Lucrare practică

Conţinutul: Calitatea, valorificarea şi protecţia mediului în

comuna/localitatea natală
Realizat de către: Stăvilă Iulian Clasa XII-a Real

1. Pozitia geografica a localitatii natale, indicarea avantajelor si dezavantajelor din

punct de vedere al impactului asupra mediului.
Chișinău este amplasat în centrul Republicii Moldova. Limitele sistemului ecourbanistic are
urmatoarele coordinate: la nord - 47004'47'' lat. N; la sud - 46055'14'' lat. N; la vest - 28044'42''
long. E; la est - 28058'18'' long. E. Suprafaţa teritoriului constitui aproximativ 220 km2.
Dezavantajele poziţiei geografice a oraşului Chişinău din punct de vedere al impactului
asupra mediului sunt poluarea ridicata a apelor si a aerului. Iar avantajele sunt inconjurarea
de ape ce ajuta la asigurarea locuitorilor cu apa potabila.

2. Calitatea și valorificarea reliefului în Chișinău. Procesele geomorfologice actuale

in localitatea natala
Geomorfologic teritoriul mun. Chişinău în suprafaţă se prezintă prin diversitatea elementelor
reţelei hidrografice în trei nivele ierarhice integrate genetic în potenţialul şi structura văii r.
Bâc de nivelul IV ierarhic.
Suprafaţa teritoriul studiat este fragmentată în urma proceselor de eroziune, care au dat
naştere multiplelor forme de relief erozionale şi acumulative, cum sunt terasele, văile,
vâlcele, râpele. Altitudinea maximală pe cumpăna de apă în preajma teritoriului studiat
constituie 243 m şi cu altitudinea 37-40 m în lunca r. Bâc. Aşa dar amplituda înălţimilor
constituie mai mult de 200 m. Fragmentarea reliefului este condiţionată de o activitate
erozională a reţelei hidrografice. Bazinul comun de eroziune (erodare) pentru partea centrală
a Moldovei serveşte r. Nistru în care se revarsă r. Bâc ce curge prin mun. Chişinău.

3. Calitatea, valorificarea şi protecţia aerului atmosferic în Chișinău

Calitatea aerului atmosferic în Republica Moldova este influenţată de emisiile provenite din
trei tipuri de surse poluante:
- Sursele staţionare fixe, care includ centralele electrotermice (CET-urile) şi cazangeriile,
întreprinderile industriale în funcţiune;
- Sursele mobile, care includ transportul auto, feroviar, aerian, fluvial şi tehnica agricolă;
- Transferul transfrontalier de noxe.
Cei mai importanți poluanți rezultați din aceste procese sunt: oxizii de carbon, de sulf, de
azot, particulele în suspensie, formaldehida, benz(a)pirenul etc. Poluarea spațiului aerian de
la surse fixe și mobile nu este uniformă. Gradul de poluare a spațiului aerian urban este mai
mare față de cel rural pe motivul existenței în orașe a întreprinderilor industriale majore,
obiectivelor termo-energetice și termice și traficului intens al transportului auto.
Principala sursă de poluare a aerului atmosferic este transportul auto, cota căruia
constituie cca 88% din emisiile totale de la sursele de poluare (fixe şi mobile) ale
bazinului aerian. Din aceste surse provin emisii în cantităţi mari de hidrocarburi, oxizi de
carbon, oxizi de azot şi de sulf, etc., în funcţie de diferiţi factori: calitatea combustibilului
utilizat, starea tehnică a vehiculelor, numărul unităţilor de transport exploatat, etc.
Acţiuni privind reducerea gradului de poluare a aerului în ecosistemul urban Chişinău:
A. Limitarea importului autovehiculelor vechi;
B. Schimbarea radicală a sistemelor de control al tehnicii şi calităţii combustibilului;
C. În sectorul energetic este necesar de a implementa pârghii de sporire a eficienţei şi
conservării energiei, introducerea surselor energetice regenerabile (radiaţia solară, vântul) în
cazurile când acestea se dovedesc a fi competitive din punct de vedere economic;
D. Este necesar de aplicat măsuri de prevenire a incinerării resturilor vegetale (prin
compostare), valorificarea deşeurilor industriale şi menajere prin implementarea colectării lor
separate şi reintroducerea în ciclul tehnologic (hârtia, plasticul);

