Tema 2.Procesul de producţie. Structura de producţie.

1. Procesul de producţie – noţiune , structura, clasificare

2. Structura de producţie
3. Tipuri de structuri de producţie
4. Factorii ce determină structura de producţie şi căile de perfecţionare a structurii de producţie a
întreprinderii.
1. Procesul de producţie – noţiune , structura, clasificare
Funcţia de bază a întreprinderii industriale este producţia bunurilor materiale prin desfăşurarea procesului
de producţie.
Activitatea de producţie constă în obţinerea de către om a unor bunuri din natură sau în prelucrarea
acestora şi a materiilor prime din agricultură în vederea realizării unor produse utile societăţii, folosind în acest
scop un sistem de mijloace de muncă.
Activitatea de producţie se realizează prin intermediul procesului de producţie.
Definirea completă a procesului de producţie necesită caracterizarea lui sub raport atât social-economic, cât
şi tehnico-material. Aceasta este determinat de faptul că în procesul de producţie oamenii nu acţionează numai
asupra obiectului muncii, ci şi unii asupra altora. Ei produc cooperând într-un fel anumit şi schimbând între ei
activităţile lor.
Sub raport tehnico-material, procesul de producţie reprezintă un proces de unire a muncii vii cu mijloacele
de producţie.
O trăsătură esenţială a procesului de producţie e constituie caracterul conştient al activităţii omului.
Procesul de producţie reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate în mod conştient, organizat , conduse şi
efectuate de către om cu ajutorul mijloacelor de producţie şi a proceselor naturale prin care se realizează
transformarea obiectelor în produse şi servicii.
În domeniul industrial procesul de producţie reprezintă unitatea organică a procesului tehnologic , a
procesului de muncă şi în unele ramuri include şi procesul natural.
 Procesul tehnologic cuprinde totalitatea operaţiunilor tehnologice, corelate între ele şi cu
mijloacele de muncă, necesare executării unui produs sau prestării unui serviciu în cadrul unei organizaţii
productive.
 Procesul de muncă reprezintă activitate executantului care, utilizând mijloace de muncă,
acţionează asupra obiectului muncii în vederea obţinerii de produse sau prestări de servicii.
 Procesul natural reprezintă transformarea obiectului muncii, prin modificare formei,
dimensiunilor, compoziţiei chimice, fizice sau biologice etc. sub acţiunea factorilor naturali, procesele de muncă
oprindu-se complet sau parţial (fermentarea vinului sau în industria mobilei - procese de uscare a lemnului).
Ca urmare a marii diversităţi a proceselor de producţie există mai multe criterii de clasificare a
acestora:
1. În raport cu modul de participare la obţinerea produsului finit:
procese de bază ; procese auxiliare; procese de servire şi anexe.
A) Procese de bază - în care are loc transformarea nemijlocită a obiectelor muncii în produse şi servicii,
care constituie obiectul activităţii de bază a întreprinderii.
Procesele de bază se pot clasifica în :
 procese de bază pregătitoare – ce se caracterizează prin executarea unor operaţii ce au scop
pregătirea materialelor şi a mijloacelor de producţie necesare prelucrării( de ex. procesul de croire în industria
confecţiilor sau procese de vopsire în industria textilă);
 procese de bază prelucrătoare - asigură efectuarea operaţiunilor de prelucrare a materialelor şi
materiilor prime în scopul obţinerii produsului finit (de ex. procesul de cusut - industria confecţiilor, procesul de
ţesătorie - industria textilă);
 procese de bază de finisare - se include procesele care asigură obţinerea în formă finală a
produselor, ex. Asamblarea pieselor şi subansamblelor în produse finite, procesele de finisare a industriei textile
(vopsirea, călcatul), ambalarea, îmbutilierea.
B) Procese auxiliare - acele procese, care asigură obţinerea unor produse sau lucrării, care nu constituie
obiectul activităţii de bază a întreprinderii, dar care asigură şi condiţionează buna desfăşurarea a proceselor de
bază (de ex. Întreţinerea şi reparaţia utilajelor, producerea energiei, producerea şi întreţinerea sculelor).

