3.1.2.

CARBONIZAREA LÂNII
• După îndepărtarea impurităţilor minerale, a suintului şi a grăsimii
de pe lână, rămân de îndepărtat resturile vegetale: iarbă, frunze,
crenguţe, scaieţi.
• De regulă aceste impurităţi sunt îndepărtate mecanic, la cardă, însă
lâna puternic contaminată de impurităţi vegetale (IV-uri) trebuie
tratată şi chimic pentru ca îndepărtarea să fie eficientă.

• Operaţia este numită carbonizare.

 •Scopul carbonizării este de a îndepărta impurităţile vegetale din
lână.

•Această operaţie este aplicată pe lâna cu un conţinut de IV-uri

de peste 3%, la valori mai mici fiind suficientă cardarea.
• Principiul operaţiei se bazează pe stabilitatea diferită a fibrei de
lână şi a materialelor vegetale, compuse din lignină şi celuloză,
faţă de acizii minerali.

• Acidul atacă impurităţile vegetale de natură celulozică, pentru a le

transforma în carbon, care ulterior este scuturat de pe material.
•Reacţia care stă la baza acestei operații este:

(C6H10O5)n + H2SO4 → H2SO4 . 5nH2O + 6nC

• Realizarea tehnologică a operaţiei de carbonizare, se face astfel:

- în general înainte de cardare, pe lâna spălată (în puf) sau

- în bucată atât pe ţesăturile cardate cât şi pe cele din fire pieptănate.

• Arta carbonizării constă în alegerea condiţiilor în care materialele vegetale

absorb suficient acid pentru a le carboniza, fără a degrada fibrele de lână.
 CARBONIZAREA ÎN PUF

• Realizarea tehnologică a carbonizarii în puf, constă în trecerea

lânii în stare udă de la spălat, în bazinul de oţel inox în care se

găseşte o soluţie de 6...9% H2SO4.

• Excesul de acid este centrifugat sau stors la calandru, pentru a lăsa

în medie 5...7,5% acid / greutatea uscată şi o umiditate de 50...65%.
• Urmează o uscare la 65...900C, pentru a concentra acidul pe
material, apoi o tratare termică la o temperatură între 105 şi 130 0C
pentru 15...30 minute, timp în care are loc reacţia de carbonizare şi
materialele vegetale devin friabile.
• Masa de lână este apoi trecută printre doi cilindri a căror greutate
zdrobeşte scaieţii carbonizaţi, apoi este scuturată/desprăfuită,
neutralizată (de regulă cu sodă) şi uscată.
 •Pentru carbonizarea fibrelor se pot folosi:

- instalaţii discontinue sau

- instalaţii continue.
 •Centrifuga pentru carbonizarea lânii brute prezentată în figura
3.4 face parte din utilajul cu acţiune discontinuă.

•Alimentarea cu soluţie acidă se realizează pe la partea

superioară, durata de centrifugare este de 7 min, durata unui ciclu
de tratare este de 60 min.
Figura 3.4 Centrifugă pentru carbonizarea lânii brute
• Agregatele pentru carbonizarea fibrelor prezentate în figura 3.5 sunt echipate cu:

• dispozitive de încărcare - descărcare,

• - căzi de umezire,

• - căzi de tratare cu soluţii acide - cu cilindri perforaţi, benzi transportoare

• – camere de uscare preliminară cu cilindri perforaţi,

• - camere de carbonizare cu cilindri perforaţi,

• compartimente de spălare cu cilindri perforaţi,

• - sisteme de stoarcere pneumatică.

• Repartizarea aerului în camera cilindrilor perforaţi asigură condiţii uniforme de uscare.

Figura 3.5 Agregate pentru carbonizare
 • Parametrii procesului de carbonizare sunt:

1. concentraţia de acid sulfuric,

2. temperatura de impregnare,

3. timpul de impregnare,

4. adaosul de agent tensio-activ de udare.

 CARBONIZAREA ÎN BUCATĂ

• Carbonizarea în bucată se face atât pe ţesături cardate cât şi pe cele

pieptănate.

