Turcia Constantinopol

A fost capitala Imperiului Roman. A fost construit pe şapte coline, împărţit în 14 regiuni şi
era străbătut de un râu. A fost centrul politic, administrativ, economic, religios şi cultural al
imperiului. Era un oraş exotic, aglomerat, cu cele mai somptuoase temple şi palate luxuriante.
Acest oraş a fost martor la faptele simple ale unor generaţii întregi de locuitori, de la parade
triumfale, inaugurări ale unor construcţii monumentale, ceremonii, încoronări, lupte politice,
asedii, descoperiri, tranzacţii, capodopere culturale, crime şi comploturi. Era un oraş al
divertismentului şi al modei care a prosperat de pe urma comerţului. Bine întărit, poziţionat şi
apărat, oraşul avea să-şi menţină gloria milenară, respingând multe asedii inamice și
rămănând cel mai mare oraş al creştinităţii. Acesta a fost Constantinopolul, Noua Romă. 29
mai 1453.
Constantinopolul (Istanbul de azi), oraşul prosper şi glorios de altă dată, este atacat în valuri
succesive de ieniceri de elită. Secţiuni din zidurile care păreau că vor străjui etern oraşul erau
distruse de tunurile de mare calibru din fier ale turcilor, super-armele de distrugere în masă ale
secolului XV. Chiar dacă trupele bizantine şi genoveze panicate erau copleşite de forţele
otomane, însuşi împăratul bizantin, Constantin al XI-lea, şi-a aruncat regalia purpurie şi a
condus ultimul atac de apărare, până când a fost doborât.

Constantinopolul este ocupat de forţele turceşti ale sultanului Mahomed al II-lea după 57 de
zile de asediu. La catedrala Hagia Sofia s-a desfăşurat ultima liturghie creştină, unde se
refugiaseră mulţi dintre cei care nu au putut contribui la apărarea oraşului, ca femei, copii şi
bătrâni. Din nefericire, nici catedrala n-a fost scutită de jaf căci invadatorii au spart uşile,
sperând că cele mai mari comori ale oraşului se aflau în catedrală. Catedrala a fost profanată
şi jefuită, iar enoriaşii au fost luaţi sclavi, femeile au fost violate, iar bătrânii şi copii au fost
ucişi. Sultanul a ordonat transformarea catedralei într-o moschee. Un ulama (învăţat
musulman) s-a urcat pe amvon şi a recitat Șahada. Păşind pe ruinele palatului Boukoleon,
cunoscut ca Palatul Cezarilor, sultanul Mahomed al II-lea a rostit cuvintele celebre:
„Păianjenul ţese draperii în palatul Cezarilor;bufniţa vesteşte ceasurile în turnurile lui
Afrasiab”.

Ocuparea otomană a fost doar un capitol din îndelungata istorie a oraşului, cu momente de
glorie şi decandenţă. Căci ruinele cu vârste înaintate, cândva monumente grandioase ale
acestui oraş nemuritor, au multe istorisiri despre fapte măreţe şi momentele de cumpăna la
care au fost martore.

Străvechiul Byzantion (657 i.en.-324 e.n.)

Populaţie:30 000 de locuitori

Povestea oraşului începe dinainte să dobândească denumirea de „Constantinopol”. A fost

fondat în anul 657 î.e.n. de către colonişti greci din oraşul-stat Megara, aflaţi în căutare de
aventuri, teritorii şi oportunităţi. Fondatorul ar fi fost Byzas conform legendei. Oraşul şi-a
menţinut independenţa ca oraş-stat până când a fost anexat de regele Darius I al Imperiului
Persan în 512 î.e.n. Darius îl vedea ca pe un potenţial loc pentru construirea unui pod din
strâmtoarea Bosfor către Europa. A rămas sub stăpânirea perşilor până în 478 î.e.n.. când o
coaliţie de greci conduşi de generalul spartan Pausianias a contracarat invazia persană.
Oraşul-stat a fost capturat de greci şi subordonat atenienilor şi ulterior spartanilor după 411
î.e.n. În secolul IV î.e.n., însuşi regele Filip al II-lea Macedoniei, a încercat să-l asedieze, asta
până când conform legendei, câinii oraşului au lătrat şi au alertat locuitorii care au trecut în
apărare. În 150 î.e.n., Byzantion a încheiat un tratat cu Roma aflată în ascensiune, oferind
tribut în schimbul recunoaşterii statutului de independenţă. Era recunoscut pentru poziţia sa
geografică, fiind dificil de asediat şi capturat, căci era amplasat la intersecţia celor două mari
axe comerciale:una verticală care unea bazinul pontic prin Marea Marmara şi Marea Egee de
Marea Mediterana, şi cealaltă, orizontală, terestră, care unea Europa de Asia. În mod
regretabil, împăratul roman Septimius Severus l-a asediat, capturat şi l-a distrus. Istoricul
Cassius Dio l-a criticat pentru că a distrus un oraş cu potenţial ce putea să devină o baza de
operaţiuni împotriva barbarilor din Pontus şi Asia. Severus l-a reconstruit spre sfârşitul
domniei, redenumindu-l Augusta Antonina, fortificându-l cu noi ziduri, cunoscute ca Zidurile
lui Severus.

Fondarea oraşului lui Constantin (324-337)

Suprafaţa oraşului după construirea zidurilor constantiniene:6 km2

Populaţie:150 000 de locuitori

18 septembrie 324, Chrysopolis:locul bătăliei dintre doi împăraţi:Constantin din vest şi

Licinius din est. Iniţial, cei doi împăraţi erau amici şi colaboraseră împotriva altui împărat
rival, Maxentius. Constantin, care a avut o viziune în anul 312 ce l-a convins să se
convertească la creştinism şi l-a motivat să-l înfrângă pe Maxentius, era hotărât să preia
conducerea ca unic împărat al unui imperiu unitar. După ce a încheiat o alianţă prin care s-a
căsătorit cu sora lui Constantin, Licinius şi-a înfrânt şi el la rândul său rivalul din est,
Maximinus Daia, dobândind conducerea provinciilor orientale. Alianţa s-a dovedit friabilă
căci numai unul singur putea să fie împărat. Licinius a suferit o înfrângere catastrofală în
bătălia maritimă de pe Hellespont. La Crysopolis, armata lui Licinius lupta sub semnul
străvechilor zei păgâni, pe când armata lui Constantin lupta sub stindardul creştin, labarum.
Licinius, superstiţios, a interzis trupelor să se uite la el. Constantin, printr-o manevră
ingenioasă, a lansat un atac frontal masiv asupra trupelor lui Licinius, acestea din urmă fiind
nimicite. Licinius s-a predat la Nicomedia, iar Constantin l-a iertat, dar după câteva luni i-a
ordonat execuţia. Constantin a devenit astfel unicul împărat fără rival al unui imperiu unitar.
Constantin a început să iniţieze reforme pentru a consolida biserica creştină. Vedea însă Roma
ca un oraş slab şi decadent ce şi-a pierdut gloria de altădată, fiind plin de politicieni corupţi
şi o masă de populaţie sărăcită. Constantin simţea nevoia să-şi schimbe reşedinţa. A văzut
Byzantion ca un oraş ideal, prosper, bine păzit şi poziţionat, fiind înconjurat de apă din trei
părţi, uşor accesibil pe uscat doar dinspre vest, având acces la frontierele dunărene şi
eufratiene. O legendă spune că împăratul Constantin a avut o inspiraţie divină.