1
 C) Procese de servire – ce au scop executarea unor servicii ce nu constituie obiectul activităţii de bază a
întreprinderii, dar care contribuie la buna desfăşurarea atât a proceselor de bază, cât şi a celor auxiliare (ex.
Procese de transport intern, de depozitare).
Concepţia clasică de organizare a întreprinderilor industriale presupune integrarea tuturor acestor categorii
de procese în structura de producţie a fiecărei unităţi. Concepţia modernă se axează pe specializarea
întreprinderilor ( pe produse, faze tehnologice, procese auxiliare) aceasta permite întreprinderii folosirea unor
forme organizatorice flexibile.
2. În raport cu modul cum se execută procesul de producţie:
A) procese manuale - muncitorul acţionează direct sau cu ajutorul sculelor asupra obiectelor muncii pentru
a le transforma în produse finite.
B) procese manual-mecanizate - o parte din procese se execută manual, iar o altă parte mecanizat.
C) procese mecanizate- procesele se efectuează mecanizat, muncitorul conduce în mod direct diferite
maşini şi utilaje
D) procese automate - se efectuează cu ajutorul unor maşini, utilaje sau instalaţii automatizate, muncitorii
având doar rolul de a urmări şi supraveghea funcţionarea acestora.
E) procese de aparatură - se efectuează în vase şi alte instalaţii capsulate prevăzute cu anumite mecanisme
care formează aparatura de măsură şi control
3. În raport cu modul de obţinere a produselor finite din materia primă:
A) procese directe – produsul finite se obţine ca urmare a efectuării unor operaţii succesive asupra aceleaşi
materii prime ( ex. Fabricare zahărului, producerea laptelui, cărămizilor)
B) procese sintetice – produsul finit se obţine ca urmare a folosirii a mai multor feluri de materii prime, care
după diferite prelucrări succesive necesită operaţii de asamblare sau montaj (industria constructoare de
maşini, confecţii, încălţăminte);
C) procese analitice – când dintr-un singur fel de materie primă se obţine o gamă variată de produse
( industria chimică, petrochimică).
4. În raport cu gradul de periodicitate al desfăşurării în timp:
A) procese ciclice – cele ce au un caracter repetitiv ciclic, după anumite intervale de timp; sunt
caracteristice pentru producţia în masă şi serie mare.
B) procese neciclice – se efectuează o singură dată, repetarea având un caracter întâmplător (producţia
în serie mică sau unicate).
5. În raport cu natura tehnologică a operaţiunilor efectuate:
A) procese chimice (produsele finite se obţin prin efectuare unor reacţii chimice) - mase plastice,
B) procese de asamblare (reunirea mai multor materii prime) - sudarea, montarea, lipirea,
C) procese de schimbare a formei - frezarea, strunjirea, rectificarea,
D) procese de transport - deplasarea diferitelor materii prime sau produse de la un loc de muncă la altul în
interiorul întreprinderii.
6. În raport cu felul materiei prime
A) procese de producţie extractive nu au materii prime, ci numai obiecte ale muncii (cărbune, lemn etc.); ele
nu au valoare, pentru că în starea în care se află ele în natură nu s-a cheltuit muncă omenească pentru producerea
lor, nici valoare de întrebuinţare, deoarece în forma în care se află în natură ele nu pot fi folosite de om.
B) procese de producţie prelucrătoare se caracterizează prin faptul că au ca obiect prelucrarea materiei
prime provenite din industria extractivă şi prelucrarea industrială a produselor agricole.
7. În funcție de complexitate
A) procesele de producţie elementare sunt acele procese prin care produsul finit se obţine printr-o singură
operaţie tehnologică.
B) procesele de producţie complexe există atunci când asupra obiectelor muncii se execută mai multe
operaţii tehnologice

