sau

organizatorice.

Înălţimea nivelului de lucru influenţează productivitatea muncii

Fig. 1.4. Variaţia productivităţii muncii unui zidar.

1.2. Parametrii de desfasurare in timp
 1. ti - durata de execuţie a unui proces "i" pe un sector (ritmul de lucru a procesului „i” de
constructie); în funcţie de desfăşurarea în timp şi spaţiu a procesului distingem:

- procese ritmice, cele care au durată de execuţie constantă pe toate sectoarele (fig. 3.1):
ti1 = ti2 = ti3 = ...... = tin = t

Fig. 3.1. a) Procese ritmice

 - procese neritmice, cele care au durată de execuţie variabilă de la un sector la altul
(figura 3.1.b),
ti1  ti2  ti3  ......  tin  t

Fig. 3.1. b) Procese neritmice

 2. Ti - durata de execuţie a unui proces pe toate sectoarele (figura 3.1.a,b).

3. timpul de aşteptare între terminarea procesului "i" şi începutul procesului "i+1" pe sectorul
"j" (figura 3.2.); introducerea acestui timp este impusă de necesitatea asigurării continuităţii
procesului "i+1" care are o durată de execuţie pe sector mai mică decât procesul “i”.

Fig. 3.2. Evoluţia timpului de aşteptare τji,i+1 între

două procese succesive cu durate de execuţie diferite
4. ki - modulul de ritmicitate, este intervalul de timp între începerea (terminarea) aceluiaşi proces
pe două sectoare succesive, proces realizat de două sau mai multe formaţii de muncitori care au
aceeaşi componenţă şi dotare (figura 3.3.). Introducerea în lucru a formaţiilor la intervale ki ,
face ca şi predarea sectoarelor să se facă tot la intervale ki.

Din figura 3.3. se constată:

ti
Ki 
Gi

unde:

- Gi - numărul de formaţii (Bi1, Bi2, Bi3) care

participă la execuţia procesului "i".

Fig. 3.3. Modulul de ritmicitate

5. D - durata totală de execuţie a unui proiect tehnic de construcţie, este intervalul de timp,
exprimat în luni, pentru execuţia proiectului, în anumite condiţii tehnologice şi organizatorice.

În funcţie de modul de stabilire, se disting:

 DN - durata normală, stabilită de un executant pentru acele condiţii tehnologice şi

organizatorice ca fiind normale pentru dotarea şi capacitatea sa.
 DC - durata contractată, stabilită prin contractul de antrepriză, între executant (societate
de construcţie) şi beneficiar, durată marcată prin data începerii execuţiei şi data
terminării (date specificate în contract).
 DP - durata programată, stabilită prin proiectul de organizare a execuţiei.

 DR - durata realizată, este intervalul de timp între începerea efectivă a lucrărilor pe

şantier, stabilită ca dată calendaristică, pe bază de proces verbal între constructor şi
beneficiar şi data când s-a predat lucrarea de instalaţie beneficiarului, stabilită prin
proces verbal de recepţie.
DR  DP  D N  DC
6. dui - durata de execuţie a unităţii de proces, este durata în care se realizează o unitate de
măsură dintr-un proces simplu "i"; se obţine ca rezultat al modului de stabilire a normei de
timp. N
d ui  Ti
mi

7. ds - durata schimbului de lucru, este o durată ce se adoptă diferit de fiecare şantier în parte
în funcţie de necesităţile sale, putând fi de 8, 9, 10 ore sau chiar mai mult; această durată poate
varia de la o perioadă la alta, cât şi de la un proces la altul.

8. i - numărul de schimburi de lucru pe zi la execuţia unui proces “i”.

9. Ii - indicele de îndeplinire a normei, este o mărime ce caracterizează proporţia de realizare

a normei (în cazul unui proces simplu) sau a normelor (în cazul unui proces complex) de muncă,
exprimate ca norme de timp sau norme de producţie, în timpul de muncă acordat (programat)
pentru realizarea unei cantităţi de proces simplu (Qi) sau a cantităţilor de procese simple (Qi)
ce intră în structura procesului complex;
 - pentru un proces simplu:
Vi Q N
Ii   i Ti
Vi.ef . Vi.ef .

- pentru un proces complex:

 Vi  Q i  N Ti
Ii  
Vi.ef . Vi.ef .

unde:

Vi.ef. - timpul de muncă efectiv consumat pentru realizarea procesului "i" exprimat în
om·ore; acesta va rezulta din foile de pontaj ale şantierului (documente de evidenţă
primară, esenţiale în activitatea şantierelor de construcţie); el reprezintă, astfel, timpul de
muncă efectiv consumat de muncitorii participanţi la execuţia proceselor simple sau
complexe în cadrul unei perioade de timp prestabilite (de obicei luna calendaristică).
Se constată că indicele de îndeplinire a normei nu are unitate de măsură, fiind un
raport între două mărimi cu aceleaşi unităţi de măsură.
 10. KFU - coeficientul de folosire a utilajului care exprimă gradul de folosire a duratei
schimbului de lucru de către un utilaj de construcţie; se exprimă prin următoarea relaţie:
100  ( t onu  t tou )
K FU 
100

unde:

- tonu - timpul de întreruperi reglementate în funcţionarea utilajului, determinat de

odihnă şi necesităţile fiziologice ale mecanicului de utilaj;

- ttou - timpul de întreruperi reglementate în funcţionarea utilajului determinat de

tehnologia şi organizarea procesului.