MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

MINISTERUL CULTURII AL REPUBLICII MOLDOVA

COLEGIUL DE ARTE ,, N. BOTGROS ” OR. SOROCA

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Tema: Imprimeul artistic - hotarul dintre pictură și genurile artei

decorative

CATEDRA ARTE PLASTICE ȘI DECORATIVE

Conducător: Diplomant:
Savca Ana-Profesor, Ana Botnari
Master în Arte

Soroca 2014

1
 Cuprins

Introducere

Capitolul 1. Imprimeul artistic-pictura decorativă pe stofă.

1.1 Rechizitele necesare in pictura decorativă………………

1.2 Tehnica batikului rece………………………………….
1.3 Tehnica batikului fierbinte……………………………..
1.4 Tehnica batikului in noduri……………………………

Capitolul 2. Rolul imprimeului artistic in arta decorativă.

2.1 Batikul in designul vestimentar………………………………
2.2 Condițiile apariției batikului in Basarabia……………………
2.3 Promotorii batikului in Republica Moldova………………

Capitolul 3. Conceptul compositional și artistic în lucrarea

practică ,,Enigma oceanului,,.
3.1 Analiza compozițională și principiile de realizare a lucrării
practice............................................................................................pag.

3.2 Principiile tehnologice de executare a lucrării practice...........pag.

Concluzii finale………………………………………………………

Bibliografie………………………………………………………………

Anexe…………………………………………………………………

2
 Introducere

 Arta baticului

Baticul este o țesătură din in, mătase sau bumbac, imprimată cu un desen
colorat, executat de obicei manual, prin diverse tehnici specifice picturii pe pînză.
Baticul este deasemenea unul din genurile artei decorative.

Tehnica și arta baticului sunt originare din nordul Indiei, Malaysia și

Indonezia. Au fost întroduse în Europa de olandezi (sec. XVI). Baticul a devenit
mai apoi o tehnică de exprimare curentă în artele decorative (inclusiv în design-ul
vestimentar) dar și în arta populară, fiind astăzi, în variantele ei simplificate, chiar
și un procedeu casnic.

Batik  definește tehnica indoneziană de aplicare a unor substanțe rezistente la

apă (ceară sau pastă deorez), pe materiale textile în prealabil pregatite pentru a fi
vopsite cu culori naturale și desenate manual, cu modele specifice zonelor în care
sunt create.

Una dintre explicațiile date privind originea termenului batik susține că acesta

provine din cuvântul indonezian tik, care înseamnă punct sau a puncta, și
cuvântul javanez amba, care înseamnă a scrie.

O altă versiune a etimologiei susține că batik derivă din cuvîntul

javanez batek care ar putea proveni la rândul lui din cuvântul protoaustronezian 
beCík  și care înseamnă tatuaj; la început, tehnica batik presupunea împungerea
țesăturii impregnate cu ceară înainte de vopsire.

Prin intermediul limbii franceze acest cuvânt a ajuns și în limba română

(batic) cu sensul de basma sau în general de țesătură subțire imprimată în culori.

Tehnica baticului în Indonezia.

Javanezii (locuitorii insulei Java din Indonezia), foloseau tehnica batik încă

din secolul 12, de aceea se crede că Indonezia este "țara mamă" a baticului. Tot în
Java se găsește și cea mai mare industrie a baticului.
3
 Tehnica batik se mai întâlnește și în Malaysia, Tailanda, India, Sri
Lanka, Iran, fiecare desene specifice fiecărei zone.

Materialul folosit poate fi bumbac sau mătase fină de culoare albă, finisată și

pregătită pentru a fi pictată. Ceara fierbinte (un amestec
de parafină, rășină și grăsimi în proporții variabile) este aplicată manual cu
ajutorului unui instrument numit canting , prevăzut cu un rezervor mic pentru ceara
lichidă. Întâi este trasat conturul desenului cu ceară pe material, ceara protejînd
materialul de culoare atunci când este întrodus în vopsea.

Prima vopsea este deschisă la culoare urmând apoi colorarea materialului cu

nuanțe din ce în ce mai închise. Ceara este aplicată din nou pe porțiunile care
trebuie să iși păstreze culoarea la o următoare imersie a materialului în vopsea,
procedeul continuând până se obține desenul dorit.

La final ceara este îndepărtată manual și apoi materialul este opărit pentru a
îndepărta resturile rămase.

Acest tip de batic se numește "batik tulis" (batic scris), pentru că desenele
sunt făcute manual. Vopseaua este naturală, obținută din plante.

Din secolul al XIX-lea, procedeul realizării baticului indonezian s-a

modernizat, canting-ul înlocuidu-se cu mulaje de metal numite cap. Tehnica
mulajelor se identifică prin repetiția modelului pe suprafața materialului.
Unele batik-uri combină stilul canting cu stilul cap. Dar bineînțeles că există și
imitații care nu sunt realizate manual sau procedeul de folosire a cerii este complet
absent.

Fabricile păstrează tehnica de folosire a cerii, iar desenele sunt mult mai
precise și de calitate, dar valoarea unui batik tulis este cu mult mai mare, prețul
poate atinge chiar mii de dolari. Timpul de realizare a unui batik tulis poate varia
de la 5 săptămâni pentru baticul obișnuit, până la un an pentru cele destinate curții
regale.

Baticul în versiuni moderne, simplificate sau casnice.

4
 Tainele acestei tehnici se trag încă din timpurile cele mai străvechi şi s-au
păstrat pînă în zilele noastre. Cu timpul acest gen al artei decorative a îmbinat
mai multe tehnici ale picturii pe pînză.
Cel mai simplu ornament neobişnuit executat în condiţii de casă îl obţinem
prin tehnica baticuluicu noduri, deoarece desenul dorit îl căpătăm în urma unui
exerciţiu simplu: înnodarea,împăturirea unor porţiuni ale stofei înainte de a
fi colorată.În tehnica baticului fierbinte ornamentul poate fi obţinut cu ajutorul
parafinei topite sau altor materiale de acest gen. Vopsim stofa, apoi scoatem
parafina sau ceara, astfel obţinînd desenul alb pe fon colorat.
O metodă mai simplă şi mai des întîlnită – baticul rece, este inventată în
epoca modernă. Ideea constă în a obţine desenul cu ajutorul unei substanţe
speciale.
Țesăturile de batik servesc scopurilor vestimentare, atît în viața de toate zilele,
cît și în ocazii solemne. Bucata de pînza este purtată în chip de fustă sau sarong, ca
șal acoperind sanii ori umarul (slendang), ori ca basma pe cap (kain kepala) etc.
Alături de această întrebuințare practică, țesăturile de batic au și o destinație
rituală. Așa, de pildă, in Java baticul este așternut in chip de ofrandă pe mormintele
principilor. Acest procedeu este aplicat pentru prima data in Java încă din epoca
hindo- indoneziană , dar adevarata sa dezvoltare a inceput mai tarziu, in jurul
anului 1500.
Batik-ul este un procedeu de vopsire, in faze succesive (aplicații de ceara), pe
baza de colorant rece. Materialul inițial, o țesatură fina de bumbac denumită mori,
importata candva din sudul Indiei, a fost inlocuită dupa 1815 de către bumbacurile
din Europa, mai rar de matase, importata si ea.
Prima faza a procedeului constă în desenarea motivelor dorite pe o țesătură
alba, preparată în prealabil. Apoi, cu ajutorul unui mic rezervor cilindric, dotat cu
unul sau mai multe ciocuri de aproximativ 1 mm (tjanting), se aplica ceara topită
pe acele părți ale țesăturii care urmează să ramînă albe dupa prima vopsire.
Aplicarea cerii este o operațiune executată de femei, în vreme ce vopsitul , intr-o
primă fază în albastru - indigo, este incredințat unui barbat. Acestă, dupa ce a

