Cum se face un film.

Etape
esenţiale în construcţia unui
proiect cinematografic
30.06.2017
Paul Țanicui
Adaugă comentariu

Paul Țanicui
CUPRINS
CAP. I

1. IDEEA
1.1. De unde ne vin ideile
1.2. De ce unele idei sunt mai valoroase ca altele

2. SCHIŢA. DRAMATIZAREA IDEII

2. 1. Personajul principal
2. 2. Subiectul
2. 3. Dezvoltarea subiectului
2. 4. Încheiere

3. SINOPSIS
Ce este un sinopsis

4. SCENARIUL
4. 1. Finalul
4. 2. Identitatea protagonistului
4. 3. Acţiunea
4. 4. Conflictul
4. 5. Structura
4. 6. Rezolvarea conflictului

CAP. II

5. PRE-PRODUCŢIA
5. 1. Echipa de filmare
5. 2. Casting
5. 3. Locaţii
5. 4. Plan de filmare
5. 5. Citirea scenariului cu actorii

6. PRODUCŢIA
6. 1. Platoul
6. 2. Tehnici de filmare
6.2.1. Mişcări de cameră
6.2.2. Încadraturi
6.2.3. Mişcarea în cadru

6. 3. Filmarea

7. POST-PRODUCŢIA
7. 1. Materialul brut
7. 2. Montaj
7. 3. Tipuri de montaj

CAP. I
1. IDEEA
1.1. De unde ne vin ideile
În principiu, orice ne înconjoară poate deveni o sursă de inspiraţie.
o întâmplare la care am fost martori
un vis
relatarea unui prieten sau a unei cunoştinţe
o ştire
o amintire
un gest sau o atitudine
un simplu cuvânt
un fragment muzical
un sunet sau un miros special
un gust anume

Practic, lista poate continua la nesfârşit, de la simple gesturi la o suită întreagă de întâmplări.

1.2. De ce unele idei sunt mai valoroase ca altele

Nu toate sursele în cauză sunt idei. Mai întâi, senzaţiile din început se materializează în stări,
stările respective sunt supuse la rândul lor altor transformări legate de caracterul,
personalitatea fiecăruia. Abia la capătul acestui proces putem vorbi de acel “declic” numit
idee.

Când o idee e mai bună decât alta?

Cel mai simplu răspuns ar fi când cele conţinute în această idee “fac sens”, se leagă, au
consistenţă, iar odată împărtăşite, captează atenţia instantaneu.

2. SCHIŢA. DRAMATIZAREA IDEII

2.1. Personajul principal
Este elementul în jurul căruia se construieşte întreaga structură a unui scenariu. Nevoile “lui”
generează acţiunea, căci ce este până la urmă un scenariu dacă nu povestea unui individ (sau
unui grup) care şi-a anunţat un scop şi luptă pentru atingerea scopului propus?

Pentru o mai bună vizualizare a etapelor construcţiei unei poveşti cinematografice:

– fără personaj nu există acţiune, fără acţiune nu există poveste, iar fără poveste nu există
scenariu.

2.2. Subiectul
Ce este “subiectul” unui scenariu?

În film, subiectul este acţiunea însăşi. Implică, desigur, personajul principal şi conflictul
rezultat din contradicţia dorinţele/ visurile/ necesităţile acestui personaj şi cei/ cele ce i se
opun.

2.3. Dezvoltarea subiectului

Avem, aşadar, un personaj principal care-şi doreşte ceva. Avem un alt personaj (sau mai
multe) care i se opune. De aici rezultă conflictul; având toate acestea, avem un subiect. Felul
în care decurge acţiunea, toate etapele care duc spre rezolvarea conflictului ne arată cum e
dezvoltat subiectul.

2.4. Încheierea
Reprezintă modul în care s-a rezolvat conflictul. Poate fi în favoarea sau în defavoarea
personajului central al acţiunii.

3. SINOPSIS
Ce este un sinopsis?

Povestirea pe scurt a întregului scenariu. Povestire care dă informaţii despre personajul

principal, dorinţele acestuia, conflict şi rezolvarea conflictului.

Este un instrument de lucru şi în acelaşi timp o formă de prezentare a scenariului către

producători/ case de producţie etc. Prezintă caracterul unic al filmului, e prin excelenţă, cartea
lui de vizită, iar pentru asta, concizia şi simplitatea sunt definitorii.

4. SCENARIUL
4.1. Finalul
Contrar a ceea ce se crede, finalul unei povestiri trebuie ştiut, “aflat”, înainte de a scrie primul
rând dintr-un scenariu.
De ce?

Pentru că:

ştiind finalul, ştii deja, sau îţi poţi face o idee mai clară despre felul în care se va structura
filmul
practic îţi defineşti un reper; ştiind destinaţia, îţi poţi alege mai lejer traseul pe care vrei să-l
urmezi

4.2. Identitatea protagonistului

Cum spuneam, personajul principal este elementul în jurul căruia se construieşte întreaga
structură a unui scenariu.
Necesităţile lui generează conflictul, iar acesta acţiunea. Filmul înseamnă acţiune.

