Etapa 7 - ALEGEREA INSTALATIEI DE DESULFURARE SI PREDIMENSIONAREA ACESTEIA

4.
ALEGEREA INSTALAŢIEI
DE DESULFURARE ŞI
PREDIMENSIONAREA
ACESTEIA
4.1. Procedee de reducere a oxizilor de sulf
Normele foarte severe de emisie, care coboară valoarea emisiei de SO2 până
la 0.4 g/m3, impun neapărat folosirea unor instalaţii de desulfurare a gazelor, la
toate cazurile de ardere a cărbunelui, în cazane cu focare clasice sau a păcurii cu
conţinut ridicat de sulf.
În ultimele două decenii au fost dezvoltate mai multe procedee de
desulfurare, dintre care cele mai importante sunt:
procedeul umed, în care se introduce ca agent activ o soluţie de hidroxid
de calciu şi carbonat de sodiu, obţinând ca deşeu nămoluri nerecuperabile
sau cel mult, cu posibilitate de extracţie de gips;
procedeu semiuscat, în care se introduce ca agent activ o soluţie
concentrată de amoniac sau hidroxid de calciu, în filtru având loc
evaporarea completă a apei. Produsele sulfatice sunt recuperate în stare
uscată, permiţând reintroducerea lor în circuitul economic;
procedeul catalitic, cu producere de sulf aplicat la o temperatură ridicată a
gazelor de ardere.
Prin spălarea sau umidificarea aerului se obţine o răcire a gazelor până la
50÷60 °C, la procedeul umed şi la 70÷100 °C, la cel semiuscat. În aceste condiţii,
ridicarea penei de fum se limitează şi dispersia este dezavantajată. Efectul de
reducere a fondului de SO2 în atmosferă rămâne, în acest caz, să se resimtă numai
pe ansamblul teritoriului, la distanţe mari.
Coborârea temperaturii sub temperatura punctului de rouă acidă atrage
coroziuni inacceptabile, sub aspectul fiabilităţii traseului de gaze, motiv pentru care
este necesară reîncălzirea gazelor, fie cu abur, fie regenerativ, fie cu amestec de
gaze fierbinţi, fie prin căldura obţinută din ardere de combustibil suplimentar.
Instalaţiile de desulfurare uscată şi neuscată sunt utilizate mai rar, în special
pentru centralele mici, datorită pericolului intoxicării cu amoniac.
Principala caracteristică a desulfurării umede este reducerea simultană a SO2
şi producerea de gips în acelaşi recipient şi, de asemenea, controlul alimentării cu
calcar, ceea ce este esenţial pentru a învinge fluctuaţiile sulfului conţinut în
combustibil şi, în special, în lignit.
Alegerea instalaţiei de desulfurare şi predimensionarea acesteia 29
Gazele de ardere de la electrofiltru sau de la ieşirea din preîncălzitorul de aer

regenerativ sunt introduse în scruber, prin intermediul a două ventilatoare înaintaşe,
câte unul pe fiecare linie.
Înainte de primul scrubăr, este instalat un schimbător de căldură gaz/gaz, care
răceşte gazul cu conţinut de SO2, înainte de intrarea în scruber şi încălzeşte gazul
curat, până la aproximativ 100 °C.
Gazul din linia a doua este introdus direct în cel de-al doilea scrubăr şi apoi,
fără a fi reîncălzit, se amestecă cu gazul curat (reîncălzit la 100 °C), de la primul
scrubăr. Astfel, rezultă o temperatură a gazelor la coş de circa 80 °C.
Gipsul produs este subţiat până la 30 % conţinut solid şi, ulterior, e uscat
până la 15 % umiditate, într-un filtru cu vacuum. Preaplinul concentratorului şi
produsul filtrării sunt circulate complet în proces. Nu se produce apă uzată, iar
circa 25 % din gipsul rezultat este utilizat în industria cimentului.
Principalele procedee comerciale de desulfurare a gazelor de ardere sunt:
- metoda umedă, care se poate realiza prin procedeul:
cu var - CaO sau calcar – CaCO3, la care absorbţia SO2 se face cu var stins
sau calcar şi rezultă nămol de epurare sau gips;
cu sodă de rufe – NaOH, la care absorbţia SO2 se face cu o soluţie de sodă
caustică sau carbonat de sodiu – Na2CO3, rezultând apă reziduală sau
soluţie pentru spălat rufe;
dublu alcalin, la care absorbţia SO2 se face cu o soluţie pe bază de Na,
rezultată dintr-o soluţie alcalină, rezultând nămol sau gips;
cu amoniac, la care, după o absorbţie cu NH3, urmează o oxidare în sulfat de
amoniu, rezultând un îngrăşământ pe bază de amoniu;
cu oxid de magneziu, la care SO2 intră în reacţie cu un amestec de hidroxid
de magneziu, rezultând sulf elementar sau acid sulfuric, iar reactivul se
poate recicla după deshidratare şi regenerare ;
cu sulfit de sodiu, la care absorbţia SO2 se face cu o soluţie de sulfit de
sodiu, rezultând sulf elementar sau acid sulfuric şi cantitaţi mici de sulfat
de sodiu;
cu citrat, la care absorbţia SO2 se face cu o soluţie de citrat de sodiu,
rezultând sulf elementar, iar absorbantul este regenerat şi produşii
secundari sunt transformaţi în sulf, prin reducere cu H2S în fază lichidă;
cu carbonat apos, la care absorbţia SO2 se face cu o soluţie de carbonat de
sodiu, deshidratat prin pulverizare, rezultând sulf elementar;
-metoda uscată, care se realizează prin absorbţie pe cărbune activ, rezultând
sulf elementar;
- prin pulverizarea şi uscarea unui nămol de absorbţie, rezultând deşeuri uscate.
Cel mai comod procedeu este procedeul umed, utilizând ca reactiv varul sau
calcarul.
30 IMPACTUL CTE ASUPRA MEDIULUI - APLICAŢII
4.2. Procedee umede

4.2.1. Procedee utilizând ca reactiv varul sau calcarul
Spălările umede cu calcar sau var figurează printre procedeele de desulfurare
umedă cele mai răspândite în lume. Reactivul cel mai frecvent implicat este
calcarul. Procedeele existente în prezent duc adesea la formarea gipsului.
Gazele ce trebuie epurate, eventual desprăfuite, răcite şi saturate în vapori de
apă (uneori cu ajutorul unui echipament specific), sunt spălate cu o suspensie de
calcar (sau var) în apă. Calcarul reacţionează cu oxizii de sulf, formând sulfiţi şi
sulfaţi de calciu.
Produşii solizi rezultaţi din reacţie şi reactivii în exces sunt extraşi din
suspensia de spălare, prin procedee de separare lichid-solid ( ex.decantare şi
filtrare). Apa (decantată şi filtrată) este reciclată după o eventuală curăţare
(purjare), care are ca obiect evitarea acumulării în buclă a compuşilor solizi. Prin
această operaţie se constituie eventualul efluent lichid.
Principalele reacţii chimice globale realizate sunt următoarele:
pentru calcar:
CaCO3 + SO2 ⇒ CaSO3 +CO2
CaCO3 + SO3 ⇒ CaSO4 +CO2
CaCO3 + ½ O2 ⇒ CaSO3
pentru var:
Ca(OH)2 + SO2 ⇒ CaSO3 + H2O
CaSO3 + ½ O2 ⇒ CaSO4
De notat că formulele produşilor nu ţin cont de gradul de hidratare. CaSO4, în
particular, reprezintă un amestec, în proporţii variabile, de anhidridă (CaSO4 şi
1/2 H2O) şi gips (CaSO4 . 2H2O).
Există mai multe variante ale acestui procedeu:
• procedeul umed cu var, cel mai simplu (schema 4.1), în care are de suferit
calitatea subproduşilor solizi;
• procedeul umed cu calcar, numit calcar-ghips (schema 4.2), în care se
vizează producerea subproduşilor comercializabili precum gipsul, care este
foarte pur. Se caracterizează, în principal, printr-o desprăfuire controlată a
gazelor ce trebuie epurate şi printr-o oxigenare forţată a suspensiei rezultată
din desulfurare;
• procedeul fără deşeuri lichide (schema 4.3) poate fi elaborat pornind de la
unul sau altul din procedeele de mai sus. Căldura sensibilă a gazelor ce
trebuie epurate este utilizată pentru evaporarea conţinutului de apă din
curăţirea necesară deconcentrării, efectuată asupra încărcăturii lichide
circulante.
De remarcat că se pot întâlni numeroase particularităţi (utilizarea aditivilor

pentru regularizarea pH-ului, concepţia turnului de spălare).
Schema 4.1. Procedeul umed cu var.
Schema 4.2. Procedeul umed cu calcar pentru producerea gipsului pur.

