Capitolul 4: Organizarea structurală a unităţilor

industriale
Definirea şi factorii de influenţă a structurii de producţie şi
concepţie
• Procesul de producţie dintr-o întreprindere industrială determină sub raportul

organizării şi conducerii lui o anumită structură organizatorică.

• Structura organizatorică reprezintă:

• - ansamblul persoanelor şi compartimentelor de muncă, tehnice, economice şi

administrative,

• - modul cum acestea sunt constituite şi grupate şi

• - legăturile ce se stabilesc între ele.

• Structura organizatorică a unităţilor industriale are două componente principale:

• - Structura de producţie şi concepţie ,

• - Structura funcţională .
• Structura de producţie şi concepţie cuprinde ansamblul cadrelor de conducere şi

subdiviziunile organizatorice care desfăşoară activităţi productive.

• Ea reflectă pe plan organizatoric, locul de desfăşurare a activităţilor de producţie

şi concepţie.
• Factorii principali care determină structura de producţie şi concepţie a unei

întreprinderi industriale sunt:

•a. Caracterul producţiei,

• b. Tehnologia de execuţie şi asamblare a produselor,

•c. Volumul producţiei şi cantitatea de produse de acelaşi fel,

•d. Nivelul şi formele de specializare şi cooperare.

 •Structura funcţională cuprinde persoanele şi compartimentele în care se

desfăşoară activităţi cu caracter funcţional.

Elementele de bază ale structurii de producţie şi concepţie

• 1. Locul de muncă constituie veriga elementară a structurii de producţie,

caracterizat prin:

 suprafaţă delimitată, destinată executării procesului de producţie;

 mijloace tehnice şi informaţii necesare realizării unei operaţii tehnologice sau grup

de lucrări;

 număr de muncitori repartizaţi la un loc de muncă.

• Trăsăturile obligatorii ale unui post de muncă sunt:

 autoritate formală- exprimă limita în care titularul postului are dreptul de a acţiona ,

 competenţa profesională- exprimă nivelul de pregătire, experienţa,

 responsabilitatea - reprezintă obligaţia titularului de a îndeplini sarcini şi atribuţii

derivate din obiectivele individuale ale postului.

• Există patru modalităţi privind proiectarea conţinutului fiecărui loc de muncă:

•— Locuri de muncă simplificate în care li se repartizează un număr mic de

sarcini (S) simple ce trebuie executate (Fig.nr.2.2.)

 L.M.1 L.M.2 L.M.3

S1 S2 S3
Fig. 2.2. Locuri de muncă simplificate
Prin simplificarea posturilor de lucru se asigură o creştere a eficienţei muncii datorită specializării
muncii şi proiectării metodei de muncă.
— Rotirea postului de lucru, când fiecare muncitor trece succesiv şi execută sarcinile specifice,
repartizate câtorva locuri de muncă, într-o ordine stabilită (Fig.nr.2.3.)

L.M.2 L.M.3 L.M.1

S1 S2 S3

Fig. 2.3. Rotirea postului de lucru

Datorită faptului că instruirea muncitorilor se face avându-se în vedere sarcinile câtorva posturi există
o mare flexibilitate în repartizarea lor şi facilităţi în organizarea producţiei.
 — Concentrarea sarcinilor pe posturi de lucru, prin care mai multe activităţi relativ
omogene sunt repartizate fiecărui loc de muncă (Fig.nr. 2.4.).
L.M.1 L.M.2 L.M.3

S1.2.3 S1.2.3 S1.2.3

Fig. 2.4.. Concentrarea sarcinilor pe locuri de muncă

• — Extinderea sarcinilor constă în creşterea complexităţii activităţilor repartizate,

a responsabilităţilor şi stimulentelor acordate unui grup de salariaţi.

• Aceştia îşi vor planifica, organiza şi controla munca, fiind stimulaţi în mod direct

în raport cu rezultatele obţinute, cantitativ şi calitativ.

• Prin proiectarea posturilor de lucru trebuie să se asigure:

 sarcini ce necesită o varietate cât mai mare de însuşiri ale salariatului;

 fiecărui loc de muncă să i se atribuie sarcini care să aibă importanţă în procesul tehnologic

general;

 sarcinile să aibă un rol direct faţă de activităţile ce se execută la celelalte locuri de muncă;

 să existe o relativă independenţă, autonomie, în stabilirea programelor şi metodelor de

muncă;
• 2. Formaţia de lucru este o formă de organizare a muncii unui grup de executanţi

individuali conduşi de un maistru sau subingineri, ingineri.

• formaţia de lucru cuprinde 10-40 executanţi.

• Atelierul de producţie, montaj, service se constituie pentru desfăşurarea unor

activităţi productive similare sau formaţii de lucru.

• Se pot constitui, dacă volumul activităţilor necesită 3-5 formaţii de lucru.

• Atelierul de producţie îşi desfăşoară activitatea pe schimburi,

• fiecare schimb este condus de către un şef de atelier pe schimb.

• Secţia de producţie, montaj, service sau pentru alte activităţi productive

reprezintă diviziunea principală dintr-o întreprindere industrială în care se

desfăşoară procese şi faze ale procesului de producţie,

• Ea cuprinde 3-5 ateliere sau 6-10 formaţii de lucru independente.

• 3. Fabrica este formată din mai multe secţii în care se execută un produs sau o

grupă de produse asemănătoare din punct de vedere constructiv sau fază a

procesului tehnologic.

