Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

8
PREGĂTIREA PRODUCŢIEI
ÎNTR-O ÎNTREPRINDERE
DE PRODUCŢIE INDUSTRIALĂ

8.1 Pregătirea producţiei noilor produse.

Obiective, şi posibilităţi de asimilare a noilor produse

O caracteristică a întreprinderii moderne de producţie industrială o

constituie capacitatea acesteia de a se adapta cât mai rapid la fabricaţia unor
produse care să satisfacă cât mai bine cerinţele de consum pe piaţa internă şi
externă.
Prin pregătirea producţiei se înţelege ansamblul măsurilor de creare şi
asimilare în fabricaţie a unor noi produse, modernizarea celor aflate deja în
fabricaţie şi de utilizare a celor mai perfecţionate tehnologii şi metode de
organizare în producţie.
Obiectivele care stau în faţa activităţii de pregătire a producţiei pot fi în

• asigurarea fabricaţiei noilor produse şi modernizarea celor existente la

ansamblu următoarele:

• asigurarea celor mai bune condiţii de desfăşurare a activităţii de

nivelul cerinţelor din ce în ce mai diversificate ale consumatorilor;

pregătire a fabricaţiei noilor produse şi de asimilare a celor mai

• reducerea la minimum posibil a duratei de pregătire a producţiei şi

perfecţionate tehnologii de fabricaţie;

realizarea acesteia cu cele mai mici costuri.

• pregătirea tehnică;
Pregătirea producţiei cuprinde două etape:

• pregătirea material-organizatorică.

• proiectarea produselor;
Pregătirea tehnică cuprinde la rândul său:

• pregătirea tehnologică;
• executarea, încercarea şi omologarea prototipului şi a seriei zero.

• după concepţie proprie;

Asimilarea în fabricaţie a noilor produse se poarte realiza în trei moduri:

• pe baza unei licenţe de fabricaţie;

• după un model de referinţă.
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

Asimilarea după o concepţie proprie constă în valorificarea posibilităţilor

proprii de cercetare şi proiectare a noilor produse. Avantajele principale ale acestui
mod de asimilare sunt reprezentate, în principal, de faptul că se valorifică resursele
proprii de cercetare şi în acelaşi timp se fac economii însemnate, legate de
achiziţionarea unor licenţe de fabricaţie.
Asimilarea pe baza unor licenţe de fabricaţie constă în achiziţionarea de
documentaţie tehnică de la alte întreprinderi cu profil similar din ţară sau

• reducerea duratei de asimilare în fabricaţie cu durata de timp necesară

străinătate. Această modalitate de asimilare în fabricaţie are ca avantaje:

• asigurarea, o perioadă de timp, a asistenţei tehnice de către firma

elaborării documentaţiei noilor produse;

• cheltuieli reduse de publicitate, datorită faptului că noul produs asimilat

producătoare a produsului asimilat;

este deja cunoscut pe pieţele de desfacere.

Asimilarea după un model de referinţă se foloseşte mai rar; modelul de

referinţă este un produs care se constituie ca punct de plecare în activitatea de
proiectare a noilor produse. În acest caz, noul produs trebuie să înlăture toate
elementele de uzură morală a modelului de referinţă, reţinând numai acele
caracteristici de performanţă ale acestuia.

8.2 Pregătirea tehnică

8.2.1 Proiectarea noilor produse

Prin activitatea de proiectare a noilor produse se urmăreşte determinarea

formei, a dimensiunilor şi a caracteristicilor calitative a produselor care urmează să
fie asimilate în fabricaţie.

• elaborarea temei de proiectare şi a studiului tehnico-economic;

Proiectarea noilor produse cuprinde următoarele faze principale:

• elaborarea proiectului tehnic;

• elaborarea desenelor de execuţie.

Tema de proiectare şi studiului tehnico-economic cuprind datele de bază

care vor servi la elaborarea proiectului tehnic şi a desenelor de execuţie.