• Principalele diferenţe dintre carbonizarea în puf şi cea în bucată sunt:

- cantitatea şi dimensiunile materialelor celulozice sunt mai mici la bucată;

- IV-urile de carbonizat sunt mai omogene (din cauza proceselor mecanice

anterioare obţinerii ţesăturii), ceea ce face posibilă carbonizarea uniformă.
• De asemenea, vitezele de lucru în bucată sunt mai mari şi adesea nu
mai este necesară o etapa de neutralizare, pentru că poate urma
vopsirea cu coloranţi premetalaţi 1:1, care necesită medii puternic
acide sau poate urma piuarea în medii puternic alcaline.
• La maşina de carbonizat în bucată prezentată în figura 3.6, modul
de lucru este cu ţesătura în stare lată, iar vitezele de lucru sunt de
5...25 m/min (funcţie de greutatea ţesăturii şi de cantitatea de IV-
uri).
• Realizarea tehnologică se bazează pe impregnarea materialului cu
soluţia de acid sulfuric de concentraţie 50...100 g/L, urmată de
uscare la 70...800C, tratare termică la 110...1200C sau mai nou la
150...1550C, dacă uscătorul este bine ventilat. Timpul de
carbonizare este redus la 50...60 sec.
• Scuturarea nu mai este necesară în mod separat, pentru că acţiunile
mecanice pe care ţesătura le suportă în operaţiile următoare sunt
suficiente pentru a le îndepărta.

• Pentru cazul unei concentraţii mari de IV-uri, se poate folosi o

piuare fără adaos de soluţie, ca o acţiune mecanică suplimentară.
 Figura 3.6 Instalaţia de carbonizare
1,2-maşini de tratamente chimice; 3-
maşină de stors; 4-cameră de uscare;
5-camere de carbonizare; 6-
compartiment de răcire; 7-depunător;
v-ventilator; bi-baterie de încălzire.
3.1.3. ALBIREA LÂNII
• În general, lâna este prelucrată fără a fi albită, culoarea gălbuie
fiind acoperită prin vopsire.

• Albirea lânii este necesară numai în cazul țesăturilor albe sau

vopsite în culori deschise.
• Scopul operaţiei de albire a lânii este de a
îmbunătăţi gradul de alb al fibrei de lână, a cărei
culoare naturală este un crem-gălbui.
• Principiul operaţiei care stă la baza procesului de albire este degradarea
dublelor legături conjugate care formează grupări cromofore.

• În cazul lânii aceste grupări nu se găsesc pe impurităţile, ci pe aminoacizi

componenţi ai fibrei (melanină); deci procesul de albire, indiferent de
condiţiile în care se efectuează, trebuie să afecteze direct chimia internă a
fibrei.
 •Pentru albirea lânii se pot folosi:

- agenţi reducători ,

- agenţi oxidanţi.

•Lâna este albită doar dacă urmează să fie vopsită într-o culoare
cu nuanţă pală sau strălucitoare.
• Albirea se poate realiza atât pe lâna în puf, cât şi pe fire, pe ţesături
în bucată, dar reţetele sunt aceleaşi.

• Gradul de alb obținut și stabilitatea lui depind, în mare măsură de

procedeul folosit și de culoarea inițială a lânii.
 ALBIREA CU AGENŢI REDUCĂTORI

•Agenţii reducători folosiţi pentru lână sunt pe bază de sulf, iar

acţiunea lor se bazează pe acţiunea ionului de bisulfit (HSO 3-).
 • În practică sunt folosite două metode:

1. expunerea lânii acţiunii gazului SO2;

2. tratarea lânii cu o flotă conţinând agenţi de reducere cum ar fi:

• - bisulfit de sodiu (NaHSO3);

• - ditionit de sodiu (hidrosulfit de sodiu Na2S2O4);

• - metabisulfit de sodiu (Na2S2O3);

