Atunci când ești copil,lucruri par a fi percepute diferit.

Zăpada parcă sub privirea lui,e

mult mai albă mult mai sclipitoare,de parcă fiecare fulg lucrează la o întreagă patură de mătase
ce așterne pământul și curăță tot ce atinge,natura îmbrăcându-se sub acest strat.Deși pierdut de
mult de acel verde ,parcă reînvie căpătând o rochie albă și dansând sub privirea cerului,ci deși nu
e însorit,oferă acea arătare senină si pură.Chiar dacă acea ninsoare apare după ce toate sărbătorile
iernii par a se fi scurs în clepsidra timpului.zâmbetul nu pare să părăsească corpul,privirea nu
pare să se lase ușor încântarea,văzând în cale doar cum ar putea ca omul de zapadă să nu-și
piardă nasul,Adulții nu au aceași privire,aceeași gândire sau sentiment,dar totuși nu înseamnă că
nu există și excepții.
A fost odată,nu undeva departe,dar totuși nu aproape,un tărâm,unde totul părea scris sub
imaginația unui adult supus de treburi,având umeri îngreunati de greutățile vieții,undeva unde
cerul avea doar o nuanță de albastru închis,anotimpurile erau împărțite în doar două parți,cea
ploioasă,unde micuțele picături păreau a mângâia doar pământul și însenina natura,iar cea de-a
doua,unde furtuna poate fi considerată o rudă de-a furnici,distrugând tot ce micuța ploaie
încercase să înverzească.La sfârșitul acestui mic oraș se află un castel,ce nu ar putea fii descirs în
niciun cuvânt pe care ai încerca sa îl atașezi,atât de mare și întunecat încât nu puteai deosebi un
geam de perete,negricios precum tăciunel, într-un modelaj foarte ciudat.Nimeni nu și-ar putea da
seama ce e mai exact,însă unii spun ca reprezintă focul adânc al negrului sufletului,cam ciudată
formă și legendă a unui castel,ce are ca și proprietar,o persoană e mare importanță pentru acest
tărâm.Această persoana era mai exact,o figură înaltă,mereu având o privire
sumbră,misterioasă,fără să-ți ofere prea multe detalii,mereu având o îmbrăcaminte
elegantă,iubind orice cuprindea nuanțele sumbrității și coșmarului.Dar totuși,luând în considerare
că totul în acel oraș era precum el,astupat în tăciunele întunericului,de ce el?Pentru că totul are o
explicație,câtuși de puțin logică,trebuie menționat astfel că pe lângă acest tărâm mai existau și
alte locuri,de dimensiuni mai mici total opuse acestuia.Unul părea să fie exact cum începusem să
prezint,desprins din poveștile copiilor,totul fiind numai soare,de te întrebai dacă există vreodată
ca măcar să pomenească cuvântul întunecat sau puțin înnorat,altul lua rolul de intermediar,nici
prea fericit,nici prea sumbru,,undeva prins spre mijloc,altul care părea să fie tot la fel de însorit
însă câteodata având și mici tente de întuneric.Prezentând astfel tot ce înconjoară al nostru
tărâm,reprezentantul,pe numele său Jackson Sully,fusese singurul care prin ideile sale,a reușit să
facă tărâmul său unul dintre cele mai imense dar și mai faimoase,având chiar mici influențe,fie
ele rele sau bune,asupra micilor locuri mai apropiate.
Totul îsi păstra monotonia,datorită lui,nimic nu-mi ieșea din acel circuit,învârtindu-se
mereu în cercul aceleași povești,însă poate oare acest cerc să se desprindă ușor,ușor precum
nodul unei ațe ce susține ceva cu adevărat valoros?Deși,majoritatea persoanelor păreau a fi de
acord cu acestă monotonie veșnică,exista cineva ce nu părea că ar fi de acord să poarte acel
costum al întunericului și să-și transforme propria poveste în una generală.Jack Neilman,un om
ce după nume n-ai fi zis că pare să se diferențieze de reprezentantul acestei idei,era precum apa
pe lângă foc,total opus,cu o dorință arzătoare de a-și transforma locul în ceva atât de diferit încât
ar fi uimit pe toată lumea.La început pe când acesta doar părea să capete acea imagine a
uneipersoane neimportante,ce doar începe să vorbească pentru a comenta,pentru ca lui nu i-ar fii
convenit nimic,devenise din ce în ce mai mult o umbra a lui jackson,ce ușor,ușor își țesea ideile
asupra orașului.