Cum se construieşte un personaj?

Ca un personaj să fie credibil trebuie să “împrumute” identitatea unui personaj real:

unde s-a născut

cine îi sunt părinţii
educaţie
stare civilă
profesie/ realizări profesionale

Dar, atenţie: nu este o fişă din evidenţa populaţiei! Toate aceste elemente sunt subînţelese, se
substituie gesturilor, acţiunii şi personajului nostru în ansamblu.

Practic un personaj bun se “citeşte” prin gesturile sale. Cu cât ele sunt mai bine structurate,
mai inspirat alese, cu atât personajul e mai viu.

Gesturile în cauză (desigur, incluzând aici limbajul trupului), dar şi felul în care vorbeşte,
sunt mai importante decât hainele, culoarea părului sau accesoriile pe care le poartă – asta nu
înseamnă ca acestea din urmă nu contează. Detaliile respective trebuie în genere date cu
“zgârcenie”- aceasta e treaba regizorului, a creatorului de costume sau a scenografului.

Orice poate ajuta la construcţia unui personaj. De la cel/ cea cu care trăieşte, la vecini, felul,
dar şi locul în care îşi face cumpărăturile, relaţia cu strada, animalele, colegii de serviciu,
frecvenţa cu care îşi sună părinţii, frustrările acumulate în şcoală, consecvenţa cu care
urmăreşte o idee, ş.a.m.d.

Peste toate acestea însă, ceea ce dă viata cu adevărat unui personaj, sunt dorinţele lui şi felul
în care se raportează / lupta ca să le îndeplinească.

4.3. Acţiunea
Reprezintă desfăşurarea unui set de evenimente într-o structură dată. Acţiunea este, deci,
totalitatea mişcărilor, gesturilor, atitudinilor, activităţilor în ansamblul lor întreprinse de
personajele unui film.

Ce generează acţiunea?

4.4. Conflictul
Conflictul e motorul acţiunii.

Vor exista întotdeauna personaje care să se opună dorinţelor protagonistului, cum în viaţa
reală exista oameni, întâmplări, momente etc. care se interpun între noi şi scopurile noastre.

4.5. Structura
Structura e scheletul poveştii şi e împărţită în trei mari acte, notate ca atare, Actul I, Actul II,
Actul III.

Fiecare act la rândul lui are diviziuni asemănătoare structurii de ansamblu, asta înseamnă că
fiecare secvenţă, practic se compune din trei acte, după formula: expunere, dezvoltare,
rezoluţie/ finalizare.
Scrierea unui scenariu e, mai mult sau mai puţin, asemănătoare unei formule matematice – cu
cat o respecţi, cu atât acțiunea filmului/ rezultatele sunt mai bune.

Actul I

cine este personajul principal

care este “istoria”/ background-ul lui
cine sunt personajele din jurul lui
care sunt nevoile lui
cine e de partea lui
cine/ ce i se opune

Actul II

ce face protagonistul pentru a-şi împlini dorinţele/ scopul declarat în primul act
cum interacţionează cu cei/ cele ce i se opun
cum reacţionează cei cu care e în conflict
evoluţia conflictului
continuarea demersurilor lui pentru a-şi atinge scopul

Act III

primele semne care arată dacă protagonistul s-a apropiat/ s-a îndepărtat de împlinirea
scopului propus
rezolvarea conflictului
protagonistul şi-a atins/ nu şi-a atins scopul

4.6. Rezolvarea conflictului

Rezolvarea conflictului într-un scenariu înseamnă teoretic sfârşitul filmului.
El poate avea una sau mai multe etape – în funcţie de complexitatea lui sau de intenţia
autorului.

CAP II
5. PRE-PRODUCŢIA
5.1. Echipa de filmare
Prima “grijă” a unui producător (sau a unei case de producţie) e să stabilească echipa care va
transpune cinematografic scenariul acceptat.

Din echipă fac parte inițial:

regizorul
operatorul
sunetistul
scenograful
editorul

5.2. Casting
Castingul, alegerea actorilor e primul pas efectiv în construcţia unui film. Ai nevoie de fler,
de “viziune”, de inspiraţie ca sa-ţi alegi actorii. Trebuie să-i vezi în “joc”, în desfăşurare, să-ţi
închipui cum va arăta personajul/ personajele după ce vor căpăta “faţă”/ personalitate.

Şedinţele de casting se organizează de către casa de producţie/ producător, la sugestia

regizorului sau uneori la recomandările scenaristului. (Se poate întâmpla ca un rol sau altul să
fi fost scris special pentru un actor anume).

5.3. Locaţii
Locaţiile de filmare reprezintă spaţiile, locurile în care se vor filma secvenţele viitorului film.
Ele se aleg în tandemul regizor – operator în funcție de nevoile filmului/ acțiunii acestuia.