Schema 4.3. Procedeul umed cu calcar pentru producerea gipsului pur, fără deşeuri lichide.
Instalaţiile se compun, în principal, din următoarele elemente:
• o unitate de recepţie, de depozitare şi de distribuţie a reactivilor pulverulenţi;
• o instalaţie de preparare, stocare şi de distribuţie a laptelui de var sau de
calcar (extractor-dozator, cuvă de preparare cu agitare, cuvă tampon cu
agitare, pompă etc.);
• un turn de spălare (uneori mai multe), a cărui concepţie depinde de furnizor;
• o instalaţie de tratament a suspensiei, constând în separarea sărurilor de
calciu din soluţia originală, după epurarea gazului, a cărui concepţie depinde
de furnizor, de originea gazului ce trebuie epurat şi de destinaţia
subproduselor;
• o instalaţie de tratare a deşeurilor apoase (purje de deconcentrare),
dependentă de impurităţile conţinute, care poate cuprinde o serie de cuve
agitate pentru neutralizare, precipitarea sărurilor metalice şi flocularea lor,
un decantor şi un filtru pentru separarea compuşilor insolubili, o coloană de
carbon activ pentru adsorbţia materiilor organice etc.;
• un ventilator de tiraj, între instalaţia de desulfurare şi coş.
O instalaţie de desulfurare prin procedeul umed cu var, având turn cu 2 etaje
alcaline pentru producerea gipsului pur, este redată în schema 4.4.
Schema 4.5 prezintă o instalaţie tip de tratare a suspensiilor din turnul de
spălare (după spălarea cu lapte de var), iar schema 4.6 este un exemplu de tratare a
efluentului lichid.
Schema 4.4. Instalaţie de desulfurare prin procedeul umed cu var (exemplu de turn cu două
etaje alcaline pentru producerea gipsului pur).
Schema 4.5. Instalaţie tip de tratare a suspensiilor din turnul de spălare (după spălarea cu
lapte de var).
Schema 4.6. Exemplu de tratare a efluentului lichid.
Turnurile sunt proiectate astfel încât să asigure un contact maximal între gaz
şi suspensie. Variantele se deosebesc prin proiectare (etaje, geometrie), sisteme de
injecţie a laptelui de var, sistemul de aerare în interiorul turnului sau într-o cuvă
exterioară, reciclarea suspensiei etc.
De remarcat că instalaţiile care funcţionează cu calcar şi nu cu var pot să
recepţioneze un reactiv nesfărâmat şi pot fi echipate cu un ansamblu de preparare
granulometrică.
Poate fi efectuată o spălare mai mult sau mai puţin forţată a reziduului solid
(în general pe filtru).
Cu excepţia purjei de deconcentrare menţionată mai sus, decantanţii şi
filtranţii sunt reciclaţi în diferite puncte (răcirea şi saturarea eventuală a gazelor ce
trebuie epurate în echipamente specifice preparării laptelui de var etc).
Funcţiile de neutralizare şi desprăfuire pot fi integrate într-un singur sistem
umed. Acesta comportă unul sau mai multe turnuri de spălare, unde cea mai mare
parte din cenuşile zburătoare sunt captate de lichidul de spălare, al cărui pH este
reglat prin adăugarea de lapte de var sau calcar.
Pulberile fine şi alte suspensii sunt captate într-un etaj Venturi sau într-un etaj
compact de electrofiltre umede, care comportă un tub Venturi. Electrodul de
precipitare este un electrod dinamic, constituit dintr-un ecran de picături de apă.
Aceste picături sunt încărcate electric cu sarcini de sens opus sarcinii pulberilor şi
pulverizate contra curentului.
Supravegherea funcţionării instalaţiilor poate fi delicată, în special din cauza

posibilelor probleme legate de formarea crustelor pe coloane.
Sulfaţii şi sulfiţii de calciu mai puţin solubili pot să favorizeze fenomenele de
saturaţie şi deci, de depunere.
Aplicarea corectă a procedeului este legată adesea de:
• menţinerea unui pH suficient de mic (între 6 şi 7), în coloană;
• evitarea oxidării (pentru producerea gipsului pur în special) în zona de
desulfurare, care trebuie să aibă loc la piciorul coloanei sau, chiar mai bine,
într-o cuvă exterioară şi doar în proporţia suspensiei circulante dirijate spre
echipamentele de recuperare (decantare şi filtrare) a reziduurilor solide.
În timpul desulfurării se dezvoltă reacţii secundare sau intermediare şi, în
special, un echilibru între sulfitul de calciu (CaSO3) şi hidrogenosulfitul de calciu
(Ca(HSO3)2), deplasat în sensul formării unei a doua sări (mai solubilă decât
prima), prin scăderea pH-ului (scăderea pH-ului din păcate prejudiciază eliminarea
SOx).
Aplicarea procedeului fără deşeuri lichide, asupra încărcăturii de lichide
circulante, presupune ca acea căldură sensibilă, conţinută în gazele brute, să fie
suficientă pentru a permite evaporarea purjei. Dacă nu, procedeul prezintă un
interes redus, deoarece premite doar eliminarea unei părţi de deşeuri lichide.
Este cel mai performant dintre procedeele cu var sau calcar. Poate permite
realizarea unor performanţe de desulfurare de 95÷98%, cu raporturi stoichiometrice
Ca/S de aproximativ 1.05 şi un consum de 1.22 t de Ca(OH)2, pe tona de SO2 fixat.
Varul sau calcarul este introdus sub forma unei suspensii, a cărei concentraţie
este cuprinsă între 100 şi 200 g/l.
Rezultatele desulfurării, obţinute în cazul varului, sunt superioare (cu 5 până
la 10 procente) celor obţinute în cazul calcarului.
Varul nestins, CaO, este preferat varului stins, Ca(OH)2. Consumul teoretic
(stoichiometric) de var stins Ca(OH)2 este de 1.16 tone la tona de SO2 fixat şi de
0.875 tone de var nestins, la tona de SO2 fixat. Acest consum este redus, deoarece
alcalinii cenuşilor zburătoare sunt utilizaţi în procedeul combinat de desprăfuire şi
desulfurare.
Suspensiile obţinute, pornind de la varul nestins, sunt constituite din particule
cu o medie de diametru cuprinsă între 3 şi 4 µm şi o medie de suprafaţă specifică
de 25÷30 m2/g (faţă de cele ale suspensiilor preparate din var stins, de 6-8 µm şi
14÷18 m2/g). Primele suspensii sunt, deci, mai reactive şi prezintă mai puţine
riscuri de decantare.
Uneori sunt introduşi o serie de aditivi, pentru menţinerea pH-ului la valoarea
optimă, evitarea oxidării CaSO3 în CaSO4, pentru a diminua riscul de formare a
crustei, ameliorarea reactivităţii suspensiei absorbante a ionilor alcalini, precum
Mg2+, sub forma Mg(OH)2.

Există foarte multe aplicaţii ale acestor procedee. Un număr mare de centrale
termice germane sunt echipate cu unităţi de desulfurare care produc gips pur. De
notat că aproximativ 60 % din panourile produse în această ţară sunt executate din
desulfogips.
Impactul global asupra mediului

Cantitatea şi compoziţia deşeurilor apoase depind, în principal, de ceilalţi
poluanţi prezenţi.
Substanţele purjate pot conţine cloruri şi alţi halogeni, sulfaţi, metale grele şi
materii organice.
Pentru varianta în care se doreşte producerea gipsului cât mai pur, pentru a fi
valorificat, purjarea va conţine toate compoziţiile nedorite în subprodus.
Procedeul fără deşeuri lichide permite debarasarea, prin evaporare, a tuturor
sau a unei părţi din deşeurile lichide, transformându-le în pulberi captate împreună
cu cenuşa zburătoare într-un desprăfuitor, plasat în amonte de desulfurare.
În alte cazuri, transformările viitoare depind de natura lor şi de contextul de
mediu al acestora.
Un anumit număr de compuşi ai acestor deşeuri pot să fie mai mult sau mai
puţin eliminaţi complet; sulfaţii reziduali, prin precipitare în var, metalele grele,
prin precipitarea hidroxizilor sau a sulfurilor, materiile organice, prin adsorbţie cu
carbon activ etc.
Procedeul cel mai răspândit duce la formarea unui gips de bună calitate,
utilizat pe scară largă în construcţii (tavane, panouri false şi regulator de priză
pentru ciment) în Germania, Japonia etc.
Producţia este de aproximativ 2.7 tone de CaSO4, 2H2O pe tona de SO2 fixat.
În varianta fără producţie specifică de gips, reziduul obţinut este un amestec
de cenuşă zburătoare şi sulfat de calciu (şi de sulfit de calciu, dacă nu există
oxidare). Acest reziduu este adesea considerat ca ultim deşeu şi trebuie dus la
depozitul de zgură şi cenuşă al centralei.
Procedeul de desulfurare umedă cu var sau calcar nu este deosebit de
zgomotos.
În funcţionare, există următoarele riscuri:
• de apariţie a unor disfuncţionalităţi la instalaţia de desulfurare;
• de incidente în funcţionare, datorate dificultăţilor de operare; căldura poate
uşor provoca probleme de blocare, colmatare în instalaţii de stocare şi
operare;
• de formare a crustei în instalaţii datorată sulfatului şi sulfitului de calciu,
format în diferite puncte (limite operatorii);
• de apariţie a unor accidente de muncă, deoarece manipularea varului implică
anumite precauţii.
Aplicarea procedeului de desulfurare umedă cu calcar la

desulfurarea gazelor provenite de la o centrală termoelectrică
Centrala la care a fost aplicat acest procedeu este centrala Le Havre 4, Franţa,
funcţionând cu combustibil solid, cărbune. S-a ales procedeul de spălare umedă cu
calcar care produce gips pur.
Spălarea este efectuată într-un turn de pulverizare (absorber) care comportă o
cuvă (un bac), unde gipsul este obţinut prin oxidare cu aerul produşilor de reacţie.
Acesta este un procedeu sub licenţă. Echipamentele care constituie instalaţia
sunt furnizate de un grup franco-olandez (Lab-Hoogvens).
Principalele etape ale procedeului sunt următoarele:
• răcirea gazelor pentru epurare;
• spălarea gazelor pentru epurare, cu o suspensie de carbonat de calciu;
• reîncălzirea, înainte de evacuare, a gazelor epurate;
• oxidarea cu aer a suspensiei de spălare, înainte de transformarea în gips a
produşilor de neutralizare, SOx;
• recuperarea gipsului, pornind de la suspensia de spălare (ciclonare,
centrifugare şi spălare);
• reciclarea majorităţii apelor curate, rezultate în urma operaţiei precedente;
• purjarea unei părţi din aceste ape curate, pentru evitarea concentraţiilor
excesive în săruri solubile (şi în principal cloruri);
• tratarea acesteia înainte de evacuare.
Instalaţiile de combustie sunt dimensionate pentru un cărbune cu 1.3 % sulf.
Gazele ce trebuie tratate în instalaţia de desulfurare umedă sunt luate de la
ieşirea din electrofiltre, amplasate după cazan.
Caracteristicile acestora sunt următoarele:
3
• debit: 1 943 000 m N / h;
3
• conţinut SO2 : 2 555 mg / m N;
3
• conţinut de pulberi : < 50 mg / m N ;
• temperatură : 129 °C
Instalaţiile se compun din următoarele echipamente (schema 4.7):
• un ventilator axial, cu o înălţime de refulare de 4 000 Pa, la debit nominal şi
o putere de 7 500 kW instalaţi;
• un schimbător de gaz/gaz (schimbător regenerativ Ljungstrom), cu o
suprafaţă de schimb de căldură de 22 500 m2 , construit din oţel acoperit de
poliuretan şi din oţel emailat, care răceşte gazele ce trebuie epurate până la
media gazelor epurate, ce permite reîncălzirea ultimelor, înainte de
evacuare;
• un absorber cu un diametru de 16.75 m şi înălţimea de 35 m din oţel placat,
cu cauciuc pe interior, având:
la bază, o cuvă ca zonă de trecere liberă, de aproximativ 2300 m3;

trei planuri suprapuse de pulverizatoare, alimentate fiecare de o pompă
de recirculare, cu un debit de aproximativ 9500 m3/h şi o putere de 800
kW;
în partea superioară, un separator cu picături, spălat de apă;
• un compresor de aer pentru oxidarea produşilor în gips, cu un debit de 9 200
m3N/h şi o putere de 250 kW;
• o instalaţie de depozitare a calcarului, de preparare şi distribuţie a laptelui de
calcar (fosă agitată şi pompă de dozaj);
• o instalaţie de recuperare şi depozitare a gipsului produs, care cuprinde, în
principal:
o pompă de subtiraj a suspensiilor de gips, în cuva absorberului;
hidrocicloane;
două pompe centrifuge, cu un debit de 6 t/h fiecare;
un depozit pentru stocarea gipsului produs, dimensionat pentru 20 de
zile;
• o instalaţie de tratare a purjei de deconcentrare, destinată precipitării ionilor
de sulfat şi a metalelor grele.
Schema 4.7. Instalaţie de desulfurare a centralei Le Havre.

