UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MECANICA

SEMESTRUL AL II LEA

CCIA GRUPA 1215

REFERAT
ELEMENTE DE ARHITECTURA SI SISTEMATIZARE

STUDENT:Radu Ionel Irinel

 FORTIFICATII URBANE

-PROGRAM DE ARHITECTURA IN EVUL MEDIU

Veacul al Xlea a fost scena celor mai violente atacuri barbare

asupra teritoriilor din apusul Europei, atacuri care aveau sa
înceteze în jurul anului 1000, punctul culminant al unei epoci
deosebit de agitate si sângeroase. Invaziile sarazinilor care
devasteaza sudul actualei Frante, ale vikingilor si ale
normanzilor în regiunile de nord, îngrozesc o populatie care
traia deja, de mai multe secole, cu o permanenta spaima.
Împotriva agresiunilor oamenii se apara fie parasind zonele
aflate în pericol, fie întarindu-si asezarile ca sa poata tine piept
ofensivei barbare. Se construiesc cetati situate în puncte
strategice; se ridica fortificatii în jurul localitatilor importante,
aflate în pericol; din ordinul suveranilor, se trece la construirea
sistemelor de aparare în jurul mânastirilor. Populatia speriata
se refugiaza adesea la adapostul acestor puncte întarite, fie ele
castele, cetati sau asezaminte monahale.

Dupa anul 1000, o data cu încetarea invaziilor care pustiisera

tinuturi vaste, a luat sfârsit si teama sfârsitului lumii. Încetul cu
încetul oamenii îsi regasesc linistea si forta necesara sa
reconstruiasca ceea ce au pierdut. Astfel, pentru tarile din
apusul Europei începe o noua perioada de prosperitate
materiala si culturala. Unul dintre principalii factori care au
determinat dezvoltarea occidentului a fost renasterea
comertului. Multa vreme negotul s-a desfasurat pe plan local,
schimburile la distante mai mari fiind privilegiul manastirilor si
al suveranilor. De îndata ce înceteaza atacurile iar drumurile
între regiuni devin mai sigure, comertul la distanta ia un avânt
nebanuit.

-1-
Înflorirea pe care o cunosc productia mestesugareasca si
comertul a detinut rolul principal în renasterea urbana survenita
în decursul secolele al XIlea si al XIIlea.

Constienti fiind de precaritatea existentei umane si mai ales

de pericolele care-i pândesc pe indivizii izolati, oamenii evului
mediu au preferat sa traiasca grupati în comunitati. Persoanele
care nu erau integrate în societate, care nu erau legate de
vreun domeniu, de vreo manastire sau de vreo grupare, erau în
pericol de moarte; nu se aflau în serviciul nimanui si prin
urmare nimeni nu le garanta drepturile.

Principala forma de organizare a societatii medievale era

breasla. Când productia prospera si breasla avea venituri
suficient de mari, membrii ei ridicau o serie de asezaminte, mai
ales cu caracter religios. Prin urmare, o data cu dezvoltarea
comertului si a anumitor mestesuguri s-a dezvoltat si cadrul
urban iar prosperitatea asezarilor urbane a însemnat totodata si
prosperitatea seniorilor pe ale caror domenii se aflau localitatile
în cauza. Cresterea puterii seniorilor feudali a devenit cu timpul
o amenintare la adresa monarhilor. Din aceste motive, atunci
când cetatenii oraselor au început sa-si ceara autonomia,
monarhii s-au situat de partea cetatenilor si nu a seniorilor. În
situatia izbucnirii unor conflicte politice interne, sistemele
defensive construite cândva s-au dovedit a fi extrem de utile.

Orasele constituite în perioada evului mediu pot fi clasificate

dupa mai multe categorii. În functie de nucleul pe care l-a avut
asezarea exista orase dezvoltate în jurul unei cetati, orase
dezvoltate în jurul unui castel si orase dezvoltate în jurul unei
manastiri. Primele doua situatii erau cel mai des întâlnite.
Populatia speriata se aseza adesea la marginea unei cetati sau
a unui castel care, de cele mai multe ori, erau situate pe un
teren accidentat care oferea si posibilitatea unei protectii
naturale. Era o situatie profitabila pentru ambele parti: cei din
cetate sau din castel asigurau protectia celor stabiliti în exterior
care, în caz de atac, se puteau refugia în incinta.

-2-
În alta ordine de idei, mai ales în cazul unei cetati al carei rol
era pur militar, populatia din exteriorul cetatii trebuia sa ofere o
serie de servicii si de produse de care aveau nevoie cei din
interior, lucru care a dus cu timpul la dezvoltarea unor
mestesuguri.

