Capitolul 3: Procesele de

producţie din unităţile

industriale
Definirea şi clasificarea proceselor de
producţie
• Întreprinderea industrială are ca funcţiune de bază, executarea unor
produse, care se realizează prin desfăşurarea procesului de producţie,
în concordanţă cu cererea.
• Procesul de producţie reprezintă totalitatea activităţilor desfăşurate cu
ajutorul mijloacelor de muncă şi a proceselor naturale, pentru
transformarea obiectelor muncii în bunuri materiale.

• El are două componente:

• - procesul de muncă şi

• - procesul tehnologic.
• Procesul de muncă reprezintă activitatea executantului asupra
obiectelor muncii, în vederea transformării lor în bunuri materiale.
• Procesul tehnologic reprezintă transformarea directă, cantitativă şi
calitativă a obiectelor muncii, prin modificarea formei, dimensiunilor,
compoziţiei chimice sau structurii interne şi dispoziţiei spaţiale a
acestora.
• Procesele de producţie care au loc în întreprinderile industriale se pot
clasifica după mai multe criterii, astfel:
1. După natura lor, deosebim:

procese chimice prin care au loc transformări ale materiilor prime prin
efectuarea unor reacţii fizice, chimice, termochimice sau electrochimice. Ele
pot fi intermitente (obţinerea fontei, a oţelului) sau continue (prelucrarea
ţiţeiului, industria chimică (organică sau anorganică);

procese de schimbare a configuraţiei sau formei, întâlnite în industriile de

prelucrare a metalului, lemnului, constructoare de maşini etc., ca de
exemplu: găurire, rectificare, frezare;
procese de asamblare care asigură prin conţinutul lor reunirea
diferitelor piese, subansamble şi ansamble (sudură, lipire, fixare prin
şuruburi etc.);

procese de transport intern prin care se asigură deplasarea materiilor

prime, semifabricatelor, pieselor, de la un loc de muncă la altul şi de la
o subunitate de producţie la alta, în interiorul întreprinderii.
2. În funcţie de gradul de participare la obţinerea produselor
finite, deosebim:

 procese de bază, prin care au loc, transformări ale materiilor prime şi

materialelor în produse finite

 procese auxiliare care participă indirect la realizarea produselor finite

ca de exemplu: producerea energiei, execuţia reparaţiilor etc.;
 procese de servire care participă indirect la realizarea produselor finite,
prin crearea condiţiilor organizatorice necesare desfăşurării normale a
proceselor de bază şi auxiliare (procesele de transport intern, de
depozitare, distribuirea energiei etc.);

 procese anexe care au un caracter colateral, contribuind la valorificarea

resurselor reziduale, a deşeurilor, regenerarea uleiurilor, confecţionarea
ambalajelor etc.
3. În funcţie de intervenţia executantului în efectuarea proceselor
de producţie, deosebim:

procese manuale în care acţiunea asupra obiectelor muncii se realizează cu ajutorul

unor unelte simple: pilire, asamblare etc.;

procese manual-mecanice în care acţiunea asupra obiectelor muncii se realizează

folosindu-se simultan, atât energia executantului, cât şi a unor mijloace de muncă
mecanice, ca de exemplu prelucrarea cu maşini unelte cu avans manual;

procese mecanice caracterizate prin faptul că acţiunea asupra obiectelor muncii se

realizează de către mecanisme acţionate de o sursă de energie exterioară, executantul
supraveghează, reglează şi alimentează mijloacele de muncă respective, ca de
exemplu: procesele de aşchiere, de filare, de ţesut;
procese de aparatură în care acţiunea asupra obiectelor muncii se
realizează cu ajutorul unor instalaţii, aparate cu caracter special:
tratamente termice cu ajutorul curenţilor de înaltă frecvenţă,
prelucrarea electrochimică, prin electrocoroziune etc.

procese automate sunt acelea în care acţiunea asupra obiectelor

muncii se efectuează fără intervenţia directă a executantului, acestuia
revenindu-i sarcina de supraveghere a bunei funcţionări a instalaţiilor.
4. În funcţie de caracterul prelucrării materiei prime, procesele
de producţie pot fi:

• procese directe, când se fabrică un singur fel de produs finit,

rezultat din prelucrarea succesivă a unui singur fel de materie primă
sau a unui număr redus: fabricarea zahărului, a cărămizilor etc.;
procese sintetice, în care produsul finit se obţine ca urmare a folosirii
mai multor feluri de materii prime, care după diferite prelucrări
succesive se transformă în piese şi subansamble care necesită operaţii de
asamblare sau montaj. Aceste procese sunt specifice întreprinderilor
constructoare de maşini, de confecţii, încălţăminte etc.

