Istoria comunicării v5(5)

Originele cinematografului au fost diferite in Statele Unite și în Marea Britanie. Și

televiziunea a revoluționat modalitatea de a comunica prin imagini, dar, inițial, nu s-a permis
acces internațional. Dezvoltarea cinematografului și a televiziunii a depins de camera de
filmat. Inițial, a existat așa-numita cameră obscură ale cărei principii erau cunoscute încă din
antichitate și a fost și în atenția lui Leonardo da Vinci. Generații de pictori au fost interesați
de modalitatea prin care lumina reflectată îi poate ajuta la crearea unor portrete fidele.
Primele fotografii s-au numit degherotopuri și succesul invenției se împarte egal între Niepce
Daguerre. Cuvântul fotografie a fost creat de Wheatstone, înlocuind ceea ce Niepce numea
heliografie.
Prima fotografie în trei culori a fost realizată de un elvețian abia în 1861 și se putea
vedea numai printr-un proiector. Dezvoltarea ulterioară a fotografiei color a fost o realizare a
secolului XX. Un american, George Eastman, contribuie esențial la dezvoltarea pieței
aparatelor de fotografiat și prețurile scad vertiginos. Tot el a introdus aparatul Kodak, unul
dintre cele mai celebre obiecte ale secolului care avea și un slogan: „Tu apeși pe un buton și
noi facem restul!" La fel ca radiioul și telefonul, a devenit de uz casnic și accesibil.
Apariția imaginilor în mișcare a constituit o schimbare tehnologică majoră. În 1876,
Edison a brevetat și scos la vânzare kinetoscopul său, dispozitiv care permitea vizionarea
unui film în mișcare individual, cu ajutorul unui instrument ocular. Inițial, nu a realizat cât de
profitabil e aparatul său pe scară mare, proiecția făcându-se pentru o mulțime aflată în fața
unui ecran. A conștientizat acest fapt abia după 17 ani, când Louis Lumière a prezentat
cinematograful unui public alcătuit din 35 de persoane la Grand Café Paris, în 1895. Așa a
apărut un nou mediu de comunicare.
Frații Lumière au făcut, în special, filme documentare. Majoritatea oamenilor a crezut
că este vorba mai curând de o iluzie. Alții și-au dat seama că filmul se desprinde din viață și
poate deveni arta, substituindu-se parțial teatrului. A beneficiat de o audiență de masă mult
mai mare decât cea a scenei în timpul perioadei care s-a numit epoca de aur a
cinematografului. Cele mai multe filme s-au făcut în Franța, Anglia și Statele Unite, Edison
colaborând cu Eastman. În 1914, Hollywood-ul era încă un sat cu arbori de piper pe marginea
drumului și cu livezi de portocali. În acest sat a sosit britanicul Charlie Chaplin, primul star
de cinema adevărat, care urma să se stabilească în Los Angelesul, ce va asimila Hollywoodul.
Anterior, acesta se impusese în vodevilul britanic și în comediile bufe din New York. A creat
un adevărat curent conturat în jurul stilului său de interpretare, iar această tendință a durat
decenii, fiind denumită chaplinită.
Primele au fost filmele mute (și alb-negru) cu pianiști ce acompaniau imaginile de pe
ecran. Filmul mut se poate defini ca o producție ale cărei imagini nu sunt însoțite de o pistă
de sunet, iar replicile sunt redate sub formă de inserturi scrise între diferite secvențe. Filmul
mut românesc s-a impus prin producția „Independența României". Prima femeie, care s-a
impus în această nouă artă, a fost Mary Pickford care s-a și alăturat lui Chaplin pentru a crea
o companie cinematografică independentă. În 1932 deja patru locuitori din zece mergeau la
cinema o dată pe săptămână, iar unul din din patru, de două ori pe săptămână. Care era
publicul acestui mijloc de comunicare? Să oferim răspunsul unui specialist din anii ’50:
„oameni agresivi și ignoranți, fără gust și fără tradiție, dar cu un foarte avansat simț al
afacerilor." Totuși, acest nou mod de a comunica facilita cunoașterea limbilor, culturilor
străine, acțiuni întreprinse conștient ori involuntar (cazul Germaniei în timpul ascensiunii lui
Hitler) și, de asemenea, se impunea tot mai mult ca un nou tip de artă, idee promovată, în
special, de Franța. Se succedeau avangarde culturale și mulți au fost cei care au început să
facă o diferență clară între filmele comerciale și cele de idei, inovatoare sau acelea care
exprimau conștiința socială.
Primul film sonor a fost „Cântărețul de jazz" în 1927, realizat cu un buget de 500 000
dolari și aducând un profit de cinci ori mai mare în acea epocă. Producțiile au atras încasări
uriașe (Pe aripile vântului, Vrăjitorul din Oz). Simultan, viitorele filme ale lui Walt Disney
erau în fază de proiect pe planșe. Multor actori le-a fost teamă de trecerea la film sonor fie
pentru că nu îi ajuta vocea (Ex: Greta Garbo – sfinxul, sex-simbolul începutului de secol XX,
actrița suedeză icon al cinemagrofiei americane, a dispărut de pe ecrane odată cu introducerea
sonorului, fie dintr-o reținere normală în fața noului).
Afiș pentru filmul Cântărețul de jazz.