Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Microtuneluri - Metoda PIPE JACKING
Microtuneluri - Metoda PIPE JACKING
Cuprins
Introducere
Condiţiile de amplasare a microtunelurilor Descrierea metodei“ PIPE JACKING”
Îndepărtarea solului in metoda“ “ PIPE JACKING””
Reconstrucţia podeţelor vechi înecate în rambleu prin tehnologia “ PIPE JACKING”
Analiza stării de efort a conductelor împinse
Metoda "Pipe jacking" este o metoda de instalare a unor tuburi de otel sau beton pe sub
drumuri sau cai ferate, fără a utiliza săpătura deschisa. Subtraversarea "Pipe jacking" constă în
împingerea cu ajutorul unei instalaţi hidraulice de forţă a tuburilor de dimensiuni ce variază între
400 şi 2800mm. Tehnologia presupune excavarea unui puţ corespunzător în care să se poata incadra
echipamentul.
Etapele lucrarilor folosind metoda Pipe Jacking
- Realizarea putului de lansare
- Montarea dispozitivului hidraulic de impingere
- Realizarea excavatiei in partea din fata a scutului urmata de inaintarea acestuia realizata cu
ajutorul preselor
- Montarea tubului prefabricat pentru operatia de impingere
- Evacuarea sterilului
Metode de excavare a pamantului prin metoda Pipe Jacking
- manual
- miniexcavator
- freze rotative
- buzdugan rotativ
Avantajele metodei Pipe Jacking comparativ cu metoda clasica in sapatura deschisa sunt:
- reducerea costului
- reducerea obstructiilor de trafic
- reducerea considerabila a tasarilor
* avantajele acestei metode cresc odata cu adancimea
Cea mai mare solicitare in cazut tuturor tuburilor acoperite cu pamant este cauzata in mod
direct de incarcatura pamantului. Acuratetea determinarii eforturilor din pamant la tuburi este
deosebit de importanta pentru stabilitatea acestora. Aceasta implica cunoasterea exacta a tipurilor de
pamant si a caracteristicilor lor, valori care trebuie sa se bazeze pe investigatii corespunzatoare ale
terenului.
O atentie suplimentara trebuie acordata tipurilor de pamant care tind sa se umfle in contact
cu apa (pamanturi sensibile la umezire).
Cu toate ca acest pamant nu este intalnit foarte des, este important sa se investigheze terenul
din acest punct de vedere, cu o deosebita atentie, deoarece efectul umflarii pamantului poate avea
consecinte asupra operatiei de impingere a tubului.
Suprafata terenului
unde:
2
c= coeziunea [kN/m ],
δ= unghiul de frecare al peretelui [°],
K= coeficientul impingerii pamantului [-]
Ecuatia diferentiala
,
ofera urmatoarea solutie pentru z=h
In consecinta, calculul incarcarii verticale a pamantului p Ev raportat la un tub impins este in functie
de:
- inaltimea de acoperire h,
- densitatea pamantului γ,
- coeficientul impingerii pamantului deasupra tubului,
- influenta latimii pamantului deasupra tubului (b) (latimea ideala a silozului),
- unghiul de frecare δ in planul de forfecare.
Parametrii functionali h si γ sunt valori care pot fi determinate eaxct, dar K,b si δ sunt valori care
trebuie presupuse in conformitate cu mecanica pamanturilor.
Latimea ideala a silozului rezulta din consideratii statice si cinematice in baza carora este
determinata pozitia in pamant a limitei planurilor de forfecare. In acord cu acestea a fost realizat un
calcul modificat, in conformitate cu Terzaghi, incluzand un prism de pamant de inaltime h si latime
b pozitionat deasupra tubului.
Suprafata terenului Suprafata terenului
Cu privire la fixarea latimii de influenta b, au fost facute incercari mari de a ramane in limita de
siguranta. Oricum, exista opinii diferite – Figura de mai sus reprezinta pozitiile planului de
forfecare admise de diferiti cercetatori.
Presiunea orizontala a pamantului care este aplicata la nivelul cheii tubului are urmatoarea formula:
In functie de relaxarea pamantului in timpul microtunelirii, dupa ce tubul a fost introdus in operaie,
sau dupa injectarea intervalului circular cu bentonita coeficientul efectiv de impingere a pamantului,
K2 este in general aplicat la toate tipurile de pamant cu un ordin de marime care variaza intre
impingerea activa a pamantului si impingerea pasiva a pamantului.
Incarcarile din trafic acopera toate incarcarile care nu actioneaza constant, dar reapar des
(incarcari ciclice). Numarul de cicluri de incarcare poate cauza oboseala materialului tubului.
Incarcarile din trafic date de vehicule, trenuri sau avioane in cazul aeroporturilor sunt
evaluate ca incarcari care actioneaza pe tuburi dar nu sunt incarcari statice.