• denumirea produsului;
Tema de proiectare cuprinde date referitoare la:

• destinaţia produsului;
• condiţiile de utilizare;
• caracteristicile constructive şi de calitate ale produsului;
• parametrii de exploatare; cantitatea în care se va produce;
• termenele de proiectare pe faze etc.
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

În cazul în care se vor asimila în fabricaţie noi tipuri de materiale, în locul

temei de proiectare se va elabora fie o temă de cercetare, fie o reţetă de fabricaţie.
Studiul tehnico-economic se elaborează concomitent cu tema de proiectare.
Acesta va demonstra prin conţinutul său necesitatea, oportunitatea, urgenţa şi
rentabilitatea asimilării noului produs. În cadrul studiului tehnico-economic vor fi

• cererile pe piaţa internă şi externă pentru noul produs;

cuprinse date referitoare la:

• necesarul de resurse materiale;

• posibilităţile tehnologice de fabricaţie;
• caracteristicile tehnice şi de exploatare ale noului produs comparativ cu
cele ale produselor similare existente deja pe piaţă.

• întocmirea calculelor necesare dimensionării noului produs şi stabilirea

Proiectul tehnic cuprinde următoarele lucrări principale:

• alegerea materialelor din care va fi prelucrat noul produs;

formelor geometrice ale pieselor componente;

• efectuarea calculelor tehnico-economice justificative pentru soluţia

constructivă aleasă.
Elaborarea desenelor de execuţie este o lucrare care îşi propune să prezinte
în mod detaliat elementele de ordin constructiv pentru fiecare piesă componentă a
noului produs. Pe baza desenelor de execuţie se va elabora tehnologia de fabricaţie
necesară prelucrării noului produs. Desenele de execuţie trebuie să cuprindă şi
informaţii tehnice referitoare la modul de întreţinere a diferitelor elemente
componente ale produsului.
Există situaţii când pentru asimilarea noilor produse nu este necesară
parcurgerea tuturor aceste etape. Astfel, pentru fabricarea unor produse unicat de
mai mică importanţă se parcurge doar tema de proiectare şi desenele de execuţie.
În general, proiectarea noilor produse trebuie să rezolve următoarele

• lărgirea gamei sortimentale a produselor;

probleme:

• reducerea costului, paralel cu îmbunătăţirea calităţii noului produs,

• prelungirea duratei de funcţionare a noului produs şi reducerea

comparativ cu produsele similare mai vechi;

cheltuielilor de întreţinere şi reparare etc.

8.2.2 Pregătirea tehnologică a producţiei

În cadrul etapei de pregătire tehnologică are loc elaborarea tehnologiei de

fabricaţie a noilor produse.
Tehnologia de fabricaţie se referă la ansamblul tuturor operaţiilor de
prelucrare a materiilor prime.
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

Pregătirea tehnologică cuprinde proiectarea unor procese tehnologice noi

sau perfecţionarea celor existente, atât pentru producţia de bază a întreprinderii, cât
şi pentru procesele auxiliare sau de control tehnic de calitate.

Etapa de pregătire tehnologică trebuie să rezolve următoarele probleme:

