CURS NR.

Prin fabricație sau "proces de fabricație" se înțelege transformarea fizică sau

chimică a materialelor, substanțelor sau componentelor în noi produse sau
componente, printr-o serie de procese.
Materialele, substanțele sau componentele sunt materii prime care pot fi produse
ale altor activități de fabricație sau sunt produse ale agriculturii, silviculturii,
pescuitului, mineritului și industriei extractive etc.

Diferențierea fabricațiilor[modificare | modificare sursă]

Fabricațiile sunt foarte diferite. Ele pot fi diferențiate, în baza multor criterii,
cum ar fi:

 După ramura industrială de activitate: industria constructoare de mașini,

industria chimică, petrochimică, industria materialelor de construcții,
industria de prelucrare a lemnului ,industria ușoară, industria farmaceutică.
 După felul produsului finit: mașini sau materiale procesate: combustibili
lichizi, lubrifianți, lichide de răcire (cf. standard SR EN ISO 9000:2006,
punctul 3.4.2).
 După modul de fabricare, numărul și varietatea bunurilor produse: fabricație
individuală, fabricație în serie, fabricație în masă.
Rezultatul unui proces de fabricație poate fi un bun finit, în sensul că acesta este
gata pentru utilizare sau consum, sau poate fi un produs semi-finit în sensul că
devine un element de intrare pentru altă fabricație, a unui produs mai complex.
Termenul „fabricație” se poate referi la un domeniu vast de activități umane, de
la lucrări manuale (artizanale) până la producție de înaltă tehnologie (high tech),
însă în mod obișnuit este utilizat pentru producția industrială, în care materiile
prime sunt transformate în bunuri finite. Fabricația modernă include toate
procesele intermediare, necesare pentru producerea și integrarea componentelor
unui produs. Așa, de exemplu, procesul de asamblare a pieselor componente ale
produselor fabricate este considerat unul dintre procesele componente ale
procesului de producție. Asamblarea produselor fabricate se poate realiza fie din
componente produse intern, fie din componente aprovizionate, aduse din afară.
De asemenea, repararea și instalarea echipamentelor industriale se încadrează în
industriile de fabricație. Într-o abordare ca sistem, fabricația este un sistem de
procese corelate, care interacționează pentru a produce ca rezultat bunuri
materiale ce vor satisface așteptările clienților.
Dicționarul explicativ al limbii române include următoarea definiție:
[1]
 „Fabricația este un proces tehnologic de producere a mărfurilor într-o fabrică,
într-o uzină etc; producția unei asemenea unități industriale; tehnica de a
fabrica.” „Fabricarea” este acțiunea de a fabrica un produs. În dicționarul
Merriam-Webster Online (2010) termenul „fabricație” (engleză :manufacturing)
este definit ca „acțiunea de a face ceva (un produs) din materii prime”.[2]
După Business Dictionary.com, „fabricația” include toți pașii necesari pentru a
transforma materiile prime, componentele sau piesele în bunuri finite care
satisfac așteptările clienților.[3] Fabricația utilizează, de obicei, o configurație
om-mașină, cu diviziunea muncii într-o producție pe scară mare.
Dicționarele Oxford (2010) includ o definiție concisă: „fabricația reprezintă
producerea de articole (mărfuri) pe scară mare, utilizând mașini”.[4]
Enciclopedia Britanică[5] menționează următoarea definiție: "fabricația este orice
industrie care face produse din materii prime, prin utilizarea forței de muncă
manuale sau a mașinilor, efectuate de obicei în mod sistematic cu diviziunea
muncii".
O definiție nuanțată este formulată de Mikell P.Groover (2010)[6] : "Fabricația
poate fi definită în două moduri: tehnologic și economic. Din punct de
vedere tehnologic, fabricația este aplicarea proceselor fizice și chimice pentru a
modifica geometria, proprietățile și/sau aspectul unui material de pornire pentru
a produce piese sau produse; fabricația include și asamblarea unor piese pentru a
obține un produs. Procesele necesare pentru a realiza fabricarea implică o
combinație de mașini și scule, energie și forță de muncă. Fabricația este aproape
totdeauna efectuată printr-o succesiune de operații. Fiecare operație aduce
materialul mai aproape de starea finală dorită. Operațiile de fabricare pot fi
operații de prelucrare sau operații de asamblare. Din punct de vedere economic,
fabricația este transformarea materialelor în produse cu valoare mai mare, prin
intermediul uneia sau al mai multor operații de procesare și/sau asamblare.
Punctul esențial este că fabricația adaugă valoare materialului prin modificarea
formei sau proprietăților acestuia sau prin combinarea cu alte materiale care au
fost modificate în mod similar...Atunci când minereul de fier este transformat în
oțel este adăugată valoare. Termenii fabricație și producție sunt deseori folosiți
interschimbabil, deși termenul producție are o semnificație mai largă decât cel
de fabricație." Orice tip de fabricație este o producție, însă nu orice producție
este o fabricație. Așa de exemplu, dacă în industria extractivă se extrag
minerale, se realizează producția acestor produse, fiind incorect să se spună că
aceste produse „se fabrică”. Termenul producție este mult mai larg decât cel de
fabricație, deoarece înglobează și aspectele de achiziție a materiei prime și a
echipamentelor necesare fabricației, precum și luarea unor decizii strategice
referitoare la alegerea unui produs. Producția cuprinde activități legate de unele
decizii financiare sau de managementul resurselor umane.
Sintagma "Sistem de fabricație" constituie un termen general care definește un
grup de facilități tehnice de producție, sisteme de deplasare a materialelor și
personal, reunite pentru a îndeplini o fabricație specifică sau secvențe de
fabricație, rezultând în obținerea de componente sau produse finite.

Fabricația ca sistem

În abordarea sistemică, fabricația conține frecvent mai multe procese corelate

(sub-sisteme interdependente) pentru realizarea produselor. Procesele majore ale
sistemului de fabricație sunt: proiectarea produsului, planificarea și controlul
factorilor de producție, proiectarea sculelor, programarea producției, ingineria
fabricației, aprovizionarea cu materiale, recepția, depozitarea și eliberarea
materialelor, manipularea materialelor, realizarea produsului, inspecția
proceselor și pieselor, asamblarea, testarea, ambalarea (împachetarea), instalarea
produselor, depozitarea produselor finite.Pe scurt, în sistemul de fabricație se
realizează proiectarea proceselor de fabricație și a succesiunilor de operații,
necesare pentru a fabrica produsul așa cum a fost proiectat. Într-o abordare
sintetică, realizarea unui sistem de fabricație cuprinde procese de planificare, de
implementare și de ținere sub control, aceste procese fiind în responsabilitatea
unui personal de producție competent și a personalului de management
(conducere). În procesul de planificare trebuie luate în considerare: potențialul
pieței pentru produs, proiectarea produsului, procesele de producție care vor fi
folosite, facilități, echipamente și materiale necesare pentru producție. În
procesul de implementare, aceste resurse sunt aprovizionate și introduse astfel
încât producția poate începe. Faza de implementare are loc împreună cu ținerea
sub control, fiindcă sistemul de fabricație trebuie să fie ținut sub control și
managerizat atât în timpul implementării cât și al producției.
Sistemul de fabricație poate fi considerat ca un grup independent de sub-sisteme,
fiecare subsistem efectuând o funcție distinctă. Aceste subsisteme sunt
intercorelate și trebuie să fie integrate astfel încât să se realizeze obiectivul de
producere a bunurilor.
Când este considerat ca o serie de procese reunite, sistemul de fabricație poate fi
caracterizat prin fluxurile de materiale, energie și informații în procese: fluxuri
fizice de materiale, de produse în stadii intermediare de fabricare (în curs de
realizare) și produse finite; fluxuri de energie care se consumă pentru
transformarea obiectelor muncii; fluxuri de informații și manipularea
documentelor ce conțin date asupra formei, tehnologiei și desfășurării în timp a
proceselor, date cu caracter economic etc. și care însoțesc inevitabil fluxurile
fizice. Fluxurile fizice sunt supuse constrângerilor capacității sistemului de
fabricație (de producție), care limitează aptitudinea sistemului de a satisface
așteptările referitoare la produsul final rezultat.

Un sistem de fabricație tipic cuprinde trei elemente: intrări în sistem, procese de

transformare (prelucrare) și ieșiri din sistem. Sistemul de fabricație preia
intrările în sistem pentru a produce produsele pentru clienți exteriori față de
sistem.

 Intrările (inputuri) sistemului de fabricație sunt constituite din : materiale,

materii prime, energie, mașini, informații (instrucțiuni, desene).
 Procesele de transformare a materialelor sau materiilor prime implică un
lanț de operații mecanice sau chimice pentru transformarea intrărilor în ieșiri,
aceste transformări fizice sau chimice fiind funcția sistemului. Așa de
exemplu, energia electrică, considerată ca unul dintre elementele de intrare,
se transformă,în cazul prelucrărilor mecanice, parțial în energie mecanică și
parțial este utilizată pentru alimentarea echipamentelor de comandă și
control. Sunt necesare însă și unele activități care ajută la realizarea
proceselor de transformare, acestea fiind procese auxiliare și de servire
(întreținerea și repararea utilajelor, transportul intern al materialelor și
produselor etc.).
 Ieșirile (outputuri) reprezintă "răspunsul" sistemului și pot fi bunuri
(produse, piese, subansambluri) sau materiale procesate (de exemplu,
lubrifiant, lichid de răcire etc.).
Un sistem de fabricație constă din subsisteme sau elemente componente
asociate, care funcționează împreună pentru a îndeplini o sarcină de fabricație,
acestea fiind (Obi, 2003):[7]

 subsistemul echipamente și utilaje: mașini, utilaje, scule și echipamente;

 subsistemul metode și procese de producție: proceduri, metode și procese de

producție, asigurarea calității, controlul producției;

 subsistemul manipularea materialelor: manipularea materialelor și sub-

sisteme de deplasare a materialelor;

 subsistemul forță de muncă: personal pentru fabricație;

 produsele finale constituie un element component al sistemului de fabricație.

