MIC DEJUN CU NORII

Mă urcam pe colinele vechi,

Ducând în spate o cruce străină.

Strâmb, cerul se preschimba în lacrimi și furtuni.

În deșert se făcea ziuă.

Pe o cărare liliachie un semn se arăta.

Iar eu muream.

Muream și urcam

Și după ce muream

Urcam întruna.

Acolo sus, găsisem o lume altă.

Suspine încete și pace înaltă.

Sub, se arăta lumina.

Și după ce urcam muream iarăși,

Ca într-un vis repetat.