5
terminat primul vopsit, trebuie să îndepărteze ceara uscată de pe locurile care
urmează să fie vopsite în faza urmatoare. Zonele vopsite in albastru și care
urmează să ramînă ca atare, sunt acoperite cu ceara, nu însă înainte ca țesătura să fi
fost din nou bagată în apret; dupa aceea, ea este cufundată intr-o a doua baie
colorată și în sfîrșit se indepărtează ceara, operațiunea repetandu-se în funcție de
numarul culorilor ce urmează a fi aplicate. Intrucat procedeul descris era de lungă
durată (confecționarea manuală a unei bucăți de țesatură necesită cel putin 12 zile),
după 1850 a fost introdus un alt procedeu, constînd în aplicarea cerii cu ajutorul
unui soi de tampon (tjap), asemănător matrițelor utilizate de vopsitorii europeni.
Indeletnicire cîndva feminină, baticul s-a transformat astfel intr-o industrie
masculină , care însă nu a eliminat, complet producția manuală.
Arta și mestesugurile Indoneziei, aflată la intersecția drumurilor ce leagă Asia
de Australia, au la baza tradiții și tehnici, care s-au păstrat din trecut, din antichitate
chiar, sau care se constituie ca un rezultat al asimilarilor treptate si variate venite
din partea unor influențe străine (India, China) de-a lungul timpului. Astfel,
populațiile locale au preluat din aria vechilor culturi acele elemente care
corespundeau, dar si înnoiau fondul deja existent, cu un puternic accent pe arta
decorativă .
Pe de altă parte, originalitatea si diversitatea metodelor de lucru, a
materialelor sau a ornamentelor se datorează și naturii insulare a acestui stat,
bariera naturală a mărilor și oceanelor aducînd cu sine o autonomie locală.

6
Capitolul 1 :Batikul-pictura decorativă pe stofă.

1.1 Rechizitele necesare in pictura decorativă.

Batic – ţesătură din in, bumbac, mătase pe care s-a imprimat o compoziţie cu
motive colorate, originară din nordul Indiei, din Malaysia şi Indonezia. Introdus în
Europa de olandezi în secolulXVI. Decorul se execută manual.

Multiplicarea de imagini prin imprimare “ este una dintre cele mai vechi
meserii. Părerea că ea și-ar avea originea in Evul Mediu este eronată. Chinezilor le
era deja cunoscută arta imprimeriei, chiar daca numai sub formă primitivă a
signetului (sigiului, peceta) gravat adînc cînd în Europa se mai defrișau pădurile,
iar hidromelul se bea din coarne ”
Situate la hotarul dintre artele picturii si genurile decotarive cu un foarte accentuat
caracter utilitar, imprimeul textil a fost inventat probabil odata cu tiparul.
Afirmarea sa deplină și independența s-a produs în Europa sigur dupa punerea la
punct a multiplicării industriale a textilelor fine, adică abia la inceputul sec, XVIII-
lea.

Precizăm totuși că imprimarea de ornamente pe suport de pînza (de bumbac)

este o preocupare extreme-orientală foarte veche. În epoza noastră ea vine din
necesitatea de a completa și îmbunatăți ambientul interior cu draperii, perdele, husa
de mobile etc. dar si invelișurile corpului, mai cu seamă cele legate de moda.
Se practică modalități precum:
Imprimeul manual (liber) direct cu pensula, la rece, cu lichide colorate speciale (in
compoziția cărora, pe lînga pigmenți, intră și substanțe de fixare numite mordanți:
sare de bucătărie, sodă de rufe, oțet) ; pentru difuzarea uniformă și facilă a
colorantului în fibra se umezeste în prealabi locul cu apă sau cu spirt industrial;
revenile si suprapunerile se fac fie înainte fie după aceea s-au zvantat cele așternute
deja, după asta va fi imprimarea (ca in tehnica picturii în culori de apă ) :pe umed-
picturală, vibrată, vaporoasa-sau uscat, din contra, accentuat plată, decorative în
amblele variante respectundu-se regula “de la deschis la inchis”

7
Imprimare cu sabloane sau mai nou cu una sau mai multe site foarte dese (de
matase), pentru fiecare culoare o sita, pe care s-au delimitat in prealabil liniile si
petele imaginii acoperindu-se cu un lac special zonele prin care nu trebuie sa treaca
vopseaua sau cernala de imprimat vascoasa ca o pasta, intinsa apasat si uniform cu
o paleta dreptunghiulara si usor elastic numita racleta. Acasta din urma modalitate
de imprimare pe panza cu ajutorul sitei este “o dezvoltare a procedeului de
reproducere cu sablonul, utilizat inca din epoca oamenilor din pesteri”. Serigrafia
este consacrata de fapt ca tehnica de gravura utilizata in a produce si multiplica
etichete, sigle, embleme, afise, imprimeuri textile (tricouri, bluze, esarfe)
manufacturier sau industrial.
Intre procedeele de imprimare de panza, in genere pe o tesatura, istoria artelor
vizuale a indentificat un relative simplu:”cei ce vopsec batiostele cu desen alb pe
fond albastru, numite<dupa model Indian>, au plansete gravate in lemn; ei acopera
plansetele cu ceara dizolvata in esenta de terebentina, intend tesatuta deasupra si o
preseaza; tesatura prinde solutia de cera aflata pe desen; vopsitorii o arunca intr-un
hardau si o vopsesc la rece; vopseaua prinde in toate partile care nu sunt aparate de
ceara; ceara se desprinde la fiert, pluteste la suprafata si vopsitorii o aduna ca s-o
foloseasca din nou.
Este vorba, evident de imprimare ca la boiangerie (in masa prin scufundare intr-o
singura culoare), dar cu deosebire esentiala c materialul textile a fost acoperit
partial cu o pelicula protectoare. Aceasta este metoda imbunatatita astazi
tehnologic este consacrata cu denumirea de imprimare prin procedeu “batique”

8
 Coloranti –daca dorim sa ne ocupam de picture pe matase si nu suntem
convinsi ca acesta va devein ocupatia permanenta sau fobby al nostrum.,la inceput
putem procura citeva culori de baza:galben,rosu,albastru,chiar si negru.
Amestecind aceste culori, putem obtine nuante foarte frumoase.

Important este sa deosebim culorile care se fixeaza la aburi,in conditii

special,si culorile care se intaresc cu ajutorul fierului de calcat.Culorile de aniline
care se intaresc la aburi deseori sunt foarte concentrate de aceea ele se dizvolta in
apa.Cantitatea de apa depinde de intensitatea culorii ce dorim s-o obtinem. Culorile
acrilice sunt pentru stofe mai aspre şi fine, culorile acrilice fluorescente(lichide)
pentru stofe mai fine şi pliculeţe cu praf pentru vopsirea hainelor.

Alte rechizite,pentru amestecarea culorii de regula,sunt folosite farfurioare

vechi,capacele,paleta indicate pentru picture in acuarela(paleta cu
adincituri).Pentru a spala pensulele se foloseste un vas cu apa nu prea
mic,dimpotriva,mai mare.Cu ajutorul penselelor se acopera suprafata stofei atit cu
vopsea,cit si cu parafina

.Pensulele sunt diverse:cele mai aspre sunt folosite pentru parafina,iar

pensulele rotunde sunt intrebuintate pentru vopsea.Pensulele sintetice si natural de
diferite dimensiuni sunt folosite pentru suprafete diferite.Cele mai late,mai mari le
folosim pentru a acoperi suprafetele mari.Pensulele sintetice sunt mai
rezistente.Coditele pensulelor trebuie sa fie acoperite cu lac,ca sa nu imbibe in ele

9
vopseaua.In tehnica baticului rece este utilizat tubul de sticla care poate avea
diverse forme,marimi si diametru diferit.