2. Structura de producţie
Orice întreprindere are o formă de organizare proprie, care depinde de specificul activităţilor pe care o
desfăşoară, de volumul producţiei, perspectivele de dezvoltare, numărul subunităţilor componente, numărul
personalului etc.
Astfel structura organizatorică a întreprinderii reprezintă modul de organizare internă a întreprinderii, prin
care se stabileşte gruparea de persoane, compartimente şi activităţi, precum şi legăturile dintre ele.
2
 Structura organizatorică a unei întreprinderi cuprinde :
 Structura funcţională,
 Structura de producţie.
Structura de producţie exprimă forma organizatorică de desfăşurare a procesului de producţie şi reprezintă
numărul şi componenţa unităţilor de producţie, modul de organizare internă, relaţiile de cooperare ce se stabilesc
între acestea în vederea realizării directe a obiectivului de activitate a întreprinderii.
Structura de producţie este alcătuită din următoarele verigi:
 Secţia de producţie
 Atelierul de producţie
 Laboratorul de control şi cercetare
 Sectoare de producţie
 Locul de muncă.

Veriga structurală de producţie de bază a unei întreprinderi o constituie secţia de producţie, care este o
unitate de producţie bine determinată sub aspect administrativ în cadrul căreia se execută fie un produs sau o parte
a acestuia, fie o parte a procesului tehnologic.
O secţie de producţie este condusă de un şef de secţie.
În funcţie de rolul pe care îl au în procesul de fabricaţie a produselor, secţiile pot fi de:
- bază ( produse de bază, care dau profilul întreprinderii) şi pregătitoare (prelucrare, finisare),
- auxiliare,
- de servire,
- anexe.
Secţiile de bază pot fi organizate pe principiul obiectului fabricat , când în cadrul lor se execută un
produs sau o parte componentă a acestui, pe principiul tehnologic, când în cadrul secţiei se desfăşoară numai o
fază sau un stadiu al procesului tehnologic (prelucrarea sau asamblarea) , sau mixt.
Secţiile auxiliare se caracterizează prin faptul că în cadrul lor se execută procese de producţie auxiliare
producţiei de bază, dar care ajută la realizarea în bune condiţii a produselor ce constituie profilul întreprinderii
( secţia mecanică , energetică, gospodăria de scule).
Secţiile de servire execută lucrări, servicii necesare secţiilor de bază şi auxiliare(depozite, secţia
transportului intern).
Secţiile anexe sunt destinate valorificării deşeurilor sau la unele întreprinderi ca secţii anexe pot fi
considerate magazinele proprii de desfacere.
Încadrarea categoriilor de procese (de bază, auxiliare şi de servire) în secţiile respective de producţie nu are
un caracter rigid, în cadrul unei anumite secţii putându-se desfăşura diferite procese de producţie, predominant
fiind procesul de producţie ce dă profilul secţiei. De ex. secţia de bază, unde predominat este procesul de bază se
întâlnesc procese auxiliare - întreţinerea şi repararea utilajului, precum şi procese de servire – transportul intern
sau depozitare.
Atelierul de producţie – reprezintă o unitate de producţie ce se poate constitui independent sau în cadrul
unei secţii de producţie. El reuneşte mai multe locuri de muncă care execută aceeaşi operaţie tehnologică, sau
efectuează un ciclu de operaţii tehnologice necesare obţinerii unei piese sau unui produs. Atelierul este condus de
un maistru.
În funcţie de profilul lor, atelierele pot fi de producţie, montaj, proiectare etc.
Atelierele de producţie pot fi organizate pe principiul omogenităţii produsului de fabricat sau pe principiul
omogenităţii procesului tehnologic.
Laboratorul de control şi cercetare - este o verigă organizatorică în cadrul căruia se execută diferite
analize şi măsurări a calităţii produselor şi a materialelor. Acest compartiment se creează dacă volumul de muncă
necesită cel puţin 5 persoane , activitatea fiind coordonată de un inginer.
Sectoarele de producţie sunt subunităţi ale atelierului, delimitate teritorial unde se execută o anumită fază
a procesului tehnologic sau anumite componente ale unui produs. De ex. într-un atelier de prelucrări mecanice pot
exista - sectorul de strunguri de frezare, prelucrare etc.
Locul de muncă veriga primară a structurii de producţie, care reprezintă o anumită suprafaţă de producţie
înzestrată cu mijloace de muncă şi organizată pentru realizarea unei operaţii sau unei lucrări de către un muncitor
sau de un grup de muncitori.