procese analitice în care dintr-un singur fel de materie primă se obţin

mai multe produse finite, specifice industriei chimice, petrochimice etc.
5. În funcţie de desfăşurarea lor în timp,
procesele de producţie se diferenţiază astfel:
procese ciclice, care au un caracter repetitiv, după anumite intervale de timp
regulate, egale cu durata ciclului de producţie a lotului de fabricaţie sau a
elaborării unei şarje. Ele sunt întâlnite în întreprinderile constructoare de
maşini cu producţia de serie, în industria chimică, siderurgică etc.;

procese neciclice sunt acelea care nu se repetă periodic, repetarea lor

efectuându-se întâmplător. Aceste procese sunt specifice întreprinderilor
industriale cu producţie de serie mică şi individuală.
6. Procesele de producţie se pot structura şi din
punctul de vedere al realizării tehnologice, astfel:
operaţia tehnologică reprezintă partea procesului de producţie de a cărei
efectuare răspunde un executant, pe un anumit loc de muncă, prevăzut cu
anumite utilaje şi unelte de muncă, acţionând asupra unor anumite obiecte sau
grupe de obiecte ale muncii în cadrul aceleaşi tehnologii

faza este partea operaţiei tehnologice caracterizată prin invariabilitatea

suprafeţei de prelucrat, a sculei şi a regimului de aşchiere;

trecerea este partea fazei care are ca rezultat îndepărtarea unui singur strat de
materie
Principiile organizării proceselor de producţie

• 1. Principiul proporţionalităţii care impune ca aceeaşi cantitate de obiecte

ale muncii să parcurgă într-un interval de timp toate stadiile şi operaţiile

procesului tehnologic.

• Proporţionalitatea trebuie asigurată:

• -între verigile producţiei de bază,

• - între acestea şi cele ale producţiei auxiliare şi de servire, precum şi în interiorul lor.
• 2. Principiul paralelismului impune executarea simultană a diferitelor
părţi ale procesului de producţie (stadii, operaţii tehnologice) asupra unor
piese similare sau diferite ale produsului finit.

• Respectarea principiului paralelismului are o importanţă deosebită în

fabricaţia produselor complexe, formate dintr-un număr mare de
componente, a căror execuţie succesivă ar necesita foarte mult timp.
• 3. Principiul ritmicităţii constă în repetarea periodică a procesului de

producţie şi obţinerea aceluiaşi rezultat, la aceleaşi intervale de timp.

• Respectarea acestui principiu, înseamnă execuţia în intervale egale de

timp a aceleaşi cantităţi de produse.

• 4. Principiul continuităţii impune necesitatea înlăturării sau reducerii la minimum

a întreruperilor de orice fel în desfăşurarea procesului de producţie.

• Este necesar să se asigure, nu numai continuitatea trecerii obiectelor muncii de la o

operaţie tehnologică la alta, ci şi continuitatea funcţionării maşinilor şi utilajelor.

• Gradul de continuitate a procesului de producţie se poate exprima în funcţie de

ponderea întreruperilor în timpul total, normat, de execuţie.

• 5. Principiul liniei drepte impune asigurarea celui mai scurt traseu pe care-l

parcurg produsele, trecând prin toate stadiile şi operaţiile procesului de producţie,

începând cu lansarea în fabricaţie şi terminând cu depozitarea produselor finite.

• El presupune respectarea unor cerinţe privind amplasarea clădirilor pe teritoriul

întreprinderii, a locurilor de muncă în interiorul lor, precum şi a depozitelor de

materii prime şi produse finite.

Factorii care influenţează organizarea
proceselor de producţie
• Organizarea proceselor de producţie care au loc într-o întreprindere industrială este

influenţată de o serie de factori interni, dintre care cei mai importanţi sunt:

• 1.Tipul materiilor prime folosite- procesele de producţie pot fi extractive şi

prelucrătoare, existând diferenţieri în ceea ce priveşte organizarea proceselor de

producţie

• 2. Tipul produsului fabricat -structura constructivă a produselor, proprietăţile şi

caracteristicile tehnice şi calitative impun metode şi sisteme de organizare diferite.

• Produsele omogene sunt caracterizate prin identitatea caracteristicilor
şi proprietăţilor lor (ciment, zahăr, produse chimice etc.) şi care se
obţin, de regulă, prin procese de fabricaţie continue, problemele
privind organizarea proceselor de producţie fiind rezolvate prin
activitatea de proiectare a întreprinderii industriale.
• Produsele eterogene au un caracter mai complex, proprietăţile lor
diferă în raport cu părţile lor componente,

• În cadrul acestor întreprinderi industriale se foloseşte o mare varietate

de materii prime, materiale, tehnologii diferenţiate de la o piesă (reper)
la alta, utilaje şi maşini diferite şi forţă de muncă cu calificarea cerută
de tehnologia adoptată.
• 3. Tipul procesului tehnologic folosit. Procesul tehnologic adoptat
pentru fabricarea unui produs determină un anumit număr de operaţii
executate, într-o anumită succesiune, folosirea unor utilaje bine
precizate şi a unei forţe de muncă de o anumită calificare, cu toate
implicaţiile ce decurg asupra organizării procesului de producţie.
Tipurile de producţie industrială

•Definirea şi trăsăturile tipurilor de producţie industrială

În întreprinderile industriale se deosebesc trei tipuri de producţie

industrială de masă, de serie şi individuală.

