Sunteți pe pagina 1din 16

5.

1 ANGAJAMENTUL MANAGEMENTULUI
Managementul de Vârf este implicat în mod constant în implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea
continuă a sistemului de management al siguranţei alimentului şi in îmbunătăţirea eficacităţii lui
prin:
a) sustinerea siguranţei alimentului prin obiectivele generale si specifice ale companiei;
b) comunicarea în cadrul organizaţiei a importanţei satisfacerii cerinţelor acestui Standard
Internaţional, a cerinţelor şi reglementărilor legale, precum şi a cerinţelor legate de siguranţa
alimentară;
c) stabilirea şi comunicarea politicii privind siguranta alimentului, precum şi a obiectivelor
generale si specifice;
d) conducerea analizelor efectuate de management în scopul analizei proceselor şi a eficacităţii
sistemului de management al siguranţei alimentului;
e) asigurarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor stabilite;
f) respectarea cerintelor consumatorilor, autoritatilor precum si ale propriei organizatii privind
siguranta produselor alimentului fabricate si comercializate;
Angajamentul managementului referitor la îmbunătăţirea continuă a SMSA se documentează în PP
01/01 POLITICA ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI ALIMENTULUI care se aduce la cunoştinţa tuturor
angajaţilor şi clienţilor.

5.2. POLITICA DE SIGURANŢĂ ALIMENTARĂ


Managementul de Vârf a definit Politica de siguranta alimentului; aceasta este prezentata PP 01/01
POLITICA ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI ALIMENTULUI.
La stabilirea politicii privind siguranta alimentului, managementul la varf s-a asigurat că această
politică:
 este potrivită rolului organizaţiei în cadrul lanţului alimentar,
 este în conformitate atât cu cerinţele şi reglementările legale, cât şi cu cerinţele stabilite de
comun acord cu clienţii;
 este comunicată, implementată şi menţinută la nivelul organizaţiei;
 este analizată pentru adecvare continuă in cadrul analizelor de management;
 are în vedere comunicarea adecvată;
 este susţinută prin obiective măsurabile.

5.3 PLANIFICAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL SIGURANŢEI ALIMENTULUI


Managementul la varf se asigură că sunt îndeplinite cerinţele privind planificarea sistemului de
management al siguranţei alimentului, care prezintă următoarele aspecte:
 planificarea organizatorică - se regăseşte la nivelul activitatilor, în conformitate cu
documentele organizatorice (structura organizatorica PP 01/03, FP) şi cu procedurile
sistemului de management al siguranţei alimentului;
 planificarea tehnică :
– se regăşeste la nivelul activitatii de productie în conformitate cu procedurile de proces,
diagramele de flux, planurile de control aferente şi instrucţiunile de lucru;
– planificarea proceselor efectuate in scopul furnizarii informatiilor corespunzătoare în întregul
lanţ alimentar, referitoare la aspectele de siguranţă ale produselor sale (etichetare produse,
notificare si retragere);
– planificarea obiectivelor generale si specifice PP 01/02 PLANIFICAREA OBIECTIVELOR IN
DOMENIUL SIGURANTEI ALIMENTULUI;

MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 1/31


– Nu mai rar de o dată pe an, în cadrul analizei SMSA, în baza PP 01/01 P OLITICII COMPANIEI ÎN
DOMENIUL SIGURANŢEI ALIMENTULUI, DG şi PRC stabilesc Obiectivele generale ale
întreprinderii PP 01/02 PLANIFICAREA OBIECTIVELOR IN DOMENIUL SIGURANTEI ALIMENTULUI,
care corespund următoarelor principii:
 să fie în concordanţă cu PP 01/01 POLITICA ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI ALIMENTULUI;
 să fie în concordanţă cu cerinţele şi aşteptările pieţei;
 să stimuleze îmbunătăţirea continuă: să influenţeze pozitiv asupra siguranţei Alimentului a
producţiei şi proceselor întreprinderii, productivităţii muncii şi îmbunătăţirii indicatorilor
financiari;
 să fie orientate spre motivarea şi satisfacerea tuturor părţilor implicate: personalului
întreprinderii, furnizorilor, clienţilor /consumatorilor, acţionarilor, etc.;
 să fie măsurabile;
 să fie aduse la cunoştinţa întregului personal a întreprinderii;
 să includă rezultatele Analizei Sistemului de Management al Siguranţei Alimentului
Obiectivele privesc atît mediul extern (îmbunătăţirea poziţiei competitive a întreprinderii, a
satisfacţiei clienţilor, etc.) cît şi mediul intern (atestarea personalului, rotaţia cadrelor, etc.) şi sunt
atribuite fiecărui PRC.

 planificarea sistemului de management al siguranţei alimentului si mentinerea integritatii


acestuia atunci când sunt planificate şi implementate schimbări:
– plan HACCP, inclusiv aspectele legate de revizuirea periodica a acestuia;
– comunicarea cu echipa de siguranta alimentului;
– planificarea auditurilor interne si a analizei managementului;
 asigurarea disponibilităţii resurselor necesare pentru implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea
proceselor Sistemului de Management al Siguranţei Alimentului şi asigurarea unui nivel înalt de
satisfacţie a clienţilor;
 organizarea procesului de instruire, cu scopul de a aduce la cunoştinţa personalului întreprinderii
a Politicii în domeniul Siguranţei Alimentului, cerinţe documentelor normative şi legislative şi
cerinţe consumatorilor.
5.4 RESPONSABILITATE ŞI AUTORITATE
Conducerea întreprinderii premiază angajaţii pentru: iniţierea activităţilor de îmbunătăţire şi
menţinere a locului de lucru; depistarea, eliminarea şi prevenirea neconformităţilor produsului şi
procesului (conform procedurilor PS 04 CONTROLUL PRODUSULUI POTENTIAL NESIGUR, PS 03 ACŢIUNI
CORECTIVE) şi pentru orice propunere eficientă de îmbunătăţire a SMSA.