¾ procesele tehnologice nou elaborate să aibă un nivel ridicat de
mecanizare şi automatizare;
¾ să asigure fabricarea produselor printr-un consum raţional de materii
prime şi materiale;
¾ să asigure fabricarea unor produse de calitate superioară şi cu
cheltuieli cât mai reduse.
Pregătirea tehnologică se compune dintr-un ansamblu de activităţi, dintre
care mai importante sunt următoarele:
a) Elaborarea procesului tehnologic pe faze de proces tehnologic şi în
cadrul acestora pe operaţii;
b) Alegerea utilajelor necesare şi stabilirea regimului lor de lucru; în
cadrul întreprinderilor mari care fabrică producţie de serie mare sau de
masă, utilajele se aleg până a se stabili denumirea şi numărul de
inventar al acestuia, iar în întreprinderile care fabrică producţie de
unicate şi de serie mică, se precizează tipul de utilaj, regimul de lucru,
precizia de execuţie etc.
c) Stabilirea echipamentului tehnologic pentru desfăşurarea procesului
tehnologic;
d) Elaborarea normelor de timp de muncă şi de consum e materii prime
şi materiale, combustibil şi energie;
e) Proiectarea tehnologiei necesare controlului tehnic de calitate.
Condiţia principală care se cere îndeplinită în cadrul pregătirii tehnologice
o constituie asigurarea unităţii procesului tehnologic, în totalitatea sa.

8.2.2.1 Metode de alegere a variantei tehnologice optime

În practică, pentru executarea unui produs se pot utiliza mai multe

procedee tehnologice. Se pune problema alegerii acelei variante de proces
tehnologic care are cele mai multe avantaje din punct de vedere economic în
comparaţie cu celelalte. Alegerea variantei tehnologice optime se face în urma unei
analize economice pe baza unui sistem de indicatori. Acest sistem cuprinde
indicatori în expresie naturală şi indicatori valorici de cost.
Analiza pe baza indicatorilor în expresie naturală ia în considerare

⇒ normele de consum de materii prime, materiale, combustibil şi

următorii indicatori în expresie naturală:

⇒ felul, cantitatea, complexitatea şi valoarea noului utilaj şi a

energie;

echipamentul tehnologic necesar;

Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

⇒
⇒
volumul de muncă necesar;
complexitatea procesului de producţie necesare etc.

• costul tehnologic unitar;

Analiza pe baza indicatorilor valorici de cost, utilizează indicatorii:

• costul tehnologic total.

Costul tehnologic este o noţiune convenţională, deoarece acesta nu

cuprinde toate categoriile de cheltuieli, ci doar suma cheltuielilor care depind de o
anumită variantă tehnologică. Cu alte cuvinte costul tehnologic unitar se poate
obţine prin scăderea din costul unitar al produsului a acelor cheltuieli care nu sunt
influenţate de felul procesului tehnologic.

• materii prime şi materiale;

Structura pe elemente de cheltuieli a costului tehnologic este următoarea:

• combustibil şi energie;
• salariile, CAS-ul cota de protecţie socială pentru muncitorii direct

• cheltuieli de exploatare a utilajelor (reparaţii, lubrifianţi etc.);

productivi;

• amortizarea utilajelor;
• exploatarea SDV-urilor;
• cheltuielile comune de secţie şi generale ale întreprinderii (numai în
cazul în care asigură creşterea volumului de producţie).

• cheltuieli variabile;
Cheltuielile care compun costul tehnologic se împart în două mari grupe:

• cheltuieli convenţional-constante.

Cheltuieli variabile sunt cheltuielile care îşi modifică volumul în mod direct
proporţional cu cantitatea de producţie fabricată (cheltuielile cu materiile prime şi
materialele auxiliare directe, combustibilul şi energia tehnologică, salariile directe etc.).

Cheltuielile convenţional-constante nu-şi modifică volumul proporţional cu

schimbarea volumului producţiei (cheltuielile cu salariile personalului
administrativ, cheltuielile pentru iluminatul şi încălzirea clădirilor etc.).
Determinarea costului tehnologic se poate face grafic şi analitic.
Ctu = V +
Cc
, unde :
N
V - cheltuielile variabile pe unitatea de produs;
Cc - cheltuielile convenţional-constante;
N - Cantitatea de produse fabricată.
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

Grafic, costul tehnologic unitar poate fi exprimat cu ajutorul unei hiperbole

echilaterale asimptotică la axele de coordonate:

Ctu

∆Ctu1

∆Ctu2

∆N1 ∆N2 N

Figura 8.1 Reprezentarea grafică a costului tehnologic unitar

Ct T = Cc + V ∗ N unde variabilele au aceeaşi semnificaţie ca şi în relaţia

Costul tehnologic total, analitic se poate determina după relaţia:

anterioară.
Grafic, costul tehnologic total se exprimă cu ajutorul unei drepte de un
anumit coeficient unghiular α:

CtN

∆CtN

∆N N
Figura 8.2. Reprezentarea grafică a costului tehnologic total

Din analiza celor două grafice rezultă că la o variaţie mică a cantităţii de

producţie (∆N1) are loc o variaţie mare (∆Ctu1) a costului tehnologic unitar
(situaţie specifică pentru producţia de unicate şi de serie mică), în timp ce la o
variaţie mare a cantităţii de producţie (∆N2) are loc o variaţie mică a costului
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

tehnologic unitar (∆Ctu2), situaţie specifică pentru producţia de masă sau de serie
mare. Pentru costul tehnologic total, se observă că la o anumită variaţie a cantităţii
de producţie (∆N) corespunde o variaţie proporţională a costului tehnologic (∆Ct).
Alegerea variantei tehnologice optime se poate face în funcţie de costul
tehnologic unitar şi total, atât în varianta analitică cât şi în varianta grafică.
Există o cantitate de producţie, numită critică, pentru care costurile
tehnologice a două variante tehnologice sunt egale. Pornind de la egalitatea celor
două costuri se poate determina cantitatea critică.
Ctu1=Ctu2
Înlocuind elementele de cheltuieli în costurile tehnologice ale celor două

V1 + Cc1 / N = V2 + Cc 2 / N unde:
variante, se obţine:

V1,V2 - Cheltuielile variabile ale celor două variante tehnologice;

Cc1,Cc2 - Cheltuielile convenţional-constante ale celor două variante
tehnologice.

Cc1 − Cc 2
Din relaţia anterioară se determină mărimea cantităţii critice:

Ncr =
V2 − V1
Alegerea variantei tehnologice în funcţie de costul tehnologic unitar

Metoda analitică:
Se construieşte un tabel cu următoarea structură:

Tabelul 8.1

C
Varianta a II-a
antitatea de Varianta I tehnologică
produse tehnologică
V1 Cc1/N V1+Cc1/N V2 Cc2/N V2+Cc2/N
N1
N2
-
-
-
Ncr
-
-
-
Nm
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

În tabelul prezentat mai sus se calculează costurile unitare ale celor două
variante, apoi acestea se compară. Vor rezulta următoarele concluzii:
- pentru o cantitate de producţie mai mică decât cantitatea critică,
Ctu1<Ctu2, deci este optimă varianta I tehnologică;
- pentru o cantitate de producţie mai mare decât cantitatea critică,
Ctu1>Ctu2, deci este optimă varianta a II-a tehnologică;
- pentru o cantitate de produse egală cu cantitatea critică, costurile
tehnologice sunt egale, deci este indiferent care variantă tehnologică este aleasă.

Metoda grafică

Ctu

V1 V1

Ctu1

Ctu1=Ctu2

Ctu2

N1 Ncr N2 N

Figura 8.3 Reprezentarea grafică a costului tehnologic unitar

a două variante tehnologice

Din analiza graficului rezultă aceleaşi concluzii ca şi în varianta analitică

Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

Alegerea variantei tehnologice optime folosind costul tehnologic total

Metoda analitică

Tabelul 8.2

Cantitatea
Varianta I tehnologică Varianta a II-a tehnologică
V1∗N V1∗N+Cc1 V2∗N V2∗N+Cc1
de produse
Cc1 Cc2
N1
N2
-
-
-
Ncr
-
-
-
Nm

Metoda grafică:
Ctr V1

Vn

Ctr2

Ctr1=Ctr2

CtT1

N1 Ncr N2 N

Figura 8.4 Graficul costului tehnologic total pentru două variante tehnologice
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

Analiza rezultatelor din varianta analitică şi grafică conduc la aceleaşi

rezultate ca şi în cazul folosirii în analiză a costului tehnologic unitar.
În cazul existenţei mai multor variante tehnologice, alegerea variantei
optime se face în mod asemănător ca şi în cazul a două variante tehnologice.

