MANAGEMENTUL PRODUCȚIEI

Concepte privind managementul producției

 Concepte de bază şi factorii de influenţă asupra
managementului producţiei

Bunurile şi serviciile sunt realizate în cadrul sistemelor de

producţie.
 Producţia reprezintă
Sistemul de producţie
ansamblul activităţilor
este un ansamblu de
şi proceselor prin care
elemente, între care
intrările în sistem sunt
există interconexiuni.
transformate în ieşiri.
•Managementul producţiei cuprinde:

- acţiuni şi

- decizii

referitoare la procesele de producţie astfel încât:

- bunurile sau

- serviciile rezultate

să fie în conformitate cu specificaţiile clienţilor, în ceea ce priveşte: sortimentul,

cantităţile, calitatea, termenele şi la un cost cât mai redus.

Componentele principale ale unui sistem de producţie pot fi reprezentate grafic astfel:

Mediul socio-economic

Decizii
Conducerea producţiei
Informaţii

Intrări Procesul Ieşiri

Clienţii
 Intrările sunt :

-materii prime, Ieşirile sunt: Procesul asigură transformarea

- materiale,
- produse,
intrărilor în ieșiri
- semifabricate,
- lucrări sau
şi cuprinde activităţi specifice
- forţa de muncă,
fabricaţiei, ca de exemplu:
-energie, - servicii
prelucrări la cald, prelucrări
- informaţii etc.
şi constituie scopul
mecanice, asamblare, finisare,
şi cuprind acele
pentru care s-a creat
elemente care formează etc.
cheltuielile variabile. unitatea industrială.
•Managementul producţiei este responsabil pentru

transformarea intrărilor în ieşiri, în conformitate cu cererea

şi în condiţii de eficienţă economică.

Managementul a.Proiectarea sistemului de producţie (a întreprinderii), care cuprinde
producţiei acţiuni şi decizii de lungă durată, cum sunt:
cuprinde două • stabilirea profilului şi a gradului de specializare a sistemului;
grupe de acţiuni
• selectarea produselor şi a serviciilor ce vor face obiectul activităţii;
şi decizii:
• alegerea echipamentelor tehnologice şi a dotării tehnice;

• organizarea generală a activităţii întreprinderii.

b.Exploatarea şi controlul funcţionării sistemului de producţie,

care cuprinde acţiuni şi decizii de scurtă durată, ca de exemplu:

• planificarea şi programarea activităţilor;

• controlul îndeplinirii programelor de activitate;

• conducerea şi controlul diferitelor stocuri.

•Funcţionarea sistemelor de producție este influenţată de:

- clienţi care receptează ieşirile şi determină evoluţia cererii,

- mediul socio-economic în care-şi desfăşoară activitatea.

•Orice activitate desfăşurată cu participarea omului este organizată prin

faptul că elementele sale:

- materiale,

- tehnice şi

- umane

sunt constituite şi dispuse în aşa fel încât să se realizeze un anumit scop.

•A organiza înseamnă a face ca un colectiv sau o

unitate să funcţioneze, repartizând sarcinile şi

coordonându-le conform unui plan.

•Organizarea include toate acţiunile prin care se stabilesc:

- elementele componente ale sistemului de producţie;

- variabilele ce definesc aceste elemente;

- legăturile dintre elemente.

•Organizarea producţiei cuprinde ansamblul acţiunilor şi

deciziilor prin care se asigură îmbinarea în timp şi spaţiu a

elementelor procesului de producţie, în vederea obţinerii

unor produse şi servicii care să satisfacă cererea.

 a. Unităţi producătoare de bunuri (produse)
Există • transformă intrările în bunuri;
două • rezultatele obţinute pot fi stocate;
categorii • consumatorul (clientul) nu este prezent în timpul producerii lor;
de
• producţia se poate organiza în unităţi mari;
unităţi:
• unităţile pot folosi capacitatea de producţie în perioadele cu cerere mică,

producând pentru stoc, anticipând cererile viitoare;

• conducerea sistemului de producţie are un control asupra procesului, putându-l

organiza în scopul optimizării unor indicatori economici.

 b. Unităţi prestatoare de servicii:

• transformă intrările în ieşiri;

• producerea şi folosirea serviciului sunt simultane, acestea neputând fi stocate;

• unităţile sunt dispersate geografic în funcţie de clienţi şi în apropierea lor;

• clientul este prezent în momentul efectuării serviciului;

• calitatea serviciului este mai dificil de măsurat;

• activitatea lor nu poate fi controlată în întregime deoarece intensitatea cererii este

dependentă de numărul şi nevoile clienţilor.

