Curs PT Sem 1

Partea I – Procese din țesătorie
PARTEA I -
PROCESE DE
PREGĂTIRE A FIRELOR ÎN VEDEREA
ŢESERII
7
PREGĂTIREA FIRELOR ÎN VEDEREA ŢESERII
Ţesătoria reprezintă sectorul de prelucrare mecanică a materialelor textile în

care firele, constituind materia primă, sunt transformate în ţesătură crudă.
Prin fir simplu se înţelege un produs format torsionarea unei înşiruiri fibroase
sau prin reunirea şi torsionarea mai multor filamente continue.
Firele folosite în ţesătorie se pot clasifica după mai multe criterii:
a. După natura materiei prime:
 Fire din fibre naturale: bumbac, lână, in, cânepă, iută, azbest
 Fire din filamente naturale: mătase
 Fire chimice din polimeri naturali: viscoza, acetat, cupro, celofibră
polinozică
 Fire chimice din polimeri sintetici: fire poliamidice (relon, nylon, capron),
fire poliesterice (terom, tergal, trevira), fire poliacrilonitrilice (melana,
nitron, orlon)
 Fire din amestecuri de fibre în diferite proporţii în funcţie de componenţă şi
de destinaţie
b. După procedeul de filare:
 Fire de bumbac şi tip bumbac: se obţin pe utilaje specifice filaturii bumbac.
Se pot fila fire din 100% bumbac, fire din amestecuri de bumbac cu fibre chimice
(celofibră, poliester) sau fire din 100% fibre chimice scurte tip bumbac. Procedeul de
filare poate fi:
 pieptănat (se obţin fire pieptănate) - fire fine cu destinaţie
îmbrăcăminte (cămăşi, bluze, rochii de vară)
8
 cardat (se obţin fire cardate) - fire de fineţe medie cu destinaţie

ţesături de larg consum (lenjerie de pat, îmbrăcăminte de vară)
 vigonie - fire groase din materiale refolosibile cu destinaţie bătătură
 Fire de lână şi tip lână: se obţin pe utilaje specifice filaturii lână. Se pot fila
fire din 100% lână, fire din amestecuri de lână cu fibre chimice (celofibră,
poliacrilonitril, poliester) sau fire din 100% fibre chimice scurte tip lână. Procedeul de
filare poate fi:
 pieptănat (se obţin fire pieptănate) - fire fine, netede, uniforme cu
destinaţie îmbrăcăminte (rochii, costume pentru bărbaţi)
 cardat (se obţin fire cardate) - fire de fineţe medie şi groase,
neuniforme cu destinaţie ţesături pentru îmbrăcăminte exterioară
(sacouri, pardesiuri, paltoane) sau decoraţiuni interioare (covoare,
draperii, stofe de mobilă)
 semipieptănat
 Fire din fibre liberiene: se obţin pe utilaje specifice filaturii de liberiene. Se
pot fila fire din 100% in, 100% cânepă, sau fire din amestecuri de in cu fibre chimice
(celofibră, poliester). Procedeul de filare poate fi:
 Fire din fuior de in sau cânepă
 filate ud
 filate uscat
 Fire din câlţi de in sau cânepă
 filate ud
 filate uscat
 Fire de mătase şi tip mătase: se obţin prin tragerea filamentelor continue de
pe gogoşile de mătase. Se pot obţine:
 fire fine şi uniforme folosite pentru ţesături cu destinaţie
îmbrăcăminte sau ţesături tehnice (paraşute)
 fire cardate - filate din deşeuri de mătase (fire groase, neuniforme)
folosite pentru ţesături cu destinaţie îmbrăcăminte.
9
Fire tip mătase - sunt fire mono sau polifilamentare obţinute pe cale chimică din
polimeri naturali (viscoză, acetat, cupro) sau din polimeri chimici (PES, PNA)
În funcţie de destinaţie, ţesăturile se pot grupa:

 ţesături pentru cămăşi, pijamale, lenjerie: pânză nealbită, pânză albită, olandină,
inlet, aţică, stambă, finet, molton, indian, şifon, damasc, poplin, panama, crep, pichet,
creton, flanel, batist;
 ţesături pentru îmbrăcăminte de vară, haine de protecţie: şantung, diftină, barchet,
doc, catifea, cord, etamină, ecosez, marchizet, creton;
 ţesături pentru costume, pardesiuri, îmbrăcăminte de iarnă: gabardine, fresco,
ţesătură tercot pentru pardesiuri;
 ţesături pentru paltoane, pături, imitaţie de blană: ţesături groase din fire de lână şi
amestecuri de lână cu fibre sintetice, celofibră tip lână, vigonie
 ţesături decorative şi pentru tapiţerie: stofe de mobilă jacquard, rips, covoare tip
pluş
 ţesături pentru prosoape, halate de baie: ţesături buclate, prosoape buclate,
prosoape fagure
 ţesături pentru furnituri şi pentru pielărie: pânză pentru căptuşeli, pânză pentru feţe
de încălţăminte, pânză pentru carâmbi, canafas, satin pentru căptuşeli, ţesături roshar;
 ţesături pentru ambalaje: ţesături pentru saci, rucsacuri, prelate, foi de cort etc.
 ţesături tehnice: curele de transmisie ţesute, chingi ţesute, furtunuri, filtre, ţesături
pentru legătorie, benzi transportoare, suporturi pentru muşamale, suporturi pentru
linoleum, suporturi pentru înlocuitori de piele , pansamente, comprese etc.
În ţesătorie, procesele tehnologice de prelucrare a firelor în vederea obţinerii
ţesăturilor sunt împărţite în două categorii:
- pregătirea firelor de urzeală şi a firelor de bătătură;
- ţeserea propriu-zisă, adică încrucişarea firelor de urzeală provenite de pe
sulurile de urzeală cu firele de bătătură de pe canete sau bobine, pentru a forma o
ţesătură.
10
Etapele de prelucrare a firelor în vederea ţeserii pentru diferite tipuri de ţesături

sunt influenţate de mulţi factori: materia primă, formatul sub care vine firul în
ţesătorie, destinaţia ţesăturii.
In tabelul nr. 1 sunt prezentate câteva tipuri de procese tehnologice:
Tabel nr. 1
Ţesături din bumbac
Ţesături albe din fire U bobinare, urzire, încleiere, năvădire;
simple B bobinare, canetare.
Ţesături albe din fire U bobinare, dublare, răsucire, rebobinare, urzire,
răsucite încleiere, năvădire;
B bobinare, dublare, răsucire, rebobinare, canetare.
Ţesături colorate din U bobinare, urzire moale, vopsire, încleiere,
fire simple năvădire;
B bobinare moale, vopsire, rebobinare, canetare.
Ţesături colorate din U bobinare, dublare, răsucire, rebobinare urzire
fire răsucite moale, vopsire, încleiere, năvădire;
B bobinare, dublare, răsucire, bobinare moale,
vopsire, rebobinare, canetare.
Ţesături in carouri U bobinare moale, vopsire, rebobinare, urzire,
încleiere, năvădire;
B bobinare moale, vopsire, rebobinare, canetare
Ţesături din lână
Ţesături din lână U bobinare, urzire, încleiere, năvădire;
cardată B bobinare, canetare,
Ţesături din lână U bobinare, dublare, răsucire, rebobinare urzire,
pieptănată năvădire;
B bobinare, dublare, răsucire, rebobinare, aburire,
canetare.
11
Ţesături din liberiene

Ţesături nevopsite U bobinare, urzire, încleiere, năvădire;
din fire simple B bobinare, canetare.
Ţesături nevopsite U bobinare, dublare, răsucire, rebobinare, urzire,
din fire răsucite încleiere, năvădire;
B bobinare, dublare, răsucire, rebobinare, canetare,
aburire.
Ţesături tip mătase
Ţesături din fire de U (sculuire), tratare cu emulsie, bobinare, urzire,
mătase naturală năvădire;
B tratare cu emulsie, bobinare, canetare
Ţesături din fire U bobinare, urzire, încleiere, năvădire;
filamentare din B bobinare, canetare
vâscoză
Ţesături din fire U răsucire, bobinare, urzire, năvădire;
sintetice B răsucire, bobinare, canetare.
Ultima operaţie de pregătire a firelor de urzeală este năvădirea, care poate fi

înlocuită prin lipirea sau înnodarea urzelilor direct pe maşina de ţesut.
La maşinile de ţesut fără suveică, bătătura se alimentează de pe bobine şi în
acest caz se elimină canetarea.
12
BOBINAREA
Bobinarea este operaţia tehnologică prin care firele sunt trecute de pe ţevi sau
sculuri pe bobine.
Scopul operaţiei de bobinare este:
 obţinerea bobinelor cu lungimi mari de fire care să asigure o funcţionare
îndelungată următoarelor maşini din fluxul tehnologic;
 curăţarea firelor de impurităţi aderent, nopeuri, îngroşări, scame şi alte
defecte de fir. Această operaţie se realizează cu ajutorul curăţitoarelor. dacă
impurităţile s-ar menţine pe fir, la operaţia de încleiere ele s-ar fixa mai puternic,
constituind zone de frecare şi agăţare faţă de organele de lucru ale maşinii de ţesut;
 îndepărtarea porţiunilor slabe din fir (noduri slabe, porţiuni subţiri sau
netensionate) care ar putea produce opriri frecvente ale utilajelor următoare de pe
fluxul tehnologic. La operaţia de bobinare, la ruperea unui fir se opreşte un singur fus,
pe când la operaţiile următoare se opreşte întreaga maşină (mii de fire) ;
 obţinerea bobinelor moi, cu densitate mică de înfăşurare, pentru vopsirea în
fir. La bobinele moi se utilizează tuburi din oţel inoxidabil, cu perforaţii;
 parafinarea firelor cu destinaţie tricotaje.
Pentru realizarea scopurilor propuse operaţia de bobinare trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
 menţinerea şi îmbunătăţirea caracteristicilor fizico-mecanice iniţiale ale firului;
 asigurarea unei tensiuni optime şi uniforme a firului în timpul operaţiei de
bobinare;
 asigurarea unei lungimi de fir pe bobină care să fie un multiplu al lungimii
urzelii;
13
 asigurarea unei înfăşurări care să permită desfăşurarea cu viteză mare în timpul

operaţiei de urzire sau canetare;
 asigurarea de noduri cât mai mici dar rezistente şi stabile;
 pierderi tehnologice mici şi randamente mari la maşinile de bobinat;
Principiul bobinării firelor rezultă din schema operaţiei de bobinare (fig. 1.1.).
Firul se desfăşoară pe ţeava 1, trece prin conducătorul de fir 2, şi ajunge la dispozitivul
de tensionare 3, care are rolul de a menţine tensiunea constantă în fire, de a asigura
densitatea de înfăşurare a firului pe bobină şi de a elimina porţiunile slabe din fir. Firul
trece apoi prin dispozitivul de curăţire 4, care are rolul de a elimina defectele de pe fir
(scame, noduri, impurităţi, porţiuni mai groase, capete de fir), apoi este condus pe sub
bara 5 şi ajunge la conducătorul de fir 6. Acest conducător poate fi un cursor, talere,
tambur tăiat, sau tambur şănţuit, având rolul de a asigura mişcarea de depunere a
10
7
9
8 6
5
3
4
2
Fig. 1.1.
14
firului pe bobina 7 sau pe mosor, pentru realizarea unei înfăşurări în cruce sau în
paralel. Bobina primeşte mişcarea de rotaţie de la axul 8 sau, de la tamburul tăiat sau
de la tamburul şănţuit. În cazul în care firul se prezintă sub formă de scul, sculul 9 este
aşezat pe vârtelniţa 10, frânată cu ajutorul unei greutăţi. Firul desfăşurat de pe
vârtelniţă este condus prin dispozitivul de curăţire prin conducătorul de fir şi apoi
înfăşurat pe bobină sau mosor. În acest caz nu este necesară trecerea prin dispozitivul
de tensionare, pentru că în acest caz tensionarea se realizează prin frânarea vârtelniţei.
La bobinare firul se înfăşoară sub formă de elice pe suporturi. Suporturile pot fi
cilindrice cu flanşe, tuburi cilindrice sau tronconice. Suporturile (fig. 1.2.) pot fi
confecţionate din lemn, carton presat, oţel inoxidabil sau mase plastice. Suporturile
trebuie prevăzute cu caneluri pentru a se evita alunecarea firelor.
Fig. 1.2.
Bobinele pot avea diferite forme, prezentate în figura 1.3.
a) b)
15
c) d)
e) f)
g) h)
Fig. 1.3.
16
a) bobină cilindrică
b) bobină cilindrică solară
c) bobină butelie (bobină cu flanşe de bază)
d) bobină cu două flanşe (mosor)
e) bobină tronconică cu baze drepte
f) bobină tronconică cu bază sferică
g) bobină cilindrică biconică
h) bobină tronconică tronconică
La bobinele cilindrice cu sau fără flanşe înfăşurarea firului se face în straturi
cilindrice de lungime constantă. La bobinele fără flanşe desfăşurarea firului se poate
face axial de pe bobina staţionară, existând pericolul ruperii firului la căderea spirelor
sub baza bobinei. La desfăşurarea firului de pe bobine cu flanşe este necesară rotirea
bobinei introducându-se în fir tensiuni mari şi variabile în timp.
La bobina butelie înfăşurarea firului se realizează în straturi cilindrico-conice cu
lungime descrescătoare spre vârf. Desfăşurarea se face axial prin plasarea unui
conducător de fir la o anumită distanţă, pe axul bobinei.
La bobina tronconică cu baze drepte înfăşurarea firului se face în straturi conice
cu lungime constantă. Forma conică a straturilor permite o desfăşurare axială uşoară,
de pe bobina staţionară.
La bobinele cilindrice biconice înfăşurarea firului se realizează în straturi
cilindrice cu lungime descrescătoare la ambele capete.
La bobinele tronconice biconice înfăşurarea firului se face în straturi conice cu
lungime descrescătoare la ambele capete. Aceste bobine se folosesc la fire sintetice
filamentare, care au un coeficient de frecare mic şi la care firele de la bază nu ar fi
stabile, ar aluneca deteriorând bobina.
Indiferent de forma pe care o are, pentru a realiza o bobină sau un mosor, este
necesară combinarea a două mişcări şi anume:
 o mişcare de rotaţie a bobinei sau mosorului;
 o mişcare de oscilare a firului.
17
Mişcarea de rotaţie este necesară pentru înfăşurarea spirelor iar cea de oscilare a
firului pentru repartizarea sa pe întreaga lungime a mosorului sau bobinei.
Formarea şi caracteristicile balonului de desfăşurare

