Renasterea în Germania

Caracterul italian al artei renascentiste a fost abordat de artiștii francezi într-o

manieră clasică. Aceștia au construit castele și palate printr-un joc al volumelor,
culorilor și bogăției ornamentale.

General
În Franța spiritul umanist se instalează mai târziu decât în Italia. Campaniile
franceze din Italia și admirația pentru cultura italiană va facilita împrumutarea
sentimentului renascentist. Revenind în țară, francezii aduc spiritul competitiv, un
sentiment de admirație față de eleganța italiană, precum și opere de artă, picturi,
sculpturi, costume și brocarturi. Apar două direcții dominante în Franța: zona
Burgundiei influențată de flamanzi și curtea de la Fontainebleau influențată de
renașterea italiană și manierismul italian. Numeroși artiști italieni au fost cooptați
să lucreze la curtea regelui Francisc I.
Castele și palate renascentiste
Cele mai însemnate construcții ale Renașterii franceze sunt castelele. Printre
particularitățile castelelor se numără: menținerea turnurilor pe colțurile clădirii,
acoperișuri separate pentru fiecare volum al construcției, acoperișuri înalte și
înclinate, împărțirea etajelor, uniformitatea fațadei, înfățișarea maiestuoasă,
fantezistă și pitorească. Atmosfera care domină asupra acestor castele este una
sobră, dar elegantă.
Răspîndirea Renașterii în Germania
Renașterea în Germania s-a manifestat ca și curent artistic mai târziu decât în
celelalte țări europene. Ce a adus nou curentul, a fost lupta împotriva misticismului
și obscurității medievale.

General
Condițiile religioase și cele politice au determinat o întârziere a spiritului
renascentist în Germania, cum se întâmplă, de altfel, și în Franța sau Țările de Jos.
Se mențin mult timp concepțiile religioase medievale, fărâmițarea politică și
orânduirea feudală care își pun amprenta asupra dezvoltării artei. Reforma
religioasă urmată de războiul țărănesc și mișcările populare au creat disensiuni,
înverșunări și condamnarea dogmatismului catolic. Se ajunge la o laicizare a
culturii susținută prin manifestările artei sub formă de caricaturi, pamflete și
grafică. Cele mai importante centre renascentiste au fost Augsburg și Nürnberg.

Text
În arhitectura germană a vremii apar diverse clădiri, în special construcții civile ca
primăriile și locuințele private. Orașele mențin aspectul medieval, dar se îmbogățesc cu
piețe în mijlocul cărora se înalță fântâni de piatră sau metal. Casele sunt asimetrice, cu
fațade înguste și verticale, cu acoperișuri ascuțite și abrupte. Cu timpul acestea vor fi
îmbogățite cu elemente renascentiste precum balcoane, sculpturi și statui. Turnurile și
turnulețele, scările răsucite, pinaclurile, coloanele și pilaștri îmbogățesc fațadele
locuințelor nobililor mijlocii și mari. Casele simple construite din lemn și cărămidă aveau
turnuri și coșuri pe acoperiș
Imagine

Text
Ierarhia socială și stima de care se bucură un cetățean sunt reflectate în locuința pe o
deține acesta, iar aspectul se bucură de lux și amănunte ce impresionează trecătorii.
Casele patricienilor sunt mult prea încărcate de console, pilaștri, statui simbolice și
alegorice, ghirlande de fructe, cochilii și piramide. O astfel de casă este cea a familiei
Peller. Exemplu de castel de secol XVI din Germania este cel din Heidelberg, ridicat
succesiv și distrus de războaie. Ornamentarea sa este renascentistă, dar gruparea
motivelor amintesc de goticul floamboyant persistent o lungă perioadă în Germania.
Imagine

