Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE INGINERIE MANAGERIALA


SPECIALIZAREA INGINERIE ECONOMICA
INDUSTRIALA

REFERAT
MANAGEMENTUL PRODUCTIEI

- CARACTERISTICI ALE PROCESELOR DE PRODUCŢIE -


CARACTERISTICI ALE PROCESELOR DE PRODUCŢIE

1. Procesul de producţie

Procesul de producţie cuprinde ansamblul de metodelor, tehnicilor şi procedeelor,


concepute şi aplicate pentru transformarea unor obiecte ale muncii în produse finite.
Aceaste transformări sunt organizate şi conduse de oameni. Factorii care contribuie la
realizarea transformărilor sunt : forţa de muncă, mijloacele de muncă şi obiectele muncii.
Din punct de vedere tehnic, principala componentă a procesului de producţie este
procesul tehnologic. Acesta reprezintă ansamblul operaţiilor tehnologice prin care se
realizează un produs, operaţii în cadrul cărora are loc, după caz, modificarea formei,
structurii sau / şi compoziţiei chimice ale materiilor prime sau materialelor (obiectelor
muncii). Prin proiectarea procesului tehnologic are loc stabilirea modului şi etapelor de
transformare a obiectului (obiectelor) muncii în produs.
Din punct de vedere organizatoric, principala componentă a procesului de
producţie este procesul de muncă. Acesta este alcătuit din procesele prin care factorul
uman (operatorul) acţionează asupra obiectelor muncii cu ajutorul mijloacelor de muncă.
Prin proiectarea procesului de muncă are loc stabilirea sarcinilor de muncă pe care le au
de îndeplinit operatorii în vederea realizării produsului.

Procesele de producţie pot fi clasificate după mai multe criterii, cele mai
importante fiind prezentate în continuare.

 După modul de participare la realizarea produsului finit procesele de producţie pot


fi : procese de producţie de bază ; procese de producţie auxiliare ; procese de
producţie de servire ; procese de producţie anexă.

În cadrul proceselor de producţie de bază se transformă materiile prime şi


materialele în produse care constituie obiectul activităţii de bază a întreprinderii. Aceste
procese au rolul determinant în cadrul procesului de producţie, celelalte tipuri de procese
desfăşurându-se în funcţie de acesta.
Procesele de producţie de bază se desfăşoară pe baza unor tehnologii de
fabricaţie, care determină procesele tehnologice de bază. În mod convenţional, procesele
tehnologice de bază din domeniul ingineriei industriale pot fi grupate în trei categorii,
asociate unor stadii de fabricaţie distincte: procese tehnologice de semifabricare, de
prelucrare şi de asamblare.
Procesele tehnologice de semifabricare sunt procesele în cadrul cărora materialul,
care are o destinaţie generală, este transformat în semifabricat, realizând o intrare optimă
din punct de vedere al formei şi dimensiunilor pentru procesele tehnologice următoare.
Ulterior, acest semifabricat este transformat în cadrul unui proces tehnologic de
prelucrare sau / şi de asamblare. Exemple de procese tehnologice de semifabricare:
deformarea plastică (laminarea, forjarea), turnarea, sudarea, sinterizarea etc.
Procesele tehnologice de prelucrare sunt cele în cadrul cărora se modifică forma
(macro şi micro-geometrică), dimensiunile sau/şi poziţiile relative ale caracteristicilor
geometrice ale semifabricatului pentru obţinerea piesei finite. Piesa rezultată este
capabilă să funcţioneze în cadrul unor sisteme mecanice. Pentru realizarea modificărilor
se utilizează procedee specifice, convenţionale sau neconvenţionale. Exemple de astfel de
procese: prelucrarea prin aşchiere (strunjire, frezare etc.), prelucrarea prin deformare la
rece (deformare volumică, stanţare, îndoire etc.), prelucrarea prin eroziune (electrică,
chimică etc.) etc.
Procesele tehnologice de asamblare sunt procesele în cadrul cărora sunt îmbinate
corespunzător două sau mai multe produse (piese sau / şi subansambluri), rezultând un
produs de tip ansamblu. De obicei, aceste procese urmează după cele de prelucrare, fiind
ultima etapă a realizării unui produs, dar sunt şi cazuri în care ele se realizează în paralel
sau preced anumite prelucrări.
Procesele de producţie auxiliare asigură obţinerea unor produse sau lucrări care
nu constituie obiectul activităţii de bază a întreprinderii, dar care permit buna desfăşurare
a proceselor de producţie de bază. Necesitatea acestor procese de producţie este impusă
de asigurarea proceselor tehnologice de bază cu diferite forme de energie (electrică,
hidraulică, etc.), cu echipamente tehnologice de fabricare (prelucrare, asamblare, control
etc.), de menţinerea în stare de funcţionare a utilajelor, echipamentelor şi instalaţiilor etc.
Procesele de producţie de servire realizează servicii care nu constituie obiectul
activităţii de bază a întreprinderii, dar ajută la buna desfăşurare a proceselor de producţie
de bază şi auxiliare : procesele de transport intern şi de depozitare a materiilor prime,
materialelor şi produselor, de transport a diferitelor feluri de energie etc.
Procesele de producţie anexă sunt colaterale celorlalte procese, contribuind la
realizarea producţiei reziduale: executarea ambalajelor, refolosirea deşeurilor,
regenerarea uleiurilor şi emulsiilor etc.
Procesul de producţie manual are loc atunci când unica sursă de energie aparţine
executantului (operatorului). Acesta foloseşte, în general, mâinile, dar şi picioarele,
spatele sau întregul corp. De asemenea, se pot folosi unelte.
Procesul de producţie mecanizat are loc atunci când pentru realizarea procesului
de producţie se foloseşte şi o sursă de energie exterioară executantului. Aceste procese
pot fi detaliate, la rândul lor, în : proces de producţie manual – mecanic, proces de
producţie mecanic şi proces de producţie automatizat.

 După gradul de continuitate a transformării obiectului muncii, procesele de


producţie pot fi continue sau discontinue (discrete).

Procesele de producţie continue se caracterizează prin aceea că transformarea


obiectelor muncii (materiilor prime) în produse este continuă, pe tot parcursul procesului
parametrii tehnologici având aceleaşi valori.
Procesele de producţie discontinue (discrete) se caracterizează prin faptul că
transformarea obiectelor muncii în produse este discontinuă. În anumite cazuri, această
transformare are loc sub formă de loturi de fabricaţie.

 După gradul de periodicitate (de repetare în timp) procesele de producţie sunt


ciclice sau aciclice.

Procesele de producţie ciclice au caracter repetitiv şi sunt specific tipului de


producţie de serie mare sau de masă. În cadrul acestor procese transformarea obiectelor
muncii în produse se repetă la intervale cunoscute de timp şi se desfăşoară pe perioade de
lungă durată.
Procesele de producţie aciclice sunt cele care se repetă la perioade mari de timp,
necunoscute, sau care nu se repetă şi sunt specifice tipului de producţie de serie mică sau
unicat.

S-ar putea să vă placă și