Sunteți pe pagina 1din 6

Cinema European VS American cinema Cinema European vs cinema American! Arta vs comercial! Sentimente vs superficialitate! Interior vs exterior!

Calofil vs urat! Si as putea continua lista de versus-uri. Cred ca cinema-ul american si cel european se intampla pur si simplu. Nu cred ca este vorba de versus sau care este mai bun, mai profitabil, mai curat. Nu cred ca aceste doua mari puteri de cinema din lume pot fii versus. Cred ca amandoua continente au crescut si educat impreuna conceptul de cinema si cinematograf. Simt ca singurul cuvant care trebuie sa stea intre cele doua puteri creative in ceea ce priveste cinema-ul este: echilibrul. Tot ce au facut acesti doi gigani a fost sa se completeze, sa se imbunatateasca si sa se ajute reciproc. Inca de la nasterea cinematografului lucrurile au stat in echilibru. Aproape in acelasi timp fratii Luminere si Thomas Edison si Dickson inventau un aparat care sa produca imagini misctoare. La fel ca europenii, americanii au filmat primele imagini in miscare facute cu Kinetograph-ul si vazute pe Kinetoscop, cu oameni ai muncii. 34 de secunde in care vedem trei fierari cum bat intr-un fier inrosit. Totusi trebuie sa recunoastem ca fratii Lumiere s-au insiprat putin din aparatul lui Edison si si-au facut un aparat mai usor, portabil care avea doua functii: filma si proiecta. Daca vream sa facem totul mai siropos putem inchide ochii si sa ne imaginam ca cei trei fierari ai lui Edison in filmul lui muncesc iar in primul filmulet al fratilor Lumiere La Sortie des Ouviers de L'Usine Lumiere a Lyon ies de la munca. In cele din urma batranul continent are intietate si in decembrie 1895 fratii Lumiere lanseaza prima expozitie comerciala a unor imagini in miscare unui public platitor de bilet. Era un filmulet de 20 de minute construit din mai multe filmulete care aratau actualitati si gag-uri simple. Primii ani ai cinematografului american nu este extrem de stralucit in comparatie cu cel european. In Franta apare un realizator care venea din teatru si care aduce un plus de magie artei nou create: Georges Melies. Deja apar si primele rivalitati din industria filmului: fratii Lumiere nu vor sa ii vand lui Melies Cinematograph-ul asa ca el isi dezolta o camera proprie, o versiune imbunatatita a kinetografului si creaza primul studio de film din Europa. Iluzionist, magician si un vrajitor al efectelor speciale, Melies a exploatat la maxim noua arta. Reuseste in 1902 sa filmeze un scurtmetraj science fiction: Le Voyage Dans la Lune . Incorporeaza efecte speciale suprarealiste ca ochiul lunii strapuns de un glont imens. Desi pare ca a facut filmulete pentru copii si oameni naivi, Melies este cel care introduce in film idea de naratiune, intrig, iluzia, fantasticul, dissolve, wipe-uri, supraimpresiunea, expunerea dubla, folosirea oglinzilor, miscarea ralantizat, inchiderea in negru. Singurul lucru negativ a fost ca aparatul de filmat filma doar dintr-o singura pozitie ceea ce ii limita unghiurile de filmare. Imaginile in miscare incep sa creasca in lungime, se dezvolte partea narativ si pentru prima oara incepe sa existe montajul. In America in 1903, Edwin S. Porter un fost proiectionist, regizeaz ce este considerat de multi critici primul documentar american, docudrama, fara continuitate liniara. Filmuletul combina filmari reale cu filmari fictionale in care aparea un pompier care visa un incendiu. Filmuletul folosea un montaj de tip jumpcutting. In 1903 cu ajutorul noii tehnici create a montajului si cu ajutorul povestii, Porter produce unul dintre cele mai importante filme a acelui moment in care ni se dezvaluie potentialul fictiunii in film. Era un film de o bobina, 14 scene si aproximativ 10 minute si se numea The great train robbery . In momentul lansarii, filmul a creat multe principii pe care s-a fundamentat cinema-ul actual: primul film western in care au aparut clisee pe care le vom intalni in anii ce urmeaz, primul film cu o cronologie liniara si montaj paralel intre doua evenimente simultane, folosirea proiectarii imaginilor in fundalul vagonului de tren. A fost un film care, prin faptul ca a fost vizionat de multi spectatori a nascut ideea ca, filmul este un mediu de facut multi bani.