Text
Sculptura germană urmează două tendințe. Prima constă în linii întortocheate și agitate,
figuri exagerate ca expresivitate, uneori lipsite de măsură și armonie, provocând
înfrigurare și neliniște. A doua tendință prezintă linii curbe, figurile sunt calme și
grațioase, reținute și potolite. Cele două coexistă și se completează reciproc. Nu s-au
fondat școli de sculptură căci maeștrii s-au deplasat și au creat în diverse orașe. S-a
practicat sculptura în lemn policromat și acoperit cu foiță de aur, tematica a fost
majoritar biblică, nudul fiind rar. Pentru relief și ronde-bosse s-a folosit marmura fină și
cu granulație mare
Imagine
Text
Arhitectura religioasă decade. Bisericile păstrează nota gotică, sunt construite în stil
hală, cu trei nave de înălțime egală despărțite de stâlpi cilindrici sau octogonali înalți.
Biserica Sfântului Kilian din Heilbronn reprezintă simbioza gotico-renascentistă. Pe
scheletul gotic se aplică placajul renascentist. Biserica a fost ridicată în prima parte a
secolului XVI fiind gotică în proporții, dar renascentistă ca ornamentație. În cazul
edificiilor religioase din această perioadă nu se renunță la normele goticului, înfățișarea
lor devenind adesea monotonă.
Imagine
Text
Locul central al piețelor publice era ocupat de primăriile orașelor. Acestea apar din
inițiativa locuitorilor bogați ce se ocupă de comerț sau industrie și care își doresc clădiri
cu aspect vast, solid și pitoresc. Primăriile, cum e și cel din Gorlitz, sunt ornate în
exterior cu detalii vegetale, animaliere sau figuri grotești ce se mișcă dinamic și
fantezist. Zidurile sunt adesea întrerupte prin scări, turnuri, coșuri sau balconașe.
Persistă și unele părți gotice, de exemplu la primăria din Gorlitz observăm uși și ferestre
în nota secolului trecut. Preocupări au existat și pentru decorația interioară prin
materiale nobilă, scări interioare, tribune.
Imagine
Renașterea din Țările de Jos
Renașterea din Țările de Jos s-a manifestat printr-o combinație de elemente gotice cu cele
renascentiste provenite din zona Italiei, transpuse în configurația locală.
General
Țările de Jos preiau spiritul renascentist pe filieră italiană, prin intermediul călătoriilor
efectuate de artiștii flamanzi la Roma și Veneția. De acolo, se răspândesc spre țările
nordice o serie de desene, schițe și compoziții oferite drept model artiștilor. Aceștia le
imită, își lărgesc domeniile din care se inspiră și își îmbunătățesc propriile tehnici. Până
la sfârșitul secolului XV se formează adevărate categorii de artiști flamanzi: portretiști,
peisagiști, pictori de subiecte religioase, interpreți ai moravurilor sau ai naturii moarte.

Text
În Evul Mediu, denumirea „Țările de Jos” se referea la ținutul alcătuit din 17 provincii,
din care s-au format ulterior statele Belgia, Olanda și Luxemburg. În timpul Războiului
de Optzeci de Ani, Țările de Jos se separă în Țările de Jos sudice și Provinciile Unite.
Țările de Jos sudice intră sub stăpânire spaniolă până în anul 1713, după care trec sub
dominație habsburgică. Provinciile Unite cuprinzând șapte provincii s-au constituit într-o
republică ce își declară independența. Evoluția artei în aceste spații va fi determinată de
separația politică, îmbrățișarea Reformei, progresele economice, clima și ambianța.
Imagine