• - formaldehid-sulfoxilat de sodiu (NaHSO2CH2O) sau zinc

( Zn(HSO2CH2O)2).
 Dezavantajele acestei albiri sunt:

 folosirea SO2 gazos adesea duce la o albire neegală;

 gradul de alb obţinut prin aceste albiri este nepermanent, culoarea

originală a lânii revenind după expunerea la lumina puternică a
soarelui. Efectul este datorat reacţiei de oxidare, care inversează
procesul original de reducere.
 Albirea cu bisulfit de sodiu

•Realizarea tehnologică constă în tratarea lânii cu o soluţie de

1,25 mL/L NaHSO3 cu aprox. 20% SO2 liber şi 0,80 g/L H2SO4, la
rece, timp de 2...3 ore, la un hidromodul de 10:1.
Sunt necesare condiţii diferite dacă se foloseşte hidrosulfitul de
sodiu, care este mult mai stabil şi necesită temperaturi de 400C sau
dacă se folosește formaldehid-sulfoxilat de sodiu care necesită
temperaturi de 90...1000C.
 Albirea cu hidrosulfit de sodiu (ditionit de sodiu)

•Realizarea tehnologică constă în tratarea lânii cu o soluţie de 3

g/L ditionit de sodiu, la un pH = 8...9, la 400C, timp de 4...5 ore, la
un hidromodul de 10:1, urmată de spălare/clătire acidă.
 ALBIREA CU AGENŢI OXIDANŢI

•Agenţii oxidanţi folosiţi la albirea lânii sunt:

•- apa oxigenată (H2O2),

• - permanganatul de potasiu (KMnO4).

• Comparat cu gradul de alb produs de albirea cu agenţi reducători,
cel produs cu H2O2 și KMnO4 este mai scump, este permanent, iar
albirea oxidativă are efect şi asupra fibrelor colorate natural (negre,
maro), pe care albirea reductivă nu le decolorează.
• Realizarea tehnologică constă în tratarea lânii cu o soluţie de
15...20 mL/L H2O2 (35%) şi 5...8 g/L silicat de sodiu (stabilizator),
la temperatura de 40...500C, pH 8,5-9, timp de 3-5 ore. După albire,
lâna este clătită cu soluție de acid acetic diluat, pentru neutralizare
completă.
 ALBIREA OXIDATIVĂ ÎN MEDIU ACID

•Cum lâna este mai bine protejată în mediu acid, ar fi convenabil

ca albirea cu apă oxigenată să se desfăşoare într-un astfel de mediu,
chiar dacă poate fi invocat inconvenientul că la pH acid, apa
oxigenată este foarte stabilă, deci procesul durează foarte mult.
 •Realizarea tehnologică constă în tratarea lânii cu o soluţie de
15 mL/L H2O2 (35%), pH 4 obținut cu acid formic, la temperatura
ambiantă.

•Neobişnuit este că, după impregnarea cu flota de mai sus, lâna

este apoi uscată, acţiunea de albire continuând timp de 48 ore în
această stare uscată.
• Această tehnică poate fi aplicată cu succes la spălarea lânii în puf,
folosind ultimul bazin al leviatanului pentru impregnare, procesul
de albire continuând, în vreme ce lâna este cardată şi filată.
 • Avantajele acestei metode de albire sunt:

 economie de energie,

 economie de produse chimice (stabilizatori),

 metoda poate fi folosită pentru albirea unor materiale conţinând atât

lână albă cât şi lână vopsită cu coloranţi acizi, firele nevopsite albindu-
se iar cele vopsite devenind mai strălucitoare,

 există cazuri în care s-a semnalat că această metodă de albire, produce

un tuşeu mai moale decât procesul alcalin.
3.2. OPERAŢII DE STABILIZARE DIMENSIONALĂ A
MATERIALELOR DE LÂNĂ
 •După spălarea ţesăturilor de lână, suprafaţa acestora este
nesatisfăcătoare, datorită distorsiunilor în structură, a răsucirii
marginilor ca rezultat al tensionării neuniforme din timpul spălării.

•De aceea țesăturile de lână trebuie stabilizate dimensional.