Responsabilităţile şi autorităţile subdiviziunilor companiei şi inter-relaţiile lor, sunt determinate de


următoarele documente organizatorice:
 Manualul SMSA (MSMSA);
 PP 01/03 STRUCTURA ORGANIZATORICĂ FUNCŢIONALĂ A IM “FARM MEAT PROCESSING”SRL
aprobată de DG;
 PP 01/04 LISTA DE STATE–ce determină unităţile funcţionale existente şi nivelul de salarizare a
lor;
 Procedurile de sistem -PS, proceduri de proces -PP;
 PP 01/05 FIŞELE DE POST a lucrătorilor întreprinderii, elaborate de PRC-ul responsabil,
coordonate cu şeful direct al subdiviziunii şi aprobate de DG;
 PP 01/12 NOTE DE SERVICIU şi PP 01/08 ORDIN.
 Instrucţiuni de lucru (IL) şi instrucţiuni operaţionale (IO) elaborate de PRC responsabil şi
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 2/31
aprobate de către şeful direct al subdiviziunii.
5.5 CONDUCATORUL ECHIPEI DE SIGURANŢA A ALIMENTULUI
Managementul de Vârf a numit prin decizie interna un coordonator al echipei pentru siguranţa
alimentară care, in plus fata de indatoririle functiei pe care o ocupa in organizatie, are
responsabilitatea şi autoritatea:
a) să conducă echipa pentru siguranţa alimentară şi să-i organizeze activitatea;
b) să asigure instruirea şi educaţia corespunzătoare membrilor echipei pentru siguranţa
alimentară;
c) să se asigure că sistemul de management al siguranţei alimentului este stabilit, implementat,
menţinut şi actualizat;
d) să raporteze Managementului de Vârf eficacitatea şi adecvarea sistemului de management al
siguranţei alimentului;
e) Sa sensibilizeze angajatii în privinţa siguranţei produsului şi normelor generale de igienă;
Sa sesizeze managementul asupra problemelor privind dezvoltarea metodelor şi asigurarea
mijloacelor definite în documentele SMSA în vederea atingerii obiectivelor;
f) Sa colaboreze cu instituţii şi organisme în probleme referitoare la sistemul siguranţei
produsului;

g) Sa analizeze si sa informeze periodic atat managementul la varf cat si angajatii asupra


problemelor privind inocuitatea produselor, în vederea soluţionării acestora şi îmbunătăţirii
sistemului;
5.6 COMUNICARE
5.6.1 COMUNICAREA EXTERNĂ
Pentru a se asigura că suficiente informaţii despre aspecte ale siguranţei alimentului sunt disponibile
în cadrul lanţului alimentar, organizaţia a stabilit si implementat măsuri efective de comunicare cu:
a) furnizorii şi contractorii – la aprovizionare cerintele pentru produse sunt inaintate
furnizorilor prin specificatiile tehnice ale materiilor prime si materialelor ce urmeaza a fi
aprovizionate. Modul de comunicare cu acestia este stabilit in procedura PP 03
APROVIZIONARE
b) clienţii şi consumatorii,
Prin etichetare individuala si elaborarea de specificaţii tehnice produsele finite sunt însoţite de
informaţii suficiente pentru a se asigura că persoanele ce le utilizează au acces la informaţii adecvate
care să le permită, după caz, o manipulare, depozitare, procesare, preparare şi prezentare sigură şi
corespunzătoare a produsului, lotul să poata fi uşor identificat şi retras dacă este necesar.
In cazul produselor pentru care nu este posibila etichetarea individuala informatiile sunt puse la
dispozitia distribuitorilor prin intermediul specificatiilor tehnice, machete de produs finit furnizate
initial la incheierea contractului.
Modul in care se realizeaza procesul de ofertare-contractare, comunicarea cu clientii si evaluarea
satisfactiei clientilor este descris in procedura PP 05 PROCESE REFERITOARE LA RELAŢIACU CLIENŢII
Modul in care se trateaza reclamatiile de la clienti este descris in procedura PS 04 CONTROLUL
PRODUSULUI POTENTIAL NESIGUR.
- autorităţile statutare şi de reglementare – conform prevederilor legale a RM in vigoare.
- alte organizaţii care influenţează sau sunt influenţate de eficacitatea sau actualizarea sistemului
de management al siguranţei alimentului.

Coordonatorul ESA are responsabilitatea şi autoritatea de a comunica către exterior orice informaţie
referitoare la siguranţa alimentară. Informaţiile obţinute prin comunicarea externă sunt incluse ca
intrări în actualizarea sistemului şi analiza de management .
Informatiile obtinute prin comunicare externa sunt incluse ca elemente de intrare pentru actualizarea
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 3/31
sistemului si analiza managementului.
5.6.2 COMUNICAREA INTERNĂ
Comunicarea interna este realizată între diferite niveluri ierarhice ale organizaţiei de sus în jos şi de
jos în sus asigurînd un feed-back conform următoarei scheme:
Director  Şef de departament  Şef secţie  Lucrători / Angajaţi
Comunicarea verticală este asigurată prin şedinţe săptămînale cu managerii şi specialiştii
întreprinderii pentru discutarea şi soluţionarea operativă a problemelor, anunţuri, propuneri de
îmbunătăţire a proceselor, produsului, etc.
Pentru a menţine eficacitatea sistemului de management al siguranţei alimentului, organizaţia se
asigura ca echipa de siguranta alimentului să fie informată în timp util despre schimbări incluzând:
a) produse sau produse noi;
b) materii prime, ingrediente şi servicii;
c) sisteme şi echipamente de producţie;
d) premisele producţiei, localizarea echipamentelor, mediul înconjurător;
e) programele de curăţare şi igienizare;
f) sistemul de ambalare; depozitare şi distribuţie;
g) nivelul de calificare al personalului şi/sau responsabilităţi şi autorităţi acordate;
h) cerinţele şi reglementările legale;
i) cunoştinţele cu privire la pericolele legate de siguranţa alimentară şi măsurile de control;
j) clienţii, sectorul şi alte cerinţe pe care organizaţia le respectă;
k) sondajele importante realizate de părţi externe interesate;
l) reclamaţiile care indică pericole ale siguranţei alimentului asociate produsului;
m) alte condiţii care au impact asupra siguranţei alimentului.
ESA se asigura că informaţiile sunt incluse în actualizarea sistemului de management al siguranţei
alimentului. Managementul de Vârf se asigura că informaţiile importante sunt introduse ca elemente
de intrare în analiza de management .
Pentru eficientizarea comunicării interne cu tot personalul întreprinderii referitor la SMSA
conducerea “FARM MEAT PROCESSING”SRL Conducerea Companiei a stabilit un sistem intern de
raportare reprezentat prin intermediul formularului PS 01/01 CONTROLUL DOCUMENTELOR SI
INREGISTRARILOR SMSA ÎNREGISTRĂRILOR.