Si iata cum in primi anii ai cinema-ului mondial cele doua continente de unesc in idei si principii si duc povestea mai departe. Trebuie sa ne gandim ca pe atunci nu exista internet, telefonie sau rachete pe Luna. Exista doar pasiunea si magia cinema-ului care usor, usor prinde pe toata lumea. Chiar daca nu erau de acord cele 6 arte incep sa ii faca loc uneia care le cuprinde pe toate: arta filmului. In America la inceputul anilor 1900, cinema-ul nu mai este un experiment inovator. Cinema-ul devine o tendinta de evadare pentru clasa muncitoare care cheltuia o suma mica sa vada imagini in miscare. Primele asa spuse cinematografe se vor numi Nickelodeons pentru ca intrarea era de un nichel. Aceste cinematografe erau deschise de dimineata pana noaptea. La inceput cei care frecventau aceste cinematografe erau cei din clasa muncitoare, imigranti care iubeau forma ieftina de distractie. Filme erau de o bobina, simple, mute, melodrame, comedii, acompaniate de un pianist din sala. Oamenii de film de la aceea perioada isi dau seama ca trebuie sa faca filme mai lungi pentru ca altfel o sa isi piarda spectatorii. Oameni ambitiosi ca: Samuel Goldwyn, William Fox, Carl Laemmle, Adolph Zukor, Louis B. Mayer, si fratii Warner au trecut de partea producatorilor si au inceput sa gandeasca lucrurile pentru productia de lungmetraje. Cu toate astea primul lungmetraj este considerat: The story of the Kelly Gang (1906) filmat in Australia cu o durata cuprinsa intre 60-70 minute. Din film s-au pastrat doar fragmente restul fiind distrus. In Europa primul film de lungmetraj este realizat in 1907, in Franta de Michel Carre si se numea L'Enfant Prodigue . Primul film de lungmetraj realizat in America si distribuit in toat tara este Dantes inferno (1911) care avea 69 de minute. Ce trebuie sa observam la acest film este ca a fost facut de trei regizori care nu erau americani. Toti trei erau italieni. Filmul a costat 180.000 $ si l-au facut in doi ani. Odata produs primul film de lungmetraj realizatorii prind un apetit spre intinderi si experimente si se nasc tot mai multe filme atat in Europa cat si in America. Din nefericire pentru cinema-ul european incepe linistea obligata. In 1914 in Europa incepe razboiul si lucrurile, pentru o perioada in film, la nivel creativ si de productie tac fortat. Nefericirea artistic a Europei va fi bucuria artistica a Americii pentru ca multi regizori, actori, scenaristi, scenografi din Europa vor fugi in America unde se vor realiza. Intre timp in cealalta parte a lumii, peste ocean, un tanar actor porneste pe un drum care il va consacra ca maestrul al filmului de fictiune si ca printe a filmului. Numele lui este D.W. Griffith si este cunoscut ca primul auteur de film care a oferit viitorilor cineasti gramatica realizarii unui film. In America lucrurile incep sa se sedimenteze pe Coastea de Vest, la Hollywood. Usor incep sa prinda contur primele case de productie. Producatorii americani simt ca se pot face filme pentru mai multe genuri de oameni si atunci fac si anumite genuri de filme. Incep sa se nasca comedii, drame, western, apar primele star-uri. Una dintre figurile influente de la acea perioada a comediei slapstick este Mack Sennett. Primul star adevarat din cinema-ul American este culmea tot un european: Charles Chaplin care la inceput munceste pentru Sennett ca actor. Un film care il va influenta pe Griffith pentru a face filme de lungmetraj este un film european care se numeste Cabiria . Filmul este realizat in 1914 si este inspirat din Cartagina in flacari de Emilia Salgari si Salammbo de Gustave Flaubert. La fel cum se va intampla cu Nasterea unei natiuni si Cabiria va starni controverse din cauza subiectului de natura politica. In 1915, D.W. Griffith isi risca averea de 100.000 $ si creaza primul film epic american, de 12 bobine intitulat The birth of a nation . Era cel mai lung film facut in America de la acea perioada. Cele trei ore de film despre Razboiul Civil si consecintele lui in