Un caz ceva mai rar întâlnit era acela al asezarilor dezvoltate în

jurul unei mânastiri. În momentul în care au fost fortificate,
mânastirile au devenit la rândul lor posibile locuri de refugiu.
Un asezamânt monahal întarit nu asigura numai salvarea
trupului ci avea avantajul de a oferi si salvarea sufletului.

Trebuie amintit ca printre numeroasele asezari care s-au

constituit în perioada evului mediu timpuriu, si care s-au
dezvoltat apoi dupa anul 1000, se numara si o serie de localitati
care s-au format pe locul unor foste orase romane. Decaderea
vietii urbane pe teritoriul fostului imperiu a avut ca urmare
disparitia unor orase si restrângerea dramatica a teritoriului
locuibil al altora. În unele cazuri, renasterea urbana survenita
în veacul al XIlea a reprezentat în egala masura si revenirea la
viata a unora dintre asezarile romane. De regula, în aceasta
situatie, se constata ca centrul orasului medieval se suprapune
peste vechiul for roman. În unele cazuri trama regulata, în
tabla de sah, se pastreaza - cel putin în anumite zone ale
asezarii. În alte cazuri însa, reteaua stradala medievala se
deosebeste radical de structura vechii asezari.

O alta categorie dupa care pot fi clasificate orasele se refera la

configuratia terenului, ale carui trasaturi determina în mare
parte caracterul fizic al localitatilor. În aceasta categorie exista
doua tipuri de asezari: cele constituite pe teren plat si cele
constituite pe teren accidentat. Orasele situate pe teren în
panta prezinta o retea stradala neregulata, care trebuie sa se
adapteze denivelarilor terenului; cu cât panta este mai abrupta
si terenul mai accidentat, cu atât este mai neregulat traseul
strazilor. În cazul asezarilor situate la câmpie trama stradala
este ceva mai ordonata, dar îsi pastreaza caracterul organic,
din ratiuni defensive.

-3-
Programe de arhitectura

Arhitectura militara

Fig. 1. Carcassone. Imagine exterioara a cetatii

Fig. 2. Carcassone. Poarta

Fig. 3. Autun. Peisaj urban

Unul dintre cele mai importante programe de arhitectura

practicate pe durata întregului evu mediu a fost cel militar.
Luptele interne survenite între monarh si vasalii sai, între
diversii seniori ori între seniori si supusii de rând au constituit
motivul principal pentru care arhitectura militara a luat o
amploare deosebita. Fortificatiile ridicate pentru apararea
împotriva invaziilor au fost întarite si perfectionate.

Arhitectura de aparare cuprinde trei tipuri de constructii:

cetatile, castelele si fortificatiile urbane.

1. Cetatea era o constructie cu caracter pur militar, alcatuita

din una pâna la trei incinte concentrice sau juxtapuse, cu ziduri
masive care urmareau configuratia terenului. În interiorul
acestora se aflau cazarma pentru odihna soldatilor, arsenale în
care era depozitat armamentul, magazii, o fântâna pentru
alimentarea cu apa si o capela. În cetate era adapostita o
garnizoana care asigura paza teritoriului înconjurator.
 -4-

2. Castelul, spre deosebire de cetate, întruneste pe lânga

functia militara si functia rezidentiala, castelul fiind de fapt o
resedinta fortificata. Cladirea cea mai importanta din cadrul
ansamblului este donjonul: locuinta întarita a seniorului si a
familiei sale. Donjonul era o cladire dezvoltata pe verticala si a
carei baza, de forma circulara sau rectangulara, avea un
perimetru restrâns. La parterul donjonului se aflau de obicei
spatii anexe, la primul nivel era o sala de dimensiuni ceva mai
importante destinata întrunirii familiei iar la etajele superioare
se aflau încaperile de locuit ale seniorului si ale familiei sale.

Accesul în donjon se facea prin intermediul unei scari mobile

care conducea în sala situata la primul nivel. Donjonul putea fi
amplasat izolat, în centrul incintei, sau alipit zidului interior de
incinta; în caz de atac era ultimul punct de refugiu si de
rezistenta. În cadrul castelului mai existau si anexe
gospodaresti - spatii pentru servitori, grajduri, depozite - si o
capela. Ansamblul era înconjurat de ziduri întarite cu turnuri,
care alcatuiau una sau mai multe incinte concentrice.

3. Cea de-a treia categorie a constructiilor de aparare

sunt fortificatiile urbane, care constau într-un sistem
defensiv format din ziduri, turnuri si porti. Alaturi de sistemele
uzuale de aparare, un rol important în protectia oraselor îl
detinea si trama stradala organica: tesutul urban neregulat
împiedica eventualii intrusi sa ajunga nestingheriti la obiectivele
importante la care nu se putea accede decât strabatând un
traseu labirintic si plin de situatii neprevazute.