5.7. PREGATIRE SI RASPUNS IN CAZ DE URGENTA


Managementul de Vârf a stabilit etapele ce sunt obligatorii a fi urmate in cazul potenţialelor situaţii
de urgenţă şi ale accidentelor care pot aparea si care pot avea impact asupra siguranţei alimentului in
procedura PP 10 PREGĂTIRE ŞI RĂSPUNS ÎN CAZ DE URGENŢĂ.
5.8 ANALIZA EFECTUATĂ DE MANAGEMENT
GENERALITĂŢI
Directorul al “FARM MEAT PROCESSING”SRL în comun cu RC, responsabilii PRC analizează
periodic, dar nu mai rar de o dată în an Sistemul de Management al Siguranţei Alimentului, pentru a
se asigura că acesta din urmă funcţionează, este adecvat, eficient şi pentru a evalua posibilităţile lui
de îmbunătăţire.
Fiecare PRC analizează Obiectivele stabilite pe perioada precedentă şi stabileşte nivelul lor de
îndeplinire cu înregistrarea în PP 01/06 ANALIZA PROCESULUI. Deasemenea se analizează toate
activităţile efectuate pe perioada precedentă şi se stabilesc obiectivele noi pe perioada viitoare.
Toate Analizele proceselor sunt prezentate la o dată stabilită prin ordinul DG către RC, care le
verifică şi le analizează formînd PP 01/07 ANALIZA GENERALA A PERIOADEI.
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 4/31
ELEMENTE DE INTRARE ALE ANALIZEI
Cu o săpămînă pînă la efectuarea analizei de management, RC informează toti PRC implicati despre
necesitatea efectuării analizei procesului fiecăruia.
 În acest scop, fiecare şef de subdiviziune în baza obiectivelor stabilite efectuează PP 01/06
ANALIZA PROCESULUI, iar RC elaboreaza PP 01/07 ANALIZA PERIOADEI
ELEMENTE DE IEŞIRE ALE ANALIZEI
În rezultatul acestei analize sunt luate decizii în legătură cu necesitate:
 elaborarea/revizuirea PP 01/01 POLITICII COMPANIEI ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI ALIMENTULUI şi
PP 01/02 PLANIFICAREA OBIECTIVELOR COMPANIEI ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI ALIMENTULUI
pentru anul următor;
 redactarea şi actualizarea documentaţiei SMSA;
 modificarea PP 01/03 STRUCTURII ORGANIZATORICE, PP 01/04 LISTEI DE STATE a întreprinderii,
delegării responsabilităţilor şi autorităţilor angajaţilor;
 alegerii strategiei şi acţiunilor necesare de întreprins pentru creşterea nivelului de satisfacere a
clienţilor;
 determinarea necesităţilor în resurse şi modalităţile de asigurare a lor;
 alte întrebări, care influenţează eficienţa SMSA.
Toate rezultatele obţinute în urma analizei managementului sunt înregistrate prezentate de către MSA
în formatul PP 01/07 ANALIZA GENERALA A PERIOADEI,şi puse la cunoştinţa persoanelor implicate timp
de 10 zile lucrătoare după convocarea şedinţei de analiză.
RC asigură controlul acţiunilor întreprinse în urma analizei de management şi eficacitatea acestora.

6 MANAGEMENTUL RESURSELOR
6.1 ASIGURAREA RESURSELOR
Conducerea “FARM MEAT PROCESSING”SRL stabileşte în comun cu responsabilii din subdiviziuni
resursele necesare pentru funcţionarea şi îmbunătăţirea continuă a SMSA, îmbunătăţirea nivelului de
satisfacţie al clienţilor. Resursele necesare sunt incluse în Bugetul anual.
6.2 RESURSE UMANE
6.2.1 GENERALITĂŢI
Echipa pentru siguranţa alimentară şi personalul care realizează activităti cu impact asupra siguranţei
alimentului are competenţa şi calificarea, instruirea, aptitudinile şi experienţa necesară.

6.2.2 COMPETENŢĂ, CONŞTIENTIZARE ŞI INSTRUIRE


Procedura PP 02 RESURSE UMANE se aplică pentru tot personalul, care efectuează activităţi ce
influenţează siguranţa proceselor şi produselor.
Întreprinderea identifică competenţele necesare pentru personalul care desfăşoară activităţi ce
influenţează siguranţa alimentului în formularul PP 01/05 FISA DE POST.
Evaluarea competenţelor include următoarele criterii:
 Criterii profesionale (nivelul cunoştinţelor practice, organizarea activităţii în secţie,
îndeplinirea cerinţelor ISO, etc.)
 Criterii corporative (responsabilitate, nivelul pregătirii profesionale după petrecereaa
cursurilor, iniţiativă, relaţia cu colaboratorii, corectitudine în comportarea cu subalternii,
capacitatea de muncă, etc).
Rezultatul analizei chestionarelor se documentează de fiecare PRC într-un document cu acces limitat
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 5/31
în format de PP 02/13 RAPORTUL DE ANALIZA REZULTATELOR EVALUĂRII pentru fiecare diviziune
aparte, aprobat de fiecare PRC. Rezultatele evaluării servesc date de intrare la PP 01/07 A NALIZA
GENERALA A PERIOADEI conform PP 01 RESPONSABILITATEA MANAGEMENTULU .

In scopul mentinerii calificarii personalului MRU actualizeaza tematica de instruire din PP


02/15 PLANUL ANUAL DE INSTRUIRE a personalului care cuprinde cerinţe referitoare la:
 Sistemul de Management al Siguranţei Alimentului;
 Politică şi Obiective în domeniul siguranţei alimentului;
 Conştientizarea cerinţelor clientului;
 Reglementări şi normative în vigoare;
 Execuţia, monitorizarea şi măsurarea proceselor.

7. PLANIFICAREA ŞI REALIZAREA DE PRODUSE SIGURE


7.1. GENERALITATI
Organizaţia planifica, dezvolta, implementeaza procesele necesare realizării unor produse sigure si a
pastrarii inocuitatii acestora şi asigura eficacitatea activităţilor planificate şi a oricăror modificări ale
acestor activităţi.
Aceasta include PRP-urile, PRP-urile operaţionale si planul HACCP.
7.2. PROGRAMELE PRELIMINARE (PRP-URI)
PRP-urile constau in Instructuinile de lucru si procedurile operationale care documenteaza PRP ,
ghidurile de buna practica care sunt implementate în întregul sistem de producţie ca programe
aplicabile în general si sunt aprobate de DG si echipa pentru siguranţa alimentară.

