TEMA 4

Capitolul 3: Procesele de producţie din unităţile industriale

Definirea şi clasificarea proceselor de producţie

Întreprinderea industrială are ca funcţiune de bază executarea unor produse, care se realizează prin
desfăşurarea procesului de producţie, în concordanţă cu cererea.
Procesul de producţie reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate cu ajutorul mijloacelor de muncă şi a
proceselor naturale
care au loc în legătură cu transformarea obiectelor muncii în vederea obţinerii de bunuri materiale. El
reprezintă unitatea organică a două componente: procesul de muncă şi procesul tehnologic.
Procesul de muncă reprezintă activitatea executantului în sfera producţiei industriale cu ajutorul uneltelor
de muncă asupra obiectelor muncii în vederea transformării lor în bunuri materiale.
Procesul tehnologic reprezintă transformarea directă, cantitativă şi calitativă a obiectelor muncii, prin
modificarea formei, dimensiunilor, compoziţiei chimice sau structurii interne şi dispoziţiei spaţiale a
acestora.
Procesele de producţie ce au loc în întreprinderile industriale se pot clasifica după mai multe criterii, astfel:
1. După natura lor, deosebim:
 procese chimice prin care au loc transformări ale materiilor prime prin efectuarea unor reacţii fizice,
chimice, termochimice sau electrochimice. Ele pot fi intermitente (obţinerea fontei, a oţelului) sau
continue (prelucrarea ţiţeiului, industria chimică (organică sau anorganică);
 procese de schimbare a configuraţiei sau formei, întâlnite în industriile de prelucrare a metalului,
lemnului, constructoare de maşini etc., ca de exemplu: găurire, rectificare, frezare;
 procese de asamblare care asigură prin conţinutul lor reunirea diferitelor piese, subansamble şi
ansamble (sudură, lipire, fixare prin şuruburi etc.);
 procese de transport intern prin care se asigură deplasarea materiilor prime, semifabricatelor,
pieselor, de la un loc de muncă la altul şi de la o subunitate de producţie la alta, în interiorul
întreprinderii.

2. În funcţie de gradul de participare la obţinere a produselor finite, deosebim:

 procese de bază, prin care au loc, direct şi nemijlocit, transformări ale materiilor prime şi materialelor
în produse finite care constituie obiectul activităţii de bază al întreprinderii industriale.
 procese auxiliare care participă indirect la realizarea produselor finite prin crearea condiţiilor materiale
necesare desfăşurării normale a proceselor de bază. Realizarea proceselor auxiliare asigură obţinerea
unor produse sau lucrări care nu constituie obiectul activităţii de bază al întreprinderii, ca de exemplu:
obţinerea unor S.D.V.-uri, producerea energiei, execuţia reparaţiilor etc.;

1
 procese de servire care participă indirect la realizarea produselor finite prin crearea condiţiilor
organizatorice necesare desfăşurării normale a proceselor de bază şi auxiliare. Din rândul lor fac parte
procesele de transport intern, de depozitare, distribuirea energiei etc.;
 procese anexe care au un caracter colateral, contribuind la valorificarea resurselor reziduale, a
deşeurilor, regenerarea uleiurilor, confecţionarea ambalajelor etc.

3. În funcţie de intervenţia executantului în efectuarea proceselor de producţie, deosebim:

 procese manuale în care acţiunea asupra obiectelor muncii se realizează cu ajutorul unor unelte
simple: pilire, asamblare etc.;
 procese manual-mecanice în care acţiunea asupra obiectelor muncii se realizează folosindu-se
simultan, atât energia executantului, cât şi a unor mijloace de muncă mecanice, ca de exemplu
prelucrarea cu maşini unelte cu avans manual;
 procese mecanice caracterizate prin faptul că acţiunea asupra obiectelor muncii se realizează de
către mecanisme acţionate de o sursă de energie exterioară, executantul supraveghează, reglează şi
alimentează mijloacele de muncă respective, ca de exemplu: procesele de aşchiere, de filare, de
ţesut;
 procese de aparatură în care acţiunea asupra obiectelor muncii se realizează cu ajutorul unor
instalaţii, aparate cu caracter special: tratamente termice cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă,
prelucrarea electrochimică, prin electrocoroziune etc.
 procese automate sunt acelea în care acţiunea asupra obiectelor muncii se efectuează fără
intervenţia directă a executantului, acestuia revenindu-i sarcina de supraveghere a bunei funcţionări
a instalaţiilor.