Suprafaţa de teren ocupată de instalaţia de desulfurare, în afara depozitării
gipsului, este de 50 . 100 m2.
Principalii parametri de funcţionare sunt:

• pH-ul suspensiei de spălare: 5.5 ÷ 5.7;
• concentraţia în solide a suspensiei de spălare: aproximativ 10 %;
3
• cantitatea de apă evaporată: aproximativ 45 m /h.
Gazele epurate prezintă următoarele concentraţii nominale:
• debit : 2 014 593 m3N/h;
• conţinut SO2 = 183 mg/m3N ;
• conţinut pulberi < 50 mg/m3N ;
• temperatură: 89 °C ;
• rata (randamentul) de desulfurare depăşeşte 92%.
Cantitatea de calcar (96.5 % de CaCO3) consumat este de 7.7 t/h. Raportul
stoichiometric Ca/S este de aproximativ 1.02.
Cantitatea de apă consumată este de 60 m3/h, iar deşeurile lichide sunt de
13÷15 m3/h.
Datorită tratamentelor descrise mai sus, aceste deşeuri sunt compuse din
cloruri şi soluţii apoase. Gipsul produs are o calitate acceptată de industria
panourilor şi a cimentului. Producţia este de 12 t/h de gips cu 8 % umiditate.
În cadrul unei funcţionări anuale de 3000 h a puterii continui nete, cantitatea
de gips produsă de o unitate corespunde nevoilor unei fabrici de ciment cu o
producţie de 1 000 000 t de ciment pe an.
Puterea electrică absorbită este de 7500 kW.
Investiţia estimată pentru o instalaţie de desulfurare prin acest procedeu într-o
unitate nouă, cu puterea electrică de 600 MW, în care se arde cărbune cu 1.3 %
sulf, este de 60÷65 mil. $, iar pentru o centrală termoelectrică deja construită
aceasta se cifrează la 65÷100 mil.
4.2.2. Desulfurarea umedă cu sodă sau carbonat de sodiu

Gazele ce trebuie epurate, eventual desprăfuite şi răcite, adesea saturate în
vapori de apă, sunt spălate printr-o soluţie apoasă de hidroxid de sodiu (NaoH) sau
carbonat de sodiu (Na2CO3).
Soda (sau carbonatul) reacţionează cu oxizii de sulf, formând sulfiţi şi sulfaţi
de sodiu, foarte solubili.
Reacţiile chimice globale implicate de acest procedeu sunt:
• în cazul sodei:
2NaOH + SO2 ⇒ Na2SO3 + H2O
2NaOH + SO3 ⇒ Na2SO3 + H2O
NaSO3 + ½ O2 ⇒ Na2SO4
NaSO3 + SO2 + H2O ⇒ NaHSO3
• în cazul carbonatului de sodiu:
Na2CO3 + SO2 ⇒ Na2SO3 + CO2

Na2CO3 + ½O2 ⇒ Na2SO4
Na2CO3 + SO2 + H2O ⇒ 2 Na2HSO3
Reziduul desulfurării este deci o soluţie apoasă de săruri de sodiu (sulfat,
sulfit hidroxid de carbon etc).
Această soluţie nu poate fi evacuată în această stare, astfel că, uneori, este
tratată cu var (precipitarea sulfitului şi sulfatului de calciu insolubile cu regenerarea
unei soluţii de sodă), ceea ce se numeşte procedeu “dublu alcalin”.
Instalaţia, redată în schema 4.8, se compune, în principal, din următoarele
elemente :
• o unitate de recepţie, de depozitare şi de distribuţie a reactivului;
• un reactor de spălare, cel mai adesea un turn cu împachetare sau cu
pulverizare;
• o unitate pentru colectarea reziduurilor, cel mai adesea cu cuve;
• o unitate eventuală de tratare a reziduurilor şi a efluenţilor lichizi care
depinde de destinaţia acestora.
Schema 4.8. Desulfurarea prin spălare cu sodă.

Nu există limite de operare specifice. Performanţele sunt, în general, foarte
bune. Randamentul desulfurării poate depăşi adesea 95 %, iar cel raportat la sodă
este apropiat de 1.
Reactivii utilizaţi pot fi soluţii de sodă (30÷50 %) sau carbonat de sodiu.
Carbonatul de sodiu poate fi livrat sub formă de pudră, soluţia fiind pregătită pe
loc.

Principala problemă în utilizarea acestui procedeu constă în producerea unor
cantităţi deloc neglijabile de soluţii saline.
Utilizarea lui este limitată la cazurile în care, pentru deşeurile rezultate,
tratamentul sau valorificarea acestora sunt posibile. Ca în cazul majorităţii
instalaţiilor de desulfurare, ventilatorul este principala sursă de zgomot.
Riscurile sunt limitate. De fapt, absenţa produşilor solizi în suspensii
limitează riscul de blocare a instalaţiilor. Manipularea reactivului implică anumite
precauţii. Utilizarea unui reactiv lichid poate favoriza regularizarea, destinată să
optimizeze randamentul desulfurării şi consumul de reactiv.
Procedeul este încă puţin dezvoltat, în comparaţie cu cel în care se utilizează
var sau calcar. De fapt, reactivul este net mai oneros şi contraindicaţiile legate de
refularea efluenţilor lichizi sunt mai dure decât cele care privesc efluenţii solizi.
Totuşi, odată cu scăderea valorilor limită pentru deşeurile de SOx şi cu întărirea
reglementărilor, procedeul poate deveni interesant.
Instalaţiile de spălare cu sodă se întâlnesc în industria hârtiei. Soluţiile
sodice, rezultate în urma spălării, pot fi reciclate în fabricarea pastei chimice.
Astfel de instalaţii se găsesc în Elveţia, Germania, CSI şi la Elbeuf Rhone-Poulenc,
la incinerarea H2S.
4.2.3. Desulfurarea umedă după procedeul „dublu alcalin”

Procedeul “dublu alcalin” constă în efectuarea unei spălări a gazului ce
trebuie desulfurat (eventual desprăfuit şi răcit în prealabil), cu ajutorul unei soluţii
apoase de săruri de sodiu foarte solubile. Această soluţie conţine, în principal, sulfit
şi concentraţii mai scăzute de carbonat, hidrogenosulfit, sulfat şi hidroxid.
Produşii de reacţie ai desulfurării (în principal sulfitul şi sulfatul de sodiu)
sunt apoi precipitaţi, prin adăugarea de var sau calcar, sub formă de sulfit şi sulfat
de calciu. Această precipitare regenerează soluţiile absorbante de săruri de sodiu.
Sărurile de calciu sunt separate de apele curate (prin decantare şi filtrare).
Soluţia absorbantă este reciclată la desulfurare, după un eventual aport de sodiu
(prin adăugarea de carbonat de sodiu).
Cele două operaţii sunt realizate în echipamente separate, iar reacţiile de
desulfurare a gazelor sunt reacţii lichid/gaz, care se derulează într-un mediu fără
materii solide în suspensie.
Principalele reacţii chimice globale care au loc sunt:
• la absorbţie:
2 NaOH + SO2 ⇒ Na2SO3 + H2O
Na2SO3 + SO2 + H2O ⇒ NaHSO3
HSO3- + ½ O2 ⇒ SO42- + H+
SO32- + ½ O2 ⇒ SO42-
• la precipitare:
Ca(OH)2 + Na2SO4 ⇒ 2 NaOH + CaSO4↓
Ca(OH)2 + Na2SO3 + ½ H2O ⇒ 2 NaOH + CaSO3, ½ H2O ↓
Procedeul de funcţionare poate avea loc în două moduri:
• modul concentrat (concentraţii ridicate de sulfit de sodiu), deoarece raportul
SO2/O2 este suficient de mare pentru ca oxidarea sulfiţilor în sulfaţi să nu fie
foarte mare (mai mică de 20 %);
• modul diluat (concentraţii mai mici de sulfit de sodiu); deoarece oxidarea
sulfiţilor este mare, se evită formarea crustei pe absorber.
Instalaţia redată în schema 4.9 se compune, în principal, din:
• o unitate de recepţie şi stocare a reactivilor pulverulenţi (carbonat de sodiu,
var sau calcar);
• o instalaţie de preparare, stocare şi distribuţie a laptelui de var sau calcar
formată din extractor-dozeur, cuvă de preparare agitată, cuvă tampon,
pompă de injecţie etc;
• o instalaţie de preparare, stocare şi distribuţie a soluţiei de carbonat de sodiu
(extractor-dozeur, cuvă de preparare, cuvă tampon, pompă de injecţie etc);
• un turn de spălare, de obicei cu mai multe etaje, echipat cu sisteme de
dispersie şi un deveziculator;
• un ansamblu de separare a reziduurilor solide, care cuprinde, în general, un
decantor şi un filtru;
• un ventilator de tiraj între desulfurare şi coş.
Schema 4.9. Instalaţie de desulfurare prin procedeul dublu alcalin.