Firul este tras axial de pe suprafaţa de desfăşurare. Capătul firului este rotit în
jurul unei axe apărând un balon de desfăşurare.
La desfăşurare, orice element al firului execută în acelaşi timp o mişcare de translaţie de-a lungul axei
sale, o mişcare de rotaţie în jurul ţevii şi o mişcare de rotaţie în jurul centrului de curbură. Ca rezultat al
mişcărilor compuse, firul capătă forma unei curbe variabile în spaţiu care, prin rotire în jurul ţevii, generează
baloane de diferite forme (fig. 1.4). Forma balonului este variabilă în raport cu poziţia de desprindere de pe
ţeavă, viteza de bobinare, tipul formatului de desfăşurare, distanţa de desfăşurare.
În timpul desfăşurării, firul alunecă mai întâi de-

a lungul suprafeţei de desfăşurare şi a suportului şi apoi
începe să se formeze balonul.
Lungimea de fir în mişcare pe format determină
unghiul de cuprindere la desfăşurare ψ, care este
variabil în funcţie de poziţia de desprindere de pe ţeavă.
Acest unghi este minim la vârf şi maxim la
Fig. 1.4. desfăşurarea piciorului ţevii.
A=B A
A B B
B
a) b) c)
Fig. 1.5
La vârf punctul de desprindere A trece direct în balon (fig. 1.5.a), fără a aluneca
pe suprafaţa de desfăşurare (A coincide cu B). Pe măsură ce ţeava se goleşte, punctul
18
de desprindere alunecă mai întâi pe suprafaţa de desfăşurare după traiectoria AB care

subîntinde un unghi la centru din ce în ce mai mare pe măsura apropierii de piciorul
ţevii (fig.1.5. b).
Numărul buclelor din balon este variabil funcţie de poziţia de desprindere (fig.
1.6.). Forma şi numărul buclelor sunt direct influenţate de tensiunea firului, adică de
condiţiile de desfăşurare. Baloanele multiple sunt generate când tensiunea în fir este
mică. La tensiune mare apare balonul simplu. Cum firul se autoroteşte, rezultă că
punctul de desprindere, având tensiune mare, poate imprima întregului fir aceeaşi
viteză unghiulară.
h1
H
h2
H
Fig. 1.6.
19
Elemente comune maşinilor de bobinat
Maşinile de bobinat au o serie de dispozitive comune din punct de vedere al

rolului lor, deosebindu-se prin construcţie şi prin formă:
 dispozitive suport pentru formatele de alimentare
 dispozitive de conducere a firului şi limitatori de balon
 dispozitive de control-curăţire
 dispozitive de tensionare a firului
 mecanisme de înfăşurare
 dispozitive de oprire automată
a. Dispozitive suport pentru formatele de alimentare
Ca formate de alimentare a maşinilor de bobinat se folosesc: copsuri, sculuri
sau bobine.
Pentru copsuri se folosesc ca suport: tije conice sau cilindrice, tije conice cu arc
sau suporţi revolver pentru schimbarea automată a copsului.
Pentru sculuri se montează la partea superioară a maşinii vârtelniţe simple sau
extensibile pentru sculuri de diferite dimensiuni. La desfăşurarea firului de pe sculuri
apar tensiuni mari şi variabile în timp, din cauza vitezei unghiulare variabile în timp,
care este determinată de forma poligonală a vârtelniţei. Din această cauză bobinarea de
pe sculuri se face cu viteză mult mai mică decât bobinarea de pe copsuri.
b. Dispozitive de conducere a firului şi limitatori de balon
Dispozitivele de conducere servesc la conducerea corectă a firului pe maşina de
bobinat. Primul ochi de conducere a firului se montează pe direcţia axei tijei suport a
copsului.
Limitatorii de balon sunt dispozitive simple adaptate la maşinile de bobinat cu
viteze mari de funcţionare, pentru a împiedica formarea unui singur balon la
desfăşurarea firului de pe cops, deşi distanţa dintre vârful ţevii şi primul conducător de
fir este mare.
Există două tipuri de limitatori de balon:
20
- limitatori cu simplă acţiune, la care firul atinge o singură dată perturbatorul în

timpul unei rotaţii;
- limitatori cu dublă acţiune, la care firul atinge de mai multe ori perturbatorul
in timpul unei rotaţii;
Limitatorii de balon cu simplă acţiune pot fi de două feluri: cu sfere mici fixate
pe o tijă (fig. 1.7. a), montată deasupra ţevilor sau cu jet de aer (fig. 1.7. b).
Limitatorul de balon cu dublă acţiune (fig. 1.7. c) este format dintr-un tub 1 cu
patru laturi prevăzut cu o deschidere 2 pentru introducerea firului. Acesta prezintă
avantajul că acţionează pe o lungime mai mare a balonului şi produce patru lovituri
asupra acestuia, datorită celor patru laturi ale tubului, în timpul unei singure rotaţii.
a. b. c.
Fig. 1.7.
c. Dispozitive de control-curăţire
Dispozitivele de control-curăţire au rolul de a efectua controlul pe lungimea
firului în vederea depistării şi eliminării zonelor cu defecte sau a impurităţilor aderente
şi a scamei. Curăţarea şi controlul firelor se realizează cu ajutorul unor dispozitive care
au rolul de a opri firul la apariţia unor zone cu îngroşări, cu cârcei, a nodurilor prea
mari şi de a îndepărta impurităţile aderente. Eliminarea defectelor se realizează fie prin
ruperea firului în dispozitivul de control-curăţire care declanşează oprirea automată a
fusului respectiv, fie prin tăierea automată a zonelor în care diametrul firului depăşeşte
21
limitele admise. Reglarea se face în aşa fel încât să permită trecerea porţiunilor de fir
care nu depăşesc 1,5...2,5 diametrul firului.
Montarea curăţitorului de fir se face de obicei după dispozitivul de tensionare a
firului. În zona de lucru a dispozitivului de curăţire firul are o poziţie orizontală apoi
trece printr-un conducător fix sau mobil, care poate comanda oprirea bobinei la
ruperea sau terminarea firului.
Dispozitivele de curăţire se împart în trei categorii: mecanice, electromecanice
şi electronice.
- dispozitivul de curăţire mecanic cu fantă fixă (fig. 1.8.a.) are o construcţie
simplă, fiind format dintr-o placă metalică 1, în care este practicată fanta 2. Acest tip
de curăţitor este schimbător în funcţie de diametrul firului. Unele curăţitoare mecanice
au forma unui disc cu mai multe fante de mărimi diferite, putând fi rotit împreună cu
fanta corespunzătoare prin care trece firul.
- dispozitivul de curăţire mecanic cu fanta reglabilă (fig. 1.8.b.) este format
dintr-o placă fixă 1 şi placa mobilă 2 ce poate fi ridicată şi coborâtă cu ajutorul
şurubului 3, în vederea stabilirii distanţei necesare pentru curăţirea firului respectiv.
- dispozitivul de curăţire electromecanic (fig. 1.8.c.) este dotat cu un palpator
mecanic 1, foarte sensibil, care comandă un electromagnet al dispozitivului 2 de tăiat
firul 3. La acest dispozitiv, fanta se măreşte la apariţia porţiunilor groase ale firului şi
oscilarea plăcii peste limita fixată, comandând coborârea cuţitului şi tăierea firului. Se
asigură astfel un grad de curăţire de 100%, eliminând posibilitatea de scămoşare a
firului şi variaţiile de tensiune datorită frecărilor în fantă.
22
3 2 1
2
1 1
2
a. b. c.
Fig. 1.8.
- dispozitivul de curăţire electronic capacitiv acţionează prin variaţia
capacităţii unui condensator. Firul este trecut printre plăcile condensatorului, legat la
un circuit electronic de înaltă frecvenţă. Orice neuniformitate a firului provoacă o
variaţie a capacităţii condensatorului care, amplificată, acţionează asupra
electromagnetului cuţitului. Reacţia este instantanee, tăierea firului făcându-se la 1mm
de porţiunea îngroşată. Lungimea unui astfel de curăţitor este de 40 mm şi poate fi
adaptat la toate tipurile de maşini de bobinat.
- dispozitivul de curăţire fotoelectric a fost adaptat la maşinile de bobinat de
construcţie recentă, dar poate fi adaptat şi la maşinile de bobinat vechi. Funcţionarea
dispozitivului se bazează pe acţiunea unei celule fotoelectrice care măsoară diametrul
firului ce trece printr-un fascicul luminos dirijat spre celulă. Variaţiile diametrului
firului produc o variaţie a intensităţii luminii care, detectată de celula fotoelectrică,
acţionează în circuitul electronic, comandând punerea în funcţiune a cuţitului.
d. Dispozitive de tensionare a firului
Bobinarea firului trebuie să se facă sub o tensiune constantă pentru a asigura o
densitate de înfăşurare corespunzătoare pe mosor sau bobină şi, în acelaşi timp să se
producă ruperea firului în porţiunile slabe. Pentru a ajunge la tensiunea necesară, firul
23
este frânat prin diferite procedee. Valoarea tensiunii în dispozitivele de tensionare

trebuie să fie superioară celei la care sunt supuse firele la prelucrările ulterioare: urzire,
încleiere, canetare şi ţesere. Prin reglarea tensiunii se pot obţine bobine cu densitate
normală şi bobine cu densitate mică destinate vopsirii. Dispozitivele de tensionare
trebuie să fie uşor reglabile, să execute o tensionare cât mai constantă a firului în
timpul bobinării, să nu scămoşeze sau să degradeze firele.
Dispozitivele de tensionare cel mai des întâlnite sunt:
- dispozitive de tensionare cu talere şi greutăţi;
- dispozitive de tensionare cu talere şi arc;
- dispozitive de tensionare cu role fixe şi role mobile;
- dispozitive de tensionare cu grătare;
- Dispozitivul de tensionare cu talere şi greutăţi (fig. 1.9.a.) este format dintr-o
tijă metalică 1, pe care sunt aşezate discurile 2, ce apasă asupra firului 3 care trece prin
talerele 4; discurile de rezervă 5 sunt aşezate în partea dreaptă şi rămân pe corpul
dispozitivului.
- Dispozitivul de tensionare cu arcuri (fig. 1.9.b.) este format din talerele 1
printre care trece firul 2, cele două talere sunt presate cu arcul elicoidal 3 aşezat pe
axul 4. Reglarea tensiunii se realizează prin modificarea poziţiei piuliţei 5.
- Dispozitivul de tensionare cu role fixe şi role mobile (fig. 1.9. c.) la care
tensiunea in fir ia naştere datorită frecării acestuia la trecerea peste rolele fixe de pe
suportul 1 şi rolele mobile de pe suportul 2. Reglarea tensiunii se face prin deplasarea
suportului 2 sub acţiunea greutăţii 3, care poate fi situată în diferite poziţii.
- Dispozitivul de frânare cu grătare (fig. 1.9.d.) folosit pentru fire de mătase,
este format din două grătare, unul fix 1 şi unul mobil 2, montate paralel. Firul trece
printre grătarul fix şi cel mobil. Cu ajutorul greutăţii 4, grătarul mobil 2 poate realiza o
tensionare mai mare sau mai mică a firului. Greutatea 3, formată din mai multe
rondele, se stabileşte în funcţie de tensiunea cu care urmează să se bobineze firul.
24
2 1
1
4
2 4
3 5
3 5
1
2
1 3
2
a. b.
c. d.
Fig. 1.9.
e. Dispozitive de oprire automată

Oprirea automată, individuală a fuselor este necesară în cazul următoarelor
situaţii: ruperea firului, terminarea firului de pe formatul de alimentare, atingerea
dimensiunilor prestabilite ale formatului.
25
Elementele de structură ale înfăşurării firului
Prin combinarea celor două mişcări (de rotaţie a bobinei şi de oscilaţie a

firului), firul se depune pe bobină sub un anumit unghi de înclinare al spirelor (fig.
h
A B 2α
πD
α
1.10.).
Fig. 1.10.
 Unghiul de înclinare al spirelor α este unghiul format de planul tangent la

spiră, într-un punct oarecare al acesteia şi planul perpendicular pe axa formatului.
 Unghiul de încrucişare este dublul unghiului α şi se formează între
tangentele la cele două spire în punctul de încrucişare.
 Pasul spirelor h reprezintă distanţa dintre două puncte succesive ale aceleaşi
spire, măsurată pe generatoarea formatului
Dacă se desfăşoară în plan o spiră de pe bobină, se poate considera triunghiul
ABC în care BC este lungimea de fir din spiră, AB este pasul spirei, h, şi AC este
desfăşurata circumferinţei bobinei, de rază R.
26
Dacă se înmulţeşte atât numitorul cât şi numărătorul cu numărul de rotaţii ale

bobinei nb, se obţine:
unde: - v2 - viteza firului în mişcarea sa de oscilaţie;

- v1 - viteza periferică a bobinei.
Valorile v1 şi v2 se obţin din schema cinematică a maşinii, cu această relaţie se
poate calcula uşor valoarea unghiului α.
În funcţie de mărimea unghiului α, înfăşurarea se poate clasifica astfel:
- înfăşurare paralelă, dacă α < 50
- înfăşurare în cruce, dacă α > 50
Ştiind că unghiul α depinde de raportul dintre cele două viteze, dacă viteza
periferică a bobinei se păstrează constantă şi se micşorează viteza de oscilare a firului,
se obţine o înfăşurare paralelă; în acest caz pasul h este foarte mic şi spirele se depun
aproape paralele. Dacă se măreşte viteza de oscilare a firului, se obţine o înfăşurare în
cruce, la această înfăşurare pasul este mai mare, iar spirele din straturile vecine se
încrucişează sub un unghi de încrucişare 2α, cuprins între 10 şi 450.
Numărul de spire dintr-un strat Ns, depinde de pasul spirelor, h şi de lungimea
L a bobinei şi se determină cu relaţia:
Desimea spirelor ns reprezintă numărul de spire pe unitatea de lungime a

stratului. Se determină cu relaţia:
Spirele depuse la deplasarea într-un sens al firului formează un strat.

Desimea straturilor, N reprezintă numărul de straturi necesar pentru ca raza
înfăşurării să crească cu o unitate.
27
Spirele din straturi succesive cu acelaşi sens de depunere au o anumită distanţă

între ele, rezultată în timpul înfăşurarea pe suprafaţa formatului. Distanţa dintre
spirele cu acelaşi sens de depunere se determină prin unghiul de deplasare al punctelor
de întoarcere succesive.
Considerăm o secţiune printr-o bobină, fig. 1.11.
A
O
B
Fig. 1.11.
Când firul ajunge în punctul A, se întoarce şi începe depunerea unui alt strat.
La a doua revenire la aceeaşi extremitate a bobinei, firul ajunge în punctul B după
care se întoarce şi începe depunerea următorului strat. Între razele care unesc punctele
A şi B cu centrul O a secţiunii bobinei se formează un unghi la centru Ψ, numit unghi
de deplasare al punctelor de întoarcere. Acest unghi se calculează cu relaţia:
Ψ = 2 π (nb1 - nb1*)
unde:
- nb1 - numărul de rotaţii făcute de bobină în timpul unui ciclu de înfăşurare (o
oscilaţie completă a firului);
- nb1* - partea întreagă a lui nb1.
În funcţie de variaţia unghiului de deplasare al punctelor de întoarcere Ψ, putem
deosebi două tipuri de bobinări:
 bobinare în cruce neuniformă, unde unghiul Ψ variază continuu în timpul
înfăşurării
 bobinare în cruce de precizie, unde unghiul Ψ este constant indiferent de
raza bobinei.
28
Densitatea de înfăşurare
Densitatea de înfăşurare, ρ, reprezintă raportul dintre masa şi volumul bobinei.
Valoarea densităţii de înfăşurare depinde de tipul înfăşurării, tensiunea în fir,
masa specifică a firului şi structura sa.
Pentru calculul densităţii de înfăşurare trebuie cunoscuţi parametrii bobinei:
 dimensiunile bobinei;
 unghiul de înclinare al spirelor α;
 conicitatea bobinei, sin ;
 numărul de spire dintr-un strat, Ns;
 desimea spirelor, ns;
 desimea straturilor, n;
 coeficientul de acoperire superficial, Ks;
 coeficientul de acoperire volumetric, Kv;
Pentru calculul densităţii de înfăşurare se consideră o secţiune printr-o bobină

din care se separă un element de suprafaţă de grosime ΔR, fig. 1.12.
ΔR
Fig. 1.12.
unde:
- ΔSf - suprafaţa ocupată de spire în elementul considerat;
- ΔS - suprafaţa totală a elementului separat;
29
- ΔVf - volumul ocupat de fire în elementul detaşat,

- ΔV - volumul elementului detaşat.
Suprafeţele ΔSf şi ΔS se calculează cu relaţiile:
ΔS = L ΔR cos
Suprafaţa ocupată de fire din elementul de suprafaţă detaşat este produsul dintre
suprafaţa unei secţiuni şi numărul de secţiuni din element. Spirele nu sunt
perpendiculare pe suprafaţa secţiunii, din cauza unghiului de înfăşurare, deci secţiunea
nu va fi un cerc ci o elipsa de axe D şi D/cos α.
Din formula fundamentală: Tt = 1000 A ρf
Această relaţie reprezintă coeficientul de umplere, coeficient ce arată în ce

măsură este ocupată o suprafaţă cu fir.
Coeficientul de umplere volumetric este dat de raportul dintre volumul ocupat

de fir şi volumul total al elementului detaşat.
Pe de altă parte,
Deci, ρ = ρf KV = ρf KS
30
Relaţia obţinută este valabilă pentru bobine tronconice cu înfăşurare în cruce,

dar se poate particulariza:
 pentru bobine cilindrice cu înfăşurare în cruce:
 = 0,
 pentru bobine cu înfăşurare paralelă:

α  0,
=0,
Porozitatea înfăşurării reprezintă raportul dintre volumul aerului din corpul

bobinei şi volumul total al bobinei. Porozitatea bobinei este importantă la bobinarea
moale, pentru vopsire.
Înfăşurarea paralelă
Înfăşurarea paralelă se realizează cu ajutorul unor mecanisme la care viteza

firului în mişcarea sa alternativă de-a lungul generatoarei bobinei este mică, ceea ce
conduce la unghiuri foarte mici de înclinare a spirelor.
Alimentarea firului se realizează de pe sculurile 1, iar înfăşurarea se realizează
pe mosoarele cu flanşe 3, pentru a evita căderea spirelor de margine (fig. 1.13.).
Mişcarea de rotaţie a mosoarelor se transmite prin fricţiune sau prin rotaţia directă a
axului mosorului. În primul caz se asigură viteza constantă, indiferent de raza
31
înfăşurării; în al doilea caz, viteza periferică creşte cu creşterea razei, apărând tensiuni
la creşterea razei.
Fig. 1.13.
1
În funcţie de viteza cursorului 2, apar două situaţii, prezentate în figura 1.14:

a. b.
Fig. 1.14.
- bobinare paralelă strânsă (fig.1.14. a);

- bobinare paralelă desfăcută (fig. 1.14.b).
a)
b)
Pentru a se obţine înfăşurare paralelă strânsă, la schimbarea fineţii firului se

schimbă şi viteza cursorului v2 (prin schimbarea raportului de transmisie).
32
În cazul a) mosorul este întotdeauna cilindric.