Rezerva-o substanta incolora care are in component parafina,clei de

guma,benzina.Rezerva poate fi incolora sau colora.Pentru baticul fierbinte avem
nevoie de un borcan de metal,un vas mai mare,aragaz,pilnie,pensule,parafina sau
ceara.Pentru a trece desenul pe suprafata pinzei,executam mai intii schita lucrarii
care trebuie sa corespunda cu marimea exacta a sasiului intins.

Desenul se trece cu ajutorul unui creion special,conturul caruia dispare treptat

datorita umezelii.Daca nu dispunem de un astfel de creion,folosim unul
simplu.Insa conturul trenuie sa fie efectuat foarte usor,aproape invizibil.

Conturul pentru décor se utilizeaza cind lucrarea este deja finisata si uscata
bine,se intrebuinteaza pentru a infrumuseta,a ornamenta lucrarea cu unele elemente
decorative.Contururile pot fi de diferite culori,de asemenea,pot fi mate,cit si cu
luciu.

10
 1.2. Tehnica baticului rece.

La inceput a aparut matasea… atit alba, curate, incit se simtea necesitatea d a

o decora. Primul ornament este considerat, de fapt, dunga. Noi insa vom invata sa
infrumusetam cu iscusinta stofa cu miinile noastre pentru a obtine lucrari originale.

Sa efectuam o mica experienta. Desenam cu creionul pe o bucata de stofa alba

un patrat. Apoi cu ajutorul culorii de aniline sau cu acorela incercam sa-l coloram
cu pensula. Din pacate, aniline, acuarelele si tusul au capacitatea de a se imprastia
si patratul s-a transformat intr-o pata neregulata. Scopul nostrum principal este sa
reusim a obtine o forma exacta. Pentru a obtine patratul dorit, folosim substante de
rezerva. Rezerva are capacitatea de a fixa exact conturul desenului si nu permite
vopselei sa se imprastie. Daca conturul cu rezerva nu este executat correct si forma
conturata nu este inchegata, atunci vopseua se strecoara usor prin crapatura
formata.

Avem nevoie de mai multe material de lucru:

11
 Rezerva

Tuburile de sticla sunt diverse: ele difera ca forma, dimensiune, diametru.

Specialistii in domeniu prefer sa foloseasca tuburile de sticla cu lungimea de 20-25
cm, cu virful indoit sub un unghi de 135 (grade). La o distanta nu prea mare de virf
se afla un spatiu mai bombat, rezervorul pentru rezerva. Pentru a introduce rezerva
in tub, virful tubului se cufunda in borcanul cu rezerva, iar prin capatul celalalt al
tubului, cu o pompa nu prea mare, se trage rezerva pina se umple rezervorul. La
sfirsitul lucrului tubul de sticla se spala cu benzina.

Cum pregatim stofa pentru lucru?

Se recomanda sa folosim stofe mai moi, mai fine cum ar fi matasea. In stofele
aspre nu patrunde bine substanta de rezerva. Stofele pot fi atit natural, cit si
sintetice. Orice stofa pentru inceput necesita a fi spalata. Stofa noua contine unele
impuritati, de exemplu, amidon, grasimi sau alte substante care nu permit sa
patrunda bine vopseaua. Aceste substante trebuie inlaturate si atunci vopseaua se
imbina mai usor si se imprastie pe suprafata stofei. Stofa se lasa in apa calduta
aproximativ o ora, apoi se spala cu sapun de rufe, nu se stoarce, dar se scurge putin
si se calca cu fierul de calcat.

Pentru executarea baticului, stofa se intinde pe o rama din lemn. De regula, se

folosesc rame-standard sau fixate. Stofa se intinde pe ramele-standard si se fixeaza
cu ajutorul piunezelor. La inceput se fixeaza colturile stofei apoi toate cele patru
parti ale ei pe laturile sasiului. Stofa trebuie intinsa destul de bine ca sa nu atirne.
Cele mai comode sunt ramele pliante. Pe ele pot fi intinse stofe de dimensiuni
mici, cit si mari. Aceste rame constau din patru placi de lemn care pot fi reglate la
diferite dimensiuni.

Pentru executarea desenului, trebuie sa pregatim din timp schita compozitiei

care dorim s-o executam. Desenul se plaseaza sub stofa deja intinsa, se fixeaza si
se transfera cu ajutorul creionului simplu. Desenul de pe stofa trebuie sa fie
12
executat foarte usor. Daca stofa este fina si transparenta, desenul nu se transfera,
dar se executa cu rezerva respectind exact desenul plasat sub rama, deoarece el se
observa destul de bine datorita transparentei stofei. Daca in timpul efectuarii
desenului cu rezerva am facut greseli, mai putem adauga unele detalii, putem
improviza. Inainte de a incepe efectuarea conturului cu rezerva, curatam virful
tubului cu o cirpa si tinem tubul cu virful in sus. Apoi plasam tubul de sticla pe
stofa si efectuam conturul desenului.

Cu tubul de sticla trecem incet peste stofa,nu apasam tare,ca substanta de

rezerva sa curga usor.Formele trebuie sa fie neaparat inchise.Conturarea desenului
incepe dintr-un colt al lucrarii miscindu-ne treptat spre celelalt colt.Conturul cu
rezerva incolora se observa greu de aceea daca nu suntem atenti unele linii pot fi
trecute cu vederea.La fel, nu trebuie de atins cu mina rezerva care nu este inca
uscata.Cind se ridica tubul de pe stofa,trebuie intors repede cu virful in sus ca
rezerva sa nu curga.Trebuie de urmarit,totdata, si celalalt capat al tubului prin care
rezerva poate sa se reverse.Dupa ce sa finisat lucrul,trebuie de spalat tubul de sticla
cu benzina.El trebuie pastrat aparte de ale rechizite.Conturul cu rezerva trebuie sa
se usuce una-doua ore.Daca dorim ca conturul sa nu ramina alb,folosim ca in
exemplu nostrum rezerva colorata.In aceeasi lucrare putem folosi mai multe nuante
de rezerva.

Lucrul cu vopseaua.

13
 Inainte de a incepe lucrul,culorile se aleg dupa tonalitati.Daca este nevoie,ale
se amesteca sau se dizolva cu apa,deoarece sunt foarte concentrate.La inceput
culorile trebuie probate pe o bucata de stofa de aceeasi calitate ca cea pe care vom
executa lucrarea.Culoarea umeda este mult mai intunecata decit dup ace se usuca
definitive.Deoarece stofa se usuca foarte repede,vopseaua trebuie plasata bine si
repede.Suprafetele mari sunt foarte greu de acoperit de aceea mai intii se umezesc
putin ,apoi se acopera cu o culoare. Ca si acuarela, culorile de aniline permit sa
facem citeva suprapuneri. Lucrarea trebuie uscata numai in pozitie orizontala.

Cum sa fixezi culoarea.