[8]

Sistemele de fabricație pot fi îmbunătățite atunci când subsistemele sau

elementele sale componente sunt îmbunătățite pentru a adapta sistemul într-un
mod care aduce beneficii maxime pentru companie.
Alt mod de definire a subsistemelor componente ale unui sistem de fabricație
include:[9]

 subsistemul de lucru (prelucrare);

 subsistemul de control al fabricației;

 subsistemul de comandă;

 subsistemul logistic.
Sistemele de fabricație specifice industriei construcțiilor de mașini cuprind cinci
componente principale:[10] subsistemul de comandă, subsistemul logistic,
subsistemul efector, subsistemul de suport și subsistemul de control.
Subsistemul de comandă (sau de management) are ca funcție esențială
transformarea și distribuția fluxurilor informaționale , astfel încât să se realizeze
o interacțiune coordonată a tuturor subsistemelor.
Subsistemul logistic efectuează operații de transfer pozițional (transport) și de
transfer în timp (depozitare) al materialelor supuse procesului de prelucrare.
Subsistemul efector (denumit și subsistem de prelucrare) are funcția de a realiza
transformările fizice și chimice ale obiectelor de prelucrat, prin combinarea
directă a fluxurilor de materiale și a celor informaționale prin intermediul
fluxurilor de energie. Subsistemul efector are caracteristici specifice fiecărui
proces tehnologic în parte.
Subsistemul de suport al sistemului de fabricație asigură alimentarea celorlalte
subsisteme cu utilități și efectuarea întreținerii prin intermediul mai multor
sisteme parțiale: întreținere și reparații, gospodăria de utilități (energie, apă,
abur, aer comprimat, S.D.V.-uri), serviciile sociale.
Subsistemul de control are funcția de a determina valorile realizate ale
parametrilor ce definesc calitatea produselor, de a le compara cu valorile
prescrise, de a stabili abaterile și de a comunica informațiile rezultate
subsistemului efector și celui de comandă.[11]
Există și alte concepții asupra componentelor sistemului de fabricație. Astfel,
Mikell P.Groover (2008)[12] menționează următoarele componente ale unui
sistem de fabricație:
‫٭‬mașini de producție (mașini-unelte, prese, mașini de sudare etc.);
‫٭‬sistem de manipulare a materialelor;
‫٭‬sistem de calculatoare pentru a coordona și/sau a controla componentele
precedente;
‫٭‬personal muncitor pentru a opera și manageriza sistemul.
Mașinile de producție pot fi mașini operate manual, mașini semiautomate sau
mașini automate.
În sistemele de fabricație care procesează sau asamblează piese și produse
discrete, funcțiile sistemului de manipulare a materialelor sunt următoarele:
‫٭‬încărcarea elementului de prelucrat la fiecare post de lucru;
‫٭‬poziționarea elementului de prelucrat la fiecare post;
‫٭‬descărcarea elementului prelucrat de la fiecare post;
‫٭‬transportul elementelor de prelucrat între posturi, la sistemele cu posturi
multiple;
‫٭‬stocarea temporară a elementelor de prelucrat.
Sistemul de calculatoare are următoarele funcții în sistemul de fabricație:
‫٭‬comunicarea instrucțiunilor de procesare sau asamblare către muncitori;
‫٭‬descărcarea programelor-piesă la mașinile CNC;
‫٭‬controlul sistemului de manipulare a materialelor;
‫٭‬programarea producției;
‫٭‬diagnoza defecțiunilor și mentenanța predictivă;
‫٭‬monitorizarea securității personalului și echipamentelor;
‫٭‬controlul de calitate (detectarea și respingerea pieselor/produselor defecte,
realizate de sistem);
‫٭‬managerizarea tuturor operațiilor.
Clasificarea sistemelor de fabricație se poate face după următorii factori (Mikell
P.Groover, 2008, op.cit.):

 tipurile de operații efectuate (de prelucrare sau de asamblare);

 numărul de posturi de lucru;

 amplasarea utilajelor și mașinilor (engleză :layout) sistemului (se aplică la

sisteme cu posturi de lucru multiple);
 nivelul de automatizare și echipare;

 varietatea pieselor sau produselor (flexibilitatea sistemului).

Numărul de posturi de lucru influențează factorii de performanță ai sistemului
de fabricație, cum sunt: capacitatea volumului de muncă, rata producției, și
siguranța în funcționare.
În ceea ce privește amplasarea mașinilor și utilajelor, se deosebesc următoarele
variante:

 amplasare la care produsul (piesa, ansamblul) se află în poziție fixă; se

folosește la asamblarea staționară sau fabricația staționară. Materialele,
utilajele și muncitorii se deplasează la locul asamblării/fabricării, după cum
este necesar. Se utilizează pentru producția de avioane mari ,nave, rachete
pentru misiuni spațiale etc.;
 amplasarea pe grupe omogene de mașini (mașini de același tip), în
conformitate cu tipul general al procesului de fabricație; aceasta reprezintă o
"amplasare funcțională" sau amplasare „după proces”, se utilizează pentru
produse care prezintă variații în cerințele de procesare și în succesiunile de
operații. Secțiile vor fi organizate cu ateliere separate de mașini de frezat, de
rectificat, de găurit etc.;

 amplasarea în flux: mașinile sunt aranjate în linie sau într-o configurație în U

sau S, cu conveioare care transportă piesele de la un post de lucru la cel
următor. Producția de masă este organizată după principiile amplasării în
flux.
Tipul de amplasare determină cel mai adecvat tip de sistem de manipulare a
materialelor.
Activitatea de "Fabricație" a unei organizații poate fi divizată în trei sub-funcții:
managementul fabricației, ingineria fabricației și operațiunile fabricației.

 Managementul fabricației se referă la managementul seriei de procese care

aparțin acțiunilor interne, implicate în organizarea, planificarea, controlul și
managementul riscului, precum și interfețele funcției fabricație cu alte
funcții ale organizației.În mod succint formulat, managementul fabricației
are ca sarcini planificarea, programarea și controlul activităților care
transformă intrările (materii prime și materiale) în bunuri finite.
Managementul fabricației este managementul unui ansamblu de tehnologii și
metode utilizate pentru a defini modul în care trebuie să fie fabricate
produsele. Sub-funcția de management al fabricației este responsabilă pentru
asigurarea organizației cu competențele tehnice și resursele necesare pentru
concentrarea pe obiectivele specifice ale asigurării calității produsului, la cel
mai scăzut cost posibil.
 Ingineria fabricației include o serie de procese necesare pentru producerea și
integrarea componentelor produsului, procese care adresează direcția tehnică
a funcției "Fabricație", precum și interfețele externe cu funcțiile de proiectare
și ingineria sistemelor. Sub-funcția ingineria fabricației are responsabilitatea
de a elabora documentația de fabricație care descrie modul de realizare a
produselor, succesiunea operațiilor (de prelucrare), mașinile și utilajele care
vor fi folosite, software pentru a sprijini computerizat procesul de fabricație.
Se definesc operațiile proceselor, de la aprovizionarea materialelor,
fabricarea componentelor, controlul producției și al materialelor,
subasamblarea, instalarea, asamblarea finală, testarea produselor, până la
livrarea produselor. În mod specific, ingineria fabricației implică analiza și
modificarea desenelor produsului pentru a se asigura manufacturabilitatea
(posibilitatea fabricării), proiectarea, selectarea, specificarea și optimizarea
echipamentelor, sculelor și operațiunilor.
 Operațiunile fabricației sunt acele procese de transformare care implică
operații tehnice, mecanice sau chimice pentru transformarea intrărilor în
ieșiri. În sens larg, sub-funcția "Operațiunile fabricației" are responsabilitatea
de a elabora fluxurile proceselor, proiectarea sculelor speciale, amplasarea
utilajelor, programarea pachetelor (grupelor) de lucrări de fabricare,
asamblare, integrare și testări de acceptare a produselor, iar ca procese finale,
ambalarea, manipularea, depozitarea și transportul produselor. Se inițiază
procesele de fabricație, metodele și procedurile specifice, precum și un
sistem de monitorizare și măsurare a proceselor. Atunci când în cursul
desfășurării proceselor sunt descoperite deficiențe se implementează acțiuni
corective și îmbunătățiri.

Tipuri de fabricație după relațiile cu clienții[

În funcție de criteriul relațiilor cu clienții, tipurile de fabricație se pot structura în
următoarele categorii:

 fabricația pe stoc;

 fabricația la comandă;

 fabricația mixtă.

Curs nr 2
Fabricația pe stoc este un tip de producție în care produsele sunt fabricate
înainte de primirea unei comenzi de la clienți, pentru un anumit stoc de depozit
de produse finite. Comenzile de la clienți sunt îndeplinite din stocurile existente
în depozit, iar comenzile de producție sunt utilizate pentru a reconstitui aceste
stocuri. Exemple de produse fabricate pe stoc sunt produse de larg consum
precum televizoare, produse alimentare refrigerate, mici aparate de menaj,
îmbrăcăminte de masă și alte numeroase produse disponibile din stocul existent.
Deoarece producătorul trebuie să livreze rapid aceste produse ca răspuns la
comenzi potențiale ale clienților, produsele trebuie fabricate înainte de a fi
comandate și în cantități bazate pe o cerere prognozată. Procesul de planificare a
producției tipic începe cu planificarea (prognoza) cantității de vânzări. Cifrele de
vânzări din perioada anterioară (de exemplu, pe ultimele 12 luni) pot fi utilizate
ca bază pentru planificarea vânzărilor viitoare. Planificarea vânzărilor are ca
rezultat elemente de necesar care sunt utilizate în planificarea necesarului de
materiale.
Volumele relativ mari de producție și natura stabilă a proceselor pot permite
adoptarea unei fabricații repetitive. Este necesară o gestiune precisă și
echilibrată a stocurilor în vederea reducerii imobilizării capitalului circulant.
Fabricația pe stoc este un mediu de producție ideal pentru organizarea producției
în flux.
Fabricația pe stoc este justificată în următoarele condiții:
-cererea pentru produse este foarte stabilă și predictibilă (ușor de prognozat);
-există puține linii de produse.
Fabricația pe stoc, orientată pe loturi, în industriile de proces este caracteristică
pentru industriile chimică, alimentară, farmaceutică și a băuturilor.
Fabricația pe stoc prezintă o serie de avantaje:

 o componentă cu defecte care este încorporată într-un produs finit poate fi

imediat înlocuită din stocul de componente existent;

 stocul permite să se răspundă imediat la o comandă neprevăzută sau la unele

comenzi urgente;

 stocurile de materii prime și materiale protejează firma față de neonorarea la

timp a comenzilor de către furnizori.
Fabricația la comandă este tipul de producție în care produsele sunt realizate
după primirea comenzilor ferme de la clienți, care stabilesc felul produselor,
cantitatea, calitatea și termenele de livrare. De regulă, acest tip de producție se
bazează pe componente standard și deseori pe simple variații, la cererea
clienților, ale unor produse similare. Exemple tipice sunt producția de
automobile, de vagoane, sisteme standard de conveioare, prese de perforat și
toate domeniile de fabricație de produse pentru export.
Pot fi utilizate prognoze pentru planificarea materiilor prime și materialelor
previzibile, care vor fi necesare. Planificarea detaliată a materialelor este
efectuată după primirea comenzii.
Cantitățile de produse finite sunt, de obicei, mai mici decât la fabricația pe stoc,
deși volumele de producție pentru anumite componente pot fi destul de mari.
Stabilitatea proceselor de fabricație a componentelor poate justifica un nivel
relativ ridicat de automatizare a manipulării materialelor.
Sunt importante două caracteristici: producția corespunde unei oferte bazate pe
devize de cheltuieli; este necesară o supraveghere atentă a duratelor de
fabricație, pentru respectarea termenelor de livrare cerute de client.
Principalele avantaje ale fabricației la comandă constă în capacitatea de a
furniza clientului produse cu specificațiile exacte cerute, precum și reducerea
riscului de învechire (uzură morală) a stocurilor de produse finite. Principalul
dezavantaj constă în faptul că producătorii sunt sensibili la fluctuațiile cererii
pentru produse, conducând la o utilizare redusă a capacității de
producție.Programe de fabricație la comandă au fost introduse de fabricanții de
automobile Renault, Nissan, BMW și Volvo. Automobilele sunt fabricate la
comanda clienților în 3 săptămâni, fără stocuri costisitoare de autovehicule
finite.[13]
Fabricația mixtă . Există multe companii care combină tipurile de producție
menționate mai înainte, din considerente strategice sau competiționale. Așa de
exemplu, dorința de a fi producător unic în linia sa de produse poate conduce o
companie de fabricație pe stoc să-și completeze catalogul de oferte, oferind și
produse fabricate la comandă. Dorința de a concura pe baza criteriului vitezei de
livrare poate motiva o companie de fabricație la comandă să stocheze
componente și subansambluri-cheie, oferind produse în cantități mai mari pe
baza asamblării la comandă. Primirea unei comenzi inițiază asamblarea și
finisajul produsului realizat pe baza specificațiilor clientului.