La stabilirea PRP-urilor, organizaţia a avut in vedere cerinţele şi reglementări legale, cerinţele


clientului, ghidurile GMP, GHP specifice domeniului de activitate elaborate de patronate, principiile şi
codurile de practică ale Comisiei Codex Alimentarius, standarde naţionale, internaţionale sau specifice
domeniului de activitate.
Organizaţia a avut în vedere la stabilirea acestor programe următoarele:
a) amplasamentul clădirilor si dotarea cu utilităţile necesare;
b) trasarea premiselor, incluzând spaţiul de lucru şi facilităţile acordate angajaţilor;
c) cuplarea la reţeaua de aer, apă, energie şi alte utilităţi;
d) servicii auxiliare, incluzând eliminarea deşeurilor şi a apei menajere;
e) adecvarea echipamentelor şi accesul lor la curăţare, întreţinere şi intervenţii preventive;
f) gestionarea materialelor achiziţionate (ex: materii prime, produse chimice şi ambalaje),
furnizări (ex: apă), evacuare (ex: deşeuri şi ape menajere) şi manipularea produselor (ex:
depozitare şi transport);
g) măsuri de prevenire a inter-contaminării;
h) curăţare şi igienizare;
i) controlul dăunătorilor;
j) igiena personalului;
k) alte aspecte dacă e cazul.
Verificarea PRP-urilor din punct de vedere al implementarii si eficacitatii se desfasoara in conformitate
cu prevederile procedurii PP 08 A NALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITITICE , iar PRP-urile si IL
aferente vor fi modificate după necesităţi .
Fiecare proces de producere este realizat în conformitate cu instrucţiunile tehnologice, elaborate şi
aprobate de organele specializate externe şi de companie. Pentru fiecare grup de produse
întreprinderea se conduce şi se ghidează după planurile HACCP.
7.3. ETAPE PRELIMINARE CARE PERMIT ANALIZA PERICOLELOR
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 6/31
7.3.1. GENERALITATI
Toate informaţiile relevante necesare analizei pericolelor sunt colectate, mentinute, actualizate şi
documentate in conformitate cu prevederile procedurii PS 01 CONTROLUL DOCUMENTELOR SI
INREGISTRARILOR SMSA.

7.3.2 ECHIPA PENTRU SIGURANŢA ALIMENTARĂ


Managementul la varf a desemnat prin Ordinul DG o echipă multidisciplinară de siguranta a
alimentului pentru dezvoltarea, stabilirea, menţinerea şi îmbunătăţirea SMSA. Echipa de siguranta
alimentului este formată din personal din cadrul companiei cu cunoştinţe şi experienţă cu privire la
produsele/procesele societăţii şi pericolele determinate de echipament şi de siguranţă alimentară ce se
încadrează în scopul sistemului de management.
7.3.3 CARACTERISTICI PRODUS
7.3.3.1 Materii prime, ingrediente şi materiale in contact cu produsul
Toate caracteristicile materiilor prime, ale ingredientelor şi materialelor de ambalare directă a
produsului sunt stabilite în specificatii tehnice ale grupelor de produse care contin:
a) caracteristicile biologice, chimice şi fizice;
b) compozitia ingredientelor care intra in reteta, inclusiv aditivii şi adjuvantii tehnologici;
c) originea;
d) metoda de producţie;
e) metode de ambalare şi livrare;

f) condiţii de depozitare si durata de pastrare


g) pregatirea şi/sau manipularea inainte de utilizare sau procesare;
h) criterii de acceptare din punctul de vedere al SMSA sau specificatiile materialelor si
ingredientelor achizitionate corespunzator utilizarii lor.
Compania a elaborat aceste specificatii tehnice avand ca referinta cerinţele statutare şi de reglementare
ale siguranţei alimentului, tehnologia aplicata, cerintele clientilor si alte informatii ce pot influenta
criteriile de selectie a materiilor prime, ingredientelor si materialelor de ambalare directa. PP 08/01
SPECIFICATIA TEHNICA A MATERIEI PRIME SI A MATERIALELOR AUXILIARE sunt actualizate ori de cate ori
este necesar (modificari legislative, modificarea cerintelor clientilor, schimbari tehnologice, etc.) .
7.3.3.2 Caracteristici produse finite
Caracteristicile produselor finale sunt precizate în PP 08/02 CARACTERISTICA PRODUSULUI FINIT despre:
a) denumirea produsului sau identificare similară;
b) compoziţie;
c) caracteristici biologice, chimice şi fizice relevante pentru siguranţa alimentară;
d) durata de pastrare şi condiţii de depozitare;
e) mode de ambalare,
f) etichetare referitoare la siguranta alimentului si/sau instructiuni de manipulare, preparare si
utilizare
g) metode de distributie.
7.3.4 Utilizare preconizata
Pentru fiecare categorie de produs sunt clar identificaţi utilizatorii/consumatorii potenţiali şi
grupurile de consumatori vulnerabili. Totodată este clar descris modul de păstrare si/sau preparare.
Pentru siguranţa consumatorului, utilizarea contraindicată a produsului este avută în vedere şi
comunicată prin etichetare distinctivă a produsului si prin transmiterea specificatiilor tehnice in
lantul alimentar. Toate aceste descrieri sunt actualizate ori de cate ori au loc modificari.
7.3.5 Diagrame de flux, etape de proces şi măsuri de control
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 7/31
7.3.5.1 Diagrame de flux
PP 08/04 SCHEMELE TEHNOLOGICE sunt elaborate pe categorii de produse şi procese
descrise în sistemul de management pentru sigruanţa alimentară. Schemele tehnologice ofera o
bază pentru evaluarea posibilelor întâmplări, creşterea sau ivirea pericolelor alimentului.
Schemele tehnologice conţin următoarele aspecte:
a) succesiunea şi interacţiunea tuturor etapelor de fabricatie;
b) orice procese realizate de surse externe si lucrari subcontractate;
c) etapa in care intra in flux materiile prime, ingredientele si produsele intermediare;
d) punctele de reprelucrare şi reciclare;
e) locurile unde sunt dirijate produsele finite, produsele intermediare, subprodusele si eliminate
deseurile;
Echipa de siguranta alimentului verifica acurateţea schemelor prin verificare amănunţită si pastreaza
inregistrarile derivate in urma verificarii in format de PP 01/10 ACT.
La elaborarea schemelor de flux şi schiţelor s-a avut în vedere ca acestea să fie suficient de clare şi
detaliate pentru a identifica toate pericolele potenţiale.
7.3.5.2 Descrierea etapelor procesului şi măsurilor de control
Etapele proceselor, parametrii procesului şi/sau rigurozitatea cu care sunt aplicate sau procedurile care
ar putea influenţa siguranţa alimentară sunt descrise in instructiuni tehnologice, proceduri de proces,
instructiuni de lucru , programe preliminare operationale, plan HACCP si planuri de control . In
acestea se face referire si la cerinţele legislative si de reglementare.
PP 08/05 DESCRIERILE ETAPELOR PROCESULUI TEHNOLOGIC ŞI MĂSURILOR DE CONTROL sunt actualizate
ori de cate ori au loc modificari.