• Scopul fixării lânii este de a elimina tensiunile acumulate în timpul
spălării şi de a fixa dimensional materialul.
• Principiul operaţiei este de a combina efectele căldurii, a umidităţii
şi a presiunii, pentru a rupe şi reforma legăturile intramoleculare
din fibra de lână.
• Baza chimică a procesului de fixare dimensională a lânii este
reversibilitatea ruperii legăturilor disulfidice ( -S-S- ) din cistină
sub influenţa temperaturii.

• Punţile rupte, se reformează după ce lanţurile macromoleculare se

rearanjează în poziţii în care tensiunile acumulate sunt eliminate.
• Alături de legăturile disulfidice datorate cistinei, care formează
majoritatea covârşitoare a legăturilor intramoleculare, există şi alte
legături în fibrele de lână, cum ar fi: legăturile isopeptidice,
legături tip sare (între reziduurile acide şi bazele aminice), legături
de hidrogen şi interacţiuni hidrofobe între lanţurile
hidrocarbonate.
 •Factorii care influenţează procesul de fixare sunt:

 umiditatea,

 temperatură ridicată,

 tensiune mecanică.
• Rezolvarea tehnologică se realizează prin:

- crabare ,

- decatare umedă.
 CRABAREA

• Realizarea tehnologică constă în rolarea ţesăturii împreună cu o pânză

însoţitoare, pe un cilindru, sub presiune, după ce trece mai întâi, printr-o flotă cu
apă fierbinte la 95...980C.

• Un alt cilindru, care se roteşte deasupra cilindrului pe care s-a înfăşurat

ţesătura, asigură presiunea constantă necesară netezirii.

• Apoi țesătura este trecută printr-o cuvă cu apă rece și se rolează pe o altă rolă.

• Tratamentul durează 20...30 min. şi este discontinu.

• Utilajul folosit se numeşte maşină de crabat şi este prezentată în figura 3.7.

Figura 3.7 Maşina
de crabare
1-cadă cu apă caldă;
2- cadă cu apă rece.
 DECATAREA UMEDĂ

• Realizarea tehnologică constă în trecerea ţesăturii peste un cilindru

perforat, de diametru mare, astfel încât, parcursul ţesăturii să fie cât mai mare.

• Prin cilindrul perforat se trimite abur saturat la 110...1190C, timp de 1...3

minute.

• Tensionarea ţesăturii este asigurată de cilindrii de ghidare, care presează

materialul pe cilindrul perforat şi asigură simultan, un efect de întindere.

• Operaţia se realizează pe maşina de decatat prezentată în figura 3.8.

Figura 3.8 Agregatul Konticrab pentru decatare
• În ambele cazuri, efectul de fixare este maxim dacă pH-ul ţesăturii
este alcalin aproximativ 9, pH care se realizează anterior
tratamentului termic.
• Valoarea alcalină a pH-ului, indică conform mecanismelor de reacţie
propuse, că important pentru fixare este transformarea unei părţi a
cistinei în lantionină.

• Reducerea numărului de punţi cistinice (-S-S-), reduce şi elasticitatea

fibrei, punţile tioeterice (din lantionină şi lisinolalanină) fiind mult
mai rigide.

• Aceste noi punţi sunt mai rezistente la acţiunea temperaturii,

umidităţii şi presiunii.
• Fixarea dimensională rezistă atât timp cât ţesătura nu este udată,
temperatura este egală sau mai mică decât temperatura la care s-a
făcut tratamentul.
 3.3. ALTE
• Există o operaţie de finisare umedă
(piuarea lânii ), care nu poate fi OPERAŢII DE
grupată în niciuna din cele două
clase, întrucât nu este nici operaţie de
pregătire, nici operație de stabilizare
FINISARE
UMEDĂ
dimensională.
• Piuarea este operaţia
care foloseşte
3.3.1. PIUAREA
proprietatea unică a
LÂNII
lânii de a se împâsli.
 •Scopul operaţiei de piuare este de a împâsli fibrele de lână,
modificând prin aceasta, aspectul suprafeţei, tuşeul şi greutatea
materialelor de lână
 În urma operației de piuare se obțin următoarele efecte:

 obţinerea de însuşiri fizico-mecanice bune,

 compactitate mărită,

 tuşeu mai plin,

 aspect omogen,

 capacitate termoizolantă bună,

 confort la purtare mărit.

