OPERAŢII DE STABILIZARE

DIMENSIONALĂ FINALĂ A

MATERIALELOR CELULOZICE
În timpul proceselor de finisare umedă, în firele de ţesătură
sau tricot, sunt induse o serie de tensiuni, datorate tragerii
materialului în direcţia urzelii.

În acelaşi timp, asupra firului de bătătură, se lucrează pentru

stabilizare dimensională prin operaţia de mercerizare.

Ca rezultat rămâne o tendinţă de contracţie în direcţia urzelii.

Stabilizarea dimensională şi pentru această direcţie este

numită stabilizare finală și se face printr-o operaţie de
contracţie compresivă.
 Scopul
• este de a îndepărta tendinţa
operaţiei de
de contracţie în direcţia
stabilizare
urzelii.
dimensională
finală
 • este de a aşeza materialul pe
suprafaţa unui material elastic
(pâslă sau cauciuc), care apoi

Principiul este supus compresiei,

operaţiei inducând destinderea

tensiunilor din materialul
textil.

• Contracţiile sunt reduse de la

4% la 1% şi de la 10% la 3%.
 Cele mai cunoscute procedee, care stabilizează
dimensional suporturile textile de bumbac sunt:

Procedee de Procedeul Sanfor

stabilizare
dimensională
Procedeul Rigmel
finală

Procedeul de uscare cu avans

 PROCEDEUL SANFOR

• Acest procedeu, constă în presarea materialului textil

pe o pâslă, cu ajutorul unui sabot metalic încălzit. Atunci
când pâsla se contractă, are loc şi contractarea
materialului textil (este forțat să se scurteze), efectul
depinzând de grosimea pâslei folosite.

• Acest procedeu este cel mai vechi şi mai cunoscut,

adesea numele operaţiei de stabilizare finală a
bumbacului numindu-se “sanforizare”.
• Dispozitivele de sanforizare prezentate în

fig.2.27, se amplasează în partea anterioară a

calandrelor cu pâslă şi sunt formate dintr-un

sabot metalic încălzit electric, care presează

ţesătura pe pâslă, la locul de introducere în

calandru, în partea superioară a unei role.

• Partea exterioară a pâslei, la intrarea pe rolă este

întinsă şi se scurtează treptat în cursul înfăşurării

pe cilindru de diametru mai mare al calandrului,

datorită modificării curburii în sens invers.

• Aceluiaşi fenomen de contracţie este supusă şi

ţesătura antrenată de pâslă.

Figura 2.27 Dispozitiv de sanforizare
 PROCEDEUL RIGMEL

• Constă în presarea materialului textil între un valţ

şi un cauciuc fără sfârşit, la temperatură ridicată şi cu
o umidificare prealabilă a materialului textil până la
10...15%.

• Umiditatea iniţială are efect asupra tuşeului şi

elasticităţii finale, valorile mai ridicate ale umidităţii
producând tuşeu mai moale şi elasticitate mai mare.
• Maşinile moderne de contractare compresivă Opti-
Shrink prezentate în figura 2.28, care funcţionează
după tehnologia Sanfor, sunt utilizate pentru
alimentarea de tricoturi şi ţesături.
• Prin introducerea unor reglaje SPS şi senzori de măsurare
a tensiunii în materiale, sunt asigurate valori de
contractare la cel mai înalt nivel.

• Instalaţiile sunt disponibile pentru lăţimi ale materialelor

cuprinse între 1600 şi 3400 mm şi viteze de 5-100 m/min.

• De asemenea este posibilă o integrare a sistemului în linii

complete de finisare a materialelor textile, de exemplu cu
o ramă de fixare.
• La oprirea materialului, presiunea benzii de cauciuc pe
cilindru este preluată automat, atunci când instalaţia
porneşte.

• Acest sistem, prelungeşte durata de viaţă a benzii de cauciuc.

• La finisarea tricoturilor pot fi contractate până la 20

milioane de metri de material, fără schimbarea benzii de
cauciuc.
Figura 2.28 Maşina de contractare compresivă Opti-Shrink
pentru ţesături şi tricoturi
SANFORIZARE
PROCEDEUL DE USCARE CU AVANS

•Acest procedeu, constă în trecerea materialului

pe rama de uscat, cu un avans de 8...10% şi viteză
mare, efectul depinzând de valoarea avansului.
USCARE CU AVANS
 OBSERVAȚIE

•Contracția reziduală, la țesăturile sanforizate,

trebuie să fie de maximum 1%.

