ACTUL I SCENA 4

AUDREY: Nici măcar nu sunteți nu sunteți curios ?

ERNEST: nu
AUDREY: mi e greu să cred asta
ERNEST: Să nu vă fie 
AUDREY: Ba mi-e ! Chiar mi e foarte greu să cred așa ceva
ERNEST: Doamnă, a fost o zi lungă și mă îndrept spre casă. Eu sunt  o persoană discrete, N
am niciun chef de ceva semnificativ
AUDREY: Aș putea fi pe moarte, să știți! Poate am suferit un atac cerebral
ERNEST: Dar m-am uitat la fața dumneavoastră și arătati perfect normal . Aveați un ochi
deschis și părea că respirați normal. Aș spune că sunteți bine
AUDREY: Oamenii ca tine îmi provoacă greață. Oamenii care nu au altă grijă decât propria
lor persoană.
ERNEST: Nu dragă, dar am fost informat de a lungul vieții că din prea multă familiaritate se
naște dispreț
AUDREY: Dar nu-ți ceream să te comporți cu familiaritate. Ceream doar o simplă mână de
ajutor . Era chiar așa de greu? M-ai lasăt să zac acolo ca și cum aș fi fost un animal bolnav.
Ai fi putut măcar să suni la ambulanță . Dar nu ! Ai preferat să întorci privirea, nu-i așa ?
Dobitocul dracului !
ERNEST: Am de gând să rămân calm și să nu aștept scuze pentru asemenea limbaj.
AUDREY: AR fi fost mult mai ușor pentru tine să-mi ignori starea, nu-i așa. Ar fi apărut
întrebări, hârtii de completat... și sincer, nu părea că merita efortul pentru o persoană pe care
nu o cunoșteai. Recunoaște dobitocul dracului, recunoaște !
ERNEST: Dacă recunosc mă lași în pace?
AUDREY: Cine vrea să aibă de-a face cu tine ?
ERNEST: Bine recunosc! Am ales să nu fiu prins într o situație dubioasă cu o persoană pe
care n-o cunosc ! Dumnezeule mare !
AUDREY: Vreau să știu cum te cheamă ?
ERNEST: Ai zis că mă lași în pace.
AUDREY: Vreau să știu cum te cheamă ?
ERNEST: Nu vreau să-ți spun !
AUDREY: ( își ia geanta de pe jos și începe să-l lovească cu ea) Porcule, nesimțitule,
dobitocule ! ( el se apără- lasă-mă-n pace Intră Marsha)
MARSHA: Hei, ce se-ntâmplă ? Aveți cumva necazuri ?
AUDREY: Vezi, o femeie căreia nu-i e frică să se implice !
MARSHA: Firește că nu mi-e frică.
AUDREY: Zăceam pe podea, chiar aici ( arată). Se putea să-mi fi pierdut cunoștința sau
poate eram rănită de moarte, poate victima unui jaf armat și el m-a ignorat complet.
MARSHA: Așa s-a întâmplat ??
ERNEST: Nu vreau să vorbesc despre asta
MARSHA: ( începe și ea s-l lovească cu poșeta) Porcule ! Lichelele ca tine n-au ce căuta
într-o societate civilizată.
AUDREY: Așa! Spune-i ! ( îl lovesc amândouă cu poșetele)
ERNEST: Dar ea m-a lovit !
MARSHA: Ai reținut cum îl chemă?
AUDREY: N-a vrut să-mi spună
ERNEST: Opriți-vă! Opriți-vă! O să stau acolo și o să-mi văd de ziarul meu. Bine? ( se
așeză și începe să-și răsfoiască ziarul, Marsha îl prinde din spate în timp ce Audrey îl
buzunărește, căutând portofelul) Au, îmi faci rău. ( Audrey, care a găsit portofelul caută prin
el) A, deci e un jaf, nu ? Slavă Domnului ! începusem să cred că sunteți două psihopate !
AUDREY: Ernest Gonzales ! Ce zici de asta ? Un străin! Ai crede că un străin ar aprecia
valorile acestei țări cât de cât parazicești
ERNEST: Uitați, nu mai aștept niciun autobuz. O să iau un taxi spre casă
MARSHA: Sigur, fugi ! Păreăsește scena pasivității tale ! Știi ce-mi vine să fac ? Îmi vine să
te lovesc din nou !
ERNEST: Aș prefera să nu o faci
MARSHA: ( către Audrey ) Ține-l ! (Audrey îl imobilizează cu mâinile la spate și Marsha îl
lovește din nou cu poșeta)
ERNEST: Suntetți nebune ! Ajutor ! Ajutor ! Cineva să mă ajute ! ( apare un polițist
fluierând din fluier)
AI: Terminați ! (fluieră) Ce se-ntâmplă mă aici ??