• Principiul de realizare a acestei operaţii, are la bază fenomenul de
împâslire prin care fibrele de lână supuse acţiunii umidităţii,
temperaturii şi unor acţiuni mecanice de comprimare, lovire,
întindere, suferă o compresiune şi o aglomerare cu obţinerea unor
articole numite pâsle sau ţesături piuate.
 • Impâslirea depinde de numeroşi factori care se clasifică în:
o factori interni:

- solzitatea fibrei,

- proprietăţile elastice ale fibrei,

- lungimea fibrei,

- fineţea fibrei,

- ondularea fibrei,

- conţinutul de grăsimi.
 o factori externi:

 factori dependenţi de mediul de tratare (umiditate, pH, temperatură);

 factori dependenţi de prelucrarea mecanică (amestecul de filare,

structura firelor, structura ţesăturilor);

 factori dependenţi de acţiunea mecanică în timpul piuării.

 •Tendinţa de împâslire a materialelor din lână constituie atât un
avantaj cât şi un dezavantaj, depinzând de ceea ce se urmăreşte,
Avantaje

• - prin împâslire, spaţiile dintre fibre devin tot mai mici, aerului îi
este tot mai greu să treacă prin material şi cum aerul este izolator
termic, materialul devine mai călduros;

• - un material împâslit, are un aspect diferit față de unul neâmpâslit,

deci piuarea se poate face din considerente de design;
Dezavantaje

• - împâslirea este totdeauna acompaniată de contracţia materialului,

pe măsură ce fibrele se adună. Dacă această contracţie are loc fără
să se urmărească, atunci ea constituie o problemă, pentru că
alterează aspectul şi modifică dimensiunile. Acesta este cazul, de
exemplu, cu întreţinerea casnică a bunurilor de lână, caz în care
fenomenul de împâslire constituie un dezavantaj.
Mecanismul împâslirii

• Mecanismul împâslirii este subiectul a numeroase cercetări şi la fel

ca mecanismul fixării, încă neelucidat pe deplin.
• Împâslirea este rezultatul mişcării relative a fibrelor de lână, atunci când
materialul este supus unei acţiuni mecanice, în prezenţa apei.

• Fibrele de lână sunt acoperite cu solzi (cuticula) orientaţi spre vârful fibrei.
Acestă structură cuticulară duce la restricţii în mişcarea fibrelor unele faţă
de altele, permiţând mişcarea spre rădăcină, dar împiedicând-o pe cea spre
vârf, efect numit efect de frecare diferenţială.
• Impâslirea are un caracter ireversibil, adică odată obţinută masa
împâslită, încercarea de a folosi forţa pentru a anula împîslirea, va
avea ca efect doar ruperea fibrelor și nu descâlcirea lor.
• Capacitatea de împâslire este influenţată de caracteristicile fibrei:

-fineţea fibrei,

- lungimea fibrei,

- ondulaţiile şi elasticitatea acesteia.

• Fineţea şi lungimea fibrei, nu au o influenţă deosebită asupra
fenomenului de împâslire, afectând cel mult viteza de obţinere a
masei împâslite, dar nu şi amplitudinea procesului, astfel că fibrele
mai fine şi mai lungi se împâslesc mai repede.
• Ondulaţiile şi eleasticitatea fibrei sunt recunoscute de toţi cercetătorii ca având

influenţă majoră asupra procesului.

• O fibră mai fină sau una mai lungă, are mai multe ondulaţii producând impresia că

fineţea şi lungimea fibrei influenţează procesul.

• O fibră ondulată poate părăsi mai greu masa de fibre împâslite, în timp ce o fibră

netedă poate fi imaginată ca alunecând unidirecţional prin masa respectivă.

• Există astfel, studii care leagă forma şi numărul de ondulaţii ale fibrei, de

capacitatea de împâslire, dar există şi rezultate care par să demonstreze că fibrele

fără ondulaţii, se împâslesc mai bine.

• Elasticitatea fibrei, joacă rolul hotărâtor în producerea fenomenului.