Datorită reciclării în fază lichidă, procedeul nu produce deşeuri apoase
specifice.
O purjare de deconcentrare poate fi necesară, deoarece poluanţii captaţi, alţii
decât SO2, nu pot fi încorporaţi în reziduurile solide.
Procedeul produce reziduuri solide, amestec în proporţii variabile a sulfiţilor
şi sulfaţilor de calciu, mai mult sau mai puţin hidraţi, consideraţi ca deşeu ultim.
Cantitatea obţinută este de aproximativ 6 tone, la tona de SO2 fixat (2.5 tone
de subproduşi impregnaţi de 3.5 tone de apă).
Nu există probleme legate de zgomot.
Principalele riscuri sunt cauzate de disfuncţionalităţi ale instalaţiei de prepare
a laptelui de var sau a carbonatului de calciu ( laptele de var sau carbonat este o
suspensie care favorizează fenomene de depozitare, făcând priză în masă în cuve
sau ţevi), disfuncţionalităţi ale instalaţiei de desulfurare (formarea de cruste);
manipularea varului sau a carbonatului de calciu implică anumite precauţii.
Pentru tratarea unui debit de 190000 m3/h la 950 mg/Nm3 de SO2, investiţiile
sunt de circa 480 000 $, iar cheltuielile de funcţionare de 1.7 $ / kg de SO2 tratat.
4.2.4. Desulfurarea umedă prin spălare cu amoniac

Acest procedeu, prezentat în schema 4.10, se bazează pe spălarea gazelor de
către o soluţie amoniacală şi pe oxidarea produşilor rezultaţi din aceste reacţii,
pentru a obţine sulfatul de amoniu, (NH4)2SO4, utilizabil pentru producerea
îngrăşămintelor.
Ca şi celelalte procedee alcaline, procedeul opreşte şi alţi poluanţi, precum
clorurile şi florurile.
Instalaţiile se compun, în principal, din:
• un etaj de preparare şi stocare a soluţiilor amoniacale (25÷35 % în greutate);
• un etaj de spălare amoniacal, unde dioxidul de sulf reacţionează cu
amoniacul pentru a forma, în principal, sulfit de amoniu;
• un etaj de spălare cu apă;
• o cuvă de oxidare cu aer, unde sulfitul se oxidează în sulfat de amoniu;
• un evaporator sub vid, care produce sulfat de amoniu, care poate fi uscat şi
deci, condensatul serveşte la spălarea cu apă.
Principalii parametri operaţionali pe care poate să-i realizeze instalaţia sunt:
• concentaţia maximă de sulf în combustibil < 1.2 %;
• temperatura este 60÷70 °C, la prima spălare şi 50÷600 C, la a doua spălare;
• transportul lichid/gaz este de 2÷2.5 l/m3N , la prima spălare;
• pH-ul este între 5.5÷6.2;
• pierderide de presiune sunt de 20 mbar, la prima spălare, şi 38 mbar, la a
doua spălare;
• eficienţa de eliminare a SO2 este > 88 %.

Capacitatea maximală actuală este de 250 000 m3N/h.
Singurul reactiv utilizat este amoniacul.
Principalul subprodus este sulfatul de amoniu, care poate fi utilizat la
prepararea îngrăşămintelor. Trebuie notat că oferta de sulfat de amoniac este
adesea excedentară faţă de cerere.
Schema. 4.10. Desulfurarea prin spălare cu amoniac.
Poate fi necesară o purjare de deconcentrare, deoarece poluanţii captaţi, alţii

decât SO2, nu sunt încorporaţi în subprodus.
Sunt riscuri legate de stocarea şi utilizarea gazului de amoniac. Se pot
observa riscuri deloc neglijabile, de formare a aerosolilor, foarte dificil de evitat.
Există instalat un echipament pe o instalaţie la Karlsruhe, în Germania. China
a comandat trei unităţi pentru cazane cu abur pe păcură (200 MW în total).
4.3. Procedee semiumede bazate pe atomizarea ori

pulverizarea laptelui de var sau a carbonatului de
calciu
Procedeul constă în injecţia de lapte de var (sau de calcar) sau o soluţie de
carbonat de sodiu, în fluxul de gaze ce trebuie epurate (eventual desprăfuite şi
răcite în prealabil). Produsele de reacţie sunt apoi filtrate.
Injecţia reactivului în reactor se face prin pulverizarea laptelui comprimat,
prin atomizare mecanică. Acesta se prezintă sub formă de picături care circulă în
contra curent faţă de gazele ce trebuie tratate.
Principalele reacţii chimice globale care au loc sunt:
• pentru var:
• pentru calcar:
CaCO3 + SO2 ⇒ CaSO3 + CO2
CaCO3 + ½ O2 ⇒ CaSO4
• pentru carbonatul de sodiu:
Na2SO3 + ½ O2 ⇒ Na2SO4
De notat că formulele produşilor nu iau în consideraţie gradul de hidratare;
CaSO4, în special, se prezintă în amestec, în proporţii variabile de anhidridă
(CaSO4), de demihidrat (CaSO4, ½ O2) şi gips (CaSO4, 2 H2O).
Instalaţiile sunt compuse, în principal, din următoarele elemente:
• o unitate de recepţie şi stocare a reactivului pulverulent, deoarece instalaţiile
funcţionează mai mult cu calcar şi nu cu var; pot primi un reactiv nesfărâmat
şi pentru aceasta sunt echipate cu un ansamblu de preparare granulometrică;
• o instalaţie de preparare, stocare şi distribuţie a laptelui de var sau calcar
(extractor-dozator, cuvă de preparare cu sistem de agitare, cuvă tampon cu
sistem de agitare, pompă de injecţie etc.);
• un reactor pentru punerea în contact a reactivilor şi a gazelor ce trebuie
desulfurate;
• un sistem de desprăfuire, un filtru (de preferinţă, un electrofiltru);
• un sistem de colectare şi stocare a subproduşilor de pe filtru şi reactor;
• un ventilator de tiraj , între desulfurare şi coş.
O instalaţie tip pentru desulfurare, prin procedeul semiumed cu var este
redată în schema 4.11. În funcţie de furnizori, natura gazului ce trebuie tratat,
randamentul desulfurării vizat, pot să apară configuraţii diferite (reactor de tip
Venturi, reactor de transport, atomizoare, injectoare etc).
Se constată că, la aceeaşi cantitate de reactiv, epurarea este mai bună în cazul
utilizării unui filtru. Pe filtru are loc reacţia între SOx, încă necaptat şi reacitvul
încă neconsumat şi reţinut de filtru. Se poate funcţiona la o temperatură mai joasă
în electrofiltru, acest lucru favorizând desulfurarea.
Nu există limite de operare specifice.
Este important ca temperatura gazelor ce trebuie desulfurate să fie suficient
de ridicată. De fapt, după injecţia laptelui de var (după răcirea gazului datorată
evaporării apei introduse), temperatura amestecului rezultat trebuie să rămână

sensibil superioară punctului de rouă acidă. Gazele sunt, în general, menţinute la o
temperatură de 15÷20 °C sub punctul de rouă acidă, pentru a diminua riscurile de
colmatare şi coroziune.
Schema 4.11. Instalaţie tip de desulfurare prin procedeul semiumed cu var.

Pentru reţinerea a 1000 mg/m3N de SO2, prin injecţia a 100 g/l var (Ca(OH)2),
temperatura optimă este de aproximativ 45 °C (pentru raportul Ca/S = 2).
Reducerea temperaturii gazelor are un efect negativ asupra randamentului
generatorului de abur sau instalaţiei de ardere.
Reacţiile, sunt în principal, reacţii gaz-lichid, fără formarea unei bariere a
produşilor, fiind reacţii la suprafaţa reactivului şi prin urmare, performanţele sunt
mai bune decât cele ale procedeelor uscate şi semiuscate.
Rata de reţinere a SO2, respectiv randamentul procesului de desulfurare,
depind de raportul Ca/S
• pentru Ca/S = 1 se obţine o desulfurare de 80 %;
• pentru Ca/S = 1.5 se obţine o desulfurare de 90 %;
• pentru Ca/S = 2 se obţine o desulfurare de 92 %;
Consumurile specifice de carbonat de sodiu pot să fie mult inferioare.
Cantitatea de reactiv utilizată depinde de activitatea şi, temperatura la care are loc
reacţia.
Epurarea este mai bună cu cât temperatura este mai joasă.
Varul este introdus sub formă de suspensie cu o concentraţie de aproximativ
100÷200 g/l. Carbonatul de sodiu este introdus în soluţie.

Varul nestins, CaO, este adesea recomandat în detrimentul varului stins,
Ca(OH)2.
De fapt, suspensiile obţinute pornind de la varul nestins sunt constituite din
particule cu un diametru mediu de 3÷4 µm şi o suprafaţă specifică de aproximativ
25÷30 m2/g. Pentru suspensiile preparate pornind de la varul stins, sunt aceleaşi
caracteristici de 6÷8 µm şi 14÷18 m2/g. Primele suspensii sunt mai reactive şi
prezintă mai puţine riscuri de decantare, decât ultimele.
Consumul teoretic (stoichiometric) de var Ca(OH)2 este de 1.16 tone, la tona
de SO2 fixat şi de 0.875 tone de var, la tona de SO2 fixat.
Consumul teoretic de carbonat de calciu (CaCO3) este de 1.56 tone, la tona de
SO2 fixat.

Instalaţiile de desulfurare care funcţionează conform acestui procedeu nu
produc deşeuri apoase specifice.
Reziduul, recuperat sub formă solidă, este un amestec, în proporţii variabile,
a reactivului care nu a reacţionat, a sulfiţilor şi sulfaţilor de calciu sau sodiu. Dacă
gazul ce trebuie epurat conţine poluanţi, precum acidul clorhidric sau acidul
fluorhidiric, aceştia sunt de asemenea recuperaţi parţial în reziduu, sub forma
clorurii şi fluorurii de calciu sau sodiu.
În cazul în care gazele ce trebuie desulfurate conţin încă pulberi, acestea se
regăsesc în reziduul rezultat în urma epurării.
Compoziţia şi natura reziduurilor obţinute este foarte dificil de clasificat, de
aceea ele sunt catalogate frecvent ca deşeuri ultime.
Cantitatea teoretică de reziduuri este de 2.7 tone de gips (CaSO4, 2H2O), la
tona de SO2 fixat. Cantitatea reală de deşeuri depăşeşte de două ori această cifră.
Principalele riscuri care apar sunt disfuncţionalităţi ale instalaţiei de preparare
a laptelui de var, deoarece laptele de var este o suspensie care, dacă nu sunt luate
precauţiile necesare (concepţie, conduită), poate favoriza fenomene de depunere şi
formarea de aglomerări (priză în masă) în cuve sau conducte, probleme legate de
asigurarea manipulării, disfuncţionalităţi ale instalaţiei de desulfurare prin blocarea
injectorilor de reactiv; manipularea varului implică anumite precauţii,
disfuncţionalităţi ale filtrului la stocarea şi distribuţia varului, care este frecventă,
deoarece gazele ce trebuie epurate conţin acid clorhidiric, ce provoacă probleme de
încrustare destul de importante.
De fapt, clorurile formate sunt higroscopice. Temperatura la nivelul filtrului
trebuie să fie menţinută la un nivel suficient, dar aceasta se face în detrimentul
randamentului de desulfurare, care este favorizat de temperaturi mai joase.
Există numeroase instalaţii în lume care funcţionează conform acestui
procedeu, în principal centrale termice şi uzine de incinerare.
4.4. Procedee semiuscate cu var sau praf de calcar