Diagrame și grafice pentru analiza proceselor de

fabricație[modificare | modificare sursă]
La proiectarea și analiza proceselor de fabricație se pot utiliza diferite tipuri de
diagrame și grafice, precum sunt:[14]

 graficul fluxului tehnologic general;

 graficul de analiză generală a procesului de producție;

 graficul succesiunii operațiilor;

 diagrama de circulație;

 graficul derulării procesului sau graficul gamei de operații.

Clasificarea industriilor de fabricație[modificare | modificare sursă]

În general, industriile pot fi clasificate în industrii primare, secundare sau
terțiare. Industriile primare cultivă și exploatează resursele naturale, de
exemplu agricultura și industria minieră. Industriile secundare folosesc
produsele industriilor primare pentru a le transforma în bunuri de consum sau
mijloace de producție. Industriile de fabricație constituie principala categorie din
această clasă, însă aici sunt incluse și activitățile de construcții și generarea
energiei electrice. Industriile terțiare constituie sectorul de servicii din
economie.
Divizia de Statistică a Națiunilor Unite (engleză :United Nation Statistics
Division) a elaborat o clasificare detaliată a industriilor de fabricație (și a altor
activități economice)[15] în următoarele categorii:
 fabricarea produselor alimentare;

 fabricarea băuturilor;

 fabricarea produselor din tutun;

 fabricarea textilelor;

 fabricarea confecțiilor;

 fabricarea pielii și produselor din piele;

 fabricarea produselor din lemn și plută, cu excepția mobilei; fabricarea

articolelor din paie și materiale de împletire;

 fabricarea hârtiei și produselor din hârtie;

 tipărirea și reproducerea pe suporți a înregistrărilor;

 fabricarea coxului și produselor petroliere rafinate;

 fabricarea chimicalelor și produselor chimice;

 fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice;

 fabricarea cauciucului și a produselor din materiale plastice;

 fabricarea altor produse minerale nemetalice;

 fabricarea metalelor de bază;

 fabricarea construcțiilor metalice, cu excepția mașinilor și echipamentelor;

 fabricarea calculatoarelor, produselor electronice și optice;

 fabricarea echipamentelor electrice;

 fabricarea mașinilor și echipamentelor;

 fabricarea vehiculelor cu motor, a remorcilor și semiremorcilor;

 fabricarea altor echipamente de transport;

 fabricarea mobilei;

 alte fabricații (instrumente medicale, bijuterii, articole sportive etc.);

 repararea și instalarea mașinilor și echipamentelor.
Construirea unor structuri și operațiile de fabricație efectuate la locația
construcției nu sunt clasificate ca fabricație, ci ca activități de construcție.
Printre cele mai importante industrii de fabricație sunt cele care produc avioane,
automobile, substanțe chimice, îmbrăcăminte, calculatoare, aparate electronice
de consum, echipamente electrice, mobilă, mașini grele, produse petrolifere
rafinate, nave maritime, oțeluri, scule și matrițe.
Institutul Național de Statistică (România) a clasificat toate activitățile de
fabricație din economia națională în Secțiunea C: Industria prelucrătoare [16] ,
iar activitățile de minerit sunt clasificate în Secțiunea B: Industria extractivă.

Sisteme de fabricație moderne[modificare | modificare sursă]

Sistemele de fabricație moderne sunt foarte dependente de calculatoare,
operează în societăți concurențiale complexe și într-o lume sensibilă la mediul
ambiant. Sistemele de fabricație moderne pot fi definite ca fiind sisteme
automatizate avansate care folosesc calculatoarele ca parte de comandă
integrală. Calculatoarele comandă sistemele de fabricație autonome, diferite
mașini-unelte, mașini de sudare, aparate de tăiere cu laser, roboți și mașini de
asamblare automate. Calculatoarele comandă liniile de producție și au început să
preia controlul întregii fabrici.
Metodele de fabricație moderne pot fi rezumate în trei concepte: reducerea
risipei/pierderilor(engleză :waste), menținerea calității produselor și accelerarea
producției.
Câteva sisteme de fabricație moderne sunt următoarele:[17]
Sistemul JIT (Just-in-Time = exact la timp) este un sistem de fabricație sau o
tehnică de organizare a producției,dezvoltată în Japonia, care sugerează că orice
stocuri în procesul de producție constituie pierderi (risipă) care trebuie eliminate
din proces. Un principiu de bază al JIT este de a produce numai ceea ce este
necesar, la comandă fermă, când este necesar și în cantitatea necesară. Astfel se
reduc stocurile, în particular stocurile de producție neterminată și costurile
pentru stocurile aflate pe fluxul de fabricație. "Tampoanele" de produse în curs
de execuție de pe linia de fabricație sunt considerate pierderi/risipă și sunt
reduse la minim în sistemul JIT.
Sistemul JIS (Just in Sequence = exact în succesiune) este o strategie a stocurilor
în care componentele (piesele) sosesc la linia de producție exact la timp, așa
cum a fost programat pentru a fi asamblate. Termenul JIS provine din logistică.
Producția JIS are loc atunci când un furnizor exterior livrează piesele exact în
momentul când sunt necesare pentru producție și în ordinea (succesiunea)
corectă. Procesele JIS sunt implementate numai după ce compania a atins un
grad înalt de competență în procesele JIT. JIS este implementat în special în
fabricația de automobile.
Sistemul Kanban este un sistem de programare a producției care indică ce se
produce, când să se producă și cât de mult să se producă. În esență, sistemul
Kanban este o metodă de "autorizare" a producției și fluxului de materiale în
sistemul JIT. Linia de asamblare solicită piesele care îi sunt necesare prin
emiterea unei cartele Kanban. Această cartelă "autorizează" deplasarea pieselor,
pentru a produce o cantitate de piese de înlocuire în vecinătatea secțiunii
implicate a liniei de asamblare. Sistemul Kanban utilizează deci cartele Kanban
pentru a semnala necesitatea deplasării materialelor în sistemul de fabricație sau
a deplasării materialelor de la un furnizor exterior la utilajele de producție.
Sistemul este computerizat.
Mentenanța productivă totală (engleză :Total productive maintenance) este un
proces de mentenanță, dezvoltat în Japonia în anul 1971, care urmărește
mentenanța mijloacelor de producție pe întreaga fabrică (uzină), pe întregul
ciclu de viață al acestora și care implică participarea tuturor angajaților. Scopul
unui astfel de proces este de a minimiza timpul de nefuncționare (de
indisponibilitate) prin mentenanță și de a maximiza timpul de disponibilitate al
mașinilor și utilajelor, în vederea îmbunătățirii productivității.
Se focalizează în special pe fabricație, însă este aplicabil la orice "proces".
Fabricația cu răspuns rapid (engleză : Quick Response Manufacturing -QRM)
este o strategie de fabricație care urmărește reducerea timpului între lansarea
comenzii clientului pentru produs și până la livrarea finală a acelui produs, așa-
numitul timp total. Conceptele QRM au fost detaliate de Rajan Suri în decada
1980, profesor la Universitatea din Wisconsin-Madison, SUA. Prin reducerea
timpului total (echivalent cu timpul pe ciclu) rezultă calitate îmbunătățită a
produselor, costuri mai scăzute cu 15-30%, îmbunătățirea performanței de
livrare la timp a produsului cu 60-90%, creșteri de productivitate cu 30%.
Fabricația celulară. Spațiul de producție este separat în diferite celule de
fabricație. Se organizează câte o celulă de fabricație pentru fiecare familie de
produse. Fluxul este regulat pentru fiecare familie de produse, însă este variabil
pentru fiecare produs în interiorul familiei. Mașinile sunt plasate în celula de
fabricație într-o anumită ordine astfel încât materialele parcurg un flux material
unic spre finalizarea produsului. Este avantajos ca mașinile în celulele de
fabricație să fie mai mici, dedicate, acestea lucrează mai eficient decât mașinile-
unelte mari, multiscop.
Sisteme flexibile de fabricație (SFF). Un sistem flexibil de fabricație este un
complex integrat de mașini-unelte cu comandă numerică, comandat prin
calculator, care include un sistem automat de transport și manipulare a pieselor
și sculelor, precum și echipamente automatizate de măsurare și testare și care, cu
un minimum de intervenții manuale și cu timpi de reglare reduși, poate prelucra
orice piesă aparținînd unei familii specifice de piese, în limitele unei capacități și
după un program prestabilit. Întregul sistem este sub controlul unui calculator-
DNC care este conectat, de obicei, la un calculator central (calculator-gazdă) al
fabricii. SFF sunt destinate unor familii specifice de produse care trebuie
fabricate în volume de producție mărite ce justifică investiția. Se obțin
avantajele unor costuri mai scăzute și ale unui inventar mai mic de piese în curs
de execuție. SFF pot fi proiectate pentru diferite tipuri de procese de fabricație :
prelucrări prin așchiere, formarea metalelor, asamblare, sudare etc.
Sisteme CAD/CAM. Fabricația asistată de calculator (engleză : Computer-aided
manufacturing CAM) este realizată prin utilizarea unui software care comandă
mașina-unealtă, după ce în prealabil s-a generat un model al piesei în CAD
(Computer-aided Design),care este inputul în softul CAM. Legătura între CAD
și CAM se asigură prin CAPP (Computer-aided process planning-CAPP,
Planificarea procesului asistată de calculator) care efectuează planificarea
procesului ce va fi utilizat în producerea piesei proiectate.În sistemul
CAD/CAM, calculatoarele sunt utilizate pentru a elabora programele pieselor de
prelucrat pe mașinile CNC din sistem, direct din datele desenelor create prin
CAD. Un produs software CAD bine-cunoscut este AutoCAD.
Sisteme CIM (engleză : Computer-integrated manufacturing) sunt sisteme
de fabricație integrată cu calculatorul care utilizează rețele de calculatoare
pentru automatizarea completă a procesului de fabricație. Sistemul CIM
cuprinde o combinație de software și hardware, ale cărui elemente includ
proiectarea produsului (pentru producție), programarea producției, controlul
producției, echipamentul de producție (inclusiv mașini-unelte) și procese de
producție. În CIM sunt utilizate calculatoare, linii de comunicație și un software
specializat pentru automatizarea funcțiilor manageriale și a activităților
operative implicate în procesul de producție.[18] Sistemul CIM integrează
echipamentele CAD sau CAD/CAM, inspecția asistată de calculator (CAI),
sistemele de fabricație flexibile, centrele de prelucrare cu comandă numerică
(CNC), stocarea și manipularea automată a produselor. Într-un sistem CIM,
compartimentele funcționale ca proiectarea, analiza, planificarea,
aprovizionarea, calculația costurilor, controlul stocurilor, distribuția etc. sunt
conectate prin calculatoare cu funcțiile de la nivelul atelierelor fabricii, de
exemplu cu manipularea și managementul materialelor, realizând controlul
direct și monitorizarea tuturor operațiunilor. Într-un mediu CIM, proiectanții
aplică conceptul ingineriei concurente/simultane (engleză :concurrent
engineering), care ajută companiile să proiecteze și să fabrice rapid produsele, în
timpi pe ciclu mai reduși.
În sistemele de fabricație moderne se folosesc instrumente și tehnici performante
cum sunt controlul statistic al calității, managementul calității totale
(TQM), sisteme de planificare și control al fabricației (MPCS), strategia Lean
Six Sigma etc. Obiectivul principal al MPCS este de a asigura cerințele ca
produsele dorite să fie fabricate: la timpul dorit, în cantitățile planificate, cu
satisfacerea specificațiilor pentru calitatea produselor și la costuri minime.
Strategia Lean Six Sigma (în traducere: 6 Sigma în Fabricația suplă) este o
strategie de management al fabricației în care ideile 6 Sigma sunt combinate
cu Fabricația suplă.[vezi: http://en.wikipedia.org/wiki/six_sigma]