Privind de pe geamurile întunecate Jackson simțea cum regulile sale,rămâneau ațintite
spre propriul său tărâm și totuși undeva acest lucru părea a fi încălcat.Clipi de două ori,sorbii
puțin din cafea amăruie,privind din nou acel loc.Nu vedea greșit,nu,nu îi jucau feste coșmarurile
minții,era o urmă,a acelui cuvânt ce îi aducea total opusul semnificației sale
proprii,fericirea.Fațasa căpătase o expresie,neobișnuită pentru el,era oare furie,nelinișts?Tot ce
știa era cu siguranță cauza,singura persoană care ar călca orice om în picioare pentru a-și impune
punctul de vedere,fără vreun interes al consecințelor.Lăsându-și ușor privirea în jos rânji
disprețuitor,știind ca avea astăzi să-și schimbe planurile.
Ajunsese în acel loc,și ce uimit era!Totul,părea așa fericit,nu știa cu-i să-i jupoaie prima
dată pielea,vinovatului sau celor care l-au urmat,uitând parcă de tot ce încercase el sa clădească.
-Ce se petrece aici?Cumva încercați să dărâmați tot ce am încercat să clădesc eu în atâția
ani?!spusese Jackson,cu o voce atât de tipatoare și impunătoare.Asta era tot ceea ce primea în
schimb după tot ce a făcut?
-Nu ești șeful nostru,se auzi o voce din mulțime,fiind aprobat de restul.Spre mirarea
sa,Jackson nu-și observase adversarul în acea mulțime,păreau a fi doar persoane nesemnificative
și totuși cu o voce impunătoare asupra poporului.Oare era doar plănuit de el,pentru al enerva și ai
înțepa viața cu scaieți și îngreuna mai mult treburile sale?
Uimit fiind nu scapă niciun sunet,tăcuse privind acele persoane și totuși tot trebuia să
caute sursa acelei fericiri,știind astfel că nu-și poate lăsa aici căutările,lăsând așa-zisul hoț cu
conștiința curată.Nu vroia sa îl lase pe Jake Neilman,neinterogat așa că avea de gând să-l
caute.Știa că sunt puține locuri unde ar putea merge ,doar își știa tărâmul ca-n palmă.Așa că
începuse în căutarea lui,sperând că îl va regăsi și mustra,doar el ar putea fi singurul vinovat.,nu-i
așa?
Stătuse o vreme în căutări,știa unde îl observa mereu când umblă cu ale sale treburi,însă
nu era,părea că ar fi dispărut de pe fața tărâmului fiind ascuns exact în centrul unei alte
planete,înconjurată de altă galaxie și alt univers.Se scuturase odată,încercând să-și adune șirul
gândirii,se mai scuturase încă odată încercând să își construiască amintirile de odinioară,iar a
treia oară chiar primise ceea ce căuta,un răspuns.Știa că acel rebel,așa cum era,obișnuia să-și
petreacă timpul în grădina trandafirilor ce era interpretată drept margine a celor două
tărâmuri,astfel acestea neamestecându-se niciodată.Deși se știa, că nimeni din cele două tărâmuri
nu avea voie acolo el era singurul mai îndrăzneț și nepăsător cu privire la reguli astfel că
obișnuia din când în când să mai stea pe acolo desenând rând pe rând acei trandafiri.
Deși la început era sceptic la această idee,deoarece nu dordeoarea încalce acea regulă știa
totuși că dacă l-ar fi lăsat șă continuie,sumbritatea,întunericul,monotonia și veșnica repetiție a
acestui loc s-ar fi spulberat precum o floare,fiind rămase doar mici rămășițe a ceea ce era
cândva.Privi de câteva ori în zare,deși nu-l observă de prima data,a doua oară îl surprinse așezat
undeva,unde soarele nu prea pătrundea,un mic loc ce parcă îi aducea aminte de propria locuință.
 -Ce cauți iar aici?!Ți s-a spus de atâtea ori că nu se permite pătrunderea a nimănui din
ambele tărâmuri!țipase Jackson,încercând să nu-și lase furia să-l macine prea tare și să
pedepsească faptașul înaintea recunoașterii faptelor.Ce încerci să faci din propriul tărâm?!Un loc
al fericiri?!După atâta trudit și muncit la această pictură a orașului tu ai stropit anumite locuri cu
apă,stricâbd pictura!Se auzea tristețea dar și furia din acea voce,de parcă ar urma să-l scuture
puțin pe făptaș până ar fi amețit,simțindu-și vinovăția.