Text
Sculptura nu a cunoscut o „renaștere” în zona flamandă, ci a rămas un exercițiu gotic.
Interiorul bisericilor erau decorate cu sculpturi în lemn uneori policrome, alteori
acoperite cu foiță de aur. Sculptorii flamanzi din secolul XV continuă tradiția gotică,
numărul acelora care lucrează în manieră renascentistă fiind infim. De menționat ar fi
două nume: Pieter de Kempeneer zis și Pedro Campaña care a fost nu doar sculptor, ci
și pictor, respectiv Jacques Jonghelinck care a realizat monumente funerare
aristocraților, figura în bronz a lui Silen plasată în grădinile din Aranjuez și diverse
medalii.
Imagine
Text
Orașe ca Anvers, Bruges sau Amsterdam devin centre de meditație, de cultură și visare
poetică, respectiv centre bancare, comerciale și industriale. Spre Bruges s-au orientat
relațiile de afaceri din nordul Europei, marii gânditori precum Erasmus și Thomas Morus
au organizat întâlniri culturale și ia ființă Școala de pictură flamandă. Anversul a devenit
piața financiară favorită a portughezilor, iar ca centru industrial deținea experți în
șlefuirea diamantelor, numeroase ateliere de sticlărie, fabrici de mătase și manufacturi
de faianță. Alături de acestea, flamanzii se ocupau cu agricultura și industria textilă.
Imagine
Text
Din spiritul gotic, cei dintâi desprinși au fost pictorii. Interesul central a fost omul, rolul
acestuia în societate și personalitatea sa. Prin portretistică, pictorii flamanzi au pus cel
mai bine în valoare chipul uman și psihologia individului. Artiștii învață cu timpul
utilizarea pespectivei corecte, sugerarea celei de-a treia dimensiuni, felul în care să se
folosească de lumină și suprapunerea culorilor izolate prin straturi de glasiu. Preocupați
de fizionomie, pictorii flamanzi redau date biologice reale fără a le exagera.
Imagine
Text
Secolul XV surprinde arhitectura flamandă sub pecetea concepției medievale. Orașele
erau organizate în jurul unui nucleu central format din primărie, piața publică și
catedrala gotică. Urmează clădiri și locuințe private cu acoperișuri ascuțite gotice
construite din piatră și cărămidă, străzi pietruite, canale și poduri. Ultimul element este
zidul ce înconjoară cetatea. Comparativ cu celelalte orașe europene ale perioadei,
urbanismul flamand este mai restrâns ca spațiu.
Imagine
Text
Pătrunderea spiritului renascentist în Țările de este înlesnită prin multiplele călătorii
efectuate de artiștii flamanzi în Italia. Numeroși gravori italieni au răspândit înspe nordul
continentului compozițiile și tehnicile maeștrilor italieni renascentiști. Fiind puse la
îndemână artiștilor flamanzi, aceștia le studiază, le copiază și se inspiră din ele. O altă
consecință a contactelor cu italienii este diversificarea subiectelor, compozițiile
flamande abordând și teme alegorice, mitologice sau nudul.
Imagine
Text
În cursul secolului XVI, Provinciile Unite intră în sfera Reformei religioase, îmbrățișând
forma calvinistă. Acest lucru a însemnat distrugerea numeroaselor imagini sfinte.
Fenomenul se întâlnește în Țările de Jos sudice până la restabilirea catolicismului de
spanioli. S-a păstrat un număr prea mic de lucrări religioase pentru a putea stabili
valoarea celor pierdute. Au avut de suferit și frescele și statuile din bisericile romano-
catolice. Au reușit să supraviețuiască acele compoziții care abordau tematică profană.
Imagine