În cazul b) mosoarele pot fi cilindrice sau bombate (cu rază variabilă).
În cazul a) desimea spirelor este constantă în raport cu raza mosorului, dar variabilă în
raport cu diametrul firului.
În cazul b) desimea spirelor este:
Densitatea de înfăşurare:
Bobinarea cu înfăşurare în cruce neuniformă
Bobinele cu înfăşurare în cruce se obţin după aceleaşi principii ca cele cu

înfăşurare paralelă. Viteza firului este mult mai mare, rezultând o încrucişare a
spirelor. Datorită unghiului mare de încrucişare, spirele sunt stabile pe suport,
marginile nu mai cad, suporţii au formă cilindrică sau conică, nu necesită flanşe.
Poziţia spirelor depuse în straturi succesive cu acelaşi sens de depunere depinde
de raportul dintre viteza de rotaţie a bobinei şi viteza de oscilare a firului, apreciindu-
se prin unghiul de deplasare al punctelor de întoarcere. La bobinarea neuniformă, acest
33
unghi este variabil, astfel distanţa dintre spirele paralele din straturi succesive cu
acelaşi sens de depunere este diferită de zero.
Înfăşurarea este folosită la toate firele filate.
Înfăşurarea se realizează prin îmbinarea mişcării de rotaţie a bobinei cu
mişcarea de oscilaţie a firului. În funcţie de modul de realizare a acestor mişcări se
întâlnesc mai multe mecanisme:
 mecanisme la care rotirea bobinei şi oscilaţia firului sunt realizate de organe
diferite;
 mecanisme la care rotirea bobinei şi oscilaţia firului sunt realizate de acelaşi
organ.
Caracteristicile structurale ale bobinelor cu înfăşurare în cruce neuniformă
1. Unghiul de înclinare al spirelor
unde:
- v1- viteza periferică a bobinei;
- v2- viteza firului;
- nT- turaţia tamburului;
- L- lungimea bobinei;
- hT- pasul canalului;
- DT- diametrul tamburului.
Aceste bobine se numesc bobine cu unghi de încrucişare constant.
Unghiul de încrucişare se alege în funcţie de destinaţia bobinelor:
α = 15÷270; 2α = 30÷540
2. Pasul spirelor
34
Pe măsură ce creşte raza de înfăşurare are loc o creştere liniară a pasului

spirelor.
3. Desimea spirelor
Numărul de spire în strat şi desimea spirelor sunt variabile în raport de
înfăşurare. Se constată o variaţie hiperbolică a numărului de spire în strat şi a desimii
spirelor pe măsură ce creşte diametrul.
4. Unghiul de deplasare a punctului de întoarcere şi distanţa între spire alăturate
unde:
- Ns- numărul de spire în strat;
- A*- partea întreagă a lui
Între începutul şi sfârşitul unei bobine, timp în care diametrul D variază între D o
şi Df, expresia
are câteva valori între A1*, A2*, A3*….
35
Pentru D D0 ÷ D1 →A = A1*
D D1 ÷ D2 →A = A2*
Pentru fiecare interval, ψ variază hiperbolic în raport cu Db.
Punctul de întoarcere variază hiperbolic, trecând de mai multe ori prin valoarea
zero.
Când ψ ≠ 0, spiralele se suprapun.
Suprapunându-se punctele de întoarcere, se obţine o bandă, o îngroşare care
este un defect. Acest lucru se obţine în D1, D2, etc.
Acelaşi efect se obţine şi când ψ = .
Acelaşi efect se obţine şi când ψ = * 2, 3, ./2, dar cu efect mai puţin
pronunţat.
După ce se depăşeşte valoarea D b1, Db2… bobina este uniformă. Dar defectul
există deşi este ascuns. Pentru a elimina defectul de benzi, maşinile sunt dotate cu
mecanisme care produc perturbaţii ale turaţiei bobinei, se perturbă legea de variaţie a
lui ψ, deci tg α. Astfel se obţine o bobinare în cruce neuniformă.
Densitatea bobinelor cu înfăşurare în cruce neuniformă şi înfăşurare
diferenţială:
Desimea straturilor:
Grosimea straturilor:
Dacă α variază, ρ variază.
36
Dacă α = 0, ρ tinde către infinit.

Capetele bobinelor au densitate mult mai mare decât centrul bobinei.
Bobina va presa mai puternic pe tambur la extremităţi. Pentru a elimina variaţia
densităţii se recurge la înfăşurarea diferenţială, adică la presarea punctului de
întoarcere pe o anumită distanţă, micşorarea densităţii bobinei la capete, rezultând o
uniformizarea a densităţii de-a lungul generatoarei.
Prin suprapunerea rotaţiei tamburului cu mişcarea de translaţie rezultă o
înfăşurare diferenţială. Ca urmare a mişcării axiale a tamburului, punctele de
întoarcere nu se mai depun pe acelaşi cerc ci pe două curbe. În consecinţă, densitatea
extremităţilor scade, iar stabilitatea straturilor la desfăşurare se măreşte.
Bobinarea de precizie
Acest tip de bobinare este utilizat la bobinarea firelor chimice şi a celor de

mătase, precum şi la aţa de cusut. La aceste fire nu este posibilă antrenarea bobinei
prin fricţiune deoarece firele se scămoşează uşor şi se rup. Acest mod de bobinare se
caracterizează prin repartizarea uniformă a spirelor pe bobină.
La acest tip de bobinare raportul dintre turaţia bobinei şi frecvenţa de oscilare a
firului este constant, astfel că aşezarea spirelor se face uniform. Structura înfăşurării
este diferită de cea a bobinelor cu înfăşurare în cruce datorită principiului de obţinere
şi a formei bobinei: tronconice, tronconice-biconice, cilindrice, cilindrice-biconice.
Forma cilindrică se foloseşte la bobinarea firelor cu densitate redusă, destinate
vopsirii, iar forma tronconică-biconică la bobinarea firelor prelucrate pe maşini de
urzit, canetat, etc.
Caracteristicile înfăşurării la bobinarea de precizie
37
1. Înclinarea spirelor
Dacă L = constant (bobine cilindrice), atunci:
Dacă R = 0, atunci α = arctg ∞ deci

Coeficientul unghiular al tangentei la curba de variaţie a unghiului α se poate
caracteriza cu ajutorul derivatei în raport cu raza.
C > 0 şi R > 0, deci are semn negativ, iar funcţia este descrescătoare.
Panta asimptotei la curbă:
L = mR + n, de unde rezultă:
Panta asimptotei este zero, de unde rezultă că asimptota este axa absciselor.
După R1 – spiralele alunecă, rezultă Rmax < R1.
La bobinele biconice, α are o scădere mai accentuată, L ≠ cst.
38
Variaţia unghiului de înclinare α arată că bobinele nu pot avea diametre oricât

de mari. Diametrul bobinei cilindrice şi tronconice este mai mare decât la bobinele
biconice.
2. Numărul de spire în strat, pasul şi desimea spirelor
Dacă L este constant, rezultă că şi Ns este constant. h este constant la bobinele

cilindrice sau tronconice.
La bobinele biconice:
Dacă L este constant, atunci şi ns este constant.

Dacă L = C1 – C2 R, atunci
Pentru:
3. Lungimea spirelor din straturi diferite
Când R = 0, rezultă că λ = h.
39
λ = mR + n – asimptotă.
Asimptota: α = 2 R
Pentru o exploatare corectă se recomandă o variaţie a lui λ proporţională cu R,
adică să se lucreze cu Ro, nu cu Ro’.
40
DUBLAREA ŞI RĂSUCIREA FIRELOR
Dublarea
Prin dublare se înţelege operaţia prin care un număr de două sau mai multe fire
se înfăşoară deodată pe o bobină sau un mosor. Condiţia care se impune este ca firele
care se reunesc să fie identic tensionate.
Prin dublare firele sunt pregătite în vederea răsucirii lor. Operaţia de dublare
poate fi eliminată dar, în acest caz se obţin fire răsucite de calitate inferioară din cauza
tensionării diferite a firelor care se răsucesc.
Maşinile de dublat sunt asemănătoare cu maşinile de bobinat, de care se
deosebesc doar prin aceea că la fiecare cap de dublare există atâtea fuse pentru ţevi
câte sunt necesare pentru dublarea mai multor fire. De asemenea pentru fiecare fir
component există un dispozitiv de tensionare şi câte un dispozitiv de control care va
opri maşina în cazul ruperii unui fir component sau la terminarea acestuia de pe ţeava
de alimentare.
La noi în ţară se construiesc maşini de dublat tip D la Imatex Tg. Mureş care
sunt destinate prelucrării firelor din bumbac, lână, celofibră, pure sau în amestec cu
fibre chimice. Viteza de bobinare la aceste maşini este de 250...1150 m/ min.
La această maşină se execută bobine cilindrice sau tronconice, cu înfăşurarea
firului în cruce.
Mişcările necesare formării bobinelor cu dispunere în cruce sunt imprimate de
mişcările tamburului şi ridicarea periodică a bobinei de pe tambur. Tamburul
antrenează prin fricţiune bobina în mişcare de înfăşurare, iar canalul spiral dintre
tambure, conduce depunerea în cruce a firului. Tamburul, în timpul rotaţiei execută o
mişcare oscilatorie axială prin care se îmbunătăţesc condiţiile de dublare. Periodic,
41
bobinele sunt ridicate de pe tamburi în vederea unei frânări uşoare, pentru a evita
depunerea firului unul peste celălalt.
Răsucirea
Răsucirea este operaţia prin care se aplică firelor dublate un număr de torsiuni
(răsucituri) pe unitatea de lungime .
Prin răsucire se urmăreşte:
 mărirea sarcinii de rupere a firelor pentru a putea suporta solicitările la
care vor fi supuse în timpul prelucrării, precum şi în timpul folosirii lor;
 creşterea uniformităţii firului în grosime, ceea ce permite obţinerea unor
produse calitativ superioare;
 obţinerea firelor de efect pentru mărirea sortimentului de ţesături şi
pentru obţinerea unui tuşeu special al acestora.
Uneori se reunesc mai multe fire răsucite şi se face o a doua răsucire rezultând
un fir cablat. .Firele cablate se folosesc în special ca fire tehnice şi sunt realizate din
fibre chimice sau liberiene.
Firele răsucite se împart în:
 fire răsucite obişnuite
 fire răsucite de efect
Firele răsucite obişnuite sunt alcătuite din fire simple identice din toate punctele
de vedere (materie primă, fineţe, torsiune, rezistenţă, alungire, masă, etc). Firele la care
doar una din aceste caracteristici diferă se numesc fire de efect.
În general, firele prin răsucire suferă o scurtare care poate varia între 1 şi 18 %.
Valoarea scurtării depinde de fineţea firelor, numărul firelor componente şi mărimea
torsiunii. Cu cât firele sunt mai groase şi torsiunea este mai mare, cu atât şi scurtarea
este mai mare.
42
unde: - l1 - lungimea firului dublat

- l2 - lungimea firului răsucit
- s - scurtarea, [%]
unde:
- cs - coeficient de scurtare
Fineţea firelor răsucite

Dacă notăm:
- Nm - fineţea firului răsucit
- Nmi - fineţea firelor simple din care este format firul răsucit
- M - masa firului răsucit
- L - lungimea firului răsucit
- Mi - masa firelor simple
- Li - lungimea firelor simple,
- D - dublajul
atunci:
. . .
Adică:
. . .
43
În procesul de răsucire nu există pierdere de masă, deci:

M = M1 + M2 + .... + MD
Împărţim prin L:
Răsucirea firelor se poate face în sensul S sau Z. Sensul de răsucire se alege în

sens contrar sensului torsiunii firului la filare, în acest caz, firul este moale, nu face
cârcei şi componentele se disting greu (SZ şi ZS). Când sensul de răsucire
coincide cu sensul torsiunii firelor simple se obţine un fir aspru, cu cârcei, iar
componentele se disting bine (SS şi ZZ).
Alegerea sensului de răsucire se stabileşte funcţie de aspectul produsului finit.
Prin răsucire, rezistenţa firelor filate creşte până la o valoare maximă care se
atinge pentru un coeficient de torsiune critic, αcr. Valoarea critică depinde de sensul de
răsucire al firului răsucit faţă de sensul de torsionare, la filare (fig. 1.15)
La creşterea torsiunii, creşte rezistenţa firului răsucit prin creşterea numărului
de fibre fixate în firul simplu. De asemenea, firul răsucit devine mai compact iar
ruperea apare în secţiunea cea mai slabă a întregului ansamblu şi nu acolo unde
rezistenţa unui fir este mai mică. La atingerea unui anumit coeficient de torsiune α cr,,
rezistenţa devine maximă iar la depăşirea coeficientului critic, rezistenţa începe să
scadă deoarece creşte influenţa unghiului de răsucire  (P = P0 D cos ).
Se observă că: αcr 1 > αcr 2 şi Pmax 1 > Pmax 2
44
P
P1 max
P2 max
SS sau ZZ αcr 2 O αcr 1 SZ sau ZS

Fig. 1.15
Prin răsucire, în elementele componente ale firului răsucit apar tensiuni interne
care duc la apariţia cârceilor. Pentru a se realiza un fir stabil şi echilibrat trebuie să i se
dea un număr de răsucituri care să echilibreze forţele elastice interne din fiecare fir
component. Se poate obţine o stabilitate totală numai la firele dublu răsucite: ZZS sau
SSZ. Pentru stabilizarea firelor răsucite se utilizează operaţii tehnologice suplimentare:
aburire, tratare cu curenţi de înaltă frecventă etc.
Operaţia de răsucire a firelor se realizează cu ajutorul maşinilor de răsucit.
Acestea sunt de diferite tipuri constructive: maşini de răsucit cu inele, maşinile de
răsucit cu două sau trei etaje, maşini de răsucit cu dublă torsiune.
Indiferent de tipul constructiv, maşinile de răsucit sunt formate din:
- rastele pentru aşezarea formatelor de alimentare;
- dispozitive de debitare;
- dispozitive de torsionare şi de înfăşurare a firului răsucit.
Maşina de răsucit cu inele

La această maşină, (fig. 1.16.) firele, simple sau dublate, care urmează a fi
răsucite, sunt aduse sub formă de ţevi sau bobine şi aşezate în rastelul 1, format dintr-
un suport pe care sunt montate o serie de fuse pentru susţinerea ţevilor sau a bobinelor.
Firul se desfăşoară de pe bobină sau ţeavă, trece peste o stinghie de lemn, învelită cu
postav sau cu ţesătură pluşată, sau peste o vergea metalică 2, care asigură firelor o
tensiune aproape egală. Apoi firul ajunge la mecanismul de debitare 3, format dintr-o
45
pereche de cilindrii netezi. Cei inferiori, confecţionaţi din oţel, cuprind toată lungimea
şi sunt montaţi pe lagăre de alunecare, primind mişcarea de la motor. Cilindrii
1
4
5 3
6
7
8
9
12 13
11
10
Fig. 1.16
superiori au lungimea mică, corespunzătoare cu numărul de fuse şi se rotesc

prin fricţiune. Asigurarea contactului între cei doi cilindrii se face prin masa cilindrului
superior.
După ce a trecut prin cilindrii debitori, firul trece peste barele de conducere de
sticlă 4, prin conducătorul de fir 5, pe sub cursorul 6, fixat pe inelul 7 de pe banca
inelelor 8, şi se înfăşoară pe ţeava 9 de pe fusul 10. Fusul este antrenat de nuca 11, prin
intermediul curelei 12 de la tamburul 13. Pe banca inelelor 8 sunt montate plăci sau
inele separatoare antibalon care previn atingerea a două baloane vecine; aceasta ar
46
duce le ruperea unuia dintre fire şi înfăşurarea lui pe ţeava vecină. Răsucirea se
produce în zona cuprinsă între cursorul 6 şi conducătorul de fir 5.
Numărul de răsucituri pe unitatea de lungime a firului depinde de numărul de
rotaţii a fusului şi viteza cu care este alimentat firul spre ansamblul de răsucire.
Torsiunea T în răsucituri/m se calculează cu relaţia:
unde: - nf - numărul de rotaţii ale fuselor, [rot/min];

- vinf - viteza de desfăşurare a firului, [m/min].
Dar,
unde: - vd - viteza de debitare, [m/min];