Există patru tipuri de structuri de bază ale sistemelor de producţie:

1. Fabricaţia din stocul de 2. Fabricaţia unor produse direct

materii prime creat a unor de la sursa de materii prime
produse destinate stocării şi urmând ca acestea să fie stocate şi
de aici la client. destinate clienţilor.

4. Execuţia unor produse din

3. Fabricaţia din stocurile de
materii prime, materiale
materii prime a unor produse
asigurate de clienţi şi
destinate unor clienţi cunoscuţi.
destinate acestora.
•Cele patru structuri de bază ale sistemelor de producţie se diferenţiază,

prin existenţa şi localizarea diferitelor stocuri (la intrări sau la ieşiri).

Factorii principali care au influenţat în mod direct evoluţia managementului producţiei sunt:

•1. Diviziunea muncii

•2. Revoluţia industrială.

•3. Separarea conducerii producţiei de proprietate, în întreprinderea industrială.

•4. Standardizarea componentelor produselor.

•5. Controlul guvernamental.

•6. Înţelegerea importanţei elementului uman.

•7. Calculatoarele electronice.

 Obiectul managementului producţiei

•Costul unui produs, piesă, lucrare sau serviciu este stabilit iniţial de proiectant.

•Pe parcursul execuţiei, indiferent de tehnologia folosită, de mijloacele tehnice şi

de metodele de muncă, reducerea cheltuielilor poate avea loc numai în anumite

limite impuse de proiect.

•Activitatea proiectantului de a crea ceva, ce satisface din punct de vedere

funcţional este cunoscută sub denumirea de proiectare funcţională

(constructivă).

•Odată realizată această activitate, se constată că există mai multe variante

de execuţie a produsului, care satisfac cerinţele funcţionale.

•Această activitate de proiectare orientată în mod conştient în vederea

•Consumul total de resurse materiale şi de muncă, necesar executării unui

produs, lucrare sau serviciu, se poate descompune astfel:

CT = CF + CS + CN (1.1.)

unde:

• CT = consumul total de resurse;

• CF = consumul fundamental;

• CS = consumul suplimentar;

• CN = consumul neproductiv.
•Consumul fundamental reprezintă volumul minim de resurse necesar

executării produsului.

•Acest consum minim, este optim, în cazul unei proiectări funcţionale

şi tehnologice ideale şi nu poate fi redus într-o anumită perioadă de

timp.
•Factorii principali care determină mărimea consumului fundamental sunt:

 nivelul de dezvoltare a cercetării ştiinţifice;

 numărul variantelor de proiectare pentru soluţia constructivă;

 numărul variantelor elaborate pentru tehnologia de fabricaţie;

 preocuparea conducerii întreprinderii pentru creşterea competitivităţii.

Consumul suplimentar reprezintă consumul de resurse în plus, datorită:

- a) erorilor de proiectare a produsului sau

- b) erorilor metodelor de muncă prevăzute,

faţă de soluţia ideală.

a) Datorită proiectării produsului şi a metodelor de muncă neeficiente, ca de exemplu:

 necorelarea dotării tehnice a unităţii cu cerinţele proiectării;

 proiectarea greşită a produsului împiedică aplicarea tehnologiei celei mai rentabile;

 lipsa standardizării unor componente împiedică lansarea în fabricaţie a unor loturi mari;

 prescripţii de calitate a prelucrării materiilor prime neadecvate (nivele prea înalte sau prea

joase şi care nu se justifică);

 proiectarea unor piese pentru care în final trebuie îndepărtată o mare cantitate de material.
a) Datorită procedeelor de fabricaţie sau metodelor de execuţie, astfel:

 utilizarea unor utilaje necorespunzătoare, de un tip sau dimensiuni, care nu corespund operaţiei de executat,

 execuţia greşită a unor operaţii tehnologice datorită nerespectării vitezei de lucru, a avansului, a temperaturii,

presiunii etc. prescrise în documentaţia de proiectare;

 utilizarea unor scule şi dispozitive tehnologice necorespunzătoare;

 folosirea unor metode de muncă greşite şi care determină cheltuieli mari de timp, mişcări suplimentare etc.;

 amplasarea necorespunzătoare a locurilor de muncă la care se execută operaţiile tehnologice prevăzute.

•Consumul neproductiv este datorat în întregime unor deficienţe

imputabile:

- fie organizării şi conducerii producţiei,

- fie executanţilor direcţi.