Jan van Eyck

Jan van Eyck deschide seria pictorilor flamanzi renascentiști. Picturile sale prezintă
personaje grave și serioase care întruchipează idealul etic și valorile morale. În spiritul
umanismului renascentist, omul este pus în relație cu mediul înconjurător și societatea
în care trăiește fiind prezentat drept un cetățean deschis colectivității sociale și
responsabil din punct de vedere civil. În alte compoziții abundă simbolistica religioasă.
Eyck este singurul pictor flamand al secolului XV care și-a semnat lucrările printr-un
motto personal însemnând:„Cât de bine am putut”.
Text
Compoziția „Fecioara Maria în Biserică” o prezintă pe Fecioara la dimensiuni gigantice,
după cum obișnuieșe Eyck să procedeze. Fecioara poartă coroană împodobită cu perle
și pietre prețioase, iar pe tivul rochiei apare o inscripție descifrabilă doar parțial. Pruncul
din brațele mamei își prinde încheietura mâinii stângi cu mâna dreaptă, semn medieval
semnificând suferință. Restul spațiului ni se dezvăluie printr-un joc de lumini și culori.
Prin ferestrele ample pătrunde sursa ce luminează corul, transeptul și naosul, iar
podeaua reflectă inteligent lumina.
Imagine
Text
Pe un fundal întunecat, Eyck scoate puternic în evidență protagonistul compoziției
„Bărbat cu turban”, probabil un autoportret. Un chip masculin hotărât și puțin agresiv, cu
privirea concentrată, poartă turbanul minuțios reprezentat. Umbra și lumina se
împletesc în cadrul redării turbanului. Faldurile răsucite, pliate și înnodate prezintă o
geometrie impresionantă. Lucrarea datată 1433 și-a păstrat rama originală semnată în
partea de sus cu motto-ul: „Cum pot, nu cum aș vrea”.
Imagine
Text
Din perioada de maturitate a lui Eyck face parte tabloul „Soții Arnolfini” prezentându-i pe
Giovanni Arnolfini, un negustor din Lucca care a stat mult timp la Bruges, și pe soția lui,
fiica unui alt negustor. Cei doi adoptă poziții de burghezi înstăriți, fiind surprinși în
momentul oficierii logodnei sau căsătoriei. Pe peretele din capătul camerei, oglinda
reflectă personajele și artistul. Fiecare obiect strălucește într-un mod propriu: saboții
simpli de lemn de pe podea, perechea de încălțăminte de lângă bancă, fructele, colțul
covorului, animalul de companie.
Imagine

Text
Identificată drept o comandă regală din partea lui Filip cel Bun, lucrarea „Buna Vestire”
îl prezintă pe Arhanghelul Gabriel și Fecioara purtând un dialog, ambii scot cuvinte
aurite din guri, iar gesturile lor indică uimirea și acceptarea. Cei doi se află într-o
biserică ce pune în evidență pe de o parte stilul romanic prin ferestre, pe de altă parte
stilul gotic prin semnele zodiacale de pe podea. Remarcăm și alte amănunte
interesante precum două scene din Vechiul Testament care are drept protagoniști pe
David, Goliat și Samson, respectiv cartea deschisă care simbolizează înțelepciunea
Fecioarei.
Imagine

Text
Eyck a realizat portretul cardinalului bolognez Niccolò Albergati în 1435, dar înainte cu
patru ani cu ocazia unei escale a cardinalului la Bruges, Eyck a întocmit o schiță cu un
ac din argint. Foarte importantă este această schiță ce conține notițe referitoare la stilul
de lucru, nuanțele gălbuie, albe și albastre care urmează să fie folosite. Portretul a fost
realizat în absența modelului, cardinalul nu poartă pălărie, are un aer distant, puțin
expresiv, dar debordează de trăsături nobile. Fundalul este unul plin de obscuritate, iar
lumina ce învăluie personajul încearcă să îi pătrundă în suflet.
Imagine

Text
„Judecata de Apoi” este realizat în spiritul medival al dispunerii compoziției pe trei
planuri, cu personaje plasate la anumite înălțimi conform importanței lor. În partea de
sus a compoziției se află Hristos alături de îngeri, Fecioară și Sf. Ioan. Mai jos, apostolii
îmbrăcați în alb sunt înconjurați de alți îngeri, sfinți și beatificați. Centrul compoziției îl
prezintă pe Arhanghelul Mihail în armură, stând deasupra Morții. În stânga și dreapta
lui, ies la suprafață morți în așteptarea judecății. Moartea își deschide aripile de liliac cu
care îi înconjoară pe păcătoșii sfâșiați de monștrii.
Imagine