ERNEST: Domnule ofițer, domnule ofițer, ce bine că ați apărut ! Stăteam în stație, așteptam
autobuzul, când nebuna asta, dementa asta....
AI: Vorbiți de soția mea ?
ERNEST: Femeia asta e soția dumneavoastră?
AI: Bună Audrey, te iubesc
ERNEST: Ok, haideți să o lăsăm pe ea. Astălaltă ! Asta e nebună de legat. Vă spun ! N- am
văzut așa violență în viața mea ! Mi-a sucit mâna la spate .M-a lovit în stomac. Asta n-ar
trebui să poată umbla liberă pe stradă !
AI: Vă referiți la sora mea ?
ERNEST: Sora dumneavoastră ? Femeia asta-i sora dumneavoastră ?
MARSHA: Bună, frățioare !
AI: Bună, surioară !
ERNEST: Lăsați-mă. Cred că mă duc să mă arunc în fața unui autobuz !
AI: Bă ia stai așa, mă ! Deci avem un individ, care se consideră victimă, dar care refuză să
vină în ajutorul aproapelui său. Nu-i o atitudine prea sănătoasă, nu crezi ??
MARSHA: Cretinule !
AUDREY: Dobitocule !
Voce : Atențiune încep îmbarcările pentru autobuzul numărul 7 de la poarta numărul 2 !
ERNEST: Ăsta-i autobuzul meu ! Vreau doar să plec naibii de aici
AI: Da sigur, cu toții am vrea să scăpăm așa ușor !Din fericire încă mai există oameni care
refuză să trăiască într o lume ca a ta .
ERNEST: Dar lumea mea e minunată! Eu nu vorbesc cu vecinii mei și vecinii mei nu
vorbesc cu mine. E perfect așa!
AI: din fericire încă mai există oameni care știu că dacă unul dintre noi suferă cu toții
suferim, dacă unul sângerează, cu toții sângerăm ,dacă unul e persecutat cu toții suntem
persecutați
ERNEST: Domnule, eu mă încadrez în toate cele trei categorii
AUDREY: Ia fă-l să sufere, exact așa cum m-ar fi lăsat pe mine să sufăr !
AI: ( îl ridică pe Ernest de haină și îl scutură) Domnule, ce fel de vierme poți fi ? Să nu-ți
pese ție de soția mea ? Această femeie minunată, frumoasă, sexy care stătea pe jos în agonie ?
ERNEST: Domnule, dar n-avea nimic !
AI: ( îl aruncă la pământ, cele 2 femei se reped să-l lovească cu poșetele ) Tot indiferent ?
A:(îl lovesc amândouă) Mai faci pe deșteptul ?
MARSHA: Cine să-și mai sară în ajutor ?
AUDREY: Gunoi pasiv ce ești !
ERNEST: (în genunchi , ceilalți amenințători în jurul lui)Opriți-vă ! Opriți-vă ! Știu ce vreți
să demonstrați
MARSHA: Nu-l ascultați . Încearcă să se salveze, lepra !
ERNEST: Nu-i adevărat ! știu ce vrei să demonstrați !
AUDREY: Ai face bine să nu tragi de timp !
AI: îi rup ambele picioare, dacă face de-astea
ERNEST: E atât de simplu și atât de clar !
MARSHA: Continuă !
ERNEST: ( tot în genunchi) Nu suntem ființe izolate. Pentru a da trebuie să primești
MARSHA: Noi am aprins cumva o scânteie ?
ERNEST: Da, da cam asta ar fi ! O mână o spală pe alta. Pentru a da trebuie să primești
AI: Unu e un număr singuratic
ERNEST: Din acest moment nu mai sunt o cochilie goală. Sunt o ființă cu sentimente. Tot
dărui ! Pentru prima oară în viață simt iubire față de semenii mei. Da. Simt iubire ! Și am
primit daril ăsta aici, de la voi, oameni minunați Vă mulțumesc din suflet ! ( se ridică) Vă
mulțumesc oameni minunați mulțumesc Vă mulțumesc. Vă mulțumesc Vă mulțumesc . Mă
simt un om cu adevărat nou . ( își adună lucrurile și iese)
AI: Vouă vă vine să credeți ?
AUDREY: N- aș fi crezut dacă n aș fi văzut cu ochii mei . Am luat o lepră și l-am
transformat complet
MARSHA: E clar. Oamenii ca noi pot schimba lumea!
AI: Cu un pic de efort, o mică schimbare de atitudine și l-am învățat pe nesimțitul ăla să
simtă, să-i pese
MARSHA: Deja am făcut lumea mai bună . O lume mult mai bună
AUDREY: Așa e ! Am rezolvat unul ! Mai avem 7 miliarde și jumătate. Să pornim la drum