- s - scurtarea firului prin răsucire, [%].
Pentru ca firul să poată fi înfăşurat, ţeava aşezată pe fus se roteşte, în timp ce
cursorul antrenat în mişcare de fir pe inel rămâne în urma ţevii.
Această rămânere în urmă se datorează frecării cursorului de inel; astfel se
produce înfăşurarea firului pe ţeavă.
În mod curent, firele se înfăşoară pe ţeavă sub formă conică, (fig. 1.17.)
a
Fig. 1.17.
obţinându-se o ţeavă cu baza a, partea cilindrică b şi vârful conic c.
47
O astfel de ţeavă este compusă dintr-o succesiune de straturi înfăşurate unul

peste celălalt, fiecare strat următor fiind deplasat mai sus faţă de cel precedent cu o
lungime aproximativ egală cu grosimea unui fir.
Forma de înfăşurare a firului pe ţeavă este determinată de variaţia vitezei băncii
inelelor şi de înălţimea de ridicare a acesteia.
Mişcarea de ridicare a băncii inelelor este înceată, pentru a se forma stratul de
depunere 1 (fig. 1.18.), iar coborârea se face cu viteză mult mai mare, pentru a forma
stratul de separaţie 2. La fiecare cursă, banca se deplasează mai sus, aproximativ cu
grosimea firului, şi astfel se deplasează zona de depunere a firului spre vârful ţevii.
Această înfăşurare conică este cel mai mult utilizată, deoarece la desfăşurare firele nu
se încurcă iar defectele din timpul înfăşurării pot fi observate chiar şi pe ţeava plină.
Fig. 1.18.
Maşina de răsucit cu etaje

Firele cu număr mare de torsiuni pe unitate a de lungime (până la 3 400 răs/m)
se obţin din fire de mătase naturală sau din fire de viscoză, acetat, cupro. Scopul urmă-
rit prin aplicarea numărului mare de torsiuni este înlăturarea luciului firelor şi
obţinerea din acestea a unor ţesături cu un aspect creponat.
Pentru obţinerea firelor crep se folosesc maşinile de răsucit în etaje, la care firul
este răsucit în două sau trei etape. De aceea, maşinile de răsucit sînt formate din două
sau trei etaje.
Principiul funcţionării unei maşini de răsucit în etaje este invers aceluia al unei
maşini de răsucit cu inele. In acest caz: mosorul cu fir pentru răsucire este aşezat
direct pe fus, iar firul răsucit se înfăşoară pe un mosor sau pe un suport perforat, sub
48
formă de bobină.
Maşina de răsucit în etaje (fig. 1.19.) este formată din fusul 1, pe care se aşează
mosorul 2. Fusul primeşte mişcarea de rotaţie de la nuca 3 prin cureaua 4. De pe
mosorul 2, firul este trecut prin dispozitivul de ghidare 5, prin conducătoarele fixe 6 şi
7, prin conducătorul mobil 8, care depune firul pe un mosor sau o bobină 9, antrenat
de cilindrul 10. Fusul se roteşte în crapodina 11. La primul etaj se dă firelor o parte
din torsiune, apoi mosoarele de la acest etaj sînt trecute la etajele următoare, unde se
8 9
7 10
6 5
1
3
4
11
Fig. 1.19.
completează torsiunea până la valoarea necesară. Numărul de torsiuni care se dă

firului depinde de viteza de tragere a bobinei şi de numărul de rotaţii ale mosorului.
49
La etajul al doilea depunerea se face de obicei pe bobine cu înfăşurare în cruce.

Firele crep, datorită torsiunii mari au tendinţa de a forma cârcei. De aceea este
necesară fixarea torsiunii prin: umezirea firelor cu o soluţie apoasă, păstrarea firelor un
timp mai îndelungat într-o cameră cu umiditate mare, prin aburire, apretare sau prin
trecerea unui curent de înaltă frecvenţă prin masa firelor.
Maşina de răsucit cu dublă torsiune

La această maşină, la o rotaţie a organului de torsiune firul primeşte două
răsucituri.
Principiul dublei torsiuni se poate explica astfel (fig. 1.20.): se presupune un fir în
formă de U fixat în capetele A şi D. Porţiunea AB intră într-un disc rotitor 1, prin
centrul acestuia, iese excentric în punctul C şi apoi se leagă de punctul D. La o rotaţie
a discului rotitor 1, porţiunea de fir AB primeşte o torsiune, iar porţiunea CD primeşte
o a doua torsiune în acelaşi sens cu prima. În realitate, capetele firului nu sînt fixate,
având loc o deplasare a firului cu viteza v într-un sens sau altul.
D
A
C D B
Fig. 1.20.
In figura 1. 21. este redată schema maşinii cu dublă torsiune la care s-a aplicat
acest principiu. De pe bobina 1 se desfăşoară firul dublat 2 care este condus în
interiorul axului 3 al portbobinei 4, menţinute în repaus tot timpul funcţionării maşinii.
Firul trece apoi la conducătorul de fir 5 ce se roteşte pe rulmenţi, ca urmare a rotaţiei
firului prin desfăşurare. Tensiunea în fir se asigură cu dispozitivul de frânare cu bilă 6
montat în capul fusului. Discul 7 care este organul de torsionare are în interior un tub
excentric prin care intră firul. Discul este montat pe rulmenţi atât în raport cu batiul
50
maşinii 8, cît şi cu portbobina 4 si antrenat în mişcare de rotaţie prin roata de curea 9.

16
15 17
14
13 7
6
5 11
1
2 2
12 3
4
10
7
8
9
Fig. 1.21.
Portbobina este menţinută în repaus faţă de discul de torsiune cu ajutorul unor
magneţi permanenţi 10 montaţi pe portbobină şi batiul maşinii.
Firul este condus în exteriorul portbobinei, trece între clopotul 11 de acoperire a
bobinei şi cămaşa cilindrică 12, utilizată ca antiibalon; aici va primi a doua torsiune,
prima fiind realizată în interiorul axului 3 al portbobinei.
După torsionare, firul este condus prin conducătorul de fir 13, peste discurile de
frânare şi conducere 14, prin conducătorul de fir 15 şi înfăşurat pe bobina 16 care
primeşte mişcarea de rotaţie de la tamburul 17. Conducătorul de fir 15 are o mişcare
rectilinie alternativă care asigură repartizarea firului în lungul bobinei.
Aceste maşini sînt folosite mai mult la răsucirea firelor sintetice
51
Fire de efect
Una din posibilităţile de lărgire a sortimentului de ţesături este folosirea firelor

de efect. Ele pot fi obţinute într-un număr nelimitat de variante, putând fi folosite
pentru produse de îmbrăcăminte, stofe de mobilă, ţesături decorative etc.
Firele de efect pot fi:
 fire obţinute pe maşini de răsucit obişnuite
 fire cu efect de vopsire sau filare
 fire cu efect de răsucire obişnuite
 fire obţinute pe maşini speciale
 fire cu răsucire de efect
 fire combinate
Fire cu efect de vopsire sau filare
 fire de efect degrade, obţinute din fire vopsite pe sculuri în diferite culori şi
nuanţe;
 fire imprimate obţinute din fire pe care s-au aplicat dungi colorate.
Imprimarea se face de obicei prin trecerea sculurilor cu fire printr-o serie de
cilindri de imprimare canelaţi;
 fire melangè, obţinute din amestecuri de fibre de culori diferite;
 fire flammè, fire cu porţiuni subţiri şi porţiuni îngroşate care se realizează
prin reglarea trenului de laminat de la maşinile de filat;
 fire cu nopeuri, fire pe suprafaţa cărora sunt repartizate nopeuri.
Fire cu efect de răsucire obişnuite
Aceste fire sunt realizate din fire simple colorate, fire simple cu efecte
exterioare, sau fire de fineţi diferite sau cu sensuri de torsiune diferite.
În structura firelor răsucite de efect se deosebesc două sisteme de fire
componente :
 firul de bază, care constituie suportul în jurul căruia se înfăşoară firul
52
care produce efectul de răsucire ;

 firul auxiliar, care formează efectul pe firul de bază.
In această categorie se grupează următoarele fire:
 fire cu înfăşurare exterioară, formate dintr-un fir de bază metalic sau de
cauciuc acoperit cu spirele unui fir de bumbac. Se folosesc pentru articole de
pasmanterie, drapele, etc ;
 fire brocart, formate dintr-un fir de bază gros înfăşurat des cu câteva fire de
mătase de culori diferite. Aceste fire se folosesc pentru articole de pasmanterie;
 fire mouliné, formate din fire de aceeaşi fineţe, vopsite diferit şi supuse unei
răsuciri multiple;
 fire ondulate, care sînt fire de fineţe şi sens de torsiune diferit;
 fire flammé, obţinute prin răsucirea unor fire flammé cu fire simple
colorate;
 fire flammé cu îngroşări, obţinut prin răsucirea unui semitort flammé cu un
fir simplu vopsit şi de fineţe mare.
Fire cu răsucire de efect

Aceste fire se obţin pe maşini de răsucit speciale care asigură debitarea firelor
componente cu viteze şi tensiuni diferite şi variabile. În acest caz, pe lângă firul de
bază şi firul de efect uneori mai intervine un component şi anume firul de fixare.
 firele cu noduri, formate dintr-un fir de bază format din două fire şi un fir
auxiliar care formează la anumite intervale spire încrucişate cu pas mic ce apar
pe suprafaţa firelor sub formă de noduri;
 fire cu îngroşări, care se obţin prin răsucirea neuniformă a unui fir de
bază gros cu două fire subţiri pentru efect. Viteza de debitare a firelor de efect
este diferită şi variabilă, acestea înfăşurându-se în jurul firului de bază sub
formă de spire cu pas diferit;
 fire cu efect de spirale sinusoidale, formate dintr-un fir de bază format la
rândul lui din două fire răsucite şi un fir auxiliar mai gros care va fi debitat cu
o viteză mai mare decât cel de bază; semifabricatul obţinut se răsuceşte în
53
sens invers cu un fir de fixare;

 fire cu bucle pe o parte sau pe ambele părţi, care se obţin prin debitarea cu
viteze mai mari a firului de efect din fir aspru din păr de cămilă (mohair sau
şeviot);
 fire de cârcei, care se obţin din două fire cu fineţe şi cu torsiune mare,
răsucite împreună în sensul torsiunii iniţiale. Alimentându-se alternativ cele
două fire se formează cârcei care se repartizează pe suprafaţa firului;
 fire chenilé, care se obţin prin debitarea a două fire auxiliare şi răsucirea lor
cu două fire simple sau răsucite; se formează bucle lungi, care din loc în loc se
taie, obţinându-se smocurile. Smocurile sunt de obicei din lână sau mătase.
Aceste fire se folosesc în special la obţinerea stofelor de mobilă şi a covoarelor.
54
TEXTURAREA
Firele chimice sunt netede, au un aspect sticlos, nu au proprietăţi higroscopice

corespunzătoare, nu duc la obţinerea unor produse cu confort fiziologic corespunzător
(nu pot absorbi transpiraţia şi nu reţin umiditatea). Ameliorarea acestor neajunsuri se
face prin texturare.
Texturarea este procesul tehnologic de producere a firelor filamentare prin care
are loc mărirea volumului şi a formei acestora. Prin creşterea volumului are loc o
înglobare în structura firului a unei cantităţi mari de aer şi astfel se îmbunătăţesc
proprietăţile de izolaţie termică, absorbţia coloranţilor, tuşeul produselor finite, ce
capătă aspectul unor produse obţinute din fire filate, creşte stabilitatea produselor, etc.
Prin texturare se obţine creşterea voluminozităţii firului şi a elasticităţii lui.
Firele pot fi:
 supraelastice - elasticitatea este 300-700 %, sector tricotaje;
 voluminoase - elasticitatea este mică, 20 %, sector ţesături;
 de largă utilizare - ambele proprietăţi sunt îmbunătăţite cu 20-200 %.
Texturarea se realizează prin:
 răsucire reală;
 răsucire falsă;
 treceri peste muchii metalice;
 compresie.
55
Texturarea prin torsiune reală
Prin acest procedeu se obţin fire cu elasticitate mare. Procedeul este discontinuu
şi are o productivitate mică.
Se apelează la două fluxuri paralele pentru acelaşi fir:
A B
T = 2000 ÷ 4000 răs/m T = 2000 ÷ 4000 răs/m
Sens S Sens Z
↓ ↓
A → T = 120 ÷ 1500 C A → T = 120 ÷ 1400 C
t = 30 ÷ 60 min t = 30 ÷ 60 min
↓ ↓
DT→T = 2300 ÷ 4300 DT→T = 2100 ÷ 4100
răs/m răs/m
Tr = 300 Z Tr = 100 S
Sens Z Sens S
D
↓
T →100 S
Tr → 200 Z + 200 S
Pe fluxul A se dă firului o torsiune T = 2000 ÷ 4000 răs/m în sens S ceea ce

înseamnă o răsucire foarte ridicată. În timpul acestei răsuciri, filamentele sunt alungite
puternic. Firul suprarăsucit este introdus în autoclavă la aburire, la o temperatură de T
= 120 ÷ 1500 C. În acest timp are loc fixarea şi stabilizarea formei filamentelor, ca
urmare a combinării energiei termice şi a forţelor de întindere mecanică din filamente.
În procesul de fixare se rup anumite legături de valenţă în anumite condiţii şi refacerea
lor în alte condiţii. Acest lucru se evidenţiază prin aceea că filamentele supratensionate
care aveau alungiri elastice devin cu alungire remanentă deoarece componenta elastică
s-a transformat prin fixare.
După stabilizare, firul este detorsionat cu 2300 ÷ 4300 răs/m în sens Z şi, ca
urmare, apar torsiuni de răsucire remanente de 300 Z (pentru a îndepărta uşor
filamentele unul de altul şi a creşte voluminozitatea). Deja firul este voluminos pentru
56
că deformaţiile avute în timpul răsucirii puternice şi fixare ies în evidenţă prin

ondulaţii ale filamentelor, care conferă firului voluminozitate.
Urmează dublarea cu firul care se prelucrează pe fluxul B, aproape identic cu A,
numai că firul va avea Tr = 100 S. Firul dublat este format din 300 Z şi 100 S.
Urmează a doua răsucire cu T = 100 S, rezultând Tr = 200 Z + 200 S. Firul obţinut va
fi un fir supraelastic foarte stabil, fără tendinţe de formare a cârceilor (firul este stabil).
Dezavantajul acestei metode este lungimea fluxului tehnologic.
Texturarea prin falsă torsiune
Acest procedeu se numeşte şi procedeu continuu de texturare. Principiul pentru obţinerea firelor
texturate este prezentat în figura 1.21.
vf>0
2 2
3 3
vf=0
1 1
a. b.
Fig. 1.21.
Între cilindrii 1 şi 2 în repaus se plasează fusul de falsă torsiune 3 ce se roteşte
cu turaţia n. Fusul transmite în fir pe porţiunea A torsiune în sens S, iar pe porţiunea B,
torsiune în sens Z. Dacă firul nu ar înainta ar avea jumătate torsiune Z şi jumătate
torsiune S. Situaţia adevărată este prezentată în figura 1.21.b: firul înaintează. Pe
porţiunea B firul primeşte torsiunea Z, iar pe porţiunea A firul primeşte torsiunea S.
Din cauza înaintării firului, acesta are T = 0.
57
Fusele de falsă torsiune pot fi:

- cu ax de răsucire (fig. 1.22, a);
- cu inele şi tuburi (fig. 1.22, b, c, d);
- cu discuri
nf
1
b. c.
a.
d. Fig. 1.22.
Schema tehnologică a maşinii de texturat cu falsă torsiune este prezentată în
figura 1.23.
Firul etirat, neted, lucios, sticlos, se desface de pe ţeava 1, trece printr-un sistem
de control 2 (veghetor de fir) şi ajunge la cilindrii alimentatori 3 şi 4. Firul trece de mai
multe ori peste cilindrii 3 şi 4 pentru a fi antrenat prin fricţiune. Apoi intră în tubul
termic 5 unde se ajunge la temperatura de plastifiere a firului. Urmează o distanţă
destul de mare de la tubul 5 până la fusul 6; uneori pe această distanţă se suflă aer rece.
Urmează cilindrii de debitare 7 şi 8 unde firul texturat este înfăşurat de mai multe ori
pe cilindri şi apoi este debitat spre capul de bobinare format din tamburul 10 şi bobina
9. Firul se înfăşoară pe principiul bobinării în cruce neuniformă.
58
Texturarea se produce pe zona A şi B. În zona A, ca urmare a rotaţiei

fusului 6 firul a primit torsiuni mari (2500 ÷ 300 răs/m). În această apare şi încălzirea.
În zona de răcire dintre 5 şi 6 se refac legăturile de valenţă în alte poziţii (firul devine
deformat remanent). trecut între 6 şi 7, răsucindu-l invers, se dezrăsuceşte şi după
cilindrul 7 are torsiune zero, dar ondulaţiile rămân.
9
10
B 7 8
6
5
A
3 4
2
Fig. 1.23.
Texturarea prin compresie mecanică
Acest procedeu necesită filamente de calitate superioară, groase şi fără noduri,

deoarece nodul ar produce întreruperea procesului.
59
Procedeul constă în presarea unui fir într-un tub de compresie (fig.1.24 ).
6
1
5 3
3
4
2
1 5
7 6
9
a.
b.
Fig. 1.24.
Firul 1 (fig.1.24 , a) este alimentat şi presat în interiorul tubului de texturare 3
de către cilindrul de alimentare 2. Firul 1 este supraalimentat, intră în 3, este presat şi
formează încreţituri. Tubul 3 este încălzit, deci firului i se creează încreţituri
permanente. Asupra firului se apasă cu o forţă reglabilă F prin intermediul tubului 5
prevăzut cu un orificiu central de ieşire. Din camera tubulară de încreţire, firul este tras
către cilindrul de debitare 6 şi dirijat spre mecanismul de înfăşurare.
Numărul de ondulaţii este 6 ÷ 12 /cm, timpul de staţionare în tub: 40 ÷ 60 s, t =
180 ÷ 3000 C.
Pe aceeaşi instalaţie (fig. 1.24. b.) are loc filarea din extruderul 1, etirarea
firului pe rolele de tensionare 2,3 , pe cele de încălzire şi tensionare 4, texturarea în
tubul de texturare prin compresie şi încreţire 5, răcirea pe cilindrul de răcire 6, şi
rotosetarea în dispozitiv de rotosetare, 8.
60
Rotosetarea înlocuieşte răsucirea după texturare prin sudura locală, în puncte

de-a lungul firului.
Gradul de texturare se reglează prin modificarea temperaturii şi presiunii
agentului gazos de transport, a vitezei rolelor transportatoare şi a tamburului de răcire.
Firele obţinute se caracterizează prin voluminozitate mare, elasticitate şi
alungire redusă. Se foloseşte la fire PA şi PP cu T t = 1000 ÷ 3300 dtex cu destinaţie
covoare, stofe de mobilă, tapiţerii.
Texturarea prin încreţire pe muchii metalice
Se aplică firelor PES şi PA. Principiul constă în trecerea unui fir, de preferinţă
monofilamentar, în stare întinsă peste o muchie ascuţită, după ce a fost în prealabil
încălzit. În timpul trecerii peste muchia ascuţită straturile exterioare sunt întinse iar
cele interioare sunt comprimate, obţinându-se o structură eterogenă cu molecule
neorientate. Această eterogenitate produce în fir un efect de încreţire.
La sistemul Agilon, firul este încălzit pe o placă curbată 3, apoi trecut pe sub
muchia de texturare 4. Firele astfel obţinute sunt folosite la fabricarea covoarelor şi
fire de efect pentru ţesături (fig.1.25 , a).
La sistemul Evalon, muchia de texturare 4, este fixată pe corpul de încălzire.
Firul este trecut de mai multe ori peste corpul de încălzire şi muchie cu ajutorul
cilindrilor 3 şi 5 şi apoi înfăşurat pe bobină (fig.1.25, b). Se foloseşte pentru fire mai
groase.
Firele obţinute prin aceste procedee au elasticitate mică şi voluminozitate mare.
61
4
2 3
3 5 5
6 1
a. b.
Fig. 1.25
Texturarea cu jet de aer comprimat şi cu roţi dinţate
Se obţin fire voluminoase, cu extensibilitate redusă şi cu aspect asemănător

celor filate. Voluminozitatea se obţine în urma formării unor bucle, inele şi capete de
filamente, atât la suprafaţa firului cât şi în interiorul acestuia. Formarea şi fixarea
buclelor şi inelelor se realizează mecanic, prin rotiri repetate, fără termoplastefiere.
Firul intră în orificiul central al unei duze în interiorul căruia se află un locaş
inelar. În duză sunt practicate nişte canalele înclinate prin care se suflă aer pentru a se
forma un curent turbionar care să desfacă filamentele, să le rotească astfel încât se
dezorganizează direcţia filamentelor formându-se inele şi bucle.
62
Texturarea prin trecerea firului printr-un angrenaj de două roţi dinţate şi

încălzite seamănă cu texturarea peste muchii metalice. Se obţine un fir cu elasticitate
redusă, se utilizează pentru filamente groase, în special pentru covoare, confecţii
exterioare, confecţii tip sport.
Caracteristici specifice ale firelor texturate
Pe lângă caracteristicile clasice (fineţe, rezistenţă) există caracteristici specifice:

alungire, elasticitate, voluminozitate, contracţie termică.
Un fir texturat supus eforturilor de întindere se alungeşte. Curba efort-alungire,
mai ales la sarcini mici, prezintă anumite zone caracteristice, fig. 1.26:
F
FK D B
A 
K
Fig. 1.26.
OA- zonă corespunzătoare unor alungiri mari la forţe mici ca urmare a descreţirii
filamentelor componente;
AB- are loc descreţirea şi alungirea filamentelor;
B- punctul unde s-a terminat descreţirea;
BC- alungirea filamentelor.
Fk- forţa la care se poate lucra fără a periclita aspectul firului. Dacă se folosesc forţe
mai mari, încreţiturile dispar;
εk- elasticitatea firelor texturate.
63
unde: - l- lungimea unui scul de fire texturate întins cu o forţă ce generează o tensiune
de 0,5 cN/tex;
- l0- lungimea iniţială;
- εk- alungirea de descreţire.
- i - încreţirea firelor
64
URZIREA
Operaţia de urzire constă în dispunerea paralelă şi uniformă a firelor pe o

suprafaţă plană şi înfăşurarea acestora, cu tensiune constantă, pe un sul, obţinându-se
astfel urzeala necesară unei anumite ţesături.
Urzeala se caracterizează prin: natura, fineţea şi numărul firelor de urzeală,
desimea firelor pe 10 cm, lăţimea şi lungimea urzelii, ordinea de aşezare a firelor dacă
sunt de naturi şi culori diferite, precum şi masa pe metru liniar.
În general, o urzeală are un număr mare de fire care nu pot fi urzite deodată şi
de aceea se urzeşte fracţionat, iar apoi firele se reunesc pentru a forma urzeala finală.
Se cunosc trei sisteme de urzire:
- urzirea directă sau în lăţime;
- urzirea în benzi;
- urzirea secţională sau urzirea în lăţimi mici.
La urzirea în lăţime, o parte din numărul total de fire de urzeală se înfăşoară pe
un sul, numit sul preliminar; mai multe suluri preliminare (care cuprind toate firele)
sunt suprapuse la maşinile de încleiat sau reunit, obţinându-se urzeala finală cu
numărul de fire şi cu lăţimea necesară ţesăturii.
H
Fig. 1.27.
Toate urzelile preliminare ale unei partizi au aceeaşi lungime şi lăţime. Lăţimea
urzelii preliminare este egală cu lăţimea de lucru a maşinii. Desimea firelor pe sulul
65
preliminar este un submultiplu al desimii urzelii finale; lungimea urzelii preliminare

este un multiplu al urzelii finale, ceea ce permite ca, prin suprapunerea urzelilor
preliminare, să rezulte mai multe urzeli finale cu lungimi mai mici.
Acest sistem de urzire se foloseşte în ţesătoriile de bumbac, in, cânepă,
celofibră, lână pieptănată pentru urzeli din fire de o singură categorie, fără raport de
culoare, urzeli lungi şi partizi mari. De asemenea poate fi adaptată şi la producerea
urzelilor pentru ţesături cu rapoarte simple de culoare, când firele de pe sulurile
preliminare înfăşurate pe suporturi speciale se vopsesc în aparate speciale şi apoi se
reunesc pe maşina de încleiat.
Urzirea în benzi constă din înfăşurarea succesivă şi alăturată, pe un tambur, a
unui anumit număr de benzi din fire, fiecare cu aceeaşi lungime şi desime, ca urzeala
finală. Pentru a obţine urzeala finală, se trec deodată toate benzile de pe tamburul
maşinii de urzit pe sulul final, operaţie ce poartă numele de pliere.
Fig. 1.28.
Numărul de fire dintr-o bandă este un submultiplu al numărului de fire din
urzeala finală. Desimea firelor dintr-o bandă este egală cu desimea firelor din urzeala
finală iar lungimea benzilor este egală cu lungimea urzelii finale.
Acest sistem de urzire se foloseşte în ţesătoriile de lână, mătase şi fire chimice
şi pentru urzeli cu rapoarte de culori în celelalte ţesătorii.
Urzirea secţională constă din înfăşurarea unor secţiuni din lăţimea urzelii finale
pe suluri înguste. Urzeala finală rezultă prin solidarizarea cap la cap, pe acelaşi ax, a
66
sulurilor înguste, până la obţinerea lăţimii urzelii finale. Urzeala de pe sulul îngust are
aceeaşi lungime şi desime ca şi urzeala finală.
Fig. 1.29
Acest sistem se urzire se foloseşte mai mult în ţesătoriile de panglici şi în
industria tricotajelor.
Operaţia de urzire se realizează cu ajutorul maşinilor de urzit, care sunt formate
din două părţi distincte:
- rama (rastelul) pentru aşezarea bobinelor sau a mosoarelor;
- maşina de urzit propriu-zisă.
Atât la bobinare, cât şi la răsucire firele se prelucrează individual, urzirea fiind
prima operaţie de formare a ţesăturii la care se înfăşoară concomitent pe sul un număr
mare de fire. Având în vedere aceasta, operaţiei de urzire trebuie să i se dea o atenţie
deosebită, deoarece greşelile produse vor apărea şi în ţesătură.
Rastelul bobinelor
Fiecare maşină de urzit, indiferent de sistemul de urzire, este prevăzută cu un

rastel, pe care sunt aşezate bobinele de pe care se desfăşoară firele de urzeală.
În industrie sunt utilizate două tipuri rastele:
- rastel cu desfăşurare tangenţială a firului;
- rastel cu desfăşurare axială a firului.
Rastelul cu desfăşurare axială pentru bobine tronconice se folosesc în
ţesătoriile dotate cu utilaje moderne, ele prezentând mai multe avantaje: asigură viteză
67
mare de lucru (până la 1000 m/min), tensionarea firelor este constantă şi au o

capacitate mai mare.
4
5
3
6
2
1
Fig. 1.30.
În figura 1.30. este redat rastelul cu desfăşurare axială. Aceasta este format din
suportul 1 pe care se fixează fusele 2 ce susţin bobinele tronconice 3 şi pereţii laterali
4, pe care se găsesc montate dispozitivele de conducere şi tensionare 5, iar în partea
din faţă-dispozitivele electrice 6 pentru controlul individual al ruperii firelor, care
comandă oprirea maşinii la ruperea firului sau terminarea bobinei.
Pentru asigurarea unor condiţii cât mai uniforme de desfăşurare, axa bobinei
trece cu 10...15 mm mai jos decât axa dispozitivului de frânare. În mod obişnuit
montarea bobinelor 3 în rastel se face în aşa fel, încât să facă un unghi de 75 o cu
orizontala.
Dispozitivele de tensionare sunt asemănătoare cu dispozitivele de tensionare cu
disc de la maşinile de bobinat sau se poate folosi şi un dispozitiv pneumatic.
Rastelul cu desfăşurare tangenţială este diferit, în funcţie de tipul bobinelor

alimentate: bobine cilindrice cu fire de bumbac sau lână, mosoare sau bobine cu fire
de mătase etc. Indiferent de tipul materiei prime, bobinele sau mosoarele sunt rotite de
firele ce se urzesc. Firul se desfăşoară tangenţial şi este supus la tensiuni mari şi
68
variabile care limitează viteza de urzire (fig. 1.31.). Acest tip de rastel se întâlneşte în
special la urzirea în benzi.
Fig. 1.31
Principiul tehnologic al urzirii în lăţime
Toate maşinile de urzit au două părţi principale: rastelul şi maşina propriu-zisă.

Rastelul, 1, (fig. 1.32) conţine bobinele de alimentare, 2 plasate în rânduri verticale şi
orizontale. Firele desfăşurate axial de pe bobinele 2 sunt dirijate prin conducătorii de
fir 3 cu rol de a comanda oprirea maşinii la ruperea firelor. Firele de urzeală sunt
aşezate într-un singur plan cu ajutorul vergelelor 4 care sunt plasate una deasupra şi
cealaltă sub fire. Firele de urzeală trebuie să fie paralele şi să aibă desime constantă, de
aceea este necesar să treacă prin pieptenele extensibil 5 ce paralelizează firele şi
fixează desimea. Tot pieptenele extensibil fixează şi lăţimea urzelii, egală cu distanţa
dintre flanşele sulului preliminar 7. Cilindrul 6 are rolul de a măsura lungimea urzelii
preliminare înfăşurate şi serveşte şi la ghidarea firelor, schimbând direcţia planului de
fire. Fiecare urzeală trebuie măsurată pentru că urzelile ce vor alcătui urzeala finală
trebuie să aibă aceeaşi lungime. Sulul preliminar 7 este singurul organ de lucru activ
de pe maşină. El are rolul de a trage firele de urzeală şi de a le înfăşura. Sulul primeşte
69
mişcarea de rotaţie de la un variator de viteză, asigurându-se astfel o viteză periferică

constantă, indiferent de diametrul sulului. (pe măsura creşterii diametrului, turaţia
sulului scade). Pentru a se realiza o anumită densitate de înfăşurare pe sulul 7 se
presează cu ajutorul cilindrului de presare 8, cilindru ce intră în contact direct cu firele.
2
3
4 5 6
8
1
1 2 3 4 5 6 7
Fig. 1.32
Principiul tehnologic al urzirii în benzi
Maşina de urzit în benzi se compune din două părţi distincte: o parte pentru
formarea şi înfăşurarea benzilor pe tambur şi alta pentru trecerea benzilor de pe tambur
pe sulul final de urzeală (fig. 1.33). Urzirea se face de pe mosoare, bobine cilindrice
sau conice, folosindu-se rastele de alimentare cu desfăşurare tangenţială sau axială.
Firele de urzeală desfăşurate de pe bobinele aşezate în rastelul 1 sunt conduse
70
printre vergelele 2, apoi prin spata de rost SR şi prin spata de lăţime SL, după care
sunt înfăşurate pe tamburul 4. Spata de rost, spata de lăţime şi vergelele 2 sunt montate
SR SL 3 4
5 11
6
1 2 8 7 9 10
Fig. 1.33.
pe un cadru comun 8 care se poate deplasa pe traversa 6, în lungul tamburului 4.
Această deplasare este obţinută ca urmare a rotirii şurubului de avans 9 care împinge
prin intermediul roţii 10 ansamblul celor 2 spete. Sulul 11 este folosit la înfăşurarea
urzelii în timpul plierii.
Spata de rost are rolul de a forma rostul în timpul urzirii. Este nevoie de rost
deoarece firele de urzeală sunt dese şi se pot încurca între ele (rost = unghiul care se
formează între planurile de fire de urzeală ). Spata de rost este formată din căsuţe
libere şi căsuţele cositorite, cu două sau mai multe lipituri (fig.1.34.). Firele de urzeală
sunt trecute alternativ prin spaţiile libere şi cele blocate. Uneori sunt necesare mai
multe rosturi şi atunci spata de rost are puncte cositorite situate la mai multe nivele, pe
înălţimea spetei.
a. b.
Fig. 1.34.
71
În căsuţele spetei se introduc toate firele de urzeală dintr-o bandă şi anume:

firele fără soţ (1, 3, 5...) în căsuţele libere, iar firele cu soţ (2, 4, 6...) în căsuţele blocate
Prin ridicarea spetei din fig. 1.35 a. toate firele fără soţ rămân întinse(fig. 1.35.b.), iar
firele cu soţ se ridică, formându-se astfel rostul superior prin care se trece o sfoară S.
Când spata este coborâtă (fig. 1.35. c.), aceleaşi fire cu soţ vor coborî şi se va forma
rostul inferior, prin care este trecută o altă sfoară S1.
SR SR SR
2,4,6,.. S S1
1,2,3,4,... 1,3,5
1,3,5
2,4,6,..
a) b) c)
Fig. 1.35
SR SR SR
2,4,6
1,2,3,4,5... 1,4,7,10...
1,3,5,7... 3,6,9,..
2,5,8,11...
a) b) c)
Fig. 1.36
În cazul ridicării spetei din figura 1.36.b. firele cu soţ sunt ridicate (fig. 1.36.b.)
iar firele fără soţ rămân întinse. La coborârea spetei (fig. 1.36. c.) se formează rost
multiplu, cele două planuri de fire formează unghiuri diferite prin care sunt trecute
sforile de separare.
Sforile se introduc la începutul şi sfârşitul fiecărei benzi, uneori şi la anumite
intervale de lungime ale benzii, pentru a menţine ordinea iniţială de înfăşurare a firelor
atunci când se face trecerea urzelii de pe tambur pe sulul final.
72
Spata de lăţime are rolul de a restrânge fasciculul de fire la o lăţime a benzii,

care să asigure firelor o desime egală cu desimea urzelii finale. Prin căsuţele spetei de
lăţime pot fi trecute între 3 şi 10 fire.
Spata de lăţime poate fi de două feluri şi anume:
- formată dintr-o singură bucată montată pe un pivot vertical (fig. 1.37.a.) care
se poate roti până la un unghi de 90o faţă de direcţia firelor din bandă;
- formată din două bucăţi care prin variaţia unghiului  dintre ele modifică
lăţimea benzii (fig. 1.37.b.).
1
l1
l1
2
l2
l2
a. b.
Fig. 1.37.
Spata de lăţime fiind foarte aproape de tambur, nu este necesară folosirea unui
cilindru conducător. Odată cu creşterea diametrului de înfăşurare a benzii pe tambur,
suportul acesteia se ridică automat, păstrând constantă distanţa la tambur.
Benzile se depun pe tambur succesiv: banda 1, banda 2, etc. Tamburul este
format dintr-o parte cilindrică şi o parte conică, în două tipuri constructive:
- tambur cu conicitate constantă - la care se poate regla deplasarea axială a starturilor;
- tambur cu conicitate variabilă - la care se poate regla atât înclinarea conului cât şi
deplasarea axială a straturilor.
Conul de la capătul tamburului este necesar pentru a asigura sprijinul benzilor şi
pentru a înlătura pericolul căderii spirelor de margine. Straturile unei benzi se depun
73
unele peste altele, cu un anumit avans astfel încât secţiunea printr-o bandă este un
paralelogram. De asemenea fiecare bandă formează o suprafaţă conică pe care se
sprijină următoarea bandă. Dacă avansul axial nu este bine ales, are loc fie urcarea
straturilor pe con, fie căderea lor pe margine, producând înfăşurări greşite care vor
duce la ruperi frecvente şi tensiuni variabile la operaţia de pliere.
Calculul caracteristicilor urzelilor preliminare în lăţime
Caracteristicile tehnice ale urzelilor in lăţime sunt:

 numărul de fire pe sulul preliminar Fp
 numărul de suluri preliminare Sp
 lungimea urzelii pe sulul preliminar lp
 masa urzelii pe sulul preliminar Mp
 densitatea de înfăşurare pe sulul preliminar
Aceste caracteristici se calculează diferit in funcţie de existenţa sau nu a
raportului de culoare in urzeala finală.
1. Urzeli fără raport de culoare