7.4 ANALIZA PERICOLE


7.4.1 GENERALITĂŢI
Analiză pericolelor este efectuata de catre echipa de siguranta alimentului si are scopul de a
determina pericolele necesar a fi controlate, nivelul de control presupus de asigurarea siguranţei
alimentului şi modul în care trebuie combinate măsurile de control.
7.4.2 IDENTIFICARE PERICOLE ŞI STABILIRE NIVELURI ACCEPTABILE
PP 08/06 IDENTIFICAREA ŞI EVALUAREA RISCURILOR are la bază:
a) informaţii preliminare şi date culese în concordanţă cu etapele preliminare analizei
b) experienţă,
c) informaţii externe cuprinzând, pe cât posibil, date ce ţin de epistemiologia şi istoricul lor,
d) informaţii din lanţul alimentar privitoare la siguranţa alimentară, informaţii ce pot avea
relevanţă pentru siguranţa produsului finit, a produselor intermediare şi a consumului de
alimente.
Identificarea pericolelor se realizeaza in conformitate cu prevederile procedurii PP 08 ANALIZA
PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE .

La identificarea pericolelor sunt luate in considerare:


 etapele premergatoare si ulterioare unei operatii;
 echipamentele, utilitatile/serviciile si mediul inconjurator;
 legaturile anterioare si ulterioare din lantul alimentar.
Pentru fiecare dintre pericolele pentru siguranta alimentului se determina, cand este posibil, nivelul
acceptabil al acelui pericol in produsul finit in functie de cerintele legale si de reglementare stabilite,
cerintele clientului, utilizarea preconizata si alte date relevante.
7.4.3 EVALUAREA PERICOLELOR
Evaluarea pericolelor are drept scop să determine, pentru fiecare pericol al siguranţei alimentului
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 8/31
identificat, dacă eliminarea sau reducerea până la nivelul acceptabil este esenţial pentru producţia de
alimente sigure şi dacă controlul pericolului este necesar pentru pentru a permite atingerea nivelului
acceptabil definit.
Pericolele sunt evaluate functie de gravitatea posibila a efectelor negative asupra sanatatii si
probabilitatea de aparitie a acestora. Metodologia utilizata este prezentata in procedura PP 08
ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE.
7.4.4 SELECTAREA ŞI EVALUAREA MĂSURILOR DE CONTROL
Pentru fiecare pericol potenţial sunt stabilite combinatii de măsuri de control adecvate capabile să
prevină, să elimine sau să reducă pericolul la un nivel acceptabil definit.
Fiecare măsură de control selectată va fi încadrată în categoria celor ce necesită a fi gestionate, fie
prin PRP-uri in formularul PP 08/08 PRP O PERAŢIONALE, sau prin PP 08/09 PLANUL HACCP,
aplicând un demers logic care include evaluarea următoarelor aspecte:
a) efectul asupra pericolelor identificate, în functie de rigurozitatea aplicarii;
b) posibilitatea monitorizării (ex: abilitatea de a monitoriza în timp util pentru a permite
corectii imediate);
c) locul lor în cadrul sistemului, in functie de alte măsuri de control;
d) posibilitatea eşecului funcţionării măsurii de control sau variabilitatea semnificativa in
procesare;
e) severitatea consecinţelor în cazul unui eşec al funcţionării;
f) dacă măsura de control este stabilită în mod specific şi aplicată pentru a elimina sau reduce
semnificativ nivelul pericolelor;
g) efecte sinergice

Inregistrarea rezultatelor evaluarii si selectarii se realizeaza in PP 08/06 I DENTIFICAREA ŞI


EVALUAREA RISCURILOR in conformitate cu prevederile procedurii PP 08 A NALIZA PERICOLELOR SI A
PUNCTELOR CRITICE.
7.5 STABILIREA PROGRAMELOR OPERAŢIONALE PRELIMINARE (PRP-URI)
PRP-urile operaţionale sunt documentate in PP 08/08 PRP OPERAŢIONALE in conformitate cu
prevederile procedurii PP 08 ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE SI PP 08/09 PLANUL
HACCP cuprind următoarele informaţii:
a) pericolul(e) siguranţei alimentului controlat prin program;
b) măsura(i) de control;
c) procedurile de monitorizare care demonstreaza că PRP-urile operaţionale sunt aplicate;
d) corecţii şi acţiuni corective efectuate daca monitorizarea arată că PRP-urile operaţionale nu
sunt sub control
e) responsabilităţi şi autorităţi;
f) înregistrarea monitorizării.