Text
Există doar presupuneri în legătură cu anul și locul nașterii pictorului Jan van Eyck. Nu
se știe unde a fost educat, dar prin lucrările sale a demonstrat cunoștințe de limbă
latină, greacă și ebraică. Tablourile sale includ atât subiecte profane, cât și religioase. A
lucrat ca pictor la curțile conducătorului Olandei și ducelui Burgundiei, a avut propriul
atelier cu asistenți și nu a fost niciodată dependent de comisioanele particularilor. A
realizat o serie de călătorii în Portugalia pentru a media căsătoria dintre ducele
Burgundiei și fiica regelui Portugaliei.
Imagine
Renastrerea tirzie sau manierismul
În perioada târzie a artei renascentiste, artiștii nu s-au concentrat doar pe redarea omului într-un
cadru oarecare. S-a pus accentul mai ales pe redarea elementelor înconjurătoare, a stofei, a
gesturilor, a luminii și umbrelor.
Prezentare
Fie că vorbim de perioada târzie a Renașterii sau de curentul manierist, ambele fac
tranziția spre baroc. Unii consideră această perioadă ca fiind o dezvoltare ulterioară
naturală a stilului atins în perioada maturității renascentiste. Alții sunt de părere că
manierismul a stricat prin exagerare prototipul eleganței și frumuseții renascentiste.
Roma, Florența și Mantua au fost centrele manieriste ale Italiei.

Text
Termenul italienesc „maniera” a existat în literatură înainte de a fi aplicat artelor vizuale
și descria săvârșirea unei acțiuni fără efort, cu rafinament, se referea, în special, la
comportamentul uman, la grația curtenească. Se cerea „maniera” și în arta secolului
XVI, dar a ajuns să fie concepută cu sensul ei negativ, ca o schimbarea de la virtute la
viciu. Teoreticianul Bellori consideră că „maniera” a distrus pictura bună a Renașterii.
Luigi Lanzi a inventat cuvântul „manierismo” pentru a descrie limbajul artistic ce se
depărtează de natural prin cizelare, idealizare, frumusețe nenaturală și tensiune.
Imagine

Text
Considerat un stil „anticlasic”, „rece” și „distant”, manierismul exagerează plastica
structivă și o înlocuiește cu ornamentații bogate. Exagerarea eleganței se face prin
atenția sporită ce cade asupra detaliilor. Manierismul evită rigurozitatea stăpânită în
Renașterea matură, se îndepărtează de comportamentul și înfățișarea naturală și
experimentează fantezii bizare. Imaginea își pierde coerența. Formele alungite,
sinuoase, distorsionate nu reușesc să transmită emoții intense. Formele sinuoase sunt
denumite de Michelangelo „figuri în serpentină”.
Imagine

Text
Manierism a existat într-o mică măsură în multe perioade, dar Renașterea matură a
constituit câmpul benefic pentru dezvoltarea ei. În deceniul trei al secolului XVI au fost
efecutate numeroase călătorii de către un grup de artișit italieni care au lucrat pentru
gravori, iar reîntorcându-se la atelierele lor vor disemina aspectele însușite în zona
centrală a Italiei și în Valea Padului.
Imagine
Text
Din perspectivă politică, exemplele susțin că indiferent de evenimente militare, arta nu a
suferit de influențe directe. Un rol mai important în apariția și dezvoltarea manierusmului
joacă literatura, citirea anticilor și transferul de idei de la personalități literare la artiști.
Două concepte noi devin esențiale pentru artiști, opera de artă trainică și absolută, care
nu mai este evlavioasă, practică sau ceremonială. Se caută aprobarea din partea
publicului a unor lucrări create din propria inițiativă a artistului.
Imagine

Text
Trecerea la baroc s-a întâmplat prin suprapuneri, nu a fost bruscă, iar noul stil a fost
sesizat îndă din timpul Renașterii mature. În arhitectură, depășirea cadrului arhitectural
prefigurează barocul. Deja la Michelangelo observăm stilul arhitectural maniersit. În
pictură începutul manierismului este marcat de moartea lui Rafael în 1520. Sculptura
manieristă a căutat să întreacă geniul lui Michelangelo. Astfel, unul dintre discipolii
maestrului, Baccio Bandinelli, a preluat și executat „Hercules și Cacus” considerat
începutul sculpturii manieriste.
Imagine

Andrea Palladio
Palladio este considerat unul dintre cei mai mari arhitecți din nordul Italiei din secolul
XVI. Majoritatea lucrărilor sale le-a executat în regiunea Veneto. A fost un teoretician
inteligent, a redactat o serie de cărți dintre care cea mai importantă operă este „Quattro
libri dell’Archittetura”. A profitat cel mai bine de lecția clasică, proiectele sale urmăreau
să atingă utilitatea în cadrul construcției, iar majoritatea edificiilor bisericești puneau în
valoare existența a două lumi, cea spirituală și cea lumea, și a conexiunilor dintre
acestea.