Managementul proceselor de fabricație[modificare | modificare sursă]

Managementul proceselor de fabricație (engleză : Manufacturing process
management- MPM) este un proces de definire și manageriere a proceselor de
fabricație care vor fi folosite pentru fabricarea, asamblarea și efectuarea
inspecției produselor finale.[19] MPM permite fabricanților să utilizeze desenele
produselor (executate în CAD) pentru a defini modul în care vor fi fabricate
produsele și apoi să livreze electronic aceste procese de fabricație la nivelul
atelierelor. MPM transformă „ce să se producă” în „cum să se producă”, „când”
și „unde”. MPM constituie o „colecție de tehnologii și metode utilizate pentru a
defini modul în care produsele urmează să fie fabricate”.(Cf. [10]) Această
definiție are semnificația că MPM este un proces prin care industriile de
fabricație vor utiliza diferite tipuri de tehnologii pentru a ajuta să se realizeze
produsele, cu diferite amplasări ale mașinilor și diferite moduri în care ar putea
fi amplasate liniile de asamblare. Inginerii de fabricație utilizează datele CAD
pentru a defini diferitele procese prin care va fi fabricat noul produs. Sistemul
MPM este utilizat pentru a elabora succesiunea operațiilor, planificarea
amplasării mașinilor, echilibrarea liniilor de fabricație și proiectarea 3D a
operațiilor umane și robotizate, precum și livrarea programelor-mașină și a
instrucțiunilor de lucru electronice la nivelul atelierelor. Inginerii de fabricație
evaluează diferite scenarii de fabricație, fluxuri de materiale, efectuează calculul
costurilor de producție și efectele schimbărilor asupra liniilor de producție.
[20]
 Pentru planificarea proceselor de fabricație sunt utilizate instrumente de
planificare care permit definirea succesiunii operațiilor de asamblare,
repartizarea caracteristicilor de fabricație la posturile de lucru, cum sunt
punctele de sudare și măsurare, crearea amplasării în 2D a liniilor de asamblare
și alocarea timpului necesar pentru fiecare operație. Toate informațiile sunt
capturate într-un format standard reutilizabil, așa-numita listă de
procese (engleză : bill of processes) care reprezintă un analog în fabricație
al listei de materiale (BOM) și care descrie modul în care produsul urmează să
fie fabricat, asamblat și testat. Lista de materiale (BOM) este o listă a pieselor,
componentelor și subansamblurilor necesare pentru a construi un produs,
precum și a cantităților acestora. În cadrul sistemului computerizat MPM,
departamentul Ingineria Produselor definește o listă electronică de materiale
(eBOM), tratată în sistemul CAD și care este preluată de inginerii de fabricație
pentru a fi definite listele electronice de procese ( sau eBOP). Lista de procese
capturează sculele, amplasarea utilajelor și instrucțiunile pentru operatori.
Sistemul MPM poate apoi determina cerințele de resurse și de timp atât pentru
echipamente cât și pentru operatorii umani, pentru locațiile de producție,
incluzând posturile de lucru și mașinile din procese. Aceste informații sunt
stocate pe un server Web care permite accesul ușor și managementul datelor în
toată uzina, astfel fiind facilitată optimizarea proceselor de fabricație.
Instrumentele de inginerie ale MPM permit proiectarea de detaliu a locurilor de
muncă și a proceselor, utilizând datele create în faza de planificare a MPM.
Unele sisteme MPM oferă un mediu grafic 3D în care pot fi aranjate modele de
echipamente și forță de muncă. Utilizatorii pot vizualiza și evalua comportarea
roboților, a sistemelor de fixare și a muncitorilor și pot livra programe-mașină
NC fără erori precum și instrucțiuni de lucru electronice pentru ateliere.
Instrucțiunile de lucru electronice pot fi accesate în atelier printr-un browser
web. Aplicațiile majore care beneficiază de informațiile integrate asupra
produselor, proceselor, instalațiilor și resurselor specifice ale MPM sunt :
echilibrarea liniilor, estimarea timpilor, instrucțiunile de lucru electronice,
costurile de producție și planurile de control al calității. Sistemele MPM trebuie
să fie integrate cu Managementul Datelor Produsului și cu sistemul Planificarea
Resurselor Întreprinderii (engleză : Enterprise Resource Planning- ERP).
Managementul Datelor Produsului este utilizarea unui software sau a altor
instrumente pentru a urmări și ține sub control datele referitoare la un produs
particular, cum sunt: specificațiile tehnice ale produsului, specificațiile pentru
fabricare și dezvoltare și tipurile de materiale care vor fi necesare pentru
producerea bunurilor. Planificarea Resurselor Întreprinderii (ERP) este un
sistem software integrat pentru identificarea și planificarea resurselor necesare
unei întreprinderi.[21]
În multe industrii de fabricație, în particular în industriile de serie mică,
inspecția calității cu mașini de măsurat în coordonate și mașini NC este o
componentă critică a fabricației. Sistemele de inspecție și de management al
toleranțelor sunt parte componentă a domeniului MPM, fiind utilizate pentru a
defini, a analiza, a măsura și a controla calitatea. Aceste sisteme sunt în
particular obișnuite în industria aerospațială, în care toleranțele elementelor
constituie o preocupare majoră.
Avantajele MPM sunt: accelerarea introducerii noilor produse, reducerea
timpului până la introducerea noilor produse pe piață prin posibilitatea de a
defini simultan produsul și procesele de fabricație, posibilitatea de a crea și
manageria digital planurile proceselor de fabricație și resursele asociate, crearea
șabloanelor (engleză : templates) de procese etc. Corporația Tecnomatix
Technologies Ltd. oferă soluții software MPM pentru fabricația de autovehicule,
industria electronică, industria aerospațială, industria de utilaj greu etc. (Shalvi,
Marsha, 2003, op.cit.). Linia curentă de produse software Tecnomatix include
Fabricația pieselor, Planificarea asamblării, Planificarea resurselor, Simularea
fabricii, Performanța umană, Managementul Producției, Managementul Datelor
Fabricației.
Bibliografie

1. ^ „Definiție: fabricație”. DEX online. Accesat în 25 decembrie 2010.

2. ^ „Manufacturing” (în engleză). Merriam-Webster Online. Accesat în 25
decembrie 2010.
3. ^ „Manufacturing definition” (în engleză). Business Dictionary.com.
Accesat în 25 decembrie 2010.
4. ^ Oxford Dictionaries Online (2010), Oxford University Press
5. ^ Encyclopedia Britannica.[1]Accesat: 29.12.2010
6. ^ Groover, Mikell P.(2010). Fundamentals of Modern Manufacturing.
Materials, Processes, and Systems. 4th Ed. John Wiley & Sons
7. ^ Obi, Samuel C. (2003) Improving Modern Manufacturing
Systems[2] Accesat la 3 ianuarie 2011
8. ^ Obi, Samuel C. (01.09.2010), Planning modern manufacturing systems.
[3] Accesat la 9 ianuarie 2011
9. ^ Alexa, Livia (2010)Ingineria sistemelor de producție.Cap.4. Sistemul de
fabricație.[4]
10.^ Stoica, Maricica, (2000). Proiectarea sistemelor tehnico-economice,
Editura Economică, București
11.^ Platon, Victor (1990), Sisteme avansate de producție, Editura Tehnică,
București
12.^ Groover, M.P. (2008). Automation, Production Systems and Computer-
Integrated Manufacturing. 3rd ed., Pearson/Prentice Hall
13.^ Parry, Glenn and Graves Andrew Peter (Eds.) (2008). Build To Order.
The Road to the 5-Day Car, Springer-Verlag, London Limited
14.^ Jaba, Octavian (2005). Managementul producției industriale. Editura
SEDCOM LIBRIS, Iași
15.^ United Nations Statistics Division-Classification Registry (2010)
[5] Accesat la 29.12.2010
16.^ Institutul Național de Statistică[6]Accesat: 30 decembrie. 2010
17.^ Jannise, Stephen (2010). A plain English guide to modern
manufacturing methods.[7]
18.^ Microsoft Press. Dicționar de calculatoare. Trad. din l.engl. de Nicolae
Pora.Editura Teora, București, 1999
19.^ Siciliano, Albert (2009). Improving Manufacturing Process
Management with Windchill MPMLink[8]
20.^ Shalvi, Marsha (2003, September) Manufacturing Process
Management. A New Era in Manufacturing
21.^ BusinessDictionary.com (2010)[9]
 Brown, Jim.(2009). Leveraging the Digital Factory.Executive Summary. În:
Industrial Management,Vol.51, july/august 2009
 Black, J.T. Kohser, R.A. (2007) DeGarmo's Materials & Processes in
Manufacturing. 10th Edition, Wiley

Curs nr 3

Planificarea și organizarea productiei

MODULUL I : PLANIFICAREA ŞI ORGANIZAREA PRODUCŢIEI

 

  

De-a lungul timpului s-a constatat că anumite activităţi ca planificarea cerinţelor de materiale (mate
requirements planning – MRP) si planificarea resurselor de productie (manufacturing recource pla
– MRPII) sunt urgente. Au aparut o serie de solutii precum productia integrata pe calculator si siste
de productie flexibile ce au fost puse pe piata utilizand bugete mari de publicitate si au disparut, in
din urma, “in ceata”.