7.6 STABILIREA PLANULUI HACCP


7.6.1 PLANUL HACCP
PP 08/09 PLANUL HACCP este documentat in conformitate cu prevederile procedurii PP 08
ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE şi conţine următoarele informaţii pentru fiecare
punct de control stabilit (PCC):
a) pericolul pentru siguranta alimentului care trebuie sa fie controlat prin PCC;
b) măsurile de control ;
c) limitele critice ;
d) procedurile de monitorizare;
e) corectiile şi acţiunile corective necesare în cazul în care limitele critice au fost depăşite;
f) responsabilităţi şi autorităţi;
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 9/31
g) înregistrări ale monitorizarii.
7.6.2 IDENTIFICAREA PUNCTELOR CRITICE DE CONTROL (PCC)
Pentru pericolele semnificative din PP 08/06 IDENTIFICAREA ŞI EVALUAREA RISCURILOR, se va utiliza
arborele decizional si se vor inregistra rezultatele in PP 08/07 D ETERMINAREA PCC in conformitate
cu prevederile procedurii PP 08 ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE
7.6.3 STABILIREA LIMITELOR CRITICE PENTRU PUNCTELE CRITICE DE CONTROL
Limitele critice sunt determinate pentru fiecare PCC si parametru in parte si sunt stabilite astfel
încât să asigure că nivelul acceptat al pericolului alimentar al produsului finit nu este depasit si sunt
masurabile. Se precizeaza sursele in conformitate cu care au fost stabilite limitele critice (legislatie,
etc.)
Limitele critice ce au la bază informaţii subiective (precum inspecţie vizuală a produsului,
procesului, a manevrării, etc.) sunt susţinute de actiuni de instruire ale personalului sau de
instructiuni specifice care sa descrie etaloanele care se iau in considerare la inspectia vizuala.
Se completeaza PP08/09 PLANUL HACCP - cu punctele: Etapa, Risc, Limite critice in conformitate
cu prevederile procedurii PP 08 ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE
7.6.4 SISTEMUL DE MONITORIZARE A PUNCTELOR CRITICE DE CONTROL
Sistemul de monitorizare este stabilit pentru fiecare PCC pentru a demonstra ca acesta este sub
control. Sistemul include toate măsuratorile sau observaţiile programate referitoare la limita critica.
Sistemul de monitorizare include proceduri relevante, instrucţiuni şi înregistrări care se refera la
următoarele:

a) masuratori sau observaţii care să furnizeze rezultatele într-o perioadă de timp adecvată;
b) dispozitivele de monitorizare utilizate;
c) metode de etalonare aplicabile ;
d) frecvenţa procesului de monitorizare;
e) responsabilităţi şi autoritate referitoare la procesul de monitorizare şi evaluare a
rezultatelor;
f) cerinţe şi metode de înregistrare.
In acest sens, in urma evaluarii, se completeaza Planul HACCP cu punctele: Monitorizare PCC- ce,
cum, cand, cine si Inregistrari de producere conform PP 06 P LANIFICAREA SI REALIZAREA
PRODUSULUI.
7.6.5 ACŢIUNI ÎNTREPRINSE ATUNCI CÂND LIMITELE CRITICE SUNT DEPĂŞITE
Pentru fiecare punct critic de control sunt stabilite şi documentate in Planul HACCP corectii si
actiuni corective specifice ce vor fi aplicate când rezultatele monitorizării indică că punctul critic de
control nu se încadrează în limita admisă. Actiunile corective asigură că este identificata cauza
neconformităţii, ca parametrii controlati sunt din nou sub control si ca reapariţia este prevenita.
Produsule fabricate în timp ce punctul critic de control nu a fost ţinut sub control sunt tratate în
conformitate cu prevederile procedurii PS 04 CONTROLUL PRODUSULUI POTENTIAL NESIGUR.
7.7 ACTUALIZAREA INFORMAŢIILOR ŞI A DOCUMENTELOR PRELIMINARE CE
SPECIFICĂ PRP-URILE ŞI PLANUL HACCP
Urmând aplicarea PRP(urilor) operaţionale şi/sau planul HACCP,organizaţia actualizeaza, ori de
cate ori este necesar, următoarele informaţii:
a) caracteristicile produsului ;
b) utilizarea preconizata;
c) schemele tehnologice;
d) etapele procesului ;
e) măsuri de control.
De asemenea, ori de cate ori este nevoie planul HACCP şi procedurile şi instrucţiunile ce se referă la
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 10/31
PRP(uri) sunt revizuite si actualizate.
7.8 PLANIFICAREA VERIFICĂRII
În PP 08/11 RAPORTUL DE VERIFICARE SMSA intocmit in conformitate cu prevederile procedurii PP
08 ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE sunt precizate scopul, metodele, frecvenţa şi
responsabilităţile pentru acest tip de activităţi. Prin activităţile de verificare se va confirma că
a) PRP-urile sunt implementate;
b) Elementele de intrare în analiza pericolelor sunt actualizate continuu,
c) PRP(urile) operaţionale şi elementele din cadrul planului HACCP sunt implementate şi
eficace,
d) Nivelurile pericolelor sunt în limitele identificate ca acceptabile,
e) Celelalte proceduri solicitate de către organizaţie sunt implementate şi efective.
Rezultatele verificării sunt înregistrate rubrica pentru note a PP 08/11 R APORT DE VERIFICARE SMSA
şi sunt comunicate echipei pentru siguranţa alimentului. Acestea permit efectuarea analizei
rezultatelor activităţilor de verificare .
Dupa testarea unor mostre de produs finit , daca această testare indică lipsa conformităţii cu nivelul
acceptabil de pericol pentru siguranţa alimentului loturile de produse afectate vor fi manipulate ca
potenţial nesigure si vor fi tratate în conformitate cu prevederile procedurii PS 04 CONTROLUL
PRODUSULUI POTENTIAL NESIGUR.