14
 Prelucrarea stofei pentru fixarea culorilor de aniline se efectueaza in conditii
special, dar poate fi indeplinita si in conditii de casa. Astfel se intaresc doar
lucrarile executate pe stofe natural. Pentru a prelucra una sau doua lucrari nu prea
mari putem folosi o cratita mai mare. In cratita, la inaltimea de 1/5, se toarna apa
care va trebui sa fiarba putin. Apoi vasul se acopera cu o bucata de tifon ce este un
pic adincit in interiorul cratitei. El nu trebuie sa ajunga pina la apa. In aceasta
adincitura se introduce lucrarea finisata. La inceput ea se rasuceste si se inveleste
in citeva ziare, se indoaie in doua sau in trei ca sa incapa mai bine. Lucrarea
pregatita pentru prelucrare se introduce in adincitura tifonului. Aceasta o facem
atent ca sa nu atingem peretii casului, cit si apa din interiorul vasului. Cantitatea de
apa (1/5 inaltime ) se evapora in decursul a 2-2,5 ore, la foc incet. Nu trebuie sa
uitam insa un detaliu: lucrarea ce urmeaza a fi prelucrata la aburi trebuie uscata
foarte bine. Dupa 2-2,5 ore o scoatem si o clatim putin in apa calduta, apoi o
acoperim cu ziare si o calcam bine cu fierul de calcat.

Tematica lucrarilor efectuate in tehnica baticului pot fi foarte diverse:

compozitii abstracte , decorative, peisaje, natura moarta,portrete etc. A realiza o
compozitie picturala de acest gen inseamna a structura pe o suprafata data cu
ajutorul punctului, liniei, formei si culorilor, a reda o unitate plastic. Fiecare
lucrare executata in aceasta tehnica , cit si mijloacele de expresie folosite au un
effect incitant, de a atrage atentia. Baticul ne ofera posibilitati nelimitate de cautari
si experiente.

15
 1.3 Tehnica baticului fierbinte.

Aceasta tehnica este cunoscuta inca din antichitate , metoda infrumusetarii,

ornamentarii stofelor cu ajutorul parafinei topite sau a altor substante. S-au pastrat
stofe din China, Egipt datate din sec. III-VIII, tesaturi cu desen alb pe fondal
colorat (rosu, albastru ). Ideea acestei metode consta in a obtine petele albe
necesare acoperindu-le cu ceara de albini care o protejeaza de influenta vopselei.
Stofele pregatite erau cufundate intr-un vas cu vopsea, apoi se inlatura ceara. Ca
rezultat se obtinea desenul alb pe fondalul colorat. Procesul ,,desenarii cu ajutorul
parafinei”, de asemenea, este numit batic. Tehnica aceasta s-a raspindit destul de
repede si s-a pastrat pina in zilele noastre cu denumirea de ,, batic fierbinte”.

Rechizitele necesare: Cel mai des sunt intrebuintate stofele natural de culoare
alba sau usor nuantate, dar fara desen. Pensulele utilizate pot fi diverse: plate,
rotunde, mai moi, mai aspre. Dupa ce lucram cu parafina nu putem utiliza
pensulele pentru a picta cu vopsele, deoarece ele devin aspre. De asemenea, putem
folosi pilnia de metal. Se recomanda sa lucram in incaperi care pot fi usor aeriste.

Cum se pregateste parafina (ceara).

16
 Bucatile de parafina se maruntesc, se toarna intr-un borcan de metal care la
rindul lui este introdus intr-un vas special cu apa. Vasul se pune la foc incet. Cind
apa din cratita incepe sa fiarba, parafina din borcanasul de metal incepe treptat sa
se topeasca. Apa nu trebuie sa ajunga pina la gura borcanului. Trebuie sa fim
atenti ca stopii de apa sa nu nimereasca in borcanul cu parafina. Parafina poate fi
folosita numai cind devine total lichida. Ea poate fi procurata in farmacii, in stare
solida.

Cum se acopera suprafata stofei cu parafina.

Pentru inceput nu incercam sa efectuam o lucrare complicate. Indeplinim mai

multe probe pe o bucata de stofa, incercam sa lucram cu diverse pensule, trasam
linii subtire, acoperim si pete mai mari. Surplusul de parafina de pe pensula putem
sa-l scurgem in marginea borcanasului. Sunt trei metode de lucru cu parafina, doua
dintre ele permit sa obtinem o lucrare mai picturala, iar a treia metoda tine de
efectuarea conturului intregii lucrari.L a inceput intindem stofa pe rama si
executam schita, desenul dorit. Desenul se transfer ape stofa cu ajutorul creionului.
Ceara deja topita se toarna in pilnie. Trasind linia conturului cu ajutorul pilniei,
Incepem desenul mai intii de pe foaie, deoarece prin atingerea pilniei de pinza
deseori obtinem o linie foarte ingrosta. De pe foaie o transferam treptat pe stofa.
Verificam daca am executat clar conturul cu ceara, daca stofa este mai aspra
trebuie sa trasam conturul de ambele parti ale stofei. Dupa ce se usuca putin
parafina, putem acoperi intreaga suprafata a lucrarii cu o culoare. Conturul cu
parafina ca sic el cu rezerva nu permite vopselei sa patrunda in stofa. Apoi lucrarea
se lasa sa se usuce bine, inlaturam parafina cu fierul de calcat. Lucrarea o putem
considera finisata numai dupa ce inlaturam parafina. O alta metoda este acoperirea
cu ceara a fondalului lucrarii, lasind neacoperit doar desenul. Acoperim din nou cu
vopsea, inlaturam parafina si obtinem un fondal deschis cu desen intunecat.
Urmatoarea metoda este acoperirea cu ceara, doar desenul si fondalul ramine
netinse. Iarasi coloram intreaga suprafata a stofei. De data aceasta obtinem desenul
alb pe fondal intunecat.

17
 Etapele de executate a unei lucrari abstracte.

Aceasta lucrare este putin mai complicate, executata in mai multe culori. De
aceea este necesar sa schitam lucrarea in culoare. Pregatim schita in timp. Apoi
trecem desenul pe stofa intinsa. Baticul fierbinte il incepem de la nuanta cea mai
deschisa . Mia intii cu o pensula aspra se acopera cu parafina toate petele albe din
compozitie. Se lasa sa se raceasca bine parafina, apoi acoperim lucrarea cu o
nuanta putin mai intunecata, spre exemplu folosim o nuanta de roz. Uscam bine
suprafetele acoperite cu vopsea si le suprapunem apoi cu parafina. Pentru
urmatoarea etapa folosim o nuanta mai intunecata. Repetam aceeasi procedura,
uscam lucrarea si o acoperim cu parafina. Scoatem lucrarea de pe rama si cu
ajutorul fierului de calcat inlaturam

1.4 Tehnica baticului in noduri

Din istorie

Această metodă a aparut pentru prima data in China prin sec. VII i.e.n.
Mai tirziu este descoperita si in India cu denumirea de “tehnica bandhari”.

Este o tehnica mai simpla care s-a raspindit foarte repede si se pastreaza
pina in zilele noastre.Pentru a lasa unele suprafete de culoare alba,stofa se
innoda sau se leaga strins cu ata puternica,apoi se cufunda intr-un vas cu apa
colorata. Astfel,partile strins legate nu se vopseau sip e fondalul colorat aparea
o dunga alba cu ornamente formate la intimplare. In cultura Indiei aceste stofe
simbolizau tineretea, bucuria, fericirea in familie. Chiar si acum din aceste
stofe se confectioneaza rochiile mireselor, hainele de sarbatori, fularele, fustele
si alte detalii ale imbracamintei. Pretul acestor stofe difera in dependenta de
complicatia ornamentului. Cu cit desenul este mai marunt si mai complicat, cu
atit pretul stofei este mai mare.