4. În funcţie de caracterul prelucrării materiei prime, procesele de producţie pot fi:

 procese directe, când se fabrică un singur fel de produs finit, rezultat din prelucrarea succesivă a unui
singur fel de materie primă sau a unui număr redus: fabricarea zahărului, a cărămizilor etc.;
 procese sintetice, în care produsul finit se obţine ca urmare a folosirii mai multor feluri de materii
prime, care după diferite prelucrări succesive se transformă în piese şi subansamble care necesită
operaţii de asamblare sau montaj. Aceste procese sunt specifice întreprinderilor constructoare de
maşini, de confecţii, încălţăminte etc.
 procese analitice în care dintr-un singur fel de materie primă se obţin mai multe produse finite,
specifice industriei chimice, petrochimice etc.

5. În funcţie de desfăşurarea lor în timp, procesele de producţie se diferenţiază astfel:

 procese ciclice, care au un caracter repetitiv, după anumite intervale de timp regulate, egale cu
durata ciclului de producţie a lotului de fabricaţie sau a elaborării unei şarje. Ele sunt întâlnite în
întreprinderile constructoare de maşini cu producţia de serie, în industria chimică, siderurgică etc.;
 procese neciclice sunt acelea care nu se repetă periodic, repetarea lor efectuându-se întâmplător.
Aceste procese sunt specifice întreprinderilor industriale cu producţie de serie mică şi individuală.

2
6. Procesele de producţie se pot structura şi din punctul de vedere al realizării tehnologice, astfel:
 operaţia tehnologică reprezintă partea procesului de producţie de a cărei efectuare răspunde un
executant, pe un anumit loc de muncă, prevăzut cu anumite utilaje şi unelte de muncă, acţionând
asupra unor anumite obiecte sau grupe de obiecte ale muncii în cadrul aceleaşi tehnologii. Lucrările
ce se efectuează în cadrul unei operaţii tehnologice depind de stadiul în care se găseşte transformarea
obiectelor muncii, precum şi de sistemul de organizare a procesului de producţie;
 faza este partea operaţiei tehnologice caracterizată prin invariabilitatea suprafeţei de prelucrat, a
sculei şi a regimului de aşchiere;
 trecerea este partea fazei care are ca rezultat îndepărtarea unui singur strat de materie

Principiile organizării proceselor de producţie

1. Principiul proporţionalităţii care impune ca aceeaşi cantitate de obiecte ale muncii să parcurgă într-un
interval de timp toate stadiile şi operaţiile procesului tehnologic. Aplicarea acestui principiu permite
dimensionarea corectă a verigilor de producţie (locuri de muncă, grupe de maşini) în raport cu volumul de
muncă necesar.
Proporţionalitatea trebuie asigurată, nu numai între verigile producţiei de bază, ci şi între acestea şi cele ale
producţiei auxiliare şi de servire, precum şi în interiorul lor.
2. Principiul paralelismului impune executarea simultană a diferitelor părţi ale procesului de producţie
(stadii, operaţii tehnologice) asupra unor piese similare sau diferite ale produsului finit. Respectarea
principiului paralelismului are o importanţă deosebită în fabricaţia produselor complexe, formate dintr-un
număr mare de componente, a căror execuţie succesivă ar necesita foarte mult timp.