•Operaţia de stabilizare dimensională este ultima

operaţie aplicată materialului textil.
2.5. FINISAREA CHIMICĂ
A MATERIALELOR
CELULOZICE
• Finisajele chimice implică folosirea substanţelor
chimice pentru a modifica suportul textil astfel
încât, utilitatea acestuia creşte.
 • Gama de finisaje chimice este foarte variată şi în
continuă dezvoltare şi pot fi grupate astfel:

 finisaje de modificare a tuşeului,

 finisaje de fobizare,

 finisaje microbiocide,

 finisaje de neşifonabilizare,

 finisaje ignifuge.
2.5.1. FINISAJUL DE MODIFICARE A
TUŞEULUI

Finisajele de modificare a
tuşeului materialelor
celulozice, implică folosirea
de substanţe chimice.
In funcţie de substanţele
chimice utilizate, finisajele se
clasifică astfel:
apretare emoliere
 APRETAREA

• Scopul operaţiei este de a conferi materialului textil

proprietăţi noi ca:
• netezime,
• aspect plăcut,
• plinătate,
• rezistență la frecare,
• tuşeu tare.
• Apretarea materialelor textile constă în
depunerea pe suprafața lor a unor substanțe
chimice, care pot adera la fibră într-o măsură
mai mare sau mai mică, formând legături
fizice sau mecanice.
• Se pot realiza:

• apreturi obișnuite, cu stabilitate redusă pe

material și care se îndepărtează după un
anumit număr de spălări sau chiar după o
singură spălare,

• apreturi permanente , cu o stabilitate

crescută la spălare
 APRETAREA OBIȘNUITĂ

• Pentru apretarea obișnuită, nerezistentă la spălare,

se pot folosi următoarele categorii de substanțe:

• amidon,

• dextrină,

• gelatină.
 Apretarea cu amidon

• Principiul operaţiei este de a trata ţesătura de bbc

cu amidon, care prin umflare în apă fierbinte,
formează o peliculă aderentă pe materialele
celulozice.
• Realizarea tehnologică constă în trecerea ţesăturii de
bumbac printr-o flotă conţinând amidon pregătit sub
forma unei paste vâscoase, prin încălzire la 65-68o C
și fierbere, apoi printr-un uscător.

• La uscare filmul de amidon uneşte firele de urzeală şi

bătătură împreună, producând efectul de “apretare”
care este în esenţă, o întărire a materialului.
 Observație

•Amidonul este folosit ca agent de apretare,

pentru că are caracter hidrofilic şi face ca la
contactul cu pielea, să absoarbă umiditate şi să se
înmoaie.
 APRETAREA REZISTENTĂ LA
SPĂLARE

• Pentru articolele textile supuse la spălări repetate se

pune problema înlocuirii amidonului și a celorlalte
substanțe solubile în apă cu substanțe rezistente la
spălare.

• Se pot utiliza următoarele grupe de compuși chimici:

eteri celulozici (metilceluloza,carboximetilceluloza).
• Realizarea tehnologică constă în aplicarea
acestor derivați, după dizolvarea lor în alcalii
diluate (concentrație de 8-12% și temparatură
de 6-8 oC),îmbibarea la fulard a materialelor
textile cu soluția obținută și apoi
insolubilizarea pe fibră.
APRETARE
 EMOLIEREA

• Scopul operaţiei este de a conferi materialului textil

proprietăţi noi ca:

- netezime,

- aspect plăcut,

- tuşeu moale.
• Principiul operaţiei este de a trata ţesătura de bbc.
cu emolienţi care lubrefiază firele de urzeală şi
bătătură și le permite să alunece mult mai uşor
unele peste altele;

• ca urmare modulul flexural (rezistenţa la îndoire) al

ţesăturii scade şi ţesătura se îndoaie mult mai uşor
în mână și dă senzația de mai moale.
• Mai există un factor complementar produs de
agentul de emoliere și anume scăderea
coeficientului de frecare dintre material şi degete.