Tehnica innodarii

18
 Insusirea tehnicii baticului deseori incepe anume de la aceasta metoda.
Astfel, facem cunostinta cu diversitatea stofelor si a culorilor. Aceasta tehnica
este frecvent intrebuintata la ornamentarea hainelor, fularelor, draperiilor din
interioare etc. Cel mai dificil lucru este executarea corecta a nodului.

Bucata de stofa de dimensiuni deja stabilite poate fi strinsa, impaturita in

mai multe feluri. Apoi se indeplineste nodul in locul dorit.Nodul se face cu
ajutorul atei mai aspre.Frumusetea,cit si diversitatea ornmentelor depin in mare
masura de grosimea stofei,cit de numarul nodurilor executate. Vasul in care
vom vopsi stofa trebuie sa fie destul de incapator. Folosim pliculete cu
coloranti pentru vopsirea stofelor, care se dizolva intr-un vas mai mic in 0,5 l
de apa calduta.Solutia obtinuta este strecurata prin tifon,apoi se toarna in vasul
pentru vopsire si se adauga 1-2 linduri de sare.Tineti cont ca intensitatea culorii
depinde in mare masura de cantitatea de apa pe care o adaugam.Cu cit
adaugam mai multa apa,cu atit culoarea este mai deschisa,si invers.Amestecam
bine,o punem la foc incet si o lasam pina incepe sa fiarba.Numai atunci putem
inmuia in vopsea bucatile de stofa pregatite,le fierbem 8-10 min.Scoatem apoi
stofa, o trecem printr-un vas cu apa rece sau pe sub robinet si o clatim foarte
bine.Cind culoarea nu se mai ia,dezlegam nodurile,indreptam stofa si o clatim
putin cu apa calduta.Putem folosi si solutii de spalat.O clatim iarasi,o uscam
putin,apoi o calcam.

Pregatirea locului de munca

In odaia care lucrati trebuie sa aveti la indemina masa, robinet,

aragaz.Masa trebuie acoperita cu pelicula,e de dorit sa lucrati cu manusi de
guma,deoarece vopselele de aniline se imbiba usor in piele.Mai aveti nevoie de
citeva pachetele de pigmenti utilizati la vopsirea hainelor ,stofelor. Se
recomanda sa folositi stofe natural si putin mai aspre,de culoare alba sau putin
nuantate.Stofa se spala din timp si se usuca,se calca.La fel,trebuie sa dispuneti
de siret subtire sau ata aspra,pensule,clestisoare,burete,ziare etc.

19
 Exercitii

Pentru a obtine ornamental “soare”cu ajutorul a doua culori,pregatiti

culoarea rosie si galbena.Luati o bucata de stofa,gasiti centrul,impaturiti stofa
si legati strins capatul stofei lasind 4 cm de la virf.Culoarea galben si rosu
turnati-le in doua vase din aluminiu si incalziti-le la foc pina la temperature de
40-60 grade.Inmuiati in culoarea galbena centrul stofei si tineti aproximativ 8-
10 minute.Scoateti stofa si clatiti-o sub apa,apoi apucati-o de la mijloc si
inmuiati in culoarea rosie celalalt capat al stofei si iarasi o tineti sub apa.Cu
ajutorul foarfecelui inlaturati atele,indreptati stofa si intindeti-o pe citeva
ziare,acoperit-o cu un alt ziar si uscati-o cu fierul de calcat.

Daca ati executat correct toate etapele,veti obtine un ornament asemanator

cu”un soare”,cu centrul galben si marginile rosii.

Indicatii

Ca sa se mentina bine culoarea, la fierbere se adauga in ea un pic de

otet.Cu cit este mai mare stofa ce doriti s-o colorati,cu atit mai adinc trebuie sa
fie vasul in care urmeaza s-o cufundati.Pentru a obtine diverse ornamente ,nu
va limitati numai la 2-3 culori,gama cromatica poate fi foarte variata:de la
culori apropiate la cele mai contrastante.

20
 Capitolul 2: Rolul baticului artistic in arta decorative.

2.1 Baticul in designul vestimentar.

Batik-ul începe cu designul. Dintre mii de desene reprezentând divese motive

precum garuda (pasărea indoneziei), motive florale sau motive acvatice, în funcție
de destinația produsului finit. Modelul și culorile de pe batik diferă în funcție de
regiune, ceremonie sau momentul din viața celui care îl va purta. Desenul poate fi
unic, poate fi un motiv repetat într-o ordine geometrică sau o combinație între cele
două. Pentru modele repetitive, se pot folosi ștampilele sau ștanțele, care sunt o
bijuterie în sine. Există un meșter care le face, din foițe subțiri de cupru, dupa cum
îi este solicitat. E un proces laborios ce necesită mult timp, fiecare ștanță fiin
absolut unică. Unele se foloses în perechi, sau câte patru, având puncte de de
legătură pe margine și se foloses pentru imprimarea modelului în oglindă sau
radial. Cele mai apreciate batik-uri însă, sunt cele care sunt realizate în totalitate
manual.

Modelele se copiază în creion pe țesătura albă și trec apoi în următoarea

etapăa procesului tehnologic, anume acoperirea cu ceară. Dacă se realizează cu
ștante, țesătura ajunge la expertul în aplicarea cerii cu ștampila. Acesta încălzește
ceara la o anumită temperatură (am aflat exact care este aceasta, dar nu mi-am
notat-o si am uitat), la care ceara nu est nici prea lichidă, nici prea vâscoasă. Ștanța
se înmoaie în ceara, iar apoi este apăsată pe tesătură, acolo unde îi este locul. Acest
proces se repetă de câte ori est nevoie, pentru a acoperi cu ceară suprafețele de
material, conform desenului. Dacă aplicarea cerii se face manual, țesătura e
preluată de una sau mai multe femei, care cu ajutorul unui stilou artizanal, care are
la un capăt un mic rezervor pentru ceara încinsă, acoperă linii sau suprafețe mai
mari de pe material. Practic, se acoperă pe ambele fețe ale țesăturii, locurile care
trebuie să își păstreze culoaea înițială, în momentul în care materialul este introdus
în baia de culoare. Am avut ocazia să încercăm și noi să desenăm cu ceară și

21
proesul necesită multă dexteritate. Te poți arde destul de urât cu ceara încinsă, poți
picura pe lândă desen sau îți tremură mâna și linia dreaptă devine un zig-zag.

Materialul acoperit cu ceară își urmează cursul spre baia de culoare, unde
după câteva vopsiri și clătiri în substanțe naturale sau chimice, e lăsat la uscat.
Țesătura se introduce apoi într-o cuvă sub care arde focul pentru a menține apa
fierbinte, ceara se topește aducând la lumină culoarea înițială a pânzei, din locurile
unde era acoperită cu ceară. După uscare, tot procesul se poate relua și de fiecare
dată se ascund cu ceară alte locuri de pe material. Produsul finit este un desen
foarte complex, în două sau mai multe culori, care vine cusut pe margini și expus
pe un perete sau e transformat în haine, accesorii vetimentare și sarong-uri.

În Indonezia se organizează concursuri de batik unde sunt premiate cele mai

elaborate modele, în funcție de complexitate și originalitate. Domana care ne-a
prezentat fabrica a participat și a câștigat astfel de competiții. Ne-a arătat batik-
urile câștigătoare, cu modele de o minuțiozitate rară, realizate  integral manual.
Arta batikului e apreciată și peste granițe. Fabrica Winotosastro are permanent
comenzi. Pentru unele, clienții trimit personal pânzele și modelele. Probabil dacă
nu vizitam și nu încercam cu mâna noastră tehnica batik-ului, nu am fi putut
aprecia niciodată sarongurile și hainele realizate prin acestă metodă.