-Ce te uiți spre mine?!Ce crezi că eu sunt ăla care brusc s-ar apuca sa faca din tărâm o
mașină de bomboane?!Oamenii cerului sunt vinovați!Doresc ca acest tărâm să dispară,încet-
încet și să fie tot doar ce soarele luminează,îi reproș.a el uitându-se parcă deranjat de acuzațiile
date.
-Oameni cerului,cine sunt aceste persoane și de ce doresc acest lucru?Toate persoanele
sunt fericite cu ce au în aceste zone,spusese el deși parcă simțea oarecum că se minte pe sine .
-Oameni cerului nu sunt din zonele acestea,dar au o strânsă legatură cu ceI din orașul
fericiri,crezi că e totultotât de minunat cu ei doar pentru că au acceptat acest întuneric să fie
mereu cel mai populat?Fericirea e greu de procurat,dar sentimentul e mult mai puternic decat
orice încearcă al nostru tărâm să creeze!îi reproșa Jack,uitându-se la el cu o privire tăioasă.Oricat
de mult i-ar fi plăcut să se opună regulilor și să fie el cel diferit,nu i-ar fi plăcut ideea ca cineva
să reconstruiască cu totul un alt tărâm.Singura modalitate prin care ai putea oprii acest lucru este
sa înlături pe a tot puternicul acelui tărâm,TaoBao,fiind singurul dintre toți conducătorii pe care
la avut acel tărâm,ce dorește să facă din tot ce este în jurul său un întreg în care doar el își pune
amprenta.Dar cum tu ești unul cu regulile nu cred că ai face asta,deci bucură-te cât înca castelul
tău e negru și nu a primit dungi albe,aratând ca o zebrâ împăiata.
-Nu pot permite așa ceva!Îmi voi păstra acest tărâm exact așa cum este și îl voi face sa
plătească pe acel pungaș pentru că a încercat să infiltreze regulile în jocul altuia,rosti acesta
simțindu-se prin vocea lui setea de răzbunare.Totuși însă,realizase că nu are habar cum să ajungă
la dânsul,nu avea habar de nimic în legatură cu tărâmul vecin,sau cum arată această persoană
însă totuși știa ca totuși cineva l-ar putea ajuta în acest drum.Îl privise pe Jack pentru cateva
secunde,știa sigur,avea să-și calce pe orgoliul,astfel trebuia să se împrietenescă cât de cât cu el
pentru a-și salva tărâmul.Dregându-și vocea,îl privi puțin ca apoi sa rostească ceva ce nici el nu
credea că va zice vreodată,ai vrea să călătorești alături de mine,ajutându-ne reciproc?
-Oh,ce mirare se pare ca din dușmani am devenit prieteni.râse el întinzând mâna,accept
cu o singură condiție,acest tărâm să se piardă aceasyă monotonie veșnică și plictisitoare,nu
accepți pierzi asta dar și tărâmul cu totul,e alegerea doar a ta,îi transmisese acestuia așteptând un
răspuns,știa ca sunt mari șanse să nu accepte însă era încercarea sa nu-i așa?
Privi de câteva ori spre el,nu știa ce sa zică,i-ar fi venit să îi frigă o palmă aspră pe după
cap,încât ar fi acceptat fără a mai comenta,însă pentru prima dată încerca să-și împingă orgoliul
la o parte,astfel acceptase.Totuși poate că era mai bine o evitare a unei repetiții decât schimbarea
completă.Astfel cei doi au pornit spre așa-zisul conducător al tărâmului fericirii.
 Drumul sub privirea lui lui Jackson,părea de-a dreptul fascinant,văzând toate acele
cărări,florile acelea colorate,copaci prinzând acea tentă de verde precum cristalul,sufletul
simțindu-se ca într-un adevărat labirint al vieții,având sentimente pe care niciodată nu știa că le
poate simți sau că le are.Atât de fermecat și uluit încât pentru o secundă,își uitase scopul,își
uitase ținta,știind doar că ar vrea să privească la nesfârșit tot ce era în jur,Pentru o secundă,parcă
înțelese ceea ce încercase Jack să îi transmită,prin faptul că fericirea chiar era ceva mult mai
puternic.Își scutura capul,adunandu-și într-un final gândurile,doar nu avea să capete poziția de
om complet pierdut din depărtările vieții.