Diferenţa esenţială dintre procedeele seci şi semiseci constă într-o
umidificare moderată a varului (impregnare cu aproximativ 10 % apă), înainte de
injecţia în fluxul de gaz ce trebuie desulfurat (procedeul sec active).
Aceste procedee sunt foarte asemănătoare cu procedeele uscate şi se prezintă
în principal sub forma a două variante:
• procedeul “uscat activ”, schema 4.12;
• procedeul “răcit”, schema 4.13.
Cea de-a a doua variantă are efecte favorabile, cauzate de umidificarea
moderată şi răcită a varului, ce conduce la o explozie a grăunţelor de var, o creştere
a suprafeţei specifice a reactivului şi/sau o scădere a temperaturii gazului şi/sau o
creştere a umidităţii relative a gazelor arse. Aceasta permite ameliorarea sensibilă a
rezultatelor desulfurării.
Schema 4.12. Procedeul semiuscat activ cu var şi impregnare cu var.
În plus, în cazul procedeului uscat, reacţiile sunt în mod esenţial reacţii gaz-
solid, relativ lente, şi, în plus, produşii de reacţie se formează la suprafaţa
reactivului şi au tendinţa de a le încetini, chiar de a le bloca. Din contră, anumite
reacţii care se derulează sunt de tip lichid-solid şi lichid-gaz, mai puţin sensibile la
fenomenele penalizante evocate mai sus.
Principalele reacţii chimice globale care au loc sunt următoarele:
• pentru var:
• pentru calcar:
Schema 4.13. Procedeul semiuscat cu var răcit.

De notat că formulele produşilor nu permit calcularea gradului de hidratare;
CaSO4, în particular, reprezintă un amestec în proporţii variabile, de anhidrită
(CaSO4), hemihidrat (CaSO4, ½ H2O) şi de gips (CaSO4, 2 H2O).
O altă variantă a acestui procedeu a fost pusă în funcţiune într-o instalaţie de
combustie care utilizează combustibili cu un conţinut mare de sulf (2÷2.5 %).
Aceasta constă în injectarea reactivului direct în focar. Reactivul reacţionează
cu SOx format, după reacţiile prezentate mai sus.
Apa este apoi injectată în gazele arse, provocând explozia particulelor solide
şi eliberează noile suprafeţe de reacţie, încă neconsumate.
Produşii reacţiilor de neutralizare sunt reţinuţi de un filtru de desprăfuire. Se
constată că randamentul de desulfurare este de 80 % pentru raportul Ca/S = 2 şi o
umiditate relativă de 97 %.
Instalaţia se compune din următoarele elemente:
• o unitate de recepţie, de stocare şi distribuţie a reactivului pulverulent;
• un reactor pus în contact cu reactivul şi gazul desulfurat, care poate avea
diferite configuraţii (reactor de tip Venturi, reactor de transport, pat fluidizat
circulant etc.), în funcţie de furnizori; natura gazului care trebuie tratat,
obiectivul vizat de desulfurare, poate avea configuraţii diferite;
• un sistem de desprăfuire este constituit adesea dintr-un filtru, de preferinţă
un electrofiltru, cu toate că, pentru aceeaşi cantitate de reactiv pusă în
circulaţie, epurarea este mai ridicată în cazul filtrului sac, deoarece are loc
reacţia dintre SOx încă necaptat şi reactivul încă neconsumat, fixat pe filtru;
• sistemele de colectare şi stocare a reziduurilor pe filtru şi eventual pe reactor
care, funcţie de furnizori şi configuraţia generală, pot fi pneumatice, cu
bandă de transport sau o combinaţie a celor două sisteme;
• un ventilator de tiraj între desulfurare şi coş;
• impregneur cu var, de exemplu, un tambur echipat cu orificii de pulverizare
a apei.
Schema 4.14 reprezintă o instalaţie tip de desulfurare prin procedeul
semiuscat activ cu var şi impregnare cu var, iar schema 4.15, o instalaţie tip de
desulfurare prin procedeul semiuscat cu var răcit.
Schema 4.14. Instalaţie tip de desulfurare prin procedeul semiuscat activ cu var.
Schema 4.15. Instalaţie tip de desulfurare prin procedeul semiuscat cu var răcit.
Anumiţi furnizori propun reciclarea în reactor a unei părţi din aceste reziduuri
(care conţin încă reactiv neconsumat), pentru a creşte gradul de utilizare a acestuia
din urmă, precum în schema 4.16.
Schema 4.16. Desulfurarea prin injecţie de reactiv, urmată de o injecţie de apă.

Aici se poate observa o apropiere de patul fluidizat circulant, prin faptul că

desulfurarea se bazează pe combustie avansată, cu injecţie de reactiv şi apoi de apă.
Procedeul anterior poate fi realizat şi pe o instalaţie existentă. Adaptarea
constă în injectarea reactivului (eventual impregnat) în amonte de filtru, dacă există
deja unul. Poate fi necesară adaptarea la suprafaţa filtrului. Poate fi, de asemenea,
profitabilă injecţia de apă.
Nu există limite de operare specifice. Procedeul este totuşi dificil de aplicat,
dacă debitul de gaz ce trebuie tratat sau conţinutul în SOx variază mult şi prezintă o
viteză importantă. De fapt, regularizarea precisă a dozajului unui produs
pulverulent este anevoioasă.
Riscul este mare de a se produce o superconsumare a reactivului sau o
desulfurare proastă.
Performanţele procedeului sunt limitate. Vitezele de reacţie rămân reduse
datorită formării unui strat de produşi de reacţie la suprafaţa reactivului, în ciuda
efectului favorabil al exploziei grăunţelor în prezenţa apei.
Gradul de desulfurare variază cu cantitatea de reactiv utilizată. Aceasta
variază, de asemenea, în funcţie de: conţinutul iniţial de SO2, temperatură şi
conţinutul de apă al gazelor şi timpul de staţionare etc.
În funcţie de raportul Ca/S, respectiv cantitatea de reactiv, se realizează
diferite grade de desulfurare, respectiv:
70÷84 % pentru Ca/S = 1;
83÷93 % pentru Ca/S = 1.5;
87÷95 % pentru Ca/S = 2.
Pentru procedeul uscat activ, randamentele menţionate se situează în plaja
superioară a celor indicate anterior.
Temperatura optimă este aproximativ cu 15 °C superioară punctului de rouă
acidă. Instalaţiile funcţionează adesea în gama de temperatură 120/170 °C.
Reactivii utilizaţi sunt aceeaşi ca şi în procedeul uscat. Interesul pentru
reactivii cu o suprafaţă specifică mare este diminuat de efectul benefic al
impregnării prealabile sau a injecţiei apei după injecţia reactivului.
Consumul teoretic (stoichiometric) de var Ca(OH)2 este de 1.16 tone, pe tona
de SO2 fixat şi de 1.56 tone de carbonat, pe tona de SO2 fixat.

Instalaţiile de desulfurare funcţionează doar dacă procedeul nu produce
reziduuri apoase specifice.
Reziduul recuperat sub formă solidă este un amestec, în proporţie variabilă,
de var care nu a reacţionat, sulfiţi şi sulfaţi de calciu. Dacă gazul ce trebuie epurat
conţine poluanţi, precum acidul clorhidric sau fluorhidric, aceştia sunt recuperaţi în
reziduu, sub formă de clorură sau fluorură de calciu.
În cazul în care gazul ce trebuie desulfurat conţine încă pulberi, acestea se
regăsesc în reziduul de epurare. Compoziţia şi natura reziduurilor obţinute sunt

foarte dificil de modificat. De aceea, sunt considerate practic ca deşeuri ultime.
Cantitatea teoretică (stoichiometrică) de subproduşi este de 2,7 tone de gips
(CaSO4, 2 H2O), pentru o tonă de SO2 fixat. Cantitatea reală de subproduşi obţinuţi,
depăşeşte frecvent, de 2 sau 3 ori, această valoare.
Nu există probleme specifice legate de zgomot, cu excepţia celor determinate
de instalaţia de sfărâmare a reactivului şi de decolmatare a filtrelor.
Principalele riscuri sunt: disfuncţionalităţi ale instalaţiei de desulfurare,
datorate dificultăţilor de manipulare, deoarece varul poate produce probleme de
aglomerare şi formare de cruste, desulfurarea greşită sau consumul în exces al
reactivilor (dificultăţi de regularizare, de presiune şi rapiditate, debitul de solide în
funcţie de cantitatea de SOx ce trebuie eliminată), formarea de cruste în instalaţii,
disfuncţionalităţi ale filtrului, apărând probleme de formare a depunerilor solide în
electrofiltru; gazul epurat conţine acid clorhidric (de fapt, CaCl2 care se formează
este foarte higroscopic), astfel că temperatura în filtru trebuie să fie menţinută la un
nivel suficient, în detrimentul randamentului de desulfurare, care este mai ridicat la
temperaturi puţin mai joase.
Riscurile privind disfuncţionalităţi ale filtrului sunt legate de posibilitatea
prezenţei în apă sau gaz a unui conţinut ridicat de sulf.
Exemplu de aplicare pentru o centrală termoelectrică

Exemplul este pentru o centrală cu puterea electrică de 250 MW pe cărbune,
amplasată la Maxe şi care arde cărbune cu aproximativ 1 % sulf.
Centrala emite gaze arse care, fără un tratament special, ar avea un conţinut
de SO2 de ordinul de 1950 mg/m3N.
Procedeul experimentat pe un grup de 250 MW a acestei centrale combină
două etaje de desulfurare:
• injecţie de absorbant (calcar) în focar;
• injecţie de apă, care permite reactivarea varului proaspăt produs de focar şi
diminuarea temperaturilor gazelor arse, combinate, dacă este necesar, cu o
injecţie complementară de var stins.
Al doilea etaj al procedeului este realizat într-o instalaţie pilot, care tratează
40000 m3N/h canale de gaze arse, situate în aval de preîncălzitorul de aer şi în
amonte de desprăfuitor.
În injecţia de calcar în focar, cu o simplă reactivare la apă, se poate atinge un
randament de desulfurare de 60 %, pentru un raport stoichiometric Ca/S de 2.5.
Cu injecţie complementară de var stins în canalele de gaze, se ating
randamente de ordinul a 75 %, pentru un raport Ca/S global (calcar + var)
echivalent.
În cele două cazuri, temperatura gazelor arse condiţionează puternic gradul
de desulfurare.
Tratamentul totalităţii gazelor arse ale unei instalaţii va necesita o atenţie
specială, referitoare la calitatea pulverizării, controlul temperaturii gazelor arse şi a
regularizării debitului de apă, încrustarea, impactul aerodinamic pe partea de aval.
4.5. Desulfurarea uscată cu bicarbonat de sodiu

