

Myriapoda

Scolopendra spinipriva
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Arthropoda
Subîncrengătură: Mandibulata
Myriapoda
Supraclasă:
Latreille, 1802
Clase[1]
Chilopoda
Diplopoda
Pauropoda
Symphyla
Arthropleuridea (fosilă)

Modifică text 
Miriapodele (Myriapoda) reprezintă un taxon de artropode, care include milipede, centipede
și altele. Grupul care cuprinde 13 mii de specii, în totalitate terestre[2]. Deși numele lor
sugerează că aceștia au peste mii de picioare, numărul membrelor variază de la 10 până la
cca 750 (Illacme plenipes),[3] dar se întâlnesc specii care au și mai puțin de 10 picioare. Corpul
este alungit, lungimea lui variind între câțiva milimetri și 30 cm (Scolopendra gigantea).
Fosile ale miriapodelor au fost găsite în Silurian[4], având o perioade de înflorire în Cambrian.
Știința care se ocupă cu studierea miriapodelor se numește - Miriapodologia.

Morfologie externă

Scutigera coleoptrata, văzută din față

Corpul miriapodelor este divizat în două regiuni: cap și trunchiul (numit și torace)
segmentat, clar delimitate.
Capul reprezintă regiunea anterioară, în formă de capsulă, alcătuită din acron și 3 - 4 segmente
contopite. Pe partea dorsală a capului se află ochii simpli, anterior antenele, iar ventral orificiul și
piesele bucale. Piesele aparatului bucal sunt mandibulele (superior) și maxilele (inferior), numărul
lor este diferit. La unii reprezentanți orificiul bucal este precedat de o formațiune chitinizată,
numită buza superioară. Mandibulele și membrele celui de al doilea segment al capului prezintă
structuri zimțate implicate în fărâmițarea hranei. La membrii claselor Pauropoda și Diplopoda se
observă gnatochilariul, situat posterior față de buza superioară.
Trunchiul este alcătuit dintr-un număr variat de segmente, fiecare purtând câte o pereche de
membre. La unele miriapode segmentele sunt duble contopite, creând impresia că fiecare
segment are un număr dublu de membre. Membrele primului segment este foarte scurt, la
chilopode numindu-se maxilipede (folosite la prinderea și omorârea prăzii). Celelalte membrele
sunt implicate în locomoție, copulare. Corpul miriapodelor este acoperit cu o cuticulă chitinizată,
uneori încrustată cu săruri de calciu.

Anatomie
Cavitatea internă a corpului miriapodelor se numește mixocel. Sistemul nervos este alcătuit
din creier slab dezvoltat, conective perifaringiene și lanțul nervos ventral[5]. Lanțul este compus
din câte unul sau doi ganglioni în fiecare segment. Lichidele interne sunt pompate de o inimă
tubulară dorsală. Inima este împărțită în camere ce corespund fiecărui segment. Fiecare cameră
are câte două osteole. Anterior de la inimă pleacă spre creier o aortă cefalică, iar lateral câte 1 - 2
arterii laterale. Vasele sangvine se deschid în mixocel, de unde prin osteole hemolimfa ajunge
înapoi în inimă[5]. Respirația are loc prin trahei - tuburi interne. Traheile se deschid în exterior prin
stigme, situate ventral în fiecare segment. Tubul digestiv este constituit din mai multe regiuni.
Anterior, după gură se află esofagul (intestin anterior) continuat de intestin mediu puternic dilatat,
intestin posterior și se termină cu anus. În cavitatea bucală se deschid glandele salivare pare.
Excreția e realizată de tuburile lui Malpighi - tuburi ce plutesc în cavitatea corpului și se deschid la
limita dintre intestinul posterior și mediu[5]. Funcțiile excretoare mai sunt efectuate și de alte
structuri: corp adipos, celule limfatice etc.