Parametrul care pune în evidenţă cel mai concret deosebirile dintre tipurile de producţie este gradul de
încărcare a utilajelor şi locurilor de muncă cu execuţia aceleiaşi operaţii la acelaşi produs (reper):
Ttn ij Q j  NTij
g î ij  
Td i Nu i  td i , (3.3.)
în care:
Gîij reprezintă - gradul de încărcare a locurilor de muncă ce
execută operaţia tehnologică - i – la produsul (reperul) - j ;
Ttnij - timpul total necesar executării acestei operaţii;
TdI - timpul disponibil al locurilor de muncă necesare;
Qj - cantitatea de produse (piese) programate a se executa;

NTij - timpul normat necesar executării operaţiei - i – pentru

produsul (reperul) – j;
NuI - numărul locurilor de muncă (maşini, utilaje) necesare
executării sarcinii programate;
tdI - timpul disponibil al unui loc de muncă.
Pentru o anumită sarcină de producţie şi pentru întregul flux de fabricaţie dintr-o subunitate de
producţie, gradul de încărcare a locurilor de muncă (utilaje, maşini) necesare, va fi:
m

Q
i 1
j  NTij
Gî j  m

 Nu i  td i
i 1 (3.4.)
 Principalele trăsături ale celor trei tipuri de producţie industriale
sunt:
• 1. Producţia de masă. Întreprinderile industriale cu producţia de masă sunt
organizate şi dotate pentru fabricarea unei nomenclaturi de produse care se
execută în cantităţi mari, fără întrerupere, o perioadă îndelungată de timp.

• Principalele trăsături ale acestor sisteme industriale sunt:

specializarea locurilor de muncă şi a muncitorilor în executarea unei anumite

operaţii tehnologice sau a unui număr restrâns;

organizarea desfăşurării fabricaţiei în conformitate cu fluxul tehnologic proiectat

şi dotarea tehnică a locurilor de muncă cu utilaje specializate, de mare randament;
desfăşurarea ordonată a procesului de producţie, fără întoarceri şi intersectări în fluxul
tehnologic;

asigurarea celor mai bune condiţii pentru transportul obiectelor muncii între operaţiile
tehnologice şi crearea bazei pentru organizarea de linii în flux cu mijloace de transport
mecanizat;

simplificarea lucrărilor conducerii operative a producţiei prin stabilirea unor normative

fundamentate ştiinţific privind: ritmul de fabricaţie, durata ciclului de producţie,
programul de fabricaţie zilnic etc.
• 2. Producţia de serie. Unităţile industriale cu producţia de serie se caracterizează

prin repetarea aceleaşi producţii (produse) la intervale de timp relativ constante,

într-o nomenclatură relativ redusă. În raport cu nomenclatura de fabricaţie şi cu

volumul producţiei deosebim: producţia de serie mare, mijlocie şi mică.

• Caracteristicile principale ale acestui tip de producţie sunt:

nivelul relativ redus de specializare a locurilor de muncă, la fiecare executându-

se mai multe operaţii tehnologice;

trecerea la executarea diferitelor produse (piese) impune reglări ale utilajelor, ceea

ce determină timpi de întrerupere în funcţionarea lor,

deplasarea obiectelor muncii de la un loc de muncă la altul se face în loturi de

fabricaţie, sau în loturi de transport, în funcţie de capacitatea mijloacelor de

transport şi mărimea seriei de fabricaţie;

datorită modificării sarcinilor de producţie de la o perioadă la alta (nomenclatură,

cantităţi) şi a condiţiilor de producţie pentru fabricarea produselor (pieselor),

lucrările conducerii operative a producţiei au un caracter mult mai complex.

• 3. Producţia individuală. Întreprinderile industriale cu producţie

individuală se caracterizează prin fabricarea unei nomenclaturi foarte

largi de produse, în cantităţi reduse, uneori chiar unicate.

• Principalele trăsături ale acestor unităţi industriale sunt:

instabilitatea nomenclaturii şi marea varietate a produselor ce se fabrică

în cantităţi mici;

subunităţile de producţie sunt organizate după principiul specializării

 dotarea locurilor de muncă se face cu utilaje şi echipamente tehnologice cu un pronunţat

caracter universal pentru ca să poată executa o gamă variată de produse sau piese-operaţii

care diferă între ele, atât din punct de vedere constructiv cât şi tehnologic;

 forţa de muncă are o calificare superioară (policalificare) capabilă să execute la fiecare

loc de muncă o mare varietate de operaţii tehnologice;

 durata mare a ciclului de producţie datorită schimbării frecvente a sarcinilor de producţie

la fiecare loc de muncă;

 apropierea conducerii operative a producţiei de locurile de muncă şi descentralizarea

lucrărilor şi subactivităţilor componente.