Împăratul, cu lancea în mâna, a trasat conturul suprafeţei oraşului ghidat de Isus . Legenedele
au avut un rol ideologic şi propagandistic.Au fost aduşi lucrători din toate părţile, precum şi
materiale, iar pentru înfrumuseţare, au fost folosite monumente păgâne din Roma, Atena,
Alexandria, Efes şi Antiohia. La lucrări au participat chiar 40 000 de goţi foederaţi.

Lucrările de construcţie a oraşului au început în noiembrie 324 şi s-au încheiat în 336, oraşul
fiind inaugurat pe 11 mai 330.Noul oraş, ca şi Roma, era străbătut de un râu-Lykos, a fost
construit pe şapte coline, împărţit în 14 regiuni, era ornamentat şi dotat cu clădiri publice,
devenind un oraş demn de statutul de metropolă imperială. Noul oraş nu avea însă
prerogativele vechii Rome, neavând pretori, tribuni sau chestori, ci doar un proconsul. Avea
senatori cu titluri de clarus, nu de clarissimus ca în Roma. Nu avea utilităţi şi servicii de
almentare, poliţie, statui, temple, canale, apeducte ca Roma. Marmura, coloanele, columnele,
chiar şi uşile şi gresia au fost confiscate din alte temple ale imperiului şi transportate la noul
oraş. Multe dintre lucrările artistice greco-romane au fost transportate pe străzile noului oraş.
Împăratul a stimulat mutarea multor cetăţeni în noul oraş, oferindu-le noilor locatari terenuri
drept cadouri. Pe 18 mai 332, Constantin a anunţat distribuirea gratuită de alimente către
locuitorii noului oraş. 80 000 de raţii de mâncare erau oferite zilnic din 117 de puncte de
distribuire în întregul oraş. A adus aristocraţia din Asia Mică să clădească palate în noul oraş.
Constantin a numit noua piaţă centrală al vechiului Byzantium ca Augustaeum, fiind pavată
cu marmură. În piaţă se vindeau manuscrise şi se executau pedepsele publice. Noul senat-
curia a fost instaurat în basilica din partea estică. În partea sudică a pieţei a fost construit
marele palat imperial cu o intrare principala ceremonială din bronz.

În complexul Palatului Imperial era Sala celor 19 paturi ce dată din secolul IV,
fiind câte nouă paturi de fiecare latura, această sala fiind utilizată pentru dineuri şi
cine festive, aproape fiecare sărbătoare civilă şi religioasă fiind urmată de un dineu
la care participau şi invitaţii împăratului, şi principala sală de desfăşurare a
ceremoniilor, Sala de Aur, construită în secolul VI, semănând cu Bazilica San
Vitale, pereţii fiind împodobiţi cu aur, copacii decoraţi cu nestemate şi păsări de aur
ce cântau melodii, iar tronul din aur masiv era flancat de doi lei din aur, ca şi cum
părea că cobora treptat din cupola sălii, până ajungea la nivelul
pardoselii.Principala Poartă a Palatului Imperial era o poartă din bronz, fiind
refăcută în secolele VI-X, deasupra fiind construită o capelă. Până în timpul crizei
iconoclaste, poarta era decorată cu portretul lui Hristos.

Lângă palat a fost construit Hipodromul pentru cursele de cai, echivalentul unui „stadion de
azi” care putea găzdui 80 000 de spectatori. Hipodromul avea o intrare principala în partea
nordică, partea monumentală. De o parte şi de altă erau grajdurile unde erau ţinuţi caii. În
momentul în care începea cursa, porţile erau deschise. Deasupra intrării monumentale erau
trei cai de bronz auriţi. Caii de bronz se află în prezent în Piaţa San Marco. Constantin a
renovat Băile publice ale lui Zeuxippus . La vestul intrării către Augustaeum a fost Million,
monument ce măsură distanţele în Imperiul Roman de Est. Partea centrală a
Constantinopolului a fost utilizată pentru construirea mănăstirilor şi multe locuinţe se aflau în
zona ţărmului. Nu exista un sistem de canalizare, de aceea tăbăcării aruncau pieile în mijlocul
oraşului. Dinspre Augustaeum a fost construit Strada Mese, dotată cu colonade. Coborând de
pe prima colină şi urcând pe a doua colină, strada traversa la stânga Pretoriumului sau curtea
de judecată, se întindea apoi către Forumul lui Constantin unde era a două clădire a Senatului
şi o columnă cu o statuie aurită a lui Constantin în postura zeului Helios, încoronat cu un halo
cu şapte raze, cu privirea spre răsăritul Soarelui (ceea ce ne arată că străvechea religie romană
politeistă încă se mai menţinea). Turnul lui Constantin cel Mare se afla pe stradă Mese, având
formă circulară, împodobit cu statui. Statuia lui Constantin s-a prăbuşit în urma unui cutremur
. De aici, strada Mese se prelungea către Forumul Taurului şi apoi spre Forumul Bovis, şi se
termina pe cea de-a şaptea colină Xerolophus şi către Poartă de Aur a Zidului Constantinian.
Cisterna Basilică a fost construită pentru a alimenta oraşul cu apă.

Un medalion figura la aceea vreme, ce prezenta busturile a două femei cu cască şi

lauri (cele două Rome, cea veche şi cea nouă), însă numai una purta sceptrul
imperial. Noua Romă trebuia să restabilească vitalitatea şi prosperitatea imperiului
şi să menţină unitatea acestuia. Între zidurile sale avea să se realizeze fuziunea
elementelor romane, greceşti, orientale şi creştine.

Pe 11 mai, anual, aveau loc festivităţi de cerebrare a construirii oraşului, manifestate prin
jocuri la hipodrom, procesiuni în jurul unui car alegoric care transporta statuia împăratului,
înălţată pe coloana de porfir, construită pe timpul lui Constantin. Primul perfect al oraşului a
fost Honoratus care a preluat mandatul din 359 până în 361. Noul oraş avea să poarte numele
de Constantinopol-oraşul lui Constantin.

Constantinopolul în perioada marilor migraţii (337-527)

Suprafaţa oraşului după construirea zidurilor theodosiene:14 km2

Populaţie:250 000 de locuitori

9 august 378, Adrianopol. Împăratul Imperiului Roman de Est, Valens, umbla abandonat de
gărzile sale pe un câmp de luptă. Majoritatea cavaleriei sale a dezertat, iar trupele sale de
soldaţi au fost nimicite în urma unei ambuscade a unor vizigoţii revoltaţi. Se spune că a
scăpat cu o gardă şi s-a adăpostit într-o cabană de ţărani. Cabana a fost incendiată de vizigoţi,
împăratul Valens pierind în flăcări. Înfrângerea romanilor la Adrianopol a produs panică şi
agitaţie în imperiu, mai ales la Constantinopol.

Palatul Hebdomon, construit chiar din ordinul său, pe malul Propontidei, în apropiere de
Poarta de Aur, a fost locul unde toţi împăraţii, de la Zeno la Vasilisc, au fost încununaţi şi
aclamaţi. Un apeduct numit după numele său avea să alimenteze oraşul cu apă adusă de la 100
km de oraş .

În 381, importanţa oraşului a fost recunoscută, al doilea conciliu ecumenic desfăşurându-se în

acest oraş. Prin canonul al III-lea se recunoştea poziţia Episcopului de Constantinopol. În 395,
oraşul a devenit oficial capitala Imperiului Roman de Răsărit. În 451 s-a desfăşurat cel de-al
IV-lea conciliu ecumenic la Calcedon, iar prin canonul al XXVIII-lea, se stabilea că primul
loc aparţinea vechii Rome, dar părinţii acordau onoruri egale religioase şi politice şi noii
Rome-Constantinopol, acesta bucurându-se de prezenţa împăratului şi a senatului. Senatul a
fost creat de Constanţiu al II-lea, fiul acestuia.