7.9. SISTEM DE TRASABILITATE


Organizaţia a stabilit şi aplica un sistem de trasabilitate care permite identificarea loturilor de produs
şi legătura acestora cu loturile de materii prime, inregistrarile procesarii şi livrărilor, sistem descris în
procedura PP 06 PLANIFICAREA SI REALIZAREA PRODUSULUI SIGUR.
Se mentin inregistrari aferente livrarilor care asigura trasabilitatea loturilor de produse finite cu
destinatia produselor. Anual se verifica corespunderea trasabilitatii produsului cu confirmarea ei de
catre ESMSA in PP 01/10 ACT de trasabilitate.
Înregistrările trasabilităţii sunt păstrate o perioadă de timp nu mai mica decat termenul de valabilitate
al produselor in conformitate cu procedura PS 01 C ONTROLUL DOCUMENTELOR SI INREGISTRARILOR
SMSA, în vederea evaluării sistemului pentru a permite manipularea produselor potenţial nesigure
şi în cazul retragerii produsului.
7.10 CONTROLUL NECONFORMITĂŢII
7.10.1 CORECŢII
Modalitatea de identificare, documentare, evaluare, tratare a produselor afectate de depasirea
limitelor critice stabilite pentru CCP sau de pierderea controlului PRPo este descrisă în procedura de
sistem, PS 04 CONTROLUL PRODUSULUI POTENTIAL NESIGUR.
Aceasta include:
- izolarea, identificarea si evaluarea produselor finite afectate;
- completarea Actelor de neconformitate;
- decizii asupra acţiunilor ce urmează a fi întreprinse;
- Analiza corectilor efectuate;
- remedierea /reprelucrarea produsului neconform;
- inspecţia şi analizarea produsului remediat;
- folosirea produsului neconform pe baza derogării, prin concesie, sau acceptarea prin schimbarea
destinaţiei de utilizare;
- păstrarea şi menţinerea înregistrărilor;
Produsele neconforme identificate ca urmare a reclamatiilor sunt tratate in aceeasi maniera, avandu-
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 11/31
se in vedere comunicarea eficienta cu clientul .
Produsele fabricate în condiţiile în care limitele critice au fost depăşite sunt produse posibil nesigure
şi sunt manipulate in conformitate cu cap.7.10.3. Produsele fabricate în condiţiile în care sistemul
PRP-ul operaţional nu a fost corespunzător sunt verificate în ceea ce priveste cauza neconformităţii
şi a consecinţelor ulterioare in ceea ce priveste siguranta alimentului.
7.10.2 ACŢIUNI CORECTIVE
Infomaţiile derivate din monitorizarea PRP-ului operaţional şi a PCC sunt evaluate de persoane
desemnate, care deţin cunoştinţele necesare şi suficiente şi autoritate pentru a iniţia acţiunile
corective in conformitate cu procedura PS 03 ACTIUNI CORECTIVE
Actiuni corective sunt initiate atunci cand limitele critice sunt depasite sau atunci cand exista o lipsa
de conformitate cu programele preliminare operationale.
Aceasta procedura specifică acţiunile adecvate de identificare şi eliminare a cauzelor
neconformităţilor constatate, de prevenire a reapariţiei şi readucerea procesului sau sistemul sub
control după ce neconformitatea a fost identificată. Aceste acţiuni includ:
a) analiza neconformităţilor (inclusiv reclamaţiile din partea clienţilor);
b) analiza tendinţelor din rezultatele monitorizarii care pot indica evolutia catre pierderea
controlului;

c) determinarea cauzei(lor) neconformităţilor;


d) evaluarea necesităţii de a intreprinde actiuni pentru a se asigura ca neconformitatile nu
reapar;
e) determinarea şi implementarea acţiunilor necesare;
f) înregistrarea rezultatelor acţiunilor corective întreprinse;
g) analiza acţiunilor corective efectuate în vederea asigurării eficienţei lor.
7.10.3 MANIPULAREA PRODUSELOR POTENŢIAL NESIGURE
7.10.3.1 Generalităţi
Organizaţia manipuleaza produsele neconforme prin acţiuni care sa evite intrarea respectivului
produs în lanţul alimentar, excepţie considerându-se atunci când:
a) pericolul pentru siguranta alimentului a fost redus la nivelul acceptabil definit;
b) pericolul pentru siguranta alimentului va fi redus la nivelul acceptabil înainte de
introducerea pe lantul alimentar;
c) produsul încă se află sub temenii nivelului de pericol acceptat în ciuda nonconformităţii.
Toate loturile de produse care ar fi putut fi afectate de o situaţie de neconformitate sunt ţinute sub
control de către organizaţie până în momentul evaluării si sunt tratate in conformitate cu procedura
PS 04 CONTROLUL PRODUSULUI POTENTIAL NESIGUR.
Daca un produs care nu este sub controlul organizatiei este gasit ulterior ca nesigur, organizatia
trebuie sa anunte partile interesate relevante si sa initieze retragerea lui.
Modul de control, răspunsurile aferente şi autorizarea pentru tratarea produselor potenţial nesigure
sunt documentate in procedura PS 04 CONTROLUL PRODUSULUI POTENTIAL NESIGUR
7.10.3.2 Evaluare pentru livrare
Fiecare lot de produse afectate de neconformitate trebuie sa fie livrat numai daca oricare din
urmatoarele conditii sunt indeplinite:
a) altă dovadă decât cea a sistemului de monitorizare demonstrează că măsurile de control au
fost eficace,
b) exista dovezi care arata ca efectele combinate ale masurilor de control specifice pentru acel
rodus sunt conforme cu rezultatele preconizate;
c) rezultatele controlului de calitate, analiza şi/sau alte activităţi de verificare demonstrează că
lotul de produse afectat este conform cu nivelurile acceptabile identificate pentru pericolul
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 12/31
in cauza (analize externe care sa ateste incadrarea in parametrii stabiliti).
7.10.3.3 Decizia asupra produselor neconforme
În urma evaluării, dacă lotul de produse nu este acceptat pentru desfacere, trebuie supus uneia din
următoarele activităţi:
a) reprocesare sau procesare ulterioară în cadrul sau în afara organizaţiei pentru a asigura că
pericolul alimentar este eliminat sau redus la nivelul acceptabil;
b) distrugere şi/sau eliminare ca deşeu.
Acestea se desfasora si se inregistreaza in conformitate cu procedura PS 04 CONTROLUL PRODUSULUI
POTENTIAL NESIGUR.
7.10.4 RETRAGERE
Pentu a permite şi facilita retragerea rapida si completă a loturilor de produse ce au fost identificate
ca nesigure managementul de Vârf a desemnat personal cu autoritatea de a iniţia retragerea precum
şi personal responsabil cu efecutarea retragerii
Organizaţia a stabilit modul de actionare in procedura PS 04 CONTROLUL PRODUSULUI POTENTIAL
NESIGUR.