4. Calitatea, valorificarea şi protecţia apelor din Chișinău

S-a stabilit, că gradul de poluare organică (CCO) a râului Bâc depăşeşte CMA în
amonte de 1,5-2,5 ori, iar în aval de 3-4 ori. Un aport considerabil în această poluare îl aduc
afluenţii râului, unde s-au depistat depăşiri de CMA a substanţelor toxice de zeci de ori.
Comparând datele analizelor saprobiologice, hidrochimice şi toxicologice a obiectelor
acvatice ale ecosistemului urban Chişinău s-a stabilit, că acestea pot fi apreciate după starea
lor ecologică de la starea de risc. Apele de suprafaţă includ r. Bâc cu afluenţii săi – 9 la
număr, 17 lacuri (Vtotal - 3,5 mln. m3) şi 2 bazine de acumulare – Ghidighici (V=34 mln. m 3)
şi Ialoveni (V=21,7 mln. m3). Râul Nistru este principală sursă de alimentare cu apa a
municipiului Chişinău. După gradul de poluare, apa Nistrului se încadrează în clasele 2 şi 3
de calitate („moderat poluată”). Calitatea apelor în municipiu este supusă deteriorării, ceea ce
complică problema raportului resurse – cerinţe. Starea ecologică a resurselor acvatice în
municipiu Chişinău este determinată de dezvoltarea factorilor economici, activitatea umană şi
calamităţile naturale.
Problema ecologică principală o constituie calitatea apei potabile, în special a celei
provenite din apele freatice. Deşi în ultimii ani a avut loc o reducere considerabilă a
proporţiilor de aplicare a îngrăşămintelor, este de aşteptat că în condiţiile unei înviorări
economice acestea se vor ridica din nou. Aceasta perspective cere elaborarea măsurilor
pentru orientarea producătorilor spre o agricultură ecologic inofensivă. Pentru a soluţiona
problema apei potabile se recomandă dezvoltarea sistemului de alimentare cu spa,
înglobîndu-se lichidarea focarelor de poluare a apei, inclusive şi surselor neautorizate de
stocarea deşeurilor.
 Măsuri ce ţin de diminuarea poluării din sursele industriale, agricole, menagere etc.
aflate în bazinele de acumulare a corpurilor de apă;
 Măsuri ce ţin de procesele fizico-chimece şi biologice în ecosistemele obiectului
acvatic.
La diminuarea poluării din sursele industriale, agricole, menagere etc. aflate în
bazinele de acumulare a corpurilor de apă se referă:
A. Limitarea pătrunderii în bazinul acvatic a substanţelor poluante prin
scurgeriiîle de suprafaţa din bazinul de acumulare;
B. Monitorizarea calităţii scurgerilor (pâraie, ape meteorice, ape uzate, ape freatice,
izvoare) şi elaborarea complexului de măsuri de reducerea volumului şi gradului de poluare a
acesteia.
C. Amenajarea zonelor de protecţie a bazinelor care includ proceduri antierozionale,
hidrotehnice, spaţii verzi etc.
La procesele fizico-chimece şi biologice în ecosistemele obiectului acvatic direcţie se
referă:
A. Elaborarea şi implementarea unui mecanism de dirijare a factorilor biotici şi abiotici
în bazinul acvatic în aşa mod încât procesele de autoepurare a apei să prevaleze
asupra proceselor de acumulare;
B. Elaborarea pentru fiecare corp de apă în partea măsurilor de îndepărtare a surselor
care duc la excesul de elemente biogene, prin formarea biofiltrelor (stuf, papura) din plante
superioare acvatice. În acest caz este necesar de prevăzut scoaterea din circuit a biomasei
vegetaţiei pentru a preveni poluarea secundară în urma biodegradării acestora.
 5. Calitatea, valorificarea și protecția vegetației, lumii animale și solurilor din
localitatea natală
Solul reprezintă un corp natural specific, parţial regenerabil; strat afânat, moale şi friabil de la
suprafaţa pământului, format prin interacţiunea îndelungată a factorilor pedogenetici,
constituind baza ecosistemelor; resursă naturală unică ce aşigură produsele alimentare, textile
şi forestiere necesare pentru bunăstarea continuă a generaţiilor prezente şi viitoare.
Degradarea solului este impactul negativ asupra funcţiilor solului, care poate cauza daune,
dezavantaje, incomodităţi considerabile pentru mediu şi societate. Procesele dăunătoare, ce
duc la degradarea solului sunt acele procese ce condiţionează schimbarea componenţei şi
proprietăţilor solului (dehumificarea, reducerea conţinutului elementelor biofile), precum şi
procesele care reduc calitatea şi productivitatea solului (destructurarea, tasarea, poluarea -
mecanică, biologică, chimică, radiaţională), eroziunea prin apă şi eoliană, alunecările,
salinizarea, soloneţizarea (alcalizarea), irigarea iraţională, inundarea, supraumezirea,
înmlăştinarea; transformarea antropică etc.).
Căile de eroziune a solului direcționate de om sunt: Destabilizarea suprafețeleor
naturale, care provine de la modificarea vegetației (pășunat, substituiri, defrișări, incendii
etc.), relocări de materiale (împrumuturi, încărcări), nivelări, secționări (pentru construcții),
activități miniere, militare.
Pentru a proteja solurile şi a preveni degradarea acestora, autorităţile pot lua măsuri
precum:
A. Implementarea unor reguli stricte privind utilizarea şi gestionarea solurilor, inclusiv
interzicerea aruncării ilegale a deşeurilor, limitarea eroziunii solului şi a altor forme
de degradare, precum şi protejarea terenurilor agricole şi forestiere.
B. Monitorizarea calităţii solului, prin efectuarea periodică a analizelor de calitate şi
luarea de măsuri pentru remedierea situaţiilor în care calitatea solului este în pericol.
C. Promovarea utilizării sustenabile a solurilor, prin implementarea de tehnici Agricole