• Creierul interpretează această alunecare sporită,

drept o senzaţie de mai neted, iar în combinaţie cu
scăderea modulului flexural se realizează senzaţia
finală de moliciune.
 •Emolienţii utilizaţi aparţin tensidelor şi pot fi
clasificaţi la fel ca tensidele în:

 emolienţi anionici (săpunurile, în general stearatul

de sodiu),

 emolienţi cationici (săruri cuaternare de amoniu),

 emolienţi neionici (ulei de ricin etoxilat).

• Emolienţii siliconici (silani reactivi), hidrolizează
pe suprafaţa materialului textil, formând un
polimer siloxanic puternic legat de suprafaţă.
 • Mecanismul reacţiei emolienților siliconici cu substratul

textil este ilustrat de schema următoare, în care:

• - grupele R’ reprezintă grupe alchilice lungi (de

exemplu: -C17H35), care conferă proprietăţi de lubrefiere,

• - grupele R’’ sunt lanţuri polietilenoxidice lungi, (-

CH2CH2O)nH, n = 12...15, care conferă caracter hidrofilic

fibrei.
 EMOLIERE CU
EMOLIENȚI
SILICONICI
C2H5O OC2H5 HO OH
H2O
Si Si
R' R'' R' R''

Si Si Si Si
O O O O O

•(suprafaţa celulozei)
• Realizarea tehnologică a operaţiei de apretare sau

emoliere, constă în aplicarea emolienţilor sau a apreturilor fie

prin epuizare, fie prin fulardare, după care urmează uscarea.

• Concentraţia de substanţă pe fibră este de 0,5....2%.

• Uscarea se face la temperaturi ≤ 1000C pentru agenţii de

apretare şi emolienţii anionici, neionici, cationici și

130...1500C pentru emolienţii reactivi.

 2.5.2. FINISAREA DE FOBIZARE

•Finisarea de fobizare implică folosirea de

substanțe chimice care formează o peliculă pe
suprafața materialului, care limitează pătrunderea
apei și a uleiului prin material.
 hidrofobizarea

Finisarea de
fobizare cuprinde Oleofobizarea
trei operaţii:

impermeabilizare
 HIDROFOBIZAREA

• Scopul operaţiei este de a conferi materialului

textil proprietatea de a respinge apa și a nu se uda
în condițiile precipitațiilor atmosferice.

• Materialele hidrofobizate rămân permeabile pentru

aer.
• Principiul operaţiei este de a trata ţesătura cu
diverse substanțe chimice care după uscare și
condensare (fixare) formează o peliculă aderentă
pe materialele celulozice și împiedică pătrunderea
apei.
 • Realizarea tehnologică a operaţiei de
hidrofobizare constă în aplicarea substanțelor de
hidrofobizare fie prin epuizare, fie prin fulardare,
după care urmează uscarea și fixarea lor pe material.
• Picăturile de substanţe organice se întind pe apă,
formând o peliculă superficială, în timp ce
picăturile de apă nu se întind pe ulei sau pe
suprafeţe uleioase.
• Primele metode de hidrofobizare s-au realizat prin aplicarea
cerurilor moi pe material la temperatură normală, urmată de
uscare pentru a forma un film protector.

• Aceste ceruri erau foarte potrivite pentru haine de protecţie,

dar problemele au apărut atunci când hainele necesitau
curăţare.

• Din această cauză, au apărut noi metode de tratare care să

evite aceste inconveniente, păstrând substanţa hidrofobizantă
şi după curăţare.
 • S-a constatat că săpunurile metalelor grele (de crom sau
zirconiu) au proprietăţi hidrofobe excelente şi de durată, dacă
sunt aplicate pe bumbac şi apoi reticulate prin tratament
termic.

• Alte tratamente, implică folosirea derivaţilor acizilor

graşi ( ex. derivaţii metilolici ai amidelor).

• Cele mai uzuale tratamente de hidrofobizare sunt

prezentate în tabelul 2.1.