Produsele retrase sunt sigilate sau puse sub supraveghere până când sunt distruse, folosite pentru alte
scopuri decât cele stabilite sau reprocesate în aşa fel încât să devină sigure.
Cauza, amploarea şi rezultatul retragerii este înregistrat şi raportat Managementului de Vârf ca
element de intrare pentru analiza efectuata de management conform PP 01 Responsabilitatea
managementului.
Organizaţia verifica şi înregistreaza eficacitatea procesului de retragere prin intermediul verificarilor
si testarilor/simularilor specifice.
8 VALIDAREA, VERIFICAREA ŞI ÎMBUNĂTĂŢIREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL
SIGURANŢEI ALIMENTULUI

8.1 GENERALITĂŢI
Echipa de siguranta alimentului va planifica şi implementa procesele necesare validării măsurilor de
control şi/sau îmbinărilor măsurilor de control, şi, de asemenea, verificării şi imbunatatirii SMSA.
8.2 VALIDAREA COMBINATIILOR MĂSURILOR DE CONTROL
Înainte de implementarea măsurilor de control ce vor fi incluse în PRP (urile) operaţional (e) şi în
planul HACCP şi ca urmare a orcaror modificari a lor, organizaţia valideaza că:
a) măsurile de control selectate sunt capabile să realizeze controlul pericolelor pentru siguranta
alimentului pentru care sunt concepute, şi
b) măsurile de control sunt eficace şi capabile, îmbinate, să asigure controlul pericolelor
identificate în domeniul siguranţei alimentului pentru a obţine produse finite care să se
încadreze în nivelul acceptabil definit.
Dacă rezultatul validării indică faptul că unul sau ambele elemente de mai sus nu sunt confirmate,
măsurile de control şi/sau combinaţiile acestora vor fi modificate şi re-evaluate. Modificările pot
include schimbări ale măsurilor de control (adică parametrii de proces, rigurozitatea şi/sau
combinatia lor) şi/sau schimbări ale materiilor prime, ale tehnologiilor de producţie, ale
caracteristicilor produselor finite, ale metodelor de distribuţie şi/sau ale utilizarii preconizate pentru
produsul finit.
Modul de realizare a validarii masurilor de control este descris in procedura PP 08 ANALIZA
PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE
8.3 CONTROL MASURARE SI MONITORIZARE
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 13/31
Toate DMM-urile utilizate în procesele de producţie, cele folosite pentru inspecţii, testări, la
monitorizarea PCC sau orice EMM în legătură cu activităţile de validare a sistemului HACCP, sunt
tinute sub control asa cum prevede procedura proces PP 09 CONTROLUL EMM.
Evidenţa controlului metrologic şi a calibrărilor este efectuată de către TEH sau SST prin
intermediul PP 09/03 LISTA EMM-LOR PENTRU VERIFICARE METROLOGICĂ.
Organizaţia evalueaza valabilitatea rezultatelor măsurătorilor anterioare atunci când se constată că
echipamentul sau procedeul nu este conform cu cerinţele.
8.4 VERIFICAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL SIGURANŢEI ALIMENTULUI
8.4.1 AUDIT INTERN
În cadrul companiei s-a stabilit metodologia de efectuare a auditurilor interne a pentru a se determina
dacă SMSA:
a) este conform cu prevederile planificate, cu cerinţele sistemului de management al siguranţei
alimentului stabilite de organizaţie, şi dacă este conform cu cerinţele Standardului Internaţional, şi
b) este efectiv implementat şi actualizat.
Auditurile interne se desfasoara in conformitate cu prevederile procedurii PS 02AUDIT INTERN.

MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 14/31


8.4.2 EVALUAREA REZULTATELOR VERIFICĂRILOR INDIVIDUALE
Echipa de siguranta alimentului evalueaza sistematic rezultatele individuale ale verificărilor
planificate .
În cazul în care verificarea indică neconformitatea cu structura stabilită, organizaţia întreprinde
acţiunile corespunzătoare obţinerii conformităţii cerute. Aceste acţiuni includ, dar nu se limiteaza la
revizuirea:
a) procedurilor şi a canalelor de comunicare
b) concluziilor analizei pericolelor, a PRP(urilor) operaţionale stabilite şi a planului HACCP
c) a PRP(urilor)
d) a eficacităţii managementului resurselor umane şi a activităţilor de instruire
Modul de realizare este descris in procedura PP 08 ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE
8.4.3 ANALIZA REZULTATELOR ACŢIUNILOR DE VERIFICARE
Echipa de siguranta alimentului analizeaza rezultatele activităţilor de verificare, incluzând rezultatele
auditurilor interne si al celor externe. Analiza este efectuată pentru:
a) a confirma că performanţa generală a sistemului satisface aranjamentele planificate şi cu
cerinţele sistemului de management al siguranţei alimentului stabilite de organizaţie,
b) a identifica necesitatea de actualizare sau îmbunătăţire a sistemului de management al
siguranţei alimentului,
c) a identifica tendinţele care indică o incidenţă crescută a produselor potenţial nesigure,
d) a stabili informaţiile necesare planificării unui program de audit intern, informaţii cu
privire la starea şi importanţa sectoarelor ce urmează a fi auditate, şi
e) a furniza dovezi referitoare la eficacitatea corectiilor si actiunilor corective intreprinse.
Modul de realizare este descris in procedura PP 08 ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE
Rezultatele analizei şi acţiunile ce decurg din acestea sunt înregistrate şi raportate Managementului
de Vârf ca intrări ale analizei de management si de asemenea, sunt folosite ca elemente de intrare la
actualizarea SMSA.
8.5 ÎMBUNĂTĂŢIRE
8.5.1 IMBUNATATIRE CONTINUĂ
Managementul de Vârf asigura o continuă îmbunătăţire a eficacitatii SMSA al organizaţiei prin :
 utilizarea comunicarii;
 analiza de management;
 audituri interne;
 evaluarea rezultatelor verificărilor individuale;
 analiza rezultatelor activităţilor de verificare;
 validarea combinaţiilor măsurilor de control;
 acţiunile corective ;
 actualizarea sistemului de management al siguranţei alimentului .
8.5.2 ACTUALIZAREA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL SIGURANŢEI ALIMENTULUI
Managementul de Vârf trebuie se asigura ca sistemul de management al siguranţei alimentului este
actualizat în mod permanent..
Pentru a realiza acest lucru, echipa de siguranta alimentului evalueaza sistemul de management al
siguranţei alimentului cel putin o data pe an. Prin urmare, echipa va decide dacă este necesară
revizuirea analizei pericolelor, analiza PRP-ului operaţional stabilit şi planul HACCP.
Evaluarea şi activităţile de actualizare se bazează pe:
MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 15/31
a) elemente de intrare din comunicarea externa sau interna,
b) elemente de intrare provenite din alte informatii referitoare la oportunitatea, adecvarea si
eficacitatea SMSA
c) elemente de iesire din analiza rezultatelor activităţilor de verificare
d) elemente de iesire din analiza de management
Modul de realizare este descris in procedura PP 08 ANALIZA PERICOLELOR SI A PUNCTELOR CRITICE
Activităţile de actualizare sunt înregistrate şi raportate ca intrări pentru analiza de management .

MSMSA red:1 mod:0 data: 31.03.2016 16/31

S-ar putea să vă placă și