-Fii cu băgare de seama,pădurea aceasta,Pădurea Spânilor,pe cât de frumoasă e,pe atât de
multe trucuri care să te ademenească într-un neant din care numai poți scăpa.Crede-mă te
sfătuiesc sa nu te iei după suflet ci după minte,pană la urmă unde nu-i cap vai de picioare,râse el
pentru o secundă privind în jur.Totul era frumos însă doar o iluzie către o adevărată capcană.
Astfel amândoi ,mergând ,încercau să nu se lase pradă frumuseții naturii,avand să-și
îndeplinească ținta.Tot drumul păruse cu adevărat un chin,însă precum bravii eroi au rezistat
tentației fără să se piarda,văzând astfel cum la finalul ei,după ce au reușit sa o străbată până la
capăt,cum se transformase într-un adevărat loc al groazei,iar copacii ce odată erau verzi precum
cristalul,negrii astupând tot ce ar fi putut avea ca frumusețe,pământul transformându-se într-o
smoală ce i-ar fi înghițit pe loc.
-Se pare că nu întotdeauna graba strică treaba și totuși mai avem ceva pana la TaoBao,îi
spusese Jack privind ușor spre partenerul sau.Mai avem de trecut pe lângă hanul celor
doisprezece povestitori,urmând sa avem grija la Moara Norocoasă deoarece nu prea e așa cum
poartă numele,iar apoi de casa nunților si fix în față e castelul lui TaoBao.
-N-am putea pur și simplu sa ocolim?Adică ce treabă avem noi spre exemplu cu
hanul..sau casa nunților?îl privise puțin întrebător,încercând să realizeze dacă e o păcăleală și are
de gând ssă-l tragă pe sfoară.Jackson îl privi puțin rănit,dandu-si seama de ce ar gândi însa după
minute bune de explicații înțelesese,că nu sunt degeaba.Hanul era cunoscut pentru ademenirea
persoanelor cu diferite bunătăți,ca mai apoi sa îi facă să-și mărturisească scopul,Moara
Norocoasă era un loc unde oamenii des ajungeau păcăliți de hoții,iar casa nuntilor pentru faptul
că mai nimeni nu scapă fie necăsătorit fie deloc,spunandu-i așa deoarece era un loc al nunților
nesfârșite,iar conform tărâmului fericit era un gest extrem de grav și demn de pedepsit,dacă
părăseai o nuntă înainte sa se termina.
Drumul nu a fost ușor deloc,astfel când au ajuns în fața hanului celor doisprezece
povestitori au văzut cum cu-adevărat bucatele calde și poveștile frumoase îi ademeneau atat de
tare,mai apoi atmosfera atat de plăcută te făcea pur și simplu ca aici ți-e familia de suflet.Toți cei
doisprezece povestitori,erau bărbați de vârstă mijlocie,înalți,zvelți,cu o cultură bine
dezvoltată.Aveau acel dar al povestitului,încat iubeai să le asculți poveștile.După ceva timp deși
totul era atât de placut,știau pană la urma că era doar o mare capcană,prin care încercau sa obțină
ininformații.Incercasă prin discreție și grație însă totuși fuseseră observații de hangiță.
 -Incercați să ajungeți la TaoBao,așa-i domnilor?spusese femeia uitându-se la cei doi
bărbați cum priveau spre ea umiti.Nu vă faceți griji nu vă voi da în gât,având în vedere că va
observ atât de serioși,nu a-ți picat aceasta capcană.
-Dar totuși care e motivul pentru care ne lași?Și..stai puțin cum ți-ai dat seama?Jackson
privi cu uimire femeia ce părea ca o adevărată zeitate pentru el,doar ghicise atat de simplu.
-Băieții aici in taramul fericiri,nu se permite cu orice tip de material de culoarea
neagră.Este considerat un semn de răutate.Nu prea o sa vă descurcați purtând aceste ținute pe
aici,în schimb,am aceste haine care să zic că v-ar fi de ajutor!zâmbește femeia înmânându-le
niște costume care erau de-a dreptul definiția a tot ce înseamnă fericire.Atât de colorate și
sclipitoare,încat te făceau să crezi că ele te poartă pe tine și nu tu pe ele.Puțin supărați,bărbați
imbracaseră acele haine deși se simțeau exact ca la un circ.O haideti băieți nu fi3ti supărați,eu
doar încerc să vă fiu de folos!
