Vanzarea marfurilor sub costul de achizitie. Legislatie si implicatii fiscale. O.G. nr.

99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, republicata, cuprinde reglementari cu privire la vanzarea produselor in pierdere, respectiv la un pret egal sau inferior costului de achizitie. Costul de achizitie este definit la punctul 16 din Norma metodologica de aplicare a acestei ordonante, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 235 din 07/04/2003, ca fiind egal cu pretul de cumparare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport - aprovizionare si alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate sau intrarea in gestiune a produsului respectiv. Astfel, potrivit art. 17 al O.G. nr. 99/2000, este interzis oricarui comerciant sa ofere sau sa vanda produse in pierdere, cu exceptia urmatoarelor situatii: vanzari de lichidare; vanzari de soldare; vanzari efectuate in structuri de vanzare denumite magazin de fabrica sau depozit de fabrica; vanzari ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, dupa ce evenimentul a trecut si este evident ca produsele respective nu mai pot fi vandute in conditii comerciale normale; vanzari ale produselor care intr-o perioada de 3 luni de la aprovizionare nu au fost vandute; vanzari accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapida sau a caror conservare nu mai poate fi asigurata pana la limita termenului de valabilitate; vanzarea unui produs la un pret aliniat la cel legal practicat de ceilalti comercianti din aceeasi zona comerciala, pentru acelasi produs, determinat de mediul concurential; vanzarea produselor cu caracteristici identice, ale caror preturi de reaprovizionare s-au diminuat; vanzarea produselor aflate in pachete de servicii.

Concluzionand, vanzarea la un pret mai mic decat costul de achizitie se poate efectua doar in cazurile mai sus prezentate. In conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil, sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative in vigoare. In acest sens, punctul 22 din Titlul II al Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabileste ca sunt cheltuieli efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile cheltuielile inregistrate cu realizarea si comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrarilor. Prin urmare, nefiind impus ca nivelul veniturilor obtinute sa fie peste nivelul cheltuielilor, cheltuielile generate de comercializarea bunurilor sub costul de achizitie sunt considerate cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, fiind efectuate in scopul realizarii de venituri impozabile.