Teodosiu I, care a unit imperiul pentru ultima dată, a fondat Biserica Sfântului Ioan
Botezătorul pentru a adăposti craniul acestuia, a ridicat un stâlp memorial în Forumul
Taurului şi a transformat templul zeiţei Afrodita într-un sediu al perfectului pretorian.
Arcadius a construit un nou forum numit după el în apropierea zidurilor constantiniene.

Teodosiu al II-lea a fortificat capitala imperiului roman de est cu noi ziduri de 18 metri
înălţime pentru a preveni invazia hunilor conduşi de Uldin, ce a avansat spre Tracia . Aceste
ziduri impenetrabile care păreau că vor rezista şi vor apăra capitala pentru eternitate . În 425,
Teodosiu a fondat o universitate în apropiere de Forumul Taurus. În timp ce Roma decădea şi
era jefuită de vizigoţii lui Alaric, ba de vandalii lui Genseric, sau ameninţată direct de hunii
lui Attila, Zidurile Constantinopolului se dovediseră impenetrabile şi nicio populaţie
„barbarica” nu cuteza să asalteze capitala ce prospera datorită legăturilor strânse cu bogatele
provincii orientale.
Au loc dese ciocniri între cele două deme, precum cele din 445 ce au fost extrem de violente,
începute la hipodrom şi continuate pe străzile oraşului. Demele participau la desemnarea şi
aclamarea împăratului. Locul de întâlnire dintre împărat şi poporul imperial era hipodromul,
deşi aceştia nu prezentau rezultatele politicii.

Forumul lui Teodosius cel Mare avea formă pătrată, preluat după modelul forumului de la
Roma. Acolo erau gravate marile victorii ale acestuia. Strada Mese ajungea până la poartă de
aur a oraşului. Porţile erau placate cu foiţa de aur şi capela din zidul lui Constantin era
decorată cu statui. Zidul lui Teodosius al II-lea avea trei porţi, una mare centrală de aur, în
care intra împăratul, între două porţi mai mici, iar pe zid erau înălţate statuie unor
elefanţi.Zidul lui Constantin nu a rezistat, pe când din zidul lui Teodosius s-au păstrat mici
porţiuni, acesta fiind construit între 408-413.

Apa adusă era păstrată în cisterne imense. Cisterna Basilica a fost construită în secolul IV şi
refăcută de Iustinian. Se spune că turcii au descoperit-o abia în timpul unei secete puternice.
Exista o cisternă în Palatul Imperial, însă nu a rezistat.

Constantinopolul în epoca lui Iustinian (527-565)

Populaţie:500 000 de locuitori

13 ianuarie 532, Constantinopol-în Hipodrom, bandele au declanşat dezordine şi violenţă pe

străzi, luând amploare o revoltă majoră împotriva împăratului Iustinian, tânăr şi fără
experienţă, care atunci era preocupat cu tratativele cu perşii. Bandele erau alcătuite din
ortodocşi şi monofiziţi care îşi disputau credinţele şi erau organizaţi în deme ce se diferentiau
prin culori, ranguri sociale şi convingeri religioase. Erau precum simpatizanţii unor partide
politice sau microbiştii unor echipe de fotbal de azi.

Răsculaţii strigau „Nika” (Victorie) şi doreau înlăturarea împăratului . Incendiile produse de

ei au cuprins şi Bazilica Sfânta Sofia, biserica aflată la nord de Augstaeum, şi au înconjurat
Hipodromul de lângă palatul imperial gata să-l asalteze. Unii senatori au văzut evenimentul ca
pe o oportunitate de a-l înlătura pe împărat după un conflict privind impozitele. Răsculaţii
erau înarmaţi şi erau controlaţi de aliaţii lor din Senat. Doreau demiterea perfectului Ioan
Capadocianul, responsabil pentru colectarea impozitelor, a chestorului Tribonian, responsabil
pentru rescrierea codului de legi şi înlăturarea împăratului Iustinian. Anarhia se instalase în
Constantinopol. Chiar când era gata să cedeze şi să se retragă, împăratul Iustinian a fost
motivat şi încurajat de nevasta sa, împărăteasa Teodora, ce i-a spus „Dacă numai în fugă e
mântuirea, refuz să fug. Cei care au purtat coroana nu trebuie să supravieţuiască pierderii ei.”
Împăratul era gata să evacueze palatul, căci marea îi era accesibilă. Dar Teodora a insistat că
ea va rămâne în oraş, spunându-i că „regalitatea este un giulgiu purpuriu”. Iustinian,
îmbărbătat de cuvintele împărătesei, a ordonat reprimarea brutală a revoltei. 30 000 de
răsculaţi au fost ucişi.

În anul 533, înainte de plecarea în campanie din Africa, corabia generalului Belizarie a fost
ancorată în faţa palatului imperial. Patriarhul a oferit rugăciuni pentru succesul campaniei. La
întoarcerea sa din 534, victorios, generalul se întoarce cu comorile romanilor recuperate din
mâinile vandalilor învinşi. Comorile ce proveneau din Templul de la Ierusalim, jefuite de
romani în anul 70, aduse în Cartagina de către vandali după jefuirea Romei în 455, aveau să
fie de acum înainte depozitate în Biserica Sfântului Polieuct, fie în Biserica Învierii sau
Biserica Nouă. Hipodromul a căpătat o semnificaţie politică tot mai mare, căci era locul unde
împăratul era aclamat de către popor şi se adresa ori îi critică deschis pe senatori şi miniştri.
Ordinea publică devenise o chestiune politică critică pentru împăratul Iustinian.

Iustinian le-a ordonat arhitecţilor Anthemius din Tralles şi Isidor din Milet să construiască o
nouă catedrală, Hagia Sofia, în locul bisericii incendiate. Se spune că această minune
arhitecturală creştină decorată cu mozaicuri interioare are o cupola ce pare să fie susţinută de
însuşi Dumnezeu. Era direct conectată cu palatul, încât familia imperială putea să participe la
liturghii fără să mai traverseze străzile. Inaugurarea a avut loc pe 26 decembrie 537, împăratul
exclamând:„Oh, Solomon, te-am întrecut!”. Hagia Sofia a necesitat 20 000 de livre de aur
pentru a fi construită. Tot Iustinian a ordonat arhitecţilor să renoveze biserica sfinţilor apostoli
construită de Constantin, concepute să aibă forma unei cruci transversale cu cinci cupole şi
ornamentate cu mozaicuri frumoase. Această biserică avea să devină locul de veci a tuturor
împăraţilor bizantini. Iustinian s-a preocupat de alte aspecte ale oraşului şi a dat legi prin care
interzicea construirea clădirilor la o înălţime mai mare de 30 metri. Deşi ciuma a ucis 40%
dintre locuitorii oraşului, populaţia a atins numărul de 500 000 de locuitori în timpul domniei
lui Iustinian.

Din păcate, aventurile şi campaniile lui Iustinian aveau să se dovedească falimentare şi fatale
pentru imperiu pe termen lung.

Constantinopolul în evul întunecat bizantin (565-717)

Populaţie:250 000 de locuitori

Din secolul al VII-lea, avarii şi bulgarii au început să-şi impună controlul asupra Balcanilor,
ameninţând Constantinopolul dinspre vest. Din est ameninţau perşii sasanizi ce ameninţau
provinciile orientale. Heraclius, fiul unui exarh din Africa, a navigat spre capitală şi s-a
proclamat împărat. Găsind oraşul într-o situaţie militară deplorabilă, era decis să mute capitala
la Cartagina, dar a fost convins de populaţia oraşului să se răzgândească. Cetăţenii îşi
pierduseră dreptul la grâu gratuit din 618 când Heraclius realizase că oraşul nu mai era
alimentat cu cereale din Egipt în urma războaielor cu perşii. Populaţia capitalei a început să
scadă la jumătate. Heraclius a reuşit totuşi să între pe teritoriu persan şi să restaureze status
quo-ul bizantin în 628.

Din 674 până în 678, s-a declanşat seria de atacuri musulmane din Peninsula Arabă abia
islamizată. Provinciile orientale au fost pierdute, iar teritoriul bizantin a fost redus la Asia
Mică şi Balcani. Dar zidurile teodosiene impenetrabile şi „focul grecesc” aveau să ţine
Constantinopolul păzit încă mult timp de acum înainte. Însuşi Khan Tervel al Bulgariei,
canonizat ulterior, a contribuit la salvarea Constantinopolului în cel de-al doilea asediu,
primind titulatura de salvatorul Europei.

După cucerirea Ierusalimului de arabi, Constantinopolul revendica titlul de centru al lumii

creştine. Heraclius a adus Sfânta Cruce la Constantinopol unde a rămas până în 1204.

Constantinopolul în timpul renaşterii macedonene (717-1025)

Populaţie:800 000 de locuitori

Din vara 717, flota arabă devasta comunităţile rurale, colecta provizii şi prăduia oraşele.
Armata arabă a ajuns la Constantinopol, izolandu-l, construind un zid de asediu dublu din
piatră. Împăratul Leo era gata să ofere o răscumpărare în aur, dar Maslama, comandantul arab,
i-a transmis că nu poate încheia pace cu învinşii. Flota arabă a sosit la 1 septembrie şi a impus
blocada asupra capitalei, tăind linia de comunicaţie dintre Bizanţ şi Marea Neagră. Dar un
escadron bizantin i-au atacat cu „focul grecesc”, produs incendiar de calităţile napalmului ce
nu putea fi stins decât cu nisip şi urină. Vase întregi au fost incendiate. Leo a organizat un lanţ
de vase între oraş şi Galata, blocând intrarea în Cornul de Aur. Iarna anului 718 a fost foarte
dură pentru arabi. Neavând provizii, arabii erau înfometaţi şi au ajuns să-şi mănânce cămilele
şi caii, ba chiar au recurs la canibalism. Unii au măturat zăpada şi au mâncat muguri. Armata
arabă a fost devastată de foamete şi epidemii. În primăvară, deşi au venit întăriri noi, şi
Constantinopolul a primit ajutorul bulgarilor. Pe 15 august 718, primind ordine de la Califul
Umar, Maslama şi-a retras armata după 13 luni de asediu. Părea că oraşul Constantinopol era
încă păzit de Fecioara divină.

Anul 740. Împăratul Leo al III-lea a iniţiat un program de renovare a zidurilor teodosiene ce
erau deteriorate de atacurile frecvente, finanţat de o taxă specială aplicată tuturor cetăţenilor
imperiului.

Teodora, văduva împăratului Teofilus, mort în 842, a jucat un rol că regent cât Mihai al III-lea
era încă minor. Mihai, când a preluat tronul în 856, a devenit recunoscut pentru beţiile sale.
Apărea în stare de ebrietate la hipodrom într-un car şi ridiculiza religia. A exclus-o pe
Teodora din palat, exilând-o la o mănăstire din Gastria. Mihai a fost asasinat în anul următor,
iar Teodora a fost eliberată, trăind în palatul Sfântului Mamas şi primind o reşedinţa rurală în
Palatul Anthemian.

În 860, din Kiev, Askold şi Dir, doi şefi varegi, au traversat Bosforul cu 200 de vase,
devastând mănăstirile şi alte proprietăţi din Insulele Prinţului. Oryphas, admiralul flotei
bizantine, l-a alertat pe împăratul Mihai care a respins invazia cu multă cruzime.

În anul 980, împăratul Vasile al II-lea a primit un cadou de la Prinţul Vladimir de Kiev:6000
de războinici varegi.Vasile şi-a format astfel o gardă nouă, cunoscută ca Garda Varegilor,
recunoscută pentru ferocitate şi loialitate. În 1038 a fost dispersată în cartiere de iarnă în
thema Thracesiana după ce un vareg a încercat să violeze o ţărancă ce s-a apărat şi l-a ucis
până la urmă. Varegii i-au aplaudat gestul, oferindu-i posesiuni şi au expus corpul
varegului violator în public fără înmormântare. După moartea împăratului, varegii au jefuit
palatele imperiale.

Cartea Eparhului, care datează din secolul al X-lea, oferă descrieri detaliate despre viaţă
comercială şi organizarea oraşului din acele vremuri. Negustorii erau organizaţi în corporaţii
supravegheate de Eparh, care se preocupă de chestiuni privind producţia, preţurile, importul şi
exportul. Fiecare ghildă deţinea monopol. În timpul crizei iconoclaste din secolele VIII-IX,
statui, icoane şi picturi creştine au fost distruse, inclusiv portretul lui Hristos de pe uşile porţii
Chalke. Constantin al V-lea a convocat conciliul din 754 în care condamnă venerarea
icoanelor, de aceea, de acum se pictau doar copaci, plante şi animale. Biserica Sfintei
Fecioare din Blachernae părea că a fost transformată într-un „depozit de fructe şi crescătorie
de păsări”. După moartea lui Leo al IV-lea în 780, împărăteasa Irina a legalizat venerarea
icoanelor după cel de-al doilea conciliu de la Niceea din 787. Criza iconoclastă a revenit în
secolul IX, fiind rezolvată de împărăteasa Teodora în 843 care a restaurat venerarea icoanelor.
Relaţiile dintre Roma şi Constantinopol se tot înrăutăţeau.
Palatul imperial a fost mărit de succesorii lui Constantin până în secolul XI, devenind un
complex de apartamente în care locuiau membrii familiei imperiale şi anturajul, biblioteci,
capele, biserici, birouri şi un penitenciar, decorat şi ornamentat de grădini şi terenuri de joc. În
secolul XI, clădirile aflate în cadrul complexului aveau 100 de hectare, fiind dificil de
întreţinut, Reşedinţa imperială a fost ulterior mutată la Palatul Blacherne. În secolul IX,
împăratul Teofil a construit palatul Bucco Leon.

Constantinopolul Comnenilor (1025-1185)

Populaţie:450 000 de locuitori

În secolul al XI-lea, după catastrofala înfrângere de la Manzikert a bizantinilor în faţa turcilor,

teritoriul imperiului s-a redus enorm. Papalitatea de la Roma şi Pariarhia de la Constantinopol
s-au separat definitiv. Sub dinastia comnenilor, Bizanţul şi-a mai revenit. Dar în anii 1090-
1091, pecenegii au atacat zidurile Constantinopolului. Împăratul Alexius I, cu ajutorul
kipcakilor, i-a anihilat pe invadatori. În 1096, participanţii la prima Cruciadă s-au întrunit în
capitală pentru a planifica cucerirea Ierusalimului.

Ioan al II-lea a construit mănăstirea Pantocratorului cu un spital ce era dotat cu 50 de paturi

pentru săraci. Cu restaurarea guvernului central, imperiul s-a îmbogăţit, dar totuşi, cantitatea
banilor în circulaţie a crescut dramatic. A fost construit Palatul Blachernae, cu lucrări rafinate
de artă. Comerţul a prosperat cu oraşele-state italiene. Comercianţi veneţieni veneau la
Constantinopol pentru a-şi vinde produsele şi chiar şi-au construit bresle în nordul Coastei de
Aur. În timpul domniei împăratului Manuel I Comnenul, numărul străinilor în oraş crescuse la
60-80 000. Oraşul cuprindea şi o mică comunitate de 2500 de evrei. După moartea lui Manuel
I, a urmat o perioadă de anarhie. Prinţesa latină Maria din Antiohia a acţionat ca regent pentru
fiul ei surogat. Favoriza negustorii latini şi marii aristocraţi. A fost înlăturată de Andronikos I
Comnenul având sprijin popular. A urmat o serie de masacre:zeci de mii de locuitori latini din
vest au fost ucişi, inclusiv femeile, bolnavii şi copii, şi locuinţe şi biserici au fost jefuite.
Cardinalul şi legatul papal, Ioan, a fost decapitat. Capul său a fost agăţat de coada unui câine
şi târât pe străzi.Câţiva ani mai târziu, însuşi Andronikos a fost depus şi predat mulţimii care
l-au torturat şi executat sumar pe Hipodrom. Pe plan artistic, mozaicurile erau tot mai realiste.
Bucăţi de fildeş portretizau animale viu colorate-lei, elefanţi, vulturi şi grifoni. Biserici şi
capele din Europa apuseană se inspirau după arta bizantină.

Constantinopolul în timpul exilului imperial (1185-1261)

Populaţie:200 000 de locuitori

Pe 25 iulie 1197, Constantinopolul a fost cuprins de un incendiu care a devastat cartierul latin
şi zona din jurul Porţii Droungaros de pe Coasta de Aur. În 1203, comandanţii unor armate de
cruciaţi ce trebuiau să se îndrepte spre orient, Filip de Suabia, Bonifaciu de Montferrat şi
Dogele Veneţiei, excomunicaţi de papă, au pus la cale jefuirea Constantinopolului. L-au
susţinut pe Alexius, fiul împăratului înlăturat, Issac. Dar Alexius al III-lea, nefiind pregătit şi
neavând experienţă, cruciaţii au ocupat Galata, au distrus apărarea Coastei de Aur şi au intrat
în port. Alexius a fugit, iar Alexius al IV-lea, noul împărat, a găsit trezoreria aproape goală.
Neputând să se ţină de promisiunile făgăduite cruciaţilor, în ianuarie 1204, protovestiaritusul
Alexius Murzuphlus a incitat la revoltă pentru a-l intimida pe împărat. Marea statuie a Atenei,
creată de Fidias în antichitate, a fost distrusă. În februarie, Alexius al IV-lea a fost închis şi
executat, iar Murzuplhus a preluat conducerea. A încercat să repare zidurile şi să reorganizeze
viaţa socială, dar trupele şi gărzile erau demoralizate . Cruciaţii au condus un alt atac pe 6
aprilie, dar fără succes. Pe 12 aprilie au reuşit să atace Coasta de Aur. Alexius al V-lea a fugit
şi el. Cruciaţii au jefuit, terorizat şi vandalizat Constantinopolul trei zile. Caii din bronz de pe
Hipodrom au fost trimişi la Veneţia, la Basilica Sfântului Marcu. Statuia lui Hercule şi alte
capodopore sculpturale au fost distruse. Biblioteca Constantinopolului a fost distrusă şi
lăcaşuri de cult au fost devastate şi jefuite. Până şi mormintele împăraţilor din Biserica
Sfinţilor Apostoli au fost vandalizate. Mii de civili au fost ucişi cu sânge rece, iar femeile au
fost violate. Se spune că au fost furaţi 900 000 de mărci din argint, care au fost împărţite între
cruciaţi. Hagia Sofia a fost vandalizată de soldaţi francezi şi flamanzi care dărâmau perdelele
de mătase şi distrugeau cărţile sfinte şi icoanele. Unii se îmbătau voioşi în altar şi o prostituată
a fost pusă pe tronul patriarhului să cânte o melodie franceză obscenă. Călugăriţele au fost
batjocorite în mănăstirile lor. Dogele Veneţiei s-a instalat la Palatul imperial. Pentru
următorul secol, Constantinopolul a devenit reşedinţa Imperiului Latin. Populaţia a scăzut
masiv, oraşul a sărăcit şi a ajuns într-o stare deplorabilă, o treime din populaţie ajungând să
cerşească pe străzi. Numeroşi curteni, nobili şi clerici au fost exilaţi. Hagia Sofia a devenit
Patriarhia Latină a Constantinopolului. Zidurile erau tot mai slăbite de trecerea timpului şi
cutremure. Bronzul şi plumbul erau extrase de pe acoperişurile clădirilor abandonate.
Sculpturile monumentale şi alte capodopere artistice din metale preţioase erau topite pentru a
fi produse monede.

Constantinopolul avea să fie recapturat de bizantinii conduşi de împăratul niceean Mihai al

VIII-lea Palaiologos în 1261. Însă nimic nu mai avea să readucă oraşul la vremurile prospere
şi stabile.

Constantinopolul:de la palaiologieni la otomani (1261-1453)

Populaţie:40 000 de locuitori

Palatul Blachernae a devenit reşedinţa imperială căci Marele Palat de pe malurile Bosforului
ajunsese o ruină. În 1348, genovezii au construit Turnul de piatră Galata. Populaţia fiind în
scădere, împăratul Mihai al VIII-lea a repopulat oraşul cu rezidenţi ce au fugit din oraş şi i-a
relocat pe greci din Pelepones. Deşi populaţia crescuse pentru un timp la 70 000, ciumă
neagră a devastat Constantinopolul.

Numai trebuia decât ca asediul otoman să încheie această istorie fabuloasă a oraşului. Din 2
aprilie până pe 29 mai 1453, Constantinopolul a fost asediat de forţele otomane conduse de
tânărul sultan, Mahomed al II-lea. Forţe otomane alcătuite din 100 000-200 000 de soldaţi, cu
70 de tunuri de mare calibru şi 100 de vase au asaltat capitală bizantină care era apărată de 10
000 de soldaţi bizantini conduşi de împăratul Constantin al XI-lea. Traversând şi transportând
navele din Galata la nord de Cornul de Aur pe un drum de trunchiuri de copac, turcii au
asaltat frontal zidurile, respinşi cu mari pierderi. Au pătruns în oraş săpând tunele pe sub
ziduri. În noaptea zilei de 22 mai, a avut loc o eclipsă de lună şi o ceaţă s-a aşternut peste oraş
patru zile mai târziu, profeţind căderea oraşului. Apusul de Soare era tot mai înroşit printre
norii denşi şi cenuşii şi reflexia sa asupra domului bisericii Hagia Sofia păreau să producă un
joc de lumini şi flăcări, ca şi cum Duhul Sfânt părăsea oraşul. Toate acestea erau efecte
rezultate a unui eveniment petrecut la mii de km: o erupţie vulcanică din Pacific.

Constantinopolul:de la palaiologieni la otomani (1261-1453)

Populaţie:40 000 de locuitori

Palatul Blachernae a devenit reşedinţa imperială căci Marele Palat de pe malurile Bosforului
ajunsese o ruină. În 1348, genovezii au construit Turnul de piatră Galata. Populaţia fiind în
scădere, împăratul Mihai al VIII-lea a repopulat oraşul cu rezidenţi ce au fugit din oraş şi i-a
relocat pe greci din Pelepones. Deşi populaţia crescuse pentru un timp la 70 000, ciumă
neagră a devastat Constantinopolul.

Numai trebuia decât ca asediul otoman să încheie această istorie fabuloasă a oraşului. Din 2
aprilie până pe 29 mai 1453, Constantinopolul a fost asediat de forţele otomane conduse de
tânărul sultan, Mahomed al II-lea. Forţe otomane alcătuite din 100 000-200 000 de soldaţi, cu
70 de tunuri de mare calibru şi 100 de vase au asaltat capitală bizantină care era apărată de 10
000 de soldaţi bizantini conduşi de împăratul Constantin al XI-lea. Traversând şi transportând
navele din Galata la nord de Cornul de Aur pe un drum de trunchiuri de copac, turcii au
asaltat frontal zidurile, respinşi cu mari pierderi. Au pătruns în oraş săpând tunele pe sub
ziduri. În noaptea zilei de 22 mai, a avut loc o eclipsă de lună şi o ceaţă s-a aşternut peste oraş
patru zile mai târziu, profeţind căderea oraşului. Apusul de Soare era tot mai înroşit printre
norii denşi şi cenuşii şi reflexia sa asupra domului bisericii Hagia Sofia păreau să producă un
joc de lumini şi flăcări, ca şi cum Duhul Sfânt părăsea oraşul. Toate acestea erau efecte
rezultate a unui eveniment petrecut la mii de km: o erupţie vulcanică din Pacific.

Cuvînt la Acoperămîntul Preasfintei

Născătoare de Dumnezeu
(1 octombrie)

În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au
înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît s-au împlinit cuvintele Sfîntului Pavel, care
zicea: "Primejdii de la tîlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii
în cetăţi, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între fraţii cei mincinoşi" (2
Cor. XI, 26). Cînd cuvintele Domnului s-au împlinit: "Că se va scula neam peste
neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri",
cînd ne supără pe noi năvălirile cele de alt neam, războaiele cele dintre noi şi rănile
cele purtătoare de moarte, atunci Prea Curata şi prea Binecuvîntata Fecioară Maria,
Maica Domnului, ne dă nouă Acoperămîntul spre apărare, ca din toate primejdiile să
ne scape pe noi de foamete, de ciumă şi de cutremure să ne apere, de războaie şi
de răni să ne acopere şi să ne păzească pe noi sub Acoperămîntul său nevătămaţi.

Despre acest lucru s-a făcut încredinţare în Constantinopol în împărăţia lui Leon
cel Înţelept, împăratul cel drept credincios, întru prea slăvita biserică a Prea Sfintei
Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna. După săvîrşirea cîntării celei de toată
noaptea, într-o zi de Duminică, în luna octombrie, ziua întîi, fiind de faţă şi mulţimea
poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfîntul Andrei, cel ce era întru totul al
lui Hristos, şi-a ridicat ochii în sus şi a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe
Acoperitoarea a toată lumea, Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu, stînd în
văzduh şi rugîndu-se, strălucind ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul
său Omofor. Văzînd aceasta Sfîntul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: "Oare
vezi, frate, pe Împărăteasa şi pe Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?"
Iar el a răspuns: "O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimînt".
Precum odată Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu a văzut pe cer un semn mare,
o femeie îmbrăcată în soare, aşa şi Sfîntul Andrei din biserica Vlahernei, cea
asemănătoare cerului, a văzut-o pe Mireasa cea fără de mire îmbrăcată în porfiră ca
soarele.

Semnul văzut de Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu închipuia pe Acoperitoarea

noastră cea preamilostivă, care s-a săvîrşit în acea vreme cînd a arătat tulburarea
întregii făpturi: "Se făcură fulgere, glasuri şi tunete, cutremur şi grindină mare şi un
semn mare s-a arătat pe cer - o femeie îmbrăcată în soare". Deci, pentru ce semnul
acela care înainte închipuia pe Prea Curata Fecioară Maria nu s-a arătat mai înainte
de fulgere, de tunete, de glasuri, de cutremur şi de grindină, cînd încă toate stihiile
erau în pace, ci numai atunci cînd s-a făcut tulburarea cea înfricoşată a cerului şi a
pămîntului? S-a făcut, pentru ca să se arate că Acoperitoarea noastră cea preabună,
în vremea cea rea cînd năvăleşte nevoia asupra noastră, atunci vine în ajutorul
nostru şi ne ocroteşte pe noi de fulgerele amăgitoarei deşertăciuni lumeşti, care nu
strălucesc îndelung, de glasurile mîndriei vieţii şi de cele ale slavei deşarte, de
tunetele năpădirii năprasnice a vrăjmaşului, de cutremurul patimilor şi de grindina
pedepsei celei de sus care năvăleşte asupra noastră pentru păcate. Căci, atunci cînd
toate aceste primejdii ne supără pe noi, îndată, ca un semn mare, se arată
Ajutătoarea cea grabnică a neamului creştinesc, păzindu-ne şi acoperindu-ne pe noi.

Acesta este semnul pe care l-a dat Domnul celor ce se tem de El, pentru ca ei să
fugă din faţa arcului, căci în lumea aceasta sîntem puşi ca un semn spre săgetare şi
zboară asupra noastră săgeţile din toate părţile, unele din arcul vrăjmaşilor celor
văzuţi, care îşi încordează arcul asupra noastră şi se laudă întru mîndria lor, iar altele
din arcul vrăjmaşilor nevăzuţi, încît noi ne jelim aşa: "Nu putem să suferim
săgetăturile diavoleşti". Altele vin de la firea cea care se luptă asupra duhului, iar
altele de la arcul mîniei şi îngrozirii celei drepte a lui Dumnezeu, despre care David
zicea: "De nu vă veţi întoarce, sabia Sa o va luci, arcul Său l-a încordat şi l-a gătit pe
el. Şi întru dînsul a gătit vasele morţii, săgeţile Sale celor ce se ard le-a lucrat ".
(Psalm 7, 12)

Cu toate săgeţile acelea, ca să nu fim răniţi de moarte, ni s-a arătat nouă acel semn,
ca să fugim din faţa arcului sub Acoperămîntul Preacuratei şi Prea-binecuvîntatei
Fecioare, cu al cărei Acoperămînt, apărîndu-ne ca o pavăză, ne ferim întregi de
săgetări. Căci această apărătoare a noastră are o mie de paveze spre apărarea
noastră, cum grăieşte către dînsa Duhul Sfînt: Ca turnul lui David grumajii tăi: o mie
de paveze spînzură pe dînsul, toate săgeţile celor puternici.

A zidit odată David un turn al său prea frumos şi prea înalt, între Sionul cel ce stă pe
muntele înalt şi între Ierusalim cel pus mai jos şi fiică a Sionului l-a numit. Şi era
turnul acela între dînşii ca grumazul între trup şi cap, căci cu înălţimea sa întrecea
Ierusalimul şi ajungea Sionul. Iar pe turnul acela erau atîrnate pavezele şi toate
armele cele de război şi pentru apărarea Ierusalimului. Deci, aseamănă Duhul Sfînt
pe Prea Curata Fecioară Maria cu turnul lui David; căci aceasta, fiind fiica lui David,
mijloceşte între Hristos, capul Bisericii, şi între credincioşii care sînt trupul Bisericii
Lui, întrecînd Biserica ca ceea ce este cu adevărat mai înaltă decît toţi; iar pe Hristos
ajungîndu-L, ca cea care I-a dat trup, mijloceşte şi acum, cînd a stat în văzduh între
cer şi pămînt, între Dumnezeu şi între oameni, între Hristos şi Biserica cea care se
luptă, ca turnul lui David între Sion şi între Ierusalimul cel plin de pavezele celor tari.
Iar paveze sînt rugăciunile ei pentru noi, cele întru tot puternice către Dumnezeu,
care s-au auzit de cei vrednici în vremea cinstitului ei Acoperămînt, pentru că se ruga
cu umilinţă ca o maică către Fiul şi Făcătorul său, grăind cuvinte de rugăciune
milostivitoare şi de îndurare, zicînd: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te
slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul Preasfînt numele Tău; şi unde se face
pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi preamăreşte pe cei ce Te
preamăresc pe Tine. Iar celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta,
primeşte-le toate rugăciunile şi făgăduinţele şi de toate nevoile şi răutăţile îi
izbăveşte". Unele dintre rugăciunile acestea ale ei oare nu sînt paveze care apără
Biserica? Cu adevărat sînt paveze nebiruite, cu care vom putea să stingem toate
săgeţile cele aprinse.

Sfîntul Ambrozie zice despre turnul lui David că pentru două pricini era zidit: spre
apărarea cetăţii şi pentru împodobirea ei. Zice el: "A zidit David un turn care să fie
spre apărare şi spre înfrumuseţarea cetăţii. Spre apărare, că de departe priveşte pe
vrăjmaşi şi îi izgoneşte pe ei de la cetate, iar spre înfrumuseţare, că pe toate zidirile
cele înalte ale Ierusalimului le întrece cu înălţimea sa". De aceea nu în zadar s-a
asemănat cu turnul acela Acoperitoarea noastră, care ne este nouă turn de tărie în
faţa vrăjmaşului, căci cu adevărat ne apără pe noi şi ne împodobeşte. Ne apără, cînd
pe vrăjmaşii noştri cei văzuţi şi nevăzuţi îi izgoneşte de la noi departe, cînd pe cei
robiţi din legături îi scapă, cînd pe cei chinuiţi de duhuri necurate îi izbăveşte, cînd pe
cei mîhniţi îi mîngîie, pe cei năpăstuiţi îi apără, pe cei flămînzi îi hrăneşte, cînd celor
înviforaţi le face adăpost şi pe bolnavi îi cercetează. Şi ne împodobeşte pe noi
acoperind înaintea lui Dumnezeu goliciunea cea de ruşine a sufletului nostru, iar cu
slujirile sale prea înalte, asemeni unor prea scumpe podoabe şi unor multe daruri, ca
nişte nesecate visterii, împlinind lipsa noastră, ne face bineprimiţi pe noi înaintea
ochilor Domnului. Ea împodobeşte pe cei ce nu au îmbrăcăminte de nuntă şi îi
îmbracă cu haina sa şi îi face ca şi cum nu s-ar vedea de ochiul cel atotvăzător
ruşinea goliciunii lor sufleteşti, lucru care se închipuia înainte în pămîntul cel nevăzut
şi neîmpodobit, acoperit atunci de ape. Căci pămîntul cel neîmpodobit şi deşert era
chipul sufletului celui păcătos, care şi-a pierdut duhovniceasca sa frumuseţe şi s-a
făcut deşert de lucruri bune şi străin de darul lui Dumnezeu. Iar apele, care
acopereau pămîntul cel neînfrumuseţat, înainte au închipuit milostivirea Sfintei
Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, ca pe o mare nesecată şi ca nişte rîuri
ce cu nelipsire spre toţi se revarsă şi pe toţi îi acoperă.

Cînd Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor, la fel se purta şi pe deasupra
pămîntului celui neînfrumuseţat şi acoperit de ape, ca şi cum, nevăzînd lipsa lui de
frumuseţe, tăinuit închipuia aceea că sufletul cel acoperit prin milostivul Acoperămînt
al Fecioarei Născătoare de Dumnezeu, chiar dacă ar fi lipsit de frumuseţe, nu se va
păgubi de darul Duhului Sfînt. Căci Acoperămîntul Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu va acoperi lipsa lui de frumuseţe, ca o apă pe pămîntul cel
neînfrumuseţat şi cu bună podoabă a darului său îl va înfrumuseţa şi pe Sfîntul Duh îl
va atrage la dînsul.

Ne înfrumuseţează pe noi Preacurata Fecioară, cînd pe cei păcătoşi îi face drepţi şi

pe cei necuraţi îi face curaţi.

Fericitul Anastasie Sinaitul grăieşte pentru dînsa aşa: "Pe magi, îi săvîrşeşte apostoli
şi pe vameşi, evanghelişti, iar pe desfrînate mai cinstite decît pe fecioare le face. Aşa
pe Maria Egipteanca, care a fost desfrînată, a făcut-o acum mai cinstită decît pe
multe fecioare şi cea care mai înainte era întunecată şi necurată, acum ca soarele
străluceşte în împărăţia lui Hristos prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care
tuturor celor ce aleargă la dînsa le este acoperămînt şi înfrumuseţare". Ea
împodobeşte tot Ierusalimul duhovnicesc, adică Biserica lui Hristos, care cîntă astfel
către dînsa în praznicul acesta de acum: "O, ce minunată înfrumuseţare a tuturor
credincioşilor eşti, împlinirea proorocilor, slava apostolilor şi podoaba mucenicilor,
lauda fecioarei şi prea minunatul Acoperămînt a toată lumea!"

Pe turnul lui David, împreună cu pavezele, erau săgeţile celor puternici. Şi acest
însufleţit turn, Preacurata Fecioară Maria, are cu ea săgeţile celor puternici, adică
rugăciunile sfinţilor, cei ce se roagă împreună cu dînsa. Căci nu singură s-a arătat în
biserică stînd în văzduh, ci cu oştile îngereşti şi cu mulţime de sfinţi, care în haine
albe şi cu cucernicie stăteau împrejurul ei. Rugăciunile cele către Dumnezeu ale
tuturor sfinţilor acelora sînt ca săgeţile celor puternici care pot să gonească toate
taberele vrăjmaşului. Ştie Doamna Preacurata Născătoare de Dumnezeu că război
este viaţa noastră pe pămînt. Căci vrăjmaşul se războieşte asupra noastră cu toate
puterile sale, pornind împotriva noastră taberele sale şi înconjurîndu-ne pe noi cu
toate legiunile sale: "Înconjuratu-ne-au pe noi cîini mulţi, adunarea celor vicleni ne-a
cuprins, deschis-au asupra noastră gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte". Pentru
aceea cereasca Împărăteasă, vrînd să ne ajute, a pornit asupra vrăjmaşului nostru
pe toate cereştile puteri, a chemat pe prooroci, pe apostoli, a adunat pe mucenici, pe
fecioare, pe cuvioşi, pe cei drepţi şi cu aceştia a venit să ne ajute nouă şi să se
aşeze împrejurul nostru, ca să ne dea nouă biruinţă asupra vrăjmaşului. Căci printr-
însa se ridică biruinţele, printr-însa cad jos vrăjmaşii. A venit cu îngereşti oşti, că este
mai înainte văzută de Iacov ca o scară pe care mulţimea îngerească o înconjoară.

Pomenind aici de scara lui Iacov, poate să se întrebe cineva: pentru ce îngerii pe
dînsa neîncetat se urcau şi se coborau? Înţelegînd că scara aceea era înainte
închipuirea Fecioarei Maria, după cum spune cuvîntul cel bisericesc despre dînsa:
"Bucură-te, podul cel ce duci la ceruri şi scara cea înaltă pe care a văzut-o Iacov", se
va şti pentru ce nu au odihnă pe scară îngerii: Că cea întru rugăciune neadormită,
Născătoarea de Dumnezeu, porunceşte îngerilor ca, împreună cu dînsa, neîncetat să
ajute oamenilor ca, suindu-se, să înalţe la Dumnezeu rugăciunile celor ce se roagă:
iar pogorîndu-se, să aducă de la Dumnezeu oamenilor ajutor şi daruri. Această scară
şi acum a pogorît cu sine din cer mulţimea îngerilor, aducîndu-ne nouă de sus
acoperire şi apărare. A venit cu îngerii, ca îngerilor săi să le poruncească să ne
păzească pe noi în toate căile noastre. Şi pe soborul tuturor sfinţilor l-a adus cu sine,
ca, făcînd pentru noi sobornicească rugăciune, pe ale noastre umile rugăciuni
soborniceşte să le aducă la Fiul său şi Dumnezeul nostru.

Între toţi sfinţii ce s-au arătat în biserică cu Preacurata Fecioară, doi erau mai aleşi:
Sfîntul Ioan Inaintemergătorul - altul mai mare decît el nu s-a născut între cei născuţi
din femeie - şi Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus şi care
s-a rezemat pe pieptul Lui. Pe amîndoi rugătoarea noastră, Fecioara Maria, i-a luat
cu ea la rugăciunea cea pentru noi, ca pe cei ce au multă îndrăzneală către
Dumnezeu, ca prin ajutorul lor să plece mai degrabă pe Dumnezeu spre milă, pentru
că mult poate rugăciunea ajutorîndu-se. Şi a stat Preacurata Fecioară între aceşti
sfinţi precum chivotul între doi heruvimi, precum scaunul Domnului Savaot între
serafimi, precum Moise cu mîinile întinse între Aaron şi Or; iar Amalicul iadului cade
cu toată stăpînirea şi puterea sa cea întunecată.

Deci să prăznuim Acoperămîntul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu,

aducîndu-ne aminte de acea preamărită arătare a ei care a fost în biserica Vlahernei,
fiind văzută de Sfîntul Andrei şi de Epifanie. Să prăznuim, mulţumind Acoperitoarei
noastre pentru această prea mare milostenie arătată spre neamul creştinesc, şi cu
tot dinadinsul s-o rugăm pe ea ca, acum şi întotdeauna, cu milostivire să ne acopere
pe noi, cei care avem nevoie de Acoperămîntul ei, de vreme ce fără de
Acoperămîntul şi sprijinul ei nouă, celor ce întotdeauna mîniem pe Dumnezeu, nu ne
este cu putinţă a trăi, pentru că, greşind mult, cădem sub multe certări, după cum
zice Sfînta Scriptură: "Multe sînt bătăile păcătosului" (Psalm 31, 11). Acum am fi
pierit pentru fărădelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit pe noi preamilostiva
Stăpînă; căci de nu ar fi stat înainte Sfînta Fecioară, rugîndu-se pentru noi, cine ne-
ar fi izbăvit pe noi de atîtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit pînă acum liberi? Ne
sfătuieşte Proorocul Isaia: "Ascundeţi-vă cît de puţin, pînă ce va trece mînia
Domnului". (Isaia 26, 20) Unde vom putea să ne ascundem de mînia Domnului?
Acoperămînt nu ne-am agonisit nicăieri ca să scăpăm noi, pătimaşii, în afară de
Acoperămîntul Sfintei Fecioare Maria, Stăpîna lumii, care pentru sine şi prin gura
Duhului Sfînt, grăieşte: "Eu ca negura am acoperit pămîntul".

Deci sub Acoperămîntul acesta să ne ascundem, care acoperă tot pămîntul ca o

negură. O, Prea Cinstită Fecioară Născătoare de Dumnezeu, pentru ce te asemeni
cu un lucru urît ca negura? Oare nu-ţi sînt ţie soarele, luna şi stelele spre
asemănare? Precum şi cu mirare s-a zis despre tine: "Cine este aceasta care se
iveşte ca o dimineaţă, frumoasă ca luna şi aleasă ca soarele? Iar negura ce fel de
frumuseţe are, că nu te scîrbeşti de asemănarea ei? Negura cînd cade pe pămînt se
înmulţeşte şi îl acoperă; atunci toate fiarele scapă de vînători, pentru că nimeni nu le
poate vîna". Aceasta este taina pentru care Preacurata Fecioară Maria s-a numit
negură, căci şi pe noi ne acoperă din calea vînătorilor. Noi, păcătoşii, pentru omenia
noastră, dobitoace şi fiare sîntem, după cuvintele Sfîntului Ioan Gură de Aur.
Pîntecelui îi plăcem ca urşii, trupul îl îngrăşăm ca pe un cal, ţinem minte răul la fel ca
şi cămila, răpim la fel ca lupul, ne mîniem ca şerpii, muşcăm ca scorpia, sîntem
vicleni ca vulpea şi aruncăm otrava răutăţii la fel ca vipera. Pe noi, care sîntem astfel,
ne ajung vînătorii, ne ajunge dreapta mînie a lui Dumnezeu, izbîndind toate
meşteşugurile noastre cele rele: "Dumnezeul izbînzilor, Domnul Dumnezeul izbînzilor
cu îndrăzneală a stat".

Ne ajung pe noi şi fărădelegile noastre, încît grăim fiecare: "Apucatu-m-au

fărădelegile mele şi n-am putut să văd".

Ne apucă pe noi vrăjmaşul cel nevăzut: "Făcutu-s-a că un urs vînător, pîndindu-mă

pe mine ca leul în ascunzişuri". Ne apucă pe noi şi vrăjmaşul cel văzut. A zis
vrăjmaşul: "Gonind, voi prinde, voi ucide cu sabia mea. Stăpîni-va mîna mea". Dar să
îndrăznim să avem negura cea gîndită care ne acoperă pe noi, pe Preasfînta
Fecioară Maria, spre care nădăjduim să scăpăm, că sub Acoperămîntul ei nici un fir
din capul nostru nu va pieri. Numai cu umilinţă către dînsa să strigăm, zicînd:
"Acoperă-ne pe noi cu Acoperămîntul tău, că tu eşti acoperitoarea noastră,
Preasfîntă Fecioară Maria. În ziua răutăţilor noastre, acoperă-ne pe noi. Toate zilele
vieţii noastre sînt rele, precum odată Iacov cel din Legea Veche a zis: "Puţine şi rele
au fost zilele anilor vieţii mele". Rele sînt zilele noastre în care vedem numai rele şi
singuri într-însele multe răutăţi facem, adunîndu-ne nouă mînie în ziua mîniei. Deci,
în toate zilele noastre cele rele, o, Sfîntă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu,
de al tău milostiv Acoperămînt avem trebuinţă şi te rugăm acoperă-ne pe noi în toate
zilele noastre, dar mai ales în ziua cea rea, cînd sufletul se va despărţi de trup: de
faţă să stai nouă în ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile rele din văzduh şi în
ziua înfricoşatei judecăţi de apoi să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperămîntul
tău. Amin.