Relaţii de calcul pentru caracteristicile urzelilor preliminare in lăţime, fără
raport de culoare:
 numărul de suluri preliminare, Sp
dacă Nb > Cr u
sau
dacă Nb < C ru sau Nb = Cr u
Sp = Sp* + p
unde: - Ff - numărul de fire din fondul urzelii

- Fm - numărul de fire din cele două margini ale urzelii
- Cru - capacitatea maximă a rastelului de urzire
74
- Nn - numărul de bobine disponibile

- Sp* - partea întreagă a lui Sp
- p - partea zecimală a lui Sp
Sp a = Sp* + 1 dacă p > 0 sau Sp a = Sp* dacă p =0
Condiţie: Spa < Cru
 numărul de fire pe sulul preliminar
Fp a = Fp*
Fr = Ff + Fm - Fp* Spa
unde: - Fr - restul de fire rămase
Ft = Ff + Fm
Ftu = Spa Fpa + Fr
Verificare: Ft = Ftu
2. Urzeli cu raport de culoare

La urzire toate firele au aceeaşi culoare, de regulă culoarea naturală a firelor.
Vopsirea firelor in culori diferite, conform raportului de culoare se face pe suluri
preliminare, după realizarea acestora. Este necesară cunoaşterea numărului de suluri
preliminare pentru fiecare culoare din raport şi numărul de fire pe sulul preliminar.
Relaţii de calcul pentru caracteristicile urzelilor preliminare in lăţime, cu raport
de culoare:
 raportul de culoare, rcf
rcf = F1rc + F2 rc + F3 rc
unde: - rcf - raportul de culoare
- Fi rc - număr de fire de culoarea i din raportul de culoare
 numărul de rapoarte din urzeala finală, Nrc
75
Nrc = Nrc* + rc

 numărul de fire din raportul incomplet
Frcr = Ff - Nrc* rcf
unde: - Nrc - numărul calculat de rapoarte de culoare din urzeala finală

- Firr- numărul de fire de culoarea i din raportul incomplet
- KI m este valoarea minimă din intervalul 1 < KI m < Firc ce asigură condiţia
Culoarea 1:
unde K1 m este valoarea minimă din intervalul 1 < K1 m < F1rc ce asigură condiţia
Culoarea 2:
unde K2 m este valoarea minimă din intervalul 1 < K2 m < F2rc ce asigură condiţia
Etc.
Condiţie tehnologică: Frrcu = Frcr
76
Fti = Nrc* Firc+ Firr + Fkm

De exemplu:
Ft1 = Nrc* F1rc + F1rr
Ft2 = Nrc* F2rc + F2rr + F2m
Ft3 = Nrc* F3rc + F3rr
....................................
Ft1 + Ft2 + Ft3 = Ftu

Ft = Ff + Fm
Condiţie tehnologică: Ftu = Ft

 numărul de suluri preliminare de culoarea i
Spi = Spi* + pi
Spia = Spi* + 1 dacă pi >0 sau

Spia = Spi* dacă pi =0
Stpu = Sp1a + Sp2a +Sp3a
Condiţie tehnologică Stpu < Cri

Fri = Fti - Fpi* Spia
 Repartizarea restului de fire pe suluri

varianta 1: câte un fir din rest la G1 suluri
G1i = Fri suluri
G2i = Spia - Fri
Fp1ia= Fpi* +1 fire
Fp2a= Fpi* fire
77
Condiţie tehnologică: Fp2ia>Fpm

Ftui = Fri (Fpi*+1) +(Spia - Fri) Fpi*
Ftui = Fti
varianta 2: toate firele pe un singur sul

G2i = 1 suluri
G1i = Spia - 1
Fp1ia= Fpi* fire
Fp2a= Fpi* + Fri fire
Ftui = (Spia - 1) Fpi*+ Fpi*+Fri
Condiţie tehnologică: Ftui = Fti
Calculul caracteristicilor urzelilor în benzi
Caracteristicile tehnice ale urzelilor în benzi sunt:

 numărul de fire dintr-o bandă, nf
 numărul de benzi necesar, z
 lăţimea unei benzi, B
 densitatea de înfăşurare
Aceste caracteristici se calculează diferit in funcţie de existenţa sau nu a
raportului de culoare in urzeala finală.
1. Urzeli fără raport de culoare

 numărul de benzi, z
unde: - Nf - numărul de fire din fondul ţesăturii, fără margini

- Nm - numărul de fire de margine
- Cr - capacitatea rastelului
z = z* +
78
za = z* + 1
unde: - za - valoarea adoptată a numărului de benzi
 numărul de fire din benzile centrale, Nf1
Nf1= Nf1* +
Nf1 a = Nf1*
r= + za
unde: - Nf1 a - numărul de fire din benzile centrale adoptat
- z - restul de fire
 numărul de fire din benzile de margine, Nf2
Verificare: Nf2 ≤ Cr
Nf1* (za -2) + 2 Nf2 = Nf + Nm
 lăţimea benzii centrale
unde: - Du - desimea urzelii

 lăţimea benzii de margine
Verificare: (za - 2) B1 + 2 B2 = lu
Hmin ≤ (za - 2) B1 + 2 B2 ≤ Hmax
unde: - lu - lăţimea urzelii
- H - distanţa dintre flanşele sulului de urzeală
2. Urzeli cu raport de culoare
Succesiunea culorilor se realizează chiar în timpul înfăşurării pe tambur. Pentru
realizarea unei urzeli este necesar ca în rastel să fie aşezat un număr întreg de rapoarte.
 număr de rapoarte de culoare posibil de aşezat în rastel, R
79
unde: - rc - raportul de culoare

R = R* +
Ra = R*
unde: - Ra - numărul de rapoarte adoptat
 numărul de fire din benzile centrale, Nf1
Nf1 = Ra rc
 numărul de benzi, z
z = z*+
Pentru a se realiza urzirea tuturor firelor este necesar să se efectueze un număr
de z*-1 benzi centrale care vor avea (z*-1) Nf1 fire
 numărul de fire din benzile de margine
unde: - N'f2 - numărul de fire din banda de margine incompletă

Verificare:
(z*-1) Nf1 + Nf2 + N'f2 = Nf + Nm

Dacă numărul de fire N f1 nu formează un număr întreg de rapoarte de
culoare, atunci firele ce constituie un raport incomplet se vor repartiza pe benzile de
margine astfel încât să rezulte o simetrie de aşezare a culorilor.
 lăţimea benzilor, B
80
Verificare: B1 (z*-1) + B2 + B'2 = lu

Hmin ≤ B1 (z*-1) + B2 + B'2 ≤ Hmax
81
ÎNCLEIEREA
Firele de urzeală sunt supuse în timpul ţeserii la eforturi multiple de întinderi

repetate, îndoiri, frecări, atât între ele, cât şi cu organele maşinii de ţesut. Din aceste
cauze firele de urzeală obosesc, se uzează şi se rup.
Prin obosirea firelor se înţelege distrugerea treptată a materialului, sub acţiunea
unor sarcini repetate continue sau alternative, fără pierderea masei; în cazul obosirii
eforturile se transmit direct elementelor structurale ale firelor.
Prin uzură se înţelege degradarea firelor, prin micşorarea masei acestora, sub
acţiunea unor forţe exterioare. La uzură, eforturile repetate se reflectă prin frecarea şi
scămoşarea exterioară a firului cu pierdere de substanţă. Uzura intensificată duce la
obosirea firelor şi prin aceasta se slăbesc legăturile structurale ale firelor.
Scopul încleierii este de a evita în primul rând uzura prin frecare a firelor şi prin
aceasta, scămoşarea şi obosirea lor.
Pentru a evita uzura prin frecare este necesar ca firele să fie protejate de o
peliculă incoloră, netedă, suplă şi elastică, cu un coeficient de frecare cât mai mic.
Pelicula de apret trebuie să îndeplinească următoarele proprietăţi: să nu se scuture de
pe fir, să nu facă firul aspru, să nu crape, să nu reducă elasticitatea firului, să nu-i
mărească elasticitatea firului, să nu-i mărească coeficientul de frecare, să nu se poată
îndepărta uşor.
Prin încleiere proprietăţile fizico-mecanice ale firelor se modifică:
 creşte sarcina de rupere a firului ca urmare a pătrunderii apretului în corpul
firului şi a reducerii posibilităţii de alunecare a fibrelor unele faţă de altele - se măreşte
numărul de fibre ce participă la preluarea efortului aplicat firului;
82
 alungirea la rupere se micşorează pentru că fibrele sunt blocate în structura

firului de pelicula de apret
 se reduce coeficientul de frecare al firului
 creşte rezistenţa la scămoşare
Pentru obţinerea unei bune încleieri trebuie să ţinem cont de:
 alegerea reţetei de încleiere adecvată firului ce se prelucrează
 respectarea condiţiilor de pregătire a apretului
 calitatea substanţelor folosite la încleiere
 respectarea parametrilor tehnologici de lucru în timpul operaţiei de încleiere
(temperatură, vâscozitate, grad de stoarcere)
Încleierea se aplică firelor simple, de urzeală, din toate sectoarele de materii
prime. Firele răsucite, de regulă, nu sunt încleiate, cu excepţia firelor fine de bumbac,
în cazul în care urzelile au desimi mari şi apare pericolul scămpşării.
Substanţe folosite la prepararea apretului
Apretul folosit la încleierea urzelilor este o soluţie sau o dispersie la care

elementul principal îl constituie o substanţă macromoleculară, peliculogenă numită
produs de încleiere. Aceste produse au proprietatea de a forma pelicule care aderă la
firele de urzeală.
Produsele de încleiere pot fi:
 naturale:
 amidon şi derivaţii săi
 pe bază de albumină (clei de oase, gelatină)
 carboximetilceluloză, metilceluloză
 sintetice
 alcool polivinilic, policrilaţi
83
Pe lângă produsele de încleiere se mai folosesc o serie de substanţe auxiliare

care depind de tipul şi natura firului, de tipul produsului de încleiere. Toate aceste
substanţe sunt amestecate în apă, care constituie mediul de bază al reţetei.
Apa
Apa trebuie să fie curată, fără impurităţi şi să nu aibă duritate prea mare.
Duritatea apei se exprimă în grade germane, adică conţinutul de oxid de calciu la 100
litri apă. Duritatea admisă pentru apa folosită este de maxim 5 grade germane. La o
duritate > 50G, vâscozitatea apretului scade şi astfel scade puterea de lipire a acestuia.
Nu se recomandă nici folosirea apei pure (apa de condens) deoarece are tendinţa de
spumare. La o duritate prea mare a apei se recomandă dedurizarea acesteia prin
fierbere cu sodă calcinată 0,5 - 1g la 1 l apă.
Pe lângă duritate prezintă interes cunoaşterea valorii pH -ului. Se recomandă ca
apa să fie uşor alcalină, pH = 7,5. La pH > 7,5 există pericolul precipitării săpunurilor.
Amidonul
Amidonul este un produs natural ce se extrage din seminţele cerealelor:
porumb, grâu, orez sau din cartofi (feculă).
Amidonul este o polizaharidă si se prezintă sub formă de granule, cu diametrul
de 2-120 μm. Nu are o structură absolut uniformă - fiecare granulă de amidon are în
interior amiloză şi la exterior amilopectină. Proporţia de amiloză determină
proprietăţile de liere ale apretului.
Amidonul natural nu este solubil în apă rece, formând o dispersie care prin
încălzire se transformă într-o soluţie coloidală vâscoasă. Vâscozitatea este maximă la o
temperatură de 72,50C pentru amidon din cartofi şi 700C pentru amidon din porumb.
Creşterea vâscozităţii se explică prin dilatarea macromoleculelor. La o temperatură de
700C începe fragmentarea macromoleculelor de amidon, determinând o scădere a
vâscozităţii apretului în timp până la valoarea minimă atinsă la răcirea amidonului.
Scindarea amidonului se poate face prin fierbere sau cu ajutorul unor scindanţi. Prin
84
încălzirea dispersiei de amidon apretul obţinut nu este omogen şi conţine granule de

dimensiuni diferite ce vor determina proprietăţi neuniforme de lipire.
Amidonul solubil se comportă în timpul preparării diferit faţă de amidonul
natural. La creşterea temperaturii are loc scăderea vâscozităţii. Avantajul este
menţinerea uniformităţii distribuţiei granulelor în masa de apret fapt ce duce la o
uniformitate mărită a încărcării cu apret, chiar şi la creşterea vitezei de lucru.
La reţetele de încleiere, pentru creşterea capacităţii de lipire se pot folosi o serie
de adaosuri: derivaţi ai amidonului.
Dextrina se obţine prin tratarea amidonului cu acizi diluaţi sau prin încălzire
îndelungată la o temperatură de 180-2000C. Dextrina contribuie la creşterea rezistenţei
peliculei şi la micşorarea alungirii acesteia.
Apartina se obţine prin tratarea amidonului cu o soluţie puternică de sodă
caustică şi neutralizarea ulterioară cu H 2SO4. Apartina contribuie la creşterea
capacităţii de lipire.
Substanţe auxiliare folosite la prepararea apretului pe bază de amidon
Pe lingă amidon, la prepararea apretului se mai folosesc următoarele produse

auxiliare: agenţi de hidroliză, agenţi de udare, plastifianţi (emolienţi), substanţe
higroscopice şi substanţe antiseptice.
Agenţi de hidroliză
Scindanţii au rolul de a descompune şi depolimeriza până la un anumit nivel
macromolecula amidonului, astfel încât să permită pătrunderea apretului în porii
firelor şi fixarea pe această cale a peliculei. Prin fierbere şi agitare, dimensiunile
macromoleculei de amidon se reduc de circa 15 ori, dar încă insuficient pentru a
pătrunde în fir. Folosirea agenţilor de hidroliză reduce dimensiunile macromoleculei
de amidon de 10-17 ori, ceea ce permite pătrunderea în fir. O descompunere şi mai
puternică se poate efectua cu ultrasunete, când se pot reduce dimensiunile
macromoleculei de circa 1000 ori. Prin hidroliza controlată a amidonului se realizează
85
o uniformizare a distribuţiei granulelor acestuia în apret, ceea ce permite obţinerea