3. Principiul ritmicităţii constă în repetarea periodică a procesului de producţie şi, deci, obţinerea aceluiaşi
rezultat la aceleaşi intervale de timp. Respectarea acestui principiu înseamnă execuţia în intervale egale de
timp a aceleaşi cantităţi de produse.
4. Principiul continuităţii impune necesitatea înlăturării sau reducerii la minimum a întreruperilor de orice
fel în desfăşurarea procesului de producţie. Este necesar să se asigure, nu numai continuitatea trecerii
obiectelor muncii de la o operaţie tehnologică la alta, ci şi continuitatea funcţionării maşinilor şi utilajelor.
Gradul de continuitate a procesului de producţie se poate exprima în funcţie de ponderea întreruperilor în
timpul total, normat, de execuţie.
5. Principiul liniei drepte impune asigurarea celui mai scurt traseu pe care-l parcurg produsele, trecând
prin toate stadiile şi operaţiile procesului de producţie, începând cu lansarea în fabricaţie şi terminând cu
depozitarea produselor finite. El presupune respectarea unor cerinţe privind amplasarea clădirilor pe
teritoriul întreprinderii, a locurilor de muncă în interiorul lor, precum şi a depozitelor de materii prime şi
produse finite.

Factorii care influenţează organizarea proceselor de producţie

3
Organizarea proceselor de producţie ce au loc într-o întreprindere industrială este influenţată de o serie de
factori interni, dintre care cei mai importanţi sunt:
1.Tipul materiilor prime folosite. Sub acest aspect procesele de producţie pot fi extractive şi prelucrătoare,
existând diferenţieri în ceea ce priveşte organizarea proceselor de producţie determinate de buna desfăşurare
a proceselor de bază, auxiliare şi de servire.
2. Tipul produsului fabricat îşi pune, de asemenea, amprenta asupra organizării proceselor de producţie.
Aceasta deoarece structura constructivă a produselor, proprietăţile şi caracteristicile tehnice şi calitative
impun metode şi sisteme de organizare diferite.
Produsele omogene sunt caracterizate prin identitatea caracteristicilor şi proprietăţilor lor (ciment, zahăr,
produse chimice etc.) şi care se obţin, de regulă, prin procese de fabricaţie continue, problemele privind
organizarea proceselor de producţie fiind rezolvate prin activitatea de proiectare a întreprinderii industriale.
Produsele eterogene au un caracter mai complex, proprietăţile lor diferind în raport cu părţile lor
componente, ceea ce necesită rezolvarea unor probleme de organizare a proceselor de producţie mult mai
complexe. În cadrul acestor întreprinderi industriale se foloseşte o mare varietate de materii prime,
materiale, tehnologii diferenţiate de la o piesă (reper) la alta, utilaje şi maşini diferite şi forţă de muncă cu
calificarea cerută de tehnologia adoptată.
3. Tipul procesului tehnologic folosit. Procesul tehnologic adoptat pentru fabricarea unui produs
determină un anumit număr de operaţii executate, într-o anumită succesiune, folosirea unor utilaje bine
precizate şi a unei forţe de muncă de o anumită calificare, cu toate implicaţiile ce decurg asupra organizării
procesului de producţie.

Tipurile de producţie industrială

Definirea şi trăsăturile tipurilor de producţie industrială
În întreprinderile industriale se deosebesc trei tipuri de producţie industrială de masă, de serie şi
individuală.
Parametrul care pune în evidenţă cel mai concret deosebirile dintre tipurile de producţie este gradul de
încărcare a utilajelor şi locurilor de muncă cu execuţia aceleiaşi operaţii la acelaşi produs (reper):
Ttnij Q j  NTij
g î ij  
Td i Nu i  td i , (3.3.)
în care:
Gîij reprezintă - gradul de încărcare a locurilor de muncă ce
execută operaţia tehnologică - i – la produsul (reperul) - j ;
Ttnij - timpul total necesar executării acestei operaţii;
TdI - timpul disponibil al locurilor de muncă necesare;
Qj - cantitatea de produse (piese) programate a se executa;

NTij - timpul normat necesar executării operaţiei - i – pentru

produsul (reperul) – j;

4
 NuI - numărul locurilor de muncă (maşini, utilaje) necesare
executării sarcinii programate;
tdI - timpul disponibil al unui loc de muncă.