2.2 Conditiile aparitiei baticului in Basarabia.

În plan regional, cultura se dezvoltă în dependenţă de regimul instaurat în

teritoriu, acesta influenţând, în mare parte, şi tradiţiile locale. Astfel, în perioada de
timp 1812-1918, specificul cultural românesc din Basarabia a trecut prin mari
încercări de înstrăinare, rusificare, colonizare şi deznaţionalizare forţată.
Substituirea culturii naţionale cu cea rusă, stagnarea dezvoltării fireşti a procesului
cultural a condiţionat depersonalizarea culturii, înlăturarea şi ignorarea elementului
tradiţional. Autorităţile de la Sankt Petersburg au impus, în provincia anexată, un
sistem de organizare administrativ propriu, fără a respecta legislaţia autohtonă.

22
Dacă până la 1812 cultura Principatelor Române se caracteriza prin valorile
umanismului, iluminismului şi romantismului european, în Basarabia aceasta a
deviat în altă direcţie, fiindu-i alterat caracterul naţional şi infiltrându-i elementele
slave. Se promova intenţionat o politică de asimilare spirituală a basarabenilor prin
intermediul rusificării şcolii, bisericii, mass-mediei. Până la 1812, în Basarabia, ca
şi în toată ţara Moldovei, funcţionau şcoli domneşti, mănăstireşti, parohiale şi se
dezvolta învăţământul particular. Studiile puteau fi urmate în şcolile superioare din
capitalele statelor europene: Viena, Berlin, Paris.După acest an, o mare parte dintre
studenţii basarabeni şi-au făcut studiile în instituţiile de învăţământ mediu şi
superior la Petersburg, Moscova, Kiev, Odesa, Simferopol, Sevastopol,
Elisavetgrad, Kameneţ-Podolsc, Ananiev ş.a.
În anul 1891, la Chişinău, a fost fondată şcoala de desen condusă de
basarabeanul T. Zubcu, care îşi făcuse studiile în domeniul artelor plastice la Sankt
Petersburg. Fiind bine organizată şi administrată de Zubcu, instituţia a dat rezultate
bune. Majoritatea basarabenilor care ulterior au făcut carieră artistică au urmat
studiile la Şcoala de desen din Chişinău. Mai târziu, conducător al şcolii respective
a fost numit absolventul Academiei de Belle-Arte din Petersburg V. Ocuşco. Sub
conducerea lui şcoala de desen s-a dezvoltat vizibil şi a educat multe personalităţi
notorii. În afară de cursurile de desen şi compoziţie, programa şcolară includea şi
studiul sculpturii, un curs de prelegeri din istoria artelor plastice. Şcoala avea un
mic muzeu, în care erau expuse cele mai bune lucrări ale elevilor.
Pe lângă această instituţie de învăţământ artistic activau şi diverse şcoli
particulare. Astfel, în perioada anilor 1909-1914 în Chişinău funcţiona Şcoala de
arte şi meserii condusă de P. R. Puzanova, unde învăţau 40 de elevi, repartizaţi în
patru clase şi care deprindeau arta prelucrării artistice a ţesăturilor. În aceşti ani
este evidentă o evoluţie în artele plastice din Basarabia, pentru că aici este vorba
deja despre o specializare în domeniul textilelor, spre deosebire de alte instituţii
artistice în care se predau doar obiecte fundamentale în studiul artelor. Cu toate că
în perioada respectivă erau lansate artele decorative, domeniul preferat al artiştilor
plastici rămânea a fi pictura.

23
 În cadrul şcolii de arte s-a pus baza artistică a tinerelor generaţii, dar la studii
nu puteau participa toţi doritorii, ci numai membrii familiilor înstărite, care îşi
permiteau să achite taxa de studii.
În perioada interbelică, Basarabia a cunoscut transformări radicale în plan
social, economic, politic, cultural etc. Noua politică a statului român, promovată
după Unirea de la 1918, a contribuit esenţial la reanimarea procesului cultural
naţional, producând transformări considerabile în învăţământ, ştiinţă şi artă. În
toate domeniile artistice (literatură, arte plastice, teatru, muzică) se afirmă o
întreagă pleiadă de personalităţi de valoare. Diversitatea de genuri, grupări şi
orientări artistice, tendinţa de sincronizare cu cultura europeană caracterizează
această scurtă perioadă de timp, dar remarcabilă prin realizările obţinute atât în
Vechiul Regat, cât şi în provinciile integrate. Dacă până la 1918, în decursul unui
secol şi mai bine, imperiul ţarist a promovat în Basarabia o politică de rusificare
forţată şi deznaţionalizare, atunci actul Unirii a avut un rol decisiv pentru
renaşterea şi dezvoltarea culturii naţionale. Între anii 1918-1940 şi-au continuat
activitatea şcoala Belle-Arte şi alte instituţii, în incinta cărora s-au format
numeroase cadre artistice, unele dintre ele fiind recunoscute în întreg spaţiul
românesc, dar şi peste hotare.
Între anii 1918-1940 arta înregistra progrese vizibile, perioada fiind marcată
de influenţa artei tradiţionale româneşti şi a celei occidentale. Artiştii plastici
aderau la numeroase curente artistice, fapt ce a condus la structurarea şi
conştientizarea concepţiei de artă naţională. Stagnarea acestei evoluţii a fost
condiţionată de evenimentele din 1940 succedate de efectele pactului Molotov-
Ribbentrop. Odată cu începutul războiului cele mai bune lucrări ale artiştilor
plastici locali au fost evacuate, dispărând fără urmă, iar operele rămase nu
prezentau valoare artistică.
După război arta decorativă se impune ca un gen relativ nou în spaţiul
basarabean, accentul căzând doar pe dezvoltarea picturii. În alte republici sovietice
deja existau şi se bucurau de o deosebită popularitate atât batik-ul, cât şi tapiseriile.

24
 Deşi pe plan mondial are o istorie cu un trecut bogat, pentru Republica
Moldova batik-ul e o formă de artă textilă recentă – se afirmă abia în anii ’60 ai
sec. XX. Dacă iniţial această artă avea doar funcţii utilitare, ulterior a devenit un
gen de artă autonomă cu o anumită fundamentare teoretică.
Ca obiect de studiu se preda la Şcoala republicană de arte plastice
„I. Repin” din Chişinău, şi, mult mai târziu, la instituţiile de învăţământ superior
din capitală – Academia de muzică, teatru şi arte plastice şi U.P.S. „I. Creangă”
etc.
Primele atestări documentare referitoare la apariţia batik-ului în arta plastică
din Basarabia sunt fixate în cataloagele din anul 1968. Este evident faptul că aceste
prime încercări de a crea lucrări în tehnica batik-ului reflectă temele realismului
socialist, pătruns în toate genurile artei de atunci. Această amprentă purtau şi
lucrările absolvenţilor Şcolii republicane de arte plastice „I. Repin” din Chişinău,
ai Universităţii de arte decorative din Lvov, ai Universităţii de arte decorative
(secţia – textile) din Moscova – R. Efimenco, L. Cornienco, L. Constantinova, L.
Ceban, A. Şugjda.
Primii absolvenţi ai şcolii autohtone care au practicat tehnica batik-ului au
fost cei de la „I. Repin”, promoţia anilor ’52-’62: V. Pocutnaia, L. Cornienco, L.
Ceban-Boico. Catalogul, editat în anul 1979, al celei de-a II-a Expoziţii
republicane a operelor pictoriţelor, dedicate Anului internaţional al femeilor,
include numele primei absolvente a şcolii locale de batik – Victoria Pocutnaia,
promoţia 1952. La această expoziţie autoarea participă cu lucrarea „Simfonia
eroică”. Cu acelaşi prilej Lidia Ceban-Boico expune batik-ul „Nunta”.
Însă primii artişti plastici basarabeni care au practicat cu real succes tehnica
batik-ului au fost absolvenţii Universităţii textile din Moscova sau ai Academiei
din Lvov. În rândul acestora trebuie remarcate numele Anghelinei Şugjda,
absolventă în 1956 a universităţii moscovite, şi a Reghinei Efimenco, absolventă în
1968 a instituţiei din vestul Ucrainei. În acelaşi an Ludmila Constantinova
absolveşte Colegiul superior artistico-industrial din Moscova.