unei pelicule netede şi uniforme, precum şi o scădere a vâscozităţii apretului prin care
se asigură o depunere uniformă pe suprafaţa firului. Primul produs obţinut prin
hidroliză este amidonul solubil. La acţiunea mai îndelungată a agenţilor, amidonul se
transformă în dextrină, maltoză şi în sfârşit în glucoză. Dacă prin hidroliză îndelungată
amidonul este transformat în totalitate în glucoză soluţia obţinută nu are vâscozitatea
dorită şi nici capacitatea de încleiere.
Substanţele folosite la hidroliza amidonului se grupează în substanţe chimice şi
biochimice. Ca agenţi chimiei se folosesc acizii (H2S04 şi HCI), bazele (hidroxidul de
sodiu) şi oxidanţii.
În procesul de hidroliză, acizii şi bazele joacă rol de catalizatori. O cantitate
mică de acid poate produce hidroliza unei cantităţi nelimitate de amidon în funcţie de
durata acţiunii şi de temperatură. Timpul şi temperatura stabilite pentru hidroliză
trebuie respectate cu stricteţe. După trecerea timpului recomandat, acizii se
neutralizează cu alcalii pentru a ase opri hidroliza amidonului care, dacă merge mai
departe, îl transformă în dextrină şi glucoză.
Acţionând tot ca un catalizator, şi în cazul hidroxidului de sodiu trebuie
respectat cu stricteţe regimul de temperatură şi timp. După atingerea gradului necesar
de scindare bazele folosite se neutralizează cu acizi. Hidroxidul de sodiu ne neutralizat
poate continua hidroliza şi în acelaşi timp, poate distruge cilindrii superiori de
stoarcere.
Oxidanţii sînt substanţe care au o acţiune de hidroliză a amidonului mult mai
lentă şi mai limitată decât a acizilor sau a bazelor. O anumită cantitate de oxid poate
descompune o cantitate determinată de amidon, deoarece se consumă în timpul
procesului. Se foloseşte cel mai des cloramina, iar in unele cazuri se poate folosi şi
clorura de var. Cloramina prezintă avantajul că are şi proprietăţi antiseptice.
Scindanţii pot fi şi biochimici. Se pot folosi enzimele, care sînt substanţe
organice complexe. Enzimele care descompun amidonul sunt amilazele (diastaze), cu
denumiri comerciale de biolază şi diastofor. Acestea produc hidroliza amidonului
acţionând ca nişte catalizatori. Acţiunea enzimelor se manifestă doar într-un anumit
86
interval de temperatură. La temperaturi mai mici, enzimele n-au nici o acţiune asupra
amidonului, iar la temperaturi mai mari sînt distruse. Rezultă că foarte important în
prepararea apretului cu enzime este întreruperea acţiunii diastazice la momentul
potrivit. Acţiunea de hidroliză a amidonului este împiedicată de săruri, acizi sau baze,
care distrug enzimele. Din acest motiv toate celelalte substanţe auxiliare necesare
preparării apretului se adaugă după terminarea hidrolizei şi după distrugerea enzimelor
la temperatura de fierbere.
Depolimerizarea se poate face şi pe cale mecanică fără utilizarea substanţelor
chimice şi a enzimelor specifice. în acest caz reducerea dimensiunilor
macromoleculelor se face prin fierbere sub presiune sau cu dispozitive dispersonice.
Agenţi de udare
Pătrunderea apretului în fire este determinată de capacitatea de sorbţie a firului
şi de transportul apretului în fire (udarea firelor). Procesul de udare poate fi definit ca o
transformare a interfeţei solid-aer într-o interfaţă solid-lichid. La imersarea urzelilor în
apret, acesta trebuie să pătrundă în spaţiile goale dintre fibrele sau filamentele
componente. Aerul prezent în aceste goluri trebuie deplasat, intervenind şi o nouă
interfaţă lichid-aer. Prezenţa pe fire a cerurilor, grăsimilor, răşinilor, uleiurilor etc.
îngreunează udarea urzelii şi deci pătrunderea apretului. Pentru eliminarea acestui
neajuns, se introduc în reţeta de încleiere substanţe tensioactive (tenside). Agentul de
udare introdus trebuie să micşoreze tensiunea interfeţei fir-lichid şi în măsură mai
mică tensiunea superficială a lichidului. Ca agenţi de udare în reţelele de încleiere se
pot folosi tenside anionice ca: săpunul industrial, uleiul sulfonat etc.
La folosirea substanţelor de udare trebuie avut în vedere ca apretul să nu
pătrundă prea mult în masa firului, deoarece s-ar obţine fire prea rigide, aspre şi
casante. De aceea, trebuie respectată concentraţia prevăzută în reţetă.
Plastifianţi (emolienţi)
Dacă pelicula formată pe fir nu conţine şi plastifianţi ea este rigidă şi casantă,
iar firul pierde mult din elasticitatea sa iniţială. Apretul se fisurează şi la orice flexiune
87
a firului, se scutură şi favorizează uzura firului. Prin introducerea plastifianţilor se

reduce rigiditatea firului şi se evită reducerea exagerată a elasticităţii. Plastifianţii
trebuie introduşi în procente bine determinate, deoarece un procent prea mare din
aceste substanţe împiedică pătrunderea apretului în fire, pelicula se formează la
suprafaţă n-are stabilitate şi se scutură sub formă de praf de apret, mărind numărul
ruperilor la ţesere, Principalele substanţe folosite sunt: seul, parafina, stearina tehnică,
ceara de albine, uleiul de ricin, uleiul de bumbac, uleiul de in etc. Plastifianţii se
introduc în apret sub formă de emulsie, preparată prin saponificarea uleiurilor cu
hidroxid de sodiu. În stare de emulsie, plastifianţii se răspândesc uniform în apret şi
înlătură apariţia petelor pe urzeli.
Lubrifianţi
Au rolul de a micşora coeficientul de frecare al firului prin prezenţa lor în
peliculă. Aproape toţi plastifianţii au şi proprietăţi de lubrifianţi (ceara de albine,
parafina).
Substanţe higroscopice
Aceste substanţe au rolul de a absorbi umiditatea din aer atunci când firele ar fi
prea uscate, casante şi lipsite de elasticitate. La trecerea prin uscător anumite porţiuni
de urzeală pot fi suprauscate iar in unele cazuri chiar urzeli întregi. In timpul păstrării
sulurilor şi în timpul ţeserii, substanţele higroscopice din reţetă vor absorbi umiditatea
din aer şi vor da urzelii moliciunea şi elasticitatea necesară. Umiditatea după încleiere
se recomandă a avea următoarele valori: 8,5-9,5% la bumbac, 12-13% la in, 18,5-19%
la lână pieptănată, 17,5-18% la lână cardată, 11,5 -12% la mătase naturală şi viscoză;
9-10% la acetat; 4,5-5% la Nylon, 1-1,5 % la fire poliesterice. În general, se
recomandă ca apretul să conţină substanţe higroscopice în proporţie de 5-6% din masa
amidonului. Se folosesc următoarele substanţe higroscopice: glicerina tehnică, clorura
de sodiu, glucoza şi clorura de calciu.
88
Substanţe antiseptice
Se adaugă pentru a preveni mucegăirea urzelilor încleiate, care sînt predispuse
acestui proces din cauza acţiunii microorganismelor asupra materialelor organice din
apret. Tendinţa cea mai mare de mucegăire o manifestă făina de grâu, iar cea mai mică
amidonul de cartofi. Substanţele antiseptice se folosesc totdeauna când se utilizează ca
liant cleiul de oase şi gelatina, chiar dacă timpul de păstrare este scurt. Se folosesc
următoarele substanţe antiseptice : formalina, acidul salicilic, clorura de zinc, sulfatul
de cupru etc.
Principii de alcătuire a reţetelor de încleiere pe bază de amidon

Alcătuirea unei reţete de încleiere este o operaţie care necesită multă experienţă
practică. Trebuie avut în vedere ca prin dozarea substanţelor folosite să se obţină un
apret care să asigure creşterea productivităţii maşinilor de ţesut, îmbunătăţirea
aspectului ţesăturilor, condiţii simple de preparare şi folosire a apretului, folosirea
reţetei pentru o gamă cît mai largă de fire, o descleiere uşoară şi un preţ de cost scăzut.
Pentru asigurarea acestor cerinţe trebuie să se ţină seama de caracteristicile firelor, ca-
racteristicile ţesăturilor, condiţiile şi utilajele de încleiere, condiţiile şi utilajele de
ţesere.
Maşini de încleiat
Maşinile de încleiat servesc la încleierea firelor în suluri de urzeală. Ele asigură

un proces continuu de încleiere cu o productivitate mare şi o calitate superioară
urzelilor încleiate.
Principiul de funcţionare al unei maşini de încleiat rezultă din figura
1.38.
89
1 3 4 5 6 7
2 Fig. 1.38.
Urzeala este alimentată de pe sulurile preliminare montate pe rastelul 1. Firele
de urzeală reunite pătrund în baia de apret 2, apoi intră în acţiunea periilor circulare 3
şi ajung în instalaţia de uscare 4. De aici urzeala uscată trece la fusceii 5, care separă
firele, apoi prin pieptenele extensibil 6, unde firele se separă până la individualizare,
care fixează şi lăţimea urzelii. Urzeala este trasă de cilindrii de tragere 7 şi se înfăşoară
pe sulul final de urzeală.
Sulurile preliminare dintr-o partidă, aduse pentru încleiere, se aşează pe un
rastel special, care asigură desfăşurarea corectă a firelor de pe fiecare sul. Rastelele pot
fi cu aşezarea orizontală (fig. 1.39.a, b.) sau verticală (fig. 1.39.c.) a sulurilor
preliminare
a. b.
c.
Fig. 1.39.
90
Modul de aşezare prezentat în figura 1.39.a. este cel mai des folosit deoarece
supravegherea firelor se face uşor; prezintă dezavantajul că tensiunea individuală a
urzelilor nu se poate regla corect.
Rastelul din figura 1.39.b. asigură condiţiile cele mai bune de reglare a tensiunii
în urzeală, însă supravegherea firelor şi remedierea ruperilor sunt greoaie.
Rastelul din figura 1.39.c., numit şi rastel turnant, prezintă avantajul că asigură
o frânare corectă a sulurilor, dar supravegherea urzelilor şi remedierea ruperilor este şi
în acest caz greoaie.
Pentru asigurarea condiţiilor normale de desfăşurare şi a tensiunilor optime de
lucru, sulurile sunt frânate cu greutăţi de frânare. Greutatea totală se compune din mai
multe greutăţi mici pentru a permite reducerea frânării prin scoaterea pe rând a
acestora, pe măsură ce diametrul sulului scade. Există şi frâne la care reducerea
frânării se face în mod automat, asigurându-se tensiuni constante indiferent de raza de
desfăşurare (la firele tip mătase).
Baia de apret a maşinii de încleiat este un recipient cu o capacitate de
100...300 l soluţie de apret. Cada este prevăzută de obicei cu doi cilindrii de
scufundare şi două perechi de cilindrii de stoarcere. Cilindrii de scufundare au rolul de
a asigura o bună îmbibare a firelor de urzeală cu soluţia de apret, iar cilindrii de
stoarcere permit reglarea cantităţii de apret care trebuie să rămână în fire în funcţie de
gradul de încleiere ce se urmăreşte şi care, după uscare, formează pelicula elastică ce
îmbracă firul.
Pentru evitarea răcirii rapide a apretului, pereţii căzii sunt dubli, iar între aceştia
se află glicerină sau apă încălzită cu abur alimentat prin nişte ţevi. Încălzirea apretului
în interiorul căzii este asigurată cu abur direct sau indirect alimentat prin ţevi.
Temperatura ce trebuie asigurată apretului depinde de tipul liantului folosit. De
exemplu: la liantul cu amidon de cartofi 80...85oC, la vinarol 50...60oC etc.
Perierea şi netezirea firelor se fac în baia de încleiere şi sistemul de uscare. Se
realizează cu ajutorul a două perii cilindrice care netezesc faţa superioară şi faţa
inferioară a urzelii.
Sisteme de uscare a urzelii. Urzeala poate fi uscată în mai multe feluri:
91
- prin contactul direct al firelor încleiate cu suprafaţa încălzită a cilindrilor de

uscare;
- indirect, în cameră cu aer cald;
- prin trecerea firelor, într-o zonă expusă acţiunii calorice a razelor infraroşii.
În primul caz se folosesc 5, 7, 9 sau 11 cilindrii de uscare, din care primii trei
sau mai mulţi sunt îmbrăcaţi în teflon, cu scopul de a împiedica aderenţa pe cilindrii a
firelor umede. Sistemul se foloseşte în toate sectoarele, în afara sectorului lânii unde se
folosesc camerele de uscare.
În al doilea caz, zona de uscare a maşinii este formată dintr-o cameră, izolată
termic. Urzeala trece prin calorifere, înconjoară nişte haşpele şi se usucă în mod lent.
Acest sistem este folosit mai puţin datorită următoarelor dezavantaje: ruperea firelor
de urzeală datorită lipirii acestora de barele haşpelelor, circulaţia neraţională a aerului
prin haşpele, consum mare de abur etc.
Uscătorul monoplan elimină aceste dezavantaje. Urzeala la ieşirea dintre
cilindrii storcători este condusă pe plan orizontal spre uscător. Aerul cald este suflat,
pe ambele părţi ale urzelii, iar aerul încărcat cu vapori de apă este adsorbit. Acest
sistem are avantajul că asigură o tensiune mai redusă a firelor în camera de uscare şi
un randament caloric mai mare.
92
NĂVĂDIREA
Operaţia la care sunt supuse firele de urzeală înainte de a fi prelucrate pe

maşina de ţesut este năvădirea. Aceasta constă în:
 trecerea firelor prin lamele, care permite controlul ruperii firelor de urzeală
pe maşina de ţesut;
 trecerea firelor prin cocleţii iţelor sau ale mecanismul jacquard, prin care se
formează rostul în care se va depune firul de bătătură;
 trecerea firelor prin căsuţele spetei pentru îndesarea firului de bătătură şi
formarea elementului de ţesătură.
Năvădirea poate fi executată manual, mecanic sau automat.
Înainte de năvădire iţele şi spetele se curăţă manual sau mecanic, cocleţii
degradaţi se înlocuiesc, lamele se curăţă, iar dinţii uzaţi ai spetei se rectifică sau se
înlocuiesc.
În cazul când pe aceeaşi maşină de ţesut se prelucrează aceeaşi ţesătură,
năvădirea se înlocuieşte prin lipirea sau înnodarea urzelilor noi de urzeala veche.
Lipirea se execută manual, iar înnodarea urzelilor se poate executa manual sau
mecanic, folosind maşini de înnodat.
Năvădirea în iţe
Iţele (fig. 1.40) se compun din două rame de lemn 1 solidarizate cu colţare
metalice 2, prevăzute cu câte un arc; pe şinele 3, menţinute de călăreţii 4, se înşiră
cocleţii 5. Iţele cu rame metalice se confecţionează din aliaj de aluminiu; la capete sunt
93
asamblate prin lineale de lemn, iar şinele se fixează pe cocleţi cu călăreţi speciali.
Pentru fiecare ţesătură, în funcţie de caracteristicile tehnologice se alege o grupă de iţe,
numite garnitură .
1
2
3
4
5 Fig. 1.40
Cocleţii (fig. 1.41.) se construiesc din sârmă sau lamă de oţel. Cocleţii din
sârmă por avea ochiul format numai prin simpla răsucire a sârmei; cocleţii din lamă de
oţel se utilizează la prelucrarea fibrelor sintetice. Cocleţii sunt prevăzuţi la capete cu
ochiuri rotunde sau alungite, prin care trec vergelele iţelor.
La înşirarea pe vergelele iţelor, ochiurile cocleţilor trebuie să fie orientate în
aceeaşi direcţie, mărimea ochiului stabilindu-se în funcţie de fineţea firelor.
În general, cocleţii trebuie să fie bine lustruiţi şi fără asperităţi, nu pot fi ruginiţi
sau uzaţi pentru a nu scămoşa firele. Amplasarea cocleţilor pe iţă se stabileşte în
funcţie de diametrul firelor, de numărul de fire de urzeală şi se aşează pe urzeală, după
Fig. 1.41.
94
ce aceasta a fost montată pe maşina de ţesut. O desime prea mare a cocleţilor duce la
scămoşarea firelor. Mărimea şi masa cocleţilor se aleg în funcţie de natura materiei
prime.
Năvădirea în spată
Spata (fig. 1.42.) are rolul de a repartiza uniform firele de urzeală pe toată
lăţimea acesteia, şi împreună cu vătala, ajută la îndesarea firului de bătătură în gura
ţesăturii. Spata este un pieptene cu dinţi metalici, sub formă de lamele, aşezate paralel,
închis la ambele capete. Consolidarea dinţilor se realizează prin rame de lemn ce se
smolesc, sau cu plăci metalice ce se cositoresc .
Fig. 1.42
Spata smolită este mai ieftină, dar are o durată de utilizare mai mică. Cea
cositorită este mai rezistentă şi se recomandă a fi folosită pentru fire cu fineţe mai
mare .
Înălţimea dintelui spetei este determinată de înălţimea suveicii, de numărul
iţelor cu care se lucrează, de înălţimea rostului, de caracteristicile constructive ale
maşinii de ţesut (9...15 cm). Lăţimea dinţilor variază între 2 şi 10 mm.
Numărul spetei, adică numărul de căsuţe pe 10 cm, se determină în funcţie de
caracteristicile tehnice ale ţesăturii crude. Spata are şi un număr de dinţi de rezervă,
4...12, pentru firele de margine .
Se pot confecţiona diferite spete care trebuie să aibă înscrise pe ele în mod
obligatoriu următoarele caracteristici: numărul spetei, înălţimea dinţilor, lăţimea de
95
lucru şi numărul de dinţi pentru firele de margine. De exemplu: spată cositorită