3
 Locul de muncă poate fi universal – când în cadrul lui se execută un tip de operaţie la o mare varietate de
produse sau specializat – când se execută o operaţie la un fel de produs sau piesă în mod repetat.

3. Tipuri de structuri de producţie

În cadrul întreprinderilor industriale se pot întâlni 3 tipuri de structuri de producţie:
 Structura de producţie de tip tehnologic;
 Structura de producţie de tip obiect
 Structura de producţie de tip mixt
Structura de producţie de tip tehnologic este aplicată în întreprinderile în care secţiile de bază sunt
organizate pe principiul tehnologic, astfel că în cadrul unei secţii se execută o anumită etapă a procesului
tehnologic – pregătire, prelucrare, montaj.
Structura de producţie de tip tehnologic se caracterizează prin:
 este aplicată la întreprinderile ce fabrică producţie în serie mică sau individuală;
 utilajele folosite sunt universale pentru a putea fabrica diferite feluri de produse;
 locurile de muncă sunt amplasate pe grupe omogene.
Avantajele :
1. Asigură fabricarea unei game variate de produse;
2. Permite folosirea raţională a utilajelor printr-o încărcare completă;
3. Creează condiţii pentru folosirea optimă a muncitorilor care au o calificare înaltă, pentru a putea
executa un tip de operaţii la o nomenclatură largă de produse.
Dezavantajele.
1. Necesită un volum sporit de transporturi interne ca urmare a amplasării utilajelor pe grupe
omogene;
2. Cresc întreruperile în funcţionarea utilajelor ca urmare a timpului de reglare necesar pentru trecerea
da la fabricarea unui produs la fabricarea altuia;
3. Nu permite organizarea producţiei în flux.

Întreprinderea constructore
de maşini

Secţia de prelucrare
Secţia de turnare Secţia de montaj
mecanică

Structura de producţie de tip obiect - se întâlneşte la întreprinderile unde secţiile de bază sunt organizate
pe principiul obiectului de fabricaţie, ca urmare fiecare secţie se specializează în fabricarea unui produs sau reper,
în cadrul ei executându-se toate stadiile tehnologice necesare fabricării lui. Structura de producţie de tip obiect se
aplică în întreprinderile cu o producţie de masă sau serie mare, la care nomenclatura este restrânsă iar volumul
producţiei fabricate mare. Principalele caracteristici ale tipului dat de structură de producţie sunt:
 locurile de muncă sunt specializate în efectuarea unei anumite operaţii tehnologice pentru fabricarea
unui produs sau unei grupe omogene de produse;
 amplasarea locurilor de muncă se face conform fluxului tehnologic ( prelucrarea continuă a
produselor potrivit succesiunii determinate de procesul tehnologic stabilit) al unui produs;
 muncitorii sunt specializaţi în efectuarea unei anumite operaţii sau produs.
Avantajele :
1. Asigură organizarea producţiei în flux;
2. Permite o adâncire continuă a specializării producţiei;
3. Permite specializarea cadrelor;
4. Creează condiţii pentru folosirea tehnologiilor performante, introducerea mecanizării şi
automatizării proceselor de producţie;
4. Asigură creşterea productivităţii muncii şi reducerea costului de producţie.
Dezavantajele.
1. Flexibilitatea redusă în reînnoirea producţiei, ca urmare a specializării fiecărui loc de muncă;
2. Schimbarea sortimentului poate duce la folosirea incompletă a unor utilaje.;
4
 Întreprinderea de lactate