8.2.3 Executarea, încercarea şi omologarea prototipului şi a seriei zero

În cadrul pregătirii tehnice a fabricaţiei noilor produse, prin executarea,

încercarea şi omologarea prototipului şi a seriei zero se verifică dacă noul produs
corespunde documentaţiei care a fost elaborată în vederea asimilării acestora.

Prototipul este format din unul sau mai multe exemplare din produsul care
a fost asimilat, executate în vederea supunerii unor încercări sau probe pentru a se
constata dacă au fost respectaţi parametrii şi indicatorii tehnologici proiectaţi.

Omologarea reprezintă activitatea de confirmare, pe bază de încercări şi

probe, la care este supus prototipul sau seria zero, a faptului că produsul
corespunde cu cel proiectat.

• omologarea preliminară (de prototip);

Omologarea este de două feluri:

• omologarea finală (de serie zero).

Activitatea de omologare se execută de către o comisie de specialişti din
care fac parte reprezentanţii principalilor consumatori ai produsului şi ai unităţii
producătoare.

Omologarea preliminară verifică dacă noul produs corespunde

documentaţiei pe baza căruia a fost întocmit, dacă are nivelul prestabilit de calitate,
dacă alegerea materialelor din reţeta de fabricaţie a produsului au justificarea
tehnico-economică.
Pe baza rezultatelor omologării preliminare se poate trece la execuţia seriei
zero.

Execuţia seriei zero şi omologarea finală are ca scop verificarea menţinerii

performanţei produsului precum şi obţinerea unor informaţii referitoare la
parametrii de anduranţă şi fiabilitate.

• dacă operaţiile tehnologice efectuate pentru seria zero, au fost executate

Omologarea finală cuprinde activităţi de verificare a următoarelor situaţii:

pe locurile de muncă unde urmează să se desfăşoare procesul de

• dacă au fost respectate toate etapele de desfăşurare ale omologării

producţie al produsului;

• dacă a fost respectată documentaţia tehnologică;

preliminare;
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

• dacă tehnologia de fabricaţie cuprinde şi operaţiile de control tehnic de

• Activitatea de omologare se încheie cu întocmirea unui proces-verbal în

calitate etc.

• denumirea fazei de omologare;

care sunt trecute:

• denumirea produsului şi principalele sale caracteristici;

• constatările comisiei şi eventualele propuneri de modificare a
tehnologiei de fabricaţie.
După terminarea acestor activităţi se poate trece la producţie de serie a
noilor produse asimilate în fabricaţie.

8.3 Pregătirea material-organizatorică a fabricaţiei noilor produse

În cadrul etapei de pregătire material-organizatorică, în care se vor crea

condiţiile de ordin material şi organizatoric pentru fabricarea noilor produse trebuie
să se rezolve următoarele probleme concrete:
¾ determinarea necesarului de materii prime şi materiale, combustibil şi
energie pentru realizarea procesului de producţie al noilor produse;
¾ comandarea din timp, la furnizorii interni şi externi, a utilajelor şi
echipamentelor tehnologice necesare;
¾ modernizarea utilajelor existente sau adaptarea lor la exigenţele noului
proces tehnologic printr-o programare din timp în secţiile proprii de
reparaţii;
¾ asigurarea unui personal specializat în realizarea noului proces
tehnologic, în acest caz impunându-se soluţii asigurate calificării
corespunzătoare a acestuia;
¾ realizarea restructurării fluxurilor tehnologice la termenele stabilite
fără perturbarea fluxurilor tehnologice ale celorlalte produse.
Toate aceste etape trebuie încadrate în graficul general al pregătirii
fabricaţiei noilor produse.