Au fost prezentate destule solutii de genul “o marime ce se potriveste oricui” dar astazi stim, din
experienta proprie si de la experti ca un astfel de lucru nu este posibil. Au fost prea multi manager
spuneau lucruri de genul: “Daca facem in felul XYZ, totul va fi in regula”. In mod consecvent, au fo
vazute prea multe esecuri unde ar fi trebuit sa vedem succese.

Esecul poate apărea in orice clipa daca producatorii incalcă una sau mai multe din cele 10 princip
fundamentale ale managementului operţiunilor. Aceste principii apar cu regularitate si adesea sun
incălcate.

 Principiul realităţii

 Principiul organizării

 Principiul fundamentelor

 Principiul responsabilităţii

 Principiul variantei

 Principiul cauzalităţii
  Principiul stăpânirii pasiunii

 Principiul smereniei

 Principiul succesului

 Principiul schimbării

  

COMPETENŢE VIZATE

Competenţa nr. 9.1 :

Analizează producţia ca rezultat al procesului de producţie

            Competenţa nr. 9.2 :

                        Analizează aspecte ale organizării şi planificării producţiei.

            Competenţa nr. 9.3 :

                        Programează activităţi specifice locului de muncă

  

OBIECTIVE URMĂRITE

            După parcurgerea acestor unităţi de competenţă, elevii vor fi capabili să :

                          -  definească conceptul de proces de producţie.

                          -  precizeze criteriile de clasificare ale proceselor de producţie.

-  stabilească componentele procesului de producţie

-  caracterizeze tipurile de producţie

- indice avantajele şi dezavantajele principalelor tipuri de producţie.

                          -  diferenţieze metodele de organizare a producţiei.

- precizeze tendinţele actuale şi de perspectivă în organizarea producţiei

-planifice activităţi specifice locului de muncă pe baza documentelor.

GLOSAR DE TERMENI

proces de producţie = totalitatea acţiunilor conştiente ale angajaţilor unei întreprinderi, îndreptate
ajutorul diferitelor maşini, utilaje sau instalaţii asupra materiilor prime, materialelor sau a altor
componente, în scopul transformării lor în produse, lucrări sau servicii cu anumită valoare de piaţă

procesul tehnologic =  ansamblul operaţiilor tehnologice prin care se realizează un produs sau r
componente ale acestuia.

procesele de muncă = procese prin care factorul uman acţionează asupra obiectelor muncii cu a
unor mijloace de muncă (produse, lucrări, servicii).

procesele de muncă de bază = procesele care au ca scop transformarea diferitelor materii prime
materiale în produse, lucrări sau servicii care constituie obiectul activităţii de bază a întreprinderii;

procesele auxiliare = procesele care, prin realizarea lor, asigură obţinerea unor produse sau lucr
care nu constituie obiectul activităţii de bază a întreprinderii, dar care asigură şi condiţionează bun
desfăşurare a proceselor de muncă de bază;

procesele de muncă de servire = procesele care au ca scop executarea unor servicii productive
nu constituie obiectul activităţii de bază sau activităţii auxiliare, dar care prin realizarea lor condiţio
buna desfăşurare atât a activităţii de bază, cât şi a celor auxiliare.

producţia de masă = producţia în care, la fiecare loc de muncă, se execută în mod continuu acel
produs, pe o perioadă lungă de timp.

producţia de serie = producţia la care fabricarea produselor de un anumit tip se face într-un num
relativ mare de exemplare, executarea acestora se repetă după intervale de timp determinate, iar
sortimentul fabricaţiei din întreprindere este mai restrâns.

producţia individuală sau unicat = producţia la care fabricarea produselor de un anumit tip se fa
într-un singur exemplar sau în câteva exemplare, executarea acestora fie că nu se repetă sau se r
la intervale de timp necunoscute, iar sortimentul fabricaţiei este foarte variat.

Metoda PERT = metoda de organizare a producţiei, la care operaţiile succesive trebuie realizate p
respectarea restricţiilor de prioritate şi de termene.

Metoda Just in Time = metoda de organizare a producţiei conform căreia trebuie să se producă n
ce se vinde şi exact la timp.

Metoda Drumului Critic–CPM = metoda de organizare a producţiei, care lucrează cu timp

determinaţi, asociaţi fiecărei activităţi şi permite, totodată, atât estimarea costurilor, cât şi a timp
execuţie a proiectului.

DEFINIREA CONCEPTULUI DE PROCES DE PRODUCŢIE

          Orice unitate de producţie are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale şi servici
se realizează prin desfăşurarea unor procese de producţie.

Conţinutul activităţii de producţie are un caracter complex şi cuprinde atât  activităţi de fabricaţie p
zise cât şi activităţi de laborator, de cercetare şi asimilare în fabricaţie a noilor produse etc.

          Conceptul de proces de producţie poate fi definit prin totalitatea acţiunilor conştiente ale
angajaţilor unei întreprinderi, îndreptate cu ajutorul diferitelor maşini, utilaje sau instalaţii asupra
materiilor prime, materialelor sau a altor componente în scopul transformării lor în produse, lucrări
servicii cu o anumită valoare de piaţă.

Procesul de producţie este format din:

        procesul tehnologic ;

        procesul de muncă.

Procesul tehnologic este format din ansamblul operaţiilor tehnologice prin care se realizează un p
sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifică atât forma şi structura cât şi
compoziţia chimică a diverselor materii prime pe care le prelucrează.

Procesele de muncă sunt acele procese prin care factorul uman acţionează asupra obiectelor mu
ajutorul unor mijloace de muncă.

Pe lângă procesele de muncă în unele ramuri industriale există şi procese naturale în cadrul căror
obiectele muncii suferă transformări fizice şi chimice sub acţiunea unor factori naturali (industria
alimentară – procese de fermentaţie, industria mobilei - procese de uscare a lemnului etc.).

Ţinând seama de aceste componente, conceptul de proces de producţie mai poate fi definit prin
totalitatea proceselor de muncă, proceselor tehnologice şi a proceselor naturale ce concură la obţ
produselor sau la execuţia diferitelor lucrări sau servicii.

Procesul de producţie poate fi abordat şi sub raport cibernetic, fiind definit prin trei componente:
 -       intrări;

-       ieşiri;

-       realizarea procesului de producţie.

În acest sistem, procesul de producţie transformă, sub supravegherea omului, factorii de producţie
(materii prime, unelte de muncă), intrările, în bunuri economice (produse, lucrări, servicii), care con
ieşirile din sistem.

CLASIFICAREA  PROCESELOR  DE PRODUCŢIE

Componentele procesului de producţie pot fi clasificate după mai multe criterii:

- în raport cu modul de participare la executarea diferitelor produse, lucrări sau servicii în procesul
muncă ce constituie principala componentă a unui proces de producţie, procesele de producţie se
clasifică în:

a)    procesele de muncă de bază, prin care se înţeleg acele procese care au ca scop
transformarea diferitelor materii prime şi materiale în produse, lucrări sau servicii care cons
obiectul activităţii de bază a întreprinderii;

b)    procesele auxiliare sunt acelea care, prin realizarea lor, asigură obţinerea unor produs
lucrări care nu constituie obiectul activităţii de bază a întreprinderii, dar care asigură şi
condiţionează buna desfăşurare a proceselor de muncă de bază;

c)    procesele de muncă de servire au ca scop executarea unor servicii productive care nu

constituie obiectul activităţii de bază sau activităţi auxiliare dar care prin realizarea lor
condiţionează buna desfăşurare atât a activităţii de bază, cât şi a celor auxiliare.

- în raport cu modul în care se execută, se disting:

a)    procese manuale – sunt cele în care acţiunea manuală a omului este preponderentă (e
încărcarea - descărcarea manuală a materiilor prime, semifabricatelor, produselor finite etc

b)    procese manual mecanice – sunt cele în care transformarea materiilor prime şi materi
se face de către maşini şi utilaje, muncitorul trebuind doar să observe funcţionarea şi să co
respectivele maşini.

c)    procese de aparatură – sunt acele procese de producţie în care executantul are sarcin
urmări şi regla maşini, aparate, utilaje şi instalaţii care prelucrează materiile prime şi materi
în vederea obţinerii produsului finit. Aceste procese sunt, în general, de natură fizică şi fizic
 chimică, fiind specifice industriei chimice (ex. neutralizarea, oxidarea, evaporarea, uscare e

- în raport cu modul de obţinere a produselor finite din materii prime, există:

a)    procese directe – atunci când produsul finit se obţine ca urmare a efectuări unor opera
succesive asupra aceleaşi materii prime;

b)    procese sintetice – atunci când produsul finit se obţine din mai multe feluri de materii p
după prelucrări succesive;

c)    procese analitice – când dintr-un singur fel de materii prime se obţine o gamă largă de
produse.

- în raport cu natura tehnologică a operaţiilor efectuate, procesele de producţie sunt:

a)    procese chimice care se efectuează în instalaţii închise ermetic şi în care are loc

transformarea materiilor prime în produse finite în urma unor reacţii chimice, fizice termochi
sau electrochimice (ex. procese din industria chimică, procese de obţinere a aluminiului, a
maselor plastice, a oţelului şi fontei).

b)    procese de schimbare a configuraţiei sau formei prin operaţii de prelucrare mecanic

materiilor prime cu ajutorul unor maşini (ex. strunjirea, frezarea, etc.)

c)    procese de asamblare (ex. lipirea, sudarea)

d)    procese de transport.

- în raport cu natura activităţii desfăşurate, procesele de producţie sunt:

a)    procese de producţie propriu-zise,  în care are loc trasformarea efectivă a materiilor p
şi materialelor în bunuri economice.

b)    procese de depozitare sau magazinaj

c)    procese de transport.

Diferitele procese şi operaţii elementare se reunesc într-un anumit mod formând un flux de produc
specific fabricării diferitelor produse sau executării diferitelor lucrări sau servicii.

Curs nr 4
TIPURI DE PRODUCŢIE

Prin tip de producţie se înţelege o stare organizatorică şi funcţională a întreprinderii,

determinată de nomenclatura produselor fabricate, volumul producţiei executate pe fiecare poziţie
nomenclatură, gradul de specializare a întreprinderii, secţiilor şi locurilor de muncă, modul de depl
a diferitelor materii prime, materiale, semifabricate de la un loc de muncă la altul.

În practică se disting 3 tipuri de producţie:

-       tipul de producţie în serie,

-       tipul de producţie în masă,

-       tipul de producţie individual.

Practica arată însă, că în cadrul întreprinderilor de producţie industrială nu există un tip sau
de producţie în formele prezentate, ci în cele mai multe cazuri pot să coexiste elemente comune d
cele trei tipuri de producţie. În acest caz, metoda de organizare a producţiei va fi adecvată tipului d
producţie care are cea mai mare pondere în întreprindere, precum şi în funcţie de condiţiile concre
existente.

Tipul de producţie în serie

Tipul de producţie în serie este şi el de mai multe feluri, în funcţie de mărimea lotului de fabricaţie,
anume:

  tipul de producţie de serie mare;

  tipul de producţie de serie mijlocie;

  tipul de producţie de serie mică.