-Dar arătam a motani împăiați!Sunt atâtea culori încat încep sa cred ca prefer îmi storc
lămâi pe față!îi spusese Jackson acesteia,încercând sasă își arate cât mai mult nemulțumirea.
Femeia râse puțin,încercând să le explice de ce trebuia așa, și nu cum ar fi vrut ei,fiind o
deghizare de-a dreptul absurdă dar totuși necesară pentru a trece ultimele probe rămase.
-Mulțumim,pentru tot,dar totuși nu ai dori să vii cu noi?Pari foarte bine știutoare de
aceste drumuri și totodată de aceași părere cu noi presupun,nu-i așa?îi spusese Jackson privind-o
cum privirea parcă își pierderea slipirea.
-Acest domn a transformat frumosul nostru tărâm,într-o fabrică de zâmbete!Sunt dornică
sa îl faca să plătească pentru acest lucru!zâmbi femeia.Mai întâi va trebuii să mă deghizez pentru
că nu vreau să se știe adevărata mea identitate și să fiu dată de gol așa că băieții ajutați-mă să mă
deghizez!
-De ce vrei sa te ajutăm să te deghizezi într-o servitoare?Adică poți fi și tu așa colorată ca
noi!spusese Jackson ajutând-o cu deghizarea.Și baticul ăsta te face prea bătrână.
-Să fiu cât mai credibilă,astfel mă voi da drept servitoare voastră și vă voi mai putea
ajuta cu câte ceva!Apropo mă numesc Matilda!
-Suntem încântați de cunoștință!Eu sunt Jack iar comentatorul este
Jackson,reprezentantul tărâmului întunericului!zâmbise Jack,astfel cei trei luând-o spre drumul
ce le-ar aduce bine meritată răsplata și anume înlăturarea lui TaoBao de la tron.
Lungă călătorie parcă abia de acum începuse,astfel că cei trei trebuiau să străbată.ultimele
două obstacole.Moara Norocoasă spre surprinderea lor nu a fost un obstacol atât de greu,însă toți
trei s-au împiedicat de cel puțin șapte ori,au aģățat câte o creangă și un hoț le furaseră chiar
mâncarea,însa spre fericirea lor au reușit sa străbată și acest obstacol,ce într-un final nu
presupunea decât o stăpânire a furiei.
Ajunși la casa nunții,ultimul obstacol ce i-ar fi condus la câștig,au realizat că e practic
imposibil de trecut peste.Dacă plecau,riscau cu toții să fie închiși,dacă rămâneau,rămâneau
pentru totdeauna,iar singura cale prin care puteau părăsii veșnicile nunții,era de a te
căsători.Privindu-se unii pe alții încercau să deslușească o idee câtuși de mică,prin care ar putea
să-și ducă planul la bun sfârșit însa totuși mintea părea să le joace feste astăzi.Până realizasera
un lucru,dacă s-ar fi furișat,fără să realizeze cu adevărat că pleacă de la acea nunta,ar fi reușit
într-un final să scape de veșnicele nunții.Astfel mințind că sunt nevoiți să aducă fructe din livada
casei,au încercat să se furișeze.
-Ce credeți ca încercațu să faceți?!se auzi o voce țipătoare dinspre casă.Încercați cumva
să părăsiți în momentul nunții mele!?
-Noi?Oi dar cine ne crezi?Doar încercăm să adunăm merele din vârful copacului!spuse femeia
zâmbind ca mai apoi sa arunce un măr direct înspre fruntea ei încât să o facă să amorțească
puțin,și să-și piardă echilibrul,Râse puțin ca mai apoi ce trei să se arunce aprope unult peste altul
spre ieșirea din acel labirint nesfarsit al nuntilot.Vă rog,aduceți-mi aminte să fac rost de un cal
zburator,spre întoarcere.Am c-am rupt copacul ăla cu mere iar piersicile nu-s așa bune drept
săgeata.

-Am mancat atat de mult,ca porcul din ograda lor începuse sa mă priveasca puțin gelos!
Asta e obstacol sau ispită?!se revoltă .Jack încercând să isîși i prindă la loc cămașă.