• În apă, la 200C, după o alungire de până la 35%, fibra de lână revine

la exact dimensiunea iniţială, fiind o fibră perfect elastică.

• Elasticitatea influenţează capacitatea aglomerărilor de fibre, ce odată

formate, să se unească pentru a forma aglomerări mai mari.
• Realizarea tehnologică a împâslirii se face prin piuare.

Operaţia este realizată prin acţionarea mecanică asupra materialului

de lână, stropit cu apă, până la atingerea gradului de împâslire dorit.
• Operaţia de piuare este influenţată de parametrii materialului:
torsiunea firului, fineţea sa, factorul de acoperire.

• Toţi parametrii joacă un rol important în capacitatea de împâslire

prin piuare.

• Cu cât firele sunt mai puţin torsionate, iar legătura este mai lejeră
(factorul de acoperire mai mic) cu atât piuarea va produce o
împâslire mai rapidă.
• Amestecul lânii cu alte fibre (poliester, bumbac, acrilice,
poliamidă) reduce capacitatea de împâslire; doar fibrele uşor
deformabile (celofibra) au un efect neglijabil asupra operaţiei.
 • In practică se folosesc trei metode de piuare, denumite după
valoarea pH-ului flotei folosite, astfel:

 piuare neutră,

 piuare alcalină,

 piuare acidă.
• În general, împâslirea este minimă pentru pH între 4 -7, cu un
minim absolut la punctul izoelectric pH =4,8-5,5.
• Piuarea neutră (pH=6...8) se face cu detergenţi sintetici şi se
aplică în general ţesăturilor care au fost deja spălate, sensibile în
mediu alcalin, la care nu se impune o piuare propriu zisă.
• Piuarea alcalină (pH=8...9) este folosită pentru materialele crude,
adesea folosindu-se doar adaos de alcalii (carbonat sau bicarbonat
de sodiu), care îndeplinesc un dublu rol: reglează valoarea pH-ului
şi transformă în săpun grăsimea de pe lână.

• Adesea piuarea alcalină este folosită şi pentru materialele spălate,

caz în care, alături de detergenţi sintetici se adaugă sodă (Na 2CO3).
• Piuarea acidă (pH=2...4) este folosită pentru a reduce sângerările
coloranţilor şi pentru a creşte viteza de împâslire la ţesăturile grele,
pâsle, cloşuri de pălării, postavuri.

• pH-ul este reglat cu acid acetic sau fosforic (ceilalţi acizi minerali
produc efecte neuniforme) şi se adaugă detergenţi sintetici,
rezistenţi la acizi.

• Această piuare menajează fibra, acţiunea de piuare este puternică,

efectul de împâslire este profund – se obţine o piuare de miez.
 •Parametrii procesului de piuare sunt:

 umiditatea,

 temperatura,

 pH-ul soluţiei,

 auxiliarii de piuare,

 acţiunea mecanică.
• Umiditatea influenţează piuarea, în sensul că excesul de apă
întârzie piuarea, probabil pentru că lichidul acţionează ca un
tampon între fibre şi între fibre şi părţile mecanice ale utilajului.
Apa insuficientă poate produce degradări materialului, cauzând
apariţia de cute permanente, împâslite, numite cute de pivă.
Hidromodulu este redus la 1:1 sau 1:1,5.
• Alături de pH şi auxiliarii de piuare, temperatura joacă şi ea un rol
important. Creşterea temperaturii la 40...50 0C măreşte viteza de
piuare, dar peste această valoare există pericolul degradării fibrei,
mai ales dacă mediul este alcalin.
 Locul piuării în fluxul tehnologic este discutabil, existând
mai multe variante:

 piuare în stare crudă (piuare în grăsime) înainte de spălare,

 piuare după spălare,

 piuare după vopsire,

 piuare după carbonizare.

 •Aceste variante au avantaje şi dezavantaje.

•Piuarea în crud

•Avantajul operației este că foloseşte în procesul de piuare

acţiunea detergentă a uleiurilor de tors sau chiar a grăsimii lânii,
care în mediu alcalin generează săpun.