25
 Autorii sus-menţionaţi sunt consideraţi reprezentanţii perioadei date. Participă
la numeroase expoziţii cu lucrări în tehnica batik-ului, abordând teme ce evocă
tradiţiile şi obiceiurile populare: nunta, jocul, bocitul, casa mare etc.
Nivelul dezvoltării artei textile la etapa actuală în mare parte a depins de
artiştii plastici şcoliţi în instituţiile de peste hotarele Republicii Moldova, pentru
că, odată reveniţi acasă, ei aveau posibilitatea de a mânui tehnici noi, nepracticate
până atunci, şi de a imprima batik-ului elementele tradiţiilor locale.
Batik-ul este apreciat ca „un nou gen de artă decorativă” în articolul lui Tudor
Stăvilă despre expoziţia tematică de la sfârşitul anilor ’80. Autoarele prezente cu
lucrări la vernisaj au fost: L. Prahova („Prietenia popoarelor”) şi N. Şuvalova
(„Livada Moldovei”).
Inegală a fost evoluţia batik-ului contemporan până la inaugurarea, abia la 23
iulie 1991, a Expoziţiei de artă decorativă a Moldovei. Tinerii artişti Vasile Grama,
Alexander Drobaha, Olga Drobaha, Irina Şuh, Vasile Ivanciuc, Ludmila Şevcenco,
Iurie Baba, Lidia Cravcenco, Veceslav Damir ş.a., făcându-şi studiile la facultăţile
de profil din Lvov, Moscova, Tallinn, Sankt Petersburg, Minsk etc., odată reveniţi
la baştină, resping tiparele acceptate de unii maeştri devotaţi tradiţiei ce aveau la
temelie absurdităţile realismului socialist. Or, în anii ’80-’90 ai sec. XX în spaţiul
pruto-nistrean arta decorativă este considerată minoră, de tip uzual sau, cel mult, de
înfrumuseţare a ambianţei, nefiind în stare să valorifice teme de mare actualitate şi
idei social-filozofice. Abia mai târziu se poate vorbi despre apropierea artei
decorative ca nivel artistic de pictură.
Este cunoscut faptul că timp îndelungat au lipsit manifestări însemnate în
domeniul artei textile. Astfel încât organizarea Asociaţiei Artiştilor de Artă Textilă
şi Design Vestimentar – ATEX, din 1998, reprezintă o premisă semnificativă
pentru evoluţia de mai departe a batik-ului. Fluxul artiştilor plastici ce practică
imprimeul este legat şi de Primul Concurs Internaţional de Artă Textil-Decorativă
„Dialog-98”, în cadrul căruia au fost expuse numeroase panouri decorative
realizate în diverse tehnologii ale batik-ului, ce reprezintă fie compoziţii tematice,
alegorice („Curenţi şi munţi, departe de realitatea lumească”, Tatiana Trofimov),

26
fie natura moartă („Natura moartă”, Lidia Cravcenco) etc. Aici şi-au expus
lucrările atât artiştii plastici din Republica Moldova – Vasile Grama, Lidia
Cravcenco, Alexander Drobaha, Olga Drobaha, Ala Uvarov, Vasile Ivanciuc, Iurie
Baba, Veaceslav Damir, Vladimir Avruţevici, Dmitri Harin, Tatiana Trofimov, cât
şi de peste hotarele ei – Elena Derda, Viktor Derda, Natalia Gaţ (Ucraina).
Astfel, se constată o evoluţie continuă a batik-ului în Republica Moldova, dat
fiind faptul că numărul autorilor şi expresivitatea lucrărilor creşte, îmbogăţindu-se
atât tematica, cât şi tehnica executării. La etapa actuală, batik-ul se întâlneşte tot
mai frecvent în viaţa cotidiană, inspirând crearea unor colecţii vestimentare în
măsură să sublinieze personalitatea artistului, precum şi a „consumatorului”.
 

2.3 Promotorii baticului in Republica Moldova.

Deşi, ca gen de artă decorativă, baticul din spaţiul moldovenesc are o istorie
relativ scurtă (dacă să facem o paralelă cu regiunile limitrofe), totuşi, printre artiştii
plastici, deja a găsit promotori fideli ai ideilor şi tendinţelor noi de dezvoltare,
obţinând realizări spectaculoase. Amintim că evoluţia industriei textile din
perioada sovietică într-o anumită măsură a dus la pierderea individualităţii şi
depersonalizarea consumatorilor. Apariţia tinerilor cu idei avangardiste,
nonconformiste, care sfidează însăşi existenţa unor anumite reguli stricte sau
canoane în artă, a favorizat dezvoltarea celor mai îndrăzneţe proiecte în domeniul
artei textile din ţară.

Şi dacă în a doua jumătate a secolului XX, la expoziţiile de artă din RSSM

participau, cu mici excepţii, creaţiile din domeniul picturii, sculpturii şi ceramicii,
atunci la hotarul secolelor XX–XXI atestăm un interes viu faţă de designul
vestimentar, batic şi cele mai variate accesorii. Este perioada când în domeniul
baticului se manifestă artişti plastici profesionişti precum Iurie Baba cu lucrările
Golden Town, Splash, Pink Sails, Town in the Night, Vasili Ivanciuc (Amintirile
casei bătrâneşti), Irina Şuh (Gânduri pe canapeaua roşie-neagră), Veaceslav Damir

27
(Seara pe deal, Deşteptarea), Vasile Grama (Nocturnă, Luminaprimăverii),
regretata Ala Uvarov (Hotarul luminii, Aisbergul floral), Florentin Leancă
(Compoziţie) ş.a. Sunt artiştii care tind spre crearea unui stil şi limbaj artistic
propriu, reprezentând şcoala autohtonă a baticului artistic din Republica Moldova.
Pentru atragerea specialiştilor din domeniul artelor textile, inclusiv baticul, se
organizează concursuri internaţionale de artă textil-decorativă, diverse tabere de
creaţie cu statut internaţional, simpozioane ale ArtTextil-ului, bienale
internaţionale de artă plastică şi artă decorativă (Chişinău 2010; 2012) etc.

