Sunteți pe pagina 1din 14

LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6

Contractul cu beneficiari / colaboratori


Contractul de proiectare este rezultatul negocierii directe şi libere dintre arhitect (proiectant) şi beneficiar şi care trebuie să
stipuleze cel puţin următoarele:

a - PARTILE CONTRACTANTE - proiectantul (general sau de specialitate) şi beneficiarul, cu menţionarea tuturor datelor de
identificare ale ambelor partilor şi anume:
- denumirea biroului de arhitectura (societate comerciala sau birou individual) şi a societatii comerciale care are calitatea de
beneficiar sau numele şi prenumele acestuia (în cazul persoanelor fizice);
- adresele complete ale sediilor/domiciliului;
- numărul de înregistrare la Registrul Comerţului sau în TNA în cazul biroului individual de arhitectura, codul unic de înregistrare
(codul fiscal), atributul fiscal, codul numeric personal CNP (în cazul titularului biroului individual de arhitectura şi/sau beneficiarului
persoană fizică);
- contul bancar pentru fiecare din părţi, dupa caz;
- numele - prenumele şi calitatea reprezentantilor biroului de arhitectura şi ale beneficiarului (persoana juridică).

b - OBIECTUL CONTRACTULUI - la care trebuie sa se precizeze cu toata claritatea urmatoarele:


- obiectul de investiţiei pentru care se elaborează proiectul (funcţiuni, amplasament-adresă, regimul de înălţime şi suprafata
desfasurata estimata, alte caracteristici ale noii construcţii sau ale amplasamentului);
- calitatea de proiectant general sau de specialitate;
- misiunile (serviciile) profesionale de baza şi suplimentare contractate;
- alte proiecte de specialitate contractate (după caz structură, instalaţii, etc.) şi fazele de proiectare şi conţinutul acestora;
- alte servicii conexe sau suplimentare proiectarii propriu-zise (cum ar fi: studiul geotehnic, ridicare topo, expertize tehnice,
obtinerea avizelor şi a autorizatiei de construire/desfiintare etc.).
În funcţie de complexitatea investiţiei misiunile arhitectului, fazele de proiectare, conţinutul proiectelor, a documentaţiilor şi altor
servicii de proiectare contractate trebuie să fie detaliate într-o anexă la contract, întocmită corespunzător cu conţinutul-cadru al
fazelor de proiectare detaliate în Capitolele 2, 3 şi 4.
se va consemna în procese-verbale pentru fiecare fază (etapă) contractată şi respectiv facturată, care să ateste
îndeplinirea tuturor obligaţiilor care reveneau părţilor în condiţiile stabilite în contractul de proiectare.
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6

c - VALOAREA CONTRACTULUI rezultată din însumarea onorariilor de proiectare pentru misiunile de bază, suplimentare şi a
altor servicii conexe proiectării care fac obiectul contractului şi este exprimată în lei (RON) la care se adaugă cota de TVA. În cazul
stabilirii valorii contractului în Euro sau USD se va preciza că plata se va face în lei, la cursul BNR din data facturării.
Este recomandabil ca într-o anexă să se prezinte modul de calcul al valorii contractului, cu specificarea explicită a includerii (sau
după caz a neincluderii) în valoarea totala a costurilor pentru documentaţiile sau misiunile (activităţile) suplimentare sau conexe
proiectării necuprinse în onorariul de bază, cum ar fi:
- amenajările şi decoraţiunile interioare,
- proiectul de stereotomie,
- amenajările exterioare construcţiei,
- verificarea tehnică a proiectului,
- expertiza tehnică,
- studiul geotehnic, ridicările topo şi releveele (după caz),
- elaborarea PUZ sau PUD,
- proiectele pentru racorduri sau devieri de reţele edilitare,
- întocmirea documentaţiilor pentru avize/acorduri şi autorizaţia de construire şi de desfiinţare (dacă este cazul) şi eventuala
obţinere a acestora,
- întocmirea de materiale de prezentare, simulări video, machete, editarea de copii suplimentare ale proiectului,
- asistenţa tehnică,
- consultanţa pentru alegerea terenului (studiul de amplasament) sau/şi a constructorului etc.
Valoarea de proiectare negociată cu beneficiarul nu poate fi mai mică decât cea determinata conform onorariilor de
referinta aprobate de către OAR, prezentate în brosura "Exercitarea profesiei de arhitect" - partea I-a MISIUNI şi ONORARII.
În valoarea de proiectare contractată nu se includ taxele legale pentru obţinerea avizelor/acordurilor şi a autorizaţiei de construire
(desfiinţare) a căror plată constituie o obligaţie exclusivă a beneficiarului.
d - TERMENELE DE ELABORARE ŞI EŞALONAREA PLĂŢILOR - se precizează termenele de îndeplinire ale misiunilor
(serviciilor) şi fazelor de proiectare contractate corelate cu eşalonarea plăţii acestora.
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6

e - OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR, MENŢIUNI ŞI CLAUZE - care se referă la:


- condiţiile de temă care trebuiesc respectate la elaborarea proiectului (vezi Anexa 01);
- obligaţiile proiectantului privind asigurarea calităţii proiectului în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- obligaţia beneficiarului de a pune la dispoziţia proiectantului documentele şi actele de natură juridică sau administrativă privind
imobilul (teren/construcţii) - copii după dovada dreptului de proprietate asupra terenului, declaraţii notariale etc. (vezi pct. 3.5.3, mai
ales în situatia cand arhitectul se ocupa şi de obtinerea avizelor şi a autorizatiei de construire);
- respectarea termenelor de elaborare;
- condiţiile şi numărul de copii în care se predau documentaţiile de proiectare contractate;
- recepţia lucrărilor de proiectare contractate;
- stabilirea cu claritate a obligaţiilor proiectantului şi ale beneficiarului privind obţinerea avizelor şi a autorizaţiei de
construire/desfiinţare;
- obligaţia arhitectului (proiectantului) de a susţine soluţiile tehnice ale proiectului în faţa organismelor abilitate de avizare şi
autorizare, la solicitarea acestora, precum şi de a introduce în documentaţiile pentru obţinerea avizelor şi a autorizaţiei de
construire/desfiinţare a modificărilor şi condiţiilor impuse prin avizele exprimate; în aceste condiţii etapele din contractul de proiectare
referitoare la elaborarea documentaţiilor pentru avize şi ale proiectelor pentru obţinerea autorizaţiilor de construire/desfiinţare
PAC/PAD sunt de drept finalizate numai după obţinerea acestora;
- dreptul de autor al arhitectului asupra proiectului şi limitele în care beneficiarul poate folosi proiectul;
- obligaţia beneficiarului de a plăti lucrările de proiectare contractate conform graficului de eşalonare a acestora;
- modul de asigurare a garanţiilor de bună execuţie a lucrărilor contractate şi cuantumul acestora;
- penalităţi pentru ambele părţi în cazul nerespectării clauzelor contractuale;
- confidenţialitatea contractului;
- definirea cazurilor de forţă majoră;
- modul de soluţionare a eventualelor litigii;
- modalităţile de modificare, completare sau de reziliere ale contractului etc.
În finalul contractului se vor preciza numarul de exemplare în care a fost redactat, data semnarii şi data cand intra în vigoare.
Contractul va fi insotit de urmatoarele anexe, care fac parte integranta din acesta:
- tema de proiectare (conform Anexei 01);
- continutul cadru al documentatiilor care fac obiectul contractului;
- fisa privind calculul valorii contractului.
Pentru definitivarea unui contract de proiectare cu un partener privat exista mai multe modele .

Finalizarea şi predarea proiectului către beneficiar se va consemna în procese-verbale pentru fiecare fază (etapă)
contractată şi respectiv facturată, care să ateste îndeplinirea tuturor obligaţiilor care reveneau părţilor în condiţiile stabilite
în contractul de proiectare.
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6
LEGISLAŢIE ȘI MANAGEMENT DE FIRMĂ seminar 6

S-ar putea să vă placă și