Procedeul constă în injecţia de bicarbonat de sodiu uscat şi împrăştierea
acestuia în fluxul de gaze care trebuie desulfurate. Produşii injecţiei (sulfat de
sodiu, reactiv în exces etc.) sunt apoi separaţi din gaze, prin filtrare.
Reacţiile chimice globale implicate de acest procedeu sunt:
2 NaHCO3+SO2+1/2 O2=>Na2CO3+H2O+2 CO2 ;
2 NaHCO3+SO3=>Na2SO4+H2O+2 CO2 .
În realitate, neutralizarea este realizată în două etape. Prima etapă constă în
activarea termică a bicarbonatului de sodiu, care permite formarea carbonatului de
sodiu activ, cu o suprafaţă specifică mare şi porozitate ridicată:
2 NaHCO3=>Na2CO3+CO2+H2O
Carbonatul de sodiu, astfel format, reacţionează în continuare cu SO2 şi SO3.
Bicarbonatul de sodiu poate să reacţioneze cu alţi compuşi acizi prezenţi în
fluxul de gaze supuse tratării:
NaHCO3+HCl=>NaCl+CO2+H2O;
NaHCO3+HF=>NaF+CO2+H2O;
NaHCO3+NO+3/4 O2=>NaNO3+CO2+1/2 H2O.
Componentele principale ale instalaţiei prezentate în schema 4.17, sunt:
• o instalaţie de stocare a reactivului (siloz sau turn);
• o moară fină cu strunjire sau ciocane, care să macine bicarbonatul de sodiu
la o granulometrie optimă, precum şi un ventilator, care să realizeze injecţia
reactivului direct în canalele de gaze arse;
• un sistem de desprăfuire, constând dintr-un filtru sac sau electrofiltru;
• un sistem de colectare şi stocare a subproduşilor din reacţie (produşi sodici
reziduali).
Schema 4.18 prezintă o instalaţie tip de desulfurare, prin procedeul uscat, cu
bicarbonat de sodiu. Utilizarea unui filtru sac este preferabilă, deoarece în acesta
poate continua reacţia cu reactivul neconsumat, ce se depune pe pereţii textili ai
filtrului. Dacă se utilizează un electrofiltru, atunci este preferată soluţia de injecţie
a bicarbonatului de sodiu într-un reactor, pentru a garanta în acest fel un timp de
contact (de rezidenţă) de ordinul a câtorva secunde, dintre gaze şi reactiv.
Bicarbonatul de sodiu este consumat în totalitate, prin reacţia de desulfurare , astfel
că nu mai este necesară prevederea unei recirculări a produşilor sodici reziduali.
Procedeul de reducere uscată cu bicarbonat de sodiu poate fi uşor pus în
aplicare la o instalaţie existentă. Adaptarea instalaţiei existente constă în a prevedea
posibilitatea injecţiei bicarbonatului de sodiu într-un punct al circuitului de
evacuare a gazelor. Întotdeauna injecţia se practică înainte de filtru, dacă acesta

există.
Schema 4.17. Procedeul uscat cu bicarbonat de sodiu.
Schema 4.18. Instalaţie tip de desulfurare prin procedeul uscat cu bicarbonat de sodiu.
Nu sunt nici un fel de limitări particulare pentru aplicarea acestui procedeu.

Nivelul ridicat de activitate al reactivului în reacţia de desulfurare permite
utilizarea procedeului uscat cu bicarbonat de sodiu, pentru o gamă largă de
concentraţii ale SO2 (până la 10 000 mg/m3N). În cazul unei emisii variabile în timp
este necesară prevederea unui regulator al injecţiei de reactiv, cuplat cu un analizor
al concentraţiei de SO2, garantând respectarea normelor de emisie cu un consum
minim de reactiv.
Procedeul se aplică, atât la reducerea SO2, cât şi a HF, HCl sau NOx.
La tratarea SO2 performanţele procedeului sunt foarte bune, datorită
porozităţii şi suprafeţei specifice ridicate, obţinute prin activarea termică. Gradul de
desulfurare variază în funcţie de cantitatea de reactiv utilizat. Această cantitate se
poate exprima prin raportul stoechiometric(RS), care este raportul dintre cantitatea
de bicarbonat de sodiu realmente injectată şi cantitatea stoechiometrică de
bicarbonat de sodiu necesară pentru tratarea în totalitate a SO2.
Pentru RS = 1, sunt necesare 2.62 tone de bicarbonat de sodiu, pentru a
neutraliza o tonă de SO2.
Gradul de desulfurare depinde de raportul stoichiometric (RS), fiind 75 %
pentru RS=0.8, de 92 % pentru RS=1 şi de 98 %, pentru RS=1.2.
Performanţele de curăţare sunt independente de concentraţia iniţială şi finală
a SO2 (în mod curent, această gamă este de la câteva, până la 10 000 mg/m3N ).
Rata de desulfurare este influenţată semnificativ de granulometria
bicarbonatului de sodiu, timpul de contact, temperatura gazului în punctul de
contact.
Valorile ideale granulometrice sunt d90 < 25 µm şi d50 < 20 µm, adică 90 %
din granule au diametrul inferior lui 25 µm şi 50 % din granule au diametrul
inferior lui 20 µm.
Timpul de contact este de circa o secundă, dacă se utilizează filtru sac şi de
circa 5 secunde, pentru electrofiltru.
Temperatura optimă a reacţiei este de 140 ÷ 300 ºC.
De menţionat că bicarbonatul de sodiu are foarte bune performanţe şi în
reducerea HCl şi HF, asemănătoare cu cele din cazul SO2.
În ceea ce priveşte reducerea NOx , se constată că eficacitatea tratării creşte
cu raportul molar SO2/NOx din gazele brute. În acest caz, raportul stoichiometric
se referă la total SO2 + NOx.
În cazul raportului SO2 / NOx = 8 se obţine un grad de epurare a NOx de
35%, pentru RS = 0.8, un grad de epurare de 45 % pentru RS = 1 şi un grad de
epurare de 50 %, pentru RS = 1.2.
Temperatura trebuie să fie cuprinsă între 120 şi 160 ºC. Se constată că după
160 ºC, rata de denoxare scade foarte mult.
Bicarbonatul de sodiu trebuie să fie sfărâmat înainte de a fi injectat la o
granulometrie optimă, caracterizată prin d90 < 25 µm şi d50 < 20 µm.
Bicarbonatul de sodiu este o pudră neutră, necorozivă, neiritantă şi netoxică

(produs considerat ca fiind nepericulos, conform directivei CEE nr.32/92).
Acesta se poate manipula fără nici un risc pentru oameni.
Bicarbonatul de sodiu prezintă caracteristicile generale următoare:
• granulometrie (înaintea măcinării) d50 < 500 µm;
• granulometrie (după măcinare) d50 < 20 µm;
2
• masa volumetrică aparentă 850/1100 kg/m .
Suprafaţa specifică a bicarbonatului de sodiu este de 0.8 m2/g după măcinarea
la 20 µm. Acesta atinge valoarea de 7 m2/g după etapa de formare a Na2CO3.
În bicarbonatul de sodiu se poate injecta cărbune activ sau cocs de lignit,
pentru a creşte capacitatea de reţinere a metalelor grele, a dioxinelor şi a furanilor.
Impactul global aspra mediului

Instalaţiile de desulfurare, funcţionând după procedeul uscat cu bicarbonat de
sodiu, nu produc ape reziduale.
Produşii sodici reziduali reţinuţi în filtru se compun, în majoritate, din sulfat
de sodiu (Na2SO4). Aceştia pot conţine de asemenea:
• nitrat de sodiu(NaNO3), dacă gazul supus tratării conţine NOx şi condiţiile
de epurare sunt favorabile;
• clorură de sodiu (NaCl) şi fluorură de sodiu (NaF), dacă gazul epurat conţine
HCl sau HF;
• carbonat de sodiu(Na2CO3), rezultat din reactivul în exces.
În practică, cantitatea necesară este întotdeauna sub cea stoechiometrică,
astfel că nu apare Na2CO3 în reziduu.
De menţionat că în filtru sunt colectate atât reziduurile de mai sus, cât şi
praful sau eventualele metale grele, dioxine ori furani, dacă au fost adăugaţi aditivi
suplimentari (cărbune activ, cocs de lignit).
Produşii sodici reziduali pot fi:
• reciclaţi în procesul tehnologic de fabricare a sticlei sau a cimentului, care
folosesc carbonatul de sodiu ca materie primă sau ca aditiv;
• sulfatul de sodiu rezultat se poate utiliza ca atare;
• valorificare în industrie, sub formă de sulfat de sodiu, eventual după
epurarea complementară, ca de exemplu prin incinerarea pneumatică.
Aceasta permite epurarea gazelor cu bicarbonat de sodiu şi obţinerea unui
produs sodic rezidual - sulfat de sodiu - atât de pur, încât se poate utiliza
direct în industria detergenţilor;
• ca adaos în construcţii.
Cantitatea teoretică (stoichiometrică) de subproduşi este de 2.2 tone de sulfat

de sodiu, pentru o tonă de SO2 captat. Cantitatea reală de reziduu obţinut este foarte
aproape de această valoare, deoarece excesul de reactiv este foarte redus.
Instalaţia de măcinare a reactivului şi de decolmatare a filtrului sac ori
ciocănirea electrofiltrului produc zgomote.