Reproducere
Miriapodele sunt animale unisexuate, cu fecundație externă. Gonadele (ovarele și testiculele)
sunt pare sau contopite, în dependență de clasă. Gonoductele sunt impare, însă spre ieșire ele se
ramifică în două. Se deschid gonoductele în al treilea segment. La chilopode este invers, anterior
gonoductele sunt duble, apoi se unesc. Împerecherea are loc prin transferul spermatoforului de către
mascul femelei. Ouăle depuse de femelă sunt bogate în vitelus nutritiv. Pentru aceasta masculii
folosesc membre specializate, numite gopode. Dezvoltarea postembrionară decurge pe două căi.
Prima, din ouă se dezvoltă un miriapod cu toate segmentele dezvoltate, semănând cu adulții. Acest
tip de dezvoltare e întâlnit la genurile chilopode Geophilus și Scolopendra. A două cale se
realizează prin anamorfoză. Adică, juvenili eclozează cu un număr redus de segmente și membre.
Numărul lor se completează pe parcursul năpârlirilor[5].
Ecologie
Miriapode se întâlnesc frecvent în pădurile umede, ele îndeplinind un rol important în
descompunerea resturilor vegetale.[2] Totuși se întâlnesc și specii care locuiesc în pășuni, în
habitate semi-aride sau chiar în deșerturi.[6] Un procentaj foarte mic din specii locuiesc pe
litoraluri (găsite pe malurile mării).[7][8] Majoritatea miriapodelor sunt detritivore, cu excepția
chilopodelor, care sunt prădători nocturni. Pauropodele și simfilele sunt mici, uneori chiar de
mărimi microscopice care seamănă superficial cu chilopodele și trăiesc în sol. În general,
miriapodele sunt animale lucifuge, ziua ascunzându-se sub pietre, bușteni și scoarța copacilor.
Deși nu sunt considerate periculoase pentru om, multe milipede produc secreții toxice (adesea
conțin benzochinone), care pot genera vezicule și modificarea culorii pielii.[9] Chilopodele mari,
totuși, pot mușca omul, și, deși mușcătura poate provoca dureri intense și disconfort, decesele sunt
extrem de rare.[10]

Clasificare
În prezent, sunt patru clase de miriapode existente: Chilopoda, Diplopoda, Pauropoda și Symphyla,
care conține un total de aproximativ 12 000 de specii[11] și o clasă fosilă.

Chilopoda

Scolopendra cingulata, un chilopod

Articol principal: Chilopoda.
Chilopodele sunt rapide, prădători, veninoase, vânători nocturni. Există aproximativ 3 300 de
specii[11]. Lungimea chilopodelor variază de la 12 mm (Nannarup hoffmani)[12] până la 30 de cm
(Scolopendra gigantea - unul dintre cele mai mare miriapode).

Diplopoda

Tachypodoiulus niger, un diplopod

Articol principal: Diplopoda.
Cele mai multe diplopode sunt mai lente decât chilopodele, și se hrănesc cu frunze în
descompunere. Ele se disting prin fuziunea segmentelor perechi într-o singură unitate, astfel că la
prima vedere se pare că fiecare segment are câte două membre. Clasa cuprinde circa 8000 de specii
descrise[11], ceea ce reprezintă o zecime din numărul total de miriapode. Specia Illacme plenipes
are cel mai mare număr de picioare - 750[3]. Majoritatea diplopodelor au în jur de 36 și 400 de
picioare.
Symphyla

Scutigerella immaculata, o simfilă

Articol principal: Symphyla.
În prezent sun descrise aproximativ 200 de specii la nivel mondial. Ele se aseamănă cu chilopodele,
dar sunt mai mici și mai translucide. Mulți își petrec viața în solului, dar sunt și specii arboricole.
Juvenilii la eclozare au doar șase perechi de picioare, dar pe parcursul vieți se adăugă câte un
segment și pereche de membre la fiecare năpârlire[13].

Pauropoda

Pauropus huyxleyi, un parapod

Articol principal: Pauropoda.
Pauropoda este un alt mic grup de miriapode extrem de mici. Acestea sunt de obicei 0,5-2,0 mm
lungime și habitează în sol[14]. Au fost descrise peste 700 de specii[11].

Arthropleuridea
Articol principal: Arthropleuridea.
Artropleuridele au fost miriapode antice, care acum nu mai există. Membru al acestui grup a fost
miriapodele supergigantice din genul Arthropleura. Aceștia au fost, probabil, erbivoare și ajungeau
până la 3 metri lungime. După unii autori artropleuridele reprezintă o subdiviziunea a chilopodelor.
Artropodele constituie un grup de animale nevertebrate foarte numeros, de peste un milion
de specii.
Primele artropode au fost animale marine și multe dintre ele – în special crustaceele – se
întâlnesc în medii acvatice. Insectele, arahnidele și miriapodele s-au adaptat cu succes la viața
pe uscat.
Au corpul și picioarele alcătuite din mai multe segmente articulate.
Numărul segmentelor din care este format corpul, numărul de perechi de picioare, dar și alte
caracteristici variază de la un grup la altul și, în funcție de acestea, artropodele sunt grupate în:

 miriapode (de exemplu, miriapod-minge) – numele lor este inspirat de numărul mare
de perechi de picioare;

Miriapode se intalnesc frecvet in padurile umede. Ele indeplinesc un rol important in

descompunerea resturilor vegetale. Totusi se intalnesc si specii care locuiesc in pasuni, in habitate
semi-aride sau chiar deserturi. Majoritatea sunt detritivore, cu exceptia chilopodelor, care sunt
pradatori nocturni