Text
În copilărie Palladio a fost ucenic într-un atelier de sculptură. La vârsta de 16 ani s-a
înscris în breasla zidarilor și pietrarilor. Educația umanistă a primit-o de la poetul Gian
Giorgio Trissino, la vila căruia a lucrat ca pietrar. După moartea lui Trissino, ca patroni i-
au servit frații Barbaro care l-au ajutat să devine arhitectul șef al Republicii venețiene. A
apărut arhitectura palladiană, cea mai influențată fiind Anglia. Arhitectul Irigo Jones s-a
inspirat din opera lui Palladio și a executat mai multe lucrări în specific palladian printre
care și Banqueting House. Alte influențe palladiene întâlnim la Potsdam și Berlin.
Imagine
Text
Primul proiect propriu al lui Palladio a fost Villa Godi, finanțată de frații Girolamo, Pietro
și Marcantonio Godi. Clădirea cu aspect auster, dar echilibrat prezintă volume clare,
definite de cele trei arcade ale loggiei. Partea centrală, de dimensiuni mici și în
retragere, este flancată de părți laterale avansate și mai masive. Planul a prevăzut câte
două apartamente, de o parte și alta a părții centrale. Comparativ cu lucrările din
perioada de maturitate a artistului, la Villa Godi se observă lipsa decorațiunilor
exterioare.
Imagine

Text
Cea mai cunoscută operă a lui Palladio este Villa La Rotonda, de lângă Vicenza.
Clădirea de plan pătrat prezintă patru fațade, fiecare cu portic și intrare proprie ce duce
către o sală circulară acoperită cu cupolă. Această sală este cea care a dat numele
clădirii. Fiecare portic este flancat de câte o fereastră, iar fiecare froton este susțin de
șase coloane ionice. Deasupra fiecărui fronton au fost plasate statui ale unor zeități.
Camerele se află la etaj, iar interiorul a fost acoperit de fresce. Simetria clădirii a permis
o vedere panoramică asupra peisajului înconjurător.
Imagine

Text
Palazzo Valmarana a fost clădit pentru patricianul Giovanni AlviseValmarana care l-a
susținut pe Palladio în realizarea porticului basilicii palladiene. Fațada palatului îmbină
șase pilaștri înalți din ordinul compozit cu pilaștri mai scunzi din ordinul corintic.
Deasupra celor doi pilaștri corintici ce marchează începutul și sfârșitul clădirii, se află
câte un basorelief ce redă un luptător care ține blazonul familiei Valmarana. Palazzo
Valmarana reprezintă cea mai individualizată creație palladiană.
Imagine

Text
Biserica benedictină San Giorgio Maggiore din Veneția a fost proiectată de Palladio.
Fațada adaptează modelul templului clasic la biserica creștină și prezintă o navă
centrală supraînălțată față de navele laterale. Soluția lui Palladio a constat în
suprapunerea a două fațade: una care se întinde de la un capăt al nave laterale la
capătul celeilalte și este susținută de pilaștri, pe când cealaltă, mai îngustă și înălțată
deasupra celeilalte, este susținută de coloane angajate. Pe portaluri se găsesc statuile
sfinților Ștefan și George cărora a fost dedicată biserica.
Imagine

Text
Palladio a realizat Teatro Olimpico din Vicenza, teatrul pe care a vrut să îl construiască
după planul teatrelor romane. Artistului i-a fost atribuit un arc în Vicenza, care se
situează la începutul treptelor ce duc spre sanctuarul Sf. Maria din Monte Berico. Peste
râul Brenta, Palladio a realizat un pod acoperit cu pontoane din lemn. Alături de acesta,
i-au mai fost atribuite alte două poduri, peste Cismon și Tesina.
Imagine

Pe