timpul Reconstructiei arata un cinema nou, inteligent, construit cu grija si precizie. Filmul era o capodopera care ducea arta filmului spre noi inaltimi, cu scene de lupta frumoase si bine structurate, costume, poveste convingatoare, montaj, miscari de aparat complexe, flash-back-uri, montaj paralel, fade-uri. Asociatia Oamenilor de Culoare au boicotat filmul in fata mai multor cinematografe si au facut tot felul de campanii si au scris articole la ziar pentru a opri filmul. In America copilul ajuns la 20 de ani incepe sa simta gustul succesului si ce ii aduce cel mai mult profit: scandalul si spectatorii. Cred ca aici s-a facut departajarea majora dintre America si Europa. Americanii au inceput de mici sa isi dea seama ca scandalul, controversa, violenta, personajul denaturant este cel care prinde cel mai mult la om. Si-au dat seama ca povestea este cea care ii imbogateste. Si atat timp cat povestea este controversata succesul este garantat. Dovada este ca filmul lui Griffith a incasat 10.000.000 milioane de dolari cu filmul lui. Dupa ce i-ai dat spectatorului un lucru controversat nu poti sa ii dai arta si filozofie. Urmatorul film al lui Griffith este Intoleranta , un film care a fost un insucces financiar. Filmul a cazut din trei motive simple: era un film pacifist intr-o perioada in care lumea era in razboi si pro razboi, povestea era prea generala si complexa, filmarile si imaginile erau prea incarcate pentru cultura de atunci a spectatorilor. In 1918 razboiul in Europa se termina. Lumea incepe sa respire. Incepe sa se reculeaga. Oamenii isi plang mortii. Dar arta nu moare. Suferinta tot timpul te va face sa avansezi. Asa ca in 1920 in Germania se desavarseste un stil aparut inaintea razboiului, un stil care va influenta multi regizori americani: expresionismul german. Primele filme expresioniste au compensat lipsa unui buget mare folosind decoruri nerealiste, absurde geometric, si design-uri excentrice. Subiectele acestor filme se roteau n jurul motivului agoniei, nebuniei, trdrii si alte teme "intelectuale" (spre deosebire de filmele americane de aventur sau romantice); denumirea german a acestei forme de film este Kammerspielfilm ("film de camer"). Printre filmele trzii care nc fac parte din scurta istorie a expresionismului german se numr Metropolis (1927), M (1931), ambele regizate de Fritz Lang. Expresionismul aducea un ecleraj morbid si inspaimantator. La inceputul anilor 1920 trei filme care apartin expresionismului german isi vor pune amprenta pe productia viitoare in cinema-ul American al anilor 30-40: The Cabinet of Dr. Caligari , Nosferatu, A Symphony of Horrors si Metropolis . Dupa razboi, in Franta productile de film sufera din cauza lipsei de capital si scad vertiginos. Acest lucru a permis filmelor din America sa intre pe piata de film din Europa pentru ca filmele americane erau vandute mai ieftin decat cele europene. Europa intra intr-o oarecare relaxare, cu bani putin si asemeni unui burete absoarbe cat mai multa informatie pe care ulterior sa o foloseasca in folosul ei. Intre 1923 si 1928 in America i-au nastere cinci entitati care vor dicta modul in care se vor face filmele: Warner Bros, Columbia, Metro-Goldwyn, Rko si Fox. Casele de productie vor inventa si viitoarele star-urile, se vor axa doar pe anumite productii, la ei vor juca doar anumiti actori, vor regiza doar anumiti regizori. Era o delimitare destul de exacta dar productiva. Cred ca daca cineva spune ca America a furat de la Europa expresionismul german este o prostie. Din punctual meu de vedere americanii au un lucru extreme de bun: daca descopera ceva valoros oriunde in lume il aduc la ei si il fac perfect. Cred ca daca americanii nu aduceau expresionismul la ei si il puneau in filmele noir, expresionismul se stingea usor, o angoasa a razboiului, o chinuiala a vietii fara niciun folos. Normal ca miscarea expresionista este mai mare si se exprima in toate artele. Totusi cred ca desavarsirea