100/10 x 12 x 128 x 4.
Spetele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 să aibă dimensiuni conform cu maşina de ţesut şi articolul prelucrat
 grosimea dinţilor să fie aceeaşi
 desimea dinţilor să fie aceeaşi
 suprafaţa spetei să fie netedă
 nu se acceptă spete cu dinţi uzaţi, îndoiţi, ruginiţi.
După un anumit timp de folosire spetele se murdăresc, se uzează şi trebuie
scoase de pe maşină şi curăţate. Curăţarea se face cu perii circulare din păr aspru, iar
şlefuirea se realizează cu disc cu piatră de mare.
Năvădirea în lamele
Lamelele sunt confecţionate din oţel special şi au forme caracteristice. Ele

trebuie să fie bine polizate şi lustruite, pentru a nu avea locuri tăioase şi bavuri.
Aşezarea lamelelor la maşina de ţesut se face pe patru sau şase rânduri în
funcţie de numărul firelor de urzeală şi de fineţea acestora.
Lamelele sunt de două tipuri: cu orificii (fig. 1.43.a.)., numite lamele închise şi
cu tăieturi (fig. 1.43 b.) sau lamele deschise .
Fiecare lamelă are o deschizătură 1, prin care se introduce linealul fix, 2 şi
linealul mobil 3, de la maşina de ţesut.
96
3 1 3
2
3
a. b. c.
Fig. 1.43.
Glisarea linealului 3 peste 2 se face pe maşina de ţesut. Cât timp există fir de
urzeală, lamela este susţinută de fir şi linealul 3 se deplasează liber în interiorul
linealului 2. Când firul se rupe, lamela cade, blocând mişcarea linealelor ceea ce duce
la oprirea maşinii.
În lamelele cu orificii, firele de urzeală se introduc înainte de a fi trecute prin
cocleţi. Lamelele cu tăieturi se aşează pe urzeală, după ce aceasta a fost montată pe
maşina de ţesut.
Sisteme de năvădire
a. Năvădirea manuală este cea mai simplă şi se foloseşte în toate ţesătoriile din
ţară. La această năvădire, garnitura de iţe se suspendă pe un stativ vertical, cocleţii
fiind la înălţimea ochilor muncitorului care stă pe scaun. Barele cu lamele se aşează în
spatele iţelor, iar spata în faţa iţelor.
La năvădirea manuală lucrează de obicei 2 muncitori - năvăditorul şi
prezentatorul firelor. Primul este aşezat în faţă, spre spată iar celălalt între firele de
urzeală de pe sul şi stativ.
Năvădirea manuală necesită mult timp şi multă manoperă, de aceea are o
productivitate scăzută.
97
Operaţia de năvădire constă din două faze principale :

- introducerea cârligului prin ochiurile cocletelui şi a lamelei şi depunerea
firului de urzeală prin cârlig;
- tragerea cârligului şi trecerea firului prin lamelă şi coclete.
Firele de urzeală se năvădesc pe rând, trecându-se prin lamele şi cocleţi în
ordinea stabilită prin raportul de năvădire. După aceasta se face tragerea firelor prin
căsuţele spetei.
b. Năvădirea semiautomată se execută de către un muncitor. La aceasta,
alegerea cocleţilor se face automat, dar operaţia de năvădire propriu-zisă se execută
manual.
c. Năvădirea automată se realizează cu ajutorul maşinilor de năvădit automate
care execută fără participarea muncitorului următoarele operaţii: executarea rostului,
prezentarea firelor, selecţionarea şi depunerea lamelelor, alegerea şi prezentarea
cocleţilor, trecerea firelor prin cocleţi şi prin căsuţele spetei. La maşinile de năvădit se
folosesc cocleţi speciali care se pot deplasa uşor pe vergelele ramelor iţelor, atât la
năvădire cât şi în timpul ţeserii.
Maşina este comandată de o bandă perforată din material plastic care
programează toate operaţiile de năvădire. Un aparat special controlează şi numără
cocleţii; după un anumit număr de cocleţi sau dacă poziţia unuia dintre ei nu este
corectă se poate comanda oprirea operaţiei. Muncitorul efectuează pregătirea, punerea
în funcţiune şi supravegherea maşinii.
Maşina prezintă o serie de avantaje: reducerea costului manoperei cu 80% (o
maşină poate executa năvădirea urzelilor pentru 400 de maşini de ţesut), viteza de
năvădire mare (năvădirea pe un sul a 3750...4900 fire/h), execută năvădiri până la 26
de iţe şi 6 rânduri de lamele, la o înălţime în spată până la 215 cm.
d. Lipirea urzelilor. La ţesăturile care păstrează aceeaşi contextură nu se mai
execută năvădirea. Împreunarea capetelor firelor urzelii consumate cu cele ale urzelii
se realizează prin lipire. Operaţia necesită aşezarea sulului nou pe maşina de ţesut şi
trecerea fusceilor în locul sforilor. Lipirea se face în felul următor: muncitorul separă
98
cu o mână fuscei urzelii noi, iar cu cealaltă pe cele ale urzelii consumate. Apoi, se
înmoaie degetele într-o soluţie de clei sau amidon şi se efectuează lipirea firelor. Firele
împreunate se trec uşor prin cocleţii iţelor şi căsuţele spetei. Trecerea firelor trebuie să
fie făcută cu atenţie, pentru ca lipiturile să nu se desfacă până trec de zona de acţiune a
spetei. După aceasta, se începe operaţia de ţesere.
e. Înnodarea urzelilor. În situaţia când garnitura de iţe, spata şi cocleţii nu
necesită o revizie, iar urzeala nouă este din acelaşi sortiment cu cea terminată, firele se
înnoadă. În general, în ţesătorii se înnoadă circa 2/3 din totalul urzelilor, iar 1/3 se
năvădesc.
Înnodarea se poate executa manual sau cu ajutorul maşinilor de înnodat.
Înnodarea pe maşina de ţesut, se execută pentru ţesături care se lucrează cu mai
multe iţe, deci acolo unde montarea urzelii necesită un timp mai îndelungat.
99
CANETAREA
Firele destinate bătăturii se prezintă în ţesătorie sub forme foarte diferite, ca:
ţevi, sculuri, mosoare sau bobine.
În majoritatea cazurilor, aceste formate nu pot fi utilizate la maşinile de ţesut,
fapt pentru care firele de bătătură trebuie prelucrate înfăşurând-se pe formate
corespunzătoare ca formă şi ca mărime. Astfel cea mai mare parte sunt utilizate sub
formă de ţevi de bătătură, numite canete, având dimensiuni corespunzătoare spaţiului
interior al suveicilor; altele se folosesc sub formă de mosoare mici, în ţesătoriile de
panglici, sau sub formă de bobine, la maşinile de ţesut neconvenţionale. Introducerea
firului de bătătură în rost, la aceste maşini se face cu ajutorul unor piese în formă de
proiectil, de care este prins firul, prin suflare cu aer, cu apă, cu tije, cu pense etc.
Canetele se realizează prin înfăşurarea firului de bătătură pe nişte suporturi de
forme şi dimensiuni diferite. Aceste suporturi, sunt confecţionate din hârtie, carton
presat, lemn sau mase plastice. Corpul suportului este rifelat, pentru a împiedica
alunecarea straturilor de fire.
Dimensiunile canetelor se stabilesc în funcţie de dimensiunile şi construcţia
suveicii utilizate la maşina de ţesut, avându-se în vedere utilizarea la maximum a
volumului disponibil, cu condiţia desfăşurării corecte a firului de pe canetă.
Înfăşurarea firului este în cruce pe suprafeţele conice, iar desfăşurarea este
axială.
La formarea canetei sunt necesare trei mişcări principale:
 mişcarea de rotaţie care asigură înfăşurarea propriu-zisă a firului pe ţeava suport;
 mişcarea rectilinie alternativă prin care se execută depunerea firelor pe suprafaţa
de înfăşurare în straturi conice;
100
 mişcarea de avansare înceată, saltul conducătorului de fir, în care se realizează o

aşezare succesivă a straturilor conice de aceeaşi mărime, până la formarea completă a
canetei.
Cele trei mişcări principale se execută prin corelarea a două organe de lucru -
fusul, ca organ de înfăşurare, şi conducătorul de fir, ca element de execuţie a depunerii
firelor.
Pe lângă cele trei mişcări se mai utilizează şi o mişcare suplimentară a
cursorului - înfăşurarea diferenţială a straturilor. Prin această mişcare are loc
dispersarea punctului de întoarcere de la baza şi vârful conului şi creşterea stabilităţii
firelor pe suprafaţă.
Caneta are o mişcare de rotaţie pentru înfăşurarea firului (fig. 1.44.), iar
conducătorul de fir se deplasează pe distanţa h, depunând un strat la deplasarea într-un
sens şi al doilea strat, la deplasarea în sens contrar. În cazul folosirii suporturilor cu
bază conică toate straturile depuse sunt conice şi paralele. Aceasta prezintă avantajul
unei tensiuni constante în fir, la desfăşurarea lui de pe canetă în timpul ţeserii.
Fig. 1.44.
Se folosesc şi suporturi fără bază conică sau cu conicitate redusă; în zona
piciorului canetei, straturile nu sunt paralele fiind depuse paralel numai în corpul
canetei. De aceea, la desfăşurarea firului în timpul ţeserii, tensiunea va creşte în fir
spre piciorul canetei, atingând un maximum la desfăşurarea ultimelor straturi.
Canetele utilizate la maşinile de ţesut automate au depuse la bază câteva straturi
ce formează înfăşurarea de rezervă; lungimea firului de rezervă variază între 3 şi 18 m
şi depinde de lăţimea ţesăturii şi de tipul automatului de schimbare a canetei maşinii de
ţesut.
101
Pentru a înfăşura pe canetă fire de o anumită densitate este necesară tensionarea

lor. Cu cât fineţea este mai mare, cu atât tensiunea este mai mare, şi - în mod
corespunzător - şi densitatea de înfăşurare. Tensiunea la canetat faţă de sarcina de
rupere este de 10% pentru firele de bumbac şi cele sintetice şi 15 % pentru fibrele de
celofibră.
După canetare, canetele cu fire chimice trebuie să se relaxeze cel puţin 24 de
ore.
Densitatea de înfăşurare trebuie să corespundă condiţiilor de stabilitate a
materialului. Pentru a se obţine o ţeavă de bătătură rezistentă, este necesar să existe o
legătură solidă între spire şi straturile de fire. Legătura se obţine prin înfăşurarea în
cruce a firelor şi alegerea unui unghi corespunzător al conului, în funcţie de fir.
Unghiul sau înălţimea conului trebuie să fie mai mare la înfăşurarea unui fir fin cu
suprafaţa netedă şi mai mic la un fir gros cu suprafaţa lucioasă.
Coeficientul de umplere şi densitatea de înfăşurare a canetei

Coeficientul de umplere reprezintă raportul dintre volumul firului înfăşurat pe
canetă şi volumul total al canetei.
Considerăm o porţiune dintr-o canetă, fig. 1.45. din care detaşăm o suprafaţă
elementară obţinută prin secţionarea canetei cu un plan ce trece prin axa de simetrie.
Notăm cu l lungimea porţiunii considerate.
A l B
D D0 C
D
C
G
H
E F
Fig. 1.45
102
Suprafaţa secţiunii este formată din paralelogramele ABCD şi FGHE.
Coeficientul de umplere:
unde: - V1 - volumul ocupat de fir

- V2 - volumul total detaşat
unde: -S1 - suprafaţa ocupată de spire

- S2 - suprafaţa totală a secţiunii
- D - diametrul canetei pline
- D0 - diametrul canetei goale
unde: - d - diametrul firului

- α- unghiul de înclinare al spirelor
- Ns - numărul de spire într-un start
- n - desimea straturilor
Dar, şi
103
unde: - ρf - densitatea firului

- ρ - densitatea înfăşurării
- M - masa firului respectiv a secţiunii
Din formula fundamentală, Tt = 1000 A ρf
Înlocuind obţinem:
dar D - D0 = 2 L sin  iar

atunci:
Densitatea canetelor influenţează numărul de ruperi la ţesere. Canetele cu

densităţi mici conduc la un număr mare de ruperi, deoarece tensiunile mici la care au
fost obţinute duc la alunecarea straturilor. Canetele cu densităţi mari conduc tot la un
număr mare de ruperi, deoarece din cauza tensiunilor mari firul este obosit şi trebuie
desfăşurat de pe o suprafaţă pe care este puternic presat. Densitatea optimă este aceea
care duce un număr minim de ruperi.
104

Curs PT Sem 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs PT Sem 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Partea I – Procese din țesătorie

PREGĂTIREA FIRELOR ÎN VEDEREA ŢESERII

Ţesătoria reprezintă sectorul de prelucrare mecanică a materialelor textile în

 cardat (se obţin fire cardate) - fire de fineţe medie cu destinaţie

În funcţie de destinaţie, ţesăturile se pot grupa:

Etapele de prelucrare a firelor în vederea ţeserii pentru diferite tipuri de ţesături

Ţesături din liberiene

Ultima operaţie de pregătire a firelor de urzeală este năvădirea, care poate fi

 asigurarea unei înfăşurări care să permită desfăşurarea cu viteză mare în timpul

Formarea şi caracteristicile balonului de desfăşurare

În timpul desfăşurării, firul alunecă mai întâi de-

de desprindere alunecă mai întâi pe suprafaţa de desfăşurare după traiectoria AB care

Elemente comune maşinilor de bobinat

Maşinile de bobinat au o serie de dispozitive comune din punct de vedere al

- limitatori cu simplă acţiune, la care firul atinge o singură dată perturbatorul în

este frânat prin diferite procedee. Valoarea tensiunii în dispozitivele de tensionare

e. Dispozitive de oprire automată

Elementele de structură ale înfăşurării firului

Prin combinarea celor două mişcări (de rotaţie a bobinei şi de oscilaţie a

 Unghiul de înclinare al spirelor α este unghiul format de planul tangent la

Dacă se înmulţeşte atât numitorul cât şi numărătorul cu numărul de rotaţii ale

unde: - v2 - viteza firului în mişcarea sa de oscilaţie;

Desimea spirelor ns reprezintă numărul de spire pe unitatea de lungime a

Spirele depuse la deplasarea într-un sens al firului formează un strat.

Spirele din straturi succesive cu acelaşi sens de depunere au o anumită distanţă

Pentru calculul densităţii de înfăşurare se consideră o secţiune printr-o bobină

- ΔVf - volumul ocupat de fire în elementul detaşat,

Din formula fundamentală: Tt = 1000 A ρf

Această relaţie reprezintă coeficientul de umplere, coeficient ce arată în ce

Coeficientul de umplere volumetric este dat de raportul dintre volumul ocupat

Relaţia obţinută este valabilă pentru bobine tronconice cu înfăşurare în cruce,

 pentru bobine cu înfăşurare paralelă:

Porozitatea înfăşurării reprezintă raportul dintre volumul aerului din corpul

Înfăşurarea paralelă se realizează cu ajutorul unor mecanisme la care viteza

În funcţie de viteza cursorului 2, apar două situaţii, prezentate în figura 1.14:

- bobinare paralelă strânsă (fig.1.14. a);

Pentru a se obţine înfăşurare paralelă strânsă, la schimbarea fineţii firului se

În cazul a) mosorul este întotdeauna cilindric.

În cazul b) desimea spirelor este:

Bobinarea cu înfăşurare în cruce neuniformă

Bobinele cu înfăşurare în cruce se obţin după aceleaşi principii ca cele cu

Pe măsură ce creşte raza de înfăşurare are loc o creştere liniară a pasului

4. Unghiul de deplasare a punctului de întoarcere şi distanţa între spire alăturate

are câteva valori între A1*, A2*, A3*….

Dacă α variază, ρ variază.

Dacă α = 0, ρ tinde către infinit.

Acest tip de bobinare este utilizat la bobinarea firelor chimice şi a celor de

Caracteristicile înfăşurării la bobinarea de precizie

Dacă L = constant (bobine cilindrice), atunci:

Dacă R = 0, atunci α = arctg ∞ deci

La bobinele biconice, α are o scădere mai accentuată, L ≠ cst.

Variaţia unghiului de înclinare α arată că bobinele nu pot avea diametre oricât

Dacă L este constant, rezultă că şi Ns este constant. h este constant la bobinele

Dacă L este constant, atunci şi ns este constant.

3. Lungimea spirelor din straturi diferite

DUBLAREA ŞI RĂSUCIREA FIRELOR

unde: - l1 - lungimea firului dublat

Fineţea firelor răsucite

În procesul de răsucire nu există pierdere de masă, deci:

Răsucirea firelor se poate face în sensul S sau Z. Sensul de răsucire se alege în

SS sau ZZ αcr 2 O αcr 1 SZ sau ZS

Maşina de răsucit cu inele

superiori au lungimea mică, corespunzătoare cu numărul de fuse şi se rotesc

are câteva valori între A1, A2, A3*….