Secţia de producere Secţia de producere a

Secţia de brânzeturi
a laptelui smântânii
Recepţia laptelui Recepţia laptelui Recepţia laptelui
Prelucrarea Prelucrarea Prelucrarea
Ambalarea Ambalarea Ambalarea

Structura de producţie de tip mixt se caracterizează prin faptul că unele secţii de bază sunt organizate
după principiul tehnologic, iar altele secţii după principiul pe obiecte. În general secţiile pregătitoare sunt
organizate pe principiul tehnologic, iar cele de prelucrare, montaj şi finisare după principiul pe obiect. Tipul dat se
foloseşte pentru producţia în serie mijlocie.

Întreprindere de lactate

Secţia de pregătire Secţia de producere a

Secţia de brânzeturi
prealabilă a laptelui smântânii
Faza de prelucrare Faza de prelucrare
Faza de ambalare Faza de ambalare

4. Factorii ce determină structura de producţie şi căile de perfecţionare a structurii de

producţie a întreprinderii.
Factorii bază care determină structura de producţie a unei întreprinderi sunt:
 volumul producţiei ce urmează să fie fabricat;
 formele şi nivelul specializării şi cooperării;
 specificul procesului tehnologic utilizat şi particularităţile produsului fabricat etc.
Volumul producţiei ce urmează să fie fabricat dacă volumul producţiei este mare, iar nomenclatura de
fabricaţie este restrânsă se alege organizarea producţiei pe obiecte, în caz contrar se aplică principiul tehnologic.
Formele şi nivelul specializării şi cooperării – dacă există un grad înalt de specializare şi cooperare,
atunci structura de producţie se proiectează fără anumite verigi ( secţii, ateliere de producţie), deoarece lucrările
efectuate de acestea vor fi asigurate prin cooperare.
Specificul procesului tehnologic utilizat şi particularităţile produsului fabricat – în dependenţă de
procesul tehnologic la întreprinderi se întâlnesc diferite secţii de bază, de ex. întreprinderea constructoare de
maşini : turnare, prelucrare mecanică, montaj, vopsire, la întreprinderea industriei uşoare: croire, cusut, finisare
etc.
De asemenea particularităţile produsului fabricat ( greutatea, gabaritul) influenţează asupra mărimii
secţiilor, numărul şi amplasarea lor în cadrul întreprinderii. De ex. la o întreprindere ce fabrică produse cu greutăţi
şi gabarite ridicate tractoare, autocamioane, avioane vor avea secţii (hale) mari de fabricaţie, de regulă cu un
singur nivel. Întreprinderile industriei uşoare, secţii mai mici la câteva niveluri ( Ionel, Steaua).
Căile de perfecţionare a structurii de producţie:
 Stabilirea unor proporţii optime între secţiile de bază, auxiliare şi de servire reieşind din suprafaţa
de producţie, numărul de utilaje şi de muncitori.
 Stabilirea unor proporţii optime între capacitatea de producţie a diferitor secţii de bază, precum şi
între capacitatea de producţie a secţiilor de bază şi a celor auxiliare şi de servire, care ar permite evitarea
deficitelor sau excedentelor de capacitate;
 Adâncirea specializării secţiilor de bază şi a cooperării, ce va aduce la simplificarea structurii de
producţie şa la îmbunătăţirea indicatorilor de bază a întreprinderii ( ridicarea productivităţii muncii, reducerea
costului de producţie etc.);

5
  Sistematizarea întreprinderii prin organizarea raţională a secţiilor pe suprafeţele existente,
asigurarea unui flux tehnologic continuu, raţionalizarea legăturilor dintre secţiilor de bază şi cel auxiliare şi de
servire etc.