• Dintre acestea tratamentul de “teflonare” este cel mai

folosit.
 Tabel 2.1. Finisaje de hidrofobizare
Finisaj Metoda de aplicare Nume comercial

Parafină, ceară, plus săruri Stropire din soluţie în Mystolene

de Al, sau Cr solvent (Catomance)

Săpun de Al, sau Zr, plus Fulard, uscat, Persistol (BASF)

emulsie de acid gras polimerizat

Metilol-steriamidă Fulard, uscat, Phobotex (Ciba)

polimerizat
Compuşi piridinici Fulard, uscat, Velan (ICI)
polimerizat Zelan (du Pont)

Răşini siliconice reactive Fulard, uscat, Finisajul siliconic

polimerizat ICI
Răşini fluorocarbonice Fulard, uscat, Zepel (du Pont)
(teflonare) polimerizat Scotchgard (3M)
 MECANISMUL HIDROFOBIZĂRII

• Apa este o substanţă cu o tensiune superficială foarte mare.

• Atunci când este plasată pe un solid, dacă forţa de atracţie

dintre moleculele apei şi cele ale solidului este mai mare decât cea
dintre moleculele de apă, atunci apa se va întinde pe suprafaţa
solidului udând-o.

• Dacă forţa de atracţie dintre moleculele de apă este mai mare

decât cea dintre moleculele apei şi ale solidului, apa nu se va
întinde pe suprafaţa respectivă.

• Condiţia de udare este ca tensiunea superficială a apei să fie

mai mică decât cea a solidului, pe care trebuie să-l ude.
 • Tensiunea superficială a majorităţii fibrelor este
mai mică decât cea a apei, astfel că apa pură nu poate
uda decât fibrele celulozice, dar şi asta doar când
fibrele sunt curăţate de stratul protectiv de ceruri.

• Regula de bază este că, lichidele se întind pe

suprafeţele care au tensiuni superficiale mai mari
decât cea a lichidului.
 IMPERMEABILIZAREA

• Scopul operației este de acoperire a porilor

unui material textil, astfel încât să nu treacă
apa și aerul prin el.
• Principiul operației este de a trata un
material textil cu o peliculă continuă de
polimer natural sau sintetic care să nu permită
trecerea apei și a aerului prin el.
• Pentru impermeabilizare se pot folosi
următoarele grupe de substanțe:

• - uleiuri sicative (ulei de in),

• - cauciuc natural,

• - cauciuc sintetic,

• - emulsii siliconice.
 OLEOFOBIZAREA

• Scopul operaţiei este de a conferi

materialului textil proprietatea de a respinge

uleiul.
• Principiul operaţiei este de a trata ţesătura cu
substanțe chimice care după uscare și condensare
(fixare) formează o peliculă aderentă pe materialele
celulozice și împiedică pătrunderea uleiului.
 •Realizarea tehnologică a operaţiei de

oleofobizare constă în aplicarea substanțelor de

oleofobizare fie prin epuizare, fie prin fulardare,

după care urmează uscarea și fixarea lor pe

material.
 • Oleofobizarea se bazează pe mecanismul
fobizării folosind compuşi care dau o valoare foarte
mică tensiunii superficiale pentru ca suprafaţa fibrei
textile să nu fie “udată” de uleiuri, deci să nu fie
murdărită cu uşurinţă.
• Aplicarea de fluorocarboni, care pot coborî
valoarea tensiunii superficiale a fibrei până în jurul
valorii de 22 N/m . 10-3 consituie un tratament
eficace de oleofobizare.
 ÎNDEPĂRTAREA MURDĂRIEI
•Acest finisaj, completează finisajul de
oleofobizare şi poate fi descris ca fiind, cel care
conferă materialului textil tratat, capacitatea de a
pierde murdăria în timpul spălării.
• Una din problemele spălării materialelor textile este
dificultatea cu care acesta este udat de soluţia de spălare,
astfel încât un tratament care va îmbunătăţi udarea
suprafeţei materialului textil, va acţiona ca un agent de
îndepărtare a murdăriei.

• Primele tipuri de astfel de agenţi, au fost polimerii cu

grupe hidrofilice, depuşi pe suprafaţa materialului textil.
 2.5.3. FINISAJELE MICROBIOCIDE
(FUNGISTATICE ŞI BACTERIOSTATICE)

•Scopul operaţiei este de a conferi materialului

textil proprietăți profilactice de prevenire a
infecțiilor ulterioare.
• Principiul operaţiei este de a trata ţesătura cu
substanțe chimice care împiedică răspândirea
bacteriilor și a ciupercilor.
 •Finisajele microbiocide au două componente:

 una bacteriostatică (produsele chimice folosite

inhibă pe materialul textil, creşterea bacteriilor şi a
germenilor, care în final mor),

 una fungistatică (este inhibată creşterea fungiilor).