expresionismului german au facut-o regizorii si directorii de imagine care au realizat filme noir. Trecusera prea multi ani de film mut. Oameni se plictiseau sa citeasca de pe cartoanele dintre imagini. Producatorii simt ca au in mana un produs care ii poate face extrem de bogati. Asa ca intr-o zi cei de la Warner risca si baga bani intr-un produs pentru care inca nu au niciun control. Se numeste sunet si asa apare urmatoarea treapta care duce la dezvoltarea artei filmului. Cum s-a si anticipat inventarea suntetului in film a adus schimbari in procesul productiei. Multi actori aveau o voce proasta pentru sunet, miscarea apartului a fost restrictionat, multe camere erau puse in cabine izolate fonic, erau probleme cu captarea sunetului si pozitionarea microfoanelor. Inventarea sunetului este foarte bine exemplificat in filmul Singing in the rain . Daca europeni au inventat filmul mut cu siguranta ca cel vorbit este inventat de americani. Pana la urma America ii da Europei ceea ce ii lipsea ca sa duca arta filmului la desavarsire: sunetul. Anii 30 si ani 40 au fost numiti epoca de aur a Hollywood-ului . In acesti ani de inflorire maxima a cinematografului american s-au inventat multe genuri filmice: filmul cu gangsteri, musical-uri, western-uri, filme biografice, filme realist-sociale, horror-ul. La inceputul anilor 30 America se afla in Marea Criza economica. Din punct de vedere financiar America era la pamant. Existau o multime de oameni fara loc de munca, batrani saraci, copii fara scoala. Producatorii americani si-ai dat seama ca oamenilor le lipseste bucuria, zambetul si motivatia. Si asa a aparut musical-ul si comedia. Oamenii intrau in cinematograf si pentru 2 ore visau la o lume mai buna, traiau sentimente pe care in viata de zi cu zi nu stiau cum sa ajunga la ele. Datorita acestui lucru cinematograful american in timpul Marii Depresii a crescut foarte mult si multe case de productie s-au umplut de bani. Veniti odata cu inceperea razboiului din Austria, Josef von Sternberg si Marlene Dietrich vor colabora la mai multe filme de succes: The blue angel, Marocco , Dishonored , Shanghai Express . Marlene Dietrich era promovata de Paramount Pictures in timp ce colega ei de nationalitate Greta Garbo a fost adusa si promovata de MGM. In decursul anilor 30 apare dominatia studiourilor de producite. Exista cinci mari studiouri care impun pasii de urmat pentru cei care vor sa lucreze in cinema: 20th century fox, MGM, Paramount, Warner Bros. si Rko radio. Ei erau cei care dictau viata starurilor, a bugetului, a scriitorilor, a regizorilor, a montajului final, a muzicii si a publicitatii. In Franta in anii 30 se lanseaza Marcel Pagnol, Rene Clair si Jean Renoir. In 1939 Jean Renoir realizeaza filmul La regle du jeu considerat de criticii unul dintre cele mai bune filme mondiale. Deja din anii acestia se vede diferenta majora dintre cinema-ul european si cel american. Producatorii americani si-au dat seama ce comoara este cinema-ul. Si-au dat seama cata putere le ofera meseria de producator si au marsat pe acest lucru la maxim. Au inventat star-uri si le-au controlat viata. Au adus cei mai bun mestesugari si le-au dat totul pentru a da totul pentru ei. Au impus pareri si lumea le urma. Toate astea le faceau pentru a fi comerciali, pentru a placea poporului, popor care le umplea conturile din banca. Fauritorii europeni continua sa faca arta, continuau introspectia personajelor, cauta al doilea nivel al filmului, nu cautau comercialul. Puneau in discutie sufletul si frumusetea lui. Ideea de comercial nu avea ce cauta in arta europeana. Aparea si in cinema artistul, creatorul auteur. Dupa miJlocul anilor 30 in America sosesc filme facute in Europa. Filme facute de Jean Renoir, Alfred Hitchcock, David Lean, Roberto Rossellini, Federico Fellini, Vittorio DeSica, Jean-Luc Godard, Francois Truffaut, Ingmar Bergman, Sergei Eisenstein. Starurile americane incep sa apara in filme scumpe care au dat viata romanelor si nuvelelor clasice. Dupa 20 de ani de la primul razboi mondial in Europa incepe din nou un razboi. In America este pace si liniste. Apare un gen nou inspirat tot din cinema-ul European. Apare

filmul noir insirat din estetica expresionista si realismul poetic francez. Primi ani din 1940 nu au fost foarte buni pentru cinema-ul american mai ales dupa bombardarea de la Pearl Harbour. Au pierdut mult din piata externa. Cu toate astea ei au continuat pe aceiasi reteta si datorita progresului in domeniul tehnic al filmului au reusit ca in anul 1946 sa aiba cel mai mare profit din cinema. Si in anii 40 continua sa se imbunatatesc gen-urile de film american: musical-urile, filmele cu gangsteri, comediile, horror-urile si filmele care se preocupa de realismul social din acea perioada. Pana aici America a cam dezechilibrat balanta si si-a asumat rolul cresterii si a educatiei cinematografului mondial. De la mijlocul anilor 40 Europa aduce maturitate filmului. In Italia se naste neorealismul . Incepe un cinema profund, un cinema in care vedem omul in simplitatea si chinuiala lui. Roberto Rossellini este cel care lanseaza neorealismul prin filmul lui Roma: oras deschis . Primul care a adus primele idei neorealiste in film a fost insa Luchino Visconti prin Ossessione. Ultimul regizor venit la inceputul neorealismului este Vittorio de Sica cu The bicycle thief . Toti cei trei mari regizori filmeaza in decorul proaspat al Romei post-belice, cu actori neprofesionisti si scenarii simple. Batranul continent se apleaca asupra omului. Nu il asupreste, nu il face star. Pur si simplu il filmeaza, ii da indicatii simple si il lasa sa fie el, sa fie om. Fara machiaj, fara multi bani, fara superficial si vise false, fara minciuna. Pur si simplu, realism pur. Neorealismul naste curente asemeni lui si in alte tari din Europa. In Franta pionerii Nouvelle Vague-ului: Franois Truffaut, Jean-Luc Godard, ric Rohmer, Claude Chabrol, Jacques Rivette si teoreticianul Andre Bazin se aduna in jurul revistei Cahiers du cinema si dupa ce la inceput sunt teoreticieni ai filmului, urmeaza apoi sa faca filme simple, cu influente culturale din celelalte arte. In Polonia apare prin anii 50 o miscare noua de regizori si filme, Scoala de film Poloneaz , in filmele carora se evoca complexitatea istoriei Poloniei in cel de-al doilea razboi mondial si ocupatia germana. In anii 60 in Germania un grup de tineri regizori Rainer Werner Fassbinder, Werner Herzog, Alexander Kluge, Volker Schlndorff, Margarethe von Trotta, Hans-Jrgen Syberberg si Wim Wenders influentati de nouvelle vague infiinteaza Noul Cinema German ca o reactie a stagnarii artistice si economice din Germania de la acea perioada. Pe la mijlocul anilor 50 in Anglia ia nastere Noul Val Britanic , care punea pe celuloid povesti social realiste despre clasa muncitoare. In 1936 in Spania izbucneste Razboiul Civil care folosea cineama-ul drept mijloc de propaganda. Din cauza asta multi actori si regizori au ales calea exilului. In Suedia regizorul care isi punea amprenta in cinema este Ingmar Bergman care si-a inceput drumul din teatru. Pe la mijlocul anilor 50 incepe sa faca primele filme. In Danemarca se remarca un regizor venit din jurnalist, Carl Theodor Dreyer. Cred ca o diferenta intre cele doua cinema-uri exista la nivel estetic. Dupa ce s-a inventat sunetul, America a inceput sa faca filme luminoase, colorate, filme care dadeau speranta unei zile mai bune, filme cu multe