Fauna. Degradarea faunei se referă la deteriorarea sau distrugerea habitatelor și a mediilor în

care trăiesc animalele, precum și la scăderea numărului de specii și a indivizilor din cadrul
acestora. Această poate fi cauzată de activități umane precum deforestarea, poluarea și
schimbările climatice, precum și de activități ale altor animale care pot afecta echilibrul
ecologic al unei regiuni. Degradarea faunei poate avea efecte negative asupra întregii
ecosisteme, incluzând animalele, plantele și chiar oamenii.Degradarea faunei se referă la
deteriorarea sau distrugerea habitatelor și a mediilor în care trăiesc animalele, precum și la
scăderea numărului de specii și a indivizilor din cadrul acestora. Această poate fi cauzată de
activități umane precum deforestarea, poluarea și schimbările climatice, precum și de
activități ale altor animale care pot afecta echilibrul ecologic al unei regiuni. Degradarea
faunei poate avea efecte negative asupra întregii ecosisteme, incluzând animalele, plantele și
chiar oamenii.

Există mai multe măsuri de protejare a faunei, inclusiv:

A. Crearea de rezervații naturale și parcuri naționale pentru a proteja speciile sălbatice și

habitatul lor natural.
B. Reglementarea activităților umane în zonele naturale, cum ar fi pescuitul, vânătoarea și
exploatarea resurselor, pentru a proteja faunea sălbatică.
C. Implementarea de programe de conservare a speciilor în pericol de dispariție pentru a
încuraja reproducerea și creșterea acestora.
D. Sensibilizarea populației cu privire la importanța protejării faunei sălbatice și a
habitatului lor natural.
E. Colaborarea cu organizații internaționale pentru a sprijini eforturile de conservare a
faunei sălbatice la nivel global.

Flora. Suprafata totală a terenurilor silvice din mun. Chişinău în prezent constituie circa
7648.49 ha (19 % din suprafata totală a municipiului). Spatiile verzi din intravilan ocupă circa
3623.49 ha (24 % din suprafaţa totală a oraşului).
Există mai multe surse care pot polua flora, inclusiv:
Folosirea de pesticide și alte produse chimice în agricultură
Deșeuri industriale și chimice care se scurg în sol
Poluarea aerului și a apei care poate afecta plantele
Folosirea excesivă a fertilizanților care poate afecta echilibrul natural al solului
Deșeurile rezultate din activitățile umane, cum ar fi gunoiul și plasticul, care pot afecta
plantele și solul
Este important să luăm măsuri pentru a proteja flora de poluare și să adoptăm practici
durabile pentru a reduce impactul negativ asupra mediului.
Există mai multe măsuri de protejare a florei, inclusiv:

A. Crearea de parcuri naționale și rezervații naturale pentru a proteja speciile rare și

amenințate de dispariție.
B. Reglementarea comerțului internațional cu plante și produse derivate din plante, prin
intermediul convențiilor internaționale precum Convenția privind Comerțul
Internațional al Speciilor Amenințate de Extincție (CITES).
C. Crearea de programuri de înțărcare și reintroducere a speciilor în mediul lor natural.
D. Educarea publicului cu privire la importanța protejării florei și promovarea de practici
de conservare responsabilă.
E. Susținerea cercetării și monitorizării continuue a stării speciilor de plante și a
mediului lor natural.
6. Ariile protejate. Resursele naturale.

Un plan de acțiuni de protecție a ariilor protejate sau a resurselor naturale ar implica

identificarea și evaluarea resurselor naturale protejate, precum și a amenințărilor la adresa
acestora. De asemenea, ar trebui să fie stabilite măsuri de protecție adecvate, precum restricții
privind accesul, interzicerea anumitor activități sau implementarea unor programe de
conservare. Este, de asemenea, important să se stabilească un sistem de monitorizare pentru a
verifica dacă măsurile de protecție sunt eficiente și să se facă modificări, dacă este necesar.