Sunteți pe pagina 1din 1

Maria Virginia Andreescu Haret (1894 – 1962)

prima femeie arhitect din România și arta de a construi frumos

Maria Virginia Andreescu a rămas orfană de mamă la 9 ani și s-a ocupat de cei trei frati și de
gospodă rie. A fă cut liceul în particular, luâ ndu-și bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul. La 18 ani a intrat
prima la Școala Superioară de Arhitectură . În paralel a studiat Belle-Arte și a realizat un numă r mare de
acuarele care, astă zi, fac parte din Colecția de Stampe a Bibliotecii Academiei Româ ne. S-a perfecţionat la
Roma, unde a luat parte şi la cercetă ri arheologice.
Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al Ministerului Educației nationale, de unde s-a pensionat în
1947. A fost prima femeie care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.
Nepoata pictorului Ion Andreescu se că să torește, în anul 1928, cu ing. Spiru I. Haret, care îi devine
colaborator.
În perioada dintre cele două Ră zboaie mondiale a reprezentat Româ nia la Congresele Internaționale
de Aarhitectură la Roma, Paris, Moscova, Bruxelles. I s-au acordat nenumă rate premii.
Printre proiectele sale arhitecturale se numă ră : Palatul Tinerimea Româ nă , liceele „Dimitrie
Cantemir” și „Gheorghe Ș incai”, Biserica „Sf. Treime”, primele blocuri din beton armat, cinematograful Parc
din stațiunea Govora. Virginia Andreescu Haret și-a lă sat amprenta asupra Bucureștiului, lista proiectelor și
realiză rilor sale arhitecturale fiind impresionantă .
Autoare a circa patruzeci de școli de diferite tipuri. Orientarea stilistică a operei sale din prima
perioadă de creație se axează pe linia valorifică rii tradiției naționale (cca 1920-1930). În a doua perioadă
apar soluții mai simplificate, funcționaliste. Concomitent se manifestă și ca istoric de arhitectură și
colaborează cu Nicolae Ghica-Budești la cele patru volume din ”Evoluția arhitecturii din Muntenia și Oltenia”
și participă la numeroase congrese în țară și în stră ină tate. Redactează ”Istoricul clă dirii Teatrului Național
din București” - 1959.
După 40 de ani de muncă intensă , într-o zi de început de primă vară , Virginia Andreescu Haret și-
a încheiat menirea. Clă dirile realizate de ea dau azi o notă distinctă locurilor și ne amintesc discret că , a
fost odată câ nd, doar a construi nu era suficient. A construi frumos, pentru bucuria trecă torului de a se
opri, a privi, a admira – aceasta era artă .
„Prima arhitectă care a activat în Româ nia” lasă o operă tehnică şi ştiinţifică, prin care a contribuit
nemijlocit la dezvoltarea personalită ţii arhitecturii româ neşti. Clă dirile realizate după planurile sale ră mîn,
pentru noile generaţii, o pilduitoare mă rturie a acestei deschiză toare de drumuri a femeilor-arhitect din ţara
noastră .
Surse:
https://editiadedimineata.ro/virginia-andreescu-haret-prima-femeie-arhitect-din-romania
https://stiripentrucopii.com/2020/07/19/nestiutele-romancele-care-au-schimbat-lumea-maria-virginia-
andreescu-haret
Dumitrică Marilena, bibliotecar.

S-ar putea să vă placă și