Caracteristici:

       acest tip de producţie este specific întreprinderilor care fabrică o nomenc

relativ largă de produse, în mod periodic şi în loturi de fabricaţie de mărime
mică sau mijlocie;

       gradul de specializare al întreprinderii sau locurilor de muncă este mai re

atât la tipul de serie mare, fiind mai ridicat sau mai scăzut în funcţie de mări
seriilor de fabricaţie;

       deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face cu mijloace

transport cu deplasare discontinuă (pentru seriile mici de fabricaţie) – căruc
electrocare, etc. sau cu mijloace cu deplasare continuă, pentru seriile mari d
 fabricaţie;

       locurile de muncă sunt amplasate după diferite criterii în funcţie de mărim

seriilor de fabricaţie. Astfel, pentru serii mari de fabricate locurile de muncă
amplasate după criteriul liniilor tehnologice, iar pentru seriile mici de fabrica
după criteriul grupelor omogene de maşini.

În cazul tipului de producţie de serie, de fapt, se întâlnesc caracteristici comune atât tipului
producţie de masă, cât şi tipului de producţie individual (unicate).

Tipul de producţie de masă

În cadrul întreprinderilor de producţie, tipul de producţie de masă ocupă încă o pondere însemnată
Acest tip de producţie se caracterizează prin următoarele:

       fabricarea unei nomenclaturi reduse de produse, în mod neîntrerupt şi în

cantităţi mari sau foarte mari;

       specializare înaltă atât la nivelul locurilor de muncă, cât şi la nivelul

întreprinderii;

       deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face bucată cu

bucată, în mod continuu cu ajutorul unor mijloace de transport specifice, cu
deplasare continuă de felul benzilor rulante, conveiere sau planuri înclinate;

       din punct de vedere organizatoric, locurile de muncă şi forţa de muncă c

utilizează au un grad înalt de specializare fiind amplasate în succesiunea
operaţiilor tehnologice sub forma liniilor de producţie în flux;

Tipul de producţie de masă creează condiţii foarte bune pentru folosirea pe scară largă a procesel
producţie automatizate, cu efecte deosebite în creşterea eficienţei economice a întreprinderii.

Tipul de producţie individuală (unicate)

Acest tip de producţie capătă în prezent o amploare din ce în ce mai mare, datorită diversificării în
măsură foarte ridicată a cererii consumatorilor.

Caracteristici:

       fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de produse, în cantităţi reduse,

 chiar unicate;

        repetarea fabricării unor produse are loc la intervale de timp nedetermin

uneori fabricarea acestora putând să nu se mai repete vreodată;

       utilajele din dotare au un caracter universal, iar personalul care le utilize

calificare înaltă;

       deplasarea produselor între locurile de muncă se face bucată cu bucată

loturi mici de fabricaţie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare
discontinuă;

       amplasarea locurilor de muncă în secţiile de producţie se face conform

principiului grupelor omogene de maşini.

Existenţa în cadrul întreprinderii a unui tip de producţie sau altul determină în mod esenţial asupra
metodelor de organizare a producţiei şi a muncii, a managementului, a activităţii de pregătire a
fabricaţiei noilor produse şi a metodelor de evidenţă şi control a producţiei. Astfel, pentru tipul de
producţie de serie mare şi de masă, metoda de organizare a producţiei este sub forma liniilor de
producţie în flux, iar pentru tipul de producţie de serie mică şi individuală organizarea producţiei se
sub forma grupelor omogene de maşini. Pentru tipul de producţie de serie mijlocie se folosesc ele
din cele două metode prezentate anterior.

Curs nr 5
METODE DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEI DE BAZǍ

Pornind de la marea diversitate a întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul economie
naţionale, se pot stabili anumite metode si tehnici specifice de organizare a acestora pe grupe de
întreprinderi, avându-se în vedere anumite criterii comune.

Asupra metodelor de organizare a producţiei de bază are influenţa gradul de transformare a produ
finite, precum şi gradul de complexitate a operaţiilor procesului tehnologic.

Primul tip de organizare a producţiei de baza este organizarea producţiei în flux pe linii de fabric
specifică întreprinderilor care fabrică o gamă redusă de feluri de produse în masă sau în serie ma

În aceste cazuri, organizarea producţiei în flux se caracterizează în metode şi tehnici specifice cum
sunt: organizarea pe linii tehnologice pe bandă, pe linii automate de producţie şi ajungându-se în c
unor forme agregate superioare la organizarea pe ateliere, secţii sau a întreprinderii în ansamblu c
producţia în flux în condiţiile unui grad înalt de mecanizare şi automatizare.

Organizarea producţiei în flux se caracterizează prin:

 -       divizarea procesului tehnologic pe operaţii egale sau multiple sub raportul volumului de mun
precizarea celei mai raţionale succesiuni a executării lor;

-       repartizarea executării unei operaţii sau a unui grup restrâns de operaţii pe un anumit loc de
muncă;

-       amplasarea locurilor de muncă în ordinea impusă de succesiunea executării operaţiilor

tehnologice;

-       trecerea diferitelor materii prime, piese şi semifabricate de la un loc de muncă la altul în mo

continuu sau discontinuu, cu ritm reglementat sau liber, în raport cu gradul de sincronizare a
executării operaţiilor tehnologice;

-       executarea în mod concomitent a operaţiilor la toate locurile de muncă, în cadrul liniei de

producţie în flux;

-       deplasarea materialelor, a pieselor, semifabricatelor sau produselor de la un loc de muncă l

prin mijloacele de transport adecvate;
executarea în cadrul formei de organizare a producţiei în flux a unui fel de produs sau piesă sa
mai multor produse asemănătoare din punct de vedere constructiv, tehnologic şi al materiilor p
utilizate.

Organizarea producţiei în flux se poate defini ca acea formă de organizare a producţiei

caracterizată prin specializarea locurilor de muncă în executarea anumitor operaţii, necesitate de
fabricarea unui produs, a unor piese sau a unui grup de produse sau piese asemănătoare prin
amplasarea locurilor de muncă în ordinea impusă de succesiunea executării operaţiilor şi prin
deplasarea produselor sau pieselor de la un loc de muncă la altul, cu mijloace adecvate de transp
întregul proces de producţie desfăşurându-se sincronizat, pe baza unui model unic de funcţionare
stabilit anterior.

Organizarea fabricării produselor după metoda producţiei individuale şi de serie mică

În cadrul agenţilor economici există o serie de unităţi economice care execută o gamă largă de pro
în loturi foarte mici sau unicate.

Această situaţie impune adoptarea unui sistem şi a unor metode de organizare a producţiei de baz
care să corespundă cel mai bine realizării de produse unicat sau în serii mici.

Principalele caracteristici ale acestui mod de organizare sunt:

-       Organizarea unităţilor de producţie după principiul tehnologic. Conform acestei metode de

organizare unităţile de producţie se creează pentru efectuarea anumitor stadii ale procesului
tehnologic, iar amplasarea unităţilor şi a utilajelor din cadrul lor se face pe grupe omogene de m
În acest caz, dotarea locurilor de muncă se face cu maşini universale care să permită efectuar
tuturor operaţiunilor tehnologice la o mare varietate de produse.
 -       Trecerea de la o operaţie la alta a produsului are loc bucată cu bucată.
În acest caz, există întreprinderi foarte mari în procesul de producţie, ceea ce determină cicluri
de fabricaţie şi stocuri mari de producţie neterminată.

-       Pentru fabricarea produselor se elaborează o tehnologie în care se vor stabili următoarele

aspecte:

a)    felul şi succesiunea operaţiunilor ce vor fi executate;

b)    grupele de utilaje pe care vor fi executate operaţiile;

c)    felul SDV-urilor ce vor fi utilizate.

Această tehnologie urmează a se definitiva pentru fiecare loc de muncă.

-       Pentru proiectarea tehnologiei de fabricaţie se folosesc normative grupate, evidenţiindu-se

elaborarea de tehnologii detaliate care ar necesita o mare perioadă de timp şi costuri ridicate.

 Curs nr 6
METODE MODERNE DE ORGANIZARE A PRODUCŢIEIS

În condiţiile creşterii concurenţei, pe piaţă a apărut necesitatea dezvoltării unor sisteme care să pr
pe principiile producţiei în flux, dar în condiţiile producţiei de serie, deci a unor sisteme integrate de
organizare a producţiei. Ele se întâlnesc sub diverse denumiri, precum:

       programare liniară

       metoda PERT

       metoda CPM (metoda drumului critic )

       metoda „Just in Time” (J.I.T.)

Programarea liniară este folosită în optimizarea alocării resurselor.

Programarea liniară  ţine cont de două elemente: obiective şi restricţii.

Programarea liniară poate fi folosită în gestiunea producţiei pentru rezolvarea unor probleme:

-       de repartizare a producţiei pe diferite maşini în condiţiile maximizării profitului;

-       privind transportul produselor între locurile de munca şi între acestea şi punctele d

distribuţie;
 -       de determinare a cantităţilor din diverse bunuri ce trebuie produse.

 Metoda PERT (Program Evaluation and Review Technique – Tehnica Evaluării Repetate a

Programului).

Se aplică în cazul producţiei de unicate complexe şi de mare importanţă, la care operaţiile succes
trebuie realizate prin respectarea restricţiilor de prioritate şi de termene.

Diagrama PERT conţine informaţii despre sarcinile dintr-un proiect, perioadele de timp pe care se
şi dependenţele dintre ele. Forma grafică este o reţea de noduri conectate de linii direcţionale (num
“reţeaua activităţilor”). Nodurile sunt cercuri sau patrulatere şi reprezintă evenimente sau borne
(“milestones”) din proiect. Fiecare nod este identificat de un număr. Liniile direcţionale, sau vectori
leagă nodurile reprezintă sarcinile proiectului, iar direcţia vectorului arată ordinea de desfăşurare a
sarcinilor. Fiecare sarcină este identificată printr-un nume sau printr-un indice, are reprezentată du
necesară pentru finalizare, şi, în unele cazuri, chiar numărul de persoane responsabile şi numele l
(figura1).

Curs nr 7
 

Modul de folosire al analizei PERT

            Cel mai important concept al analizei PERT este drumul critic.

Drumul critic = acel drum de la începutul la sfârşitul reţelei, a cărui activitate însumează u
de timp mai mare decât orice alt drum din reţea.

Drumul critic este o bază pentru stabilirea calendarului unui proiect, deoarece durata totală
proiect nu poate să fie mai mică decât timpul total al drumului critic. Totodată întârzierile în acti
componente ale drumului critic pot pune în pericol întregul proiect. De aceea este necesar ca a
activităţi să li se acorde o atenţie mult mai mare.