genuri din care puteai sa alegi. Filme in care se marsa major pe pozitivitate. Mai simplu, in America s-a inventat diversificarea. In schimb in Europa filmele sunt terne, filozofice, cu subiecte social-realiste. Filme in care se mergea pe personaje si trairile interioare fata de lumea inconjuratoare. Imaginea si ritmul montajului in filmele europene erau mai lente, cadrele respirau mai mult, la nivelul sunetului era mai multa liniste. Si lucrurile au cam ramas la fel si in vremurile noastre. Eu cred ca cinema-ul este cea mai emotionanta, miscatoare si atragatoare arta pentru ca are abilitatea magica de a arata complexitatea conditiei umane, frumusetea lumii si tensiunile dintre oameni. Atata timp cat un film poate face asta indiferent unde este produs filmul, cred ca este un film foarte bun. Inca de la inceput America si Europa au ales drumuri diferite. Cinema-ul american este vazut ca unul popular, un cinema pentru toata lumea, un cinema simplu, cu povesti simplu de inteles si urmat. De multi critici filmul american este numit si low culture . In opozitie filmul european este mai lent, nu pentru toata lumea, de multe ori filozofic, psihologic si cotat de critici ca high culture . O

problema care apare de multe ori in filmele americane este ca prezinta o lume total diferita decat cea care exista cu adevarat in America. Americani reusesc foarte bine in cinema pentru ca fac povesti la prima mana, povesti care stiu ca functioneaza si care multumeste multimea. Asta nu inseamna ca Europa face filme de o inalta respiratie artistica tot timpul. Pana la urma si in America s-au facut filme incredibil de bune, de frumoase, cu scenarii perfecte, imagine frumoasa, actori foarte bine alesi. Daca vrem sa recunoastem sau nu Hollywood-ul este casa cinema-ului mondial: are star-urile, marile bugete, marile studiouri si filmele cu cel mai mare box office. Cu toate astea Europa produce mai multe filme pe an decat America. Asa ca de ce cinema-ul european nu este la fel de iubit ca cel american ? Raspunsul este foarte simplu: limba si filmele cu un subiect destul de greu. Fata de europeni, americani au un cult al publicitatii si distrubutiei unui film. Cu luni inainte de a iesi un film este promovat prin diferite campanii si sustinut de diferite vedete. In America filmele sunt mari din toate punctele de vedere, bombastice si simple. In Europa bugetele sunt mici, filmele mai intime si un public cu un gust pentru selectie. Eu cred ca America fara Europa nu ajungea la fel de departe si invers. S-au facut dea lungul timpului in Europa filme care nu ar fi putut fi facute niciodata in America. Lucrul care i-a lipsit cinema-ului European a fost banul. Dar tocmai aceasta lipsa i-a facut pe fauritori sa gaseasca solutii inventive de de mare folos pentru a face niste filme minunate. Cu toate astea pana la urma un artist face film pentru a fi vazut. Nu poate sa il vada doar el si familia lui. Trebuie sa se adreseze unui spectator in care sa se schimne ceva dupa ce il vede. Cel mai bun mod pentru a creea ceva perfect in film este sa se foloseasca gandirea europeana asupra artei combinata cu elementele de care dispune un producator american. Ce imi place mie mai mult ? America sau Europa ? Nu pot alege. Stiu sigur ca atat Europa cat si America au facut niste filme incredibile, pertinente si pentru toata viata. Cinema-ul american a reusit de multe ori sa faca filme de arta, filme care cautau si nivelul doi al intelegerii, filme inteligente care nu se puteau face niciodata in Europa. Cum am spus si mai sus, cred ca departajarea dintre cele doua s-au facut in anii de inceput a cinema-ului. Americani au vazut filmul ca un business iar europenii au vazut filmul ca o noua arta creata care trebuie sa spuna ceva, sa schimbe ceva in mine ca spectator, sa ma faca sa imi dau seama de valoarea vietii si a oamenilor.