5.4. Plan de filmare

Planul de filmare este alcătuit în formula regizor- producător şi este un instrument extrem de
important în bunul mers al realizării unui film.
Se stabilesc zilele de filmare, locaţiile aferente, echipa care participă, actorii implicaţi. Sunt
trecute de asemenea deadline-urile pentru fiecare din secvenţele care urmează să fie filmate.
Producătorul este cel care impune aceste date limită, regizorul este cel care se angajează să le
respecte.

5.5. Citirea scenariului cu actorii

Etapa preliminară repetiţiei “pe platou” e stabilită de regizor şi presupune o întâlnire
“informală” cu toţi actorii implicaţi (în funcţie de complexitatea filmului) în cadrul căreia se
citeşte scenariul, regizorul răspunde la întrebări, clarifică secvenţele care cer un tratament
special etc. De menţionat că în aceasta fază nu li se cere actorilor să interpreteze, ci doar să se
familiarizeze cu textul scenariului.

6. PRODUCŢIA
6.1. Platoul
“Platoul” e numele generic al spaţiului în care se efectuează filmarea, se referă atât la
studiourile special amenajate cât şi la locaţiile în aer liber.

6.2. Tehnici de filmare

În general regizorul este cel care, după o prealabilă consultare cu operatorul, dictează
tehnicile de filmare.
Tehnica de filmare nu este un proces aleatoriu, ci e dată de caracterul filmului, de acţiunea
lui.

6.2.1. Mişcări de cameră

Traveling
Camera este fixata pe un cărucior mobil sau pe un suport care la rândul lui e aşezat pe şine. În
funcţie de mişcare, poate fi:

– înainte
– înapoi
– lateral
– circular (când camera aflată pe un suport mobil filmează de jur împrejurul unui obiect,
decor, actor etc.)

6.2.2. Încadraturi
Încadraturile sau planurile se referă la felul în care e văzut spaţiul de filmare prin cameră.
Planurile de filmare

Apropiat (în care subiectul este văzut în parte din decor)

Îndepărtat (subiectul şi decorul sunt văzute în totalitate)
Întreg (subiectul este văzut din cap până în picioare)
American (de la genunchi în sus)
Mediu (de la brâu în sus)
prim-plan (de la umeri la cap)
gros-plan (este văzut doar capul)
detaliu (un detaliu al subiectului)

Unghiuri de filmare

plonjeu (subiectul văzut de sus în jos)

contraplonjeu (de jos în sus)
amorsă (subiectul văzut peste umărul altui subiect)

6.3. Filmarea
Aşadar, platoul a fost aranjat, s-au dat ultimele retuşuri decorului, actorii au fost machiaţi şi
şi-au ocupat locurile în spaţiile convenite cu regizorul, lumina a fost setată-

Pas 1
Repetiţia prealabilă filmării (fără înregistrare pe peliculă sau bandă video)
pentru o mai bună sincronizare a actorilor
pentru economia filmului/ peliculei

Pas 2
Asistentul de regie anunţă că începe filmarea dând comanda Atenţiune! Se filmează! sau
Linişte pe platou! Pregătiţi-vă pentru filmare!

Pas 3
Regizorul comandă:
Motor!
Acţiune!

şi practic putem spune că filmarea a început.

7. POST-PRODUCŢIA
După încheierea filmării rezultă aşa numitul material brut.
Regizorul este cel care selectează acest material indicând editorului secvenţele/ cadrele cele
mai bune.

7.1. Montajul
Montajul reprezintă succesiunea secvenţelor cinematografice în ordinea prestabilită de
regizor împreuna cu editorul.

Importanţa montajului este esenţială în film. Montajul dă, practic, viaţă filmului. Fără
ordonarea imaginilor filmate n-ar exista decât materialul brut.

7.2. Tipuri de montaj

După felul în care se succed secvenţele intr-un film, montajul se împarte în două mari
categorii:

Liniar (secvenţele se citesc în ordinea temporală firească, “crescătoare”, reală)

non-liniar (timpul în acest gen de montaj filmic nu urmează un traseu normal- singurul
criteriu în succesiunea imaginilor este dat de intenţiile creative ale regizorului)

7.3. Tranziţii
Tranziţiile sunt procedee cinematografice prin care o secvenţa de film succede altă secvenţă
printr-un procedeu tehnic de tipul:

tăietura la fotogramă (cel mai simplu şi cel mai întâlnit procedeu de montaj: o secvenţă de
film este pur şi simplu alăturată altei secvenţe)
dizolv (secvenţa A se dizolvă în secvenţa B)
supraimpresiune (secvenţa A se suprapune secvenţei B)
fondu – serii de tranziţii ( dizolv, supraimpresiuni) prin care se urmăreşte crearea unui efect
artistic mai pronunţat în succesiunea unor secvenţe)
fade in (deschiderea secvenţei prin deschiderea efectivă a cadrului – orice început de film
fade to black – închiderea în negru a unui cadru/ secvenţe
fade out (ieşirea din secvenţă- sfârşitul filmului)