 Etapele în analiza PERT:

Analiza PERT poate fi împărţită în trei etape:

1.    Planificarea:

-          identificarea sarcinilor şi estimarea necesarului de timp pentru acestea

-          aranjarea sarcinilor şi a evenimentelor într-o secvenţă fezabilă

 -          desenarea diagramei   

  2. Încadrarea în timp:

-          stabilirea, acolo unde este posibil, a datelor de început şi de sfârşit

3.    Analiza:

-          calcularea datelor minime posibile, a datelor maxime permise şi a marjelor de

timp pentru fiecare eveniment. Acest lucru se face lucrând de la stânga la dreapt
apoi de la dreapta la stânga diagramei (vezi regulile 7 şi 8)

-          evaluarea oportunităţii planificării propuse şi, dacă este necesar, revizuirea e

  

 După cum se observă, drumul critic este 1 – 2 – 4 – 6/7 – 8 – 9, deoarece timpul cumulat al acest
drum este cel mai mare, respectiv 13 zile. Există două evenimente care nu se află pe drumul critic
5. În cazul evenimentului 3, există o marjă mare de timp între data minimă posibilă şi data maximă
permisă (8 – 2 = 6). Asta înseamnă că pentru activitatea 1 – 3, în funcţie de planificarea ei în timp,
acceptabilă o întârziere de până la 6 zile, însă nefinalizarea ei mai devreme de ziua a 8-a a proiec
ar pune serios în pericol desfăşurarea activităţilor ulterioare.

Analiza reţelei activităţilor permite calcularea spaţiului în care pot “pluti” activităţile, respectiv marja
timp cu care poate fi întârziată o activitate fără ca acest lucru să ducă la întârzieri ale proiectului în
ansamblu.

Cum se realizează în mod concret analiza PERT?        Există posibilitatea să se utilizeze un sof
specializat de management al proiectului, care pune la dispoziţie mult mai multe facilităţi în privinţa
informaţiilor incluse în analiză. Pentru început se listează activităţile, durata lor şi dependenţele. (ta
1)

Tabelul 1

Locul de desfăşurare Depinde de… Durata

Sarcini
       
A   - 2
B   - 2
C   - 4
D   - 3
E   - 3
F   C 4
G   B, F 1
H   E 3
 I   E 2
J   G 1
       
   Regulile care trebuie respectate în efectuarea analizei PERT

1.    Există un singur eveniment de start şi un singur eveniment de sfârşit,

2.    Reţeaua nu are întreruperi, şi ea trebuie desenată luând în calcul depend
identificate,
3.    Evoluţia în timp a sarcinilor este reprezentată de la stânga la dreapta,
4.    Nu pot să existe două sarcini care leagă aceleaşi două evenimente,
5.    Evenimentele au un număr de identificare unic (în consecinţă şi sarcinilor le va cores
câte o identificare unică, respectiv numerele celor două evenimente pe care le leagă),
6.    Un eveniment de pe drumul critic are data minimă posibilă, data maximă  permisă ş
de timp 0
7.    Stabiliţi data minimă posibilă şi data maximă permisă a evenimentului de start
Lucrând de la evenimentul de start înspre dreapta, se calculează datele minime p
pentru evenimentele imediat următoare. Adăugaţi la datele minime posibile ale evenime
anterioare, timpul necesar pentru sarcinile intermediare, pentru a ajunge la datele m
posibile ale evenimentelor posterioare. Acolo unde evenimentele posterioare au mai
sarcini dependente, se face calculul pe fiecare ramură şi este pus rezultatul cel mai mar
8.    Stabiliţi data minimă posibilă şi data maximă permisă a evenimentului final la
timpului pe drumul critic. Lucrând de la evenimentul final înspre stânga se calculează
maxime permise. Scădeţi timpul necesar activităţilor intermediare din datele maxime p
ale evenimentelor posterioare pentru a obţine datele maxime permise pentru evenim
anterioare. Acolo unde evenimentele anterioare au mai multe activităţi care pornesc de
se face calculul pe fiecare ramura şi este pus rezultatul cel mai mic.  
9.    Marja de timp este calculată făcând diferenţa dintre data maximă permisă şi data m
posibilă .
10. Pentru a face calculul mai uşor puteţi scrie în dreptul activităţilor fictive cifra 0 (nu e
de resurse pentru a ajunge de la un eveniment la altul).

Observaţii finale legate de diagrama PERT

Din diagramă nu trebuie omise evenimente ca: evaluările intermediare, diversele ap

testarea de către utilizatori etc. Timpul necesar pentru a finaliza astfel de activitati nu trebuie sube
atunci când se planifică un proiect. O evaluare poate dura uneori 1 – 2 săptămâni. Pentru a
aprobări din partea managementului sau a utilizatorilor poate dura chiar şi mai mult.

Atunci când realizaţi un plan, asiguraţi-vă că includeţi activitatea pentru scrierea şi ed

documentaţiei, pentru scrierea şi editarea rapoartelor de proiect, pentru multiplicarea rapoartel
Aceste sarcini sunt în general consumatoare de timp, aşa că nu trebuie sa fie subestimat timpul n
pentru a le finaliza.

Multe diagrame PERT se termină la evenimentele majore legate de evaluare. Sunt  org
care includ în ciclul de viaţă al unui proiect şi evaluări ale finanţării. În acest caz, fiecare dia
trebuie să se termine în nodul de evaluare. Evaluările finanţării pot afecta un proiect prin aceea
duce la o creştere a finanţării, caz în care trebuie să fie implicaţi mai mulţi oameni în proiect sa
scădere a finanţării, caz în care vor fi disponibili mai puţini oameni. În mod logic, un număr ma
sau mai mic de oameni va afecta timpul necesar pentru finalizarea proiectului.

 Curs nr 8
 

Metoda CPM. (Critical Path Method), Metoda Drumului Critic

Principiul analizei drumului critic constă în divizarea unui proiect (acţiuni complexe) în părţi
componente, la un nivel care să permită corelarea logică şi tehnologică a acestora, adică să facă
posibilă stabilirea interacţiunilor între părţile componente. Aceste părţi componente sunt activităţile
acţiuni complexe.

La definirea listei de activităţi specialistul care participă la această operaţie foloseşte experienţa sa
pentru a răspunde, pentru fiecare activitate la întrebările:

 ”ce alte activităţi succed sau preced în mod necesar această activitate ?”;

 ”care este durata activităţii ?”.

Ia naştere în acest fel un tabel care conţine activităţile proiectului, intercondiţionările între activităţi
duratele acestora.

Un astfel de tabel trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:

       activităţi: în această coloană se enumeră activităţile proiectului, fiind puse în evidenţă

printr-o denumire sau printr-un simbol (codul activităţii);

       condiţionări: se precizează, pentru fiecare activitate, activităţile imediat precedente, p

simbolurile lor; activităţile de start nu au activităţi precedente, în căsuţă fiind trecută o lin

       durata: pentru fiecare activitate se precizează durata de execuţie, într-o anumită unit
măsură. Durata unei activităţi este o constantă.

Modelele de analiză a drumului critic se bazează pe reprezentarea proiectului printr-un graf

elementele tabelului asociat acestuia fiind suficiente pentru a construi graful corespunzător.

În tabelul 2 este prezentat un proiect, activităţile fiind notate prin litere mari A, B, C, …. Activ
A şi B sunt activităţile de început ale proiectului. Activitatea A este direct precedentă activităţii C. D
asemenea, activitatea C este direct precedentă activităţilor E şi F.
  

Tabelul 2

Activităţile Activităţile Durate

Nr. proiectului
crt.
(condiţionări)
1 A
2 B
3 C
4 D
5 E
6 F
7 G
direct
precedente
- 3
- 2
A 2
B 6
B 4
C,D,E 4
E 1

Metoda CPM este un procedeu de analiză a drumului critic în care singurul parametru anali
este timpul şi în reprezentarea graficului reţea se ţine seama de următoarele convenţii:

       fiecărei activităţi i se asociază un segment orientat numit arc, definit prin capetele sa
astfel fiecare activitate identificându-se printr-un arc;

       fiecărui arc i se asociază o valoare egală cu durata activităţii pe care o reprezintă;

       condiţionarea a două activităţi se reprezintă prin succesiunea a două arce adiacente

Nodurile grafului vor reprezenta momentele caracteristice ale proiectului, reprezentând stad
realizare a activităţilor (adică terminarea uneia sau mai multor activităţi şi/sau începerea uneia sau
multor activităţi).

Procedeul CPM se bazează pe existenţa unei corespondenţe bipartide între elementele unu
proiect (activităţi, evenimente) şi elementele unui graf (arce şi noduri).

Pentru reprezentarea corectă a proiectului (respectarea interdependenţelor, claritatea dese

etc.), cât şi pentru o standardizare a reprezentării (pentru a putea fi înţeles şi de altcineva decât ce
l-a desenat) în desenarea grafului se respectă următoarele reguli:

1.    fiecare activitate se reprezintă printr-un arc a cărui orientare indică, pentru activitate,
desfăşurarea ei în timp;

2.    un arc este limitat prin două noduri (reprezentate prin cerculeţe) care simbolizează
momentele de început şi de sfârşit ale executării activităţii corespunzătoare;
 3.    lungimea fiecărui arc, în general, nu este proporţională cu lungimea activităţii;

4.     activităţile vor fi reprezentate prin arce de forma:

                         
sau                                         sau                                 sau

           
sau                            
sau                            
sau

esenţială fiind porţiunea orizontală, pe care se vor trece informaţiile despre activitate, porţiu
oblice fiind la 45.

Lungimea şi înclinarea arcului au în vedere numai considerente grafice, pentru urmărirea uş

a întregului graf.

5.    deoarece respectarea tuturor regulilor nu se poate face doar cu arce care corespund
activităţilor proiectului, vor exista şi arce care nu corespund nici unei activităţi, care vor f
reprezentate punctat şi care, pentru unitatea prezentării, vor fi numite activităţi fictive,
neconsumând resurse şi având durata 0.

6.    pentru reprezentarea unor dependenţe de tipul "terminare – început" în care tAB > 0, vom intro
nişte arce reprezentate prin linii duble, care corespund intervalului tAB, având semnificaţia unor a
(în acest interval se "consumă" doar timp, nu şi resurse) şi care vor fi numite activităţi de aştept

 Curs nr 9
Analiza proiectului

Analiza proiectului constă în determinarea duratei minime a proiectului, determinarea interv

de timp în care poate avea loc fiecare din evenimentele reprezentate prin noduri şi determinarea
intervalelor de timp în care pot fi plasate activităţile, astfel încât să se respecte toate condiţionările
obţinem timpul minim de execuţie al proiectului.

Cele mai importante valori ce trebuie calculate după ce reţeaua a fost trasată  sunt:

        ?       cel mai devreme moment de începere a unui eveniment - este cel mai apropiat
moment la care un nod poate fi atins;

        ?       cel mai târziu moment de realizare a unui eveniment - este cel mai depărtat (tim
moment la care un nod trebuie atins pentru ca proiectul să se finalizeze la data stabilită.

Cel ma
devreme şi cel mai târziu moment sunt reprezentate, de obicei, in  compartimente corespunzătoar
fiecărui nod astfel:

  i
 
 
 

tt
 
tt
 

Termenul cel mai devreme de realizare a evenimentului se face prin parcurgerea normală a

începe de la nodul (unic) de start şi termină cu nodul (unic) de final. Timpul care este considerat "c
devreme moment de realizare a nodului de început" al proiectului se poate stabili arbitrar (de obic
considerat zero). Momentul de realizare a unui eveniment reprezintă un punct în timp şi nu o pe
de timp. Aşadar, dacă timpul este exprimat în săptămâni trebuie să existe o convenţie potrivit
numărul de săptămâni ce apare într-un nod eveniment reprezintă fie începutul, fie sfârşitul săpt
respective. Dacă acest lucru nu este stabilit cu precizie, fiecare membru al echipei poate inte
diferit.