 • În general sunt trei tipuri de microorganisme care
cauzează infecţiile, respectiv:

- Staphylococcus aureus: care se găseşte în mucoasa

mebranelor şi produce furuncule şi abcese,

- Trichophylon menagrophytes: este un bacil care

produce coşuri şi furuncule,

- Candida albicans: este un mucegai similar drojdiei

și constituie cauza principală a apariției aftelor.
 •Finisajele microbiocide se realizează pentru
materialele textile care urmează să fie folosite
continuu de un mare număr de persoane, deci
pentru destinaţiile: hotel, spital, azil, cămine.
 •Principalii produşi chimici folosiţi pentru aceste
tratamente microbiocide sunt:

•- Dimetilcarbamat de zinc,

•- 8-Hidroxichinolat de cupru,

•- Laurat de pentaclorofenil,

•- Hexaclorofen.
• Realizarea tehnologică constă în aplicarea acestor
produse prin:

• - epuizare,

• - spreiere,

• - fulardare.

• Concentraţiile folosite depind de eficienţa fiecărui

produs, dar cele mai des utilizate sunt în intervalul 1-4%.
 2.5.4.FINISAREA DE NEŞIFONABILIZARE

• Sifonarea unui material textil este rezultatul unui

proces, în care sunt implicate rigiditatea şi
elasticitatea fibrei.

• Fibrele celulozice nu sunt elastice şi nu au o mare

rigiditate, astfel că procesul de şifonare are loc cu
cea mai mare intensitate, la materialele formate cu
aceste fibre.
• Procesul de şifonare, implică alunecarea reciprocă a
macromoleculelor, microfibrilelor şi fibrilelor care
alcătuiesc fibra celulozică.

• Mobilitatea acestor unităţi structurale este guvernată

de legăturile de hidrogen, care se pot rupe şi reface
sub influenţa temperaturii, umidităţii şi forţelor
externe aplicate.
• O dovadă a acestui mecanism îl constituie călcarea
materialelor celulozice: un material şifonat este
udat şi călcat la o temperatură suficient de ridicată
pentru a asigura uscarea rapidă şi cu presiune,
pentru a se asigura netezirea sa.
• Tendinţa de şifonare creşte în ordinea:

celuloză regenerată→ bumbac → in

deci în sensul creşterii cristalinităţii fibrei.

• Acest lucru arată că, zonele amorfe sunt cele
importante în controlarea procesului de
şifonare, respectiv numărul legăturilor de
hidrogen din aceste zone şi implicit
mobilitatea unităţilor structurale.
• Cunoscând aceste elemente, prin tratamentele de
neşifonabilizare se va căuta reducerea mobilităţii
unităţilor structurale introducând noi legături între
acestea, legături care să transforme fibra într-una
mai elastică sau mai rigidă.

• Este de preferat, ca fibra să fie elastică, rigiditatea

afectând tuşeul final al materialului.
 APRETAREA NEȘIFONABILĂ

• Scopul operaţiei de apretare neșifonabilă este de a

trata materialul cu răşini (precondensate de uree şi
formaldehidă) pentru a îmbunătăţi capacitatea de
revenire din şifonare a materialelor celulozice.
• Precondensatul respectiv, formează prin condensare
o structură tridimensională în interiorul fibrei şi prin
aceasta, reduce mobilitatea unităţilor structurale şi
reacţionează cu grupele hidroxil ale celulozei, legând
macromolecule apropiate şi stabilizând astfel fibra.
• În urma unui astfel de tratament, o ţesătură
obişnuită de bumbac, care are un unghi de revenire
din şifonare de 900, ajunge la un unghi de revenire
din şifonare la 1200;