Astăzi studenţii şi masteranzii de la facultăţile de artă din Republica Moldova

realizează în permanenţă lucrări interesante în batic, contribuind astfel la
dezvoltarea artei decorative naţionale şi promovarea artelor considerate până nu
demult „arte minore” (în această categorie fiind incluse plastica miniaturală,
podoabele, sticlăria, arta textilelor etc.). Un merit incontestabil revine tendinţei de
asociere a pieselor realizate în batic cu vestimentaţia contemporană, devenind un
gen de artă atât în serviciul societăţii orientate spre pragmatism, cât şi în domeniul

28
satisfacerii celor mai îndrăzneţe proiecte vestimentare. Piesele confecţionate sunt
uşoare, multicolore, reprezintă modele destinate tinerilor şi adolescenţilor
avangardişti, mereu în căutarea eu-lui propriu şi în tendinţa de a se evidenţia şi de a
fi apreciat. De la simple eşarfe s-a trecut la confecţionarea bluzelor, fustelor
elegante şi a seturilor complete de vestimentaţie. Graţie posibilităţilor tehnice şi a
accesibilităţii unor materii prime, cum ar fi fragmente de piele, sticlă colorată,
cristale Swarowsky, strasuri colorate etc., tinerii plasticieni încearcă să decoreze
piesele confecţionate cu fluturi metalici, email decorativ, paiete şi să asocieze
ţinuta vestimentară în funcţie de mesajul purtat, cu lănţişoare şi brăţări sofisticate,
eşarfe colorate etc. Acest fapt este lăudabil şi din considerentul că promovează
anumite tendinţe în moda vestimentară, pentru că, fără un anumit dictat sever,
consumatorul are posibilitatea de a alege din vastitatea pieselor de costum şi
accesorii.

29
 Printre specialiştii tinerii din domeniu ar fi cazul să menţionăm activitatea
unui tânăr artist plastic care practică cu succes baticul. Este vorba de Natalia
Procop. Absolvind cu succes Liceul cu profil de arte „Elena Alistar” din Chişinău,
Natalia a studiat între 2001 şi 2005 arta plastică şi a pătruns tainele imprimeului
artistic la Facultatea de Arte Plastice şi Design a Universităţii Pedagogice „I.
Creangă” din Chişinău. După care, timp de doi ani, artista şi-a aprofundat
cunoştinţele realizând masteratul la aceeaşi instituţie de învăţământ, iar apoi şi
doctoratul în cadrul Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a
Moldovei. Pe parcurs s-a manifestat şi în calitate de un teoretician începător,
explorând literatura de specialitate şi aducând în circuitul ştiinţific, prin
intermediul articolelor sale, informaţii utile privind dezvoltarea unui domeniu

30
practic necunoscut în republică. Creând lucrări destul de originale, cu idei
abstracte, nonfigurative şi cu mesaje profunde, care merită a fi descifrate,
comentate şi explicate, Natalia Procop reuşeşte să participe şi la conferinţe,
simpozioane şi tabere de creaţie, organizează varii manifestaţii în domeniul artei
textile şi expoziţii de desene ale copiilor.

Activând din 2003 în tapiserie, batic, pictură şi grafică, N. Procop participă şi

la numeroase concursuri şi expoziţii naţionale şi internaţionale în domeniul
textilelor, a baticului vestimentar (Festivalul naţional de modă Fashion, Chişinău;
Autumnala, Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi”, Chişinău; Noi tineretul
creator, Centrul expoziţional „C. Brâncuşi”, Chişinău; Expoziţie-concurs Saloanele

31
Moldovei, Chişinău-Bacău; Bienala Internaţională de Artă Decorativă, Centrul
Expoziţional „Constantin Brâncuşi”, Chişinău; Tabăra internaţională Gold Helios,
Ungaria etc.). Creaţia sa include numeroase piese vestimentare şi eşarfe, panouri
decorative care denotă viziunea proprie a artistei şi căutarea sinelui în vastul ocean
al artei. Panourile Scurgerea timpului (2008), Violeta (2010), Anomie (2010) etc.
posedă mesaje semnificative care sunt descifrate cu timpul, deschizând noi
orizonturi atât pentru autor, cât şi pentru criticii de artă. Simbolurile folosite,
combinaţiile de culori şi forma petelor vădesc lumea trăirilor interioare, eterna
luptă a artistului şi tendinţa spre perfecţionism, lăsând loc pentru meditaţie,
aspiraţie şi devenire artistică.

Odată cu creşterea numărului doritorilor de a cuprinde acest gen de artă,

creşte şi profesionalismul artistului, se perfecţionează tehnica de realizare, se
extinde tematica lucrărilor care subliniază personalitatea artistului şi a
destinatarului, adică a consumatorului acestor lucrări. Aflat la interferenţa
genurilor, baticul a ştiut să combine perfect evoluţia designului vestimentar din
Republica Moldova, a tendinţelor în vogă şi asocierea armonioasă a accesoriilor,
deschizând perspective largi pentru evoluţia artistică în domeniu şi educarea
plasticienilor autohtoni. Şi cine ştie, poate Natalia Procop, graţie aptitudinilor sale,
va reuşi formarea şi a unei şcoli de discipoli în domeniul baticului, care devine tot
mai solicitat printre tinerii creatori?! Rămâne a vedea, urmărind rezultatele artistei
pe acest dificil, dar extrem de captivant, tărâm de creaţie.

32
 Capitolul 3. Conceptul compozițional și coloristic în lucrarea practică

“ Enigma oceanului ”

3.1 Analiza compozițională și principiile de realizare a lucrării

Lucrarea : “ Enigma oceanului ” este o compoziție decorativă realizată în

tehnica batic rece. Ea este compusa de trei parti executat după schița compusă de
mine, și batic.

Compoziția efectuată se deseobește de cea din natură prin culorile care creează
bucuria , vindecă răni sufletești, depresii , dezvoltă inteligența și imaginația ,
asigura un randament superios în muncă, inlătura oboseala și creează o buna
dispoziție.

3.2 Principiile tehnologice de executare a lucrării practice

Lucrarea “ Enigma oceanului ” se caracterizează prin claritatea și finețea desenului

grafic.

Am pregatit trei șasiuri din lemn după mărimea covenită. Cind șasiul a fost gata
am compus desenul care mai tîrziu l-am trecut pe pînză.

Pe șasiul de lemn am întins pînza din timp pregătită, spălată, curățată, degrasată,
clătită, controlată de diferite noduri, găuri, fibre îngroșate.

Pe pînza intinsă am trecut cu creionul desenul de pe hîrtie. Pentru aceasta hîrtia

am prins-o cu niște acușoare în dosul pînzei, iar prin pînza transparentă am copiat
pe față desenul îndeplinit cu linii clare.

Peste liniile creionului am conturat cu rezervă. Rezerva este transversată cu

ajutorul tubului de sticlă bine prelucrat la virf cu hîrtia abrazivă pentru a fi neted.

Toate liniile sînt bine inchise ca formă, care ulterior sunt umplute cu culoare.

33
Vopselele le-am pus dupa uscarea completă a rezervei de pe pînză și dup ace am
făcut proba pe alt șasiu și am căpătat culorile dorite.

În lucrarea data am folosit vopsele acrilice,tuburi de sticlă, pensule moi cum sunt:
Veverița de diferite dimensiuni, contur decorativ.

După ce sa uscat culorile acrilice, am conturat pe pănză pe alocuri. Dupa ce am

finisat tot lucrarea am uscat-o orizontal.

Concluzii finale

34
Bibliografie

1. I. Scurtu, Viaţa politică din România 1918- 1944, Editura Albatros,

Bucureşti, 1982.

2. A. Oţetea, Istoria poporului român, Editura Academiei, Bucureşti, 1970.

3. T. Stăvilă, Imagine şi mesaj, „Literatura şi Arta”, Chişinău, nr. 44 (2048), 1

noiembrie 1984.

4. Dialog (Primul Concurs Internaţional de Artă Textil-Decorativă „Dialog-

98”), Editura ARC, Chişinău, 2004.

5. А. Мельник-Любинецкий, Каталог, Тимпул, Chişinău, 1970.

35