 Factorii principali care determină mărimea acestui consum se pot grupa astfel:

a) Datorită conducerii producţiei, ca de exemplu:

 varietatea mare a nomenclaturii produselor,
 lipsa standardizării unor componente ale produselor
 programarea operativă greşită a succesiunii execuţiei diferitelor sarcini de
producţie,
 deficienţe în aprovizionarea locurilor de muncă cu materii prime,
semifabricate şi piese prelucrate;
 deficienţe în activitatea de întreţinere şi reparaţii a utilajelor,
 b) Datorită executanţilor, astfel:

 absenţe, întârzieri la lucru, timpi neproductivi;

 nerespectarea disciplinei tehnologice ceea ce determină apariţia unor rebuturi,;

 nerespectarea atribuţiilor postului de lucru.

Managementul producţiei are rolul de a mobiliza factorii în direcţia reducerii tuturor

consumurilor dar, în primul rând, a celui neproductiv.

Cunoaşterea structurii consumului total, permite aprecierea nivelului proiectării şi

organizării procesului de producţie; vorbim în acest context de abateri, şi anume:

Abaterea de la soluţia ideală de proiectare (Ap) se poate calcula astfel:
CS
Ap  (1.2.)
CF
Aplicarea unor măsuri tehnico-organizatorice va conduce la modificarea în timp a acestui
indicator (Ap):
CS 0 CS1
Ap   (1.3.)
CF CF
Similar, se pot calcula aceiaşi indicatori care caracterizează abaterea de la soluţia ideală de
organizare şi conducere a execuţiei produselor (A0):
CN
A0  , (1.4.)
CF  CS
CN 0 CN1
respectiv A0   (1.5.)
CF  CS 0 CF  CS1
Pe baza acestor indicatori se poate face o direcţionare a efortului necesar

pentru aplicarea măsurilor tehnico-organizatorice.

Eficienţa economică se măsoară prin:

- raportul dintre efortul economic depus şi rezultatele obţinute sau

- raportul dintre rezultate şi efort.

Efortul se măsoară prin consumul de resurse economice (materiale, umane şi financiare).

Rezultatele se măsoară prin:

- volumul vânzărilor (încasărilor),

- reducerea cheltuielilor de producţie,

- creşterea productivităţii muncii etc.

Perfecţionarea managementului producţiei întreprinderii industriale presupune

adoptarea unor măsuri tehnico-organizatorice (M.T.O.) în scopul:

- reducerii consumului total şi în special, al celui neproductiv,

- creşterii productivităţii muncii,

- sporirii profitului etc.

 Efortul necesar implementării măsurilor tehnico-organizatorice se concretizează în:

 reproiectarea constructivă şi tehnologică a unor produse;

 modernizarea tehnologiilor de execuţie;

 îmbunătăţirea nivelului dotării tehnice ca urmare a achiziţionării unor utilaje, maşini etc.
 Efectele economice ale aplicării măsurilor tehnico-organizatorice se

materializează în:

 îmbunătăţirea calităţii produselor şi mărirea preţului de vânzare;

 sporuri de producţie şi vânzări pentru unele sortimente de produse;

 reducerea cheltuielilor totale de producţie.

a) indicele de creştere a productivităţii muncii să devanseze pe cel al măririi activelor fixe sau
a capitalului propriu:
W1 Af1
 , (1.6.)
W0 Af 0
respectiv
W1 Cp1
 , (1.7.)
W0 Cp0
unde:
W1, W0 reprezintă productivitatea muncii după (1) şi
înaintea (0) aplicării măsurilor tehnico-organizatorice;
Af1, Af0 - mărimea activelor fixe aferente celor două
momente;
Cp1, Cp0 - capitalul propriu corespunzător celor două
momente.
a) măsurile tehnico-organizatorice să asigure un spor de câştig acţionarilor:

D1 D0
 (1.8.)
Cps1 Cps0
în care:

D1, D0 reprezintă mărimea dividendelor după şi

înaintea aplicării măsurilor tehnico-organizatorice;
Cps1, Cps0 — capitalul social în cele două momente.
a) efortul concretizat în cheltuielile cu aplicarea măsurilor tehnico-organizatorice să fie
recuperat pe seama efectelor într-o perioadă de timp mai mică, comparativ cu alte obiective
potenţiale

ChMTO
n
 Dri (1.9.)
 Qj  pvj
j 1
1 1  CTj1    pvj 0  CTj0 

unde:

ChMTO reprezintă cheltuielile necesare aplicării măsurilor

tehnico-organizatorice;
Qj1 — volumul producţiei după aplicarea măsurilor
corespunzătoare sortimentului - j - ;
pvj — preţul de vânzare a produselor;
CTj — consumul total;
Dri — durata de recuperare impusă;