După acest ultim obstacol,ținta ei bine se pare că ajunseseră sub nas.Observase cum
castelul se aseamănă foarte mult cu cel ce găzduia tărâmul întunericului.Aceași formă,a unei
flacăre ce de data asta parcă simboliza altceva,ce parcă transmitea un alt mesaj,de parcă ar fi fost
flacără ce simboliza acel sentiment de mândrie și iubire față. de sine însuși,o descriere foarte
bună a lui TaoBao.Pătrunși astfel în înaltul castel,îl surprinse pe acesta sorbind dintr-un
ceai,zambindu-le într-un mod disprețuitor.
-Oh marele Jackson Sully,conducătorul tărâmului întunericului și a tot ce e mai întunecat
a venit alături de o servitoare oarecare și un clovn sa ma înfrângă,pe mine?Sunt TaoBao
conducatoru tărâmului fericirii,am oamenii cerului alături de mine!tipuri avesta făcându-și
prezenta stimă de sine și încrederea în ale sale cuvinte.
-Trebuie sa te înveți ca exista limite Taobao!Nu totul e după tine și oamenii tai!Fiecare
taram trebuie sa ramana așa cum este!îi reproasase Jackson incercand parca sa facă rost de un
răspuns care să-l bucure spre final,știind însă că oricum acesta nu va cădea de acord cu el.
Nervos TaoBao se azvarlise cu o sabie înspre el,însă la timp Matilda îi dăduse ce apucase
la mana de pe pereții acelui astfel,fiind se pare un simplu baltag însă de vechime foarte
mare.Incercand sa capete controlul,cei doi prieteni incercasera sa îi sară în ajutor însă fără
folos ,oamenii cerului ii luasera spre surprindere astfel ca aceastia trebuaiu sa ducă o alta lupta
separată.Jackson simți cum îi sunt străpunse puterile astfel,simți cum nu va fi în stare să-și ducă
planul pana la capat dezamagindu-ma nu doar prietenii cât și pe sine însuși,astfel îndurerat
ingenunchia .Nu era suficient de puternic trebuia să recunoască,iar baltagul vechi și prafuit nu se
compara cu sabia din mâinile lui așa ca se lasă ușor în genunchi asteptand sa fie pur și simplu
străpuns.
 Deschizandu-si ușor ochii privi cum propriul sau prieten alesese soarta aceasta în
locul,lasand un zambet pal pe obraji.
-Promite-mi ca vei respecta ceea ce ti-am zis..fa-o pentru mine dar și pentru tine,spuse
acesta simțind cum pur și simplu sufletul are alte gânduri cu trupul său plăpând.Jackson simți
pentru prima data un alt sentiment ce nu-I mai parcurse vreodată corpul,simțind o sete de-a
dreptul sălbatic pentru razbunarea prietenului sau,astfel aruncând baltagul din mână își forma
dintr-o flacără apărute în palmă o imensă sabie,fără milă rapungandu-l pană tot trupul sa facuse
prevum taciunele.
Reușind astfel,să-și termine scopul propus nu doar prin sacrificiul propriului prieten dar
linsa si prin adevărate probe pe care acest drum a putut sa I le ofere,a realizat ca nu doar tristețea
este tot ce conteaza,sau fericirea,totul trebuie sa fie exact precum gradina din mijlocul celor doua
taramuri,frumoasă,sclipind de-a dreptul,însă crescand copaci cu o adevărată tenta de
sobrietate,fiind oarecum cu cate puțin din toate,avand un echilibru.Astfel odată cu moartea lui
TaoBao Jackson preia tronul ,unind astfel cele doua taramuri,schimband astfel complet veșnica
poveste cusută identic mereu,intelegand de ce mereu Jake își dorise acest lucru.Astfel pentru
prima dat știa și un alt sentiment în afară de tot ce ținea de întuneric,știa de fericire,știa de
răzbunare,dar și uimire.

Astfel povestea se schimbase așa cum își dorise de la început Jake German însă,fusese pictata pe
panza lui Jackson Sully ce a avut în plan ceva puțin mai diferit de la început,însă fără a elimina
tristețea sau fericirea,combinandu-le într-un final și obtinand astfel un întreg taram numit
viata,Acesta reprezinta in acest mod,un adult,ce într-un final capta privirea unui copil,fiind aceea
excepție,acel mic trandafir roșu dintre miile de margarete,
Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa..