Arhitectura Romanică

Sec.XI-cca.1150
 1. Cadru general de dezvoltare a
Arhitecturii Romanice c.1000-c.1150
• Anul 1000: marchează în mod simbolic o stabilizare datorată
evoluţiei sociale şi economice.
• Societatea seniorială este policentrică, fărâmiţată.
• Nucleul economic este feuda:
– proprietatea funciară a seniorilor (nobili, clerul superior, mănăstirile,
uneori oraşele şi noua clasa militră-cavalerii) este atribuită spre
exploatare vasalilor
– Vasalii, în schimbul protecţiei militare şi a asigurării hranei în perioade
de criză prestează muncile agricole
• Creştinarea ultimelor popoare migratoare, vichingii şi maghiarii.
• Autoritatea Papală supranaţionlă şi unificatoare este atenuată de
inflenţa ordinelor monastice.
• Creştinismul oferea cadul pentru rezolvarea unor probleme
existenţiale, sociale şi spirituale: percepte morale, perspectiva
judecăţii de apoi, promisiunea purgatoriului şi raiului etc.
• Deşi economia continuă să fie preponderent rurală, se conturează
structuri urbane care se bizuie pe comerţ şi meşteşuguri.
 Cultul relicvelor şi pelerinajele
Dezvoltarea culturii, educaţiei şi artelor
• Două programe de arhitectură se conturează ca
prioritare: cele religioase şi cele militare, de apărare.
• În ciuda instabilităţii politice şi sistemului policentric,
cu nuclee izolate, convoiaele de pelerini, proveniţi din
toate mediile sociale, traversau o lume ostilă, stabileau
contacte, schimbau idei.
• În mănăstiri erau:
– biblioteci cu preţioase manuscrise greceşti şi romane;
– şcoli prin care mănăstirile dirijau creaţia artistică (muzica
medievală, sculptura, pictura etc.);
– echipele de constructori erau şi ele dependente de
mănăstiri.
• În paralel apare şi arta laică la curţile senioriale.
 2. Constucţia oraşelor
• Oraşele şi-au câştigat treptat rolul de centre de producţie
meşteşugărească şi comerţ în realtiva stabilitate politică
• Oraşele nu sunt centre administrative, cum erau în antichitate,
• Formarea treptată a unui mod de viaţă urban a generat noi
mentalităţi şi instituţii.
• Densitatea reţelei de oraşe a fost inegală, în relaţie cu traseele
comerciale, mai densă îm Italia de nord şi Flandra de exemplu
• Până în sec.XII s-au format deja majoritatea oraşelor Europei
Occidentale: oraşe noi sau suprapuse aşezărilor existente,
antice sau preromanice
– Oraşele existente s-au dezvoltat şi au concentrat activităţile urbane în burguri
în măsura în care se aflau într-o poziţie geografică avantajoasă faţă de traseele
de circulaţie (drumuri, cursuri de apă); acestea s-au dezvoltat în interiorul
oraşului preexistent sau în afara lui, ca nouă structură înconjurată de ziuri şi
cu o creştere spectaculoasă a populaţiei
– Oraşe noi, în jurul unor centre de atracţie: de cele mai multe ori castele (atunci
cânf formaţiunile rurale din jur au dezvoltat activităţi specific urbane), dar şi
mănăstiri, biserici şi alte prezenţe semnificative din teritoriu
 Burgurile sunt centre de producţie şi schimb aflate într-o
relaţie cu sistemul seniorial, dominând teritoriul rural
înconjurător care reprezintă sursa de hrană
 Ele sunt independente sau subordonate regalităţii.
 Oraşele s-au dezvoltat spontan, nedirijat, prin concentrarea
activităţilor specifice (prin schimbarea activităţilor, anum9ite
localităţi devin oraşe)

Tipuri de burguri:
- Burg castral, dezvoltat în jurul unui castel (Amboise)
- Burg monastic, în jurul unei mânăstiri (Münster)
- Burg eclezial, în jurul unei catedrale (Worms)
- Burg dezvoltat pe locul unei aşezări antice (Florenţa)
Reims: oraşul vechi inclus în burgul romanic
Worms, dezvoltat
în jurul catedralei
 Funcţiunile oraşelor medievale
• Funcţiunea economică:
– Difuză în oraş, atelierul şi prăvălia fiind în incinta locuinţei
– Concentrată, dacă activitatea necesita anumit amplasament
specific (lângă un curs de apă, în avalul apei pentru a evita
poluarea excesivă etc.)
• Funcţiunea de locuire, ierarhizată după poziţia socială a
proprietarului
• Funcţiunea de apărare justificată de desele conflicte şi
concretizată prin fortificarea incintei oraşului cu sistemele
specifice tehnicii militare ale epocii
• Funcţiunea religioasă: biserica episcopală, bisericile
parohiale şi mănăstirile fără feudă ale călugărilor cerşetori
• Funcţiunea administrativă privind dreptul de judecată,
consiliul comunal, sediile breslelor etc.
 Configuratia fizica a oraşelor

• De mici dimensiuni, cu populaţii, în afara unor

excepţii (Paris, Milano) de 20 000-40 000 loc.
• Ocuparea intensivă a terenului, limitat de fortificaţii
• Dezvoltare organică, adaptată terenului
• Lipsa confortului, dotări edilitare minimale
• Pieţe publice comerciale, civice, religioase
• Silueta caracterisitică: masa omogena a texturii
urbane în cadrul incintei de ziduri, dominată de
silueta bisericii episcopale şi punctată de turlele
bisericilor parohiale şi de turnurile de apărare,
3. Programe de arhitectură în perioada
romanică
• Gamă limitată de programe de arhitectură
• Programe prioritare: castelul şi edificiul de cult
• Sisteme de apărare a diferitelor edificii şi
ansamble: oraşe, mănăstiri, castele şi chiar
locuinţe.
• Apar cetăţi cu rol exclusiv militrar.
• Teme arhitecturale noi: primării, sedii ale
comercianţilor, breslelor etc.
 Locuirea
• Mare varietate de condiţii climatice şi de tradiţii
• Locuinţele păturii sărace (adăposturi modeste,
materiale ieftine) vs. locuinţele bogate, din piatră,
puternic întărite
dar
• În ambele cazuri lipsesc:
– Preocupări pentru agrementarea spaţiilor
– Sisteme de încălzire eficiente (focuri deschise)
– Ferestre pentru obturarea golurilor
– Dotări de apă şi canalizare etc.
 Locuirea rurală

Bordei mono sau

bicelular pentru
locuiţele cele
mai modeste
Ferme pentru
proprietarii
funciari
Castel pentru
seniori

Bordei
 Locuirea urbană
• Forme incipiente
• Loturi înguste, frontul la stradă complet ocupat
• Separarea funcţiunilor: atelierul, prăvălia la
parter, locuirea la etaj
• Materiale: majoritatea construcţiilor construite
din lemn (nu s-au păstrat), dar
– În Franţa de sud, Italia etc. apar construcţii din
cărămidă sau piatră
– În Franţa de nord, Anglia, zonele Germanice apar
structuri mixte din zidărie cu schelet din lemn
(Fachwerk)
– În Italia apar locuinţe turn (torre gentilizie): San
Giminiano, Florenţa, Bologna
Bologna, silueta medievală, reconstituire a numeroaselor locuinţe turn
 Arhitectura de apărare
• Program de arhitectură de o deosebită importanţă în Evul
Mediu (30.000 castele şi cetăţi în Franţa şi Germania
ridicate în sec. XI-XII)
• S-au folosit informaţii datorate ruinelor şi tratatelor antice
şi experienţei acumulate în mileniul I: cetăţi carolingiene şi
bizantine, tabere ale vikingilor, graduri slave etc.
• Rol defensiv, dar şi ofensiv, ca avanposturi din care se
puteau porni atacuri, raiduri
• Importante fortificaţii orăşăneşti
* Cetate: Loc întărit printr-un sistem de fortificații.
* Citadelă: Mică fortăreață situată în incinta unei cetăți, a unui oraș, care
servea ca rezistență și ca ultim refugiu al celor asediați; Fortăreață, castel,
cetate ridicată în afara zidurilor unui oraș, care servea ca post avansat
pentru apărarea acestuia
* Castel: Clădire mare, medievală, prevăzută cu turnuri și cu creneluri,
înconjurată de ziduri și de șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali.
(Dex online).
 Cetatea şi Citadela
• Rol prevalent militar de control al unui teritoriu,
drum, vale, trecătoare etc. sau amplasat într-o
poziţie strategică pentru atac
• Acestea adăpostesc garnizoana şi arsenalul
• Incidenţa cetăţilor în diferite regiuni:
– În Spania de exemplu au domiunat cetăţile cu rol
prevalent militar
– În Anglia, stat centralizat, au dominat cetăţile regale
– În Franţa au dominat castelele feudale
– În Italia oraşele libere erau fortificate.
Cetatea Gaillard (sec.XI-XII): plan şi reprezentarea unui
atac asupra cetăţii, imaginat de Viollet-le-Duc (sec.XIX)
 Castelul
Pe lângă dispozitivele de apărare, castelul
cuprinde:
– Apartamentele seniorului şi ale familiei
– Anexe gospodăreşti şi spaţii pentru slugi
– Sala comună de întrunire a grupului social
dependent de senior
– Spaţii pentru adăpostirea populaţiei din zonele
limitrofe
Castel:
Alcazar, Segovia
Spania, sec. XII

A.Şanţ
B.Poartă
C.Turn
D,Sala regală şi
Colegiu de artilerie
E.Paţio armatei
G.Sala cu şemineu
H.Sala tronului
F.I.J.M.R. Săli
K.Dormitorul regelui
L.Sala regelui
N.Sala de toaşetă a reginei
O.Capela
P.Paţio regal
Q.Arsenal
Oraş fortificat: Carcassonne, cu o dublă incintă
ridicată de-a lungul secolelor şi citadelă
 Sistemele de apărare
• Amplasament funcţie de criterii politice şi/sau strategice:
– Pe înălţimi
– Cetăţi de frontieră
– Baze de atac
– Refugii
– De-a lungul unor căi de comunicaţie etc.
• Traseul zidurilor: neregulat, umărind relieful local (plan
regulat doar în zone de câmpie)
• Zidurile erau construite cu faţa exterioară înclinată
• Construcţiilor de apărare li se aplicau o serie de procede
adecvate modalităţilor de luptă:
– Elemente de detaliu ale zidurilor (creneluri, merloane, metereze, “maşiculi”)
– Drumuri de strajă
– Turnuri amplasate şi conformate pentru a controla vizual şi militar tot terenul
– Şanţuri cu apă unde era posibil
– Protejarea porţilor (pod ridicător , hersă)
• Arhitectura militară este eminamente funcţională, cu puţine
elemente sau fără elemente stilistice
• Crenel: Fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc, în
partea superioară a parapetului unui turn de apărare, a unui castel
sau a unei cetăți medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra
inamicului.
• Merlon: Fiecare dintre masivele de zidărie care depășeau parapetul
și limitau crenelurile la lucrările de fortificație antice și medievale.
• Meterez: Parapet (la partea superioară a zidurilor și turnurilor de
apărare ale unei cetăți); Deschizătură într-un turn sau într-un zid de
apărare al unei cetăți, prin care apărătorii puteau trage asupra
dușmanului.
• Maşiculi: Deschidere amenajată într-o podea ieșită în consolă sau la
partea superioară a unui zid de cetate ori de castel medieval, prin
care se aruncau asupra asediatorilor bolovani, smoală, apă clocotită;
galerie la partea superioară a construcțiilor defensive medievale, cu
deschideri practicate în același scop. E numită și gură de aruncare
(DEXonline)
Fonctionnement du pont-levis à chaînes sans flèche
Funcţionarea unui pod ridicător cu lanţuri, fără “săgeată”
 Sisteme variate
Pod “rulant”, pod ridicător cu lanţuri şi
“săgeată”, pod basculant etc.
Construcţii publice în oraşele romanice
• Formele de organizare a comunităţilor urbane
(consilii comunale, bresle, ghilde etc.) au dus la
apariţia de construcţii specifice
• Consiliul comunal a fost adăpostit iniţial în
construcţii existente cu alte funcţiuni la origine,
conturându-se apoi programul de primărie
• Primăria cuprindea:
– Parter cu arcade pentru arsenal şi depozite
– Etaj cu sală de întruniri şi încăperi anexe
 Arhitectura religioasă: Mănăstirile
• Viaţa spirituală şi practicile religioase erau concentrate
în mănăstirile romanice
• Mănăstirile:
– Aveau funcţii complexe, conturate anterior deja în perioada
preromanică
– Erau structurate în conformitate de schemele stabilite deja
în perioada carolingiană
– În general amplasate în zone izolate
– Erau relaţionate între ele prin apartenenţa la anumite ordine
monastice
– Asigurau recluziune pentru călugări dar şi accesul laicilor
– Nucleul principal erau biserica şi claustrul
Mănăstirea Cluny III

1.Biserica
2.Biblioteca
3.Sacristia
4.Claustru
5.Sala capitulară
6.Dormitoare
7.Refectoriu
8.Noviciat
9.Claustrul noviciatului
10.Bucătărie
11.Depozite
12.Grajduri, servitori
13.Han
14.Capela
15.Spital

De reţinut funcţiunile
Sursa: curs IAUIM Buc.
Prof.dr.arh.Sanda Voiculescu
https://blog.stephens.edu/arh101glossary/?glossary=abbey
Planurile sunt asemănătoare, dar nu identice; diferă şi funcţiunile prezumtive
 Arhitectura religioasă: biserici şi capele
• Biserici episcopale/parohiale, dependente de papalitate (bazilici)
• Capele cimiteriale sau cuprinse în castele, uneori de tip central
• Spaţiile unei biserici romanice tipice sunt cele de la biserica
Cluny III, 1088. Aceste sunt (de la vest la est):
– nartex (vestibul)
– nava principală şi 2-4 colaterale, eventual cu tribune
– unul, sau uneori două transepte pentru extinderea spaţiului de cult
(eventual cu capele orientate)
– corul între navă şi altar
– absida altarului (semicirculară, rectangulară)
– deambulatoriul cu capele radiale
– clopotniţa amenajată într-unul dintre turnuri
– cripta subterană
Cluny III, 1088
4. Materiale şi tehnici deconstrucţie
• Evoluţie spectaculoasă, de la tehnicile neomogene şi rudimentare
ale Preromanicului până la realizări care prefigurează deosebitele
performanţe ale Goticului.
• În dorinţa de a edifica construcţii ecleziale de mari dimensiuni au
fost depăşite o serie de dificultăţi:
– Lipsa unei reţele adecvate de transport a condus la utilizarea de materiale
aproape exclusiv locale
– Economia predominant agrară a dus la lipsa de forţei de muncă calificate
şi specializate
• Materiale de construcţie:
– Lemnul, folosit pentru majoritatea edificiilor rurale şi urbane, precum şi a
anexelor castelelor şi mănăstirilor
– Cărămida, folosită acolo unde lipsea lemnul
– Piatra, materiale nobil, greu de prelucrat dar şi durabil, a fost folosită
pentru programele de arhitectură majore: castele, biserici şi mănăstiri,
fortificaţii
 Arhitectura din lemn
• Sistemul bloc: construcţia pereţilor din grinzi de
lemn, mare consumator de material
• Sistemul cu schelet din lemn şi umplutură din
diferite materiale, mai economic, a generat aşa
numitul Fachwerk, prezent în Anglia, Franţa de
nord, Ţările de Jos, Germania etc. Acestast
sistem era folosit penntru toată construcţia sau
pentru 1-3 etaje superioare, peste un parter din
piatră sau cărămidă
• Sistemul Fachwerk s-a perpetuat, şi numeroase
centre istorice medievale din NV Europei
prezită şi azi construcţii de acest tip.
MATERIALE

FACHWERK- schelet de lemn, grinzi orizontale şi

legături diagonale din lemn, zidărie de umplură din
paiată* sau cărămidă
* Paiantă: Sistem de
construcție a pereților
unor case, care constă
dintr-un schelet de
lemn având golurile
umplute sau acoperite
cu diferite materiale
(împletituri de nuiele
ori șipci tencuite cu
lut, chirpici etc.);
material care alcătu-
iește asemenea sistem
de construcție.
DEXonline
 Construcţiile din piatră
• Pentru zidul gros şi masiv din piatră, deseori întărit
cu contraforţi, piesele rudimentar prelucrate
preromanice au fost înlocuite cu pietre cioplite
deja din cariere, folosind noi unelte de tăiere şi
evitându-se transportul de material suplimentar
• Ca elemente de sprijin izolate s-au folosit:
– Pile masive zidite, legate cu arcade; secţiunea acestora a
evoluat de la forme simple (pătrat, dreptunghi, poligon
etc.) către forme complexe, reflectând direcţiile de
preluare a eforturilor
– Coloanele, mai fragile, erau folosite doar pentru
deschideri şi încărcări mici: colonadele claustrelor,
subîmpărţirea golurilor etc.
Creşterea complexităţii secţiunilor pilelor
Coloane
 Sisteme constructive ale bisericilor
romanice din piatră
• Evoluţie spectaculoasă s-a produs în construcţia de biserici,
sisteme din ce în ce mai perfecţionate succedându-se
• În dorinţa de a crea spaţii monumentale, zona centrală înălţată a
fost sprijinită pe principiul echilibrării reciproce a maselor
pentru asigurarea stabilităţii generale:
– nava este susţinută de colaterale şi tribune
– zidurile laterale sunt întărite cu contraforţi
– la stabilitatea corului şi a absidei contribuie inelul deambulatoriului
– deambulatoriul este susţinut de capelele radiale.
• Predomină zidul plin, elemente portante sunt supradimensionate
• Problema cea mai dificilă pentru constructori: acoperirea spaţiilor

Au fost aduşi meşteri armeni, buni cunoscători ai prelucrării pietrei

Evoluţia sistemelor de acoperire a
spaţiilor bisericilor romanice

Succesiune cronologică
A. Şarpantă lemn simplă sau în combinaţie cu arce-timpan
B. Bolta cilindrică simplă
C. Boltă cilindrică cu arce dublouri
D. Bolta cu profil în arc frânt cu arce dublouri
E. Bolţile încrucişate, anticipând goticul (cilindrice, în
arc frânt, întărite cu nervuri, cvadripartite, sixpartite)

Cupola sferică sau octogonală din panouri este

un caz deosebit.
A.Şarpantă, B.boltă cilindrică longitudinală,
C.boltă cilindrică cu arce dublouri

• Şarpanta: structură uşoară, dar vulnerabilă la foc

• Bolta cilindrică, mai puţin vulnerabilă la foc, dar:
– structură grea, inducând importante împingeri laterale pe toată
lungimea construcţiei
– necesită ziduri groase pentru a le prelua
• Bolta cilindrică cu arce dublouri:
– concentrează în parte eforturile în zona arcelor
– împingerile laterale pot fi preluate punctual prin intermediul
contraforţilor*.
– bolta însăţi e mai subţire şi mai uşoară
* Contrafort: o structură din piatră sau cărămidă realizată alipită
unui perete pentru a-i creşte rezistenţa
A.Acoperirea cu şarpantă: odată cu realizarea de biserici din
ce în ce mai mari, alungirea navei a necesitat realizarea de
arce-timpan de legătură între lateralele navei.
Şarpantele erau vulnerabile la foc.
A.Sistem mixt lemn şi piatră, B.bolţi din piatră, C.bolţi cu arce dublouri
D&E.Inovaţii ale sistemelor de acoperire a
spaţiilor şi alte tehnici prefigurând goticul
• Secţiunea polilobată (complexă) a pilelor pentru
receptarea logică a eforturilor
• Folosirea la acoperirea navelor a arcului frânt care
induce împingeri latrale mai mici
• Bolţi încrucişate cvadripartite rampante, rezultând o
curbă de intersecţie semicirculară în locul celei
elipsoidale
• Nervuri la întersecţia bolţilor încrucişate, evitându-se
utilizarea pieselor cu forme complicate ce rezultă la
contactul dintre suprafeţe
• Apariţia în plan a sistemului “legat”: două travei pe
colaterale pentru o travee a navei
• Apariţia bolţii sixpartite
a

a.Bolţi cilindrice încrucişate

b.Bolţi rampante încrucişate
b c.Bolţi încrucişate cu nervuri

c
Bolţia sixpartite, Ste. Trinite, Caen, 1062-1130
BOLTI SIXPARTITE
STE. TRINITE, CAEN (1062-1130)
 5. Concepţii spaţiale şi procedee
compoziţionale în arhitecrua romanică
• Această analiză va fi realizată cercetând programele de
arhitectură prioritare, în primul rând cel eclezial, care are
componente expresive şi simbolice semnificative
• Pe de altă parte, Romanicul a reprezentat o perioadă de
tatonări, continuând să existe, la fel ca în perioada
anterioară, o mare varietate de forme arhitecturale
• Bisericile au devenit, pe lângă locul de întâlnire a
membrilor comunităţii, spaţiu pentru un spectacol elaborat,
cu mare număr de clerici, coruri, procesiuni în mişcare către
zona altarului, zona misterioasă ce adăpostea relicvele în
capele dedicate pentru recluziune şi rugăciune.
• Pentru omul perioadei romanice Dumnzeirea promitea
mântuire, dar şi pedeapsirea înfricoşătoare a păcatelor.
 Spaţiul romanic
• Contrar formei geometrice simple a bazilicilor
paleocreştine, spaţiul romanic este ritmat de
coloane şi de sistemele de boltire, conducând
credinciosul spre altar
• Predominanţa zidului plin a rezultat în parte din
necesităţi constructive, dar şi din dorinţa de a
izola interiorul de exterior şi a crea o atmosferă
întunecată de mister
• Relaţie de interdependenţă structurală
• Fiecărei funcţiuni îi este dedicat un spaţiu, o zonă
diferenţiată
• Compoziţia e axială, orientată spre altar
Santa Maria Maggiore Ste. Madelaine, Vezelay
Adică:
Notre Dame la Grande, Poitiers: Zidul plin domină, goluri mici,
interior întunecat, luminat doar prin ferestrele din colaterale
Relaţie de interdependenţă structurală

Nava centrală
domină spaţiul
interior, dar e
susţinută de
colaterale şi
tribune
 Spaţiu orientat şi axial
- Spaţiul este orientat spre
altar.
- Succesiunea spaţiilor este
axială: nartex, nave, careu,
cor, altar.
- Alungirea spaţiului crează
o proporţie de cca. 1/10.
faţă de cca.1/5 a bisericilor
paleocreştine
Biserică paleocreştină vs romanică
6. Şcoli de arhitectură romanice

Şcoala Burgundă
(Bourgogne)
Şcoala Normandă
Şcoala Provensală
Şcoala din Poitou
(Pays de la Loire)
Şcoala din Perigord
(Aquitaine)
 Şcoala burgundă
• În perioada matură proptotipul a fost ClunyIII:
– Construcţii mari cu navă, 2/4 coloaterale, transept, cor,
altar, deambulatoriu, capele radiale
– Navă acoperită cu boltă cilindrică cu arce dublouri
– Accentuarea înălţimii navei
– Numeroase turnuri
– Sculptură bogată a capitelurilor şi ancadramentelor
– Faţade cu suprafeţe simple, plane simple
• Un caz special este biserica Saint Philibert din
Tournus (950-1120)
 Şcoala normandă
• Prezentă în Normandia şi Anglia (Anglia a fost cucerită
în 1066 de normanzi, care preluaseră complet stilul de
viaţă francez)
• Este şcoala care, prin inovaţiile introduse, prefigurează
goticul
– Biserici lungi, trinavate, cu transept şi altar cu capele
alipite între ele şi fără deambulatoriu
– Acoperirea cu bolţi încrucişate nervurate, apar chiar bolţi
sixpartite
– Semicoloane angajate pe pile ridicând-se de la pardoseală
până la nervurile bolţilor
– Două turnuri pe faţada de vest
– Decoraţie sobră
Catedrala din Durham (1093–1133)
• Biserica este remarcabilă prin bolţile nervurate cvadripartite
ale navei, cu unele din cele mai timpurii arce frânte transver-
sale susţinute de pile compozite realtiv svelte care alternează
cu coloane cilindrice masive
• Abila folosire a bolţii nervurate a făcut posibilă acoperirea de
spaţii cu mult mai elaborate şi complicate.
• Contraforţii au permis realizarea unui spaţiu mai înalt şi unor
ferestre mai mari
• Un triforiu* este realizat deasupra colateralelor
• Aceste caracteristici califică aceast edificiu ca precursor a
arhitecturii gotice care a apărut în nordul Franţei, posibil
datorită meşterilor pietrari normanzi. Cu toate acestea
Catedrala din Durham este considerată romanică.

* Triforiu: tribună îngustă susținută de colonete şi amplasată deasupra

nivelului navelor laterale; acesta înconjoară nava centrală în bazilicile
romanice și gotice.
 Şcoala din Provence
• Planuri şi structuri simple, neevoluate, cu nava acoperită cu
boltă cilindrică
• Interioare întunecate, goluri de mici dimensiuni
• Faţade simple, fără turnuri pe faţada de vest

St. Trophine, Arles (1152-1180)

• Absida şi transeptul au fot probabil primele construite, la
sfârşitul sec.XI, iar nava şi turnul clopotniţă masiv ridicat
peste careu la mijllocul sec.XII.
• Biserica are nava alungită, înaltă de 20m şi colaterale joase
• Absida altarului este acoperită cu o semicupolă sferică
• Ferestrele sunt mici amplassate sus, deasupra colateralelor
 Şcoala din Poitou
• Varietate mare de alcătuiri planimetrice
• Structuri simple
• Nava acoperită cu boltă cilindrică şi iluminată doar
prin colaterale
Notre Dame la Grande, Poitiers (sec.X-1086)
• Silueta robustă este caracteristică pentru perioadele de
căutări ale romanicului
• Biserica are o bogată decoraţie sculpturală a faţatei în
frize cu scene atât din Vechiul cât şi din Noul Testament
• În interior coloanele păstrează o decoraţie pictată
• Fațada de vest bogat decorată dar fără goluri, cu
pseudoturnuri.
Şcoli de arhitectură romanice italiene

Şcoala Lombardă
Şcoala Toscană
Şcoala Siciliană
 Școlile romanicului italian
• Mai unitrare, având în vedere puternicele tradiții
romane și paleocreștine.
Școala lombardă
• Planuri trinavate în general fără transept
• Utilizarea cu preponderență a zidăriei de cărămidă
• Acoperirea navelor menține deseori șarpanta, dar
apar și bolțile încrucișate
• Fațade plane cu fronton triunghiular, cu cornișe
lombarde decorate cu arcade oarbe
Catedrala din Modena, 1184
 Școala toscană
• Acoperirea spațiilor cu șarpantă vizibilă punctată
de arce-timpan
• Coloane între nave cu capitele de influență
romană susținând arce
• Campanilă separată de corpul bisericii
• Fațada de vest evidențiază secțiunea bazilicală
• Fațade cu intarsii de marmură divers colorată
• Ordonarea fațadelor prin coloane angajate și
arcaturi
San Miniato al Monte
Florenţa (1018)
Ansamblul din Pisa (1064-sec.XIII)
• La origine biserica era în formă de cruce gracă cu o
cupolă de mari dimensiuni la intersecţia braţelor, dar
ulterior a luat forma de cruce latină.
• Nava centrală este flancată de câte două colaterale
• Absida şi transeptul au trei nave
• Având cinci nave, numărul mare de coloane şi arcele cu
bolţari alternati din marmură albă şi neagră amintesc de
interioarele moscheilor maure.
• Bogata decoraţie exterioară foloseşte marmure
multicolore şi numeroase elemente din bronz,
actualmente copii în urma distrugerii originalelor
Piazza dei Miracoli
ŞCOALA ITALIANĂ TOSCANĂ
ŞCOALA ITALIANĂ TOSCANĂ
 Școala siciliană
Sicilia prezintă un interesant mixt cultural, fiind ocupată
succesiv de Bizanț și Islam, iar din sec.XI devenind
regat normand.

Catedrala din Monreale, Sicilia (1174)

• Palatul episcopal şi construcţiile mănăstirii aflate pe
latura de sud a bisericii sunt de dimensiuni
impresionante
• Se păstrează claustrul cu colone duble de marmură albă
şi biserica, cu faţade bogat decorate
• Biserica, de mari dimensiuni, prezintă o particularitate,
imbinând sistemul bazilical al navelor cu o tratare
specială, de influenţă bizantină, a zonei corului şi
altarului, cu trei abside semicirculare.
CATEDRALA DIN MONREALE (1174)
 Romanicul german
• Şi-a conturat de timpuriu un caracter propriu sub dinastia Ottoniană,
cu semnificative influenţe carolingiene (dinastia împăraţilor
originari din Saxonia care au domnit între 919 şi 1024 asupra
Sfântului Imperiu Romano-German)

Catedrala din Worms (1130-1181)

• Biserica este o bazilică cu navele în sistem legat.
• Bazilica are un transept şi două coruri (la est şi vest). Fiecare
absidă este flancată de două scări adăpostite de turnuri circulare
• Un turn central se ridică peste intersecţia navei cu transeptul
• Nava centrală este acoperită de o boltă cvadripartită cu nervuri şi
arce timpan, în timp ce colateralele sunt acoperite cu bolţi
încrucişate
• Absida corului de vest este octogonală şi decorată cu rozete* cu
vitralii.
* Rozetă: Fereastră circulară de mari dimensiuni, decorată cu vitralii și folosită mult la
ornamentarea fațadelor catedralelor gotice (DEXonline).
* În alte surse Rozasă, din franceză “rosace”.
ŞCOALA GERMANĂ