•Dezavantajul operaţiei constă în faptul că impurităţile existente

în ţesătură pot să îmbâcsească materialul.
 •Piuarea după spălare se realizează fără dificultăţi, dar necesită
consum suplimentar de chimicale.

•Piuarea după vopsire nu influenţează capacitatea tinctorială a

coloranţilor, în schimb coloranţii trebuie să fie rezistenţi la mediul
de piuare.
• Piuarea după carbonizare are avantajul că acoperă golurile lăsate
în ţesătură prin îndepărtarea impurităţilor vegetale şi consumă mai
multă energie pentru că după carbonizare lâna se află în zona
izoelectrică cu stabilitate maximă și elasticitate minimă.
Utilajele care asigură piuarea sunt:

• - utilaje cu acţiune discontinuă (maşini de piuare clasice şi maşini

moderne; maşini de spălare – piuare),

• - utilaje cu acţiune continuă.

• In varianta discontinuă clasică se folosesc maşini care realizează
presarea cu ajutorul unor arcuri sau pârghii.

• La maşinile moderne, presarea este pneumatică, ceea ce permite

reglarea uşoară şi în limite largi a presiunii în concordanţă cu
grosimea materialului.
 •Tradiţional, materialele de lână erau spălate, apoi transferate în
pive, prezentate în figura 3.9, iar după piuare erau retransferate în
maşinile de spălat pentru spălarea și clătirea soluţiei de piuare.
 Figura 3.9 Maşina cu
cilindri pentru piuare (piva)
1,2-cilindri orizontali; 3-
canal de piuare; 4,5-
dispozitiv pentru reglarea
presiunii în canal; 6-cadă; 7-
9-role de conducere; 8-
dispozitiv de ghidare; 10-
despărţitor de funii de
ţesătură
PIUARE-SPĂLARE
 •Maşinile de piuare-spălare realizează o piuare de suprafată
concomitent cu curăţarea materialului.
• Utilajele noi combină operaţia de piuare cu cea de spălare.
• Noile utilaje, elimină transferurile costisitoare operând spălarea,
piuarea şi clătirile finale pe aceiaşi maşină, care poate lucra cu
ţesăturile sub formă de funie (pentru cele mai multe tipuri de
ţesături) sau în lăţime (pentru ţesăturile foarte fine şi pretenţioase).
• Operarea lor este automatizată pentru adaosurile de chimicale,
controlul temperaturii sau a cantităţii de apă.

• Utilaje mai noi au automatizat chiar şi controlul lungimii ţesăturii,

astfel încât la o contracţie la piuare dată se pot opri.
MAȘINI MULTIFUNCȚIONALE (PIUARE -
SPĂLARE)
3.4 USCAREA
MATERIALELO
R DE LÂNĂ
• Principiul operaţiei şi modul de realizare este similar cu cel descris
la uscarea materialelor celulozice.
• Utilajul folosit pentru uscarea materialelor de lână, este rama
de uscat –egalizat cu mai multe etaje (prin etaj se înţelege un parcurs
dublu) prezentată în figura 3.10, în care materialul textil este condus
de două lanţuri fără sfârşit, câte unul pentru fiecare lizieră.

• Prinderea ţesăturii de lanţuri, se poate face prin ace, prin clupe sau
mixt prin ace şi clupe.

• Distanţa dintre lanţuri este variabilă, pentru a permite prelucrarea

ţesăturilor de diferite lăţimi.
• Ramele au mai multe parcursuri ale lanţurilor, suprapuse,
prezentate în figura 3.11.

• Încălzirea aerului se realizează cu ajutorul bateriilor de încălzire, iar

circulaţia aerului se realizează cu ventilatoare.

• Circulaţia aerului se realizează: în contracurent cu ţesătura, pe

direcţie longitudinală sau transversală.
Figura 3.10. Rama de uscat-egalizat
Figura 3.11. Schema unor rame de uscat – egalizat cu etaj
• La utilajele moderne, circulaţia aerului se face perpendicular, pe
ambele feţe ale ţesăturii, cu ajutorul sistemului de duze.
USCAREA MATERIALELOR