• Ea funcţionează pe bază de gestiune economică, fără personalitate juridică.

• 4. Uzina, organizată şi condusă pe bază de gestiune economică, fără personalitate

juridică, poate fi întâlnită în cadrul combinatelor sau grupurilor de producţie

industrială.

• În cadrul secţiilor de producţie sau a atelierelor, se pot constitui sectoare de

producţie, linii tehnologice de fabricaţie, etc.

• Conducătorii formaţiilor de lucru, atelierelor şi secţiilor de producţie formează

grupa de personal “Conducerea secţiilor de producţie”.

• 5. Laboratorul de cercetare şi control cuprinde minim 5 persoane, inclusiv

şeful de laborator.
• 6. Atelier de proiectare —realizează activităţi de cercetare, proiectare constructivă

şi tehnologică,

• Cuprinde cel puţin 25 de persoane.

• 7. Oficiul de calcul are ca obiect al activităţii, proiectarea de sisteme informatice

şi pregătirea datelor necesare prelucrării lor automate.

• Cuprinde minim 15 persoane.

 • Tipuri de structuri de producţie

• Prin structura de producţie se înţelege:

- ansamblul secţiilor, atelierelor, laboratoarelor etc. din întreprindere,

- numărul şi mărimea acestora,

- legăturile cantitative dintre ele privind suprafeţele ocupate, capacităţile de producţie

şi numărul de personal.

• Întreprinderile industriale pot avea unul din următoarele tipuri de structuri de producţie:
1. Structura tehnologică, când secţiile şi atelierele de producţie sunt specializate în executarea unor
anumite stadii (faze) ale procesului tehnologic, în fiecare subunitate executându-se un complex de
operaţii omogene.

Materii Produse
SI SII SIII
prime finite
Fig. 2.5. Structura de producţie de tip tehnologic
• Caracteristicile principale ale acestui tip de structură de producţie sunt:

 legături de serie între subunităţi;

 fiecare subunitate realizează faze ale procesului tehnologic;

 elementul de ieşire dintr-o verigă devine element de intrare pentru următoarea.

• 2. Structura pe obiect (produs) se caracterizează prin faptul că organizarea

secţiilor sau atelierelor de producţie este făcută după principiul produsului (grupei

de produse) fabricate.

• Acest tip de structură este des întâlnit în întreprinderile cu producţia de masă şi

serie mare.
• Fig. 2.6. Structura de producţie pe obiect
Materii prime

SI SII SIII

Produse finite
• Principalele caracteristici ale acestui tip de structură sunt:

 fiecare secţie este specializată pentru execuţia unui produs sau a unor produse înrudite;

 sunt eliminate legăturile dintre secţiile de bază, accentul se pune pe cele din interiorul lor;

 fiabilitatea superioară faţă de structura de tip tehnologic.

• 3. Structura mixtă se caracterizează prin faptul că o parte a subunităţilor de

producţie sunt organizate după principiul tehnologic (de regulă cele pregătitoare şi

prelucrătoare), iar celelalte după principiul obiectului fabricat (cele de montaj).

• Fig. 2.7. Structura de producţie mixtă

SIII

Materii
Produse
prime
finite

SI SII

SIV
• Principalele caracteristici ale acestui tip de structură sunt:

 secţiile de producţie sunt specializate, unele tehnologic, altele pe produs sau

grupe de produse;

 legături de serie între subunităţile de producţie;

 combinarea caracteristicilor tipurilor precedente.

• Pe lângă cele trei tipuri de bază ale structurii de producţie există şi alte criterii de

organizare a unităţii industriale, astfel:

• a). Criteriul "după considerente geografice".

• Subunităţile geografice se disting după activităţile ce le revin pe un anumit plan local.

• Ele permit o mai bună specializare după condiţiile locale, adaptarea la cerinţele regiunii

respective.
• b). Criteriul "după clienţi".

• În cadrul unităţii industriale se constituie subunităţi de producţie orientate spre

satisfacerea nevoilor unui grup de clienţi.

• De exemplu:

• în cadrul unei întreprinderi din industria chimică se pot constitui subunităţi de

producţie specializate pe produse destinate agriculturii, iar altele, specializate pe

ambalaje destinate industriei.

• Centralizarea şi descentralizarea caracterizează extinderea autorităţii şi gradul în

care aceasta este delegată verigilor inferioare.

• Caracterizarea gradului de centralizare într-o organizaţie, se face prin cunoaşterea

tipurilor de decizii care pot fi luate de conducătorii nivelelor inferioare.

• Centralizarea prezintă unele avantaje, astfel:

 deciziile fiind luate de nivelele superioare se asigură o mai bună coordonare a

activităţilor întregii organizaţii;

 conducătorii de vârf au o mai bună pregătire profesională şi o mai bogată

experienţă, ceea ce le permite luarea unor decizii mai bune decât indivizii de la

nivelele inferioare;

 conducătorii de la nivelele superioare au, de regulă, o perspectivă mai largă şi pot

• Descentralizarea are la rândul ei unele avantaje, astfel:

 încurajează luarea unor decizii de către nivelele inferioare,

 oferă salariaţilor posibilitatea luării unor decizii ce privesc propria lor muncă;

 reduce perioada necesară luării deciziei;

 permite luarea unor decizii de către indivizi care cunosc mai bine situaţia existentă;

 permite stabilirea unei relative independenţe a unor subunităţi de producţie ale căror

ieşiri sunt mai uşor de controlat.