In mod normal numai actiunea verticala a incarcarii din trafic trebuie considerate in ceea ce
priveste pamantul care acopera tuburile circulare, iar incarcarile orizontale din trafic cu un efect
sustinator sunt neglijate.
Efortul din pamant rezultat din trafic este calculate pe baza masei semi-infinite, elastice,
izotrope in concordanta cu Boussinesq si prin a include distributia incarcarii dependenta de
lungimea si diametrul tubului.
Coeficientul de impact ia in considerare actiunea incarcarii dinamice care apare datorita
incarcarii din trafic. Actiunea incarcarii dinamice include suprasarcina cauzata de un singur impact
atunci cand un vehicul traverseaza linia tubului, la fel ca incarcarile mici cauzate de viteza de
conducere si de o suprafata neregulata a carosabilului. In consecinta, incarcarea verticala pe un tub
rezulta : pv=φ*p
SARCINA AXIALA
Impingerea tuburilor implica prezenta incarcarilor transversale la axa tubului in timpul stadiului de
constructie, la fel ca si incarcarile care actioneaza in directia axei tubului.
Determinarea fortei necesare de impingere
In timpul operatiei de impingere a tubului, forta de impingere trebuie sa invinga rezistenta la frecare
a tubului in pamant (frecare de suprafata), la fel ca si rezistenta la penetrare a capului de forare si
directionare in interiorul pamantului.
Rezistenta la frecare si
rezistenta la penetrare
in timpul impingerii
tubului
In conformitate cu figura de mai sus, forta necesara de impingere V este calculata dupa cum
urmeaza:
V≥S+ΣR
unde:
S= rezistenta la penetrare,
ΣR= rezistenta la frecare in lungul tubului.
Rezistenta la penetrare
Rezistenta la penetrare se opune inaintarii capului de forare si directionare pe toata durata operatiei
de impingere. Rezistenta la penetrare variaza in functie de forma si actiunea capului de forare
folosit si este numita:
- rezistenta pe lama cutitului – metodele de impingere si forare
- rezistenta pe suprafata – metodele de excavare cu scutul.
unde:
Dm = diametrul lamei cutitului [m],
t = grosimea lamei cutitului [m],
ps = rezistenta de varf [kN/m2]
Rezistenta de varf depinde de tipul de pamant
Rezistenta frontala – Sisteme de excavatie cu metoda scutului
In acord cu metodele de excavatie cu metoda scutului rezistenta la penetrare este compusa din :
- presiunea de contact pe fata a capului de forare (P1),
- presiunea hidraulica din camera de suspensie pentru a suporta frontul si a indeparta
pamantul (P2),
- rezistenta pe lama cutitului a capului de dirijare (P3)
Rezistenta pe lama cutitului P3 este neglijata, in general, deoarece capul de forare este pozitionat ori
in apropierea suprafetei lamei cutitului, la o distanta de maxim 5 cm, ori direct in fata lamei
cutitului. Rezulta de aici ca rezistenta frontala PB este:
PB=P1=P2 [kN]
P1 = presiunea de contact a capului de forare [kN],
P2 = forta hidraulica de sprijin dintre capul de forare si peretele despartitor [kN].
Ordonatele impingerii active si pasive a pamantului in suprafata capului de forare sunt determinate
prin urmatoarele ecuatii:
impingerea activa a pamantului
Rezistenta la frecare
Separat de rezistenta la penetrare mai apare de asemenea forta de frecare dintre suprafata
echipamentului de excavare sau a tubului impins si pamant. Forta de frecare rezulta din integrarea
frecarii active pe suprafata echipamentului de excavare sau a tubului impins dupa cum urmeaza:
unde:
R = rezistenta la frecare [kN],
M = rezistenta pe suprafata [kN/m2],
da = diametrul exterior al scutului sau tubului [m],
L = distanta de impingere [m].
Frecarea pe suprafata este determinata pe baza legii fecarii, cum este aplicata in mecanica:
unde:
μ = coeficient de frecare [-],
N = forta care actioneaza orthogonal pe perete [kN/m2].
Forta de impingere
functie de distanta de
impingere
O alta metoda pentru reducerea frecarii este folosirea unei suspensii bentonitice servind ca
lubrifiant la lucrarile de impingere a tuburilor. Suspensia este obtinuta din bentonita si apa
amestecate cu ajutorul unui malaxor. Dupa preparare, suspensia este injectata in spatiul dintre tub si
pamant cu o pompa din putul de lansare si prin dispozitivele de injectare care au fost fixate in
tuburile impinse. Dispunerea dispozitivelor de injectare in lungul si in jurul tubului este o chestiune
de experienta deoarece trebuie asigurata o distributie uniforma a suspensiei in jurul tubului.
Suspensia serveste la formarea unui strat continuu de lubrifiant pe care tubul poate chiar pluti daca
se indeplinesc conditii ideale.