• de asemenea se îmbunătățește stabilitatea

dimensională la spălare a materialului (contracţia la
spălare de 8% se reduce la 3%).
 •Răşina respectivă, acţionează în sensul
reticulării lanţurilor macromoleculare din regiunile
amorfe, reducând umflarea în apă (una din cauzele
contracţiei la spălat).
• Avantajele şi dezavantajele tratamentului de
neşifonabilizare sunt prezentate în tabelul 2.2.
 Proprietate Efectul tratamentului
cu răşini
Revenirea din şifonare Se îmbunătăţeşte
Contracţia la spălare Scade
Rigiditatea Creşte TABEL 2.2.. EFECTUL
Rezistenţa la abraziune Scade TRATAMENTULUI DE
Rezistenţa la sfâşiere Scade NEŞIFONABILIZARE
Tuşeu Mai aspru
ASUPRA
BUMBACULUI
Efectul asupra vopsirii Tendinţă de îngălbenire

Probleme legate de Elimină formaldehidă

mediu
Probleme legate de Reţine clorul
albire
 • Toate modificările proprietăţilor fizico-mecanice, pot fi
explicate prin creşterea rigidităţii fibrei, datorită noilor legături
intramoleculare formate.

• Tuşeul afectat de tratament, poate fi îmbunătăţit prin

emoliere ulterioară.

• Tendinţa de îngălbenire a vopsirilor, rămâne la oricare din

agenţii enumeraţi, în schimb tendinţa de eliberare de
formaldehidă în atmosferă şi de reţinere a clorului din agenţii
de albire sunt modificate.
 •Formaldehida este eliberată la reticularea
răşinilor şi poate fi reţinută de ţesătură.
Concentraţia admisă pe material, este însă limitată
de legislaţia europeană, funcţie de destinaţia
confecţiei; pentru confecţii copii este necesar
atingerea nivelului zero.
• Clorul este reţinut de răşinile care au grupe libere
N-H.

• Reţinerea are loc nu în finisaje, unde tratarea cu

răşini se face după ce albirea a fost terminată ci în
timpul întreţinerii casnice, întrucât mulţi detergenţi
au în formulă albitori pe bază de clor.
• Realizarea tehnologică constă în impregnarea pe fulard cu o
soluţie de răşină care conţine:

- 100g/L răşină;

- 1…2 g/L catalizator (MgCl2);

- 20 g/L emolient,

- 1 g/L agent de udare.

 Etapele operaţiei de tratare neşifonabilă sunt:

 fulardarea răşinii pe ţesătură, în concentraţie de 6…

8%;

 uscarea la 1200C până la umiditate finală de 8%;

 reticulare la 1600C timp de 3 minute;

 spălare energică pentru îndepărtarea resturilor de răşină

nereacţionată şi catalizator existente pe material;

 uscare finală.
 2.5.5. IGNIFUGAREA

• Scopul operaţiei de ignifugare este de a conferi

materialului proprietatea de a stopa propagarea
flăcării prin material și de a împiedica arderea.
 •Una din caracteristicile negative ale majorităţii
produselor textile este acela că ele ard uşor în aer,
cu degajare de căldură.

•Se estimează, că în jur de 60% din toate

incendiile casnice pornesc de la materialele textile.
 • Mecanismul procesului de ardere a polimerilor
poate fi ilustrat schematic ca o reacţie chimică
circulară:

• Polimer textil + Sursă de aprindere + Căldură →

Substanțe volatile (I)

• Volatilele inflamabile + O2 → Produşi de combustie

+ Căldură (II)
 •Pentru a fi declanşat procesul de ardere este
nevoie de existenţa unei surse de aprindere, iar
pentru a fi continuat îi este necesar oxigenul.
• Produsele volatile inflamabile sunt doar o parte
din gazele care apar la descompunerea termică
(reacţia I, numită piroliza) polimerilor, alta fiind
formată din cele neinflamabile, dar putând avea un
potenţial toxic foarte mare.
• La arderea fibrelor celulozice, se degajă acid
formic şi acetic, care constituie cauza deceselor în
incendii cu materiale textile
• Necesitatea existenţei oxigenului pentru
propagarea flăcării, a permis punerea la punct a
unei metode de determinare a cantităţii minime de
oxigen, necesare arderii polimerului, numită
Indicele Limitativ de Oxigen (LOI - Limiting
Oxygen Index).
 •În principiu, metoda, adoptată în 1966 pentru
studiul polimerilor şi a ţesăturilor, foloseşte o
cameră de ardere în care este un amestec de oxigen
cu azot, în proporţii diverse. Materialul polimeric
este aprins la capătul inferior şi se determină
concentraţia minimă de oxigen necesară întreţinerii
arderii.
• Valorile LOI arată, de fapt, care din materiale poate
arde în aer, ştiind că în compoziţia atmosferei,
oxigenul este în concentraţie de 20…22%.
• Arsurile produse de foc sunt de trei tipuri, respectiv:

• - arsură de gradul I: sunt arsurile de pînă la 80 µm

adâncime în epidermă,

• - arsură de gradul II: arsurile în care este arsă toată

epiderma şi o parte a dermei,

• - arsură de gradul III: arsurile în care este arsă toată

epiderma, derma şi este atacat şi ţesutul subcutanat.
• Căldurile de combustie permit calcularea tipului de
arsură care poate fi produs de materialul textil
respectiv, ştiind că pentru a produce o arsură de
gradul II este necesară o căldură de 2…4 cal/cm2,
la un flux caloric de 0,25…0,75 cal/cm2 s.
 • Ignifugarea produselor celulozice pleacă de la
cunoaşterea faptului că, la încălzire, în jur de 250 0C,
celuloza se descompune într-o serie de produse
inflamabile, din care major este levoglucosan.

• Levoglucosanul este un combustibil excelent, care

arde uşor până la descompunerea lui în CO2 şi apă,
astfel că nu vor rezulta produşi inflamabili.
• Pe baza acestei observaţii, s-au realizat
tratamentele de ignifugare ale bumbacului, folosind
săruri care la temperatură normală nu afectează
proprietăţile fibrei, iar la temperaturi apropiate de
2500C (la care începe celuloza să se descompună)
se descompun cu punerea în libertate a unui acid
Lewis.
 •Un exemplu este fosfatul de amoniu, care se
descompune punând în libertate acidul fosforic:

(NH4)3PO4 → 3NH3 + H3PO4

•Acidul fosforic este acid Lewis care catalizează

deshidratarea celulozei, suprimând formarea de
produşi volatili inflamabili.
 Realizarea tehnologică

•Pentru ignifugarea bumbacului se folosesc două

tratamente:

•- PROBAN (al firmei Albright şi Wilson) şi

•- PYROVATEX (Ciba).
 PROCESUL PROBAN

•Foloseşte clorura de tetrakis hidroximetil

fosfoniu (THPC), care întâi reacţionează cu ureea,
după care produsul rezultat este transferat pe
bumbac prin fulardare şi uscare.
 Etapele procesului sunt:

- fulardarea materialului cu PROBAN CC,

- uscarea la o umiditate reziduală de 12%,

- reacţionare cu amoniac,

- oxidare cu apă oxigenată,

- spălare,

- uscarea şi emolierea materialului,

 • PROBAN CC formează un polimer insolubil în
interstiţiile firului de bumbac.

• Nu există nici o legătură între polimerul respectiv

şi celuloză, polimerul fiind reţinut mai degrabă
mecanic pe suprafaţa bumbacului.

• Din acest motiv, materialele tratate cu PROBAN

au un tuşeu aspru şi este necesară emolierea finală.
 PROCESUL PYROVATEX

•Este legat de răşinile folosite la tratamentul de

neşifonabilizare, aplicându-se împreună cu acestea,
pentru a se lega chimic de celuloză.
 Etapele procesului sunt:

•- fulardare cu PYROVATEX, răşină reticulabilă

şi catalizator,

- uscare la 1200C,

- polimerizare la 1600C pentru 3 minute,

- spălare cu Na2CO3 diluat,

- spălare cu apă.
• Întrucât tratamentul se aplică odată cu răşinile de

neşifonabilizare, materialul va avea şi o stabilitate dimensională

foarte bună.

• Din păcate, toate aceste avantaje sunt compensate de

dezavantajele datorate folosirii răşinilor și anume scăderea

rezistenţelor fizico-mecanice (mai ales rezistenţa la sfâşiere) ale

materialelor.

• Cerinţa de tratare ignifugă a materialelor de bumbac, apare mai

ales la lenjeria de pat şi pijamale.

• Vă mulțumesc pentru atenție!