Riscurile potenţiale asupra mediului sunt foarte limitate deoarece:
• carbonatul de sodiu este un produs netoxic, fiind considerat nepericulos
(directiva CEE 32/92), necoroziv, care se poate manipula fără precauţii
particulare;
• bicarbonatul de sodiu şi produşii sodici reziduali nu necesită nici o precauţie
particulară pentru stocare, manipulare şi filtrare, neapărând probleme de
înfundare a instalaţiei, prin formarea de bulgări sau cruste etc.;
• produşii sodici rezultaţi sunt puţin higroscopici; bicarbonatul de sodiu este
foarte activ într-o gamă largă de condiţii de funcţionare: concentraţie de SO2
sau de alţi poluanţi, temperatură etc.
• pentru funcţionări în condiţii de variaţie a concentraţiei de SO2 , se poate
utiliza un regulator de debit al bicarbonatului de sodiu, cuplat cu un analizor
de SO2 , care permite optimizarea consumului de reactiv.
Exemplu de aplicare la o centrală

Societatea Solvay a construit la uzina sa de la Tavaux o staţie pilot de
desulfurare, cu un debit de gaze care poate fi tratat de 5 000 m3N/h. Gazele care
alimentează această instalaţie provin din circuitul de gaze al unui generator de
abur, funcţionând cu păcură.
Acest pilot este destinat evaluării şi ameliorării performanţelor procedeului
Neutrec, aplicat pentru desulfurarea şi captarea simultană a NOx din gazele de
ardere. Mărimea acestei staţii pilot permite aplicarea rezultatelor obţinute la
proiectarea oricărei instalaţii industriale, concomitent cu uşurinţa modificărilor
necesare pentru optimizarea procedeului.
Caracteristicile gazului supus tratării sunt:
3
• debit: 5000 m N / h, cu un conţinut de 3 % O2 în gazele uscate;
• temperatura: 120 ÷ 150 °C;
3
• conţinut de SOx : 5300 mg / m N ,cu un conţinut de 3 % O2 în gazele uscate;
3
• conţinut de NOx : 600 mg / m N ,cu un conţinut de 3 % O2 în gazele uscate
Instalaţia pilot este cu injecţie de bicarbonat de sodiu, măcinat şi apoi

pulverizat în curentul de gaze de ardere.
Principalele etape ale procesului şi componetele instalaţiei sunt:
• măcinarea reactivului şi injecţia acestuia în fluxul de gaze de ardere, înainte
de reactor;
• o trecere (eventuală) printr-un reactor;
• separarea pulberilor într-un filtru;
• stocarea reactivului în containere suple;
• instalaţie de concasare şi măcinare la o granulometrie cu d90 < 25 µm;
• un circuit de transport şi injecţie în circuitul de gaze a reactivului praf;
• un reactor de contact de 15 m3, care asigură un timp de contact de 5 secunde;

• un filtru sac cu o suprafaţă de filtrare de 154 m2 ;
• un electrofiltru cu două câmpuri;
• un ventilator de tiraj, specific instalaţiei pilot;
• aparate de măsură a debitului de gaze, concentraţiei de SO2 , NO, NO2 , O2
şi a umidităţii, necesare pentru cuantificarea performanţelor.
De menţionat că filtrarea gazelor se poate face, fie într-un filtru sac, fie într-
un electrofiltru. Atunci când gazele de ardere au un conţinut important de cenuşă,
se face o filtrare în electrofiltru, după care se injectează bicarbonatul de sodiu şi se
definitivează filtrarea într-un filtru sac.
Principalele performanţe şi consumuri ale acestei instalaţii pilot sunt:
• grad de epurare SO2 de 75 % şi grad de epurare NOx de 35 %, pentru
RS=0.8;
• grad de epurare SO2 de 92 % şi grad de epurare NOx de 45 %, pentru RS=1;
• grad de epurare SO2 de 98 % şi grad de epurare NOx de 50 %, pentru
RS=1.2.
Totodată, este de menţionat că nu s-au observat modificări importante ale
gradului de epurare, funcţie de metoda de filtrare utilizată.
Exemplu de aplicare la o centrală termică

Centrala termică funcţionează 150 zile pe an şi este echipată cu o instalaţie de
reducere a SO2 , utilizând şi un filtru sac. Centrala are arzătoare cu conţinut redus
de NOx. Caracteristicile gazelor de ardere brute sunt:
3
• debit : 32 000 m N / h gaze umede;
• conţinut de O2 : 9.8 % ;
• temperatură : 180 ÷ 220 °C;
3
• conţinut de SO2 în gazele brute: 445 mg / m N , la un conţinut de 3 % O2 în
gazele uscate;
3
• conţinut de NOx : 240 mg / m N , la un conţinut de 3 % O2 în gazele uscate.
Caracteristicile gazelor de ardere epurate, referitor la conţinutul de poluanţi,

sunt:
3
• conţinut de SO2 în gazele epurate: < 80 mg / m N , la un conţinut de 3 % O2
în gazele uscate;
3
• conţinut de NOx în gazele epurate: < 200 mg / m N , la un conţinut de 3 % O2
în gazele uscate;
• raport stoichiometric : < 1 – calculat la SO2 total.
Preţul instalaţiei, la cheie, este de circa 1 mil $ şi include costul arzătoarelor
cu emisie redusă de NOx.
4.6. Determinarea cantităţii de SO2 evacuate

Determinarea cantităţii (concentraţiei) de SO2 evacuate se face pe baza
caracteristicilor combustibilului şi a concentraţiei de SO2 la ieşirea din cazan.
Masa de SO2 care iese din cele 2 cazane ale centralei şi intră în instalaţia de
 kg  Si
(
desulfurare se calculează cu relaţia: M SO   = 0.5 c Befectiv 1 − β fSO )
 s 
2
100 2
unde: β fSO - gradul de reţinere a sulfului în focar care pentru funcţionarea pe păcură
2
se consideră nul, nefiind posibile măsuri primare de reducere în focar; Sci [ % ] -

conţinut procentual de sulf combustibil din păcură; Befectiv [ kg/s ] - consumul efectiv de
păcură pe centrală.
Din date anterioare avem că:
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf:
Sci = 0.6 [ % ]; Befectiv = 60 [ kg/s ];
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf:
Sci = 1.5 [ % ]; Befectiv = 61 [ kg/s ];
• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf:
Sci = 4.0 [ % ]; Befectiv = 63 [ kg/s ].
Prin urmare, masa de SO2 ce intră în instalaţia de desulfurare este:
 kg 
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: M SO   = 0.147;
2
 s 
 kg 
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: M SO   = 0.36975;
 s 
2
 kg 
• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: M SO   = 1.0264.
 s 
2
Concentraţia de SO2 înainte de instalaţie de desulfurare se calculează cu

relaţia:
 mg  Sic
i
CSO  3  = 5000 (
1 − β fSO )
 mN 
2 2
Vg
unde:
Sci [ % ] - conţinut procentual de sulf combustibil din păcură;
 m3 
Vg  N  -volumul real al gazelor de ardere uscate;
 kg 
β fSO - gradul de reţinere a sulfului în focar care, pentru funcţionarea pe
2
păcură se consideră nul, nefiind posibile măsuri primare de reducere în focar;

Rezultă aşadar următoarele concentraţii:
i  mg 
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: CSO  3 
= 208.5216;
 mN 
2
i  mg 
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: CSO  3  = 523.8820;
 mN 
2
i  mg 
• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: CSO  3  = 1446.8.
 mN 
2
Pentru o centrală pe păcură având două grupuri a 500 MW fiecare, deci o

putere totală peste 500 MW, valoarea limită a emisiei de oxizi de sulf exprimaţi în
echivalent SO2, conform normelor europene şi legislaţiei române, este de
 m3 
400  N  raportată la un conţinut de oxigen în gazele de ardere uscate de 3[%].
 kg 
De menţionat că pentru combustibil solid valoarea limită a emisiei de oxizi
 m3 
de sulf, exprimaţi în echivalent SO2 , este de 400  N  , raportată la un conţinut
 kg 
de oxigen în gazele de ardere uscate de 6 [%]. Valoarea limită a emisiei de SO2
 m3 
pentru combustibil gazos este de 35  N  , raportată la un conţinut de oxigen în
 kg 
gazele de ardere uscate de 3[%].
Ţinând seama de cele de mai sus, concentraţia de SO2 , corectată la 3[%] O2
corectat  mg  21 − 3
în gazele uscate, se calculează cu relaţia:  3  = CSO
i
CSO
 mN  VO
2 2
21 − 2
Vg
Rezultă, aşadar, următoarele concentraţii:
corectat  mg 
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: CSO  3 
= 254.600;
 mN 
2
corectat  mg 
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: CSO  3  = 639.507;
 mN 
2
corectat  mg 
• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: CSO  3  = 1763.5.
 mN 
2
După cum se observă, pentru păcura de tip I, respectiv cu conţinut redus de

sulf, nu este necesară desulfurarea. Pentru păcura de tip II şi III, cu conţinut mediu
şi ridicat de sulf, este necesară desulfurarea.
Eficienţa necesară, βnec, a instalaţiei de desulfurare este:

corectat normat
CSO − CSO  mg 
βnecesar [ % ] = 100 2 2
corectat
unde, în plus, CSO
normat
= 400  3  .
 mN 
2
CSO 2
Prin urmare:
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: β necesar [ % ] = 37.45;
• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: β necesar [ % ] = 77.32.
Având în vedere cele de mai sus, rezultă:
• la folosirea păcurii cu conţinut redus de sulf, care poate merge până la 1[%]
sulf, nu sunt necesare măsuri sau echipamente pentru desulfurare;
• la folosirea păcurii cu conţinut mediu de sulf pot fi necesare măsuri minime
de desulfurare sau o ridicare a înălţimii coşului de fum, pentru reducerea
imisiei;
• la folosirea păcurii cu conţinut ridicat de sulf sunt necesare instalaţii şi
măsuri de desulfurare.
4.7. Calculul necesarului de CaCO3 pentru desulfurare

Reacţiile care conduc la reducerea dioxidului de sulf cu calcar sunt:
1
SO 2 + O 2 → SO 3
2
CaCO 3 + SO 3 + 2H 2 O → CaSO 2 ⋅ 2H 2 O + CO 2
Calculul cantităţilor de substante necesare desulfurării la o centrală pe

cărbune
Cărbunele se consideră având 3.35 sulf în compoziţia dată la starea iniţială.
Centrala are un consum efectiv, Bef, de 38.92 kg/s.
Se alege procedeul de desulfurare umedă cu calcar.
Principala caracteristică a acestui procedeu este reducerea simultană a SO2 şi
producerea de ghips în acelaşi recipient, de asemenea controlul alimentării cu
calcar, ceea ce este esenţial pentru a învinge fluctuaţiile sulfului conţinut în lignit.
Gipsul produs este subţiat până la 30% conţinut solid şi ulterior este uscat
până la 15% umiditate, într-un filtru cu vacuum. Nu se produce apă uzată, iar 25%
din gipsul rezultat este utilizat în industria cimentului.
Concentraţia de SO2 la intrarea în instalaţia de absorbţie:
Si 1000 3 .3 1000 g
CiSO = 2 ⋅
2
⋅ (1 − α rf ) ⋅ cos = 2 ⋅ ⋅ (1 − 0.1) ⋅ = 10.82
100 Vg 100 5.49 m 3N
unde: αrf =0.1 - gradul de reţinere a SO2 în focar; Vgcos = 5.49 m3N/kg -
volumul real al gazelor de ardere umede.
Ţinând seama de cele de mai sus, concentraţia de SO2 , corectată la 6 % O2 în

gazele uscate, se calculează cu relaţia:
corectat  g  21 − 6 21 − 6
 3  = CSO = 10.82 = 7.75
i
CSO 2
 mN  VO 2
0.32
21 − 21 − 2
Vg 5.49
unde VO2 =0.32 m3N/kg este concentraţia de O2 în gazele arse, iar 6 este procentul
de oxigen la care se raportează conform normelor.
Concentraţia de SO2 impusă: C eSO2 = 0.4 g/m 3N
Calculul eficienţei necesare la instalaţia de desulfurare pentru reţinerea