8.4 Planificarea pregătirii fabricaţiei noilor produse

Întreaga activitate de pregătire a fabricaţiei se desfăşoară pe baza unui plan

caracteristic, în care vor fi trecute toate etapele de pregătire a fabricaţiei, duratele
calendaristice şi termenele lor de început şi de sfârşit.
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

În situaţia în care perioada de pregătire a fabricaţiei durează mai mult de un

an se întocmeşte un plan calendaristic de ansamblu, urmând ca acesta să fie
defalcat în planuri calendaristice anuale.
Datele de pornire în întocmirea acestor planuri calendaristice sunt
următoarele:
• lista noilor produse care urmează să fie asimilate;
• duratele de execuţie ale tuturor etapelor de pregătire-încheiere;
• termenele privind intrarea în fabricaţie a noilor produse.

Activitatea de planificare a pregătirii producţiei se desfăşoară cu ajutorul

metodei „Graficul Gantt”, care în principiu constă în întocmirea unui tabel în care
se eşalonează activităţile componente ale etapei de pregătire a fabricaţiei, duratele
de execuţie ale acestora, lunile calendaristice ale anului defalcate pe decade şi
executantul diferitelor etape de pregătire a fabricaţiei, după modelul din tabelul 8.3.

Tabelul 8.3
Nr. Denumirea Nr. zile
Executant Lunile calendaristice ale anului
crt. activităţilor necesare
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3 1 2 3
1. A 20 Serv.
B proiect
2. 40 are
C
3. 30
- - -
- - -
- - -
- - -
- - -
- - -
N

Durata unei etape de proiectare se stabileşte în zile cu ajutorul următoarei

relaţii:
T= ⋅ K, unde:
t
N⋅d⋅n

t - consumul total de timp necesar pentru executarea etapei de

pregătire a fabricaţiei;
N - numărul de persoane care lucrează simultan la executarea unei
anumite etape de pregătire a fabricaţiei;
n - coeficientul de îndeplinire a normelor;
K - coeficientul de timp suplimentar necesar pentru avizări sau
aprobări ale etapei de pregătire a fabricaţiei.
Pregătirea producţiei într-o întreprindere de producţie

În întocmirea graficului Gantt, se recomandă folosirea executării în paralel

a unor etape de pregătire a fabricaţiei ori de câte ori o anumită etapă poate fi
începută fără a fi condiţionată de terminarea etapei anterioare.

8.5 Posibilităţi de reducere a duratei de pregătire a fabricaţiei noilor

produse

Una din problemele care trebuie avute permanent în vedere constă în

realizarea etapei de pregătirea fabricaţiei noilor produse într-o perioadă scurtă de
timp.
Pentru reducerea duratei de pregătire a fabricaţiei se cunosc următoarele

• utilizarea proiectelor tip pentru diferitele elemente constructive ale

posibilităţi:

• utilizarea subansamblelor, tehnologiilor şi a echipamentelor tipizate;

produselor sau tehnologiilor care vor fi utilizate;

• echiparea serviciilor de proiectare cu mijloace moderne de calcul şi

• folosirea unor modele moderne de proiectare în paralel a unor

proiectare;

activităţi specifice etapei de pregătire a fabricaţiei noilor produse, cum

ar fi teoria grafelor (metoda drumului critic şi metoda Pert);
• o cale importantă de reducere a duratei de pregătire a fabricaţiei noilor
produse o constituie şi folosirea proiectării asistate de calculator.
Prin folosirea acestor posibilităţi, durata de realizare a etapei de pregătire a
fabricaţiei noilor produse se reduce considerabil, contribuind în acest mod la
reducerea ciclului de asimilare în fabricaţie şi, deci, la reducerea pe această bază a
costurilor legate de această activitate.