Pentru o anumită sarcină de producţie şi pentru întregul flux de fabricaţie dintr-o subunitate de producţie,
gradul de încărcare a locurilor de muncă (utilaje, maşini) necesare, va fi:
m

Q
i 1
j  NT ij
Gî j  m

 Nu
i 1
i  td i
(3.4.)

Principalele trăsături ale celor trei tipuri de producţie industriale sunt:

1. Producţia de masă. Întreprinderile industriale cu producţia de masă sunt organizate şi dotate pentru
fabricarea unei nomenclaturi de produse care se execută în cantităţi mari, fără întrerupere, o perioadă
îndelungată de timp.
Principalele trăsături ale acestor sisteme industriale sunt:
 specializarea locurilor de muncă şi a muncitorilor în executarea unei anumite operaţii
tehnologice sau a unui număr restrâns;
 organizarea desfăşurării fabricaţiei în conformitate cu fluxul tehnologic proiectat şi dotarea
tehnică a locurilor de muncă cu utilaje specializate, de mare randament;
 desfăşurarea ordonată a procesului de producţie, fără întoarceri şi intersectări în fluxul
tehnologic;
 asigurarea celor mai bune condiţii pentru transportul obiectelor muncii între operaţiile
tehnologice şi crearea bazei pentru organizarea de linii în flux cu mijloace de transport
mecanizat;
 simplificarea lucrărilor conducerii operative a producţiei prin stabilirea unor normative
fundamentate ştiinţific privind: ritmul de fabricaţie, durata ciclului de producţie, programul de
fabricaţie zilnic etc.
2. Producţia de serie. Unităţile industriale cu producţia de serie se caracterizează prin repetarea aceleaşi
producţii (produse) la intervale de timp relativ constante, într-o nomenclatură relativ redusă. În raport cu
nomenclatura de fabricaţie şi cu volumul producţiei deosebim: producţia de serie mare, mijlocie şi mică.
Caracteristicile principale ale acestui tip de producţie sunt:
 nivelul relativ redus de specializare a locurilor de muncă, la fiecare executându-se mai multe
operaţii tehnologice;
 trecerea la executarea diferitelor produse (piese) impune reglări ale utilajelor, ceea ce determină
timpi de întrerupere în funcţionarea lor, o mai redusă folosire a capacităţii de producţie a
acestora;

5
  deplasarea obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul se face în loturi de fabricaţie, sau
în loturi de transport, în funcţie de capacitatea mijloacelor de transport şi mărimea seriei de
fabricaţie;
 datorită modificării sarcinilor de producţie de la o perioadă la alta (nomenclatură, cantităţi) şi
a condiţiilor de producţie pentru fabricarea produselor (pieselor), lucrările conducerii operative
a producţiei au un caracter mult mai complex.
3. Producţia individuală. Întreprinderile industriale cu producţie individuală se caracterizează prin
fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de produse, în cantităţi reduse, uneori chiar unicate.
Principalele trăsături ale acestor unităţi industriale sunt:
 instabilitatea nomenclaturii şi marea varietate a produselor ce se fabrică în cantităţi mici;
 subunităţile de producţie sunt organizate după principiul specializării tehnologice a locurilor
de muncă;
 dotarea locurilor de muncă se face cu utilaje şi echipamente tehnologice cu un pronunţat
caracter universal pentru ca să poată executa o gamă variată de produse sau piese-operaţii care
diferă între ele, atât din punct de vedere constructiv cât şi tehnologic;
 forţa de muncă are o calificare superioară (policalificare) capabilă să execute la fiecare loc de
muncă o mare varietate de operaţii tehnologice;
 durata mare a ciclului de producţie datorită schimbării frecvente a sarcinilor de producţie la
fiecare loc de muncă;
 apropierea conducerii operative a producţiei de locurile de muncă şi descentralizarea lucrărilor
şi subactivităţilor componente.