SO2:
CiSO − CeSO
2 2
7.75 − 0.4
β r SO = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 94.84 % .
2
CiSO 2
7.75
Calculăm cantitatea de SO2 eliminată în atmosferă:
M = 5.56 ⋅ B ⋅ S ⋅ ( 1 − β )=
SO ef i r SO
2 2
3 .3 kg
= 5.56 ⋅ 38.92 ⋅ ⋅ (1 − 0.9484) = 0.3685
100 s
unde s-a considerat un grad de reţinere de 94.84 %.
Calculul CaCO3 necesar desulfurării

Ecuaţiile globale de reducere sunt cele prezentate anterior şi anume:
SO2+1/2O2 → SO3
CaCO3+SO3+2H2O → CaSO4+2H2O+CO2
Masa de SO2 la intrarea în instalaţia de desulfurare:

cos
M iSO = CiSO ⋅ Vg
2 2
⋅ Bef = 7.75 ⋅ 5.49 ⋅ 38.92 = 1655.95 g/s
Numărul de moli de SO2 este:

M iSO 1655.95
2
nSO = = = 25.87 moli

2
M SO 2
64
64 kg/kmol SO2 ........... 80 kg/kmol SO3
1655.95 g/s SO2 ............ x g/s SO3
Rezultă x = 2070 g/s SO3
Masa de carbonat de calciu, CaCO3, necesară rezultă din

80 kg/kmol SO3 ............... 100 kg/kmol CaCO3
2070 g/s SO3 ……................ J g/s CaCO3
Rezultă J = 2587.5 g/s CaCO3 = 2.59 kg/s var
Masa de gips, CaSO4 x 2 H2O, produsă
100 kg/kmol CaCO3 .......132 kg/kmol CaSO4 x 2H2O
2587.5 g/s la CO3 .............. z g/s CaSO4 x 2H2O
Rezultă z = 3415.5 g/s CaSO4 x 2 H2O = 3.416 kg/s gips
Debitul de apă necesar desulfurării umede:
100 kg/kmol CaCO3 ................. 2 x 18 kg/kmol H2O
2587.5 g/s CaCO3 ................ v g/s H2O
Rezultă: v = 931.5 g/s H2O = 0.932 kg/s H2O.
Calculul cantităţilor de substanţe necesare desulfurării la o

centrală pe păcură
Se consideră trei sortimente de păcură, cu conţinut redus, 0.6 % sulf, cu
conţinut mediu, 1.5 % sulf şi cu conţinut ridicat de sulf , 4 %.
Masa de SO2 la intrarea în instalaţia de desulfurare, se consideră:
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: M SO [g/s ] = 147;
2
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: M SO2 [g/s ] = 369.75;

• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: M SO2 [g/s ] = 1026.4.
Cunoscând masa molară a SO2 de 64 [ g/mol ] şi SO3 de 80 [ g/mol ], rezultă
cantitatea de SO3 formată:
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: M SO [g/s ] = 183.75;
3
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: M SO3 [g/s ] = 462.1875;

• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: M SO 3 [g/s ] = 1283.
Având masa molară a CaCO3 de 100 [ g/mol ] şi cunoscând cantitatea de SO3
rezultă necesarul de carbonat de calciu pentru desulfurare:
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: M CaCO [kg/s ] = 0.2297;
3
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: M CaCO3 [kg/s ] = 0.5778;

• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: M CaCO3 [kg/s ] = 1.6038.
Având masa molară a CaCO 3 ⋅ 2 H 2O de 132 [ g/s ], rezultă masa de gips:
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: M CaCO 2 H O [kg/s ] = 0.3032;
3 2
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: M CaCO3 2 H 2 O [kg/s ] = 0.7627;

• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: M CaCO3 2 H 2 O [kg/s ] = 2.1170.
Necesarul de apă stoichiometric pentru desulfurare este:
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: M H 2 O [kg/s ] = 0.0827;
• pentru păcură cu conţinut mediu de sulf: M H 2 O [kg/s ] = 0.2080;
• pentru păcură cu conţinut ridicat de sulf: M H 2 O [kg/s ] = 0.5774.
Considerând o concentraţie oarecare, x, de CaCO3 în apă, masa de apă
x
necesară este: mH O =
2
1- x
(
m H O + mCaCO .
2 3
)
Pentru desulfurarea semiuscată, concentraţia de carbonat de calciu este de
circa 25%, astfel că necesarul real de apă este:
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: M H O [kg/s ] = 0.5054;
2

Pentru desulfurarea umedă, concentraţia de carbonat de calciu este de circa
10%, astfel că necesarul real de apă este:
• pentru păcură cu conţinut redus de sulf: M H O [kg/s ] = 1.884;
2

Variaţia necesarului real de apă pentru desulfurare, cu concentraţia soluţiei,
este prezentat în figura 4.1.
Fig. 4.1. Necesar de apă pentru desulfurare.

Etapa 7 - ALEGEREA INSTALATIEI DE DESULFURARE SI PREDIMENSIONAREA ACESTEIA

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Etapa 7 - ALEGEREA INSTALATIEI DE DESULFURARE SI PREDIMENSIONAREA ACESTEIA

Încărcat de

Drepturi de autor:

4.

Gazele de ardere de la electrofiltru sau de la ieşirea din preîncălzitorul de aer

4.2. Procedee umede

De remarcat că se pot întâlni numeroase particularităţi (utilizarea aditivilor

Schema 4.1. Procedeul umed cu var.

Schema 4.2. Procedeul umed cu calcar pentru producerea gipsului pur.

Schema 4.6. Exemplu de tratare a efluentului lichid.

Supravegherea funcţionării instalaţiilor poate fi delicată, în special din cauza

Mg2+, sub forma Mg(OH)2.

Impactul global asupra mediului

Aplicarea procedeului de desulfurare umedă cu calcar la

la bază, o cuvă ca zonă de trecere liberă, de aproximativ 2300 m3;

Schema 4.7. Instalaţie de desulfurare a centralei Le Havre.

Principalii parametri de funcţionare sunt:

4.2.2. Desulfurarea umedă cu sodă sau carbonat de sodiu

Na2CO3 + SO3 ⇒ Na2SO4 + CO2

Schema 4.8. Desulfurarea prin spălare cu sodă.

Impactul global asupra mediului

4.2.3. Desulfurarea umedă după procedeul „dublu alcalin”

Schema 4.9. Instalaţie de desulfurare prin procedeul dublu alcalin.

Impactul global asupra mediului

4.2.4. Desulfurarea umedă prin spălare cu amoniac

• eficienţa de eliminare a SO2 este > 88 %.

Schema. 4.10. Desulfurarea prin spălare cu amoniac.

Poate fi necesară o purjare de deconcentrare, deoarece poluanţii captaţi, alţii

4.3. Procedee semiumede bazate pe atomizarea ori

evaporării apei introduse), temperatura amestecului rezultat trebuie să rămână

Schema 4.11. Instalaţie tip de desulfurare prin procedeul semiumed cu var.

100÷200 g/l. Carbonatul de sodiu este introdus în soluţie.

Impactul global asupra mediului

4.4. Procedee semiuscate cu var sau praf de calcar

Schema 4.12. Procedeul semiuscat activ cu var şi impregnare cu var.

Schema 4.13. Procedeul semiuscat cu var răcit.

Schema 4.16. Desulfurarea prin injecţie de reactiv, urmată de o injecţie de apă.

Aici se poate observa o apropiere de patul fluidizat circulant, prin faptul că

Impactul global asupra mediului

regăsesc în reziduul de epurare. Compoziţia şi natura reziduurilor obţinute sunt

Exemplu de aplicare pentru o centrală termoelectrică

4.5. Desulfurarea uscată cu bicarbonat de sodiu

evacuare a gazelor. Întotdeauna injecţia se practică înainte de filtru, dacă acesta

Schema 4.17. Procedeul uscat cu bicarbonat de sodiu.

Nu sunt nici un fel de limitări particulare pentru aplicarea acestui procedeu.

Bicarbonatul de sodiu este o pudră neutră, necorozivă, neiritantă şi netoxică

Impactul global aspra mediului

Cantitatea teoretică (stoichiometrică) de subproduşi este de 2.2 tone de sulfat

ciocănirea electrofiltrului produc zgomote.

Exemplu de aplicare la o centrală

Instalaţia pilot este cu injecţie de bicarbonat de sodiu, măcinat şi apoi

• un reactor de contact de 15 m3, care asigură un timp de contact de 5 secunde;

Exemplu de aplicare la o centrală termică

Caracteristicile gazelor de ardere epurate, referitor la conţinutul de poluanţi,

4.6. Determinarea cantităţii de SO2 evacuate

se consideră nul, nefiind posibile măsuri primare de reducere în focar; Sci [ % ] -

Concentraţia de SO2 înainte de instalaţie de desulfurare se calculează cu

păcură se consideră nul, nefiind posibile măsuri primare de reducere în focar;

Rezultă aşadar următoarele concentraţii:

Pentru o centrală pe păcură având două grupuri a 500 MW fiecare, deci o

După cum se observă, pentru păcura de tip I, respectiv cu conţinut redus de

Eficienţa necesară, βnec, a instalaţiei de desulfurare este:

4.7. Calculul necesarului de CaCO3 pentru desulfurare

Calculul cantităţilor de substante necesare desulfurării la o centrală pe

Ţinând seama de cele de mai sus, concentraţia de SO2 , corectată la 6 % O2 în

Calculul eficienţei necesare la instalaţia de desulfurare pentru reţinerea

Calculul CaCO3 necesar desulfurării

Masa de SO2 la intrarea în instalaţia de desulfurare:

Numărul de moli de SO2 este:

nSO = = = 25.87 moli