Elementele componente ale arhitecturii militare

Componenta principala a arhitecturii de aparare o

reprezinta zidul de incinta. Pentru a putea îndeplini functia de
aparare, zidul - construit din piatra bruta - trebuia sa fie
prevazut la partea superioara cu o serie de elemente
suplimentare. Cel mai important dintre aceste elemente
era drumul de straja care putea fi de mai multe tipuri:

Drum de straja interior, pe console din lemn;

 -5-

Drum de straja din lemn, sprijinit pe partea superioara a zidului

si iesit în consola atât spre exterior cât si spre interior;

Drum de straja interior, rezultat din subtierea zidului la partea

superioara;

Drum de straja exterior, pe console de piatra, combinat cu guri

de pacura.

Drumurile de straja pot fi

protejate suplimentar de acoperisuri în una sau doua ape. De
asemenea, partea superioara a zidului poate fi întarita
suplimentar de creneluri si merloane în care sunt
practicate guri de tragere. La partea inferioara, zidul putea fi
prevazut cu un profil de ricosare al carui rol era sa arunce
asupra asediatorilor proiectilele azvârlite de sus.

Fig. 4.

Poarta întarita
 -6-

Fig. 5. Asigurarea zidurilor de incinta cu guri de tragere (A si B)

pentru arcasi, cu guri de pacura si cu profil de ricosare.

Fig. 6 si 7. Tipuri de drumuri de straja

Un alt element important, de întarire a zidului de incinta,

era turnul. Initial turnurile aveau forme poligonale în plan dar
în timp s-a dovedit ca turnurile circulare sunt mai potrivite
deoarece ofera o vizibilitate mult mai buna decât cele cu baza
rectangulara. Peretii turnurilor erau întariti cu aceleasi elemente
utilizate pentru zidurile de incinta: creneluri si merloane, la
partea superioara, si guri de tragere dispuse decalat, pentru a
nu slabi rezistenta zidariei.

Cel mai sensibil punct care necesita o grija deosebita era

poarta. Poarta era întarita în mod obligatoriu de doua turnuri
care o margineau, iar accesul propriu-zis se facea pe un pod
ridicator, peste un sant cu sau fara apa, care înconjura zidul
exterior de incinta. Elementul de închidere al portii era hersa, o
usa masiva care glisa pe verticala si care era prevazuta la
partea inferioara cu elemente metalice ascutite, asemanatoare
dintilor unei greble.

Arhitectura rezidentiala urbana

Existenta sistemelor defensive, în lipsa carora viata în oraselor
medievale ar fi fost probabil imposibila, au determinat limitarea
suprafetei construibile din interiorul asezarilor.

-7-

Întrucât cea mai mare parte a constructiilor era constituita din

cladiri rezidentiale, economia de spatiului a avut ca urmare
definirea unui anumit tip de locuinta.

Cladirile de locuit din orasele medievale occidentale au

dimensiuni modeste, si de regula se dezvolta pe verticala. În
zonele foarte aglomerate constructiile au plan rectangular
compact; acolo unde terenul o permite, locuintele au o mica
curte, accesibila din strada prin intermediul unui pasaj îngust,
catre care se deschid scara, bucataria si alte spatii anexe. De
cele mai multe ori, la nivelul parterului se gasesc ateliere sau
pravalii, situate în contact direct cu spatiul public urban (strada
sau piata).

Accesul la zona de locuit propriu-zisa, situata la etaj, se face fie

din curtea interioara - în cazul în care aceasta exista - fie dintr-
un gang în care se gaseste scara care urca la nivelele
superioare. Separarea dintre zona privata si cea cu caracter
public denota o anumita preocupare pentru separarea
functiunilor locuintei.

Fig.
8.

Organizarea locuintei medievale urbane în plan.

  Fig. 10. Cladire cu structura

Cladirii se afla atelierul alaturi de care se gasea gangul,
accesibil  tip Fachwerk atât din atelier cât si din strada. Spatiile
de locuit erau amplasate la etajul cladirii.

-8-

Fig.
9.

Locuinta medievala urbana din sudul Frantei. La parterul

cladirii,

Fig. 11. Locuintele persoanelor

înspre strada, pravalia se deschide catre spatiul public printr-un

portic înstarite aveau panourile de

care putea fi utilizat si ca spatiu de desfacere a marfii. În

orasele medievale umplutura din materiale mai

porticele au rolul de a adaposti trecatorii de ploaie sau de

caldura excesiva. rezistente.