După ce se stabileşte momentul de realizare pentru primul nod, se selectează oricare din n
imediat următoare şi se calculează cel mai devreme moment de realizare a evenimentului fiecăr
ele. Nu contează ordinea în care sunt alese nodurile succesoare. Deoarece reţeaua nu conţine
se poate stabili întotdeauna care este nodul "următor", pentru care să se calculeze cel mai de
moment.

Termenele calculate pentru evenimente sunt utile în primul rând pentru calculul termenelor
activităţi, dar ele servesc şi pentru evaluarea stadiului de realizare al proiectului, verificând dacă
termenele de realizare pentru fiecare eveniment se află în intervalul de fluctuaţie.

Printre avantajele metodei CPM (şi în general ale analizei drumului critic) evidenţiem:

       determinarea cu anticipaţie a duratei de execuţie a proiectelor complexe;

       pe timpul desfăşurării proiectului permite un control permanent al execuţiei acestuia;

       explicitarea legăturilor logice şi tehnologice dintre activităţi;

       evidenţierea activităţilor critice;

       evidenţierea activităţilor necritice, care dispun de rezerve de timp;

       permite efectuarea de actualizări periodice fără a reface graful;

       oferă posibilitatea de a efectua calcule de optimizare a duratei unui proiect, după crit
costului;

       reprezintă o metodă operativă şi raţională care permite programarea în timp a activit

ţinând seama de resurse.

Dezavantajele acestei metode sunt în principal:

 
        greutatea desenării grafului, fiind foarte greu de reprezentat exact toate condiţionările
proiect, în condiţiile în care acestea sunt foarte complicate iar desenul trebuie să fie des
simplu şi clar încât să fie inteligibil şi deci util;

       chiar dacă se respectă toate regulile de construire a grafului, rămân încă destule var
de desenare astfel încât două reprezentări ale aceluiaşi proiect făcute de doi indivizi pot
semene aproape deloc.

       din cele de mai sus se vede că reprezentarea este greoaie chiar dacă toate condiţion
ar fi de tipul "terminare – început" cu precedenţă directă, încercarea de a forma graful în
condiţiile existenţei şi a celorlalte tipuri de interdependenţe ducând foarte repede la un d
extrem de încărcat şi greu de folosit.

 Seminarii

TEST NR.1

I Pentru organizarea fabricării produselor după metoda producţiei individuale şi de serie mică

completaţi caracteristicile de mai jos:

- organizarea unităţilor de producţie după ……………………………………………………………… .

Conform acestei metode de organizare, unităţile de producţie se creează pentru efectuarea
anumitor stadii ale procesului tehnologic, iar amplasarea unităţilor şi a utilajelor din cadrul lor
face pe grupe omogene de maşini. În acest caz, dotarea locurilor de muncă se face cu maşini
…………………… care să permită efectuarea tuturor operaţiunilor tehnologice la o mare varietate
produse.

- trecerea de la o operaţie la alta a produsului are loc …………………………………..

În acest caz există întreprinderi foarte mari în procesul de producţie, ceea ce determină cic
lungi de fabricaţie şi stocuri ………………. de producţie neterminată.

                                                                                             
- pentru fabricarea produselor se elaborează o tehnologie în care se vor stabili următoarele
aspecte:

a)    felul şi succesiunea ………………………. ce vor fi executate;

 b)   grupele de utilaje pe care vor fi ………………………;

c)    felul SDV-urilor ce vor fi utilizate.

Această tehnologie urmează a se definitiva pentru fiecare loc de muncă.

- pentru proiectarea tehnologiei de fabricaţie se folosesc .............................., evidenţiindu-se

elaborarea de tehnologii detaliate care ar necesita o mare perioadă de timp şi costuri ridicat

II Noteză avantajele şi dezavantajele acestei metode de organizare a producţiei

TEST NR.2

I Utilizând desenul din fig.primită, care indică organizarea producţiei în flux a unui produs,
completaţi enunţurile de mai jos:

Organizarea producţiei în…………  se caracterizează prin:

- divizarea procesului tehnologic pe ……………………………..sub raportul volumului de muncă şi preciz

celei mai raţionale succesiuni a executării lor,

- repartizarea executării unei operaţii sau a unui grup restrâns de operaţii pe ………………….,

- amplasarea locurilor de muncă în ordinea impusă de ……………………. executării operaţiilor

tehnologice,

- trecerea diferitelor materii prime, piese şi semifabricate de la un loc de muncă la altul în m

………………………………cu ritm reglementat sau liber în raport cu gradul de sincronizare a executăr
operaţiilor tehnologice;
- executarea …………………………..a operaţiilor la toate locurile de muncă în cadrul liniei de producţ
flux,

- deplasarea materialelor, a pieselor, semifabricatelor sau produselor de la un loc de munca la

…………………… adecvate,

- executarea în cadrul formei de organizare a producţiei în flux a unui ……………… de produs sau
sau a mai multor produse asemănătoare din punct de vedere constructiv, tehnologic şi al mate
prime utilizate.

II Realizaţi o clasificare a formelor de producţie în flux pe linii tehnologice, utilizând schema

mai jos:

III. Utilizând breviarul de calcul, pentru enunţurile de mai jos (1,2,3), alege răspunsul c
(a, b, c):

1.     Tactul sau cadenţa de producţie reprezintă:

a.    intervalul de timp dintre obţinerea a două produse la capătul liniei de producţie î

flux;

b.    cantitatea de produse care se obţin pe linie în unitatea de timp;

c.    cantitatea de produse care se obţin pe un loc de muncă în unitatea de timp.

2.  Ritmul de producţie este dat de relaţia;

a.    td . 60/Q

b.    Q/td.60

c.    nici una din relaţiile de mai sus

3.  Pe o linie de producţie in flux monovalent , al cărei tact de funcţionare este

minute/buc, la un timp de disponibil de 3600 ore/an se poate realiza o producţ
anuala de:

a.    108.000 bucăţi produse

 b.    216.000 bucăţi produse

c.    432.000 bucăţi produse

IV. Notează mai jos o idee (noţiune) care ţi s-a părut importantă la tema studiată

TEST NR.3

I.Pentru enunţurile de mai jos (1,2,3,4) , alege răspunsul corect (a, b, c):

1. Volumul producţiei mare sau foarte mare şi nomenclatura foarte redusă caracterizează:

a)      tipul de producţie de masă

b)      tipul de producţie de serie

c)      tipul de producţie individuală

2. Durata ciclului de producţie este mare în cazul:

a)      tipului de producţie de masă

b)      tipului de producţie de serie

c)      tipului de producţie individuală

3.  Amplasarea utilajelor în cazul producţiei de unicat se face:

a)      în concordanţă cu fluxul tehnologic

b)      în concordanţă cu mijloacele de transport folosite

c)      conform principiului grupelor omogene

 4. Tipul de producţie de masă se caracterizează:

a)      ritmicitate nedeterminată a producţiei

b)      nomenclatura producţiei foarte restrânsă

c)      durata ciclului de producţie mare.

II. Completaţi enunţurile de mai jos:

  Organizarea producţiei în…………  se caracterizează prin:

- divizarea procesului tehnologic pe ……………………………..sub raportul volumului de muncă şi preciza

celei mai raţionale succesiuni a executării lor,

- repartizarea executării unei operaţii sau a unui grup restrâns de operaţii pe ………………….,

- amplasarea locurilor de muncă în ordinea impusă de ……………………. executării operaţiilor tehnologice

- trecerea diferitelor materii prime, piese şi semifabricate de la un loc de muncă la altul în mod
………………………………cu ritm reglementat sau liber în raport cu gradul de sincronizare a executării
operaţiilor tehnologice;

- executarea …………………………..a operaţiilor la toate locurile de muncă în cadrul liniei de producţie în

- deplasarea materialelor, a pieselor, semifabricatelor sau produselor de la un loc de munca la altul

…………………… adecvate,

- executarea în cadrul formei de organizare a producţiei în flux a unui ……………… de produs sau piesă sa
multor produse asemănătoare din punct de vedere constructiv, tehnologic şi al materiilor prime utilizate.

TEST NR.4

                                                                                                                                    

I Pentru enunţurile de mai jos (1,2,3,4), încercuieşte răspunsul corect (a, b, c):

1. Volumul producţiei mare şi nomenclatura redusă caracterizează:

 a. tipul de producţie de masă;

b. tipul de producţie de serie;

c. tipul de producţie individuală.

2. Durata ciclului de producţie este foarte mică în cazul:

a. tipului de producţie de masă;

b. tipului de producţie de serie;

c. tipului de producţie individuală.

3. Amplasarea utilajelor în cazul producţiei de unicat se face:

a. în concordanţă cu fluxul tehnologic;

b. în concordanţă cu mijloacele de transport folosite;

c. conform principiului grupelor omogene.

4.Tipul de producţie individuală se caracterizează:

a. volumul producţiei forte mare;

b. durata ciclului de producţie foarte mică;

c. repetabilitatea fabricaţiei neregulată.

II În coloana A sunt indicate principalele tipuri de producţie, iar în coloana B sunt indicate caracteristicil
tipurilor de producţie. Realizaţi printr-o săgeată corespondenţa dintre tipurile de producţie din coloana A
caracteristicile din coloana B.

              Coloana A                                          Coloana B

        1. tipul de producţie de masă            a. nomenclatura foarte restrânsă

        2. tipul de producţie de serie          b. utilaje universale

        3. tipul de producţie individuală      c. durata ciclului de producţie mică

                                                               d. livrarea la baza de recepţie

III. Completaţi enunţurile de mai jos astfel încât ele să devină corecte şi complete:
 

1. Tipul de producţie de masă creează condiţii foarte bune pentru folosirea pe scară largă a proceselor de produ
…………… , cu efecte deosebite în ……………… eficienţei economice a întreprinderii.

2. Prin ……………………… se înţelege o stare organizatorică şi funcţională a întreprinderii, determinată de nomenclat

produselor fabricate, volumul producţiei executate pe fiecare poziţie din nomenclatură, gradul de specializare a
întreprinderii, secţiilor şi locurilor de muncă, modul de deplasare a diferitelor materii prime, materiale, semifab
de la un loc de muncă la altul

3. În cazul tipului de producţie de serie, de fapt, se întâlnesc caracteristici comune atât tipului de producţie ……
, cât şi tipului de producţie ………………… (unicate).

Toate subiectele sunt obligatorii. Timp de lucru 20 min 

BIBLIOGRAFIE

1.     Badea, F., (2005), Managementul producţiei, Editura ASE, Bucureşti.

2.    Luca, G., P., Sisteme flexibile şi logistică industrială

3.    Olaru, S., (2005), Managementul întreprinderii, Editura ASE, Bucureşti.

4.    Puiu, T., Managementul producţiei industriale

5.    Rusu, C., Frunza, V., Management industrial

6.    CD – Managementul calităţii