Materialele folosite la construirea cladirilor de locuit sunt din

cele mai diverse: piatra, caramida, lemn si paianta. De obicei
locuintele sarace erau cladite din materiale perisabile cum ar fi
lemnul si chirpiciul, în timp ce la cladirile persoanelor mai avute
se foloseau caramida sau piatra. Alegerea materialelor pentru
locuinte nu depindea însa numai de starea economica a
proprietarului, ci si de resursele locale. Astfel, în regiunile unde
abundau carierele de piatra, chiar si locuintele modeste aveau
peretii din zidarie masiva. În schimb în zonele unde nu era
piatra dar existau paduri, locuintele celor avuti erau construite
din lemn.
 -9-

În evul mediu s-au întrebuintat doua tipuri structurale: cel pe

pereti portanti din zidarie de piatra sau de caramida, si cel cu
schelet din lemn si panouri de umplutura, cunoscut si sub
numele de sistem Fachwerk. Sistemul Fachwerk era alcatuit
dintr-un schelet format din stâlpi si grinzi de lemn; spatiile
dintre piesele de lemn erau închise cu panouri de chirpici, de
caramida sau, mai rar, de piatra, care puteau fi sau nu
tencuite.

Golurile usilor si ale ferestrelor erau practicate în panourile de

închidere. Sistemul Fachwerk a fost extrem de raspândit în
nordul Frantei, în unele tari de limba germana si în Anglia.

Cladirile publice

O data cu renasterea modului urban de viata s-a produs si o

diversificare a programelor de arhitectura. Multa vreme,
arhitectura religioasa si arhitectura de aparare s-au aflat în
prim plan. În momentul în care orasele au devenit prospere, pe
lânga fortificatii si biserici, oamenii au început sa construiasca -
în folosul comunitatii - si alte tipuri de cladiri, cu destinatii din
cele mai diverse.

O cladire deosebit de importanta pentru un oras liber

era primaria, constructie în care se tineau adunarile celor care
se ocupau de administrarea asezarii. Primele primarii au fost
construite în secolul al XIIlea. La parterul acestora se gaseau
arsenalul si depozitele orasului, iar la etaj se afla sala de
întruniri. Elementul distinctiv al primariei era turnul-clopotnita
care anunta orele si avertiza populatia în caz de primejdie; pe
lânga rolul strict functional turnul primariei îndeplinea si o
functie cu caracter simbolic, de reprezentare a comunitatii.

Alte cladiri publice importante pentru orasul medieval

erau casele de breasla. Acest program se iveste ca urmare a
înfloririi vietii economice care a antrenat aparitia si dezvoltarea
corporatiilor. Tot din categoria programelor publice de
arhitectura fac parte scolile si spitalele care tineau de obicei
de asezamintele religioase.

-10-

De asemenea nu trebuie omise baile publice, extrem de

importante pentru igiena cetatenilor.

De o anumita atentie s-au bucurat si o serie de lucrari cu

caracter edilitar, cum ar fi podurile.

Arhitectura religioasa

Rolul important pe care-l detinea biserica în viata comunitatilor

medievale a avut ca urmare acordarea unei atentii deosebite
arhitecturii religioase. În cadrul acestui program s-au facut cele
mai mari progrese, atât în ceea ce priveste tehnicile si
materialele de constructie cât si exprimarea plastica.

Arhitectura religioasa grupeaza atât constructii izolate, ca

biserica sau capela, cât si ansambluri complexe cum ar fi
mânastirea sau catedrala. Mânastirile întemeiate în decursul
secolului al XIlea pastreaza modelul stabilit cu doua veacuri în
urma, la Sankt Gallen. Nucleul ansamblului îl reprezinta
biserica, pe a carei latura sudica se afla claustrul înconjurat de
portice. Claustrul reprezinta centrul vietii monastice, înspre
care se orienteaza dormitoarele, refectoriul si biblioteca. În
apropierea dormitoarelor se afla baia comuna iar lânga
refectoriu se gaseau bucataria si depozitele de alimente. În
afara zonei destinate monahilor existau o serie de spatii anexe
si încaperi pentru servitori. Tot în exteriorul ansamblului, dar
apartinând acestuia, se puteau afla un han pentru pelerini si un
spital. Un loc important în cadrul complexului mânastiresc îl
ocupa locuinta abatelui, cladire în care erau gazduite
persoanele de vaza care poposeau la manastire.

Catedrala este la rândul ei un complex cu destinatie religioasa

care îndeplineste functia de sediul episcopal. Ca si în cazul
mânastirii centrul complexului îl reprezinta tot biserica; alaturi
de cladirea de cult, de dimensiuni impresionante, exista o serie
de alte cladiri printre care se numara palatul episcopal, scoli,
spitale, etc.
 -11-

BIBLIOGRAFIE

https://www.scritub.com/stiinta/arhitectura-constructii/
Arhitectura-evului-mediu-occid18410242424.php
-12-